RAPORT referitor la Agenda urbană europeană și viitorul acesteia în cadrul politicii de coeziune

1.6.2011 - (2010/2158(INI))

Comisia pentru dezvoltare regională
Raportor: Oldřich Vlasák

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la Agenda urbană europeană și viitorul acesteia în cadrul politicii de coeziune

(2010/2158(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special titlul XVIII,

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune[1],

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională[2],

–   având în vedere Decizia nr. 2006/702/CE a Consiliului din 6 octombrie 2006 privind orientările strategice comunitare în materie de coeziune[3],

–   având în vedere Regulamentul (CE) nr. 397/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 mai 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională în ceea ce privește eligibilitatea investițiilor în domeniul eficienței energetice și al energiei regenerabile în locuințe[4],

–   având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1233/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 decembrie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 663/2009 de stabilire a unui program de ajutor pentru redresare economică prin acordarea de asistență financiară comunitară pentru proiecte în domeniul energiei[5],

– având în vedere Rezoluția sa din 21 februarie 2008 privind monitorizarea Agendei teritoriale și a Cartei de la Leipzig: spre un program european de acțiune pentru dezvoltare spațială și coeziune teritorială[6],

– având în vedere Rezoluția sa din 21 octombrie 2008 referitoare la guvernarea și parteneriatul la nivel național, regional și la nivel de proiect în domeniul politicii regionale[7],

–   având în vedere Rezoluția sa din 24 martie 2009 referitoare la dimensiunea urbană a politicii de coeziune în noua perioadă de programare[8],

–   având în vedere Rezoluția sa din 24 martie 2009 referitoare la Cartea verde privind coeziunea teritorială și stadiul dezbaterilor referitoare la viitoarea reformă a politicii de coeziune[9],

–   având în vedere Rezoluția sa din 20 mai 2010 referitoare la contribuția politicii de coeziune la atingerea obiectivelor de la Lisabona și a obiectivelor Strategiei UE 2020[10],

–   având în vedere Rezoluția sa din 7 octombrie 2010 referitoare la politica de coeziune și regională a UE după 2013[11],

–   având în vedere nota ad hoc publicată de Parlamentul European intitulată „Monitorizarea Agendei teritoriale și a Cartei de la Leipzig: spre un program european de acțiune pentru dezvoltare spațială și coeziune teritorială”,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „EUROPA 2020 - o strategie europeană pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii” (COM (2010)2020),

–   având în vedere al cincilea raport al Comisiei din 9 noiembrie 2010 privind coeziunea economică, socială și teritorială: viitorul politicii de coeziune,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 9 noiembrie 2010 referitoare la „Concluziile celui de-al cincilea raport privind coeziunea economică, socială și teritorială: viitorul politicii de coeziune” (COM(2010)0642),

–   având în vedere raportul de sinteză al Comisiei din aprilie 2010 referitor la „Evaluarea ex-post a programelor din cadrul politicii de coeziune din perioada 2000-2006, cofinanțate de FEDR (Obiectivele 1 și 2)”,

–   având în vedere raportul Comisiei din iunie 2010 referitor la „Evaluarea ex-post a programelor din cadrul politicii de coeziune din perioada 2000-2006: inițiativa comunitară URBAN”,

– având în vedere Avizul din 26 mai 2010 al Comitetului Economic și Social European (CESE) privind necesitatea unei abordări integrate a reabilitării urbane[12],

– având în vedere Avizul din 9-10 iunie 2010 al Comitetului Regiunilor privind rolul regenerării urbane în contextul viitoarei dezvoltări urbane în Europa[13],

– având în vedere Agenda teritorială a UE – spre o Europă mai competitivă și mai durabilă a diverselor regiuni („Agenda teritorială”) și Carta de la Leipzig privind orașele europene durabile („Carta de la Leipzig”), ambele adoptate în cadrul Consiliului informal al miniștrilor responsabili cu amenajarea teritoriului și dezvoltarea urbană, organizat la Leipzig la 24-25 mai 2007,

– având în vedere „Declarația de la Toledo” adoptată în cadrul Consiliului informal al miniștrilor privind dezvoltarea urbană, organizat la Toledo la 22 iunie 2010,

– având în vedere poziția directorilor generali pentru dezvoltare urbană referitor la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European, Comitetul Regiunilor și Banca Europeană de Investiții: Concluziile celui de al cincilea raport privind coeziunea economică, socială și teritorială: viitorul politicii de coeziune (COM(2010)0642/3),

– având în vedere concluziile summitului european al guvernelor locale, organizat la Barcelona, la 22-24 februarie 2010, intitulat „Guvernele locale, protagoniste în noua Europă”,

– având în vedere Asociația primarilor, astfel cum a fost inițiată și susținută de Comisia Europeană,

– având în vedere raportul independent, pregătit la cererea Comisiei, intitulat „O agendă pentru reforma politicii de coeziune” (raportul Fabrizio Barca)(2009),

–   având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională și avizul Comisiei pentru transport și turism (A7-0218/2011),

A. întrucât UE poate fi caracterizată prin dezvoltarea sa policentrică și prin varietatea zonelor urbane și a orașelor de diferite dimensiuni, care dețin competențe și resurse eterogene; este de părere că ar fi problematic să se adopte o definiție comună a termenului de „zone urbane” și a termenului „urban” în general, doar pe criterii statistice, deoarece este dificil să se aducă la un numitor comun diversitatea de situații din statele membre și din regiuni și, prin urmare, consideră că orice definiție și desemnare obligatorie a zonelor urbane ar trebui lăsate la latitudinea statelor membre, în conformitate cu principiul subsidiarității, pe baza unor indicatori europeni comuni; întrucât ar trebui să se verifice modul în care printr-o abordare funcțională s-ar putea obține o definiție standard a termenului „urban”, creându-se astfel condițiile necesare pentru o definiție legală clară a dimensiunii urbane a politicilor UE; întrucât ar fi folositor să existe în cadrul politicii de coeziune o definiție pe baze funcționale a dimensiunii urbane;

B.  întrucât UE contribuie prin politicile sale la dezvoltarea durabilă a zonelor urbane și întrucât ar trebui să se țină cont de faptul că, pe lângă politicile urbane naționale, în conformitate cu principiul subsidiarității, ar trebui definită o politică urbană europeană;

C. întrucât orașele contribuie în mod activ la elaborarea politicilor UE și joacă un rol important în punerea în aplicare cu succes a strategiei UE 2020; întrucât neluarea în considerare a dimensiunii urbane a politicilor UE și în special a politicii de coeziune ar periclita atingerea obiectivelor strategiei UE 2020;

D. întrucât orașele prezintă un potențial arhitectural și cultural unic, dețin forțe de integrare socială considerabile și permit menținerea echilibrului social prin conservarea diversității culturale și păstrarea unei legături permanente între centru și zonele periferice;

E.  întrucât, pornind de la experiența inițiativelor URBAN, acțiunile urbane au fost integrate în cadrul de reglementare pentru obiectivele de convergență și de competitivitate și de ocupare a forței de muncă la nivel regional în perioada de programare 2007-2013; întrucât integrarea dezvoltării urbane a extins în mod clar mijloacele financiare disponibile pentru orașe; întrucât este recomandată stabilirea unor obiective bine definite pentru dezvoltarea urbană în cadrul programelor operaționale, pentru a favoriza concentrarea resurselor;

F.  întrucât subsidiaritatea, în forma sa consolidată și extinsă conform definiției prevăzute de TFUE, precum și guvernanța pe mai multe niveluri și un principiu al parteneriatului mai bine definit reprezintă elemente esențiale pentru o punere în aplicare corectă a tuturor politicilor UE și întrucât angajarea de resurse și competențe ale autorităților locale și regionale ar trebui consolidată în consecință;

G. întrucât criza economică din ultimii ani a agravat inegalitățile și problemele sociale în mari zone metropolitane periferice; dat fiind că autoritățile locale confruntate cu criza trebuie să fie capabile să pună în aplicare măsuri concrete pentru combaterea sărăciei, sprijinirea coeziunii sociale și a ocupării forței de muncă;

H. întrucât de multe ori o politică axată pe poli de dezvoltare, bazată pe stimularea activității economice în orașe, nu a generat un impact suficient și, în consecință, a avut efecte limitate în zona înconjurătoare, fără a contribui așadar la o dezvoltare integrată;

I.   întrucât, indiferent de bogăția sau puterea lor economică, într-un număr restrâns de cartiere, orașele ar putea avea probleme specifice, cum ar fi inegalitatea socială extremă, sărăcia, excluziunea și șomajul ridicat, care pot fi ameliorate, respectiv eliminate, cu ajutorul politicii de coeziune,

J.   întrucât simplificarea punerii în aplicare a politicilor, inclusiv a mecanismelor de control și de audit, contribuie la îmbunătățirea eficienței, la reducerea frecvenței erorilor, la o utilizare mai ușoară a arhitecturii politicilor și la sporirea vizibilității; întrucât eforturile depuse în vederea simplificării ar trebui să continue împreună cu simplificarea procedurilor naționale și regionale, astfel încât reprezentanții zonelor urbane să poată orienta și gestiona mai bine utilizarea fondurilor europene,

Contextul dimensiunii urbane

1.  remarcă faptul că Agenda urbană europeană include, pe de o parte, dimensiunea urbană a politicilor UE, în special politica de coeziune, și, pe de altă parte, componenta interguvernamentală a eforturilor de la nivel european de a coordona politicile urbane ale statelor membre, eforturi puse în aplicare prin reuniuni ministeriale informale sub coordonarea președințiilor succesive ale Consiliului și cu contribuția activă a Comisiei; consideră în acest context că autoritățile locale ar trebuie să fie mai bine informate și implicate mai activ în activitățile interguvernamentale; recomandă o mai bună coordonare între cele două niveluri și o implicare mai puternică a guvernelor locale; subliniază necesitatea unei mai bune coordonări a deciziilor și a acțiunilor autorităților administrative atât la nivel comunitar, cât și la nivel național;

2.  ia act de aprobarea Declarației de la Toledo și de Documentul de referință de la Toledo privind regenerarea urbană; recunoaște nevoia unei continuități și a unei coordonări sporite pentru realizarea unui program de lucru comun sau a unei „agende urbane europene”; salută faptul că miniștrii au subliniat nevoia de consolidare a cooperării și a coordonării cu Parlamentul European, precum și obiectivul privind consolidarea dimensiunii urbane în cadrul politicii de coeziune și promovarea unei dezvoltări urbane durabile și a unor abordări integrate prin consolidarea și dezvoltarea unor instrumente de punere în aplicare a Cartei de la Leipzig la toate nivelurile; felicită statele membre și Comisia pentru eforturile depuse de acestea în vederea continuării procesului de la Marsilia și a punerii în aplicare a unui cadru de referință pentru orașe europene durabile; urmărește cu interes lansarea etapei de testare a cadrului de referință; regretă, totuși, că orașele nu sunt implicate suficient în aceste procese; invită, prin urmare, Comisia și statele membre să asigure îmbunătățirea fluxului de informații privind acest proces către orașele neparticipante și să informeze în mod constant Parlamentul cu privire la progresele înregistrate;

3.  atrage atenția asupra faptului că, pe lângă contribuția semnificativă a acțiunilor din cadrul politicii de coeziune la dezvoltarea zonelor urbane, există și alte politici (precum în domeniul mediului, al transporturilor și al energiei) și programe ale UE cu impact puternic asupra dezvoltării urbane; subliniază necesitatea unei mai bune înțelegeri a impactului teritorial al politicilor și invită la consolidarea Agendei urbane în cadrul politicilor UE; invită din nou Comisia să efectueze o evaluare teritorială a impactului politicilor sectoriale și să extindă actualele mecanisme de evaluare a impactului; salută, în acest context, ideile rezumate în cel de-al cincilea raport privind coeziunea economică, socială și teritorială și eforturile depuse de ESPON;

Nevoi locale și/versus priorități europene

4.  subliniază faptul că, în mare parte, zonele urbane sunt cele care pun în practică politicile europene; subliniază faptul că zonele urbane, care conțin 73% din populația Europei, generează aproximativ 80 % din PIB și consumă până la 70% din energia din UE, și reprezintă cele mai importante centre de inovare, cunoaștere și cultură, printre altele datorită prezenței IMM-urilor; prin urmare, acestea contribuie în mod semnificativ la creșterea economică; subliniază că doar orașele care beneficiază de servicii de înaltă calitate și de o infrastructură adecvată pot atrage și promova activități de viitor cu mare valoare adăugată; observă, pe de altă parte, că acestea suportă totodată costurile productivității economice (extindere urbană, aglomerație, congestie, poluare, utilizarea terenurilor, schimbările climatice, precaritate energetică, criză a locuințelor, segregare spațială, infracțiuni, migrație etc.) și sunt marcate de puternice dezechilibre sociale (șomaj ridicat, precaritate socială și excludere, polarizare socială etc.) care le periclitează rolul de „motoare de creștere”; subliniază că nu doar evoluțiile economice, ci și cele sociale și ecologice din zonele urbane au un impact masiv asupra zonei înconjurătoare și consideră că agenda urbană trebuie să urmărească dezvoltarea investițiilor sustenabile, inteligente și incluzive pentru a întări rolului orașelor; consideră, prin urmare, că există o justificare clară pentru un angajament comun față de zonele urbane ale UE, în vederea reducerii efectelor transversale ale creșterii și dezvoltării și, în același timp, în vederea soluționării problemelor legate de sustenabilitatea mediului și coeziunea socială;

5.  subliniază că serviciile urbane de transporturi se supun principiului subsidiarității; subliniază, cu toate acestea, că o finanțare, cooperare și coordonare europeană ar permite autorităților locale să facă față provocărilor cu care se confruntă, în special în domeniul transporturilor;

6.  consideră că sporirea contribuției zonelor urbane la creșterea economică a UE și, în același timp, menținerea sau îmbunătățirea parametrilor acestora ca „zone optime pentru locuit” reprezintă un obiectiv comun al autorităților administrative la nivel european, național, regional și local; subliniază că, în ciuda faptului că acest obiectiv este împărtășit pe scară largă, măsurile specifice în vederea îndeplinirii acestuia pot varia de la o regiune la alta; observă că, în urma dezvoltării marcante în cea de-a doua jumătate a secolului XX, anumite regiuni și orașe vor fi nevoite în general să aplice priorități mai variate, inclusiv privind convergența, și, prin urmare, consideră că trebuie garantată o flexibilitate suficientă pentru a permite zonelor urbane să identifice soluțiile care corespund cel mai bine nevoilor lor, macromediului și micromediului și contextului de dezvoltare;

7.  recomandă ca dimensiunea urbană a politicii de coeziune, având drept bază de orientare conceptul strategic privind asigurarea unei creșteri inteligente, durabile și favorabile incluziunii, să se axeze pe un obiectiv triplu: în primul rând, sprijinirea zonelor urbane pentru ca acestea să-și dezvolte infrastructurile fizice de bază, ca o premisă a creșterii, în vederea exploatării depline a contribuției potențiale a acestora la creșterea economică a Europei și la diversificarea bazei economice și la sustenabilitatea energetică și de mediu, mai ales în perspectiva conservării și îmbunătățirii calității aerului în zona centrelor urbane, fără a aduce atingere râurilor; în al doilea rând, sprijinirea zonelor urbane pentru ca acestea să-și modernizeze caracteristicile economice, sociale și de mediu prin investiții inteligente în infrastructură și servicii, bazate pe progresul tehnologic; în strânsă corelare cu specificitățile regionale, locale și naționale; în al treilea rând, regenerarea zonelor urbane prin recuperarea siturilor industriale și a terenurilor contaminate, ținând seama de necesitatea legăturilor dintre zonele urbane și zonele rurale, pentru a promova creșterea favorabilă incluziunii, în conformitate cu Strategia UE 2020;

8.  atrage atenția asupra importantului potențial de modernizare a investițiilor în infrastructură prin tehnologii inteligente care vor aborda problemele persistente privind guvernanța orașelor, energia, gestionarea alimentării cu apă și a utilizării acesteia, transporturile, turismul, locuințele, educația, serviciile de sănătate și de asistență socială, siguranța publică etc. prin conceptul de „dezvoltare urbană mai inteligentă”; este de părere că astfel de investiții în infrastructura tehnologiei informației și comunicării (TIC) pot fi considerate ca un motor clar de creștere economică și de activitate economică bazată pe inovare, reunind următoarele elemente ale investițiilor publice și private care pot urmări generarea unui nou spirit antreprenorial, locuri de muncă durabile și creștere inteligentă, conform obiectivelor Strategiei Europa 2020 și, în special, ale parteneriatului pentru inovare pentru orașe inteligente;

9.  subliniază faptul că aplicarea sistemelor de transport inteligente va avea o contribuție semnificativă la creșterea eficienței energetice, a siguranței și a securității sectorului public și invită Comisia și statele membre să asigure punerea în aplicare coordonată și eficientă a sistemelor inteligente la nivelul Uniunii în general și în zonele urbane în special; atrage atenția asupra faptului că orașele, în special, pot contribui în mod esențial la lupta împotriva schimbărilor climatice, de exemplu prin intermediul sistemelor de transport public local inteligente, reabilitarea energetică a clădirilor și planificarea durabilă a cartierelor urbane astfel încât căile de acces la locul de muncă și la instituțiile orașului să fie cât mai scurte posibil etc.; în acest context, sprijină inițiativa CIVITAS și “Pactul primarilor”; subliniază importanța utilizării fondurilor disponibile în vederea punerii în practică a programelor de acțiune pentru a promova exploatarea potențialului local de energie regenerabilă și solicită Comisiei să garanteze actualizarea ambelor inițiative în viitor;

10. subliniază pertinența politicii de coeziune pentru promovarea inovării sociale în zona urbană și, îndeosebi, în cartierele defavorizate, în vederea creșterii coeziunii interne și a capitalului uman, prin intermediul unei acțiuni favorabile incluziunii și participării, atât în domeniul formării și al educației (în special pentru tineret), cât și al accesului la microcredite sau al promovării economiei sociale;

Guvernanța pe mai multe niveluri și principiul parteneriatului

11. își reafirmă punctul de vedere conform căruia punctul slab al Strategiei de la Lisabona a fost lipsa unei guvernanțe pe mai multe niveluri care să funcționeze bine și implicarea insuficientă a autorităților regionale și locale și a societății civile în etapele de planificare, punere în aplicare, comunicare și evaluare a strategiei; subliniază nevoia unui sistem de guvernanță îmbunătățit al Strategiei UE 2020, cu o mai bună integrare a părților interesate în cadrul tuturor etapelor;

12. invită Comisia să garanteze în regulamentele viitoare că statele membre îi implică în mod oficial pe liderii politici ai zonelor urbane-cheie și ai asociațiilor autorităților locale și regionale în toate etapele procesului decizional din cadrul politicii de coeziune (planificarea strategică, definirea și negocierea viitoarelor „contracte de parteneriat pentru dezvoltare și investiții”), de exemplu prin crearea unor noi tipuri de parteneriat, cum ar fi pactele teritoriale concepute pentru fiecare stat membru în parte; solicită Comisiei să încurajeze formarea administrațiilor urbane și locale, ca mijloc de informare cu privire la programele și inițiativele politicii urbane; în consecință, solicită autorităților locale să elaboreze programe concrete de acțiune în cadrul strategiilor lor de dezvoltare specifice; este de părere că acesta este unicul mod de a reflecta nevoile locale și de a preveni fragmentarea obiectivelor și soluțiilor strategice;

13. consideră că ar trebui consolidată legătura dintre planurile de acțiune la nivel local și programele orientate către nivelul regional/național; susține propunerea Comisiei de a consolida poziția abordării la nivelul dezvoltării locale în cadrul politicii de coeziune prin grupuri de sprijin și planuri de acțiune de tip „Leader”;

14. subliniază faptul că zonele urbane nu sunt elemente izolate în interiorul regiunilor din care fac parte și că dezvoltarea acestora trebuie, așadar, să fie strâns legată de zonele funcționale, suburbane sau rurale învecinate; solicită mai multe detalii cu privire la situațiile specifice, precum zonele metropolitane, zonele și aglomerările urbane, în care funcțiile sunt strâns legate între ele; consideră că guvernarea pe mai multe niveluri, programarea teritorială și principiul parteneriatului sunt instrumentele cele mai eficace pentru prevenirea sectorializării și a fragmentării politicilor de dezvoltare; amintește, totuși, că sinergiile interne nu sunt întotdeauna garantate; invită Comisia să solicite explicit statelor membre să promoveze contactele și schimbul de bune practici cu privire la strategiile rural-urbane și să instituie dimensiuni urban-rurale în documentele de planificare pentru a asigura legături rural-urbane bune;

15. subliniază rolul pozitiv pe care îl joacă cooperarea transfrontalieră, cooperarea transnațională și inițiativa URBACT în crearea de rețele între orașe, schimbul de cele mai bune practici și generarea de soluții inovatoare; subliniază faptul că cooperarea dintre orașele europene se încadrează perfect în obiectivul 3 (cooperare teritorială europeană); consideră că în perioada 2014-2020 trebuie consolidată dimensiunea urbană în cadrul obiectivului de cooperare teritorială europeană; încurajează implicarea orașelor în cadrul rețelelor de cooperare interregională și transfrontalieră; consideră că rețelele sprijinite ar trebui legate de proiecte de dezvoltare reale și invită Comisia să îmbunătățească platformele pentru a permite o abordare experimentală a regenerării și dezvoltării urbane; consideră că ar putea fi de folos să se facă experimente, în special în contextul FSE, unde o strategie teritorială globală ar putea să completeze o abordare pe categorii de populație specifice;

16. subliniază că procesul de „regenerare urbană” și „abordare integrată” poate determina apariția unei noi „alianțe urbane”, care ar pune alături toți actorii implicați în procesul de „construcție a orașului”; alianța ar urma să continue se bazeze pe consens, urmând să beneficieze de noi forme de guvernanță, în care rețelele sociale și de cetățeni joacă un rol important, scopul comun fiind revalorizarea, regenerarea și re-inventarea „orașului existent”, optimizând astfel folosirea capitalului uman, social, material, cultural si economic format de-a lungul istoriei și utilizând aceste elemente pentru a construi orașe eficiente, inovatoare, inteligente, mai durabile si integrate social;

17. invită din nou Comisia să înființeze un program de schimb, „Erasmus pentru reprezentanții aleși la nivel local și regional” pentru a încuraja transferul de bune practici în domeniul dezvoltării locale și urbane strategice;

Subdelegarea responsabilităților

18. subliniază faptul că autoritățile locale alese sunt direct responsabile din punct de vedere politic pentru luarea deciziilor strategice și investirea fondurilor publice; consideră, prin urmare, că statele membre trebuie să garanteze acestora resurse bugetare suficiente; consideră, prin urmare, că, în vederea atingerii obiectivelor politicii de coeziune și ale strategiei UE 2020, trebuie să existe o implicare obligatorie a organismelor locale alese în procesul de luare a deciziilor strategice, o implicare profundă în crearea programelor operaționale și folosirea extinsă a opțiunii responsabilităților subdelegate în momentul punerii în aplicare și al evaluării politicii de coeziune, fără a aduce atingere responsabilității financiare ale autorităților de gestionare și ale statelor membre; subliniază faptul că prioritatea autorităților locale este de a asigura bunăstarea și calitatea vieții cetățenilor lor care, împreună cu toți actorii din domeniu, trebuie să fie implicați în strategiile de dezvoltare locală;

19. recomandă ca, în următoarea perioadă de programare, una dintre următoarele opțiuni să fie folosită pentru aplicarea dimensiunii urbane la nivel național: programe operaționale independente gestionate de anumite zone urbane, programe operaționale comune care să acopere zonele urbane ale unor anumite state membre, granturi globale, restricționarea măsurilor urbane și a resurselor în programe operaționale regionale specifice; recunoaște importanța elaborării pe viitor a unor programe operaționale specifice anumitor zone urbane, care să urmărească punerea în valoare a potențialului lor de dezvoltare;

20. avertizează că, dat fiind faptul că amploarea și caracterul predominant al urbanizării diferă foarte mult în cadrul UE, îndeosebi în cazul regiunilor preponderent rurale și slab urbanizate, gestionarea resurselor atribuite acțiunilor urbane în conformitate cu conținutul general și cu prioritățile programelor operaționale trebuie lăsată la latitudinea celor care concep programele în numele regiunii în cauză;

Planificarea strategică integrată

21. pledează în favoarea principiilor de planificare strategică integrată, întrucât acestea pot ajuta autoritățile locale să treacă de la un mod de gândire în termeni de „proiecte individuale” la un mod de gândire intersectorial și mai strategic în vederea folosirii potențialului lor specific de dezvoltare; subliniază plusvaloarea și caracterul inovator al acestei abordări de tip ascendent, în special pentru cartierele defavorizate, care, asigurând participarea tuturor actorilor locali, permit un răspuns mai bun în funcție de nevoile reale și resursele teritoriale; regretă însă definiția comună vagă care duce doar la o aplicare formală în unele cazuri; invită Comisia să solicite statelor membre să asigure sprijin pentru dezvoltarea capacității administrative la nivel local în vederea planificării strategice integrate;

22. estimează că zonele urbane joacă un rol fundamental pentru punerea în aplicare a strategiilor macroregionale și pentru constituirea unor unități geografice funcționale;

23. invită Comisia să pregătească un studiu comparativ al practicilor actuale ale diferitelor statele membre în domeniul planificării strategice integrate și să elaboreze, pe baza rezultatelor acestui studiu, orientări specifice ale UE pentru practicile de planificare a dezvoltării urbane integrate, care să clarifice raporturile dintre această planificare și alte documente de planificare și să promoveze totodată parteneriate reglementate juridic, inclusiv parteneriate urbane transfrontaliere; invită Comisia să prevadă obligativitatea juridică a planificării urbane integrate în cazurile în care sunt folosite fonduri ale UE pentru cofinanțarea proiectelor; recomandă autorităților locale din statele membre să inițieze noi parteneriate public-private și strategii inovatoare de dezvoltare a infrastructurii urbane, care să permită atragerea investițiilor și stimularea mediului de afaceri; solicită o mai bună coordonare între administrațiile locale și regionale care să permită realizarea unor parteneriate noi atât între orașe și zonele rurale, cât și între orașele mici, medii sau mari, cu scopul de a asigura o dezvoltare regională echilibrată; în același timp, invită Comisia să sporească asistența tehnică în vederea unei mai bune planificări a dezvoltării integrate, a unui proces de elaborare în comun a politicilor și a unei dezvoltări urbane strategice;

24. salută propunerea Comisiei privind viitorul cadru strategic comun, detaliat în concluziile celui de-al cincilea raport privind coeziunea, care ar putea intensifica sinergiile dintre fonduri, în special în vederea regândirii legăturilor dintre zonele urbane și zonele rurale și periurbane; subliniază valoarea adăugată europeană a abordării orizontale și integrate a politicii de coeziune și încurajează, prin urmare, îmbunătățirea sinergiilor cu politica energetică, politica în domeniul mediului și politica în materie de transporturi, care ar fi și mai pertinente în zonele urbane și periurbane, unde există multe provocări specifice importante;

25. își reiterează convingerea privind faptul că elaborarea unor planuri de dezvoltare urbană integrată va fi eficientă numai în cazul în care sunt disponibile resurse suficiente pentru acțiuni urbane specifice și, prin urmare, recomandă concentrarea resurselor disponibile către acțiuni specifice; propune stabilirea unui nivel minim al intensității ajutorului per perioadă de programare pentru cartierele defavorizate din zonele urbane;

Planificare financiară cuprinzătoare

26. subliniază faptul că măsurile de austeritate inevitabile, adoptate la toate nivelurile autorităților guvernamentale din Uniunea Europeană, exercită o presiune fără precedent asupra tuturor tipurilor de cheltuieli publice, inclusiv asupra investițiilor strategice în dezvoltarea economică; este de părere că, pentru a crește eficiența investițiilor, este necesară o coordonare mai bună a tuturor resurselor publice disponibile (la nivel european, național, regional, local, privat) și o alocare mai strategică a acestora;

27. susține în acest context o planificare financiară cuprinzătoare la nivel local ca o componentă indivizibilă a planificării integrate a dezvoltării și solicită fiecărui utilizator al resurselor publice, în conformitate cu noțiunea de orientare către rezultate, să urmeze strict principiul „bani pentru proiecte, nu proiecte pentru bani”;

28. subliniază valoarea adăugată comunitară a finanțărilor încrucișate între FEDER și FSE cu privire la flexibilitatea proiectelor de incluziune socială și a planurilor/strategiilor locale de dezvoltare integrată; invită Comisia să creeze condiții mai flexibile pentru aceste finanțări încrucișate pentru a încuraja utilizarea acestora, astfel încât aceste norme să nu genereze obstacole la momentul conceperii și punerii în aplicare a acestor planuri/strategii; atrage atenția asupra naturii complementare a acestor resurse; observă că, în special în zonele urbane afectate de excluziune socială sau de poluarea mediului, fondurile FSE pot sprijini proiectele locale de prevenire a excluziunii, realizate în comun de autoritățile urbane, al treilea sector și sectorul privat; susține că exploatarea sinergiilor dintre fondurile europene existente ar conduce la creșterea semnificativă a posibilităților de finanțare;

29. consideră că dinamismul zonelor urbane poate fi stimulat prin sinergii reale între diversele instrumente europene de finanțare, îndeosebi în ceea ce privește cercetarea și inovarea;

30. subliniază rolul promițător al noilor instrumente de inginerie financiară, pe baza principiilor „proiecte pentru bani” și „bani pentru proiecte”, elaborate în decursul actualei perioade de programare; subliniază necesitatea de a crea instrumente de inginerie financiară evolutive, care să fie viabile și fezabile pentru zone urbane mult mai mici; invită Comisia să evalueze folosirea acestor instrumente și să le adapteze, după caz, în vederea îmbunătățirii poziției lor competitive pe piața financiară în comparație cu produsele comerciale obișnuite, pentru a le face mai ușor de utilizat, mai practice, mai atractive și, prin urmare, mai eficiente; consideră că ratele dobânzilor instrumentelor financiare ale BEI ar trebui reduse în comparație cu împrumuturile comerciale de acest tip; ținând cont de rezultatele pozitive ale utilizării instrumentelor de inginerie financiară actuale, invită statele membre să exploateze constant și cât mai eficient potențialul oferit de aceste instrumente financiare;

31. consideră că în special inițiativa „Jessica” își poate îndeplini cel mai eficient rolul atunci când este aplicată la nivelul orașelor; prin urmare, observă cu regret că unele state membre tind să centralizeze aplicarea acesteia;

32. solicită Comisiei ca, pe viitor, să garanteze organizarea fluxurilor financiare dintre nivelurile european, național și subnațional de o manieră cât mai eficientă și mai flexibilă posibil; își exprimă preocuparea cu privire la nivelul actual scăzut al prefinanțării proiectelor și consideră că, pe viitor, ar trebui să se garanteze, prin intermediul reglementării, obligația mai clară a statelor membre de a utiliza mijloacele de prefinanțare pentru plățile către beneficiari publici, precum autoritățile urbane;

33. solicită Comisiei să aibă ca obiectiv cea mai bună armonizare posibilă a normelor privind fondurile și programele UE specifice în temeiul cărora proiectele pentru dezvoltare la nivel local și urban sunt considerate eligibile pentru cofinanțare, pentru a reduce birocrația și posibilele erori de punere în aplicare;

34. invită Comitetul Regiunilor să exprime idei privind o modelare mai bună a dimensiunii urbane a viitoarei politici de coeziune;

35. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și Comitetului Regiunilor.

• [1]  JO L 210, 31.7.2006, p. 25.
• [2]  JO L 210, 31.7.2006, pp. 1-11.
• [3]  JO L 291, 21.10.2006, p. 11.
• [4]  JO L 126, 21.5.2009, p. 3.
• [5]  JO L 346, 30.12.2010, p. 5.
• [6]  JO C 184 E, 6.8.2009, p. 95.
• [7]  JO C 15 E, 21.1.2010, p. 10.
• [8]  JO C 117 E, 6.5.2010, p. 73.
• [9]  JO C 117 E, 6.5.2010, p. 65.
• [10]  Texte adoptate, P7_.
• [11]  Texte adoptate, P7_TA(2010)0356.
• [12]  JO C 21, 21.1.2011, p. 1.
• [13]  JO C 267, 1.10.2010, p. 25.

EXPUNERE DE MOTIVE

Obiectivele și conținutul raportului

Obiectivul acestui raport este să asigure o continuare a raportului anterior „Dimensiunea urbană a politicii de coeziune în noua perioadă de programare”, reflectând în același timp cele mai recente evoluții ale Agendei urbane europene. Începând cu 2009, s-au adus numeroase contribuții noi la evoluția acestei chestiuni și se așteaptă alte contribuții în săptămânile care urmează. Raportul ar trebui să acopere mai multe aspecte ale dimensiunii urbane a politicii de coeziune pe care Comisia pentru dezvoltare regională le consideră cruciale sau problematice pentru viitoarea politică de coeziune, care urmează să devină o politică eficientă, apreciată la adevărata sa valoare și în beneficiul orașelor UE.

Probleme de definiție

În Europa există aproximativ 5 000 de orașe cu populația cuprinsă între 5 000 și 50 000 de locuitori și aproape 1 000 de orașe cu populația de peste 50 000 de locuitori. Europa se poate caracteriza prin diversitate teritorială și dezvoltare policentrică, rețeaua urbană relativ densă conținând puține orașe foarte mari. În Uniunea Europeană, numai 7 % din populație locuiesc în orașe de peste 5 milioane de locuitori, în comparație cu 25 % în Statele Unite ale Americii[1]. Conform Raportului privind situația orașelor[2], cele mai mari rate de creștere a populației urbane s-au înregistrat în Spania, unde în unele zone urbane creșterea medie anuală a atins 2 % sau mai mult. Orașe din Irlanda, Finlanda și Grecia au înregistrat, la rândul lor, printre cele mai mari rate de creștere a populației din UE. În schimb, multe zone urbane din Europa Centrală și de Est au înregistrat, în aceeași perioadă, un declin general al populației. În aproape toate orașele, suburbiile se extind, iar în caz de declin, acesta este de obicei mai puțin pronunțat decât declinul orașului nucleu.

Date fiind diferențele naționale semnificative, nu există un acord internațional privind o definiție comună a noțiunii de „urban”, care să poată fi aplicată tuturor țărilor sau măcar tuturor țărilor din cadrul unei regiuni. Au existat numeroase încercări de a se ajunge la o înțelegere comună a noțiunii de „urban”, existând definiții formulate de ONU[3], de Banca Mondială[4], de OCDE[5], dar și de fiecare țară în parte. Cele mai multe, dacă nu toate, dintre aceste definiții se bazează pe informații statistice privind mărimea și densitatea populației. Deși există, fără îndoială, mari diferențe în ceea ce privește distribuția geografică a populației unei țări sau a alteia, instituțiile europene s-au bazat până acum pe abordarea adoptată de Eurostat[6] în Ghidul său de referință privind statistica urbană și regională europeană, care identifică patru niveluri de unitate teritorială pentru care au fost colectate observații. Acestea variază de la orașul central sau „de bază”, trecând prin zonele urbane mai mari (LUZ) și prin „nucleul” pentru nouă capitale, unde conceptul de „oraș administrativ” nu a oferit unități teritoriale comparative, pentru a ajunge, în final, la cartierele suburbane (SCD). Deși definiția formulată de Eurostat este pe deplin aplicabilă în scopuri statistice, pare extrem de dificil, ținând seama de diferențele existente și de diversele abordări, să se stabilească o definiție comună și clară a noțiunii de „urban” în cadrul politicii de coeziune și, prin urmare, problema definiției ar trebui lăsată la latitudinea statelor membre, în conformitate cu principiul subsidiarității.

Evoluția istorică

Din punct de vedere istoric, dimensiunea urbană a însoțit majoritatea operațiunilor structurale. Din 1990 au existat proiecte-pilot în domeniul urban. Din 1994 a existat programul de inițiativă comunitară URBAN, care a permis promovarea unor modele de dezvoltare locală integrată.

Deși în perioada de programare anterioară s-au alocat mijloace financiare specifice diverselor inițiative urbane, în perioada 2007-2013 acest lucru nu mai este valabil. După adoptarea noilor regulamente care reglementează fondurile structurale, politica de dezvoltare urbană a fost integrată în obiectivele de coeziune, competitivitate regională și ocupare a forței de muncă, subliniind astfel importanța pe care Uniunea Europeană o acordă acestui aspect al politicii de coeziune. Astfel, prin elaborarea de CSNR-uri și de programe operaționale, statele membre au fost încurajate, dar nu obligate, să integreze dezvoltarea urbană durabilă ca prioritate strategică. Totuși, dată fiind importanța orașelor și a aglomerărilor urbane în sistemul economic european, lipsa unei acțiuni în acest sens ar putea nărui în mare măsură orice planuri ale acestora de a fi actori dinamici în eforturile depuse de Uniunea Europeană pentru a-și realiza obiectivele.

Regulamentele actuale revizuite permit autorităților de gestiune să recurgă la o gamă largă de parteneriate de tip public-privat în gestionarea fondurilor destinate dezvoltării urbane. Astfel, din fondurile structurale se poate finanța o operațiune de inginerie financiară, cum ar fi fondurile de capital de risc, fondurile de garanție sau fondurile de împrumut. Comisia Europeană și BEI au dezvoltat trei instrumente financiare, și anume JEREMIE[7], JASPERS[8] și JESSICA[9]. JESSICA (Sprijin European Comun pentru Investiții Durabile în Zonele Urbane) prezintă cel mai mare interes pentru dezvoltarea urbană. Această inițiativă urmărește realizarea unui efect de pârghie cu resursele financiare disponibile. Fondurile recuperate trebuie reinvestite în dezvoltarea urbană sau realocate autorității de gestiune pentru alte proiecte urbane. De fapt, în prezent, JESSICA se află încă într-o etapă de început.

Contextul problemei

Conform statisticilor Comisiei Europene[10], aproximativ 21,1 miliarde de euro au fost repartizate dezvoltării urbane între 2007 și 2013, reprezentând 6,1 % din totalul bugetului UE destinat politicii de coeziune. Din această sumă, 3,4 miliarde de euro sunt destinate reabilitării siturilor industriale și a terenurilor contaminate, 9,8 miliarde de euro pentru proiecte de regenerare urbană și rurală, 7 miliarde pentru transportul urban ecologic și 917 milioane pentru construirea de locuințe. Alte investiții în infrastructură, cercetare și inovare, transport, mediu, educație, sănătate și cultură au, de asemenea, un impact semnificativ asupra orașelor.

Grafic: Alocările pentru dezvoltare urbană în perioada 2007-2013

 

Sursă: DG REGIO SFC2007

Contextul

Scopul principal al Agendei urbane extinse ar trebui să fie sprijinirea dezvoltării și a modernizării calitative a infrastructurii și a serviciilor în orașele europene. Pe de o parte, viitoarele măsuri trebuie să fie strâns legate de prioritățile globale ale UE, pentru a justifica contribuția bugetului UE. Totuși, strategia UE 2020 vizează îndeosebi tendințele viitoare. Depășirea actualelor discrepanțe între orașele europene este la fel de importantă și ar trebui să se reflecte în prioritățile viitoarei politici de coeziune. Ținând cont de experiența Strategiei de la Lisabona, evoluția Agendei urbane nu trebuie să fie un proces unidirecțional, ci să aibă o dimensiune ascendentă, multilaterală. Prin urmare, este esențial ca orașele să aibă un cuvânt de spus, iar acesta să fie ascultat cu atenție la nivelul UE.

Nevoi locale și/vs. priorități europene

Orașele Europei reprezintă centrele sale de activitate economică, inovare și ocupare a forței de muncă, însă, cu toate acestea, ele se confruntă cu o serie de provocări. Tendința spre suburbanizare, concentrarea sărăciei și a șomajului în suburbiile urbane, creșterea aglomerării – probleme complexe ca acestea necesită răspunsuri integrate în domeniul transporturilor, al locuințelor, precum și al planurilor de formare și de ocupare, care trebuie să fie adaptate la nevoile locale. Politicile europene regionale și de coeziune se referă la aceste provocări.

Pe de o parte, se înțelege clar faptul că o cofinanțare UE trebuie să fie compatibilă cu prioritățile globale ale UE care sunt incluse în strategia UE 2020. Conținutul acesteia se concentrează asupra abordării noilor provocări și a consecințelor temporare ale recesiunii economice. Pe de altă parte, raportorul este de părere că politica de coeziune (inclusiv Agenda urbană) nu trebuie să își neglijeze obiectivul inițial, și anume eliminarea discrepanțelor actuale.

De fapt, atunci când autorităților locale li se solicită să stabilească priorități, acestea tind să prefere investițiile în eliminarea discrepanțelor și a handicapurilor, iar abia apoi în abordarea tendințelor globale. Găsirea unui compromis între aceste două direcții prezintă o importanță crucială. Raportorul consideră că finanțarea UE nu ar trebui pur și simplu să înlocuiască investițiile insuficiente din trecut. Pe de altă parte, nivelul UE nu ar trebui să fie nici prea prescriptiv; în caz contrar, oferta UE nu va răspunde cerinței locale. O justificare ar fi investițiile în dezvoltarea urbană inteligentă, în scopul aducerii infrastructurii și a serviciilor orașelor la un nivel calitativ superior.

Subdelegarea responsabilităților (luarea deciziilor, selecția proiectelor, aspecte financiare)

Principiul subsidiarității reprezintă un element-cheie atunci când vine vorba de intervenții europene în dezvoltarea urbană și regională. Raportorul este de părere că prioritățile și măsurile comune ar trebui să sprijine inițiativele la nivel local, nu să le înlocuiască. Întrebarea „Ce măsuri și la ce nivel?” este esențială în această privință. Acesta susține că fiecare nivel ar trebui să își valorifice la maximum punctele sale forte:

· Nivelul european - asigurarea de resurse financiare, date (evaluare comparativă, tendințe globale), metodologie bazată pe cele mai bune practici comune, orientări pentru guvernanța pe mai multe niveluri, stabilirea de standarde minime pentru ca programele să respecte prioritățile UE;

· Nivelul național - coresponsabilitatea formală a orașelor în conceperea, negocierea și implementarea programelor, crearea instrumentelor și a resurselor pentru prioritățile naționale specifice de dezvoltare urbană, complementare celor europene;

· Nivelul regional - coresponsabilizarea orașelor pentru programele operaționale regionale (a se vedea mai sus), coordonarea planurilor de dezvoltare strategice locale și regionale, crearea structurilor pentru o astfel de coordonare, crearea instrumentelor și a resurselor pentru prioritățile regionale specifice de dezvoltare urbană, complementare celor naționale și europene;

· Nivelul local - analiza, planificarea strategică și luarea deciziilor, selecția proiectelor (nu neapărat „administrarea” fondurilor), planificarea financiară integrată (resurse UE, naționale, regionale, locale și private).

Guvernanța pe mai multe niveluri și principiul parteneriatului

Pentru viitoarea evoluție a Agendei urbane, este foarte important să se reflecteze asupra experienței recentei „integrări a dimensiunii urbane”. Înainte de a întreprinde alte acțiuni, trebuie să se realizeze o evaluare corectă a procesului de integrare, care să conțină o listă a punctelor forte și a punctelor slabe. Acest lucru ar trebui să conducă la o listă de recomandări sau standarde pentru a asigura o implicare locală mai formalizată în ceea ce privește viitoarea concepere și implementare a politicilor.

Planificarea strategică integrată

Planificarea strategică integrată este general acceptată ca fiind un instrument important care asigură eficiența și abordarea globală a dezvoltării locale. Pe de altă parte, definirea și înțelegerea variază de la un stat membru la altul. Stabilirea unor orientări comune ar putea fi de ajutor. Prin urmare, raportorul sugerează ca PE să invite Comisia să creeze aceste orientări și să-și intensifice eforturile de asistență tehnică. În același timp, statele membre vor fi de asemenea încurajate să utilizeze asistența disponibilă în planificarea urbană.

Planificarea financiară globală, inclusiv viitorul ingineriei financiare

Experiența a arătat că, în multe cazuri, ideile de proiecte sunt generate pe baza disponibilității finanțării, în loc să se bazeze pe nevoi reale și priorități strategice. Aceasta reprezintă una din principalele provocări ale politicilor de dezvoltare și, de asemenea, ale politicii de coeziune. Această abordare de tip „proiecte pentru bani” ar trebui înlocuită cu abordarea de tip „bani pentru proiecte”: proiectele nu ar trebui elaborate pentru a obține fondurile disponibile, ci pentru a răspunde obiectivelor strategice.

Raportorul consideră că orașele ar trebui să beneficieze de suficientă flexibilitate pentru a utiliza fondurile tocmai pentru prioritățile lor. Proiectele de dezvoltare nu ar trebui elaborate pentru a obține fondurile disponibile, ci pentru a răspunde obiectivelor strategice. Oportunitățile de finanțare la nivel regional, național și european ar trebui coordonate astfel încât să acopere întreaga varietate de nevoi specifice.

• [1]  Comisia Comunităților Europene, Cartea verde privind coeziunea teritorială: transformarea diversității teritoriale într-un avantaj, Bruxelles, 2008.
• [2]  „Raportul privind situația orașelor: valoarea adăugată la auditul urban european ”, 2007, disponibil la http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/studies/pdf/urban/stateofcities_2007.pdf.
• [3]  http://unstats.un.org/unsd/demographic/sconcerns/densurb/Defintion_of%20Urban.pdf.
• [4]  http://siteresources.worldbank.org/DATASTATISTICS/Resources/table3_10.pdf.
• [5]  http://stats.oecd.org/glossary/detail.asp?ID=6492.
• [6]  http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-RA-07-005/EN/KS-RA-07-005-EN.PDF.
• [7]  Facilitează accesul la finanțare pentru inițierea unei afaceri, dezvoltarea de microîntreprinderi și IMM-uri.
• [8]  Sprijină pregătirea proiectelor de anvergură.
• [9]  Sprijină ingineria financiară în domeniul dezvoltării urbane.
• [10]  http://ec.europa.eu/regional_policy/themes/statistics/2007_urban.pdf.

AVIZ al Comisiei pentru transport Și turism (1.12.2010)

destinat Comisiei pentru dezvoltare regională

referitor la agenda urbană europeană și la viitorul acesteia în cadrul politicii de coeziune

(2010/2158(INI))

Raportoare pentru aviz: Anna Rosbach

SUGESTII

Comisia pentru transport și turism recomandă Comisiei pentru dezvoltare regională, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

A. întrucât mobilitatea și accesul la transport sunt factori esențiali în cadrul dezvoltării urbane, în special în numeroase zone defavorizate, iar transporturile pot avea un impact major asupra dezvoltării regionale, a economiei, a mediului și a prosperității unei zone urbane, precum și asupra locuitorilor zonei respective;

B.  întrucât cele mai multe noduri de transport (în special în cazul rețelelor de transport transeuropene (TEN-T)) și majoritatea centrelor intermodale se află în zone urbane și întrucât mobilitatea urbană joacă un rol primordial în buna funcționare a acestor puncte strategice în ceea ce privește asigurarea atât a serviciilor de legătură, cât și a legăturilor intermodale;

C. întrucât, în afară de obiectivele privind mediul, fluxul traficului și performanțele energetice, o mai bună funcționare a transportului în general reprezintă un element-cheie al strategiei UE 2020, în special în zonele urbane, care concentrează 75% din cetățenii UE și 85% din PIB-ul Uniunii,

1.  subliniază importanța, în ceea ce privește realizarea unei regenerări urbane sustenabile, a unei rețele de transport eficiente, sigure, la un preț accesibil și ecologice și atrage atenția asupra faptului că planificarea regională și urbană atent analizată reprezintă, de asemenea, un element esențial din acest punct de vedere, ca o condiție prealabilă de bază pentru un sistem de transport funcțional și sustenabil;

2.  subliniază rolul de sprijin pe care îl pot avea politica de coeziune, precum și fondurile structurale și Fondul de coeziune în promovarea mobilității urbane; atrage atenția Comisiei că este important să se asigure că zonele urbane din toate regiunile UE pot beneficia de un astfel de sprijin, deoarece gravitatea problemelor specifice zonelor urbane nu este corelată numai cu PIB-ul;

3.  își reafirmă susținerea pentru principiile enunțate în rezoluția sa referitoare la un plan de acțiune privind mobilitatea urbană (2008/2217(INI)) și solicită implementarea celor 20 de acțiuni propuse de Comisie în Planul de acțiune privind mobilitatea urbană (COM(2009)0490);

4.  subliniază că serviciile de transporturi urbane se supun principiului subsidiarității; subliniază, cu toate acestea, că finanțarea, cooperarea și coordonarea europene ar permite autorităților locale să facă față provocărilor cu care se confruntă, în special în domeniul transporturilor;

5.  invită Comisia ca, respectând principiul subsidiarității și având în vedere diferențele dintre zonele urbane și caracteristicile specifice ale acestora, să depună eforturi pentru îmbunătățirea coordonării politicilor de transport și de coeziune la nivel urban, în colaborare cu statele, cu regiunile și cu părțile interesate de la nivel local, ținând seama de obiectivele privind incluziunea socială, securitatea, competitivitatea și protejarea mediului; solicită din nou ca aplicarea unei abordări integrate să devină obligatorie în contextul programării și alegerii proiectelor ce urmează a fi susținute prin intermediul fondurilor structurale și al Fondului de coeziune;

6.  salută intenția Comisiei, astfel cum a fost exprimată în cel de-al cincilea raport privind coeziunea economică, socială și teritorială, de a introduce un program urban ambițios și de a lua mai bine în considerare zonele urbane în cadrul politicii de coeziune;

7.  susține cu tărie utilizarea și promovarea unor planuri integrate sustenabile de mobilitate urbană, inclusiv a unor planuri de logistică urbană pentru mărfuri și servicii; îndeamnă Comisia să publice recomandări și documente de orientare pentru elaborarea acestor planuri care se referă, între altele, la dezvoltarea infrastructurii de trafic ușor (piste pentru ciclism, zone pietonale etc.) integrate complet cu transportul în comun, la o mai bună planificare urbană și la legături regulate cu zonele din jur și cu cele rurale și ținând seama de criterii-cheie precum siguranța, calitatea vieții locuitorilor, protejarea mediului și eficiența economică; propune ca existența acestor planuri să fie o condiție pentru acordarea de fonduri UE pentru proiecte privind transportul urban;

8.  subliniază că este necesar să se asigure faptul că planurile de mobilitate urbană includ strategii referitoare la siguranța rutieră care țin în mod deosebit seama de cei mai vulnerabili participanți la trafic;

9.  consideră că sistemele integrate de emitere a biletelor la nivel urban, interurban și regional sunt vitale pentru mobilitatea urbană și îndeamnă Comisia să promoveze cele mai bune practici în ceea ce privește sistemele existente în Uniune și să prezinte, după caz, măsuri specifice;

10. subliniază importanța ce revine transportului public accesibil, de calitate și sustenabil și lanțurilor de mobilitate intermodale în cazul zonelor urbane și suburbane, al aglomerărilor urbane și al zonelor rurale adiacente, ca parte a reacției la extinderea urbană, precum și în cazul cartierelor defavorizate și al persoanelor cu mobilitate redusă și invită Comisia și statele membre să promoveze schimburile de bune practici în acest domeniu;

11. sprijină, în acest sens, măsurile de promovare a modurilor de transport urbane mai durabile, cum ar fi metroul, tramvaiul și vehiculele cu emisii reduse de CO₂, precum și alte mijloace de transport sănătoase nemotorizate precum bicicleta; încurajează autoritățile locale și regionale să își reînnoiască parcurile auto urbane cu vehicule și moduri de transport mai ecologice;

12. subliniază faptul că utilizarea de nave rapide și ecologice pentru navigația fluvială poate avea o contribuție majoră la reducerea amprentei ecologice a transportului urban și invită Comisia și statele membre să încurajeze schimburile de bune practici în această privință;

13. subliniază faptul că densitatea zonelor urbane face ca aceste locuri să fie cel mai mult afectate de congestionare și de poluarea atmosferică și sonoră și să genereze cel mai mult aceste fenomene; invită Comisia să promoveze modurile de transport în comun ca alternativă la utilizarea automobilului în astfel de zone;

14. invită Comisia să pună în aplicare Carta de la Leipzig privind orașele europene durabile și să informeze Parlamentul cu privire la progresele realizate în această privință;

15. subliniază importanța vitală a infrastructurii de transport durabile pentru regiunile și orașele europene și invită Comisia să optimizeze sursele de finanțare existente și să furnizeze soluții inovatoare de finanțare în vederea dezvoltării acesteia, prin proiecte-pilot și prin promovarea unor rețele precum „Proiectele urbane inteligente”, dar nu în detrimentul conexiunilor dintre zonele urbane și cele rurale;

16. subliniază faptul că rolul primordial al transportului în comun în legătură cu coeziunea socială trebuie luat în considerare în politicile de investiții, de tarifare și de stabilire a obligațiilor de serviciu public care privesc în mod specific acest tip de transport pentru a garanta condiții egale de acces la locuri de muncă, la educație și la cultură și pentru a evita crearea de ghetouri urbane;

17. invită Comisia ca, în cadrul următoarei revizuiri interdisciplinare a regulamentelor privind drepturile călătorilor, să acorde o atenție deosebită grupurilor de persoane cu mobilitate redusă și implicării grupurilor relevante de cetățeni;

18. consideră că criza economică trebuie să fie folosită ca o ocazie de a concentra politica în domeniul transporturilor pe moduri de transport inovatoare și ecologice, precum și pe sisteme interoperabile și inteligente de transport; susține, în acest sens, inițiativa CIVITAS și „Pactul primarilor” și invită Comisia să se asigure că ambele inițiative vor fi actualizate astfel încât să includă măsuri de îmbunătățire a guvernanței transportului urban și a celui interurban; subliniază faptul că aplicarea sistemelor de transport inteligente (STI) va avea o contribuție semnificativă la creșterea eficienței energetice, a siguranței și a securității sectorului transporturilor și invită Comisia și statele membre să asigure punerea în aplicare coordonată și eficientă a STI la nivelul Uniunii în general și în special în zonele urbane;

19. invită Comisia și statele membre să investească în STI care oferă servicii inovatoare legate de diferite moduri de transport, de gestionarea traficului, precum și de rețele de transport mai bine coordonate și mai „inteligente”;

20. consideră că politica de coeziune are un impact puternic atunci când ia forma unei abordări integrate, care include aspecte precum transportul (co-modalitatea), destinația dată terenurilor și protejarea naturii, protejarea climei, reducerea zgomotului și eficiența energetică;

21. subliniază potențialul fondurilor structurale și al Fondului de coeziune de a completa programul privind TEN-T, în special în zonele urbane, deplânge însă lipsa de coordonare dintre politica de coeziune și politica în domeniul transporturilor; invită statele membre să utilizeze mai mult resursele disponibile; regretă lipsa de claritate și de informații în ceea ce privește procesul în desfășurare de punere în aplicare a proiectelor;

22. consideră că orașele reprezintă centrele principale ale TEN-T și, în conformitate cu articolul 170 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, au un rol esențial în ceea ce privește coeziunea teritorială, economică și socială; invită Comisia să stabilească în mod clar, în cadrul următoarei revizuiri a strategiei privind TEN-T, care sunt legăturile dintre orașele-centre respective și porturile, aeroporturile și centrele logistice ale acestora;

23. invită Comisia să utilizeze formule inovatoare cu adevărat eficiente de finanțare a infrastructurii și sistemelor de transport [obligațiuni europene, „golden rule” (regula de aur), etc.] și solicită din nou ca bugetul alocat TEN-T să fie majorat.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	1.12.2010
Rezultatul votului final	+: –: 0:	33 1 0
Membri titulari prezenți la votul final	Inés Ayala Sender, Georges Bach, Izaskun Bilbao Barandica, Antonio Cancian, Michael Cramer, Christine De Veyrac, Ismail Ertug, Carlo Fidanza, Knut Fleckenstein, Mathieu Grosch, Juozas Imbrasas, Dieter-Lebrecht Koch, Werner Kuhn, Jörg Leichtfried, Eva Lichtenberger, Marian-Jean Marinescu, Hella Ranner, Vilja Savisaar-Toomast, Debora Serracchiani, Brian Simpson, Keith Taylor, Silvia-Adriana Țicău, Giommaria Uggias, Thomas Ulmer, Dominique Vlasto, Artur Zasada, Roberts Zīle
Membri supleanți prezenți la votul final	Zigmantas Balčytis, Philip Bradbourn, Spyros Danellis, Dominique Riquet, Joachim Zeller, Janusz Władysław Zemke
Membri supleanți (articolul 187 alineatul (2)) prezenți la votul final	David-Maria Sassoli

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	26.5.2011
Rezultatul votului final	+: –: 0:	36 0 2
Membri titulari prezenți la votul final	François Alfonsi, John Bufton, Alain Cadec, Salvatore Caronna, Francesco De Angelis, Tamás Deutsch, Elie Hoarau, Danuta Maria Hübner, Juozas Imbrasas, María Irigoyen Pérez, Seán Kelly, Mojca Kleva, Constanze Angela Krehl, Petru Constantin Luhan, Ramona Nicole Mănescu, Riikka Manner, Iosif Matula, Erminia Mazzoni, Jan Olbrycht, Wojciech Michał Olejniczak, Markus Pieper, Tomasz Piotr Poręba, Georgios Stavrakakis, Nuno Teixeira, Michael Theurer, Michail Tremopoulos, Lambert van Nistelrooij, Kerstin Westphal
Membri supleanți prezenți la votul final	Karima Delli, Cornelia Ernst, Karin Kadenbach, James Nicholson, Maurice Ponga, Elisabeth Schroedter, László Surján, Patrice Tirolien, Derek Vaughan, Sabine Verheyen