RAPORT referitor la metodele inovatoare de finanțare la nivel european și mondial

10.2.2011 - (2010/2105(INI))

Comisia pentru afaceri economice și monetare
Raportoare: Anni Podimata
Raportor pentru aviz(*): Nirj Deva, Comisia pentru dezvoltare
(*) Procedura comisiilor asociate – articolul 50 din Regulamentul de procedură

Amendamente

• 001-001 (PDF - 187 KB)
• 001-001 (DOC - 182 KB)
• 002-002 (PDF - 92 KB)
• 002-002 (DOC - 212 KB)
• 003-003 (PDF - 94 KB)
• 003-003 (DOC - 212 KB)

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la metodele inovatoare de finanțare la nivel european și mondial

(2010/2105(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere concluziile Consiliului European din 17 iunie 2010 și ale Consiliului European din 11 decembrie 2009,

–   având în vedere procesul-verbal al reuniunii ECOFIN din 19 octombrie 2010 și raportul adresat Consiliului European citat în acesta,

–   având în vedere programul Președinției belgiene, în special propunerile privind metodele inovatoare de finanțare,

–   având în vedere Rezoluția sa din 10 martie 2010 referitoare la impozitarea operațiunilor financiare: aplicarea eficientă a acesteia[1],

–   având în vedere Rezoluția sa din 20 octombrie 2010 referitoare la criza financiară, economică și socială[2],

–   având în vedere Rezoluția sa din 22 septembrie 2010 cu privire la competențele Autorităților europene de supraveghere[3] și, în special, Rezoluția din 22 septembrie 2010 referitoare la înființarea Autorității europene pentru asigurări și pensii ocupaționale[4], Rezoluția din 22 septembrie 2010 referitoare la înființarea Autorității Bancare Europene[5], Rezoluția din 22 septembrie 2010 referitoare la înființarea Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe[6] și Rezoluția din 22 septembrie 2010 referitoare la supravegherea macroprudențială a sistemului financiar și înființarea unui Comitet european pentru riscuri sistemice[7],

–   având în vedere Documentul de lucru al Comisiei privind metodele inovatoare de finanțare la nivel european și mondial (SEC(2010)0409) și Comunicarea Comisiei privind impozitarea sectorului financiar (COM(2010)0549/5), precum și documentul de lucru de însoțire (SEC(2010)1166),

–   având în vedere propunerea Comisiei de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapartidele centrale și registrele centrale de tranzacții (COM(2010)0484/5),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei privind fondurile de soluționare a situației băncilor neviabile (COM(2010)0254),

–   având în vedere Declarația G20 făcută la 15 noiembrie 2008 la Washington, Declarația G20 făcută la 2 aprilie 2009 la Londra și Declarația șefilor de stat din cadrul summitului G20 din 25 septembrie 2009 de la Pittsburgh,

–   având în vedere Raportul FMI din 2010 privind impozitarea sectorului financiar adresat G20,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei sindicale consultative a OCDE, intitulată „Parametrii unei taxe pe tranzacțiile financiare și deficitul de finanțare în cadrul OCDE pentru bunurile publice la nivel mondial, 2010-2020” din 15 februarie 2010,

–   având în vedere raportul OCDE din 2010, intitulat „The elephant in the room: the need to deal with what banks do”,

–   având în vedere studiul realizat de Institutul Austriac de Cercetare Economică (WIFO), intitulat „Impozitarea generală a tranzacțiilor financiare: motive, venituri, fezabilitate și efecte” din martie 2008,

–   având în vedere lucrarea Fundației pentru Studii Europene Progresiste, intitulată „Taxele pe tranzacțiile financiare: necesare, fezabile și de dorit” din martie 2010,

–   având în vedere studiul Centrului de Cercetare a Politicii Economice, intitulat „Avantajele impozitării tranzacțiilor financiare” din decembrie 2008,

–   având în vedere Raportul Comisiei, intitulat „Tablou de bord privind ajutoarele de stat - Raport privind evoluțiile recente în materie de ajutoare acordate în contextul crizei din sectorul financiar” (COM(2010)0255),

–   având în vedere studiul Notre Europe, intitulat „O Uniune care produce de din ce în ce mai puțin carbon? Către o impozitare europeană mai eficientă pentru combaterea schimbărilor climatice”,

–   având în vedere documentul rezultat în urma Reuniunii plenare la nivel înalt a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, intitulat „Respectarea promisiunii: uniți pentru atingerea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului”, din septembrie 2010,

–   având în vedere Declarația celei de-a 7-a reuniuni plenare a Grupului de inițiativă privind metodele inovatoare de finanțare pentru dezvoltare, care a avut loc la Santiago, în ianuarie 2010,

–   având în vedere Raportul din 2010 al Comitetului de experți către Grupul de lucru privind tranzacțiile financiare internaționale pentru dezvoltare, intitulat „Globalizarea solidarității: cazul taxelor financiare”,

–   având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare și avizul Comisiei pentru dezvoltare, precum și cel al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A7–0036/2011),

A. întrucât criza mondială financiară și economică fără precedent din 2007 a pus în evidență o serie de disfuncționalități importante ale cadrului de reglementare și supraveghere al sistemului financiar mondial, care poate fi descris ca o combinație de piețe financiare nereglementate, produse extrem de complexe și jurisdicții netransparente; întrucât Europa are nevoie de piețe financiare mai transparente și mai eficiente;

B.  întrucât piețele libere stau la baza creării bunăstării în întreaga lume și întrucât economiile de piață și comerțul liber creează bunăstare și scot oamenii din sărăcie;

C. întrucât creșterea spectaculoasă a volumului de tranzacții financiare la nivelul economiei mondiale din ultimul deceniu - un volum care a atins în 2007 un nivel de 73,5 ori mai mare decât PIB-ul mondial nominal, în principal ca urmare a boomului de pe piața instrumentelor financiare derivate - ilustrează un decalaj din ce în ce mai mare între tranzacțiile financiare și necesitățile economiei reale;

D. întrucât sectorul financiar depinde într-o mare măsură de modele tranzacționale, precum HFT (tranzacționarea de înaltă frecvență), care urmăresc în special câștigurile pe termen scurt și sunt expuse unor grade ridicate de îndatorare, ceea ce a reprezentat una dintre principalele cauze ale crizei financiare; întrucât acest lucru a cauzat o volatilitate excesivă a prețurilor și deviații persistente ale prețurilor la acțiuni și bunurile de larg consum față de nivelurile de bază ale acestora;

E.  întrucât capacitatea întreprinderilor, guvernelor și persoanelor fizice de a împrumuta și a se împrumuta reciproc este un factor esențial pentru economia mondială; întrucât criza financiară a oferit exemple de caracteristici negative ale pieței internaționale de capital; întrucât, pentru acest motiv, este necesar să se găsească un echilibru între nevoia de a lua măsuri care să ajute la menținerea stabilității financiare și nevoia menținerii capacității băncilor de a oferi credite economiei;

F.  întrucât, în cadrul summiturilor G20 de la Washington, 2008 și Pittsburgh, 2009, s-a convenit să se implementeze reformele de consolidare a regimurilor de reglementare și de supraveghere a piețelor financiare și ca instituțiile financiare să fie obligate să își asume partea lor echitabilă de responsabilitate pentru dezechilibrele existente;

G. întrucât principalele costuri ale crizei au fost suportate până acum de contribuabili, ai căror bani au fost utilizați de guvernele multor țări pentru a salva băncile private și alte instituții financiare; întrucât se solicită din ce în ce mai mult ca instituțiile financiare și părțile interesate, care au beneficiat ani de-a rândul de rentabilități ale capitalului și de bonusuri anuale excesive, obținând cea mai mare parte a profiturilor corporatiste la nivel mondial, să contribuie în mod echitabil la suportarea costurilor;

H. întrucât, în special în UE, costurile acțiunilor de salvare a sectorului financiar au agravat și au accelerat instalarea unei crize fiscale și a datoriei publice, care a plasat o povară neașteptată asupra bugetelor publice și a pus în pericol în mod grav crearea de locuri de muncă, funcționarea sistemelor sociale și îndeplinirea obiectivelor climatice și de mediu;

I.   întrucât urmărirea câștigurilor pe termen scurt și speculațiile de pe piața obligațiunilor guvernamentale europene au reprezentat factori agravanți importanți ai crizei datoriei publice naționale din zona euro în perioada 2009-2010 și au dezvăluit legături strânse între neajunsurile sectorului financiar și problemele de garantare a unor finanțe publice sustenabile în perioade de deficite bugetare excesive și de creștere a datoriei publice și private;

J.   întrucât ineficiența Pactului de stabilitate și creștere în forma sa actuală și divergențele dintre statele membre în ceea ce privește competitivitatea au declanșat dezbaterea actuală privind guvernanța economică europeană, ale cărei componente-cheie ar trebui să fie măsurile de consolidare a Pactului de stabilitate și creștere, în special a componentei sale preventive, de lansare fără amânare a reformelor structurale inevitabile, precum și de coordonare politicilor fiscale și a luptei împotriva fraudei și evaziunii fiscale, pentru a garanta o fiscalitate echitabilă, deplasând progresiv sarcina fiscală de la sectorul muncii către cel de capital și către activitățile cu externalități negative semnificative;

K. întrucât criza a subliniat necesitatea de a crea surse de venituri noi, cu o bază amplă, echitabile și durabile și de a asigura respectarea legislației privind evaziunea fiscală în vigoare și de a ameliora eficiența acesteia, pentru a asigura că consolidarea fiscalității este efectiv combinată cu redresarea economică pe termen lung și sustenabilitatea finanțelor publice, crearea de locuri de muncă și incluziunea socială, care sunt priorități-cheie ale Agendei UE 2020;

L.  întrucât constrângerile bugetare severe cauzate de criza recentă se produc în momentul în care UE și-a asumat angajamente extrem de importante la nivel mondial, în special legate de obiectivele în domeniul schimbărilor climatice, Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM) și ajutorul pentru dezvoltare, mai ales pentru adaptarea la schimbările climatice și reducerea acestora în țările în curs de dezvoltare;

M. întrucât, la 17 iunie 2010, Consiliul European a afirmat că UE ar trebui să coordoneze eforturile de stabilire a unei strategii mondiale pentru introducerea sistemelor de taxe și impozite asupra instituțiilor financiare și a solicitat analizarea și dezvoltarea în continuare a unei taxe pe tranzacțiile financiare (TTF) la nivel mondial;

N. întrucât Parlamentul a solicitat deja Comisiei să realizeze o evaluare de impact și să ofere o analiză a aspectelor pozitive ale unei TTF; prin urmare, Parlamentul intenționează să aștepte această analiză înainte de a acționa în continuare,

1.    ia act de eforturile depuse până în acest moment de către Comisie pentru a răspunde la apelul adresat de Parlament în Rezoluția sa din martie 2010 de a realiza un studiu de fezabilitate privind impozitarea tranzacțiilor financiare la nivel mondial și la nivelul UE; subliniază necesitatea unei ample evaluări de impact și solicită ca rezultatul evaluării de impact și posibilele propuneri concrete să fie făcute publice până în vara lui 2011, potrivit anunțului din Comunicarea Comisiei privind impozitarea sectorului financiar; subliniază faptul că un studiu de fezabilitate echilibrat și atent privind o TTF la nivelul UE ar trebui să constituie fundamentul pe baza căruia se aplică procedura de introducere a respectivei taxe;

2.    subliniază că o creștere a ratelor și o extindere a domeniului de aplicare a instrumentelor fiscale existente, precum și reducerile suplimentare ale cheltuielilor publice nu pot fi nici suficiente și nici nu reprezintă o soluție sustenabilă pentru a face față principalelor provocări viitoare la nivel european și mondial; evidențiază faptul că, în momentul abordării acestor provocări și al discutării unor noi sisteme de finanțare, una dintre prioritățile de prim rang ar trebui să fie crearea unor mijloace de consolidare a competitivității și creșterii economice europene;

3.  subliniază faptul că o piață unică care funcționează adecvat constituie cel mai valoros instrument al UE într-o lume competitivă globalizată, reprezentând principalul motor de creștere europeană; evidențiază faptul că accentul principal ar trebui pus pe consolidarea pieței interne și pe găsirea de soluții pentru o utilizare mai inteligentă a resurselor naționale și europene prin adoptarea unei viziuni holistice asupra reformei bugetare, care să acopere atât cheltuielile, cât și veniturile bugetare; subliniază că modalitatea de prezentare a cheltuielilor trebuie concepută în așa fel încât să ofere rezultate și că noile instrumente financiare de proiectare bugetară trebuie să fie inteligente, integrate și flexibile;

4.  subliniază faptul că eliminarea obstacolelor care au mai rămas de pe piața internă reprezintă cea mai bună modalitate de promovare a politicilor eficiente de creștere reală; constată faptul că, potrivit studiilor, s-ar putea face economii anuale în valoare de 200 până la 300 de miliarde EUR, dacă s-ar elimina toate obstacolele din calea celor patru libertăți;

5.  subliniază importanța relansării pieței unice și faptul că UE trebuie să întocmească și să pună în aplicare într-un mod eficace normele comune pentru a permite pieței interne să servească la realizarea creșterii structurale; evidențiază faptul că eforturile trebuie să se concentreze asupra forței motrice a economiei europene: cele 20 de milioane de întreprinderi europene, în speciale cele mici și mijlocii, conduse de întreprinzători și alte persoane cu spirit creativ;

6.  subliniază faptul că unul dintre cele mai importante avantaje ale Uniunii Europene este dimensiunea sa, iar acest avantaj trebuie utilizat la maximum prin exploatarea potențialului pieței unice și prin utilizarea fondurilor din bugetul UE, pentru a aduce o valoare adăugată modalității în care sectorul public stimulează motoarele de creștere;

7.  subliniază faptul că ar trebui adoptat un cadru strategic comun de către Comisie, prin conturarea unei strategii ample de investiții, care să transpună țintele și obiectivele strategiei Europa 2020 în priorități de investiții și care să identifice nevoile de investiții care corespund principalelor ținte și proiectelor-pilot, precum și reformelor necesare în vederea maximizării impactului investiției susținute de politica de coeziune;

8.  subliniază că unul dintre principalele merite ale instrumentelor de finanțare inovatoare este acela că pot crea un avantaj dublu, având în vedere că pot contribui la realizarea unor obiective politice importante, precum stabilitatea și transparența pieței financiare, și oferi în același timp un potențial semnificativ de realizare a veniturilor; subliniază, în acest context, că ar trebui să se țină seama și de efectele acestor instrumente asupra externalităților negative generate de sectorul financiar;

Impozitarea sectorului financiar

9.  reamintește că pierderile financiare cauzate de evaziunea și frauda fiscală în Europa se situează între 200 și 250 de miliarde EUR anual; consideră, așadar, că reducerea nivelului fraudei fiscale ar contribui la reducerea deficitelor publice, fără a crește nivelul taxelor; subliniază, în acest context, că finanțarea inovatoare ar trebui să revigoreze eforturile statelor membre, ale UE și ale comunității internaționale de combatere a evaziunii și fraudei fiscale, precum și a altor forme ilicite de scurgere a capitalului, care au un impact bugetar semnificativ;

10. subliniază faptul că, după criză, UE trebuie să-și convingă cetățenii că are voința și instrumentele necesare pentru a aplica în continuare o combinație echilibrată formată dintr-o strategie de consolidare fiscală și politici de stimulare care să garanteze redresarea economică pe termen lung;

11. consideră că, în timp ce recent s-au înregistrat progrese majore atât în zona de reglementare, cât și în cea de supraveghere, abordării UE a sectorului financiar îi lipsește dimensiunea reprezentată de politica fiscală;

12. salută recunoașterea de către Comisie a faptului că sectorul financiar este impozitat în mod insuficient, în special datorită faptului că, în cazul majorității serviciilor financiare, nu se aplică TVA, și solicită măsuri financiare inovatoare pentru a obține venituri mai mari din acest sector și a contribui la îndepărtarea poverii fiscale de pe umerii lucrătorilor;

13. consideră că introducerea unei TTF ar putea contribui la abordarea problemei privind tendințele de tranzacționare cu efecte extrem de negative de pe piețele financiare, precum anumite tipuri de tranzacționare de înaltă frecvență pe termen scurt și automată, și ar putea diminua activitățile speculative; subliniază că o TTF ar avea astfel potențialul de îmbunătățire a eficienței pieței, de creștere a transparenței, de reducere a volatilității excesive a prețurilor și de creare a unor stimulente pentru sectorul financiar pentru a face investiții pe termen lung, cu valoare adăugată pentru economia reală;

14. subliniază actualele estimări privind venitul generat de o TTF cu rată scăzută, care ar putea, datorită bazei ample de impozitare, genera venituri de aproape 200 de miliarde EUR pe an la nivelul UE și 650 de miliarde USD la nivel mondial; consideră că aceasta ar putea constitui o contribuție substanțială a sectorului financiar la acoperirea costurilor crizei și la realizarea sustenabilității finanțelor publice;

15. ia act de evoluția dezbaterii privind TTF și de opiniile diferite privind fezabilitatea, eficiența și eficacitatea unei astfel de taxe, precum și dezbaterea apărută privind aplicarea unei taxe pe activitățile financiare (TAF), dar constată că G20 nu a fost până în prezent în măsură să promoveze inițiative comune semnificative în acest domeniu; solicită liderilor G20 să accelereze negocierile pentru încheierea unui acord referitor la elementele minime comune ale unei TTF mondiale și să ofere orientări privind modul în care se dorește ca aceste diferite modalități de impozitare să evolueze în viitor;

16. sprijină introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare, care ar ameliora funcționarea pieței prin reducerea speculației, care ar contribui la finanțarea bunurilor publice mondiale și ar reduce deficitul public; consideră că introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare trebuie să se sprijine pe o bază de impozitare cât mai largă posibil; invită Comisia să realizeze în scurt timp un studiu de fezabilitate, luând în considerare necesitatea unor condiții de concurență echitabilă la nivel mondial și să prezinte propuneri legislative concrete;

17. subliniază că, atunci când se examinează opțiunile referitoare la impozitarea sectorului financiar la nivel mondial și la nivelul UE, ar trebui să se țină seama de învățămintele trase din introducerea de taxe pe tranzacțiile sectoriale la nivelul statelor membre;

18. subliniază în plus că fluxul tranzacțiilor pur speculative către alte jurisdicții nu ar avea efecte negative foarte numeroase, ci ar putea, de asemenea, să contribuie la creșterea eficienței pieței; subliniază, de asemenea, că nu toate acțiunile considerate a fi speculative trebuie condamnate, întrucât anumite forme de asumare a riscurilor pot consolida stabilitatea piețelor financiare ale UE;

19. subliniază că în cadrul unui piețe europene centralizate serviciile de compensare și decontare ar putea facilita introducerea unei TTF la nivelul UE, creând condițiile necesare pentru ca aceasta să fie ieftină din punct de vedere administrativ și simplă de implementat; reamintește, totodată, că trebuie să se țină seama de faptul că industria financiară are un caracter mondial și interconectat atunci când sunt elaborate aspectele tehnice ale TTF;

20. ia act de recenta comunicare a Comisiei, care reprezintă un prim pas în calea abordării acestei probleme; consideră că sarcina probei privind posibilele avantaje și/sau dezavantaje ale introducerii unei TTF la nivelul UE revine Comisiei și evaluării sale de impact;

21. constată că recenta comunicare a Comisiei a anunțat o evaluare de impact a diverselor opțiuni pentru impozitarea sectorului financiar și invită, de asemenea, Comisia să abordeze în studiul său de fezabilitate problema asimetriei geografice a tranzacțiilor și veniturilor și posibilitatea unei rate cotate sau diferențiate în funcție de categoria activelor, incidența taxei, natura actorului implicat sau natura pe termen scurt sau speculativă a anumitor tipuri de tranzacții; invită Comisia să se folosească de toate studiile disponibile în acest domeniu;

22. invită Comisia să analizeze în studiul său de fezabilitate diferitele opțiuni posibile pentru o TTF la nivelul UE și efectele acestora, inclusiv beneficiile pentru economie și societate ale reducerii frecvenței tranzacțiilor financiare speculative, care în prezent cauzează perturbări grave ale pieței;

23. subliniază că o TTF ar trebui să aibă cea mai extinsă bază de impozitare posibilă, astfel încât să garanteze o concurență în condiții echitabile pe piețele financiare și să nu direcționeze tranzacțiile spre mijloace mai puțin transparente; consideră astfel că studiul de fezabilitate al Comisiei ar trebui să analizeze toate tranzacțiile cu active financiare, cum ar fi tranzacțiile cu produse financiare derivate și tranzacțiile cu lichidare imediată de pe piețele bursiere, precum și produsele financiare derivate extrabursiere; subliniază faptul că cotația unei TTF cu rate diferențiate în locurile de tranzacționare ar putea crește în continuare stabilitatea pieței, prin crearea de stimulente pozitive, pentru ca actorii din sectorul financiar să îndepărteze tranzacțiile de produsele financiare extrabursiere, asigurând astfel locuri de tranzacționare mai transparente și mai bine reglementate;

24. salută, în acest context, propunerile recente ale Comisiei privind produsele financiare derivate extrabursiere și vânzările în lipsă, care impun obligații privind înregistrarea centralizată a serviciilor de compensare și a tranzacțiilor în cazul tuturor tranzacțiilor cu produsele financiare derivate extrabursiere, făcând astfel posibilă din punct de vedere tehnic introducerea acestei TTF la nivelul UE cu o bază amplă de impozitare;

25. insistă să se stabilească cine va plăti în final taxa, întrucât taxele sunt de obicei transferate în sarcina consumatorilor, în acest caz, în sarcina investitorilor cu amănuntul și a persoanelor fizice; subliniază necesitatea unor norme extinse privind scutirile și pragurile, pentru a preveni această situație;

26. salută recentele propuneri ale FMI, sprijinite de Comisie, pentru introducerea unui taxe pe activele băncilor care să permită fiecărei țări să aloce între 2 și 4% din PIB finanțării unor mecanisme pentru combaterea crizelor viitoare; consideră că impozitele bancare ar trebui să fie proporționale cu importanța sistemică a instituției de credit în cauză și cu nivelul de risc pe care îl implică activitatea acesteia;

27. constată că taxele bancare, TAF și TTF servesc unor obiective economice diferite și prezintă un potențial diferit de realizare a veniturilor; subliniază că, având în vedere că se bazează pe poziții din bilanț, taxele bancare nu pot contribui la diminuarea speculațiilor financiare și la reglementarea activităților bancare subterane; în acest context, subliniază, în plus, importanța mecanismelor de supraveghere financiară și a transparenței acestora pentru sporirea capacității de redresare și stabilității sistemului financiar;

28. ia act de propunerea FMI privind o TAF și de angajamentul recent al Comisiei de a realiza o evaluare de impact amplă referitoare la potențialul acesteia; subliniază că TAF este, în primul rând, un instrument fiscal orientat spre obținerea de venituri care vizează sectorul financiar, permițând impozitarea rentelor economice și a profiturilor obținute din asumarea excesivă de riscuri și că, astfel, ar putea oferi o soluție pentru actuala scutire de TVA a sectorului financiar;

29. este conștient de diferitele opțiuni pentru gestionarea veniturilor suplimentare generate de impozitarea sectorului financiar atât la nivel național, cât și la nivel european; subliniază faptul că trebuie soluționată problema privind scopul utilizării veniturilor obținute din impunerea unei TTF și că, pentru a oferi contribuabililor o imagine corespunzătoare asupra rațiunilor care stau la baza impozitării suplimentare a sectorului financiar, evaluarea diferitelor opțiuni și stabilirea de priorități în rândul acestora ar trebui considerate ca fiind un element esențial în dezbaterea generală asupra finanțării inovatoare; evidențiază faptul că, datorită naturii lor globale, veniturile obținute din impunerea la nivel mondial a TTF ar trebui utilizate pentru a finanța obiectivele de politică mondială, cum ar fi dezvoltarea și reducerea sărăciei în țările în curs de dezvoltare și combaterea schimbărilor climatice; ia act de intenția Comisiei de a crește volumul bugetului UE prin utilizarea de instrumente financiare inovatoare; își exprimă convingerea că pentru a proteja valoarea adăugată la nivel european a instrumentelor de finanțare inovatoare menționate anterior, o parte a veniturilor generate de acestea ar putea fi alocată pentru finanțarea proiectelor și politicilor UE; reamintește că recenta comunicare a Comisiei referitoare la o revizuire a bugetului UE tratează impozitarea sectorului financiar la nivelul UE drept o posibilă sursă de resurse proprii; face apel la o dezbatere amplă care să implice instituțiile UE, parlamentele naționale, părțile interesate din cadrul UE și reprezentanții societății civile referitoare la opțiunile disponibile privind politicile respective, determinarea părții de venit care va fi alocată la nivelul UE și la nivel național și diversele modalități de realizare a acesteia; remarcă, în ceea ce privește gestionarea părții de venit alocate la nivel național, că toate opțiunile posibile ar trebui evaluate, inclusiv alocarea de venituri pentru a consolida finanțele publice;

30. subliniază faptul că posibila introducere a acestor noi instrumente de impozitare în sectorul financiar ar trebui analizată în contextul mediului fiscal deja existent al respectivului sector, ținând seama de efectele secundare și menținând un accent deosebit pe găsirea sinergiilor dintre vechile și noile taxe;

31. ia act de intenția Comisiei de a crește volumul bugetului UE prin utilizarea unor instrumente financiare inovatoare și recunoaște beneficiile potențiale care decurg din stimularea finanțării sectorului privat din bani publici; totuși, este conștient că folosirea de fonduri de investiții speciale pentru finanțarea proiectelor poate genera datorii contingente crescute; consideră, prin urmare, că astfel de măsuri ar trebui însoțite de comunicarea pe deplin transparentă a informațiilor și de orientări adecvate referitoare la investiții, de gestionarea riscurilor, limitele de expunere și proceduri de control și supraveghere, toate aceste proceduri trebuind să fie stabilite în mod responsabil din punct de vedere democratic;

Euroobligațiunile și obligațiunile europene pentru proiecte

32. ia act de faptul că euroobligațiunile sunt considerate într-o măsură tot mai mare drept un instrument comun de gestionare a datoriei; ia act de toate propunerile și inițiativele recente în acest sens; invită Consiliul European și Comisia să ofere un răspuns imediat la apelul adresat de Parlament în Rezoluția sa referitoare la crearea unui mecanism permanent de criză (P7_TA-PROV(2010)0491), cu scopul de a lansa semnalul politic necesar pentru demararea unei investigații a Comisiei în ceea ce privește un viitor sistem de euroobligațiuni, în vederea stabilirii condițiilor în care un astfel de sistem ar fi în beneficiul tuturor statelor membre participante și al zonei euro în ansamblul ei;

33. sprijină ideea emisiunii de obligațiuni europene comune pentru proiecte pentru finanțarea nevoilor importante de infrastructură și a proiectelor structurale ale Europei în cadrul Agendei UE 2020, a noilor strategii anticipate ale UE, cum ar fi noua Strategie de dezvoltare a infrastructurii energetice și a altor proiecte la scară largă; consideră că obligațiunile UE pentru proiecte vor asigura investiția necesară și vor furniza suficientă încredere pentru ca proiecte majore de investiții să atragă suportul necesar și vor deveni astfel un mecanism important de stimulare maximă a ajutorului public; reamintește că, pentru a garanta dezvoltarea sustenabilă a Europei, aceste proiecte trebuie să contribuie și la transformarea ecologică a economiilor noastre, punând bazele unei economii fără carbon;

34. subliniază faptul că bugetul UE ar trebui utilizat într-o mai mare măsură pentru stimularea investițiilor; evidențiază faptul că, pentru proiectele cu potențial economic pe termen lung, ar trebui să se recurgă în mod sistematic la utilizarea fondurilor UE în parteneriat cu sectorul bancar privat, în special prin intermediul Băncii Europene de Investiții (BEI) și al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD);

35. solicită Comisiei și Băncii Centrale Europene să analizeze aspectele legate de pericolul moral care sunt asociate, pentru statele membre, cu finanțarea unor proiecte de infrastructură esențiale prin intermediul obligațiunilor UE pentru proiecte sau al euroobligațiunilor, în special în cazurile în care aceste proiecte de infrastructură sunt transnaționale;

Taxa pe carbon

36. subliniază că actualul model fiscal ar trebui să integreze pe deplin principiul „poluatorul plătește” utilizând instrumente inovatoare de finanțare adecvate, pentru a deplasa treptat sarcina fiscală către activitățile care poluează mediul, creează emisii semnificative de gaze cu efect de seră sau utilizează un volum considerabil de resurse;

37. sprijină, prin urmare, consolidarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii și o revizuire cuprinzătoare a Directivei privind impozitarea energiei pentru a face din emisiile de CO₂ și din conținutul energetic criterii de bază pentru impozitarea produselor energetice;

38. subliniază că ambele instrumente prezintă un dublu avantaj net, furnizând stimulente majore în vederea orientării către surse de energie regenerabile, sustenabile și fără emisii de carbon, pe de o parte, și venituri suplimentare semnificative, pe de altă parte; reamintește totuși că principalul motiv al introducerii taxei pe carbon este acela de a schimba comportamentul și structurile de producție, deoarece veniturile prognozate vor scădea atunci când modelele de producție se vor orienta către surse de energie sustenabilă și regenerabilă;

39. consideră că o taxă pe carbon și revizuirea Directivei privind impozitarea energiei ar trebui să stabilească cerințele minime obligatorii pentru toate statele membre, lăsând acestora libertatea de decizie în ceea ce privește suplimentarea acestora;

40. subliniază faptul că trebuie prevăzute perioade de tranziție adecvate pentru a evita scurgerile de carbon și pentru a împiedica plasarea unor poveri copleșitoare pe umerii consumatorilor cu venituri reduse; consideră, în plus, că este util să se prevadă măsuri specifice în favoarea gospodăriilor cu venituri reduse și să se crească volumul investițiilor în infrastructura sectorului public și în eficiența energetică a gospodăriilor;

41. consideră totuși că ar trebui să se analizeze sub toate aspectele posibilitatea unui acord mondial la nivelul G20 sau în interiorul OMC înainte de punerea în aplicare a unei astfel de taxe asupra importurilor din țările terțe în UE pentru a evita, pe de o parte, ca acest instrument de ajustare a taxelor vamale să genereze o criză a materiilor prime și, pe de altă parte, pentru a evita să se ajungă la măsuri de represalii din partea țărilor terțe împotriva exporturilor UE;

42. invită Comisia să analizeze fezabilitatea unei taxe europene „pe carbon adăugat”, asemănătoare TVA-ului, care să fie aplicată fiecărui produs de pe piața internă, care ar constitui un instrument mai echitabil și mai puțin denaturant; solicită totodată UE să prezinte spre dezbatere problema unei taxe pe carbon globale pentru a elimina dezavantajele concurențiale pentru piața internă și pentru a consolida lupta de instituire a unei producții energetice sustenabile, regenerabile și fără carbon;

43. având în vedere creșterea cererii de energie în țările emergente, atrage atenția asupra necesității imperioase ca UE să realizeze investiții adecvate în domeniul furnizării de energie și în eficiența energetică, prin consolidarea infrastructurii sale energetice și prin reducerea, în măsura posibilităților, a vulnerabilității sale în fața fluctuațiilor pieței, care ar putea avea consecințe negative asupra economiei UE și asupra obiectivelor Europa 2020;

44. invită statele membre să aibă în vedere alocarea de venituri din impozitarea în materie de schimbări climatice pentru finanțarea cercetării și dezvoltării și pentru măsuri care să vizeze reducerea emisiilor de carbon și combaterea încălzirii globale, stimularea eficienței energetice, combaterea penuriei energetice și îmbunătățirea infrastructurii energetice în UE și în țările în curs de dezvoltare; reamintește, în acest context, că, în conformitate cu Directiva ETS, cel puțin 50% din veniturile obținute din licitarea cotelor de emisii de dioxid de carbon în cadrul sistemului UE ETS ar trebui alocate acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice, inclusiv în țările în curs de dezvoltare;

45. ia act de faptul că instrumentele financiare de tip revolving destinate măsurilor care vizează eficiența energetică reprezintă o modalitate inovatoare de finanțare a proiectelor ecologice; salută crearea unui instrument financiar special, care ar putea atrage și investitori privați [în cadrul parteneriatelor de tip public-privat (PPP)], care ar utiliza fonduri neangajate disponibile în cadrul Regulamentului privind programul energetic european pentru redresare (PEER), pentru a sprijini inițiativele în materie de eficiență energetică și de energie din surse regenerabile; solicită Comisiei să evalueze îndeaproape eficacitatea acestui instrument și să analizeze potențialul de utilizare în viitor a unei abordări similare, inclusiv inițiative privind energia, eficiența energetică și materiile prime, în cazul altor fonduri necheltuite din bugetul UE;

46. ia act de importanța eficienței energetice și solicită, prin urmare, Comisiei și statelor membre utilizarea eficientă a fondurilor structurale pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor, în special a locuințelor; solicită utilizarea eficientă a fondurilor din partea BEI și a altor instituții financiare publice, precum și coordonarea dintre fondurile UE și cele naționale și alte forme de sprijin care pot acționa ca o pârghie în vederea stimulării investițiilor în eficiența energetică în scopul realizării obiectivelor UE;

47. reamintește statelor membre că pot utiliza un TVA redus pentru serviciile destinate renovării locuințelor și creșterii eficienței energetice;

48. consideră, de asemenea, că utilizarea profitabilă a resurselor și inovarea în tehnologiile ecologice sunt factori de o importanță majoră pentru competitivitate;

49. subliniază nevoia, pe parcursul dezvoltării și până la punerea în aplicare a unui nou model de impozitare inovator, a unei evaluări transfrontaliere și transsectoriale generale a diferitelor tipuri existente și planificate de finanțare, impozitare și subvenționare a activităților ecologice și climatice, care poate fi desemnată drept „un proces de Larosière în domeniul finanțării mediului”, pentru a asigura o urmărire mai eficace a acestor noi instrumente și pentru a elimina posibilele suprapuneri și/sau conflicte între politici;

50. admite faptul că o taxă pe carbon ar reprezenta mai degrabă un instrument de reducere a emisiilor decât o sursă de venituri pe termen lung, întrucât, în cele din urmă, această sursă s-ar epuiza dacă acest instrument ar fi eficient;

Finanțarea pentru dezvoltare

51. solicită o reafirmare, de către statele membre, a angajamentului acestora privind alocarea a 0,7 % din VNB-ul lor pentru asistența oficială pentru dezvoltare (AOD); regretă faptul că, în timp ce toate statele membre ale UE au acceptat această țintă de 0,7 % din VNB pentru cheltuieli, numai Suedia, Luxemburg, Danemarca și Olanda au atins sau au depășit acest obiectiv în 2008;

52. reamintește că, în ciuda crizei mondiale, Uniunea Europeană în ansamblu, incluzând statele sale membre, rămâne principalul donator de asistență pentru dezvoltare, alocând 56 % din totalul mondial, adică 49 de miliarde EUR în 2009, fapt confirmat de angajamentele colective ale guvernelor UE de a aloca 0,56 % și 0,70 % din VNB pentru AOD până în 2010 și, respectiv, 2015;

53. subliniază importanța covârșitoare a unei gestionări financiare sănătoase în ceea ce privește toate ajutoarele umanitare și de dezvoltare ale UE, mai ales datorită faptului că instituțiile europene implicate în luarea deciziilor și punerea în aplicare a acestor ajutoare trebuie să fie pe deplin responsabile față de cetățenii și contribuabilii europeni;

54. subliniază că finanțarea inovatoare pentru dezvoltare poate completa mecanismele tradiționale de acordare a asistenței pentru dezvoltare, sprijinindu-le astfel în atingerea la timp a obiectivelor; reamintește că instrumentele inovatoare de finanțare ar trebui să se adauge la obiectivul ONU de 0,7 % din PIB alocat cooperării pentru dezvoltare; subliniază că finanțarea inovatoare pentru dezvoltare ar trebui să dispună de surse diverse pentru a se realiza potențialul maxim în materie de venituri, dar să fie și adaptată pe deplin la prioritățile fiecărei țări, cu o implicare națională puternică; subliniază, în același timp, necesitatea ca țările în curs de dezvoltare să accelereze propriile eforturi în domeniul fiscal, în special în ceea ce privește colectarea taxelor și lupta împotriva evaziunii fiscale, care sunt cruciale pentru realizarea unei politici fiscale sănătoase;

55. subliniază faptul că nevoile de asigurare a unei asistențe pentru dezvoltare eficiente, de înaltă calitate, necesită un efort deosebit în ceea ce privește coordonarea donatorilor și măsurile de guvernanță; consideră că abordarea problemei fragmentării asistenței europene pentru dezvoltare, care generează ineficiențe cu consecințe atât financiare, cât și politice, ar asigura un plus de eficiență de până la 6 miliarde EUR anual pentru statele membre și, pe lângă aceasta, ar facilita munca autorităților administrative ale țărilor partenere;

56. reamintește că vor fi necesare 300 de miliarde USD pentru a atinge Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM) până în 2015; regretă faptul că, în pofida declarațiilor lor recente din cadrul Summitului ONU cu privire la Obiectivele de dezvoltare ale mileniului din septembrie 2010, majoritatea națiunilor dezvoltate nu și-au onorat încă angajamentul din 2005 de a crește asistența pentru dezvoltare și subliniază că este necesar un efort mult mai concertat; subliniază că nu este acceptabil ca unele țări să perceapă metodele inovatoare de finanțare (MIF) drept un stimulent pentru a renunța la asistența oficială pentru dezvoltare (AOD); subliniază că angajamentele privind AOD și metodele inovatoare de finanțare trebuie considerate de importanță esențială și complementare în combaterea sărăciei;

57. subliniază că supravegherea publică și transparența sistemelor inovatoare de finanțare sunt condiții indispensabile pentru introducerea acestora, având în vedere învățămintele trase în urma recentei crize financiare și alimentare;

58. subliniază necesitatea stringentă de a îmbunătăți coordonarea la nivelul UE a măsurilor de generare a bogăției pe piețele locale și faptul că promovarea finanțării inovatoare pentru dezvoltare nu ar trebui să se limiteze la creșterea fiscalității, ci ar trebui examinate și alte posibilități, cum ar fi consolidarea capitalului intern, obiectiv ce poate fi realizat cel mai bine prin recunoașterea și protejarea drepturilor de proprietate, cartografierea terenurilor și ameliorarea mediului de afaceri și de investiții în țările în curs de dezvoltare;

59. reamintește că boli pandemice grave, cum ar fi SIDA, tuberculoza și malaria, care afectează țările în curs de dezvoltare, în special Africa Subsahariană, reprezintă un obstacol major pentru realizarea ODM; reamintește în acest context că o contribuție de solidaritate, inclusă în prețul biletelor de avion, reprezintă un instrument financiar important pentru soluționarea problemelor de sănătate, fiind necesară dezvoltarea în continuare a acestui instrument; invită, mai ales, Comisia să examineze și alte mecanisme de finanțare pentru a aborda probleme de ordin sanitar la nivel mondial și pentru a facilita accesul la medicamente în țările sărace;

60. atrage atenția că schimbările climatice vor afecta în special țările în curs de dezvoltare și consideră că finanțarea măsurilor ce vizează reducerea efectelor schimbărilor climatice și reducerea penuriei energetice vor contribui la realizarea ODM;

61. salută faptul că Declarația finală a Summitului ONU cu privire la ODM, adoptată la 22 septembrie 2010, menționează pentru prima dată în mod expres rolul finanțării inovatoare în realizarea ODM;

62. subliniază succesul metodelor inovatoare de finanțare aplicate până acum, în special mecanismul internațional al UNITAID destinat achiziției de medicamente, mecanismul internațional de finanțare a vaccinărilor (IFFIm) și angajamentul anticipat de piață („advance market commitment” – AMC) pentru vaccinarea împotriva bolii pneumococice, care au generat până în prezent peste 2 miliarde USD; constată că și alte metode inovatoare de finanțare s-au dovedit eficace, de exemplu schimburile de tipul datorie externă contra investiții în protecția mediului sau contra investiții în domeniul sănătății ori taxele pe carburanții navelor;

63. reamintește sprijinul ferm acordat de mai mulți șefi de stat sau de guvern din UE cu ocazia Summitului ONU cu privire la ODM din septembrie 2010 inițiativei de a se aplica o taxă pe tranzacțiile financiare și așteaptă din partea acestora acțiuni hotărâte prin care să dea curs acestui angajament;

64. invită statele membre care nu au aderat încă la grupul-pilot pentru metodele inovatoare de finanțare înființat în 2006 să facă acest lucru și să participe la toate mecanismele existente, inclusiv la contribuția de solidaritate inclusă în prețul biletelor de avion;

65. îndeamnă Comisia să propună implementarea la nivelul UE a unor metode inovatoare de finanțare a dezvoltării;

66. invită instituțiile și guvernele din UE să examineze cu atenție posibilitatea înființării unei loterii mondiale prin care să se finanțeze măsurile de combatere a foametei, conform propunerii Programului alimentar mondial, după modelul proiectului alimentar;

67. consideră că AOD nu va duce la eradicarea sărăciei dacă G20, UE și instituțiile financiare nu adoptă o poziție fermă împotriva administrațiilor corupte din țările beneficiare; subliniază, prin urmare, necesitatea modernizării metodelor de asistență ale UE în domeniul consolidării autorităților fiscale, a agențiilor judiciare și a celor de combatere a corupției din țările în curs de dezvoltare; îndeamnă statele membre ale UE să combată practicile de mituire utilizate de întreprinderile cu sediul în jurisdicțiile lor și cu activități în țările în curs de dezvoltare;

68. reamintește că aproximativ 800 de miliarde EUR, ceea ce reprezintă valoarea înzecită a AOD, se pierd anual în țările în curs de dezvoltare datorită practicilor ilegale, cum ar fi fluxurile ilegale de capital și evaziunea fiscală, iar prevenirea și reducerea acestor pierderi ar putea avea un rol determinant în realizarea ODM; îndeamnă UE și statele membre să introducă lupta împotriva paradisurilor fiscale, a corupției și a structurilor fiscale dăunătoare printre prioritățile tuturor forurilor internaționale, pentru a permite țărilor în curs de dezvoltare să își majoreze resursele financiare interne;

69. reamintește responsabilitatea comună a G20 în ceea ce privește atenuarea impactului produs de criză în țările în curs de dezvoltare, acestea fiind puternic afectate de efectele sale indirecte;

70. insistă că, pentru a asigura transparența AOD, trebuie promovată răspunderea prin consolidarea mecanismelor naționale de control și a monitorizării parlamentare a ajutoarelor; invită UE și G20 să își urmărească programul de luptă împotriva paradisurilor fiscale și a secretului fiscal, promovând raportarea pentru fiecare țară în parte;

71. invită Consiliul și Comisia să promoveze și să depună eforturi pentru implementarea instrumentelor inovatoare de finanțare pentru dezvoltare, cum ar fi o taxă internațională pe tranzacțiile financiare, taxe pe transport, măsuri de combatere a fluxurilor ilicite de capital și reducerea costurilor aferente transferurilor de bani;

72. constată că prezenta criză economică și financiară va provoca o nouă criză a datoriilor în multe țări în curs de dezvoltare și invită Comisia și statele membre să își reînnoiască eforturile pentru reducerea datoriei țărilor în curs de dezvoltare;

73. reamintește că țările în curs de dezvoltare sunt cel mai puțin pregătite pentru combaterea schimbărilor climatice, dar riscă să fie în mare măsură principalele victime ale acestui fenomen; solicită să fie pus în aplicare angajamentul financiar asumat de UE în cadrul Acordului de la Copenhaga și în contextul Alianței mondiale împotriva schimbărilor climatice; insistă ca UE să își asume un rol central în cadrul inițiativelor comune ale țărilor industrializate de a contribui mai mult și mai concret la susținerea procesului de dezvoltare în lumea a treia, față de care aceste țări au o răspundere istorică;

74. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei privind provocările politice a Parlamentului European, Comisiei, Consiliului European, BEI, BCE, FMI, precum și Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE.

• [1]  Texte adoptate, P7_TA(2010)0056.
• [2]  Texte adoptate, P7_TA(2010)0376.
• [3]  Texte adoptate, P7_TA(2010)0336.
• [4]  Texte adoptate, P7_TA(2010)0334.
• [5]  Texte adoptate, P7_TA(2010)0337.
• [6]  Texte adoptate, P7_TA(2010)0339.
• [7]  Texte adoptate, P7_TA(2010)0335.

EXPUNERE DE MOTIVE

Cadrul general în care se desfășoară dezbaterea privind finanțarea inovatoare

Criza economică și financiară mondială din 2007-2009 a evidențiat deficiențe majore în cadrul de reglementare și supraveghere al sistemului financiar mondial. În prezent, tranzacțiile financiare se caracterizează printr-o creștere enormă a volumului și printr-o discrepanță remarcabilă între volumul tranzacțiilor financiare și necesitățile subiacente ale „lumii reale”. În plus, noi tendințe comerciale, cum ar fi investițiile pe termen scurt și tranzacțiile automate cu frecvență ridicată, au căpătat un rol central în evoluțiile financiare mondiale și au condus la o volatilitate și o asumare a riscurilor excesive.

Este evident că sectorul financiar și-a abandonat într-o mare măsură rolul de finanțare a necesităților economiei reale în favoarea unor profituri pe termen scurt prin operațiuni care pot afecta grav prețurile pieței.

În UE, criza financiară a fost urmată de o criză fiscală în 2009-2010, la care au avut o contribuție importantă presiunile excesive și uneori nejustificate de pe piețe asupra obligațiunilor naționale. Din nou, tranzacțiile pe termen scurt și foarte speculative au fost în centrul crizei respective și au subliniat legătura clară dintre reglementarea și supravegherea financiară ineficientă și sustenabilitatea finanțelor publice.

Problemele cauzate de acest comportament al piețelor au avut un impact major asupra finanțelor publice și a cetățenilor din întreaga lume, atunci când, în urma crizei, s-au cheltuit mii de miliarde de dolari pentru a salva actorii principali din sectorul financiar care erau „prea mari pentru a da faliment”.

Costurile economice ale crizei încă nu au fost evaluate în totalitate, deoarece, pe lângă costurile de salvare, criza a condus la o încetinire importantă a economiei mondiale și la niveluri fără precedent de deficit public (potrivit datelor OCED pentru 2010, volumul estimat al consolidării fiscale este de 300-370 de miliarde de dolari pentru următorii ani).

Totuși, este deja clar că lumea și UE nu își pot permite și nu ar trebui să permită o altă criză de dimensiuni similare. Primele reacții la nivel internațional (în cadrul summiturilor G20 care au urmat izbucnirii crizei), dar și la nivelul UE, au fost de a efectua schimbări concrete în domeniul reglementării și supravegherii care să contribuie la crearea unui mediu financiar mai sigur și la prevenirea unor crize similare în viitor.

Acest lucru nu este însă suficient: contribuabilii își asumă în prezent povara principală a costurilor crizei nu doar prin contribuții directe, ci și din cauza șomajului în creștere, a veniturilor în scădere, a accesului redus la servicii sociale și a accentuării inegalităților.

Pentru a oferi răspunsuri la criză cuprinzătoare și integrate, avem nevoie de noi instrumente care pot:

§ reduce speculațiile și reinstaura rolul principal al sectorul financiar, care este acela de a veni în întâmpinarea nevoilor economiei reale și de a sprijini investițiile pe termen lung;

§ garanta o distribuire echitabilă a poverii, în special între actorii financiari principali;

§ crea resurse suplimentare noi pentru a răspunde provocărilor majore la nivel internațional și european, cum ar fi schimbările climatice și obiectivele de dezvoltare, și pentru a realiza o creștere pe termen lung mai ridicată în cadrul strategiei UE 2020.

Opțiunea finanțării inovatoare - „avantajul dublu”

În vederea acestor trei obiective avem nevoie de instrumente care pot să-și asume roluri multiple.

Instrumentele fiscale tradiționale, axate doar pe realizarea de venituri, nu sunt suficiente. În plus, reducerea cheltuielilor publice și creșterea suplimentară a nivelului fiscalității din prezent nu pot constitui un răspuns sustenabil, dată fiind nevoia actuală de stimulare a economiei mondiale și europene. Trebuie să optăm mai curând pentru o strategie de stimulare decât pentru o strategie de austeritate caracterizată printr-o singură abordare și, în acest sens, dezbaterea cu privire la instrumentele de finanțare inovatoare ar trebui să devină prioritatea noastră absolută.

Instrumentele de finanțare inovatoare pot face față provocărilor actuale deoarece pot să-și asume în același timp un rol de reglementare (de exemplu, consolidând eficiența, transparența și stabilitatea pieței), dar și un rol de realizare de venituri (generând resurse noi importante pentru bugetul UE și bugetele naționale).

Alocarea veniturilor suplimentare

Factorii de decizie de la nivel european și național acordă atenție potențialului în materie de venituri rezultat în urma utilizării noilor instrumente de finanțare. Totuși, nu ar trebui să uităm că putem discuta în mod concret cu privire la noile venituri doar după încheierea unui acord referitor la aplicarea unui instrument inovator.

Există diferite argumente și alegeri de făcut în ceea ce privește gestionarea veniturilor respective. În principiu, ar trebui însă să fim de acord că, pentru ca instrumentele de finanțare inovatoare în cauză să posede valoarea adăugată de care avem nevoie, o parte importantă a acestor venituri ar trebui alocată în cadrul bugetului UE finanțării proiectelor și politicilor UE.

Nu ar trebui să se uite că acum este esențial să se ajungă la un acord și să se pună în aplicare instrumentele de finanțare inovatoare, alocarea veniturilor fiind ceva secundar.

Impozitarea sectorului financiar

Spre deosebire de orice alt sector care oferă bunuri și servicii pentru consumatorii finali, sectorul financiar este în mare măsură neimpozitat. În UE există o abordare fundamentală în sensul scutirii de TVA a tuturor activităților financiare de bază. În același timp, activitățile sectorului financiar reprezintă 73,5% din PIB-ul mondial și, prin urmare, scutirea fiscală de care beneficiază denaturează în mod semnificativ piața.

Ideea unei taxe pe tranzacțiile financiare (TTF) - sugerată deja din anii '30 - prezintă un avantaj important, în special acum, după criză. Introducând un TTF, putem reduce speculațiile și stabiliza piețele, putem crea stimulente pentru investițiile pe termen lung, putem asigura o pistă de audit pentru fiecare tranzacție, consolidând astfel transparența, și putem impune actorilor financiari să-și asume o parte echitabilă a costurilor crizei. În plus, deoarece un TTF de 0,05% are potențialul de a genera venituri de aproape 200 de miliarde EUR în UE și 600 de miliarde EUR la nivel internațional, acesta poate contribui în mod decisiv la satisfacerea nevoii de noi resurse sustenabile.

Criza mondială a demonstrat necesitatea unor răspunsuri la nivel internațional și, prin urmare, introducerea unui TTF la nivel mondial reprezintă, desigur, metoda cea mai bună pentru a progresa. Totuși, în pofida opiniilor progresiste exprimate în cadrul summiturilor G20 imediat după criză, se pare că, în prezent, se revine la abordarea obișnuită („business as usual”). Dacă lăsăm să treacă momentul și optăm pentru inacțiune, nu vom putea să tragem învățămintele potrivite din criză și vom condamna economiile noastre la un alt șoc în anii următori.

UE este în prezent cea mai mare piață financiară din lume și, ca atare, interesul său nu este de „a se ascunde” în spatele reticențelor partenerilor săi internaționali, ci de a avea un rol de lider atât la nivel internațional, cât și european.

Mult-așteptata evaluare de impact a Comisiei privind fezabilitatea introducerii unui TTF la nivelul UE - deja solicitată de PE din martie 2010, dar absentă din comunicările Comisiei din aprilie și octombrie 2010 - ar trebui prezentată cât mai curând posibil. Evaluarea ar trebui să constituie primul pas către propuneri legislative de introducere a unui TTF la nivelul UE. În același timp, aceasta va oferi UE un mandat clar pentru a exercita presiuni la nivelul G20.

În ceea ce privește argumentul că introducerea unilaterală a unui TTF la nivelul UE ar putea presupune riscuri concurențiale, exemplele recente oferite de taxa de timbru din Regatul Unit sau de TTF-ul din Hong Kong arată că un TTF bine conceput poate aborda în mod eficient riscul respectiv și evita denaturarea tranzacțiilor. În plus, investitorii nu vor dori să opteze pentru jurisdicții mai puțin cunoscute sau opace dacă costurile de tranzacționare sunt reduse. Actorii principali tentați să „migreze” vor fi cei care se ocupă cu tranzacții pe termen foarte scurt (care vor suporta povara principală), dar chiar dacă o parte din tranzacțiile pe termen scurt vor părăsi UE, acest lucru ar putea constitui o valoare adăugată pentru economia europeană.

Trăsăturile principale ale unui TTF la nivelul UE ar trebui să fie:

§ rate scăzute, între 0,01% și 0,05%, astfel încât să nu apară un risc important de denaturare a tranzacțiilor;

§ o bază fiscală largă care să includă toate tipurile de tranzacții pentru a permite condiții de concurență echitabile și a evita denaturările în favoarea zonelor mai puțin reglementate ale sectorului financiar;

§ scutiri și praguri bine definite, ținând seama de nevoile investitorilor mici și cu amănuntul.

Pe lângă TTF, dezbaterea actuală privind impozitarea sectorului financiar include alte două instrumente: taxele bancare și taxele pe activitățile financiare (TAF).

Amândouă par să fie sprijinite de FMI și Comisie. Totuși, în afara faptului că potențialul în materie de venituri al ambelor taxe este mai scăzut decât cel al TTF, caracteristica principală în ambele cazuri o reprezintă absența „valorii reglementare”. Nici taxele bancare, nici TAF-urile nu pot contribui în mod direct la reducerea speculațiilor și la consolidarea stabilității și eficienței pieței. Taxele bancare se bazează pe pozițiile din bilanț, lăsând deoparte tranzacțiile din cadrul sistemelor bancare opace, care prezintă principalele riscuri legate de efectul de levier. TAF-urile constituie taxe pe profiturile obținute din tranzacții financiare, dar care nu țin seama de „calitatea” tranzacției însăși.

Prin urmare, acestea nu pot în niciun caz să constituie o alternativă la TTF. Cu toate acestea, ambele tipuri de taxe pot să-și asume un rol suplimentar:

taxele bancare pot să devină un instrument de finanțare a fondurilor naționale de soluționare a crizelor, asigurând că, în cazul unei viitoare crize, costurile vor fi suportate de sectorul însuși;

TAF-urile pot să devină un instrument suplimentar în cazul în care, după introducerea TTF, profiturile sectorului financiar continuă să fie excesiv de ridicate, iar principiul echității fiscale ar presupune taxe suplimentare.

Euro-obligațiunile

Ideea unui instrument financiar european comun care să permită o gestionare comună a datoriilor prin punerea în comun a unor părți ale datoriei publice naționale a fost dezbătută de mult timp. Totuși, în contextul recentei crize financiare și fiscale, nevoia de consolidare a guvernanței economice și de introducere a unor instrumente și mecanisme permanente a devenit mai evidentă ca oricând.

În acest sens, astăzi este momentul cel mai potrivit să se efectueze o evaluare amănunțită a impactului care să analizeze pe deplin diferitele potențiale cu privire la euro-obligațiuni.

În același timp, ideea de euro-obligațiuni a fost legată și de finanțarea proiectelor și infrastructurilor majore la nivelul UE. Acesta este un potențial suplimentar pe care putem să îl salutăm și să solicităm să fie inclus în studiul de fezabilitate menționat mai sus.

Dat fiind faptul că euro-obligațiunile își asumă în prezent roluri diverse, ar putea fi conferită o valoare adăugată și prin evaluarea amănunțită a posibilității de instituire a unei instituții europene permanente care să răspundă de emisiunea și gestionarea euro-obligațiunilor.

Impozitarea sectorului energetic

Sectoare, cum ar fi cel al muncii, își asumă în prezent sarcina fiscală principală și, dimpotrivă, sectoare cu externalități negative importante nu își asumă partea lor echitabilă. Pe lângă sectorul financiar, mai intră în această categorie și sectorul activităților care poluează mediul. Trebuie ca principiul „poluatorul plătește” să intre în vigoare pentru a permite deplasarea sarcinii fiscale dinspre sectorul muncii către sectorul activităților poluante.

În prezent, EU ETS acoperă doar părți specifice ale economiei europene, în special sectoarele industriale. În același timp, Directiva privind impozitarea energiei nu diferențiază între serviciile cu conținut scăzut de CO2 și cele cu conținut ridicat și nici nu utilizează criteriile conținutului energetic și eficienței energetice. Această abordare neutră constituie un dezavantaj pentru combustibilii eficienți din punct de vedere energetic, precum și pentru activitățile și produsele care nu implică emisii de carbon, și nu este coerentă cu obiectivele principale ale UE privind schimbările climatice.

Câteva state membre au abordat deja această inconsecvență la nivel național introducând o taxă pe carbon. Deși ar trebui să salutăm astfel de inițiative, necesitatea unei abordări coordonate la nivelul UE este stringentă pentru funcționarea pieței interne.

Trebuie să revizuim actuala directivă privind impozitarea energiei pentru a include criteriul emisiilor de CO2 și cel al conținutului energetic. În plus, pentru a proteja competitivitatea pieței interne a UE, ar trebui avute în vedere pe deplin diferite opțiuni cu privire la produsele din afara UE introduse pe piața internă care nu respectă criteriile respective. Negocierea unei ajustări a taxelor vamale în cadrul OMC poate fi o opțiune. Totuși, modalitatea cea mai cuprinzătoare ar fi instituirea unei taxe europene pe „carbonul adăugat” aplicate fiecărui produs de pe piața europeană.

Trebuie însă să se țină seama pe deplin ca niciuna dintre opțiuni să nu fie în defavoarea consumatorilor vulnerabili și nici să nu conducă la noi forme de sărăcie energetică. Exemplul recent al Curții constituționale franceze, care a respins propunerea de taxă pe carbon pe motiv că aceasta plasa o povară exagerată asupra gospodăriilor, reprezintă un semnal clar că orice propunere ar trebui să fie echilibrată și să garanteze o perioadă echitabilă de tranziție.

Impozitarea pentru dezvoltare

Politicile de ajutor pentru dezvoltare, cum ar fi Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, pot utiliza instrumentele inovatoare menționate mai sus ca surse de colectare de venituri. În același timp, există posibilitatea unor instrumente de finanțare inovatoare specializate legate doar de politicile de dezvoltare, precum recenta propunere a Comisiei referitoare la un mecanism global de finanțare privind schimbările climatice în favoarea celor mai vulnerabile și sărace țări în curs de dezvoltare și taxele pe biletele de avion. În ambele cazuri, este important să se garanteze o implicare națională puternică și o aliniere completă cu prioritățile fiecărei țări.

AVIZ al Comisiei pentru dezvoltare (9.12.2010)

destinat Comisiei pentru afaceri economice și monetare

referitor la metodele inovatoare de finanțare la nivel european și mondial

(2010/2105(INI))

Raportor pentru aviz (*): Nirj Deva

(*) Procedura comisiilor asociate – articolul 50 din Regulamentul de procedură

SUGESTII

Comisia pentru dezvoltare recomandă Comisiei pentru afaceri economice și monetare, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

1.  reamintește că vor fi necesare 300 de miliarde de dolari pentru a atinge Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM) până în 2015; deplânge faptul că, în pofida declarațiilor recente din cadrul Summitului ONU cu privire la Obiectivele de dezvoltare ale mileniului din septembrie 2010, majoritatea națiunilor dezvoltate nu și-au onorat încă angajamentul din 2005 de a crește ajutorul pentru dezvoltare; subliniază că este necesar un efort mult mai concertat; subliniază că nu este acceptabil ca unele țări să perceapă metodele inovatoare de finanțare (MIF) drept un stimulent pentru a renunța la asistența oficială pentru dezvoltare (AOD); subliniază că angajamentele privind AOD și metodele inovatoare de finanțare trebuie considerate de importanță esențială și complementare în combaterea sărăciei;

2.  subliniază că supravegherea publică și transparența sistemelor inovatoare de finanțare sunt condiții indispensabile pentru introducerea acestora, având în vedere învățămintele trase în urma recentei crize financiare și alimentare;

3.  subliniază necesitatea stringentă de a îmbunătăți coordonarea la nivelul UE a măsurilor de generare a bogăției pe piețele locale și faptul că promovarea finanțării inovatoare pentru dezvoltare nu ar trebui să se limiteze la creșterea fiscalității, ci ar trebui examinate și alte posibilități, cum ar fi consolidarea capitalului intern, obiectiv ce poate fi realizat cel mai bine prin recunoașterea și protejarea drepturilor de proprietate, cartografierea terenurilor și ameliorarea mediului de afaceri și de investiții în țările în curs de dezvoltare;

4.  reamintește că boli pandemice grave, cum ar fi SIDA, tuberculoza și malaria, care afectează țările în curs de dezvoltare, în special Africa subsahariană, reprezintă o provocare majoră pentru realizarea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului; reamintește în acest context că o contribuție de solidaritate, inclusă în prețul biletelor de avion, reprezintă un instrument financiar important pentru soluționarea problemelor de sănătate, fiind necesară dezvoltarea în continuare a acestui instrument; invită Comisia să examineze și alte mecanisme de finanțare pentru a aborda probleme de ordin sanitar la nivel mondial și pentru a facilita accesul la medicamente în țările sărace;

5.  constată că obiectivul de bază al MIF, cum ar fi o taxă internațională pe tranzacțiile financiare sau o parte din veniturile generate prin licitarea cotelor de emisii de carbon, este reprezentat de alocarea de resurse financiare suplimentare, pe lângă ajutorul pentru dezvoltare, pentru a răspunde provocărilor mondiale celor mai importante în materie de schimbări climatice și politică de dezvoltare, ceea ce ar putea contribui la realizarea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM) și la combaterea schimbărilor climatice; constată că aceste metode permit recurgerea la resurse mai stabile și mai previzibile decât ajutorul pentru dezvoltare și se pretează foarte bine la finanțarea de servicii nefinanciare esențiale pentru dezvoltare, cum ar fi sistemele de sănătate și cele de învățământ;

6.  salută faptul că Declarația finală a Summitului ONU cu privire la Obiectivele de dezvoltare ale mileniului, adoptată la 22 septembrie 2010, menționează pentru prima dată în mod expres rolul finanțării inovatoare în realizarea ODM;

7.  subliniază succesul metodelor inovatoare de finanțare aplicate până acum, în special mecanismul internațional al UNITAID destinat achiziției de medicamente, mecanismul internațional de finanțare a vaccinărilor (IFFIm) și angajamentul anticipat de piață (advance market commitment – AMC) pentru vaccinarea împotriva bolii pneumococice, care au generat până în prezent două miliarde USD; constată că și alte metode inovatoare de finanțare s-au dovedit eficace, de exemplu schimburile de tipul datorie externă contra investiții în protecția mediului sau contra investiții în domeniul sănătății ori taxele pe carburanții navelor;

8.  constată că mai multe state membre s-au pronunțat în favoarea unei taxe pe serviciile financiare;

9.  reamintește sprijinul ferm acordat de mai mulți șefi de stat sau de guvern din UE cu ocazia Summitului ONU cu privire la Obiectivele de dezvoltare ale mileniului din septembrie 2010 inițiativei de a se aplica o taxă pe tranzacțiile financiare și așteaptă din partea acestora acțiuni decisive prin care să dea curs acestui angajament;

10. invită statele membre care nu au aderat încă la grupul-pilot pentru metodele inovatoare de finanțare înființat în 2006 să facă acest lucru și să participe la toate mecanismele existente, inclusiv la contribuția de solidaritate inclusă în prețul biletelor de avion;

11. îndeamnă Comisia să propună implementarea la nivelul UE a unor metode inovatoare de finanțare a dezvoltării;

12. invită instituțiile și guvernele din UE să examineze cu atenție posibilitatea înființării unei loterii mondiale prin care să se finanțeze măsurile de combatere a foametei, conform propunerii Programului alimentar mondial, sub forma unui proiect alimentar;

13. consideră că AOD nu va duce la eradicarea sărăciei dacă G20, UE și instituțiile financiare nu adoptă o poziție fermă împotriva administrațiilor corupte din țările beneficiare; subliniază, prin urmare, necesitatea modernizării metodelor de asistență ale UE în vederea întăririi autorităților fiscale, a agențiilor judiciare și a celor de combatere a corupției din țările în curs de dezvoltare; îndeamnă statele membre ale UE să combată practicile de mituire utilizate de întreprinderile cu sediul în jurisdicțiile lor și cu activități în țările în curs de dezvoltare;

14. reamintește că aproximativ 800 de miliarde EUR, ceea ce reprezintă valoarea înzecită a AOD, se pierd anual în țările în curs de dezvoltare prin mijloace ilegale, cum ar fi fluxurile ilegale de capital și evaziunea fiscală, iar prevenirea și reducerea acestor pierderi ar putea avea un rol determinant în realizarea ODM; îndeamnă UE și statele membre să introducă lupta împotriva paradisurilor fiscale, a corupției și a structurilor fiscale dăunătoare printre prioritățile tuturor forurilor internaționale, pentru a permite țărilor în curs de dezvoltare să mobilizeze resurse financiare interne;

15. reamintește responsabilitatea comună a G20 în ceea ce privește atenuarea impactului produs de criză în țările în curs de dezvoltare, acestea fiind puternic afectate de efectele indirecte ale crizei; reamintește, de asemenea, că, deși criza financiară din 2008 a fost declanșată de lipsa de reglementare și de excesele din sectorul financiar, serviciile financiare sunt scutite de TVA; salută, prin urmare, propunerea Comisiei de a examina în cadrul programului său de lucru pentru 2011 posibilitatea introducerii unei taxe pe activitățile financiare (TAF) pentru a răspunde provocărilor de la nivel mondial și european;

16. insistă că, pentru a asigura transparența AOD, trebuie promovată răspunderea prin consolidarea mecanismelor naționale de control și a monitorizării parlamentare a ajutoarelor; invită UE și G20 să își urmărească programul de luptă împotriva paradisurilor fiscale și a secretului fiscal, promovând raportarea pentru fiecare țară în parte;

17. invită Consiliul și Comisia să promoveze și să depună eforturi pentru implementarea instrumentelor inovatoare de finanțare pentru dezvoltare, cum ar fi o taxă internațională pe tranzacțiile financiare, taxe pe transport, combaterea fluxurilor ilicite de capital și reducerea costurilor aferente transferurilor bănești;

18. constată că prezenta criză economică și financiară va provoca o nouă criză a datoriilor în multe țări în curs de dezvoltare și invită Comisia și statele membre să își reînnoiască eforturile pentru reducerea datoriei țărilor în curs de dezvoltare;

19. reamintește că țările în curs de dezvoltare sunt cel mai puțin pregătite pentru combaterea schimbărilor climatice, dar riscă să fie în mare măsură principalele victime ale acestui fenomen; insistă să fie materializat angajamentul financiar asumat de UE în cadrul Acordului de la Copenhaga și în cadrul Alianței mondiale împotriva schimbărilor climatice; insistă ca UE să își asume rolul de pivot în cadrul inițiativelor comune ale țărilor industrializate și să contribuie mai mult și mai concret la susținerea procesului de dezvoltare în lumea a treia, față de care aceste țări au o răspundere istorică.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	9.12.2010
Rezultatul votului final	+: –: 0:	15 0 5
Membri titulari prezenți la votul final	Thijs Berman, Michael Cashman, Ricardo Cortés Lastra, Nirj Deva, Leonidas Donskis, Charles Goerens, Catherine Grèze, Filip Kaczmarek, Franziska Keller, Miguel Angel Martínez Martínez, Gay Mitchell, Maurice Ponga, Birgit Schnieber-Jastram, Michèle Striffler, Alf Svensson, Eleni Theocharous, Iva Zanicchi, Gabriele Zimmer
Membri supleanți prezenți la votul final	Santiago Fisas Ayxela, Martin Kastler, Judith Sargentini, Patrizia Toia

AVIZ al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (2.12.2010)

destinat Comisiei pentru afaceri economice și monetare

referitor la metodele inovatoare de finanțare la nivel european și mondial

(2010/2105(INI))

Raportor pentru aviz: Marian-Jean Marinescu

SUGESTII

Comisia pentru industrie, cercetare și energie recomandă Comisiei pentru afaceri economice și monetare, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

1.  subliniază faptul că punerea în aplicare cu succes a obiectivelor în pachetul privind energia și schimbările climatice presupune un angajament financiar substanțial, în special în ceea ce privește inovarea și cercetarea, precum și noi modalități de completare a finanțării existente pentru inițiativele privind combaterea schimbărilor climatice și provocările din domeniul energetic și al aprovizionării cu materii prime; subliniază, prin urmare, valoarea adăugată a creării de noi instrumente financiare care au un obiectiv dublu prin obținerea unui echilibru între generarea de noi resurse necesare, pe de-o parte, și stabilirea de politici fundamentale cu privire la funcționarea piețelor, dezvoltarea durabilă, securitatea aprovizionării cu energie și schimbările climatice, pe de altă parte; salută, în acest sens, eforturile Comisiei de a găsi mijloace inovatoare de finanțare și încurajează statele membre să exploreze modalități de schimbarea a sistemelor de impozitare pentru ca acestea să fie bazate pe emisiile de carbon; aceasta ar duce atât la crearea de venituri pentru autoritățile bugetare, cât și la stimulente ecologice pentru consumatori și industrie, reducând în acest fel emisiile de carbon; subliniază importanța redefinirii priorităților în ceea ce privește mijloacele existente și un cadru reglementar adecvat de încurajare a investițiilor private;

2.   având în vedere creșterea cererii de energie în țările emergente, atrage atenția asupra necesității imperioase ca UE să realizeze investiții adecvate în furnizarea de energie și în eficiența energetică, prin consolidarea infrastructurii sale energetice și prin reducerea, în măsura posibilităților, a dependenței de fluctuațiile pieței, care ar putea avea consecințe negative asupra economiei UE și asupra obiectivelor Europa 2020;

3.   atrage atenția că schimbările climatice vor afecta în special țările în curs de dezvoltare și consideră că finanțarea măsurilor ce vizează reducerea efectelor schimbărilor climatice și reducerea sărăciei energetice vor contribui la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului;

4.  ia act de existența unor tipuri diferite de taxe pe carbon care există deja în unele state membre și avertizează cu privire la riscul reprezentat de acestea pentru competitivitatea pe piața unică; își exprimă încrederea în beneficiile la scară largă aduse de introducerea taxei pe carbon într-o manieră coordonată, bazată pe evaluarea celor mai bune practici ale statelor membre, precum și pe o evaluare de impact detaliată; invită Comisia să recomande posibilele instrumente pentru coordonarea impozitării carbonului pentru sectoarele neacoperite de ETS la nivelul UE, care ar putea să se bazeze pe cotele minime convenite la nivel european; invită statele membre să informeze Consiliul înainte de a adopta măsuri cu caracter unilateral;

5.   subliniază faptul că transferarea treptată a poverii fiscale către activitățile poluante ar putea reduce pe termen lung alte impozite și costuri legate de forța de muncă, mărind, astfel, competitivitatea UE;

6.   invită statele membre să aibă în vedere alocarea de venituri din impozitarea în materie de schimbări climatice pentru finanțarea cercetării și dezvoltării și pentru măsuri care să vizeze reducerea emisiilor de carbon, stimularea eficienței energetice, combaterea sărăciei energetice și îmbunătățirea infrastructurii energetice în UE și în țările în curs de dezvoltare; reamintește, în acest context, că, în conformitate cu Directiva ETS, cel puțin 50% din veniturile obținute din licitarea cotelor de dioxid de carbon ar trebui alocate acțiunilor de batere a schimbărilor climatice, în special în țările în curs de dezvoltare;

7.  ia act de faptul că instrumentele financiare de tip revolving destinate măsurilor care vizează eficiența energetică reprezintă o modalitate inovatoare de finanțare a proiectelor ecologice; salută crearea unui instrument financiar special, care ar putea atrage și investitori privați (în cadrul parteneriatelor de tip public-privat/PPP), destinat utilizării fondurilor neangajate din Regulamentul PEER, pentru a sprijini inițiativele în materie de eficiență energetică și de energie din surse regenerabile; solicită Comisiei să evalueze îndeaproape eficacitatea acestui instrument și să analizeze potențialul de utilizare în viitor a unei abordări similare, inclusiv inițiative privind energia, eficiența energetică și materiile prime, în cazul altor fonduri necheltuite din bugetul UE;

8.   observă meritele potențiale ale „obligațiunilor UE” în finanțarea de noi infrastructuri, inclusiv a infrastructurii energetice, care ar putea avea o reală valoare adăugată la nivel european; solicită totuși Comisiei și Băncii Centrale Europene să analizeze impactul pe care astfel de obligații le-ar putea avea asupra piețelor financiare, transparenței, asumării de riscuri și responsabilității pe piață, precum și implicațiile asupra bugetelor statelor membre al finanțării de proiecte esențiale de infrastructură prin intermediul obligațiunilor UE, în special în cazurile în care aceste proiecte de infrastructură au o dimensiune transnațională;

9.   salută eforturile Comisiei și ale statelor membre de a căuta modalități inovatoare de a obține investiții în infrastructura europeană și de a stimula inovarea; ia notă de comentariile BEI din 23 septembrie 2010 cuprinse în „Raportul privind măsurile luate ca răspuns la Rezoluția Parlamentului European” referitoare la propunerea Comisiei Europene de a mări la 10% sau la 20%, prin intermediul instrumentelor financiare, volumul bugetului UE destinat generării de fonduri prin efectul de levier; recunoaște necesitatea ca, în măsura posibilităților, investițiile din sectorul public să completeze și să consolideze finanțarea din sectorul privat; totuși, este conștient că folosirea de fonduri de investiții speciale pentru finanțarea proiectelor poate duce la creșterea pasivelor din afara bilanțului, precum și mărirea costurilor de capital pentru instituțiile europene, Uniunea Europeană sau statele membre; consideră că astfel de măsuri ar trebui însoțite de comunicarea pe deplin transparentă a informațiilor privind orientările adecvate referitoare la investiții, gestionarea riscurilor, limitele de expunere, controlul și supravegherea, toate aceste proceduri trebuind să fie stabilite în conformitate cu principiile responsabilității democratice;

10. solicită Comisiei și statelor membre, având în vedere importanța eficienței energetice, să utilizeze eficient fondurile structurale pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor, în special a locuințelor; solicită utilizarea eficientă a fondurilor din partea BEI și a altor instituții financiare publice, precum și coordonarea dintre fondurile Uniunii și cele naționale și alte forme de sprijin care pot acționa ca o pârghie în vederea stimulării investițiilor în eficiența energetică în scopul realizării obiectivelor Uniunii;

11. reamintește statelor membre că pot utiliza un TVA redus pentru serviciile destinate renovării locuințelor și creșterii eficienței energetice;

12 consideră că orice inițiativă a UE în domeniul impozitării activităților financiare ar trebui să fie însoțită de o evaluare corespunzătoare a implicațiilor sale asupra economiei reale în ceea ce privește repartizarea costurilor și accesul la finanțare; ia act de preocupările privind faptul că măsurile unilaterale pentru combaterea schimbărilor climatice ar putea afecta competitivitatea industriilor europene; consideră, de asemenea, că utilizarea rațională a resurselor și inovarea în tehnologiile ecologice sunt factori importanți ai competitivității;

13. subliniază faptul că instrumentele financiare inovatoare ar trebui utilizate pentru a sprijini parteneriatele de tip public-privat și ar trebui considerate o alternativă la utilizarea exclusivă a fondurilor publice, în vederea generării de fonduri și remedierii deficiențelor pieței.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	2.12.2010
Rezultatul votului final	+: –: 0:	37 4 7
Membri titulari prezenți la votul final	Jean-Pierre Audy, Zigmantas Balčytis, Ivo Belet, Jan Březina, Reinhard Bütikofer, Maria Da Graça Carvalho, Jorgo Chatzimarkakis, Giles Chichester, Pilar del Castillo Vera, Ioan Enciu, Adam Gierek, Fiona Hall, Jacky Hénin, Edit Herczog, Romana Jordan Cizelj, Arturs Krišjānis Kariņš, Béla Kovács, Marisa Matias, Judith A. Merkies, Angelika Niebler, Jaroslav Paška, Herbert Reul, Teresa Riera Madurell, Jens Rohde, Paul Rübig, Amalia Sartori, Francisco Sosa Wagner, Konrad Szymański, Britta Thomsen, Evžen Tošenovský, Ioannis A. Tsoukalas, Claude Turmes, Vladimir Urutchev, Alejo Vidal-Quadras
Membri supleanți prezenți la votul final	Antonio Cancian, Françoise Grossetête, Andrzej Grzyb, Jolanta Emilia Hibner, Yannick Jadot, Oriol Junqueras Vies, Ivailo Kalfin, Bernd Lange, Werner Langen, Marian-Jean Marinescu, Vladimír Remek, Silvia-Adriana Țicău
Membri supleanți (articolul 187 alineatul (2)) prezenți la votul final	Spyros Danellis, Morten Messerschmidt

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	1.2.2011
Rezultatul votului final	+: –: 0:	30 4 6
Membri titulari prezenți la votul final	Burkhard Balz, Sharon Bowles, Udo Bullmann, Pascal Canfin, Nikolaos Chountis, George Sabin Cutaș, Leonardo Domenici, Derk Jan Eppink, Markus Ferber, Vicky Ford, Ildikó Gáll-Pelcz, José Manuel García-Margallo y Marfil, Jean-Paul Gauzès, Sylvie Goulard, Liem Hoang Ngoc, Othmar Karas, Wolf Klinz, Jürgen Klute, Rodi Kratsa-Tsagaropoulou, Philippe Lamberts, Astrid Lulling, Arlene McCarthy, Íñigo Méndez de Vigo, Sławomir Witold Nitras, Ivari Padar, Anni Podimata, Antolín Sánchez Presedo, Olle Schmidt, Edward Scicluna, Peter Simon, Peter Skinner, Theodor Dumitru Stolojan, Ivo Strejček, Kay Swinburne, Ramon Tremosa i Balcells, Corien Wortmann-Kool
Membri supleanți prezenți la votul final	Robert Goebbels, Danuta Maria Hübner, Danuta Jazłowiecka, Thomas Mann, Gay Mitchell, Sirpa Pietikäinen
Membri supleanți (articolul 187 alineatul (2)) prezenți la votul final	Michail Tremopoulos