RAPORT referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind iniţiativa cetăţenilor

2.12.2010 - (COM(2010)0119 – C7‑0089/2010 – 2010/0074(COD)) - ***I

Comisia pentru afaceri constituţionale
Raportori: Zita Gurmai şi Alain Lamassoure
Raportori pentru aviz (*): Gerald Häfner şi Diana Wallis
Comisia pentru petiţii
(*) Comisii asociate – articolul 50 din Regulamentul de procedură


Procedură : 2010/0074(COD)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului :  
A7-0350/2010

PROIECT DE REZOLUŢIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind iniţiativa cetăţenilor

(COM(2010)0119 – C7‑0089/2010 – 2010/0074(COD))

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–   având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European şi Consiliului (COM(2010)0119),

–   având în vedere articolul 11 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană,

–   având în vedere articolul 294 alineatul (2) şi articolul 24 primul paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0089/2010),

–   având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,

–   având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European din 14 iulie 2010[1],

–   având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 10 iunie 2010[2],

–   având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri constituţionale şi avizul Comisiei pentru petiţii, cel al Comisiei pentru cultură şi educaţie şi cel al Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (A7-0350/2010),

1.  adoptă poziţia în primă lectură prezentată în continuare;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenţionează să modifice în mod substanţial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.  încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite Consiliului şi Comisiei, precum şi parlamentelor naţionale poziţia Parlamentului.

Amendamentul  1

Propunere de regulament

Considerentul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Tratatul privind Uniunea Europeană consolidează cetăţenia Uniunii şi îmbunătăţeşte în continuare funcţionarea democratică a Uniunii prevăzând, printre altele, că fiecare cetăţean are dreptul de a participa la viaţa democratică a Uniunii şi că cel puţin un milion de cetăţeni care sunt resortisanţi ai unui număr semnificativ de state membre pot lua iniţiativa de a invita Comisia Europeană să prezinte, în sfera competenţelor sale, orice propunere adecvată cu privire la chestiunile pentru care cetăţenii consideră că este nevoie de un act legislativ al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor.

(1) Tratatul privind Uniunea Europeană consolidează cetăţenia Uniunii şi îmbunătăţeşte în continuare funcţionarea democratică a Uniunii prevăzând, printre altele, că fiecare cetăţean are dreptul de a participa la viaţa democratică a Uniunii prin intermediul unei iniţiative a cetăţenilor. Această procedură le dă cetăţenilor posibilitatea de a contacta direct Comisia, conferindu-le un drept de iniţiativă similar cu acela exercitat de Parlamentul European şi de Consiliu.

Justificare

Repetarea dispoziţiilor din tratat într-un considerent este superfluă. Referirile cuprind deja trimiterile necesare la tratate. În ultima teză se face referire la locul iniţiativei în cadrul general al construcţiei europene.

Amendamentul  2

Propunere de regulament

Considerentul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene prevede că Parlamentul European şi Consiliul trebuie să adopte dispoziţiile care reglementează procedura şi condiţiile pentru o astfel de iniţiativă a cetăţenilor.

eliminat

Justificare

Este inutilă repetarea dispoziţiilor din tratat într-un considerent. Temeiul juridic este deja menţionat în prima referire din regulament.

Amendamentul  3

Propunere de regulament

Considerentul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3) Aceste proceduri şi condiţii trebuie să fie clare, simple, uşor de aplicat şi proporţionale cu natura iniţiativei cetăţenilor.

(3) Aceste proceduri şi condiţii ar trebui să fie clare, simple, uşor de aplicat şi proporţionale cu natura iniţiativei cetăţenilor, astfel încât să încurajeze participarea cetăţenilor şi să sporească accesibilitatea Uniunii. Ele ar trebui să instituie un echilibru judicios între drepturi şi obligaţii.

Amendamentul  4

Propunere de regulament

Considerentul 3a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(3a) Este important să se organizeze campanii eficiente de informare şi de publicitate referitoare la iniţiativele cetăţenilor, în scopul creşterii gradului de sensibilizare a acestora, al furnizării de informaţii exacte cu privire la acest nou instrument, al promovării dialogului politic şi al edificării unui veritabil spaţiu public european; în acest context, activităţile de comunicare şi campaniile de informare joacă un rol important. Prin urmare, Comisia ar trebui să aibă în vedere utilizarea programelor existente care promovează mobilitatea şi cetăţenia activă, precum şi noi forme de comunicare, cum ar fi reţelele de socializare online, care promovează dezbaterea publică. Mai mult decât atât, prin intermediul reprezentanţelor şi birourilor lor din statele membre, Comisia şi Parlamentul European ar trebui să furnizeze cetăţenilor, la cerere, informaţii şi consultanţă neoficială cu privire la iniţiativele cetăţenilor, în special în legătură cu criteriile de înregistrare, valorile şi competenţele Uniunii, astfel cum au fost consacrate în tratatele europene. Ar trebui redactate ghiduri pentru utilizatori în toate limbile oficiale ale Uniunii, care să fie disponibile online.

Justificare

Pentru a evita unele false aşteptări şi neînţelegeri privind natura şi sfera de aplicabilitate a ICE, campaniile de informare devin esenţiale. Amendamentul urmăreşte sensibilizarea în mai mare măsură a cetăţenilor şi informarea lor exactă cu privire la acest nou instrument.

Amendamentul  5

Propunere de regulament

Considerentul 3b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(3b) Reprezetanţele Comisiei Europene şi birourile de informare ale Parlamentului European din statele membre, împreună cu reţelele de informare ale Comisiei, ar trebui să aibă un rol permanent în punerea la dispoziţia cetăţenilor a tuturor informaţiilor necesare privind iniţiativa cetăţenilor.

Amendamentul  6

Propunere de regulament

Considerentul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(5) Este necesar să se stabilească numărul minim de state membre din care trebuie să provină cetăţenii. Pentru a se asigura că o iniţiativă a cetăţenilor este reprezentativă pentru un interes al Uniunii, acest număr trebuie stabilit la o treime din statele membre.

(5) Este necesar să se stabilească un număr minim de state membre din care trebuie să provină cetăţenii. Acest prag ar trebui să garanteze că o iniţiativă a cetăţenilor este reprezentativă pentru un interes al Uniunii, însă cerinţele impuse nu ar trebui să fie împovărătoare. În consecinţă, acest număr ar trebui stabilit la o cincime dintre statele membre.

Justificare

Atunci când interesele Uniunii continuă să fie reprezentate, dar cerinţele nu sunt prea împovărătoare, ar trebui stabilit un prag mai redus.

Amendamentul  7

Propunere de regulament

Considerentul 6

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(6) În acest scop, este de asemenea de dorit să se stabilească numărul minim de cetăţeni provenind din fiecare dintre aceste state membre. Pentru a se asigura condiţii similare pentru cetăţenii care sprijină o iniţiativă a cetăţenilor, aceste numere minime trebuie să fie degresiv proporţionale cu dimensiunea fiecărui stat membru. Din motive de claritate, acestea trebuie stabilite pentru fiecare stat membru într-o anexă la prezentul regulament.

(6) În acest scop, este de asemenea de dorit să se stabilească numărul minim de cetăţeni provenind din fiecare dintre aceste state membre. Pentru a se asigura condiţii similare pentru cetăţenii care sprijină o iniţiativă a cetăţenilor, aceste numere minime ar trebui să fie degresiv proporţionale, astfel cum se prevede la articolul 14 alineatul (2) din TUE în ceea ce priveşte numărul de membri ai Parlamentului European pentru fiecare stat membru.

 

În acest scop, numărul minim necesar în fiecare stat membru ar trebui să fie egal cu numărul deputaţilor în Parlamentul European aleşi în statul membru respectiv, înmulţit cu 750.

 

Din motive de claritate, aceste cifre minime ar trebui stabilite într-o anexă la prezentul regulament. Comisia ar trebui să fie împuternicită să modifice această anexă atunci când componenţa Parlamentul European se modifică.

Justificare

Repartizarea locurilor în Parlamentul European se modifică regulat, în conformitate cu o formulă care respectă pe deplin principiul proporţionalităţii degresive.

Amendamentul  8

Propunere de regulament

Considerentul 7a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(7a) Pentru a duce la bun sfârşit o iniţiativă a cetăţenilor, este necesară o structură organizatorică minimă. Aceasta ar trebui să ia forma unui comitet al cetăţenilor, constituit din persoane fizice (organizatori) provenind dintr-un anumit număr de state membre, având drept scopul încurajarea formulării unor chestiuni de relevanţă europeană şi încurajarea reflectării asupra acestora. Din raţiuni legate de transparenţă şi comunicare nestânjenită şi eficientă, comitetul cetăţenilor ar trebui să-şi desemneze reprezentanţi care să asigure legătura dintre comitet şi instituţiile Uniunii în toate etapele procedurii.

Justificare

Iniţiativa cetăţenilor este concepută astfel încât să le confere acestora dreptul de a participa la viaţa democratică a Uniunii. Ea ar trebui să fie deschisă exclusiv persoanelor fizice care înfiinţează un comitet al cetăţenilor.

Amendamentul  9

Propunere de regulament

Considerentul 7b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(7b) Trebuie asigurate oportunităţi egale pentru participarea la iniţiativele cetăţenilor a tuturor semnatarilor şi organizatorilor, indiferent de sex, origine rasială sau etnică, handicap, orientare sexuală, religie sau credinţă, precum şi respectarea principiilor nediscriminării. Informaţiile referitoare la iniţiativele cetăţenilor ar trebui să fie accesibile şi uşor de înţeles pentru oricine.

Amendamentul  10

Propunere de regulament

Considerentul 8

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(8) Pentru a se asigura coerenţa şi transparenţa în legătură cu iniţiativele propuse de cetăţeni, trebuie ca fiecare iniţiativă să fie înregistrată pe un site pus la dispoziţie de Comisie înainte de colectarea de la cetăţeni a declaraţiilor de susţinere necesare. Propunerile care sunt abuzive sau lipsite de seriozitate nu trebuie înregistrate, iar Comisia trebuie să respingă înregistrarea propunerilor care sunt vădit contrare valorilor Uniunii. Comisia trebuie să efectueze înregistrarea în conformitate cu principiile generale ale bunei administrări.

(8) Pentru a se asigura coerenţa şi transparenţa în legătură cu iniţiativele propuse de cetăţeni şi pentru a evita situaţiile în care se adună semnături pentru propuneri ce nu se înscriu în sfera de aplicabilitate a prezentului regulament, ar trebui ca fiecare iniţiativă să fie înregistrată pe un site pus la dispoziţie de Comisie înainte de colectarea de la cetăţeni a declaraţiilor de susţinere necesare. Propunerile care nu constituie iniţiative ale cetăţenilor în sensul prezentului regulament nu ar trebui înregistrate. Înregistrarea este o procedură administrativă menită să selecteze acele iniţiative care se înscriu în sfera de aplicabilitate a prezentului regulament; în consecinţă, înregistrarea ar trebui respinsă exclusiv din considerente juridice şi în niciun caz din motive de oportunitate politică. Comisia ar trebui să efectueze înregistrarea în conformitate cu principiile generale ale bunei administrări şi, în consecinţă, ar trebui să aibă obligaţia de a informa organizatorii iniţiativelor cu privire la motivele respingerii înregistrării oricărei iniţiative şi la toate căile de atac judiciare şi extrajudiciare care le stau la dispoziţie într-o astfel de eventualitate. Comisia ar trebui, de asemenea, să specifice fără echivoc că înregistrarea şi colectarea numărului necesar de declaraţii de susţinere nu conduc, în mod obligatoriu, la adoptarea de către Comisie a unei propuneri de act legislativ şi că înregistrarea unei iniţiative nu constituie o decizie oficială privind chestiunile legate de competenţă.

Justificare

Amendamentul justifică eliminarea „verificării admisibilităţii”: Comisia nu ar trebui să verifice decât dacă o anumită iniţiativă constituie o iniţiativă a cetăţenilor în sensul prezentului regulament. Dacă da, iniţiativa ar trebui înregistrată, iar organizatorii nu ar trebui împiedicaţi să strângă semnături. Cea de a doua parte se referă la anumite probleme care apar în urma eliminării „verificării admisibilităţii”. Pentru a putea preveni utilizarea iniţiativei cu scopul de a provoca Comisia să adopte decizii privind chestiuni legate de competenţă, organizatorilor trebuie să li se explice că înregistrarea nu înseamnă decât că iniţiativa este, în opinia Comisiei, o iniţiativă a cetăţenilor. Aceasta nu poate fi considerată o decizie oficială privind chestiuni legate de competenţă.

Amendamentul  11

Propunere de regulament

Considerentul 9

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(9) Organizatorul unei iniţiative propuse de cetăţeni trebuie să fie responsabil pentru colectarea de la cetăţeni a declaraţiilor de susţinere necesare.

(9) După înregistrarea propunerii ca iniţiativă a cetăţenilor, organizatorii pot colecta declaraţiile de susţinere din partea cetăţenilor.

Justificare

Întăreşte poziţia conform căreia înregistrarea nu are drept scop decât acela de a stabili dacă a fost prezentată o iniţiativă a cetăţenilor europeni sau nu. În caz afirmativ, organizatorii nu trebuie să satisfacă nicio altă cerinţă (admisibilitate etc.), ci sunt liberi să-şi exercite dreptul conferit de tratat, şi anume acela de a strânge semnături în favoarea unei iniţiative.

Amendamentul  12

Propunere de regulament

Considerentul 10

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(10) Trebuie prevăzut ca declaraţiile de susţinere să poată fi colectate pe suport de hârtie, precum şi online. Sistemele de colectare online trebuie să conţină elemente de securitate adecvate pentru a asigura, inter alia, posibilitatea de a identifica persoana şi de a stoca în siguranţă datele. În acest scop, trebuie să i se solicite Comisiei să prezinte specificaţii tehnice detaliate pentru sistemele de colectare online.

(10) Pentru a face uz în mod adecvat de tehnologia modernă, ca instrument în slujba democraţiei participative, trebuie prevăzut ca declaraţiile de susţinere să poată fi colectate online, precum şi pe suport de hârtie. Sistemele de colectare online ar trebui să conţină elemente de securitate adecvate pentru a asigura, inter alia, posibilitatea de a verifica persoana semnează doar o dată şi de a colecta şi stoca în siguranţă datele. Ar trebui elaborate specificaţii tehnice detaliate, la nivel de experţi, iar acestea ar trebui adaptate regulat la evoluţiile tehnice; în consecinţă, competenţa de a adopta specificaţii tehnice detaliate pentru sistemele de colectare online ar trebui delegată Comisiei.

 

Cerinţele formulate cu privire la respectivele caracteristici tehnice nu ar trebui însă să constituie obstacole nejustificate pentru organizatorii care doresc să utilizeze sisteme de colectare online.

Justificare

Acest amendament urmăreşte să indice motivele prevederilor şi să justifice utilizarea actelor delegate.

Amendamentul  13

Propunere de regulament

Considerentul 10a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(10a) Declaraţiile de susţinere ar trebui colectate într-un mod accesibil cetăţenilor şi care să includă garanţiile necesare pentru protecţia datelor. În acelaşi timp, acestea nu ar trebui să reprezinte o povară excesivă pentru organizatori.

Amendamentul  14

Propunere de regulament

Considerentul 13

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(13) Comisia trebuie să ia o decizie privind admisibilitatea iniţiativei propuse într-un stadiu suficient de timpuriu. Prin urmare, organizatorul trebuie să solicite o decizie după ce va fi colectat, de la semnatari provenind din cel puţin trei state membre, 300 000 de declaraţii de susţinere a unei iniţiative propuse.

eliminat

Justificare

Se elimină verificarea admisibilităţii.

Amendamentul  15

Propunere de regulament

Considerentul 14

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(14) În termen de două luni de la primirea unei cereri din partea organizatorului, Comisia trebuie să adopte o decizie privind admisibilitatea acesteia. O iniţiativă propusă de cetăţeni trebuie considerată admisibilă dacă intră în sfera de aplicare a competenţelor Comisiei şi dacă se referă la o chestiune pentru care poate fi adoptat un act legislativ al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor.

eliminat

Justificare

Se elimină verificarea admisibilităţii.

Amendamentul  16

Propunere de regulament

Considerentul 15

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(15) Este oportun să se prevadă că, atunci când o iniţiativă a cetăţenilor a primit declaraţiile de susţinere necesare din partea semnatarilor şi, dacă aceasta este considerată admisibilă, fiecare stat membru trebuie să fie răspunzător pentru verificarea şi certificarea declaraţiilor de susţinere colectate de la cetăţenii provenind din statul respectiv. Ţinând seama de necesitatea de a limita sarcina administrativă a statelor membre, acestea trebuie să efectueze verificările într-o perioada de trei luni pe baza unor controale adecvate şi să prezinte un document care să certifice numărul de declaraţii de susţinere valabile care au fost primite.

(15) În lipsa unei autorităţi electorale competente a Uniunii, este oportun să se prevadă că, atunci când o iniţiativă a cetăţenilor este considerată admisibilă şi a primit declaraţiile de susţinere necesare din partea semnatarilor, fiecare stat membru ar trebui să fie răspunzător pentru verificarea şi certificarea declaraţiilor de susţinere colectate de la cetăţenii provenind din statul respectiv. Ţinând seama de necesitatea de a limita sarcina administrativă a statelor membre, acestea ar trebui să efectueze verificările într-o perioadă de trei luni, pe baza unor controale adecvate care se pot întemeia pe eşantioane aleatorii, şi să prezinte un document care să certifice numărul de declaraţii de susţinere valabile care au fost primite.

Justificare

Trebuie clarificat faptul că statele membre verifică semnăturile chiar dacă este vorba de o iniţiativă a cetăţenilor europeni, deoarece nu există nicio autoritate electorală a Uniunii care să poată efectua această operaţie.

Amendamentul  17

Propunere de regulament

Considerentul 16

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(16) Organizatorii trebuie să asigure că toate condiţiile relevante stabilite în prezentul regulament sunt îndeplinite înainte ca o iniţiativă a cetăţenilor să fie prezentată Comisiei.

eliminat

Justificare

Este superfluu să se menţioneze într-un considerent că, pentru a se obţine efectul juridic dorit, obligaţiile stabilite de un regulament trebuie respectate.

Amendamentul  18

Propunere de regulament

Considerentul 16a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(16a) Pentru a asigura o deplină transparenţă, este de maximă importanţă ca organizatorii unei iniţiative a cetăţenilor să furnizeze o declaraţie detaliată privind toate mijloacele financiare folosite în scopul promovării iniţiativei.

Amendamentul  19

Propunere de regulament

Considerentul 17

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(17) În termen de patru luni, Comisia trebuie să examineze o iniţiativă a cetăţenilor şi prezinte concluziile sale şi acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă ca răspuns la iniţiativa respectivă.

(17) Comisia ar trebui să examineze iniţiativa a cetăţenilor şi să-şi prezinte concluziile juridice şi politice separat; de asemenea, Comisia ar trebui să comunice acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă ca răspuns la iniţiativa respectivă. Pentru a demonstra că o iniţiativă a cetăţenilor, susţinută de cel puţin un milion de cetăţeni ai Uniunii, precum şi posibilele sale urmări sunt examinate atent, Comisia ar trebui să explice clar, inteligibil şi detaliat motivele care stau la baza acţiunilor pe care intenţionează să le întreprindă sau motivele pentru care nu preconizează nicio acţiune. Întrucât cetăţenii ar trebui să aibă garanţia faptului că unei iniţiative reuşite i se dă curs în mod corespunzător, Comisia ar trebui să organizeze o audiere publică împreună cu Parlamentul European, la care să participe, dacă este cazul, alte instituţii şi organe ale Uniunii. Comisia, în calitate de destinatar al iniţiativei, ar trebui să fie reprezentată de către un comisar sau, cel puţin, de către un director general.

Justificare

Reacţia Comisiei la acţiunile cetăţenilor europeni ar trebui să fie justificată atât legal, cât şi politic. În plus, acest fapt ar trebui demonstrat raţional, arătându-se că glasul cetăţenilor este ascultat şi că acţiunile care ar putea fi întreprinse sunt cântărite în mod serios şi integral.

Amendamentul  20

Propunere de regulament

Considerentul 18

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(18) Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date se aplică prelucrării datelor cu caracter personal efectuate în aplicarea prezentului regulament. În această privinţă, trebuie clarificat faptul că organizatorul unei iniţiative a cetăţenilor şi autorităţile competente din statul membru respectiv sunt operatori de date în sensul Directivei 95/46/CE şi trebuie specificată perioada maximă în care pot fi păstrate datele cu caracter personal colectate în legătură cu o iniţiativă a cetăţenilor. În calitatea lor de operatori de date, organizatorii trebuie să ia toate măsurile adecvate pentru a respecta obligaţiile care le revin în temeiul Directivei 95/46/CE, în special cele referitoare la legalitatea prelucrării, la securitatea activităţilor de prelucrare şi la comunicarea de informaţii, precum şi drepturile persoanei vizate de a avea acces la propriile date cu caracter personal şi de a corecta sau şterge aceste date.

(18) Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date se aplică prelucrării datelor cu caracter personal efectuate în aplicarea prezentului regulament. În această privinţă, din motive ţinând de securitatea juridică, trebuie clarificat faptul că organizatorii unei iniţiative a cetăţenilor şi autorităţile competente din statul membru respectiv sunt operatori de date în sensul Directivei 95/46/CE şi trebuie specificată perioada maximă în care pot fi păstrate datele cu caracter personal colectate în legătură cu o iniţiativă a cetăţenilor. În calitatea lor de operatori de date, organizatorii trebuie să ia toate măsurile adecvate pentru a respecta obligaţiile care le revin în temeiul Directivei 95/46/CE, în special cele referitoare la legalitatea prelucrării, la securitatea activităţilor de prelucrare şi la comunicarea de informaţii, precum şi drepturile persoanei vizate de a avea acces la propriile date cu caracter personal şi de a corecta sau şterge aceste date.

Justificare

Amendamentul vizează explicarea părţii dispozitive. Modificările lingvistice [nu privesc versiunea în limba română, N.T.] urmăresc folosirea unui limbaj neutru din punct de vedere al genului.

Amendamentul  21

Propunere de regulament

Considerentul 21

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(21) Comisia trebuie împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene în scopul modificării anexelor la prezentul regulament.

(21) Luând în consideraţie că, în viitor, s‑ar putea ivi necesitatea modificării sau completării anumitor dispoziţii din prezentul regulament sau din anexele sale, Comisia ar trebui împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Justificare

Amendament care reflectă schimbarea survenită în partea dispozitivă şi care justifică utilizarea actelor delegate.

Amendamentul  22

Propunere de regulament

Considerentul 23

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(23) Comisia trebuie să prezinte un raport privind punerea în aplicare a prezentului regulament după cinci ani de la intrarea în vigoare a acestuia.

eliminat

Justificare

Repetarea unei părţi din partea dispozitivă într-un considerent este superfluă.

Amendamentul  23

Propunere de regulament

Articolul 2 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) „iniţiativa cetăţenilor” înseamnă o iniţiativă, prezentată Comisiei în conformitate cu prezentul regulament, prin care Comisia este invitată să prezinte, în sfera competenţelor sale, orice propunere corespunzătoare privind chestiuni pentru care cetăţenii consideră că este nevoie de un act legislativ al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor, care a fost susţinută de cel puţin un milion de semnatari eligibili provenind din cel puţin o treime din toate statele membre;

(1) „iniţiativa cetăţenilor” înseamnă o iniţiativă, prezentată Comisiei în conformitate cu prezentul regulament, prin care Comisia este invitată să prezinte, în sfera competenţelor sale, orice propunere corespunzătoare privind chestiuni pentru care cetăţenii consideră că este nevoie de un act legislativ al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor, care a fost susţinută de cel puţin un milion de semnatari eligibili provenind din cel puţin o cincime din toate statele membre;

Justificare

Pentru a facilita lansarea unei iniţiative, pentru ca procedura să fie mai simplă şi mai puţin împovărătoare, este recomandabil să se stabilească un prag inferior.

Amendamentul  24

Propunere de regulament

Articolul 2 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3) „organizator” înseamnă o persoană fizică sau juridică sau o organizaţie responsabilă de pregătirea iniţiativei cetăţenilor şi de prezentarea acesteia în atenţia Comisiei.

(3) „organizatori” înseamnă persoane fizice care constituie un comitet al cetăţenilor responsabil de pregătirea iniţiativei cetăţenilor şi de prezentarea acesteia în atenţia Comisiei

 

Organizaţiile care contribuie, în conformitate cu tratatul, la sensibilizarea cetăţenilor Uniunii cu privire la politica europeană şi la exprimarea voinţei acestora, pot sprijini direct iniţiativa cetăţenilor, cu condiţia să facă acest lucru într-un mod cu totul transparent.

 

(Acest amendament, şi anume înlocuirea termenului de „organizator” cu acela de „organizatori”, se aplică întregului text. Adoptarea sa va necesita modificări corespunzătoare în întregul text.)

Justificare

O iniţiativă a cetăţenilor veritabilă trebuie, prin definiţie, să fie un instrument propriu democraţiei participative, accesibil cetăţenilor Uniunii şi nu destinat persoanelor juridice. În consecinţă, organizatorii trebuie să fie exclusiv cetăţeni (persoane fizice). Pentru a fi în măsură să lanseze o iniţiativă, cetăţenii trebuie să se constituie într-un comitet al cetăţenilor.

Amendamentul  25

Propunere de regulament

Articolul 3 – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Dispoziţii privind organizatorul şi semnatarii

Dispoziţii privind organizatorii şi semnatarii

Justificare

Iniţiativele cetăţenilor trebuie lansate de un comitet al cetăţenilor constituit din persoane fizice care sunt cetăţeni ai Uniunii. Prin urmare, acest titlu trebuie adaptat în consecinţă.

Amendamentul  26

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Atunci când organizatorul este o persoană fizică, aceasta trebuie să fie cetăţean al Uniunii şi să fi împlinit vârsta care îi conferă drept de vot în alegerile europene.

(1) Organizatorii sunt cetăţeni ai Uniunii şi au împlinit vârsta care le conferă drept de vot în alegerile europene

Atunci când organizatorul este o persoană juridică sau o organizaţie, aceasta trebuie să aibă sediul într-un stat membru. Organizaţiile care în temeiul legislaţiei naţionale aplicabile nu au personalitate juridică desemnează reprezentanţi care sunt în măsură să preia obligaţii juridice în nume propriu şi să îşi asume responsabilitatea pentru acestea.

 

Justificare

Utilizarea pluralului este justificată de articolul 3 alineatul (1a) (nou). Eliminarea este necesară deoarece organizatorii trebuie să fie exclusiv persoane fizice.

Amendamentul          27

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 1a (nou) – paragrafele 1 şi 2 (noi)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(1a) Organizatorii constituie un comitet al cetăţenilor compus din cel puţin şapte persoane care sunt rezidenţi a cel puţin şapte state membre.

 

Organizatorii desemnează un reprezentant şi un supleant, care au funcţia de a asigura legătura între comitetul cetăţenilor şi instituţiile Uniunii Europene de-a lungul procedurii şi care sunt mandataţi să vorbească şi să acţioneze în numele comitetului cetăţenilor.

Justificare

Pentru a facilita formularea unor chestiuni de relevanţă europeană, reflecţia asupra acestora şi strângerea semnăturilor în întreaga Uniune, iniţiativele trebuie să fie lansate de un număr definit de cetăţeni, care instituie un comitet al cetăţenilor. Comitetul trebui să fie în măsură să vorbească cu un singur glas, de unde şi obligaţia de a desemna o persoană de contact şi un supleant.

Amendamentul  28

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 1a (nou) – paragraful 3 (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

În cazul în care organizatorii sunt membri ai parlamentelor naţionale sau deputaţi în Parlamentul European, aceştia nu sunt socotiţi în scopul atingerii numărului minim necesar pentru a forma un comitet al cetăţenilor.

Justificare

Este important să se transmită clar cetăţenilor că acest instrument a fost conceput pentru ei şi aceştia să fie încurajaţi să-l utilizeze şi să participe la acesta. Parlamentarii dispun de alte căi pentru a propune legislaţie şi a provoca o dezbatere la nivel european.

Amendamentul  29

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Pentru a putea susţine o iniţiativă propusă de cetăţeni, semnatarii trebuie să fie cetăţeni ai Uniunii şi să fi împlinit vârsta care le conferă dreptul de vot în alegerile europene.

(2) Pentru a putea susţine o iniţiativă propusă de cetăţeni, semnatarii sunt cetăţeni ai Uniunii şi au împlinit vârsta prevăzută în fiecare stat membru, luând ca referinţă alegerile pentru Parlamentul European.

Justificare

Pentru a încuraja participarea tinerilor europeni la definirea viitorului Uniunii, precum şi o participare mai largă la viaţa democratică a Uniunii, ar fi de dorit să se stabilească o vârstă minimă mai mică decât cea necesară dreptului de vot în majoritatea statelor membre şi decât vârsta minimă fixată pentru membrii comitetului cetăţenilor.

Amendamentul  30

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Înainte de a începe colectarea declaraţiilor de susţinere de la semnatarii unei iniţiative propuse de cetăţeni, organizatorul trebuie să înregistreze propunerea în registrul Comisiei, furnizând informaţiile stabilite în anexa II, în special în ceea ce priveşte obiectul şi obiectivele propunerii, precum şi sursele de finanţare şi de sprijin pentru respectiva iniţiativă propusă de cetăţeni.

(1) Înainte de a începe colectarea declaraţiilor de susţinere de la semnatarii unei iniţiative propuse de cetăţeni, organizatorilor li se cere să înregistreze propunerea în registrul Comisiei, furnizând informaţiile stabilite în anexa II, în special în ceea ce priveşte obiectul şi obiectivele iniţiativei propuse de cetăţeni.

 

Organizatorii furnizează, pentru registrul definit la al treilea paragraf şi, atunci când este cazul, pe site-ul lor internet, informaţii actualizate periodic cu privire la sursele susţinerii şi finanţării iniţiativei.

Informaţiile sunt furnizate într-una din limbile oficiale ale Uniunii, într-un registru online pus la dispoziţie de Comisie în acest scop (denumit în continuare „registrul”).

Informaţiile sunt furnizate într-una sau mai multe dintre limbile oficiale ale Uniunii, într-un registru online pus la dispoziţie de Comisie în acest scop (denumit în continuare „registrul”). Informaţiile într-o limbă oficială, alta decât limba/limbile în care acestea au fost furnizate iniţial, pot fi prezentate ulterior pentru trecerea în registru.

 

Traducerea iniţiativei în alte limbi oficiale ale Uniunii este în sarcina organizatorilor.

Justificare

În practică, iniţiativa trebuie tradusă, deoarece comitetul cetăţenilor este alcătuit din cetăţeni provenind din ţări diferite, iar semnăturile se strâng din cel puţin o cincime dintre statele membre.

Amendamentul  31

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Cu excepţia cazurilor prevăzute la alineatele (3) şi (4), Comisia înregistrează fără întârziere iniţiativa propusă cu un număr de înregistrare unic şi trimite o confirmare organizatorului.

(2) În cazul în care se stabileşte că iniţiativa propusă se califică drept o iniţiativă a cetăţenilor în sensul prezentului regulament, Comisia o înregistrează cu un număr de înregistrare unic şi trimite o confirmare organizatorilor.

Justificare

Înregistrarea trebuie respinsă numai în cazurile în care acţiunea în cauză nu este o iniţiativă a cetăţenilor. Aceste cazuri sunt definite de tratate şi de prezentul regulament.

Amendamentul  32

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3) Iniţiativele propuse de cetăţeni, care pot fi considerate, în mod întemeiat, ca fiind neadecvate din cauza caracterului lor abuziv sau lipsit de seriozitate nu se înregistrează.

(3) Comisia înregistrează iniţiativele propuse în termen de două luni de la primire, cu condiţia satisfacerii următoarelor condiţii:

 

(a) comitetul cetăţenilor a fost constituit şi a fost desemnată persoana de contact;

 

(b) nu există diferenţe manifeste şi semnificative între versiunile lingvistice ale titlului, obiectului şi obiectivelor iniţiativei propuse;

 

(c) iniţiativa nu depăşeşte în mod evident cadrul competenţelor conferite Comisiei prin tratate de a prezenta o propunere pentru actul legislativ cerut;

 

(d) iniţiativa propusă nu este vădit abuzivă, frivolă sau vexatorie;

 

(e) iniţiativa propusă nu contravine vădit valorilor Uniunii, specificate la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Justificare

The Commission proposal separates the question of registration and admissibility. In the rapporteurs' view if a certain move by citizens fulfils all the criteria set out by the treaty and the regulation for a citizens' initiative, the organisers' right to collect signatures can not be denied. In that case there is no need to further examine "admissibility". On the other hand, if it doesn't fulfil those criteria, then it is not a citizens' initiative but something else (petition, letter, complaint, etc.) and in that case, for the sake of legal certainty, it should be made clear from the beginning that collecting signatures is a waste of time. The Regulation therefore should contain the criteria laid down in this amendment in order to make it possible to assess right in the beginning whether a citizens' initiative is on the table or not. If any of the above criteria is not fulfilled, the Commission can automatically deny registration, because the proposed move is not a citizens' initiative; thus the Commission wouldn't formally give a decision on competence issues: it would simply decide on an administrative level whether it is a citizens' initiative or not. The Commission should have a reasonable deadline for the decision on the registration of an initiative, because some serious initiatives could require a thorough evaluation of the issue.

Amendamentul  33

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 4a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3). Comisia refuză înregistrarea dacă nu sunt îndeplinite condiţiile stabilite la alineatul (3).

 

Comisia ia toate măsurile pe care le consideră necesare pentru a asigura organizatorii că decizia privind înregistrarea respectă întru totul litera şi spiritul tratatelor, fără a aduce atingere deciziei ulterioare privind substanţa chestiunii.

 

În cazul în care refuză înregistrarea unei iniţiative, Comisia informează organizatorii cu privire la motivele refuzului şi la toate căile de atac, judiciare şi extrajudiciare disponibile.

Justificare

The registration of an initiative should only be refused if it is not a citizens' initiative pursuant to this Regulation or if this can not be assessed, because there are serious contradictions in the translations prepared by the organisers.

The Commission should decide on the registration on strict legal grounds; however, that decision should not bind its hands as to its ulterior decision on the substance of the matter.

As a part of good administration, organisers should have feedback from the Commission which would allow them to adjust the initiative in order to be appropriate for registration. The organisers should also have information on the modalities on how to challenge the Commission's decision if they deem it necessary.

Amendamentul  34

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(4) Comisia respinge înregistrarea iniţiativelor propuse de cetăţeni care sunt vădit contrare valorilor Uniunii.

eliminat

Justificare

A se vedea celelalte justificări ale amendamentelor la articolul 4.

Amendamentul  35

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 4a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(4a) În orice moment înaintea prezentării declaraţiilor de susţinere în conformitate cu articolul 9, organizatorii pot retrage o iniţiativă înregistrată. În cazul retragerii iniţiativei, se introduce în registru o indicaţie în acest sens.

Justificare

Comitetul cetăţenilor ar trebui să aibă libertatea de a retrage iniţiativa în cazul în care consideră că este inutil să continue colectarea semnăturilor sau pur şi simplu nu mai are intenţia să-şi continue activitatea dintr-un motiv sau altul. Cu toate acestea, această posibilitate nu ar mai trebui să existe după prezentarea declaraţiilor de susţinere, deoarece statele membre cheltuie banii contribuabililor pentru a verifica semnăturile.

Amendamentul  36

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 5a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(5a) Toate iniţiativele înregistrate primesc un număr de referinţă.

Justificare

Astfel, cetăţenii vor fi la curent cu stadiul în care se află diferitele iniţiative ale cetăţenilor.

Amendamentul  37

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 1 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În acest scop, poate fi utilizat orice formular de declaraţie de susţinere care este conform cu modelul prezentat în anexa III. Organizatorul completează formularele potrivit indicaţilor prezentate în anexa III înainte de a începe să colecteze declaraţiile de susţinere de la semnatari. Informaţiile prezentate în formulare trebuie să corespundă informaţiilor menţionate în registru.

În acest scop, pot fi utilizate doar versiunile lingvistice înregistrate ale formularelor de declaraţie de susţinere care sunt conforme cu modelul prezentat în anexa III. Organizatorii completează formularele potrivit indicaţilor prezentate în anexa III înainte de a începe să colecteze declaraţiile de susţinere de la semnatari. Informaţiile prezentate în formulare trebuie să corespundă informaţiilor menţionate în registru.

Justificare

În conformitate cu anexa III, semnatarii trebuie să furnizeze următoarele informaţii: numele, adresa permanentă, data şi locul naşterii, cetăţenia şi data semnăturii. Doar versiunile lingvistice înregistrate ale formularului pot fi folosite pentru colectarea semnăturilor, pentru că altfel, în cazul unor traduceri incorecte, nu se poate asigura faptul că semnăturile au fost colectate pentru aceeaşi iniţiativă.

Amendamentul  38

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(4) Toate declaraţiile de susţinere se colectează după data de înregistrare a iniţiativei propuse şi în termen de cel mult 12 luni.

(4) Toate declaraţiile de susţinere se colectează după data de înregistrare a iniţiativei propuse şi în termen de cel mult 12 luni.

 

După trecerea acestui termen, în registru se indică faptul că perioada a expirat şi, dacă este cazul, faptul că Comisia a constatat că nu au fost depuse declaraţiile de susţinere necesare.

Justificare

Termenul de colectare a semnăturilor trebuie respectat. Dacă nu se colectează numărul necesar de semnături în acest termen, iniţiativa eşuează; aceasta trebuie, aşadar, eliminată din registrul care conţine doar iniţiativele în curs.

Amendamentul  39

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Înainte de a începe colectarea declaraţiilor de susţinere de la semnatari, organizatorul asigură conformitatea sistemului de colectare online utilizat în acest scop cu dispoziţiile de la alineatul (4). În orice moment, organizatorul poate solicita autorităţilor competente relevante din statul membru în care datele colectate sunt sau vor fi stocate să certifice conformitatea sistemului de colectare online cu dispoziţiile respective. În orice caz, organizatorul solicită certificarea înainte de a prezenta declaraţiile de susţinere spre verificare în conformitate cu articolul 9.

(2) Înainte de a începe colectarea declaraţiilor de susţinere de la semnatari, organizatorii asigură conformitatea sistemului de colectare online utilizat în acest scop cu dispoziţiile de la alineatul (4). În orice moment, organizatorii pot solicita autorităţilor competente relevante din statul membru în care datele colectate sunt sau vor fi stocate să certifice conformitatea sistemului de colectare online cu dispoziţiile respective. În orice caz, organizatorii solicită certificarea înainte de a începe colectarea declaraţiilor de susţinere.

 

Organizatorul pune la dispoziţia publicului, pe site-ul utilizat pentru sistemul de colectare online, un exemplar al certificatului emis în acest scop.

 

În termen de şase luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia pune la dispoziţie un software cu sursă deschisă, care prezintă unele dintre caracteristicile tehnice şi de securitate necesare pentru a respecta dispoziţiile prezentului regulament referitoare la sistemele de colectare online şi asigură întreţinerea şi dezvoltarea ulterioară software-ului cu sursă deschisă respectiv. Software-ul şi serviciile de asistenţă conexe sunt puse gratuit la dispoziţia organizatorilor.

 

Comisia informează Parlamentul European cu privire la progresele realizate în vederea creării software-ului cu sursă deschisă în termen de cel mult trei luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

Justificare

Colectarea online a semnăturilor ar trebui facilitată de către Comisie prin crearea unui software cu sursă deschisă. Este mai logic să se solicite certificatul pentru sistemele de colectare online înainte, şi nu după colectarea semnăturilor. În plus, certificatul ar trebui publicat pe site-ul internet, astfel încât cetăţenii să ştie că pot avea încredere în sistem.

Amendamentul          40

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 4 – litera b

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(b) identitatea persoanei în cauză poate fi verificată;

(b) faptul că fiecare persoană depune o singură declaraţie poate fi verificat;

Justificare

Identitatea persoanei nu este necesară pentru a verifica autenticitatea declaraţiilor de susţinere. Este suficient să se verifice că persoana îndeplineşte criteriile necesare pentru a semna şi că a semnat doar o singură dată. Faptul că o anumită persoană poate semna doar o dată trebuie verificat şi în cazul semnăturilor online.

Amendamentul  41

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 4 – litera c

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(c) datele furnizate online sunt stocate în siguranţă pentru a se asigura, inter alia, că acestea nu pot fi modificare sau utilizate în orice alt scop decât cel indicat, şi anume susţinerea unei anumite iniţiative a cetăţenilor, şi pentru a proteja datele cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii accidentale, modificării, dezvăluirii neautorizate sau accesului neautorizat;

(c) datele furnizate online sunt colectate şi stocate în siguranţă pentru a se asigura, inter alia, că acestea nu pot fi modificare sau utilizate în orice alt scop decât cel indicat, şi anume susţinerea unei anumite iniţiative a cetăţenilor, şi pentru a proteja datele cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii accidentale, modificării, dezvăluirii neautorizate sau accesului neautorizat;

Amendamentul  42

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 4 – litera d

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(d) sistemul poate genera declaraţii de susţinere individuale într-o formă care să fie conformă cu modelul prevăzut în anexa III, pentru ca statele membre să îşi poată exercita controlul asupra acestora în conformitate cu articolul 9 alineatul (2).

(d) sistemul poate genera declaraţii de susţinere într-o formă care să fie conformă cu modelul prevăzut în anexa III, pentru ca statele membre să îşi poată exercita controlul asupra acestora în conformitate cu articolul 9 alineatul (2).

Justificare

Declaraţia online de susţinere (a se vedea anexa III) poate fi, de asemenea, întocmită sub forma unei liste.

Amendamentul  43

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(5) În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia adoptă specificaţiile tehnice de punere în aplicare a alineatului (4), în conformitate cu procedura de reglementare prevăzută la articolul 19 alineatul (2).

(5) În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia întreprinde, în colaborare cu Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor, o evaluare care îi permite să adopte specificaţiile tehnice de punere în aplicare a alineatului (4), în conformitate cu procedura de reglementare prevăzută la articolul 19 alineatul (2). Această evaluare se transmite Parlamentului European, împreună cu propunerile.

Amendamentul  44

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Semnatarii unei iniţiative a cetăţenilor trebuie să provină din cel puţin o treime din statele membre.

(1) Semnatarii unei iniţiative a cetăţenilor trebuie să provină din cel puţin o cincime din statele membre.

Justificare

Pentru a facilita lansarea unei iniţiative, pentru ca procedura să fie mai simplă şi mai puţin împovărătoare, este recomandabil să se stabilească un prag inferior.

Amendamentul 45

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Într-o treime din statele membre, semnatarii trebuie să reprezinte cel puţin numărul minim de cetăţeni prevăzut în anexa I.

(2) În cel puţin o cincime din statele membre numărul minim de declaraţii de susţinere supuse verificării este cel puţin egal cu numărul deputaţilor în Parlamentul European aleşi în acel stat membru la momentul înregistrării iniţiativei cetăţenilor, înmulţit cu 750. Cifrele minime relevante sunt prezentate în anexa I.

 

Comisia adoptă, prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 16 şi sub rezerva îndeplinirii condiţiilor prevăzute la articolele 17 şi 18, modificări corespunzătoare ale anexei I, atunci când componenţa Parlamentului European se modifică.

Justificare

Pentru a facilita lansarea unei iniţiative, pentru ca procedura să fie mai simplă şi mai puţin împovărătoare, este recomandabil să se stabilească un prag inferior.

Amendamentul  46

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3) Se consideră că semnatarii provin din statul membru care a eliberat documentul de identificare menţionat în declaraţia de susţinere semnată de aceştia.

(3) Se consideră că semnatarii provin din statul membru în care îşi au reşedinţa permanentă. În sensul alineatului (1), cetăţenii Uniunii care îşi au reşedinţa permanentă într-o ţară terţă sunt consideraţi ca provenind din statul membru ai cărui cetăţeni sunt.

Amendamentul  47

Propunere de regulament

Articolul 8

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Articolul 8Decizia privind admisibilitatea unei iniţiative propuse de cetăţeni

 

eliminat

(1) După colectarea a 300 000 de declaraţii de susţinere în conformitate cu articolul 5 de la semnatari provenind din cel puţin trei state membre, organizatorul va prezenta Comisiei o cerere în vederea unei decizii privind admisibilitatea iniţiativei propuse de cetăţeni. În acest scop, organizatorul utilizează formularul prezentat în anexa V.

 

(2) În termen de două luni de la primirea cererii la care se face referire la alineatul (1), Comisia ia o decizie privind admisibilitatea. Iniţiativa propusă de cetăţeni se consideră admisibilă dacă îndeplineşte următoarele condiţii:

 

(a) se referă la o chestiune pentru care poate fi adoptat un act legislativ al Uniunii în scopul punerii în aplicare a tratatelor şi

 

(b) se încadrează în sfera de competenţă a Comisiei pentru prezentarea unei propuneri.

 

(3) Decizia la care se face referire la alineatul (2) se notifică organizatorului iniţiativei propuse de cetăţeni şi se publică.

 

Justificare

A se vedea justificările amendamentelor la articolul 4.

Amendamentul  48

Propunere de regulament

Articolul 9 – alineatul 1 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) După colectarea de la semnatari a declaraţiilor de susţinere necesare, în conformitate cu articolele 5 şi 7, şi cu condiţia unei decizii pozitive a Comisiei cu privire la admisibilitatea iniţiativei propuse de cetăţeni în conformitate cu articolul 8, organizatorul prezintă declaraţiile de susţinere, pe suport de hârtie sau în format electronic, autorităţilor competente relevante menţionate la articolul 14 spre verificare şi certificare. În acest scop, organizatorul utilizează formularul prezentat în anexa VI.

(1) După colectarea de la semnatari a declaraţiilor de susţinere necesare, în conformitate cu articolele 5 şi 7, organizatorii prezintă declaraţiile de susţinere, pe suport de hârtie sau în format electronic, autorităţilor competente relevante menţionate la articolul 14, spre verificare şi certificare. În acest scop, organizatorii utilizează formularul prezentat în anexa VI.

Justificare

A se vedea justificările amendamentelor la articolul 4.

Amendamentul  49

Propunere de regulament

Articolul 9 – alineatul 1 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Organizatorul prezintă declaraţiile de susţinere statului membru care a eliberat documentul de identificare menţionat în declaraţiile respective.

Organizatorii prezintă declaraţiile de susţinere statului membru în care îşi au reşedinţa permanentă semnatarii sau, în cazul semnatarilor cu reşedinţa permanentă într-o ţară terţă, statului membru ai cărui cetăţeni sunt.

Justificare

Nu ar trebui să li se ceară semnatarilor din întreaga Europă indicarea documentelor de identitate, pentru că în unele ţări acest lucru ar putea avea un efect disuasiv. Adresa reşedinţei permanente ar trebui totuşi indicată şi ar trebui să constituie un criteriu pentru identificarea provenienţei semnăturilor. În cazul persoanelor cu reşedinţa în ţări terţe, ar trebui aplicat criteriul naţionalităţii.

Amendamentul  50

Propunere de regulament

Articolul 9 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) În termen de cel mult trei luni, autorităţile competente verifică, pe baza unor controale corespunzătoare, declaraţiile de susţinere care i-au fost prezentate şi eliberează organizatorului un certificat conform cu modelul prezentat în anexa VII, care certifică numărul de declaraţii de susţinere valide pentru statul membru respectiv.

(2) În termen de cel mult trei luni, autorităţile competente verifică, pe baza unor controale corespunzătoare, declaraţiile de susţinere care i-au fost prezentate şi eliberează organizatorului un certificat conform cu modelul prezentat în anexa VII, care certifică numărul de declaraţii de susţinere valide pentru statul membru respectiv.

 

Nu se solicită autentificarea semnăturilor.

Justificare

Identitatea persoanei nu este necesară pentru a verifica autenticitatea declaraţiilor de susţinere. Este suficient să se verifice că persoana îndeplineşte criteriile necesare pentru a semna şi că a semnat doar o singură dată.

Amendamentul  51

Propunere de regulament

Articolul 10 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

După obţinerea certificatelor menţionate la articolul 9 alineatul (2) şi sub rezerva respectării tuturor procedurilor şi condiţiilor relevante prevăzute în prezentul regulament, organizatorul poate prezenta Comisiei iniţiativa cetăţenilor.

După obţinerea certificatelor menţionate la articolul 9 alineatul (2) şi sub rezerva respectării tuturor procedurilor şi condiţiilor relevante prevăzute în prezentul regulament, organizatorii pot prezenta Comisiei iniţiativa cetăţenilor, însoţită de informaţii cu privire la orice formă de susţinere sau finanţare primită pentru iniţiativă. Informaţiile se publică în registrul Comisiei.

 

Valoarea-limită a sprijinului şi a finanţării primite din orice sursă pentru care nu trebuie furnizate informaţii este identică cu cea prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 2004/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind statutul şi finanţarea partidelor politice la nivel european1.

 

__________________________________

1 JO L 297, 15.11.2003, p. 1.

Justificare

Comitetul cetăţenilor ar trebui să asigure o transparenţă totală a fondurilor şi a sprijinului de care a beneficiat pentru iniţiativă. Obligaţia de a prezenta informaţii detaliate pentru fiecare donaţie de la persoane fizice, indiferent de valoarea acesteia, nu ar fi însă realistă şi ar reprezenta o sarcină administrativă suplimentară pentru organizatori. Prin urmare, Comisia ar trebui să fie capabilă să determine suma respectivă prin acte delegate.

Amendamentul  52

Propunere de regulament

Articolul 11 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) La primirea unei iniţiative a cetăţenilor în conformitate cu articolul 10, Comisia:

(1) La primirea unei iniţiative a cetăţenilor în conformitate cu articolul 10, Comisia:

(a) publică fără întârziere iniţiativa cetăţenilor pe site-ul său internet;

(a) publică fără întârziere iniţiativa cetăţenilor pe site-ul său internet;

 

(ab) primeşte organizatorii la un nivel adecvat pentru a le permite să explice în detaliu chestiunile aduse în discuţie de iniţiativă;

 

(ac) organizează o audiere publică cu privire la chestiunea adusă în discuţie de iniţiativă, împreună cu Parlamentul European şi, dacă este cazul, cu alte instituţii şi organisme ale Uniunii, în cadrul cărora Comisia este reprezentată la un nivel corespunzător;

(b) examinează iniţiativa cetăţenilor şi, în termen de 4 luni, îşi prezintă concluziile într-o comunicare privind iniţiativa respectivă, acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă şi, dacă este cazul, motivele care stau la baza acestor acţiuni.

(b) în termen de trei luni, îşi prezintă într-o comunicare, disponibilă şi în registru, concluziile juridice şi politice finale privind iniţiativa respectivă, acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă, dacă este cazul, şi motivele pentru care aceasta ia sau nu aceste măsuri.

Justificare

Comisia ar trebui să ajungă la anumite concluzii juridice şi politice cu privire la iniţiativă. Comunicarea sa ar trebui să conţină ambele tipuri de concluzii. Modificarea termenului limită urmăreşte să reflecte realizările noului acord-cadru. A se vedea, de asemenea, justificarea la considerentul 17.

Amendamentul  53

Propunere de regulament

Articolul 11 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Comunicarea la care se face referire la alineatul (1) litera (b) se notifică organizatorului iniţiativei cetăţenilor, precum şi Parlamentului European şi Consiliului şi se publică.

(2) Comunicarea la care se face referire la alineatul (1) litera (b) se notifică organizatorilor, precum şi Parlamentului European şi Consiliului şi se publică.

Justificare

A se vedea justificările amendamentelor la articolul 3.

Amendamentul  54

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 3

 

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Organizatorul distruge toate declaraţiile de susţinere primite în favoarea unei anumite iniţiative a cetăţenilor şi orice copie a acestora în termen de cel mult o lună de la prezentarea iniţiativei respective în atenţia Comisiei în conformitate cu articolul 10 sau în termen de 18 luni de la data de înregistrare a iniţiativei propuse de cetăţeni, reţinându-se termenul cel mai scurt.

Cu excepţia cazului în care acţiunile fac obiectul unui litigiu, organizatorul distruge toate declaraţiile de susţinere primite în favoarea unei anumite iniţiative a cetăţenilor şi orice copie a acestora în termen de cel mult două luni de la publicarea comunicării Comisiei, menţionate la articolul 11 alineatul (1) litera (b). În caz de litigiu, declaraţiile se distrug la o lună de la încheierea litigiului. Cu excepţia cazului în care autorităţile competente ale statelor membre nu au încheiat verificarea declaraţiilor de susţinere, acestea se distrug, de asemenea, dacă o iniţiativă propusă a cetăţenilor nu a fost prezentată Comisiei în termen de 18 luni de la data înregistrării sale.

Justificare

Regulamentul ar trebui să ia în considerare posibilitatea ca aceste documente să fie necesare în cazul unui eventual litigiu.

Amendamentul  55

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 4

 

 

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Autoritatea competentă distruge toate declaraţiile de susţinere şi toate copiile acestora pe care le-a primit în scopul efectuării verificărilor în conformitate cu articolul 9 alineatul (2), în termen de cel mult o lună de la eliberarea certificatului la care se face referire la articolul respectiv.

Autoritatea competentă distruge toate declaraţiile de susţinere şi toate copiile acestora pe care le-a primit în scopul efectuării verificărilor în conformitate cu articolul 9 alineatul (2), în termen de cel mult două luni de la eliberarea certificatului la care se face referire la articolul respectiv. În caz de litigiu, declaraţiile se distrug la o lună după încheierea litigiului.

Justificare

A se vedea justificarea precedentă.

Amendamentul  56

Propunere de regulament

Articolul 13 – alineatul 1 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Statele membre asigură că organizatorii rezidenţi sau stabiliţi pe teritoriul lor răspund, în temeiul dreptului civil sau penal din statul respectiv, pentru încălcarea prezentului regulament şi, în special, pentru:

Statele membre asigură că organizatorii rezidenţi pe teritoriul lor răspund, în temeiul dreptului civil sau penal din statul respectiv, pentru încălcarea prezentului regulament şi, în special, pentru:

Justificare

Doar persoanele fizice pot fi organizatori.

Amendamentul  57

Propunere de regulament

Articolul 18 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Parlamentul European şi Consiliul pot prezenta obiecţiuni cu privire la actul delegat într-o perioadă de două luni de la data notificării. La iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului, această perioadă se prelungeşte cu o lună.

(1) Parlamentul European şi Consiliul pot prezenta obiecţiuni cu privire la actul delegat într-o perioadă de două luni de la data notificării. La iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului, această perioadă este prelungită cu două luni.

Justificare

Pentru a se conforma abordării orizontale urmate de PE, termenul ar trebui să fie mai lung decât a propus Comisia.

Amendamentul  58

Propunere de regulament

Articolul 18 – alineatul 2 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Actul delegat poate fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi intră în vigoare înainte de expirarea perioadei respective dacă atât Parlamentul European, cât şi Consiliul au informat Comisia cu privire la intenţia lor de a nu prezenta obiecţiuni.

Actul delegat se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi intră în vigoare înainte de expirarea perioadei respective dacă atât Parlamentul European, cât şi Consiliul au informat Comisia cu privire la intenţia lor de a nu prezenta obiecţiuni.

Amendamentul  59

Propunere de regulament

Articolul 19 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) În scopul punerii în aplicare a articolului 6 alineatul (5), Comisia este asistată de un comitet.

(1) În scopul punerii în aplicare a articolului 6 alineatul (5), Comisia este asistată de un comitet care are cunoştinţele tehnice corespunzătoare.

Amendamentul  60

Propunere de regulament

Articolul 20 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Comisia informează celelalte state membre cu privire la acestea.

Comisia informează celelalte state membre şi Parlamentul European cu privire la acestea.

Amendamentul  61

Propunere de regulament

Articolul 20a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Articolul 20a

 

Asistenţă

 

(1) Comisia redactează şi actualizează un ghid complet şi uşor de utilizat al iniţiativei cetăţenilor.

 

(2) Comisia pune la dispoziţie un centru de asistenţă, prin care să ajute organizatorii şi să intre în dialog cu aceştia încă dintr-un stadiu incipient al iniţiativei.

 

La cerere, Comisia informează organizatorii cu privire la propunerile legislative curente sau planificate care se referă la chestiunile aduse în discuţie de iniţiativă, precum şi cu privire la alte iniţiative ale cetăţenilor care sunt legate în întregime sau parţial de acelaşi subiect.

Justificare

For the sake of the success of this new democratic tool, it is important that citizens are well informed about the procedure to be followed. The Commission should therefore provide a user friendly guide on the initiative and should set up a help desk which would be a natural reference point to organisers if they have questions or if they wish to clarify a certain issue with the EU institution responsible for the registration of the initiative. Especially, the Commission should help the organisers with information on current or intended legislative proposals, in order to avoid wasting energy on a matter that is already took up by the Commission. The information on other registered initiatives concerning the same matter could enhance the European dimension of initiatives.

Amendamentul  62

Propunere de regulament

Articolul 21

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind punerea în aplicare a acestuia.

În termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament şi la fiecare trei ani după aceea, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind punerea în aplicare a acestuia, acordând o atenţie specială sistemelor de colectare online şi aplicării cerinţelor legate de transparenţa sprijinirii şi finanţării iniţiativelor, precum şi, dacă este cazul, o propunere legislativă de modificare a prezentului regulament.

Amendamentul  63

Propunere de regulament

Articolul 22

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament intră în vigoare în prima zi a lunii de după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

El devine aplicabil la şase luni de la intrarea sa în vigoare.

Amendamentul  64

Propunere de regulament

Anexa II

Textul propus de Comisie

Informaţiile necesare pentru înregistrarea unei iniţiative propuse de cetăţeni

Pentru a înregistra o iniţiativă propusă de cetăţeni în registrul Comisiei, trebuie furnizate următoarele informaţii:

1.          titlul iniţiativei propuse de cetăţeni, în cel mult 100 de caractere;

2.          obiectul iniţiativei, în cel mult 200 de caractere;

3.          descrierea, în cel mult 500 de caractere, a obiectivelor propunerii faţă de care Comisia este invitată să acţioneze;

4.          temeiul juridic din tratate în baza căruia Comisia poate acţiona;

5.          numele complet, adresa poştală şi adresa de e-mail ale organizatorului sau, în cazul unei persoane juridice sau al unei organizaţii, ale reprezentantului legal;

7.          toate sursele de finanţare şi de sprijinire a iniţiativei propuse la momentul înregistrării.

Organizatorii pot furniza, într-o anexă, informaţii mai detaliate privind obiectul, obiectivele şi contextul iniţiativei propuse de cetăţeni. De asemenea, organizatorii pot pune la dispoziţie un proiect de text legislativ, dacă doresc.

Amendamentul Parlamentului

Informaţiile necesare pentru o iniţiativă propusă de cetăţeni

Pentru registrul Comisiei, trebuie furnizate următoarele informaţii:

1.          titlul iniţiativei propuse de cetăţeni, în cel mult 100 de caractere;

2.          obiectul iniţiativei, în cel mult 200 de caractere;

3.          descrierea, în cel mult 500 de caractere, a obiectivelor propunerii faţă de care Comisia este invitată să acţioneze;

4.          dispoziţiile din tratat considerate relevante de către organizatori pentru acţiunea propusă;

5.          numele complet, adresa poştală şi adresa de e-mail ale organizatorilor şi persoanelor de contact;

7.          toate sursele de sprijinire şi finanţare a iniţiativei propuse la momentul înregistrării.

Organizatorii pot furniza, într-o anexă, informaţii mai detaliate privind obiectul, obiectivele şi contextul iniţiativei propuse de cetăţeni. De asemenea, organizatorii pot pune la dispoziţie un proiect de text legislativ, dacă doresc.

Justificare

Modificări necesare în urma modificării părţii dispozitive. Titlul şi prima teză trebuie modificate întrucât articolul 4 modifică substanţial natura şi procedura înregistrării. Astfel, titlul poate duce în eroare, deoarece pentru înregistrare sunt necesare mai multe elemente decât cele prezentate în anexă, de exemplu este necesar ca iniţiativa să nu contravină valorilor Uniunii etc. În plus, motivele pentru refuzarea înregistrării sunt prezentate la articolul 4. Anexa nu ar trebui să adauge ceva la aceste condiţii.

Amendment              65

Propunere de regulament

Anexa III

Textul propus de Comisie

Formular de declaraţie de susţinere

Caseta 1: (a se completa în prealabil de către organizator)

1.            Numărul de înregistrare atribuit de Comisie*:

2.            Data înregistrării*:

3.            Adresa de internet a iniţiativei propuse de cetăţeni în registrul Comisiei*:

 

Caseta 2: (a se completa în prealabil de către organizator)

1.            Titlul iniţiativei propuse de cetăţeni*: (maximum 100 de caractere)

2.            Obiectul*: (obiectul ar trebui să fie cât mai clar posibil) (maximum 200 de caractere)

3.            Descrierea principalelor obiective ale iniţiativei propuse de cetăţeni*: (maximum 500 de caractere)

4.            Numele şi adresa organizatorului*:

5.            Site-ul iniţiativei propuse de cetăţeni*:

 

Caseta 3: (a se completa de către semnatar)

1.            Numele semnatarului:       

  Prenume*:……………………….Nume*:

2.            Adresa:

 

  Strada:

  Cod poştal:  Oraş*:

  Ţara*:

3.            E-mail:

4.            Data şi locul naşterii*:        

  Data naşterii:  Locul şi ţara:

5.            Cetăţenia*:

6.            Numărul personal de identificare*:              

  Tipul de număr de identificare/document de identitate*:  

  Carte naţională de identitate:   Paşaport:   Securitate socială:   

  Statul membru care a eliberat numărul de identificare/documentul de identitate*:

7.            Certific prin prezenta că informaţiile prezentate în acest formular sunt corecte şi că am susţinut această iniţiativă propusă de cetăţeni numai o singură dată*.  

  Data şi semnătura semnatarului*¨: ………..

 

*: rubrici obligatorii 

¨: semnătura nu este necesară atunci când formularul este depus electronic

Amendamentul Parlamentului

Formular de declaraţie de susţinere

Caseta 1: (a se completa în prealabil de către organizatori)

1.            Numărul de înregistrare atribuit de Comisie:

2.            Data înregistrării:

3.            Adresa de internet a iniţiativei propuse de cetăţeni în registrul Comisiei:

 

Caseta 2: (a se completa în prealabil de către organizatori)

1.            Titlul iniţiativei propuse de cetăţeni: (maximum 100 de caractere)

2.            Obiectul: (obiectul ar trebui să fie cât mai clar posibil) (maximum 200 de caractere)

3.            Descrierea principalelor obiective ale iniţiativei propuse de cetăţeni*: (maximum 500 de caractere)

4.            Numele şi adresa organizatorilor:

4a. Numele şi adresa persoanelor de contact:

5.            Site-ul iniţiativei propuse de cetăţeni*:

 

Caseta 3: (a se completa de către semnatari)

Nume

Adresa reşedinţei permanente

Data şi locul naşterii:

Cetăţenia:

Data semnării

Semnătura ¨

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Semnatarii pot susţine o anumită iniţiativă propusă de cetăţeni numai o singură dată!

______

*Dacă este cazul.

¨: semnătura nu este necesară atunci când formularul este depus electronic

Justificare

Modificări necesare în urma modificării părţii dispozitive. Formularul trebuie să conţină câteva rânduri pentru semnături, întrucât aceasta este modalitatea obişnuită de a le colecta.

Amendamentul                     66

Propunere de regulament

Anexa III – caseta 3 – punctul 6

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(6) Numărul personal de identificare*:

eliminat

Tipul de număr de identificare/document de identitate*:

 

Carte naţională de identitate: Paşaport: Securitate socială:

 

Statul membru care a eliberat numărul de identificare/documentul de identitate*:

 

Amendamentul  67

Propunere de regulament

Anexa V

Textul propus de Comisie

Formular de solicitare a unei decizii privind admisibilitatea unei iniţiative propuse de cetăţeni

1.          Titlul iniţiativei cetăţenilor*:

2.          Numărul de înregistrare atribuit de Comisie*:

3.          Data înregistrării*:

4.          Numărul de declaraţii de susţinere primite*:

5.          Numărul de semnatari pentru fiecare stat membru*:

 

BE

BG

CZ

DK

DE

EE

IE

EL

ES

FR

IT

CY

LV

LT

LU

Numărul de semnatari

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

HU

MT

NL

AT

PL

PT

RO

SI

SK

FI

SE

UK

TOTAL

Numărul de semnatari

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6.          Declar prin prezenta că informaţiile înscrise în prezentul formular sunt corecte.

Data şi semnătura organizatorului*:

*: rubrici obligatorii 

Amendamentul Parlamentului

eliminat

Justificare

Articolul 8 se elimină.

Amendamentul                     68

Propunere de regulament

Anexa VI

Textul propus de Comisie

Formular de prezentare a declaraţiilor de susţinere în atenţia autorităţilor competente din statele membre

1.          Numele complet, adresa poştală şi adresa de e-mail ale organizatorului sau, în cazul unei persoane juridice sau al unei organizaţii, ale reprezentantului legal*:

2.          Titlul iniţiativei cetăţenilor*:

3.          Numărul de înregistrare atribuit de Comisie*:

4.          Data înregistrării*:

5.          Data solicitării deciziei privind admisibilitatea*:

6.          Numărul de semnatari provenind din [statul membru]*:

7.          Anexe*: [

Includeţi toate declaraţiile de susţinere din partea semnatarilor care au un număr personal de identificare eliberat de acelaşi stat membru.  Dacă este cazul, includeţi certificatul (certificatele) relevant(e) prin care este certificată conformitatea sistemului de colectare online cu Regulamentul xxxx/xxxx]

8.          Data şi semnătura organizatorului*:

*: rubrici obligatorii

Amendamentul Parlamentului

Formular de prezentare a declaraţiilor de susţinere în atenţia autorităţilor competente din statele membre

1.          Numele complet, adresa poştală şi adresa de e-mail ale persoanelor de contact *:

2.          Titlul iniţiativei cetăţenilor*:

3.          Numărul de înregistrare atribuit de Comisie*:

4.          Data înregistrării*:

5.          eliminat

6.          Numărul de semnatari provenind din [statul membru]*:

7.          Anexe*:

(eliminat)

[Dacă este cazul, includeţi certificatul (certificatele) relevant(e) prin care este certificată conformitatea sistemului de colectare online cu Regulamentul xxxx/xxxx]

8.          Data şi semnătura organizatorilor*:

*: rubrici obligatorii

Justificare

Modificări necesare în urma modificării părţii dispozitive.

Amendamentul                     69

Propunere de regulament

Anexa VIII

Textul propus de Comisie

Formular de prezentare a unei iniţiative a cetăţenilor în atenţia Comisiei

1.          Titlul iniţiativei cetăţenilor*:

2.          Numărul de înregistrare atribuit de Comisie*:

3.          Data înregistrării*:

4.          Numărul de declaraţii de susţinere eligibile primite*: (trebuie să fie peste 1 milion)

5.          Numărul de semnatari certificat pentru fiecare stat membru*:

 

BE

BG

CZ

DK

DE

EE

IE

EL

ES

FR

IT

CY

LV

LT

LU

Numărul de semnatari

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

HU

MT

NL

AT

PL

PT

RO

SI

SK

FI

SE

UK

TOTAL

Numărul de semnatari

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6.          Numele complet, adresa poştală şi adresa de e-mail ale organizatorului sau, în cazul unei persoane juridice sau al unei organizaţii, ale reprezentantului legal:

7.          Declar prin prezenta că informaţiile înscrise în prezentul formular sunt corecte.

Data şi semnătura

organizatorului*:

8.          Anexe*: Includeţi toate certificatele

*: rubrici obligatorii

Amendamentul Parlamentului

Formular de prezentare a unei iniţiative a cetăţenilor în atenţia Comisiei

1.          Titlul iniţiativei cetăţenilor*:

2.          Numărul de înregistrare atribuit de Comisie*:

3.          Data înregistrării*:

4.          Numărul de declaraţii de susţinere eligibile primite*: (trebuie să fie peste 1 milion)

5.          Numărul de semnatari certificat pentru fiecare stat membru*:

 

BE

BG

CZ

DK

DE

EE

IE

EL

ES

FR

IT

CY

LV

LT

LU

Numărul de semnatari

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

HU

MT

NL

AT

PL

PT

RO

SI

SK

FI

SE

UK

TOTAL

Numărul de semnatari

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6.          Numele complet, adresa poştală şi adresa de e-mail ale persoanelor de contact:

7.           Declarăm prin prezenta că informaţiile înscrise în prezentul formular sunt corecte.

Data şi semnătura

persoanelor de contact*:

8.          Anexe*: Includeţi toate certificatele

*: rubrici obligatorii

Justificare

Modificări necesare în urma modificării părţii dispozitive.

Amendamentul  70

Propunere de regulament

Anexa VIII – punctul 6a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

6a. Toate sursele de finanţare şi sprijin pentru iniţiativă, inclusiv valoarea contribuţiilor financiare în momentul prezentării.

  • [1]  Nepublicat încă în Jurnalul Oficial.
  • [2]  JO C 267, 1.10.2010, p. 57.

EXPUNERE DE MOTIVE

Iniţiativa europeană a cetăţenilor va constitui un instrument puternic de definire a agendei politice. Iniţiativa a fost introdusă de Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa şi apoi de Tratatul de la Lisabona, cu scopul de a conferi cetăţenilor aceleaşi drepturi de iniţiativă politică ca şi cele de care beneficiază Consiliul de Miniştri şi Parlamentul European.

Obiectivul ei fundamental este să ofere cetăţenilor un mijloc de a se face auziţi, dându-le posibilitatea de a înainta o serie de chestiuni de interes instituţiilor europene. Printre acestea se pot număra dificultăţi cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi şi pentru care simt că nu primesc suficientă atenţie şi sprijin din partea sindicatelor, instituţiilor politice sau altor interlocutori uzuali ai instituţiilor. Iniţiativa va crea cu adevărat o legătură directă între cetăţeni şi instituţii, acoperind golul care le separă şi determinând instituţiile UE să se ocupe de problemele concrete importante pentru cetăţeni.

Celălalt obiectiv al iniţiativei cetăţenilor europeni este de provoca dezbateri transfrontaliere mai ample în UE. Acesta este motivul pentru care raportorii au sugerat ca organizatorii unei iniţiative a cetăţenilor europeni să se reunească într-un comitet al cetăţenilor compus din persoane provenind din state membre diferite. Acest fapt va garanta că chestiunile ridicate sunt într-adevăr europene, având în plus şi avantajul de a ajuta la colectarea semnăturilor încă de la început.

Parlamentul European va putea contribui la realizarea acestor scopuri utilizând toate mijloacele de care dispune pentru a susţine iniţiativele cetăţenilor pe care le selectează, în special prin organizarea de audieri publice şi prin adoptarea de rezoluţii.

Iniţiativa cetăţenilor va fi o reuşită numai dacă regulamentul aferent este inteligibil şi aplicabil cu uşurinţă din punctul de vedere al cetăţeanului, necreând obligaţii excesive şi frustrări pentru organizatori. În acest cadru conceptual, raportorii au încercat să facă acest instrument mai uşor de folosit şi să se asigure că cetăţenilor nu li se va cere să semneze pentru iniţiative care ar putea să nu fie admisibile.

Raportorii au luat, de asemenea, în considerare faptul că, ca orice drept, iniţiativa cetăţenilor se supune necesităţii de a îndeplini anumite cerinţe administrative, dar şi de a respecta valorile fundamentale ale UE, printre altele. Aceasta îi asigură fiabilitatea şi, implicit, eficienţa, ambele constituind elemente esenţiale pentru reuşită.

Este astfel capital să se asigure conformitatea procesului cu cerinţele UE în materie de protecţie a datelor, precum şi transparenţa totală, de la început până la sfârşit. În fapt, orice organizaţie, asociaţie sau chiar partid politic ca avea posibilitatea de a susţine iniţiativele cetăţenilor pe care le aleg, cu condiţia unei transparenţe totale a sprijinului acordat, astfel încât semnatarii să ştie cine se află în spatele unei iniţiativei pe care aleg să o susţină sau nu.

Pentru a evita dezamăgirile şi frustrările (care pot surveni ca o consecinţă directă a aşteptărilor mari legate de iniţiativa cetăţenilor europeni), raportorii au dorit, de asemenea, să sublinieze faptul că nu toate iniţiativele reuşite vor sta la baza unei propuneri legislative a Comisiei. De fapt, monopolul iniţiativei legislative al Comisiei rămâne intact şi Comisia este cea care decide în ultimă instanţă dacă dă curs sau nu iniţiativelor cetăţenilor care au avut succes. Desigur, aceasta nu împiedică celelalte instituţii ale UE să-şi exprime opinia pozitivă sau negativă cu privire la orice chestiune.

În fine, dar nu cel mai puţin important, raportorii au dorit să sublinieze faptul că iniţiativa cetăţenilor europeni este un nou instrument al democraţiei participative la scară continentală. De aceea, prezentul regulament nu este, poate, perfect, iar practica ar putea confrunta factorii decizionali europeni cu noi provocări. Acesta este motivul pentru care raportorii solicită Comisiei să prezinte un raport privind punerea sa în aplicare la fiecare trei ani şi, dacă este cazul, să propună revizuirea acestuia.

AVIZ al Comisiei pentru petiŢii (23.11.2010)

destinat Comisiei pentru afaceri constituționale

referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind inițiativa cetățenilor

(COM(2010)0119 – C7‑0089/2010 – 2010/0074(COD))

Raportori pentru aviz(*): Gerald Häfner și Diana Wallis

(*) Procedura comisiilor asociate – articolul 50 din Regulamentul de procedură

JUSTIFICARE SUCCINTĂ

La sfârșitul lunii martie 2010, Comisia Europeană a prezentat oficial textul propunerii de regulament care a constituit baza a numeroase dezbateri, audieri și discuții care s-au desfășurat ulterior. Aceste dezbateri au avut loc nu numai în cadrul comisiilor competente - în special, desigur, Comisiile AFCO și PETI - ci și în cursul unei reuniuni comune AFCO-PETI cu parlamentele naționale. Aproape toate grupurile politice din Parlament au organizat audieri proprii pe această temă și ar fi probabil corect să afirmăm că o dezbatere atât de largă și deschisă cu privire la o propunere de regulament nu a mai avut niciodată loc în istoria activităților Parlamentului.

Dat fiind subiectul, și anume dreptul cetățenilor europeni și al rezidenților de drept de a interveni direct în dezvoltarea politicilor europene și a măsurilor legislative, miza este considerabilă, pentru toate instituțiile implicate. Parlamentul a recunoscut acest lucru atunci când și-a dat acordul ca, în mod excepțional, Comisia pentru petiții să fie implicată într-un proces legislativ în conformitate cu articolul 50 din Regulamentul de procedură, datorită cunoștințelor și experienței de care dispune cu privire la drepturile cetățenilor, astfel cum sunt exprimate prin dreptul de petiționare, cu care „inițiativa cetățenilor” are multe lucruri în comun. Aceasta a fost, de fapt, prima dată când Comisia pentru petiții a fost implicată într-o activitate legislativă.

Parlamentul a considerat, de asemenea, că ar fi de dorit ca comisiilor competente să li se permită să numească coraportori, și nu un singur raportor, pentru a asigura un consens cât mai larg asupra acestei chestiuni. În consecință, Comisia AFCO, și mai apoi Comisia PETI, și-au desemnat propriii coraportori și, ulterior, toți patru s-au reunit de multe ori (inclusiv cu raportorii pentru aviz ai altor comisii), cu scopul de a elabora un document unic, bine motivat, care să constituie un regulament simplificat, mai ușor de utilizat, mai practic și mai transparent, mai bine adaptat mediului contemporan în care evoluează politicile europene.

Dacă Tratatul de la Lisabona înseamnă ceva pentru cetățenii europeni, atunci baza pe care va fi judecat o va constitui funcționarea inițiativei cetățenilor.

Ca rezultat al dezbaterilor și consultărilor extinse, au fost introduse o serie de modificări importante față de propunerea Comisiei și poziția cunoscută a Consiliului. Acestea privesc mai ales procedura de înregistrare (ea însăși legată de condițiile și criteriile de admisibilitate) și introducerea unei schimbări de cea mai mare importanță, care va conferi „drept de semnătură” tuturor cetățenilor europeni cu vârsta de cel puțin 16 ani. Această schimbare este considerată esențială și va oferi în mod inevitabil un mijloc de inițiere a unor dezbateri de mai bună calitate și mai informate cu privire la Europa și la viitorul acesteia în școli și colegii, în rândul tinerilor de azi, conferindu-le, de asemenea, și o pondere potențial mai mare în cadrul politicilor de mâine. Un al treilea element îl constituie afirmația conform căreia toate inițiativele de succes ar trebui să fie analizate de instituții în cadrul unor audieri publice în care, Comisia pentru petiții cu deosebire, intenționează să joace un rol major. În final, coraportorii consideră că atenția excesivă pe care Comisia și statele membre o acordă verificării identității creează prea multe bariere în calea unei participări efective și, cum acest aspect este de cea mai mare importanță, se propune o procedură mai simplă, care să se concentreze asupra introducerii unor garanții menite să împiedice persoanele să semneze de mai multe ori și, oricum, să asigure că propunerile își păstrează credibilitatea.

În conformitate cu Tratatul de la Lisabona, cetățenii își adresează inițiativele Comisiei care, drept urmare, trebuie să realizeze câteva schimbări administrative importante, necesare pentru a-și putea onora noile responsabilități.

Proiectele de modificare propuse de coraportori ar conferi cetățenilor aceleași drepturi de inițiativă ca cele ale Parlamentului, care beneficiază deja de un drept de inițiativă în temeiul articolului 225 din Tratatul de la Lisabona și al punctului 16 din Acordul-cadru interinstituțional.

Trebuie înțeles că inițiativa cetățenilor le conferă acestora dreptul de a formula propuneri legislative și este diferită de dreptul de petiționare, care a fost recunoscut în toate tratatele UE, începând cu cel de la Maastricht. Articolul 227 din Tratatul de la Lisabona prevede: „Orice cetățean al Uniunii, precum și orice persoană fizică sau juridică având reședința sau sediul social într-un stat membru are dreptul de a adresa Parlamentului European, cu titlu individual sau în asociere cu alți cetățeni sau cu alte persoane, o petiție privind un subiect care ține de domeniile de activitate ale Uniunii și care îl privește în mod direct.

Astfel, cetățenii sau rezidenții își adresează petițiile Parlamentului European.

Pe această bază, comisia competentă analizează regulat chestiunile ridicate de cetățenii și rezidenții Uniunii, aceștia având posibilitatea să ia parte la dezbateri atunci când se discută petițiile lor, care se referă adesea la unele probleme legate de aplicarea legislației europene sau la aspecte legate de drepturile lor, recunoscute în tratat.

Inițiativa cetățenilor constituie deci o importantă oportunitate în plus, de care dispun toți cetățenii europeni pentru a se face auziți.

Coraportorii Comisiei PETI și colegii de la Comisia AFCO au căzut de acord în majoritatea privințelor. Divergențe persistă numai asupra unui număr de patru puncte de detaliu și este de sperat că acestea vor putea fi depășite în cursul săptămânilor care vor urma votului din ambele comisii, astfel că Parlamentul va fi în măsură să abordeze negocierile cu Consiliul în baza unui mandat foarte ferm, care constituie o expresie a unității.

Diana Wallis și Gerald Häfner  22 octombrie 2010

AMENDAMENTE

Comisia pentru petiții recomandă Comisiei pentru afaceri constituționale, competentă în fond, să includă în raportul său următoarele amendamente:

Amendamentul  1

Propunere de regulament

Considerentul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Tratatul privind Uniunea Europeană consolidează cetățenia Uniunii și îmbunătățește în continuare funcționarea democratică a Uniunii prevăzând, printre altele, că fiecare cetățean are dreptul de a participa la viața democratică a Uniunii și că cel puțin un milion de cetățeni care sunt resortisanți ai unui număr semnificativ de state membre pot lua inițiativa de a invita Comisia Europeană să prezinte, în sfera competențelor sale, orice propunere adecvată cu privire la chestiunile pentru care cetățenii consideră că este nevoie de un act legislativ al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor.

(1) Tratatul privind Uniunea Europeană consolidează cetățenia Uniunii și îmbunătățește în continuare funcționarea democratică a Uniunii prevăzând, printre altele, că fiecare cetățean are dreptul de a participa la viața democratică a Uniunii prin intermediul unei inițiative a cetățenilor europeni. Această procedură le dă cetățenilor posibilitatea de a contacta direct Comisia, conferindu-le un drept de inițiativă similar cu acela exercitat de Parlamentul European și de Consiliu.

Justificare

Repetarea dispozițiilor tratatului într-un considerent este superfluă. Referirile cuprind deja trimiterile necesare la tratate. În ultima propoziție se face referire la locul inițiativei în cadrul general al construcției europene.

Amendamentul  2

Propunere de regulament

Considerentul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că Parlamentul European și Consiliul trebuie să adopte dispozițiile care reglementează procedura și condițiile pentru o astfel de inițiativă a cetățenilor.

eliminat

Justificare

Este inutilă repetarea dispozițiilor tratatului într-un considerent. Temeiul juridic este deja menționat în prima referire din regulament.

Amendamentul  3

Propunere de regulament

Considerentul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3) Aceste proceduri și condiții trebuie să fie clare, simple, ușor de aplicat și proporționale cu natura inițiativei cetățenilor.

(3) Aceste proceduri și condiții ar trebui să fie clare, simple, ușor de aplicat și proporționale cu natura inițiativei cetățenilor, astfel încât să încurajeze participarea cetățenilor și să sporească accesibilitatea Uniunii. Ele ar trebui să instituie un echilibru judicios între drepturi și obligații.

Amendamentul  4

Propunere de regulament

Considerentul 3a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(3a) Este important să se organizeze campanii de informare referitoare la inițiativele cetățenilor în scopul sensibilizării acestora și furnizării de informații exacte cu privire la acest nou instrument. Prin intermediul reprezentanțelor și birourilor lor din statele membre, Comisia și Parlamentul European ar trebui să furnizeze cetățenilor, la cerere, informații și consultanță neoficială cu privire la inițiativele cetățenilor, în special în legătură cu criteriile de înregistrare, valorile și competențele Uniunii și tratatele europene. Ar trebui redactate ghiduri pentru utilizatori în toate limbile oficiale ale Uniunii, care să fie disponibile online.

Justificare

Pentru a evita unele false așteptări și neînțelegeri privind natura și sfera de aplicabilitate a ICE, campaniile de informare devin esențiale. Amendamentul urmărește sensibilizarea în mai mare măsură a cetățenilor și informarea lor exactă cu privire la acest nou instrument.

Amendamentul  5

Propunere de regulament

Considerentul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(5) Este necesar să se stabilească numărul minim de state membre din care trebuie să provină cetățenii. Pentru a se asigura că o inițiativă a cetățenilor este reprezentativă pentru un interes al Uniunii, acest număr trebuie stabilit la o treime din statele membre.

(5) Este necesar să se stabilească un număr minim de state membre din care trebuie să provină cetățenii. Acest prag ar trebui să asigure o inițiativă a cetățenilor este reprezentativă pentru un interes al Uniunii, însă cerințele impuse nu ar trebui să fie împovărătoare. În consecință, acest număr ar trebui stabilit la o cincime dintre statele membre.

Justificare

Atunci când interesele Uniunii continuă să fie reprezentate, dar cerințele nu sunt prea împovărătoare, ar trebui stabilit un prag mai redus.

Amendamentul  6

Propunere de regulament

Considerentul 7

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(7) Este oportun să se stabilească o vârstă minimă necesară pentru sprijinirea unei inițiative a cetățenilor. Aceasta trebuie să fie vârsta la care cetățenii au dreptul de vot în alegerile pentru Parlamentul European.

(7) Este oportun să se stabilească o vârstă minimă necesară pentru sprijinirea unei inițiative a cetățenilor. Pentru a favoriza participarea cetățenilor mai tineri la viața democratică a Uniunii, aceasta ar trebui să fie stabilită la 16 ani.

Justificare

Pentru a încuraja participarea cetățenilor mai tineri la viața democratică a Uniunii, este propusă o limită de vârstă mai mică. Într-un anumit stat membru, vârsta limită de 16 ani există deja în cazul alegerilor europene..

Amendamentul  7

Propunere de regulament

Considerentul 7a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(7a) Implicarea tinerilor și încurajarea participării lor la inițiativele cetățenilor sunt importante. În consecință, pe termen lung, ar trebui instituit un sistem european de verificare a semnăturilor. Acesta ar permite ca, în întreaga Uniune, să existe o vârstă minimă comună de depunere a semnăturii.

Amendamentul  8

Propunere de regulament

Considerentul 7b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(7b) Pentru a duce la bun sfârșit o inițiativă a cetățenilor, este necesară o structură organizatorică minimă. Aceasta ar trebui să ia forma unui comitet al cetățenilor, constituit din persoane fizice (organizatori) provenind dintr-un anumit număr de state membre, având drept scop încurajarea abordării unor chestiuni de relevanță europeană și facilitarea proceselor de reflecție asupra acestora. Din rațiuni legate de transparență și comunicare nestânjenită și eficientă, comitetul cetățenilor ar trebui să-și desemneze reprezentanți care să asigure legătura dintre comitet și instituțiile Uniunii în toate etapele procedurii.

Justificare

Inițiativa cetățenilor este concepută astfel încât să le confere acestora dreptul de a participa la viața democratică a Uniunii. Ea ar trebui să fie deschisă exclusiv persoanelor fizice care înființează un comitet al cetățenilor.

Amendamentul  9

Propunere de regulament

Considerentul 8

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(8) Pentru a se asigura coerența și transparența în legătură cu inițiativele propuse de cetățeni, trebuie ca fiecare inițiativă să fie înregistrată pe un site pus la dispoziție de Comisie înainte de colectarea de la cetățeni a declarațiilor de susținere necesare. Propunerile care sunt abuzive sau lipsite de seriozitate nu trebuie înregistrate, iar Comisia trebuie să respingă înregistrarea propunerilor care sunt vădit contrare valorilor Uniunii. Comisia trebuie să efectueze înregistrarea în conformitate cu principiile generale ale bunei administrări.

(8) Pentru a se asigura coerența și transparența în legătură cu inițiativele propuse de cetățeni și pentru a evita situațiile în care se adună semnături pentru propuneri ce nu se înscriu în sfera de aplicabilitate a prezentului regulament, ar trebui ca fiecare inițiativă să fie înregistrată obligatoriu pe un site pus la dispoziție de Comisie înainte de colectarea de la cetățeni a declarațiilor de susținere necesare. Propunerile care nu constituie inițiative ale cetățenilor în sensul prezentului regulament nu ar trebui înregistrate. Înregistrarea este o procedură administrativă menită să selecteze acele inițiative care se înscriu în domeniul de aplicare al prezentului regulament; în consecință, înregistrarea ar trebui respinsă exclusiv din considerente juridice și, în nici un caz, din motive de oportunitate politică. Comisia ar trebui să efectueze înregistrarea în conformitate cu principiile generale ale bunei administrări și, în consecință, ar trebui să aibă obligația de a-i informa pe organizatorii unei inițiative cu privire la motivele respingerii înregistrării oricărei inițiative și la toate căile de atac judiciare și extrajudiciare care le stau la dispoziție. Comisia ar trebui, de asemenea, să specifice fără echivoc că înregistrarea și colectarea numărului necesar de declarații de susținere nu conduc, în mod obligatoriu, la adoptarea de către Comisie a unei propuneri de act legislativ și că înregistrarea unei inițiative nu constituie o decizie oficială privind chestiunile legate de competență.

Justificare

The amendment justifies the abolition of the "admissibility check": the Commission should only verify if a certain initiative is a citizens' initiative pursuant to the Regulation. If it is so, the initiative should be registered and the organisers shouldn't be prevented from collecting signatures. The second part addresses some issues which emerge due to the abolition of the "admissibility check". In order to be able to prevent using the initiative for provoking decisions by the Commission on competence issues, it should be explained to organisers that the registration means simply that the initiative in the Commission's view is a European citizens' initiative. It can not be understood as a formal decision on competence issues.

Amendamentul  10

Propunere de regulament

Considerentul 9

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(9) Organizatorul unei inițiative propuse de cetățeni trebuie să fie responsabil pentru colectarea de la cetățeni a declarațiilor de susținere necesare.

(9) Odată ce o propunere a fost înregistrată ca inițiativă a cetățenilor, organizatorii pot colecta declarațiile de susținere de la cetățeni.

Justificare

Întărește poziția conform căreia înregistrarea nu are drept scop decât pe acela de a stabili dacă a fost prezentată o inițiativă a cetățenilor europeni sau nu. În caz afirmativ, organizatorii nu trebuie să satisfacă nicio altă cerință (admisibilitate etc.), ci sunt liberi să-și exercite dreptul conferit de tratat, și anume acela de a strânge semnături în favoarea unei inițiative.

Amendamentul  11

Propunere de regulament

Considerentul 10

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(10) Trebuie prevăzut ca declarațiile de susținere să poată fi colectate pe suport de hârtie, precum și online. Sistemele de colectare online trebuie să conțină elemente de securitate adecvate pentru a asigura, inter alia, posibilitatea de a identifica persoana și de a stoca în siguranță datele. În acest scop, trebuie să i se solicite Comisiei să prezinte specificații tehnice detaliate pentru sistemele de colectare online.

(10) Pentru a face uz în mod adecvat de tehnologia modernă, ca instrument în slujba democrației participative, este recomandabil ca declarațiile de susținere să fie colectate online, precum și pe suport de hârtie. Sistemele de colectare online trebuie să conțină elemente de securitate adecvate pentru a asigura, inter alia, persoana semnează doar o singură dată și că datele sunt stocate în siguranță. Ar trebui elaborate specificații tehnice detaliate, la nivel de experți, iar acestea ar trebui adaptate regulat la evoluțiile tehnice; în consecință, competența de a adopta specificații tehnice detaliate pentru sistemele de colectare online ar trebui delegată Comisiei.

Justificare

Acest amendament urmărește să indice motivele prevederilor și să justifice utilizarea actelor delegate.

Amendamentul  12

Propunere de regulament

Considerentul 13

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(13) Comisia trebuie să ia o decizie privind admisibilitatea inițiativei propuse într-un stadiu suficient de timpuriu. Prin urmare, organizatorul trebuie să solicite o decizie după ce va fi colectat, de la semnatari provenind din cel puțin trei state membre, 300 000 de declarații de susținere a unei inițiative propuse.

eliminat

Justificare

Se elimină verificarea admisibilității.

Amendamentul  13

Propunere de regulament

Considerentul 14

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(14) În termen de două luni de la primirea unei cereri din partea organizatorului, Comisia trebuie să adopte o decizie privind admisibilitatea acesteia. O inițiativă propusă de cetățeni trebuie considerată admisibilă dacă intră în sfera de aplicare a competențelor Comisiei și dacă se referă la o chestiune pentru care poate fi adoptat un act legislativ al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor.

eliminat

Justificare

Se elimină verificarea admisibilității.

Amendamentul  14

Propunere de regulament

Considerentul 15

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(15) Este oportun să se prevadă că, atunci când o inițiativă a cetățenilor a primit declarațiile de susținere necesare din partea semnatarilor și, dacă aceasta este considerată admisibilă, fiecare stat membru trebuie să fie răspunzător pentru verificarea și certificarea declarațiilor de susținere colectate de la cetățenii provenind din statul respectiv. Ținând seama de necesitatea de a limita sarcina administrativă a statelor membre, acestea trebuie să efectueze verificările într-o perioada de trei luni, pe baza unor controale adecvate, și să prezinte un document care să certifice numărul de declarații de susținere valabile care au fost primite.

(15) În lipsa unei autorități electorale competente a Uniunii, este oportun să se prevadă că, atunci când o inițiativă a cetățenilor este considerată admisibilă și a primit declarațiile de susținere necesare din partea semnatarilor, fiecare stat membru ar trebui să fie răspunzător pentru verificarea și certificarea declarațiilor de susținere colectate de la cetățenii provenind din statul respectiv. Ținând seama de necesitatea de a limita sarcina administrativă a statelor membre, acestea ar trebui să efectueze verificările într-o perioadă de trei luni, pe baza unor controale adecvate care se pot întemeia pe eșantioane aleatorii, și să prezinte un document care să certifice numărul de declarații de susținere valabile care au fost primite.

Justificare

Trebuie clarificat faptul că statele membre verifică semnăturile chiar dacă este vorba de o inițiativă a cetățenilor europeni, deoarece nu există nicio autoritate electorală a Uniunii care să poată efectua această operație.

Amendamentul  15

Propunere de regulament

Considerentul 16

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(16) Organizatorii trebuie să asigure că toate condițiile relevante stabilite în prezentul regulament sunt îndeplinite înainte ca o inițiativă a cetățenilor să fie prezentată Comisiei.

eliminat

Justificare

Este superfluu să se menționeze într-un considerent că, pentru a se obține efectul juridic dorit, obligațiile stabilite de un regulament trebuie respectate.

Amendamentul  16

Propunere de regulament

Considerentul 17

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(17) În termen de patru luni, Comisia trebuie să examineze o inițiativă a cetățenilor și să prezinte concluziile sale și acțiunile pe care intenționează să le întreprindă ca răspuns la inițiativa respectivă.

(17) Comisia ar trebui să examineze o inițiativă a cetățenilor și să răspundă la aceasta într-un mod clar, ușor de înțeles și detaliat, într-un termen echivalent cu acela de care se dispune în cazul inițiativelor legislative ale Parlamentului European în conformitate cu articolul 225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Astfel, ca un prim pas, Comisia ar trebui să primească organizatorii în termen de trei luni și să îi informeze despre modul în care intenționează să acționeze. În al doilea rând, Comisia Europeană ar trebui să organizeze o audiere publică în comun cu Parlamentul European, reprezentat de comisia competentă, cu participarea unui reprezentat al Comisiei, în calitate de principal destinatar. Într-o a treia etapă, Comisia ar trebui, în termen de un an, să dea un răspuns definitiv inițiativelor, fie propunând o legislație în consecință, fie explicând amănunțit motivele pentru care nu întreprinde nicio acțiune în legătură cu acestea. În cazul în care propunerea legislativă diferă semnificativ de inițiativa cetățenilor, Comisia ar trebui, de asemenea, să ofere o explicație completă.

Justificare

Reacția Comisiei la acțiunile cetățenilor europeni ar trebui să fie justificată atât legal, cât și politic. În plus, acest fapt ar trebui demonstrat rațional, arătându-se că glasul cetățenilor este ascultat și că acțiunile care ar putea fi întreprinse sunt cântărite în mod serios și în detaliu.

Amendamentul  17

Propunere de regulament

Considerentul 18

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(18) Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date se aplică prelucrării datelor cu caracter personal efectuate în aplicarea prezentului regulament. În această privință, trebuie clarificat faptul că organizatorul unei inițiative a cetățenilor și autoritățile competente din statul membru respectiv sunt operatori de date în sensul Directivei 95/46/CE și trebuie specificată perioada maximă în care pot fi păstrate datele cu caracter personal colectate în legătură cu o inițiativă a cetățenilor. În calitatea lor de operatori de date, organizatorii trebuie să ia toate măsurile adecvate pentru a respecta obligațiile care le revin în temeiul Directivei 95/46/CE, în special cele referitoare la legalitatea prelucrării, la securitatea activităților de prelucrare și la comunicarea de informații, precum și drepturile persoanei vizate de a avea acces la propriile date cu caracter personal și de a corecta sau șterge aceste date.

(18) Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date se aplică prelucrării datelor cu caracter personal efectuate în aplicarea prezentului regulament. În această privință, din motive ținând de securitatea juridică, ar trebui clarificat faptul că organizatorii unei inițiative a cetățenilor și autoritățile competente din statul membru respectiv sunt operatori de date în sensul Directivei 95/46/CE și ar trebui specificată perioada maximă în care pot fi păstrate datele cu caracter personal colectate în legătură cu o inițiativă a cetățenilor. În calitatea lor de operatori de date, organizatorii trebuie să ia toate măsurile adecvate pentru a respecta obligațiile care le revin în temeiul Directivei 95/46/CE, în special cele referitoare la legalitatea prelucrării, la securitatea activităților de prelucrare și la comunicarea de informații, precum și drepturile persoanelor vizate de a avea acces la propriile lor date cu caracter personal și de a obține corectarea sau ștergerea acestor date.

Justificare

Amendamentul vizează explicarea părții dispozitive. (Modificările lingvistice nu privesc versiunea în limba română).

Amendamentul  18

Propunere de regulament

Considerentul 21

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(21) Comisia trebuie împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în scopul modificării anexelor la prezentul regulament.

(21) Luând în considerare că, în viitor, s-ar putea ivi necesitatea modificării sau completării anumitor dispoziții din prezentul regulament sau din anexele sale, Comisia ar trebui împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

Justificare

Amendament care reflectă schimbarea survenită în partea dispozitivă și care justifică utilizarea actelor delegate.

Amendamentul  19

Propunere de regulament

Considerentul 22

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(22) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament trebuie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei.

eliminat

Justificare

Specificațiile tehnice ar trebui adoptate prin acte delegate; în consecință, prevederea referitoare la competențele de executare devine caducă.

Amendamentul  20

Propunere de regulament

Considerentul 23

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(23) Comisia trebuie să prezinte un raport privind punerea în aplicare a prezentului regulament după cinci ani de la intrarea în vigoare a acestuia.

eliminat

Justificare

Repetarea unei părți din partea dispozitivă într-un considerent este superfluă.

Amendamentul  21

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1. „inițiativa cetățenilor” înseamnă o inițiativă, prezentată Comisiei în conformitate cu prezentul regulament, prin care Comisia este invitată să prezinte, în sfera competențelor sale, orice propunere corespunzătoare privind chestiuni pentru care cetățenii consideră că este nevoie de un act legislativ al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor, care a fost susținută de cel puțin un milion de semnatari eligibili provenind din cel puțin o treime din toate statele membre;

1. „inițiativa cetățenilor” înseamnă o inițiativă, prezentată Comisiei în conformitate cu prezentul regulament, prin care Comisia este invitată să prezinte, în sfera competențelor sale, orice propunere corespunzătoare privind chestiuni pentru care cetățenii consideră că este nevoie de un act legislativ al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor, care a fost susținută de cel puțin un milion de semnatari eligibili provenind din cel puțin o cincime dintre toate statele membre;

Justificare

Pentru a facilita lansarea unei inițiative, pentru ca procedura să fie mai simplă și mai puțin împovărătoare, este recomandabil să se stabilească un prag inferior.

Amendamentul  22

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2. „semnatari” înseamnă cetățeni ai Uniunii care au sprijinit o anumită inițiativă a cetățenilor prin completarea unei declarații de susținere a inițiativei respective;

2. „semnatari” înseamnă cetățeni sau rezidenți de drept ai Uniunii care au sprijinit o anumită inițiativă a cetățenilor prin completarea unei declarații de susținere a inițiativei respective;

Justificare

There are many reasons why all the participation of all residents should be facilitated, including:

- Non-EU citizens are fully integrated into political life in most member states (being active in political parties, trade unions and community groups, being elected as local councillors or even mayors, etc.) - it seems anomalous that they can not sign an initiative which is not binding in legislative terms

- It sends a signal to non-EU citizens that the EU is not their concern and does not want their involvement or input

- The process of verification of signatures may be done by member states by verifying a sample of signatures. This will encourage campaigners to actively discourage non-EU citizens from signing initiatives for fear of skewing the sample.

- It will exclude not only individuals but whole communities which will simply not be targeted by campaigners due to their having a higher percentage of non-EU citizens.

- It will promote subliminal racism as campaigners are encouraged to target people who look "more European" when collecting signatures.

- The political concept of a "citizens Europe", which inspires the European Citizens' Initiative was never intended to be exclusive, nor to discourage non-EU citizens from engaging with the EU

Amendamentul  23

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3. „organizator” înseamnă o persoană fizică sau juridică sau o organizație responsabilă de pregătirea inițiativei cetățenilor și de prezentarea acesteia în atenția Comisiei.

3. „organizatori” înseamnă persoane fizice care constituie un comitet al cetățenilor responsabil de pregătirea inițiativei cetățenilor și de prezentarea acesteia în atenția Comisiei.

 

(Acest amendament, și anume înlocuirea termenului de „organizator” cu acela de „organizatori”, se aplică întregului text. Adoptarea sa va necesita modificări corespunzătoare în întregul text.)

Justificare

O inițiativă a cetățenilor veritabilă ar trebui, prin definiție, să fie un instrument propriu democrației participative, accesibil cetățenilor Uniunii și nu destinat persoanelor juridice. În consecință, organizatorii trebuie să fie exclusiv cetățeni (persoane fizice). Pentru a fi în măsură să lanseze o inițiativă, organizatorii ar trebui să se constituie într-un comitet al cetățenilor.

Amendamentul  24

Propunere de regulament

Articolul 3 – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Dispoziții privind organizatorul și semnatarii

Dispoziții privind organizatorii și semnatarii

Justificare

O inițiativă a cetățenilor ar trebui lansată de un comitat al cetățenilor constituit din persoane fizice care sunt cetățeni ai Uniunii. Prin urmare, acest titlu trebuie adaptat în consecință.

Amendamentul  25

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Atunci când organizatorul este o persoană fizică, aceasta trebuie să fie cetățean al Uniunii și să fi împlinit vârsta care îi conferă drept de vot în alegerile europene.

(1) Organizatorii sunt cetățeni ai Uniunii care au împlinit vârsta care le conferă drept de vot în alegerile europene.

Atunci când organizatorul este o persoană juridică sau o organizație, aceasta trebuie să aibă sediul într-un stat membru. Organizațiile care în temeiul legislației naționale aplicabile nu au personalitate juridică desemnează reprezentanți care sunt în măsură să preia obligații juridice în nume propriu și să își asume responsabilitatea pentru acestea.

 

Justificare

Utilizarea pluralului este justificată de articolul 3 alineatul (1a) (nou). Eliminarea este necesară deoarece organizatorii trebuie să fie exclusiv persoane fizice.

Amendamentul          26

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 1a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(1a) Organizatorii se constituie într-un comitet al cetățenilor compus din cel puțin șapte persoane care sunt rezidenți a cel puțin șapte state membre.

 

Organizatorii desemnează un reprezentant și un supleant, care au funcția de a asigura legătura între comitetul cetățenilor și instituțiile Uniunii Europene de-a lungul procedurii și care au mandatul de a vorbi și a acționa în numele comitetului cetățenilor.

Justificare

Pentru a facilita abordarea unor chestiuni de relevanță europeană, procesul de reflecție asupra acestora și strângerea semnăturilor în întreaga Uniune, inițiativele ar trebui lansate de un număr definit de cetățeni, care ar trebui să instituie un comitet al cetățenilor. Comitetul ar trebui să fie în măsură să vorbească cu un singur glas, de unde și obligația de a desemna o persoană de contact și un supleant.

Amendamentul  27

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Pentru a putea susține o inițiativă propusă de cetățeni, semnatarii trebuie să fie cetățeni ai Uniunii și să fi împlinit vârsta care le conferă dreptul de vot în alegerile europene.

(2) Pentru a putea susține o inițiativă propusă de cetățeni, semnatarii trebuie să fie cetățeni sau rezidenți de drept ai Uniunii și să fi împlinit vârsta de cel puțin 16 ani.

Justificare

Pentru a încuraja participarea tinerilor europeni la definirea viitorului Uniunii, precum și o participare mai largă la viața democratică a Uniunii, ar fi de dorit să se stabilească o vârstă minimă mai mică decât cea necesară dreptului de vot în majoritatea statelor membre și decât vârsta minimă fixată pentru membrii comitetului cetățenilor.

Amendamentul  28

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Înainte de a începe colectarea declarațiilor de susținere de la semnatarii unei inițiative propuse de cetățeni, organizatorul trebuie să înregistreze propunerea în registrul Comisiei, furnizând informațiile stabilite în anexa II, în special în ceea ce privește obiectul și obiectivele propunerii, precum și sursele de finanțare și de sprijin pentru respectiva inițiativă propusă de cetățeni.

(1) Înainte de a începe colectarea declarațiilor de susținere de la semnatarii unei inițiative propuse de cetățeni, organizatorii trebuie să înregistreze propunerea în registrul Comisiei, furnizând informațiile stabilite în anexa II, în special în ceea ce privește obiectul și obiectivele inițiativei propuse de cetățeni.

 

Organizatorii furnizează, pentru registrul definit în al treilea paragraf și atunci când este cazul, pe site-ul lor internet, informații actualizate periodic cu privire la sursele de finanțare și de sprijin pentru respectiva inițiativă.

Informațiile sunt furnizate într-una din limbile oficiale ale Uniunii, într-un registru online pus la dispoziție de Comisie în acest scop (denumit în continuare „registrul”).

Informațiile sunt furnizate într-una sau mai multe dintre limbile oficiale ale Uniunii, într-un registru online pus la dispoziție de Comisie în acest scop (denumit în continuare „registrul”). Se pot oferi ulterior informații pentru a fi trecute în registru într-o altă limbă oficială decât limba/limbile în care au fost redactate inițial.

 

Traducerea inițiativei într-o altă limbă oficială a Uniunii este în sarcina organizatorilor.

Justificare

În practică, inițiativa trebuie tradusă deoarece comitetul cetățenilor este alcătuit din cetățeni provenind din țări diferite, iar semnăturile se strâng din cel puțin o cincime dintre statele membre.

Amendamentul  29

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Cu excepția cazurilor prevăzute la alineatele (3) și (4), Comisia înregistrează fără întârziere inițiativa propusă cu un număr de înregistrare unic și trimite o confirmare organizatorului.

(2) În cazul în care se stabilește că inițiativa propusă se califică drept o inițiativă a cetățenilor în sensul prezentului regulament, Comisia o înregistrează cu un număr de înregistrare unic și trimite o confirmare organizatorilor.

Justificare

Înregistrarea trebuie respinsă numai în cazurile în care acțiunea în cauză nu este o inițiativă a cetățenilor. Aceste cazuri sunt definite de tratate și de prezentul regulament.

Amendamentul  30

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3) Inițiativele propuse de cetățeni, care pot fi considerate, în mod întemeiat, ca fiind neadecvate din cauza caracterului lor abuziv sau lipsit de seriozitate nu se înregistrează.

(3) Comisia înregistrează inițiativele propuse în termen de două luni de la primire, atunci când sunt satisfăcute următoarele condiții:

 

(a) comitetul cetățenilor a fost constituit și a fost desemnată persoana de contact;

 

(b) nu există diferențe evidente și semnificative între versiunile lingvistice ale titlului, obiectului și obiectivelor inițiativei propuse;

 

(c) inițiativa nu depășește în mod evident cadrul competențelor conferite Comisiei prin tratate de a prezenta o propunere pentru actul legislativ cerut;

 

(d) inițiativa propusă nu este vădit abuzivă, frivolă sau vexatorie;

 

(e) inițiativa propusă nu contravine vădit valorilor Uniunii, specificate la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Justificare

The Commission proposal separates the question of registration and admissibility. In the rapporteurs' view if a certain move by citizens fulfils all the criteria set out by the treaty and the regulation for a citizens' initiative, the organisers' right to collect signatures can not be denied. In that case there is no need to further examine "admissibility". On the other hand, if it doesn't fulfil those criteria, then it is not a citizens' initiative but something else (petition, letter, complaint, etc.) and in that case, for the sake of legal certainty, it should be made clear from the beginning that collecting signatures is a waste of time. The Regulation therefore should contain the criteria laid down in this amendment in order to make it possible to assess right in the beginning whether a citizens' initiative is on the table or not. If any of the above criteria is not fulfilled, the Commission can automatically deny registration, because the proposed move is not a citizens' initiative; thus the Commission wouldn't formally give a decision on competence issues: it would simply decide on an administrative level whether it is a citizens' initiative or not. The Commission should have a reasonable deadline for the decision on the registration of an initiative, because some serious initiatives could require a thorough evaluation of the issue.

Amendamentul  31

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 3a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3a) Comisia refuză înregistrarea dacă nu sunt îndeplinite condițiile stabilite la alineatul (3).

 

Comisia ia toate măsurile pe care le consideră necesare pentru a asigura organizatorii că decizia privind înregistrarea respectă întru totul litera și spiritul tratatelor, fără a aduce atingere deciziei ulterioare privind substanța chestiunii.

 

În cazul în care refuză înregistrarea unei inițiative, Comisia informează organizatorii cu privire la motivele refuzului și la toate căile de atac disponibile, judiciare și extrajudiciare.

Justificare

The registration of an initiative should only be refused if it is not a citizens' initiative pursuant to this Regulation or if this can not be assessed, because there are serious contradictions in the translations prepared by the organisers.

The Commission should decide on the registration on strict legal grounds; however, that decision should not bind its hands as to its ulterior decision on the substance of the matter.

As a part of good administration, organisers should have feedback from the Commission which would allow them to adjust the initiative in order to be appropriate for registration. The organisers should also have information on the modalities on how to challenge the Commission's decision if they deem it necessary.

Amendamentul  32

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(4) Comisia respinge înregistrarea inițiativelor propuse de cetățeni care sunt vădit contrare valorilor Uniunii.

(4) În orice moment înaintea prezentării declarațiilor de susținere în conformitate cu articolul 9, organizatorii pot retrage o inițiativă înregistrată. În cazul retragerii inițiativei, se introduce în registru o mențiune în acest sens.

Justificare

A se vedea celelalte justificări ale amendamentelor la articolul 4.

Comitetul cetățenilor trebuie să aibă libertatea de a retrage inițiativa în cazul în care consideră că este inutil să continue colectarea semnăturilor sau pur și simplu nu mai are intenția să-și continue activitatea dintr-un motiv sau altul. Cu toate acestea, această posibilitate nu mai trebuie să existe după prezentarea declarațiilor de susținere, deoarece statele membre cheltuie banii contribuabililor pentru a verifica semnăturile.

Amendamentul  33

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 1 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În acest scop, poate fi utilizat orice formular de declarație de susținere care este conform cu modelul prezentat în anexa III. Organizatorul completează formularele potrivit indicaților prezentate în anexa III înainte de a începe să colecteze declarațiile de susținere de la semnatari. Informațiile prezentate în formulare trebuie să corespundă informațiilor menționate în registru.

În acest scop, pot fi utilizate doar versiunile lingvistice înregistrate ale formularului de declarație de susținere care sunt conforme cu modelul prezentat în anexa III. Organizatorii completează formularele potrivit indicaților prezentate în anexa III înainte de a începe să colecteze declarațiile de susținere de la semnatari. Informațiile prezentate în formulare trebuie să corespundă informațiilor menționate în registru.

Justificare

În conformitate cu anexa III, semnatarii trebuie să furnizeze următoarele informații: numele, adresa permanentă, data și locul nașterii, cetățenia și data semnăturii. Doar versiunile lingvistice înregistrate ale formularului pot fi folosite pentru colectarea semnăturilor, pentru că altfel, în cazul unor traduceri incorecte, nu se poate asigura faptul că semnăturile au fost colectate pentru aceeași inițiativă.

Amendamentul  34

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 4 – paragraful 1a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

La sfârșitul acestei perioade, în registru se menționează faptul că perioada a expirat și, dacă este cazul, faptul că Comisia a constatat că nu au fost depuse declarațiile de susținere necesare.

Amendamentul  35

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Înainte de a începe colectarea declarațiilor de susținere de la semnatari, organizatorul asigură conformitatea sistemului de colectare online utilizat în acest scop cu dispozițiile de la alineatul (4). În orice moment, organizatorul poate solicita autorităților competente relevante din statul membru în care datele colectate sunt sau vor fi stocate să certifice conformitatea sistemului de colectare online cu dispozițiile respective. În orice caz, organizatorul solicită certificarea înainte de a prezenta declarațiile de susținere spre verificare în conformitate cu articolul 9.

(2) Înainte de a începe colectarea declarațiilor de susținere de la semnatari, organizatorii asigură conformitatea sistemului de colectare online utilizat în acest scop cu dispozițiile de la alineatul (4). În orice moment, organizatorii pot solicita autorităților competente relevante din statul membru în care datele colectate sunt sau vor fi stocate să certifice conformitatea sistemului de colectare online cu dispozițiile respective. În orice caz, organizatorii solicită certificarea înainte de a începe colectarea declarațiilor de susținere.

 

Organizatorii pun la dispoziția publicului, pe site-ul utilizat pentru sistemul de colectare online, un exemplar al certificatului emis în acest scop.

 

În termen de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia pune la dispoziție o aplicație informatică cu sursă deschisă, care prezintă unele dintre caracteristicile tehnice și de securitate necesare pentru a respecta dispozițiile prezentului regulament referitoare la sistemele de colectare online. Aplicația informatică este pusă gratuit la dispoziția organizatorilor.

 

Comisia informează Parlamentul European cu privire la progresele realizate în vederea creării aplicației informatice cu sursă deschisă în termen de cel mult trei luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

Justificare

Pentru ca aplicația informatică cu sursă deschisă să asigure colectarea online a semnăturilor într-un mod simplu, comun în toate statele membre, care să respecte cerințele privind protecția datelor, Comisia ar trebui să informeze Parlamentul cu privire la progresele realizate. Informarea ar trebui să aibă loc înainte de punerea la dispoziție în mod definitiv a aplicației cu sursă deschisă. Acest lucru ar permite semnalarea problemelor în vederea corectării lor de către Comisie.

Colectarea online a semnăturilor trebuie facilitată de către Comisie prin crearea unei aplicații informatice cu sursă deschisă. Este mai logic să se solicite certificatul pentru sistemele de colectare online înainte, și nu după colectarea semnăturilor. În plus, certificatul ar trebui publicat pe site-ul internet, astfel încât cetățenii să știe că pot avea încredere în sistem.

Amendamentul          36

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 4 – litera b

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(b) identitatea persoanei în cauză poate fi verificată;

(b) faptul că fiecare persoană depune o singură declarație poate fi verificat;

Justificare

Identitatea persoanei nu este necesară pentru a verifica autenticitatea declarațiilor de susținere. Este suficient să se verifice că persoana îndeplinește criteriile necesare pentru a semna și că a semnat doar o singură dată. Faptul că o anumită persoană poate semna doar o dată trebuie verificat și în cazul semnăturilor online.

Amendamentul  37

Propunere de regulament

Articolul 6 – paragraful 4 – litera d

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(d) sistemul poate genera declarații de susținere individuale într-o formă care să fie conformă cu modelul prevăzut în anexa III, pentru ca statele membre să își poată exercita controlul asupra acestora în conformitate cu articolul 9 alineatul (2).

(d) sistemul poate genera declarații de susținere într-o formă care să fie conformă cu modelul prevăzut în anexa III, pentru ca statele membre să își poată exercita controlul asupra acestora în conformitate cu articolul 9 alineatul (2).

Justificare

Declarația online de susținere (a se vedea anexa III) poate avea, de asemenea, forma unei liste.

Amendamentul  38

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(5) În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia adoptă specificațiile tehnice de punere în aplicare a alineatului (4), în conformitate cu procedura de reglementare prevăzută la articolul 19 alineatul (2).

(5) În termen de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia adoptă, prin acte delegate, în conformitate cu articolul (16) și cu respectarea condițiilor prevăzute la articolele 17 și 18, specificațiile tehnice pentru sistemele de colectare online.

Justificare

Specificațiile tehnice trebuie adoptate prin acte delegate, și nu prin acte de punere în aplicare. Modificarea termenului limită este necesară pentru alinierea diferitelor termene limită aplicabile după intrarea în vigoare.

Amendamentul  39

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Semnatarii unei inițiative a cetățenilor trebuie să provină din cel puțin o treime din statele membre.

(1) Semnatarii unei inițiative a cetățenilor trebuie să provină din cel puțin o cincime din statele membre.

Justificare

Pentru a facilita lansarea unei inițiative, pentru ca procedura să fie mai simplă și mai puțin împovărătoare, este recomandabil să se stabilească un prag inferior.

Amendamentul  40

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Într-o treime din statele membre, semnatarii trebuie să reprezinte cel puțin numărul minim de cetățeni prevăzut în anexa I.

(2) Într-o cincime din statele membre, semnatarii trebuie să reprezinte cel puțin numărul minim de cetățeni prevăzut în anexa I.

Justificare

Pentru a facilita lansarea unei inițiative, pentru ca procedura să fie mai simplă și mai puțin împovărătoare, este recomandabil să se stabilească un prag inferior.

Amendamentul  41

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3) Se consideră că semnatarii provin din statul membru care a eliberat documentul de identificare menționat în declarația de susținere semnată de aceștia.

(3) Se consideră că semnatarii provin din statul membru în care își au reședința permanentă.

 

Un semnatar care nu este resortisant al statului membru în care își are reședința permanentă poate decide să fie considerat ca provenind fie din statul membru în care își are reședința permanentă, fie din statul membru al cărui resortisant este.

 

Se consideră că un semnatar cu reședința permanentă într-o țară terță provine din statul membru al cărui resortisant este.

Justificare

În locul actelor de identitate ar trebui indicată reședința permanentă. În acest mod s-ar evita descurajarea de la semnare a unor potențiali semnatari. Reședința permanentă ar trebui să constituie primul criteriu pentru determinarea provenienței semnăturilor. Cetățenii UE care locuiesc într-un alt stat membru decât cel a cărui naționalitate o dețin sau care locuiesc în afara teritoriului UE nu ar trebui excluși de la posibilitatea de a participa la o inițiativă a cetățenilor. Prin urmare, criteriul care ar trebui utilizat pentru determinarea provenienței semnăturii ar trebui să îl reprezinte naționalitatea semnatarului.

Amendamentul  42

Propunere de regulament

Articolul 8

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Articolul 8

Decizia privind admisibilitatea unei inițiative propuse de cetățeni

eliminat

(1) După colectarea a 300 000 de declarații de susținere în conformitate cu articolul 5 de la semnatari provenind din cel puțin trei state membre, organizatorul va prezenta Comisiei o cerere în vederea unei decizii privind admisibilitatea inițiativei propuse de cetățeni. În acest scop, organizatorul utilizează formularul prezentat în anexa V.

 

(2) În termen de două luni de la primirea cererii la care se face referire la alineatul (1), Comisia ia o decizie privind admisibilitatea. Inițiativa propusă de cetățeni se consideră admisibilă dacă îndeplinește următoarele condiții:

 

(a) se referă la o chestiune pentru care poate fi adoptat un act legislativ al Uniunii în scopul punerii în aplicare a tratatelor și

 

(b) se încadrează în sfera de competență a Comisiei pentru prezentarea unei propuneri.

 

(3) Decizia la care se face referire la alineatul (2) se notifică organizatorului inițiativei propuse de cetățeni și se publică.

 

Justificare

A se vedea justificările amendamentelor la articolul 4.

Amendamentul  43

Propunere de regulament

Articolul 9 – alineatul 1 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) După colectarea de la semnatari a declarațiilor de susținere necesare, în conformitate cu articolele 5 și 7, și cu condiția unei decizii pozitive a Comisiei cu privire la admisibilitatea inițiativei propuse de cetățeni în conformitate cu articolul 8, organizatorul prezintă declarațiile de susținere, pe suport de hârtie sau în format electronic, autorităților competente relevante menționate la articolul 14 spre verificare și certificare. În acest scop, organizatorul utilizează formularul prezentat în anexa VI.

(1) După colectarea de la semnatari a declarațiilor de susținere necesare, în conformitate cu articolele 5 și 7, organizatorii prezintă declarațiile de susținere, pe suport de hârtie sau în format electronic, autorităților competente relevante menționate la articolul 14 spre verificare și certificare. În acest scop, organizatorii utilizează formularul prezentat în anexa VI.

Justificare

A se vedea justificările amendamentelor la articolul 4.

Amendamentul  44

Propunere de regulament

Articolul 9 – alineatul 1 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Organizatorul prezintă declarațiile de susținere statului membru care a eliberat documentul de identificare menționat în declarațiile respective.

Organizatorii prezintă declarațiile de susținere statului membru în care semnatarii își au reședința permanentă.

 

Un semnatar care nu este resortisant al statului membru în care își are reședința permanentă poate decide să fie considerat ca provenind fie din statul membru în care își are reședința permanentă, fie din statul membru al cărui resortisant este.

 

În cazul în care semnatarii își au reședința permanentă într-o țară terță, organizatorii prezintă declarațiile de susținere statului membru ai cărui resortisanți sunt.

Justificare

În locul actelor de identitate ar trebui indicată reședința permanentă. În acest mod s-ar evita descurajarea de la semnare a unor potențiali semnatari. Reședința permanentă ar trebui să constituie criteriul pentru determinarea provenienței semnăturilor. Cetățenii UE care locuiesc într-un alt stat membru decât cel a cărui naționalitate o dețin sau care locuiesc în afara teritoriului UE nu ar trebui excluși de la posibilitatea de a participa la o inițiativă a cetățenilor. Prin urmare, criteriul care ar trebui utilizat pentru determinarea provenienței semnăturii ar trebui să îl reprezinte naționalitatea semnatarului.

Amendamentul  45

Propunere de regulament

Articolul 9 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) În termen de cel mult trei luni, autoritățile competente verifică, pe baza unor controale corespunzătoare, declarațiile de susținere care i-au fost prezentate și eliberează organizatorului un certificat conform cu modelul prezentat în anexa VII, care certifică numărul de declarații de susținere valide pentru statul membru respectiv.

(2) În termen de cel mult trei luni, autoritățile competente verifică, pe baza unor controale corespunzătoare, declarațiile de susținere prezentate și eliberează organizatorilor un certificat conform cu modelul prezentat în anexa VII, care certifică numărul de declarații de susținere valide pentru statul membru respectiv.

 

În scopul verificării declarațiilor de susținere, autoritățile competente se asigură că fiecare persoană are drept de semnătură și că a semnat doar o dată. Nu se solicită autentificarea semnăturilor.

Justificare

Identitatea persoanei nu este necesară pentru a verifica autenticitatea declarațiilor de susținere. Este suficient să se verifice că persoana îndeplinește criteriile necesare pentru a semna și că a semnat doar o singură dată.

Amendamentul  46

Propunere de regulament

Articolul 10 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

După obținerea certificatelor menționate la articolul 9 alineatul (2) și sub rezerva respectării tuturor procedurilor și condițiilor relevante prevăzute în prezentul regulament, organizatorul poate prezenta Comisiei inițiativa cetățenilor.

După obținerea certificatelor menționate la articolul 9 alineatul (2) și sub rezerva respectării tuturor procedurilor și condițiilor relevante prevăzute în prezentul regulament, organizatorii pot prezenta Comisiei inițiativa cetățenilor, însoțită de informații cu privire la orice formă de sprijin sau finanțare primită pentru inițiativă. Informațiile se publică în registrul Comisiei.

 

Valoarea sprijinului și a finanțării primite de la orice sursă peste care trebuie furnizate informații este identică cu cea stabilită în Regulamentul (CE) nr. 2004/2003 al Parlamentul European și al Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind statutul și finanțarea partidelor politice la nivel european1.

 

__________________________________

1JO L 297, 15.11.2003, p. 1.

Justificare

Comitetul cetățenilor ar trebui să asigure o transparență totală a fondurilor și a sprijinului de care a beneficiat pentru inițiativă. Nu ar fi însă realist și ar reprezenta o supraîncărcare administrativă a organizatorilor să fie obligați să prezinte informații detaliate pentru fiecare donație de la persoane fizice, indiferent de valoarea acesteia. Comisia ar trebui, de aceea, să fie capabilă să determine suma respectivă prin acte delegate.

Amendamentul  47

Propunere de regulament

Articolul 11 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) La primirea unei inițiative a cetățenilor în conformitate cu articolul 10, Comisia:

(1) La primirea unei inițiative a cetățenilor în conformitate cu articolul 10, Comisia:

(a) publică fără întârziere inițiativa cetățenilor pe site-ul său internet;

(a) publică fără întârziere inițiativa cetățenilor pe site-ul său internet;

(b) examinează inițiativa cetățenilor și, în termen de 4 luni, își prezintă concluziile într-o comunicare privind inițiativa respectivă, acțiunile pe care intenționează să le întreprindă și, dacă este cazul, motivele care stau la baza acestor acțiuni.

(b) examinează inițiativa cetățenilor, îi primește pe organizatorii respectivei inițiative la un nivel corespunzător și, în termen de trei luni, își prezintă concluziile inițiale privind inițiativa respectivă într-o comunicare;

 

(c) organizează o audiere publică împreună cu Parlamentul European, reprezentat de comisia competentă, în cadrul căreia Comisia este reprezentată la nivel de comisar sau direcție generală, iar organizatorii au posibilitatea să explice în detaliu probleme ridicate de inițiativă;

 

(d) prezintă o propunere legislativă în termen de un an sau include propunerea în programul său de lucru pe anul următor. În cazul în care Comisia nu prezintă o astfel de propunere, aceasta oferă organizatorilor, precum și Parlamentului European și Consiliului, explicații detaliate privind motivele pentru care nu întreprinde nicio acțiune în legătură cu inițiativa.

Justificare

Comisia trebuie să ajungă la anumite concluzii juridice și politice cu privire la inițiativă. Comunicarea sa trebuie să conțină ambele tipuri de concluzii. Modificarea termenului limită urmărește să reflecte realizările noului acord-cadru. A se vedea, de asemenea, justificarea la considerentul 17.

Amendamentul  48

Propunere de regulament

Articolul 11 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Comunicarea la care se face referire la alineatul (1) litera (b) se notifică organizatorului inițiativei cetățenilor, precum și Parlamentului European și Consiliului și se publică.

(2) Comunicarea la care se face referire la alineatul (1) litera (b) se notifică organizatorilor, precum și Parlamentului European și Consiliului și se publică.

Justificare

A se vedea justificările amendamentelor la articolul 3.

Amendamentul  49

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Organizatorul distruge toate declarațiile de susținere primite în favoarea unei anumite inițiative a cetățenilor și orice copie a acestora în termen de cel mult o lună de la prezentarea inițiativei respective în atenția Comisiei în conformitate cu articolul 10 sau în termen de 18 luni de la data de înregistrare a inițiativei propuse de cetățeni, reținându-se termenul cel mai scurt.

Dacă acțiunile nu fac obiectul unui litigiu, organizatorii distrug toate declarațiile de susținere primite în favoarea unei anumite inițiative a cetățenilor și orice copie a acestora în termen de cel mult două luni de la publicarea comunicării Comisiei menționate la articolul 11 alineatul (1) litera (b). În caz de litigiu, declarațiile se distrug la o lună de la încheierea litigiului. Cu excepția cazului în care autoritățile competente ale statelor membre nu au încheiat încă verificarea declarațiilor de susținere, acestea se distrug, de asemenea, dacă o inițiativă propusă a cetățenilor nu a fost prezentată Comisiei în termen de 18 luni de la data înregistrării sale.

Justificare

Regulamentul trebuie să ia în considerare posibilitatea ca aceste documente să fie necesare în cazul unui eventual litigiu.

Amendamentul  50

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Autoritatea competentă distruge toate declarațiile de susținere și toate copiile acestora pe care le-a primit în scopul efectuării verificărilor în conformitate cu articolul 9 alineatul (2), în termen de cel mult o lună de la eliberarea certificatului la care se face referire la articolul respectiv.

Autoritatea competentă distruge toate declarațiile de susținere și toate copiile acestora pe care le-a primit în scopul efectuării verificărilor în conformitate cu articolul 9 alineatul (2), în termen de cel mult două luni de la eliberarea certificatului la care se face referire la articolul respectiv. În caz de litigiu, declarațiile se distrug la o lună de la încheierea litigiului.

Justificare

A se vedea justificarea precedentă.

Amendamentul  51

Propunere de regulament

Articolul 13 – alineatul 1 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Statele membre asigură că organizatorii rezidenți sau stabiliți pe teritoriul lor răspund, în temeiul dreptului civil sau penal din statul respectiv, pentru încălcarea prezentului regulament și, în special, pentru:

Statele membre asigură că organizatorii rezidenți pe teritoriul lor răspund, în temeiul dreptului civil sau penal din statul respectiv, pentru încălcarea prezentului regulament și, în special, pentru:

Justificare

Doar persoanele fizice pot fi organizatori.

Amendamentul  52

Propunere de regulament

Articolul 15

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Modificarea anexelor

Acte delegate

Comisia poate adopta, prin acte delegate în conformitate cu articolele 16, 17 și 18, modificări ale anexelor la prezentul regulament.

Comisia poate adopta, prin acte delegate în conformitate cu articolele 16, 17 și 18:

 

– specificații tehnice pentru sistemele de colectare online în conformitate cu articolul 6 alineatul (5);

 

modificări ale anexelor la prezentul regulament.

Justificare

Comisia ar trebui să aibă posibilitatea de a adopta acte delegate cu privire la toate aspectele enumerate în acest amendament. Și titlul ar trebui, de aceea, modificat în consecință.

Dispozițiile de stabilire a valorii minime a sprijinului și finanțării peste care trebuie prezentate informații nu ar trebui adoptate prin acte delegate, deoarece nu ar trebui să existe niciun prag minim pentru sprijinul financiar.

Amendamentul  53

Propunere de regulament

Articolul 18 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Parlamentul European și Consiliul pot prezenta obiecțiuni cu privire la actul delegat într-o perioadă de două luni de la data notificării. La inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului, această perioadă se prelungește cu o lună.

(1) Parlamentul European sau Consiliul pot prezenta obiecțiuni cu privire la actul delegat într-o perioadă de două luni de la data notificării. La inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului, această perioadă se prelungește cu două luni.

Justificare

Pentru a se conforma abordării orizontale urmate de PE, termenul ar trebui să fie mai lung decât a propus Comisia.

Amendamentul  54

Propunere de regulament

Articolul 19

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Articolul 19

eliminat

Comitetul

 

(1) În scopul punerii în aplicare a articolului 6 alineatul (5), Comisia este asistată de un comitet.

 

(2) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.

 

Termenul prevăzut la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.

 

Justificare

Specificațiile tehnice pentru sistemele de colectare online ar trebui adoptate prin acte delegate; de aceea, dispoziția privind actele de punere în aplicare devine caducă.

Amendamentul  55

Propunere de regulament

Articolul 20a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Articolul 20a

 

Asistență

 

(1) Comisia redactează și actualizează un ghid complet și ușor de utilizat al inițiativei cetățenilor.

 

(2) Comisia oferă un centru de asistență prin care să ajute organizatorii și să intre în dialog cu aceștia încă dintr-un stadiu incipient al inițiativei.

 

La cerere, Comisia informează organizatorii cu privire la propunerile legislative curente sau planificate care se referă la chestiunile ridicate de inițiativă, precum și cu privire la alte inițiative ale cetățenilor care sunt legate total sau parțial de același subiect.

Justificare

For the sake of the success of this new democratic tool, it is important that citizens are well informed about the procedure to be followed. The Commission should therefore provide a user friendly guide on the initiative and should set up a help desk which would be a natural reference point to organisers if they have questions or if they wish to clarify a certain issue with the EU institution responsible for the registration of the initiative. Especially, the Commission should help the organisers with information on current or intended legislative proposals, in order to avoid wasting energy on a matter that is already took up by the Commission. The information on other registered initiatives concerning the same matter could enhance the European dimension of initiatives.

Amendamentul  56

Propunere de regulament

Articolul 21

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare a acestuia.

În termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament și la fiecare trei ani după aceea, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare a regulamentului, acordând o atenție deosebită sistemelor de colectare online și aplicării cerințelor legate de transparența sprijinirii și finanțării inițiativelor, precum și o propunere legislativă, dacă este cazul, de modificare a prezentului regulament.

Amendamentul  57

Propunere de regulament

Articolul 22

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament intră în vigoare în prima zi a lunii următoare publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

El devine aplicabil la șase luni de la intrarea sa în vigoare.

Amendamentul  58

Propunere de regulament

Anexa II

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Informațiile necesare pentru înregistrarea unei inițiative propuse de cetățeni

Informațiile necesare pentru o inițiativă propusă de cetățeni

Pentru a înregistra o inițiativă propusă de cetățeni în registrul Comisiei, trebuie furnizate următoarele informații:

Pentru registrul Comisiei, trebuie furnizate următoarele informații:

1. titlul inițiativei propuse de cetățeni, în cel mult 100 de caractere;

1. titlul inițiativei propuse de cetățeni, în cel mult 100 de caractere;

2. obiectul inițiativei, în cel mult 200 de caractere;

2. obiectul inițiativei, în cel mult 200 de caractere;

3. descrierea, în cel mult 500 de caractere, a obiectivelor propunerii față de care Comisia este invitată să acționeze;

3. descrierea, în cel mult 500 de caractere, a obiectivelor propunerii față de care Comisia este invitată să acționeze;

4. temeiul juridic din tratate în baza căruia Comisia poate acționa;

4. dispozițiile tratatului considerate relevante de către organizatori pentru acțiunea propusă;

5. numele complet, adresa poștală și adresa de e-mail ale organizatorului sau, în cazul unei persoane juridice sau al unei organizații, ale reprezentantului legal;

5. numele complete, adresele poștale și adresele de e-mail ale organizatorilor și persoanelor de contact;

7. toate sursele de finanțare și de sprijinire a inițiativei propuse la momentul înregistrării.

6. toate sursele de sprijinire și de finanțare a inițiativei propuse la momentul înregistrării.

Organizatorii pot furniza, într-o anexă, informații mai detaliate privind obiectul, obiectivele și contextul inițiativei propuse de cetățeni. De asemenea, organizatorii pot pune la dispoziție un proiect de text legislativ, dacă doresc.

Organizatorii pot furniza, într-o anexă, informații mai detaliate privind obiectul, obiectivele și contextul inițiativei propuse de cetățeni. De asemenea, organizatorii pot pune la dispoziție un proiect de text legislativ, dacă doresc.

Justificare

Modificări necesare în urma amendării părții dispozitive. Titlul și prima frază trebuie modificate întrucât articolul 4 modifică substanțial natura și procedura înregistrării. Astfel, titlul poate duce în eroare, deoarece pentru înregistrare sunt necesare mai multe elemente decât cele listate în anexă, de exemplu este necesar ca inițiativa să nu contravină valorilor Uniunii etc. În plus, motivele pentru refuzarea înregistrării sunt enumerate la articolul 4. Anexa nu ar trebui să adauge ceva la aceste condiții.

Amendamentul  59

Propunere de regulament

Anexa III

Textul propus de Comisie

Formular de declarație de susținere

Caseta 1: (a se completa în prealabil de către organizator)

1.            Numărul de înregistrare atribuit de Comisie*:

2.            Data înregistrării*:

3.            Adresa de internet a inițiativei propuse de cetățeni în registrul Comisiei*:

 

Caseta 2: (a se completa în prealabil de către organizator)

1.            Titlul inițiativei propuse de cetățeni*: (maximum 100 de caractere)

2.            Obiectul*: (obiectul ar trebui să fie cât mai clar posibil) (maximum 200 de caractere)

3.            Descrierea principalelor obiective ale inițiativei propuse de cetățeni*: (maximum 500 de caractere)

4.            Numele și adresa organizatorului*:

5.            Site-ul inițiativei propuse de cetățeni*:

 

Caseta 3: (a se completa de către semnatar)

1.            Numele semnatarului        

  Prenume*: .................................…Nume*:

2.            Adresa:

 

  Strada:

  Cod poștal:  Oraș*:

  Țara*:

3.            E-mail:

4.            Data și locul nașterii*:        

  Data nașterii:  Locul și țara:

5.            Cetățenia*:

6.            Numărul personal de identificare*:              

  Tipul de număr de identificare/document de identitate*:  

  Carte națională de identitate:   Pașaport:   Securitate socială:   

  Statul membru care a eliberat numărul de identificare/documentul de identitate*:

7.            Certific prin prezenta că informațiile prezentate în acest formular sunt corecte și că am susținut această inițiativă propusă de cetățeni numai o singură dată*.  

  Data și semnătura semnatarului*¨: ………..

 

*: rubrici obligatorii 

¨: semnătura nu este necesară atunci când formularul este depus electronic

Amendamentul Parlamentului

Formular de declarație de susținere

Caseta 1: (a se completa în prealabil de către organizatori)

1.            Numărul de înregistrare atribuit de Comisie:

2.            Data înregistrării:

3.            Adresa de internet a inițiativei propuse de cetățeni în registrul Comisiei:

 

Caseta 2: (a se completa în prealabil de către organizatori)

1.            Titlul inițiativei propuse de cetățeni: (maximum 100 de caractere)

2.            Obiectul: (obiectul ar trebui să fie cât mai clar posibil) (maximum 200 de caractere)

3.            Descrierea principalelor obiective ale inițiativei propuse de cetățeni*: (maximum 500 de caractere)

4.            Numele și adresele organizatorului:

4a. Numele și adresele persoanelor de contact:

5.            Site-ul inițiativei propuse de cetățeni*:

5a.         Toate sursele de sprijinire și finanțare a inițiativei propuse de cetățeni:

 

Caseta 3: (a se completa de către semnatari)

Nume

Adresa reședinței permanente

Data și locul nașterii

Cetățenia

Data semnării

Semnătura ¨

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Semnatarii pot susține o anumită inițiativă propusă de cetățeni numai o singură dată!

______

* Dacă este cazul

¨: semnătura nu este necesară atunci când formularul este depus electronic

Justificare

Modificări necesare în urma amendării părții dispozitive. Formularul trebuie să conțină câteva linii pentru colectarea semnăturilor, întrucât aceasta este modalitatea obișnuită de a le colecta.

Amendamentul  60

Propunere de regulament

Anexa V

Textul propus de Comisie

Formular de solicitare a unei decizii privind admisibilitatea unei inițiative propuse de cetățeni

1.          Titlul inițiativei cetățenilor*:

2.          Numărul de înregistrare atribuit de Comisie*:

3.          Data înregistrării*:

4.          Numărul de declarații de susținere primite*:

5.          Numărul de semnatari pentru fiecare stat membru*:

 

BE

BG

CZ

DK

DE

EE

IE

EL

ES

FR

IT

CY

LV

LT

LU

Numărul de semnatari

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

HU

MT

NL

AT

PL

PT

RO

SI

SK

FI

SE

UK

TOTAL

Numărul de semnatari

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6.          Declar prin prezenta că informațiile înscrise în prezentul formular sunt corecte.

Data și semnătura organizatorului*:

*: rubrici obligatorii 

Amendamentul Parlamentului

eliminat

Justificare

Articolul 8 se elimină.

Amendamentul  61

Propunere de regulament

Anexa VI

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Formular de prezentare a declarațiilor de susținere în atenția autorităților competente din statele membre

Formular de prezentare a declarațiilor de susținere în atenția autorităților competente din statele membre

1. Numele complet, adresa poștală și adresa de e-mail ale organizatorului sau, în cazul unei persoane juridice sau al unei organizații, ale reprezentantului legal*:

1. Numele complete, adresele poștale și adresele de e-mail ale organizatorilor și persoanelor de contact*;

2. Titlul inițiativei cetățenilor*:

2. Titlul inițiativei cetățenilor*:

3. Numărul de înregistrare atribuit de Comisie*:

3. Numărul de înregistrare atribuit de Comisie*:

4. Data înregistrării*:

4. Data înregistrării*:

5. Data solicitării deciziei privind admisibilitatea*:

 

6. Numărul de semnatari provenind din [statul membru]*

6. Numărul de semnatari provenind din [statul membru]*

7.        Anexe*:

7.        Anexe*:

[Includeți toate declarațiile de susținere din partea semnatarilor care au un număr personal de identificare eliberat de același stat membru.  

 

Dacă este cazul, includeți certificatul (certificatele) relevant(e) prin care este certificată conformitatea sistemului de colectare online cu Regulamentul xxxx/xxxx)

[Dacă este cazul, includeți certificatul (certificatele) relevant(e) prin care este certificată conformitatea sistemului de colectare online cu Regulamentul xxxx/xxxx]

8. Data și semnătura organizatorului*:

8. Data și semnăturile organizatorilor*:

*: rubrici obligatorii

*: rubrici obligatorii

Justificare

Modificări necesare în urma amendării părții dispozitive.

Amendamentul  62

Propunere de regulament

Anexa VIII

Textul propus de Comisie

Formular de prezentare a unei inițiative a cetățenilor în atenția Comisiei

1.          Titlul inițiativei cetățenilor*:

2.          Numărul de înregistrare atribuit de Comisie*:

3.          Data înregistrării*:

4.          Numărul de declarații de susținere eligibile primite*: (trebuie să fie peste 1 milion)

5.          Numărul de semnatari certificat pentru fiecare stat membru*:

 

BE

BG

CZ

DK

DE

EE

IE

EL

ES

FR

IT

CY

LV

LT

LU

Numărul de semnatari

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

HU

MT

NL

AT

PL

PT

RO

SI

SK

FI

SE

UK

TOTAL

Numărul de semnatari

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6.          Numele complet, adresa poștală și adresa de e-mail ale organizatorului sau, în cazul unei persoane juridice sau al unei organizații, ale reprezentantului legal:

7.          Declar prin prezenta că informațiile înscrise în prezentul formular sunt corecte.

Data și

semnătura organizatorului*:

8.          Anexe*: Includeți toate certificatele

*: rubrici obligatorii

Amendamentul Parlamentului

Formular de prezentare a unei inițiative a cetățenilor în atenția Comisiei

1.          Titlul inițiativei cetățenilor*:

2.          Numărul de înregistrare atribuit de Comisie*:

3.          Data înregistrării*:

4.          Numărul de declarații de susținere eligibile primite*: (trebuie să fie peste 1 milion)

5.          Numărul de semnatari certificat pentru fiecare stat membru*:

 

BE

BG

CZ

DK

DE

EE

IE

EL

ES

FR

IT

CY

LV

LT

LU

Numărul de semnatari

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

HU

MT

NL

AT

PL

PT

RO

SI

SK

FI

SE

UK

TOTAL

Numărul de semnatari

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6.          Numele complete, adresele poștale și adresele de e-mail ale organizatorilor și persoanelor de contact.

7.          Declarăm prin prezenta că informațiile înscrise în prezentul formular sunt corecte.

Data și

semnăturile organizatorilor*:

8.          Anexe*: Includeți toate certificatele

*: rubrici obligatorii

Justificare

Modificări necesare în urma amendării părții dispozitive.

PROCEDURĂ

Titlu

Inițiativa cetățenilor

Referințe

COM(2010)0119 – C7-0089/2010 – 2010/0074(COD)

Comisia competentă în fond

AFCO

Aviz emis de către              

        Data anunțului în plen

PETI

21.4.2010

 

 

 

Comisie(i) asociată(e)

  Data anunțului în plen

17.6.2010

 

 

 

Raportor pentru aviz:        

        Data numirii

Diana Wallis

1.6.2010

Gerald Häfner

1.6.2010

 

Raportorul pentru aviz substituit

Gerald Häfner

Diana Wallis

 

Data adoptării

22.11.2010

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

22

1

0

Membri titulari prezenți la votul final

Margrete Auken, Elena Băsescu, Simon Busuttil, Michael Cashman, Bairbre de Brún, Pascale Gruny, Ágnes Hankiss, Roger Helmer, Peter Jahr, Lena Kolarska-Bobińska, Miguel Angel Martínez Martínez, Judith A. Merkies, Mariya Nedelcheva, Chrysoula Paliadeli, Nikolaos Salavrakos, Diana Wallis, Jarosław Leszek Wałęsa, Angelika Werthmann, Rainer Wieland

Membri supleanți prezenți la votul final

Sandrine Bélier, Herbert Dorfmann, Gerald Häfner, Axel Voss

Membri supleanți (articolul 187 alineatul (2)) prezenți la votul final

Ramona Nicole Mănescu, Silvia-Adriana Țicău

AVIZ al Comisiei pentru cultură Şi educaŢie (28.10.2010)

destinat Comisiei pentru afaceri constituţionale

referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind iniţiativa cetăţenilor

(COM(2010)0119 – C7‑0089/2010 – 2010/0074(COD))

Raportoare: Róża Gräfin von Thun und Hohenstein

JUSTIFICARE SUCCINTĂ

Articolul 11 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană introduce o inovaţie importantă în funcţionarea democratică a Uniunii, oferind un nou instrument concret pentru participarea civică şi dezbaterea paneuropeană.

„La iniţiativa a cel puţin un milion de cetăţeni ai Uniunii, resortisanţi ai unui număr semnificativ de state membre, Comisia Europeană poate fi invitată să prezinte, în limitele atribuţiilor sale, o propunere corespunzătoare în materii în care aceşti cetăţeni consideră că este necesar un act juridic al Uniunii, în vederea aplicării tratatelor.”

Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind iniţiativa cetăţenilor stabileşte procedurile şi condiţiile de funcţionare în practică a iniţiativei cetăţenilor.

Comunicarea, cetăţenia activă, tineretul şi rolul societăţii civile ca actor integrator, participativ în spaţiul public european sunt responsabilităţi-cheie ale Comisiei pentru cultură şi educaţie.

Raportoarea salută propunerea Comisiei, deoarece implicarea societăţii civile în elaborarea politicilor şi pregătirea deciziilor consolidează legitimitatea democratică a instituţiilor publice, a muncii şi activităţilor acestora. Totuşi, procedurile şi condiţiile ar trebui elaborate cât mai pragmatic posibil. Mai mult decât atât, ar trebui evitate procedurile administrative complicate, atât la nivel instituţional, cât şi naţional. Raportorul are următoarele principale preocupări şi sugestii de modificare a propunerii:

Având în vedere că iniţiativa cetăţenilor este un instrument care ar trebui utilizat de cetăţenii înşişi şi scopul său este acela de a consolida democraţia directă, cetăţenia activă şi influenţa cetăţenilor europeni asupra politicilor Uniunii Europene, iniţiativa ar trebui prezentată Comisiei prin intermediul unui comitet organizatoric alcătuit din cel puţin nouă cetăţeni europeni care să provină din cel puţin nouă state membre. O astfel de procedură va garanta că fiecare iniţiativă va avea, chiar de la început, un caracter european.

Excluderea persoanelor juridice din comitetul organizatoric va proteja iniţiativa cetăţenilor de un posibil abuz din partea organizaţiilor de afaceri existente, a partidelor politice şi a altor organizaţii care sunt mult mai puternice decât un grup de cetăţeni şi care au mai multe posibilităţi de a acţiona la nivel european. Iniţiativa cetăţenilor nu ar trebui să se transforme în campanii electorale şi nici nu ar trebui să fie utilizată ca instrument în astfel de campanii. Politicienii dispun de alte instrumente pentru a influenţa deciziile legislative.

Conform raportoarei, ar fi important pentru un organizator să ştie suficient de devreme ce fel de act juridic sau măsură ar fi adecvată pentru a atinge obiectivele iniţiativei cetăţenilor în cazul în care aceasta va avea succes. Prin urmare, Comisia ar trebui să ofere organizatorului o primă indicaţie realistă cu privire la măsurile adecvate, încă din etapa de verificare a admisibilităţii. Acest lucru ar evita decepţiile în cazul în care Comisia nu ar propune, în final, un act obligatoriu din punct de vedere juridic.

În plus, pentru a verifica admisibilitatea, nu este necesar să se aştepte până ce comitetul organizatoric a colectat un anumit număr de semnături şi a prezentat Comisiei o cerere privind o decizie referitoare la admisibilitate. Pentru a evita orice sarcină administrativă inutilă, Comisia ar trebui să verifice admisibilitatea iniţiativei propuse imediat după înregistrare şi fără întârziere.

Raportoarea doreşte să simplifice formularul de declaraţie de susţinere. În primul rând, regulamentul ar trebui să prevadă doar acele cerinţe care sunt necesare. În ceea ce priveşte datele personale, aceste cerinţe necesare ar trebui să fie doar numele, adresa, naţionalitatea, data naşterii şi semnătura. În al doilea rând, comitetul organizatoric ar trebui să fie capabil să îşi elaboreze propriul formular de declaraţie de susţinere. În acest fel, pe lângă cerinţele necesare prevăzute în regulament, comitetul organizatoric ar putea adăuga în formular câteva întrebări sau informaţii suplimentare, sau, de exemplu, logo-ul iniţiativei.

Din motive de transparenţă, sursele de finanţare a fiecărei iniţiative a cetăţenilor ar trebui indicate în formularul de declaraţie de susţinere. Ar trebui să fie clar pentru toţi semnatarii cine finanţează iniţiativa respectivă.

De asemenea, raportoarea doreşte să sublinieze importanţa activităţilor de comunicare şi a campaniilor de informare, pentru a sensibiliza cu privire la iniţiativa cetăţenilor europeni. În acest context, programele existente care promovează mobilitatea (precum programele „Învăţare de-a lungul vieţii” şi „Tineretul în acţiune”) şi cetăţenia activă (programul „Europa pentru cetăţeni”) pot juca un rol important. În ceea ce priveşte colectarea semnăturilor, raportoarea recomandă cu tărie dezvoltarea şi utilizarea instrumentelor adecvate online, care sunt uşor accesibile în întreaga Uniune Europeană.

Raportoarea ar dori, de asemenea, să ofere reprezentanţelor Comisiei şi birourilor de informare ale Parlamentului din statele membre, precum şi reţelelor de informare ale Comisiei, cum ar fi „Europe Direct” şi Serviciul de orientare pentru cetăţeni, un rol permanent în punerea la dispoziţia cetăţenilor a tuturor informaţiilor necesare privind iniţiativa cetăţenilor.

Conform raportoarei, vârsta minimă a semnatarilor ar trebui să fie 16 în loc de 18 ani. Cetăţenia activă, incluziunea socială şi solidaritatea tinerilor sunt esenţiale pentru viitorul Europei. Legal, tinerii devin adulţi atunci când împlinesc vârsta de 18 ani. În ciuda faptului că iniţiativa cetăţenilor nu are un efect direct, aceasta poate genera o dezbatere trans-europeană şi, în cele din urmă, poate impulsiona dinamismul deciziilor legislative. Mai mult decât atât, este posibil ca legarea vârstei minime de dispoziţiile naţionale referitoare la vârsta de votare să genereze inegalităţi din cauza diferenţelor dintre dispoziţiile naţionale.

AMENDAMENTELE

Comisia pentru cultură şi educaţie recomandă Comisiei pentru afaceri constituţionale, competentă în fond, să includă în raportul său următoarele amendamente:

Amendamentul  1

Propunere de regulament

Considerentul 3a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3a) Este necesar să se organizeze campanii eficiente de publicitate pentru a sensibiliza cu privire la iniţiativa cetăţenilor europeni, pentru a promova dialogul civil şi a construi un veritabil spaţiu public european; în acest context, activităţile de comunicare şi campaniile de informare joacă un rol important. Prin urmare, Comisia ar trebui să aibă în vedere utilizarea programelor existente care promovează mobilitatea şi cetăţenia activă, precum şi noi forme de comunicare, cum ar fi reţelele de socializare online, care promovează dezbaterea publică.

Justificare

Comunicarea eficientă cu privire la iniţiativa cetăţenilor este esenţială. Programele existente care promovează mobilitatea (precum programele „Învăţare de-a lungul vieţii” şi „Tineretul în acţiune”), cetăţenia activă (programul „Europa pentru cetăţeni”), precum şi Anul european al voluntariatului 2011, pot fi folositoare în acest context.

Amendamentul  2

Propunere de regulament

Considerentul 3b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(3b) Reprezentanţele Comisiei Europene şi birourile de informare ale Parlamentului European din statele membre, împreună cu reţelele de informare ale Comisiei, ar trebui să aibă un rol permanent în punerea la dispoziţia cetăţenilor a tuturor informaţiilor necesare privind iniţiativa cetăţenilor.

Amendamentul  3

Propunere de regulament

Considerentul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(5) Este necesar să se stabilească numărul minim de state membre din care trebuie să provină cetăţenii. Pentru a se asigura că o iniţiativă a cetăţenilor este reprezentativă pentru un interes al Uniunii, acest număr trebuie stabilit la o treime din statele membre.

(5) Este necesar să se stabilească numărul minim de state membre din care trebuie să provină cetăţenii. Pentru a se asigura că o iniţiativă a cetăţenilor este reprezentativă pentru un interes al Uniunii, acest număr trebuie stabilit la un sfert din statele membre.

Justificare

Iniţiativa cetăţenilor ar trebui să fie accesibilă acestora şi, prin urmare, pragul pentru susţinere nu ar trebui să fie foarte ridicat. Cerinţa privind un sfert din statele membre (şi anume, 7 din cele 27 de state membre UE actuale) reprezintă o exprimare absolut suficientă a interesului comun al UE. În acelaşi timp, aceasta este conformă şi cu alte dispoziţii din tratate, cum ar fi articolul 76 din TFUE.

Amendamentul  4

Propunere de regulament

Considerentul 7

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(7) Este oportun să se stabilească o vârstă minimă necesară pentru sprijinirea unei iniţiative a cetăţenilor. Aceasta trebuie să fie vârsta la care cetăţenii au dreptul de vot în alegerile pentru Parlamentul European.

(7) Este oportun să se stabilească o vârstă minimă necesară pentru sprijinirea unei iniţiative a cetăţenilor. Aceasta ar trebui să fie vârsta de 16 ani.

Amendamentul  5

Propunere de regulament

Considerentul 8

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(8) Pentru a se asigura coerenţa şi transparenţa în legătură cu iniţiativele propuse de cetăţeni, trebuie ca fiecare iniţiativă să fie înregistrată pe un site pus la dispoziţie de Comisie înainte de colectarea de la cetăţeni a declaraţiilor de susţinere necesare. Propunerile care sunt abuzive sau lipsite de seriozitate nu trebuie înregistrate, iar Comisia trebuie să respingă înregistrarea propunerilor care sunt vădit contrare valorilor Uniunii. Comisia trebuie să efectueze înregistrarea în conformitate cu principiile generale ale bunei administrări.

(8) Pentru a se asigura coerenţa şi transparenţa în legătură cu iniţiativele propuse de cetăţeni, ar trebui ca fiecare iniţiativă să fie înregistrată pe un site pus la dispoziţie de Comisie înainte de colectarea de la cetăţeni a declaraţiilor de susţinere necesare. Acest site ar trebui să ofere explicaţii detaliate cu privire la cerinţele oficiale şi juridice pentru ca o iniţiativă să aibă succes. Acesta ar fi, fără îndoială, un instrument educaţional care le-ar permite cetăţenilor să îşi facă auzită vocea democratică. Propunerile care sunt abuzive sau lipsite de seriozitate nu trebuie înregistrate, iar Comisia trebuie să respingă înregistrarea propunerilor care sunt vădit contrare valorilor Uniunii. Comisia trebuie să efectueze înregistrarea în conformitate cu principiile generale ale bunei administrări.

Amendamentul  6

Propunere de regulament

Considerentul 10

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(10) Trebuie prevăzut ca declaraţiile de susţinere să poată fi colectate pe suport de hârtie, precum şi online. Sistemele de colectare online trebuie să conţină elemente de securitate adecvate pentru a asigura, inter alia, posibilitatea de a identifica persoana şi de a stoca în siguranţă datele. În acest scop, trebuie să i se solicite Comisiei să prezinte specificaţii tehnice detaliate pentru sistemele de colectare online.

(10) Trebuie prevăzut ca declaraţiile de susţinere să poată fi colectate pe suport de hârtie, precum şi online. Totuşi, pentru a simplifica procedura şi pentru a o face mai accesibilă, ar trebui încurajată colectarea online. Sistemele de colectare online trebuie să conţină elemente de securitate adecvate pentru a asigura, inter alia, posibilitatea de a identifica persoana şi de a stoca în siguranţă datele. Încrederea cetăţenilor în iniţiativa cetăţenilor va fi unul dintre elementele principale care vor contribui la succesul acesteia. În acest scop, ar trebui să i se solicite Comisiei să prezinte specificaţii tehnice detaliate pentru sistemele de colectare online, pentru a facilita procesul. Comisia ar trebui să pună la dispoziţie, gratuit, instrumente sigure care să permită colectarea online a semnăturilor, într-un mod care să nu pună în pericol viaţa privată.

Amendamentul  7

Propunere de regulament

Considerentul 13

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(13) Comisia trebuie să ia o decizie privind admisibilitatea iniţiativei propuse într-un stadiu suficient de timpuriu. Prin urmare, organizatorul trebuie să solicite o decizie după ce va fi colectat, de la semnatari provenind din cel puţin trei state membre, 300 000 de declaraţii de susţinere a unei iniţiative propuse.

(13) Comisia trebuie să ia o decizie privind admisibilitatea iniţiativei propuse înaintea strângerii semnăturilor. Comisia ar trebui să examineze admisibilitatea unei iniţiative imediat după înregistrarea acesteia.

Amendamentul  8

Propunere de regulament

Considerentul 15

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(15) Este oportun să se prevadă că, atunci când o iniţiativă a cetăţenilor a primit declaraţiile de susţinere necesare din partea semnatarilor şi, dacă aceasta este considerată admisibilă, fiecare stat membru trebuie să fie răspunzător pentru verificarea şi certificarea declaraţiilor de susţinere colectate de la cetăţenii provenind din statul respectiv. Ţinând seama de necesitatea de a limita sarcina administrativă a statelor membre, acestea trebuie să efectueze verificările într-o perioada de trei luni pe baza unor controale adecvate şi să prezinte un document care să certifice numărul de declaraţii de susţinere valabile care au fost primite.

(15) Este oportun să se prevadă că, atunci când o iniţiativă a cetăţenilor a primit declaraţiile de susţinere necesare din partea semnatarilor şi, dacă aceasta este considerată admisibilă, fiecare stat membru trebuie să fie răspunzător pentru verificarea şi certificarea declaraţiilor de susţinere colectate de la cetăţenii provenind din statul respectiv. În ceea ce priveşte colectările de semnături online, pe lângă verificarea tehnică, este necesară o verificare suplimentară a validităţii acestora. Ţinând seama de necesitatea de a limita sarcina administrativă a statelor membre, acestea trebuie să efectueze verificările într-o perioada de trei luni pe baza unor controale adecvate şi să prezinte un document care să certifice numărul de declaraţii de susţinere valabile care au fost primite.

Amendamentul  9

Propunere de regulament

Considerentul 23

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(23) Comisia trebuie să prezinte un raport privind punerea în aplicare a prezentului regulament după cinci ani de la intrarea în vigoare a acestuia.

(23) Comisia ar trebui să prezinte un raport privind punerea în aplicare a prezentului regulament după doi ani de la intrarea în vigoare a acestuia.

Justificare

Evaluarea succesului iniţiativei ar trebui să aibă loc în decursul unei perioade suficient de îndelungate pentru a permite finalizarea deplină a procesului său de punere în aplicare şi, în acelaşi timp, în decursul unei perioade suficient de scurte pentru a garanta că aceasta nu intervine la prea mult timp de la stabilirea necesităţii de a evalua eficienţa sa în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor iniţiativei.

Amendamentul  10

Propunere de regulament

Articolul 2 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3) „organizator” înseamnă o persoană fizică sau juridică sau o organizaţie responsabilă de pregătirea iniţiativei cetăţenilor şi de prezentarea acesteia în atenţia Comisiei.

(3) „comitet organizatoric” înseamnă un grup alcătuit din cel puţin şapte cetăţeni ai Uniunii, fiecare provenind dintr-un stat membru diferit, responsabil de pregătirea iniţiativei cetăţenilor şi de prezentarea acesteia în atenţia Comisiei.

 

(Această modificare se aplică întregului text. Adoptarea sa va necesita modificări corespunzătoare în întregul text.)

Amendamentul  11

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 1 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1. Atunci când organizatorul este o persoană fizică, aceasta trebuie să fie cetăţean al Uniunii şi să fi împlinit vârsta care îi conferă drept de vot în alegerile europene.

1. Comitetul organizatoric este alcătuit din membri care sunt cetăţeni ai Uniunii, care au împlinit vârsta care le conferă drept de vot în alegerile europene şi care nu sunt în prezent deputaţi în Parlamentul European.

Justificare

Excluderea persoanelor juridice din comitetul organizatoric va proteja iniţiativa cetăţenilor de posibilul abuz din partea organizaţiilor de afaceri existente, a partidelor politice şi a altor organizaţii care sunt mult mai puternice decât un grup de cetăţeni şi care au mai multe posibilităţi de a acţiona la nivel european. Iniţiativele cetăţenilor nu ar trebui să se transforme în campanii electorale şi nici nu ar trebui să fie utilizate ca instrument în astfel de campanii. Politicienii, şi în special deputaţii în Parlamentul European, dispun de alte instrumente pentru a influenţa deciziile legislative. Merită subliniat faptul că deputaţii în Parlamentul European vor avea posibilitatea să examineze fiecare iniţiativă după comunicarea Comisiei Europene.

Amendamentul  12

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 1 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Atunci când organizatorul este o persoană juridică sau o organizaţie, aceasta trebuie să aibă sediul într-un stat membru. Organizaţiile care în temeiul legislaţiei naţionale aplicabile nu au personalitate juridică desemnează reprezentanţi care sunt în măsură să preia obligaţii juridice în nume propriu şi să îşi asume responsabilitatea pentru acestea.

eliminat

Amendamentul  13

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Pentru a putea susţine o iniţiativă propusă de cetăţeni, semnatarii trebuie să fie cetăţeni ai Uniunii şi să fi împlinit vârsta care le conferă dreptul de vot în alegerile europene.

(2) Pentru a putea susţine o iniţiativă propusă de cetăţeni, semnatarii trebuie să fie cetăţeni ai Uniunii şi să aibă vârsta de cel puţin 16 ani.

Justificare

Legarea vârstei minime de dispoziţiile naţionale referitoare la vârsta de votare poate să genereze inegalităţi; de exemplu, în Austria, vârsta minimă de votare este 16 ani, în timp ce în alte state membre aceasta este 18 ani. Ar fi de dorit ca vârsta minimă de votare pentru semnatari să fie redusă şi, prin urmare, armonizată, pentru a trata toţi cetăţenii în mod echitabil şi pentru a-i implica pe tineri în procesul UE de elaborare a politicilor şi în dialogul civil.

Amendamentul  14

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 1 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1. Înainte de a începe colectarea declaraţiilor de susţinere de la semnatarii unei iniţiative propuse de cetăţeni, organizatorul trebuie să înregistreze propunerea în registrul Comisiei, furnizând informaţiile stabilite în anexa II, în special în ceea ce priveşte obiectul şi obiectivele propunerii, precum şi sursele de finanţare şi de sprijin pentru respectiva iniţiativă propusă de cetăţeni.

1. Înainte de a primi o decizie privind admisibilitatea din partea Comisiei şi de a începe colectarea declaraţiilor de susţinere de la semnatarii unei iniţiative propuse de cetăţeni, organizatorul trebuie să înregistreze propunerea în registrul Comisiei, furnizând informaţiile stabilite în anexa II, în special în ceea ce priveşte obiectul şi obiectivele propunerii, precum şi sursele de finanţare şi de sprijin pentru respectiva iniţiativă propusă de cetăţeni.

Amendamentul  15

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(4) Comisia respinge înregistrarea iniţiativelor propuse de cetăţeni care sunt vădit contrare valorilor Uniunii.

(4) Comisia respinge înregistrarea iniţiativelor propuse de cetăţeni care sunt vădit contrare valorilor Uniunii. Comisia trebuie să explice şi să publice în mod corespunzător motivele pentru care a respins o iniţiativă.

Justificare

Transparenţa se va dovedi a fi, fără îndoială, formatoare şi va preveni multiplicarea iniţiativelor inadmisibile sau ridicole.

Amendamentul  16

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(5) O iniţiativă propusă de cetăţeni care a fost înregistrată va fi publicată în registru.

(5) O iniţiativă propusă de cetăţeni care a fost înregistrată va fi publicată în registru. Odată ce înregistrarea s-a încheiat, Comisia examinează admisibilitatea iniţiativei propuse de cetăţeni, în conformitate cu articolul 8.

Justificare

Pentru a verifica admisibilitatea, nu este necesar să se aştepte până ce comitetul organizatoric a colectat un anumit număr de semnături şi a prezentat Comisiei o cerere privind o decizie referitoare la admisibilitate. Pentru a evita orice sarcină administrativă inutilă, Comisia ar trebui să verifice admisibilitatea iniţiativei propuse imediat după înregistrare şi fără întârziere.

Amendamentul  17

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 5a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(5a) Toate iniţiativele înregistrate primesc un număr de referinţă.

 

Baza de date a Comisiei, destinată stocării iniţiativelor înregistrate, ar trebui să ofere un indicator săptămânal cu privire la stadiul în care se află fiecare iniţiativă.

Justificare

Astfel, cetăţenii vor fi la curent cu stadiul în care se află diferitele iniţiative ale cetăţenilor.

Amendamentul  18

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 1 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1. Organizatorul este răspunzător de colectarea de la semnatari a declaraţiilor necesare de susţinere a unei iniţiative propuse de cetăţeni, care a fost înregistrată în conformitate cu articolul 4.

1. Organizatorul este răspunzător de colectarea de la semnatari a declaraţiilor necesare de susţinere a unei iniţiative propuse de cetăţeni, care a fost înregistrată în conformitate cu articolul 4 şi pentru care a fost luată o decizie pozitivă privind admisibilitatea.

Amendamentul  19

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 1 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În acest scop, poate fi utilizat orice formular de declaraţie de susţinere care este conform cu modelul prezentat în anexa III. Organizatorul completează formularele potrivit indicaţilor prezentate în anexa III înainte de a începe să colecteze declaraţiile de susţinere de la semnatari. Informaţiile prezentate în formulare trebuie să corespundă informaţiilor menţionate în registru.

În acest scop, poate fi utilizat doar formularul de declaraţie de susţinere care conţine informaţiile solicitate în exemplul oferit în anexa III. Organizatorul completează formularele potrivit indicaţilor prezentate în anexa III înainte de a începe să colecteze declaraţiile de susţinere de la semnatari. Informaţiile prezentate în formulare trebuie să corespundă informaţiilor menţionate în registru.

Justificare

Intenţia este de a nu le impune organizatorilor să utilizeze un anumit formular, ci de a le da posibilitatea să folosească propriile formulare, care să cuprindă însă informaţiile solicitate în modelul prezentat de Comisie.

Amendamentul  20

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(4) Toate declaraţiile de susţinere se colectează după data de înregistrare a iniţiativei propuse şi în termen de cel mult 12 luni.

(4) Declaraţiile de susţinere se colectează doar după data de primire a deciziei pozitive privind admisibilitatea în ceea ce priveşte iniţiativa propusă şi în termen de cel mult 12 luni.

Amendamentul  21

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 4 – litera d

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(d) sistemul poate genera declaraţii de susţinere individuale într-o formă care să fie conformă cu modelul prevăzut în anexa III, pentru ca statele membre să îşi poată exercita controlul asupra acestora în conformitate cu articolul 9 alineatul (2).

(d) sistemul poate genera declaraţii de susţinere individuale într-o formă care să conţină informaţiile solicitate în exemplul oferit în anexa III, pentru ca statele membre să îşi poată exercita controlul asupra acestora în conformitate cu articolul 9 alineatul (2).

Amendamentul  22

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 4a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(4a) Pentru a menţine iniţiativa cetăţenilor accesibilă pentru utilizatori şi pentru a nu provoca îngrijorări inutile cu privire la protecţia datelor, niciunui semnatar nu i se solicită să furnizeze numărul cărţii de identitate.

Amendamentul  23

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(5) În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia adoptă specificaţiile tehnice de punere în aplicare a alineatului (4), în conformitate cu procedura de reglementare prevăzută la articolul 19 alineatul (2).

(5) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia adoptă specificaţiile tehnice de punere în aplicare a alineatului (4), în conformitate cu procedura de reglementare prevăzută la articolul 19 alineatul (2). Comisia pune la dispoziţie instrumente sigure care permit colectarea online a semnăturilor, într-un mod care nu pune în pericol viaţa privată.

Amendamentul  24

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) Semnatarii unei iniţiative a cetăţenilor trebuie să provină din cel puţin o treime din statele membre.

(1) Semnatarii unei iniţiative a cetăţenilor trebuie să provină din cel puţin un sfert din statele membre.

Amendamentul  25

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2) Într-o treime din statele membre, semnatarii trebuie să reprezinte cel puţin numărul minim de cetăţeni prevăzut în anexa I.

(2) Într-un sfert din statele membre, semnatarii trebuie să reprezinte cel puţin numărul minim de cetăţeni prevăzut în anexa I.

Amendamentul  26

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3) Se consideră că semnatarii provin din statul membru care a eliberat documentul de identificare menţionat în declaraţia de susţinere semnată de aceştia.

(3) Se consideră că semnatarii provin din statul membru în care îşi au adresa, astfel cum este menţionat în declaraţia de susţinere semnată de aceştia.

Amendamentul  27

Propunere de regulament

Articolul 8 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) După colectarea a 300 000 de declaraţii de susţinere în conformitate cu articolul 5 de la semnatari provenind din cel puţin trei state membre, organizatorul va prezenta Comisiei o cerere în vederea unei decizii privind admisibilitatea iniţiativei propuse de cetăţeni. În acest scop, organizatorul utilizează formularul prezentat în anexa V.

(1) După ce iniţiativa cetăţenilor a fost înregistrată, Comisia examinează fără întârziere admisibilitatea acesteia.

Justificare

Pentru a verifica admisibilitatea, nu este necesar să se aştepte până ce comitetul organizatoric a colectat un anumit număr de semnături şi a prezentat Comisiei o cerere privind o decizie referitoare la admisibilitate. Pentru a evita orice sarcină administrativă inutilă, Comisia ar trebui să verifice admisibilitatea iniţiativei propuse imediat după înregistrare şi fără întârziere.

Amendamentul  28

Propunere de regulament

Articolul 8 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3) Decizia la care se face referire la alineatul (2) se notifică organizatorului iniţiativei propuse de cetăţeni şi se publică.

(3) Decizia la care se face referire la alineatul (2) se notifică organizatorului iniţiativei propuse de cetăţeni şi se publică. Aceasta indică ce act juridic sau măsură consideră Comisia că este adecvată pentru atingerea obiectivelor din iniţiativa cetăţenilor, în cazul în care această iniţiativă are succes.

Justificare

Este important pentru un comitet organizatoric să ştie suficient de devreme ce fel de act juridic sau măsură ar fi adecvată pentru atingerea obiectivelor iniţiativei cetăţenilor, în cazul în care aceasta va avea succes. Prin urmare, Comisia ar trebui să ofere organizatorului o primă indicaţie realistă cu privire la măsurile adecvate, încă din etapa de verificare a admisibilităţii.

Amendamentul  29

Propunere de regulament

Articolul 9 – alineatul 1 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1. După colectarea de la semnatari a declaraţiilor de susţinere necesare, în conformitate cu articolele 5 şi 7, şi cu condiţia unei decizii pozitive a Comisiei cu privire la admisibilitatea iniţiativei propuse de cetăţeni în conformitate cu articolul 8, organizatorul prezintă declaraţiile de susţinere, pe suport de hârtie sau în format electronic, autorităţilor competente relevante menţionate la articolul 14 spre verificare şi certificare. În acest scop, organizatorul utilizează formularul prezentat în anexa VI.

1. După colectarea de la semnatari a declaraţiilor de susţinere necesare, în conformitate cu articolele 5 şi 7, organizatorul prezintă declaraţiile de susţinere, pe suport de hârtie sau în format electronic, autorităţilor competente relevante menţionate la articolul 14 spre verificare şi certificare. În acest scop, organizatorul utilizează formularul prezentat în anexa VI.

Amendamentul  30

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Organizatorul distruge toate declaraţiile de susţinere primite în favoarea unei anumite iniţiative a cetăţenilor şi orice copie a acestora în termen de cel mult o lună de la prezentarea iniţiativei respective în atenţia Comisiei în conformitate cu articolul 10 sau în termen de 18 luni de la data de înregistrare a iniţiativei propuse de cetăţeni, reţinându-se termenul cel mai scurt.

Comitetul organizatoric distruge toate declaraţiile de susţinere primite în favoarea unei anumite iniţiative a cetăţenilor şi orice copie a acestora în termen de cel mult o lună de la publicarea comunicării Comisiei Europene, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2).

Justificare

Distrugerea tuturor declaraţiilor de susţinere ar trebui să aibă loc după publicarea comunicării Comisiei Europene. Comitetul organizatoric ar trebui să poată avea ocazia să îi informeze pe toţi semnatarii cu privire la comunicarea Comisiei Europene referitoare la o anumită iniţiativă a cetăţenilor. Este extrem de important, pentru întreg procesul, ca cetăţenii să fie informaţi cu privire la cursul dat propunerii pe care aceştia o susţin.

Amendamentul  31

Propunere de regulament

Articolul 19 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1) În scopul punerii în aplicare a articolului 6 alineatul (5), Comisia este asistată de un comitet.

(1) În scopul punerii în aplicare a articolului 6 alineatul (5), Comisia este asistată de un comitet independent care are cunoştinţele tehnice corespunzătoare.

Amendamentul  32

Propunere de regulament

Articolul 21

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind punerea în aplicare a acestuia.

În termen de doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind punerea în aplicare a acestuia.

Justificare

Revizuirea ar trebui făcută mai devreme Doi ani pare să fie un termen suficient pentru evaluarea primelor iniţiative.

Amendamentul  33

Propunere de regulament

Anexa II – punctul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

5. numele complet, adresa poştală şi adresa de e-mail ale organizatorului sau, în cazul unei persoane juridice sau al unei organizaţii, ale reprezentantului legal;

5. numele complet, adresa poştală şi adresa de e-mail ale fiecărui membru al comitetului organizatoric;

Amendamentul  34

Propunere de regulament

Anexa III – caseta 2 – punctul 4a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

4a. Sursele de finanţare*:

Justificare

Din motive de transparenţă, sursele de finanţare a fiecărei iniţiative a cetăţenilor ar trebui indicate în formularul de declaraţie de susţinere. Ar trebui să fie clar pentru toţi semnatarii cine finanţează iniţiativa respectivă.

Amendamentul  35

Propunere de regulament

Anexa III – caseta 3 – punctul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

4. Data şi locul naşterii*:

4. Data naşterii*:

Data naşterii: Locul şi ţara:

 

Justificare

Informaţia privind locul naşterii nu este necesară. Raportorul propune eliminarea sa pentru a simplifica formularul.

Amendamentul  36

Propunere de regulament

Anexa III – caseta 3 – punctul 6

Textul propus de Comisie

Amendamentul

6. Numărul personal de identificare*:

eliminat

Tipul de număr de identificare/document de identitate*:

 

Carte naţională de identitate: Paşaport: Securitate socială:

 

Statul membru care a eliberat numărul de identificare/documentul de identitate*:

 

Amendamentul  37

Propunere de regulament

Anexa V

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Anexă eliminată

Amendamentul  38

Propunere de regulament

Anexa VIII – punctul 6

Textul propus de Comisie

Amendamentul

6. Numele complet, adresa poştală şi adresa de e-mail ale organizatorului sau, în cazul unei persoane juridice sau al unei organizaţii, ale reprezentantului legal.

6. Numele complet, adresa poştală şi adresa de e-mail ale fiecărui membru al comitetului organizatoric.

PROCEDURĂ

Titlu

Iniţiativa cetăţenilor

Referinţe

COM(2010)0119 – C7-0089/2010 – 2010/0074(COD)

Comisie competentă în fond

AFCO

Aviz emis de către

       Data anunţului în plen

CULT

21.4.2010

 

 

 

Raportor pentru aviz

       Data numirii

Róża Gräfin von Thun und Hohenstein

20.5.2010

 

 

Examinare în comisie

14.7.2010

27.9.2010

 

 

Data adoptării

27.10.2010

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

30

0

0

Membri titulari prezenţi la votul final

Magdi Cristiano Allam, Maria Badia i Cutchet, Zoltán Bagó, Malika Benarab-Attou, Lothar Bisky, Piotr Borys, Jean-Marie Cavada, Silvia Costa, Santiago Fisas Ayxela, Petra Kammerevert, Morten Løkkegaard, Marek Henryk Migalski, Doris Pack, Chrysoula Paliadeli, Marie-Thérèse Sanchez-Schmid, Marietje Schaake, Marco Scurria, Joanna Senyszyn, Emil Stoyanov, Hannu Takkula, Sabine Verheyen, Milan Zver

Membri supleanţi prezenţi la votul final

Ivo Belet, Luigi Berlinguer, Nadja Hirsch, Oriol Junqueras Vies, Seán Kelly, Timothy Kirkhope, Mitro Repo, Monika Smolková, Rui Tavares, Róża Gräfin von Thun und Hohenstein

AVIZ al Comisiei pentru libertĂŢi civile, justiŢie Şi afaceri interne (26.10.2010)

destinat Comisiei pentru afaceri constituţionale

referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind iniţiativa cetăţenilor

(COM(2010)0119 – C7‑0089/2010 – 2010/0074(COD))

Raportoare pentru aviz: Kinga Göncz, Cecilia Wikström

JUSTIFICARE SUCCINTĂ

Articolul 11 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană introduce o inovaţie importantă în funcţionarea democratică a Uniunii, oferind un nou instrument concret pentru participarea civică şi dezbaterea paneuropeană.

„La iniţiativa a cel puţin un milion de cetăţeni ai Uniunii, resortisanţi ai unui număr semnificativ de state membre, Comisia Europeană poate fi invitată să prezinte, în limitele atribuţiilor sale, o propunere corespunzătoare în materii în care aceşti cetăţeni consideră că este necesar un act juridic al Uniunii, în vederea aplicării tratatelor.”

Iniţiativa cetăţenească europeană (ICE) stabileşte un nou concept de democraţie transnaţională şi introduce democraţia participativă în cadrul UE. Prin intermediul ICE, cetăţenii UE pot invita în mod direct Comisia Europeană să prezinte o propunere de act legislativ. Într-un fel, Tratatul de la Lisabona a creat un al patrulea organ instituţional al UE: un milion de cetăţeni.

Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind iniţiativa cetăţenilor stabileşte procedurile şi condiţiile de funcţionare în practică a iniţiativei cetăţenilor.

Raportoarele salută propunerea Comisiei, deoarece implicarea societăţii civile în elaborarea politicilor şi în pregătirea deciziilor consolidează legitimitatea democratică a instituţiilor publice şi apropie Uniunea Europeană de cetăţenii săi.

Raportoarele consideră, însă, că iniţiativa cetăţenilor ar trebui să fie concepută în mod cât mai pragmatic cu putinţă şi că procedurile administrative complicate ar trebui evitate. Ele ar mai dori ca iniţiativele să fie declarate admisibile în număr cât mai mare posibil. Pentru aceasta, normele procedurale ar trebui simplificate pe cât posibil. Raportoarele au următoarele principale preocupări şi sugestii de modificare a propunerii:

Raportoarele consideră că vârsta minimă pentru susţinerea unei iniţiative ar trebui să fie cea de 16 ani în toate statele membre. Articolul 9 din TUE stipulează că toţi cetăţenii Uniunii beneficiază de o atenţie egală. Cetăţenia activă, incluziunea socială şi solidaritatea tinerilor sunt esenţiale pentru viitorul Europei, iar scăderea vârstei-limită ar contribui la sensibilizarea tinerilor în legătură cu chestiunile europene. În plus, ICE nu este un instrument decizional, ci doar o iniţiativă care stabileşte un program de lucru, iar sprijinirea unei iniţiative este un lucru total diferit de actul votării. Mai mult decât atât, este posibil ca legarea vârstei minime de dispoziţiile naţionale referitoare la vârsta de vot să genereze inegalităţi din cauza diferenţelor dintre dispoziţiile naţionale, iar din acest motiv raportoarele preferă ca vârsta de 16 ani să fi aplicabilă în toate statele membre.

În ce priveşte aria de colectare a semnăturilor, raportoarele consideră că ar fi suficient să se colecteze semnături într-un sfert din statele membre, în loc de o treime, având în vedere că în fiecare stat membru unde se colectează semnături vor fi necesare mult timp şi resurse însemnate în scopuri administrative şi pentru traducere. Ţinând seama de faptul că raportoarele doresc să elimine riscul ca iniţiativele să nu reuşească din cauza lipsei de timp sau de sprijin financiar, sugerează că un sfert din statele membre ar trebui să fie suficient, având în vedere că acest barem cuprinde o parte importantă din UE.

Ţinând seama de faptul că Comisia a solicitat, în propunerea sa, o perioadă de două luni pentru a stabili admisibilitatea unei iniţiative, termenul de un an pentru colectarea semnăturilor pare a fi prea scurt. Raportoarele sugerează ca termenul pentru colectarea semnăturilor să fie prelungit la patru ani pentru a se permite şi iniţiativelor care nu dispun de sprijin financiar posibilitatea de a atinge baremul de un milion de semnături.

În ce priveşte chestiunea admisibilităţii, raportoarele consideră că nu este necesară colectarea a 300 000 de semnături înainte ca Comisia să verifice admisibilitatea acestora. Raportoarele sunt ferm convinse că 5 000 de semnături ar trebui să fie suficiente şi că nu este necesar ca semnatarii să provină din mai mult de un stat membru. Este nevoie de timp şi de resurse pentru a începe colectarea semnăturilor în mai multe state membre şi nu este necesar să se iniţieze procesul în mai mult de un stat membru înainte de a şti dacă o iniţiativă a fost considerată admisibilă. Cu toate acestea, pentru a putea filtra iniţiativele lipsite de seriozitate, raportoarele consideră că cele 5 000 de semnături necesare ar trebui să fie colectate în termen de şase luni; acest termen ar permite eliminarea iniţiativelor înregistrate, dar care nu ar atinge niciodată numărul specificat de semnături.

Raportoarele sugerează, de asemenea, ca Comisia să examineze admisibilitatea unei iniţiative în termen de o lună, în loc de două, pentru a nu frâna dinamica colectării semnăturilor.

Raportoarele consideră, de asemenea, că propunerile care s-ar dovedi a fi, vădit sau nu, contrare valorilor Uniunii Europene ar trebui să fie considerate inadmisibile.

În privinţa colectării de semnături on-line, raportoarele sugerează Comisiei să înfiinţeze un website centralizat, intitulat „citizensinitiative.eu”, unde toate iniţiativele ar trebui să fie înregistrate şi ar putea fi găsite şi semnate de cetăţeni. Această soluţie ar fi foarte de dorit din mai multe motive.

În primul rând, datorită preocupărilor legate de protecţia datelor, şi anume, dacă Comisia ar înfiinţa şi administra un website central, s-ar garanta respectarea normelor şi a reglementărilor privind protecţia datelor personale. Raportoarele sunt ferm convinse că nu se poate aştepta ca o persoană care lansează o iniţiativă a cetăţenilor să înfiinţeze şi să administreze un sistem de colectare on-line a semnăturilor, care să satisfacă toate reglementările pertinente în materie de protecţia datelor.

Mai mult decât atât, dacă fiecare persoană care lansează o iniţiativă şi-ar înfiinţa propriul website, colectarea semnăturilor nu ar fi uniformă din punct de vedere al protecţiei datelor.

În al doilea rând, propunerea Comisiei ar fi, de asemenea, problematică, în măsura în care ar impune o sarcină suplimentară, nu numai persoanei care lansează o iniţiativă, dar şi statelor membre, deoarece acestea ar trebui să verifice conformitatea sistemelor de colectare on-line cu reglementările Comisiei şi ar trebui, de asemenea, să emită certificate de conformitate pentru fiecare website.

În al treilea rând, centralizarea tuturor iniţiativelor cetăţenilor în cadrul unui singur website ar facilita accesibilitatea iniţiativelor, cetăţenii interesaţi putând să găsească, să semneze şi să urmărească progresele înregistrate de o iniţiativă rapid şi fără dificultăţi.

Raportoarele consideră, astfel, că Comisia ar trebui să înfiinţeze un website central, la care ar trebui să asocieze autorităţile competente ale statelor membre pentru a stabili ce informaţii sunt necesare pentru identificarea semnăturilor şi, mai apoi, pentru verificarea identităţii semnatarilor. Acest website ar trebui conceput astfel încât, la semnarea on-line a unei iniţiative , semnatarului să i se solicite, în primul rând, naţionalitatea, iar apoi acesta să trebuiască să completeze doar acele secţiuni solicitate de autorităţile competente. Această soluţie este justificată de faptul că în diferite state membre există tipuri de numere de identificare diferite şi sunt necesare date diferite pentru a verifica identitatea semnatarilor.

AMENDAMENTELE

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne recomandă Comisiei pentru afaceri constituţionale, competentă în fond, să includă în raportul său următoarele amendamente:

Amendamentul  1

Propunere de regulament

Considerentul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(3) Aceste proceduri şi condiţii trebuie să fie clare, simple, uşor de aplicat şi proporţionale cu natura iniţiativei cetăţenilor.

(3) Aceste proceduri şi condiţii ar trebui să fie clare, simple, uşor de aplicat şi proporţionale cu natura iniţiativei cetăţenilor, astfel încât să încurajeze participarea cetăţenilor şi să mărească accesibilitatea Uniunii.

Amendamentul  2

Propunere de regulament

Considerentul 3a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(3a) Este important să se organizeze campanii de informare referitoare la iniţiativele cetăţenilor, în scopul ridicării gradului de sensibilizare al acestora şi de a furniza informaţii exacte cu privire la acest instrument. Prin intermediul reprezentanţelor şi birourilor lor din statele membre, Comisia şi Parlamentul European furnizează, la cerere, cetăţenilor informaţii şi consultanţă neoficială cu privire la iniţiativele cetăţenilor, în special în legătură cu criteriile de admisibilitate, valorile şi competenţele Uniunii şi tratatele europene. Ar trebui redactate ghiduri pentru utilizatori în toate limbile oficiale ale Uniunii, care să fie disponibile online.

Justificare

Pentru a evita unele false aşteptări şi neînţelegeri privind natura şi sfera de aplicabilitate a ICE, campaniile de informare devin esenţiale. Amendamentul urmăreşte sensibilizarea în mai mare măsură a cetăţenilor şi informarea lor exactă cu privire la acest nou instrument.

Amendamentul  3

Propunere de regulament

Considerentul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(5) Este necesar să se stabilească numărul minim de state membre din care trebuie să provină cetăţenii. Pentru a se asigura că o iniţiativă a cetăţenilor este reprezentativă pentru un interes al Uniunii, acest număr trebuie stabilit la o treime din statele membre.

(5) Este necesar să se stabilească numărul minim de state membre din care trebuie să provină cetăţenii. Pentru a se asigura că o iniţiativă a cetăţenilor este reprezentativă pentru un interes al Uniunii, acest număr ar trebui stabilit la o cincime din statele membre.

Amendamentul  4

Propunere de regulament

Considerentul 7

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(7) Este oportun să se stabilească o vârstă minimă necesară pentru sprijinirea unei iniţiative a cetăţenilor. Aceasta trebuie să fie vârsta la care cetăţenii au dreptul de vot în alegerile pentru Parlamentul European.

(7) Este oportun să se stabilească o vârstă minimă necesară pentru sprijinirea unei iniţiative a cetăţenilor. Aceasta trebuie să fie vârsta de 16 ani.

Justificare

Articolul 9 din TUE stipulează că toţi cetăţenii Uniunii beneficiază de o atenţie egală. Cetăţenia activă, incluziunea socială şi solidaritatea tinerilor sunt esenţiale pentru viitorul Europei. Mai mult decât atât, ţinând seama de faptul că sprijinirea unei iniţiative este un lucru total diferit de actul votării, ar fi potrivit să se asigure şi participarea tinerilor. Mai mult decât atât, este posibil ca legarea vârstei minime de dispoziţiile naţionale referitoare la vârsta de votare să genereze inegalităţi din cauza diferenţelor dintre dispoziţiile naţionale.

Amendamentul  5

Propunere de regulament

Considerentul 7a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(7a) Pentru a asigura bunul mers al iniţiativei cetăţenilor este necesară o structură cu o minimă organizare. Aceasta ar trebui să se constituie sub forma unui comitet al cetăţenilor, alcătuit din persoane fizice (organizatorii) provenind din o cincime din statele membre, pentru a încuraja formularea unor probleme europene de o mai mare anvergură şi a stimula reflecţia asupra acestora. Din raţiuni de transparenţă şi de fluiditate şi eficienţă a comunicării, comitetul cetăţenilor ar trebui să desemneze un număr de reprezentanţi care să aibă pe parcursul procedurii rolul de a asigura legătura între comitet şi instituţiile Uniunii.

Justificare

Iniţiativa cetăţenilor a fost concepută pentru a da cetăţenilor şansa de a participa la viaţa democratică a Uniunii. Aceasta ar trebui să fie o posibilitate deschisă doar pentru acei cetăţeni care se organizează într-un comitet.

Amendamentul  6

Propunere de regulament

Considerentul 7b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(7b) Implicarea tinerilor şi încurajarea participării lor la iniţiativele cetăţenilor este importantă.

Justificare

În propunere, răspunderea verificării semnăturilor le incumbă statelor membre. Pentru a implica tinerii, trebuie să urmărim dezvoltarea unui sistem de verificare a semnăturilor la nivel european, care să asigure o vârstă minimă comună.

Amendamentul  7

Propunere de regulament

Considerentul 8

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(8) Pentru a se asigura coerenţa şi transparenţa în legătură cu iniţiativele propuse de cetăţeni, trebuie ca fiecare iniţiativă să fie înregistrată pe un site pus la dispoziţie de Comisie înainte de colectarea de la cetăţeni a declaraţiilor de susţinere necesare. Propunerile care sunt abuzive sau lipsite de seriozitate nu trebuie înregistrate, iar Comisia trebuie să respingă înregistrarea propunerilor care sunt vădit contrare valorilor Uniunii. Comisia trebuie să efectueze înregistrarea în conformitate cu principiile generale ale bunei administrări.

(8) Pentru a se asigura coerenţa şi transparenţa în legătură cu iniţiativele propuse de cetăţeni şi pentru a evita situaţiile în care se adună semnături pentru propuneri ce nu se înscriu în sfera de aplicabilitate a prezentului regulament, ar trebui ca fiecare iniţiativă să fie înregistrată pe un site pus la dispoziţie de Comisie înainte de colectarea de la cetăţeni a declaraţiilor de susţinere necesare; Propunerile care nu constituie iniţiative ale cetăţenilor în sensul prezentului regulament nu trebuie înregistrate, iar Comisia trebuie să respingă înregistrarea propunerilor care sunt vădit contrare valorilor Uniunii, în conformitate cu prevederile articolului 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Înregistrarea este o procedură administrativă care urmăreşte selectarea acelor iniţiative care se încadrează în domeniul de aplicare al prezentului regulament; de aceea, înregistrarea iniţiativei poate fi refuzată numai din motive juridice şi în niciun caz din motive de oportunitate politică. Comisia ar trebui să efectueze înregistrarea în conformitate cu principiile generale ale bunei administrări şi, în consecinţă, are obligaţia de a informa organizatorii iniţiativelor cu privire la motivele respingerii înregistrării oricărei iniţiative şi la căile legale de atac care le stau la dispoziţie într-o astfel de eventualitate. Comisia ar trebui, de asemenea, să precizeze clar faptul că înregistrarea şi colectarea numărului necesar de declaraţii de susţinere nu conduce automat la adoptarea de către Comisie a unei propuneri de act legislativ şi că înregistrarea unei iniţiative nu constituie o decizie formală asupra chestiunilor legate de competenţe.

Justificare

Amendamentul priveşte eliminarea verificării admisibilităţii: Comisia nu verifică decât dacă o anumită iniţiativă constituie o iniţiativă a cetăţenilor în sensul prezentului regulament. După aceasta, iniţiativa trebuie înregistrată, iar organizatorii nu pot fi împiedicaţi să strângă semnături. Dar, pentru a putea preveni utilizarea iniţiativei cu scopul de a provoca Comisia să adopte decizii privind chestiuni legate de competenţă, organizatorilor trebuie să li se explice că înregistrarea nu înseamnă decât că iniţiativa este, în opinia Comisiei, o iniţiativă a cetăţenilor, şi nu o decizie oficială privind chestiuni legate de competenţă.

Amendamentul  8

Propunere de regulament

Considerentul 9

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(9) Organizatorul unei iniţiative propuse de cetăţeni trebuie să fie responsabil pentru colectarea de la cetăţeni a declaraţiilor de susţinere necesare.

(9) Odată ce o propunere a fost înregistrată ca iniţiativă a cetăţenilor, organizatorii pot prezenta declaraţiile de susţinere de la cetăţeni.

Justificare

Amendamentul la considerentul 9 întăreşte poziţia conform căreia înregistrarea nu are drept scop decât acela de a stabili dacă a fost prezentată o iniţiativă a cetăţenilor europeni sau nu. Odată realizată, organizatorii nu trebuie să îndeplinească nicio altă cerinţă (legată de admisibilitate etc.), ci sunt liberi să îşi exercite dreptul conferit de tratat de a colecta semnături în favoarea iniţiativei.

Amendamentul  9

Propunere de regulament

Considerentul 10

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(10) Trebuie prevăzut ca declaraţiile de susţinere să poată fi colectate pe suport de hârtie, precum şi online. Sistemele de colectare online trebuie să conţină elemente de securitate adecvate pentru a asigura, inter alia, posibilitatea de a identifica persoana şi de a stoca în siguranţă datele. În acest scop, trebuie să i se solicite Comisiei să prezinte specificaţii tehnice detaliate pentru sistemele de colectare online.

(10) Pentru a folosi corespunzător tehnologia modernă ca instrument al democraţiei participative, trebuie prevăzut ca declaraţiile de susţinere să poată fi colectate online, precum şi pe suport de hârtie. Sistemele de colectare online ar trebui să conţină elemente de securitate adecvate pentru a garanta, inter alia, persoana este eligibilă să-şi depună semnătura şi că semnează numai o singură dată şi datele sunt stocate în siguranţă. Detaliile tehnice ar trebui formulate la nivel de experţi şi trebuie adaptate regulat la evoluţiile tehnice. de aceea, competenţa de a adopta specificaţii tehnice detaliate pentru sistemele de colectare online trebuie delegată Comisiei.

Amendamentul  10

Propunere de regulament

Considerentul 10a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(10a) Declaraţiile de susţinere ar trebui colectate într-un mod accesibil cetăţenilor şi care să includă garanţiile necesare pentru protecţia datelor. În acelaşi timp, nu ar trebui să reprezinte o povară excesivă pentru organizatori.

Amendamentul  11

Propunere de regulament

Considerentul 11

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(11) Este oportun ca statele membre să verifice conformitatea sistemelor de colectare online cu cerinţele prezentului regulament.

eliminat

Justificare

Ţinând seama de faptul că Comisia ar trebui să înfiinţeze şi să administreze un website central, nu mai este necesară verificarea conformităţii de către statele membre.

Amendamentul  12

Propunere de regulament

Considerentul 12

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(12) Este oportun să se asigure că declaraţiile de susţinere a unei iniţiative a cetăţenilor sunt colectate într-un anumit termen. Pentru a se asigura că iniţiativele propuse de cetăţeni rămân relevante, ţinând totodată seama de complexitatea colectării declaraţiilor de susţinere în întreaga Uniune Europeană, termenul respectiv nu trebuie să depăşească 12 luni de la data înregistrării iniţiativei propuse.

(12) Este oportun să se asigure că declaraţiile de susţinere a unei iniţiative a cetăţenilor sunt colectate într-un anumit termen. Pentru a se asigura că iniţiativele propuse de cetăţeni rămân relevante, ţinând totodată seama de complexitatea colectării declaraţiilor de susţinere în întreaga Uniune Europeană, termenul respectiv nu trebuie să depăşească 24 luni de la data înregistrării iniţiativei propuse.

Amendamentul  13

Propunere de regulament

Considerentul 12a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(12a) Menţinerea transparenţei în toate etapele procesului este esenţială. În consecinţă, orice sprijin financiar sau politic primit ar trebui indicat în formularul declaraţiei de susţinere a fiecăreia dintre iniţiativele cetăţenilor. Finanţarea din partea partidelor politice şi a grupurilor politice europene nu ar trebui să fie permisă.

Amendamentul  14

Propunere de regulament

Considerentul 13

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(13) Comisia trebuie să ia o decizie privind admisibilitatea iniţiativei propuse într-un stadiu suficient de timpuriu. Prin urmare, organizatorul trebuie să solicite o decizie după ce va fi colectat, de la semnatari provenind din cel puţin trei state membre, 300 000 de declaraţii de susţinere a unei iniţiative propuse.

eliminat

Amendamentul  15

Propunere de regulament

Considerentul 14

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(14) În termen de două luni de la primirea unei cereri din partea organizatorului, Comisia trebuie să adopte o decizie privind admisibilitatea acesteia. O iniţiativă propusă de cetăţeni trebuie considerată admisibilă dacă intră în sfera de aplicare a competenţelor Comisiei şi dacă se referă la o chestiune pentru care poate fi adoptat un act legislativ al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor.

(14) În termen de o lună de la primirea unei cereri din partea organizatorului, Comisia trebuie să adopte o decizie privind admisibilitatea acesteia. O iniţiativă propusă de cetăţeni trebuie considerată admisibilă dacă intră în sfera de aplicare a competenţelor Comisiei şi dacă se referă la o chestiune pentru care poate fi adoptat un act legislativ al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor. Comisia poate consulta Parlamentul European cu privire la importanţa şi pertinenţa iniţiativei propuse de cetăţeni, înainte de a începe redactarea proiectului de text legislativ bazat pe aceasta.

Justificare

Comisia ar trebui să examineze admisibilitatea unei iniţiative în termen de o lună, în loc de două, pentru a nu frâna dinamica colectării semnăturilor.

Amendamentul  16

Propunere de regulament

Considerentul 15

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(15) Este oportun să se prevadă că, atunci când o iniţiativă a cetăţenilor a primit declaraţiile de susţinere necesare din partea semnatarilor şi, dacă aceasta este considerată admisibilă, fiecare stat membru trebuie să fie răspunzător pentru verificarea şi certificarea declaraţiilor de susţinere colectate de la cetăţenii provenind din statul respectiv. Ţinând seama de necesitatea de a limita sarcina administrativă a statelor membre, acestea trebuie să efectueze verificările într-o perioada de trei luni pe baza unor controale adecvate şi să prezinte un document care să certifice numărul de declaraţii de susţinere valabile care au fost primite.

(15) În lipsa unei autorităţi electorale competente la nivel european, este oportun să se prevadă că, atunci când o iniţiativă a cetăţenilor a primit declaraţiile de susţinere necesare din partea semnatarilor, fiecare stat membru ar trebui să fie răspunzător pentru verificarea şi certificarea declaraţiilor de susţinere colectate de la cetăţenii provenind din statul respectiv. Ţinând seama de necesitatea de a limita sarcina administrativă a statelor membre, acestea ar trebui să efectueze verificările într-o perioadă de trei luni pe baza unor controale adecvate, care se pot întemeia pe eşantioane aleatorii, şi să prezinte un document care să certifice numărul de declaraţii de susţinere valabile care au fost primite.

Amendamentul  17

Propunere de regulament

Considerentul 16a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(16a) Pentru a asigura o deplină transparenţă, este de maximă importanţă ca organizatorii unei iniţiative a cetăţenilor să furnizeze o declaraţie detaliată privind toate mijloacele financiare folosite în scopul promovării iniţiativei.

Amendamentul  18

Propunere de regulament

Considerentul 17

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(17) În termen de patru luni, Comisia trebuie să examineze o iniţiativă a cetăţenilor şi să prezinte concluziile sale şi acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă ca răspuns la iniţiativa respectivă.

(17) În termen de trei luni, Comisia ar trebui să examineze o iniţiativă a cetăţenilor şi să prezinte concluziile sale şi acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă ca răspuns la iniţiativa respectivă.

Justificare

Pentru a asigura şi a menţine un nivel ridicat al participării cetăţenilor, este crucial să se poată conta pe o procedură rapidă. Prin urmare, se consideră că un termen de trei luni îi este suficient Comisiei Europene pentru a putea să-şi formuleze pe deplin propriile concluzii cu privire la iniţiativă şi la acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă.

Amendamentul  19

Propunere de regulament

Considerentul 17a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(17a) În limita competenţelor sale, Parlamentul European poate întreprinde orice acţiune adecvată pentru a garanta că glasul cetăţenilor se face auzit.

Amendamentul  20

Propunere de regulament

Considerentul 18

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(18) Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date se aplică prelucrării datelor cu caracter personal efectuate în aplicarea prezentului regulament. În această privinţă, trebuie clarificat faptul că organizatorul unei iniţiative a cetăţenilor şi autorităţile competente din statul membru respectiv sunt operatori de date în sensul Directivei 95/46/CE şi trebuie specificată perioada maximă în care pot fi păstrate datele cu caracter personal colectate în legătură cu o iniţiativă a cetăţenilor. În calitatea lor de operatori de date, organizatorii trebuie să ia toate măsurile adecvate pentru a respecta obligaţiile care le revin în temeiul Directivei 95/46/CE, în special cele referitoare la legalitatea prelucrării, la securitatea activităţilor de prelucrare şi la comunicarea de informaţii, precum şi drepturile persoanei vizate de a avea acces la propriile date cu caracter personal şi de a corecta sau şterge aceste date.

(18) Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date se aplică prelucrării datelor cu caracter personal efectuate în aplicarea prezentului regulament. În această privinţă, trebuie clarificat faptul că, în cazul colectării pe suport de hârtie, organizatorul unei iniţiative a cetăţenilor şi autorităţile competente din statul membru respectiv sunt operatori de date în sensul Directivei 95/46/CE şi trebuie specificată perioada maximă în care pot fi păstrate datele cu caracter personal colectate în legătură cu o iniţiativă a cetăţenilor. În cazul colectării on-line, în calitatea sa de operator de date, Comisia trebuie să ia toate măsurile adecvate pentru a respecta obligaţiile care îi revin în temeiul Directivei 95/46/CE, în special cele referitoare la legalitatea prelucrării, la securitatea activităţilor de prelucrare şi la comunicarea de informaţii, precum şi drepturile persoanei vizate de a avea acces la propriile date cu caracter personal şi de a corecta sau şterge aceste date.

Justificare

Comisia ar trebui să înfiinţeze un website central, în scopul garantării protecţiei datelor în cazul colectării on-line. Ar trebui ca toate iniţiativele să fie înregistrate şi să poată fi semnate pe acest website. Altfel, s-ar impune o sarcină suplimentară persoanelor care lansează o iniţiativă.

Amendamentul  21

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1. „iniţiativa cetăţenilor” înseamnă o iniţiativă, prezentată Comisiei în conformitate cu prezentul regulament, prin care Comisia este invitată să prezinte, în sfera competenţelor sale, orice propunere corespunzătoare privind chestiuni pentru care cetăţenii consideră că este nevoie de un act legislativ al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor, care a fost susţinută de cel puţin un milion de semnatari eligibili provenind din cel puţin o treime din toate statele membre;

1. „iniţiativa cetăţenilor” înseamnă o iniţiativă, prezentată Comisiei în conformitate cu prezentul regulament, prin care Comisia este invitată să prezinte, în sfera competenţelor sale, orice propunere corespunzătoare privind chestiuni pentru care cetăţenii consideră că este nevoie de un act legislativ al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor, care a fost susţinută de cel puţin un milion de semnatari eligibili provenind din cel puţin o cincime din toate statele membre;

Amendamentul  22

Propunere de regulament

Articolul 2 – punctul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3. „organizator” înseamnă o persoană fizică sau juridică sau o organizaţie responsabilă de pregătirea iniţiativei cetăţenilor şi de prezentarea acesteia în atenţia Comisiei.

3. „organizatori” înseamnă persoanele care formează comitetul de cetăţeni responsabil de pregătirea iniţiativei cetăţenilor şi de prezentarea acesteia în atenţia Comisiei.

Amendamentul  23

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 1 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1. Atunci când organizatorul este o persoană fizică, aceasta trebuie să fie cetăţean al Uniunii şi să fi împlinit vârsta care îi conferă drept de vot în alegerile europene.

1. Organizatorii constituie un comitet al cetăţenilor compus din persoane care sunt rezidenţi în cel puţin o cincime dintre statele membre. Organizatorii sunt cetăţeni ai Uniunii şi sunt în vârstă de cel puţin 16 ani.

Amendamentul  24

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 1 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Atunci când organizatorul este o persoană juridică sau o organizaţie, aceasta trebuie să aibă sediul într-un stat membru. Organizaţiile care în temeiul legislaţiei naţionale aplicabile nu au personalitate juridică desemnează reprezentanţi care sunt în măsură să preia obligaţii juridice în nume propriu şi să îşi asume responsabilitatea pentru acestea.

eliminat

Justificare

Pentru a se evita eventuale abuzuri din partea organizaţiilor comerciale, a partidelor politice existente etc., organizatorii iniţiativelor cetăţenilor trebuie să fie exclusiv persoane fizice.

Amendamentul  25

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2. Pentru a putea susţine o iniţiativă propusă de cetăţeni, semnatarii trebuie să fie cetăţeni ai Uniunii şi să fi împlinit vârsta care le conferă dreptul de vot în alegerile europene.

2. Pentru a putea susţine o iniţiativă propusă de cetăţeni, semnatarii trebuie să fie cetăţeni ai Uniunii şi să aibă vârsta de cel puţin 16 ani.

Justificare

Articolul 9 din TUE stipulează că toţi cetăţenii Uniunii beneficiază de o atenţie egală. Cetăţenia activă, incluziunea socială şi solidaritatea tinerilor sunt esenţiale pentru viitorul Europei. Mai mult decât atât, ţinând seama de faptul că sprijinirea unei iniţiative este un lucru total diferit de actul votării, ar fi potrivit să se asigure şi participarea tinerilor. În plus, este posibil ca legarea vârstei minime de dispoziţiile naţionale referitoare la vârsta de votare să genereze inegalităţi din cauza diferenţelor dintre dispoziţiile naţionale.

Amendamentul  26

Propunere de regulament

Articolul 4 – titlu

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Înregistrarea unei iniţiative propuse de cetăţeni

Înregistrarea şi admisibilitatea unei iniţiative propuse de cetăţeni

Amendamentul  27

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2. Cu excepţia cazurilor prevăzute la alineatele (3) şi (4), Comisia înregistrează fără întârziere iniţiativa propusă cu un număr de înregistrare unic şi trimite o confirmare organizatorului.

2. În termen de o lună de la cererea de înregistrare menţionată la alineatul (1), Comisia ia o decizie cu privire la admisibilitate. Iniţiativa propusă a cetăţenilor este considerată admisibilă şi, prin urmare, înregistrată dacă satisface următoarele condiţii:

 

– nu există motive rezonabile pentru a fi considerată necorespunzătoare din cauză că ar fi abuzivă sau lipsită de seriozitate;

 

– nu contravine valorilor Uniunii;

 

– se referă la o chestiune în privinţa căreia poate fi adoptat un act legislativ al Uniunii, în scopul punerii în aplicare a tratatelor şi

 

– se încadrează în sfera de competenţă a Comisiei pentru prezentarea unei propuneri.

Amendamentul  28

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3. Iniţiativele propuse de cetăţeni, care pot fi considerate, în mod întemeiat, ca fiind neadecvate din cauza caracterului lor abuziv sau lipsit de seriozitate nu se înregistrează.

eliminat

Amendamentul  29

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

4. Comisia respinge înregistrarea iniţiativelor propuse de cetăţeni care sunt vădit contrare valorilor Uniunii.

4. Comisia respinge înregistrarea iniţiativelor propuse de cetăţeni care sunt vădit contrare valorilor Uniunii, conform prevederilor articolului 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Motivele care determină Comisia să respingă înregistrarea unei iniţiative trebuie să fie bine întemeiate şi să fie publicate pe site-ul pe care Comisia îl creează în acest scop.

Justificare

Transparenţa se va dovedi a fi, fără îndoială, educativă şi va preveni multiplicarea iniţiativelor inadmisibile sau ridicole.

Amendamentul  30

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

5. O iniţiativă propusă de cetăţeni care a fost înregistrată va fi publicată în registru.

5. Decizia privind admisibilitatea se notifică organizatorilor iniţiativei propuse a cetăţenilor şi se publică în registru şi pe website-ul creat de Comisie.

 

Ea va cuprinde şi indicaţii privind actul legislativ sau măsurile pe care Comisia consideră că este nimerit să le ia în cazul în care în favoarea respectivei iniţiative se strâng un milion de declaraţii de susţinere. Comisia poate aduce modificări acestor indicaţii atunci când ia hotărârea de a duce sau nu mai departe o iniţiativă a cetăţenilor.

Amendamentul  31

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 5a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

5a. Comisia informează organizatorul cu privire la motivele care au stat la baza respingerii înregistrării iniţiativei propuse de către cetăţeni.

Amendamentul  32

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 1 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1. Organizatorul este răspunzător de colectarea de la semnatari a declaraţiilor necesare de susţinere a unei iniţiative propuse de cetăţeni, care a fost înregistrată în conformitate cu articolul 4.

1. Organizatorul este răspunzător de colectarea de la semnatari a declaraţiilor necesare de susţinere a unei iniţiative propuse de cetăţeni, care a fost înregistrată şi declarată admisibilă în conformitate cu articolul 4.

Amendamentul  33

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 1 – paragraful 2a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2a. Organizatorul prezintă, de asemenea, autorităţilor competente o declaraţie privind orice sprijin financiar pe care l-a primit sau de care a beneficiat din partea oricărui grup de interes sau a reprezentanţilor acestora, pe întreg parcursul strângerii declaraţiilor de susţinere, astfel încât să se asigure transparenţa deplină de-a lungul întregului ciclu de viaţă al iniţiativei cetăţenilor.

Amendamentul  34

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

4. Toate declaraţiile de susţinere se colectează după data de înregistrare a iniţiativei propuse şi în termen de cel mult 12 luni.

4. Toate declaraţiile de susţinere se colectează după data de înregistrare a iniţiativei propuse şi în termen de cel mult 24 luni.

Amendamentul  35

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1. Atunci când declaraţiile de susţinere sunt colectate electronic, datele obţinute prin sistemul de colectare online se stochează pe teritoriul unui stat membru. Modelele de declaraţie de susţinere pot fi adaptate în scopul colectării electronice.

1. Atunci când declaraţiile de susţinere sunt colectate electronic, datele obţinute prin sistemul de colectare online se stochează la nivel central de către Comisie sau de către Parlamentul European. Modelele de declaraţie de susţinere pot fi adaptate în scopul colectării electronice.

Justificare

Comisia ar trebui să înfiinţeze un website central, în scopul garantării protecţiei datelor. Ar trebui ca toate iniţiativele să fie înregistrate şi să poată fi semnate pe acest website. Altfel, s-ar impune o sarcină suplimentară persoanelor care lansează o iniţiativă.

Amendamentul  36

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

1a. Datele furnizate de către semnatari prin intermediul sistemului de colectare online trebuie să fie verificate, stocate şi distruse în conformitate cu normele Uniunii privind protecţia datelor şi dreptul la viaţa privată.

Justificare

Semnatarii furnizează date personale, iar acestea trebuie protejate de orice posibilă formă de abuz.

Amendamentul  37

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3. Atunci când sistemul de colectare online corespunde dispoziţiilor la care se face referire la alineatul (4), autoritatea competentă eliberează, în termen de o lună, un certificat conform cu modelul prezentat în anexa IV. Până la adoptarea specificaţiilor tehnice menţionate la alineatul (5), autoritatea competentă aplică specificaţiile tehnice naţionale corespunzătoare pentru evaluarea conformităţii sistemului de colectare online cu alineatul (4).

eliminat

Statele membre recunosc certificatele eliberate de autorităţile competente din alte state membre.

 

Justificare

Ţinând seama de faptul că Comisia ar trebui să înfiinţeze şi să administreze un website central, nu mai este necesară verificarea conformităţii de către statele membre.

Amendamentul  38

Propunere de regulament

Articolul 6 – punctul 4 – litera a

Textul propus de Comisie

Amendamentul

a. numai persoanele fizice pot depune un formular de declaraţie de susţinere online;

a. numai persoanele fizice cu drept de semnătură pot depune un formular de declaraţie de susţinere online;

Amendamentul  39

Propunere de regulament

Articolul 6 – punctul 4 – litera ba (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

ba. faptul că fiecare persoană depune o singură declaraţie poate fi verificat;

Amendamentul  40

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

5. În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia adoptă specificaţiile tehnice de punere în aplicare a alineatului (4), în conformitate cu procedura de reglementare prevăzută la articolul 19 alineatul (2).

5. În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia întreprinde, în colaborare cu Autoritatea Europeană pentru protecţia datelor, o evaluare care îi permite să adopte specificaţiile tehnice de punere în aplicare a alineatului (4), în conformitate cu procedura de reglementare prevăzută la articolul 19 alineatul (2). Această evaluare se transmite Parlamentului European, împreună cu propunerile.

Amendamentul  41

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1. Semnatarii unei iniţiative a cetăţenilor trebuie să provină din cel puţin o treime din statele membre.

1. Semnatarii unei iniţiative a cetăţenilor trebuie să provină din cel puţin o cincime din statele membre.

Amendamentul  42

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2. Într-o treime din statele membre, semnatarii trebuie să reprezinte cel puţin numărul minim de cetăţeni prevăzut în anexa I.

2. Într-o cincime din statele membre, semnatarii trebuie să reprezinte cel puţin numărul minim de cetăţeni prevăzut în anexa I.

Amendamentul  43

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3. Se consideră că semnatarii provin din statul membru care a eliberat documentul de identificare menţionat în declaraţia de susţinere semnată de aceştia.

3. Se consideră că semnatarii provin din statul membru în care îşi au reşedinţa permanentă.

 

Un semnatar care nu este resortisant al statului membru în care îşi are reşedinţa permanentă poate decide să fie considerat ca provenind fie din statul membru în care îşi are reşedinţa permanentă, fie din statul membru al cărui resortisant este.

 

Se consideră că un semnatar cu reşedinţa permanentă într-o ţară terţă provine din statul membru al cărui resortisant este.

Amendamentul  44

Propunere de regulament

Articolul 8

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Articolul 8

eliminat

Decizia privind admisibilitatea unei iniţiative propuse de cetăţeni

 

1. După colectarea a 300 000 de declaraţii de susţinere în conformitate cu articolul 5 de la semnatari provenind din cel puţin trei state membre, organizatorul va prezenta Comisiei o cerere în vederea unei decizii privind admisibilitatea iniţiativei propuse de cetăţeni. În acest scop, organizatorul utilizează formularul prezentat în anexa V.

 

2. În termen de două luni de la primirea cererii la care se face referire la alineatul (1), Comisia ia o decizie privind admisibilitatea. Iniţiativa propusă de cetăţeni se consideră admisibilă dacă îndeplineşte următoarele condiţii:

 

a. a. se referă la o chestiune în privinţa căreia poate fi adoptat un act legislativ al Uniunii, în scopul punerii în aplicare a tratatelor şi ca

 

b. se încadrează în sfera de competenţă a Comisiei pentru prezentarea unei propuneri.

 

3. Decizia la care se face referire la alineatul (2) se notifică organizatorului iniţiativei propuse de cetăţeni şi se publică.

 

Justificare

Se intenţionează reducerea înregistrării şi admisibilităţii la o singură etapă. Prin urmare, articolul 8 nu este necesar, întrucât înregistrarea şi admisibilitatea fac obiectul articolului 4.

Amendamentul  45

Propunere de regulament

Articolul 9 – alineatul 1 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1. După colectarea de la semnatari a declaraţiilor de susţinere necesare, în conformitate cu articolele 5 şi 7, şi cu condiţia unei decizii pozitive a Comisiei cu privire la admisibilitatea iniţiativei propuse de cetăţeni în conformitate cu articolul 8, organizatorul prezintă declaraţiile de susţinere, pe suport de hârtie sau în format electronic, autorităţilor competente relevante menţionate la articolul 14 spre verificare şi certificare. În acest scop, organizatorul utilizează formularul prezentat în anexa VI.

1. După colectarea de la semnatari a declaraţiilor de susţinere necesare, în conformitate cu articolele 5 şi 7, şi cu condiţia unei decizii pozitive a Comisiei cu privire la admisibilitatea iniţiativei propuse de cetăţeni în conformitate cu articolul 4, organizatorul prezintă declaraţiile de susţinere, pe suport de hârtie sau în format electronic, autorităţilor competente relevante menţionate la articolul 14 spre verificare şi certificare. În acest scop, organizatorul utilizează formularul prezentat în anexa VI.

Amendamentul  46

Propunere de regulament

Articolul 9 – alineatul 1 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Organizatorul prezintă declaraţiile de susţinere statului membru care a eliberat documentul de identificare menţionat în declaraţiile respective.

Organizatorul prezintă declaraţiile de susţinere statului membru în care semnatarii îşi au reşedinţa permanentă.

 

Un semnatar care nu este resortisant al statului membru în care îşi are reşedinţa permanentă poate decide să fie considerat ca provenind fie din statul membru în care îşi are reşedinţa permanentă, fie din statul membru al cărui resortisant este.

 

În cazul în care semnatarii îşi au reşedinţa permanentă într-o ţară terţă, organizatorul prezintă declaraţiile de susţinere statului membru ai cărui resortisanţi sunt aceştia.

Amendamentul  47

Propunere de regulament

Articolul 9 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2. În termen de cel mult trei luni, autorităţile competente verifică, pe baza unor controale corespunzătoare, declaraţiile de susţinere care i-au fost prezentate şi eliberează organizatorului un certificat conform cu modelul prezentat în anexa VII, care certifică numărul de declaraţii de susţinere valide pentru statul membru respectiv.

2. În termen de cel mult trei luni, autorităţile competente verifică, pe baza unor controale pe eşantioane, declaraţiile de susţinere care i-au fost prezentate şi eliberează organizatorului un certificat conform cu modelul prezentat în anexa VII, care certifică numărul de declaraţii de susţinere valide pentru statul membru respectiv. Procentul semnăturilor invalide din eşantion se scade din numărul total al declaraţiilor de susţinere. Se emite un certificat numai dacă numărul declaraţiilor de susţinere rămase depăşeşte 1 milion.

Justificare

Prezentul articol vizează accelerarea verificării. Dacă, de exemplu, pentru o iniţiativă a cetăţenilor se strâng 1,5 milioane de semnături, autoritatea competentă responsabilă de verificări poate verifica la întâmplare un eşantion de 5000 de semnături din întregul lot. Dacă din acele 5000 rezultă că 500 (sau 10%) sunt false, incomplete sau neverificabile, acest procent poate fi extrapolat asupra întregului număr de semnături strânse, presupunându-se că 10% din cele 1,5 milioane de semnături sunt false. În plus, un astfel de sistem de corectare pe bază de eşantioane răspunde argumentului prezentat de Comisie potrivit căruia pentru verificarea amănunţită a validităţii semnăturilor este necesar numărul actului de identitate.

Amendamentul  48

Propunere de regulament

Articolul 11 – alineatul 1 – litera a

Textul propus de Comisie

Amendamentul

a. publică fără întârziere iniţiativa cetăţenilor pe site-ul său internet;

a. publică fără întârziere iniţiativa cetăţenilor pe site-ul său internet, în toate limbile oficiale ale Uniunii;

Justificare

Toţi cetăţenii UE ar trebui să poată înţelege conţinutul iniţiativei propuse de cetăţeni, pentru a o sprijini, după aprobarea acesteia de către Comisia Europeană. Acest obiectiv poate fi realizat numai dacă iniţiativele sunt traduse în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene, odată cu publicarea pe site-ul Comisiei Europene.

Amendamentul  49

Propunere de regulament

Articolul 11 – alineatul 1 – litera b

Textul propus de Comisie

Amendamentul

b. examinează iniţiativa cetăţenilor şi, în termen de 4 luni, îşi prezintă concluziile într-o comunicare privind iniţiativa respectivă, acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă şi, dacă este cazul, motivele care stau la baza acestor acţiuni.

b. examinează iniţiativa cetăţenilor şi, în termen de trei luni, îşi prezintă concluziile într-o comunicare privind iniţiativa respectivă, precum şi propunerea corespunzătore cu privire la subiect, dacă cetăţenii au indicat necesitatea unui act cu putere de lege. În cazul în care decide să ia măsuri alternative sau să nu întreprindă nicio acţiune, Comisia precizează motivele care au stat la baza acestei decizii într-o comunicare.

Justificare

Prin prezentul amendament se urmăreşte crearea unei obligaţii mai ferme pentru Comisie de a da curs iniţiativelor cetăţenilor. Pentru a asigura şi a menţine un nivel ridicat al participării cetăţenilor, este crucial să se poată conta pe o procedură rapidă. Prin urmare, se consideră că un termen de trei luni îi este suficient Comisiei Europene pentru a putea să-şi formuleze pe deplin propriile concluzii cu privire la iniţiativă şi la acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă.

Amendamentul  50

Propunere de regulament

Articolul 11 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2. Comunicarea la care se face referire la alineatul (1) litera (b) se notifică organizatorului iniţiativei cetăţenilor, precum şi Parlamentului European şi Consiliului şi se publică.

2. Lista iniţiativelor depuse de cetăţeni, precum şi comunicarea la care se face referire la alineatul (1) litera (b) se notifică organizatorului iniţiativei cetăţenilor, precum şi Parlamentului European şi Consiliului şi se publică.

Justificare

Prin prezentul amendament se urmăreşte crearea unei obligaţii mai ferme pentru Comisie de a da curs iniţiativelor cetăţenilor.

Amendamentul  51

Propunere de regulament

Articolul 11 – alineatul 2a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2a. Comisia transmite Parlamentului European şi Consiliului un raport anual cu privire la punerea în aplicare a iniţiativelor cetăţenilor, indicând, inter alia, numărul de iniţiative prezentate, admisibilitatea lor şi modul în care Comisia a dat curs fiecăreia dintre iniţiative.

Justificare

Prin prezentul amendament se urmăreşte crearea unei obligaţii mai ferme pentru Comisie de a da curs iniţiativelor cetăţenilor.

Amendamentul  52

Propunere de regulament

Articolul 11 – alineatul 2b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2b. În ceea ce priveşte iniţiativele cetăţenilor pentru care s-au strâns un milion de semnături, Parlamentul European poate solicita în orice moment Comisiei Europene să explice acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă sau, după caz, decizia de a nu lua nicio măsură, precum şi motivele care au stat la baza acesteia. În exercitarea competenţelor sale, Parlamentul European poate în orice moment să organizeze audieri ale organizatorilor sau să adopte o rezoluţie. De asemenea, organizatorii pot prezenta Parlamentului European o petiţie pe marginea acestui subiect, cu condiţia întrunirii criteriilor corespunzătoare.

Justificare

Pentru a da curs aşteptărilor cetăţenilor şi pentru a evita frustrarea, este important ca Parlamentul European să ofere alte opţiuni şi să procedeze la o dezbatere în vederea clarificării deciziei Comisiei.

Amendamentul  53

Propunere de regulament

Articolul 13 – litera b

Textul propus de Comisie

Amendamentul

b. nerespectarea cerinţelor privind sistemele de colectare online;

eliminat

Justificare

Susţinem ideea înfiinţării unui singur website central, administrat de Comisie, mai degrabă decât website-uri înfiinţate de fiecare persoană care lansează o iniţiativă a cetăţenilor; în acest fel, reglementările în materie de protecţia datelor vor fi mereu respectate.

Amendamentul  54

Propunere de regulament

Articolul 15

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Comisia poate adopta, prin acte delegate în conformitate cu articolele 16, 17 şi 18, modificări ale anexelor la prezentul regulament.

Comisia poate adopta, prin acte delegate în conformitate cu articolele 16, 17 şi 18, modificări ale tuturor anexelor la prezentul regulament, cu excepţia anexelor II şi III.

Justificare

În cele două anexe menţionate există dispoziţii care trebuie examinate de către Parlament. Prin urmare, aceste două anexe trebuie excluse din sfera de aplicare a actelor delegate şi a comitologiei.

Amendamentul  55

Propunere de regulament

Articolul 18 – alineatul 2 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Actul delegat poate fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi intră în vigoare înainte de expirarea perioadei respective dacă atât Parlamentul European, cât şi Consiliul au informat Comisia cu privire la intenţia lor de a nu prezenta obiecţiuni.

Actul delegat se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi intră în vigoare înainte de expirarea perioadei respective dacă atât Parlamentul European, cât şi Consiliul au informat Comisia cu privire la intenţia lor de a nu prezenta obiecţiuni.

Amendamentul  56

Propunere de regulament

Articolul 20 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Comisia informează celelalte state membre cu privire la acestea.

Comisia informează celelalte state membre şi Parlamentul European cu privire la acestea.

Amendamentul  57

Propunere de regulament

Articolul 21

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind punerea în aplicare a acestuia.

În termen de doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind punerea în aplicare a acestuia.

Amendamentul  58

Propunere de regulament

Anexa II – punctul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

4. temeiul juridic din tratate în baza căruia Comisia poate acţiona;

eliminat

Justificare

Nu este realistă aşteptarea potrivit căreia cetăţenii care lansează o iniţiativă trebuie să cunoască temeiul juridic din tratate în baza căruia Comisia poate acţiona. Din contră, este de datoria Comisiei să examineze o iniţiativă şi compatibilitatea acesteia cu tratatele, iar apoi să informeze organizatorii cu privire la admisibilitatea acesteia, precizându-le motivele care au stat la baza deciziei şi să o publice.

Amendamentul  59

Propunere de regulament

Anexa II – punctul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

5. numele complet, adresa poştală şi adresa de e-mail ale organizatorului sau, în cazul unei persoane juridice sau al unei organizaţii, ale reprezentantului legal;

5. numele complet, adresa poştală şi adresa de e-mail ale organizatorului;

Amendamentul 60

Propunere de regulament

Anexa III – caseta 2 – punctul 5a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

5a. Sprijin financiar şi politic primit cu privire la iniţiativa cetăţenilor propusă*:

Amendamentul  61

Propunere de regulament

Anexa III – caseta 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Caseta 3: (a se completa de către semnatar)

Caseta 3: (a se completa de către semnatar)

 

 

1. Numele semnatarului

1. Numele semnatarului

Prenume*:… Nume de familie*:

Prenume*:… Nume de familie*:

2. Adresa:

Strada:

Cod poştal: Oraş*:

Ţara*:

2. Adresa:

Strada:

Cod poştal: Oraş*:

Ţara*:

3. E-mail:

3. E-mail:

4. Data şi locul naşterii*:

4. Data şi locul naşterii*:

Data naşterii: Locul şi ţara:

Data naşterii: Locul şi ţara:

5. Cetăţenia*:

5. Cetăţenia*:

6. Numărul personal de identificare*:

 

Tipul de număr de identificare/document de identitate:

 

Carte naţională de identitate: Paşaport: Securitate socială:

 

Statul membru care a eliberat numărul de identificare/documentul de identitate*:

 

7. Certific prin prezenta că informaţiile prezentate în acest formular sunt corecte şi că am susţinut această iniţiativă propusă de cetăţeni numai o singură dată*.

6. Certific prin prezenta că informaţiile prezentate în acest formular sunt corecte şi că am susţinut această iniţiativă propusă de cetăţeni numai o singură dată*.

Data şi semnătura semnatarului* ♦: ………..

Data şi semnătura semnatarului* ♦: ………..

Amendamentul  62

Propunere de regulament

Anexa IV

Textul propus de Comisie

Amendamentul

ANEXA IV

Certificat de confirmare a conformităţii unui sistem de colectare online cu Regulamentul xxxx/xxxx

[….] (denumirea autorităţii competente) din (statul membru), certifică prin prezenta că sistemul de colectare online (adresa de internet) utilizat pentru colectarea în format electronic a declaraţiilor de susţinere pentru iniţiativa cetăţenilor cu numărul de înregistrare [….] este conform cu dispoziţiile relevante din Regulamentul xxxx/xxxx

Data, semnătura şi parafa oficială a autorităţii competente:

eliminat

Justificare

Propunerea Comisiei, conform căreia fiecare persoană care lansează o iniţiativă ar trebui să-şi creeze propriul website, ar impune o sarcină suplimentară nu numai persoanei care lansează o iniţiativă, dar şi statelor membre, deoarece acestea ar trebui să verifice conformitatea sistemelor de colectare on-line cu reglementările Comisiei şi ar trebui, de asemenea, să emită certificate de conformitate pentru fiecare website. În scopul evitării acestei sarcini, considerăm că Comisia ar trebui să înfiinţeze un website central pentru stocarea tuturor iniţiativelor.

Amendamentul  63

Propunere de regulament

Anexa VI

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Formular de prezentare a declaraţiilor de susţinere în atenţia autorităţilor competente din statele membre

Formular de prezentare a declaraţiilor de susţinere în atenţia autorităţilor competente din statele membre

1. Numele complet, adresa poştală şi adresa de e-mail ale organizatorului sau, în cazul unei persoane juridice sau al unei organizaţii, ale reprezentantului legal*:

1. Numele complet, adresa poştală şi adresa de e-mail ale organizatorului *:

2. Titlul iniţiativei cetăţenilor*:

3. Numărul de înregistrare atribuit de Comisie*:

4. Data înregistrării*:

5. Data solicitării deciziei privind admisibilitatea*:

6. Numărul de semnatari provenind din [statul membru]*:

2. Titlul iniţiativei cetăţenilor*:

3. Numărul de înregistrare atribuit de Comisie*:

4. Data înregistrării*:

5. Data solicitării deciziei privind admisibilitatea*:

6. Numărul de semnatari provenind din [statul membru]*:

7. Anexe*:

[Includeţi toate declaraţiile de susţinere din partea semnatarilor care au un număr personal de identificare eliberat de acelaşi stat membru. Dacă este cazul, includeţi certificatul (certificatele) relevant(e) prin care este certificată conformitatea sistemului de colectare online cu Regulamentul xxxx/xxxx)

7. Anexe*:

(Includeţi toate declaraţiile de susţinere din partea semnatarilor)

8. Data şi semnătura organizatorului*:

8. Data şi semnătura organizatorului*:

*: rubrici obligatorii

*: rubrici obligatorii

Justificare

Unele state membre ale UE nu emit acte de identitate pentru cetăţenii lor, prin urmare, ar fi mai oportună utilizarea cetăţeniei. Mai mult decât atât, ţinând seama de faptul că Comisia ar trebui să înfiinţeze şi să administreze un website central, nu mai este necesară verificarea conformităţii de către statele membre.

Amendamentul  64

Propunere de regulament

Anexa VIII – punctul 6

Textul propus de Comisie

Amendamentul

6. Numele complet, adresa poştală şi adresa de e-mail ale organizatorului sau, în cazul unei persoane juridice sau al unei organizaţii, ale reprezentantului legal.

6. Numele complet, adresa poştală şi adresa de e-mail ale organizatorului.

PROCEDURĂ

Titlu

Iniţiativa cetăţenilor

Referinţe

COM(2010)0119 – C7-0089/2010 – 2010/0074(COD)

Comisia competentă în fond

AFCO

Aviz emis de către

       Data anunţului în plen

LIBE

21.4.2010

 

 

 

Raportor pentru aviz

       Data numirii

Cecilia Wikström

10.5.2010

Kinga Göncz

10.5.2010

 

Data adoptării

26.10.2010

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

48

0

1

Membri titulari prezenţi la votul final

Sonia Alfano, Rita Borsellino, Emine Bozkurt, Simon Busuttil, Philip Claeys, Carlos Coelho, Cornelis de Jong, Agustín Díaz de Mera García Consuegra, Cornelia Ernst, Tanja Fajon, Hélène Flautre, Kinga Göncz, Nathalie Griesbeck, Sylvie Guillaume, Ágnes Hankiss, Salvatore Iacolino, Teresa Jiménez-Becerril Barrio, Juan Fernando López Aguilar, Clemente Mastella, Véronique Mathieu, Nuno Melo, Louis Michel, Claude Moraes, Jan Mulder, Georgios Papanikolaou, Carmen Romero López, Judith Sargentini, Birgit Sippel, Csaba Sógor, Rui Tavares, Valdemar Tomaševski, Wim van de Camp, Axel Voss, Renate Weber, Tatjana Ždanoka

Membri supleanţi prezenţi la votul final

Alexander Alvaro, Edit Bauer, Andrew Henry William Brons, Anna Maria Corazza Bildt, Nadja Hirsch, Monika Hohlmeier, Ádám Kósa, Wolfgang Kreissl-Dörfler, Jean Lambert, Stavros Lambrinidis, Petru Constantin Luhan, Mariya Nedelcheva, Joanna Senyszyn, Cecilia Wikström

PROCEDURĂ

Titlu

Citizens’ initiative

Referinţe

COM(2010)0119 – C7-0089/2010 – 2010/0074(COD)

Data prezentării la PE

31.3.2010

Comisie competentă în fond

  Data anunţului în plen

AFCO

21.4.2010

Comisie(i) sesizată(e) pentru avizare

  Data anunţului în plen

CULT

21.4.2010

JURI

17.6.2010

LIBE

21.4.2010

PETI

21.4.2010

Avize care nu au fost emise

  Data deciziei

JURI

1.6.2010

 

 

 

Comisie(i) asociată(e)

  Data anunţului în plen

PETI

17.6.2010

 

 

 

Raportor(i)

  Data numirii

Alain Lamassoure

3.5.2010

Zita Gurmai

3.5.2010

 

Examinare în comisie

3.5.2010

3.6.2010

14.6.2010

12.7.2010

 

5.10.2010

9.11.2010

29.11.2010

 

Data adoptării

30.11.2010

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

25

0

0

Membri titulari prezenţi la votul final

Andrew Henry William Brons, Andrew Duff, Ashley Fox, Matthias Groote, Roberto Gualtieri, Enrique Guerrero Salom, Zita Gurmai, Gerald Häfner, Stanimir Ilchev, Constance Le Grip, Morten Messerschmidt, Potito Salatto, Algirdas Saudargas, György Schöpflin, József Szájer, Indrek Tarand, Rafał Trzaskowski

Membri supleanţi prezenţi la votul final

Elmar Brok, Marietta Giannakou, Anneli Jäätteenmäki, Alain Lamassoure, Íñigo Méndez de Vigo, Helmut Scholz

Membri supleanţi (articolul 187 alineatul (2)) prezenţi la votul final

Francesca Balzani, Michel Dantin, Derk Jan Eppink, Sergio Gutiérrez Prieto, Maria do Céu Patrão Neves