RAPORT referitor la dezvoltarea politicii de securitate și apărare comuneîn urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona

28.4.2011 - (2010/2299(INI))

Comisia pentru afaceri externe
Raportor: Roberto Gualtieri

Amendamente

• 001-010/REV1 (DOC - 280 KB)
• 011-012 (PDF - 98 KB)
• 011-012 (DOC - 219 KB)
• 013-015 (PDF - 116 KB)
• 013-015 (DOC - 238 KB)
• 016-021 (PDF - 133 KB)
• 016-021 (DOC - 259 KB)
• 022-026 (PDF - 103 KB)
• 022-026 (DOC - 232 KB)
• 027-028 (PDF - 111 KB)
• 027-028 (DOC - 228 KB)
• 029-030 (PDF - 109 KB)
• 029-030 (DOC - 226 KB)

PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la dezvoltarea politicii de securitate și apărare comune în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona

(2010/2299(INI))

Parlamentul European,

– având în vedere titlul V din Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–   având în vedere Carta Organizației Națiunilor Unite,

–   având în vedere Strategia europeană de securitate intitulată „O Europă mai sigură într-o lume mai bună”, adoptată de Consiliul European la 12 decembrie 2003, și raportul privind punerea în aplicare a acesteia, intitulat „Asigurarea securității într-o lume în schimbare”, aprobat de Consiliul European la 11-12 decembrie 2008,

–   având în vedere concluziile Consiliului Afaceri Externe (Apărare) privind PSAC adoptate la 9 decembrie 2010 și la 31 ianuarie 2011,

–   având în vedere rezultatele reuniunii la vârf Regatul Unit - Franța privind cooperarea în domeniul securității și apărării din 2 noiembrie 2010,

–   având în vedere Strategia de securitate internă a Uniunii Europene, aprobată de Consiliul European la 25-26 martie 2010,

–   având în vedere Decizia Consiliului din 26 iulie 2010 privind organizarea și funcționarea Serviciului european pentru acțiune externă[1],

–   având în vedere Rezoluția sa din 23 noiembrie 2010 referitoare la cooperarea civilo-militară și dezvoltarea unor capacități civilo-militare[2],

–   având în vedere Rezoluția sa din 10 martie 2010 referitoare la punerea în aplicare a Strategiei europene de securitate și a politicii de securitate și apărare comune[3],

–   având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A7-0166/2011),

Politica externă și de securitate

1.   reamintește că ordinea internațională trece printr-un proces de rapidă și profundă schimbare, determinată de transferul de putere către actorii internaționali emergenți și adâncirea interdependenței în ceea ce privește chestiunile economice și financiare, deteriorarea mediului și schimbările climatice, deficitul de energie și de resurse și provocările corelate în materie de securitate;

2.  recunoaște că, într-un context mondial turbulent și într-un moment de criză economică și financiară, Uniunea Europeană este chemată să-și consolideze autonomia strategică pentru a-și susține valorile, a-și urmări interesele și a-și proteja cetățenii, prin dezvoltarea unei viziuni comune asupra principalelor provocări și amenințări și prin alinierea resurselor și capacităților sale pentru a oferi un răspuns adecvat în acest sens, contribuind astfel la menținerea păcii internaționale și a securității la nivel mondial, inclusiv prin urmărirea multilateralismului eficient;

3.  consideră că, în ceea ce privește chestiunile legate de securitate, autonomia strategică presupune, în cazul UE, capacitatea de a conveni asupra unor obiective politice și a unor orientări strategice comune, de a institui parteneriate strategice cu state și organizații internaționale relevante, inclusiv NATO, de a colecta informații adecvate și de a elabora analize și evaluări comune, de a valorifica și, acolo unde este necesar, de a comasa resursele financiare, militare și civile necesare, de a planifica și derula operațiuni eficace de gestionare a crizelor în cadrul gamei lărgite de misiuni de tip Petersberg, precum și de a crea un cadru și de a pune în aplicare o politică de apărare comună, așezând primele baze concrete pentru edificarea apărării comune;

4.  subliniază că noile dispoziții privind politica de securitate și apărare comună (PSAC) introduse de Tratatul de la Lisabona reprezintă o expresie politică fermă a intenției Uniunii de a acționa ca o forță stabilizatoare în lume și oferă un cadru juridic clar pentru consolidare a capacității sale de a-și urma politica externă și de securitate, printr-o abordare cuprinzătoare fundamentată pe toate instrumentele aflate la dispoziția Uniunii și a statelor membre pentru a preveni și a gestiona crizele și conflictele, precum și pentru a construi o pace de durată;

5.  în special, reamintește că:

(a) PESC și PSAC, care este o parte integrantă a celei dintâi, au fost incluse în cadrul instituțional cu caracter juridic obligatoriu al principiilor UE (democrația, statul de drept, universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectarea demnității umane, principiile egalității și solidarității, precum și respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite și ale dreptului internațional, inclusiv a obligației de a acorda protecție), iar obiectivele lor au fost integrate laolaltă cu obiectivele generale ale acțiunii externe a UE;

(b) în desfășurarea politicii externe și de securitate, UE trebuie să asigure raporturi constante și coerente între diferitele domenii ale acțiunii sale externe, precum și între politicile externe și cele interne; remarcă faptul că VP/ÎR îi incumbă o responsabilitate specială în acest sens;

(c) VP/ÎR, în strânsă cooperare cu statele membre, dirijează PESC, propune decizii și misiuni PSAC, precum și utilizarea resurselor naționale și a instrumentelor Uniunii împreună cu Comisia și, după caz, coordonează aspectele civile și militare ale acestora, prezidează Consiliul Afaceri Externe, fiind, în același timp, vicepreședintă a Comisiei, responsabilă atât cu relațiile externe, cât și cu coordonarea și coerența întregii acțiuni a Uniunii pe plan extern;

(ca) ÎR are competența de a prezenta propuneri Consiliului în domeniul politicii externe și de securitate comune, fie din proprie inițiativă, fie la cererea Consiliului European, sub conducerea generală a acestuia, caz în care Consiliul poate decide prin majoritate calificată;

6.   subliniază că sarcina asigurării coerenței, astfel cum este definită de tratat, noua formulare a articolului 40 din TUE (care prevede că punerea în aplicare atât a PESC, cât și a altor politici ale UE nu afectează aplicarea procedurilor respective) și jurisprudența recentă a CEJ (a se vedea cauza SALW) protejează atât prevalența metodei comunitare, cât și caracteristicile distinctive și prerogativele PESC, încurajând, în același timp, convergența diferitelor politici, instrumente, resurse și temeiuri juridice într-o abordare holistică, cuprinzătoare, ceea ce transformă contribuția la pacea și securitatea mondială într-un obiectiv transversal al acțiunii externe și interne a UE, PSAC fiind unul dintre instrumentele acesteia; observă că mijloacele militare pot fi desfășurate și în cazul unor dezastre naturale sau provocate de om, cum a demonstrat-o în practică Statul Major al UE, care a coordonat capacitățile militare pentru sprijinirea operațiunilor de ajutor umanitar conduse de civili din timpul inundațiilor din Pakistan din anul 2010, în conformitate cu orientările ONU aplicabile în ceea ce privește utilizarea mijloacelor de apărare civile și militare în operațiunile internaționale de salvare în caz de dezastre (Orientările de la Oslo) și în urma solicitării Comisiei;

7.  își exprimă, prin urmare, îngrijorarea pentru faptul că, la peste un an de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, nu există încă semne clare ale unei abordări cuprinzătoare a UE post-Lisabona, prin care să poată fi depășite tradiționalele bariere procedurale și instituționale, păstrând, în același timp, prerogativele juridice respective atunci când este în joc securitatea cetățenilor europeni;

8.   este convins că o politică credibilă de securitate externă necesită o mai adâncă interdependență între statele membre și o coeziune internă îmbunătățită, alături de încredere reciprocă și solidaritate, la fel cu ceea ce s-a realizat în domeniul securității interne prin cooperarea Schengen (în care statele Schengen, prin protejarea propriilor frontiere, protejează frontierele altor state membre, normele naționale dobândesc o dimensiune continentală, iar sarcinile legate de protecția securității naționale pot fi, de asemenea, îndeplinite pe teritoriul unui alt stat sau în echipe comune, care acționează în conformitate cu standardele europene);

9.   regretă faptul că statele membre ale UE nu și-au manifestat voința de a-și defini o poziție comună cu privire la criza libiană, la Rezoluția 1973 a Consiliului de Securitate al ONU și la modalitățile de punere în aplicare a acesteia; își exprimă profunda îngrijorare cu privire la pericolul de a considera că coalițiile ad hoc bazate pe voință sau cooperare bilaterală ar putea constitui înlocuiri viabili ai PSAC, dat fiind că niciun stat european nu are capacitatea de a fi un actor cu pondere semnificativă în materie de securitate și apărare în lumea secolului al XXI-lea; reamintește că Tratatul de la Lisabona oferă posibilitatea de a încredința implementarea unei operațiuni de gestionare a crizei unui grup de state membre, însă numai în cadrul unei decizii a Consiliului care să definească obiectivele, sfera și condițiile de punere în practică, în asociere cu ÎR/VP; insistă asupra faptului că o reacție comună la evenimentele din Libia este esențială pentru a formula o nouă abordare credibilă a politicii privind vecinătatea sudică și subliniază că elaborarea unei strategii pentru regiunea Sahel și pentru Cornul Africii constituie încă o oportunitate concretă de a demonstra capacitatea UE de a face față atât provocărilor în materie de securitate, cât și celor legate de dezvoltare;

10. solicită Consiliului European să își îndeplinească sarcina de a identifica interesele strategice și obiectivele politice ale UE prin elaborarea unei strategii europene de politică externă adaptată la evoluțiile pe plan internațional, care ar trebui să se bazeze pe convergența reală a diferitelor dimensiuni ale acțiunii externe a UE și să fie supusă unei revizuiri periodice; solicită ÎR/VP și Consiliului să dezvolte conceptul de securitate umană, acordându-i un loc central în cadrul Strategiei europene de politică externă și transpunându-l în orientări politice concrete;

11. solicită Consiliului European și președintelui său să inițieze această acțiune prin implicarea într-un dialog politic cu Parlamentul European și prin discutarea recomandărilor Parlamentului; susține că un astfel de dialog este necesar, în lumina noilor dispoziții din tratat și a necesității de a stabili și de a pune în aplicare strategia europeană de politică externă, pornind de la o abordare cuprinzătoare eficientă; sugerează că acest dialog ar trebui să aibă loc în mod regulat și să se concentreze în egală măsură asupra progreselor realizate și asupra perspectivelor;

12. subliniază că rolul ce i-a fost conferit ca organism care reprezintă direct cetățenii UE face ca Parlamentul European să constituie o sursă vitală de legitimitate democratică pentru PESC/PSAC și îl îndrituiește, în mai mare măsură, să se aștepte ca opiniile și recomandările sale să fie luate în considerare într-un mod corespunzător;

13. în plus, subliniază că, în temeiul Tratatului, VP/ÎR este supus(ă) unui vot de aprobare din partea Parlamentului European și că Parlamentul participă la luarea deciziilor cu privire la bugetul acțiunii externe a UE, inclusiv misiunile civile din cadrul PESC și PSAC și costurile administrative generate de coordonarea militară a UE, precum și că acordul său este esențial pentru a traduce strategiile UE în legi și pentru a încheia acorduri internaționale, inclusiv acordurile care vizează, în principal, PESC, singura excepție fiind acordurile care vizează exclusiv PESC;

14. dorește să consolideze cooperarea cu parlamentele naționale din UE în ceea ce privește exercitarea controlului democratic asupra PESC și PSAC, cu scopul de a consolida reciproc influența asupra opțiunilor politice ale altor instituții europene și ale statelor membre; regretă lipsa unui acord cu privire la caracteristicile unei conferințe interparlamentare privind PESC/PSAC în cadrul Conferinței președinților parlamentelor UE din 4 - 5 aprilie 2011; reamintește că articolul 9 din Protocolul 1 la Tratatul de la Lisabona privind rolul parlamentelor naționale stipulează clar că, în cadrul Uniunii, organizarea și promovarea oricărei forme de cooperare interparlamentară efectivă și regulată se stabilește împreună, de către Parlamentul European și parlamentele naționale;

15. subliniază rolul pe care tratatele l-au conferit Comisiei în îndeplinirea politicilor și a măsurilor aparținând altor sfere ale acțiunii externe a UE, în propunerea de inițiative legislative, în implementarea bugetului și gestionarea programelor comunitare, precum și în organizarea reprezentării externe a UE, cu excepția PESC; invită Consiliul, Comisia și Parlamentul să își intensifice cooperarea în scopul de a asigura coerența dintre diferitele domenii ale acțiunii externe a UE, în vederea unei utilizări mai eficiente a instrumentelor PSAC, fără a aduce atingere propriilor lor prerogative;

16. relevă că puterile și responsabilitățile VP/ÎR nu constituie doar o „dublă calitate”, ci reprezintă și o fuzionare a funcțiilor și surselor de legitimitate, plasând rolul pe care îl îndeplinește în centrul procesului de corelare coerentă a diverselor instrumente, actori și proceduri ale acțiunii externe a UE; solicită VP/ÎR să își interpreteze rolul ca pe unul proactiv și să întrețină un dialog constructiv cu Parlamentul în cadrul efortului dublu de a promova în mod activ un consens politic între statele membre cu privire la direcțiile strategice și opțiunile de politică pentru PESC și PSAC, precum și de a conferi coerență, de a coordona în mod eficace și de a exploata pe deplin potențialul disponibil pentru ca PESC-PSAC să acționeze în sinergie cu celelalte sectoare ale acțiunii externe a UE și cu politicile interne cu impact și implicații la nivel extern;

17. consideră că SEAE are un rol-cheie în adoptarea unei abordări cuprinzătoare și eficace, bazate pe integrarea deplină a PSAC, PESC și a celorlalte dimensiuni ale acțiunii externe a UE, în special politica de cooperare pentru dezvoltare, politica comercială și politica de securitate energetică; salută rezultatul negocierilor, care a servit la înființarea SEAE ca structură asistențială pentru instituțiile UE și diferitele dimensiuni ale acțiunii externe a UE și care i-au conferit o gamă largă de competențe și responsabilități, oferindu-i, în același timp, o legătură solidă cu Comisia, fără a afecta în vreun fel prerogativele acesteia și speră că responsabilitatea atribuită SEAE pentru planificarea strategică a principalelor instrumente financiare legate de acțiunile externe ale UE se va traduce printr-o utilizare cu adevărat coerentă a acestora la propășirea principiilor și obiectivelor UE;

18. își reafirmă convingerea că structurile și capacitățile de gestionare a crizelor civile și militare ar trebui să fie coordonate mai îndeaproape și ar trebui să acționeze cu o mai mare sinergie în cadrul abordării globale, fără a afecta distincțiile dintre rolurile civile și militare și diferitele proceduri decizionale și ierarhii de comandă;

19. regretă faptul că organigrama provizorie a SEAE nu include toate unitățile existente care, în conformitate cu Aranjamentul de la Madrid, se ocupă de planificarea și programarea răspunsului la crize, prevenirea conflictelor și edificarea păcii cu structurile PSAC; solicită, în acest context, organizarea unor reuniuni regulate ale unui Consiliu de gestionare a crizelor, compus din CMPD, CCPC, EUMS, SITCEN UE, unitățile de edificare a păcii, de prevenire a conflictelor, de mediere și de politică de securitate, președinția COPS, birourile geografice și alte departamente politice implicate, plasat sub autoritatea VP/ÎR și a Secretarului-General executiv și cu participarea structurilor de ajutor umanitar, protecție civilă și securitate internă ale Comisiei, după cum este cazul; aceste reuniuni ar urma să fie coordonate de directorul executiv pentru răspunsul la situații de criză; solicită VP/ÎR și Comisiei să ofere consiliului un sistem eficient de alertare și de urgență și un centru operațional unificat extins, amplasat în cadrul SEAE, care să permită monitorizarea 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, evitându-se astfel actuala suprapunere operațională, care satisface cu greu necesitatea de a dispune de un sistem adecvat de monitorizare și reacție rapidă care să se ocupe de crize; consideră că ar trebui asigurate coordonarea și schimburile regulate dintre acest sistem și Centrul european de reacție în situații de urgență, care este în curs de înființare de către Comisie, pentru a garanta unor sinergii adecvate, respectând totodată competențele fiecăruia;

20. consideră că Consiliul de gestionare a crizelor ar trebui să furnizeze SEAE o planificare de contingență unificată în raport cu teatrele și scenariile de criză potențiale și, în al doilea rând, tot printr-o platformă de criză, pentru gestionarea răspunsului practic în caz de criză, lucrând atât la Bruxelles, cât și pe teren, pentru a coordona utilizarea diverselor instrumente financiare și desfășurarea capacităților disponibile ale UE, fără a submina procedurile decizionale specifice și bazele juridice aplicabile pentru desfășurarea capacităților civile și militare în cadrul PSAC/PESC sau pentru utilizarea instrumentelor Comunității;

21. relevă necesitatea de a consolida structurile, departamentele, și unitățile de răspuns la crize civile și militare din cadrul SEAE și al Comisiei, răspândindu-le și organizându-le într-un mod mai rațional și, în special:

(a)  solicită extinderea unității CPCC responsabile cu planificarea operațională a misiunilor civile;

(b)  își reiterează apelul ca Serviciul Instrumente de Politică Externă (SIPE), însărcinat cu planificarea și programarea măsurilor de răspuns în caz de criză prevăzute la articolul 3 al Instrumentului pentru stabilitate, să fie integrat în structurile de gestionare a situațiilor de criză și de edificare a păcii din cadrul SEAE și, în mod specific, ca fostele posturi Relex/A2 alocate Unității 2 aferente noilor instrumente de politică externă (12 AD și 5 AST) să fie transferate la SEAE; relevă că acest transfer este o condiție care trebuie îndeplinită pentru a elibera rezerva de sub rubrica corespunzătoare din bugetul Comisiei;

(c)  sprijină crearea unui Centru de servicii comune pentru gestionarea misiunilor PSAC, și anume, un birou interinstituțional care să înglobeze Unitatea 3 a Comisiei (Operațiunile PESC aferente instrumentelor de politică externă - fosta Relex/A3) și Unitatea de asistență a misiunii CPCC; remarcă faptul că noul serviciu, ocupându-se de responsabilitățile legate de personal, logistică, achiziții și finanțare ale misiunilor civile din cadrul PSAC și eliberând șefii de misiune de o parte din sarcinile lor administrative, ar garanta o mai mare eficiență, atât prin regruparea funcțiilor administrative, începând cu selecția și recrutarea personalului, cât și prin centralizarea achizițiilor și a gestionării echipamentelor;

22. regretă rezultatele slabe obținute prin procesul Obiectivului civil global pentru 2010 în ceea ce privește capacitățile civile și, în special, discrepanța dintre personalul desemnat de statele membre pe hârtie și cifrele disponibile efectiv pentru misiuni, progresele modeste în ceea ce privește formarea resurselor umane (inexistența unor standarde comune, un număr limitat de programe de formare încărcate în programul de oportunități de formare Schoolmaster din cadrul aplicației Goalkeeper); invită VP/ÎR, Consiliul și statele membre să ia măsuri coordonate pentru a reactiva dezvoltarea capacităților civile, în special în ceea ce privește recrutarea, echilibrul de gen, formarea și desfășurarea; subliniază, în mod deosebit, importanța valorificării continue a experienței acumulate grație celor două Obiective principale civile pe care UE le-a urmărit până în prezent pentru a face față acestor încercări excepționale; solicită instituirea unui mecanism comunitar destinat consolidării capacităților civile, în special formării și consolidării componentei civile a Colegiului European de Securitate și Apărare;

Securitate și apărare

23. reafirmă că capacitățile militare credibile, fiabile și disponibile sunt o condiție sine qua non pentru o PSAC autonomă și pentru o abordare cuprinzătoare și că acestea trebuie puse la dispoziție de statele membre; subliniază, de asemenea, că respectivele capacități militare pot avea diverse aplicații, nu în ultimul rând în scopuri civile, în conformitate cu principiile care stau la baza acțiunii UE pe scena internațională și cu natura autodeterminată a ordinii juridice a UE;

24. regretă contrastul puternic între cele 200 de miliarde de euro cheltuite anual de statele membre pentru apărare, lipsa de mijloace aflate la dispoziția UE și conferințele de constituire a forțelor pentru operațiunile militare ale UE prelungite exasperant, într-un moment în care există capacități și personal în exces; deplânge faptul că, timp de peste doisprezece ani, metoda de constituire a unei forțe nu a adus, în realitate, nicio îmbunătățire în ceea ce privește cantitatea și calitatea capacităților militare disponibile pentru misiunile PSAC; subliniază necesitatea evaluării în mod regulat a îmbunătățirilor aduse capacităților militare; atrage atenția asupra discordanței tot mai accentuate dintre creșterea cererii din străinătate și resursele puse la dispoziția Uniunii de statele membre;

25. constată cu îngrijorare că austeritatea economică actuală ar putea conduce la reduceri care nu au fost concertate la nivel european și la o continuă suprapunere care ar putea pune PSAC ca atare în discuție, în vreme ce rezultatul final ar trebui să fie impulsionarea statelor membre către cheltuieli mai inteligente pentru apărare, prin care acestea ar comasa și utiliza în comun o parte mai mare din capacitățile lor de apărare, bugetul, și cerințele de securitate, simultan cu obținerea unei securități mai solide pentru cetățenii lor; invită statele membre să creeze un climat mai transparent în ceea ce privește bugetele pe care le alocă fiecare dintre ele apărării;

26. reamintește că PESC și PESA ar trebui să conducă, de asemenea, la dezarmare și la neproliferarea armelor, începând cu cele de calibru mic și cu armamentul ușor (AUCM) și terminând cu focoasele nucleare și rachetele balistice; îndeamnă ÎR/VP să acorde prioritate acestei politici, promovând o nouă serie de măsuri proactive pentru a aborda problematica minelor terestre, a munițiilor cu dispersie, cu conținut de uraniu sărăcit, a armelor de calibru mic și a armamentului ușor, a armelor biologice, chimice și nucleare de distrugere în masă și a modalităților de livrare a acestora; îndeamnă VP/ÎR să raporteze Parlamentului European cu privire la punerea în practică a concluziilor Conferinței de revizuire a TNP din 2010 și cu privire la implementarea Planului de acțiune privind dezarmarea și neproliferarea;

27. deplânge suprapunerea larg răspândită a programelor de apărare în cadrul UE, cum ar fi cele peste 20 de programe pentru vehicule blindate, cele 6 programe diferite pentru submarine de atac, cele 5 programe pentru rachete sol-aer și cele 3 programe pentru aeronave de luptă, precum și consecințele acesteia, și anume nerealizarea economiilor de scară, irosirea unor resurse economice limitate și prețurile exagerate la echipamentele europene de apărare, ceea ce, în plus, conduce la fragmentarea neîntreruptă a bazei industriale și tehnologice de apărare europene (EDTIB), afectează negativ competitivitatea întregului sector industrial legat de securitate din Europa și, în acest sens, periclitează direct poziția de lider tehnologic și ocuparea forței de muncă;

28. reafirmă că toate punctele de mai sus ar trebui să fie abordate prin intermediul unei soluții politice comune și clare pe termen lung, utilizând pe deplin potențialul oferit de Tratatul de la Lisabona, și că orice politică de apărare comună menită să ducă treptat spre o apărare comună trebuie să contribuie la consolidarea capacității UE de a răspunde în caz de criză și la asigurarea unei păci pe termen lung și, mai presus de toate, să consolideze autonomia strategică a Europei și capacitatea sa de acțiune; solicită o reuniune extraordinară a Consiliului European, consacrată securității și apărării europene; își reiterează solicitarea cu privire la elaborarea unei Cărți albe privind securitatea și apărarea europeană, de integrat într-un proces care să includă toate părțile interesate relevante din UE și care să aibă drept fundament revizuirea politicilor de apărare și securitate națională întreprinsă în toate statele membre care ajung la un acord cu privire la un model comun și permit compararea directă a punctelor tari și a punctelor slabe ale actualelor capacități și ipoteze de planificare;

29. solicită în mod ferm statelor membre să sprijine Agenția Europeană de Apărare, în calitatea sa de agenție specializată a UE căreia i-a fost încredințat rolul de a identifica și a dezvolta capacitățile de apărare din domeniul gestionării crizelor și al promovării și intensificării cooperării europene în materie de armament;

30. ia act de faptul că acordul franco - britanic din 2 noiembrie 2010 privind cooperarea în materie de apărare și securitate a fost, într-adevăr, lansat în afara cadrului Tratatului privind Uniunea Europeană; speră totuși ca această recentă tentativă de colaborare franco-britanică să poată acționa ca un catalizator pentru viitoare progrese la nivel european, în conformitate cu cadrul instituțional al Uniunii și cu cerințele logice de raționalizare, interoperabilitate și eficacitate în raport cu costurile; subliniază că, în acest context, AEA ar trebui să joace un rol de susținere;; consideră că actuala cooperare fronco - britanică în materie de apărare ar trebui să ofere o foaie de parcurs pentru o cooperare în materie de apărare mai eficientă la nivel european, bazată pe planificarea capacităților și pe încredere reciprocă; îndeamnă guvernele Franței și Regatului Unit să-și asume angajamente în cadrul viitoarelor aranjamente europene în materie de comasare și utilizare multilaterală în comun ;

31. accentuează faptul că cooperarea structurată permanentă, astfel cum este stipulată în tratat, oferă obligații și garanții legale și constituie, de asemenea, un instrument menit să promoveze o mai buna utilizare a activelor PSAC în perioadele de austeritate economică și să permită depășirea lipsei de consens între statele membre; cheamă Consiliul și statele membre să stabilească fără întârziere obiectivele și substanța unei astfel de cooperări, cu implicarea tuturor statelor membre care se dovedesc a fi atât doritoare din punct de vedere politic, cât și capabile din punct de vedere militar;

32. consideră că rolul miniștrilor apărării trebuie să fie consolidat în cadrul formațiunii Afaceri Externe a Consiliului;

33. recomandă să se analizeze în mod serios impactul real al clauzei privind asistența reciprocă în caz de agresiuni armate pe teritoriul unui stat membru, abordând problemele nerezolvate în ceea ce privește dispozițiile de punere în aplicare, care au fost eliminate din proiectul de tratat privind funcționarea Uniunii Europene; solicită elaborarea de orientări politice, având în vedere, în special, necesitatea imperioasă care a apărut ca urmare a recentei suprimări a Tratatului modificat de la Bruxelles (UEO);

34. recunoaște că, în cadrul procesului de dezvoltare a PSAC, a sosit momentul ca împlinirea politică și instituțională să fie urmată de realizări concrete în ceea ce privește capacitățile militare; subliniază faptul că dispozițiile introduse de Tratatul de la Lisabona oferă un mare potențial pentru promovarea dezvoltării acestor capacități și pentru stabilirea unui cadru progresiv pentru politica de apărare a UE, susținând că acestea trebuie să fie utilizate în mod eficient, ca o chestiune urgentă;

35. recomandă ca statele membre să se angajeze pe deplin în ceea ce privește asigurarea și durabilitatea capacităților militare, adaptându-se tendinței de accentuare a aspectelor calitative; susține cererile formulate cu ocazia reuniunii informale a miniștrilor apărării de la Gent, în documentul germano-suedez, precum și în inițiativa Weimar și solicită ca faza operativă să înceapă fără întârziere, în conformitate cu concluziile Consiliului din decembrie 2010, în care miniștrii apărării au convenit că AEA ar trebui să își intensifice activitatea de a facilita identificarea zonelor pentru regruparea și schimbul de capacități militare, inclusiv prin susținerea unei echipe de înțelepți; pune accentul pe necesitatea de a transforma această nouă abordare a dezvoltării capacităților într-un succes; solicită statelor membre să respecte termenul stabilit de Consiliul din decembrie 2010; reamintește că șefii de stat-major ai forțelor armate ale UE au primit misiunea de a evalua capacitățile de care dispun până în mai 2011, că Statul Major al UE a fost însărcinat să utilizeze aceste date pentru a oferi o imagine de ansamblu până la jumătatea anului 2011 și că miniștrii apărării din UE își vor trage concluziile finale până la sfârșitul anului în curs; solicită agenției să dea prioritate acestei noi inițiative și să prezinte noi proiecte potențiale de cooperare (de exemplu, în domenii precum comunicațiile prin satelit, asistența medicală și logistica navală și securitatea cibernetică), pentru a evita suprapunerea costurilor și pentru a mări interoperabilitatea;

36. sprijină recomandările Consiliului Afaceri Externe din ianuarie 2011, care i-a solicitat VP/ÎR să urmărească subiectele abordate în inițiativa Weimar, astfel încât să permită luarea de măsuri concrete pe baza unui raport pe care ÎR trebuie să îl prezinte Consiliului Afaceri Externe până la jumătatea anului 2011, în vederea obținerii unor rezultate concrete până la sfârșitul anului, pe cât posibil, inclusiv potențialul de extindere a unor astfel de inițiative pentru a include alte state membre interesate;

37. reafirmă nevoia de a depăși dezechilibrul actual în ceea ce privește capacitățile de planificare și desfășurare a operațiunilor civile și militare, dotând UE cu o capacitate civil-militară de planificare și desfășurare sau cu un comandament operațional (Operational Headquarters - OHQ), care vor permite UE să riposteze cu o mai mare reactivitate și cu eficacitate sporită în ceea ce privește costurile; subliniază că mecanismele „Berlin Plus” au fost utilizate doar într-o măsură limitată, fiind restrânse până acum la preluarea unor misiuni NATO preexistente, și atrage atenția asupra problemelor legate de conceptul națiunii-cadru, care se bazează pe utilizarea a cinci comandamente operaționale naționale, adăugând, astfel, lipsa unei planificări prealabile la lista dificultăților legate de generarea de forțe și la complexitatea sporită care caracterizează coordonarea capacităților civile și militare;

38. consideră că Centrul operațional existent, deși constituie un prim pas de salutat, nu îndeplinește cerințele caracteristice de la nivelul unui comandament operațional permanent și că acesta trebuie permanentizat și adus în situația de a permite gestionarea unor misiuni de mai mare amploare, că ar trebui înzestrat cu personal, resurse și o infrastructură operațională corespunzătoare, precum și că lipsa de fiabilitate a infrastructurii sistemelor de informații și comunicații ale UE ar trebui soluționată, acesta fiind principalul motiv pentru care nu există o structură permanentă de comandă și control (C2) (și un cadru juridic pertinent), fapt care poate, de asemenea, afecta negativ nivelul de conștientizare a situațiilor; pledează în favoarea colocalizării Comandamentului militar și a Comandamentului civil, pentru a permite efectuarea întregii game de operațiuni militare și civile, exploatarea deplină a potențialelor efecte sinergice, respectând, în același timp, distinctele ierarhii civile și militare de comandă și procedurile diferite de luare a deciziilor și condițiile de finanțare;

39. salută faptul că, în răspunsul său la inițiativa Weimar, VP/ÎR a recunoscut nevoia unei capacități de desfășurare a operațiunilor militare ale UE; susține că analiza eficienței costurilor, solicitată de VP/ÎR, ar trebui să fie, de asemenea, luată în calcul în costurile care decurg din lipsa unui Comandament operațional al UE; își declară intenția de a promova un studiu cu privire la acest punct și cu privire la costul posibil și la modalitățile de finanțare pentru noua structură;

40. recunoaște soliditatea grupurilor tactice de luptă, dar solicită ca conceptul și structura acestora, care până în prezent nu au fost niciodată desfășurate, să fie revizuite cu atenție, pentru a mări gradul de flexibilitate și eficiență; consideră că

- consideră că ar putea fi luată în considerare specializarea în capacități de nișă și/sau capacități adecvate pentru conflictele de intensitate redusă, care au ca rezultat misiuni mixte civilo - militare, a unuia dintre cele două grupuri tactice de luptă

- costurile operaționale ar trebui să fie suportate de către mecanismul ATHENA, care urmează să fie revizuit sub Președinția poloneză;

41. subliniază referirea existentă în tratat la o politică europeană în materie de capacități și armament, de definit cu participarea AEA, și cheamă instituțiile, organismele și statele membre ale UE ca, în acest sens, să coopereze la configurarea și implementarea unei astfel de politici;

42. încurajează strânsa cooperare dintre agenție și Comisie în vederea consolidării capacităților cu dublă utilizare, cu scopul de a identifica modalitatea cea mai amplă de abordare a cercetării în materie de securitate și de a crea un management sinergic mai bun al resurselor civilo - militare, în special prin tema „securitate” a Programului-cadru pentru cercetare și dezvoltare tehnologică; salută, în consecință, perspectiva celui de-al optulea Program-cadru, care va acoperi, de asemenea, securitatea externă; solicită Comisiei să recunoască realitatea caracterului civilo - militar al gestionării crizelor și să ia în considerare finanțarea din fonduri comunitare a cercetării în materie de securitate și apărare care are aplicații civile; constată totuși că această cooperare nu ar trebui să depășească ceea ce este necesar în vederea cooperării civil-militare din domeniul menținerii păcii, al prevenirii conflictelor și al consolidării securității internaționale, precum și în cadrul activităților de gestionare a situațiilor de criză;

43. îndeamnă șeful AEA (ÎR/VP), precum și Consiliul, să emită în timp util o nouă Decizie a Consiliului privind înființarea AEA, bazată pe noul rol care revine AEA, astfel cum este descris în Tratatul de la Lisabona; pune sub semnul întrebării actualul temei juridic al AEA, care datează din 2004, având în vedere Tratatul de la Lisabona și implicațiile acestuia asupra AEA; solicită Consiliului să informeze Parlamentul European în legătură cu schimbările necesare în legătură cu acțiunea comună a Consiliului privind înființarea AEA ca urmare a includerii AEA în Tratatul de la Lisabona;

44. solicită instituirea unui parteneriat puternic între Comisie, Parlamentul European, AEA și statele membre participante privind pregătirile pentru cel de-al optulea Program-cadru în vederea investițiilor în domenii tehnologice de interes comun la nivelul UE, având în vedere, nu în ultimul rând, faptul că suma cheltuită în Europa pentru investițiile în domeniul cercetării și dezvoltării din apărare este, în prezent, echivalentul a aproximativ 10 % din cifra SUA;

45  face un apel pentru o cooperare mai strânsă între AEA și Organizația pentru cooperare comună în materie de armament (Organisation de coopération conjointe en matière d’armement – OCCAR); solicită responsabilului AEA (ÎR/VP) informații cu privire la rezultatele negocierilor pe marginea unui acord administrativ pentru cooperarea dintre acestea, inițiată în aprilie 2009;

46. reafirmă că una dintre premisele unei PSAC autonome și credibile este stabilirea unei piețe europene mai competitive și eficiente a apărării și securității, deschisă achizițiilor publice,, cu o Bază industrială și tehnologică de apărare europeană (BITAE) consolidată, care să țină seama de capacitățile industriale cheie, de securitatea aprovizionării între țări, de adaptarea concurenței pe piața echipamentelor de apărare, de o bază de furnizori în continuă aprofundare și diversificare, precum și de o cooperare sporită în domeniul armamentelor;

47. subliniază că este esențial, pentru piața de apărare, ca toate statele membre să transpună în legislația națională următoarele directive:

-     (până la 30 iunie 2011) Directiva 2009/43/CE privind transferul produselor din domeniul apărării în interiorul Comunității, și

-     (până la 31 august 2011) Directiva 2009/81/CE privind procedurile de atribuire a anumitor contracte de lucrări în domeniile apărării și securității;

recomandă ca statele membre să respecte cu strictețe termenele-limită, sub supravegherea Comisiei, și să elaboreze reglementările necesare pentru punerea în aplicare și instruirea personalului în cauză, pentru a asigura aplicarea noilor norme; solicită statelor membre să ia în considerare notele orientative corespunzătoare, publicate de Comisie;

48. recomandă ca implementarea Poziției comune de definire a normelor comune care reglementează controlul exporturilor de tehnologie și echipament militar, adoptată la 8 decembrie 2008, să fie revizuită urgent, spre a se asigura conformarea strictă și constantă a tuturor autorităților naționale implicate în fiecare stat membru;

49. îndeamnă statele membre să respecte Codul de conduită privind achizițiile publice din domeniul apărării al AEA, precum și Codul de conduită privind compensările al acesteia, astfel încât să se prevină încălcarea normelor care reglementează piața internă și să se reducă situațiile propice corupției;

50. subliniază că, pentru a stimula piața europeană emergentă de securitate și apărare, trebuie să se găsească un remediu pentru vidul în materie de reglementări și standarde, deoarece această situație limitează oportunitățile de piață atât pentru jucătorii mari, cât și pentru IMM-uri, împiedicând interoperabilitatea între sistemele de securitate; sprijină pe deplin activitatea AEA în cadrul noului temei juridic prevăzut de Tratatul de la Lisabona; susține o strânsă colaborare între AEA și Comisie, pentru a crea o piață de apărare europeană; cere Comisiei să lanseze, în cooperare cu AEA, o primă reflecție asupra unei politici industriale europene în domeniul securității și apărării;

51. îndeamnă statele membre participante să considere participarea la AEA ca un angajament permanent și să furnizeze agenției resursele umane și economice necesare; solicită ca cheltuielile alocate pentru proiectele operaționale și studii (care au reprezentat până în prezent - în medie - circa 25 % din buget) să fie extinse, în cazul inoportun în care vetourile privind creșterile de buget ar urma să continue pe o perioadă mai îndelungată;

52. solicită statelor membre participante la AEA să contribuie la activitatea și inițiativele ce urmează a fi prezentate de VP/ÎR, în calitatea sa de șef al agenției, și îndeamnă VP/ÎR să stabilească metodele de lucru care să îmbunătățească capacitatea statelor membre participante de a-și asuma responsabilități în calitate de decidenți, în conformitate cu caracterul interguvernamental al agenției și cu dispozițiile din tratat, ideea fiind de a construi un consens politic;

53. consideră că este necesar să fie adoptate reglementări UE incluzând un cuprinzător sistem normativ privind înființarea, înregistrarea, autorizarea, monitorizarea și raportarea încălcărilor legislației aplicabile de către societățile private din domeniul militar și de securitate (PMS), atât la nivel intern, cât și la nivel extern;

54. cere, în consecință, Comisiei și Consiliului, să inițieze acțiuni adecvate:

     - pentru nivelul intern, elaborarea unei recomandări care să deschidă calea unei directive urmărind armonizarea măsurilor naționale care reglementează serviciile PMSC, inclusiv furnizorii de servicii și achizițiile publice de servicii;

     - pentru nivelul extern, elaborarea unui cod de conduită care să deschidă calea unei decizii de reglementare a exporturilor de servicii PMSC către țările terțe în măsura în care nu sunt acoperite de directiva menționată mai sus;

Securitatea externă și internă

55. consideră că aspectele interne și externe ale securității UE ar trebui să fie tratate ca dimensiuni complementare ale aceleiași strategii, așa cum a clarificat Consiliul European o dată cu reuniunile sale de la Tampere (1999), Feira (2000) și Stockholm (2010), când a adoptat obiectivele unui spațiu european de libertate, securitate și justiție pentru perioada 2010-2014; accentuează faptul că, în contextul luptei împotriva terorismului internațional, valorile și normele esențiale, ca drepturile omului, drepturile și libertățile fundamentale și dreptul umanitar nu sunt, în nici un caz, negociabile și că una dintre concluziile Comisiei temporare a Parlamentului European privind presupusa utilizare, de către CIA, a țărilor europene, pentru transportarea și detenția ilegală a prizonierilor, este aceea că măsurile și politicile de combatere a terorismului naționale și de la nivelul UE necesită un control parlamentar sporit;

56. consideră că în timpurile moderne și în special după 11 septembrie 2001, a devenit din ce în ce mai evident că multe amenințări transnaționale, cum ar fi terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, crima organizată, infracționalitatea informatică, traficul de droguri și de ființe umane nu pot fi abordate fără o acțiune coordonată care să implice politicile de securitate „externe” și instrumentele și măsurile legislative și politice „interne” care au fost deja evidențiate în primul Plan de acțiune al Uniunii Europene pentru combaterea terorismului (2001) și în Strategia de combatere a terorismului (2005) a Uniunii Europene; revine asupra faptului că raportul de execuție al Consiliului pe 2008 privind Strategia de securitate europeană reamintește că eșecul statal afectează securitatea europeană, după cum o ilustrează cazul Somaliei;

57. recunoaște că legăturile dintre politicile de securitate externe și interne au devenit tot mai evidente în statele membre și, în special, în țările terțe, cum ar fi Statele Unite, unde Departamentul pentru Securitate Internă (DHS), înființat în anul 2003 prin fuziunea a 22 de agenții federale, are acum peste 200 000 de funcționari și un buget anual de peste 40 de miliarde de dolari; consideră că nu este nicio surpriză faptul că principalele misiuni ale DHS sunt, într-o anumită măsură, identice celor pe care Uniunea Europeană le-a legat de crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție (protejarea granițelor externe, migrația, combaterea terorismului);

58. salută faptul că dispozițiile-cheie ale Tratatului de la Lisabona reflectă adaptarea la contextul descris mai sus și nevoia de a exploata sinergiile dintre securitatea externă și internă, inclusiv următoarele:

- extinderea PSAC pentru a include misiuni mai ample de tip Petersberg, care ar putea contribui la combaterea terorismului, nu în ultimul rând prin susținerea țărilor terțe în lupta împotriva terorismului pe teritoriul lor; recomandă ca aceste dispoziții să fie interpretate în termeni globali în concordanță cu rezoluțiile ONU relevante și cu deplina respectare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale; reamintește însă că răspunsul militar nu este, prin el însuși, suficient pentru a înfrânge terorismul internațional și solicită eforturi internaționale susținute pentru identificarea și soluționarea nemulțumirilor legitime care se află în spatele fenomenului, intensificând totodată dialogul și lărgind înțelegerea între civilizații;

- clauza de solidaritate: este de acord că acest mecanism trebuie să fie operativ și salută faptul că Comisia și VP/ÎR s-au angajat să prezinte o propunere transversală în 2011, în scopul de a oferi baza pentru angajamentul colectiv al UE de a pune în practică clauza de solidaritate;

59. consideră că Strategia europeană de securitate (2003) și Strategia de securitate internă (2010) identifică în mod coerent un număr de domenii comune - cum ar fi terorismul, crima organizată, și securitatea informatică - cu implicații pentru ambele dimensiuni de securitate; este de acord, prin urmare, că modul de reunire a dimensiunilor interne și externe trebuie să fie îmbunătățit, o idee care a fost dezvoltată de către Comisie în comunicarea sa intitulată „Strategia de securitate internă a UE în acțiune: cinci pași spre o Europă mai sigură”[4];

60. consideră că complementaritatea obiectivelor de securitate externă și internă este reflectată de faptul că:

- COPS și COSI (comitetul de securitate internă creat în temeiul TFUE), precum și SITCEN, Comisia și agențiile de securitate aferente, precum EUROPOL, EUROJUST, FRONTEX vor colabora și vor prezenta instituțiilor Uniunii Europene o evaluare a amenințărilor comune;

- un model de securitate a informațiilor va fi dezvoltat prin conectarea Sistemului de Informații Schengen la toate celelalte rețele relevante la nivel european, cum ar fi VIS și EURODAC, utilizând experiența și cele mai bune practici ale altor țări; pune accentul asupra faptului că trebuie să se țină cont de riscurile în ceea ce privește viața privată și de implicațiile etice ale acestora;

- urmărirea finanțării actelor de terorism s-a realizat prin acordul TFTP UE-SUA și prin toate măsurile legislative de impunere a trasabilității tranzacțiilor suspecte;

- definirea infrastructurilor critice europene ia în considerare impactul acțiunilor întreprinse de om, ca atacurile teroriste și atacurile informatice;

61. este de părere că toate inițiativele enumerate mai sus ar putea fi lansate, prin urmare, numai cu o bază juridică solidă și însoțite de măsuri legislative care pot fi adoptate în domeniul de competență internă a UE, unde regula este o majoritate calificată în Consiliu și care implică, de asemenea, codecizie în Parlamentul European și, nu în ultimul rând, revizuirea judiciară de către Curtea de Justiție;

62. este de părere că va fi logic ca, atunci când aceeași amenințare va necesita activarea măsurilor de securitate externă și internă, UE să acorde prioritate măsurilor disponibile mai eficiente - și solide din punct de vedere juridic -, acestea din urmă fiind cele care decurg din competența internă; consideră că rolul Parlamentului ar trebui să fie, de asemenea, decisiv în ceea ce privește strategiile și măsurile conexe specifice din cadrul PESC;

63. reamintește Consiliului și VP/ÎR că sunt obligați să informeze Parlamentul cu privire la situația relațiilor externe și, în special, a relațiilor cu țările terțe și cu organizațiile internaționale cu care sunt în curs de negociere sau au fost încheiate acorduri internaționale în interesul UE; reamintește Consiliului că, în cazul în care nu se referă exclusiv la PESC, acordurile privind schimbul de informații confidențiale cu țările terțe și organizațiile internaționale trebuie să fie negociate și încheiate în așa fel încât să permită Parlamentului să fie informat și implicat în conformitate cu articolul 218 alineatul (6) din TFUE; ținând cont de acest lucru, își rezervă dreptul de a determina dacă Acordul între statele membre ale Uniunii Europene, reunite în cadrul Consiliului, în ceea ce privește protecția schimbului de informații clasificate în interesul Uniunii Europene nu afectează exercitarea prerogativelor conferite lui de Tratat;

Securitatea prin operațiuni

64. salută faptul că, din 2003, UE a întreprins numeroase operațiuni (24) pe trei continente, implicând diverse tipuri de intervenții, cea mai mare parte fiind reprezentată de misiuni civile specializate în domeniul poliției, al reformei sectorului de securitate (RSS) și consolidarea statului de drept; remarcă faptul că, până în prezent, din 24 de misiuni PSAC, 16 au avut un caracter civil;

65. constată că această tendință este confirmată de caracteristicile celor 13 misiuni aflate în curs de desfășurare și că, dincolo de această clasificare, se cere din ce în ce mai mult ca misiunile să își asume un caracter „multifuncțional”, ca în cazul EULEX KOSOVO, care combină mai multe funcții (poliție, sistemul vamal și cel judiciar), alături de formare, monitorizare, asistență și sarcini executive sau, mai recent, misiunea EUTM Somalia, localizată în Uganda și menită să ofere instruire militară forțelor de securitate ale guvernului federal de tranziție, care reprezintă un exemplu al accentului în creștere pe sarcinile legate de RSS în gestionarea crizelor militare;

66. salută revizuirea în curs a conceptelor PSAC civile existente; constată, în special, că statul de drept va fi privit ca un concept central pentru misiunile civile care acoperă poliția, justiția, administrația civilă, vamală, supravegherea frontierelor și alte domenii relevante utile planificatorilor și experților de pe teren în elaborarea și desfășurarea de misiuni cu sarcini de consolidare și/sau substituție (executive); susține activitatea depusă pentru a dezvolta conceptul de misiuni PSAC în domeniul justiției, observând, în același timp, că trebuie să se evite suprapunerea inutilă cu posibilele programe ale Comunității; solicită, în această perspectivă, ca ÎR/VP să furnizeze urgent Parlamentului European informații cu privire la angajarea unor societăți militare private (PMSC) în cadrul misiunilor PSAC și PESC, cu specificarea cerințelor profesionale și a standardelor corporative impuse contractanților, a obligațiilor și responsabilităților legale și a reglementărilor aplicabile, a mecanismelor de monitorizare, a evaluării eficacității și a costurilor implicate;

67. recunoaște, de asemenea, că Tratatul de la Lisabona a prevăzut o extindere a misiunilor de tip Petersberg, de facto deja în desfășurare în anii care au precedat intrarea în vigoare a Tratatului, și astfel a produs inovație și a oferit un cadru politic și juridic mai solid, în concordanță cu realitatea;

68. îndeamnă ca experiența dobândită să fie valorificată în scopul de a da un nou impuls misiunilor (misiunea EUTM Somalia este singura intervenție nouă întreprinsă în ultimii doi ani), deoarece misiunile sunt testul acid al mandatului PSAC și o referință importantă de credibilitate a UE ca actor internațional;

69. subliniază că sunt necesare, de urgență, progrese clare în ceea ce privește aspectele tehnice, juridice, operaționale și, mai presus de toate, politice și strategice; continuă să susțină, în special, că fiecare misiune ar trebui să fie cuprinsă în cadrul unei strategii politice clare (pe termen mediu și lung) și subliniază că misiunile nu sunt considerate drept înlocuitori care suplinesc politica; consideră că o astfel de legătură este esențială pentru a asigura succesul operațional al intervențiilor și, la un nivel mai general, pentru a rupe cercul vicios în care PSAC, mai degrabă decât să fie un instrument al PESC, tinde să o înlocuiască, cu toate inconsistențele pe care le conține;

70. constată cu îngrijorare că o legătură cu o strategie politică clară a lipsit până în prezent și, în cele mai multe cazuri, încă nu este oferită, o deficiență care afectează în mod negativ eficacitatea și eficiența misiunilor, de exemplu:

- EUPOL Afganistan are un impact insuficient, deoarece nu există o strategie clară și misiunea este în mod inevitabil absorbită în strategia SUA AFPAK;

- EULEX Kosovo, cea mai importantă misiune civilă a UE, a întâmpinat numeroase piedici, în principal din cauza inexistenței unei legislații pe care să se bazeze și a constrângerilor legate de personal. cu toate acestea, ea joacă un rol important în ceea ce privește statul de drept și continuă să ofere stabilitate în regiune;

- EUBAM Rafah și EUPOL COPPS, recunoscute și acceptate pe scară largă ca principali interlocutori internaționali, experți în chestiuni legate de control în teritoriile palestiniene, nu au fost în măsură să afecteze în mod semnificativ evoluția conflictului, deoarece acestea nu sunt bazate pe o strategie politică și diplomatică clară, care, cu toate acestea, trebuie să fie căutată cu scopul de a pregăti terenul pentru un angajament reînnoit în teritoriile palestiniene;

- este posibil ca EUFOR Althea din Bosnia-Herțegovina (lansată în 2004 în cadrul mecanismelor „Berlin Plus”) să își fi atins obiectivele principale și, prin urmare, ar trebui să fie realizată o evaluare politică cu scopul de a stabili dacă misiunea ar trebui să considerată încheiată și dacă resursele financiare și umane semnificative (peste 1 400 de persoane) ar trebui să fie retrase;

- prin EUNAVFOR Somalia (operațiunea Atalanta), UE a preluat cu succes conducerea în contextul eforturilor depuse la nivel internațional pentru combaterea pirateriei, însă problema tratamentului judiciar de aplicat piraților trebuie soluționată de urgență, în principal pe baza raportului Lang prezentat recent Consiliului de Securitate al ONU; operațiunea Atalanta este obstrucționată de neimplementarea unei strategii regionale clare care să abordeze cauzele aflate la baza pirateriei și să trateze în mod eficace instabilitatea cronică din Cornul Africii; ar trebui întreprinse urgent acțiuni de ameliorare a capacității de supraveghere maritimă în regiune;

- EUTM se poate dovedi contraproductivă prin consolidarea capacităților militare pentru posibilii recruți destinați milițiilor din Somalia;

-  EUPOL RD Congo și EUSEC RD Congo sunt prezente în țară din 2007 și, respectiv, din 2005, însă efectele lor pozitive asupra grupărilor vizate au fost nule sau limitate; pentru sporirea eficacității ambelor misiuni, recomandă o mai strictă concentrare asupra problemei violenței sexuale;

71. salută decizia Consiliului de a desfășura operațiunea EUFOR Libia în sprijinul operațiunilor de asistență umanitară, la eventuala solicitare a OCHA al ONU; deplânge însă întârzierea considerabilă înregistrată în ceea ce privește procesul de planificare, care va împiedica desfășurarea rapidă pe teren; regretă profund că mandatul EUFOR a fost limitat la aspectele umanitare, într-o situație în care era limpede că ar fi fost cazul ca UE să preia conducerea acțiunilor de supraveghere maritimă (punerea în execuție a embargoului și asistență oferită Frontex), asistență umanitară și protecție a civililor din Libia; reamintește, în acest sens, Rezoluția sa din 10 martie 2011, prin care ÎR/VP era invitată să studieze eventualitatea punerii în execuție a embargoului utilizând mijloacele aeriene și navale ale PSAC; regretă decizia unora dintre statele membre de a se opune unui mandat mai cuprinzător pentru EUFOR Libia, desfășurând totodată astfel de operații pe cont propriu; solicită inițierea procesului de planificare a unei potențiale operațiuni PSAC pe termen mediu până la lung în Libia, în domeniile reformei sectorului de securitate, al edificării instituțiilor și al managementului frontierelor;

72. solicită o mai bună coordonare pe teren, în care șefii de delegație (acum oficiali SEAE și nu funcționari ai Comisiei) și RSUE vor avea de jucat un rol crucial; consideră că o astfel de coordonare ar trebui să se aplice la mai multe niveluri, în special:

- între misiunile care operează în același teatru de operațiuni, în așa fel încât să se evite neconcordanțele și suprapunerea forțelor, de tipul celor care au avut loc în trecut, de exemplu, în Bosnia-Herțegovina, din cauza divergențelor din mandatele misiunilor EUFOR Althea și MPUE de combatere a crimei organizate;

- între PSAC și alți actori și instrumente ale UE, mai ales în Palestina și în misiunile africane;

-   între proiectele de cooperare pentru dezvoltare și misiunile PSAC ca parte a PESC;

- între UE și ceilalți actori internaționali care acționează în aceeași regiune, astfel încât cooperarea din punct de vedere strategic să fie optimă (de exemplu, în ceea ce privește instruirea forțelor de securitate afgane, activitățile fiind împărțite între UE, Statele Unite ale Americii și NATO), precum și din punct de vedere operațional (cu referire, în special, la acordurile de reglementare a libertății de acțiune pe teren, în scopul de a permite schimbul de informații clasificate, sau la protecția personalului european de către trupele NATO);

73. recomandă ca mecanismul ATHENA să fie reformat cu scopul raționalizării și creșterii proporției de costuri comune (în prezent, estimate la aproximativ 10 %), astfel încât să se creeze o repartizare mai echitabilă a sarcinilor în operațiunile militare, în care participanții într-o misiune, care poartă deja o mare responsabilitate în ceea ce privește riscurile și costurile, trebuie, în prezent, să suporte o responsabilitate economică mai mare;

74. salută rezultatul obținut în cadrul Aranjamentului de la Madrid privind crearea SEAE, care a permis alocarea a trei rubrici bugetare specifice pentru principalele misiuni din cadrul PSAC (EULEX Kosovo, EUPOL Afganistan și EUMM Georgia) în vederea creșterii transparenței și îmbunătățirii controlului parlamentar al cheltuielilor; accentuează necesitatea alocării unei linii bugetare pentru fiecare misiune PSAC; își declară disponibilitatea de a coopera cu noul președinte permanent al COPS în scopul de a îmbunătăți și spori eficiența reuniunilor comune de consultare privind PESC, respectând declarația VP/ÎR privind responsabilitatea politică, convenită la Madrid; se declară interesat ca, atunci când este vorba de proceduri și metode de verificare a politicilor în materie de securitate și apărare, să învețe de la Congresul SUA și de la alte parlamente naționale;

75. solicită instituirea, astfel cum este prevăzut în Tratatul de la Lisabona, a fondului de lansare pentru activitățile de pregătire a operațiunilor militare, în vederea accelerării eliberării fondurilor, și solicită ca această măsură să fie acoperită de propunerea de revizuire a mecanismului ATHENA;

76. recomandă să fie luate măsuri care să permită înlăturarea dificultăților întâlnite la găsirea unor profesioniști pentru misiunile civile (ca în cazul misiunilor EULEX KOSOVO și EUPOL Afganistan), care s-au dovedit a fi forma cea mai frecventă de intervenție, precum și măsuri care să permită o desfășurare rapidă și să asigure sustenabilitate;

77. în privința integrării perspectivei de gen în conformitate cu UNSCR 1325, recomandă ca, pentru eficientizarea misiunilor civile și militare, personalul de sex feminin să fie implicat în mod corespunzător la fiecare nivel de gestionare a crizelor; accentuează necesitatea includerii femeilor pe funcții de decizie de nivel superior și în consultările regulate cu societatea civilă, inclusiv cu organizațiile de femei, și a măririi capacității de lucru în chestiunile legate de gen în cadrul misiunilor; solicită instituirea unor proceduri adecvate de plângeri publice, în contextul misiunilor PSAC, care să sprijine în special raportarea cazurilor de violență sexuală și violență pe motive de gen; solicită ÎR/VP să includă o raportare detaliată a aspectelor privind femeile, pacea și securitatea în cadrul evaluării bianuale a misiunilor PSAC; atrage atenția că este important ca UE să numească mai multe femei în posturi de ofițeri sau lucrători de poliție în cadrul misiunilor PSAC, folosindu-se drept model de contingentul de ofițeri de poliție femei din cadrul forței ONU de menținere a păcii din Liberia;

78. solicită VP/ÎR să ia măsurile necesare pentru a optimiza utilizarea potențială a resurselor europene și a capacităților pentru misiunile civile și constată cu îngrijorare că sunt suportate costuri ridicate pentru securitatea misiunilor EUJUST LEX Irak și EUPOL Afganistan, măsurile în cauză fiind încredințate unor firme private de securitate;

79. susține necesitatea unor proceduri mai robuste, stabilite oficial la nivel instituțional, pentru a permite efectuarea unei evaluări - periodice și pe baza unor criterii comune - cu privire la desfășurarea misiunilor pe teren; consideră că acest lucru ar permite ca experiența acumulată să fie valorificată din punct de vedere politic, strategic, tehnic, juridic și operațional și, pe termen lung, ar putea oferi un punct de plecare pentru îmbunătățirea intervențiilor în curs și pentru criteriile care urmează să fie aplicate crizelor emergente, pentru a crea cel mai bun echilibru posibil între interesele strategice și resursele disponibile;

Securitatea în parteneriate

80. susține că tendința către multipolaritate din sistemul internațional și crearea de parteneriate strategice trebuie să fie cuprinse într-un angajament activ față de promovarea multilateralismului, dat fiind că această dimensiune concordă, în cea mai mare măsură, cu respectarea universală a statului de drept, cu natura specifică a UE și cu interdependența tot mai mare care caracterizează globalizarea;

81. reafirmă că UE respectă întrutotul prevederile și principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite și recunoaște că principala responsabilitate, la nivel mondial, pentru menținerea păcii și a securității internaționale, revine Consiliului de Securitate al ONU;

82. constată că Tratatul de la Lisabona impune UE obligația de a promova soluții multilaterale, în special în cadrul ONU, și că acțiunea internațională a UE trebuie să se bazeze pe principiile Cartei ONU; dreptul internațional și principiile și valorile UE

83. recunoaște că, din punct de vedere juridic, Tratatul de la Lisabona a depășit dihotomia anterioară dintre politicile Uniunii și cele comunitare, conferind o personalitate juridică unică și consolidând autonomia ordinii juridice a UE în raport cu dreptul internațional, chiar și atunci când securitatea internațională este în joc, cum indică jurisprudența Curții de Justiție în cauza Kadi (în conformitate cu care „dreptul internațional se poate intercala în ordinea juridică a UE numai în condițiile stabilite de principiile constituționale ale Comunității”);

84. solicită acelor state membre care sunt reprezentate în Consiliul de Securitate al ONU să apere pozițiile comune și interesele UE și să solicite ÎR/VP să asigure reprezentarea UE în acest organism și să persuadeze statele membre să fie de acord cu un sistem prin rotație, care să asigure în permanență Uniunii Europene un loc ca membru permanent în CS al ONU;

85. subliniază necesitatea de a consolida cooperarea dintre UE și ONU în domeniul gestionării situațiilor de criză, în special în stadiile incipiente ale unei crize și în cursul reconstrucției în urma conflictelor, în strânsă legătură cu structurile corespunzătoare ale nou-înființatului SEAE;

86. cere statelor membre să întreprindă ceea ce este necesar pentru integrarea participării efective a UE la reuniunile Adunării Generale a ONU;

87. recunoaște că NATO constituie piatra de temelie a apărării colective pentru acele state membre care fac parte din alianță; reamintește necesitatea unei cooperări constructive între UE și NATO, în special în cazurile în care cele două organizații sunt angajate în aceleași teatre de operațiuni; așteaptă propunerile Înaltei Reprezentante, conform sarcinilor trasate prin Concluziile Consiliului European din septembrie 2010 cu privire la cooperarea UE-NATO în materie de gestionare a crizelor;

88. salută acordul din noul concept strategic al NATO privind continuarea consolidării parteneriatului strategic UE-NATO; reafirmă faptul că cea mai mare parte a amenințărilor identificate în noul concept strategic sunt împărtășite și de UE și subliniază importanța intensificării cooperării UE-NATO în ceea ce privește gestionarea crizelor, în spiritul consolidării reciproce și cu respectarea autonomiei lor decizionale; atrage atenția asupra necesității de a evita suprapunerile inutile ale eforturilor și resurselor și invită UE și NATO să își adâncească cooperarea, prin mijloacele de care dispun, în contextul unei abordări globale a crizelor în cadrul cărora sunt, ambele, angajate pe teren;

89. subliniază importanța fundamentală a continentului african pentru securitatea UE și pentru menținerea păcii și prevenirea conflictelor; sprijină cooperarea strânsă dintre UE și Uniunea Africană în cadrul parteneriatelor de pace și de securitate, alături de strategia comună Africa-UE; favorizează o mai mare implicare și responsabilitate a Uniunii Africane, în special în cazurile de gestionare a situațiilor de criză, și reafirmă necesitatea ca Comisia și statele membre să dețină un rol, luând măsuri concrete de combatere a traficului și răspândirea armelor ușoare și a armelor de calibru mic; susține angajamentul din Declarația de la Tripoli de a face pacea africană și arhitectura de securitate pe deplin operaționale;

90. recomandă, în special, să fie dezvoltate capacitățile africane timpurii de avertizare și prevenire a conflictelor, ca „grupului de înțelepți” să-i fie conferită o poziție din care să poată media cu mai multă eficacitate și că ar trebui studiate modalitățile de punere în aplicare a recomandărilor din raportul Prodi referitor la finanțarea operațiunilor de menținere a păcii din Africa; îndeamnă ca relațiile să fie urmărite pe o bază de colaborare și să fie îmbunătățite capacitățile organizațiilor africane subregionale;

91. reamintește că, în plus față de parteneriatele cu alte organizații internaționale, cum ar fi ONU, NATO, și UA, cooperarea cu țările terțe ar trebui consolidată în contextul PSAC; constată că experiența arată că țările terțe pot aduce aporturi importante, resurse umane și expertiză pentru misiunile din cadrul PSAC, cum ar fi în contextul EUFOR Tchad/RCA, pentru care Rusia a furnizat elicoptere de care era mare nevoie, și EUFOR Althea, în care țări ca Turcia și Maroc au contribuit cu contingente substanțiale de trupe; consideră, în plus, că implicarea țărilor terțe poate spori legitimitatea operațiunilor PSAC și poate contribui la crearea unui dialog mai extins cu partenerii importanți în materie de securitate, rămânând totodată angajat în promovarea respectării drepturilor omului și a statului de drept;

92. consideră că un astfel de dialog ar trebui să abordeze evaluarea amenințării respective, să implice (după caz) participarea țărilor terțe la exerciții și activități de formare ale UE și să conducă la o angajare reciprocă mai strânsă; consideră că ar trebui să fie abordate obstacolele procedurale în scopul de a facilita cooperarea cu țările terțe și de a evita întârzierile de negociere pe care le poate presupune fiecare contribuție specifică; consideră că pot fi stabilite acorduri-cadru și proceduri standard, în acest scop, cu anumite țări terțe pentru a le facilita contribuția;

93. subliniază importanța cooperării cu vecinii UE în domeniul PSAC, care trebuie să fie echilibrată din punct de vedere regional și să asigure o întreagă serie de oportunități care să catalizeze reformele din sectorul de securitate al statele partenere și care să nu aducă doar o contribuție la constituirea capacităților civile și militare care să permită partenerilor UE din Est și din Sud să participe la misiunile PSAC, ci și să sprijine în mai mare măsură procesele de gestionare a securității regionale;

°

°         °

94. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului European, vicepreședintei/ Înaltei Reprezentante, Consiliului, Comisiei, parlamentelor statelor membre, Adunării Parlamentare a NATO și Secretarilor generali ai Organizației Națiunilor Unite și NATO.

• [1]  JO L 201, 3.8.2010, p. 30.
• [2]  Texte adoptate, P7_TA(2010)0419.
• [3]  JO C 349E, 22.12.2010, p. 63.
• [4]  COM (2010) 673 final.

OPINIE MINORITARĂ

cu privire la Raportul referitor la dezvoltarea politicii de securitate și apărare comune în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona

(2010/2299(INI))

Comisia pentru afaceri externe, raportor: Roberto Gualtieri

Opinie minoritară depusă de deputații Sabine Lösing, Willy Meyer, Nikolaos Chountis, Takis Hadjigeorgiou, aparținând Grupului GUE/NGL

Raportul pledează pentru o UE autonomă, cu caracter strategic și având calitatea de actor mondial, în special în termeni de independență militară, insistă în sensul punerii rapide în aplicare a Tratatului de la Lisabona, solicită impunerea unei PSAC centralizate, nu acordă niciun fel de prioritate controlului parlamentar, nu oferă soluții civile pașnice pentru situațiile conflictuale, concentrându-se, în schimb, asupra apărării, intervențiilor și militarizării UE.

Formulăm obiecții cu privire la raport, deoarece acesta:

- se referă în termeni pozitivi la intervenția militară în Libia, solicită în continuare acțiuni militare;

- cere configurarea în continuare a UE ca actor militar mondial, i.a. crearea unui fond de lansare pentru operațiunile militare AEA, SEAE, OHQ, i.e. de facto, a unui buget militar propriu al UE;

- solicită trecerea politicii în materie de dezvoltare, comerț și energie în competența SEAE;

- se concentrează asupra comasării capacităților și mijloacelor civile și militare, subsumează misiunile poliției/jandarmeriei misiunilor civile; - asimilează misiunile polițienești cu cele militare;

- pledează în favoarea grupurilor tactice de luptă, regretă faptul că acestea nu au fost încă folosite;

- pledează în favoarea răspunsului civilo - militar la dezastre.

Cerem UE să se angajeze în sensul:

- unei politici externe pașnice și civice, în concordanță cu dreptul internațional și Carta ONU;

- soluționării pașnice și civice a conflictelor, eradicării pauperității;

- controlului armelor, dezarmării, inclusiv dezarmării nucleare totale, regimului prevăzut de Tratatul de neproliferare nucleară;

- separării stricte a operațiunilor civile și militare;

- ajutorării în caz de dezastru exclusiv în limitele unui cadru civil;

- redirecționarea cheltuielilor militare către scopuri civile;

- instituirea unei Adunări Interparlamentare a parlamentelor naționale, pentru monitorizarea PESC și PSAC.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	13.4.2011
Rezultatul votului final	+: –: 0:	55 9 0
Membri titulari prezenți la votul final	Gabriele Albertini, Dominique Baudis, Bastiaan Belder, Elmar Brok, Arnaud Danjean, Ana Gomes, Andrzej Grzyb, Takis Hadjigeorgiou, Anna Ibrisagic, Anneli Jäätteenmäki, Jelko Kacin, Ioannis Kasoulides, Tunne Kelam, Nicole Kiil-Nielsen, Maria Eleni Koppa, Andrey Kovatchev, Paweł Robert Kowal, Wolfgang Kreissl-Dörfler, Eduard Kukan, Ryszard Antoni Legutko, Krzysztof Lisek, Sabine Lösing, Ulrike Lunacek, Barry Madlener, Mario Mauro, Kyriakos Mavronikolas, Willy Meyer, Francisco José Millán Mon, Alexander Mirsky, María Muñiz De Urquiza, Norica Nicolai, Raimon Obiols, Kristiina Ojuland, Ria Oomen-Ruijten, Justas Vincas Paleckis, Pier Antonio Panzeri, Ioan Mircea Pașcu, Vincent Peillon, Hans-Gert Pöttering, Libor Rouček, José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra, Jacek Saryusz-Wolski, Werner Schulz, Charles Tannock, Inese Vaidere, Geoffrey Van Orden, Kristian Vigenin
Membri supleanți prezenți la votul final	Elena Băsescu, Véronique De Keyser, Andrew Duff, Roberto Gualtieri, Liisa Jaakonsaari, Elisabeth Jeggle, Georgios Koumoutsakos, Barbara Lochbihler, Norbert Neuser, Jacek Protasiewicz, Judith Sargentini, David-Maria Sassoli, György Schöpflin, Ivo Vajgl
Membri supleanți [articolul 187 alineatul (2)] prezenți la votul final	Marije Cornelissen, Leonardo Domenici, Birgit Schnieber-Jastram