RAPORT referitor la proiectul de recomandare a Consiliului de numire a unui membru în cadrul Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene
18.3.2011 - (00003/2011 – C7‑0058/2011 – 2011/0802(NLE))
Comisia pentru afaceri economice și monetare
Raportoare: Sharon Bowles
PR_NLE_art109
PROPUNERE DE DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
referitoare la recomandarea Consiliului de numire a unui membru în cadrul Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene
(00003/2011 – C7‑0058/2011 – 2011/0802(NLE))
Parlamentul European,
– având în vedere Recomandarea Consiliului din 15 februarie 2011 (00003/2011)[1],
– având în vedere articolul 283 alineatul (2) al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliul European (C7-0058/2011),
– având în vedere articolul 109 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A7-0064/2011),
A. întrucât, prin scrisoarea din 18 februarie 2011, Consiliul European a consultat Parlamentul European cu privire la numirea lui Peter Praet ca membru în cadrul Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene pentru un mandat de opt ani începând cu 1 iunie 2011;
B. întrucât Comisia pentru afaceri economice și monetare din cadrul Parlamentului European a evaluat ulterior atestările profesionale ale candidatului desemnat, în special în ceea ce privește cerințele menționate la articolul 283 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și din perspectiva nevoii de independență deplină a BCE în conformitate cu articolul 130 din același tratat și întrucât, în cadrul acestui proces de evaluare, comisia a primit un curriculum vitae din partea candidatului, precum și răspunsurile sale la întrebările scrise care i-au fost adresate;
C. întrucât comisia a organizat la 16 martie 2011 o audiere de o oră și jumătate cu candidatul desemnat, în cadrul căreia acesta a făcut o declarație introductivă și apoi a răspuns întrebărilor adresate de membrii comisiei,
1. emite un aviz favorabil Consiliului European privind recomandarea Consiliului de numire a lui Peter Praet ca membru în Comitetul executiv al Băncii Centrale Europene;
2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie Consiliului European și Consiliului.
- [1] Nepublicată încă în JO.
ANEXA (1): CURRICULUM VITAE AL lui PETER PRAET
Peter Praet a fost numit director executiv al Băncii Naționale a Belgiei în 2000 și răspunde de stabilitatea financiară și de supravegherea infrastructurilor financiare și a sistemelor de plăți. În 2002 a fost desemnat și director executiv al Comisiei belgiene pentru bănci, finanțe și asigurări (CBFA), în cadrul căreia răspunde de politica prudențială privind serviciile bancare și de asigurare.
Înainte de a lucra la Banca Națională, dl Praet a activat ca șef de cabinet al ministrului belgian de finanțe între 1999-2000, ca economist șef la Générale de Banque și la Fortis Bank între 1988-1999, ca profesor de economie la Université Libre de Bruxelles între 1980-1987 și ca economist la Fondul Monetar Internațional între 1978-1980.
Dl Praet a dobândit titlul de doctor în economie la Université Libre de Bruxelles (ULB) în 1980. Este profesor de economie la ULB din 1980. În prezent, ține cursuri în domeniul financiar-bancar la Université Libre de Bruxelles, iar din 2001-2004 este șeful Catedrei de Etică a Afacerilor la Faculté Polytechnique și la Solvay Business School din cadrul ULB.
Dl Praet face parte din câteva comitete internaționale de nivel înalt, inclusiv Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară, Comitetul pentru sisteme de plăți și decontări, Comitetul pentru sistemul financiar mondial și Autoritatea bancară europeană. Este prim-supleant în cadrul Consiliului de administrație al Băncii Reglementelor Internaționale. De asemenea, este președinte al Comitetului de supraveghere bancară al Sistemului European al Băncilor Centrale.
În aceste calități, dl Praet a prezidat numeroase grupuri de acțiune și de lucru. În prezent, prezidează Grupul de lucru privind strategiile de investiții în instrumente cu venit fix ale societăților de asigurare și fondurilor de pensii din cadrul Comitetului pentru sistemul financiar mondial și este copreședinte al Grupului de acțiune pentru cercetare din cadrul Comitetului de la Basel pentru supraveghere bancară.
Dl Praet este membru în consiliul de administrație al think tank-ului european BRUEGEL (Brussels European Global Economic Laboratory) din 2004 și membru în Consiliul consultativ internațional din cadrul Centrului Internațional pentru Reglementare Financiară (ICFR).
PETER PRAET
Director executiv
Născut la Herchen (Germania), 20 ianuarie 1949Cetățenia: belgiană
Mandate
· Director executiv al Băncii Naționale a Belgiei, răspunzător de stabilitatea financiară și de supravegherea infrastructurilor financiare și a sistemelor de plăți
· Director executiv al Comisiei pentru bănci, finanțe și asigurări (CBFA), răspunzător de politica prudențială privind serviciile bancare și de asigurare
· Prim-supleant în cadrul Consiliului de administrație al Băncii Reglementelor Internaționale (BIS)
· Membru supleant al Reuniunii Economice Mondiale din cadrul BIS
· Membru supleant al Comitetului Economic Consultativ din cadrul BIS
· Președinte al Comitetului de supraveghere bancară (BSC) al Sistemului European al Băncilor Centrale.
Membru
Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară (BCBS)Comitetul de la Basel pentru sistemul financiar mondial (CGFS)
Președinte al Grupului de lucru al CGFS privind strategiile de investiții în instrumente cu venit fix ale societăților de asigurare și fondurilor de pensii
Copreședinte al Grupului de acțiune al BCBS pentru cercetare
Comitetul de la Basel pentru sisteme de plăți și decontări (CPSS)
Comitetul european al inspectorilor bancari (CEBS), din ianuarie 2011 Autoritatea bancară europeană (ABE)
Consiliul de administrație al Brussels European and Global Economic Laboratory (BRUEGEL) (2004 – 2011)
Comitetul executiv al XBRL (Extensible Business Reporting Language)
Înaltul Consiliu pentru finanțe al Regatului Belgiei
Grupul de acțiune Lamfalussy din 2008 pentru o nouă arhitectură financiară în Belgia
Consiliul academic consultativ al Institutului Financiar Bruxelles - BFI
Consiliul consultativ internațional din cadrul Centrului Internațional pentru Reglementare Financiară (ICFR)
Comité des risques et établissements financiers systémiques (CREFS)
Funcții academice
Finanțe și bănci, Solvay Business School și Departamentul de științe economice, Université Libre de Bruxelles (ULB)Coordonare macroeconomică – Institute of European Studies
Diplome
Licență în economie - ULB (1971)Masterat în economie - ULB (1972)
Doctorat în economie - ULB (1980)
Activități profesionale principale
|
1973 – 1975 |
Asistent de cercetare la Departamentul de economie aplicată și Institute of European Studies, Université Libre de Bruxelles (ULB) |
|
|
1976 |
Serviciul militar |
|
|
1977 – 1978 |
Asistent de cercetare la Institute of European Studies, ULB |
|
|
1978 – 1980 |
Economist la Fondul Monetar Internațional, Washington D.C. |
|
|
1980 – 1987 |
Profesor de economie, ULB Activitate didactică: · Finanțe și bănci · Uniunea economică și monetară · Coordonarea politicilor macroeconomice |
|
|
1987 – 1999 |
Economist șef la Générale de Banque, apoi la Fortis Bank |
|
|
1999 – 2000 |
Șef de cabinet al ministrului belgian de finanțe |
|
|
Nov. 2000 – prezent |
Director executiv al Băncii Naționale a Belgiei |
|
|
Nov. 2002 – prezent |
Membru în consiliul de administrație al Comisiei pentru bănci, finanțe și asigurări (CBFA) |
|
ANEXA (2): RĂSPUNSURILE LUI PETER PRAET LA ÎNTREBĂRILE COMISIEI
A. Experiența personală și profesională
1. Vă rugăm să subliniați principalele aspecte ale experienței dumneavoastră profesionale în chestiunile monetare, financiare și de afaceri.
Carierea mea profesională s-a axat pe chestiuni monetare și financiare în domeniul academic și bancar, precum și în cadrul administrației publice și al băncii centrale.
După dobândirea titlului de doctor în economie la Université Libre de Bruxelles (ULB) și doi ani ca economist la FMI, am fost profesor de economie la ULB între 1980 și 1987.
Între 1987 și 1999 am fost economist șef la bănci majore din Belgia. Acest lucru m-a ajutat să acumulez o experiență aprofundată cu privire la diversele aspecte ale sectorului bancar.
Între 1999 și 2000 am fost șef de cabinet al ministrului belgian de finanțe. Din 2000 sunt director executiv al Băncii Naționale a Belgiei (NBB), răspunzând de stabilitatea financiară și de supravegherea infrastructurilor financiare și a sistemelor de plăți. În 2002 am fost numit, de asemenea, membru în comitetul executiv al Comisiei belgiene pentru bănci, finanțe și asigurări (CBFA), în cadrul căreia răspund de politica prudențială privind serviciile bancare și de asigurare. În aceste două calități (NBB și CBFA) am făcut parte din câteva comitete internaționale de nivel înalt (a se vedea întrebarea 2).
2. Vă rugăm să subliniați principalele aspecte din experiența dumneavoastră europeană și internațională.
Din 2000 sunt membru în câteva comitete europene și internaționale de nivel înalt, inclusiv Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară, Comitetul pentru sisteme de plăți și decontări, Comitetul pentru sistemul financiar mondial și Comitetul european al inspectorilor bancari, care a devenit cu puțin timp în urmă Autoritatea bancară europeană. De asemenea, am fost desemnat de Consiliul guvernatorilor BCE să prezidez Comitetul de supraveghere bancară al Sistemului European al Băncilor Centrale între 2007 și 2011.
În aceste calități, am fost invitat să prezidez numeroase grupuri de acțiune și de lucru. În prezent, sunt președinte al Grupului de lucru privind strategiile de investiții în instrumente cu venit fix ale societăților de asigurare și fondurilor de pensii din cadrul Comitetului pentru sistemul financiar mondial. De asemenea, sunt copreședinte al Grupului de acțiune pentru cercetare din cadrul Comitetului de la Basel pentru supraveghere bancară. Sunt, de asemenea, membru în Grupul de lucru ad hoc al CEF privind gestionarea crizei.
Între 2000 și 2005 am fost responsabil în cadrul Băncii Naționale a Belgiei de aspectele de politică internațională, referitoare la FMI, BIS, OCDE și UE.
Sunt membru în consiliul de administrație al think tank-ului european BRUEGEL (Brussels European Global Economic Laboratory) de la înființarea acestuia în 2004 și membru în Consiliul consultativ internațional din cadrul Centrului Internațional pentru Reglementare Financiară (ICFR).
3. Care sunt cele mai importante decizii la care ați luat parte în activitatea dumneavoastră profesională?
Am luat parte la multe decizii pe plan național, european și internațional cu privire la chestiuni economice și financiare.
La nivel național, în calitate de șef de cabinet al ministrului belgian de finanțe, am fost implicat în reforme fiscale și de reglementare majore. Aș dori să menționez și crearea în 2002 a unui nou departament pentru stabilitate financiară în cadrul Băncii Naționale a Belgiei, consolidând accentul pus pe analiză și cercetare în acest domeniu. Mai recent, am participat în mod activ la gestionarea crizei financiare în Belgia și am fost membru al grupului de nivel înalt Lamfalussy, care a elaborat o nouă arhitectură de supraveghere pentru Belgia.
De asemenea, mi-am adus contribuția recent în cadrul unor grupuri majore de politică internațională ca răspuns la criză. La nivel european, am participat în mod activ la inițiative de consolidare a gestionării transfrontaliere a crizei în domeniul financiar. Ca membru al Comitetului de la Basel, am depus eforturi deosebite pentru ca sistemul financiar să devină mai rezistent prin intermediul așa-numitului pachet Basel III.
B. Politica monetară și economică
4. Care ar fi obiectivele principale pe care le veți avea în vedere pe parcursul mandatului dumneavoastră de opt ani ca membru în Comitetul executiv al Băncii Centrale Europene?
În primul rând voi respecta în totalitate mandatul prevăzut în tratat al BCE.
În conformitate cu competențele BCE, voi acționa în mod independent în interesul general al zonei euro și al UE în ansamblu, precum și al cetățenilor europeni.
Acord o importanță deosebită integrității, transparenței și responsabilității. Consider, de asemenea, că procesul decizional colegial și un personal foarte profesionist sunt atuuri majore ale BCE.
5. Care este opinia dumneavoastră despre politica monetară, astfel cum a fost pusă în aplicare de SEBC în ultimii 12 ani? Ce schimbări, dacă este cazul, ați promova dacă veți deveni membru în Comitetul executiv ?
În linii mari, politica monetară din zona euro a avut o evoluție satisfăcătoare în opinia mea. Studiile și indicatorii pieței financiare vizând anticiparea inflației au fost în general în conformitate cu definiția dată de BCE stabilității prețurilor. Ancorarea acestor așteptări reflectă gradul înalt de credibilitate pe care piețele și publicul larg îl asociază cu angajamentul BCE de a asigura ceea ce se așteaptă de la aceasta, și anume stabilitatea prețurilor. BCE a atins acest obiectiv în pofida a numeroase provocări excepționale cu care s-a confruntat în ultimii 12 ani. BCE a reacționat prompt atunci când s-au declanșat tulburările financiare din 2007 și atunci când acestea s-au transformat într-o criză financiară. Chiar și în această perioadă, cu rate negative ale inflației pe parcursul câtorva luni, așteptările pe termen mediu și mai lung legate de inflație au rămas bine ancorate.
În acest context, criza financiară a ridicat o serie de întrebări cu privire la relația dintre politica monetară și stabilitatea financiară. Este esențial să se înțeleagă mai bine rolul sectorului financiar în angrenajul politicii monetare. După cum am menționat la răspunsul 6, monitorizarea evoluției prețului activelor reprezintă un element important într-o strategie robustă de politică monetară.
6. Se afirmă adesea că, din cauza modificărilor structurale din economia mondială, inflația a trecut de la o inflație a prețurilor de consum la o inflație a prețurilor activelor. Care este punctul dumneavoastră de vedere privind această afirmație și ce consecințe observați pentru politica monetară?
În ultimii 30 de ani, nivelul inflației și volatilitatea sa au scăzut inițial în economiile dezvoltate și, mai târziu, în cele în curs de dezvoltare. Înainte de izbucnirea crizei financiare, dezbaterea s-a axat mult timp pe posibilele interpretări ale acestei așa-zise „Mari moderări”, cum ar fi schimbările structurale, inclusiv globalizarea și o politică monetară mai eficientă. Răspunsul cel mai probabil este că ambii factori au contribuit în mod semnificativ la reducerea inflației și a volatilității sale.
Totuși, nu se poate spune că lupta împotriva inflației a fost definitiv câștigată și că am intrat într-o nouă epocă în care inflația se manifestă mai curând în prețul activelor decât în prețurile de consum. În același timp, este adevărat că dinamica moderată a inflației a contribuit probabil la evoluția nesustenabilă a prețurilor unor active prin reducerea primelor de risc solicitate de piețele financiare. Băncile centrale trebuie să-și păstreze în viitor credibilitatea câștigată cu eforturi în ultimii 30 de ani și să rămână axate pe obiectivul stabilității prețurilor, ținând seama de implicațiile pe care evoluția prețului activelor le are asupra riscurilor pe termen mediu sau mai lung la adresa stabilității prețurilor.
Monitorizarea evoluției prețului activelor reprezintă un element important într-o strategie robustă de politică monetară. Evoluțiile nesustenabile ale prețului activelor pot anunța ajustări dureroase – chiar și în viitorul îndepărtat – ce pot periclita capacitatea unei bănci centrale de a menține stabilitatea prețurilor pe o bază durabilă. Strategia de politică monetară a BCE, de exemplu, este astfel concepută încât în cadrul deliberărilor privind politica monetară să se ia în mod adecvat în considerare riscurile pe termen mai lung la adresa stabilității prețurilor rezultate în urma unei dinamici nesustenabile a prețului activelor. În analiza monetară, care joacă un rol important în definirea perspectivelor pe termen mediu și mai lung privind evoluția prețurilor, evaluarea dinamicii monetare și de creditare face posibilă urmărirea interacțiunilor dintre formarea prețurilor pe piețele de active și crearea de credite și lichidități în sectorul financiar. Acest lucru încurajează politica monetară să adopte o atitudine anticiclică față de dezechilibrele incipiente ale prețului activelor care se reflectă în dinamica agregatelor monetare și de credit. Aceasta ajută politica monetară să limiteze formarea de bule speculative legate de prețurile activelor pe parcursul ciclurilor financiare și să mențină astfel stabilitatea prețurilor pe o bază durabilă.
Cu toate acestea, politica monetară nu este neapărat instrumentul cel mai potrivit pentru a aborda creșterea excesivă a prețului activelor/creditării. Utilizarea unor instrumente macroprudențiale vizând sursele exuberanței financiare ar putea fi mai adecvată. În același timp, avem o experiență limitată în ceea ce privește instrumentele respective.
7. Cum apreciați consecințele creșterii prețurilor la materiile prime pentru politica monetară? Există vreo contradicție din punctul de vedere al politicii monetare între combaterea recesiunii și vigilența în ceea ce privește inflația?
Politica monetară a BCE se concentrează pe evoluția prețurilor pe termen mediu. Schimbările de politică monetară nu au efect imediat asupra economiei și a prețurilor. Creșterea prețurilor la materiile prime, observată în prezent, va afecta prin urmare politica monetară doar în măsura în care aceasta prezintă riscuri pentru stabilitatea prețurilor pe termen mediu. Efectele pe termen scurt asupra nivelului global al inflației, care rezultă în urma efectelor directe pe care creșterea prețurilor la materiile prime le are asupra inflației și a efectelor indirecte ale utilizării materiilor prime în procesul de producție, nu constituie în principiu motive ca BCE să reacționeze, deoarece efectul asupra prețurilor de consum ar fi doar temporar.
Situația este însă diferită dacă aceste presiuni inflaționiste pe termen scurt ar afecta durabil comportamentul consumatorilor, al producătorilor și al participanților pe piețele financiare, conducând la apariția unor efecte secundare. De asemenea, în cazul unor tendințe inflaționiste susținute privind prețul materiilor prime, banca centrală poate fi nevoită să intervină atunci când o abatere susținută de la obiectivul de stabilitate a prețurilor riscă să submineze ancorarea fermă a așteptărilor legate de inflație. În astfel de cazuri, ar fi necesară o înăsprire a politici monetare pentru a reveni la o situație de stabilitate a prețurilor și la așteptări legate de inflație bine ancorate. În situația actuală, trebui să monitorizăm îndeaproape prețurile la materiile prime și impactul lor asupra economiei și inflației.
Mandatul principal al BCE este menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu. În acest sens, BCE stabilește rate ale dobânzilor, iar în prezent aplică și măsuri neconvenționale care vizează transferul ratei scăzute a dobânzilor către economie la fel ca în perioadele normale. Asigurarea stabilității prețurilor reprezintă cea mai bună contribuție pe care BCE o poate aduce în vederea unor perspective mai bune pentru o redresare economică durabilă (a se vedea și răspunsul la întrebarea 8).
8. Fără a aduce atingere obiectivului privind stabilitatea prețurilor, cum ar trebui BCE, din punctul dumneavoastră de vedere, să își îndeplinească obligațiile secundare în temeiul tratatului (pentru a contribui la creșterea economică și la ocuparea deplină a forței de muncă) și ce instrumente ar putea folosi BCE pentru a realiza acest lucru?
În conformitate cu tratatul, BCE dispune de o valoare numerică de referință clară pentru realizarea stabilității prețurilor. Ea vizează menținerea ratei inflației sub 2%, dar aproape de acest nivel pe termen mediu și a realizat pe deplin acest obiectiv de la început. Există un consens larg cu privire la faptul că o bancă centrală nu poate influența creșterea economică într-un mod sustenabil prin modificarea masei monetare. Totuși, stabilitatea prețurilor reprezintă contribuția cea mai importantă pe care o poate aduce politica monetară la realizarea unui mediu economic favorabil și la obținerea unui nivel ridicat al ocupării forței de muncă. Stabilitatea prețurilor aduce o contribuție structurală la celelalte obiective ale Uniunii Europene, sporind potențialul de creștere economică al zonei euro.
Fără a aduce atingere obiectivului privind stabilitatea prețurilor, tratatul prevede, de asemenea, sprijinirea de către SEBC a politicilor economice generale din Uniune pentru a contribui, printre altele, la dezvoltarea durabilă a Europei, bazată pe o creștere economică durabilă și vizând ocuparea deplină a forței de muncă. În timpul crizei financiare, politica monetară a reacționat la șocurile economice și financiare orientându-se pe termen mediu în mod adecvat spre garantarea unei ancorări solide a așteptărilor legate de inflație și spre stabilizarea evoluțiilor macroeconomice. Fără a periclita stabilitatea prețurilor, BCE a acordat un sprijin suficient economiei prin utilizarea instrumentului său de stabilire a ratei dobânzii. În plus, pe lângă reduceri convenționale ale ratei dobânzii până la cele mai scăzute niveluri din istorie, răspunsul BCE a fost suficient de flexibil, așa cum cereau circumstanțele. Ea a adoptat așa-zise măsuri neconvenționale pentru a garanta transmiterea adecvată a politicii monetare în contextul unei nesiguranțe și instabilități neobișnuit de ridicate pe piețele financiare.
9. Cum evaluați relația interinstituțională dintre BCE, Consiliu și/sau Eurogrup? Considerați că ar trebui îmbunătățite coordonarea și supravegherea economică în cadrul Eurogrupului?
BCE ia parte în mod regulat la reuniunile Consiliului ECOFIN, ale Eurogrupului și ale comitetelor lor pregătitoare. De asemenea, Președintele BCE participă în mod regulat la secțiunile relevante ale reuniunilor Consiliului European. Această cooperare strânsă permite BCE să informeze miniștrii în legătură cu deciziile sale de politică monetară și cu evaluarea sa privind evoluțiile economice și financiare. Pe de altă parte, prin participarea sa în aceste foruri, BCE este implicată în discuțiile privind politicile fiscale și alte politici macroeconomice și structurale ale statelor membre (care fac obiectul Semestrului european), afacerile financiare internaționale și politicile din sectorul financiar.
Cu toate acestea, propunerile legislative ale Comisiei privind guvernanța economică în UE, coordonarea și supravegherea economică ar trebui într-adevăr consolidate. Eurogrupul trebuie să joace un rol esențial, reprezentând pilonul „economic” al UEM. Această cooperare consolidată ar trebui să vizeze evitarea acumulării unor dezechilibre nesustenabile care ar putea periclita buna funcționare a uniunii economice și monetare, garantarea unor poziții fiscale sustenabile și sporirea potențialului de creștere al zonei euro.
10. Ce părere aveți despre proiectele de propuneri legislative privind „reforma guvernanței economice”, dezbătute în prezent în Parlamentul European? Credeți că supravegherea integrată reprezintă un pas înainte sau ați dori mai curând să vă concentrați pe supravegherea bugetară?
Deși propunerile prezentate de Comisie reprezintă o lărgire și o consolidare importantă a cadrului existent de supraveghere fiscală și macroeconomică în UE, ele nu merg destul de departe în ceea ce privește cadrul de guvernanță economică al UEM pentru a realiza o uniune economică mai aprofundată, așa cum solicită BCE. În acest context, salut eforturile Parlamentului European și sper că Parlamentul va utiliza întreg spațiul de manevră prevăzut în tratat pentru a consolida guvernanța economică cât mai mult posibil în discuțiile viitoare din cadrul trilogurilor cu Consiliul și Comisia.
Învățătura principală care ar trebui trasă de pe urma modului în care s-a realizat supravegherea în trecut este faptul că regulile trebuie respectate în mod strict și că orice abatere trebuie să fie urmată de măsuri corective cvasiautomate. Acest lucru poate fi realizat prin proceduri clare și prompte, ușor de interpretat și de aplicat.
Recenta criză a demonstrat că dezechilibrele economice pot prezenta riscuri majore pentru finanțele publice, care s-ar putea materializa extrem de rapid. A devenit, de asemenea, foarte clar că riscurile respective nu au fost monitorizate și abordate în mod suficient în actualul cadru de guvernanță. În consecință, este necesară o abordare mai integrată cu privire la supraveghere. Este bine că, în cadrul Semestrului european, programarea diferitelor procese de supraveghere va fi armonizată în vederea consecvenței, deși acestea vor rămâne separate din punct de vedere juridic și procedural.
11. Ce roluri, relații și provocări prevedeți pentru BCE și pentru viitorul Mecanism european de stabilitate?
O serie de sarcini sunt prevăzute pentru BCE în declarația Eurogrupului privind Mecanismul european de stabilitate (MES) din 28 noiembrie 2010, adoptată de Consiliul European din 16-17 decembrie 2010.
În primul rând, Comisia și FMI, în colaborare cu BCE, vor negocia și monitoriza programele de asistență economică și financiară pentru țările din zona euro care solicită asistența MES, la fel ca în cazul mecanismului de împrumut pentru Grecia și al asistenței acordate prin Fondul european de stabilitate financiară (FESF) și prin Mecanismul european de stabilizare financiară (MESF). Totuși, BCE nu ar trebui să își asume un rol principal în acest caz, deoarece o implicare prea puternică în monitorizarea programelor i-ar putea afecta independența.
În al doilea rând, înaintea asistenței MES, Comisia și FMI, în colaborare cu BCE, vor realiza o analiză aprofundată cu privire la sustenabilitatea datoriei, pe baza căreia Eurogrupul va lua o decizie unanimă privind acordarea de asistență.
În al treilea rând, eficacitatea globală a cadrului prevăzut pentru MES va fi evaluată în 2016 de către Comisie, în colaborare cu BCE.
12. Ce implicații ar avea emiterea de euroobligațiuni pentru guvernanța economică în zona euro?
Obligațiunile garantate în comun sau „euroobligațiunile” au fost propuse de către diferite părți atât ca instrument de creștere a lichidității pe piețele datoriei suverane din zona euro, cât și ca eventual mecanism care ar putea contribui la rezolvarea crizei actuale a datoriei suverane.
Totuși, trebuie abordate mai întâi câteva aspecte esențiale. În primul rând, obligațiunile garantate în comun cu o singură rată a dobânzii pentru întreaga zonă euro creează o problemă semnificativă legată de lipsa motivației ca urmare a punerii în comun a datoriei. Ele pot afecta stimulentele pentru prudență fiscală la nivel național și pot reduce atractivitatea adoptării de către statele membre a unor măsuri cu un cost politic ridicat pentru a preveni și a soluționa crizele. Efectele de demotivare s-ar putea manifesta nu doar în cazul țărilor care beneficiază de rate mai scăzute ale dobânzii pentru asemenea obligațiuni comune, ci și în cazul statelor care plătesc, deoarece acestea nu s-ar mai bucura de avantajele prudenței fiscale din trecut.
Euroobligațiunile comune au mai mult sens în condițiile unui transfer major de competențe fiscale dinspre nivelul național către nivelul Uniunii și al existenței unor instrumente suficiente aflate la dispoziția Uniunii pentru a contracara efectele de demotivare ale obligațiunilor comune. Acest lucru ar fi similar acordurilor financiare actuale dintre guvernul central și autoritățile regionale într-un stat federal.
13. Care considerați că sunt cele mai importante obiective pentru strategia privind creșterea economică și ocuparea forței de muncă până în 2020? Cum ar putea BCE și instrumentele de coordonare economică și a politicilor să contribuie la reușita acestei strategii? Vă rugăm să enumerați în ordinea importanței reformele structurale pe care le considerați prioritare în cadrul UE.
Este vital ca Europa să își sporească potențialul de creștere. Cel mai bun mijloc în acest sens îl reprezintă crearea unui mediu care să ajute inovarea să prospere și să se răspândească. Principala bogăție a Europei este capitalul uman. Inovarea ar trebui să contribuie la abordarea provocărilor de mediu, fiind nevoie de o productivitate mai ridicată pentru creșterea nivelului de trai și pentru sustenabilitatea finanțelor publice în pofida costurilor presupuse de îmbătrânirea populației.
O supraveghere ameliorată și consolidată a politicilor statelor membre, incluzând noul mecanism de supraveghere macroeconomică propus de Comisie, este esențială pentru succesul Strategiei UE 2020. Pe lângă asigurarea stabilității prețurilor, BCE ar trebui să contribuie și la stabilitatea financiară pentru a crea un mediu prielnic creșterii economice.
În ceea ce privește caracterul prioritar al reformelor structurale, este esențial să se aplice de urgență reforme structurale substanțiale și ample, care să completeze consolidarea fiscală, pentru a restabili competitivitatea și a obține un potențial mai ridicat de creștere economică și de ocupare a forței de muncă. Politici salariale moderate, stimularea eficace a muncii, eforturi sporite în domeniul educației și al formării, precum și eliminarea rigidităților reale și nominale ale pieței muncii ar contribui în mod semnificativ la scăderea nivelului șomajului structural în următorii ani. În cazul piețelor de produse, ar trebui dezvoltate în continuare politici care să sporească concurența națională și transfrontalieră și să sprijine inovarea pentru a accelera restructurările și investițiile și a facilita creșterea productivității. Acest lucru include în special aplicarea Directivei privind serviciile pentru a spori concurența în domeniul serviciilor transfrontaliere. Reformele structurale ar trebui sprijinite și printr-o reorganizare și consolidare adecvată a sectorului bancar. Bilanțuri fiabile, o gestiune eficace a riscurilor și modele transparente și robuste de afaceri sunt esențiale pentru consolidarea rezistenței băncilor la șocuri și pentru asigurarea unui acces adecvat la finanțare, punându-se astfel bazele unei creșteri sustenabile și ale stabilității financiare.
14. Care este opinia dumneavoastră în legătură cu ritmul în care noile state membre ar trebui să adere la uniunea monetară și să adopte moneda euro, având în vedere toate criteriile de convergență și participarea la mecanismul cursului de schimb (MCS II)? Ce părere aveți despre viitorul pe termen mai lung al uniunii monetare europene și care sunt principalele provocări care ne așteaptă?
Toate noile state membre ar trebui să adopte moneda euro de îndată ce ajung la un nivel ridicat de convergență durabilă, astfel cum se prevede în tratat și în protocol. Nu există un calendar prestabilit pentru adoptarea monedei euro. Primul pas în acest sens îl reprezintă participarea la MCS II. În perioada respectivă, statele membre ar trebui să demonstreze capacitatea lor de menține stabilitatea prețurilor, disciplina fiscală și competitivitatea, fără schimbări majore ale cursului de schimb. Evaluarea îndeplinirii criteriilor de convergență se bazează pe ideea că sustenabilitatea este esențială. În lipsa unei convergențe sustenabile, poziția în materie de politică monetară a BCE va fi probabil inadecvată pentru țara respectivă, care se poate confrunta cu riscul unei serii de cicluri de creștere exagerată urmată de colaps deoarece nu dispune de instrumente politice importante pentru a stabiliza condițiile economice naționale.
Uniunea economică și monetară are un viitor solid, dar este necesar să se consolideze potențialul de creștere al economiei europene (a se vedea întrebarea 13) și pilonul economic al UEM. În această privință, sunt de acord cu BCE care pledează pentru un salt calitativ în ceea ce privește cadrul de guvernanță economică al UEM cu scopul de a se realiza o uniune economică mai aprofundată. Mai precis, este urgent nevoie ca supravegherea macroeconomică și bugetară a zonei euro să fie extinsă și consolidată. În primul rând, acest lucru înseamnă elaborarea unor norme mai stricte și obligatorii privind politica fiscală, sprijinite de sancțiuni sau de mecanisme consolidate pentru a asigura respectarea lor. În al doilea rând, este necesar un nou cadru pentru a monitoriza competitivitatea și a se asigura luarea de măsuri în vederea prevenirii dezechilibrelor care apar în sectorul privat (de exemplu creșterea excesivă a creditării). În măsura în care consolidarea supravegherii fiscale și macroeconomice nu elimină pe deplin riscul unei crize a datoriei suverane, ar trebui instituit un cadru permanent de gestionare a crizelor, care să garanteze, în ultimă instanță, stabilitatea zonei euro în ansamblu.
15. Care este punctul dumneavoastră de vedere privind tranzacțiile financiare pe termen scurt? Credeți că o taxă pe tranzacțiile valutare este compatibilă cu tratatele UE, care garantează libera circulație a capitalurilor? Credeți că o taxă pe tranzacțiile valutare care implică moneda euro ar putea avea efecte benefice – de exemplu prin stabilizarea cursurilor de schimb ale țărilor care doresc să adere la zona euro în viitor?
Criza financiară a evidențiat problemele legate de creșterea exagerată a prețurilor activelor și de volatilitatea excesivă. Aceste chestiuni trebuie abordate. Cu toate acestea, nu sunt convins că o taxă pe tranzacțiile financiare pe termen scurt ar fi o modalitate eficace de abordare a acestor probleme. În orice caz, ar trebui să rezolvăm aceste probleme în contextul noului cadru macroprudențial.
Există chestiuni de ordin tehnic care ridică probleme în ceea ce privește introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare. Pentru ca această taxă să fie eficace, evaziunea fiscală (de exemplu, prin relocalizarea geografică a tranzacțiilor către zone în care taxa nu este aplicabilă, așa cum am menționat mai sus, precum și prin mobilitatea între diferite produse financiare) trebuie să fie diminuată la minimum. În acest scop, taxa ar trebui să fie adoptată la scară mondială și să acopere o gamă largă de produse. Acest lucru ar ridica probleme importante de coordonare în definirea cadrului legislativ și în ceea ce privește stricta sa implementare.
Totodată, o taxă pe tranzacțiile financiare riscă să producă efecte opuse celor promovate de susținătorii săi, și anume reducerea volatilității și descurajarea speculațiilor. Sunt de acord că aceste obiective sunt importante, dar consider că există alte căi, precum o reglementare mai strictă, care ar fi mult mai eficace în acest caz.
Cu referire îndeosebi la tranzacțiile valutare, o taxă pe toate aceste tranzacții ar putea avea efecte neașteptate pentru că ea nu poate diferenția între clienții care solicită valută pentru cumpărarea unor bunuri și servicii străine și speculatori. O cotă considerabilă din piața valutară este alcătuită din agenți de schimb care își redistribuie între ei dezechilibrele între ordinele de cumpărare și cele de vânzare. Astfel, ordinul de cumpărare sau de vânzare al unui client poate genera un lanț de mai multe tranzacții între agenții de schimb. În acest caz, o taxă aplicată pe cuantumul unei tranzacții fictive, în fiecare etapă a lanțului de tranzacții, ar conduce la multiplicarea taxei totale, al cărei cost ar fi probabil repercutat în totalitate asupra clientului.
Nu sunt jurist de profesie, dar constat că BCE, într-un aviz oficial, a ridicat întrebări de ordin juridic cu privire la taxele pe tranzacțiile valutare în statele membre UE, inclusiv cu privire la compatibilitatea acestora cu tratatul.
16. Care este opinia dvs. cu privire la rolurile care revin Consiliului și BCE în cadrul reprezentării zonei euro pe plan extern?
Reprezentarea „ramurii monetare” a UEM este unificată și coerentă. Politica monetară unică este reprezentată de BCE în toate forurile și instituțiile internaționale din domeniu. Politica monetară ține de competența exclusivă a UE, ceea ce implică faptul că Uniunea este singură responsabilă de reprezentarea acesteia pe plan extern. La fel de clare sunt și chestiunile legate de cursul de schimb, care țin de asemenea, de competența exclusivă a Uniunii. Reprezentarea acestei competențe este asigurată de BCE și de Consiliul ECOFIN (doar membrii care reprezintă statele din zona euro).
În ceea ce privește politicile economice ale zonei euro, reprezentarea pe plan extern este conformă repartizării competențelor între Uniune și statele sale membre, care sunt în continuare responsabile pentru politicile economice, cu respectarea cadrului european. Deși statele membre fac parte din foruri economice internaționale precum FMI, în cadrul cărora pot avea responsabilități financiare, acestea trebuie să acționeze în strânsă legătură cu instituția competentă a Uniunii ori de câte ori chestiunea respectivă intră parțial sau integral în sfera de competență a Uniunii.
Se depun eforturi pentru o mai bună coordonare. Articolul 138 din tratat prevede că, în componența sa cu membrii reprezentanți ai zonei euro, Consiliul poate adopta „poziții comune cu privire la problemele de interes special pentru Uniunea Economică și Monetară” și poate „asigura o reprezentare unificată în cadrul instituțiilor și al conferințelor financiare internaționale”. Pe termen mai lung, sunt personal în favoarea unei reprezentări unice a UE sau a zonei euro în forurile internaționale, având în vedere consolidarea guvernanței economice și o mai bună coordonare a pozițiilor, cu condiția ca mecanismele europene interne de luare a deciziilor să fie eficace.
17. Cum apreciați recenta evoluție a cursului de schimb USD/EUR? Cum apreciați recenta evoluție a cursului de schimb renminbi/EUR? Sunteți de părere că băncile centrale sunt în măsură să combată în mod eficace volatilitatea excesivă? Credeți că rolul internațional al monedei euro ar trebui încurajat?
Fluctuațiile cursurilor de schimb din ultimele 14 luni au fost în mare măsură determinate de evoluția procesului de redresare economică, a situațiilor bugetare și a politicii monetare pe plan mondial. În prima jumătate a anului 2010, moneda euro s-a depreciat în raport cu dolarul SUA, reflectând astfel preocupările cu privire la situația datoriei suverane în anumite țări din zona euro și o redresare macroeconomică mai puternică în Statele Unite ale Americii în comparație cu zona euro. În a doua jumătate a anului, moneda euro și-a revenit, într-un oarecare climat de volatilitate, datorită, în principal, unei diminuări a preocupărilor cu privire la datoria suverană și unor stimulente economice suplimentare în Statele Unite. În ianuarie și februarie 2011, cursul de schimb a reflectat în primul rând nesiguranța cu privire la evoluțiile viitoare în anumite țări producătoare de petrol.
Din iunie 2010, când cursul monedei renminbi a încetat să mai fie stabilizat în raport cu dolarul SUA, moneda chineză s-a apreciat cu aproximativ 4% în raport cu acesta din urmă, dar s-a depreciat cu peste 7% în raport cu euro în termeni nominali reali. Cred că autoritățile chineze ar trebui să se folosească de această flexibilitate oferită de noul cadru politic pentru a permite aprecierea treptată a monedei renminbi în termeni reali. Comunitatea internațională este de acord, acest lucru fiind confirmat anul trecut de liderii G20 la Seul, că este în interesul țărilor cu economii emergente, inclusiv al Chinei, precum și al comunității internaționale să se treacă la sisteme de schimb determinate într-o mai mare măsură de piață, să se crească stabilitatea cursurilor de schimb pentru a reflecta fundamentele economice subiacente și să se evite deprecierea competitivă a monedelor.
Este clar că volatilitatea excesivă și fluctuațiile dezordonate ale cursurilor de schimb au consecințe negative asupra stabilității economice și financiare. În ceea ce privește capacitatea băncilor centrale de a face față volatilității excesive a cursurilor de schimb, zona euro a adoptat un regim flexibil al cursurilor de schimb, ceea ce presupune că valoarea externă a monedei euro în raport cu monedele țărilor terțe este stabilită de piață. Acest lucru permite BCE să se concentreze asupra obiectivului său de menținere a stabilității prețurilor și ar trebui să contribuie la reducerea volatilității cursurilor de schimb.
Sunt de acord cu politica BCE, promovată încă de la începuturile uniunii monetare din 1999, de a nu susține nici stimularea și nici împiedicarea utilizării monedei euro la nivel internațional. Evoluția pe care a înregistrat-o rolul monedei euro în străinătate reprezintă în primul rând rezultatul deciziilor luate de actorii de pe piață și în sectorul privat. Credibilitatea politicii monetare a BCE va încuraja o mai mare utilizare a euro în tranzacțiile internaționale.
18. Cum apreciați realizările grupului G20? Care este opinia dvs. cu privire la actualul nivel de coordonare?
Grupul G20 a avut un rol extrem de important în a oferi un impuls politic la cel mai înalt nivel pentru menținerea sub control a crizei, pentru gestionarea acesteia și pentru prevenirea unei crize viitoare. Coeziunea G20 trebuie asigurată și după rezolvarea crizei. Este deci extrem de binevenit faptul că liderii G20 au subliniat, cel mai recent în cadrul Summitului de la Seul din noiembrie 2010, importanța unei viitoare cooperări internaționale continue pentru a aborda cauzele de bază ale crizei financiare și a crea bazele pentru o creștere economică globală sigură. Trebuie să recunosc că mă simt încurajat de gradul înalt de responsabilitate comună manifestat de membrii G20. În același timp, constat că, având în vedere eterogenitatea membrilor care alcătuiesc G20, coordonarea și ajungerea la poziții comune sunt cu atât mai dificile. De asemenea, este important ca procesul să devină mai cuprinzător și să implice și alte țări.
Printre diversele subiecte aflate pe agenda G20, aș sublinia următoarele:
În primul rând, Cadrul G20 pentru creștere economică puternică, durabilă și echilibrată este un mecanism util de cooperare multilaterală. Este în prezent esențial ca toți membrii G20, alături de FMI, să își respecte pe deplin angajamentele asumate în acest cadru. În acest sens, sunt esențiale măsuri îndrăznețe de garantare a sustenabilității bugetare și a unor reforme structurale ambițioase. Europa ar trebui să se impună prin forța exemplului.
În al doilea rând, liderii G20 au sprijinit principalele elemente pentru reformarea sistemului financiar, inclusiv activitatea importantă întreprinsă de Comitetul de la Basel și de CSF. În prezent, este important ca membrii G20 să continue progresele în ceea ce privește implementarea acordurilor încheiate.
C. Stabilitate și supraveghere financiară
19. Ce ați recomanda pentru consolidarea legăturilor dintre supravegherea macroprudențială și cea microprudențială? Considerați că CERS și AES vor avea puteri reale?
Sistemul european de supraveghere financiară nou stabilit constituie prima etapă pentru a consolida cooperarea dintre supravegherea microprudențială și cea macroprudențială. Acest sistem ar trebui dezvoltat pe baza unei culturi comune de supraveghere între autorități pentru a îmbunătăți caracteristicile complementare ale supravegherii microprudențiale și macroprudențiale și pentru a consolida supravegherea transfrontalieră. Cele trei AES și CERS ar trebui să acționeze pe baza unui schimb adecvat și eficace de informații, de analize de date și de metodologii.
Pentru a fi eficace, CERS și AES ar trebui să valorifice pe deplin competențele și instrumentele pe care cadrul de reglementare le oferă. Acesta prevede, în special, anumite competențe cu forță juridică pentru AES, inclusiv elaborarea de norme tehnice aplicabile atunci când sunt transpuse în dreptul UE, autoritatea de a investiga situații de încălcare a dreptului UE și posibilitatea de a declanșa instrumente cu forță juridică pentru întreprinderile sau actorii de pe piață. Pe de altă parte, legislatorul a conferit CERS un rol de „acțiune sau explicații”. Aceste competențe pot fi eficace dacă se bazează pe credibilitate, reputație instituțională și excelență. O astfel de autoritate intelectuală este întemeiată, printre altele, pe independența CERS și a AES, precum și efective și resurse bugetare adecvate pentru aceste instituții.
20. În ceea ce privește CERS, credeți că există un potențial conflict de interese cu mandatul BCE privind politica monetară?
Nu văd niciun conflict de interese. Competențele BCE și ale CERS sunt în mod clar distincte. Obiectivul principal al BCE este menținerea stabilității prețurilor în zona euro. În plus, BCE contribuie „la buna desfășurare a politicilor promovate de autoritățile competente în ceea ce privește ... stabilitatea sistemului financiar” și promovează buna funcționare a infrastructurilor pieței. CERS este în schimb responsabil de supravegherea macroprudențială a sistemului financiar din Uniunea Europeană, identifică riscurile legate de stabilitatea financiară și, acolo unde este necesar, emite avertismente și recomandări în vederea adoptării unor măsuri în fața acestor riscuri. Acesta este un mandat clar și eficace de utilizare a politicii monetare pentru menținerea stabilității prețurilor și un instrument macroprudențial (care mai trebuie perfecționat) care vizează gestionarea riscurilor cu care se confruntă sistemul financiar.
Acestea fiind spuse, trebuie să admitem că stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară nu pot fi analizate independent una de alta. Pe termen lung, stabilitatea prețurilor contribuie la stabilitatea financiară, în timp ce stabilitatea financiară este o condiție prealabilă pentru capacitatea Băncii Centrale de a menține stabilitatea prețurilor. Astfel, obiectivele BCE și CERS se consolidează reciproc.
Cu toate acestea, putem, de asemenea, să ne imaginăm situații în care utilizarea instrumentelor de politică monetară afectează stabilitatea financiară și, invers, situații în care instrumentele de politici macroprudențiale au un impact asupra inflației. Sunt convins că, datorită independenței BCE și CERS, instrumentele de politică specifice se vor axa pe obiectivele pentru care acestea au fost concepute. În plus, grație reprezentării guvernatorilor băncilor centrale în CERS, fluxul de informații necesare cu privire atât la situațiile macroeconomice, cât și la riscurile pentru stabilitatea financiară este, prin definiție, cvasigarantat.
Chiar și atunci când politica macroprudențială ar eșua (în sensul că fie este ineficace, fie este implementată în mod insuficient de autoritățile competente), nu există un conflict pe termen lung pentru Banca Centrală datorită alinierii stabilității prețurilor și stabilității financiare pe termen lung (a se vedea întrebarea 6). Pe termen scurt și mediu, este posibil ca Banca Centrală, într-un asemenea caz, să fie nevoită „să meargă împotriva curentului” de dezechilibre financiare în creștere și să accepte o abatere temporară de la definiția sa cantitativă a stabilității prețurilor (de exemplu, o inflație a prețurilor de consum ușor mai mică în perioade de explozie generală a prețurilor activelor). O astfel de politică ar garanta stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară pe termen lung și ar contribui la menținerea sub control a dezechilibrelor financiare, evitându-se astfel o dezinflație și chiar o deflație importantă în faza de resorbție a acestor dezechilibre. Această tactică a fost dintotdeauna o parte implicită a strategiei BCE bazată pe doi piloni, îndeosebi prin intermediul pilonului monetar și, în special, prin legătura dintre fluctuațiile masei monetare și ale creditelor, pe de o parte, și a ciclurilor costisitoare de creștere exagerată urmată de colaps financiar, pe de altă parte. De asemenea, aceste situații atât de dificile pentru factorii de decizie politică din domeniul monetar ar trebui să devină mai puțin grave și mai puțin frecvente ca urmare a creării CERS.
21 Cum vedeți în viitor rolul BCE în supravegherea bancară?
Crearea CERS, ca organism responsabil de supravegherea macroprudențială a sistemului financiar al UE, alături de consolidarea cadrului de coordonare dintre autoritățile naționale din UE responsabile de supravegherea microprudențială, prin crearea autorităților europene de supraveghere, reprezintă un pas important în a răspunde provocărilor și deficiențelor demonstrate de criza financiară.
BCE va juca un rol important în noul cadru, pentru că oferă CERS și secretariatului acestuia sprijin analitic, statistic, administrativ și logistic. Prin participarea tuturor membrilor Consiliului general al BCE în cadrul CERS, acesta din urmă va beneficia de expertiza macroeconomică, financiară și monetară a tuturor băncilor centrale europene. Această contribuție se va baza pe activitățile BCE și SEBC din diverse sectoare bancare centrale (analiza stabilității financiare, analiza macroeconomică, colectarea datelor statistice) și pe sinergiile generale în materie de expertiză, resurse și infrastructură ale băncilor centrale naționale din UE. Comitetul de supraveghere bancară al BCE, al cărui președinte am fost în perioada 2007-2011, este deja activ în acest domeniu. Experiența și activitatea sa pregătitoare vor fi utile pentru noul Comitet consultativ tehnic al CERS.
În sfârșit, BCE participă la reuniunile Autorității bancare europene și ale Comitetului bancar european (nivelul 2) și își va aduce contribuția la dezbaterile tehnice în aceste foruri. În plus, după cum știți, BCE oferă avize juridice cu privire la toate inițiativele UE și naționale care pot afecta stabilitatea financiară, ca, de exemplu, Directiva privind cerințele de capital (CRD IV).
22 Care considerați că sunt subiectele cele mai urgente pentru legislația în domeniul serviciilor financiare?
În primul rând, noile norme Basel III, inclusiv noile măsuri privind ratele de îndatorare, standardele privind lichiditățile și rezervele anticiclice. Aceste norme sunt aplicate în prezent în Europa prin intermediul modificărilor aduse Directivei privind cerințele de capital (CRD IV), la care Comisia Europeană lucrează în acest moment. Aș dori să subliniez aici faptul că există elemente ale reglementării prudențiale care sunt foarte strâns legate de supraveghere macroprudențială, precum rezervele anticiclice, în cazul cărora se preconizează că CERS va juca un rol important în colaborarea cu ABE.
În al doilea rând, activitatea privind instituțiile financiare de importanță sistemică. Aceasta ar trebui încheiată în 2011.
În al treilea rând, gestionarea și soluționarea crizei. În ceea ce privește UE, Comisia Europeană a lansat o consultare publică în ianuarie. Cadrul propus va conține dispoziții care vizează îmbunătățirea gradului de pregătire al autorităților și instituțiilor pentru situații de criză. Noul cadru UE ar trebui să armonizeze regimurile naționale și să pună la dispoziție mecanisme de cooperare pentru a gestiona în mod eficient falimentele bancare transfrontaliere. Sunt necesare, de asemenea, sisteme de finanțare credibile; în acest scop ar putea fi utilizate taxele impuse băncilor pentru a spori resursele necesare fondurilor pentru soluționarea situațiilor de criză.
În al patrulea rând, sectorul bancar subteran. În cadrul Summitului de la Seul din noiembrie 2010, liderii G20 au solicitat Consiliul pentru stabilitate financiară să elaboreze în prima jumătate a anului 2011 recomandări în vederea consolidării reglementării și monitorizării sistemului bancar subteran.
În al cincilea rând, supravegherea macroprudențială. S-au desfășurat activități la nivel național, regional și internațional, în principal de către Banca Reglementelor Internaționale, Fondul Monetar Internațional și Consiliul pentru stabilitate financiară privind (i) modalități de remediere a lacunelor în privința datelor și îmbunătățirea instrumentelor analitice de identificare și evaluare a riscurilor sistemice, (ii) elaborarea de răspunsuri strategice privind instituțiile, piețele și infrastructurile financiare și (iii) eforturile generale de dezvoltare a unui cadru coerent pentru politica și supravegherea macroprudențială.
În al șaselea rând, protecția consumatorilor. G20 a însărcinat Consiliul pentru stabilitate financiară, OCDE și alte organizații internaționale să analizeze posibilitățile de îmbunătățire a protecției consumatorilor. Acest lucru va permite luarea în considerare a normelor și principiilor existente privind protecția consumatorilor care au fost deja implementate la nivel european, precum Directiva privind piețele de instrumente financiare sau Directiva privind creditele de consum, oferind un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.
În ultimul rând, standardele contabile. Sunt binevenite recentele eforturi ale Consiliului pentru standardele de contabilitate financiară și Comitetului pentru Standardele Internaționale de Contabilitate, ca răspuns la apelul de convergență dintre principiile de contabilitate general acceptate (GAAP) din Statele Unite și IFRS lansat de G20. Cu toate acestea, există în continuare diferențe conceptuale semnificative între domenii-cheie, precum clasificarea și măsurarea instrumentelor financiare, care trebuie rezolvate pentru a răspunde apelului G20 de a elabora un set unic de standarde contabile de înaltă calitate.
D. Funcționarea BCE și responsabilitatea și transparența democratică
23. Considerați necesar ca responsabilitățile membrilor Comitetului să se modifice periodic, în funcție de modificările intervenite în cadrul atribuțiilor și priorităților BCE?
Aș dori să subliniez faptul că Comitetul executiv al BCE este un organ decizional colectiv. În cadrul acestei responsabilități colective față de funcționarea globală a BCE, înțeleg că Comitetul se pune de acord, din motive operaționale/practice, asupra structurii ierarhice a fiecărui sector de activitate al BCE. Concret, acest lucru înseamnă că fiecare sector de activitate este subordonat unui membru al Comitetului executiv, în timp ce Comitetul executiv, în ansamblul său, este responsabil în mod colectiv pentru luarea deciziilor BCE. Spunând acestea, înțeleg, de asemenea, că Comitetul executiv revizuiește de-a lungul timpului repartizarea responsabilităților, fapt pe care eu îl consider o practică foarte bună, deoarece, pe de o parte, permite luarea în considerare a experienței specifice și, după caz, luarea în considerare a ajustării în funcție de evoluțiile externe (cum ar fi crearea unor noi unități de lucru, de exemplu pentru tratarea TARGET 2) și, în final, consolidează și spiritul colegial al Comitetului.
24. Ce sistem considerați că este adecvat pentru a garanta rotația echitabilă a membrilor Comitetului executiv al BCE, inclusiv în ceea ce privește naționalitatea acestora?
Criteriile pentru numirea membrilor Comitetului executiv al BCE sunt expuse foarte clar în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și în Statutul SEBC și BCE: membrii Comitetului executiv sunt numiți „dintre persoane a căror autoritate și experiență profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute”; și „doar resortisanții statelor membre [din zona euro] pot fi membri ai Comitetului executiv“.
În opinia mea, această procedură la recomandarea Consiliului și după consultarea Parlamentului European și a BCE garantează că cele două cerințe pentru numirea membrilor Comitetului executiv al BCE sunt îndeplinite.
Mai mult, aș dori să insist asupra caracterului BCE care implică faptul că deciziile organelor sale decizionale sunt luate exclusiv din perspectiva zonei euro și nu ținând cont de anumite interese naționale. tocmai de aceea, membrii organelor decizionale ale BCE nu își reprezintă statele membre, ci participă la luarea deciziilor în nume propriu. Consider că cerința de a numi „persoane a căror autoritate și experiență profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute” este suficientă pentru a garanta o componență competentă și orientată spre zona euro a Comitetului executiv al BCE.
25. Care este opinia dumneavoastră cu privire la necesitatea unei diversități mai mari a domeniilor profesionale reprezentate în BCE, evitându-se astfel reprezentarea exclusivă de către bancheri provenind de la băncile centrale?
Tratatul prevede ca membrii Comitetului executiv să fie numiți „dintre persoane a căror autoritate și experiență profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute”. Nu sunt cerințe privind numirea exclusivă de bancheri provenind din băncile centrale. În mod evident, această cerință este satisfăcută de bancheri provenind din băncile centrale, dar, desigur, nu exclude niciun alt domeniu profesional și experiență profesională. De fapt, chiar experiența mea profesională, precum și cea a altor numeroși înalți funcționari din băncile centrale, este foarte diversă și nu se limitează la activitatea în cadrul unei bănci centrale. De asemenea, dacă privim parcursul actualilor membri ai Comitetului executiv, putem observa diversitatea domeniilor profesionale care constituie o valoarea adăugată în materie de experiență pentru procesul decizional.
26. Vă rugăm să detaliați părerea dumneavoastră despre conceptul de responsabilitate democratică în legătură cu BCE și cu activitatea bancară centrală în general.
Consider că independența băncii centrale trebuie echilibrată cu răspunderea față de populație și reprezentanții săi aleși. În termeni generali, responsabilitatea este o condiție prealabilă fundamentală pentru legitimitatea democratică și un element de bază al acesteia. Poate fi înțeleasă ca o obligație a unei bănci centrale independente de a-și explica corespunzător și a-și justifica deciziile în fața cetățenilor și a reprezentanților lor aleși, făcând-o prin aceasta responsabilă pentru îndeplinirea mandatului său. Responsabilitatea garantează, de asemenea, că sarcinile băncii centrale sunt îndeplinite cu cel mai înalt nivel de profesionalism.
În calitate de organism înființat în temeiul tratatului și care acționează în limitele competențelor care îi sunt conferite, BCE este sarcina statutară de a menține stabilitatea prețurilor și de a îndeplini alte funcții de bancă centrală pentru zona euro în ansamblul ei. Prin urmare, BCE este responsabilă în primul și în primul rând față de cetățenii UE și, în mod mai oficial, față de Parlamentul European, care este singura instituție europeană aleasă direct de cetățenii UE.
BCE dispune de o serie de mijloace stabilite pentru a-și îndeplini obligația de asumare a responsabilității. În afară de conferințele de presă lunare al Președintelui și Vicepreședintelui (a se vedea și răspunsul la întrebarea 28), BCE publică un buletin lunar, iar raportul său anual este prezentat Parlamentului European (și Consiliului). Președintele BCE se prezintă trimestrial în fața Comisiei ECON, în timp ce ceilalți membri ai comitetului executiv sunt adesea invitați să se prezinte în fața Comisiei ECON/Parlamentului în legătură cu diferite subiecte specifice. Eu personal sunt în favoarea unui dialog regulat între membrii comitetului BCE și deputații în Parlamentul European. În plus, membrii Consiliului guvernatorilor își asumă numeroase angajamente publice și acordă interviuri la nivel local, național și internațional.
27. De mult timp Parlamentul European solicită, fără succes, BCE să publice procesele-verbale ale reuniunilor Consiliului guvernatorilor. Care credeți că sunt impedimentele și inconvenientele unei astfel de publicări? Ați fi în favoarea publicării de către BCE a proceselor-verbale ale reuniunilor Consiliului guvernatorilor în viitorul apropiat?
Publicarea proceselor-verbale ale Consiliului guvernatorilor BCE ar putea fi considerată un mijloc posibil prin care BCE să dea dovadă de responsabilitate. Cu toate acestea, este important de recunoscut faptul că Consiliul guvernatorilor BCE este un colegiu și, în același timp, un organ supranațional. Acest lucru înseamnă că membrii Consiliului guvernatorilor BCE, proveniți din mai multe state membre, sunt responsabili solidar pentru deciziile luate de consiliu și, prin urmare, răspund în mod colectiv.
Preocuparea exprimată este legată de faptul că publicarea proceselor-verbale ar putea afecta independența membrilor Consiliului guvernatorilor, deoarece i-ar putea expune la tentative nedorite de a le influența imparțialitatea și, prin aceasta, de a-i responsabiliza individual. De asemenea, îngrijorarea mea este că acest lucru ar putea conduce la o încadrare în categorii a membrilor Consiliului guvernatorilor în funcție de țări, țări pe care aceștia nu le reprezintă în Consiliul guvernatorilor.
Prin urmare, consider că practica actuală de conferințe de presă ale Președintelui, organizate imediat după fiecare reuniune de politică monetară, și publicarea declarației introductive, care oferă un rezumat cuprinzător al evaluării evoluției economice din perspectiva politicii, constituie un mijloc eficace de prezentare și explicare a poziției Consiliului guvernatorilor față de cetățeni, protejând totodată pozițiile individuale ale membrilor. Deoarece această abordare oferă publicului informații cuprinzătoare și toate explicațiile pertinente în timp real, nu văd niciun motiv puternic de a schimba actuala practică. În plus, banca centrală are nevoie să explice cadrul analitic utilizat în procesul decizional intern și în evaluarea situației economiei și să clarifice frecvent ce raționament economic care stă la baza deciziilor sale de politică a folosit și cum au condus acestea la realizarea echilibrelor.
28. Ce concluzii trageți în urma comparării politicilor de transparență practicate de Rezerva Federală (Federal Reserve Bank) și de BCE? Ce credeți despre publicarea de către Fed sau Banca Angliei a proceselor-verbale ale reuniunilor lor? Credeți că această politică poate fi aplicată de BCE?
Un regim de transparență conform ultimelor standarde în materie presupune ca banca centrală să explice cu claritate modul în care își interpretează mandatul și să elucideze obiectivele pe care politica sa urmărește să le atingă. Acest lucru ajută publicul să monitorizeze și să evalueze performanța băncii centrale.
În ceea ce privește politica monetară, preocuparea centrală a băncii în ceea ce privește transparența trebuie să fie eficacitatea politicii monetare în raport cu obiectivele sale statutare. BCE a anunțat o strategie oficială de politică monetară și explică deciziile de politică monetară aplicând această strategie de facto, în timp real.
În prezent, majoritatea băncilor centrale consideră transparența ca fiind o componentă esențială a cadrului lor de politică monetară. Eforturile de a spori transparența sunt binevenite, dacă contribuie la garantarea unei mai bune înțelegeri a politicii monetare de către public și dacă devine mai credibilă și eficace. În acest sens, majoritatea băncilor centrale, inclusiv Fed și BCE, au subliniat importanța comunicării efective și a interacțiunii adecvate cu publicul. Deoarece o bancă centrală poate avea mai multe opțiuni de a-și spori comunicările, nu este întotdeauna clar care este cea mai bună modalitate de transparență în condițiile date.
În ceea ce privește publicarea proceselor-verbale ale organelor decizionale, acesta este un element posibil în multitudinea de mijloace de comunicare a deciziilor. În anumite circumstanțe, poate furniza informații suplimentare utile cu privire la diversitatea de opinii din cadrul unui organ decizional și la raționamentul care stă la baza deciziei. Cu toate acestea, așa cum am explicat în răspunsul la întrebarea 27, ar putea atrage după sine inconveniente care nu sporesc comunicarea. În acest context, abordarea urmată de Fed și de Banca Angliei de a publica procesele-verbale reprezintă o abordare posibilă.
Faptul că BCE nu își publică procesele-verbale trebuie analizat în lumina necesităților și circumstanțelor specifice ale BCE și, mai pe larg, ale Eurosistemului. Acest lucru permite Consiliului guvernatorilor să adopte decizii de politică monetară în deplină independență și în scopul de a spori responsabilitatea colectivă a membrilor. În plus, este în conformitate cu cerința prevăzută în tratat de a păstra confidențialitatea deliberărilor Consiliului guvernatorilor.
29. Care este opinia dvs. în legătură cu dialogul monetar? Ar putea membrii Comitetului executiv al BCE să discute despre politica monetară și deciziile privind aceasta cu alți actori politici sau acest lucru ar afecta independența băncii?
Reuniunile trimestriale ale Președintelui BCE cu Comisia pentru afaceri economice și monetare reprezintă o ocazie excelentă ca BCE să explice politica monetară reprezentanților cetățenilor europeni și să obțină un feedback. Acestea sunt completate de alte apariții ale membrilor Comitetului executiv în fața Comisiei ECON și în plen, precum și de vizite neoficiale ale deputaților în Parlamentul European la BCE, inclusiv de vizita anuală a Comisiei ECON. Toate acestea fac parte din asumarea responsabilității de către BCE în fața Parlamentului European și ar trebui să contribuie la un dialog foarte productiv și constructiv între cele două instituții.
În plus, există o interacțiune periodică cu instituțiile și organismele europene, cum ar fi Eurogrupul și Consiliul ECOFIN. De asemenea, au loc schimburi de informații la nivel tehnic cu Comisia și guvernele naționale, și anume în cadrul diverselor comitete ale UE, în conformitate cu dispozițiile tratatului și cu respectarea independenței băncii.
30. Care credeți că sunt riscurile și provocările importante cu care se confruntă BCE?
Perioada pe care o traversăm este caracterizată în multe privințe de destule provocări, din care aș dori să amintesc trei principale.
Prima este normalizarea politicii monetare. Treptat, zona euro își revine din adânca criză economică și financiară, deși progresul nu este uniform în toate țările, pe toate piețele și în toate sectoarele. La un moment dat, BCE va reveni la nivelurile precedente ale ratelor-cheie ale dobânzilor, iar măsurile care ies din standard vor fi eliminate treptat până când nu vor mai fi necesare pentru a asigura transmiterea politicii monetare către economie și, în final, către prețuri. Stabilirea unui calendar corect pentru aceste acțiuni constituie o provocare, în special în perioada actuală, care este încă caracterizată de nesiguranță și vulnerabilități.
Pe cea de-a doua am menționat-o deja mai devreme: criza financiară a ridicat o serie de întrebări cu privire la relația dintre politica monetară și stabilitatea financiară. Este esențial să se înțeleagă mai bine rolul sectorului financiar în angrenajul politicii monetare. De asemenea, o bună relație de lucru cu CERS și AES va fi esențială.
În ceea ce privește a treia provocare principală, aș dori să menționez preocupările în legătură cu viitorul Europei și UEM. Politicile naționale adoptate în perioada premergătoare actualei crize nu au fost suficiente pentru ca UEM să fie stabilă și să funcționeze fără probleme. Consolidarea fiscală, reformele structurale și corectarea dezechilibrelor au fost în multe cazuri insuficiente, iar normele europene au fost uneori ignorate sau chiar modificate, dacă nu se potriveau cu agenda politică națională. Un cadru nou de guvernanță europeană este așadar necesar, care să reamintească statelor membre că beneficiile UE și, în special, cele legate de UEM sunt însoțite de responsabilități. Așa cum a declarat și BCE, avem nevoie de un „salt calitativ”. Soluțiile de compromis nu reprezintă o opțiune pentru o Europă viabilă în actuala conjunctură. Aceste evoluții sunt relevante pentru mine, nu doar ca cetățean european implicat, ci și ca decident în materie de politică monetară, deoarece ele afectează condițiile în care BCE își conduce politica monetară în vederea realizării obiectivului său primar de stabilitate a prețurilor.
REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE
|
Data adoptării |
16.3.2011 |
|
|
|
||
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
42 0 0 |
||||
|
Membri titulari prezenți la votul final |
Burkhard Balz, Sharon Bowles, Udo Bullmann, Pascal Canfin, Nikolaos Chountis, George Sabin Cutaș, Rachida Dati, Leonardo Domenici, Derk Jan Eppink, Diogo Feio, Vicky Ford, Ildikó Gáll-Pelcz, José Manuel García-Margallo y Marfil, Jean-Paul Gauzès, Sven Giegold, Sylvie Goulard, Liem Hoang Ngoc, Wolf Klinz, Philippe Lamberts, Astrid Lulling, Hans-Peter Martin, Íñigo Méndez de Vigo, Ivari Padar, Antolín Sánchez Presedo, Olle Schmidt, Edward Scicluna, Peter Simon, Peter Skinner, Theodor Dumitru Stolojan, Ivo Strejček, Marianne Thyssen, Corien Wortmann-Kool |
|||||
|
Membri supleanți prezenți la votul final |
Sophie Auconie, Elena Băsescu, David Campbell Bannerman, Saïd El Khadraoui, Ashley Fox, Danuta Jazłowiecka, Olle Ludvigsson, Thomas Mann, Sirpa Pietikäinen, Catherine Stihler |
|||||