RAPORT Politica comercială internațională în contextul imperativelor legate de schimbările climatice

PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

EXPUNERE DE MOTIVE

AVIZ al Comisiei pentru mediu, sănătate publică Şi siguranŢă alimentară (*)

AVIZ al Comisiei pentru dezvoltare

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

5.11.2010 - (2010/2103(INI))

Comisia pentru comerț internațional
Raportor: Yannick Jadot
Raportor pentru aviz (*):
Jo Leinen, Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară
(*) Procedura comisiilor asociate – articolul 50 din Regulamentul de procedură

Procedură : 2010/2103(INI)

Stadiile documentului în şedinţă

Stadii ale documentului :

A7-0310/2010

Texte depuse :

A7-0310/2010

Dezbateri :

PV 24/11/2010 - 20
CRE 24/11/2010 - 20

Voturi :

PV 25/11/2010 - 8.13
CRE 25/11/2010 - 8.13
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P7_TA(2010)0445

PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
EXPUNERE DE MOTIVE
AVIZ al Comisiei pentru mediu, sănătate publică Şi siguranŢă alimentară (*)
AVIZ al Comisiei pentru dezvoltare
REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

referitoare la politica comercială internațională în contextul imperativelor legate de schimbările climatice

(2010/2103(INI))

Parlamentul European,

– având în vedere rapoartele celor trei grupuri de lucru ale Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC), publicate în 2007[1],

– având în vedere pachetul legislativ privind schimbările climatice adoptat de Consiliul European la 17 decembrie 2008,

– având în vedere Concluziile Consiliului European din 29-30 octombrie 2009 privind negocierile referitoare la schimbările climatice,

– având în vedere Summitul ONU privind schimbările climatice care a avut loc la Copenhaga (Danemarca) între 7 și 18 decembrie 2009 și Acordul de la Copenhaga care a rezultat în urma acestui summit,

– având în vedere rezoluțiile anterioare ale Parlamentului privind schimbările climatice, în special Rezoluția din 10 februarie 2010 referitoare la rezultatele summitului de la Copenhaga[2], precum și Rezoluția din 29 noiembrie 2007 referitoare la comerțul și schimbările climatice[3],

– având în vedere comunicarea Comisiei din 26 mai 2010, intitulată „Analiză a opțiunilor pentru depășirea obiectivului de reducere cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră și evaluare a riscului de relocare a emisiilor de carbon” (COM(2010)0265),

– având în vedere comunicările Comisiei din 19 iunie 2010 privind sistemul de durabilitate pentru biocarburanți și biolichide[4],

– având în vedere comunicarea Comisiei din 4 noiembrie 2008, intitulată „Inițiativa privind materiile prime – satisfacerea necesităților noastre esențiale pentru asigurarea creșterii economice și locurilor de muncă în Europa” (COM(2008)0699),

– având în vedere Raportul privind comerțul și schimbările climatice elaborat de Organizația Mondială a Comerțului și Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu, publicat la 26 iunie 2008,

– având în vedere declarația finală a șefilor de stat și de guvern din cadrul summitului G20 de la Pittsburgh, din 24 și 25 septembrie 2009,

– având în vedere studiul realizat de Institutul pentru Strategii Climatice, intitulat „Tackling leakage in a world of unequal carbon prices”, publicat în iunie 2010[5], studiul realizat de Institutul CE Delft, intitulat „Why the EU could and should adopt higher greenhouse gas reduction targets”, publicat în martie 2010[6], studiul realizat de Institutul Sandbag, intitulat „The Carbon Rich List: The companies profiting from the EU Emissions Trading Scheme”, publicat în februarie 2010[7], precum și cel al Institutului Carbon Trust, intitulat „International carbon flows”,

– având în vedere Evaluarea internațională a științei și tehnologiei agricole pentru dezvoltare (IAASTD), publicată în 2008[8],

– având în vedere normele privind investițiile cuprinse în Carta energiei, care stau la baza cauzei „Vattenfall Europe Generation AG / Republica Federală Germania din 27 aprilie 2009[9], în cadrul căreia o întreprindere se opune unui stat membru care impune norme mai stricte în materie de mediu,

– având în vedere Ontario Green Energy Act din 14 mai 2009[10],

– având în vedere Planul de acțiune FLEGT al UE (privind aplicarea legislației, guvernanța și schimburile comerciale în domeniul forestier) din mai 2003,

– având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

– având în vedere raportul Comisiei pentru comerț internațional și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, precum și cel al Comisiei pentru dezvoltare (A7-0310/2010),

A. întrucât temperatura planetei a cunoscut deja o creștere în cursul secolului trecut și va continua să crească și întrucât repercusiunile economice, sociale și ecologice ale încălzirii globale ating proporții alarmante și o limitare a acestei încălziri la mai puțin de 2° C este indispensabilă;

B. întrucât acordul încheiat la Summitul ONU de la Copenhaga privind schimbările climatice din decembrie 2009 este neadecvat; întrucât Uniunea Europeană nu a reușit să își asume un rol important din cauza lipsei unor obiective ambițioase și a lipsei de solidaritate;

C. întrucât acordul încheiat la Summitul ONU de la Copenhaga privind schimbările climatice din decembrie 2009 este neadecvat și dezamăgitor; întrucât participanții la negocieri nu au reușit să ajungă la un consens general, iar Uniunea Europeană nu și-a putut asuma poziția de lider și nu a făcut front comun;

D. salutând obiectivul Consiliului European de a reduce emisiile europene de gaze cu efect de seră cu 80-95% până în 2050 față de nivelurile din 1990, necesar pentru ca Uniunea să-și recâștige poziția de lider în domeniul inițiativelor climatice la nivel internațional, în timp ce alte țări și-au asumat angajamente ferme pentru dezvoltarea unor economii ecologice, în special prin intermediul planurilor lor de redresare; sprijinind cu fermitate obiectivul de reducere a emisiilor europene cu 30% până în 2020, indiferent de rezultatele negocierilor internaționale;

E. întrucât Summitul de la Cancun oferă o oportunitate unică pentru un dialog substanțial și ar trebui să permită adoptarea unor instrumente cu caracter juridic obligatoriu și a unor proceduri de verificare mult mai riguroase și să constituie o etapă solidă către un acord operațional global și obligatoriu care să contribuie la limitarea încălzirii globale cu mult sub 2°C;

F. întrucât lupta împotriva schimbărilor climatice reprezintă un factor de competitivitate, prioritățile europene în domeniu fiind economisirea de energie și sursele de energie regenerabile care pot îmbunătăți securitatea energetică a Uniunii și care prezintă un potențial major în materie de dezvoltare industrială, inovare, planificare teritorială și creare de locuri de muncă;

G. întrucât subvenționarea energiei și absența restricțiilor privind emisiile de CO₂ din anumite țări creează un avantaj relativ;

H. întrucât responsabilitatea climatică a Uniunii Europene nu poate fi limitată la emisiile de gaze cu efect de seră de pe teritoriul său, emisiile aferente consumului fiind, conform estimărilor recente, mult mai mari decât cele aferente producției, acestea atingând aproximativ 35% în Regatul Unit, 45% în Franța sau 60% în Suedia;

I. întrucât normele comerciale sunt, prin urmare, esențiale în lupta împotriva schimbărilor climatice, iar Uniunea în calitate de primă putere comercială la nivel mondial poate exercita o influență puternică asupra acestora,

1. salută obiectivul Consiliului European de a reduce emisiile europene de gaze cu efect de seră cu 80-95% până în 2050 față de nivelurile din 1990, un obiectiv necesar pentru ca Uniunea să-și recâștige poziția de lider în domeniul inițiativelor climatice la nivel internațional, în timp ce alte țări și-au asumat angajamente ferme pentru dezvoltarea unor economii ecologice, în special prin intermediul planurilor lor de redresare economică; sprijină cu fermitate obiectivul de reducere a emisiilor europene cu 30% până în 2020, indiferent de rezultatele negocierilor internaționale, fapt care ar trebui să încurajeze alte țări să își asume angajamente mai ambițioase;

2. solicită încheierea unui acord internațional cu caracter juridic obligatoriu privind protecția climei și sprijină ferm obiectivul de reducere cu 30% a emisiilor de CO₂ în UE până în 2020, indiferent de rezultatul negocierilor internaționale, precum și obiectivul pe termen lung al UE de reducere a emisiilor de CO₂ și de alte gaze cu efect de seră cu cel puțin 85% până în 2050;

3. subliniază că țările dezvoltate trebuie să fie primele care își reduc emisiile de CO₂; consideră că instituirea de standarde și sistemele de etichetare și de certificare sunt instrumente cu un potențial uriaș de reducere a consumului de energie, vizând astfel problematica schimbărilor climatice; invită statele membre să își consolideze legislația referitoare la sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), fixând un preț minim pentru carbon; consideră că mecanismul de dezvoltare nepoluantă (CDM) nu a răspuns nevoilor țărilor celor mai vulnerabile;

4. susține promovarea mai intensă a energiilor regenerabile și recomandă ca guvernele statelor membre să urmeze o politică coerentă și să creeze un cadru juridic obligatoriu care să permită adoptarea pe termen lung a unui program etapizat de ajutoare care să contribuie la deschiderea pieței și la crearea unor infrastructuri minime, un element esențial într-o perioadă de criză și incertitudine economică;

5. reamintește că politica comercială comună este un instrument în serviciul obiectivelor generale ale Uniunii Europene și că, în conformitate cu articolul 207 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, politica comercială comună a UE trebuie să se desfășoare „în cadrul principiilor și al obiectivelor acțiunii externe a Uniunii”; în conformitate cu articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, aceasta trebuie să contribuie, în special, la „dezvoltarea durabilă a planetei, solidaritatea și respectul reciproc între popoare, comerțul liber și echitabil, eliminarea sărăciei și protecția drepturilor omului și, în special, a drepturilor copilului, precum și la respectarea strictă și dezvoltarea dreptului internațional, inclusiv respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite”;

6. subliniază faptul că politicile comerciale ale Uniunii Europene – la nivel bilateral sau multilateral – reprezintă un instrument și nu un scop în sine, precum și că acestea trebuie să fie în concordanță cu obiectivele sale de combatere a schimbărilor climatice și să anticipeze încheierea unui acord ambițios privind clima;

7. consideră că normele OMC ar trebui să fie interpretate și să evolueze astfel încât să sprijine angajamentele asumate în cadrul acordurilor multilaterale privind mediul; invită Comisia să depună eforturi în vederea atingerii unui consens în cadrul OMC pentru a acorda secretariatelor acordurilor multilaterale privind mediul statutul de observator la toate reuniunile OMC privind domeniul lor de expertiză, precum și un rol de consiliere în cadrul procedurilor de soluționare a litigiilor legate de mediu; subliniază că ar trebui elaborate noi norme OMC pentru a elimina avantajul relativ creat de costul redus al emisiilor de CO₂;

8. regretă faptul că niciunul dintre acordurile OMC actuale nu face trimitere directă la schimbările climatice, securitatea alimentară și Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului; regretă dezvoltarea biopirateriei legate de semințele rezistente la schimbările climatice; consideră că sunt necesare modificări ale normelor OMC pentru a asigura coerența și consecvența cu angajamentele asumate în cadrul Protocolului de la Kyoto și al acordurilor multilaterale privind mediul (AMM); solicită reformarea urgentă a OMC pentru a permite distincția între produse în funcție de metodele de producție și procesare (MPP) și introducerea unor noi facilități prin utilizarea „licențierii obligatorii” în temeiul Acordului TRIPS;

9. subliniază, având în vedere preambulul Acordului OMC și articolul XX literele (b), (d) și (g) din GATT, că comerțul internațional nu trebuie să conducă la supraexploatarea resurselor naturale și invită Comisia și statele membre să depună mai multe eforturi pentru a aplica principiul preferinței colective în cadrul OMC, în special în ceea ce privește produsele durabile, favorabile climei și conforme cu principiile etice;

10. invită Comisia și membrii OMC să depună eforturi pentru a convinge OMC să redacteze un aviz în care recunoaște importanța și efectele schimbărilor climatice și să încurajeze OMC să ia măsuri pentru ca normele sale să nu submineze, ci să promoveze eforturile globale de combatere și atenuare a schimbărilor climatice, precum și de adaptare la acestea;

11. își exprimă regretul că membrii OMC nu au găsit încă o modalitate de a integra acest tratat în sistemul instituțiilor și normelor ONU care reglementează protecția mediului, inclusiv schimbările climatice, precum și dreptatea socială și respectarea tuturor drepturilor omului; insistă asupra faptului că obligațiile și obiectivele care decurg din acordurile multilaterale privind mediul, cum ar fi Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice și alte instituții ale ONU (FAO, OIM, OMI) trebuie să aibă întâietate asupra interpretării limitate a normelor comerciale;

12. având în vedere că au trecut mai mult de 15 ani de la Decizia ministerială a OMC privind comerțul și mediul, adoptată la Marrakesh la 15 aprilie 1994, invită Comisia să prezinte Parlamentului European și Consiliului, cel mai târziu până la mijlocul anului 2011, un raport de evaluare a măsurii în care Comitetul pentru comerț și mediu al OMC și-a îndeplinit mandatul prevăzut în decizia respectivă, precum și concluziile în legătură cu ceea ce a rămas de făcut, în special în contextul dialogului global referitor la OMC și la atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea;

13. invită Comisia și statele membre ca, în cadrul negocierilor OMC și al acordurilor comerciale bilaterale, să insiste ca liberalizarea comerțului, în special în ceea ce privește materiile prime naturale, să nu pericliteze gestionarea durabilă a resurselor și ca obiectivele de protejare a climei și de conservare a speciilor să devină parte integrantă a acordurilor; în acest scop, invită Comisia să insiste asupra organizării unei reuniuni comune a miniștrilor comerțului și de mediu ai OMC înainte de Convenția-cadru a ONU asupra schimbărilor climatice (CCONUSC), care va avea loc la Johannesburg în 2011; reamintește că CCONUSC este forul în care trebuie să se ajungă la un acord internațional privind abordarea aspectelor legate de schimbările climatice;

14. consideră că este mai necesar ca niciodată să se lanseze o dezbatere publică privind crearea unui Organizații Mondiale a Mediului;

Consolidarea interacțiunii pozitive între comerț și protecția climei

15. recunoaște rolul pozitiv pe care îl pot juca schimburile comerciale în furnizarea de bunuri și servicii care contribuie la protecția climei; consideră că protecția climei și liberalizarea comerțului pot să se sprijine reciproc, facilitând schimburile de bunuri și servicii ecologice, dar că este mai întâi necesar să se stabilească o listă de bunuri și servicii în conformitate cu criterii ecologice stricte și în colaborare cu țările membre ale OMC;

16. recunoaște faptul că comerțul este un instrument important pentru transferul de tehnologii către țările în curs de dezvoltare; subliniază necesitatea de a reduce barierele din calea „comerțului ecologic”, o modalitate de a realiza acest lucru fiind eliminarea taxelor vamale aplicabile „produselor ecologice” la nivelul OMC;

17. speră că UE va da un exemplu bun prin eliminarea obstacolelor, precum taxele vamale și alte taxe, din calea comerțului cu tehnologii nepoluante și cu produse favorabile mediului și climei și promovarea așa-numitelor bunuri și servicii ecologice, inclusiv pe baza Planului de acțiune de la Bali și a Fondului „verde” de la Copenhaga privind clima;

18. subliniază importanța inovării în domeniul tehnologiilor ecologice și recunoaște rolul pe care îl pot avea schimburile comerciale în cadrul transferului acestor tehnologii între țări;

19. invită UE să preia inițiativa în ceea ce privește identificarea principalelor bariere din calea diseminării în țările în curs de dezvoltare a tehnologiilor menite să combată schimbările climatice;

20. recunoaște că încurajarea inovării ar putea implica diferite sisteme de recompensare și că aceste sisteme nu favorizează în același mod transferurile de tehnologii; se interesează în special de efectul drepturilor de proprietate intelectuală asupra diseminării tehnologiilor viitoare, cum ar fi biocombustibilii din a doua generație, bateriile sau hidrogenul; ia totodată act de faptul că trebuie să se abordeze preocupările cu privire la protejarea regimurilor DPI pentru transferurile de tehnologie ca urmare a existenței unor instituții politice deficitare și a absenței statului de drept; prin urmare, solicită Comisiei să studieze toate sistemele de recompensare pentru inovare, luând în considerare riscul de excludere a anumitor țări și să integreze rezultatele acestei activități în cadrul activităților sale diplomatice în domeniul climei;

21. își exprimă îngrijorarea în legătură cu efectul de denaturare pe care subvențiile pentru combustibilii fosili îl au asupra schimburilor comerciale mondiale, impactul acestora asupra climei și costul lor pentru finanțele publice; salută în mod favorabil angajamentul G20 de a elimina treptat aceste subvenții;

22. speră că Uniunea Europeană își va asuma un rol de lider la nivel internațional sub acest aspect și invită Comisia să propună rapid un calendar pentru eliminarea acestor subvenții în cadrul Uniunii Europene, cu observația că un astfel de proces ar trebui să includă punerea în aplicare a măsurilor de însoțire sociale și industriale; reamintește totodată solicitarea Parlamentului European adresată Comisiei și statelor membre de a împiedica agențiile de credit la export și Banca Europeană de Investiții să acorde credite pentru proiecte cu impact negativ asupra climei;

23. se opune acordării de subvenții pentru combustibilii fosili și solicită intensificarea sprijinului pentru promovarea energiilor regenerabile favorabile mediului și pentru identificarea și dezvoltarea unor surse de energie descentralizate, în special în țările în curs de dezvoltare; în acest context, reamintește acordul G20 de a elimina treptat subvențiile pentru combustibilii fosili și solicită Comisiei să facă propuneri pentru o strategie europeană de punere în aplicare a acestuia, stabilind termene și mecanisme de compensare clare atunci când este cazul;

Prețuri mai echitabile în comerțul internațional și evitarea relocării emisiilor de dioxid de carbon

24. constată că liberalizarea comerțului poate fi contraproductivă pentru protecția climei în cazul în care anumite țări transformă lipsa lor de acțiune în domeniul climei într-un avantaj concurențial; prin urmare, propune o reformă a normelor antidumping ale OMC pentru ca acestea să includă chestiunea prețului ecologic echitabil, bazat pe standarde mondiale pentru protecția climei;

25. regretă că, prin subvenționarea prețurilor la energie și prin neaplicarea de restricții sau de cote privind emisiile de CO₂, anumite țări ar putea obține un avantaj relativ; datorită absenței restricțiilor privind emisiile de CO₂ și, prin urmare, costului relativ redus al acestora, țările respective nu sunt motivate să adere la acordurile multilaterale în domeniul schimbărilor climatice;

26. constată totuși că negocierile în domeniul climei se bazează pe principiul „responsabilității comune, dar diferențiate” și că lacunele politicilor climatice în țările în curs de dezvoltare se explică, în general, prin capacitatea lor financiară sau tehnologică mai limitată și nu printr-un obiectiv de dumping ecologic;

27. în acest context, speră că dezbaterea europeană privind relocarea emisiilor de dioxid de carbon industrial legată de sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) și modalitățile de remediere este abordată cu grijă;

28. reamintește că, potrivit ultimei comunicări a Comisiei din 26 mai 2010 (COM (2010)0265) privind acest subiect, puține sectoare industriale sunt în special sensibile la relocarea emisiilor de dioxid de carbon și consideră că identificarea lor necesită o analiză sectorială detaliată; invită Comisia să recurgă rapid la o astfel de abordare în viitorul apropiat, mai degrabă decât la anumite criterii cantitative identice pentru toate sectoarele industriale;

29. subliniază faptul că nu există o soluție unică pentru sectoarele industriale vulnerabile față de relocările de emisii de dioxid de carbon și că natura produsului sau chiar structura pieței reprezintă criterii esențiale pentru selectarea instrumentelor disponibile (alocarea cu titlu gratuit a cotelor, ajutorul de stat sau măsurile de ajustare la frontieră);

30. regretă faptul că se recurge masiv la alocarea cu titlu gratuit a cotelor, în timp ce mai multe studii recente arată că aceasta poate genera profituri necuvenite semnificative pentru anumite întreprinderi și că nu împiedică întreprinderile beneficiare să își relocalizeze parțial sau total producția; solicită ca în cazul relocalizării totale sau parțiale, cotele alocate să fie returnate imediat și ca o parte dintre acestea să fie alocate unui fond de transformare socială și ecologică a zonelor de activitate abandonate;

31. consideră că un acord multilateral privind clima ar fi cel mai bun instrument pentru a asigura internalizarea externalităților ecologice negative legate de CO₂, dar că există riscul să nu se ajungă la un astfel de acord în viitorul apropiat; consideră, în consecință, că Uniunea Europeană ar trebui să examineze în continuare posibilitățile de punere în practică, în sectoarele industriale cu adevărat expuse relocării de emisii de dioxid de carbon, a unor instrumente ecologice adecvate, complementare licitării certificatelor de emisii de CO₂ din cadrul ETS, în special un „mecanism de includere a carbonului”, cu respectarea normelor OMC; un astfel de mecanism ar permite combaterea riscurilor de transfer de emisii de CO₂ către țări terțe;

32. recunoaște faptul că normele OMC nu sunt incompatibile cu măsurile la frontieră de neutralizare a efectului politicilor interne de încorporare a costurilor externalităților ecologice în prețul produselor, atât timp cât astfel de ajustări nu sunt discriminatorii;

33. susține fără niciun echivoc ideea că ajustările fiscale la frontieră nu ar trebui să funcționeze ca un instrument de protecționism, ci mai degrabă ca un mijloc de a reduce emisiile; consideră că UE ar trebui să aloce o parte din veniturile potențiale achitării obligațiilor financiare care îi revin în cadrul CCONUSC;

34. consideră că acțiunile individuale care, conform Deciziei Comisiei de negocieri comerciale a OMC privind comerțul și mediul din 15 decembrie 1993, afectează relația dintre măsurile comerciale și măsurile ecologice, în vederea promovării dezvoltării durabile (ca, de exemplu, ajustările fiscale la frontieră și „taxele vamale împotriva dumpingului ecologic”) sunt singurele susceptibile să se dovedească a fi compatibile cu normele și regimurile OMC, având în vedere starea actuală a jurisprudenței OMC în acest domeniu, dacă sunt adoptate în cadrul unui acord global cu caracter juridic obligatoriu sub autoritatea CCONUSC și de aceea invită Comisia să prezinte Parlamentului European și Consiliului, înainte de COP17 din Africa de Sud, o comunicare privind modul în care un astfel de sistem ar putea fi introdus în orice acord post-Kyoto;

Promovarea diferențierii produselor în funcție de impactul acestora asupra climei

35. reamintește că protecția climei implică politici publice diferite – etichetarea carbonului, contracte de achiziții publice cu criterii ecologice stricte, norme, subvenții, impozite, cote – care diferențiază produsele în funcție de procesul și metodele lor de producție (PMP) și că se poate dovedi necesar ca aceste politici să se aplice atât produselor europene, cât și produselor importate;

36. este de opinie că UE, în calitate de cel mai mare bloc comercial internațional, poate stabili standarde la nivel mondial și sprijină dezvoltarea și diseminarea sistemelor de certificare și de etichetare ce țin seama de criterii sociale și ecologice; ia act de activitățile încununate de succes ale ONG-urilor internaționale în domeniul dezvoltării și promovării etichetelor și certificatelor respective și susține în mod explicit utilizarea acestora la scară mai largă;

37. reamintește cadrul OMC care permite adoptarea de măsuri de calificare în sectorul comerțului în cazul în care acestea se dovedesc a fi necesare, proporționale și nu discriminează țările în care condițiile de producție sunt identice; constată totuși că este nevoie urgent de clarificări pentru ca aceste măsuri să se poată aplica pe baza unor criterii climatice referitoare la PMP a acestor produse;

38. solicită Comisiei să depună eforturi pentru reluarea discuțiilor din cadrul OMC privind PMP și capacitatea de diferențiere a produselor similare pe baza amprentei lor de carbon, a amprentei energetice a acestora sau a normelor tehnologice; consideră că o astfel de inițiativă poate fi acceptată de către membrii OMC dacă este însoțită de măsuri care să faciliteze transferul de tehnologii;

39. cu toate acestea, speră că lipsa actuală de claritate asupra PMP în cadrul OMC nu conduce Uniunea la inacțiune, aceasta trebuind să exploateze aceste marje de manevră; prin urmare, solicită Comisiei să recurgă în mod sistematic la etichete sau la criterii de sustenabilitate în cadrul negocierilor comerciale și în acordurile comerciale bilaterale și multilaterale pentru produsele care au impact asupra climei;

40. subliniază că trebuie să se facă eforturi pentru ca efectele negative ale comerțului asupra mediului să se reflecte în prețuri și pentru a se asigura respectarea principiului „poluatorul plătește”; solicită ca sistemele de etichetare și de informare cu privire la standardele de mediu să fie sincronizate;

41. din acest motiv, salută instituirea de către Uniunea Europeană a criteriilor de sustenabilitate pentru biocarburanții produși în cadrul Uniunii și cei importați; invită Comisia Europeană să ia în considerare extinderea acestei abordări la biomasă și produsele agricole; solicită să fie luate în considerare schimbările indirecte în utilizarea terenurilor legată de biocombustibili și se așteaptă ca, înainte de sfârșitul anului 2010, Comisia să prezinte o propunere în conformitate cu angajamentul său față de Parlamentul European;

42. pledează pentru elaborarea unor criterii și standarde de durabilitate veritabile și cu caracter juridic obligatoriu în domeniul producției de biocombustibili și de biomasă, care să țină seama de emisiile de gaze producătoare de schimbări climatice și de particule mici, rezultate din modificarea indirectă a utilizării terenurilor (ILUC) și de întreg ciclul de producție; subliniază că garantarea aprovizionării cu alimente a populației trebuie să aibă prioritate față de producția de biocombustibili și că sustenabilitatea politicii și a practicii de exploatare a teritoriului trebuie să fie integrată urgent într-o abordare mai holistică;

43. consideră esențială existența unor standarde stricte de sustenabilitate pentru comerțul internațional cu biocombustibili, având în vedere impactul lor social și de mediu contradictoriu;

44. salută acordul la care s-a ajuns la nivel european privind lemnul recoltat ilegal și așteaptă cu interes să se realizeze progrese în ceea ce privește acordurile de parteneriat voluntare;

Liberalizarea comerțului nu trebuie să submineze politicile climatice ambițioase

45. își exprimă preocuparea cu privire la dorința Comisiei de a impune, în acordurile comerciale, liberalizarea comerțului cu lemn, în special eliminarea restricțiilor la export, în pofida riscului crescut de defrișări și a efectelor negative asupra climei, biodiversității, dezvoltării și populațiilor locale;

46. subliniază îndeosebi necesitatea existenței unei coerențe între obiectivele legate de climă și de biodiversitate și condițiile comerciale pentru a garanta eficacitatea măsurilor împotriva defrișărilor;

47. consideră că noile acorduri internaționale de protecție a climei trebuie să conțină garanții ferme cu privire la reducerea impactului negativ asupra mediului al comerțului cu lemn și la stoparea defrișărilor, amploarea acestora constituind un motiv de îngrijorare;

48. subliniază faptul că liberalizarea produselor agricole a determinat multe țări în curs de dezvoltare să adopte modele agricole bazate pe monoculturi și pe export, deși aceste sisteme agricole sunt extrem de vulnerabile la schimbările climatice și pot conduce la defrișări masive; își exprimă îngrijorarea în legătură cu impactul anumitor subvenții agricole europene asupra capacității țărilor de a garanta securitatea lor alimentară, în special în contextul schimbărilor climatice; invită Comisia să nu încheie niciun acord comercial care ar duce la intensificarea defrișărilor și să se asigure că acordurile comerciale și mijloacele de sprijin public european pentru agricultură nu subminează perspectivele politicilor agricole care integrează combaterea schimbărilor climatice în obiectivul de suveranitate alimentară;

49. constată cu îngrijorare că globalizarea economică a condus adesea la un model agricol bazat pe monoculturile destinate exportului, favorizând practici agricole nedurabile în multe țări în curs de dezvoltare; consideră că regimurile comerciale ar trebui să reflecte în mod corespunzător nevoile micilor fermieri și ale comunităților rurale, în special în țările în curs de dezvoltare, acordând, în același timp, stimulente pentru agricultura ecologică, ce prezintă un nivel mai scăzut de emisii de dioxid de carbon și contribuie, prin urmare, la atenuarea schimbărilor climatice; solicită să se instituie o serie de standarde la nivel național și internațional pentru un comerț de calitate și să se permită guvernelor să condiționeze accesul pe piață de respectarea acestor standarde, de exemplu, prin acordarea unui acces preferențial pe piață produselor care respectă anumite standarde în materie de dezvoltare durabilă;

50. contestă dispozițiile care, în cadrul acordurilor comerciale și de investiții, permit investitorilor să se opună unei țări care adoptă politici climatice mai stricte; consideră că dispozițiile de soluționare a litigiilor între un investitor și un stat nu se pot lua în considerare decât dacă un cadru juridic clar permite țării să ia măsuri de protecție a mediului care să fie în concordanță cu obiectivele globale în acest domeniu;

51. solicită Comisiei să nu se opună în mod sistematic clauzelor referitoare la conținutul local din politicile climatice ale partenerilor săi, precum în cazul Ontario Green Energy Act; consideră într-adevăr că aceste clauze garantează acceptabilitatea acestor politici de către cetățeni și întreprinderi; în plus, consideră că, în așteptarea unei internalizări a costului aferent climei în prețul transportului internațional, aceste clauze, la fel ca etichetarea transportului, reprezintă desigur instrumente imperfecte, dar utile pentru a promova consumul de bunuri produse la nivel local;

Integrarea completă a transportului în problematica comerț - mediu

52. regretă faptul că actualul sistem comercial duce la o diviziune globală a forței de muncă și a producției bazată pe folosirea intensivă a transportului, care nu suportă propriile costuri ecologice; dorește ca respectivul cost aferent climei al transportului internațional să fie internalizat în prețul său, fie prin punerea în aplicare a impozitelor, fie prin sistemele de comercializare a cotelor plătite; salută viitoarea includere a aviației în cadrul EU ETS și așteaptă din partea Comisiei, până în 2011, o inițiativă similară pentru transportul maritim, care să intre în vigoare în 2013, în cazul în care s-ar dovedi a fi imposibilă punerea în aplicare a unui mecanism la nivel mondial până la acea dată; regretă faptul că nu se aplică taxe în cazul combustibilului consumat pentru transportul maritim al mărfurilor; sprijină impunerea de taxe în cazul acestui tip de combustibil și al produselor respective, în special în cazul produselor transportate pe calea aerului; pe de altă parte, așteaptă ca Comisia să preia inițiativa de a contesta ajutoarele acordate modurilor de transport cele mai poluante, cum ar fi scutirea kerosenului de la plata taxei pe energie;

53. constată că emisiile de CO₂ generate de comerțul internațional pot fi reduse semnificativ, de exemplu prin alegerea mijlocului de transport în funcție de criterii legate de eficiență și de mediu; solicită includerea costurilor de transport și de mediu în prețul produselor (internalizarea costurilor externe), în special prin includerea transportului maritim, care reprezintă 90% din transporturile aferente comerțului internațional, în schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS);

54. solicită Comisiei și statelor membre să facă tot ce le stă în putință pentru a încheia un acord cu caracter juridic obligatoriu privind reducerea emisiilor aferente transportului maritim, în contextul Organizației Maritime Internaționale;

55. consideră că este important ca angajamentele internaționale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră să se aplice și transportului aerian internațional și transportului maritim;

56. subliniază faptul că creșterea emisiilor de CO₂ legate de transporturi și de comerțul internațional subminează eficacitatea strategiei UE privind schimbările climatice; consideră că acest argument este suficient pentru a trece de la o strategie de dezvoltare bazată pe exporturi la o dezvoltare endogenă axată pe consumul și producția locală și diversificată în țările în curs de dezvoltare; reamintește că o astfel de strategie ar avea efecte pozitive asupra ocupării forței de muncă atât în UE, cât și în țările în curs de dezvoltare;

57. regretă că o parte semnificativă a comerțului internațional constă în produse omogene care ar putea fi fabricate la fel de ușor la nivel local și că transportul necesar nu își suportă propriile costuri ecologice;

58. consideră că, atât timp cât costul aferent climei nu va apărea în prețul de transport, promovarea producției locale durabile ar trebui să fie încurajată, îndeosebi printr-o mai bună informare a consumatorilor; solicită punerea în aplicare a unei metodologii de contabilizare și norme comune de etichetare în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră provenite de la diverse produse, inclusiv în timpul transportului;

Consolidarea instrumentelor care asigură coerența comerț - climă

59. în vederea asigurării coerenței între politicile comerciale și climatice ale Uniunii Europene, solicită realizarea unui bilanț de carbon în cazul fiecărei politici comerciale, precum și ca această politică să poată fi eventual modificată pentru a îmbunătăți acest bilanț, iar măsurile compensatorii – cooperarea politică, tehnologică, financiară – să fie adoptate în mod obligatoriu în cazul unei amprente negative pentru climă;

60. îndeamnă UE să utilizeze drept instrument de dezvoltare dispozițiile ecologice generale din cadrul acordurilor comerciale bilaterale și regionale, evidențiind necesitatea aplicării corespunzătoare a clauzelor ecologice și a mecanismelor de cooperare în vederea promovării transferului de tehnologie, a asistenței tehnice și a consolidării capacităților;

61. invită Comisia să includă în mod sistematic clauze ecologice în acordurile comerciale încheiate cu țări din afara UE, vizând în special reducerea emisiilor de CO₂ și transferul de tehnologii cu emisii scăzute de carbon;

62. salută introducerea aspectelor legate de schimbările climatice în evaluările impactului asupra sustenabilității (EIS) al acordurilor comerciale; ia totuși act de faptul că, în anumite situații, cum ar fi Acordul de liber schimb euro-mediteranean, EIS arată că acordul va avea un impact nefavorabil asupra climei, care nu a fost abordat înainte de încheierea sa; consideră că acordurile comerciale nu ar trebui să submineze în niciun fel acordurile multilaterale privind mediul;

63. solicită ca bilanțul respectiv și aceste măsuri compensatorii să figureze într-un „capitol privind clima”, care să fie obligatoriu pentru toate acordurile comerciale (acorduri de liber schimb, acorduri de parteneriat economic, reforma sistemului de preferințe generalizate), iar acest capitol să facă obiectul unei consultări publice și să fie prezentat Parlamentului;

64. consideră că criteriile de mediu trebuie să fie introduse în reforma SGP;

65. solicită ca acest „capitol privind clima” să facă obiectul unei cooperări strânse între DG Combaterea schimbărilor climatice și DG Comerț internațional și ca, într-un mod mai general, DG Combaterea schimbărilor climatice să participe în mod sistematic la negocierile comerciale;

66. consideră că Comisia ar trebui să respecte un cadru armonizat în strategiile sale de negociere în domeniul politicii comerciale și de mediu, astfel încât să nu creeze, pentru partenerii săi, motive de îngrijorare legate de barierele comerciale, garantând în același timp respectarea obiectivelor sale obligatorii privind combaterea schimbărilor climatice;

67. consideră că ar trebui să se aplice cu mai multă vigoare și consecvență „diplomația climatică” în cadrul relațiilor comerciale ale UE cu țări care nu s-au angajat să respecte acorduri multilaterale de protecție a mediului;

Coerența comerț - climă a Uniunii Europene din punctul de vedere al țărilor în curs de dezvoltare

68. recunoaște că asigurarea coerenței politicilor comerciale și climatice europene poate fi utilizată sau percepută de țările partenere ca o modalitate alternativă de reducere a importurilor și de creștere a exporturilor noastre;

69. prin urmare, subliniază importanța de a negocia cu aceste țări toate măsurile pe care Uniunea le-ar putea adopta, în special măsurile de ajustare la frontieră, precum și necesitatea ca Uniunea să își îndeplinească angajamentele de a acorda ajutor în domeniul climei țărilor în curs de dezvoltare;

70. ca atare, își exprimă preocuparea în legătură cu faptul că finanțările „timpurii” promise de către țările europene în cadrul Summitului de la Copenhaga privind schimbările climatice provin parțial din angajamentele asumate ca parte a asistenței oficiale pentru dezvoltare și că acestea sunt furnizate sub formă de împrumuturi, contrar solicitărilor formulate de Parlament; solicita Comisiei să prezinte un raport privind aceste finanțări care să ofere posibilitatea de a realiza o evaluare a raportului între angajamentele asumate, cerințele Parlamentului și realitate; solicită, de asemenea o mai bună coordonare a finanțărilor în ceea ce privește utilizarea tematică și geografică a acestora;

71. reamintește angajamentul asumat de țările dezvoltate, inclusiv statele membre ale Uniunii, de a reflecta la mijloace de finanțare inovatoare pentru a combate schimbările climatice, în special taxa asupra tranzacțiilor financiare; solicită Comisiei să propună rapid Consiliului și Parlamentului un proiect de aplicare a unei astfel de taxe la nivelul Uniunii; solicită Comisiei să includă perspectiva unui astfel de mecanism în cadrul negocierilor comerciale privind liberalizarea serviciilor financiare;

72. își exprimă convingerea referitor la faptul că lupta împotriva schimbărilor climatice trebuie să se bazeze pe principiul solidarității între țările industrializate și țările în curs de dezvoltare, pe cât posibil în cooperare strânsă cu ONU, OMC și alte instituții înființate prin acordurile de la Bretton Woods; solicită, prin urmare, elaborarea, în cooperare cu țările în curs de dezvoltare, țările emergente și țările industrializate, a unei strategii globale de comercializare a certificatelor de emisii și de impozitare a energiei și a emisiilor de gaze cu efect de seră, cu scopul, pe de o parte, de a preveni delocalizarea întreprinderilor (relocarea emisiilor de dioxid de carbon) și, pe de altă parte, de a genera resurse financiare pentru măsurile de combatere a schimbărilor climatice și de adaptare la consecințele acestora;

73. subliniază faptul că transferul sporit de tehnologie către țările în curs de dezvoltare ca mijloc de a aborda relocarea emisiilor de dioxid de carbon va fi un element esențial al unui regim privind clima după 2012; regretă că transferul de tehnologie reprezintă doar o mică parte din ajutorul oficial pentru dezvoltare; îndeamnă statele membre să acorde asistență tehnică și financiară suplimentară țărilor în curs de dezvoltare pentru ca acestea să facă față consecințelor schimbărilor climatice, să respecte standardele legate de climă și să realizeze evaluări de impact prealabile ale standardelor și ale sistemelor de etichetare și de certificare;

74. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Președintelui Consiliului European, Consiliului și Comisiei, parlamentelor naționale, precum și Secretarului executiv al Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCNUCC) și celei de a 16-a Conferințe a părților (COP 16).

[1] „Schimbările climatice 2007: Raport de sinteză”, publicat sub îndrumarea lui Rajendra K. Pachauri și Andy Reisinger, Geneva 2007, http://www.ipcc.ch/pdf/assessment-report/ar4/syr/ar4_syr_fr.pdf și rapoartele grupurilor de lucru: „Elementele științifice”, Contribuția Grupului de lucru I, publicat sub îndrumarea lui S. Solomon, D. Qin, M. Manning, Z. Chen, M. Marquis, K. Averyt, M. Tignor și H.L. Miller, Jr.; „Consecințe, adaptare și vulnerabilitate”, Contribuția Grupului de lucru II, publicat sub îndrumarea lui M. Parry, O. Canziani, J. Palutikof, P. van der Linden și C. Hanson; „Atenuarea schimbărilor climatice”, Contribuția Grupului de lucru III, publicat sub îndrumarea lui B. Metz, O. Davidson, P. Bosch, R. Dave și L. Meyer.
[2] Texte adoptate, P7_TA(2010)0019.
[3] JO C 297 E, 20.11.2008, p. 193.
[4] JO C 160 E, 19.6.2010, p. 1 și p. 8.
[5] Susanne Droege și Simone Cooper, Tackling Leakage in a World of Unequal Carbon Prices - Un studiu realizat pentru Grupul Verts/ALE, http://www.climatestrategies.org/our-reports/category/32/257.html.
[6] Sander de Bruyn, Agnieszka Markowska și Marc Davidson, „Why the EU could and should adopt higher greenhouse gas reduction targets - A literature review”, Delft 2010, http://www.stopclimatechange.net/fileadmin/bali/user_upload/docs/7213_finalreportSdB.pdf.
[7] Anna Pearson, The Carbon Rich List: The companies profiting from the EU Emissions Trading Scheme, Company analysis of the EU Emissions Trading Scheme compiled in association with carbonmarketdata.com, February 2010, http://www.climnet.org/index.php?option=com_docman&task=doc_download&Itemid=55&gid=1551.
[8] http://www.agassessment.org/
[9] International Centre for Settlement of Investment Disputes, ICSID cauza nr. ARB/09/6
[10] Ministerul energiei din Ontario, Legea privind energia ecologică, http://www.mei.gov.on.ca/en/energy/gea/

Summitul ONU de la Copenhaga privind schimbările climatice a avut drept rezultat un acord dezamăgitor care nu este în măsură să limiteze încălzirea globală sub 2°C. În mod similar, Acordul de la Copenhaga nu este nici complet, nici obligatoriu. UE nu este principala responsabilă pentru acest eșec – departe de a afirma acest lucru. Însă lipsa sa de unitate, incapacitatea sa de a se exprima cu o singură voce, incapacitatea de a aduce obiectivele de reducere a emisiilor și de sprijinire a țărilor în curs de dezvoltare la înălțimea recomandărilor oamenilor de știință și a solicitărilor Parlamentului European, au făcut-o adesea de neauzit și ineficientă.

De ce atâtea dificultăți? Cu siguranță nu există un singur răspuns. Dar o parte importantă a problemei decurge din faptul că un număr mare de țări nu au depus eforturi majore în direcția transformării ecologice a economiilor lor și au îndoieli cu privire la avantajele economice, sociale sau democratice ale unei astfel de acțiuni, în ciuda numeroaselor studii și experiențe de succes în materie de tranziție energetică, agricultură și transporturi mai durabile.

Uniunea Europeană este acum ispitită de inerție. Anumite sectoare industriale, puternic legate de guverne, invocă consecințele potențial dramatice ale unei politici climatice ambițioase. Deși studiile oficiale resping o astfel de amenințare globală și reamintesc că instrumentele de protecție există pentru a contracara relocarea emisiilor de carbon, se vehiculează că o politică climatică ambițioasă este contrară strategiei de ieșire din criza economică și socială. Este o eroare gravă faptul că China și Statele Unite ale Americii nu își materializează partea inclusă în planurile lor de redresare atribuite economiei ecologice. Preluând rolul de lider în lupta împotriva schimbărilor climatice, Uniunea Europeană ar consolida competitivitatea economiei sale, datorită economisirii de energie și surselor de energie regenerabile, două sectoare care pot îmbunătăți securitatea sa energetică și care au potențial ridicat în ceea ce privește dezvoltarea industrială, inovarea, amenajarea teritorială și crearea de locuri de muncă.

Totuși, pentru a juca acest rol și pentru a beneficia de aceste avantaje competitive, UE trebuie să își schimbe politicile comerciale, fie că acestea sunt bilaterale, regionale sau multilaterale. Aceasta deoarece comerțul cu bunuri și servicii este responsabil pentru aproximativ 20% din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Întrucât emisiile legate de consum sunt mai mari cu 34% comparativ cu cele legate de producție în Regatul Unit, cu 44% în Franța și cu 60% în Suedia. UE trebuie să abordeze în mod obligatoriu aceste emisii „comercializate”. În caz contrar, aceasta riscă să își piardă întreaga credibilitate la nivel internațional: o Europă care finanțează lupta împotriva defrișărilor, pe de o parte și, pe de altă parte, promovează defrișările prin importul de produse forestiere și de biocombustibili nesustenabili nu își poate asuma poziția de lider în lupta împotriva schimbărilor climatice. În plus, în cazul în care își externalizează mai degrabă emisiile decât să își schimbe metodele de producție și de consum, aceasta nu va beneficia de câștiguri economice, industriale sau sociale aferente.

Prin urmare, UE trebuie să își continue politicile comerciale îndreptate către o diferențiere a produselor în funcție de impactul acestora asupra climei și, astfel, să promoveze schimbările majore în modurile de producție și de consum, precum și strategii de investiții. Aceasta trebuie să abordeze problematica legată de relocarea emisiilor de dioxid de carbon și, într-un mod mai general, să supravegheze impactul climatic al importurilor sale. UE nu trebuie să pună în discuție politicile climatice ale partenerilor săi comerciali pentru a încerca, într-o viziune pe termen scurt, să crească cotele de piață europene. Aceasta trebuie să fie activă în privința emisiilor provenite din transportul internațional, să propună un sistem de protecție a inovării care să fie compatibil cu accesul, în special al țărilor în curs de dezvoltare, la tehnologiile ecologice, și să susțină crearea unor mecanisme de finanțare inovatoare la nivel internațional, introducând-le, dacă este necesar anterior tuturor, la nivelul Uniunii. UE ar trebui să se implice în acest proiect împreună și nu contra partenerilor săi comerciali, în special țările în curs de dezvoltare.

În mod clar, acesta este un proiect dificil. Însă UE a făcut deja primii pași în direcția cea bună: privind importul ilegal de lemn, biocombustibilii, și emisiile provenite din aviație. Rezultat al numeroaselor discuții desfășurate cu întreprinderi, asociații, reprezentanți sindicali,sau Comisia, acest raport urmărește să identifice etapele suplimentare care ar permite UE să continue în această direcție.

30.9.2010

destinat Comisiei pentru comerț internațional

referitor la politica comercială internațională în contextul imperativelor legate de schimbările climatice

(2010/2103(INI))

Raportor pentru aviz (*): Jo Leinen

(*) Procedura comisiilor asociate – articolul 50 din Regulamentul de procedură

SUGESTII

Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară recomandă Comisiei pentru comerț internațional, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

1. subliniază, având în vedere preambulul OMC și articolul XX literele (b), (d) și (g) din GATT, că comerțul internațional nu trebuie să conducă la supraexploatarea resurselor naturale și invită Comisia și statele membre să depună mai multe eforturi pentru a aplica principiul preferinței colective în cadrul OMC, în special în ceea ce privește produsele durabile, favorabile climei și conforme cu principiile etice;

2. invită Comisia și membrii OMC să depună eforturi pentru a convinge OMC să redacteze un aviz în care recunoaște importanța și efectele schimbărilor climatice și să încurajeze OMC să ia măsuri pentru ca normele sale să nu submineze, ci să promoveze eforturile globale de combatere și atenuare a schimbărilor climatice, precum și de adaptare la acestea;

3. își exprimă regretul că membrii OMC nu au găsit încă o modalitate de a integra acest tratat în sistemul instituțiilor și normelor ONU care reglementează protecția mediului, inclusiv schimbările climatice, precum și dreptatea socială și respectarea tuturor drepturilor omului; insistă asupra faptului că obligațiile și obiectivele care decurg din acordurile multilaterale privind mediul (AMM), cum ar fi Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice și alte instituții ale ONU (FAO, OIM, OMI) trebuie să aibă întâietate asupra interpretării obtuze a normelor comerciale;

4. având în vedere că au trecut mai mult de 15 ani de la Decizia ministerială a OMC privind comerțul și mediul, adoptată la Marrakesh la 15 aprilie 1994, solicită Comisiei să prezinte Parlamentului European și Consiliului, cel mai târziu până la mijlocul anului 2011, un raport de evaluare a gradului în care Comitetul pentru comerț și mediu al OMC și-a îndeplinit mandatul prevăzut în decizia respectivă, precum și concluziile în legătură cu ce mai trebuie făcut, în special în contextul dialogului global referitor la OMC și la atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea;

5. invită Comisia și statele membre ca, în cadrul negocierilor OMC și al acordurilor comerciale bilaterale, să insiste asupra faptului că liberalizarea comerțului, în special în ceea ce privește materiile prime naturale, nu trebuie să pericliteze gestionarea durabilă a resurselor și că obiectivele de protejare a climei și de conservare a speciilor trebuie să devină parte integrantă a acordurilor; în acest sens, invită Comisia să insiste asupra organizării unei reuniuni comune a miniștrilor comerțului și de mediu ai OMC înainte de COP UNFCCC de la Johannesburg în 2011; reamintește că UNFCCC este forul în care trebuie să se ajungă la un acord internațional privind abordarea schimbărilor climatice;

6. subliniază îndeosebi necesitatea coerenței dintre obiectivele legate de climă și de biodiversitate și condițiile comerciale pentru a garanta eficacitatea măsurilor împotriva despăduririi;

7. este de opinie că UE, în calitate de cel mai mare bloc comercial internațional, poate stabili standarde la nivel mondial și sprijină dezvoltarea și diseminarea sistemelor de certificare și de etichetare ce țin seama de criterii sociale și ecologice; atrage atenția asupra activităților încununate de succes ale ONG-urilor internaționale în domeniul dezvoltării și promovării etichetelor și certificatelor respective și susține în mod explicit utilizarea acestora la scară mai largă;

8. salută introducerea dimensiunii schimbărilor climatice în evaluările impactului asupra sustenabilității (EIS) al acordurilor comerciale; ia totuși act de faptul că, în anumite situații, cum ar fi Acordul de liber schimb euro-mediteranean, EIS arată că acordul va avea un impact nefavorabil asupra climei, care nu a fost abordat înainte de încheierea sa; consideră că acordurile comerciale nu ar trebui să submineze în niciun fel acordurile multilaterale în domeniul mediului (AMM-urile);

9. speră că UE va da un exemplu bun prin reducerea obstacolelor, cum ar fi taxele vamale și alte taxe, din calea comerțului cu tehnologii „verzi” și cu produse favorabile mediului și climei și să promoveze așa-numitele bunuri și servicii de mediu, inclusiv pe baza Planului de acțiune de la Bali și a Fondului „verde” de la Copenhaga privind clima;

10. solicită încheierea unui acord internațional cu caracter juridic obligatoriu privind protecția climei și sprijină ferm obiectivul de reducere cu 30% a emisiilor de CO₂ în UE până în 2020, indiferent de rezultatul negocierilor internaționale, precum și obiectivul pe termen lung al UE de reducere a emisiilor de CO₂ și de alte gaze cu efect de seră cu cel puțin 85% până în 2050;

11. este convins de faptul că lupta împotriva schimbărilor climatice trebuie să se bazeze pe principiul solidarității între țările industrializate și țările în curs de dezvoltare, pe cât posibil în cooperare strânsă cu ONU, OMC și alte instituții înființate prin acordurile de la Bretton Woods; solicită, prin urmare, elaborarea, în cooperare cu țările în curs de dezvoltare, țările emergente și țările industrializate, a unei strategii globale de comercializare a cotelor de emisii și de impozitare a energiei și a emisiilor de gaze cu efect de seră, cu scopul, pe de o parte, de a preveni mutarea întreprinderilor (relocarea emisiilor de dioxid de carbon) și, pe de altă parte, de a genera resurse financiare pentru măsurile de combatere a schimbărilor climatice și de adaptare la consecințele acestora;

12. consideră că acțiunile individuale care, conform Deciziei Comisiei de negocieri comerciale a OMC privind comerțul și mediul din 15 decembrie 1993, afectează relația dintre măsurile comerciale și măsurile de mediu, în vederea promovării dezvoltării durabile (ca, de exemplu, ajustările fiscale la frontieră și „taxele vamale împotriva dumpingului ecologic”) sunt singurele susceptibile să se dovedească a fi compatibile cu normele și regimurile OMC, având în vedere starea actuală a jurisprudenței OMC în acest domeniu, dacă sunt adoptate în cadrul unui acord global obligatoriu din punct de vedere juridic sub autoritatea UNFCCC și de aceea solicită Comisiei să prezinte Parlamentului European și Consiliului, înainte de COP17 din Africa de Sud, o comunicare privind modul în care un astfel de sistem ar putea fi introdus în orice acord post-Kyoto;

13. recunoaște faptul că normele OMC nu sunt incompatibile cu măsurile la frontieră de neutralizare a efectului politicilor interne de a încorpora costurile externe de mediu în prețul produselor, atât timp cât astfel de ajustări nu sunt discriminatorii;

14. susține fără niciun echivoc ideea că ajustările fiscale la frontieră nu ar trebui să funcționeze ca un instrument de protecționism, ci, mai degrabă, ca un mijloc de a reduce emisiile; consideră că UE ar trebui să aloce o parte din veniturile potențiale în scopul achitării obligațiilor financiare care îi revin în cadrul UNFCCC;

15. constată că emisiile de CO₂ generate de comerțul internațional pot fi reduse semnificativ, de exemplu prin alegerea mijlocului de transport în funcție de criterii legate de eficiență și de mediu; solicită includerea costurilor de transport și de mediu în prețul produselor (internalizarea costurilor externe), în special prin includerea transportului maritim, care reprezintă 90% din transporturile aferente comerțului internațional, în schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS);

16. solicită Comisiei și statelor membre să facă tot ce le stă în putință pentru a realiza un acord obligatoriu din punct de vedere juridic privind reducerea emisiilor aferente transportului naval, în contextul Organizației Maritime Internaționale;

17. se opune acordării de subvenții pentru combustibilii fosili și solicită intensificarea sprijinului pentru promovarea energiilor regenerabile favorabile mediului și pentru identificarea și dezvoltarea unor surse de energie descentralizate, în special în țările în curs de dezvoltare; în acest context, reamintește acordul G20 de a elimina treptat subvențiile pentru combustibilii fosili și solicită Comisiei să facă propuneri pentru o strategie europeană de punere în aplicare a acestuia, stabilind termene și mecanisme de compensare clare unde este cazul;

18. susține promovarea mai intensă a energiilor regenerabile și recomandă ca guvernele statelor membre să urmeze o politică coerentă și să creeze un cadru juridic obligatoriu care să permită adoptarea, pe termen lung, a unui program etapizat de ajutoare care să contribuie la deschiderea pieței și la crearea unor infrastructuri minime, un element esențial într-o perioadă de criză și incertitudine economică;

19. pledează pentru elaborarea unor criterii și standarde de durabilitate veritabile și cu caracter juridic obligatoriu în domeniul producției de biocombustibili și de biomasă, care țin seama de emisiile de gaze generatoare de schimbări climatice și de particule mici, rezultate din modificarea indirectă a utilizării terenurilor (ILUC) și de întreg ciclul de producție; subliniază că garantarea aprovizionării cu alimente a populației trebuie să aibă prioritate față de producția de biocombustibili și că sustenabilitatea politicii și a practicii de exploatare a teritoriului trebuie să fie integrată urgent într-o abordare mai holistică.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

8.10.2010

destinat Comisiei pentru comerț internațional

referitor la politica comercială internațională în contextul imperativelor legate de schimbările climatice

(2010/2103(INI))

Raportoare pentru aviz: Catherine Grèze

SUGESTII

Comisia pentru dezvoltare recomandă Comisiei pentru comerț internațional, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

1. subliniază faptul că creșterea emisiilor de CO₂ legate de transporturi și de comerțul internațional subminează eficacitatea strategiei UE privind schimbările climatice; consideră că acest argument este suficient pentru a trece de la o strategie de dezvoltare bazată pe exporturi la o dezvoltare endogenă axată pe consumul și producția locale și diversificate în țările în curs de dezvoltare; reamintește că o astfel de strategie ar avea efecte pozitive asupra ocupării forței de muncă atât în UE, cât și în țările în curs de dezvoltare;

2. regretă că o parte semnificativă a comerțului internațional constă în produse omogene care ar putea fi fabricate la fel de ușor la nivel local și că transportul necesar nu își suportă propriile costuri de mediu;

3. constată cu îngrijorare că globalizarea economică a condus adesea la un model agricol bazat pe monoculturile destinate exportului, favorizând practici agricole nedurabile în multe țări în curs de dezvoltare; consideră că regimurile comerciale ar trebui să reflecte în mod corespunzător nevoile micilor fermieri și ale comunităților rurale, în special în țările în curs de dezvoltare, acordând, în același timp, stimulente pentru agricultura ecologică, ce prezintă un nivel mai scăzut de emisii de dioxid de carbon și contribuie, prin urmare, la atenuarea schimbărilor climatice; solicită să se instituie o serie de standarde la nivel național și internațional pentru un comerț de calitate și să se permită guvernelor să condiționeze accesul pe piață de respectarea acestor standarde, de exemplu, să acorde un acces preferențial pe piață produselor care respectă anumite standarde în materie de dezvoltare durabilă;

4. subliniază că țările dezvoltate trebuie să fie primele care își reduc emisiile de CO₂; consideră că instituirea de standarde și sistemele de etichetare și de certificare sunt instrumente cu un potențial uriaș de reducere a consumului de energie, vizând astfel problematica schimbărilor climatice; invită statele membre să își consolideze legislația referitoare la sistemul UE de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră (ETS), fixând un preț minim pentru carbon; consideră că mecanismul de dezvoltare curată (MDC) nu a răspuns nevoilor țărilor celor mai vulnerabile;

5. regretă faptul că niciunul dintre acordurile OMC actuale nu face trimitere directă la schimbările climatice, securitatea alimentară și Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului; regretă dezvoltarea biopirateriei legate de semințele rezistente la schimbările climatice; consideră că sunt necesare modificări ale normelor OMC pentru a asigura coerența și consecvența cu angajamentele asumate în cadrul Protocolului de la Kyoto și al acordurilor multilaterale în domeniul mediului (AMM); solicită reformarea urgentă a OMC pentru a permite distincția între produse în funcție de metodele de producție și procesare (MPP) și introducerea unor noi facilități prin utilizarea „licențierii obligatorii” în temeiul Acordului TRIPS;

6. subliniază faptul că transferul sporit de tehnologie către țările în curs de dezvoltare ca mijloc de a aborda relocarea emisiilor de dioxid de carbon va fi un element esențial al unui regim privind clima după 2012; regretă că transferul de tehnologie reprezintă doar o mică parte din ajutorul oficial pentru dezvoltare; îndeamnă statele membre să acorde asistență tehnică și financiară suplimentară țărilor în curs de dezvoltare pentru ca acestea să facă față consecințelor schimbărilor climatice, să respecte standardele legate de climă și să realizeze evaluări de impact prealabile ale standardelor și ale sistemelor de etichetare și de certificare;

7. invită UE să preia inițiativa în ceea ce privește identificarea principalelor bariere din calea diseminării în țările în curs de dezvoltare a tehnologiilor menite să combată schimbările climatice;

8. îndeamnă UE să utilizeze drept instrument de dezvoltare dispozițiile generale de mediu din cadrul acordurilor comerciale bilaterale și regionale, evidențiind necesitatea aplicării corespunzătoare a clauzelor de mediu și a mecanismelor de cooperare în vederea promovării transferului de tehnologie, a asistenței tehnice și a consolidării capacităților;

9. subliniază că trebuie să se facă eforturi pentru ca efectele negative ale comerțului asupra mediului să se reflecte în prețuri și pentru a se asigura respectarea principiului „poluatorul plătește”; solicită ca sistemele de etichetare și de informare cu privire la standardele de mediu să fie sincronizate;

10. consideră că este important ca angajamentele internaționale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră să se aplice și transportului aerian internațional de pasageri și de mărfuri;

11. invită Comisia să includă în mod sistematic clauze de mediu în acordurile comerciale încheiate cu țări din afara UE, vizând în special reducerea emisiilor de CO₂ și transferul de tehnologii cu emisii scăzute de carbon;

12. este de părere că noile acorduri internaționale de protecție a climei trebuie să conțină garanții ferme cu privire la reducerea impactului negativ asupra mediului al comerțului cu lemn și la stoparea despăduririlor, amploarea acestora constituind un motiv de îngrijorare;

13. consideră esențială existența unor standarde stricte de sustenabilitate pentru comerțul internațional cu biocombustibili, având în vedere impactul lor social și de mediu contradictoriu;

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

Membri titulari prezenți la votul final

János Áder, Kriton Arsenis, Pilar Ayuso, Paolo Bartolozzi, Sandrine Bélier, Sergio Berlato, Martin Callanan, Chris Davies, Bairbre de Brún, Esther de Lange, Anne Delvaux, Bas Eickhout, Jill Evans, Elisabetta Gardini, Gerben-Jan Gerbrandy, Julie Girling, Nick Griffin, Françoise Grossetête, Satu Hassi, Jolanta Emilia Hibner, Dan Jørgensen, Karin Kadenbach, Christa Klaß, Holger Krahmer, Jo Leinen, Corinne Lepage, Peter Liese, Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė, Gilles Pargneaux, Antonyia Parvanova, Andres Perello Rodriguez, Sirpa Pietikäinen, Mario Pirillo, Pavel Poc, Frédérique Ries, Oreste Rossi, Daciana Octavia Sârbu, Carl Schlyter, Horst Schnellhardt, Richard Seeber, Theodoros Skylakakis, Bogusław Sonik, Catherine Soullie, Salvatore Tatarella, Anja Weisgerber, Sabine Wils, Marina Yannakoudakis

Membri supleanți prezenți la votul final

Christofer Fjellner, Matthias Groote, Marisa Matias, Judith A. Merkies, Bill Newton Dunn, Kathleen Van Brempt

Membri supleanți (articolul 187 alineatul (2)) prezenți la votul final

Kay Swinburne

Aviz juridic - Politica de confidențialitate