Procedură : 2010/0065(COD)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A7-0348/2010

Texte depuse :

A7-0348/2010

Dezbateri :

PV 14/12/2010 - 7
CRE 14/12/2010 - 7

Voturi :

PV 14/12/2010 - 9.20
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P7_TA(2010)0471

RAPORT     ***I
PDF 814kWORD 444k
2.11.2010
PE 442.887v02-00 A7-0348/2010

referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor și de abrogare a Deciziei-cadru 2002/629/JAI

(COM(2010)0095 – C7‑0087/2010 – 2010/0065(COD))

Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne

Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen

Raportoare Edit Bauer, Anna Hedh

(Reuniunile comitetului mixt - Articolul 51)

AMENDAMENTE
PROIECT DE REZOLUŢIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 EXPUNERE DE MOTIVE
 AVIZ AL COMISIEI PENTRU AFACERI JURIDICE PRIVIND TEMEIUL JURIDIC
 PROCEDURĂ

PROIECT DE REZOLUŢIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor și de abrogare a Deciziei-cadru 2002/629/JAI

(COM(2010)0095 – C7‑0087/2010 – 2010/0065(COD))

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–   având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2010)0095),

–   având în vedere articolul 294 alineatul (2), articolul 82 alineatul (2) și articolul 83 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0087/2010),

–   având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea UE,

–   având în vedere contribuțiile propuse de parlamentele naționale cu privire la propunerea de act legislativ,

–   având în vedere avizul Comisiei pentru afaceri juridice privind temeiul juridic propus,

–   având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European(1),

–   după consultarea Comitetului Regiunilor,

–    având în vedere angajamentul asumat de reprezentantul Consiliului prin scrisoarea sa din 25 noiembrie 2010 de a aproba poziția Parlamentului, în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

–   având în vedere articolele 55 și 37 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere deliberările comune ale Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen, în temeiul articolului 51 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și al Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A7–0348/2010),

1.  adoptă în primă lectură poziția prezentată în continuare;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

POZIȚIA PARLAMENTULUI EUROPEAN(2)*

ÎN PRIMĂ LECTURĂ

---------------------------------------------------------

DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 82 alineatul (2) și articolul 83 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European(3),

după consultarea Comitetului Regiunilor,

după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naționale,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1)    Traficul de persoane reprezintă o infracțiune gravă, săvârșită adesea în contextul criminalității organizate, o încălcare gravă a drepturilor fundamentale, care este interzisă în mod explicit de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Prevenirea și combaterea traficului de persoane este o prioritate a Uniunii și a statelor membre.

(1a)  Prezenta directivă este o componentă a măsurilor globale împotriva traficului de ființe umane, care includ măsuri ce implică țări terțe, după cum s-a afirmat în „Documentul de măsuri privind consolidarea dimensiunii externe a UE în ceea ce privește combaterea traficului de persoane: Către acțiuni ale UE la nivel mondial împotriva traficului de persoane”. În acest context, ar trebui să se desfășoare activități în țări terțe din care provin și către care sunt transferate victimele, urmărind să sensibilizeze publicul larg cu privire la acest fenomen, să reducă vulnerabilitatea victimelor, să le acorde sprijin și asistență, să abordeze cauzele traficului și să sprijine țările în vederea elaborării unor legislații corespunzătoare în domeniul combaterii traficului.

(1b)  Prezenta directivă recunoaște faptul că traficul de persoane este diferențiat în funcție de sexul persoanei, bărbații și femeile fiind adesea traficate pentru scopuri diferite. Din acest motiv, măsurile de asistență și sprijin ar trebui să fie și ele diferențiate în funcție de sex, acolo unde este cazul. Factorii de „respingere” și cei de „atracție” pot să difere în funcție de sectoarele implicate, cum ar fi traficul de persoane în industria sexului sau pentru exploatarea muncii prestate, cum ar fi în cazul lucrărilor de construcție, sectorul agricol sau aservirea domestică.

(2)    Uniunea Europeană este hotărâtă să prevină și să combată traficul de persoane și să protejeze drepturile persoanelor care fac obiectul traficului. În acest sens, au fost adoptate Decizia-cadru 2002/629/JAI a Consiliului din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de persoane(4) și un Plan al UE privind cele mai bune practici, norme și proceduri pentru combaterea și prevenirea traficului de persoane(5). În plus, Programul de la Stockholm, adoptat de Consiliul European, acordă în mod clar prioritate combaterii traficului de persoane. Ar trebui preconizate și alte măsuri, cum ar fi asistența pentru crearea unor indicatori generali comuni ai UE pentru identificarea victimelor traficului de persoane, prin schimburi de bune practici între toți actorii relevanți, în special serviciile sociale publice și private.

(2a)  Autoritățile statelor membre de aplicare a legii ar trebui să continue să coopereze pentru a sprijini lupta împotriva traficului de persoane. În această privință, este esențială cooperarea transfrontalieră strânsă, inclusiv prin schimbul de informații și de bune practici, precum și existența unui dialog permanent și deschis între organele de poliție, judiciare și financiare ale statelor membre. Coordonarea cercetării și urmăririi penale a cazurilor de trafic de persoane va fi facilitată de o cooperare consolidată cu Europol și Eurojust, de înființarea de echipe mixte de anchetă și de punerea în aplicare a Deciziei-cadru a Consiliului 2009/948/JAI privind prevenirea și soluționarea conflictelor referitoare la exercitarea competenței în cadrul procedurilor penale(6).

(2b)  Statele membre ar trebui să încurajeze și să colaboreze îndeaproape cu organizațiile societății civile, inclusiv cu organizațiile neguvernamentale recunoscute și active din domeniu care se ocupă de persoanele traficate, în special în ceea ce privește inițiativele de elaborare a politicilor, campaniile de informare și de sensibilizare a publicului, programele de cercetare și educare și de formare, precum și în ceea ce privește monitorizarea și evaluarea efectelor măsurilor de combatere a traficului.

(3)    Prezenta directivă adoptă o abordare integrată, holistică și de respectare a drepturilor omului cu privire la combaterea traficului persoane și ar trebui implementată ținând seama de Directiva 2004/81/CE din 29 aprilie 2004 a Consiliului privind permisul de ședere eliberat resortisanților țărilor terțe care sunt victime ale traficului de persoane sau care au făcut obiectul unei facilitări a imigrației ilegale și care cooperează cu autoritățile competente(7) și de Directiva 2009/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2009 de stabilire a standardelor minime privind sancțiunile la adresa angajatorilor de resortisanți ai țărilor terțe cu ședere ilegală(8). Obiectivele principale ale prezentei directive sunt o prevenire și o urmărire penală mai riguroase, precum și o mai bună protecție a drepturilor victimelor. De asemenea, în prezenta directivă, diferitele forme de trafic sunt înțelese contextual, cu scopul soluționării fiecărei forme prin măsurile cele mai eficiente.

(3a)  Copiii sunt mai vulnerabili și, prin urmare, sunt supuși unui risc mai mare de a deveni victime ale traficului de persoane. În aplicarea dispozițiilor prezentei directive, interesul copilului trebuie să constituie preocuparea primordială, în conformitate cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu Convenția Națiunilor Unite din 1989 privind drepturile copilului.

(4)    Protocolul din 2000 al Organizației Națiunilor Unite privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special de femei și copii, adițional la Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate și la Convenția din 2005 a Consiliului Europei privind acțiunea împotriva traficului de persoane sunt etape cruciale în procesul de consolidare a cooperării internaționale împotriva traficului de persoane. Ar trebui remarcat faptul că în Convenția Consiliului Europei este prevăzut un mecanism de evaluare, alcătuit din Grupul de experți pentru acțiunea împotriva traficului de persoane (GRETA) și din Comitetul Părților. Pentru a evita dublarea eforturilor, ar trebui sprijinită coordonarea dintre organizațiile internaționale competente în materie de măsuri împotriva traficului de persoane.

(4a)  Prezenta directivă nu aduce atingere principiului nereturnării, în conformitate cu Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților din 28 iulie 1951 și cu articolul 4 și cu articolul 19 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(5)    Pentru a răspunde dezvoltărilor recente ale fenomenului de trafic de persoane, prezenta directivă interpretează ceea ce ar trebui să fie considerat trafic de persoane într-un sens mai larg decât o face Decizia-cadru 2002/629/JAI și, prin urmare, include în această definiție și alte forme de exploatare. În contextul prezentei directive, cerșitul forțat ar trebui înțeles ca o formă de muncă sau de serviciu forțat, astfel cum este definit în Convenția OIM nr. 29 din 1930 privind munca forțată sau obligatorie. Prin urmare, exploatarea în scopul cerșitului, inclusiv folosirea la cerșit a unei persoane traficate dependente, se încadrează în definiția traficului de ființe umane doar atunci când sunt întrunite toate elementele de muncă sau de serviciu forțat. În lumina jurisprudenței relevante în domeniu, valabilitatea oricărui posibil consimțământ al persoanei de a furniza un serviciu ar trebui evaluată de la caz la caz. Cu toate acestea, atunci când este vorba de un copil, orice posibil consimțământ al acestuia nu ar trebui niciodată considerat valabil. Termenul „exploatarea activităților infracționale” ar trebui înțeles ca exploatare a unei persoane pentru ca aceasta să săvârșească, între altele, furt din buzunare, din spații comerciale, trafic de droguri și alte activități similare care fac obiectul unor sancțiuni și implică un câștig financiar. Definiția include, de asemenea, traficul de ființe umane în scopul prelevării de organe, care constituie o încălcare gravă a demnității umane și a integrității fizice a persoanelor, precum și alte activități cum ar fi, de exemplu, adopția ilegală sau căsătoria forțată, în măsura în care acestea prezintă toate elementele constitutive ale traficului de persoane.

(6)    Nivelurile de sancțiuni penale din prezenta directivă reflectă preocuparea tot mai marcată în rândul statelor membre pentru amploarea tot mai mare a fenomenului de trafic de persoane. Din acest motiv, prezenta directivă se bazează pe concluziile Consiliului din 24-25 aprilie 2002 privind abordarea de urmat cu privire la apropierea sancțiunilor penale, nivelurile 3 și 4. Atunci când infracțiunea este săvârșită în anumite circumstanțe, de exemplu împotriva unei victime deosebit de vulnerabile, sancțiunea ar trebui să fie mai severă. În contextul prezentei directive, persoanele deosebit de vulnerabile ar trebui să includă cel puțin ▌copiii. Alți factori de care s-ar putea ține seama în momentul stabilirii gradului de vulnerabilitate al unei victime includ, de exemplu, faptul dacă persoana este însărcinată sau nu, sexul, starea de sănătate, eventualele dizabilități. Atunci când infracțiunea este deosebit de gravă, de exemplu în situația în care viața victimei a fost pusă în pericol sau în cazul în care infracțiunea a presupus săvârșirea unor acte grave de violență, cum ar fi tortura, folosirea forțată a unor medicamente sau droguri, violul sau alte forme grave de violență psihologică, fizică sau sexuală, sau a adus prejudicii deosebit de grave unei victime, acest lucru ar trebui să fie reflectat prin aplicarea unor sancțiuni penale deosebit de severe. Atunci când, în temeiul prezentei directive, se face trimitere la predare, o astfel de trimitere ar trebui interpretată în conformitate cu Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre(9). În cadrul executării sentinței se poate ține seama de gradul de gravitate al infracțiunii comise.

(6a)  În cadrul combaterii traficului de persoane ar trebui să aplice în întregime instrumentele existente referitoare la confiscarea și sechestrul beneficiilor obținute în urma infracțiunilor, cum ar fi Convenția ONU împotriva crimei organizate transnaționale și protocoalele sale, Convenția Consiliului Europei din 1990 privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii, Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiliului din 26 iunie 2001 privind spălarea banilor, identificarea, urmărirea, înghețarea, sechestrarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunii(10), Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor și a bunurilor având legătură cu infracțiunea. (11) Ar trebui încurajată utilizarea instrumentelor și a bunurilor având legătură cu infracțiunea menționate în prezenta directivă pentru a îmbunătăți activitățile de protecție și sprijinire a victimelor, inclusiv prin compensarea victimelor și în contextul unor activități transfrontaliere de aplicare a legii orientate împotriva traficului de persoane și desfășurate la nivelul Uniunii Europene.

(7)    În conformitate cu principiile de bază ale sistemelor juridice ale statelor membre relevante, victimele traficului de persoane ar trebui să nu fie urmărite penal sau pedepsite pentru acte infracționale precum utilizarea de documente false sau pentru infracțiuni sancționate de legislația în materie de prostituție sau imigrație, pe care acestea au fost obligate să le săvârșească drept consecință directă a faptului că au făcut obiectul traficului. Obiectivul unei astfel de protecții este de a garanta respectarea drepturilor omului în ceea ce privește victimele, de a evita victimizarea suplimentară a acestora și de a le încuraja să se prezinte ca martori în procedurile penale împotriva autorilor infracțiunii de trafic. Această garanție ar trebui să nu excludă urmărirea penală sau aplicarea de sancțiuni pentru infracțiunile pe care o persoană le-a săvârșit sau la săvârșirea cărora a participat de bunăvoie.

(8)    Pentru a garanta eficiența cercetărilor și urmăririlor penale în cazul infracțiunilor de trafic de persoane, inițierea acestora nu ar trebui să depindă, în principiu, de sesizarea autorităților competente cu privire la infracțiune sau de formularea de acuzații în acest sens de către victimă. Atunci când natura faptei o impune, urmărirea penală ar trebui să fie permisă pe o perioadă de timp suficient de lungă după ce victima a atins vârsta majoratului. Durata „perioadei suficient de lungi pentru urmărirea penală” ar trebui să fie stabilită în conformitate cu dreptul național respectiv. Reprezentanții serviciilor de aplicare a legii și procurorii ar trebui să beneficieze de o formare adecvată, având în vedere și obiectivul consolidării cooperării judiciare și polițienești la nivel internațional. Persoanele însărcinate cu cercetarea și urmărirea penală a acestor infracțiuni ar trebui, de asemenea, să aibă acces la instrumentele de anchetă utilizate în cazul criminalității organizate și al altor infracțiuni grave▌; aceste instrumente pot include interceptarea comunicațiilor, supravegherea discretă, inclusiv supravegherea electronică, monitorizarea conturilor bancare și alte investigații financiare.

(9)    Pentru a garanta succesul urmăririi penale a grupurilor criminale internaționale al căror centru de activitate se află într-un stat membru și care desfășoară activități de trafic de persoane în țări terțe, ar trebui stabilită competența judiciară cu privire la judecarea infracțiunii de trafic de persoane atunci când autorul infracțiunii este resortisant al statului membru în cauză sau își are reședința obișnuită în statul membru respectiv și atunci când infracțiunea este săvârșită în afara teritoriului statului membru în cauză. Tot astfel, poate fi, de asemenea, stabilită competența și pentru situația în care autorul infracțiunii își are reședința obișnuită într-un stat membru, victima este resortisant al unui stat membru sau își are reședința obișnuită într-un stat membru sau pentru situația în care infracțiunea este săvârșită în beneficiul unei persoane juridice cu sediul pe teritoriul unui stat membru, iar infracțiunea este săvârșită în afara teritoriului statului membru în cauză.

(10)  În timp ce Directiva 2004/81/CE a Consiliului prevede eliberarea unui permis de ședere victimelor traficului de persoane care sunt resortisanți ai țărilor terțe, iar Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora(12) reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre de către cetățenii Uniunii și familiile acestora, inclusiv protecția împotriva expulzării, prezenta directivă prevede măsuri specifice de protecție pentru orice victimă a traficului de persoane. Prin urmare, prezenta directivă nu abordează condițiile șederii lor pe teritoriul statelor membre.

(11)  Victimele traficului de persoane trebuie să își poată exercita drepturile în mod efectiv. Prin urmare, ar trebui ca victimele să dispună de asistență și sprijin înainte și pe parcursul procedurilor penale, dar și pentru o perioadă de timp suficientă după desfășurarea acestora. Statele membre ar trebui să asigure resursele necesare pentru asistarea, sprijinirea și protejarea victimelor. Asistența și sprijinul oferite ar trebui să includă cel puțin un set minim de măsuri care sunt necesare pentru a permite victimei să se refacă și să scape de traficanți. Concretizarea unor astfel de măsuri ar trebui să țină seama, pe baza unei evaluări individuale, efectuate în conformitate cu procedurile naționale, de situația specifică, de contextul cultural și de necesitățile persoanei în cauză. Ar trebui să se ofere asistență și sprijin persoanei respective de îndată ce există motive întemeiate să se creadă că este posibil ca aceasta să fi făcut obiectul traficului și indiferent de dorința sa de a depune mărturie. În cazurile în care victima nu își are reședința legală în statul membru implicat, ar trebui să se acorde asistență și sprijin în mod necondiționat, cel puțin pe parcursul perioadei de reflecție. În cazul în care, după încheierea procesului de identificare sau după expirarea perioadei de reflecție, persoana nu este considerată eligibilă pentru a i se elibera un permis de ședere sau nu are drept de ședere legală în țară, sau dacă victima a părăsit teritoriul statului membru implicat, statul membru respectiv nu este obligat să continue să ofere asistență și sprijin persoanei în cauză în temeiul prezentei directive. Atunci când acest lucru este necesar, de exemplu în cazul unui tratament medical aflat în curs ca urmare a unor traume grave de natură fizică sau psihologică generate de infracțiune, sau în cazul în care siguranța victimei este în pericol din cauza declarațiilor acesteia în cursul procedurilor penale, asistența și sprijinul ar trebui acordate pentru o perioadă de timp suficientă și după încheierea procedurilor penale.

(12)  Decizia-cadru 2001/220/JAI a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale(13) stabilește un set de drepturi ale victimelor în cadrul procedurilor penale, inclusiv dreptul la protecție și la despăgubiri. În plus, victimelor traficului de persoane ar trebui să li se ofere fără întârziere acces la consiliere juridică și, în funcție de rolul victimelor în cadrul sistemelor de justiție relevante, la reprezentare juridică, inclusiv în scopul solicitării de despăgubiri. Acest sprijin juridic ar putea fi acordat, de asemenea, de autoritățile competente în scopul solicitării de despăgubiri de la stat. Obiectivul consilierii juridice este de a permite victimelor să fie informate și să primească sfaturi cu privire la diferitele posibilități pe care le au. Consilierea juridică ar trebui asigurată de o persoană care a beneficiat de o formare juridică corespunzătoare, fără a fi necesar ca persoana să fie un avocat. Consilierea juridică și, în funcție de rolul victimelor în cadrul sistemelor de justiție relevante, reprezentarea juridică ar trebui să fie furnizate gratuit, cel puțin în situația în care victima nu dispune de suficiente resurse financiare, într-un mod care să fie compatibil cu procedurile interne ale statelor membre. Întrucât este puțin probabil ca în special victimele care sunt copii să dispună de astfel de resurse, consilierea juridică și reprezentarea juridică pentru acestea li s-ar asigura, în practică, în mod gratuit. Mai mult, pe baza unei evaluări individuale a riscului, desfășurate în conformitate cu procedurile naționale, victimele ar trebui să fie protejate împotriva represaliilor, a intimidării și a riscului de face din nou obiectul traficului.

(13)  Victimele traficului care au suferit deja de pe urma abuzurilor și tratamentului degradant care sunt, în general, un corolar al traficului de persoane, de exemplu de pe urma exploatării sexuale, a abuzurilor sexuale, a violului, a practicilor similare sclaviei sau a prelevării de organe, ar trebui protejate de victimizarea secundară și de orice noi traume în cursul procedurii penale. Ar trebui evitată repetarea fără motive întemeiate a audierilor în cadrul anchetei, al urmăririi penale și al procesului, de exemplu, acolo unde este cazul, prin înregistrarea video a acestor audieri într-un termen cât se poate de scurt de la începerea procedurii. În acest scop, victimele traficului ar trebui, în cursul cercetării și procedurii penale, să beneficieze de un tratament adaptat nevoilor lor specifice. Evaluarea nevoilor specifice ale victimelor ar trebui să țină seama de aspecte precum vârsta, graviditatea, starea de sănătate, un handicap și alți factori de ordin personal, precum și de consecințele fizice și psihologice ale activității infracționale la care a fost supusă victima. Oportunitatea aplicării unui anumit tratament și modalitățile de aplicare a acestuia trebuie stabilite pe baza criteriilor definite de legislația națională, a normelor puterii discreționare, a practicii și orientării instanțelor penale, printr-o evaluare de la caz la caz.

(13a) Măsurile de asistență și de sprijin ar trebui asigurate victimelor în mod informat și consensual. Prin urmare, victimele ar trebui informate cu privire la aspectele importante ale acestor măsuri, fiind necesar ca acestea să nu fie impuse victimelor. Faptul că o victimă refuză măsurile de asistență sau de sprijin ar trebui să nu implice vreo obligație a autorităților competente ale statului membru implicat să asigure victimei aplicarea unor măsuri alternative.

(14)  Pe lângă măsurile de care pot beneficia toate victimele traficului de persoane, statele membre ar trebui să se asigure că pentru copiii care au fost victime ale traficului sunt disponibile măsuri specifice de asistență, sprijin și protecție. Aceste măsuri ar trebui acordate având în vedere interesul superior al copilului și în conformitate cu Convenția ONU privind drepturile copilului. În cazul în care vârsta unei persoane care face obiectul traficului de persoane este incertă și există motive să se creadă că aceasta are mai puțin de 18 ani, ar trebui să se pornească de la prezumția că persoana respectivă este copil și aceasta ar trebui să primească asistență, sprijin și protecție imediate. Măsurile de asistență și sprijin acordate copiilor care sunt victime ale traficului ar trebui să vizeze în primul rând recuperarea fizică și psihico-socială a acestora și ar trebui să aibă în vedere o soluție durabilă pentru persoana în cauză. Accesul la educație ar ajuta copiii să se reintegreze în societate▌. Având în vedere că victimele traficului de persoane care sunt copii sunt deosebit de vulnerabile, ar trebui să se prevadă măsuri de protecție suplimentare pentru a proteja acești copii pe durata audierilor din cadrul cercetării și procedurilor penale.

(14a) Ar trebui să se acorde o atenție specială copiilor neînsoțiți care sunt victime ale traficului de persoane, dat fiind că acestea au nevoie de o asistență și un sprijin specific datorită situației de vulnerabilitate deosebită în care se află. Din momentul identificării unui copil neînsoțit care este victimă a traficului de persoane și până la găsirea unei soluții durabile, statele membre ar trebui să aplice măsuri de primire adecvate nevoilor copilului și ar trebui să garanteze existența unor garanții procedurale relevante. Ar trebui să se ia măsurile necesare pentru a asigura numirea, dacă este cazul, a unui tutore și/sau a unui reprezentant pentru a garanta interesul superior al minorului. Ar trebui să se ia în cel mai scurt timp posibil o decizie privind viitorul fiecărui copil neînsoțit care este victimă a traficului de persoane, în vederea găsirii unor soluții durabile, bazate pe evaluarea individuală a interesului superior al copilului, care ar trebui să fie de importanță primordială. O posibilă soluție durabilă ar putea să fie returnarea și reintegrarea în țara de origine sau țara de returnare, integrarea în comunitatea de primire, acordarea statutului de protecție internațională sau acordarea altor statute în conformitate cu legislația națională a statelor membre.

(14b) În cazul în care, în conformitate cu prezenta directiva, se numește un tutore și/sau un reprezentant al copilului, aceste roluri pot fi îndeplinite de aceeași persoană sau de o persoană juridică, o instituție sau o autoritate.

(15)  Statele membre ar trebui, prin intermediul cercetării, inclusiv a cercetării noilor forme de trafic de ființe umane, al informării, al sensibilizării și al educației, să instituie și/sau să consolideze politici de prevenire a traficului de persoane, inclusiv să adopte măsuri de descurajare și reducere a cererii, care favorizează toate formele de exploatare, și măsuri de reducere a riscului ca oamenii să devină victime ale traficului de ființe umane. În astfel de inițiative, statele membre ar trebui să adopte o perspectivă care să țină seama de specificitățile fiecărui sex și o abordare care să țină cont de drepturile copilului. Funcționarii care sunt susceptibili să intre în contact cu victimele sau cu victimele potențiale ale traficului de persoane ar trebui să beneficieze de o formare corespunzătoare pentru a fi în măsură să identifice victimele și să se ocupe de ele. Această obligație de formare ar trebui promovată pentru membrii următoarelor categorii de personal, în cazul în care este probabil că vor intra în contact cu victime: agenți de poliție▌, grăniceri, funcționari din serviciile de imigrare, avocați, magistrați și personal judiciar, inspectori pe probleme de muncă, personal din serviciile sociale sau de îngrijire a copilului, personal medical, precum și funcționari consulari, însă ar putea include, în funcție de situația locală, și alte categorii de funcționari publici care sunt susceptibili să se confrunte în activitatea lor cu victime ale traficului de ființe umane.

(16)  Directiva 2009/52/CE prevede sancțiuni penale pentru angajatorii de resortisanți proveniți din țări terțe aflați în situație de ședere ilegală care, chiar dacă nu au fost acuzați de trafic de persoane sau nu au fost condamnați pentru această infracțiune, utilizează munca sau serviciile unei persoane despre care știu că este victimă a traficului de persoane. În plus, statele membre ar trebui să ia în considerare posibilitatea impunerii de sancțiuni utilizatorilor oricărui serviciu obținut de la o persoană despre care știu că este victimă a traficului de persoane. Această incriminare suplimentară i-ar putea include pe angajatorii de resortisanți ai țărilor terțe aflați în situație de ședere legală și de resortisanți ai UE, precum și pe persoanele care cumpără servicii sexuale de la orice persoană care este victimă a traficului de persoane, indiferent de cetățenia lor.

(17)  Statele membre ar trebui să instituie, sub forma pe care acestea o consideră adecvată și în conformitate cu propria lor organizare internă, precum și ținând cont de necesitatea unei structuri minime cu sarcini bine-definite, sisteme naționale de monitorizare, de exemplu raportori naționali sau mecanisme echivalente care să efectueze evaluări ale tendințelor în materie de trafic de persoane, să culeagă statistici, să măsoare rezultatele acțiunilor de combatere a traficului și să prezinte periodic rapoarte▌. Acești raportori naționali sau mecanisme echivalente sunt deja reuniți într-o rețea informală la nivelul Uniunii, stabilită prin Concluziile Consiliului din 4 iunie 2009. Un coordonator al luptei împotriva traficului va lua parte la lucrările rețelei respective, care furnizează Uniunii și statelor membre informații strategice obiective, de încredere, comparabile și actualizate în domeniul traficului de persoane și face schimb de experiență și de bune practici în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane la nivelul Uniunii. Parlamentul European ar trebui să fie îndrituit să participe la activitățile comune ale raportorilor naționali sau ale mecanismelor echivalente.

(17a) Pentru a evalua rezultatele măsurilor de combatere a traficului, Uniunea ar trebui să își dezvolte în continuare activitatea cu privire la metodologii și la metodele de colectare a datelor pentru a produce statistici comparabile.

(17b)   În lumina Programului de la Stockholm și în vederea dezvoltării unei strategii consolidate la nivelul Uniunii pentru combaterea traficului, care să urmărească consolidarea angajamentului și a eforturilor Uniunii și ale statelor membre în domeniul prevenirii și combaterii traficului, statele membre ar trebui să faciliteze îndeplinirea sarcinilor coordonatorului luptei împotriva traficului, de exemplu prin îmbunătățirea coordonării și coerenței, precum și prin evitarea dublării eforturilor atât între instituțiile și agențiile Uniunii, cât și între statele membre și actorii internaționali, contribuind la dezvoltarea unor politici și strategii existente sau noi ale Uniunii care sunt relevante pentru lupta împotriva traficului de persoane sau transmițând rapoarte către instituțiile UE.

(17c) Prezenta directivă urmărește modificarea și extinderea dispozițiilor Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de persoane(14). Deoarece modificările care urmează să fie aduse sunt numeroase și au o natură mai substanțială, decizia-cadru ar trebui înlocuită în întregime, din considerente ce țin de claritate.

(18)  În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional pentru o mai bună legiferare, statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele însele și în interesul Uniunii, propriile tabele, care să ilustreze, în măsura posibilului, concordanța dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere, și să le facă publice.

(19)  Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume combaterea traficului de persoane, nu poate fi îndeplinit într-o măsură suficientă numai de către statele membre și, prin urmare, având în vedere amploarea și efectele măsurilor, poate fi mai bine realizat la nivelul Uniunii Europene, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar în vederea atingerii respectivului obiectiv.

(20)  Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, mai ales demnitatea umană, interzicerea sclaviei, a muncii forțate și a traficului de persoane, interzicerea torturii și a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante, drepturile copilului, dreptul la libertate și la securitate, libertatea de expresie și de informare, protecția datelor cu caracter personal, dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil și principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și sancțiunilor penale. În special, prezenta directivă urmărește să asigure respectarea deplină a acestor drepturi și principii și trebuie transpusă în mod corespunzător.

(21) În conformitate cu articolul 3 din Protocolul (nr. 21) privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, ▌Irlanda și-a notificat dorința de a lua parte la adoptarea și la aplicarea prezentei directive.

(22)  În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul (nr. 21) privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentei directive, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.

(23)În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul (nr. 22) privind poziția Danemarcei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive și nu are nicio obligație în temeiul acesteia, nici nu face obiectul aplicării sale,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiectul

Prezenta directivă instituie norme minime privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor în materie de trafic de persoane. Directiva introduce, de asemenea, dispoziții comune, ținând seama de perspectiva de gen, care să asigure o mai bună prevenire a infracțiunilor și o mai bună protecție a victimelor acestora.

Articolul 2

Infracțiuni privind traficul de persoane

1.      Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că următoarele acte intenționate sunt pasibile de sancțiuni:

recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, inclusiv schimbul sau transferul de control asupra persoanei în cauză, efectuate sub amenințare sau prin uz de forță sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, prin fraudă, prin înșelătorie, prin abuz de putere sau de o poziție vulnerabilă sau prin oferirea sau primirea de bani sau de alte foloase pentru a obține consimțământul unei persoane care deține controlul asupra alteia, în vederea exploatării acesteia.

2.      O poziție de vulnerabilitate înseamnă o situație în care persoana în cauză nu poate decât să se supună abuzului implicat, neavând o alternativă reală sau acceptabilă.

3.      Exploatarea include cel puțin exploatarea prostituției altor persoane sau alte forme de exploatare sexuală, de muncă sau de serviciu forțat, inclusiv cerșit, sclavie sau practici similare sclaviei, servitute, exploatarea activităților infracționale sau prelevarea de organe.

4.      Consimțământul unei victime a traficului de persoane la exploatare, intenționat sau efectiv, este irelevant atunci când a fost folosit oricare dintre mijloacele prezentate la alineatul (1).

5.      Atunci când faptele menționate la alineatul (1) sunt îndreptate împotriva unui copil, acestea reprezintă o infracțiune de trafic de persoane pasibilă de sancțiuni, chiar dacă nu a fost folosit niciunul dintre mijloacele menționate la alineatul (1).

6.      În sensul prezentei directive, „copil” înseamnă orice persoană care are mai puțin de 18 ani.

Articolul 3

Instigare, complicitate, tentativă

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că instigarea, complicitatea și tentativa legate de săvârșirea unei infracțiuni menționate la articolul 2 sunt pasibile de sancțiuni.

Articolul 4

Sancțiuni

1.      Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că orice infracțiune menționată la articolul 2 este pasibilă de pedeapsa cu închisoarea pentru o durată maximă de cel puțin cinci ani.

2.      Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că infracțiunea menționată la articolul 2 este pasibilă de pedeapsa cu închisoarea pentru o durată maximă de cel puțin zece ani atunci când infracțiunea respectivă a fost săvârșită în oricare dintre următoarele împrejurări:

a)      ▌

infracțiunea a fost săvârșită împotriva unei victime care era deosebit de vulnerabilă, categorie în care, în contextul prezentei directive, sunt incluși cel puțin copiii care sunt victime ▌;

b)      infracțiunea a fost săvârșită în cadrul unei organizații criminale, în sensul Deciziei-cadru 2008/841/JAI din 24 octombrie 2008 privind lupta împotriva crimei organizate(15);

c)      infracțiunea a pus în pericol viața victimei în mod deliberat sau din neglijență gravă;

d)      infracțiunea a fost săvârșită prin acte grave de violență sau a provocat prejudicii deosebit de importante victimei.

3.      Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că faptul că o infracțiune menționată la articolul 2 a fost săvârșită de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor sale este considerat circumstanță agravantă.

4.      Statele membre iau măsurile necesare pentru ca infracțiunile menționate la articolul 3 să fie pasibile de sancțiuni penale efective, proporționale și disuasive, care pot presupune predarea.

Articolul 5

Răspunderea persoanelor juridice

1.      Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că poate fi antrenată răspunderea persoanelor juridice pentru infracțiunile menționate la articolele 2 și 3, care au fost săvârșite în beneficiul lor de către orice persoană, acționând în nume propriu sau în calitate de membru al unui organism al persoanei juridice în cauză, care are o funcție de conducere în cadrul persoanei juridice respective, pe baza:

a)    unei împuterniciri din partea persoanei juridice sau

b)    a unei autorități de a lua decizii în numele persoanei juridice respective sau

c)    a unei prerogative de a exercita control în cadrul persoanei juridice.

2.      Statele membre se asigură, de asemenea, că poate fi antrenată răspunderea unei persoane juridice atunci când lipsa supravegherii sau a controlului din partea unei persoane menționate la alineatul (1) a făcut posibilă săvârșirea infracțiunilor penale menționate la articolele 2 și 3 în beneficiul acelei persoane juridice de către o persoană aflată sub autoritatea sa.

3.      Răspunderea persoanei juridice în temeiul alineatelor (1) și (2) nu exclude inițierea procedurilor penale împotriva persoanelor fizice care sunt autori, instigatori sau complici la infracțiunile menționate la articolele 2 și 3.

4.      În sensul prezentei directive, „persoană juridică” înseamnă orice entitate care are personalitate juridică în temeiul legislației aplicabile, cu excepția statelor sau a organismelor publice în exercitarea prerogativelor lor de autoritate publică și a organizațiilor publice internaționale.

Articolul 6

Sancțiuni în cazul persoanelor juridice

         Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că orice persoană juridică trasă la răspundere în temeiul articolului 5 alineatele (1) și (2) se supune unor sancțiuni eficiente, proporționale și disuasive, care includ amenzi penale sau de altă natură și eventual alte sancțiuni, precum:

a)      excluderea de la dreptul de a primi beneficii publice sau ajutor public;

b)      interdicția temporară sau permanentă de a desfășura o activitate comercială;

c)      plasarea sub supraveghere judiciară;

d)      lichidarea judiciară;

e)      închiderea temporară sau permanentă a unităților care au servit la săvârșirea infracțiunii.

Articolul 6a

Sechestru și confiscare

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că autoritățile lor competente au dreptul de a pune sub sechestru și de a confisca instrumentele și produsele conexe infracțiunilor menționate în prezenta directivă.

Articolul 7

Neurmărirea penală sau neaplicarea de sancțiuni victimei

Statele membre, ▌în conformitate cu principiile de bază ale sistemelor lor de drept, iau măsurile necesare pentru a se asigura că autoritățile lor competente au dreptul de a nu urmări penal sau de a nu impune sancțiuni victimelor traficului de persoane pentru implicarea lor în activități infracționale pe care au fost obligate să le săvârșească drept consecință directă a faptului că au făcut obiectul oricăruia dintre actele menționate la articolul 2.

Articolul 8

Cercetarea și urmărirea penală

1.      Statele membre se asigură că cercetarea sau urmărirea penală a infracțiunilor menționate la articolele 2 și 3 nu este condiționată de sesizarea autorităților competente de către victimă sau de formularea de acuzații și că procedurile penale pot continua chiar dacă victima și-a retras declarația.

2.      Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite, atunci când natura faptei o impune, urmărirea penală a unei infracțiuni menționate la articolele 2 și 3 o perioadă de timp suficientă după ce victima a împlinit vârsta majoratului.

3.      Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele, unitățile sau serviciile responsabile de cercetarea sau urmărirea penală a infracțiunilor menționate la articolele 2 și 3 beneficiază de o formare corespunzătoare.

4.      Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele, unitățile sau serviciile responsabile de cercetarea sau urmărirea penală a infracțiunilor menționate la articolele 2 și 3 au acces la instrumente eficiente de anchetă, cum ar fi cele utilizate împotriva crimei organizate sau a altor cazuri de infracțiuni grave.

Articolul 9

Competența

1.      Statele membre iau măsurile necesare pentru a-și stabili competența în privința unei infracțiuni menționate la articolele 2 și 3, atunci când:

a)    infracțiunea a fost săvârșită, în totalitate sau parțial, pe teritoriul statutului membru respectiv; sau

b)    autorul infracțiunii este resortisant al acelui stat membru ▌.

2.      Statele membre informează Comisia atunci când decid să își extindă competența în privința unei infracțiuni menționate la articolele 2 și 3, care a fost săvârșită în afara teritoriului lor, de exemplu în cazul în care:

a)    infracțiunea a fost săvârșită împotriva unuia dintre resortisanții lor sau a unei persoane care își are reședința obișnuită pe teritoriul statului membru respectiv; sau

b)    infracțiunea a fost săvârșită în folosul unei persoane juridice care își are sediul pe teritoriul statului membru în cauză; sau

c)          autorul infracțiunii își are reședința obișnuită pe teritoriul statului membru în cauză.

3.      Pentru urmărirea penală a unei infracțiuni menționate la articolele 2 și 3, care a fost săvârșită în afara teritoriului statului membru în cauză, fiecare stat membru ia, în cazurile menționate la alineatul (1) litera (b) și poate lua, în cazurile menționate la alineatul (2), măsurile necesare pentru a se asigura că, în ceea ce privește competența sa, nu se subordonează condiției:

a)    ca faptele săvârșite să constituie infracțiune în statul în care au fost săvârșite sau

b)    ca urmărirea penală să poată fi inițiată doar ca urmare a unei plângeri depuse de victimă la locul săvârșirii infracțiunii sau a unui denunț din partea statului în care a fost săvârșită infracțiunea.

Articolul 10

Asistență și sprijin pentru victimele traficului de persoane

1.      Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că se acordă asistență și sprijin victimelor înainte de procedurile penale, pe parcursul acestora și, pentru o perioadă de timp corespunzătoare, după încheierea lor, pentru a le permite să își exercite drepturile prevăzute în Decizia-cadru 2001/220/JAI, precum și în prezenta directivă.

2.      Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că unei persoane i se oferă asistență și sprijin de îndată ce autoritățile competente sunt îndreptățite să creadă că este posibil ca persoana respectivă să fi făcut obiectul unei infracțiuni menționate la articolele 2 și 3.

3.     Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că asistența și sprijinul acordate unei victime nu sunt condiționate de dorința victimei de a coopera pe parcursul cercetării penale, al urmăririi penale și al procesului, fără a se aduce atingere Directivei 2004/81/CE sau unor norme naționale similare.

4.      Statele membre iau măsurile necesare pentru a institui mecanisme adecvate care să permită identificarea timpurie și acordarea timpurie de asistență și de sprijin victimelor, în cooperare cu organizațiile de sprijin relevante.

5.      Măsurile de asistență și sprijin la care se face trimitere la alineatele (1) și (2) sunt adoptate în mod consensual și în cunoștință de cauză și includ cel puțin standarde de viață în măsură să asigure subzistența victimei prin intermediul unor măsuri precum acordarea unei cazări adecvate și sigure și acordarea de asistență materială, precum și tratamentul medical necesar, inclusiv asistență psihologică, consiliere și informare, servicii de traducere și interpretariat, după caz ▌.

6.      Informațiile menționate la alineatul (5) includ, dacă e cazul, informații referitoare la o perioadă de reflecție și de refacere în conformitate cu Directiva 2004/81/CE și informații referitoare la posibilitatea de a acorda protecție internațională în conformitate cu Directiva 2004/83/CE a Consiliului(16) și cu Directiva 2005/85/CE a Consiliului(17) sau în conformitate cu alte instrumente internaționale sau cu norme naționale similare.

7.      Statele membre acordă asistență victimelor cu nevoi speciale având la bază, în special, sarcina, starea de sănătate, o dizabilitate, afecțiuni mentale sau psihologice sau forme grave de violență psihologică, fizică sau sexuală.

Articolul 11

Protejarea victimelor traficului de persoane în cadrul cercetării și procedurilor penale

1.      Măsurile de protecție menționate la prezentul articol se aplică în plus față de drepturile prevăzute în Decizia-cadru 2001/220/JAI.

2.      Statele membre se asigură că victimele traficului de persoane au acces imediat la consiliere juridică ▌și, în funcție de rolul victimei în sistemul judiciar relevant, la reprezentare juridică, inclusiv în vederea solicitării de despăgubiri. Consilierea juridică și reprezentarea juridică sunt gratuite în cazul în care victima nu dispune de suficiente resurse financiare. ▌

3.      

Statele membre se asigură că victimele traficului de persoane beneficiază de o protecție adecvată pe baza unei evaluări individuale a riscului, inter alia prin acces la programe de protecție a martorilor sau la alte măsuri similare, dacă este cazul și în conformitate cu criteriile definite de legislația sau procedurile naționale.

4.      Fără a se aduce atingere dreptului la apărare și în conformitate cu o evaluare individuală realizată de către autoritățile competente a situației specifice a victimei, statele membre se asigură că victimele traficului de persoane beneficiază de un tratament specific, menit să prevină victimizarea secundară prin evitarea, în măsura posibilului și în conformitate cu criteriile definite de legislația națională și de normele privind puterea discreționară, practica sau orientarea instanțelor penale, a următoarelor:

         a)    a repetării inutile a interogatoriilor pe parcursul cercetării, urmăririi penale și al procesului;

         b)    a contactului vizual între victime și acuzați, inclusiv pe parcursul depunerii mărturiei, ca de exemplu în timpul audierilor și al confruntărilor martorilor, prin mijloace adecvate, inclusiv prin utilizarea unor tehnologii adecvate de comunicații;

         c)    a depunerii mărturiei în ședință publică; precum și

         d)    a adresării de întrebări inutile privind viața privată.

Articolul 12

Dispoziție generală privind măsurile de asistență, de sprijin și de protecție acordate copiilor care sunt victime ale traficului de persoane

1.      Copiilor care sunt victime ale traficului de persoane li se oferă asistență, sprijin și protecție ▌. În cadrul aplicării prevederilor prezentei directive, trebuie să se țină seama în primul rând de interesul copilului.

2.  Statele membre se asigură că, atunci când nu există informații certe cu privire la vârsta unei persoane care a făcut obiectul traficului de persoane și atunci când există motive pentru a crede că persoana respectivă este un copil, se pornește de la prezumția că aceasta este un copil și persoana respectivă primește acces imediat la protecție și asistență, în conformitate cu articolele 13 și 14.

Articolul 13

Asistență și sprijin pentru copiii care sunt victime

1.     Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că acțiunile speciale întreprinse pentru a acorda asistență și sprijin copiilor care sunt victime ale traficului de persoane, pe termen scurt sau lung, în procesul de recuperare fizică și psiho-socială a acestora, sunt întreprinse în urma realizării unei evaluări a situației specifice a fiecărui copil care este victimă, ținându-se seama de opiniile, nevoile și preocupările acestuia, în scopul găsirii unei soluții durabile pentru copil. Într-un termen rezonabil, statele membre asigură accesul la educație al copiilor care sunt victime ale traficului de persoane și al copiilor victimelor, cărora li se acordă asistență și sprijin în temeiul articolului 10 din prezenta directivă, în conformitate cu dreptul național al acestora.

1a.   Statele membre desemnează un tutore sau un reprezentant pentru copiii care au fost victime ale traficului de persoane începând din momentul identificării acestora de către autorități în cazul în care, în temeiul dreptului național, un conflict de interese între titularii răspunderii parentale și copilul care este victimă îi împiedică pe aceștia să apere interesele copilului și/sau să îl reprezinte.

2.      Statele membre ia, în măsura în care acest lucru este adecvat și posibil, măsuri pentru a oferi asistență și sprijin familiei copilului care este victimă a traficului de persoane, în situația în care familia se află pe teritoriul unui stat membru. În special, în măsura în care acest lucru este adecvat și posibil, statele membre aplică dispozițiile articolului 4 din Decizia-cadru 2001/220/JAI a Consiliului cu privire la familia în cauză.

3.      Prezentul articol se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 10.

Articolul 14

Protejarea copiilor care sunt victime ale traficului de persoane în cadrul cercetărilor și procedurilor penale

1.      Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în cadrul cercetărilor și procedurilor penale, în funcție de rolul victimelor în sistemul judiciar relevant, autoritățile competente numesc un reprezentant ▌pentru copilul care este victimă a traficului de persoane în cazul în care, în temeiul dreptului național, un conflict de interese între titularii răspunderii parentale și copilul care este victimă îi împiedică pe aceștia să reprezinte copilul ▌.

1a.   Statele membre se asigură, în funcție de rolul victimelor în sistemul judiciar relevant, că victimele traficului de persoane care sunt copii au acces imediat la consiliere juridică gratuită și la reprezentare juridică gratuită, inclusiv în vederea solicitării de despăgubiri, cu excepția cazului în care aceștia dispun de suficiente resurse financiare.

2.      Fără a aduce atingere dreptului la apărare, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în cadrul procedurilor penale pentru oricare dintre infracțiunile menționate la articolele 2 și 3:

a)    audierile cu copilul care este victimă au loc fără întârzieri nejustificate, după ce autoritățile competente au fost sesizate cu privire la faptele respective;

b)    audierile cu copilul care este victimă se desfășoară, atunci când este necesar, în incinte concepute sau adaptate în acest scop;

c)    audierile copilului care este victimă sunt efectuate, atunci când este necesar, de către și cu ajutorul unor persoane profesioniste, care au beneficiat de o formare specifică în acest scop;

d)    în măsura posibilului și dacă este cazul, toate audierile copilului care este victimă se desfășoară cu aceleași persoane;

e)    numărul audierilor este cât mai redus posibil, iar audierile au loc numai atunci când sunt strict necesare pentru derularea procedurilor penale;

f)     copilul care este victimă poate fi însoțit de reprezentantul său ▌sau, după caz, de un adult desemnat de copil, cu excepția cazului în care s-a adoptat o decizie contrară întemeiată cu privire la persoana respectivă.

3.      Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în cursul cercetărilor penale pentru oricare dintre infracțiunile menționate la articolele 2 și 3, toate audierile copilului care este victimă sau, după caz, ale copilului care este martor pot fi filmate și că astfel de audieri filmate pot fi acceptate ca probă în procese penale, conform dreptului național al acestora.

4.      Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în procesele penale pentru oricare dintre infracțiunile menționate la articolele 2 și 3, se poate dispune ca :

a)    audierea să aibă loc fără prezența publicului; precum și

b)    copilul care este victimă să poată fi audiat în instanță fără a fi prezent, în special prin folosirea tehnologiilor de comunicații adecvate.

5.      Prezentul articol se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 11.

Articolul 14a

Asistență, sprijin și protecție pentru copiii neînsoțiți care sunt victime ale traficului de persoane

1.        Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că măsurile specifice ce vizează acordarea de asistență și de sprijin copiilor care sunt victime ale traficului de persoane, astfel cum se menționează la articolul 13 alineatul (1), țin seama în mod corespunzător de situația personală și specială a copilului neînsoțit care este victimă.

2.        Statele membre iau măsurile necesare pentru a găsi o soluție durabilă pe baza unei evaluări individuale a intereselor copilului.

3.        Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că se desemnează, dacă este cazul, un tutore pentru copiii neînsoțiți care sunt victime ale traficului de persoane.

4.        Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în cadrul cercetărilor și procedurilor penale, în funcție de rolul victimelor în sistemul judiciar relevant, autoritățile competente numesc un reprezentant în cazul în care copilul este neînsoțit sau separat de familie.

5.        Prezentul articol se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor articolelor 13 și 14.

Articolul 14b

Despăgubirile acordate victimelor

Statele membre se asigură că victimele traficului de persoane au acces la mecanismele existente de despăgubire a victimelor infracțiunilor premeditate violente.

Articolul 15

Prevenirea

1.      Statele membre iau măsurile corespunzătoare, precum educarea și formarea, pentru a descuraja și a reduce cererea care favorizează toate formele de exploatare care au legătură cu traficul de persoane.

2.      Statele membre iau măsurile corespunzătoare, inclusiv prin intermediul internetului, de exemplu campanii de informare și de sensibilizare, programe de cercetare și de educație, dacă este cazul în cooperare cu organizațiile relevante ale societății civile și cu alte părți interesate importante, menite să sensibilizeze publicul larg și să reducă riscul ca oamenii, în special copiii, să devină victime ale traficului de persoane.

3.      Statele membre promovează formarea constantă a funcționarilor susceptibili să intre în contact cu victime și cu potențiale victime ale traficului de persoane, inclusiv a ofițerilor de poliție din teren care să le permită să identifice și să se ocupe de victimele și de potențialele victime ale traficului de persoane.

4.      Pentru ca prevenirea și combaterea traficului de persoane să fie mai eficiente prin descurajarea cererii, statele membre au în vedere luarea de măsuri pentru ca utilizarea serviciilor care fac obiectul exploatării menționate la articolul 2, atunci când utilizatorii serviciilor respective știu că persoana care le prestează este victimă a uneia dintre infracțiunile menționate la articolul 2, să constituie o infracțiune.

Articolul 16

Raportorii naționali sau mecanismele echivalente

Statele membre iau măsurile necesare pentru a institui raportori naționali sau mecanisme echivalente. Misiunile acestor mecanisme includ realizarea unor evaluări ale tendințelor în materie de trafic de persoane, măsurarea rezultatelor acțiunilor de combatere a traficului, inclusiv colectarea de statistici în strânsă colaborare cu organizațiile relevante ale societății civile din acest domeniu și elaborarea de rapoarte ▌.

Articolul 16a

Coordonarea strategiei Uniunii referitoare la traficul de persoane

Pentru a contribui la o strategie coordonată și consolidată a Uniunii Europene de combatere a traficului de persoane, statele membre facilitează îndeplinirea sarcinilor unui coordonator antitrafic al UE (CA). Statele membre transmit, mai ales, CA informațiile menționate la articolul 16, pe baza cărora CA contribuie la realizarea, la fiecare doi ani, a unui raport de către Comisie referitor la progresele înregistrate cu privire la combaterea traficului de persoane.

Articolul 17

Înlocuirea Deciziei-cadru 2002/629/JAI

Decizia-cadru 2002/629/JAI privind combaterea traficului de persoane se înlocuiește în ceea ce privește participarea statelor membre la adoptarea prezentei directive, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenul-limită de transpunere a acesteia în legislația națională.

In ceea ce privește participarea statelor membre la adoptarea prezentei directive, trimiterile la decizia-cadru abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă.

Articolul 18

Punerea în aplicare

1.      Statele membre pun în aplicare legile, regulamentele și dispozițiile administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive în cel târziu doi ani de la adoptare. ▌

2.      Statele membre comunică Comisiei textul dispozițiilor care transpun în legislația națională obligațiile care le revin în conformitate cu prezenta directivă.

3.      Atunci când statele membre adoptă aceste măsuri, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a unei astfel de trimiteri.

Articolul 19

Raportarea

1.      În termen de doi ani de la termenul stabilit la articolul 18, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare a măsurii în care statele membre au luat măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive, inclusiv o descriere a măsurilor luate în temeiul articolului 15 alineatul (4), însoțit, dacă este necesar, de propuneri legislative.

2.      În termen de trei ani de la termenul stabilit la articolul 18, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare a impactului legislației naționale actuale care incriminează utilizatorii serviciilor care fac obiectul exploatării legate de traficul de persoane asupra prevenirii traficului de persoane, însoțit, dacă este necesar, de propuneri corespunzătoare.

Articolul 20

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 21

Destinatarii

Prezenta directivă se adresează statelor membre, în conformitate cu tratatele.

Adoptată la ,

Pentru Parlamentul European                     Pentru Consiliu

Președintele                                                  Președintele

___________

(1)

             Avizul din 21.10.2010.

(2)

* Amendamente: textul nou sau modificat este marcat cu caractere cursive aldine; textul eliminat este marcat prin simbolul ▌.

(3)

           Avizul din 21 octombrie 2010.

(4)

           JO L 203, 1.8.2002, p. 1.

(5)

           JO C 311, 9.12.2005. p. 1

(6)

          JO L 328, 15.12.2009, p. 42.

(7)

             JO

(8)

             JO L 168, 30.6.2009, p. 24.

(9)

           JO L 190, 18.7.2002, p. 1.

(10)

              JO L 182, 5.7.2001, p. 1.

(11)

           JO L 68, 15.3.2005, p. 49.

(12)

          JO L 158, 30.4.2004, p. 77.

(13)

          JO L 82, 22.3.2001, p. 1.

(14)

           JO L 203, 1.8.2002, p. 1.

(15)

          JO L 300, 11.11.2008, p. 42.

(16)

           Directiva 2004/83/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecție internațională, și referitoare la conținutul protecției acordate.

(17)

           Directiva 2005/85/CE a Consiliului din 1 decembrie 2005 privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a statutului de refugiat.


EXPUNERE DE MOTIVE

Traficul de persoane este o formă modernă de sclavie, o infracțiune gravă și o încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului, reducând ființele umane la o stare de dependență prin amenințări, violență și umilire.

Traficul de persoane este, de asemenea, o afacere extrem de profitabilă pentru crima organizată, oferind posibilitatea unor profituri mari prin asumarea unor riscuri limitate și poate lua diverse forme legate, de exemplu, de exploatarea sexuală, de munca forțată, de traficul ilegal cu organe, de cerșetorie, inclusiv de folosirea unei persoane dependente pentru cerșetorie, de adopțiile ilegale și de activitățile casnice.

Amploarea acestui fenomen este impresionantă, deși nu este cunoscută cu exactitate.

Tratatul de la Lisabona a consolidat măsurile UE în domeniul cooperării judiciare și polițienești în materie penală, inclusiv în ceea ce privește combaterea traficului de persoane, iar Parlamentul European, în calitate de co-legiuitor, trebuie să se implice în totalitate în acest sens.

Tratatul de la Lisabona conține mai multe referiri la lupta împotriva traficului de persoane: articolele 82 și 83 stabilesc temeiul juridic pentru instituirea unor norme minime cu privire la definirea infracțiunilor penale și a sancțiunilor în materie de trafic de persoane și de exploatare sexuală a femeilor și a copiilor. Cu toate acestea, articolul 79 trebuie luat, de asemenea, în considerare, deoarece stabilește un temei juridic în cadrul politicii comunitare în domeniul imigrației, inclusiv al traficului de persoane.

În prezent, cadrul juridic al UE cu privire la traficul de persoane se întemeiază în principal pe:

- Decizia-cadru 2002/629/JAI din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de persoane, al cărei scop este de a asigura un grad minim de armonizare a legislațiilor naționale;

- Directiva 2004/81/CE din 29 aprilie 2004 privind permisul de ședere eliberat resortisanților țărilor terțe care sunt victime ale traficului de persoane sau care au făcut obiectul unei facilitări a imigrației ilegale și care cooperează cu autoritățile competente.

Experiența a arătat că acest cadru juridic nu este îndeajuns de eficient și că UE trebuie să adopte mai alte măsuri. În acest context, Comisia Europeană a prezentat, în 2009, o propunere privind o nouă decizie‑cadru. Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care a întrerupt toate procedurile legislative în curs, negocierile din cadrul Consiliului nu au reușit să ducă la adoptarea oficială a deciziei-cadru, iar Comisia Europeană a prezentat o nouă propunere de Directivă privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor și de abrogare a Deciziei-cadru 2002/629/JAI (COM(2010)95 final).

Parlamentul European, în calitate de colegiuitor, s-a angajat pe deplin să coopereze cu Comisia și Consiliul pentru a consolida o politică eficientă a UE în vederea combaterii traficului de persoane.

În rezoluția adoptată la 10 februarie 2010 (P7_TA(2010)0018), Parlamentul European a susținut, printre altele, că:

a) măsurile de combatere a traficului de persoane ar trebui să aibă la bază o abordare holistă, întemeiată pe drepturile omului și concentrată asupra combaterii și prevenirii traficului de persoane și asupra protejării victimelor;

b) ar trebui să se adopte o abordare axată pe victimă, aceasta însemnând că toate tipurile posibile de victime trebuie identificate, vizate și protejate, acordând o atenție specială copiilor și altor grupuri de risc;

c) ar trebui să se creeze funcția de coordonator UE pentru combaterea traficului de persoane în vederea coordonării măsurilor și politicilor UE în acest domeniu, inclusiv a activităților rețelei de raportori naționali, care să prezinte rapoarte atât Parlamentului European, cât și Comitetului permanent pentru cooperarea operațională în materie de securitate internă (COSI);

d) politicile privind traficul de persoane ar trebui să acopere aspecte legate de afacerile sociale și incluziunea socială, inclusiv adoptarea unor programe adecvate și a unor metode eficiente care să asigure reabilitarea socială a victimelor, inclusiv măsuri referitoare la piața muncii și la sistemul de asigurări sociale;

e) ar trebui să se acorde o atenție adecvată dimensiunii relațiilor externe a traficului de persoane, precum și dimensiunii imigrației, azilului și politicilor de reintegrare;

f) ar trebui să se desfășoare campanii de informare și de sensibilizare prin intermediul sistemului educațional și școlar din țările de origine, de tranzit și de destinație ale traficului de persoane.

Parlamentul European consideră că trebuie înăsprite pedepsele aplicate traficanților la nivelul propunerii din 2009 și că trebuie, de asemenea, confiscate bunurile acestora.

În plus, Parlamentul European este convins că asistența acordată victimelor, mai ales copiilor, trebuie dezvoltată în continuare. În cazul copiilor care sunt victime, ar trebui să se țină seama în primul rând de interesul copilului.

În plus, atât UE, cât și statele membre ar trebui să întreprindă mai multe în vederea descurajării cererii, inclusiv prin organizarea de campanii de sensibilizare, de educare și de formare etc., iar toate acestea trebuie să integreze pe deplin o perspectivă de gen. Statele membre trebuie, de asemenea, să stabilească ca infracțiune folosirea cu bună știință a serviciilor victimelor traficului. Această incriminare este consecventă cu alte politici UE în care legislația sancționează deja angajatorii care folosesc o forță de muncă victimă a traficului și va avea un efect preventiv puternic.

Pentru a avea o imagine mai bună și mai precisă asupra fenomenului, trebuie colectate date armonizate care ar trebui să includă date referitoare la numărul persoanelor victime ale traficului, inclusiv date despre sexul, vârsta, naționalitatea victimelor, precum și forma de trafic, tipul de servicii la care erau folosite victimele, numărul de traficanți arestați, acuzați și condamnați și mecanismele de trimitere a acestor cazuri către autoritățile naționale în materie de azil.

În final, poziția de coordonator UE pentru combaterea traficului ar trebui stabilită de un cadru legislativ clar.


AVIZ AL COMISIEI PENTRU AFACERI JURIDICE PRIVIND TEMEIUL JURIDIC

22.9.2010

Domnului Juan Fernando López Aguilar

Președinte

Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne

Bruxelles

precum și

Doamnei Eva-Britt Svensson

Președintă

Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen

Bruxelles

Ref.:                Aviz referitor la temeiul juridic al propunerii de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor (abrogarea Deciziei-cadru 2002/629/JAI) (COM(2010)0095 – C7‑0087/2010 – 2010/0065(COD))

Stimate domnule López Aguilar, stimată doamnă Svensson,

Prin scrisoarea din 7 septembrie 2010, Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen și Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne au sesizat Comisia pentru afaceri juridice, în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul de procedură, pentru examinarea pertinenței temeiului juridic al propunerii de directivă privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor și de abrogare a Deciziei-cadru 2002/629/JAI.

Temeiul juridic propus de Comisie este articolul 82 alineatul (2) din TFUE coroborat cu articolul 83 alineatul (1) din TFUE.

Comisia a examinat chestiunea mai sus menționată în cursul reuniunii sale din 20 septembrie 2010.

I. Context

Actualul cadru juridic privind traficul de persoane constă, la nivelul UE, în Decizia-cadru 2002/629/JAI a Consiliului(1), Directiva 2004/81/CE a Consiliului(2) și, la nivel internațional, Convenția ONU privind drepturile copilului, Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate, în special Protocolul la aceasta privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special de femei și copii, și Convenția Consiliului Europei privind acțiunea împotriva traficului de persoane.

În 2009, Comisia a prezentat o propunere privind o nouă decizie-cadru, care a fost retrasă în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona. După cum se știe, Tratatul de la Lisabona a eliminat fostul sistem al pilonilor, iar întreaga legislație referitoare la spațiul de libertate, securitate și justiție, inclusiv articolele 82 și 83 de la titlul V capitolul 4 din TFUE privind cooperarea judiciară în materie penală, trebuie adoptată în cadrul procedurii legislative ordinare.

La 29 martie 2010, Comisia a prezentat propunerea de directivă (COM(2010)0095) de abrogare a Deciziei-cadru 2002/629/JAI.

În cadrul reuniunii comune a comisiilor din 2 septembrie 2010, Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen și Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, cooperând în cadrul procedurii prevăzute la articolul 51 din Regulamentul de procedură, au propus adăugarea unei referiri la articolul 79 alineatul (2) în preambulul la directiva propusă, ca temei juridic suplimentar.

Articolul 79 din TFUE, titlul V capitolul 2, cuprinde dispoziții privind politica de imigrare ce fuseseră deja transferate în cadrul „pilonului comunitar” înaintea intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Potrivit raportului, adăugarea unei referiri la articolul 79 din TFUE este justificată de necesitatea de a se asigura coerența cu tratatele; de ideile potrivit cărora abordarea holistică a directivei propuse trebuie să aibă, de asemenea, ca rezultat armonizarea cu alte instrumente legislative în domeniu; de faptul că directiva nu poate, în general, aduce atingere normelor în materie de azil și nevoii de consolidare a unei abordări coerente privind politicile în materie de azil. De asemenea, se face referire la fenomenul reprezentat de trafic și exploatarea muncii prestate, ce capătă o amploare tot mai mare, precum și la obiectivul de acordare a unei protecții maxime victimelor.

II. Articolele relevante din TFUE

Comisia propune utilizarea articolelor 82 și 83 drept temei juridic. Aceste articole prevăd următoarele:

Articolul 82(3)

(1) Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii se întemeiază pe principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare și include apropierea actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre în domeniile prevăzute la alineatul (2) și la articolul 83.

Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile privind:

(a) ...;

(b) ...;

(c) ...;

(d) ....

(2) În măsura în care este necesar pentru a facilita recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare, precum și cooperarea polițienească și judiciară în materie penală cu dimensiune transfrontalieră, Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin directive în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili norme minime. Aceste norme minime iau în considerare diferențele existente între tradițiile juridice și sistemele de drept ale statelor membre.

Acestea se referă la:

(a) ...;

(b) drepturile persoanelor în procedura penală;

(c) drepturile victimelor criminalității;

(d) ....

(3) În cazul în care un membru al Consiliului consideră că un proiect de directivă prevăzut la alineatul (2) ar aduce atingere aspectelor fundamentale ale sistemului său de justiție penală, acesta poate solicita sesizarea Consiliului European. În acest caz, procedura legislativă ordinară se suspendă. După dezbateri, în caz de consens, Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, prin aceasta încetând suspendarea procedurii legislative ordinare.

...

Articolul 83

(ex-articolul 31 TUE)

(1) Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin directive în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili norme minime cu privire la definirea infracțiunilor și a sancțiunilor în domenii ale criminalității de o gravitate deosebită de dimensiune transfrontalieră ce rezultă din natura sau impactul acestor infracțiuni ori din nevoia specială de a le combate pornind de la o bază comună.

Aceste domenii ale criminalității sunt următoarele: terorismul, traficul de persoane și exploatarea sexuală a femeilor și a copiilor, traficul ilicit de droguri, traficul ilicit de arme, spălarea banilor, corupția, contrafacerea mijloacelor de plată, criminalitatea informatică și criminalitatea organizată.

...

(2) ...

(3) În cazul în care un membru al Consiliului consideră că un proiect de directivă prevăzută la alineatul (1) sau (2) ar aduce atingere aspectelor fundamentale ale sistemului său de justiție penală, acesta poate solicita sesizarea Consiliului European. În acest caz, procedura legislativă ordinară se suspendă. După dezbateri, în caz de consens, Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, prin aceasta încetând suspendarea procedurii legislative ordinare.

În același termen, în cazul unui dezacord și în cazul în care cel puțin nouă state membre doresc stabilirea unei cooperări consolidate pe baza proiectului de directivă respectiv, acestea informează Parlamentul European, Consiliul și Comisia în consecință. În acest caz, autorizarea de a stabili o formă de cooperare consolidată, prevăzută la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană și la articolul 329 alineatul (1) din prezentul tratat, se consideră acordată și se aplică dispozițiile privind formele de cooperare consolidată.

Comisiile competente propun adăugarea următoarei dispoziții, drept temei juridic suplimentar:

Articolul 79

(1) Uniunea dezvoltă o politică comună de imigrare, al cărei scop este de a asigura, în toate etapele, gestionarea eficientă a fluxurilor de migrare, tratamentul echitabil al resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere legală în statele membre, precum și prevenirea imigrării ilegale și a traficului de persoane și combaterea susținută a acestora.

(2) În înțelesul alineatului (1), Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsuri în următoarele domenii:

(a) condițiile de intrare și de ședere, precum și normele privind acordarea de către statele membre a vizelor și a permiselor de ședere pe termen lung, inclusiv în vederea reîntregirii familiei;

(b) definirea drepturilor resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere legală pe teritoriul unui stat membru, inclusiv condițiile care reglementează libertatea de circulație și de ședere în celelalte state membre;

(c) imigrarea clandestină și șederea ilegală, inclusiv expulzarea și repatrierea persoanelor aflate în situație de ședere ilegală;

(d) combaterea traficului de persoane, în special de femei și copii.

(3) ....

(4) ...

(5) ...

III. Jurisprudența privind temeiul juridic(4)

Dacă măsura servește unui scop dublu sau are o componentă dublă și dacă unul dintre scopuri sau una dintre componente poate fi identificat(ă) ca principal(ă) sau predominant(ă), temeiul juridic trebuie determinat pe baza acelui articol din tratat care corespunde scopului principal sau componentei principale a actului. În cazul în care, de exemplu, armonizarea legislației naționale nu reprezintă decât efectul secundar al unei măsuri care urmărește în primul rând un alt obiectiv, măsura respectivă trebuie adoptată doar în temeiul acelui articol specific din tratat care corespunde scopului sau componentei principal(e) sau predominant(e) a acesteia(5). Acest criteriu este deseori menționat sub numele de criteriul „centrului de greutate”.

Pe de altă parte, un articol general din tratat constituie un temei juridic suficient atunci când o măsură are drept obiectiv armonizarea dispozițiilor naționale, chiar dacă dispoziția respectivă urmărește, de asemenea, în mod subordonat, atingerea unui obiectiv vizat de articole specifice din tratat(6). În conformitate cu jurisprudența consacrată, alegerea temeiului juridic pentru o măsură comunitară trebuie să se bazeze pe factori obiectivi care pot fi supuși controlului juridic, printre care figurează în special scopul și conținutul măsurii(7).

În principiu, o măsură se fundamentează pe un singur temei juridic. Dacă examinarea scopului și conținutului unei măsuri comunitare indică faptul că aceasta servește unui scop dublu sau că are o componentă dublă, care intră în domeniul de aplicare al unor temeiuri juridice diferite, și dacă unul dintre scopuri sau una dintre componente este identificat(ă) ca principal(ă) sau predominant(ă), în timp ce celălalt (cealaltă) este doar incidental(ă), măsura trebuie să fie întemeiată pe un temei juridic unic, și anume cel necesar în vederea scopului sau componentei principal(e) sau predominant(e)(8).

Această măsură se va fundamenta pe temeiurile juridice diferite corespunzătoare, în măsura în care procedurile acestora sunt compatibile, numai dacă, în mod excepțional, se stabilește că măsura urmărește simultan mai multe obiective sau are mai multe componente, legate în mod inseparabil, fără ca unul (una) dintre acestea să fie secundar(ă) și indirect(ă) în raport cu celălalt (cealaltă)(9).

În principiu, se exclude utilizarea unui dublu temei juridic atunci când procedurile prevăzute pentru cele două temeiuri juridice sunt incompatibile(10).

IV.      Alegerea temeiului juridic de către Comisie

Pentru a-și justifica recursul la un temei juridic dual, Comisia folosește următorii termeni:

Pentru a combate traficul de persoane, este necesară apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative în materie penală pentru a asigura o mai bună cooperare în materie penală. În acest scop, tratatul prevede în mod specific adoptarea de directive, excluzând orice alte instrumente.

...

Propunerea va apropia dreptul penal material și normele procedurale ale statelor membre într-o măsură mai mare decât decizia-cadru în vigoare. Acest lucru va avea un impact pozitiv asupra cooperării judiciare și polițienești internaționale, precum și asupra protecției și asistenței acordate victimelor. ...

V. Examinarea scopului și conținutului directivei propuse

Pentru a stabili scopul și conținutul directivei propuse, este necesară examinarea dispozițiilor acesteia.

Articolul 1 prevede că directiva vizează instituirea unor norme minime privind definirea infracțiunilor penale și a sancțiunilor în materie de trafic de persoane. Directiva vizează, de asemenea, să introducă dispoziții comune care să asigure o mai bună prevenire a infracțiunilor și o mai bună protecție a victimelor.

Articolul 2 prevede că statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura pedepsirea anumitor acte intenționate ca infracțiuni privind traficul de persoane.

Articolul 3 vizează instigarea, participarea, complicitatea și tentativa.

Articolul 4 cuprinde dispoziții referitoare la pedepse.

Articolele 5 și 6 vizează răspunderea persoanelor juridice și sancțiunile aplicabile în cazul persoanelor juridice.

Articolul 7 vizează neurmărirea penală sau neaplicarea de sancțiuni penale victimei.

Articolul 8 cuprinde dispoziții referitoare la cercetarea și urmărirea penală.

Articolul 9 vizează competența.

Articolul 10 vizează asistența și sprijinul pentru victimele traficului de persoane.

Articolul 11 cuprinde dispoziții referitoare la protecția victimelor traficului de persoane în cadrul cercetării și procedurilor penale.

Articolul 12 stabilește o dispoziție generală privind măsurile de asistență, sprijin și protecție acordate copiilor care sunt victime ale traficului de persoane.

Articolul 13 vizează asistența și sprijinul pentru copiii care sunt victime ale traficului de persoane, iar articolul 14 vizează protecția copiilor care sunt victime ale traficului de persoane în cadrul cercetărilor și procedurilor penale.

Articolul 15 cuprinde dispoziții referitoare la prevenire, și anume adoptarea de către statele membre a măsurilor corespunzătoare pentru a descuraja cererea care favorizează toate formele de exploatare care au legătură cu traficul de persoane și întreprinderea de acțiuni corespunzătoare, de exemplu campanii de informare și de sensibilizare, programe de cercetare și de educație și promovarea formării constante a funcționarilor susceptibili să intre în contact cu victime și cu potențiale victime, astfel încât să le permită să identifice și să se ocupe de victimele și de potențialele victime ale traficului de persoane. Articolul prevede, de asemenea, că statele membre trebuie să aibă în vedere luarea de măsuri pentru ca utilizarea serviciilor care fac obiectul exploatării, atunci când utilizatorii serviciilor respective știu că persoana care le prestează este victimă a uneia dintre infracțiunile menționate la articolul 2 din directivă, să constituie o infracțiune.

Articolul 16 prevede instituirea unor raportori naționali sau a unor mecanisme echivalente, a căror misiune este aceea de a efectua evaluări ale tendințelor în materie de trafic de persoane, de a măsura rezultatele acțiunilor de combatere a traficului și de a prezenta rapoarte în acest sens autorităților naționale.

Articolul 17 abrogă Decizia-cadru 2002/629/JAI. Articolul 18 vizează transpunerea, articolul 19 vizează raportarea, iar articolul 20 vizează intrarea în vigoare.

VI. Evaluare

Din analiza de mai sus a conținutului propunerii de directivă, rezultă că aceasta are în vedere aproape exclusiv aspecte ce intră sub incidența articolelor 82 și 83 din TFUE, în special definirea infracțiunilor și a sancțiunilor în domenii ale criminalității de o gravitate deosebită de dimensiune transfrontalieră - și anume traficul de persoane - ce rezultă din natura sau impactul acestor infracțiuni ori din nevoia specială de a le combate pornind de la o bază comună. Aceasta concluzie este confirmată de amendamentele introduse în cadrul celor două comisii competente.

Prin urmare, având în vedere criticile Curții de Justiție, propunerea de directivă ar trebui să aibă ca temei dispozițiile din tratat care vizează dreptul penal, neexistând niciun motiv pentru menționarea dispoziției privind politica de imigrare.

V. Concluzii și recomandări

Având în vedere faptele prezentate, se consideră că nu există nicio justificare pentru a adăuga temeiul juridic reprezentat de articolul 79 alineatul (2) din TFUE.

Prin urmare, în cursul reuniunii sale din 20 septembrie 2010, Comisia pentru afaceri juridice a hotărât, cu o abținere(11), să recomande: propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor și de abrogare a Deciziei-cadru 2002/629/JAI) ar trebui să aibă ca temei juridic articolul 82 alineatul (2) și articolul 83 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Cu stimă,

Klaus-Heiner Lehne

(1)

Decizia-cadru 2002/629/JAI a Consiliului din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de persoane (JO L 203, 1.8.2002, p. 1).

(2)

Directiva 2004/81/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul de ședere eliberat resortisanților țărilor terțe care sunt victime ale traficului de persoane sau care au făcut obiectul unei facilitări a imigrației ilegale și care cooperează cu autoritățile competente, JO L 261, 6.8.2004, p. 19).

(3)

Subliniere introdusă.

(4)

Următorul pasaj are la bază Constitutional Law of the European Union, Lenaerts and Van Nuffel, Sweet & Maxwell, London. Subliniere introdusă.

(5)

Cauza 68/86 Regatul Unit/Consiliu, Rec., 1988, p. 855, punctele 14-16: C-70/88 Parlamentul European/Consiliu, Rec., 1991, p. I-4529, punctele 16-18; CEJ, C-155/91 Comisia/Consiliu, Rec., 1993, p. I-939, punctele 18-20; C-187/93 Parlamentul European/Consiliu, Rec., 1994, p. I-2857, punctele 23-26; C-426/93 Germania/Consiliu, Rec., 1995, p. I-3723, punctul 33; C-271/94 Parlamentul European/Consiliu, Rec., 1996, p. I-1689, punctele 28-32; C-84/94 Regatul Unit/Consiliu, Rec., 1996, p. I-5755, punctele 11-12 și 22; C-164/-165/97 Parlamentul European/Consiliu, Rec., 1999, p. I-1339, punctul 16; C-36/98 Spania/Consiliu, Rec., 2001, p. I-779, punctul 59; C-281/01 Comisia/Consiliu, Rec., 2002, p. I-12649, punctele 33-49; C-338/01 Comisia contra Consiliu, Rec., 2004, p. I-4829, punctul 55.

(6)

C-377/98 Țările de Jos/Parlamentul European și Consiliu, Rec., 2001, p. I-7079, punctele 27-28; C-491/01 British American Tobacco (Investments) și Imperial Tobacco, Rec., 2002, p. I-11453, punctele 93-94.

(7)

C-440/05 Comisia/Consiliu, Rec., 2007 p. I-9097.

(8)

C-91/05 Comisia/Consiliu, Rec., 2008 p. I-3651.

(9)

C-338/05 Comisia/Consiliu, Rec., 2004 p. I-4829.

(10)

C-178/03 Comisia/Parlamentul European și Consiliu, Rec., 2006 p. I-107.

(11)

La votul final au fost prezenți: Klaus-Heiner Lehne (președinte), Luigi Berlinguer (vicepreședinte), Raffaele Baldassarre (vicepreședinte), Evelyn Regner (vicepreședintă), Sebastian Valentin Bodu (vicepreședinte), Eva Lichtenberger (raportoare pentru aviz), Françoise Castex, Marielle Gallo, Kurt Lechner, Francesco Enrico Speroni, Dimitar Stoyanov, József Szájer, Alexandra Thein, Cecilia Wikström și Tadeusz Zwiefka.


PROCEDURĂ

Titlu

Traficul de persoane

Referințe

COM(2010)0095 – C7-0087/2010 – 2010/0065(COD)

Data prezentării la PE

29.3.2010

Comisie competentă în fond

       Data anunțului în plen

LIBE

21.4.2010

Comisie(i) sesizată(e) pentru avizare

       Data anunțului în plen

FEMM

21.4.2010

 

 

 

Raportor(i)

       Data numirii

Anna Hedh

27.4.2010

Edit Bauer

27.4.2010

 

Contestarea temeiului juridic

       Data avizului JURI

JURI

20.9.2010

 

 

 

Examinare în comisie

27.4.2010

13.7.2010

25.11.2010

29.11.2010

Data adoptării

29.11.2010

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

51

0

0

Membri titulari prezenți la votul final

Jan Philipp Albrecht, Regina Bastos, Emine Bozkurt, Simon Busuttil, Andrea Češková, Carlos Coelho, Marije Cornelissen, Silvia Costa, Tadeusz Cymański, Cornelia Ernst, Edite Estrela, Iratxe García Pérez, Ágnes Hankiss, Anna Hedh, Salvatore Iacolino, Sophia in ‘t Veld, Lívia Járóka, Teresa Jiménez-Becerril Barrio, Philippe Juvin, Rodi Kratsa-Tsagaropoulou, Juan Fernando López Aguilar, Astrid Lulling, Claude Moraes, Elisabeth Morin-Chartier, Georgios Papanikolaou, Carmen Romero López, Raül Romeva i Rueda, Judith Sargentini, Nicole Sinclaire, Birgit Sippel, Joanna Katarzyna Skrzydlewska, Eva-Britt Svensson, Britta Thomsen, Wim van de Camp, Axel Voss, Renate Weber, Marina Yannakoudakis, Anna Záborská

Membri supleanți prezenți la votul final

Izaskun Bilbao Barandica, Ioan Enciu, Ana Gomes, Franziska Keller, Kartika Tamara Liotard, Rovana Plumb, Kyriacos Triantaphyllides, Cecilia Wikström, Glenis Willmott

Membri supleanți [articolul 187 alineatul (2)] prezenți la votul final

Arlene McCarthy, Judith A. Merkies, Peter Skinner, Jutta Steinruck

Data depunerii

2.12.2010

Aviz juridic - Politica de confidențialitate