RAPORT referitor la situaţia drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană (2009) – punerea efectivă în aplicare după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona
1.12.2010 - (2009/2161(INI))
Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne
Raportoare: Kinga Gál
PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
referitoare la situaţia drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană (2009) – punerea efectivă în aplicare după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona
Parlamentul European,
– având în vedere preambulul la Tratatul privind Uniunea Europeană, în special a doua liniuţă şi liniuţele patru-şapte,
– având în vedere articolele 2, 3 alineatul (3) a doua liniuţă, 6 şi 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană,
– având în vedere Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost proclamată la 12 decembrie 2007 la Strasbourg,
– având în vedere Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO),
– având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Strategie pentru punerea în aplicare efectivă a Cartei Drepturilor Fundamentale de către Uniunea Europeană” (COM(2010)0573),
– având în vedere toate convenţiile şi recomandările relevante ale Consiliului Europei şi ale Naţiunilor Unite, inclusiv organismele specializate de monitorizare, în domeniul drepturilor fundamentale,
– având în vedere hotărârile şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJ) şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului,
– având în vedere Memorandul de înţelegere dintre Consiliul Europei şi Uniunea Europeană[1],
– având în vedere Programul de la Stockholm - o Europă deschisă şi sigură în serviciul cetăţenilor şi pentru protecţia acestora,
– având în vedere activitatea şi rapoartele anuale ale Agenţiei pentru Drepturile Fundamentale a Uniunii Europene (FRA),
– având în vedere rapoartele elaborate de ONG-uri privind drepturile omului,
– având în vedere audierea publică organizată de Parlamentul European la 21 şi 22 iunie 2010 privind impactul Cartei Drepturilor Fundamentale asupra spaţiului european de libertate, securitate şi justiţie,
– având în vedere rezoluţia sa din 14 ianuarie 2009 referitoare la situaţia drepturilor omului în Uniunea Europeană (2004-2008)[2],
– având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (A7-0344/2010),
A. întrucât articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană întemeiază Uniunea pe o comunitate de valori indivizibile şi universale de respectare a demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, solidarităţii, statului de drept precum şi respectarea drepturilor omului, pentru toate persoanele ce trăiesc pe teritoriul Uniunii Europene, inclusiv pe cele aparţinând unor minorităţi; întrucât protejarea şi promovarea eficientă a drepturilor trebuie să reprezinte un obiectiv suprem al tuturor politicilor europene, inclusiv dimensiunea externă a acestora, şi o condiţie esenţială pentru consolidarea Uniunii Europene, contribuind la promovarea păcii, a valorilor şi a principiilor referitoare la drepturile omului şi libertăţile fundamentale, precum şi la bunăstarea popoarelor;
B. întrucât intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a creat o nouă situaţie în UE în domeniul drepturilor omului, deoarece Carta Drepturilor Fundamentale („Carta”), având caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, transformă valori de bază în drepturi concrete; întrucât de la adoptarea sa, Carta a devenit o sursă de inspiraţie pentru jurisprudenţa instanţelor europene; întrucât Comisia a elaborat un raport anual privind implementarea Cartei, iar promovarea şi implementarea drepturilor fundamentale întemeiate pe Cartă trebuie să se regăsească în rapoartele anuale ale FRA;
C. întrucât o adevărată cultură a drepturilor fundamentale trebuie să fie dezvoltată, promovată şi consolidată, atât în instituţiile UE, cât şi în statele membre, în special atunci când acestea aplică şi implementează dreptul Uniunii, pe plan intern şi în relaţiile cu ţările terţe;
D. întrucât, potrivit Regulamentului său de procedură, Parlamentul European poate aborda, examina şi evalua anual situaţia drepturilor fundamentale şi poate face recomandări,
Noua arhitectură post-Lisabona a drepturilor fundamentale
1. subliniază faptul că protejarea şi promovarea eficientă a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reprezintă esenţa democraţiei şi a statului de drept în Uniunea Europeană şi o condiţie esenţială pentru consolidarea spaţiului european de libertate, securitate şi justiţie, fiind necesare acţiuni la diferite niveluri (internaţional, european, naţional, regional şi local); evidenţiază rolul pe care autorităţile regionale şi locale îl pot avea în punerea concretă în practică şi promovarea acestor drepturi; invită prin urmare toate instituţiile UE, guvernele şi parlamentele statelor membre să elaboreze în cadrul noului cadru instituţional şi juridic creat prin Tratatul de la Lisabona o politică internă cuprinzătoare în materie de drepturile omului pentru UE, care să ofere mecanisme eficiente de responsabilizare, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul UE, cu scopul de a combate încălcările drepturilor omului;
2. atrage atenţia asupra rezoluţiilor sale, precum şi asupra întrebărilor cu solicitare de răspuns oral urmat de dezbateri şi asupra constatărilor sale ca urmare a delegaţiilor din 2009 cu privire la încălcări concrete ale unor drepturi fundamentale, precum sfera privată, demnitatea personală şi protecţia datelor, interzicerea torturii, libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, libertatea de exprimare şi de informare, libertatea presei şi a mass-media, nediscriminarea şi utilizarea limbilor minorităţilor, asupra aspectelor legate de rromi şi de libera circulaţie, asupra situaţiei femeilor rrome, asupra discriminării cuplurilor căsătorite formate din persoane de acelaşi sex sau aflate în parteneriat civil, asupra minorilor, asupra centrelor de reţinere pentru imigranţi şi asupra presupusei detenţii ilegale a deţinuţilor în cadrul programului de extrădare al CIA; subliniază că toate aceste rezoluţii reflectă valorile pe care se întemeiază Carta, demonstrează angajamentul clar faţă de protejarea zilnică a drepturilor fundamentale şi trimit mesaje politice către toţi locuitorii Europei, statele membre şi instituţiile UE şi partenerii internaţionali;
3. regretă faptul că nici Consiliul şi nici Comisia nu au urmat niciuna dintre recomandările cuprinse în raportul din 2007 al Parlamentului European privind presupusa folosire a ţărilor europene de către CIA pentru transportarea şi detenţia ilegală a prizonierilor[3] şi nici nu au schimbat informaţii cu Parlamentul European referitoare la discuţiile UE-SUA privind acest subiect;
4. consideră că trebuie reflectat asupra evoluţiilor ţinând de protecţia drepturilor fundamentale în perioada post-Lisabona şi, în acest context, speră ca prezenta rezoluţie să clarifice rolul pe care ar trebui să îl aibă fiecare instituţie şi mecanism în cadrul noii arhitecturi europene a drepturilor fundamentale;
5. reiterează faptul că intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009 a schimbat în mod fundamental configuraţia juridică a UE, aceasta căpătând în tot mai mare măsură statutul unei comunităţi de valori şi principii comune; salută, prin urmare, noul sistem pe mai multe niveluri al UE de protejare a drepturilor fundamentale, care rezultă din resurse multiple şi este consolidat printr-o varietate de mecanisme, inclusiv Carta, obligatorie din punct de vedere juridic drepturile garantate de către CEDO, a căror recunoaştere derivă din obligaţia Uniunii de a accede la aceasta; şi drepturile bazate pe tradiţiile constituţionale ale statelor membre şi interpretarea acestora potrivit jurisprudenţei CEDO şi a CJ;
6. reafirmă opinia potrivit căreia Carta are aceeaşi valoare juridică precum tratatele şi reprezintă codificarea modernă a drepturilor fundamentale, oferind un bun echilibru între drepturi şi solidaritate şi cuprinzând drepturi civile, politice, economice, culturale şi sociale, precum şi drepturi „de a treia generaţie” (de exemplu, drepturile la buna administrare, libertatea de informare, accesul la un mediu sănătos şi la protecţia consumatorilor); consideră că UE ar trebui să elaboreze un cadru de reglementare pentru a asigura protecţia împotriva abuzurilor drepturilor omului de către societăţi;
7. subliniază că incorporarea Cartei în legislaţia primară a UE, deşi nu extinde competenţele Uniunii şi respectă principiul subsidiarităţii aşa cum este definit la articolul 51, creează noi responsabilităţi pentru instituţiile cu putere de decizie şi punere în aplicare, precum şi pentru statele membre, atunci când acestea implementează legislaţia UE la nivel naţional, şi că dispoziţiile Cartei au dobândit astfel un caracter executoriu la nivel european şi naţional; solicită instituţiilor UE şi statelor membre să confere un plus de coerenţă diferitelor organisme responsabile de monitorizare şi implementare, în vederea aplicării eficiente a cadrului cuprinzător stabilit pentru a consolida mecanismele de monitorizare pe teritoriul UE, precum şi un sistem rapid de alertă, precum evaluarea periodică universală;
8. reaminteşte că respectul faţă de valorile fundamentale ale UE şi protecţia şi promovarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale constituie o abordare comună în ceea ce priveşte relaţiile Uniunii cu ţările terţe, Carta fiind aplicabilă în acest sens; reaminteşte, în acest sens, că promovarea democraţiei şi a statului de drept merge mână în mână cu respectarea, protecţia şi promovarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; subliniază faptul că, în cadrul noii structuri instituţionale a UE, Serviciul european pentru acţiune externă (SEAE) poate oferi oportunitatea de a spori coerenţa şi eficienţa eforturilor în domeniul politicii externe de promovare a drepturilor omului şi a democraţiei numai dacă se aplică o abordare bazată pe drepturile omului faţă de structura, resursele şi activitatea acestui serviciu; subliniază că Uniunea joacă un rol esenţial în promovarea drepturilor omului la nivel mondial; în acest sens, invită UE să asigure efectivitatea clauzelor privind drepturile omului din acordurile internaţionale şi să ţină seama de principiile Cartei când încheie acorduri cu ţări-terţe şi să menţină coerenţa între politica internă şi cea externă privind drepturile omului;
9. reafirmă că aderarea UE la CEDO a asigura nivelul minim de protecţie a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale în Europa şi va oferi un mecanism suplimentar pentru exercitarea drepturilor omului, şi anume posibilitatea de a depune o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu o încălcare a drepturilor omului derivată dintr-o acţiune a unei instituţii UE sau a unui stat membru privind punerea în aplicare a legislaţiei UE şi care se înscrie în domeniul de aplicare al CEDO; reafirmă că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului va oferi, astfel, o contribuţie suplimentară activităţii actuale şi viitoare a UE în domeniul respectării şi promovării libertăţilor fundamentale în domeniul libertăţilor civile, justiţiei şi afacerilor interne, în plus faţă de jurisprudenţa CJ în acest domeniu;
10. solicită tuturor statelor membre ale UE şi ale Consiliului Europei să îşi exprime intenţia de a sprijini, precum şi angajamentul politic clar faţă de procesul şi acordul de aderare, precum şi să asigure transparenţa procesului de aderare, subliniind totodată necesitatea unor consultări adecvate cu actorii relevanţi; solicită Comisiei finalizarea consultărilor interne, precum şi a negocierilor cu Consiliul Europei, prin găsirea unor soluţii adecvate la principalele probleme tehnice, în vederea încheierii procesului de aderare într-un termen rezonabil, pentru a asigura cel mai înalt nivel posibil de protecţie a drepturilor omului în Europa;
11. solicită Comisiei şi statelor membre să sporească gradul de conştientizare cu privire la beneficiile aderării la CEDO şi ale cerinţelor ce urmează a fi îndeplinite de cei care introduc plângerile, prin dezvoltarea unor orientări privind aplicarea adecvată şi efectele acestui mecanism suplimentar, astfel încât să se asigure că acesta poate fi utilizat în mod eficient şi efectiv de către cetăţenii UE, integrându-l totodată în formarea profesioniştilor în domeniu;
12. salută, în plus, noile obligaţii orizontale create prin Tratatul de la Lisabona şi care vizează combaterea excluziunii sociale şi a discriminării şi promovarea justiţiei şi protecţiei sociale, a egalităţii dintre bărbaţi şi femei, a respectului pentru viaţa privată şi de familie, a solidarităţii între generaţii şi a protecţiei drepturilor copilului, precum şi elaborarea unei politici comune în materie de azil şi imigrare şi combaterea traficului cu persoane, precum şi referirea explicită la persoanele aparţinând minorităţilor, ce reflectă o altă valoare fundamentală a Uniunii; salută faptul că Uniunea a căpătat personalitate juridică, fapt ce îi permite să adere la tratate internaţionale, îmbunătăţirea protecţiei judiciare prin extinderea jurisdicţiei CJ la domenii cu o relevanţă evidentă pentru protecţia drepturilor fundamentale, cum ar fi cooperarea poliţienească şi judiciară în domeniul dreptului penal, rolul consolidat al Parlamentului European şi al parlamentelor naţionale în procesul decizional la nivel european, în special în evaluarea şi implementarea politicilor UE în cadrul spaţiului european de libertate, securitate şi justiţie, precum şi rolul mai important al cetăţenilor europeni, investiţi acum cu puterea de a iniţia legislaţie UE prin intermediul Iniţiativei cetăţenilor europeni şi obligaţia de a menţine un dialog deschis, transparent şi periodic cu asociaţiile reprezentative şi cu societatea civilă [articolul 11 alineatul (2) din TUE];
13. solicită implementarea deplină şi consecventă, în conformitate cu standardele internaţionale şi europene privind drepturile omului, a Programului de la Stockholm, care transformă obligaţiile şi principiile ce derivă din Tratat în practică, stabilind orientările strategice pentru spaţiul european de libertate, securitate şi justiţie;
Instituţiile care implementează noua arhitectură a drepturilor fundamentale
14. consideră că instituţiile europene au acţionat deseori în paralel în domeniul protecţiei drepturilor fundamentale şi solicită, prin urmare, o reflecţie asupra acţiunilor ce au avut loc şi o cooperare consolidată între aceste instituţii, cum ar fi cooperarea interinstituţională oficializată pentru monitorizarea anuală a situaţiei drepturilor omului în UE, astfel încât fiecare instituţie să se poată baza pe rapoartele elaborate de alte instituţii;
15. constată crearea unui nou portofoliu al „justiţiei, drepturilor fundamentale şi cetăţeniei” în cadrul Comisiei, ce indică angajamentul acesteia în direcţia sporirii eforturilor din domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi ca o reacţie pozitivă la solicitările repetate ale Parlamentului în această privinţă; o astfel de diviziune între justiţie şi securitate nu ar trebui să agraveze dihotomia eronată între nevoia de a proteja drepturile omului ale tuturor persoanelor şi necesitatea de a garanta securitatea acestora; noul comisar ar trebui să acorde o atenţie deosebită politicilor UE de combatere a migraţiei ilegale şi a terorismului, iar sprijinul deplin din partea Colegiului comisarilor este crucial pentru a permite noului comisar să aibă un cuvânt important de spus;
16. invită Comisia să desemneze 2013 drept Anul european al cetăţeniei cu scopul de a oferi un impuls dezbaterii privind cetăţenia europeană şi să informeze cetăţenii UE cu privire la drepturilor lor, în special noile drepturi care rezultă din intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona;
17. se aşteaptă la acţiuni concrete din partea noului comisar responsabil, în sensul intenţiilor deja declarate: în special şi cel mai important, salută angajamentul de a introduce o evaluare a impactului tuturor noilor propuneri legislative, din perspectiva drepturilor fundamentale; să supravegheze procesul legislativ, pentru a garanta că textele finale ce rezultă din acesta sunt conforme cu Carta; să aplice o politică de „toleranţă zero” faţă de încălcări ale Cartei, desfăşurând anchete amănunţite şi iniţiind proceduri privind încălcarea dreptului comunitar, atunci când statele membre îşi încalcă obligaţiile în materie de drepturile omului în aplicarea legislaţiei UE; şi să se asigure că cetăţenii UE sunt informaţi în mod corespunzător cu privire la configuraţia noilor drepturi fundamentale; solicită o urmare la comunicarea din 2003 referitoare la articolul 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană de definire a unui mod transparent şi a unei modalităţi coerente de soluţionarea a posibilelor încălcări ale drepturilor omului şi să recurgă la articolul 7 din TUE pe baza noi configuraţii a drepturilor fundamentale;
18. reaminteşte Comisiei să monitorizeze toate propunerile legislative noi din perspectiva respectării Cartei şi să verifice instrumentele existente în acest sens; sugerează faptul că evaluările de impact ce însoţesc propunerile Comisiei ar trebui să indice în mod clar dacă aceste propuneri respectă Carta, astfel încât acest aspect să devină o parte integrantă a prezentării propunerilor legislative; reaminteşte Comisiei sarcina sa explicită de a implica părţile interesate să participe la consultaţii ample, pentru a asigura coerenţa şi transparenţa în acţiunile Uniunii [articolul 11 alineatul (3) din TUE]; subliniază, în acest sens, importanţa platformei FRA ca o resursă semnificativă pentru îndeplinirea acestei sarcini;
19. reaminteşte Comisiei să organizeze investigaţii obiective şi să iniţieze procedura privind încălcarea dreptului comunitar, ori de câte ori un stat membru încalcă, la implementarea legislaţiei UE, drepturile consacrate în Cartă; reaminteşte, în plus, Comisiei să solicite statelor membre furnizarea unor date şi fapte fiabile şi să accepte date şi din surse neguvernamentale, precum şi să solicite contribuţia FRA şi a altor organisme în domeniul drepturilor omului;
20. sugerează completarea încălcării dreptului comunitar şi a procedurilor în materie de drepturi fundamentale cu o procedură prin care politicile şi practicile naţionale contestate, care intră sub incidenţa legislaţiei UE şi a drepturilor fundamentale (şi aplică excepţii şi/sau derogări de la drepturile şi libertăţile europene) să fie de îndată îngheţate până când Comisia ia o decizie cu privire la lansarea oficială a procedurii de încălcare şi/sau a procedurilor în materie de drepturi fundamentale şi ajunge la o decizie oficială cu privire la legalitatea şi compatibilitatea acestora cu dreptul european şi drepturile fundamentale;
21. atrage atenţia asupra revigorării recente a naţionalismului, xenofobiei şi discriminării în unele state membre şi subliniază rolul central pe care ar trebui să şi-l asume Comisia Europeană în vederea prevenirii şi combaterii acestor eventuale încălcări a drepturilor fundamentale;
22. subliniază importanţa monitorizării anuale de către Comisie a respectării Cartei şi observă că rapoartele acesteia de monitorizare ar trebui să conţină o evaluare a modului de implementare a drepturilor garantate, o evaluare a celor mai controversate aspecte şi a situaţiei celor mai vulnerabile grupuri din Uniune, precum şi a lacunelor de protecţie existente, a tendinţelor-cheie şi a problemelor structurale la nivel naţional şi al UE, în vederea propunerii de iniţiative şi măsuri, recomandă diseminarea bunelor practici în rândul statelor membre;
23. salută Comunicarea Comisiei privind Strategia pentru punerea în aplicare efectivă a Cartei drepturilor fundamentale de către Uniunea Europeană care se referă, printre altele, la abordarea preventivă a acesteia în ceea ce priveşte punerea în aplicare efectivă, importanţa formării interne asupra drepturilor fundamentale, verificarea sistematică de către Consiliul de evaluare a impactului a aspectului referitor la drepturile fundamentale din cadrul evaluărilor de impact realizate de către Comisie, precum şi măsurile de comunicare specifice adaptate la diferite situaţii necesare în acest sens salută, de asemenea, accentul pus pe comunicarea Comisiei menţionată mai sus, privind importanţa criteriilor politice de aderare stabilite de Consiliul European de la Copenhaga din 1993, solicitând statelor în curs de aderare să deţină instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, drepturile omului şi respectarea şi protejarea minorităţilor; menţinerea acestui criteriu sprijină protejarea drepturilor fundamentale în viitoarele state membre;
24. solicită Comisiei să consolideze valorile şi principiile consacrate în Tratat şi în Cartă şi strategia stabilită în Programul de la Stockholm, prin intermediul unor propuneri legislative concrete, având în vedere, în acelaşi timp, jurisprudenţa CEDO în momentul desfăşurării acestor activităţi; solicită, în plus, „lisabonizarea” actualului acquis din domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare şi consolidarea răspunderii democratice în cadrul spaţiului european de libertate, securitate şi justiţie;
25. sugerează stabilirea unei relaţii profesionale între comisarul responsabil de justiţie, drepturile fundamentale şi cetăţenie şi Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, invitând în mod regulat comisarul, în vederea unui schimb de opinii cu privire la aspecte şi evoluţii actuale în domeniul drepturilor fundamentale;
26. subliniază, de asemenea, că Parlamentul European ar trebui să consolideze evaluarea impactului autonom asupra drepturilor fundamentale în ceea ce priveşte propunerile legislative şi amendamentele examinate în cursul procesului legislativ, pentru a face ca acesta să devină mai sistematic, în special prin lărgirea posibilităţilor prevăzute în prezent la articolul 36 din Regulamentul de procedură al Parlamentului cu privire la respectarea Cartei, şi să solicite avizele Serviciului Juridic pe probleme juridice în legătură cu problemele în materie de drepturi fundamentale în UE;
27. solicită Consiliului să se adapteze la modificările prevăzute de Tratat şi să respecte Carta în actul legislativ; salută prin urmare instituirea de către Consiliu a Grupului permanent de lucru pentru drepturi fundamentale, drepturile cetăţenilor şi libera circulaţie a persoanelor şi subliniază importanţa ca acest nou organism să dispună de un mandat extins care să includă aspecte în legătură cu drepturile fundamentale cu relevanţă la nivel UE şi naţional şi să servească drept forum Consiliului în materie de drepturile omului, precum şi importanţa desfăşurării activităţii sale în condiţii de transparenţă şi eficienţă, inclusiv în relaţia sa cu Parlamentul European;
28. reafirmă acordul interinstituţional intitulat „Abordarea comună privind evaluarea impactului”[4], menţionat în Comunicarea Comisiei privind Strategia pentru punerea în aplicare efectivă a Cartei drepturilor fundamentale de către Uniunea Europeană, care prevede că Parlamentul şi Consiliul sunt responsabile pentru evaluarea impactului propriilor amendamente;
29. invită Consiliul să se asigure că Grupul de lucru pentru drepturi fundamentale, drepturile cetăţenilor şi libera circulaţie a persoanelor (FREMP) dispune de un mandat larg care ar putea include, de exemplu, discutarea şi oferirea unui răspuns oficial la rapoartele FRA (în plus faţă de recomandările organismelor convenţionale, procedurile speciale şi mecanismele ONU), evaluarea externă a impactului asupra drepturilor omului a instrumentelor şi politicilor UE, în coordonare cu Grupul de lucru al Consiliului pentru Drepturile Omului (COHOM), din cadrul Consiliului, asigurarea coordonării cu agenţiile care nu dispun de un mandat pentru drepturile omului, dar cu impact asupra acestora (de exemplu, BEI sau FRONTEX), examinarea semnării, ratificării şi respectării instrumentelor internaţionale în domeniul drepturilor omului de către UE şi statele membre, şi asigurarea unui forum pentru schimburile Consiliului privind chestiuni în materie de drepturile omului;
30. solicită respectarea dreptului său de control democratic consfinţit în tratate; insistă asupra necesităţii asigurării unui nivel mai ridicat de transparenţă şi de acces la documente între instituţiile UE, pentru a dezvolta o cooperare interinstituţională mai eficientă, inclusiv răspunderea în ceea ce priveşte aspecte legate de drepturile fundamentale; subliniază rolul său în urmărirea rezoluţiilor sale referitoare la drepturile fundamentale în UE şi rolul său în evaluarea activităţii celorlalte instituţii ale UE în ceea ce priveşte acţiunile sau lipsa acestora atunci când sunt analizate evoluţiile în acest domeniu (spre exemplu, prin intermediul rapoartelor anuale), activitate în cadrul căreia mesajele politice sunt îmbinate cu o abordare bazată pe fapte; subliniază dreptul său, prevăzut la articolul 218 alineatul (10) din TFUE de a fi de îndată şi pe deplin informat pe parcursul tuturor etapelor procedurii cu privire la acordurile internaţionale între Uniune şi ţări terţe sau organizaţii internaţionale;
31. reafirmă faptul că rolul consolidat al CJ în garantarea aplicării adecvate a Cartei la implementarea legislaţiei UE de către toate instituţiile şi agenţiile UE şi statele membre şi observă că acest fapt va permite CJ să îşi consolideze şi să îşi dezvolte jurisprudenţa pe baza drepturilor fundamentale; subliniază necesitatea unei cooperări instituţionalizate între instanţele naţionale, CJ şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în vederea dezvoltării unui sistem coerent de jurisprudenţă în acest domeniu;
32. subliniază rolul FRA în monitorizarea continuă a respectării drepturilor fundamentale în cadrul Uniunii şi implicaţiile Tratatului de la Lisabona în acest domeniu, oferind analize, asistenţă şi expertiză, o sarcină ce necesită calitate, obiectivitate, imparţialitate efectivă şi transparenţă; invită Comisia să revizuiască şi să extindă mandatul FRA pentru a armoniza activitatea sa cu noile cerinţe în vaza Tratatului de la Lisabona şi a Cartei; subliniază faptul că, în cadrul mandatului revizuit, rolul de monitorizare al FRA ar trebui extins şi pentru ţările în curs de aderare; prin urmare sunt necesare resurse adecvate pentru a-şi îndeplini sarcinile ce decurg din implementarea Cartei; reiterează solicitarea sa de a fi asociat pe deplin la revizuirea programului multianual al FRA; salută includerea unei anexe în raportul anual FRA, indicând ratificarea de către statele membre a instrumentelor internaţionale privind drepturile omului;
33. subliniază că principala sarcină a FRA constă în punerea la dispoziţia instituţiilor cu putere de decizie a unor fapte şi date privind aspecte legate de drepturile fundamentale şi că aceasta colectează şi analizează în acest scop informaţii şi date şi sporeşte gradul de conştientizare prin realizarea de cercetări şi studii ştiinţifice, pe baza unor metodologii detaliate, publicarea de rapoarte tematice şi anuale, colaborarea în reţea şi promovarea dialogului cu societatea civilă; salută raportul său anual 2009 şi abordarea privind furnizarea unei prezentări generale comparative şi evidenţierea bunelor practici în cele 27 de state membre;
34. solicită instituţiilor UE cu putere de decizie să utilizeze datele şi faptele furnizate de FRA în timpul etapei preparatorii a activităţii legislative, în cadrul proceselor de luare a deciziilor şi/sau de monitorizare şi să se afle în cooperare constantă şi strânsă cu FRA, implicând în acelaşi timp platforma ONG a acesteia;
35. invită toate agenţiile europene să-şi respecte angajamentul de protejare a drepturilor fundamentale şi să integreze abordarea drepturilor fundamentale în toate activităţile lor; totodată, invită UE să asigure răspunderea juridică deplină a agenţiilor sale în această privinţă;
36. consideră că FRONTEX ar trebui să stabilească o cooperare structurată cu agenţiile care se ocupă de drepturile fundamentale sau migranţii ori azilul şi ICNUR, astfel încât să faciliteze operaţiunile care au implicaţii pentru protecţia drepturilor omului; salută acordul de cooperare semnat între Frontex şi FRA în 2010;
37. subliniază faptul că UE şi statele membre au obligaţii comune în domeniul implementării şi/sau asigurării respectării drepturilor fundamentale şi ale omului, în sferele lor respective de responsabilitate, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, şi că această competenţă şi responsabilitate partajată reprezintă atât o oportunitate, cât şi o obligaţie ce revine statelor membre şi instituţiilor UE; evidenţiază rolul consolidat al parlamentelor naţionale conferit prin Tratatul de la Lisabona şi sprijină stabilirea unui dialog formal permanent între Parlamentul European şi parlamentele naţionale;
38. reaminteşte statelor membre datoria pe care o au de a furniza Comisiei, în calitatea de gardian al tratatelor, date şi fapte fiabile, atunci când sunt se solicită astfel de date;
39. subliniază importanţa organismelor judiciare din statele membre, care au un rol major în procesul de asigurare a respectării şi de exercitare a drepturilor omului şi îndeamnă, prin urmare, sprijinirea unui acces facil la instanţe şi proceduri într-un termen rezonabil, ca un mijloc de consolidare a protecţiei drepturilor fundamentale şi ale omului; solicită statelor membre să depună eforturi în formarea continuă a judecătorilor naţionali în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale, inclusiv noile aspecte în domeniu după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona;
40. consideră că acţiunea UE nu ar trebui doar să abordeze încălcări ale drepturilor fundamentale după ce acestea au avut loc, ci ar trebui să încerce, de asemenea, să le prevină; prin urmare, solicită o reflecţie privind mecanismele pentru detectarea timpurie a potenţialelor încălcări ale drepturilor fundamentale în UE şi în statele sale membre, îngheţarea temporară a măsurilor care constituie astfel de încălcări, accelerarea procedurilor legale pentru a determina dacă o măsură este contrară drepturilor fundamentale ale UE şi sancţiuni în cazul în care aceste măsuri sunt totuşi puse în aplicare contrar dreptului UE;
41. solicită instituţiilor UE şi statelor membre să îşi dubleze eforturile cu scopul de a informa şi spori în mod corespunzător gradul de conştientizare al publicului, deoarece drepturile fundamentale pot fi protejate într-un mod mai eficient dacă cetăţenii înşişi sunt conştienţi de drepturile pe care le au şi de mecanismele disponibile pentru a-i proteja; solicită utilizarea activă a experienţei organismelor civice şi a ONG-urilor relevante şi menţinerea unei relaţii de lucru continue cu toate aceste organisme la implementarea noii arhitecturi a drepturilor fundamentale şi luarea de măsuri în cazuri specifice;
42. îşi reafirmă dreptul de a elabora anual un raport privind situaţia drepturilor fundamentale în UE, abordând aspecte de drepturile omului ce revin instituţiilor UE, agenţiile sau statele membre ale UE, în cazul în care acest lucru este necesar;
Cooperarea cu organizaţiile internaţionale în cadrul noii arhitecturi a drepturilor fundamentale
43. sugerează găsirea unor modalităţi de cooperare mai bună a instituţiilor şi agenţiilor UE cu organizaţiile internaţionale dedicate protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi utilizarea mai bună şi canalizarea mai eficientă a rezultatelor experienţei acumulate în acest domeniu;
44. solicită instituţiilor UE să exploateze întregul potenţial al Memorandului de înţelegere dintre Consiliul Europei şi UE, în vederea unei mai mari sinergii şi consecvenţe la nivel european şi sugerează că ar trebui utilizată mai bine expertiza aferentă mecanismelor, standardelor şi constatărilor referitoare la monitorizarea drepturilor omului şi dezvoltate de către Consiliul Europei, evitându-se astfel duplicarea activităţilor; reafirmă necesitatea implicării superioare a Uniunii în activitatea Comisarului pentru drepturile omului; reafirmă necesitatea implicării superioare a Uniunii în activitatea Comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei şi ca UE să ţină seama mai mult de această activitate atunci când pune în aplicare politici în domeniul libertăţilor, justiţiei şi securităţii;
45. solicită statelor membre ale UE să semneze şi să ratifice toate convenţiile fundamentale ale Consiliului Europei şi ale Organizaţiei Naţiunilor Unite din domeniul drepturilor omului, alături de protocoalele facultative anexate acestora: printre altele, Carta Socială Europeană (revizuită), Convenţia pentru combaterea traficului de persoane, Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, Carta europeană a limbilor regionale şi minoritare a Consiliului Europei, Convenţia ONU pentru prevenirea torturii şi a altor tratamente crude, inumane sau degradante, Convenţia ONU privind statutul refugiaţilor, Convenţia ONU privind protecţia drepturilor tuturor lucrătorilor migranţi şi ale membrilor familiilor acestora, Convenţia ONU privind crima organizată şi cele două protocoale împotriva traficului de persoane şi a contrabandei, Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, Convenţia ONU privind drepturile copilului şi Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu handicap; în plus, sugerează ca, în cadrul procesului legislativ european, să se ţină cont în mai mare măsură de documentele internaţionale şi să se facă referiri mai dese la acestea;
46. subliniază necesitatea acordării unei atenţii adecvate diferitelor mecanisme de monitorizare ale ONU şi constatărilor organismelor ONU din domeniul drepturilor omului şi sugerează ca recomandările acestora relevante pentru statele membre să fie urmate îndeaproape; subliniază importanţa evaluării periodice universale (UPR) a Consiliului ONU pentru drepturile omului; recomandă cooperarea cu Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului şi Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiaţi; şi salută deschiderea, la Bruxelles, a primului Birou regional european al Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului;
47. subliniază rolul important şi activitatea intensă a Biroului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (BIDDO), a reprezentanţilor speciali ai OSCE pentru libertatea mijloacelor de comunicare în masă şi pentru combaterea traficului de persoane, şi a Înaltului Comisar pentru Minorităţi Naţionale;
48. invită statele membre care fac parte din Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite să asigure garanţiile drepturilor procedurale în procesul de întocmire a listelor şi de eliminare de pe listă a presupuselor grupuri sau persoane teroriste, în conformitate cu jurisprudenţa relevantă a CJ;
Cele mai urgente provocări ale noii ere
49. subliniază faptul că fiabilitatea noii arhitecturi va fi evaluată în funcţie de eficienţa abordării de către instituţiile responsabile a celor mai presante aspecte actuale şi a celor mai recente încălcări ale dreptului comunitar, atât la nivelul statelor membre, cât şi la cel al UE, de asemenea în legătură cu relaţiile externe ale acesteia;
50. reaminteşte, prin urmare, toate rezoluţiile şi dezbaterile sale, precum şi constatările în urma delegaţiilor din 2009, privind aspecte referitoare la drepturile fundamentale, care au arătat că există nenumărate chestiuni nesoluţionate şi cazuri specifice de încălcare a drepturilor fundamentale, ce necesită măsuri urgente şi concrete, strategii pe termen mediu şi soluţii pe termen lung şi control din partea instituţiilor UE; cum ar fi:
– protecţia celor patru libertăţi fundamentale, ca realizări de bază ale UE, acordând o atenţie deosebită libertăţii de circulaţie a cetăţenilor UE;
– garantarea drepturilor tuturor persoanelor prezente pe teritoriul UE, indiferent de cetăţenie;
– asigurarea certitudinii juridice şi a existenţei controalelor şi echilibrelor adecvate ale unui sistem democratic sănătos;
– garantarea protecţiei datelor cu caracter personal şi a sferei private, inclusiv colectarea, procesarea, transferarea şi stocarea datelor financiare şi personale, în interiorul şi în afara UE, în conformitate cu principiile scopului, necesităţii şi al proporţionalităţii şi cu drepturile de rectificare şi de apel, precum şi promovarea unui echilibru just între libertăţile individuale şi securitatea colectivă, care este ameninţată de noile forme de terorism şi crimă organizată;
– combaterea traficului de persoane, în special femei şi copii, întrucât constituie o formă de sclavie; constată că, în ciuda angajamentelor asumate în legislaţia naţională şi cele politice ale UE asumate pe parcursul unui număr mare de ani, se estimează că mai multe sute de mii de persoane sunt traficate anual înspre UE sau în interiorul zonei UE şi evidenţiază necesitatea dublării eforturilor în lupta împotriva acestei infracţiuni, inclusiv prin intermediul noii directive UE propuse, care include numirea de raportori naţionali, aşa cum s-a sugerat, pentru a monitoriza punerea în aplicare a politicii de luptă împotriva traficului la nivel naţional;
– protejarea drepturilor refugiaţilor şi ale migranţilor, asigurând faptul că gestionarea de către UE a fluxurilor de migraţie şi a negocierilor privind acordurile de readmisie cu ţările terţe nu supun astfel de persoane riscului de încălcare a drepturilor omului;
– protecţia drepturilor victimelor actelor de violenţă, de criminalitate, de război sau ale încălcărilor drepturilor omului, un domeniu de politici în care este nevoie de legislaţie la nivelul întregii UE, fără redirecţionarea atenţiei şi a resurselor care sunt alocate în direcţia prevenirii, a combaterii criminalilor şi a teroriştilor şi a abordării cauzelor fundamentale; aduce în atenţie consultarea publică la nivel european privind augmentarea drepturilor victimelor actelor de criminalitate şi violenţă, lansată la începutul anului 2010, şi aşteaptă cu interes propunerea viitoare a Comisiei referitoare la măsuri practice pentru asistarea victimelor pe parcursul procesului în justiţie; reaminteşte iniţiativa statelor membre pentru un ordin european de protecţie în vederea sporirii protecţiei acordate victimelor care se deplasează între statele membre ale UE, dar solicită clarificări juridice cu privire la dispoziţiile acesteia;
– dezvoltarea strategiei UE privind drepturile copilului prin intermediul unor măsuri practice de combatere a abuzurilor asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile, de promovare a utilizării sigure a internetului şi de eliminare a muncii copiilor şi a sărăciei infantile, având în vedere estimările potrivit cărora 10-20 % dintre copii în Europa sunt abuzaţi sexual în copilărie, că cercetările arată că victimele infantile portretizate în pornografie sunt din ce în ce mai tinere şi că actualele condiţii economice mondiale ameninţă să împingă mai mulţi copii spre forţa de muncă şi/sau sărăcie;
– promovarea azilului şi a politicilor de imigrare ale UE, în conformitate cu valorile şi principiile consacrate în tratate, în Cartă şi în CEDO;
– elaborarea unei strategii UE privind drepturile persoanelor cu handicap, care suferă în continuare din cauza discriminării în viaţa lor socială, profesională şi culturală;
– interzicerea şi eliminarea tuturor formelor de discriminare, în temeiul articolului 21 din cartă, în toate domeniile de activitate, inclusiv a încadrării etnice, luând pe deplin în considerare responsabilităţile şi competenţele juridice în vigoare;
– protejarea diversităţii lingvistice, ca patrimoniu cultural al Europei, inclusiv a limbilor minoritare;
– interzicerea sancţionării folosirii unei limbi diferite de limba oficială a unui stat membru;
– combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale;
– elaborarea unei strategii orientate spre acţiune la nivelul UE, pentru a promova incluziunea rromilor şi integrarea acestui aspect în procesul de implementare a politicilor europene, naţionale, regionale şi locale şi pentru a institui o cooperare structurată între statele membre şi UE;
– crearea unui cadru la nivelul UE privind drepturile procedurale pentru suspecţi în cadrul procedurilor penale;
– garantarea şi promovarea libertăţii presei în Uniunea Europeană, care se deteriorează de la un an la altul, faptele cele mai notabile fiind concentrarea mass-media, presiunea exercitată asupra jurnaliştilor şi a activităţilor acestora şi trimiterea în judecată a jurnaliştilor fără un motiv real sau grav;
– evaluarea acordurilor de readmisie ale UE existente şi evaluarea impactului în materie de drepturi fundamentale al politicii UE asupra acordurilor de readmisie;
– promovarea incluziunii sociale a persoanelor mai vulnerabile, inclusiv prin măsuri active de educaţie, sau a foştilor deţinuţi, a persoanelor aflate în închisoare, a celor care execută pedepse alternative, alături de alte măsuri care promovează reabilitarea socială a acestora;
– dreptul universal la educaţie;
– protejarea migranţilor, în special a solicitanţilor de azil;
– încurajarea societăţii civile de a promova o dezbatere transparentă şi periodică privind drepturile fundamentale, pentru asigurarea protecţiei optime a acestora;
– combaterea tuturor formelor de rasism, xenofobie şi antisemitism;
– promovarea unei comunicări sporite interconfesionale şi interculturale, în vederea îmbunătăţirii procesului de integrare europeană;
– protejarea drepturilor migranţilor ilegali în UE;
– protejarea libertăţii de expresie, precum şi a libertăţii, independenţei şi pluralismului mass-media şi a presei scrise, şi a liberei circulaţii a informaţiilor;
– protejarea libertăţii de gândire, de conştiinţă şi a celei religioase de orice ingerinţe, întrucât acesta este unul dintre drepturile fundamentale consacrate prin articolul 10 din Cartă şi prevede libertatea de manifestare a convingerilor religioase în public sau în sfera privată;
o
o o
51. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului European, Consiliului şi Comisiei, guvernelor şi parlamentelor statelor membre şi ale ţărilor candidate, precum şi Naţiunilor Unite, Consiliului Europei şi Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
- [1] CM(2007)74.
- [2] Texte adoptate, P6_TA(2009)0019.
- [3] P6_TA(2007)0032.
- [4] Documentul Consiliului 14901/05 din 24.11.2005.
OPINIE MINORITARĂ
Prezentul raport nu oferă un răspuns la pericolele ce derivă din aderarea UE la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că, în consecinţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg va avea dreptul să se pronunţe asupra oricărui instrument juridic al UE. Judecătorii de la Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg ne-au avertizat în prealabil că această evoluţie nu va mai permite actualei ordini juridice europene să funcţioneze în mod adecvat în forma sa actuală. Mai mult, Preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului a admis implicit, în timpul unei vizite a Comisiei LIBE din 15 iunie 2010, că nu este un judecător neutru ci că este înclinat către activism politic, admiţând că „analizează speţele prezentate de solicitanţii de azil cu mai multă atenţie, întrucât aceştia merită o protecţie suplimentară”. Acordarea de tratament preferenţial unei anumite categorii de reclamanţi nu este un comportament adecvat unui judecător. În plus este inacceptabil că UE să fie supusă judecăţii unei „curţi a drepturilor omului” printre ai cărei membri se numără un judecător din Turcia, ţară ce exercită ocupaţia militară asupra unui teritoriu din UE şi este recunoscută pentru nerespectarea adecvată a drepturilor omului. În ultimul rând, cererea de ratificare a convenţiei privind minorităţile constituie o ingerinţă inacceptabilă faţă de dreptul de suveranitate naţională al statelor membre.
REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE
|
Data adoptării |
25.11.2010 |
|
|
|
||
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
49 1 2 |
||||
|
Membri titulari prezenţi la votul final |
Jan Philipp Albrecht, Sonia Alfano, Alexander Alvaro, Roberta Angelilli, Vilija Blinkevičiūtė, Rita Borsellino, Simon Busuttil, Philip Claeys, Carlos Coelho, Rosario Crocetta, Cornelis de Jong, Agustín Díaz de Mera García Consuegra, Tanja Fajon, Hélène Flautre, Kinga Gál, Kinga Göncz, Nathalie Griesbeck, Sylvie Guillaume, Ágnes Hankiss, Anna Hedh, Salvatore Iacolino, Sophia in ‘t Veld, Lívia Járóka, Teresa Jiménez-Becerril Barrio, Timothy Kirkhope, Juan Fernando López Aguilar, Baroness Sarah Ludford, Clemente Mastella, Véronique Mathieu, Louis Michel, Claude Moraes, Jan Mulder, Antigoni Papadopoulou, Georgios Papanikolaou, Carmen Romero López, Judith Sargentini, Birgit Sippel, Renate Sommer, Rui Tavares, Valdemar Tomaševski, Wim van de Camp, Axel Voss, Manfred Weber, Renate Weber, Tatjana Ždanoka |
|||||
|
Membri supleanţi prezenţi la votul final |
Edit Bauer, Anna Maria Corazza Bildt, Ioan Enciu, Ana Gomes, Ádám Kósa, Petru Constantin Luhan, Marie-Christine Vergiat |
|||||