Procedură : 2009/2217(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A7-0333/2010

Texte depuse :

A7-0333/2010

Dezbateri :

PV 15/12/2010 - 16
CRE 15/12/2010 - 16

Voturi :

PV 16/12/2010 - 6.5
CRE 16/12/2010 - 6.5
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P7_TA(2010)0490

RAPORT     
PDF 220kWORD 266k
19.11.2010
PE 440.141v01-00 A7-0333/2010

O nouă strategie pentru Afganistan

(2009/2217(INI))

Comisia pentru afaceri externe

Raportor: Pino Arlacchi

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 EXPUNERE DE MOTIVE
 AVIZ al Comisiei pentru dezvoltare
 REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

O nouă strategie pentru Afganistan

(2009/2217(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere rezoluțiile sale anteriore privind Afganistanul, în special rezoluția din 8 iulie 2008 privind stabilizarea Afganistanului(1), cea din 15 ianuarie 2009 privind controlul bugetar al fondurilor UE în Afganistan(2) și cea din 24 aprilie 2009 privind drepturile femeilor în Afganistan(3),

–   având în vedere declarația politică comună UE - Afganistan, semnată la 16 noiembrie 2005, care se bazează pe prioritățile comune în ceea ce privește Afganistanul, cum ar fi crearea unor instituții puternice și responsabile, reforma domeniului securității și al justiției, acțiunile antidrog, dezvoltarea și reconstrucția,

–   având în vedere Pactul pentru Afganistan din 2006, prin care s-au stabilit trei domenii principale de activitate ale guvernului afgan pentru următorii cinci ani: securitatea; guvernanța, statul de drept și drepturile omului; dezvoltarea economică și socială și angajamentul de a elimina industria narcoticelor,

–   având în vedere Conferința de la Londra privind Afganistanul din ianuarie 2010, în cadrul căreia comunitatea internațională și-a reînnoit angajamentul față de Afganistan și au fost puse bazele unui consens internațional privind o strategie care să ducă la o soluție nemilitară la criza din Afganistan, în cadrul căreia s-a stabilit ca transferul responsabilităților în materie de securitate către forțele afgane să înceapă în 2011 și să se încheie în 2014,

–   având în vedere Rezoluția 1890 (2009) a Consiliului de Securitate ONU care prelungește autorizația Forței internaționale de asistență pentru securitate (FIAS) în Afganistan în conformitate cu capitolul VII din Carta ONU, așa cum a fost definită în Rezoluțiile 1386 (2001) și 1510 (2003), pentru o perioadă de 12 luni ulterior datei de 13 octombrie 2009 și care solicită statelor membre ONU participante la FIAS „să adopte toate măsurile necesare pentru a-și îndeplini mandatul”,

–   având în vedere propunerea de Fond de Sprijin pentru Pace și Reintegrare, la care participanții la conferința de la Londra s-au angajat cu o sumă inițială de 140 de milioane USD și al cărui scop este de a integra talibanii și alți insurgenți,

–   având în vedere desfășurarea la Kabul, la începutul lui iunie 2010, a unei Adunări (Jirga) naționale afgane consultative pentru pace, care și-a propus obținerea unui consens național asupra problemei reconcilierii cu dușmanii,

–   având în vedere Conferința de la Kabul, desfășurată la 20 iulie 2010, care a evaluat progresele realizate în privința transpunerii în practică a deciziilor luate la Conferința de la Londra, și a oferit guvernului afgan ocazia de a-și demonstra calitățile de lider și de a-și asuma responsabilitatea privind acest proces, beneficiind de cooperarea comunității internaționale, prin consolidarea securității și a capacităților forțelor de securitate afgane, îmbunătățirea guvernării și a statului de drept, precum și ocazia de a-și planifica o cale de urmat, în direcția combaterii producției de droguri, a traficului și a corupției, în direcția păcii și securității, a dezvoltării sociale și umane, a drepturilor omului și a egalității de gen; având în vedere concluziile Conferinței de la Kabul, conform cărora controlul operațiunilor militare din toate provinciile trebuie transferat forțelor afgane până la sfârșitul anului 2014,

–   având în vedere decretul prezidențial din 17 august 2010, care a stabilit un termen-limită de patru luni pentru companiile private de securitate prezente în Afganistan pentru a se retrage, cu excepția firmelor private de securitate care activează în cadrul incintelor folosite de ambasadele, întreprinderile și ONG-urile străine;

–   având în vedere alegerile prezidențiale care au avut loc în Afganistan în august 2009, raportul final critic al Misiunii UE de observare a alegerilor, publicat în decembrie 2009 și alegerile parlamentare desfășurate la 18 septembrie 2010,

–   având în vedere toate concluziile Consiliului pe această temă, în special concluziile CAGRE din 27 octombrie 2009, Planul de acțiune al Consiliului pentru consolidarea angajamentului UE în Afganistan și Pakistan și concluziile Consiliului Afaceri Externe din 22 martie 2010,

–   având în vedere numirea, la 1 aprilie 2010, a unui Reprezentant special al UE care să aibă și funcția de Șef al Delegației UE în Afganistan, și având în vedere Decizia Consiliului din 11 august 2010, de prelungire a mandatului Reprezentantului special Vygaudas Usackas până la 31 august 2011,

–   având în vedere declarația Consiliului din 18 mai 2010, prin care s-a prelungit mandatul Misiunii de poliție a Uniunii Europene în Afganistan (EUPOL Afganistan) cu trei ani, de la 31 mai 2010 la 31 mai 2013,

–   având în vedere Documentul de strategie de țară pentru 2007-2013, care fixează angajamentul Comisiei în Afganistan până în 2013,

–   având în vedere bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2010,

–   având în vedere Raportul 2009 al Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea umană, care plasează Afganistanul pe locul 181 din 182 de țări,

–   având în vedere propria evaluare națională de risc și vulnerabilitate a Afganistanului pe 2007-2008, în care se estimează că costul eliminării sărăciei în această țară, prin ridicarea celor care trăiesc sub pragul sărăciei la un nivel superior acestuia, ar fi de 570 milioane USD,

–   având în vedere raportul pe 2008 al Agenției de coordonare a ajutorului pentru Afganistan (ACBAR), intitulat „Eficiența ajutorului în Afganistan - un eșec”, în care se subliniază sumele mari din ajutor care ajung până la urmă parte a profitului contractanților (care poate ajunge la 50% per contract), opacitatea a procedurilor de ofertare și de licitație, precum și costurile ridicate ale salariilor și indemnizațiilor expatriaților,

–   având în vedere raportul din august 2010 al Misiunii Organizației Națiunilor Unite de asistență în Afganistan (UNAMA) cu privire la „Protecția civililor în conflictul armat”,

–   având în vedere recomandările Peace Dividend Trust, care promovează o politică axată în primul rând pe populația afgană, încurajând furnizarea autohtonă de bunuri și servicii mai degrabă decât importurile, cu scopul de a aduce profit în primul rând afganilor,

–   având în vedere strategia NATO/FIAS pentru Afganistan de combatere a mișcării de insurgență și aplicarea sa sub comanda generalului David Petraeus, precum și strategia revizuită anunțată de Președintele Obama pentru decembrie 2010,

–   având în vedere raportul membrilor majorității din Congresul SUA intitulat: „Afaceri cu șefii grupărilor armate: extorsiuni și corupție de-a lungul lanțului american de distribuție în Afganistan” [„War Lords Inc.: Extortion and Corruption Along the US Supply Chain in Afghanistan”] (Comisia pentru supervizare și reformă guvernamentală, Camera reprezentanților SUA, iunie 2010),

–   având în vedere lucrările Oficiului Organizației Națiunilor Unite pentru droguri și crimă (UNODC) și în special raportul său din octombrie 2009 privind „Dependența, criminalitatea și insurgența - amenințarea transnațională a opiumului afgan” și Raportul său mondial privind drogurile pe 2010,

–   având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0333/2010),

A. întrucât comunitatea internațională și-a afirmat în repetate rânduri sprijinul pentru rezoluțiile relevante ale Consiliului de securitate al Organizației Națiunilor Unite, care susțin securitatea, prosperitatea și respectarea drepturilor omului pentru toți cetățenii afgani; întrucât, cu toate acestea, comunitatea internațională a recunoscut implicit că cei nouă ani de război și implicare internațională nu ar reușit să elimine revolta talibanilor și să instaureze pacea și stabilitatea în această țară; întrucât în 2009 a fost introdusă o nouă politică de contra-insurgență și au fost alocați aproximativ 45 000 de soldați ca întăriri;

B.  întrucât nu se întrevede o soluție clară în Afganistan: coaliția forțelor internaționale este instalată la fața locului, dar nu este capabilă să învingă talibanii și ceilalți insurgenți, iar mișcarea de insurgență și cea a talibanilor nu se pot impune în fața acestor forțe militare;

C. întrucât, în 2009, generalul Stanley McChrystal a declarat că nu are indicii cu privire la o prezență extinsă a Al-Qaeda în Afganistan, iar alți înalți funcționari americani au confirmat faptul că prezența Al-Qaeda în Afganistan este foarte redusă;

D. întrucât condițiile de securitate și de viață s-au deteriorat, erodând consensul popular de care se bucura prezența coaliției într-o anume perioadă, și întrucât coaliția este din ce în ce mai mult percepută de către populație drept o forță de ocupație; întrucât este necesar un nou parteneriat, mai vast, cu poporul afgan, care să implice grupurile nereprezentate și societatea civilă în eforturile de pace și reconciliere;

E.  întrucât UE este unul dintre cei mai importanți donatori de asistență pentru dezvoltare și ajutor umanitar în Afganistan; întrucât UE este un partener implicat în eforturile de reconstrucție și de stabilizare;

F.  întrucât, în cadrul Pactului pentru Afganistan 2006 și al Conferinței de la Kabul, donatorii au convenit să canalizeze o parte tot mai mare din asistența oferită - până la 50% - prin bugetul principal al guvernului afgan, fie direct, fie prin intermediul unor fonduri speciale, ori de câte ori acest lucru este posibil, și întrucât doar 20% din ajutorul pentru dezvoltare este canalizat prin bugetul guvernului în prezent;

G. întrucât lipsa unei coordonări suficiente subminează eficiența contribuțiilor UE la ajutorul pentru Afganistan;

H. întrucât, deși între 2002 și 2009 a fost destinată Afganistanului, ca ajutor internațional, o sumă de peste 40 miliarde USD; întrucât, deși numărul copiilor care frecventează școala a crescut în această perioadă, conform estimărilor UNICEF 59% din copiii afgani sub cinci ani sunt în continuare subnutriți, iar cinci milioane de copii nu au posibilitatea de a merge la școală;

I.   întrucât situația femeilor din țară rămâne un motiv de serioasă îngrijorare; întrucât, conform rapoartelor ONU, mortalitatea maternă din Afganistan este a doua din lume, cu aproximativ 25 000 de morți pe an, și întrucât doar 12,6% din femeile cu vârstă peste 15 ani știu să citească și să scrie, iar 57% din fete sunt măritate înainte de vârsta legală de 16 ani; întrucât violența împotriva femeilor continuă să fie un fenomen larg răspândit; întrucât Legea discriminatorie șiită privind statutul persoanelor este încă în vigoare și, printre altele, incriminează femeile pentru refuzul de a întreține relații sexuale cu soții lor sau interzice femeilor să părăsească domiciliul fără consimțământul soțului;

J.   întrucât Afganistanul este parte semnatară la câteva convenții internaționale de protecție a drepturilor femeilor și copiilor, și în special a Convenției ONU din 1979 pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor și a Convenției ONU din 1989 privind drepturile copilului, și întrucât Constituția afgană prevede, la articolul 22, că „cetățenii Afganistanului, bărbați și femei, au drepturi și obligații egale în fața legii”; întrucât Codul afgan al familiei se află în prezent în revizuire pentru a fi armonizat cu Constituția;

K. întrucât, în iulie 2010, Congresul SUA a solicitat un audit pentru finanțările anterioare de miliarde de dolari destinate Afganistanului și a votat o scădere provizorie de aproape 4 miliarde USD a ajutorului acordat de guvern Afganistanului;

L.  întrucât Ministrul de finanțe al Afganistanului, Omar Zakhilwal, a criticat în primul rând practicile de contractare NATO/FIAS, care nu aduc beneficii economiei locale din Afganistan și, în al doilea rând, interpretarea unilaterală a FIAS a normelor de exonerări fiscale din acordul dintre guvernul afgan și FIAS, și întrucât ministrul a acuzat contractanții străini că au acaparat cele mai multe contracte finanțate de FIAS, în valoare de până la 4 miliarde USD, ceea ce a provocat, se pare, scurgeri constante de capital din țară; întrucât guvernul afgan solicită o anchetă internațională;

M. întrucât este clar că nicio soluție militară nu este posibilă în Afganistan și întrucât SUA au declarat că vor începe retragerea trupelor din Afganistan în vara anului 2011, unele țări fie s-au retras deja, fie fac planuri de retragere, iar altele încă nu și-au indicat intenția de a se retrage; întrucât retragerea forțelor militare trebuie totuși să fie un proces treptat și coordonat în cadrul unui proiect politic care să garanteze o tranziție lină a responsabilității către forțele de securitate afgane;

N. întrucât la Conferința de la Kabul s-a stabilit că armata națională afgană ar trebui să ajungă la un efectiv de 171 600, iar Poliția națională afgană la 134 000 până în octombrie 2011, cu sprijinul financiar și tehnic necesar din partea comunității internaționale;

O. întrucât principalul obiectiv al EUPOL Afganistan este cel de a contribui la crearea unui sistem afgan de poliție conform standardelor internaționale;

P.  întrucât Afganistanul nu este doar sursa celei mai mari producții de opium din lume și principalul furnizor al piețelor de heroină din UE și din Federația Rusă, dar și unul dintre primii producători de canabis din lume, conform unui raport recent al UNODC; întrucât, cu toate acestea, producția de opium din Afganistan a scăzut cu 23% în ultimii doi ani și cu o treime în raport cu punctul său maxim din 2007; întrucât UNODC a stabilit existența unei legături evidente între cultivarea opiumului și teritoriile unde insurgenții dețin controlul, precum și faptul că, în regiunile afgane unde guvernul reușește să aplice legea mai eficient, aproape două treimi din agricultori au declarat că nu cultivă opium deoarece este interzis, în timp ce în sud, unde puterea autorităților este mai mică, doar mai puțin de 40% dintre agricultori au menționat interdicția ca motiv pentru a nu cultiva mac;

Q. întrucât, conform unui raport recent al UNODC, numărul de cetățeni afgani dependenți de droguri a crescut brusc în ultimii ani, tendință ce va avea repercusiuni sociale majore asupra viitorului țării;

R.  întrucât UE a jucat un rol activ în susținerea acțiunilor anti-narcotice încă de la începutul procesului de reconstrucție, dar fără a înregistra până acum rezultate semnificative în limitarea influenței omniprezente a industriei drogurilor asupra economiei, a sistemului politic, a instituțiilor de stat și a societății;

S.  întrucât eradicarea culturilor de mac în Afganistan s-a realizat prin folosirea unor erbicide chimice și întrucât această practică a provocat prejudicii grave oamenilor și mediului din cauza poluării solului și a apei; întrucât există totuși în prezent un consens cu privire la necesitatea de a concentra măsurile represive în direcția comerțului cu stupefiante și a laboratoarelor producătoare de heroină, și nu împotriva fermierilor; întrucât principalele eforturi se concentrează actualmente în direcția furnizării unor mijloace alternative de existență fermierilor;

T.  întrucât Afganistanul dispune de resurse naturale importante, inclusiv rezerve minerale bogate precum gazele naturale și petrolul, cu o valoare estimată de 3 trilioane USD și întrucât guvernul afgan se bazează pe aceste resurse pentru a stimula dezvoltarea economică, după instaurarea păcii și a securității în țară;

O nouă strategie a UE

1.  este la curent cu totalitatea factorilor care împiedică progresul în Afganistan, dar a decis să se concentreze, în acest raport, asupra a patru domenii principale, cu privire la care, în opinia sa, o intensificare a eforturilor ar putea conduce la ameliorări: ajutorul internațional și coordonarea; implicațiile procesului de pace; impactul instruirii forțelor de poliție; eliminarea culturilor de opium prin crearea unor oportunități de dezvoltare alternative;

2.  își exprimă sprijinul pentru noul concept al strategiei de combatere a insurgenței, care are drept scop protejarea populației locale și reconstrucția zonelor a căror securitate a fost asigurată, precum și susținerea Planului de acțiune al UE pentru Afganistan și Pakistan;

3.  consideră, de aceea, că strategia UE pentru Afganistan va trebui să plece de la două premise: recunoașterea faptului că indicatorii socio-economici și de securitate din Afganistan s-au deteriorat continuu, în pofida celor aproape zece ani de implicare și investiții internaționale; și necesitatea încurajării unei schimbări în modul de gândire al comunității internaționale - care în trecut, și mai ales înaintea creării strategiei de contra-insurgență, schița planuri și lua decizii fără a lua prea mult în considerare implicarea afgană - astfel ca pe viitor, planurile și deciziile sale să țină seama de implicarea afgană; conferințele de la Londra și Kabul au reprezentat un pas important în această direcție;

4.  salută și sprijină concluziile Consiliului din octombrie 2009, „Consolidarea acțiunilor UE în Afganistan și Pakistan”, care definesc o abordare mai coerentă și coordonată a UE pentru această regiune și subliniază importanța cooperării regionale și a unei politici axate mai mult pe latura civilă în Afganistan;

5.  subliniază că orice soluție pe termen lung la criza afgană trebuie să înceapă cu interesul cetățenilor afgani pentru securitatea lor internă, protecția civilă și dezvoltarea economică și socială și trebuie să includă măsuri concrete pentru eradicarea sărăciei, subdezvoltării și discriminării împotriva femeilor, pentru îmbunătățirea respectării drepturilor omului și a statului de drept, consolidarea mecanismelor de reconciliere, eliminarea producției de opium, angajarea într-un proces solid de edificare a statului și integrarea deplină a Afganistanului în comunitatea internațională, precum și îndepărtarea Al-Qaeda din țară;

6.  salută concluziile Conferinței internaționale de la Kabul cu privire la Afganistan; subliniază că trebuie respectate angajamentele asumate de guvernul afgan de a îmbunătăți securitatea, guvernanța și oportunitățile economice pentru cetățenii afgani, precum și angajamentele asumate de comunitatea internațională de a sprijini procesul de tranziție, precum și obiectivele comune;

7.  reafirmă că UE și statele sale membre ar trebui să sprijine Afganistanul în reconstrucția propriului stat, cu instituții democratice mai puternice, capabile să asigure suveranitatea națională, unitatea statală, securitatea bazată pe o armată și poliție responsabile din punct de vedere democratic, un sistem judiciar competent și independent, unitatea statală, integritatea teritorială, egalitatea între femei și bărbați, libertatea mass-mediei, acordarea unei atenții speciale educației și sănătății, dezvoltarea economică sustenabilă și prosperitatea poporului afgan, și respectarea tradițiilor istorice, religioase, spirituale și culturale ale tuturor comunităților etnice și religioase de pe teritoriul Afganistanului, recunoscând, în același timp, necesitatea unei modificări fundamentale a atitudinii față de femei; solicită acordarea de mai mult sprijin proiectelor de dezvoltare ale autorităților locale în acele provincii care demonstrează o bună guvernare;

8.  constată că 80% din populație este stabilită în zone rurale, iar terenurile arabile pe cap de locuitor au scăzut de la 0,55 ha în 1980 la 0,25 ha în 2007; subliniază faptul că Afganistanul este în continuare extrem de vulnerabil în fața condițiilor climatice nefavorabile și a creșterii prețurilor la produsele alimentare pe piața mondială, iar utilizarea pe larg și fără discernământ a minelor terestre reprezintă un risc semnificativ pentru o dezvoltare rurală reușită; consideră că, în acest context, sunt de o importanță primordială continuarea și majorarea finanțărilor destinate dezvoltării rurale și producției alimentare locale, pentru a se ajunge la un nivel satisfăcător de siguranță alimentară;

9.  ia act de angajamentul guvernului afgan de a pune în aplicare Politica regională de guvernare, în următoarele douăsprezece luni, într-un mod gradual și durabil din punct de vedere fiscal, consolidând autoritățile locale și capacitățile lor instituționale și dezvoltând cadrele regionale de reglementare, financiare și bugetare;

10. ia act de faptul că o implicare afgană mai accentuată în procesul de reconstrucție poate fi obstrucționată de deficiențele administrației publice și ale capacităților funcției publice; este convins, prin urmare, că trebuie acordată mai multă atenție acestor domenii importante; salută ideea Comisiei și a statelor membre de a elabora un proiect reprezentativ pe termen lung pentru a aborda chestiunea consolidării administrației publice, dezvoltând o programă de studiu, contribuind la construcția sau utilizarea clădirilor existente, creând legături cu rețeaua institutelor de administrație publică ale UE, precum și desfășurând acțiuni de mentorat pentru institutele de administrație publică din câteva metropole ale Afganistanului, precum Kabul, Herat și Mazar i Sharif;

11. reamintește că eforturile de dezvoltare trebuie să se concentreze pe îmbunătățirea capabilităților structurilor guvernamentale afgane și că afganii trebuie implicați îndeaproape în procesul de stabilire a priorităților, precum și în faza de aplicare, în vederea consolidării procesului de apropriere și a asumării responsabilităților la nivel național și local; prin urmare, atrage atenția asupra rolului esențial al organizațiilor societății civile pentru a asigura implicarea cetățenilor afgani în procesul de democratizare și de reconstrucție, precum și în evitarea riscului de corupție;

12. este în continuare profund îngrijorat, în ciuda unor ameliorări în viața femeilor de la căderea regimului taliban în 2001, de situația generală a drepturilor omului în Afganistan, și în special de deteriorarea situației drepturilor politice și civile ale femeilor din ultimii ani, și își exprimă, de asemenea, îngrijorarea cu privire la evoluțiile negative, cum ar fi faptul că majoritatea prizonierilor din închisorile afgane sunt femei care fug de o familie opresivă, precum și cu privire la modificările recente ale codului electoral, care scad proporția locurilor care ar putea fi ocupate de femei în parlament;

13. își exprimă convingerea că drepturile femeilor constituie o parte a soluției la problema securității și că este imposibilă obținerea unei stabilități în Afganistan dacă femeile nu beneficiază pe deplin de drepturile lor în viața politică, socială și economică; invită, prin urmare, autoritățile afgane și reprezentanții comunității internaționale să includă femeile în fiecare etapă a negocierilor de pace și în acțiunile de reconciliere/reintegrare, în conformitate cu Rezoluția 1325 a Consiliului de Securitate al ONU; solicită o protecție specială pentru femeile care sunt active în viața publică și politică și, ca atare, sunt amenințate de fundamentaliști; subliniază că progresele înregistrate în negocierile de pace nu au voie în niciun caz să implice pierderi ale drepturilor dobândite de femei în ultimii ani; solicită guvernului de la Kabul să îmbunătățească protecția drepturilor femeilor prin modificarea legislației existente, precum codul penal, pentru a evita practicile discriminatorii;

14. invită Comisia, Consiliul și statele membre să abordeze în continuare chestiunea discriminării femeilor și a copiilor, precum și chestiunea drepturilor omului în general, în relațiile bilaterale cu Afganistanul, în conformitate cu angajamentul pe termen lung asumat de Uniune de a sprijini Afganistanul în eforturile de pace și reconstrucție;

15. solicită UE și comunității internaționale să crească volumul finanțărilor și asistența politică și tehnică acordată pentru politicile de ameliorare a situației femeilor afgane și pentru organizațiile neguvernamentale de femei, inclusiv pentru apărătorii drepturilor femeilor;

16. ia act de faptul că, în ciuda îmbunătățirilor înregistrate de la căderea regimului taliban, situația privind libertatea de exprimare și libertatea presei s-a deteriorat; ia act de faptul că grupările armate și talibanii atacă și amenință jurnaliștii pentru a-i împiedica să prezinte rapoarte din zonele aflate sub controlul lor; solicită adoptarea de măsuri în acest domeniu pentru a permite jurnaliștilor să-și exercite profesiunea având anumite garanții de securitate;

17. ia act cu îngrijorare de faptul că alegerile parlamentare care au avut loc la 18 septembrie 2010, cu o prezență la urne de aproximativ 40% în ciuda condițiilor de securitate din țară, au fost din nou afectate de fraude și acte de violență, care, conform datelor NATO, au provocat decesul a 25 de persoane; regretă faptul că numeroși afgani au fost împiedicați să-și exercite dreptul fundamental de a vota;

18. ia act de neregulile din cadrul procedurilor judiciare din țară, care nu respectă standardele internaționale de drept; regretă executarea în 2008 a 16 persoane condamnate la moarte; solicită UE să încerce să obțină aprobarea unui moratoriu privind pedeapsa cu moartea, așa cum prevede Rezoluția ONU 62/149 din 2007, în vederea abolirii ulterioare a acesteia;

Ajutorul internațional - utilizare și abuzuri

19. reamintește că bugetul comun al UE (Comunitatea Europeană și statele membre) destinat ajutorului pentru Afganistan în perioada 2002-2010 s-a ridicat la 8 miliarde EUR;

20. evidențiază importanța consolidării libertății media și a societății civile din Afganistan pentru intensificarea democratizării în această țară; salută, de asemenea, concluziile misiunii UE de observare a alegerilor 2009;

21. constată că, în ciuda aportului uriaș de ajutor extern, situația din Afganistan continuă să fie deprimantă, împiedicând accesul celor mai vulnerabile sectoare ale populației la ajutoarele umanitare și medicale, iar mai mulți afgani sunt uciși de sărăcie decât în mod direct de conflictul armat și că - un fapt șocant - din 2002 rata mortalității infantile a crescut, iar speranța de viață la naștere și nivelul de alfabetizare au scăzut semnificativ și că, din 2004, numărul persoanelor care trăiesc sub pragul sărăciei a crescut cu 130%;

22. subliniază importanța realizării Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului și regretă faptul că, deși s-au înregistrat progrese în unele domenii, Afganistanul a scăzut în clasamentul indicelui dezvoltării umane al UNDP de pe locul 173 în 2003 pe locul 181 (din 182 de țări), în timp ce rata mortalității în rândul copiilor sub cinci ani și rata mortalității materne în Afganistan rămân printre cele mai ridicate din lume; consideră că nu trebuie neglijate obiectivele specifice în aceste domenii, precum și în cel al accesului la sănătate și educație, în special pentru femei, însă solicită insistent să se acorde o atenție specială îmbunătățirii surselor de venit și creării unui sistem de justiție funcțional;

23. subliniază că UNODC arată, în studiul său din ianuarie 2010, că îngrijorarea cea mai gravă a populației se leagă de corupție, iar veniturile provenite din mită se ridică la aproape un sfert (23%) din PIB-ul Afganistanului;

24. invită Comisia să asigure caracterul transparent și responsabil al ajutoarelor financiare acordate guvernului afgan, organizațiilor internaționale și ONG-urilor locale, pentru a asigura coerența ajutoarelor și succesul reconstrucției și dezvoltării Afganistanului;

25. solicită o distribuire mai omogenă din punct de vedere geografic a ajutorului umanitar, bazată pe o analiză a necesităților și vizând obiectivele cu caracter urgent;

26. ia act, cu toate acestea, de progresele limitate realizate în privința infrastructurii, telecomunicațiilor și e educației de bază - prezentate, de obicei, de către donatori și guvernul afgan ca domenii cu realizări;

27. atrage atenția asupra costurilor uriașe ale războiului din Afganistan din perioada 2001 - 2009, estimate la 300 de miliarde USD, ce echivalează cu o sumă care depășește de 20 de ori PIB-ul Afganistanului și care, împreună cu noile operațiuni militare suplimentare preconizate, vor atinge peste 50 de miliarde USD pe an;

28. ia act de opinia larg răspândită, conform căreia cauza unică a faptului că cetățenii sunt lipsiți de serviciile esențiale este corupția guvernului afgan, dar observă, de asemenea, faptul că majoritatea resurselor pentru dezvoltarea socio-economică au fost canalizate prin intermediul unor organizații internaționale, al unor bănci regionale pentru dezvoltare, unor contractanți internaționali, consultanți, ONG-uri, etc., și nu prin guvernul central; îndeamnă guvernul afgan și comunitatea internațională să exercite un control mai strict în scopul eliminării corupției și să se asigure că ajutoarele ajung la destinatari;

29. consideră că lupta împotriva corupției ar trebui să se afle în centrul procesului de consolidare a păcii din Afganistan, întrucât mituirea duce la alocarea necorespunzătoare a resurselor, constituie un obstacol în calea accesului la serviciile publice de bază, cum ar fi serviciile de sănătate și de educație, și reprezintă un obstacol enorm în calea dezvoltării socioeconomice a țării; subliniază, de asemenea, că existența corupției subminează încrederea în sectorul public și în guvern și constituie, prin urmare, o amenințare importantă pentru stabilitatea țării; solicită, prin urmare, UE să acorde o atenție specială luptei împotriva corupției în cadrul asistenței acordate Afganistanului,

30. observă că, în conformitate cu ministerul afgan al finanțelor și cu alte surse independente, între 2002 și 2009, doar 6 miliarde USD (adică 15%) din ajutorul total de 40 de miliarde USD au ajuns la guvernul afgan și că celelalte 34 miliarde USD au fost canalizate prin intermediul unor organizații internaționale, al unor bănci regionale pentru dezvoltare, unor ONG-uri, unor contractanți internaționali, etc., între 70% și 80% neajungând niciodată la beneficiarii preconizați, adică la populația afgană; ia act de decizia luată la Conferința de la Kabul, potrivit căreia 50% din ajutoarele internaționale ar trebui să fie canalizate, până în 2012, prin intermediul bugetului național al Afganistanului, în conformitate cu solicitarea acestei țări;

31. evidențiază necesitatea urgentă a instituirii de mecanisme de coordonare în rândul țărilor donatoare internaționale și de elaborare a unor evaluări detaliate a ajutoarelor europene și internaționale în scopul combaterii lipsei de transparență și mecanismele limitate de responsabilizare a donatorilor;

32. regretă faptul că o proporție semnificativă a sumelor alocate ca ajutor european și internațional se pierde de-a lungul lanțului de distribuție - lucru care a fost dezvăluit într-un mod extrem în recentul scandal în care a fost implicată Banca Kabul - și atrage atenția asupra faptului că acest lucru se întâmplă în principal sub patru forme: risipă, costuri intermediare și de securitate excesive, suprafacturare și corupție;

33. constată, cu toate acestea, că pierderile UE sunt atenuate de faptul că 50% din ajutorul Uniunii (în comparație cu 10% din ajutorul SUA) este alocat prin fonduri fiduciare multilaterale, a căror eficiență este foarte ridicată (în jur de 80%);

34. solicită UE să creeze o bază de date centralizată și să realizeze o analiză a costurilor și a impactului tuturor ajutoarelor UE în Afganistan, deoarece lipsa unor date cuprinzătoare, actualizate și transparente subminează eficiența ajutoarelor;

35. solicită, de asemenea, tuturor principalelor organisme umanitare și de dezvoltare care activează în Afganistan, inclusiv UE și statelor sale membre, SUA, UNAMA, agențiilor ONU, principalelor ONG-uri și Băncii Mondiale, să-și reorganizeze radical cheltuielile operaționale, alocând fonduri pentru proiecte concrete puse în aplicare în cadrul unui parteneriat real și echilibrat cu instituțiile afgane, și să se asigure că ajutorul ajunge realmente la destinație; subliniază, în această privință, că instituțiile afgane ar trebui să aibă dreptul de a decide cu privire la utilizarea fondurilor, asigurând totodată transparența și fiabilitatea cuvenită;

36. subliniază importanța coordonării eforturilor de reconstrucție și dezvoltare la nivel regional pentru a promova dezvoltarea transfrontalieră într-o regiune în care legăturile etnice și tribale depășesc deseori frontierele naționale;

37. consideră că ar trebui promovată o mai mare implicare a guvernelor locale și regionale afgane și subliniază că, la acest nivel, loialitatea, statul de drept și democrația sunt imperative pentru ca fondurile să fie utilizate adecvat; subliniază că alocarea de fonduri la nivel local și regional necesită aprobarea guvernului central în vederea întăririi rolului și responsabilității acestuia;

38. invită Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliul și Comisia să înființeze o echipă comună de cercetători pentru a evalua, o dată pe an, toate măsurile și misiunile legate de Afganistan ale UE și ale statelor membre, utilizând indicatori calitativi și cantitativi clari, în special cu privire la ajutoarele pentru dezvoltare (inclusiv cele din domeniul sănătății publice și agriculturii), buna guvernanță (inclusiv cele din domeniul justiției și cele referitoare la respectarea drepturilor omului) și securitate (în special cele referitoare la instruirea poliției afgane); solicită, în acest context, o evaluare a impactului relativ al măsurilor UE referitoare la situația generală din țară și a nivelului de coordonare și cooperare dintre organismele UE și alte misiuni și măsuri internaționale, precum și publicarea rezultatelor și recomandărilor acesteia;

39. subliniază faptul că situația în ceea ce privește securitatea și distribuția geografică a asistenței sunt dependente una de cealaltă și solicită, prin urmare, ca ajutoarele să fie trimise direct spre sectorul cel mai afectat al populației afgane;

40. subliniază că lupta împotriva corupției în Afganistan trebuie să constituie o prioritate; recunoaște existența corupției locale, dar speră că aceasta va fi contracarată prin creșterea legitimității instituțiilor statului afgan în urma transferului asupra acestora a responsabilității pentru alocarea fondurilor și asigurarea eficienței ajutorului;

41. pledează pentru o politică de acordare a contractelor publice în interiorul Afganistanului ori de câte ori este posibil, preferabilă importurilor de bunuri și servicii;

42. consideră că numai organismele umanitare imparțiale ar trebui să participe la distribuirea ajutoarelor în țară și că forțele militare ar trebui să participe la acordarea de ajutoare umanitare numai în cazuri absolut excepționale, pentru a respecta astfel caracterul neutru, imparțial și independent al activității organizațiilor umanitare, respectând pe deplin standardele internaționale aplicabile, astfel cum sunt codificate în Orientările privind utilizarea de active militare și de apărare civilă în situații de urgență cu caracter umanitar (MCDA) și sprijinite în cadrul Consensului european privind ajutorul umanitar;

43. consideră că orice constatare a unei atingeri aduse principiului neutralității, imparțialității și independenței asumat de organizațiile umanitare face poziția locală a acestora mai vulnerabilă, în special având în vedere faptul că vor rămâne prezente la fața locului încă mult timp după retragerea trupelor NATO;

44. subliniază faptul că desfășurarea Echipelor pentru reconstrucția provinciilor (PRT) în acțiuni de reconstrucție și/sau dezvoltare este nepotrivită, ținând seama de faptul că deosebirea dintre lucrătorii civili din domeniul ajutorului pentru dezvoltare și forțele militare devine, astfel, neclară, în detrimentul eforturilor de reconstrucție și dezvoltare a Afganistanului;

45. observă că, așa cum s-a afirmat în presă și în raportul „Warlord Inc.” al Camerei reprezentanților a SUA, forțele militare ale SUA din Afganistan au subcontractat cea mai mare parte a logisticii lor unor contractanți privați, care, la rândul lor, subcontractează protecția convoaielor militare unităților locale afgane de securitate, fapt ce are consecințe dezastruoase;

46. observă că decizia de a încredința lanțul de distribuție militar al SUA sectorului privat, fără niciun criteriu fiabil pentru asigurarea responsabilității, transparenței și legalității, încurajează extorsiunile și corupția, întrucât șefii grupărilor armate, șefii locali ai mafiei și, în cele din urmă, comandanții talibani ajung să-și însușească o parte semnificativă din cei 2,2-3 miliarde USD corespunzători sectorului logisticii militare din Afganistan;

47. este alarmat de faptul că banii pentru protecție și extorsiunile la toate nivelurile lanțului de distribuție militar reprezintă sursa cea mai importantă de finanțare a insurgențelor, conform afirmațiilor făcute de Secretarul de stat al SUA, Hilary Clinton, în cadrul audierii sale în fața Comisiei pentru relații externe a Senatului din decembrie 2009;

48. este, de asemenea, alarmat de faptul că, din moment ce logistica militară a SUA și a NATO/FIAS urmează linii similare, ar fi posibil ca trasabilitatea deplină a contribuțiilor financiare să nu fie, nici ea, pe deplin garantată în toate cazurile;

49. apreciază pe deplin noile orientări anunțate în septembrie 2010 de conducerea militară a NATO din Afganistan privind activitățile de contractare – estimate, în prezent, la un cuantum de circa 14 miliarde USD anual - care au drept scop reducerea corupției și diminuarea fondurilor care ajung, în mod indirect, la insurgenți și la talibani; speră că această schimbare de orientare în politica de contractare va fi pusă în aplicare în curând;

50. salută, în acest context, recentul decret al președintelui Karzai, prin care acesta a acordat un termen de patru luni tuturor companiilor private de securitate, locale și străine, pentru a-și înceta activitatea;

Procesul de pace

51. evidențiază faptul că buna guvernanță, statul de drept și drepturile omului reprezintă fundamentul unui Afganistan stabil și prosper; subliniază, prin urmare, faptul că un sistem judiciar credibil reprezintă un aspect fundamental al procesului de pace și că respectarea drepturilor omului și prevenirea impunității la scară largă ar trebui să fie aspecte nenegociabile în toate etapele procesului de pace; solicită, în acest sens, guvernului afgan să acorde prioritate punerii în aplicare a unei strategii de reformă a sistemului judiciar;

52. consideră că mare parte a responsabilității pentru actualul impas din Afganistan o poartă previziunile inițiale greșite, elaborate înaintea noii strategii de combatere a insurgenței, ale forțelor de coaliție, care se așteptau la o victorie militară rapidă asupra talibanilor și la o tranziție ușoară către o țară stabilă, condusă de către un guvern legitim, cu o susținere puternică din partea Occidentului;

53. consideră, în consecință, că prezența Talibanului a fost subestimată, capacitatea guvernului Karzai de a guverna a fost supraestimată și, ca urmare, s-a acordat prea puțină atenție sarcinii de reconstruire și dezvoltare a țării;

54. își exprimă temerea că aceste erori au contribuit la revenirea talibanilor în aproape o jumătate a teritoriului, conducând la o deteriorare și mai accentuată a securității în întreaga regiune și a situației respectării drepturilor omului, în special ale femeilor;

55. subliniază că abordarea preponderent militară din trecut nu a adus rezultatele scontate și, prin urmare, sprijină cu fermitate o abordare predominant civilă;

56. recunoaște că singura soluție posibilă este cea politică și că aceasta implică negocieri - care ar trebui în final să aibă loc în contextul încetării focului - cu talibanii și alte grupuri combatante, precum și cu alți actori politici din țară, care sunt gata să participe la un guvern de unitate națională, capabil să pună capăt războiului civil care a devastat țara timp de aproape trei decenii și să asigure respectarea totală a statului de drept și a drepturilor fundamentale ale omului; consideră că, pentru a ajunge la o soluție politică, trebuie să se lase timp noii politici de contra-insurgență pentru a da rezultatele preconizate în calendarul anunțat de Președintele Obama;

57. este convins că cele trei condiții necesare principale ale UE pentru procesul de pace și pentru implicarea talibanilor trebuie să fie: un angajament al tuturor părților implicate în negocieri de a îndepărta din țară Al-Qaeda și promovarea terorismului internațional de către aceasta, precum și orice alt grup terorist; luarea măsurilor necesare pentru eradicarea cultivării macului; și elaborarea unei politici de promovare și respectare a drepturilor fundamentale ale omului și a Constituției afgane;

58. consideră, de asemenea, că toate celelalte chestiuni ar trebui lăsate în seama voinței și capacităților poporului afgan;

59. recunoaște că mișcarea Taliban nu este o entitate unică, nici uniformă și că există cel puțin 33 lideri de vârf, 820 lideri de nivel intermediar/inferior și 25 000 - 36 000 de soldați, repartizați în aproximativ 220 de comunități, unii luptând pentru rațiuni ideologice, alții din motive financiare; consideră prin urmare că, de acum înainte, ar trebui încurajate negocierile la nivel local dintre guvernul local ales în mod democratic și membrii opoziției armate care, în conformitate cu alineatele (13) și (14) din Comunicatul de la Kabul din 20 iulie 2010, „renunță la violență, nu întrețin legături cu organizațiile teroriste internaționale, respectă Constituția și sunt gata să participe la eforturile de construcție a unui Afganistan pașnic”;

60. salută Programul pentru pace și reintegrare al guvernului afgan, care este deschis tuturor membrilor afgani ai opoziției armate și comunităților lor, în temeiul punctelor 13 și 14, menționate mai sus, din Comunicatul de la Kabul;

61. subliniază că orice strategie de dezarmare și reintegrare trebuie să țină seama în mod riguros de problema întoarcerii foștilor combatanți și a refugiaților în satele lor de origine;

62. subliniază importanța sporirii credibilității, responsabilității și competenței guvernului și administrației afgane, astfel încât acestea să își îmbunătățească reputația în rândul propriilor cetățeni;

63. subliniază rolul cheie al Pakistanului, întrucât talibanii nu au motive să participe cu adevărat la negocieri atât timp cât frontierele pakistaneze le rămân deschise; recomandă o coordonare și o implicare mai extinsă în acest proces la nivel internațional, care să includă alte țări învecinate și actori regionali majori - în special Iranul, Turcia, China, India și Federația Rusă;

64. solicită Comisiei să evalueze implicațiile strategice și politice pentru Afganistan și întreaga regiune ale recentelor inundații dezastruoase din Pakistan și să ia toate măsurile necesare pentru a acorda asistență populației afectate a țării și refugiaților afgani, ale căror tabere au fost acoperite de inundații;

65. subliniază importanța unei bune gestionări a apei în interiorul și în jurul Afganistanului, precum și beneficiile cooperării regionale și transfrontaliere în acest domeniu, printre altele în ceea ce privește instaurarea unui climat de încredere între vecini în Asia de Sud-Vest;

66. condamnă în cei mai fermi termeni implicarea îndeaproape a serviciilor pakistaneze de informații (ISI) în activitatea mișcării de insurgență, care au drept scop să se asigure că Pakistanul obține un profit satisfăcător de pe urma dividendelor păcii;

67. subliniază, cu toate acestea, că, pentru ca pacea să se instaureze în Afganistan, sunt necesare înțelegeri politice între principalele puteri regionale, printre care India, Pakistanul, Iranul și statele din Asia Centrală, Rusia, China și Turcia, precum și o poziție comună de neinterferență și susținere a unui Afganistan independent; solicită o normalizare a relațiilor dintre Afganistan și Pakistan, și anume printr-o soluționare definitivă a chestiunii frontierei internaționale dintre cele două țări;

68. solicită UE să susțină în continuare procesul de pace și reconciliere în Afganistan, precum și eforturile afgane de reintegrare a celor care sunt dispuși să renunțe la violență, permițând guvernului Karzai suficientă flexibilitate în alegerea partenerilor de dialog, dar insistă asupra faptului că respectarea drepturilor fundamentale și a Constituției afgane reprezintă cadrul juridic și politic general al procesului de pace;

69. salută Programele naționale prioritare, elaborate de către guvernul afgan în conformitate cu Strategia de dezvoltare națională a Afganistanului și sprijinite de Conferința de la Kabul și solicită o implementare deplină și eficientă a acestora;

70. subliniază în mod deosebit necesitatea unui rol mult mai activ al UE în reconstrucția și dezvoltarea Afganistanului, având în vedere faptul că o pace pe termen lung nu este posibilă, în această țară și în întreaga regiune, fără reducerea semnificativă a sărăciei și fără o dezvoltare durabilă; recunoaște că nu există dezvoltare fără securitate, așa cum nu există securitate fără dezvoltare;

71. solicită UE și statelor sale membre să conlucreze cu Statele Unite pentru a canaliza o mai mare parte a ajutorului internațional prin autoritățile naționale și prin guvernul de la Kabul, și să încurajeze SUA să renunțe la politica sa de evitare a instituțiilor naționale în atribuirea ajutorului internațional și de privatizare a securității, precum și la încercarea sa paralelă și aparent contradictorie (în termenii procesului de pace) de a „decapita” liderii insurgenți folosind utilizând drone, forțele speciale SUA și milițiile locale, aceste abordări fiind discutabile din punctul de vedere al legalității, provocând frecvent daune civile și discreditând intervenția internațională; aduce omagiu militarilor tuturor forțelor aliate care și-au pierdut viața apărând libertatea și transmite condoleanțe familiilor acestora, precum și familiilor tuturor victimelor inocente afgane;

72. subliniază că prezența militară a unor state membre UE și a aliaților lor în Afganistan face parte din operațiunea NATO/FIAS și se încadrează în obiectivele acesteia de combatere a amenințării terorismului internațional și de luptă împotriva producției și traficului de droguri;

73. subliniază că această prezență poate contribui la crearea condițiilor de securitate care ar permite ca planurile recente ale guvernului afgan de a exploata potențialul vast al industriei miniere și a minereurilor din țară să fie puse în aplicare, furnizându-i astfel resurse proprii, atât de necesare pentru bugetul național;

74. subliniază că resursele potențial vaste de minerale și miniere de pe teritoriul Afganistanului aparțin exclusiv poporului afgan și că „protecția” acestor bunuri nu poate fi în nici un caz invocată drept scuză pentru o prezență permanentă a trupelor străine pe teritoriul afgan;

Poliția și statul de drept

75. consideră că nu poate exista nici stabilitate, nici pace în Afganistan dacă statul nu își asumă, în primul rând, răspunderea de a garanta securitatea cetățenilor acestei țări;

76. salută obiectivul președintelui Karzai, potrivit căruia, până la sfârșitul anului 2014, doar forțele naționale de securitate afgane ar trebui să conducă și să desfășoare operațiuni militare în toate provinciile, precum și angajamentul guvernului afgan în sensul exercitării treptate a autorității depline asupra propriei securități;

77. subliniază că Afganistanul trebuie să dispună de forțe de poliție eficiente și de o armată autonomă, capabile să asigure securitatea, care să permită retragerea ulterioară a forțelor militare străine din țară;

78. apreciază ideea generalului Petraeus, conform căreia autorități alese în mod democratic ar putea coopera cu jandarmeria locală pentru a menține legea și ordinea și a proteja populația locală;

79. recunoaște, cu toate acestea, că faptul de a dispune de forțe de securitate autonome reprezintă mai degrabă un obiectiv pe termen lung și, de aceea, semnalează în mod deosebit necesitatea unei abordări mai coordonate și mai integrate a instruirii poliției, pe de o parte, și a ofițerilor din armată, pe de altă parte, și atrage atenția asupra fondurilor care se investesc în instruirea poliției și a rezultatelor modeste obținute; solicită tuturor actorilor relevanți să se coordoneze îndeaproape, pentru a evita duplicări inutile și a îndeplini obiective complementare la nivel strategic și operațional;

80. subliniază necesitatea unei reforme cuprinzătoare a ministerului de interne, în lipsa căreia eforturile de reformare și constituire a unei noi forțe de poliție ar putea eșua și subliniază în acest context importanța monitorizării, susținerii, consilierii și formării la nivelul ministerului de interne, al regiunilor și provinciei, activități ce constituie un alt obiectiv al EUPOL;

81. consideră că lipsa indiscutabilă de precizie a mandatului EUPOL și rezultatele modeste obținute până acum îl împiedică să preia rolul central pe care îl merită în cadrul acțiunilor UE; deplânge faptul că, după trei ani de la desfășurarea forțelor, EUPOL nu a atins încă nici trei sferturi din capacitatea autorizată; își reiterează solicitarea către Consiliu și statele membre de a-și onora complet angajamentele față de această misiune;

82. salută instituirea de către EUPOL Afganistan a Biroului judecătorului anticorupție, ce are ca obiectiv anchetarea cazurilor în care sunt implicați funcționari publici la nivel înalt și alți funcționari suspectați de corupție;

83. este alarmat de statisticile FIAS (Forța internațională de asistență pentru securitate), care arată că din cei 94 000 de angajați ai poliției naționale afgane, aproape 90% sunt analfabeți, 20% sunt consumatori de droguri și peste 30% sunt declarați dispăruți după un an, fără a-i mai menționa pe cei aproximativ 1 000 uciși în serviciu în fiecare an;

84. consideră că principalii factori care se află la originea ineficienței instruirii în ansamblu sunt lipsa de coordonare a diferitelor aspecte referitoare la formarea forțelor de poliție și practica de a transfera responsabilități personalului militar privat și companiilor de securitate private (PMSC);

85. constată că angajamentul UE și al statelor sale membre pentru crearea unei poliții afgane profesioniste riscă să fie compromis de prevalența unor practici ale câtorva mari companii americane de securitate, de tipul abordărilor ultra-rapide (recruții sunt supuși unor controale de securitate sumare, sunt pregătiți șase săptămâni fără manuale pentru că sunt analfabeți, după care li se dă o legitimație, o uniformă și armament și sunt trimiși în misiune); subliniază necesitatea unei formări mai coerente și sustenabile a forțelor de poliție, care să le permită diferitelor forțe de poliție afgane să coopereze; subliniază că misiunile de formare a forțelor de poliție nu ar trebui să se concentreze în mod exclusiv asupra aspectelor tehnice, ci trebuie să garanteze faptul că recruții sunt alfabetizați și că li se oferă cunoștințe de bază în domeniul dreptului național și al celui internațional;

86. constată cu regret controalele financiare insuficiente aplicate acestor companii private și amintește un raport comun din 2006 al departamentului de apărare și al celui de stat al SUA, care conține date valabile și în prezent și în care se arată că forțele de poliție din Afganistan au fost incapabile să-și desfășoare activitatea de rutină de aplicare a legii și că nu au existat programe de formare efectivă pe teren; ia act de tentativele comandamentului general de a obține, prin intermediul politicii de contrainsurgență, un oarecare control asupra milițiilor private străine care acționează în impunitate în Afganistan;

87. recomandă ca, în cel mai scurt timp posibil, instruirea poliției să nu mai revină contractanților privați;

88. solicită o mai bună cooperare și coordonare internațională, care să crească semnificativ capacitățile de antrenament ale poliției și să îmbunătățească eficiența programelor de antrenament; propune lansarea de către EUPOL și NATO/FIAS a unui program la scară largă de formare a forțelor de poliție, care să includă unități ale poliției naționale, după cum s-a convenit cu guvernul afgan, eliminând astfel suprapunerea, risipa și fragmentarea;

89. solicită Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate și statelor membre ale UE să intensifice formarea forțelor de poliție în Afganistan și să crească în mod semnificativ numărul formatorilor din sectorul poliției aflați la fața locului, astfel încât obiectivul Conferinței de la Londra de a se ajunge, până la sfârșitul lui 2014, la 134 000 de ofițeri afgani de poliție formați să devină un scenariu realist; solicită Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate să aducă modificări misiunii EUPOL din Afganistan, autorizând, de asemenea, formarea personalului de grade inferioare în toate provinciile, prin creșterea numărului de săptămâni dedicate formării de bază și prin organizarea, la fața locului, a unor patrule și a altor activități comune ale forțelor de poliție; solicită statelor membre ale UE să își unească misiunea bilaterală de formare a forțelor de poliție cu EUPOL și, de asemenea, să se abțină de la impunerea unor clauze restrictive forțelor naționale de poliție desfășurate în cadrul EUPOL;

90. recomandă mărirea salariilor poliției afgane și revizuirea întregului proces de recrutare, acordându-se prioritate recruților cu un nivel minim de alfabetizare, care să nu consume droguri și care să fie mai potriviți din punct de vedere psihologic și fizic decât cei recrutați în prezent;

91. subliniază că formarea forțelor de poliție nu poate da rezultate în lipsa unui sistem judiciar care să funcționeze corespunzător și solicită, prin urmare, comunității internaționale să furnizeze un sprijin financiar și tehnic sporit pentru a consolida sistemul judiciar, între altele prin mărirea salariului judecătorilor la toate nivelurile; solicită, în plus, Consiliului să desfășoare, în coordonare cu ONU, o misiune specializată de formare a judecătorilor și a funcționarilor publici din cadrul Ministerului de Interne și al sistemului penal din Afganistan;

92. salută faptul că guvernul afgan și-a luat angajamentul, cu ocazia Conferinței de la Kabul, să îmbunătățească, cu sprijinul partenerilor internaționali, accesul la actul de justiție pe întreg teritoriul țării, prin implementarea unor măsuri concrete în următoarele 12 luni, precum și capacitatea instituțiilor judiciare, de asemenea prin elaborarea și implementarea unei strategii cuprinzătoare de resurse umane;

Narcoticele

93. subliniază că Afganistanul este sursa a 90& din cantitatea mondială de opium ilicit și că, cu toate acestea, atunci când forțele coaliției au intrat în Kabul în 2001, nu existau culturi de mac în Afganistan, datorită reușitei ONU de a impune interzicerea acestora;

94. consideră că o forță militară cu efective suficiente și bine echipată ar fi trebuit să fie capabilă să mențină această situație, în care nu se mai cultiva pentru a produce opium, prin proiecte de dezvoltare agricolă locală, protejate de trupe împotriva talibanilor și a șefilor grupărilor armate;

95. constată, cu toate acestea, că producția de opium continuă să fie o problemă socială, economică și de securitate majoră și solicită UE să o considere drept o prioritate strategică în politicile sale referitoare la Afganistan;

96. reamintește că peste 90% din heroina care se găsește în Europa provine din Afganistan, iar costurile pentru sănătatea publică în țările europene se ridică la miliarde de dolari; subliniază că provocările generate de economia drogurilor din Afganistan trebuie soluționate nu numai la nivel național, ci și la nivel internațional prin abordarea tuturor verigilor din lanțul drogurilor, fapt care impune, în special, acordarea de asistență fermierilor în vederea reducerii stocurilor de droguri, precum și măsuri de prevenire a consumului și de tratament în vederea eliminării cererii și măsuri de aplicare a legii în cazul intermediarilor; sugerează mai ales investiții masive în conceperea unei politici agricole și rurale globale care să poată oferi o alternativă credibilă și durabilă pentru producătorii de opium; insistă, de asemenea, asupra necesității de a integra aspecte de mediu în strategia agricolă și cea rurală, întrucât deteriorarea mediului cauzată, de exemplu, de gestionarea deficitară a resurselor acvatice sau de distrugerea pădurilor naturale constituie unul dintre obstacolele principale în calea dezvoltării unei economii agricole;

97. constată că, din cauza impunității de care beneficiază cultivatorii și traficanții, în doi ani de cultivare s-a ajuns din nou la nivelurile de dinainte de 2001, cu un număr mic de șefi puternici ai unor grupări armate care conduc un cartel uriaș;

98. își exprimă profunda îngrijorare cu privire la creșterea dramatică, semnalată într-un raport recent al UNODC, a numărului de cetățeni afgani dependenți de droguri; solicită adoptarea imediată a unor măsuri bine orientate, pentru a reduce numărul persoanelor dependente de droguri și a le oferi acestora îngrijire medicală; în lumina celor de mai sus, subliniază necesitatea de finanțare a programelor ce vizează înființarea unor centre de reabilitare în această țară, în special în acele zone în care nu există acces la tratament medical;

99. subliniază că, în pofida unei scăderi a prețurilor datorată producției excesive, în 2009 comerțul cu narcotice a ajuns la cifra de 3,4 miliarde USD, iar valoarea brută potențială a exportului de opium reprezenta 26% din PIB-ul Afganistanului, estimându-se că aproximativ 3.4 milioane de afgani (12% din populație) erau implicați în industria ilicită a narcoticelor;

100.    atrage atenția, cu toate acestea, asupra datelor prezentate într-un raport recent al UNODC, în care se arată că talibanii dețin doar 4% din profitul comerțului anual cu narcotice, agricultorii locali 21%, în timp ce 75% merge către funcționarii guvernului, poliție, intermediarii locali și regionali și traficanți; pe scurt, constată că aliați afgani ai NATO își însușesc partea leului din profiturile realizate în urma comerțului cu droguri;

101.    observă că, între 2001 și 2009, SUA și comunitatea internațională au cheltuit 1,61 miliarde USD pe măsuri antidrog, care nu au avut nici un impact semnificativ asupra producției și a traficului, și reamintește cele declarate de Richard Holbrooke, Reprezentantul special al SUA pentru Afganistan și Pakistan, care descrie eforturile de până acum ale SUA pentru combaterea drogurilor în Afganistan ca „cel mai risipitor și mai ineficient program pe care l-am văzut vreodată în cadrul sau în afara unui guvern”;

102.    subliniază că, în cazul în care dependența de droguri a economiei afgane nu încetează o dată pentru totdeauna și nu este identificat un model alternativ viabil de creștere economică, nu vor fi atinse obiectivele de reinstaurare a securității și stabilității în regiune;

103.    subliniază importanța eforturilor de eliminare a culturilor de opium în Afganistan - care au înregistrat prea puțin succese până acum - și solicită, în acest context, oferirea unor alternative viabile de câștigare a existenței pentru cei 3,4 milioane de afgani care trăiesc de pe urma opiumului, precum și îmbunătățirea situației restului populației rurale afgane;

104.    ia act de acțiunile reușite de a eradica culturile de opium în Pakistan, Laos și Tailanda, prin înlocuirea lor cu alte tipuri de culturi; ia act, de asemenea, de apariția unor culturi promițătoare în Afganistan, precum șofranul, care pot produce venituri mult mai mari decât cele de mac destinat producției de opium;

105.    constată că un proces similar de eliminare a cultivării macului pentru opium ar putea fi preconizat pentru Afganistan, cu un cost de 100 de milioane EUR pe an, prin alocarea a 10% din ajutorul anual al UE pentru această țară pe o durată de cinci ani;

106.    observă că Acordul privind comerțul și tranzitul dintre Afganistan și Pakistan, semnat recent, va oferi o oportunitate producătorilor de rodii, una dintre cele mai renumite culturi legale din zonă, care a fost menționată în repetate rânduri de către actorii străini din domeniul dezvoltării drept cheia creării unor mijloace alternative decente de existență pentru cultivatorii de mac din sudul Afganistanului;

107.    felicită UNODC pentru activitatea sa asiduă de sprijinire a guvernului Afganistanului în lupta împotriva drogurilor ilicite și solicită consolidarea UNODC și a programelor acestuia în Afganistan;

108.    solicită un plan național de cinci ani pentru eliminarea culturilor ilicite de mac pentru opium, cu termene și repere precise, care să fie implementat prin intermediul unui oficiu special, cu buget și personal propriu;

109.    subliniază faptul că acest plan ar trebui promovat în cadrul unei cooperări între UE și Federația Rusă, aceasta din urmă fiind principala victimă a heroinei de proveniență afgană și reprezentând a doua piață de opium din lume ca mărime după UE;

110.    solicită guvernului și parlamentului afgan să adopte o legislație specifică, vizând interzicerea oricăror metode de eradicare care ar include utilizarea altor mijloace decât cele manuale și cele mecanice;

111.    solicită Consiliului și Comisiei să includă în totalitate prezenta strategie propusă în strategiile existente și solicită statelor membre ale UE să țină cont pe deplin de prezenta propunere în cadrul planurilor naționale;

112.    solicită Consiliului și Comisiei să țină cont de toate implicațiile bugetare ale propunerilor cuprinse în prezentul raport;

º º

º

113.    încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite, Secretarului General al NATO, guvernelor și parlamentelor statelor membre, precum și guvernului și parlamentului Republicii Islamice Afganistan.

(1)

JO C 294E, 3.12.2009 p. 11

(2)

JO C 46E, 24.2.2010, p. 87.

(3)

JO C 184E, 8.7.2010, p. 57.


EXPUNERE DE MOTIVE

Observații generale

Acest raport se bazează pe o serie de consultări extinse pe care raportorul le-a avut în ultimele șase luni cu privire la situația din Afganistan și la relațiile acestei țări cu comunitatea internațională, în cadrul cărora a încercat să înțeleagă de ce s-a realizat atât de puțin în Afganistan, în ciuda sumelor uriașe de bani și a eforturilor colosale investite în cursul ultimilor nouă ani. Discrepanța dintre așteptări și realitate în Afganistan a devenit mai pregnantă ca niciodată, așa încât acesta ar trebui să fie punctul de plecare al unei noi strategii UE pentru această țară.

Raportorul a decis să se concentreze exclusiv asupra a patru domenii, în care, după părerea sa, o serie de acțiuni bine orientate ar putea produce schimbări reale: ajutorul internațional, implicațiile procesului de pace recent lansat, impactul instruirii poliției și eliminarea culturilor de mac destinat producerii de opium.

Aceste chestiuni au apărut ca esențiale în cadrul cercetărilor raportorului, în cursul cărora acesta s-a întâlnit cu diferiți miniștri din guvernul președintelui Karzai, precum și cu președintele însuși, cu președinții celor două camere ale senatului, comandanți FIAS, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, ambasadori ai țărilor vecine și foști lideri ai guvernului anterior taliban; raportorul a efectuat vizite de teren la proiectele din Herat, conduse de Echipele regionale de reconstrucție (PRT) și de organizațiile internaționale de cooperare. În Europa și Statele Unite, raportorul s-a consultat cu ambasadorii țărilor implicate în Afganistan sau cu reprezentanții acestora, precum și cu membri ai Congresului american.

După nouă ani de intervenție internațională, situația din Afganistan necesită încă îmbunătățiri semnificative: securitatea s-a deteriorat, iar principalii indicatori socio-economici sunt extrem de dezamăgitori. Această stare de lucruri se leagă și de faptul că mult prea des deciziile s-au luat fără a implica suficient partea afgană, iar entitățile străine, fie ele militare sau civile, au acționat în moduri percepute de către afgani drept lipsite de respect și despotice. Din aceste motive, ideea centrală a acestui raport este necesitatea de a crea condițiile pentru o rapidă „afganizare” a crizei, cu scopul de a se ajunge la o guvernare stabilă, susținută de comunitatea internațională și care să-și concentreze toate eforturile asupra dezvoltării socio-economice. De aceea, acest raport pledează pentru ca UE să-și asume rolul de lider al unui efort internațional care să vizeze tratarea Afganistanului ca un stat suveran și nu ca un fel de „țară a nimănui”, cum a fost cazul până acum.

Ajutorul internațional

Problema cea mai gravă a Afganistanului este sărăcia. Este alarmantă constatarea că mai mulți afgani mor din cauza sărăciei decât în urma conflictelor armate: mortalitatea maternă este estimată la peste 25 000 de persoane anual, în comparație cu „doar” cei 2 186 de civili uciși între ianuarie și noiembrie 2009, peste jumătate din populația țării trăiește sub pragul sărăciei și toate acestea în pofida volumului mare de ajutoare internaționale îndreptate spre Afganistan.

Prin urmare, care sunt exact problemele? În primul rând, a fost extrem de dificil de obținut date fiabile privind modalitățile și impactul intervențiilor internaționale civile și militare de până acum, și aceasta continuă să fie un obstacol major pentru înțelegerea a ceea ce se întâmplă în Afganistanul de astăzi. De asemenea, s-a constatat o evidentă absență a coordonării și comunicării între donatori, ca să nu mai vorbim de cea dintre donatori și presupușii beneficiari, afganii. Într-o reuniune recentă de la Kabul, ministrul de finanțe s-a plâns raportorului că guvernul nu primește absolut nici o informație cu privire la aproape o treime din asistența internațională oferită Afganistanului începând din 2001. Și alți interlocutori au exprimat aceleași nemulțumiri.

Statele Unite au început să colecteze, chiar dacă târziu, date cu privire la ajutor și la impactul acestuia prin intermediul Inspectorului lor general special pentru reconstrucția Afganistanului (SIGAR), ceea ce este un fapt salutar. În ceea ce privește contribuția UE, se solicită acesteia să creeze o bază de date cuprinzătoare și să analizeze ansamblul ajutorului acordat de UE Afganistanului, pentru o mai mare transparență și pentru a dispune de mecanisme de responsabilizare a donatorilor.

Numeroase studii, printre care un raport din 2007 al Peace Dividend Trust, intitulat „Afghanistan Compact Procurement Monitoring Project”, au arătat că cel mai mare impact economic la nivel local (aproximativ 80%) se obține în mod clar atunci când resursele sunt alocate direct guvernului, spre deosebire de situația în care acestea sunt alocate unor (intermediari precum) companii(le) internaționale sau ONG-uri (sub 20%). În ciuda acestui lucru, se continuă la scară largă practica de a canaliza cea mai mare parte a ajutorului printr-o pletoră de organizații internaționale, instituții financiare internaționale, bănci regionale de dezvoltare, ONG-uri sau contractanți privați, și nu prin guvernul central, și mare parte din acest ajutor tinde să se piardă în diferite puncte ale lanțului de distribuție. Se pierd sume importante (care se pot ridica până la 50% per contract) în cotele contractanților și subcontractanților, la care se adaugă și alte sume, destinate plății salariilor mari și indemnizațiilor generoase pentru expatriații care lucrează pentru consultanțe și contractanți.

Raportorul susține, de aceea, că trebuie să aibă loc o reorientare a modului în care ajutorul ajunge în Afganistan și propune ca o parte mai mare a ajutorului să fie canalizat direct prin intermediul instituțiilor afgane, mai degrabă decât prin organismele internaționale de cooperare și dezvoltare.

Corupția locală este un motiv indiscutabil de îngrijorare, însă atenția internațională a tins să se concentreze doar asupra acesteia, lăsând la o parte propriile eșecuri. Corupția rămâne corupție, indiferent de origine, dar trebuie reamintit faptul că nu mai mult de 15% din ajutorul internațional trece prin mâinile guvernului central afgan: prin urmare, corupția locală reprezintă cel mult o proporție de 7,5% - 9% în cadrul ajutorului civil total acordat Afganistanului. Această problemă ar trebui, în orice caz, abordată prin prisma indicatorilor de eficacitate a ajutorului și prin mecanisme mai puternice de monitorizare, asupra cărora să convină atât donatorii, cât și guvernul afgan; legitimitatea guvernului afgan va avea de câștigat dacă acesta va răspunde de implementarea ajutorului, iar în momentul în care se va constata că guvernul afgan face acest lucru, plusul de legitimitate obținut va constitui un factor de atenuare a problemei corupției locale.

Procesul de pace

Consideră că guvernul Karzai a stabilit deja liniile de bază pentru ceea ce ar trebui să presupună procesul de pace în Afganistan, dar elementele concrete au început să apară abia după Conferința de la Londra, printre care intenția de a începe negocieri cu talibanii și de a încheia un acord între cele peste 70 de țări pentru a crea un fond fiduciar (de aproximativ 1 miliard USD pe o perioadă de cinci ani), pentru a contribui la integrarea talibanilor și a altor insurgenți.

Se pare că există în prezent două abordări paralele: discuții între un spectru larg de talibani, de la Mullah Omar la soldații de rând, și guvernul Karzai, cel pakistanez și Organizația Națiunilor Unite, pe de o parte, și între FIAS și Departamentul de stat al SUA și lideri intermediari și inferiori ai talibanilor (jumătate dintre cei 820 de lideri intermediari și inferiori și majoritatea soldaților, care vor fi pregătiți să depună armele și să se integreze în comunitățile locale), pe de altă parte. În momentul elaborării acestui raport, Administrația SUA este încă nehotărâtă dacă să urmeze sau nu prima abordare, însă este de așteptat ca, după ofensiva militară din vară, președintele Obama să ia o decizie clară asupra acestei chestiuni.

Raportorul este ferm convins că UE ar trebui să susțină puternic procesul de pace, permițând guvernului Kazai să fie autonom în alegerea partenerilor de dialog, însă insistă asupra a trei principale condiții necesare: angajamentul afgan de a elimina Al Qaeda din țară, eradicarea culturilor de mac și voința de a impune respectarea drepturilor omului. Poporul afgan ar trebui lăsat să decidă cu privire la toate celelalte chestiuni.

Instruirea efectivelor de poliție

La Conferința de la Londra s-a stabilit că transferul responsabilităților către forțele afgane va începe în 2011 și se va încheia în mare parte în 2014. Principalul instrument pentru creșterea capacității statului afgan de a asigura securitatea cetățenilor săi este mărirea efectivelor armatei sale la 171 000 de soldați, și a efectivelor de poliție de la 94 000 în prezent la 134 000 până la sfârșitul lui 2011, cu un obiectiv final de 240 000 și, respectiv, 160 000 în termen de cinci ani.

Aceste obiective sunt foarte greu de atins și ar trebui înlocuite cu altele mai realiste și de natură mai calitativă. Simpla mărire a parametrilor existenți (o abordare de tip „mai mult din același lucru”), fără o serie de schimbări substanțiale în ceea ce privește formarea, organizarea și relațiile poliției cu instituțiile judiciare paralele nu va îmbunătăți în mod semnificativ securitatea în Afganistan.

La cinci ani de la căderea talibanilor, un raport comun al Departamentului apărării și al Departamentului de stat al SUA a evidențiat faptul că poliția din Afganistan era incapabilă să-și îndeplinească sarcinile de rutină de aplicare a legii. Raportul a arătat, de asemenea, că managerii programului de 1,1 miliarde USD (acum estimat la 6 miliarde USD) nu știu exact câți ofițeri sunt actualmente în funcție sau câte camioane ori alte elemente din dotare au dispărut. Tot în acest raport s-a subliniat că nu există nici un program efectiv de antrenament pe teren, în ciuda avertismentelor transmise pe parcursul mai multor ani de experții în formarea poliției, conform cărora antrenamentul pe teren constituie axa centrală a unei instruiri reușite.

Aceste informații sunt la fel de valabile astăzi ca și în 2006. Deși formarea forțelor de poliție nu este realizată exclusiv de către SUA (există programe de formare a forțelor de poliție in situ, printre care cele ale EUPOL și programe mai mici ale statelor membre, precum și o misiune NATO de dimensiuni reduse), celelalte programe au fost, din păcate, puse în umbră din cauza practicilor mai negative ale instrucției realizate de SUA. Una dintre principalele probleme care afectează calitatea, costurile și eficiența este practica SUA de a se baza pe contractanți privați.

O contribuție europeană semnificativă la formarea forțelor de poliție în Afganistan ar trebui să constea într-o serie de acțiuni, prin toate canalele disponibile, care să garanteze că greșelile nu se vor mai repeta: controalele precare de securitate asupra recruților, trasabilitatea slabă a echipamentelor, utilizarea contractanților privați pentru formarea propriu-zisă. UE ar trebui să propună programe de formare la scară largă sub comandamentul NATO, în care să fie integrate toate misiunile existente de formare.

Narcoticele

Între 2001 și 2009, comunitatea internațională a cheltuit în jur de 1,61 miliarde USD pentru activități antidrog în Afganistan, fără a cauza prejudicii vizibile producției și traficului de stupefiante. Afganistanul rămâne sursa a peste 90% din producția mondială ilicită de opium. Estimările din 2009 ale UNODC arată că 242 000 de familii (adică 3,4 milioane de oameni, reprezentând 6,4% din populație) sunt implicate în acest tip de comerț.

Este extrem de clar că singurul mod în care se pot elimina culturile ilicite în scopul producerii de opium este oferirea unei alternative economice realiste agricultorilor implicați. Există exemple reușite de înlocuire a culturilor destinate producției de opium prin oferirea unor alternative sustenabile, realizate în alte țări (cum ar fi Pakistan, Vietnam, Laos și Tailanda). Acest obiectiv poate fi îndeplinit și în Afganistan, fiind necesari aproximativ 100 milioane EUR anual, care pot fi obținuți prin alocarea în acest scop a 10% din ajutorul european civil pentru această țară.

Oferirea unor venituri alternative necesită infrastructură, infrastructura necesită securitate, și aceasta este problema care trebuie soluționată; dezvoltarea unor industrii agricole specifice în fiecare provincie ar putea contribui treptat la auto-suficiența țării, dându-i posibilitatea, în timp, de a aproviziona piața regională, și ar putea realiza o transformare a vieților și așteptărilor afganilor.

Raportorul este, de aceea, ferm convins că cea mai bună - și singura - abordare trebuie să integreze un plan cincinal de eliminare a recoltelor ilicite de opium prin oferirea unor oportunități alternative de dezvoltare, cu repere și termene precise, și prin crearea unui organism complet nou de implementare a acestui plan.


AVIZ al Comisiei pentru dezvoltare (11.5.2010)

destinat Comisiei pentru afaceri externe

referitor la o nouă strategie pentru Afganistan

(2009/2217(INI))

Raportor pentru aviz: Charles Goerens

SUGESTII

Comisia pentru dezvoltare recomandă Comisiei pentru afaceri externe, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

1.  reamintește că eforturile de dezvoltare trebuie să se concentreze pe îmbunătățirea capacității structurilor guvernamentale afgane și că afganii trebuie adânc implicați în procesul de stabilire a priorităților, precum și în faza de aplicare, în vederea consolidării procesului de apropriere și a asumării administrării la nivel național și local; atrage astfel atenția asupra rolului care le revine organizațiilor societății civile ca mijloc indispensabil de asigurare a implicării populației afgane atât în procesul de democratizare, cât și de reconstrucție, în special ca element de evitare a riscului de corupție;

2.  solicită o distribuire mai omogenă din punct de vedere geografic a ajutorului umanitar, bazată pe o analiză a necesităților și care vizează obiectivele cu caracter urgent;

3.  consideră că orice atingere adusă principiului neutralității, imparțialității și independenței asumat de organizațiile umanitare face poziția acestora pe teren mai vulnerabilă, în special având în vedere faptul că acestea vor rămâne prezente pe teren încă mult timp după retragerea trupelor NATO; consideră, prin urmare, că forțele militare ar trebui să se limiteze la acordarea de ajutor umanitar numai în cazuri absolut excepționale, pentru a respecta astfel caracterul neutru, imparțial și independent al activității organizațiilor umanitare, respectând pe deplin standardele internaționale aplicabile, așa cum sunt codificate în Orientările privind utilizarea de active militare și de apărare civilă în situații de urgență cu caracter umanitar (MCDA) și sprijinite în cuprinsul Consensului european privind ajutorul umanitar;

4.  insistă asupra importanței realizării Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului și regretă că, în pofida progreselor înregistrate în unele domenii, Afganistanul a scăzut în clasamentul indicelui dezvoltării umane al PNUD de la poziția 173 în 2003 la 181 (din 182 de țări), iar întrucât rata mortalității la copiii sub cinci ani și rata mortalității materne rămân printre cele mai ridicate din lume, consideră că aceste obiective specifice, precum și accesul la servicii de sănătate și educație, în special pentru femei, nu trebuie neglijate, dar solicită să se acorde o atenție specială generării de venituri mai mari, precum și dezvoltării unui sistem judiciar funcțional;

5.  subliniază că Biroul Națiunilor Unite de Luptă Împotriva Drogurilor și a Criminalității (UNODC) relevă în studiul său din ianuarie 2010 că cea mai mare preocupare a populației este corupția, iar veniturile provenite din acesta se ridică la aproape un sfert (23%) din PIB-ul Afganistanului;

6.  consideră că lupta împotriva corupției ar trebui să se afle în centrul procesului de consolidare a păcii din Afganistan, întrucât aceasta duce la alocarea necorespunzătoare a resurselor, constituie un obstacol în calea accesului la serviciile publice de bază, cum ar fi serviciile de sănătate și de educație, și reprezintă un obstacol enorm în calea dezvoltării socioeconomice a țării; subliniază, de asemenea, că existența corupției subminează încrederea în sectorul public și în guvern și constituie, prin urmare, o amenințare importantă pentru stabilitatea țării; prin urmare, solicită insistent UE să acorde o atenție deosebită luptei împotriva corupției, în contextul acordării de asistență acestei țări;

7.  constată că 80% din populație este stabilită în zone rurale, în timp ce terenurile arabile pe cap de locuitor au scăzut de la 0,55 ha în 1980 la 0,25 ha în 2007; subliniază faptul că Afganistanul este în continuare extrem de vulnerabil la condițiile climatice nefavorabile sau prețurile tot mai mari la produsele alimentare pe piața mondială, iar utilizarea larg răspândită și fără discernământ a minelor terestre reprezintă un risc semnificativ pentru o dezvoltare rurală reușită; consideră că, în acest context, sunt de o importanță primordială continuarea și majorarea finanțării destinate dezvoltării rurale și producției alimentare locale în vederea realizării unei siguranțe alimentare;

8.  reamintește că peste 90% din heroina care se găsește în Europa provine din Afganistan, iar costurile pentru sănătatea publică în țările europene se ridică la miliarde de dolari; reamintește că provocările generate de economia drogurilor din Afganistan trebuie soluționate nu numai la nivel național, ci și la nivel internațional prin abordarea tuturor verigilor din lanțul drogurilor, ceea ce implică, în special, acordarea de asistență fermierilor în vederea reducerii ofertei de droguri, măsuri de prevenire a consumului și de tratament în vederea eliminării cererii și măsuri de aplicare a legii în cazul intermediarilor; sugerează, în special, investiții masive în elaborarea unei politici agricole și rurale globale, care să poată oferi o alternativă credibilă și durabilă pentru producătorii de opiu; insistă, de asemenea, asupra necesității de a integra aspecte de mediu în strategia agricolă și cea rurală, întrucât deteriorarea mediului cauzată, de exemplu, de gestionarea deficitară a resurselor acvatice sau de distrugerea pădurilor naturale constituie unul dintre obstacolele principale în calea dezvoltării unei economii agricole;

9.  constată că, în pofida celor peste 350 de milioane de euro acordați sub formă de asistență din partea donatorilor, alegerile prezidențiale și cele pentru consiliile regionale organizate în Afganistan în august 2009 au fost marcate de încălcări și de fraude, punând legitimitatea guvernului Karzai la grea încercare; condamnă în acest context anularea de către președinte în februarie 2010 a statutului de organism independent al Comisiei pentru plângeri electorale, aceasta fiind ultima instanță care ar fi putut să realizeze o analiză independentă a procesului electoral și să expună eventualele fraude;

10. reamintește că orice strategie de dezarmare și reintegrare trebuie să țină seama în mod riguros de problema întoarcerii foștilor combatanți și a refugiaților în satele lor de origine;

11. subliniază importanța coordonării eforturilor de reconstrucție și dezvoltare la nivel regional pentru a promova dezvoltarea transfrontalieră într-o regiune în care legăturile etnice și tribale depășesc deseori frontierele naționale.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

10.5.2010

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

26

0

0

Membri titulari prezenți la votul final

Thijs Berman, Michael Cashman, Nirj Deva, Leonidas Donskis, Charles Goerens, Catherine Grèze, Enrique Guerrero Salom, Eva Joly, Franziska Keller, Gay Mitchell, Norbert Neuser, Maurice Ponga, Michèle Striffler, Ivo Vajgl, Anna Záborská, Iva Zanicchi

Membri supleanți prezenți la votul final

Kriton Arsenis, Krzysztof Lisek, Miguel Angel Martínez Martínez, Emma McClarkin, Cristian Dan Preda, Niccolò Rinaldi

Membri supleanți (articolul 187 alineatul (2)) prezenți la votul final

Sylvie Guillaume, Jolanta Emilia Hibner, Anna Ibrisagic, Derek Vaughan, Marie-Christine Vergiat


REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

9.11.2010

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

60

1

5

Membri titulari prezenți la votul final

Gabriele Albertini, Pino Arlacchi, Bastiaan Belder, Frieda Brepoels, Elmar Brok, Mário David, Marietta Giannakou, Ana Gomes, Andrzej Grzyb, Takis Hadjigeorgiou, Heidi Hautala, Richard Howitt, Anna Ibrisagic, Anneli Jäätteenmäki, Ioannis Kasoulides, Tunne Kelam, Nicole Kiil-Nielsen, Maria Eleni Koppa, Andrey Kovatchev, Paweł Robert Kowal, Wolfgang Kreissl-Dörfler, Eduard Kukan, Alexander Graf Lambsdorff, Vytautas Landsbergis, Ulrike Lunacek, Barry Madlener, Mario Mauro, Kyriakos Mavronikolas, Francisco José Millán Mon, María Muñiz De Urquiza, Annemie Neyts-Uyttebroeck, Norica Nicolai, Raimon Obiols, Pier Antonio Panzeri, Alojz Peterle, Bernd Posselt, Cristian Dan Preda, Libor Rouček, José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra, Jacek Saryusz-Wolski, Werner Schulz, Adrian Severin, Marek Siwiec, Ernst Strasser, Charles Tannock, Zoran Thaler, Inese Vaidere, Geoffrey Van Orden, Kristian Vigenin

Membri supleanți prezenți la votul final

Laima Liucija Andrikienė, Elisabeth Jeggle, Jaromír Kohlíček, Norbert Neuser, Vittorio Prodi, Marietje Schaake, Helmut Scholz, György Schöpflin, Konrad Szymański, Indrek Tarand, László Tőkés, Ivo Vajgl, Dominique Vlasto, Renate Weber

Membri supleanți (articolul 187 alineatul (2)) prezenți la votul final

Leonidas Donskis, Filip Kaczmarek, Eleni Theocharous

Aviz juridic - Politica de confidențialitate