Procedură : 2011/2156(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A7-0361/2011

Texte depuse :

A7-0361/2011

Dezbateri :

PV 01/12/2011 - 3
CRE 01/12/2011 - 3

Voturi :

PV 01/12/2011 - 6.11
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P7_TA(2011)0530

RAPORT     
PDF 176kWORD 130k
17.10.2011
PE 469.838v01-00 A7-0361/2011

referitor la Raportul anual 2010 al BCE

(2011/2156(INI))

Comisia pentru afaceri economice și monetare

Raportor: Ramon Tremosa i Balcells

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 EXPUNERE DE MOTIVE
 REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la Raportul anual 2010 al BCE

(2011/2156(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere Raportul anual 2010 al BCE,

–   având în vedere articolul 284 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–   având în vedere articolul 15 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene,

–   având în vedere Rezoluția sa din 4 mai 1998 referitoare la responsabilitatea democratică în cea de-a treia etapă a UEM(1),

–   având în vedere Rezoluția sa din 23 noiembrie 2010 privind Raportul anual 2009 al BCE(2),

–   având în vedere articolul 119 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A7-0361/2011),

A. întrucât în 2010 zona euro s-a redresat, PIB-ul înregistrând o creștere de 1,7%, iar previziunile de creștere pentru 2011 sunt de 1,6%, după declinul din 2009 de -4,2%, și întrucât, cu toate acestea, unele organisme internaționale au emis avertismente cu privire la o posibilă încetinire a activității economice la nivel mondial;

B.  întrucât, în 2010, deficitul public general mediu din zona euro a crescut la 6,0% din PIB, iar nivelul de îndatorare mediu la 85,1% din PIB, de la nivelul de 0,7% și, respectiv, 66,2% în 2007, comparativ cu nivelul de îndatorare de 101,1% din PIB în SUA și 212,71% în Japonia;

C. întrucât rata inflației anuale medii a indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) a fost de 1,6% în 2010, iar creșterea M3 a rămas modestă, la o rată medie de 0,6% în 2010;

D. întrucât, la 10 mai 2010, BCE a anunțat că Eurosistemul va interveni temporar pe piețele secundare de obligațiuni publice din zona euro, prin Programul pentru piețele valorilor mobiliare, valoarea contabilă a achizițiilor decontate cifrându-se la 129 miliarde EUR la începutul lunii septembrie 2011; întrucât aceste valori au fost cumpărate la preț redus;

E.  întrucât, la 4 iunie 2009, BCE a hotărât să lanseze un program de achiziționare de obligațiuni garantate pe piețele primare și secundare în valoare de 60 de miliarde EUR, care ar fi trebuit să fie pus în aplicare integral până la sfârșitul lunii iunie 2010;

F.  întrucât la sfârșitul anului 2010 BCE deținea titluri garantate cu active în valoare de 480 de miliarde EUR și instrumente financiare netranzacționabile în valoare de 360 de miliarde EUR, cele două categorii reprezentând 44% din totalul activelor sale;

G. întrucât zvonurile persistente cu privire la restructurarea datoriilor și impactul acesteia asupra piețelor financiare și asupra economiei în general ar putea din nou amâna suspendarea măsurilor neconvenționale de către BCE; consideră totuși că ar trebui căutată o soluție cuprinzătoare și durabilă pentru gestionarea datoriei suverane, soluție care să nu implice BCE;

H. întrucât ratele dobânzilor în zona euro s-au menținut la nivelul de 1% pe tot parcursul anului 2010, însă au crescut cu 25 de puncte de bază în aprilie 2011 și apoi cu încă 25 de puncte de bază în iulie 2011, aducând rata dobânzii la nivelul de 1,5%;

I.   întrucât la articolul 282 din TFUE se prevede că obiectivul principal al BCE constă în menținerea stabilității prețurilor și că BCE ar trebui să sprijine politicile economice generale pentru a contribui la realizarea acestui obiectiv și întrucât ia act, de asemenea, de activitatea desfășurată de CERS sub auspiciile BCE în domeniul stabilității financiare,

Introducere

1.  salută faptul că, până în prezent, BCE a fost deosebit de eficientă în menținerea inflației IAPC aproape de 2%, în ciuda mai multor șocuri macrofinanciare și a prețurilor volatile ale materiilor prime și într-o perioadă în care creșterea medie a PIB-ului a fost scăzută în Uniune;

2.  își exprimă preocuparea privind efectul creșterii ratei dobânzii asupra creșterii economice din zona euro; adaugă faptul că acest lucru ar putea împiedica redresarea, care are deja un ritm lent, în zona euro, în special în economiile sale cele mai slabe;

3.  subliniază că, deși la nivel lunar inflația IAPC a fost în general de peste 2% de la începutul lui 2010, ceea ce contează pentru politica monetară sunt anticipațiile inflaționiste, al căror nivel scăzut stă mărturie pentru gradul înalt de credibilitate și independență al BCE;

4.  subliniază faptul că, înainte de criza financiară, datoria privată, precum și bulele creditelor și, în anumite cazuri, datoria publică au crescut într-un ritm nesustenabil și că bulele datoriei private au generat riscuri; observă, de asemenea, că nevoia de a salva sectorul privat, în special sectorul financiar, a dus la creșterea datoriei publice;

5.  este de părere că, pe lângă IAPC, evoluția prețurilor activelor și expansiunea creditului în cadrul UE și în statele membre sunt indicatori cruciali pentru o monitorizare eficace a stabilității financiare în cadrul UEM și în general în cadrul UE;

6.  observă că raportul dintre datoria publică și PIB în zona euro este mult mai redus decât în SUA sau în Japonia;

7.  este încrezător în capacitatea economiei din zona euro și în importanța monedei euro ca valută internațională;

8.  reamintește că, în conformitate cu articolul 282 din TFUE, obiectivul principal al BCE constă în menținerea stabilității prețurilor, acest lucru contribuind la stabilitatea financiară și la asigurarea unui nivel corespunzător de lichiditate pe piețele financiare; observă că instabilitatea financiară atrage după sine riscuri grave la adresa stabilității prețurilor pe termen mediu, dat fiind că îngreunează buna funcționare a mecanismelor de transmisie ale politicii monetare; salută crearea CERS la 1 ianuarie 2011 sub auspiciile BCE; felicită BCE pentru rolul decisiv pe care l-a jucat prin măsurile de urgență luate cu scopul de a menține stabilitatea piețelor;

9.  subliniază că, în temeiul articolului 127 alineatul (6) din TFUE, Consiliul, hotărând în unanimitate prin regulamente, în conformitate cu o procedură legislativă specială, după consultarea Parlamentului European și a Băncii Centrale Europene, poate încredința Băncii Centrale Europene misiuni specifice privind politicile în domeniul supravegherii prudențiale a instituțiilor de credit și a altor instituții financiare, cu excepția întreprinderilor de asigurări;

10. subliniază faptul că răscumpărarea de obligațiuni pe piețele secundare este justificată de obiectivul de restabilire a unei politici monetare care să funcționeze cu eficacitate, în perioada actuală de funcționare defectuoasă excepțională a anumitor sectoare ale pieței; observă că aceste programe de răscumpărare de obligațiuni sunt completate de programe de neutralizare a lichidității;

11. este profund îngrijorat de persistența noilor turbulențe financiare din UE, precum și de menținerea unor dezechilibre macrofinanciare majore între economiile din zona euro și a presiunilor deflaționiste din multe state membre ale zonei euro;

12. reamintește că absența persistentă și tot mai acută a convergenței economice este în continuare o problemă structurală pentru o politică monetară unitară în zona euro; subliniază că impactul politicii monetare diferă considerabil între statele membre din zona euro; consideră că acest impact asimetric al politicii monetare ar putea deveni și mai pronunțat dacă BCE continuă să majoreze ratele, dat fiind numărul preponderent de împrumuturi indexate cu ratele dobânzilor pe termen scurt în mai multe state membre; este convins, așadar, de necesitatea unei guvernanțe bugetare comune în UE;

13. invită Comisia să înființeze o fundație europeană de rating de credit și să evalueze avantajele, respectiv dezavantajele suspendării temporare a ratingurilor țărilor ce aplică un program de ajustare al UE/FMI; regretă oligopolul actual din domeniul ratingului bonității și solicită adoptarea unor măsuri de stimulare a concurenței între agențiile de rating și de creștere a numărului acestor agenții;

14. invită Comisia să ia măsurile necesare pentru crearea unui fond monetar european, cu scopul de a garanta că FMI nu va trebui să se implice în viitoarea politică de creditare a Europei, reducând astfel dependența statelor membre de alte instituții și piețe internaționale;

15. salută intrarea Estoniei în zona euro ca dovadă a forței proiectului monedei unice;

16. este preocupat de evoluțiile monetare mondiale și de valoarea externă a monedei euro, având în vedere că injecțiile neconvenționale de lichidități în majoritatea țărilor OCDE au efecte de contagiune semnificative; consideră că este necesară o coordonare internațională mult mai puternică pentru a asigura o stabilitate mai bună a sistemului monetar mondial;

Gestionarea crizelor

17. salută poziția hotărâtă și proactivă a BCE pe durata crizei încă din 2007, în special în timpul turbulențelor de pe piețele financiare din 2007, 2008, 2010 și, mai recent, vara anului 2011, când anumite economii importante din UE s-au aflat în dificultate în contextul unei nehotărâri continue din partea statelor membre, situație care a determinat BCE să își asume în mod deschis un rol politic ca răspuns la criza actuală a datoriei;

18. constată că politica monetară este în parte responsabilă de crearea unor bule ale activelor, dată fiind expansiunea nesustenabilă a creditului în anii premergători crizei;

19. ia act de propunerile de gestionare a crizelor făcute de BCE, atât în ceea ce privește guvernanța economică, cât și mecanismul de soluționare a problemelor bancare;

20 regretă lipsa unui cadru adecvat de politică economică al UE pentru gestionarea crizei și ezitările statelor membre și ale Comisiei în gestionarea crizei, îndeosebi în statele membre în care sunt necesare reforme, și solicită Consiliului și Comisiei să prezinte rapid măsurile cuprinzătoare și de amploare necesare pentru a asigura stabilitatea monedei euro;

21. este îngrijorat de tensiunile permanente de pe piețele de obligațiuni suverane din zona euro, reflectate de creșterea diferențelor de randament din ultimii doi ani; subliniază că retragerile de capital provocate de valurile de panică survenite pe parcursul actualei crize financiare au avut efecte masive de denaturare și au creat externalități negative costisitoare; salută eforturile făcute de BCE prin programul său pentru piețele valorilor mobiliare menit să reducă diferențele de randament ale statelor membre vulnerabile;

22. ia act de restructurarea datoriei Greciei printr-o ofertă de schimb voluntar coordonată la nivelul UE; consideră că reducerea datoriei Greciei convenită la Summitul din 21 iulie nu contribuie cu nimic la restabilirea sustenabilității datoriei publice;

23. constată că, deși în anumite părți ale sectorului privat și în majoritatea statelor membre se înregistrează măsuri de reducere a nivelului datoriilor, în sectorul public nivelurile excesive de îndatorare sunt încă foarte răspândite, nu în ultimul rând ca urmare a măsurilor de absorbție a efectelor crizei financiare;

24. reamintește că, înainte de izbucnirea crizei financiare, raportul dintre datoria publică și PIB din zona euro a scăzut de la 72% în 1999 la 67% 2007 și că, în schimb, nivelurile de îndatorare ale persoanelor fizice și ale întreprinderilor și nivelul efectului de levier din sectorul financiar au cunoscut în aceeași perioadă o creștere semnificativă; subliniază în special că gradul de îndatorare al gospodăriilor din zona euro a crescut de la 52% la 70% din PIB în aceeași perioadă, iar gradul de îndatorare al instituțiilor financiare, de la mai puțin de 200% la peste 250% din PIB; recunoaște că anumite state membre, precum Grecia și Italia, au constituit excepții importante de la această tendință generală;

25. ia act de evoluția rapidă a ratei de îndatorare a BCE, măsurată ca raportul dintre capitalul și rezervele sale și active, chiar dacă rata de îndatorare nu poate fi aplicată băncilor centrale în același mod ca băncilor comerciale; remarcă totuși că, la jumătatea lunii august 2011, bilanțul BCE înregistra o scădere cu aproximativ 10% față de valoarea sa maximă, deși ulterior acesta a crescut rapid; constată că, deși s-a înregistrat o creștere substanțială și în bilanțurile altor bănci centrale, rata de îndatorare a BCE o depășește cu mult pe cea a altor bănci centrale comparabile, cu excepția celor ce au aplicat programe de relaxare cantitativă, cum ar fi Rezerva Federală sau Banca Angliei;

26. subliniază și salută faptul că creșterea bilanțului BCE nu a dus la inflație; scoate în evidență rolul său din ce în ce mai important de contrapartidă centrală între băncile din zona euro, ceea ce reflectă un transfer temporar al operațiunilor de intermediere de la piața interbancară la Eurosistem, precum și o creștere a activelor din zona euro deținute de Eurosistem care vor ajunge la scadență în timp; reamintește, în plus, că furnizarea de lichidități băncilor solvabile nu implică neapărat o creștere a masei monetare și observă că măsurile excepționale au caracter temporar; este convins că toate aceste evoluții, împreună cu o serie de factori externi, au menținut constant inflația la aproximativ 2%;

27. atrage atenția din nou asupra tendinței îngrijorătoare a multor bănci din zona euro de a se baza excesiv pe lichiditățile furnizate de BCE, în absența unei piețe interbancare complet funcționale; constată că, în timp ce în 2010 Eurosistemul a acceptat drept garanție titluri garantate cu active (TGA) în cuantum de 488 de miliarde EUR, criteriile de eligibilitate pentru includerea TGA în operațiunile de creditare ale Eurosistemului au devenit mult mai stricte, ceea ce ar trebui să ducă la o reducere în timp a acestei sume;

28. subliniază faptul că Eurosistemul a refuzat să facă publică metoda folosită pentru determinarea „prețului teoretic“ al activelor depreciate eligibile pentru operațiunile sale de furnizare de lichidități în cadrul măsurilor de consolidare a sprijinului în favoarea creditării; subliniază faptul că este, prin urmare, imposibil să se verifice dacă BCE a jucat un rol cvasifiscal; solicită, așadar, BCE să facă publice metodele de evaluare pe care le-a folosit în timpul crizei;

29. subliniază că, având în vedere lipsa unui cadru adecvat pentru situațiile de criză în zona euro, BCE a fost nevoită să își asume riscuri care nu erau incluse în mandatul său;

30. solicită BCE să ofere mai multe informații privind calitatea și cantitatea titlurilor pe care le deține, inclusiv a titlurilor garantate cu active acceptate ca garanții, precum și a altor titluri tranzacționabile și netranzacționabile deținute în scopuri monetare și a titlurilor care nu sunt deținute în scopuri monetare;

31. recunoaște necesitatea măsurilor neconvenționale de politică monetară și ia act de caracterul lor temporar, dar solicită eliminarea progresivă a acestora imediat ce vor stabiliza piețele financiare se și se va soluționa criza datoriei suverane și cu condiția instituirii unui cadru comunitar care să abordeze în mod adecvat instabilitatea financiară; solicită adoptarea unor măsuri prin care să se instituie o guvernanță economică mai integrată;

32. invită BCE să introducă în Programul pentru piețele valorilor mobiliare un mecanism al ratei de actualizare care să poată fi ajustat dacă majoritatea agențiilor de rating scad cotarea anumitor titluri, pentru a garanta că BCE nu ajunge să dețină prea multe active riscante; în plus, consideră că BCE ar trebui să analizeze posibilitatea extinderii politicii de solicitare a cel puțin două ratinguri înainte de a accepta un titlu drept garanție, de la titlurile garantate cu active la toate celelalte tipuri de garanții pentru care în prezent este necesar doar un rating, și solicită BCE să își elaboreze un cadru propriu de evaluare a riscurilor;

33. subliniază că condițiile impuse băncilor care beneficiază de sistemul de decontare Target-2 și în general mecanismele de furnizare de lichidități ale BCE constituie un subiect de îngrijorare din punctul de vedere al riscurilor de credit pentru BCE însăși; solicită, așadar, BCE, să asigure o mai bună informare a publicului privind fluxurile dintre băncile centrale din zona euro, astfel cum sunt măsurate conform sistemului de decontare Target-2, pentru o mai bună transparență și să ofere informații adecvate privind evoluțiile recente astfel încât fluxurile respective să nu fie interpretate greșit drept transferuri permanente din partea țărilor cu excedent de cont curent către țările cu deficit;

34. este preocupat de nivelul ridicat de asimetrie dintre scadența obligațiunilor și monedă a câtorva instituții bancare de importanță sistemică și nesistemică din zona euro;

35. consideră că, în contextul actual de criză, sunt imperioase definirea și dezvăluirea condițiilor suplimentare stricte legate de operațiunile de furnizare de lichidități ale BCE, inclusiv a condițiilor prudențiale, dincolo de regulile interne și secrete și de marjele de ajustare legate de garanțiile acceptate pentru operațiunile sale de refinanțare;

36. solicită BCE să analizeze posibilitatea ca rezervele minime obligatorii să poată constitui un instrument suplimentar, pe lângă rata dobânzii, de menținere a stabilității financiare fără a împiedica redresarea economică,

37. constată că în SUA și în UE una dintre consecințele politicilor monetare aplicate înainte și în cursul crizei a fost crearea unei curbe abrupte a randamentului, care ajută sistemul bancar să fie recapitalizat mai rapid cu ajutorul deponenților și al creditorilor pe termen scurt;

38. subliniază poziția constantă și strictă a BCE de-a lungul multor ani cu privire la consolidarea guvernanței economice în interes european;

Guvernanța economică și financiară

39. solicită instituirea unei supravegheri macroprudențiale a sistemului financiar care să fie mai bine integrată în contextul politicii monetare și care să țină cont de diferențele dintre țările din zona euro și cele din afara acesteia; solicită continuarea dezvoltării unui cadru analitic integrat pentru evaluarea comună a efectelor politicilor macroprudențiale și monetare, precum și dezvoltarea în continuare a setului de instrumente privind politica macroprudențială al CERS, luând în considerare caracteristicile specifice naționale, juridice și ale sistemelor financiare;

40. solicită o consolidare semnificativă a resurselor disponibile pentru noua arhitectură de supraveghere financiară pentru a-i spori eficacitatea, o analiză continuă a eficacității noii arhitecturi de supraveghere financiară cu ajutorul evaluărilor de impact, precum și o evaluare a opțiunii pe termen lung de instituire a unei autorități europene unice de supraveghere financiară, care să reunească sub egida sa actualele autorități europene de supraveghere și Comitetul european pentru risc sistemic;

41. subliniază necesitatea de a avea un singur ministru european al finanțelor, eventual din cadrul Comisiei, în spiritul propunerii făcute de Jean-Claude Trichet la Aachen la 2 iunie 2011; consideră că problema legitimității democratice a unei astfel de propuneri trebuie abordată în mod adecvat; observă în acest sens că, într-o uniune monetară, politica bugetară nu privește numai statele membre, ci are și multe efecte de contagiune transfrontaliere și că actuala criză a demonstrat limitele politicilor bugetare total descentralizate; consideră că un ministru european al finanțelor ar trebui să răspundă democratic în fața Parlamentului European; subliniază că o măsură ulterioară de acest tip în direcția realizării unei uniuni bugetare pe baza metodei comunitare necesită o asumare democratică consolidată și o eventuală revizuire a tratatului pe termen lung, dar recunoaște că actualul cadru permite o guvernanță economică consolidată pe termen scurt;

42. subliniază necesitatea unei trezorerii europene unice, pentru a elibera BCE de rolul său cvasifiscal; consideră că această trezorerie europeană ar putea fi instituită printr-o modificare a Tratatului UE;

43. salută faptul că Mecanismului european de stabilitate (MES) i s-a conferit dreptul de a achiziționa obligațiuni de stat pe piața secundară, deoarece acest lucru ar însemna o reducere a presiunii asupra BCE în contextul actual;

44. regretă, în acest sens, că MES nu a fost prevăzut de tratatele UE și invită, prin urmare, Comisia să propună un mecanism permanent de gestionare a crizelor, bazat pe norme comunitare (de exemplu, un fond monetar european);

45. subliniază necesitatea absolută a implementării și aplicării rapide a dispozițiilor din pachetul de guvernanță economică; în acest context, solicită o punere în aplicare consecventă și echilibrată a Pactului european de stabilitate și de creștere și un mecanism automat de sancționare a țărilor cu deficit bugetar;

46. așteaptă cu interes prezentarea, înainte de sfârșitul lui 2011, a raportului Comisiei privind instituirea unui sistem comun de emitere a obligațiunilor suverane europene sau a eurotitlurilor, sub răspundere comună și solidară, însoțit de propuneri legislative, după caz;

Dimensiunea externă

47. întrucât BCE, FMI și Comisia colaborează în cadrul misiunilor în unele state membre, invită Comisia să prezinte propuneri cu privire la o reprezentare externă unică a zonei euro, în conformitate cu articolul 138 din TFUE, în special în cadrul FMI;

Transparență și răspundere

48. recomandă ca BCE să sporească transparența activității sale în vederea consolidării legitimității și a previzibilității acesteia; reiterează solicitarea sa îndelung repetată de publicare a rezumatelor proceselor-verbale ale reuniunilor Consiliului guvernatorilor;

49. solicită, în conformitate cu rapoartele Curții de Conturi, să se asigure o mai mare transparență și responsabilitate cu privire la documentarea deciziilor referitoare la procedurile de recrutare, precum și la revizuirea salariilor și a bonusurilor;

50. salută angajamentul BCE în ceea ce privește răspunderea sa în fața Parlamentului European și subliniază rolul extrem de constructiv jucat de BCE la cel mai înalt nivel și prin personalul său în cadrul procedurii de codecizie;

51. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Eurogrupului și Băncii Centrale Europene.

(1)

JO C 138, 4.5.1998, p. 177.

(2)

Texte adoptate, P7_TA(2010)0418.


EXPUNERE DE MOTIVE

La momentul redactării prezentei expuneri de motive referitoare la Raportul 2010 al BCE, primele de risc ale Italiei și Spaniei au atins limite istorice și, la 11 și 12 iulie a.c., acestea par să se apropie de nivelul limită, dat fiind că numai intervenția BCE a calmat piețele financiare și a adus o ușurare temporară.

Și iată că astăzi, mai ales astăzi, este esențial să ne reamintim că succesul monedei euro a fost totodată și succesul ideii europene. În 1989, un zid separa Europa în două blocuri opuse. Astăzi, euro este moneda unică în 17 țări ce provin din contexte foarte diferite. Irlanda, Cipru sau Malta au făcut cândva parte din Imperiul Britanic. Slovacia, Slovenia sau Estonia sunt foste țări comuniste. Austria și Finlanda sunt țări neutre, iar Spania, Grecia sau Portugalia au fost cândva dictaturi militare. Dacă moneda euro supraviețuiește acestor vremuri tulburi, este posibil ca și alte țări europene să o adopte. Deși recentele tensiuni ar putea să indice contrariul, din 2008 moneda euro a constituit o „insulă de stabilitate în mijlocul mării instabile și agitate a crizei financiare globale”, după cum a recunoscut recent finanțistul britanic David Marsh.

Prin urmare, în aceste momente de tensiune crescândă pentru proiectul european al cărui simbol este moneda unică, este important să ne amintim că euro a înregistrat, cel puțin pentru primii zece ani de existență, un succes răsunător, dat fiind că: 1) fără moneda euro, criza financiară mondială ar fi fost mult mai gravă pentru toate țările europene – un indicator al acestui fapt este deprecierea constantă a lirei sterline începând cu 2008, în ciuda secolelor de stabilitate, precum și inflația adiacentă; 2) fără moneda euro, țările din nordul Europei nu s-ar fi redresat atât de repede din 2009, grație modelului lor economic bazat pe exporturi; de fapt, dacă marca germană încă ar fi existat, aceasta ar fi fost atât de apreciată în raport cu dolarul și ale devize, încât ar fi dăunat creșterii economiei Germaniei; 3) fără moneda euro, unele țări europene, mai ales cele cu politici fiscale mai puțin stricte și prea puțin orientate spre creșterea competitivității, ar fi suferit probabil de pe urma unui „corralito”. Daunele morale și economice pe care acesta le-ar fi cauzat ar fi avut consecințe dramatice pentru toate țările implicate.

Desigur, moneda euro are o anumită responsabilitate pentru evenimentele actuale: fără ratele reale negative ale dobânzii cu care s-au confruntat anumite țări mai puțin dezvoltate în primii ani de existență ai monedei unice, bula prețurilor activelor nu le-ar fi lovit atât de grav. Cu toate acestea, singurul lucru asupra căruia este de acord mediul academic este că, fără moneda euro, criza financiară ar fi fost mult mai gravă pentru Europa. Este, de asemenea, o opinie comună că, fără moneda euro, piața unică și libera circulație a persoanelor, cele mai mari succese ale UE, ar fi făcut, probabil, implozie.

Și, cu toate acestea, convulsiile permanente ale piețelor financiare duc zona euro în pragul desființării. Țară după țară, salvare după salvare, criza datoriilor amenință cu crearea unui efect de contagiune și la țările mai mari, Spania și Italia nefiind nici ele imune.

Moneda euro nu a dat greș în asigurarea unei aterizări line în cazul unei importante crize bancare; moneda euro nu a dat greș în ancorarea împotriva inflației, iar BCE este garanția succesului în acest domeniu; și, în final, moneda euro nu a dat greș nici ca mecanism de integrare ce aprofundează piața internă, date fiind fluxurile comerciale crescânde de la apariția monedei unice.

Cu toate acestea, ceva a dat cu siguranță greș. Și acest lucru este, fără dubiu, guvernanța zonei euro. Teoria economică ne învață că viabilitatea unei monede unice se bazează pe capacitatea sa de a diminua marile dezechilibre macroeconomice, atunci când acestea există. Ceea ce a mai dat greș este și disciplina internă a zonei euro, respectiv respectarea Pactului de stabilitate și de creștere, începând cu 1999 înregistrându-se zeci de încălcări ale acestuia de către mai multe țări, inclusiv Germania și Franța, fără impunerea unor amenzi. În ultimul rând, dispoziția ce nu permite salvarea prin achiziționarea de datorii publice de către BCE a fost interpretată în mod inadecvat. Din aceste motive, zona euro a devenit vulnerabilă la atacurile speculative concentrate asupra datoriilor naționale ale țărilor mai puțin eficiente și competitive. Aceste procese speculative vor reapărea în viitor până la rezolvarea crizei de guvernanță economică a zonei euro. Fără stabilitate financiară, reformele destinate țărilor mai puțin dezvoltate din zona euro vor fi imposibile și ineficace.

Instituțiile europene au urmat, până în prezent, o strategie de inerție ce nu folosit decât la o amânare în speranța redresării economice care să consolideze bilanțurile băncilor și a „importului” de creștere economică în țările mai puțin dezvoltate ale zonei euro din țările Europei centrale și de nord, care au înregistrat creștere economică în ultimele șase trimestre. Această strategie ar putea da roade, dar este riscantă. Un atac speculativ ar putea-o deraia și ar aduce moneda comună pe marginea prăpastiei. Poate a sosit clipa reanalizării declarației oficiale conform căreia Grecia nu are o problemă de solvabilitate, dat fiind că această teză este din ce în ce mai puțin justificată. În loc să limiteze speculațiile, ridică dubii asupra planurilor de reformă ale altor țări.

În mai 2010, BCE a inițiat Programul pentru piețele valorilor mobiliare, acționând astfel de o manieră cvasifiscală menită să contracareze lipsa unei politici fiscale comune la nivel european. Cu toate acestea, această strategie nu poate fi menținută la infinit și întărește argumentele celor care pun sub semnul întrebării independența BCE, unul dintre principiile fundamentale ale euro ca monedă comună, precum și transparența principalelor sale decizii. Din acest motiv, am solicitat în raport publicarea procesului-verbal al Consiliului guvernatorilor, fapt ce ar putea reduce impactul discrepanțelor asupra mass-media. Consider nepublicarea acestuia drept un semn de slăbiciune al integrării europene, întrucât responsabilitatea individuală necesară rămâne a fi interpretată drept o posibilă sursă de dispute între statele membre.

Existența monedei euro a însemnat că anumite state mai puțin dezvoltate care, în mod istoric, și-au depreciat moneda pentru a câștiga în competitivitate au fost obligate să aplice măsuri dure de austeritate pentru a contracara criza. Totuși, aceasta era opțiunea viabilă, întrucât moneda euro trebuie să rămână o deviză stabilă, iar UE nu ar trebui să ia calea unor orizonturi inflaționiste sau a redistribuirii economice excesive.

Uniunea monetară europeană are datoria de a menține inflația sub control și de a proteja puterea de cumpărare a devizei. Totodată, ea trebuie să reducă hazardul moral pe care l-ar putea reprezenta redistribuirea mascată în favoarea țărilor ale căror guverne recurg la creșterea masei monetare mai repede decât altele, prin procese necontrolate de extindere a creditelor. Această redistribuire este accentuată dacă BCE acceptă prea des obligațiuni emise de statele membre ca garanții, ba chiar mai mult, dacă le cumpără.

Pentru ca euro să fie în continuare un proiect viabil, este necesară constituirea unui cadru clar care să permită ajutarea țărilor cu probleme de lichiditate, dar, în același timp, să fie în măsură să stimuleze responsabilitatea fiscală și menținerea convergenței nivelului de competitivitate între țările membre. Până în prezent, sistemul a funcționat numai prin reacția la disciplina de piață, organizând operațiuni de salvare numai când o țară se afla într-o situație dificilă.

Totuși, există și o altă modalitate: îmbunătățirea integrării fiscale prin transferul de suveranitate de la nivelul statelor membre la cel al UE. Desigur, aceasta este o cale complicată și, prin urmare, este important să se rețină că există și o cale de mijloc, mai realistă pe termen scurt, în care este posibilă integrarea deopotrivă a disciplinei de piață și a disciplinei fiscale externe necesare a statelor membre, o cale de mijloc ce poate duce către succes, dar care trebuie trasată cu mare precizie.

Actualele eșecuri din zona euro reprezintă o experiență valoroasă pentru a nu mai repeta aceleași greșeli. În acest sens, propun crearea unui ministru european al finanțelor și a unei trezorerii europene împuternicite să emită euroobligațiuni. Sunt conștient că această propunere nu poate deveni realitate decât după reforma mult-așteptată a Pactului de stabilitate și de creștere care să permită un mai bun control al politicilor bugetare disfuncționale în statele membre din zona euro.

Euroobligațiunile pot constitui o remarcabilă sursă de finanțare pentru țările cu niveluri scăzute ale datoriilor și o finanțare foarte scumpă pentru țările ce încalcă regulile, asemănător modelului cu obligațiuni roșii și albastre. În fine, euroobligațiunile pot da un impuls monedei comune ca deviză de rezerve la nivel mondial, întrucât vor crea la nivel european o piață a obligațiunilor de cinci ori mai mare decât cea germană și aproape la fel de mare ca cea din America de Nord.

Arhitecții monedei euro au construit o uniune monetară conștienți de instabilitatea pe care o monedă unică o poate genera în țări cu o gamă largă de structuri economice și de producție. Este posibil ca aceștia să se fi gândit că se vor face pași mai importanți către o uniune politică la momentul potrivit. În prezent, în contextul exploziei crizei datoriilor în zona euro, momentul lor a sosit.


REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

11.10.2011

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

35

4

3

Membri titulari prezenți la votul final

Burkhard Balz, Udo Bullmann, Pascal Canfin, Nikolaos Chountis, George Sabin Cutaș, Leonardo Domenici, Diogo Feio, Elisa Ferreira, Ildikó Gáll-Pelcz, Jean-Paul Gauzès, Sven Giegold, Sylvie Goulard, Othmar Karas, Wolf Klinz, Jürgen Klute, Rodi Kratsa-Tsagaropoulou, Werner Langen, Astrid Lulling, Arlene McCarthy, Ivari Padar, Alfredo Pallone, Anni Podimata, Antolín Sánchez Presedo, Olle Schmidt, Edward Scicluna, Peter Simon, Peter Skinner, Theodor Dumitru Stolojan, Ivo Strejček, Kay Swinburne, Marianne Thyssen, Ramon Tremosa i Balcells, Corien Wortmann-Kool

Membri supleanți prezenți la votul final

Elena Băsescu, Pilar del Castillo Vera, Sari Essayah, Vicky Ford, Ashley Fox, Sophia in ‘t Veld, Olle Ludvigsson, Thomas Mann, Sirpa Pietikäinen, Gianni Pittella

Aviz juridic - Politica de confidențialitate