RAPORT referitor la recomandarea Consiliului privind numirea unui membru în cadrul Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene
10.10.2011 - (14862/2011 – C7‑0312/2011 – 2011/0806(NLE))
Comisia pentru afaceri economice și monetare
Raportoare: Sharon Bowles
PROPUNERE DE DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
privind recomandarea Consiliului privind numirea unui membru în cadrul Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene
(14862/2011 – C7‑0312/2011 – 2011/0806(NLE))
(Procedura de consultare)
Parlamentul European,
– având în vedere Recomandarea Consiliului din 4 octombrie 2011 (14862/2011)[1],
– având în vedere articolul 283 alineatul (2) al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliul European (C7‑0312/2011),
– având în vedere articolul 109 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A7-0337/2011),
A. întrucât, prin scrisoarea din 4 octombrie 2011, Consiliul European a consultat Parlamentul European cu privire la numirea lui Jörg Asmussen ca membru în cadrul Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene pentru un mandat de opt ani începând cu 1 noiembrie 2011;
B. întrucât Comisia pentru afaceri economice și monetare din cadrul Parlamentului a evaluat calificările candidatului propus, în special în ceea ce privește condițiile prevăzute la articolul 283 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și, astfel cum decurge din articolul 130 din TFUE, imperativul independenței totale a Băncii Centrale Europene și întrucât, în cadrul acestei evaluări, comisia a primit din partea candidatului un curriculum vitae, precum și răspunsurile sale la întrebările scrise care i-au fost adresate;
C. întrucât comisia a organizat apoi, la 10 octombrie 2011, o audiere de o oră și jumătate a candidatului, în cursul căreia acesta a făcut o declarație introductivă și apoi a răspuns la întrebările adresate de membrii comisiei,
1. emite un aviz favorabil privind numirea lui Jörg Asmussen ca membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene;
2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie Consiliului European, Consiliului, precum și guvernelor statelor membre.
- [1] JO L 0, 0.0.0000, p. 0.
ANEXA (1): CURRICULUM VITAE AL LUI JÖRG ASMUSSEN
Curriculum Vitae
Jörg Asmussen
Născut la Flensburg în 1966.
Secretar de stat în cadrul Ministerului Federal german de Finanțe
Carieră
Din iulie 2008 Secretar de stat în cadrul Ministerului Federal german de Finanțe, responsabil de:
- Direcția generală I (Politică fiscală și afaceri macroeconomice)
- Direcția generală VII (Politica piețelor financiare)
- Direcția generală E (Politica europeană)
Martie 2003 - Șef al Direcției generale VII
iunie 2008 Politica piețelor financiare
Octombrie 2002 - Șef al Direcției E A
februarie 2003 Responsabil de aspectele centrale ale afacerilor europene;
Aspecte financiare generale legate de afacerile europene
Iulie 1999 - Șef de cabinet al ministrului și consilier
octombrie 2002 al ministrului federal de finanțe
1998 - 1999 Consilier al secretarului de stat
Responsabilitățile secretarului de stat includ afaceri europene, chestiuni monetare și de credit și politică financiară și monetară internațională
1996 -1998 Funcționar în divizia pentru dezvoltare economică și monetară internațională, Fondul Monetar Internațional și summituri economice
Din anul 1996 Ministerul Federal de Finanțe
1994 - 1996 Gestionar de proiecte în domeniul politicii europene economice, sociale și
în domeniul pieței muncii la Institut für Sozialforschung und Gesellschaftspolitik GmbH, un institut de cercetări sociologice din Köln.
Afilieri profesionale și alte responsabilități
- Membru în Comitetul economic și financiar al UE și în grupul de lucru Eurogrup
- Reprezentant al Germaniei pe probleme de finanțe în cadrul G7 și G20
- Membru în Comitetul pentru stabilitate financiară
- Guvernator supleant în cadrul Băncii Mondiale
- Guvernator supleant în cadrul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare
- Președinte al Consiliului General al Autorității federale de supraveghere financiară din Germania
- Membru în consiliul de supraveghere din cadrul Deutsche Telekom AG
- Membru în consiliul de supraveghere din cadrul Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit (GIZ)
- Reprezentant supleant al Germaniei la reuniunile Sherpa G20
- Președinte al grupului de lucru al G20 pentru Sistemul Monetar Internațional (SMI)
- Forumul Economic Mondial: Membru în comitetul director pentru proiectul privind viitorul Sistemului Monetar Internațional
- Membru în Grupul de administratori ai principiilor pentru fluxuri stabile de capital și restructurare echitabilă a datoriei
Educație
1991 - 1992 Master în Business Administration la Universitatea Bocconi din Milano
1988 - 1994 Studii de economie la Universitatea din Gießen și la
Universitatea din Bonn Calificarea: Diplom-Volkswirt (diplomă în economie); specializarea: politică monetară
ANEXA (2): RĂSPUNSURILE LUI JÖRG ASMUSSEN LA ÎNTREBĂRILE COMISIEI
A. Experiența personală și profesională
1. Vă rugăm să subliniați principalele aspecte ale experienței dvs. profesionale în domeniul monetar, financiar și de afaceri.
Prin diferitele funcții pe care le-am ocupat de-a lungul carierei mele profesionale, am fost implicat în diferite aspecte din domeniul monetar, financiar și de afaceri.
Înainte de mă alătura Ministerului de Finanțe german, am lucrat ca manager de proiect la Institut für Sozialforschung und Gesellschaftspolitik GmbH din Köln, un institut de cercetare și consultanță. Am gestionat proiecte PHARE derulate în țări aflate în proces de aderare din Europa de Est și din zona baltică. Primul post ocupat în Ministerul de Finanțe (1996‑1998) a fost în cadrul departamentului pentru economie mondială, FMI și G7, în perioada crizei asiatice. Între 1999 și 2002, am ocupat funcția de consilier al secretarului de stat, ulterior fiind numit șef de cabinet și director al biroului ministrului. În octombrie 2002, am preluat o subdirecție din cadrul Direcției pentru politici europene, iar în 2003 am fost promovat în funcția de director general al Direcției pentru politica din domeniul piețelor financiare, pe care am condus-o timp de peste cinci ani.
De la numirea mea ca secretar de stat în Ministerul de Finanțe în iulie 2008, am avut ample responsabilități în domeniul monetar, financiar și de afaceri. În prezent, am în subordinea mea trei direcții (dintr-un total de nouă):
Direcția I – politică fiscală și afaceri macroeconomice, politică internațională financiară și monetară – reprezintă grupul de reflecție intern pentru politică economică al Ministerului, fiind însă responsabil și pentru sarcini operaționale, precum alocarea de fonduri din pachetul de stimuli în 2009 și administrarea sistemului de garantare federal. Printre responsabilitățile subdirecției internaționale se numără procesul derulat de miniștrii de finanțe ai G7 și G20, afaceri legate de FMI, relațiile bilaterale din afara Europei, băncile de dezvoltare multilaterală și restructurarea datoriilor.
Direcția VII – politica din domeniul pieței financiare – are ca obiect de activitate reglementarea piețelor financiare în domeniul bancar, al asigurărilor și al administrării activelor și valorilor mobiliare la nivel internațional (CSF și G20), european și național. Direcția VII este responsabilă, totodată, de supravegherea Agenției federale a datoriilor (Finanzagentur), Grupul bancar KfW, Agenția federală pentru stabilizarea pieței financiare (FMSA) și Autoritatea federală de supraveghere financiară.
Direcția E – politică europeană – este principala direcție responsabilă de abordarea tuturor aspectelor legate de actuala criză a datoriilor suverane în unele țări periferice din zona euro, având totodată ca obiect de activitate Uniunea monetară europeană, inclusiv aspecte legate de BCE și de relațiile bilaterale în Europa. De asemenea, Direcția E tratează toate chestiunile bugetare legate de politica europeană și Banca Europeană de Investiții (BEI).
Din noiembrie 2009 până în ianuarie 2011, am condus și subdirecția pentru participații federale, axată pe bunuri imobiliare federale și însărcinată cu responsabilitățile post-Treuhandanstalt (agenție de privatizare).
Totodată, am deținut diferite mandate în consiliile de supraveghere ale unor consorții și agenții federale. În prezent, fac parte din consiliul de supraveghere al societății Deutsche Telekom AG și al societății Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit GmbH (GIZ – agenția guvernului federal pentru cooperare și dezvoltare economică). Prezidez comisia interministerială de coordonare a Agenției federale pentru stabilizarea piețelor financiare (FMSA), care a fost înființată la sfârșitul anului 2008 în cadrul planului Germaniei de salvare a băncilor. Comisia de coordonare este factor de decizie politică în domeniul stabilizării pieței financiare și al restructurării băncilor. Sunt președintele Consiliului general al Autorității federale de supraveghere financiară a Germaniei (BaFin) și membru în comisia guvernamentală de experți pentru afaceri bursiere (Börsensachverständigenkommission).
Încă din 2002, când am devenit șeful unei subdirecții, mi-au fost încredințate responsabilități administrative semnificative legate de organizarea ministerului, personal și buget. Cele trei direcții aflate în domeniul meu de responsabilitate cuprind șapte subdirecții, alcătuite din 43 de departamente și având aproximativ 370 de angajați.
2. Vă rugăm să subliniați principalele aspecte din experiența dvs. europeană și internațională.
Încă de la începutul carierei mele profesionale, am activat într-un context european și/sau internațional. Pentru detalii, vă rog să consultați întrebarea nr. 1.
Începând cu 2003 - când am devenit director general pentru politica privind piețele financiare (care, în acea perioadă, includea subdirecția pentru politică internațională financiară și monetară) - și, într-o și mai mare măsură de la numirea mea în funcția de secretar de stat în 2008, am fost membru în diferite comisii europene și internaționale la nivel înalt și reprezint Germania având, în particular, următoarele funcții:
- membru în grupul înalților funcționari din sectorul financiar al țărilor G7 („G7 Deputies”),
- membru în grupul înalților funcționari din sectorul financiar al țărilor G20 („G20 Deputies”),
- reprezentant al Cancelarului federal în grupul Sherpa al G20 în 2011,
- membru în Comitetul economic și financiar (CEF),
- membru în grupul de lucru privind moneda euro (EWG),
- membru în consiliul de directori al Fondului european de stabilitate financiară (FESF)
- membru al Consiliului pentru stabilitate financiară (CSF), membru în comisia permanentă a CSF pentru punerea în aplicare a standardelor,
- Guvernator supleant al Băncii Mondiale
- Guvernator supleant al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD)
- membru al Grupului de lucru nr. 3 al OCDE
În calitate de director general al direcției pentru politica din domeniul piețelor financiare, am fost membru în Comitetul pentru servicii financiare și, în perioada 2003-2004, am prezidat un grup de lucru ad-hoc pentru integrare financiară.
L-am însoțit pe ministrul de finanțe german la reuniunile ministeriale ale Eurogrupului, ECOFIN, BEI, BERD, G7, G8 și G20, precum și la reuniunile Comitetului Financiar și Monetar Internațional din cadrul FMI, reprezentându-l frecvent în cadrul acestor reuniuni atunci când domnia sa nu a putut participa.
În calitate de director general al direcției pentru politica privind piața financiară, am fost responsabil pentru relațiile bilaterale cu toate țările din afara UE, în mod special cu SUA, China și țările africane. Mandatul meu ca secretar de stat a inclus toate relațiile bilaterale ale ministerului de finanțe în interiorul și în exteriorul Europei. Activitatea mea s-a concentrat, bineînțeles, asupra statelor membre ale UE dar, în măsura în care timpul a permis-o, am continuat să cultiv relații strânse în special cu SUA și țările africane.
În 2011, am devenit copreședinte al Grupului de lucru al G20 (format din funcționari ai trezoreriilor și bancheri provenind de la băncile centrale) privind reforma sistemului monetar internațional. Sunt membru în consiliul director al proiectului Forumului economic mondial privind viitorul sistemului monetar internațional și am fost numit în Consiliul de administrație al principiilor pentru fluxuri de capital stabile și restructurarea echitabilă a datoriilor.
3. Vă rugăm să subliniați principalele aspecte ale parcursului dvs. universitar și cele mai relevante publicații din domeniul politicii monetare și financiare și al reglementărilor financiare.
Între 1988 și 1994, am studiat economia la Universitatea din Gießen și la Universitatea din Bonn și am urmat o specializare în politica monetară și cea a cursului schimb la Institutul pentru politici economice internaționale din Bonn. Am obținut diploma de Master la Bonn, cu o teză tratând „Implicațiile inflației asupra creșterii – o analiză teoretică și empirică” („Die Implikationen von Inflation für Wachstum – eine theoretische und empirische Analyse”). În perioada 1991-1992 am participat la un program MBA la Scuola di Direzione Aziendale a Universității Bocconi din Milano, Italia, unde m-am specializat în strategie și organizare.
Am publicat următoarele articole și contribuții:
- Asmussen, Jörg; Bruch, Eva: Nobelpreis für die Spieltheorie: Die Methoden der Spieltheorie und ihre Anwendung auf Arbeitsmarktfragen, 1995
- Asmussen, Jörg; Schneider, Carsten: Haushaltskonsolidierung heißt Gerech-tigkeit für kommende Generationen, 2002
- Asmussen, Jörg: Rating-Agenturen und Finanzaufsicht;
Betriebswirtschaftliche Forschung und Praxis, Heft 3/2005
- Asmussen, Jörg; Mai, Stefan; Nawrath, Axel: Zur Weiterentwicklung der EU-Finanzmarktintegration; Zeitschrift für das gesamte Kreditwesen 4/2004
- Asmussen, Jörg: Ein Jahr Pfandbriefgesetz aus Sicht des Bundesministeri-ums der Finanzen;
Immobilien & Finanzierung, Juli 2006
- Asmussen, Jörg: Verbriefungen aus Sicht des Bundesfinanzministeriums;
Zeitschrift für das gesamte Kreditwesen 19/2006
- Asmussen, Jörg: Politische Antworten auf die Finanzmarktkrise;
Neue Gesellschaft Frankfurter Hefte 11/08
- Asmussen, Jörg: Politische Antworten auf die Finanzmarktkrise;
WPg - Die Wirtschaftsprüfung 15. November 2008
- Asmussen, Jörg: Der Pfandbrief - eine Stütze des deutschen Finanzsystems;
Immobilen & Finanzierung 23 - 2008
- Asmussen, Jörg: Mastering Global Financial Crises: A German Perspective;
The Washington Quarterly, July 2009
- Asmussen, Jörg: Finanz- und wirtschaftspolitische Herausforderungen für Deutschland und Europa;
ifo Schnelldienst 4/10, 26. Februar 2010
- Asmussen, Jörg: Die KfW als Partner des Bundes und der Wirtschaft in der Krise;
Unternehmermagazin 3/2010, Juni 2010
- Asmussen, Jörg: Restrukturierungsverfahren für Kreditinstitute;
Die Wirtschaftsprüfung 13/2010, 1. Juli 2010
- Asmussen, Jörg: Neue Eigenkapital- und Liquiditätsvorschriften;
VDMA-Nachrichten, Oktober 2010
- Asmussen, Jörg: Die Verhandlungsziele der Bundesregierung bei der EU-Umsetzung von Basel III;
Recht der Finanzinstrumente 2/2011, 21. März 2011
- Asmussen, Jörg: Umbruch im Weltwährungssystem: Sollte die Zeit freier Wechselkurse beendet werden?;
ifo Schnelldienst 7/11, 8. April 2011
- Asmussen, Jörg: Position des BMF zur Reform der EU-Einlagensicherungsrichtlinie;
Zeitschrift für das gesamte Kreditwesen 15/2011, 1. August 2011
De asemenea, am publicat o serie de articole în ziare și, în prezent, lucrez la două contribuții pentru două compilații. Prima dintre acestea tratează tema monedei euro („The Euro: Past, Present and Future”) pentru un dicționar valutar, editat de Sara Eisen de la Bloomberg, care urmează să fie publicat de McGraw Hill la sfârșitul anului 2011. Cea de-a doua lucrare, despre criza financiară și țările în curs de dezvoltare, va apărea într-un compendiu privind ajutoarele pentru dezvoltare, care va fi publicat în anul 2012.
4. Care sunt cele mai importante decizii la care ați luat parte în activitatea dvs. profesională?
Am luat parte la multe decizii pe plan național, european și internațional cu privire la chestiuni economice și financiare. Cele mai importante au fost următoarele:
- De la izbucnirea crizei datoriei suverane în unele țări periferice din zona euro, am fost profund implicat în gestionarea crizei, participând, printre altele, la înființarea FESF, în procesul de reformă a guvernanței economice a zonei euro și pregătirea Mecanismului european de stabilitate (MES).
- Ca urmare a prăbușirii corporației Lehman Brothers în toamna anului 2008, împreună cu Jens Weidmann, care lucra, la acea vreme, în biroul cancelarului, am coordonat răspunsul german la criza financiară, atribuție materializată, printre altele, prin stabilizarea băncii Hypo Real Estate (HRE), elaborarea proiectului de lege privind stabilizarea pieței financiare și înființarea Fondului de stabilizare a piețelor financiare, devenit, mai târziu, agenție (SoFFin/FMSA), prezidând, ulterior, comitetul director interministerial al acesteia. În această calitate, am tratat cazurile WestLB și Commerzbank. A fost o sarcină care a presupus o acțiune nu doar la nivel național, ci și european (prin aspectele legate de ajutorul de stat), precum și o coordonare internațională a răspunsului.
- Pentru a contracara propagarea crizei financiare asupra economiei reale, în 2009, guvernul german a decis să creeze un pachet de stimulente economice. Am fost implicat personal în conceperea și implementarea acestuia, fiind membru al comitetului director interministerial al așa-numitului fond pentru Germania (Deutschlandfonds). Salvarea filialei germane a General Motors, Opel, s-a numărat printre proiectele de care m-am ocupat.
- Până în prezent, am participat la toate summiturile liderilor G20 privind în special agenda de redresare financiară și reformă după criza financiară, pregătind lucrările în acest sens. Printre alte summituri importante la care am participat anterior se numără summitul G8 din 1999 de la Köln privind reducerea bilaterală a datoriilor și summitul G8 din 2005 de la Gleneagles privind Inițiativa multilaterală de reducere a datoriilor. La summitul G20 de la Seul, din 2010, am fost puternic implicat în elaborarea pachetului de reformă a FMI.
- În ceea ce privește reglementarea piețelor financiare, doresc să subliniez că, în timpul Președinției germane a Consiliului din 2007, am fost responsabil pentru elaborarea poziției Germaniei în negocierile la nivel european referitoare, de exemplu, la Directiva privind piețele instrumentelor financiare, Directiva privind ofertele publice de cumpărare și Directiva privind serviciile de plată. La nivel național, am condus, printre altele, procesul de implementare a proiectelor anterioare și a Basel II.
5. Aveți afaceri comerciale sau participații financiare sau alte angajamente care ar putea intra în conflict cu viitoarele dvs. atribuții și există alți factori pertinenți de ordin personal sau de altă natură de care Parlamentul trebuie să țină seama atunci când analizează candidatura dvs.?
Nu.
6. Cum vă veți păstra independența, având în vedere că veniți direct din departamentul dlui Schäuble?
Există un număr mare de bancheri de succes în băncile centrale care și-au început cariera în trezorerii sau în alte ministere și a căror independență în exercitarea atribuțiilor lor rămâne incontestabilă. În Germania, avem exemplele edificatoare ale lui Hans Tietmeyer și Jürgen Stark sau, pentru a da un exemplu foarte recent, îl voi invoca pe Jens Weidmann, președintele Bundesbank, care a preluat mandatul după activitatea desfășurată la biroul Cancelarului. Un alt exemplu recent este cel al lui Klaas Knot, care a devenit Guvernatorul De Nederlandsche Bank în iulie 2011, venind, la rândul său, din ministerul de finanțe neerlandez. La nivel european mă gândesc la Jean-Claude Trichet și Mario Draghi. Însă trecerea de la o funcție guvernamentală la o bancă centrală nu este neobișnuită nici în afara spațiului european, exemple recente în acest sens fiind Guvernatorul Băncii Canadei și viceguvernatorul său, Mark Carney și Tiff Macklem. Un alt exemplu este Lesetja Kganyago de la Reserve Bank din Africa de Sud.
Am convingerea că, în exercitarea oricărei funcții publice, este esențial ca persoana responsabilă să îmbrățișeze fără rezerve mandatul instituției, contextul instituțional și fundalul istoric și cultural al instituției. Personal, sunt foarte familiarizat cu toate aceste aspecte ale BCE ca instituție, având în vedere că am colaborat îndeaproape cu BCE și personalul BCE în cadrul diferitelor grupuri, comisii și reuniuni încă de la înființarea sa și chiar anterior, când am cooperat cu Institutul Monetar European. Dacă voi deveni membru în Comitetul executiv al BCE, loialitatea mea se va manifesta exclusiv față de euro și de BCE.
7. Care ar fi obiectivele principale pe care le veți avea în vedere pe parcursul mandatului dvs. la Banca Centrală Europeană?
Principiul director va fi mandatul BCE conferit de tratat, și mă refer în special la obiectivele și sarcinile BCE. Cu alte cuvinte, obiectivul esențial este menținerea stabilității prețurilor și, fără a aduce atingere stabilității prețurilor, sprijinirea politicilor economice generale ale Uniunii. Aș dori, totodată, să subliniez sarcina BCE de a contribui la stabilitatea sistemului financiar, un alt obiectiv fundamental prevăzut în tratat.
Voi activa în totală independență, în conformitate cu mandatul BCE stabilit prin tratat, acționând în interesul general al cetățenilor Uniunii Europene și în special al zonei euro în ansamblu. Sunt pe deplin conștient de faptul că niciun membru al Comitetului executiv al BCE nu ar trebui să acționeze ca agent al statului membru din care provine.
Prețuiesc competența, claritatea, coerența și credibilitatea.
B. Politica monetară a BCE
8. Care este opinia dvs. despre politica monetară, astfel cum a fost pusă în aplicare de Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) în ultimii 12 ani? Ce schimbări ați promova, dacă este cazul?
Tratatul acordă BCE mandatul de a menține stabilitatea prețurilor în zona euro pe termen mediu. Dacă analizăm rata medie a inflației din momentul în care BCE a început să conducă politica monetară, singura concluzie care se impune este că BCE s-a achitat cu succes de sarcinile care îi revin. Rata medie a inflației din zona euro se menține la un nivel de aproximativ 2 %, comparativ cu o rată medie a inflației de aproximativ 3 % a mărcii germane în ultimii 30 de ani. Vorbim de un succes realizat în pofida numeroaselor turbulențe din zona euro, variind de la creșteri majore ale prețurilor la mărfurile de bază, la o presiune descendentă a inflației ca urmare a recesiunii economice mondiale extrem de grave.
Cel mai important lucru este însă credința puternică și încrederea deplină a publicului și a piețelor financiare că BCE își va realiza obiectivul. Anticipațiile inflaționiste au fost ancorate la un nivel compatibil cu obiectivul Consiliului guvernatorilor de a menține rate ale inflației inferioare, dar apropiate de 2 % pe termen mediu. Chiar și în timpul gravei crize economice, când, vreme de câteva luni, ratele inflației din zona euro au înregistrat tendințe negative, anticipațiile pe termen mediu privind inflația au rămas stabile și conforme cu obiectivul Consiliului guvernatorilor BCE. Avem astfel dovada gradului ridicat de credibilitate a politicii monetare a BCE, un atu esențial pentru o bancă centrală. Consider că nu există niciun motiv întemeiat pentru a schimba cursul acestei politici monetare de succes.
9. Se afirmă adesea că, în urma modificărilor structurale din economia mondială, inflația a trecut de la o inflație a prețurilor de consum la o inflație a prețurilor activelor. Pornind de la concluziile care s-au impus ca urmare a actualei crize, considerați că BCE ar trebui să ignore evoluția prețurilor activelor?
Reducerea nivelului și variabilității inflației prețurilor la bunuri și servicii este o realitate clară și stilizată care caracterizează ultimii 30 de ani de evoluții economice în întreaga lume. Un factor important care explică aceste evoluții este îmbunătățirea evidentă a calității instituțiilor de decizie politică, precum și acceptarea generală a stabilității prețurilor ca valoare socială care trebuie cultivată în interesul tuturor cetățenilor. Schimbările structurale, manifestate inclusiv prin globalizarea economiilor mondiale, au contribuit probabil la realizarea stabilității prețurilor, însă modul de elaborare a politicilor rămâne factorul esențial.
Politica monetară nu ar trebui însă să considere stabilitatea inflației prețurilor la bunuri și servicii ca fiind definitivă. O monitorizare strictă a tuturor evoluțiilor relevante se justifică pe deplin.
În același timp, criza financiară declanșată la mijlocul anului 2007 nu este decât ultimul episod, foarte grav, care confirmă cât de important este ca băncile centrale să monitorizeze evoluțiile prețurilor activelor. Am constatat că dezbaterea internațională legată de criza financiară și economică în mediul academic și în rândul responsabililor de politică economică a condus la o viziune foarte răspândită și proactivă asupra rolului statului și al băncilor centrale în aberațiile macroeconomice, în general, și în evoluțiile nefavorabile ale prețurilor activelor, în particular. Strategia de expectativă a fost evident ajustată sau, astfel cum formulează cu acuratețe profesorul Ottmar Issing: „Întrebarea ce e de făcut când o bulă explodează rămâne fără răspuns. Însă ar trebui să rămână doar în plan secundar, în cazul în care evoluția unei bule majore nu a putut fi prevenită în ciuda tuturor eforturilor.”
Nu este vorba despre a fixa prețurile anumitor active, ci mai curând despre a evita ca unele evoluții nefiabile ale prețurilor activelor să degenereze într-o adevărată criză financiară care, chiar și într-un viitor îndepărtat, ar fi susceptibilă de a submina capacitatea băncii centrale de a menține stabilitatea prețurilor și s-ar dovedi, astfel, mult prea scumpă din punctul de vedere al producției și al stabilității prețurilor.
Strategia politicii monetare a BCE nu integrează dinamica prețurilor activelor în deliberările politice ca obiectiv, ci mai curând ca indicatori directori ai viitoarelor activități economice prin impactul lor asupra bogăției, costurile de capital și pozițiile din bilanț ale diferitelor sectoare din zona euro. Totodată, orientarea pe termen mediu a politicii monetare a BCE permite luarea în considerare a unor riscuri la adresa stabilității financiare care, în mod normal, se dezvoltă într-un interval de timp mai lung comparativ cu alte șocuri economice. În particular, analiza monetară a BCE permite o observare a interacțiunilor dintre stabilirea prețurilor pe piețele activelor și crearea de credite și lichidități în sectorul financiar, nu în ultimul rând pentru că dezechilibrele financiare sunt adesea însoțite de o creștere monetară și a creditelor excesivă. Aceste informații contribuie la evaluarea generală pe care se întemeiază perspectivele pe termen mediu și lung ale BCE în ceea ce privește evoluțiile prețurilor.
În ansamblu, orientarea pe termen mediu a strategiei monetare a BCE și rolul esențial al analizei monetare, care face parte din cadrul mai amplu al BCE de elaborare de politici monetare orientate către stabilitate, garantează faptul că deciziile de politică monetară ale BCE țin seama de implicațiile dezechilibrelor financiare și neconcordanțele și efectele negative ale acestora.
10. Cum apreciați consecințele creșterii prețurilor la mărfurile de bază pentru politica monetară? Există vreo contradicție din punctul de vedere al politicii monetare între combaterea recesiunii și vigilența în ceea ce privește așteptările referitoare la inflație?
Pentru a răspunde la această întrebare este esențial să facem o distincție între efectele temporare și cele de durată ale creșterii prețurilor la mărfurile de bază și să stabilim dacă riscă să genereze un nou val de efecte secundare. Având în vedere orientarea pe termen mediu a politicii monetare, aceasta nu trebuie să joace un rol activ în cazul consecințelor temporare. Creșterea prețurilor la mărfurile de bază devine însă relevantă pentru politica monetară în condițiile în care se manifestă o tendință ascendentă constantă sau dacă efectele temporare inițiale se transformă într-un nou val de efecte secundare asupra inflației prețurilor de consum prin salarii și prețuri, precum și așteptări mai ridicate privind inflația. Acest lucru s-ar putea întâmpla prin indexarea salariilor și a prețurilor în funcție de inflația din trecut sau, în general, ar putea afecta așteptările în ceea ce privește inflația. În astfel de cazuri, se poate impune o ajustare a poziției BCE privind politica monetară, pentru a se reveni la o stabilitate a prețurilor și pentru a se menține constanța așteptărilor legate de inflație pe termen mediu.
În ceea ce privește cea de-a doua parte a întrebării, pe termen mai lung nu este posibil un compromis între creștere și inflație. Menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu este contribuția esențială și necesară pe care o poate aduce politica monetară la promovarea unei creșteri economice durabile și la crearea de locuri de muncă în economia zonei euro.
11. Ce părere aveți despre eterogenitatea condițiilor monetare din zona euro și impactul acesteia asupra politicii monetare unitare a BCE?
Un anumit grad de eterogenitate este firesc într-o uniune monetară. Actuala eterogenitate a condițiilor monetare din zona euro, și presupun că vă referiți la diferențele de inflație și creștere economică, este în principal consecința unei corecții a evoluțiilor macroeconomice nedurabile din câteva țări care au fost adesea caracterizate prin explozii ale prețurilor la active, deficite de cont curent și un sector bancar și privat îndatorat excesiv.
Politica monetară a BCE este orientată către stabilitatea prețurilor pe termen mediu în zona euro în ansamblul său. Efectele condițiilor specifice anumitor țări asupra politicii monetare apar doar în măsura în care astfel de evoluții afectează (sau sunt susceptibile de a afecta) evoluțiile la nivelul zonei euro ca urmare a propagării la alte țări prin canalul comercial evident, sau prin contagiune sau pierdere a încrederii, astfel încât să afecteze negativ stabilitatea prețurilor din zona euro pe termen mediu. Însăși existența unei politici monetare unice și, deci, a unei politici uniforme privind ratele dobânzilor în țările din zona euro nu permite utilizarea politicii monetare ca instrument de influențare a evoluțiilor specifice țărilor. Această sarcină revine altor politici economice și mă refer la o gamă largă de politici structurale și fiscale, precum și la politicile salariale.
12. Considerați că a existat o dependență excesivă a băncilor din zona euro de lichiditățile furnizate de BCE?
După cum știți, în octombrie 2008, ca răspuns la intensificarea crizei financiare cauzată de falimentul Lehman Brothers, BCE a introdus o serie de măsuri excepționale de politică monetară la nivel de bancă (având în vedere structura financiară a zonei euro), care au inclus proceduri de licitație cu rată fixă și alocare integrală în toate operațiunile de refinanțare. Aceste proceduri înseamnă că băncile din zona euro sunt libere să solicite un volum nelimitat de lichidități cu dobândă fixă din Eurosistem, cu condiția să fie în măsură să furnizeze garanții eligibile suficiente. În principiu, BCE nu evaluează o bancă în funcție de comportamentul acesteia în operațiunile de refinanțare, având în vedere că furnizarea de lichidități este una dintre sarcinile principale ale unei bănci centrale. În plus, datorită structurii sistemului financiar, cererea băncilor în astfel de operațiuni poate suferi fluctuații semnificative. În același timp, ca urmare a dificultăților legate de finanțarea externă, sistemele bancare din mai multe țări din zona euro prezintă momentan un nivel neobișnuit de dependență față de operațiunile BCE. În cazurile mai grave, aceste țări au instituit programe de ajustare economică care, în timp, ar trebui să conducă la reducerea graduală a cererii foarte mari de lichidități de la banca centrală manifestată de băncile acestor țări. Consiliul guvernatorilor BCE monitorizează îndeaproape situația, cu scopul de a se asigura că sprijinul oferit prin lichidități nu subminează punerea în aplicare a politicii monetare, fixând pe piețele monetare rate ale dobânzilor pe termen scurt care sunt în conformitate cu politica monetară.
13. Fără a aduce atingere obiectivului privind stabilitatea prețurilor, cum ar trebui BCE, din punctul dvs. de vedere, să își îndeplinească obligațiile secundare ce îi revin în temeiul tratatului (să contribuie la creșterea economică și la ocuparea deplină a forței de muncă) și ce instrumente ar putea folosi BCE pentru a-și îndeplini aceste obligații?
Există un consens larg asupra faptului că menținerea stabilității prețurilor reprezintă contribuția esențială pe care o poate aduce politica monetară la creșterea economică durabilă și la crearea de locuri de muncă. Faptul că o bancă centrală nu poate influența în mod durabil creșterea economică modificând oferta de bani este astăzi un principiu incontestabil. Stabilitatea prețurilor, de pildă, îmbunătățește transparența prețurilor relative, reduce primele de risc asociate inflației din ratele dobânzilor și reduce denaturarea sistemelor fiscale și de securitate socială. Așadar, stabilitatea prețurilor reprezintă contribuția cea mai importantă pe care o poate aduce politica monetară la realizarea unui mediu economic favorabil și la obținerea unui nivel ridicat de ocupare a forței de muncă. Pe scurt: stabilitatea prețurilor este fundamentul creșterii. Articolul 127 din Tratatul privind funcționarea UE conferă Eurosistemului obiectivul principal de menținere a stabilității prețurilor. Stabilitatea prețurilor nu este, prin urmare, doar obiectivul principal al politicii monetare a BCE, ci și un obiectiv al UE în ansamblu. Consiliul guvernatorilor BCE a stabilit o valoare numerică de referință clară pentru realizarea stabilității prețurilor. Acesta vizează menținerea ratei inflației la un nivel inferior, dar apropiat de 2 % pe termen mediu și a realizat pe deplin acest obiectiv încă de la început.
Fără a aduce atingere obiectivului legat de stabilitatea prețurilor, tratatul prevede obligații secundare ale BCE, menite să sprijine politicile economice generale ale Uniunii, creșterea economică echilibrată și ocuparea deplină a forței de muncă numărându-se printre acestea. Tratatele stabilesc astfel o ierarhie clară a obiectivelor asumate de Eurosistem, care evidențiază faptul că o realizare credibilă a stabilității prețurilor promovează stabilitatea macroeconomică generală, care protejează cel mai bine economia de consecințele unor șocuri neașteptate. În timpul crizei financiare, politica monetară a reacționat, de altfel, la șocurile economice și financiare orientându-se pe termen mediu în mod adecvat spre garantarea unei ancorări solide a așteptărilor legate de inflație și spre stabilizarea evoluțiilor macroeconomice. BCE a oferit un sprijin permanent economiei, reușind să-și flexibilizeze politica monetară fără a submina perspectivele pe termen mediu pentru stabilitatea prețurilor, ancorând astfel ferm anticipațiile inflaționiste pe termen mediu.
14. Ce părere aveți despre „pachetul de guvernanță economică” recent adoptat? Ce alte măsuri considerați că ar fi necesare pentru a consolida guvernanța economică în UE?
Salut recenta adoptare a pachetului de guvernanță economică care a venit la un an după publicarea propunerilor legislative ale Comisiei și a transmis un semnal pozitiv de încredere cetățenilor UE și piețelor financiare, semnal deosebit de important în situația actuală. Măsurile convenite reprezintă, fără îndoială, o evoluție în direcția corectă a unei supravegheri economice consolidate și extinse. Esențială este acum aplicarea riguroasă nu doar a literei, ci și a spiritului noii legislații și al declarațiilor conexe (precum regula „aplică sau explică”). Condiția necesară este ca toate autoritățile naționale relevante să adopte normele convenite. Clauza de revizuire inclusă în legislație va constitui o oportunitate de a aprofunda consolidarea guvernanței economice în UE și în zona euro, permițând fortificarea sistemului bazat pe norme și corectarea anumitor puncte slabe care încă caracterizează guvernanța economică.
În scopul de a continua consolidarea guvernanței economice, statele membre trebuie să pună în aplicare cadre fiscale naționale solide, de tipul limitărilor datoriilor din constituțiile naționale. Consolidarea guvernanței zonei euro implică totodată o serie de alte reforme, printre care se numără numirea unui președinte permanent al CEF/EWG. De asemenea, angajamentele asumate prin Pactul Euro Plus și Strategia Europa 2020 ar putea fi consacrate în legislația secundară, devenind astfel obligatorii din punct de vedere juridic sub forma unui „Pact european de competitivitate”. La fel de important pentru consolidarea potențialului de creștere al UE este progresul în punerea în aplicare a pieței unice, în special în domeniul serviciilor. În cele din urmă, progresele înregistrate în crearea uniunii economice ar fi incomplete în absența unor măsuri suplimentare vizând realizarea unei dimensiuni europene mai ample în reglementarea și supravegherea piețelor financiare din UE, și în special din zona euro, mai ales în ceea ce privește instrumentele de gestionare a crizei financiare (fonduri de soluționare a situației băncilor neviabile, scheme de garantare). Uniunea economică trebuie să fie însoțită de progrese corespunzătoare către o uniune politică și fiscală mai integrată, care presupune modificarea tratatelor.
15. Ce roluri, relații și provocări prevedeți pentru BCE și pentru viitorul Mecanism european de stabilitate?
Mecanismul european de stabilitate (MES) și Banca Centrala Europeană (BCE) au mandate diferite. MES va fi activat dacă se va dovedi indispensabil pentru protejarea stabilității zonei euro în ansamblu, oferind, sub rezerva unei condiționări adecvate, sprijin pentru realizarea stabilității în beneficiul membrilor MES și, ca atare, va fi caracterizat printr-o amplă orientare macrofinanciară. BCE este însărcinată cu realizarea obiectivului esențial de menținere a stabilității prețurilor în zona euro pe termen mediu. Mandatele BCE și MES sunt, așadar, complementare, nu în ultimul rând pentru că stabilitatea prețurilor este o condiție necesară pentru o amplă stabilitate macrofinanciară.
Totodată, Tratatul privind MES specifică implicarea BCE în Mecanismul European de stabilitate (MES) în patru domenii principale.
În primul rând, în urma unei solicitări de asistență financiară din partea unui stat membru din zona euro, BCE va lua legătura cu Comisia și cu FMI pentru a evalua dacă există un risc pentru stabilitatea financiară a zonei euro în ansamblu care să justifice activarea MES.
În al doilea rând, dacă activarea MES este justificată, BCE va lua legătura cu Comisia și cu FMI pentru a evalua nevoile financiare reale ale statului membru în chestiune.
În al treilea rând, personalul BCE va contribui, acolo unde este necesar, cu expertiza sa tehnică la negocierea Memorandumurilor de înțelegere conținând condițiile adecvate de politică, precum și la procesul ulterior de monitorizare și punere în aplicare a unui astfel de Memorandum de înțelegere.
În al patrulea rând, în conformitate cu concluziile summitului zonei euro de la 21 iulie, se preconizează ca activarea intervențiilor secundare pe piață ale MES să se producă pe baza unei analize a BCE care identifică pe piața financiară circumstanțe și riscuri excepționale la adresa stabilității financiare.
Este de așteptat ca valorile mobiliare emise de MES să întrunească criteriile necesare garanțiilor eligibile pentru operațiunile BCE privind politica monetară, așa cum se întâmplă în cazul FESF. Având în vedere însă interzicerea finanțării monetare prevăzută în articolul 123 din TFUE, MES nu va constitui o contrapartidă eligibilă pentru operațiunile BCE privind politica monetară.
Obiectivul principal al BCE este și rămâne menținerea stabilității prețurilor în zona euro. Orice activitate legată de funcționarea MES are o natră auxiliară și de asistență și va fi întreprinsă de BCE cu condiția clară a înțelegerii depline că nu trebuie să aducă atingere îndeplinirii mandatului BCE, astfel cum a fost prevăzut în tratatele UE.
16. Recent s-a vehiculat ideea de a implica BCE în controlarea operațiunilor FESF. Care este opinia dvs. cu privire la acest aspect?
Există un consens larg asupra faptului că resursele FESF ar trebui utilizate cât mai eficient cu putință. Acest fapt servește dublului obiectiv de maximizare a beneficiilor pentru întreaga zonă euro asociat cu fiecare euro care este cheltuit în cadrul oricărui program național, protejând, în același timp, banii contribuabilului european pe parcursul procesului. În acest sens, este, de asemenea, esențial ca guvernele să pună rapid în aplicare noile instrumente ale FESF conform deciziei șefilor de state și de guverne din 21 iulie. Este important ca FESF să dispună de capacitatea de a-și îndeplini de o manieră efectivă și eficientă funcția de protector al stabilității financiare.
În ceea ce privește implicarea BCE în controlarea FESF, după părerea mea, ar trebui să fie clar faptul că BCE va adera întotdeauna atât la spiritul, cât și la dimensiunea legală a interzicerii finanțării monetare, cuprinsă în tratat.
Având în vedere că unicul scop al FESF este finanțarea statelor membre din zona euro aflate în dificultate, implicarea BCE într-o astfel de finanțare ar contraveni interzicerii finanțării monetare în temeiul articolului 123 din TFUE. Însă, indiferent de aceste aprecieri juridice, finanțarea FESF prin intermediul BCE va fi percepută ca o încălcare de către BCE a spiritului dispozițiilor din tratat, fapt ce constituie un risc grav la adresa credibilității și reputației BCE. Prin percepția că politica monetară ar putea fi subjugată intereselor politicii fiscale, ar fi trădat principiul-cheie care a constituit standardul cadrelor politicii monetare a sistemului bancar central modern - acela al independenței băncii centrale - iar abilitatea autorităților monetare de a asigura stabilitatea prețurilor ar fi astfel compromisă.
17. Ce implicații ar avea emiterea de euroobligațiuni pentru guvernarea economică în zona euro?
Noțiunea de euroobligațiuni constituie un termen ce cuprinde o varietate de idei diferite. Propunerile pentru euroobligațiuni diferă, printre altele, în funcție de structura garanțiilor, structura capitalului și structura guvernării, prin urmare implicațiile pentru guvernanța economică nu sunt uniforme în fiecare caz.
Acestea fiind spuse, toate propunerile cu privire euroobligațiuni implică emisiuni cu titlu de creanță comune între statele membre aflate în zona euro și o anume formă de garanție mutuală. Acolo unde această garanție este solidară, aceasta ar fi interzisă de tratat în forma actuală. În termeni mai generali, astfel de garanții mutuale reduc în mod necesar stimulentele unor (macro) politici fiscale sănătoase ale țărilor participante. Este esențial ca structura de guvernare a unui astfel de sistem să asigure că aceste efecte de slăbire a stimulentelor vor fi complet îndepărtate prin intermediul altor mecanisme. Propunerile actuale nu par să asigure astfel de cadre compatibile cu stimulentele fără a aduce modificări substanțiale a structurii de guvernare a UE (inclusiv schimbări ale tratatului). Mai mult decât atât, în măsura în care o astfel de emisiune ar egaliza dobânzile între statele membre participante, s-ar crea o subvenție implicită între statele solide și statele mai puțin solide din punct de vedere fiscal, slăbind și mai mult stimulentele pentru o disciplină fiscală în cadrul UEM.
18. Sunteți de părere că BCE ar avea nevoie de alte instrumente noi pentru a putea face față crizei din zona euro?
Înainte de toate, permiteți-mi să afirm că BCE a asigurat sistemului bancar din zona euro un sprijin excepțional sub formă de lichidități pe parcursul crizei financiare și este hotărâtă să continue să facă acest lucru atâta timp cât este nevoie de sprijin. Începând cu octombrie 2008, băncile aflate în zona euro au posibilitatea de a obține, în schimbul unor titluri de valoare eligibile ca garanții și în schimbul unei rate fixe, sume nelimitate de lichidități ale băncii centrale (la fiecare operațiune de refinanțare a BCE în cazul scadențelor ce variază de la o săptămână până la trei săptămâni, cum se întâmplă în prezent). Această procedură de licitație cu rată fixă și alocare integrală asigură băncilor în mod eficient o asigurare împotriva riscurilor de lichidități la costuri relativ reduse. În circumstanțele actuale, o astfel de asigurare este foarte solicitată și obținerea acesteia pe piețele interbancare este fie extrem de costisitoare, fie imposibilă.
Subliniind natura temporară a acestui instrument, BCE a declarat deja că această măsură va fi disponibilă atâta timp cât va fi necesar, însă cel puțin până la începutul anului 2012. BCE revizuiește situația generală în mod constant.
În cele din urmă, în măsura în care problemele actuale de pe piețele financiare din zona euro excedează constrângerile ce privesc lichiditățile băncilor solvabile și se referă mai degrabă la probleme de solvabilitate, trebuie căutate soluții și din alte părți, în special de la guvernele care trebuie să asigure măsuri de sprijin pentru recapitalizare, în conformitate cu rezultatele obținute în urma recentelor teste de stres, în cazul în care nu se poate obține o finanțare pe piață pentru băncile aflate în discuție. Cu toate acestea, cauza principală a problemelor actuale nu poate fi și nu ar trebui să fie abordată prin intermediul intervenției băncii centrale. Prin urmare, nu văd necesitatea unor noi instrumente pentru BCE.
19. În opinia dvs., ce rol ar trebui să joace ratingul suveran în politica BCE? Credeți că BCE ar trebui să accepte în general toate obligațiunile guvernelor din zona euro ca titluri de valoare?
În cadrul evaluării standardelor de creditare a activelor eligibile ca garanții în operațiunile politicii monetare, ratingurile provenite de la agențiile de rating constituie unul dintre elementele utilizate, însă nu singurul. Eurosistemul ține totodată seama și de alte aspecte care garantează o mare protecție împotriva riscurilor. În cazul în care o țară se află într-un program de ajustare, conformarea țării la program și evaluarea programului de către BCE sunt de o importanță crucială.
În ceea ce privește obligațiunile guvernelor din zona euro, precum și toate celelalte titluri de valoare, Eurosistemul a stabilit standardele în sistemul său de evaluare a creditelor din Eurosistem. Eurosistemul își rezervă, pe bună dreptate, dreptul de a stabili dacă o emisiune, un emitent, un debitor sau un girant îndeplinește cerințele înaltelor standarde de creditare pe baza tuturor informațiilor pe care le consideră relevante și poate respinge, limita utilizarea activelor sau poate aplica reduceri suplimentare din aceste motive în cazul în care este necesară asigurarea unei protecții adecvate a Eurosistemului împotriva riscurilor conform articolului 18.1 din Statutul SEBC.
20. Care este opinia dvs. cu privire la o agenție de rating europeană?
Eventuala instituire a unei agenții de rating europene independente poate aduce beneficii, în special prin sporirea competiției dintre agențiile de rating, conducând astfel la o mai bună evaluare, fiind eventual posibilă și luarea în considerare a unor particularități financiare europene. Cu toate acestea, o astfel de agenție va trebui să rămână complet independentă față de influențele politice sau de altă natură. De asemenea, este posibil să dureze relativ mult timp până când o astfel de agenție va putea emite ratinguri credibile care să fie riguroase, sănătoase, constante și supuse validării bazate pe experiența istorică și, prin urmare, în conformitate cu aspectele stipulate de Regulamentul CRA.
Acestea fiind spuse, cred că este important să relevăm problema fundamentală, aceea a dependenței prea mari față de ratingurile externe. Consiliul pentru Stabilitate Financiară, Comisia Europeană și Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară (BCBS) depun în prezent eforturi considerabile în acest sens.
21. Care este opinia dvs. asupra programului privind piețele titlurilor de valoare (SMP)? În special, credeți că acesta transformă BCE într-un jucător fiscal de facto, periclitându-i eventual independența?y
Programul privind piețele titlurilor de valoare (SMP), astfel cum a fost comunicat de către BCE, a fost introdus în mai 2010 pentru a sprijini transmiterea deciziilor privind politica monetară datorită segmentelor disfuncționale ale pieței financiare, cu scopul de a asigura stabilitatea prețurilor în întreaga zonă euro. Decizia de achiziționa din nou obligațiuni în august 2011 a fost luată din cauza riscului semnificativ ca unele piețe ale titlurilor de creanță publice să devină disfuncționale și ca tensiunile să se răspândească către alte piețe în absența unei intervenții. Piețele titlurilor de creanță disfuncționale - și mai ales piețele obligațiunilor de stat - pot avea efecte adverse asupra poziției transmiterii politicii monetare față de economia reală (și, în cele din urmă asupra prețurilor). Dintr-o perspectivă externă este aproape imposibil să determini dacă și în ce măsură există în realitate astfel de efecte adverse asupra orientării transmiterii politicii monetare față de economia reală. Publicațiile BCE, spre exemplu buletinul lunar, ar trebui să ofere cât mai multe informații cu putință. Din punctul meu de vedere, este esențial ca programul privind piața titlurilor de valoare (SMP) să fie doar unul limitat și temporar și ca finalul schemei să fie previzibil, dat fiind faptul că FESF-ul îmbunătățit poate efectua operațiuni pe piața secundară. Un aspect secundar important este că operațiunile de pe piața secundară sunt complet sterilizate, astfel încât acestea să nu afecteze implementarea politicii monetare prin dirijarea dobânzilor pe termen scurt ale pieței monetare în conformitate cu orientarea politicii monetare.
Scopul BCE este de a stabiliza acele piețe care au încetat să funcționeze normal. Prima condiție - și una absolut necesară - a succesului este ca guvernele să accelereze consolidarea fiscală și să fie neclintite în punerea în aplicare a măsurilor dure care sunt indispensabile. Perturbările pieței, în cazul piețelor de titluri de valoare ale unor state membre, se datorează atât faptului că guvernele, în mod individual, trebuie încă să-și asigure completa credibilitate pe piețe, cât și faptului că supravegherea colegială la care face apel Pactul de Stabilitate și Creștere nu a fost exersată corect. Este indiscutabil faptul că BCE a fost uneori singura parte din zona euro complet capabilă să opereze, însă, cu toate acestea, politica fiscală și monetară trebuie din principiu separate în mod clar. Prin urmare, zona euro trebuie să acționeze și să pună în aplicare cerințele necesare (ajustarea măsurilor la nivel național, suplimentarea FESF, MES, structuri de guvernare mai bune) pentru a recăpăta capacitatea completă de a acționa și, astfel, să permită BCE să se retragă din aceste activități în momentul în care condițiile pieței vor permite acest lucru.
22. Când anticipați că BCE va părăsi efectiv actualele măsuri non‑standard?
Măsurile non‑standard de politică monetară ale BCE au fost luate pentru a ameliora transmiterea politicii monetare, având în vedere piețele financiare defectuoase. Prin urmare, părăsirea acestor măsuri este cuplată cu evoluția în timp a condițiilor piețelor financiare, care, la rândul lor, depind în mare măsură de politicile naționale adecvate care trebuie supuse deciziilor și trebuie implementate. Consolidarea fiscală decisivă și reformele structurale în țările în care există tensiuni financiare ar limita primele de risc în randamentul obligațiunilor. Măsurile decisive pentru recapitalizarea băncilor cu probleme financiare ar contribui substanțial la revigorarea accesului acestor bănci la piețele monetare, permițând BCE să-și reducă rolul de intermediar.
Programul privind piața titlurilor de valoare - precum și toate celelalte măsuri non‑standard ale politicii monetare pe care BCE le‑a luat ca reacție la această criză - este de natură temporară. Acesta este mai degrabă complementar decât suplimentar deciziilor Consiliului guvernatorilor privind dobânzile cheie, deoarece ameliorează procesul de transmitere a politicii monetare. La fel ca toate măsurile non‑standard ale politicii monetare, programul privind piața titlurilor de valoare (SMP) trebuie retras cât mai repede cu putință în mod gradual, pe măsură ce se disipează condițiile care au dus la inițierea programului.
23. Prevedeți o schimbare a orientării BCE în ceea ce privește puternica opoziție față de restructurarea datoriei Greciei?
În ceea ce privește restructurarea datoriei Greciei, BCE a insistat în mod constant asupra a trei mesaje cheie. În primul rând, BCE a afirmat că orice participare a sectorului privat trebuie să fie de natură voluntară, iar acestei indicații i se dă curs. În al doilea rând, BCE a afirmat că este necesară evitarea unui eveniment de credit și se pare că acest lucru va fi evitat. În al treilea rând, BCE a declarat, de asemenea, că un „selective default” trebuie evitat, astfel încât Grecia să-și poată onora obligațiile privind datoriile și să poată respecta programul agreat și, în același timp, să se asigure că costurile sunt minimizate în ceea ce privește pierderile, propagările și contagiunea către alți colegi din zona euro. Deciziile luate de către șefii de stat și de guverne la 21 iulie 2011 includ și precauțiile necesare în abordarea intereselor BCE în acest sens.
În ceea ce privește implicarea specifică a sectorului privat prevăzută pentru Grecia, șefii de stat și de guvern au recunoscut la 21 iulie faptul că abordarea urmărită pentru Grecia a fost unică și excepțională ca reacție la o situație unică și excepțională. Toate celelalte state membre din zona euro și-au reafirmat în mod solemn determinarea de a onora în totalitate datoria suverană și angajamentele de consolidare fiscală și reformă structurală. BCE privește această determinare fermă ca fiind absolut fundamentală și consideră credibilitatea întregii datorii suverane ca fiind un element decisiv în asigurarea stabilității în întreaga zonă euro.
În lumina celui de-al doilea program al zonei euro/FMI anvizajat pentru Grecia, care, în principal, a fost decis tot la 21 iulie, Troika trebuie să pună la dispoziție o analiză a sustenabilității datoriei. Programul și implicarea sectorului privat trebuie concepute de o manieră în care să se mențină sau să se păstreze o situație sustenabilă în ceea ce privește datoria Greciei. BCE face parte din Troika și își va urma orientarea cu privire la asigurarea stabilității financiare în întreaga zonă euro.
24. Cum veți asigura transparența programului privind piețele titlurilor de valoare (SMP) și a programului de achiziționare de obligațiuni garantate?
BCE respectă pe deplin principiile transparenței și deschiderii. Pot însă exista condiții care necesită o abatere de la aceste principii. În ceea ce privește acordarea mai multor detalii referitoare la tranzacțiile desfășurate în contextul SMP și CBPP, aceasta ar putea aduce atingere eficacității și eficienței acestor programe. Aceasta ar putea permite participanților de pe piețele financiare să anticipeze achizițiile Eurosistemului și să dezvolte strategii comerciale care le-ar permite să beneficieze de intervențiile BCE. Aceasta ar însemna că Eurosistemul ar fi obligat să achiziționeze mai multe obligațiuni pentru a obține efectele pe care le dorește. În ceea ce privește achizițiile în contextul programului privind piețele titlurilor de valoare (SMP) aflate încă în desfășurare, BCE pune deja la dispoziție în fiecare săptămână informații referitoare la sumele totale pentru care a intervenit pe piețele de obligațiuni.
25. Cum apreciați majorarea pasivelor și creanțelor membrilor BCE în sistemul Target2?
Fluxurile masive de plăți transfrontaliere dintre bănci în cadrul zonei euro constituie o caracteristică normală a uniunii monetare. Înainte de criza financiară, fluxurile aveau tendința de a fi în general echilibrate între țări: sistemul bancar al unei țări putea în general să compenseze plățile externe asociate cu importurile nete de bunuri și servicii sau achiziția de active în străinătate cu încasările, în mod considerabil prin colectarea de fonduri de pe piața interbancară transfrontalieră. Odată cu criza financiară și a datoriei publice, situația s-a schimbat: pentru sistemele bancare ale unora dintre țările din zona euro (cum sunt Grecia, Portugalia și Irlanda), ieșirile sunt mai mari decât intrările, în timp ce pentru alte țări din zona euro (cum este Germania), situația este inversă. Aceste fluxuri dezechilibrate de plată cu caracter transfrontalier implică faptul că în anumite țări, sistemele bancare au nevoie de o lichiditate mai mare a băncii centrale decât în altele în care intră banii băncilor comerciale. Ca rezultat, distribuția netă a lichidității în cadrul Eurosistemului este inegală: unele bănci naționale pun la dispoziție mai multă lichiditate netă (în funcție de anvergura sistemelor bancare ale țărilor respective) decât altele. Acest fapt conduce la solduri în cadrul Eurosistemului: unele bănci centrale naționale (BCN) au o creanță față de BCE, altele au un angajament. Aceste solduri ale BCN sunt numite creanțe și angajamente TARGET 2 deoarece dezechilibrele din fluxurile de plată dintre țări apar în cadrul sistemului de plată folosit pentru procesarea și rezolvarea acestor fluxuri ale banilor băncilor centrale care, în cazul Eurosistemului, este TARGET 2.
Dezechilibrele Target 2 ale BCN (care însumează în total zero) reflectă astfel distribuirea inegală a lichidității de către băncile centrale naționale ale Eurosistemului. Această distribuire inegală în cadrul Eurosistemului produce stabilitate pentru că permite băncilor cu o situație financiară solidă – chiar celor din țările aflate sub stres financiar – să acopere necesitățile lor de lichiditate, împotriva eligibilității garanțiilor. Acest fapt contribuie la transmisia efectivă a politicii monetare către economia din zona mai largă a euro și la menținerea în acest mod a stabilității prețurilor pe termen mediu în zona euro.
În cadrul Uniunii economice și monetare, creanța unei bănci centrale naționale (BCN) în TARGET 2 nu reflectă prin ea însăși expunerea băncii centrale naționale respective la riscul financiar. Expunerea la risc a Eurosistemului are legătură cu oferirea de lichidități pentru bănci și, astfel, chiar cu operațiunile de politică monetară. Riscul operațional este atenuat de un cadru corect de gestionare a riscului și, ca regulă, orice risc rezidual este împărțit între băncile centrale naționale (BCN) ale Eurosistemului în conformitate cu participarea la capitalul BCE; acesta nu are legătură cu poziția TARGET 2 a fiecărei bănci centrale individuale.
26. Care considerați că sunt cele mai importante obiective pentru strategia privind creșterea economică și ocuparea forței de muncă până în 2020? Cum ar putea BCE și instrumentele de coordonare a politicilor economice să contribuie la reușita acestei strategii? Vă rugăm să enumerați în ordinea importanței reformele structurale pe care le considerați ca fiind prioritare în UE și să vă justificați opțiunile.
Toate statele membre din zona euro trebuie să implementeze reforme structurale substanțiale și cuprinzătoare pentru a-și consolida competitivitatea și ocuparea forței de muncă, pentru a-și crește flexibilitatea economiilor și pentru a-și îmbunătăți potențialul de creștere pe termen lung. Reformele structurale ambițioase sunt esențiale pentru redobândirea încrederii.
Instrumentele de coordonare economică trebuie să fie îndreptate către sprijinirea acestor obiective. Odată cu introducerea „semestrului european”, atât programele de stabilitate și convergență, cât și programele naționale de reformă, inclusiv angajamentele luate în cadrul Pactului Euro Plus, sunt în prezent trimise și evaluate concomitent pentru a consolida consecvența recomandărilor politice la nivel european. Este acum esențial ca recomandările politice care au fost emise, specifice fiecărei țări, să fie puse în aplicare în mod integral. Statele membre din zona euro trebuie să meargă mai departe adoptând de la început reforme ambițioase. De asemenea, în temeiul „proiectului de procedură pentru corectarea dezechilibrelor excesive", statele membre care au acumulat dezechilibre economice și fiscale majore vor fi obligate să corecteze aceste dezechilibre implementând măsuri adecvate de politică fiscală și economică. De aceea, este esențial ca instrumentele de supraveghere convenite de curând cu privire la politicile statelor membre să fie puse în aplicare cu hotărâre, pentru a sprijini obiectivele strategiei pentru locuri de muncă și creștere economică. Prin asigurarea stabilității prețurilor și prin contribuirea la stabilitatea financiară, BCE contribuie și la îmbunătățirea mediului de creștere economică.
Atunci când ne gândim la reformele structurale, trebuie să acordăm prioritate maximă obiectivelor de consolidare a competitivității și de îmbunătățire a potențialului de creștere al Uniunii Europene, având în vedere concurența la nivel mondial cu țările dezvoltate și emergente. Acestea se referă la diverse domenii cum sunt învățământul, serviciile, piața muncii, sustenabilitatea, cercetarea și dezvoltarea și consolidarea pieței interne. Abordarea concomitentă a acestor domenii ar putea alimenta întregul proces și ar putea avea efecte pozitive reciproce. Măsurile concrete în aceste domenii ar putea fi următoarele:
- În domeniul învățământului, suficiența investițiilor publice, accesibilitatea învățământului în mod independent de rangul social și recunoașterea transfrontalieră a diplomelor.
- În industriile serviciilor, de exemplu, continuarea procesului de liberalizare a profesiilor artizanale închise. Industria serviciilor medicale are, de asemenea, un potențial important.
- În domeniul pieței muncii, continuarea liberalizării transfrontaliere. Cu toate acestea, merită să fie reamintit faptul că munca are un caracter multidimensional. Aceasta nu este doar un factor de producție, ci și un mod important de participare și incluziune în societate. Libertatea acordurilor colective nu trebuie pusă sub semnul întrebării; cu toate acestea, trebuie să se renunțe la toate formele de calcul a salariului pe baza indexării.
- În ceea ce privește sustenabilitatea, sustenabilitatea fiscală este esențială având în vedere schimbările demografice. Societatea aflată în curs de îmbătrânire, ca și migrația și mobilitatea în cadrul pieței interne și nu numai, aduc provocări pentru sustenabilitatea sistemelor de securitate socială. Eficiența și eficacitatea sectorului public trebuie să se îmbunătățească.
- În domeniul cercetării și dezvoltării, trebuie să fie facilitat accesul la capitalul de risc.
- Obstacolele în calea comerțului – atât cele manifeste, cât și cele ascunse - trebuie să fie înlăturate în continuare pentru consolidarea pieței interne, menținându-se în același timp un nivel înalt al protecției consumatorilor, în special în cadrul serviciilor financiare.
27. Care este opinia dvs. în legătură cu ritmul în care noile state membre ar trebui să adere la uniunea monetară și să adopte moneda euro, având în vedere toate criteriile de convergență și participarea la mecanismul cursului de schimb (MCS II)?
Permiteți-mi prima dată să spun că Uniunea economică și monetară (UEM) nu este un magazin închis, astfel cum exemplul Estoniei a dovedit recent.
Atunci când au semnat tratatul, statele membre care au aderat la UE după 2004 s-au angajat să adopte moneda euro. Cadrul de convergență, astfel cum acesta este încorporat în tratat și protocol, stipulează că statele membre pot adopta moneda euro după ce au atins un nivel înalt de convergență sustenabilă, fapt care implică în schimb că nu există un calendar predefinit pentru aderarea la zona euro.
În special pe fondul experiențelor primilor 13 ani ai UEM, dați-mi voie să subliniez faptul că, pe lângă cele patru criterii de convergență, tratatul mai prevede și un ansamblu de considerente suplimentare, în special „rezultatele integrării piețelor, situația și evoluția balanțelor de plăți curente, precum și o examinare a evoluției costurilor salariale unitare și a altor indici de prețuri” (Articolul 140 TFUE). Aceste aspecte, ca și sustenabilitatea convergenței atinse, vor juca un rol important în cadrul evaluării.
Participarea la MCS II constituie un element esențial al procesului de convergență. Aceasta demonstrează dacă un stat membru poate atinge obiectivele politice esențiale, cum sunt menținerea stabilității prețurilor, disciplina fiscală și competitivitatea, respectând în același timp marginile de fluctuație normală fără tensiuni severe – și în special fără devalorizarea din proprie inițiativă a ratei centrale bilaterale față de euro – în decursul a cel puțin doi ani anteriori examinării convergenței.
28. Care este părerea dvs. despre taxarea tranzacțiilor financiare pe termen scurt? Credeți că o taxă pe tranzacțiile valutare care implică moneda euro ar putea avea efecte benefice – de exemplu prin stabilizarea cursurilor de schimb ale țărilor care doresc să adere la zona euro în viitor?
În cadrul dezbaterii actuale sunt dezbătute diverse tipuri de taxe pe activitățile financiare: taxa pe tranzacțiile financiare (TTF), taxa pe activitățile financiare (TAF) sau taxa Tobin. Utilitatea oricărei taxe trebuie să fie evaluată din două perspective: obiectivul său de determinare a conduitei și funcția sa de creare de venituri.
Personal, aș fi în favoarea introducerii unei taxe cuprinzătoare pe tranzacțiile financiare (TTF). Este de preferat ca o astfel de taxă să fie introdusă la nivel global. Având în vedere dezbaterea intensă pe care am avut-o cu privire la acest subiect la summitul G20 din Toronto, acest lucru pare să fie imposibil de atins într-un termen apropiat. Cea de‑a doua opțiune în ordinea preferabilității ar fi să se preconizeze introducerea acesteia în cadrul Uniunii Europene, cea de‑a treia opțiune în aceeași ordine fiind examinarea introducerii sale în zona euro.
Cu privire la funcția de determinare: în timp ce aceia care propun introducerea oricărui fel de taxă pe activitățile financiare subliniază frecvent speranța de reducere a volatilității ca rezultat al unor astfel de taxe, această susținere nu stă în picioare în fața majorității analizelor teoretice și empirice. Într-adevăr, costul mărit al tranzacției rezultat ar reduce lichiditatea pieței și ar putea conduce la o creștere a volatilității.
Ca instrument, TTF nu trebuie privită în mod izolat. Aceasta trebuie să fie atât luată în considerare împreună cu o reglementare îmbunătățită, în special în cazul comercializării cu o frecvență ridicată, cât și evaluată în raport cu alternativele pe care statele membre (sau posibil Uniunea Europeană în viitor) le au pentru a‑și crește veniturile. Având în vedere toate aceste elemente, aștept cu interes propunerea legislativă pe care Comisia o va înainta în curând.
29. Care este opinia dvs. cu privire la rolurile care le revin Consiliului și BCE în cadrul reprezentării zonei euro pe plan extern?
Reprezentarea externă a zonei euro reflectă structura instituțională a UEM: din moment ce politica monetară și cea a cursului de schimb sunt competențe ale Uniunii, acestea sunt reprezentate prin instituțiile europene (BCE pentru politica monetară și Consiliul UE, în compunerea zonei euro, împreună cu BCE pentru politica cursului de schimb). Prin comparație, reprezentarea politicilor economice nu este unificată, reflectând faptul că, în general, competențele au rămas în mâinile guvernelor naționale, care le reprezintă pe acestea la nivel extern (spre exemplu în cadrul FMI).
Acestea fiind spuse, una dintre lecțiile esențiale ale crizei economice și financiare actuale este aceea că suntem în prezent martorii eforturilor consolidate de a înainta către o integrare economică mai aprofundată în cadrul zonei euro, care constituie în același timp și obiectivul pachetului de guvernanță economică adoptat recent și cel al propunerilor suplimentare aflate în prezent în curs de elaborare. După părerea mea, această dimensiune europeană sporită din cadrul deciziilor de politică economică va trebui cu timpul să se reflecte și în reprezentarea externă a acestora, de exemplu prin elaborarea articolului 138 TFUE care stipulează faptul că – după consultarea BCE – Consiliul trebuie să adopte poziții comune și măsuri adecvate pentru a asigura o reprezentare unificată în cadrul conferințelor și instituțiilor financiare internaționale. Bineînțeles că aceasta este o decizie politică și nu o chestiune pe care să o decidă băncile centrale.
30. Cum apreciați recenta evoluție a cursului de schimb USD/EUR?
Autoritățile responsabile pentru toate valutele flotante importante au în comun interesul pentru un sistem financiar internațional puternic și stabil, caracterizat prin cursuri de schimb care să reflecte fundamentele economice. Acest lucru este declarat în diverse comunicate ale G7. Volatilitatea excesivă și fluctuațiile haotice ale cursurilor de schimb au consecințe negative asupra stabilității economice și financiare.
Cursul de schimb USD/EUR a făcut obiectul unei volatilități considerabile încă de la începutul acestui an. Acest lucru s-a datorat reflectării unei nesiguranțe crescute referitoare la evoluțiile și politicile macroeconomice, în particular la rezolvarea situațiilor fiscale de ambele maluri ale Atlanticului. De fapt, nivelul excepțional de înalt al volatilității a caracterizat piețele cursului de schimb în general, nu doar cursul de schimb dintre euro și dolar.
31. Cum apreciați recenta evoluție a cursului de schimb renminbi/EUR? Sunteți de părere că băncile centrale sunt în măsură să combată în mod eficace volatilitatea excesivă? Credeți că rolul internațional al monedei euro ar trebui încurajat?
Din iunie 2010, când cursul monedei renminbi a încetat să mai fie stabilizat în raport cu dolarul SUA, moneda chineză s-a apreciat cu aproape 6 % în raport cu acesta din urmă până la sfârșitul lui iulie 2011, dar s-a depreciat cu 9 % în raport cu euro și cu 5 % în termeni nominali reali. De la debutul recentei crize financiare, dolarul american s-a apreciat semnificativ în comparație cu euro și, ca efect colateral, renminbi s-a consolidat din nou față de euro și în termeni nominali reali, ajungând la nivelul din iunie 2010. Per ansamblu, încurajăm autoritățile din China să folosească flexibilitatea oferită de noul cadru politic pentru a permite aprecierea treptată a monedei renminbi în termeni reali.
În ceea ce privește economiile de piață emergente, care au excedente de cont curent și cursuri de schimb insuficient de flexibile, comunitatea internațională a convenit – după cum s-a afirmat în mod repetat la summiturile G20 – că adoptarea unor sisteme valutare mai puternic legate de piață și consolidarea stabilității cursului de schimb în vederea reflectării principiilor economice de bază sunt benefice pentru economiile respective și pentru întreaga comunitate internațională. La summiturile de la Toronto și de la Seul, țările cu economii emergente excedentare au fost de acord să pună în aplicare reforme în vederea consolidării flexibilității cursului de schimb și, prin urmare, eforturile autorităților chineze în acest sens ar fi binevenite.
În ceea ce privește volatilitatea excesivă, atât noi, cât și autoritățile responsabile pentru celelalte monede principale cu curs flotant avem interesul de a avea un sistem financiar internațional puternic și stabil și de a susține stabilirea cursului de schimb în funcție de piață. Volatilitatea excesivă și fluctuațiile dezordonate ale cursurilor de schimb au consecințe negative asupra stabilității economice și financiare. Acest lucru implică o consultare permanentă cu privire la măsurile luate pe piețele valutare și cooperarea la nevoie.
Literatura academică de specialitate arată că, în situații excepționale, cooperarea sub forma unor intervenții pe piața valutară poate fi eficace mai ales dacă astfel de intervenții sunt concertate, consecvente cu principiile de bază și comunicările oficiale și dacă sunt realizate atunci când divergența cursului de schimb este mare. Intervențiile concertate ale economiilor G7 (de exemplu, cele din anul 2000 pentru euro și cele din anul 2011 pentru yen) sunt recunoscute în general ca reușite în acest sens.
În ceea ce privește rolul internațional al monedei unice, rețin poziția neutră adoptată de BCE în 1999 de a nu încerca nici să împiedice, nici să promoveze utilizarea monedei euro pe plan internațional. Utilizarea internațională a valutelor ar trebui să fie rezultatul unui proces determinat de piață. Totuși, această politică ar putea fi revizuită, întrucât sistemul monetar internațional se află într-o perioadă de tranziție către un sistem valutar multipolar.
32. Cum apreciați realizările grupului G20? Care este opinia dvs. cu privire la actualul nivel de coordonare?
Grupul G20, ca principal forum al guvernării economice globale, a avut un rol extrem de important în a oferi un impuls politic la cel mai înalt nivel pentru menținerea sub control a crizei, pentru gestionarea acesteia și pentru prevenirea unei crize viitoare. Coeziunea G20 trebuie asigurată și după depășirea crizei. Salut, deci, faptul că liderii G20 au subliniat importanța unei cooperări internaționale continue pentru a aborda cauzele de bază ale crizei financiare și a pune bazele pentru o creștere economică solidă la nivel mondial. Am participat și eu la multe reuniuni ale miniștrilor de finanțe și ale guvernatorilor băncilor centrale din țările G20 și la summituri ale liderilor G20 și trebuie să menționez că nivelul ridicat de responsabilitate colectivă manifestat de membrii G20 este încurajator.
Printre diversele subiecte aflate pe agenda G20, aș sublinia următoarele:
În primul rând, anul acesta s-a lucrat mult, sub egida Președinției franceze, la consolidarea funcționării Sistemului Monetar Internațional. Împreună cu colegul meu din Mexic, am coprezidat un grup de lucru G20 cu privire la acest subiect. Printre altele, am înregistrat progrese în ceea ce privește consolidarea supravegherii, formularea unor concluzii coerente privind gestionarea fluxurilor de capital, precum și monitorizarea și evaluarea lichidității globale. Consider o realizare importantă faptul că țările G20 au convenit că ambele domenii pot face – împreună cu problemele de curs valutar și factorii ce stau la baza acumulării de rezerve – obiectul unei supravegheri regulate, având în vedere potențialele externalități pe care politicile din acest domeniu ale anumitor țări le pot avea asupra altora. În ceea ce privește problema lichidității globale, aș dori să subliniez că este, într-adevăr, important să începem un proces regulat de monitorizare și evaluare și că băncile centrale sunt cele mai în măsură să monitorizeze evoluția lichidității globale în contextul structurilor de cooperare la nivel de bănci centrale ale BRI de la Basel. În ceea ce privește aprovizionarea cu lichidități în urma unor șocuri majore, discuțiile au început la nivelul G20 și vor continua în cadrul FMI, iar ele se vor referi la consolidarea accentuată a instrumentelor de creditare ale FMI.
În al doilea rând, liderii G20 au sprijinit principalele elemente pentru reforma globală în materie de reglementare, inclusiv activitatea întreprinsă de Comitetul de la Basel și de CSF. În prezent, este esențial ca toți membrii G20 să înregistreze progrese ulterioare în ceea ce privește punerea în aplicare a acordurilor la care s-a ajuns și să dea exemplu respectându-și angajamentele asumate. Printre aspectele esențiale se numără: (i) punerea integrală în aplicare a Basel II și III conform calendarului stabilit; (ii) punerea în aplicare a cadrului BCSB pentru băncile cu importanță sistemică și extinderea cadrului în vederea includerii tuturor IFIS; (iii) stabilirea unor recomandări în vederea consolidării supravegherii, monitorizării și reglementării sistemului bancar paralel; (iv) punerea integrală și coerentă în aplicare a recomandărilor privind instrumentele financiare derivate necotate la bursă. Alte domenii importante se referă la reducerea dependenței de agențiile de rating de credit, simultan cu consolidarea reglementării și supervizării acestora, precum și cu consolidarea guvernării și resurselor CSF.
În al treilea rând, Cadrul G20 pentru creștere economică puternică, durabilă și echilibrată este un mecanism-cheie pentru cooperarea multilaterală. Acest cadru își propune să contribuie la gestionarea trecerii de la acțiunile de depășire a crizei la un model puternic, durabil și echilibrat de creștere economică, precum și să soluționeze dezechilibrele mondiale care au contribuit la criza financiară. În prezent, este esențial ca toți membrii G20 să își respecte pe deplin angajamentele asumate în acest cadru. În acest sens, sunt esențiale măsuri îndrăznețe de garantare a sustenabilității bugetare și reforme structurale ambițioase.
C. Stabilitate și supraveghere financiară
33. Cum vedeți în viitor rolul BCE în supravegherea bancară?
Crearea celor trei autorități europene de supraveghere (AES) reprezintă un progres important. Aceasta permite consolidarea experienței și a activității desfășurate de comitetele „Lamfalussy” de gradul 3, care au avut un rol important în promovarea convergenței activităților de supraveghere în Europa și în consolidarea încrederii reciproce în rândul autorităților naționale de supraveghere. Crearea AES are ca scop remedierea uneia dintre slăbiciunile majore ale acestor comitete, respectiv caracterul neobligatoriu al orientărilor acestora. Posibilitatea de formulare a unor standarde tehnice cu valoare juridică pe baza reglementărilor / directivelor adoptate de Parlament și de Consiliu pe baza procedurii de codecizie va permite crearea unui regulament comunitar privind serviciile financiare, care va promova un mediu echitabil de lucru și va contribui la protecția adecvată a depozitarilor, investitorilor și consumatorilor europeni.
În ceea ce privește eventualul rol al BCE în supravegherea bancară, se pot formula următoarele observații. În primul rând, în general, experiența crizei financiare a consolidat argumentele în favoarea implicării băncilor centrale în supravegherea prudențială. Într-un sistem financiar din ce în ce mai orientat spre piață și mai interconectat, este probabil ca perturbările să afecteze mecanismele de piață principale, precum distribuția lichidităților, și să aibă implicații la nivel transfrontalier într-un mod mai puțin previzibil. O apreciere adecvată a unei astfel de dinamici presupune o perspectivă sistemică transfrontalieră, precum și resurse și o expertiză adecvate pentru analiza stabilității financiare, cum este cazul băncilor centrale. De asemenea, în timpul crizei financiare, sinergiile dintre funcțiile băncilor centrale și cele de supraveghere au fost evidente, în special în ceea ce privește acumularea și evaluarea informațiilor.
În al doilea rând, având în vedere experiența crizei, în unele state membre rolul băncilor centrale în supravegherea prudențială a fost consolidat în mod semnificativ. Astfel de dezvoltări pot facilita, în timp, o nouă analiză a rolului instituțional al BCE și posibilitatea, oferită de tratat, de a încredința BCE sarcini specifice în domeniul supravegherii prudențiale, inclusiv în lumina eventualei extinderi ulterioare a zonei euro.
Cadrul instituțional din Eurosistem se bazează pe o abordare operațională descentralizată care permite exploatarea integrală a expertizei și infrastructurilor existente la nivelul autorităților naționale. Această structură s-a dovedit eficientă în gestionarea sarcinilor instituționale atribuite prin tratat și în contextul crizei financiare. Ar putea furniza un cadru adecvat pentru exercitarea atribuțiilor de supraveghere.
Această supraveghere microprudențială este completată de rolul BCE în cadrul recent înființatului CERS pentru supraveghere macroprudențială.
D. Funcționarea BCE și responsabilitatea democratică și transparența
34. Din punctul dvs. de vedere, considerați necesar ca responsabilitățile membrilor Comitetului executiv să se modifice periodic, în funcție de modificările intervenite în cadrul atribuțiilor și priorităților BCE?
Articolul 12 din statutul CERS și BCE („statutul”) prevede responsabilitățile Comitetului executiv al BCE. Articolul prevede că Comitetul executiv are obligația de a pune în aplicare politica monetară în conformitate cu deciziile luate de Consiliul Guvernatorilor și de a pregăti întâlnirile acestuia din urmă. În plus, articolul 11 din statut prevede că Comitetul executiv este responsabil de activitatea curentă a BCE, fără a defini, însă, în mod exact, noțiunea de „activitate curentă”.
Ambele articole se referă la Comitetul executiv în ansamblul său și nu alocă sarcini specifice anumitor membri ai Comitetului executiv, întrucât acest comitet este un organ decizional colegial. Aceasta înseamnă că deciziile sunt luate de întregul Comitet executiv, nu de membrii acestuia la nivel individual. De asemenea, problemele sunt deseori interdependente, iar deciziile trebuie să țină cont de toate aspectele unei situații (considerente juridice, operaționale și strategice). Prin urmare, toți membrii Comitetului executiv sunt interesați de toate domeniile de activitate care țin de competența Comitetului și participă la acestea, indiferent dacă este vorba despre politica monetară, sistemele de plată, bancnote etc.
Totodată, în vederea facilitării gestionării administrative eficiente a dosarelor, impresia exterioară este aceea că membrii Comitetului executiv au convenit să aloce pentru domeniile individuale de activitate ale BCE linii directe de raportare către un membru al Comitetului executiv, ceea ce, însă, nu anulează responsabilitatea colectivă a întregului Comitet executiv.
Această abordare oferă, în plus, avantajul unei valorificări optime a experienței fiecărui membru al Comitetului executiv. Alocarea liniilor de raportare este revizuită periodic, mai ales atunci când componența Comitetului executiv suferă modificări. Totodată, reorganizarea responsabilităților de portofoliu la nivelul membrilor Comitetului executiv contribuie și la consolidarea colegialității.
35. Ce sistem considerați că este adecvat pentru a garanta rotația echitabilă a membrilor Comitetului executiv al BCE, inclusiv pe criterii de naționalitate și gen?
Tratatul prevede în mod exclusiv criteriul experienței profesionale și al expertizei în selectarea membrilor Comitetului executiv. Tratatul prevede ca membrii Comitetului executiv să fie „numiți dintre persoanele cu un statut și o experiență profesională recunoscute în domeniul monetar sau în domeniul bancar“. Singurul considerent referitor la naționalitate – de altfel, aproape axiomatic – este obligația ca un potențial membru al Comitetului executiv să fie cetățean al unui stat din zona euro. Textele juridice se abțin, în mod conștient, de la prevederea altor cerințe referitoare la naționalitate sau sex, întrucât acestea nu ar fi conforme cu un proces de selecție pe bază de competențe. Fără a aduce atingere acestor considerente juridice, sunt de părere că diversitatea instituțiilor este importantă, din punctul de vedere al naționalității, sexului, vârstei, al experiențelor profesionale și personale.
Totodată, întrucât BCE este o instituție supranațională, deciziile sale trebuie luate exclusiv din perspectiva zonei euro, excluzându-se, deci, considerarea unor interese naționale particulare. Membrii organelor decizionale ale BCE trebuie să participe la procesul decizional în nume propriu, nu să reprezinte statul membru din care provin. Acesta este un principiu de bază al Eurosistemului.
Faptul că Parlamentul European joacă un rol important în procedura de numire asigură desfășurarea unui proces obiectiv, în conformitate cu criteriile stipulate.
36. Ce părere aveți despre necesitatea recrutării „unei echipe optime” (colectivul care funcționează cel mai bine) de membri ai Comitetului executiv, în locul selectării unei singure „persoane optime”?
Cadrul juridic prevede foarte clar ce calificări trebuie să dețină un membru al Comitetului executiv și ar fi destul de periculos să inventăm criterii suplimentare „ușoare”, dificil de măsurat și de pus în aplicare. Evident, întrucât Comitetul executiv este un organism colegial cu responsabilități colegiale pentru toate deciziile pe care le ia, este obligatoriu ca acesta să funcționeze bine la nivel de echipă. Este normal ca persoanele propuse pentru Comitetul executiv să posede și aceste competențe suplimentare, pe lângă un statut și o experiență profesională recunoscute în domeniul monetar sau în domeniul bancar. În acest sens, nu poate exista comparație între o experiență profesională individuală solidă și apartenența la un colectiv care funcționează excelent. Conform experienței mele profesionale – acest lucru a fost demonstrat și pe parcursul cursurilor de la școala de afaceri din Milano – echipele reușesc, de regulă, să găsească soluții durabile și să fie creative, mult mai bine decât persoanele individuale (poate că lucrurile stau altfel pentru persoanele excepționale, însă acestea sunt exemplare rare).
37. Care este opinia dvs. cu privire la necesitatea unei diversități mai mari a domeniilor profesionale reprezentate în Comitetul executiv al BCE, evitându-se astfel reprezentarea exclusivă de către bancheri provenind de la băncile centrale?
Din nou, tratatul și statutul nu conțin nicio dispoziție în acest sens. Desigur, persoanele cu „un statut și o experiență profesională recunoscute în domeniul monetar sau în domeniul bancar” nu trebuie neapărat să lucreze la băncile centrale. Cu toate acestea, nu trebuie să ne surprindă faptul că o experiență bogată în cadrul unei bănci centrale este relevantă și trebuie avută în vedere. Eu însumi sunt, însă, o excepție care demonstrează că și un alt mediu de lucru, în cazul meu la Ministerul de Finanțe, poate oferi experiența necesară pentru a dobândi calitatea de membru al Comitetului executiv al BCE. Experiența profesională și competențele pe care le-am dobândit mi-ar fi, desigur, foarte utile în contextul BCE.
Aceasta arată în mod clar că și alte domenii și experiențe profesionale pot fi foarte valoroase. Pregătirea și experiența profesională a foștilor și actualilor membri ai Comitetului executiv demonstrează că vastitatea expertizei și experienței este, cu siguranță, deosebit de valoroasă pentru procesul decizional.
38. Cum veți aborda dialogul social la BCE?
Consider că un dialog social sănătos este unul dintre principalii factori de succes pentru o organizație funcțională. Activitatea mea actuală în cadrul trezoreriei germane m-a convins de acest lucru. Mă voi implica în dialogurile cu personalul BCE și cu reprezentanții acestuia și mă aștept să avem parte de schimburi de opinii fructuoase și eficiente, de exemplu în ceea ce privește condițiile de muncă și alte probleme de natură socială.
Susțin îndeosebi o abordare pe baza căreia informațiile sunt comunicate reprezentanților personalului, iar consultările cu privire la problemele relevante încep dintr-o fază inițială. O astfel de abordare necesită deschidere și simț de răspundere de ambele părți, pentru a atinge obiectivul ultim, acela de a crea o BCE extrem de performantă, care lucrează atât în interesul cetățenilor statelor din zona euro, cât și în cel al întregii Uniuni Europene. Mă voi implica în această cooperare în mod onest, în spiritul încrederii, al parteneriatului și al respectului.
La nivelul SEBC, unde BCE poartă un dialog permanent cu reprezentanții personalului băncilor centrale naționale și cu federațiile sindicale la care acestea sunt afiliate, sunt convins că, de exemplu, întrunirile ce au loc de două ori pe an la Frankfurt între BCE, reprezentanții personalului și federațiile sindicale permit dezvoltarea și purtarea unor discuții utile privind proiectele SEBC/Eurosistemului. Aceste schimburi oferă, de asemenea, șanse pentru stimularea cooperării intrasistemice și a spiritului de echipă, pe care le încurajez pe deplin.
39. Ați fi de acord cu o procedură de confirmare de către Parlamentul European (fără a ține seama de problemele constituționale pe care o astfel de modificare le-ar implica)?
Tratatul prevede o procedură clară de numire pentru membrii Comitetului executiv al BCE. Aceștia se aleg „dintre persoane a căror autoritate și experiență profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute”. Tratatul prevede rolul consultativ al Parlamentului European. Practic, Comisia pentru afaceri economice și monetare (ECON) organizează o audiere publică cu candidatul/candidații propus/propuși de Consiliu.
Experiența ne-a demonstrat că această măsură este adecvată. De la înființarea BCE, ea a asigurat uniformitatea și credibilitatea procedurii, precum și selectarea unor persoane extrem de competente, independente și integre. Acestea fiind spuse, din punctul meu de vedere, procedura actuală nu trebuie schimbată. Dacă, la un moment dat, se va reconsidera această procedură, părțile implicate în modificarea tratatului sunt cele în măsură să ia o poziție.
40. Ce părere aveți despre problema „ușilor rotative” dintre organismele de supervizare sau de reglementare și instituții private din același domeniu de activitate? Considerați că ar trebui să existe „perioade de abstinență” între activitățile profesionale din instituții private și publice?
În ceea ce îi privește pe membrii Consiliului Guvernatorilor și ai Comitetului executiv al BCE, existența unui conflict de interese a fost recunoscută și remediată. În ceea ce îi privește pe membrii Consiliului Guvernatorilor, normele etice ale Consiliului Guvernatorilor prevăd o perioadă de un an de la părăsirea funcției, în care trebuie evitată orice nouă activitate privată sau profesională care ar putea da naștere unui conflict de interese. Pentru guvernatorii băncilor naționale centrale se pot stabili norme suplimentare, conform termenilor și condițiilor de angajare stabilite de băncile centrale. În ceea ce îi privește pe membrii Comitetului executiv, clauzele și condițiile contractului de angajare al acestora prevăd angajamentul de a nu accepta funcții operative, manageriale, consultative sau de consiliere, indiferent dacă sunt sau nu remunerate, la companii sau instituții care au fost partenere ale SEBC în operațiuni valutare sau de politică monetară sau la companii ori instituții care aparțin grupului consolidat al acestuia, pe o perioadă de un an de la părăsirea funcției pe baza unei decizii a Consiliului Guvernatorilor. În concluzie: Consider că această perioadă de abstinență de 12 luni este adecvată.
41. Vă rugăm să detaliați părerea dvs. despre conceptul de responsabilitate democratică în legătură cu BCE și cu activitatea băncilor centrale în general.
Consider că independența și responsabilitatea sunt „două fețe ale aceleiași monede”. Independența băncilor centrale este un element indispensabil al regimurilor de politică monetară ale economiilor noastre moderne în general și al „constituției monetare” a UEM în special. Totodată, pentru a-și păstra legitimitatea, o bancă centrală independentă trebuie să răspundă în fața instituțiilor democratice și a publicului larg pentru acțiunile întreprinse în realizarea mandatului său. Cu alte cuvinte, ea trebuie să își explice și să își justifice în mod adecvat deciziile, față de cetățeni și față de reprezentanții acestora.
Conceptul de responsabilitate democratică stă la baza relațiilor dintre BCE și Parlamentul European, ca instituție ce îi reprezintă direct pe cetățenii europeni. BCE își respectă și își depășește obligațiile în ceea ce privește responsabilitatea sa. De exemplu, președintele BCE se prezintă trimestrial în fața Comisiei ECON; raportul anual al BCE este prezentat Parlamentului European; membri ai Comitetului executiv sunt invitați la audieri pe teme specifice.
Responsabilitatea și transparența sunt susținute, printre altele, și de conferințele de presă lunare ale BCE, cu declarația introductivă a președintelui, de buletinul lunar al BCE, de discursurile și interviurile date de membrii Comitetului executiv. În concluzie, consider că în cei 13 ani de existență, BCE și-a demonstrat angajamentul față de responsabilitatea democratică. Intenționez să respect acest angajament dacă mă voi alătura acestei instituții.
42. Ce concluzii trageți în urma comparării politicilor de transparență practicate de Rezerva Federală (Federal Reserve Bank) și de BCE? Ce credeți despre publicarea de către Fed sau Banca Angliei a proceselor-verbale ale reuniunilor lor? Credeți că această politică poate fi aplicată de BCE?
Conform principiului transparenței, o bancă centrală trebuie să explice în mod clar cum își interpretează mandatul și cum își aplică strategia de politică monetară pentru a evalua starea economiei și pentru a lua decizii de politică monetară. Aceste măsuri ajută populația să monitorizeze și să evalueze performanțele băncii centrale și, totodată, contribuie la reducerea incertitudinilor cu privire la viitoarele măsuri strategice și, deci, la reducerea volatilității inflației. Per ansamblu, transparența și claritatea comunicărilor au contribuit la o mai bună înțelegere a politicii monetare ce vizează stabilitatea prețurilor, accentuarea credibilității și eficacității politicii monetare.
Într-o comparație internațională, BCE se numără printre liderii mondiali în ceea ce privește transparența băncilor centrale. BCE a anunțat o strategie oficială de politică monetară și își explică deciziile de politică monetară care aplică această strategie. În cadrul strategiei sale, BCE a explicat clar ce înseamnă stabilitatea prețurilor utilizând o definiție cantitativă. Obiectivul clar și neambiguu de menținere a stabilității prețurilor oferă o orientare puternică a tuturor deciziilor BCE și a creat un punct central pentru coordonarea așteptărilor sectorului privat. Deși Fed – inclusiv ca urmare a mandatului său dublu – nu a fost la fel de explicită în trecut, anumite comunicări recente oferă indicii că Fed definește stabilitatea prețurilor într-un mod similar cu BCE.
O bancă centrală poate avea la dispoziție mai multe opțiuni pentru a-și explica deciziile, pentru a-și semnala intențiile strategice și pentru a evidenția diversitatea la nivelul procesului de politică monetară. Literatura academică de specialitate și experiența practică nu ne pot învăța întotdeauna ce mod de transparență este mai bun într-o anumită circumstanță. În acest sens, publicarea proceselor-verbale ar putea oferi informații suplimentare privind diversitatea comitetului și raționamentele ce au stat la baza deciziei. Pentru Comitetul de politică monetară al Băncii Angliei, care aplică principiul responsabilității individuale, este absolut logic să publice procesele-verbale ale reuniunilor sale. BCE are un regim de responsabilitate diferit, în sensul că membrii Consiliului Guvernatorilor sunt responsabili la nivel colectiv pentru deciziile lor. Totodată, potrivit statutului său, BCE trebuie să păstreze confidențialitatea deliberărilor Consiliului Guvernatorilor, ceea ce exclude posibilitatea publicării proceselor-verbale ale întâlnirilor. Acest lucru îi permite Consiliului guvernatorilor să adopte decizii de politică monetară în deplină independență și în scopul de a spori responsabilitatea colectivă a comitetului. BCE are la dispoziție alte instrumente de comunicare pentru a furniza informații comparabile cu procesele-verbale ale celorlalte bănci centrale menționate. În mod deosebit, declarația introductivă a președintelui de la conferințele de presă prezintă o sinteză cuprinzătoare a evaluării evoluțiilor economice din perspectiva politicii. În plus, conferința lunară de presă include o sesiune de întrebări și răspunsuri ce constituie o platformă pentru a oferi publicului o explicație promptă și justă a deciziilor de politică monetară și a diversității interne.
43. Care este opinia dvs. în legătură cu dialogul privind politica monetară cu Parlamentul European? Ar putea membrii Comitetului executiv al BCE să discute despre politica monetară și deciziile sale cu alți actori politici sau acest lucru ar afecta independența băncii?
Audierile trimestriale ale președintelui BCE înaintea Comisiei ECON reprezintă o componentă esențială a responsabilității democratice a BCE. Ele reprezintă o șansă foarte importantă pentru ca BCE să își explice și să își justifice politicile și, astfel, să contribuie la o mai bună înțelegere a deciziilor BCE la nivel european, dar și pentru ca reprezentanții cetățenilor europeni să adreseze întrebări și să solicite explicații Băncii Centrale Europene. Aceste audieri au permis purtarea unui dialog riguros și fructuos între cele două instituții, nu numai pe probleme economice și monetare, ci și cu privire la dosare legislative importante (precum reforma cadrului de supervizare al UE, pachetul legislativ de guvernare economică).
BCE are relații bune cu alți factori politici comunitari, precum Eurogrup, Consiliul ECOFIN sau, la un nivel mai mic, Comitetul economic și financiar, Grupul de lucru euro și Comitetul UE pentru politica economică. În final, BCE joacă un rol specific și bine definit în funcționarea cadrelor de asistență financiară și gestionare a crizei care au fost constituite recent.
Toate aceste legături se stabilesc în deplină conformitate cu mandatul și independența BCE. Nu sunt, însă, de părere că discutarea politicii monetare și a deciziilor cu acești actori ar putea afecta independența BCE.
E. Informații generale
44. Care credeți că sunt riscurile și provocările cele mai importante cu care se confruntă BCE?
BCE se confruntă cu numeroase provocări în această perioadă dificilă. Mă voi rezuma la trei dintre acestea, care sunt interdependente:
Voi începe cu principalul obiectiv al BCE, și anume menținerea stabilității prețurilor în zona euro pe termen mediu. Acest deziderat nu este deloc ușor de atins în contextul actual, având în vedere incertitudinea extrem de ridicată și disfuncțiile canalelor de transmisie a politicilor monetare. Ratele de politică ale BCE trebuie stabilite astfel încât să mențină stabilitatea prețurilor în întreaga zonă euro, pe termen mediu. Măsurile excepționale de politică monetară trebuie să susțină funcționarea mecanismului de transmisie a politicii monetare, astfel încât rata dobânzii stabilită de BCE să afecteze economia și, în final, prețurile la niveluri relativ normale. Având în vedere incertitudinea ridicată a evoluțiilor macroeconomice, atât în zona euro, cât și în exterior, precum și modificarea condițiilor financiare asociate crizei creditelor, aceste obiective sunt foarte solicitante și necesită o stare permanentă de alertă și măsuri strategice curajoase, dacă este cazul. Totodată, în conformitate cu orientarea pe termen mediu a politicii sale monetare, BCE trebuie să privească înainte și să fie pregătită să retragă măsurile extraordinare odată ce condițiile pieței financiare se normalizează.
Contribuția la protejarea stabilității financiare reprezintă o altă provocare cu care se confruntă UE. În numeroasele sale faze, criza financiară a evidențiat aceste provocări. Susținerea eficace a funcționării CERS este și va fi în continuare o activitate dificilă, ce necesită identificarea și evaluarea continuă a surselor de risc macroprudențial, în acest scop fiind posibilă și utilizarea instrumentelor deja existente. Este important să ne asigurăm că nu vor apărea confuzii cu privire la mandatele extrem de diferite ale CERS și ale Consiliului Guvernatorilor BCE: în special, trebuie subliniat că nu se face niciun compromis între obiectivul de stabilitate a prețurilor și rolul pe care BCE îl poate juca în consolidarea stabilității financiare. În acest sens, criza financiară a ridicat o serie de întrebări cu privire la relația dintre politica monetară și stabilitatea financiară. În acest context este esențial să se înțeleagă mai bine rolul sectorului financiar în angrenajul politicii monetare.
În sfârșit, în legătură cu cele menționate mai sus, dezvoltarea globală a Europei și a zonei euro în special prezintă o provocare majoră. Criza datoriilor suverane a evidențiat puncte slabe la nivelul guvernanței economice a Europei, care trebuie reparate de urgență. Apartenența la Uniunea economică și monetară oferă beneficii imense, însă acestea nu pot fi obținute în mod gratuit. Apartenența la Uniunea economică și monetară necesită o voință politică puternică a guvernelor din zona euro, de respectare a angajamentelor și a normelor comune. Guvernele statelor membre direct afectate de criza datoriilor suverane trebuie, mai întâi, să se stabilizeze la nivel intern. Totodată, fundamentele instituționale ale UEM trebuie consolidate, atât la nivel național, cât și european, pentru a reflecta mai bine nivelul ridicat de integrare a economiilor din zona euro. Uniunea Monetară trebuie să fie completată de o integrare sporită în direcția unei uniuni fiscale și politice, care necesită modificarea Tratatului UE. Astfel, s-ar putea evita o nouă serie de dezechilibre. BCE este interesată de modul în care se vor rezolva aceste provocări, deoarece ele afectează mediul în care operează BCE. De asemenea, la nivel personal, în calitate de cetățean european devotat, care observă modul semnificativ în care Uniunea Europeană și moneda euro contribuie la bunăstarea populației, această problemă are o mare importanță afectivă pentru mine.
REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE
Data adoptării |
10.10.2011 |
|
|
|
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
20 2 1 |
|||
Membri titulari prezenți la votul final |
Sharon Bowles, Udo Bullmann, Pascal Canfin, Nikolaos Chountis, George Sabin Cutaș, Leonardo Domenici, Jean-Paul Gauzès, Sven Giegold, Sylvie Goulard, Gunnar Hökmark, Jürgen Klute, Werner Langen, Íñigo Méndez de Vigo, Antolín Sánchez Presedo, Olle Schmidt, Peter Skinner, Ivo Strejček, Ramon Tremosa i Balcells, Corien Wortmann-Kool |
||||
Membri supleanți prezenți la votul final |
Elena Băsescu, Iliana Ivanova, Danuta Jazłowiecka, Olle Ludvigsson |
||||