RAPORT referitor la combaterea abandonului şcolar timpuriu

18.10.2011 - (2011/2088(INI))

Comisia pentru cultură şi educaţie
Raportoare: Mary Honeyball

Procedură : 2011/2088(INI)

Stadiile documentului în şedinţă

Stadii ale documentului :

A7-0363/2011

Texte depuse :

A7-0363/2011

Dezbateri :

Voturi :

PV 01/12/2011 - 6.12
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P7_TA(2011)0531

PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
EXPUNERE DE MOTIVE
AVIZ al Comisiei pentru ocuparea forŢei de muncă Şi afaceri sociale
REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la combaterea părăsirii timpurii a şcolii

(2011/2088(INI))

Parlamentul European,

– având în vedere articolul 165 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,

– având în vedere articolul 14 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

– având în vedere Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, în special articolele 23, 28 şi 29,

– având în vedere Decizia nr. 1720/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 noiembrie 2006 de stabilire a unui program de acţiune în domeniul învăţării continue[1],

– având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Eficienţă şi echitate în cadrul sistemelor europene de educaţie şi formare” (COM(2006)0481),

– având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Tineretul în mişcare: O iniţiativă de eliberare a potenţialului tinerilor de a realiza o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii în Uniunea Europeană (COM(2010)0477),

– având în vedere Comunicarea Comisiei, intitulată „Combaterea părăsirii timpurii a şcolii: o contribuţie esenţială la strategia Europa 2020” (COM(2011)0018),

– având în vedere propunerea Comisiei de recomandare a Consiliului privind politicile de reducere a părăsirii timpurii a şcolii (COM(2011)0019),

– având în vederea Comunicarea Comisiei intitulată „Educaţia şi îngrijirea copiilor preşcolari: să oferim tuturor copiilor noştri cea mai bună pregătire pentru lumea de mâine” (COM(2011)0066),

– având în vedere Comunicarea Comisiei privind „Un cadru UE pentru strategiile naţionale de integrare a romilor până în 2020” (COM(2011)0173),

– având în vedere concluziile Consiliului şi ale reprezentanţilor guvernelor statelor membre, reuniţi în cadrul Consiliului din 21 noiembrie 2008, privind pregătirea tinerilor pentru secolul XXI: un program de cooperare europeană pe plan şcolar[2],

– având în vedere concluziile Consiliului din 12 mai 2009 privind un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale („ET 2020”)[3],

– având în vedere concluziile Consiliului din 26 noiembrie 2009 privind educaţia copiilor din familii de migranţi[4],

– având în vedere concluziile Consiliului din 11 mai 2010 privind dimensiunea socială a educaţiei şi formării profesionale[5],

– având în vedere Rezoluţia Parlamentului European din 1 februarie 2007 privind discriminarea tinerelor femei şi a fetelor în domeniul educaţiei [6],

– având în vedere rezoluţia sa din 16 ianuarie 2008 referitoare la strategia UE privind drepturile copilului[7],

– având în vedere rezoluţia sa din 23 septembrie 2008 privind îmbunătăţirea calităţii formării profesorilor[8],

– având în vedere rezoluţia sa din 18 mai 2010 referitoare la competenţele-cheie pentru o lume în curs de schimbare: punerea în aplicare a programului de lucru „Educaţie şi formare 2010”[9],

– având în vedere rezoluţia sa din 18 mai 2010, intitulată „O strategie a UE pentru tineret – investiţie şi mobilizare”[10],

– având în vedere rezoluţia sa din 9 martie 2011 privind Strategia europeană pentru romi[11],

– având în vedere rezoluţia sa din 12 mai 2011 referitoare la învăţarea în primii ani de viaţă în Uniunea Europeană[12],

– având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

– având în vedere raportul Comisiei pentru cultură şi educaţie şi avizul Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (A7-0363/2011),

A. întrucât tinerii, pentru a participa pe deplin în societate şi să-şi realizeze potenţialul ca indivizi şi cetăţeni, trebuie să posede un spectru larg de cunoştinţe şi competenţe esenţiale pentru progresul lor intelectual şi social, dezvoltându-şi inclusiv capacitatea de a comunica eficient, de a lucra în echipă, soluţiona probleme şi de a evalua în mod critic informaţiile;

B. întrucât educaţia tinerilor contribuie, printre altele, la dezvoltarea personală a acestora, la o mai bună integrare a acestora în societate, precum şi la dezvoltarea sentimentului de responsabilitate şi a spiritului de iniţiativă;

C. întrucât ratele de abandon şcolar timpuriu diferă între statele membre ale UE, precum şi între oraşe şi regiuni şi între categoriile socio-economice de populaţie, fiind influenţate de o gamă de factori complecşi;

D. întrucât unul dintre cele cinci obiective principale ale proiectului Europa 2020 este de a reduce sub 10 % procentul de tineri care abandonează timpuriu şcoala şi de a se asigura că cel puţin 40 % din tânăra generaţie dispun de o calificare sau o diplomă de absolvire a studiilor superioare sau a unui ciclu de învăţământ echivalent;

E. întrucât obiectivul de 10 % a fost convenit de statele membre în 2003, însă doar şapte dintre acestea au reuşit să atingă acest parametru, iar în 2009 rata medie a celor care au părăsit timpuriu şcoala a fost de 14.4 %;

F. întrucât, în pofida scăderii constante a ratelor abandonului şcolar timpuriu din ultimul deceniu, majoritatea statelor membre au încă o abordare fragmentată şi coordonată în mod inadecvat a acestei probleme;

G. întrucât 24,1% dintre tinerii de 15 ani din statele membre au performanţe slabe în ceea ce priveşte competenţele de citire;

H. întrucât capacitatea de a citi reprezintă un instrument de bază indispensabil pentru orice tânăr care doreşte să progreseze la oricare dintre materiile şcolare, dar şi în vederea integrării sale în câmpul muncii, a înţelegerii informaţiilor şi a analizării acestora, a comunicării corecte şi a participării la activităţile culturale, întrucât apoi trebuie puse în aplicare măsuri specifice pentru remedierea lacunelor în materie de competenţe de citire;

I. întrucât abandonul şcolar timpuriu are consecinţe grave nu numai pentru creşterea economică, dar şi pentru coeziunea socială a UE, baza de competenţe europene şi stabilitatea socială, aducând prejudicii parcursului profesional, sănătăţii şi bunăstării tinerilor, nivelul slab al educaţiei reprezentând, de asemenea, o cauză principală a sărăciei;

J. întrucât abandonul şcolar timpuriu reprezintă un factor fundamental care contribuie la şomaj, sărăcie şi excluziunea socială,

Caracteristicile abandonului şcolar timpuriu

1. subliniază faptul că bazele viitoarei cariere educaţionale şi a bunăstării unui copil sunt construite în primii ani ai copilăriei şi pot insufla dorinţa de a învăţa pe tot parcursul vieţii, precum şi faptul că primii ani ai copilăriei reprezintă o perioadă în cursul căreia ar trebui încurajate receptivitatea, învăţarea limbilor străine şi capacitatea de a construi legături sociale, atribute care vor fi esenţiale în societatea de mâine, pentru a facilita integrarea copilului în şcoală şi societate de la o vârstă fragedă, luptând astfel împotriva abandonului şcolar timpuriu; reiterează apelul exprimat în rezoluţia sa referitoare la învăţarea în primii ani de viaţă în UE de a se dezvolta un cadru european pentru educaţia la o vârstă fragedă şi serviciile de îngrijire de la o vârstă cât mai fragedă, în special prin dezvoltarea unui sistem de creşe şi unităţi de îngrijire a copilului publice şi gratuite;

2. observă că abandonul şcolar timpuriu este mult mai frecvent în rândul copiilor care provin din medii sărace şi defavorizate şi din familii de migranţi, şi că este corelat adesea cu sărăcia şi excluziunea socială;

3. sugerează acordarea unei asistenţe lingvistice pentru şcolarii care provin din familii de imigranţi;

4. subliniază, în acest context, că este imperativ să li se permită copiilor proveniţi din comunitatea romă şi copiilor fără documente să aibă acces la educaţie;

5. ia act de faptul că 20% din copiii romi nu sunt înscrişi la şcoală deloc şi că 30% o abandonează timpuriu; subliniază că, deşi abandonul şcolar timpuriu este mai frecvent în rândul băieţilor decât în rândul fetelor, în cazul comunităţilor tradiţionale de romi există o situaţie specială în care, din cauza obiceiului căsătoriei timpurii, abandonul şcolar timpuriu este mai frecvent în rândul tinerelor fete şi are loc la o vârstă mai fragedă (în jur de 12-13 ani) decât în cazul băieţilor (în jur de 14-15 ani); în cazul comunităţilor tradiţionale de romi este necesară adoptarea de măsuri pozitive suplimentare pentru a depăşi problema abandonului şcolar timpuriu ca urmare a acestor practici tradiţionale dăunătoare;

6. constată că politicile ineficiente privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată sporesc cazurile de abandon şcolar timpuriu şi eşecul şcolar în general şi că este necesar să se intensifice eforturile pentru a îmbunătăţi aceste politici;

7. observă existenţa unui ciclu intergeneraţional, şi anume puternica tendinţă manifestată de copiii ai căror părinţi au părăsit timpuriu şcoala de a face ei înşişi acelaşi lucru; subliniază că structura familiei exercită o influenţă semnificativă asupra capacităţii şi motivaţiei copiilor de a reuşi la şcoală;

8. observă că, în ceea ce priveşte îngrijirea acordată preşcolarilor, rolul familiei, precum şi cel al relaţiilor strânse dintre copii şi părinţi în timpul primilor ani de viaţă are o importanţă fundamentală pentru buna integrare în mediul şcolar;

9. avertizează cu privire la efectul dificultăţilor specifice de învăţare şi al problemelor conexe, ca factor care creşte riscul de abandon şcolar în rândul copiilor afectaţi de acestea;

10. încurajează statele membre să asigure elevilor cu dificultăţi de învăţare activităţi în afara programei şcolare şi activităţi extraşcolare pentru ca aceştia să dezvolte competenţele cheie care sunt în mod vădit necesare pe piaţa forţei de muncă;

11. reaminteşte că abandonul şcolar timpuriu poate influenţa negativ accesul la învăţarea continuă de înaltă calitate;

12. reaminteşte, în acest context, studiile PISA ale OCDE, în urma cărora s-a constatat că, în sistemele de învăţământ cu un nivel redus de diferenţiere pe verticală şi pe orizontală, repetenţia şi exmatricularea sunt mai puţin frecvente; subliniază că, potrivit datelor OCDE, repetenţia şi exmatricularea afectează în mod negativ în special elevii de condiţie socială precară;

13. subliniază constatarea OCDE conform căreia repartizarea timpurie a elevilor pe programe şcolare diferite sporeşte inegalitatea socioeconomică în ceea ce priveşte şansele de acces la educaţie, fără să determine nicio creştere a rezultatelor medii în respectivele sisteme de învăţământ;

14. atrage atenţia, în acest context, asupra concluziei OCDE conform căreia performanţele comparative ale sistemelor şcolare din studiile PISA sunt negativ afectate de practicile de mutare a elevilor de la o şcoală la alta din cauza rezultatelor slabe, a problemelor de comportament sau a nevoilor speciale de învăţare şi de repartizare a elevilor pe materii în funcţie de aptitudini;

15. reaminteşte, în acest context, că, potrivit OCDE, elevii dezavantajaţi din punct de vedere socioeconomic sunt deseori dublu dezavantajaţi, deoarece aceştia studiază în şcoli afectate de diverse tipuri de dezavantaje socioeconomice şi în care există mai puţini profesori, care sunt mai slab calificaţi;

Nevoia unei abordări personalizate

16. subliniază că egalitatea de oportunităţi şi de alegeri în educaţie, precum şi accesul la educaţia de înaltă calitate pentru toate persoanele din toate mediile sociale, etnice şi religioase, indiferent de gen sau dizabilităţi, sunt esenţiale pentru crearea unei societăţi mai echitabile şi integraţioniste, care să fie vie, inovatoare şi solidară; subliniază rolul jucat de serviciile publice în această privinţă;

17. declară că şcoala este una dintre modalităţile optime de a oferi fiecăruia şanse egale de reuşită şi oportunitatea de a dobândi cunoştinţele şi competenţele necesare pentru a se integra pe piaţa muncii, prin ruperea ciclului intergeneraţional; solicită o mai bună coordonare în ceea ce priveşte oferta de sprijin educativ, creşterea accesibilităţii acesteia, precum şi extinderea serviciilor sociale şi a asistenţei oferite familiilor;

18. solicită o abordare personalizată şi integratoare a educaţiei, începând de la educaţia şi serviciile de îngrijire destinate preşcolarilor, care să includă sprijinul orientat pentru tinerii care riscă să abandoneze timpuriu şcoala, atunci când este necesar, în special pentru copiii şi tinerii care suferă de dizabilităţi;

19. solicită creşterea eforturilor pentru a se asigura că de această abordare personalizată beneficiază în mod specific elevii care suferă de dificultăţi de învăţare provocate de dislexie, dispraxie, discalculie, deficit de atenţie sau hiperactivitate, de exemplu;

20. observă că problemele care conduc la abandonul şcolar timpuriu sunt deseori determinate de cauze care nu au legătură cu şcoala şi că acestea trebuie identificate şi soluţionate;

21. propune ca liceele şi şcolile profesionale să furnizeze personal de consiliere, separat de personalul didactic, care să le permită elevilor care au probleme să le discute într-un climat de încredere; subliniază faptul că personalul care asigură consilierea trebuie să aibă o formare adecvată şi, în acest scop, să aibă facilităţi de formare continuă pentru abilităţile specifice;

22. încurajează abordarea din timp a dificultăţilor apărute în etapa iniţială a procesului de învăţare şi sugerează că ar trebui instituite mecanisme eficiente de alertă rapidă şi proceduri de monitorizare pentru a preveni agravarea problemelor; subliniază că, pentru a se realiza acest lucru, sunt cruciale comunicarea multilaterală şi cooperarea mai strânsă între şcoli, părinţi şi liderii comunităţilor, precum şi reţelele locale de sprijin, cu implicarea unor mediatori şcolari, dacă este necesar;

23. consideră că ar trebui oferite servicii de consiliere părinţilor, având în vedere influenţa pe care o are familia asupra dezvoltării educaţionale şi sociale a elevilor;

24. subliniază faptul că un motiv frecvent al eşecurilor suferite de copii şi de tineri este neadaptarea programei şcolare la cerinţele vieţii copiilor şi la interesele lor condiţionate din punct de vedere social; subliniază faptul că sistemul de învăţământ prea rigid şi uniform îngreunează individualizarea activităţilor muncii şcolare şi face dificilă crearea unei legături între educaţie şi nevoile de zi cu zi;

25. încurajează o mai bună orientare profesională şi programe de stagii de înaltă calitate, precum şi organizarea de către şcoli a unor vizite şi a unor schimburi culturale şi educaţionale, inclusiv facilitarea contactului cu spiritul de antreprenoriat, pentru a face mediul de muncă mai uşor de înţeles, asigurându-se astfel că elevii vor fi capabili să-şi aleagă o carieră în cunoştinţă de cauză; subliniază faptul că consilierii pe probleme de orientare profesională trebuie să beneficieze de o formare adecvată şi continuă pentru a intra în contact în mod proactiv cu tinerii care ar putea abandona timpuriu şcoala;

26. recunoaşte necesitatea aplicării unor politici ferme, care să vizeze integrarea elevilor cu dizabilităţi senzoriale în şcolile obişnuite şi invită statele membre să renunţe la politicile bazate pe educaţia specială separată;

27. reiterează rolul fundamental al voluntariatului ca factor de integrare socială şi solicită statelor membre să generalizeze „Serviciul european de voluntariat” ca factor de dezvoltare personală, educativă şi profesională;

28. recomandă instituirea unor programe de mentorat în cadrul şcolilor pentru a le facilita elevilor contactul în special cu foşti elevi cu scopul de a le permite să facă schimb de informaţii despre posibilele opţiuni de studiu sau de carieră;

29. recunoaşte că repetarea anului poate duce la stigmatizarea elevilor cu rezultate mai slabe şi nu ar determina neapărat rezultate mai bune; subliniază că limitarea repetării anului în statele membre în care acest fenomen este întâlnit pe scară largă şi înlocuirea sa cu oferirea unui sprijin flexibil individual reprezintă un mod mai eficient de a aborda abandonul şcolar timpuriu;

30. reaminteşte că tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) pot avea efecte pozitive în contexte pedagogice planificate şi pot favoriza motivaţia şi învăţarea; sugerează ca statele membre să promoveze şi să consolideze accesul elevilor la TIC din primii ani de şcoală şi să instituie programe de formare pentru profesori;

31. observă că presiunile sociale şi financiare la care sunt supuse familiile dezavantajate îi pot forţa pe elevi să abandoneze timpuriu şcoala pentru a intra pe piaţa muncii şi a suplimenta resursele familiei; solicită statelor membre să ia în considerare introducerea unui sistem de sprijin financiar în funcţie de venituri pentru cei care au nevoie de acest lucru, în vederea combaterii acestei probleme; invită statele membre să sprijine financiar părinţii care îşi dedică timpul şi dragostea primilor ani ai copiilor lor şi care asigură un viitor beneficiu pentru societate, investind astfel într‑un capital uman care este deseori subestimat;

32. sugerează introducerea altor măsuri redistributive, cum ar fi asigurarea meselor gratuite la şcoală, a manualelor şcolare gratuite şi a echipamentelor esenţiale sportive pentru a reduce impactul inegalităţii sociale, luptând în acelaşi timp, de asemenea, împotriva pericolului de stigmatizare a acestor elevi;

33. subliniază faptul că ar trebui acordat sprijin suplimentar persoanelor cu dizabilităţi pentru a reduce riscul abandonului şcolar şi a asigura că obţin o calificare adecvată;

34. subliniază importanţa crucială a sistemelor educaţionale de stat de cea mai înaltă calitate, în cadrul cărora învăţământul este gratuit şi accesibil tuturor şi se desfăşoară într-un mediu sigur şi propice;

35. solicită eforturi speciale pentru prevenirea şi abordarea hărţuirii şi a violenţei în cadrul şcolilor;

36. reaminteşte importanţa sporirii numărului de elevi care termină prima etapă a învăţământului secundar, promovând astfel dezvoltarea competenţelor de bază;

Împărtăşirea responsabilităţii

37. subliniază că există multipli actori care pot lua măsuri pentru a împiedica copiii să abandoneze şcoala prematur; subliniază faptul că în această categorie nu intră numai părinţii şi toţi cei implicaţi în domeniul educaţiei, ci şi autorităţile publice, atât naţionale, cât şi locale, şi solicită o cooperare mai strânsă între toţi aceşti actori, împreună cu serviciile locale de sănătate şi sociale; observă că o abordare comună ar putea ajuta persoanele vizate să depăşească obstacolele multiple din calea obţinerii unor bune rezultate şcolare şi a unui loc de muncă; în acest context, subliniază importanţa burselor de studiu care permit copiilor din mediile defavorizate să beneficieze de aceleaşi oportunităţi ca şi restul copiilor;

38. încurajează statele membre să adopte măsuri pentru a contracara stereotipurile pe care le au persoane din mediile socio-culturale cele mai defavorizate, care îşi orientează copiii de la început spre cursuri profesionale de scurtă durată, în ciuda rezultatelor educaţionale ale acestora;

39. sugerează faptul că strategiile de combatere a abandonului şcolar timpuriu ar trebui să adopte ca punct de pornire o analiză, care să fie desfăşurată de autorităţile relevante la nivel local şi regional, a principalelor motive de la baza abandonului şcolar timpuriu, care să cuprindă diverse grupuri de elevi, şcoli, regiuni şi municipalităţi;

40. subliniază necesitatea întăririi relaţiei speciale care există între părinţi şi copii, aceasta fiind esenţială pentru dezvoltarea şi stabilitatea viitoare ale copilului şi pentru buna desfăşurare a activităţii şcolare; subliniază că acompanierea copiilor în primii ani de viaţă constituie o valoare adăugată pentru societate şi permite reducerea costurilor legate de delincvenţa juvenilă, de criminalitate, de depresie şi de alte probleme care derivă din lipsa stabilităţii care determină copiii să părăsească şcoala;

41. subliniază că tinerii, inclusiv cei care părăsesc timpuriu şcoala, trebuie implicaţi în dezbateri cu privire la elaborarea şi la punerea în aplicare a politicilor şi a programelor de combatere a abandonului şcolar timpuriu; observă că participarea activă a elevilor, de exemplu prin intermediul consiliilor de elevi, poate încuraja motivarea acestora, prin faptul că se simt implicaţi în dezbaterile privind propriul succes academic;

42. subliniază importanţa analizei eficienţei strategiilor naţionale actuale pentru a dispune de informaţii care să poată fi utilizate pentru schimbul de experienţă şi de bune practici între statele membre;

43. propune ca statele membre să facă părinţii responsabili de educaţia copiilor până la vârsta de 18 ani, astfel încât învăţământul obligatoriu să fie prelungit cu doi ani, de la 16 ani la 18 ani, sau până la sfârşitul ciclului liceal;

44. recunoaşte că monitorizarea intervenţiilor asigurate de diverşi actori din statele membre poate fi dificilă, dar ar trebui încurajată cu scopul de a schimba bune practici; subliniază necesitatea unei mai bune coordonări la nivelul UE între diferitele servicii, precum şi a unei mai bune coordonări în cadrul statelor membre între autorităţile naţionale, regionale şi locale;

45. solicită Comisiei şi statelor membre să creeze şi să dezvolte politici care să permită identificarea din timp a tinerilor care prezintă riscul cel mai mare de a abandona prematur şcoala;

46. observă că oferirea unei educaţii şi a unor servicii de îngrijire de înaltă calitate la nivel preşcolar, de către specialişti cu o pregătire temeinică în domeniu, determină reducerea ulterioară a abandonului şcolar timpuriu;

47. încurajează statele membre să investească în formarea profesorilor şi într-un personal calificat, atât la nivel preşcolar, cât şi la cel al învăţământului obligatoriu, şi să revizuiască şi să actualizeze în mod constant sistemele de învăţământ şi programele de perfecţionare profesională a profesorilor; subliniază că este important pentru copii să intre într-un mediu şcolar de timpuriu şi sugerează angajarea în şcoli a unor asistenţi didactici, pentru a lucra cu elevii care au dificultăţi şi a-i asista pe profesori în activitatea acestora, precum şi a unor cadre auxiliare pentru a sprijini şcolarizarea copiilor cu dizabilităţi în mediul şcolar obişnuit sau în cadrul unor structuri de şcolarizare adaptate dizabilităţilor acestora;

48. subliniază importanţa fundamentală a unei asistenţe pedagogice suplimentare în şcoli pentru a susţine elevii care se confruntă cu probleme de învăţare şi a încurajării şi a susţinerii elevilor care se simt dezamăgiţi şi abandonaţi de şcoală şi de familii; îndeamnă statele membre să investească în formarea şi asistenţa socială a părinţilor care decid să rămână acasă pentru a avea grijă de copiii lor în primii ani de viaţă ai acestora;

49. reaminteşte statelor membre obligaţia de a prezenta planuri de acţiune naţionale şi solicită Comisiei Europene să îi prezinte, în termen de un an, o situaţie, o analiză şi o evaluare a acestor planuri de acţiune;

50. subliniază faptul că o relaţie pozitivă între profesori şi elevi este fundamentală pentru cointeresarea tinerilor în procesul de învăţare; prin urmare, încurajează statele membre să investească într-o formare adecvată a profesorilor pentru a se asigura că aceştia deţin competenţele necesare pentru a cointeresa şi motiva elevii;

51. invită instituţiile de formare a profesorilor să elaboreze programe de perfecţionare profesională a acestora, prin integrarea în activităţile pedagogice, psihologice şi metodice a lucrului cu grupul de risc format din elevii care nu frecventează şcoala sau cărora le lipseşte motivaţia de a învăţa , şi să furnizeze mai multă literatură metodică profesorilor şi părinţilor;

52. atrage atenţia asupra necesităţii de a aplica o terapie educaţională prin interacţiune şi de a aborda cauzele şi simptomele copiilor cu dificultăţi de învăţare, cu ajutorul resurselor educaţionale şi pedagogie, scopul fiind de a elimina eşecul şcolar şi a consecinţelor acestuia;

53. recunoaşte că profesorii au nevoie de competenţe sociale adecvate şi de timp pentru a recunoaşte şi a sprijini diferite stiluri de învăţare, precum şi de libertate şi spaţiu pentru a adopta diferite metode de predare şi de învăţare de comun acord cu elevii;

54. observă că elevii trebuie să fie conştientizaţi cât mai devreme posibil cu privire la gama de opţiuni profesionale care le stă la dispoziţie şi sugerează ca şcolile şi universităţile să dezvolte parteneriate cu autorităţile, organizaţiile şi asociaţiile locale, permiţându-le elevilor să întâlnească profesionişti din diferite domenii şi, de asemenea, să înveţe mai multe despre antreprenoriat;

55. subliniază importanţa unei mărimi adecvate a claselor şi grupelor şi a unui mediu de învăţare stimulant şi favorabil incluziunii pentru tineri;

56. atrage atenţia, de asemenea, asupra faptului că schimbarea frecventă a cadrelor didactice ale unei clase, predarea în două schimburi, conceperea necorespunzătoare a orarelor au, la rândul lor, un efect negativ asupra capacităţii de învăţare eficientă a elevilor şi încurajează o atitudine negativă faţă de şcolarizarea obligatorie;

Diferite abordări ale procesului de învăţare

57. recunoaşte dreptul tuturor la învăţare continuă, care include nu numai învăţarea formală, ci şi pe cea neformală sau informală;

58. solicită statelor membre şi autorităţilor regionale care deţin competenţe în domeniul educaţiei să recunoască şi să valideze cunoştinţele dobândite pe cale neformală sau informală, facilitând astfel reintegrarea persoanelor în cadrul sistemului educaţional;

59. recunoaşte avantajele aduse de sport, activităţile culturale, voluntariat şi cetăţenia activă pentru dezvoltarea unui forum pentru educaţia neformală şi învăţarea continuă;

60. subliniază importanţa ca elevii să beneficieze de parcursuri educaţionale variate, care să combine formarea generală şi profesională şi este convins că o combinare judicioasă a celor două, în funcţie de vârsta şi de capacitatea elevilor, le oferă acestora cea mai bună şansă de acces la un loc de muncă de calitate; reaminteşte, în acest sens, importanţa favorizării punţilor de legătură dintre sistemul educaţional şi mediul profesional, precum şi dintre sistemele de formare; subliniază, în plus, importanţa oportunităţilor de a învăţa o a doua limbă europeană pentru a facilita mobilitatea tinerilor şi pentru a-i motiva să îşi dezvolte interese şi perspective care să depăşească mediului lor restrâns;

61. subliniază valoarea adăugată a iniţiativelor şi a programelor dedicate părinţilor, care le oferă acestora o abordare bazată pe învăţarea de-a lungul vieţii, pentru a-şi îmbunătăţi educaţia şi, prin aceasta, a ameliora predarea şi învăţarea cu copiii acasă;

62. solicită actualizarea resurselor şcolilor pentru a profita de beneficiile potenţiale ale metodelor didactice digitalizate şi luarea în considerare a calificărilor precum competenţele lingvistice şi alfabetizarea digitală, necesare pentru ocuparea locurilor de muncă ale viitorului;

63. solicită statelor membre să ţină seama de exigenţele de pe piaţa muncii şi să adopte măsuri în vederea îmbunătăţirii statutului calificărilor profesionale, consolidând totodată cooperarea dintre instituţiile de educaţie profesională şi întreprinderi, astfel încât acestea să fie considerate drept o opţiune viabilă pentru elevi, indiferent de abilităţile acestora;

64. subliniază că principiul „a învăţa să înveţi” ar trebui să fie la baza tuturor programelor şcolare; observă că metodele didactice active sunt cruciale pentru cointeresarea mai multor tineri în procesul de învăţare şi încurajarea lor în vederea îmbogăţirii cunoştinţelor şi recomandă includerea de noi aplicaţii tehnologice, precum cele oferite de internetul obiectelor, pentru a îmbunătăţi motivaţia şi performanţa;

65. pune accentul pe importanţa dezvoltării şi susţinerii activităţilor din afara sistemului de învăţământ; estimează că accesul tuturor la activităţi extraşcolare, fie că acestea sunt sportive, culturale sau pur şi simplu activităţi recreaţionale, poate reduce ratele de absenteism şi de abandon şcolar timpuriu şi este deosebit de important pentru dezvoltarea copiilor;

66. subliniază că activităţile extraşcolare ar trebui dezvoltate în cadrul şcolilor, deoarece acestea ajută la crearea unei imagini „pozitive” asupra mediului şcolar; recunoaşte că stimularea într-o mai mare măsură a elevilor să meargă la şcoală reprezintă un mijloc de prevenire a abandonului şcolar timpuriu;

67. recunoaşte rolul deţinut de organizaţiile de tineret în prevenirea abandonului şcolar timpuriu prin educaţia neformală, care oferă tinerilor competenţe importante, un simţ al responsabilităţii şi un respect de sine sporit;

68. recunoaşte că, în toate statele membre ale UE, nivelurile adecvate de alfabetizare şi competenţe numerice sunt atinse rareori de toţi elevii, fapt care contribuie la abandonul şcolar timpuriu; subliniază că statele membre ar trebui să stabilească urgent obiective pentru a se asigura că toţi elevii care termină ciclul primar de învăţământ deţin competenţe de citire, de scriere şi de aritmetică la un nivel adecvat pentru vârsta acestora; în plus, statele membre ar trebui să stabilească, de asemenea, sisteme de alfabetizare şi de dobândire de competenţe numerice, pentru a permite elevilor care nu au dobândit aceste aptitudini fundamentale în timpul educaţiei formale să recupereze decalajele cât mai curând posibil;

Soluţii care oferă o a doua şansă

69. solicită statelor membre să dezvolte modalităţi de reintegrare în sistemul şcolar a tinerilor care părăsesc timpuriu şcoala prin aplicarea unor programe adecvate, spre exemplu prin intermediul şcolilor care oferă „a doua şansă”, care pun la dispoziţia elevilor un mediu de învăţare adaptat care permite tinerilor să îşi regăsească încrederea în ei înşişi şi în capacitatea lor de învăţare;

70. observă că, pentru a asigura faptul că persoanele cele mai defavorizate beneficiază de aceste măsuri de reintegrare, trebuie puse în aplicare sisteme adecvate de identificare şi monitorizare, de sensibilizare şi de măsurare a rezultatelor;

71. subliniază că cele mai mari rate de reintegrare sunt obţinute de programele care abordează nevoile individuale ale tinerilor care abandonează şcoala timpuriu; invită instituţiile să respecte nevoile şi drepturile indivizilor în elaborarea de programe pentru aceştia;

72. subliniază necesitatea de a organiza activităţi la nivel local care să încurajeze oamenii să se întoarcă la şcoală şi care să promoveze un mediu pozitiv pentru cei care au abandonat şcoala timpuriu şi intenţionează să se reîntoarcă;

73. observă că în statele membre s-au realizat foarte puţine evaluări ale diferitelor măsuri de reintegrare; prin urmare, solicită statelor membre să monitorizeze şi să evalueze programele lor de reintegrare şi să stabilească obiective pentru îmbunătăţirea acestora;

74. subliniază necesitatea de a analiza fenomenul repetării anului şcolar şi impactul acestuia ratelor abandonului şcolar timpuriu, subliniind importanţa programelor individuale pentru fiecare elev;

75. îndeamnă statele membre să extindă crearea de şcoli care oferă a doua şansă, îmbunătăţind atât conţinutul programelor de studii, cât şi materialele şi echipamentul tehnic specifice acestor şcoli şi dezvoltând capacităţile cadrelor didactice disponibile, având în vedere faptul că aceste şcoli reprezintă un instrument important pentru reintegrarea persoanelor care s-au regăsit în afara sistemului de educaţie formală;

Sistemul de educaţie şi ocuparea forţei de muncă

76. observă că o reducere nu mai mare de 10 % a abandonului şcolar timpuriu, atingând obiectivul principal al Strategiei UE 2020, ar avea un efect în reducerea şomajului în rândul tinerilor şi îmbunătăţirea ratei ocupării forţei de muncă, deoarece, în prezent, 52 % dintre tinerii care abandonează şcoala sunt şomeri şi, potrivit unor estimări academice, numărul de locuri de muncă disponibile pentru persoanele slab calificate sau necalificate va scădea în continuare în următorii ani; subliniază faptul că prin reducerea ratei abandonului şcolar timpuriu cu doar 1 %, ar putea fi sporit numărul potenţialilor angajaţi calificaţi cu 500 000;

77. consideră că abandonul şcolar timpuriu se traduce prin oportunităţi ratate de către tineri şi printr-o pierdere de potenţial social şi economic pentru UE în ansamblul său; subliniază faptul că, pe lângă impactul schimbărilor demografice actuale, ţările europene nu îşi pot permite aceste pierderi enorme de talent şi subliniază că acest fenomen ar trebui analizat în lumina faptului că piaţa muncii şi nivelul de competitivitate din Europa vor tinde împreună să favorizeze deţinătorii unor calificări de educaţie superioară; subliniază faptul că îmbunătăţirea performanţelor şcolare va contribui astfel la inversarea acestei tendinţe în măsura în care nivelurile mai înalte de calificare vor face posibilă o „creştere inteligentă”, iar abordarea unuia dintre principalii factori de risc implicaţi în şomaj şi în sărăcie va deschide calea spre o „creştere favorabilă incluziunii”;

78. subliniază legătura dintre abandonul şcolar timpuriu şi şomajul în rândul tinerilor; observă că peste jumătate dintre tinerii care abandonaseră timpuriu şcoala în UE erau şomeri în 2009 şi că abandonul şcolar timpuriu poate conduce la o dependenţă excesivă de locuri de muncă precare, precum şi la intensificarea problemei şomajului structural în rândul populaţiei în ansamblu;

79. observă că tinerii care abandonează timpuriu şcoala au mai puţine şanse să fie implicaţi activ în antreprenoriatul economic şi social, fapt care are consecinţe negative asupra economiei şi a societăţii;

80. subliniază importanţa combaterii abandonului şcolar timpuriu, având în vedere, nu în ultimul rând, evoluţia demografică în UE;

81. constată că efectele economice şi sociale pe termen lung ale abandonul şcolar timpuriu implică un risc ridicat de sărăcie şi că lupta împotriva abandonului şcolar timpuriu este o modalitate de a preveni excluziunea socială a tinerilor; prin urmare, consideră că reducerea numărului de tineri care abandonează şcoala timpuriu este o măsură-cheie pentru atingerea obiectivului din strategiile atât naţionale, cât şi europene, de eliminare a riscului de sărăcie pentru cel puţin 20 de milioane de persoane şi îndeamnă statele membre să nu coboare vârsta maximă pentru educaţia obligatorie;

82. solicită angajatorilor să încurajeze, atunci când este posibil, tinerii lucrători, care nu au obţinut calificări în învăţământul secundar superior, să îşi finalizeze studiile, punând în aplicare politici de administrare internă pentru armonizarea studiului cu munca; reaminteşte, în acest sens, necesitatea de a promova participarea persoanelor care studiază în cadrul programului Leonardo da Vinci;

83. solicită astfel statelor membre să elaboreze cât mai curând politici care să încurajeze crearea de noi locuri de muncă bazate pe competenţe noi;

84. subliniază nevoia de a adapta sistemele de învăţământ pentru a răspunde cerinţelor pieţei forţei de muncă; subliniază faptul că, în situaţia în care, pe viitor, cazurile când o persoană va lucra toată viaţa într-un singur domeniu vor fi rare, elevii trebuie să dobândească o gamă largă de competenţe, cum ar fi creativitatea, gândirea creativă, competenţele generale şi abilitatea de a se adapta rapid şi flexibil la condiţiile şi cerinţele în continuă schimbare;

85. îndeamnă statele membre, asistate de către Comisie, să acţioneze în mod eficient pentru a consemna fenomenul NEET (tinerii care nu sunt încadraţi profesional şi nu urmează niciun program educaţional sau de formare) şi pentru a-l combate;

86. propune extinderea posibilităţii de a participa la stagii în cadrul companiilor în paralel cu o continuare a studiilor;

87. subliniază că statele membre ar trebui să îmbunătăţească în continuare sistemele lor de învăţământ şi de formare pentru a răspunde mai eficient la nevoile indivizilor şi la cele ale pieţei muncii, inclusiv prin abordarea problemei reprezentate de competenţele de bază (citirea şi cunoştinţele de aritmetică), prin promovarea educaţiei şi a formării profesionale şi prin adoptarea unor măsuri de facilitare a tranziţiei de la educaţie la piaţa muncii;

88. constată că băieţii sunt mai predispuşi să abandoneze şcoala şi că riscăm să creăm o categorie socială inferioară cu bărbaţi tineri şomeri, slab instruiţi sau neinstruiţi şi cu şanse reduse să intre pe piaţa muncii şi să se integreze în societate în general; îndeamnă statele membre să acorde o atenţie specială băieţilor cu dificultăţi de adaptare la mediul şcolar şi descurajează statele membre să reducă vârsta de şcolarizare obligatorie;

89. având în vedere că, în rândul persoanelor cu un nivel de educaţie scăzut, locurile de muncă precare şi instabile sunt mai numeroase, solicită Comisiei să garanteze că eforturile depuse pentru a permite tinerilor care abandonează şcoala timpuriu să revină pe piaţa muncii sunt legate în mod invariabil de programele de formare suplimentară pentru a îmbunătăţi perspectivele acestora de angajare;

90. subliniază faptul că investiţiile în recalificare şi în modernizarea cursurilor de formare profesională sunt esenţiale pentru a-i ajuta pe tinerii care abandonează şcoala timpuriu să se integreze pe piaţa forţei de muncă;

91. subliniază necesitatea actualizării competenţelor dobândite prin formarea profesională tehnică şi adaptarea mai eficace a specializărilor oferite la cerinţele pieţei forţei de muncă, deoarece corelarea educaţiei cu ocuparea forţei de muncă este o parte integrantă a luptei împotriva abandonului şcolar timpuriu;

92. consideră că, pentru a combate abandonul şcolar timpuriu, politicile de educaţie trebuie să fie corelate cu politicile de promovare a redresării economice şi, implicit, de creare a unor locuri de muncă permanente, şi să evite abandonul şcolar, locurile de muncă precare şi instabile şi accelerarea exodului creierelor;

93. recomandă ca formarea în ceea ce priveşte NTIC (noile tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor), precum şi a tehnologiilor de învăţare a limbilor străine, să înceapă de la o vârstă fragedă, având în vedere că acestea sunt mijloace de comunicare foarte utile pe care tinerii le pot învăţa rapid;

Politicile UE

94. salută propunerea Comisiei de recomandare a Consiliului privind politicile de reducere a abandonului şcolar timpuriu, care propune un cadru de politici cuprinzătoare în acest domeniu, analiza condiţiilor care stau la baza abandonului şcolar la nivel naţional şi local din fiecare stat membru, evaluarea eficienţei măsurilor existente şi integrarea unor politici de prevenire, intervenţie şi compensare în lupta pentru combaterea acestui fenomen;

95. consideră că, respectând principiul subsidiarităţii, un cadru european pentru strategii globale de combatere a abandonului şcolar timpuriu ar putea oferi statelor membre un ghid util pentru a identificarea abordării corecte în vederea modernizării politicilor existente şi dezvoltării programelor lor naţionale de reformă;

96. avertizează asupra faptului că posibilele reduceri ale cheltuielilor publice din sectorul educaţiei din cauza crizei economice şi punerea în aplicare în statele membre a politicilor de austeritate bugetară vor avea efecte negative, ducând la creşterea numărului tinerilor care abandonează şcoala timpuriu în UE;

97. subliniază că, pe termen lung, investiţiile financiare ridicate în combaterea abandonului şcolar timpuriu pot avea ca efect independenţa tinerilor de sistemele de asigurare socială;

98. susţine, în contextul bugetului UE 2012, „Proiectul-pilot privind tineretul” propus în scopul de a garanta integrarea pe piaţa muncii a tinerilor şi, în special, a tinerilor care abandonează şcoala;

99. sprijină o utilizare direcţionată, eficientă şi coerentă a fondurilor structurale, în special a Fondului social european (FSE), pentru aplicarea pe deplin a strategiilor privind tineretul, în special pentru cei care abandonează şcoala timpuriu pentru a favoriza incluziunea socială prin utilizarea programelor specifice din fiecare stat membru, în vederea asigurării unui învăţământ de calitate pentru toţi şi pentru a evita abandonul şcolar timpuriu şi absenteismul;

100. ia act de faptul că natura problemei abandonului şcolar timpuriu variază de la o ţară la alta şi, de asemenea, în cadrul regiunilor şi, prin urmare, nu există o soluţie universal valabilă;

101. reaminteşte şi sprijină planurile anunţate de Consiliu de a realiza „cartografierea” socială a celor care părăsesc timpuriu şcoala, colectând date din toate statele membre; invită Comisia să sprijine această iniţiativă;

102. solicită statelor membre să analizeze în profunzime problema abandonului şcolar timpuriu, luând în considerare aspectele legate de protecţia datelor, pentru a identifica cauzele de bază la nivel naţional, regional şi local;

103. observă, cu toate acestea, că, pentru a analiza motivele care stau la baza abandonului şcolar timpuriu, este nevoie ca statele membre să furnizeze date mai cuprinzătoare, mai consistente şi mai coerente;

104. solicită fonduri suplimentare şi o accesibilitate sporită pentru programul UE de învăţare de-a lungul vieţii, care creşte mobilitatea elevilor şi a profesorilor, precum şi schimbul de cele mai bune practici şi contribuie la îmbunătăţirea metodelor de predare şi de învăţare; solicită utilizarea mai eficientă a finanţărilor oferite din fondurile structurale ale Uniunii pentru punerea în aplicare de măsuri de prevenire a absenteismului şcolar;

105. subliniază importanţa programului european de formare pe tot parcursul vieţii şi a celor patru componente ale sale, Comenius, Erasmus, Leonardo da Vinci şi Grundtvig, programul Comenius având un rol esenţial în combaterea abandonului şcolar timpuriu;

106. invită Comisia să promoveze vizibilitatea programului de acţiune Comenius privind mobilitatea individuală a elevilor, care poate contribui la reducerea abandonului şcolar timpuriu;

o o

107. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, precum şi guvernelor şi parlamentelor statelor membre.

[1] JO L 327, 24.11.2006, p. 45.
[2] JO C 319, 13.12.08, p. 20.
[3] JO C 119, 28.05.09, p. 2.
[4] JO C 301, 11.12.2009, p. 5.
[5] JO C 135, 26.05.10, p. 2.
[6] JO C 250E, 25.11.2007, p. 102.
[7] JO C 41 E, 19.2.2009, p. 24.
[8] JO C 8 E, 14.1.2010, p. 12.
[9] JO C 291E, 31.5.2011, p. 8.
[10] JO C 291E, 31.5.2011, p. 21.
[11] Texte adoptate, P7_TA(2011)0092.
[12] Texte adoptate, P7_TA(2011)0231.

EXPUNERE DE MOTIVE

Introducere

Abandonul şcolar timpuriu reprezintă un fenomen complex şi o provocare uriaşă cu care se confruntă Europa. Drept urmare, UE a început să pună în aplicare numeroase măsuri şi instrumente pentru a sprijini mai bine statele membre în elaborarea de politici naţionale eficiente şi eficace de combatere a acestui fenomen. Printre acestea, se numără comunicarea Comisiei privind combaterea părăsirii timpurii a şcolii, o nouă propunere de recomandare a Consiliului privind politicile de reducere a părăsirii timpurii a şcolii şi iniţiativa-pilot a Comisiei intitulată „Tineretul în mişcare”.

Strategia Europa 2020 subliniază, în plus, şase obiective principale pentru statele membre, unul dintre acestea fiind reducerea abandonului şcolar timpuriu cu 10% până în 2020. Statele membre au convenit în prealabil, în 2003, asupra reducerii cu 10% a procentului de tineri care abandonează timpuriu şcoala, însă doar şapte dintre acestea au reuşit să îndeplinească acest obiectiv. În 2009, rata abandonului şcolar timpuriu pentru toţi tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani a fost de 14,4%.

Majoritatea ţărilor UE au realizat, cel puţin, anumite progrese în ceea ce priveşte reducerea numărului tinerilor care părăsesc timpuriu şcoala sau care sunt slab calificaţi şi s-a constatat o schimbare evidentă şi pozitivă în modul de abordare a părăsirii timpurii a şcolii; cu toate acestea, prezentul raport afirmă că mai sunt foarte multe lucruri de făcut.

Cine sunt „tinerii care părăsesc timpuriu şcoala”?

Pentru a-i identifica pe cei care fac deja parte din categoria „tinerilor care părăsesc timpuriu şcoala” şi pe cei care fac potenţial parte din această categorie, este imperativ să definim părăsirea timpurie a şcolii. Cu toate acestea, nu există o singură definiţie cuprinzătoare a acestui termen care să poată fi aplicată cu uşurinţă tuturor organizaţiilor, persoanelor şi statelor membre ale UE. În comunicarea sa privind combaterea părăsirii timpurii a şcolii, Comisia se referă la tinerii care părăsesc timpuriu şcoala ca persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani care au părăsit sistemul educaţional şi de formare ca absolvenţi doar ai învăţământului secundar inferior sau ai unei forme de învăţământ inferioare. În scopuri ce ţin de consecvenţă şi claritate, definiţia propusă de Comisie pentru acest termen va fi aplicată de-a lungul întregului raport.

Nu există o tipologie a tinerilor care părăsesc timpuriu şcoala, şi nici un instrument standard care să prezică cine anume este mai susceptibil să facă acest lucru. Tinerii care părăsesc timpuriu şcoala constituie un grup divers; nu toţi fac acest lucru din motive negative. Cu toate acestea, prezentul raport observă că există anumite grupuri care sunt considerate a fi supuse unui risc mai mare decât restul grupurilor.

Rezultatele slabe reprezintă un indicator de prezicere a abandonului şcolar timpuriu. În primii ani de şcolarizare, diferenţele între rezultatele obţinute de elevi la şcoală sunt mai puţin pronunţate. Cu toate acestea, pe măsură ce aceste diferenţe devin tot mai semnificative în etapele ulterioare ale educaţiei, elevii cu dificultăţi devin în unele cazuri tot mai puţin motivaţi să rămână în cadrul şcolii. Elevii cu rezultate deosebite la şcoală au, dimpotrivă, tendinţa de a-şi continua parcursul educaţional indiferent de factorii sau circumstanţele exterioare.

Important de reţinut este faptul că rezultatele slabe la şcoală nu pot fi analizate în mod izolat, deoarece sunt legate în mod inextricabil de alţi factori, precum sărăcia, abuzul şi mediul familial. Studiile au arătat, spre exemplu, faptul că elevii ai căror părinţi sunt slab calificaţi sau au un loc de muncă cu calificare redusă sunt mai susceptibili de a părăsi timpuriu şcoala. În cazurile în care unitatea familială asigură un mediu stabil în care copiii pot creşte, învăţa şi se pot dezvolta, probabilitatea ca elevii să-şi continue parcursul şcolar este mult mai mare. Invers, atunci când familiile nu-i încurajează pe tineri şi nu le sprijină procesul de învăţare, abandonul şcolar timpuriu devine mult mai probabil.

Există alte elemente comune care se pot discerne în rândul tinerilor care părăsesc timpuriu şcoala, cum ar fi disparităţile regionale în ceea ce priveşte ratele de abandon şcolar timpuriu şi diferenţele între mediul rural şi cel urban. Ratele de abandon şcolar timpuriu sunt mult mai mari în rândul minorităţilor etnice şi al populaţiilor imigrante, în special al romilor. În plus, s-a dovedit că abandonul şcolar timpuriu este un fenomen ce ţine de gen, în sensul că se constată o probabilitate mult mai mică de părăsire timpurie a şcolii de către fete în comparaţie cu băieţii (ratele sunt de 13% şi, respectiv, 17%).

Consecinţele abandonului şcolar timpuriu

Ratele ridicate ale abandonul şcolar timpuriu au puternice implicaţii sociale şi economice. Abandonul şcolar timpuriu are un impact negativ asupra creşterii economice, cauzând instabilitate economică şi socială. Prin urmare, sunt esenţiale intervenţiile ce vizează mobilizarea energiilor şi dezvoltarea competenţelor tinerilor pentru viitoarea dezvoltare economică şi socială a statelor membre. Se consideră că reducerea ratei părăsirii timpurii a şcolii în Europa cu doar 1% ar crea în plus aproape o jumătate de milion de tineri calificaţi în fiecare an.

A fost demonstrat faptul că remuneraţiile primite în cursul carierei de către cei care părăsesc şcoala înainte de absolvirea ciclului de învăţământ secundar sunt considerabil mai mici decât ale celor care absolvă ciclul secundar. Calificările educaţionale (sau lipsa acestora) reprezintă un indicator important al sărăciei. Întrucât tinerii care părăsesc timpuriu şcoala au mai puţine competenţe decât cei care rămân în cadrul sistemului şcolar, aceştia beneficiază de mult mai puţine opţiuni în momentul intrării pe piaţa muncii, ajungând deseori să ocupe locuri de muncă slab remunerate şi precare, fără a avea mari posibilităţi de dezvoltare. Prin urmare, prevenirea abandonul şcolar timpuriu are potenţialul de a întrerupe ciclul sărăciei intergeneraţionale şi de a îmbunătăţi creşterea economică în general.

Abandonul şcolar timpuriu are, de asemenea, consecinţe sociale interdependente mai imediate, deoarece este asociată cu o incidenţă sporită a comportamentelor antisociale, a sarcinilor în rândul adolescentelor şi a abuzului de droguri.

Prezentul raport recunoaşte faptul că nu există un simplu panaceu universal pentru problema părăsirii timpurii a şcolii. Aceasta este o problemă complexă, care trebuie abordată prin intermediul unei serii de intervenţii şi iniţiative. Nicio măsură în sine nu va fi eficientă dacă nu este completată de alte măsuri.

Nevoia unei abordări personalizate

Pot fi mobilizaţi sau se poate apela la diverşi agenţi pentru a aborda abandonul şcolar timpuriu, dar este probabil ca elevii, profesorii, părinţii şi alte persoane interesate să aibă perspective diferite asupra acestui subiect. Prezentul raport subliniază faptul că perspectiva şi interesul primar al studentului trebuie să aibă prioritate atunci când sunt hotărâte măsurile de combatere a abandonului şcolar timpuriu.

Intervenţiile trebuie să ţină cont de complexitatea nevoilor individuale. Mulţi tineri decid să părăsească învăţământul tradiţional din motive personale, cum ar fi hărţuirea în şcoli, în vreme ce alţii pot suferi din cauza unor probleme sociale, cum ar fi dependenţa de droguri sau lipsa de adăpost. Raportul recomandă ca fiecare şcoală secundară să instituie un serviciu de consiliere care să le permită elevilor care au probleme personale să le discute şi să găsească soluţii. Şcolile nu au doar un rol educativ; ele au, de asemenea, datoria de a asigura grijă din partea dascălilor. Recunoaşterea acestei funcţii de sprijin poate reprezenta un pas esenţial în vederea abordării abandonului şcolar timpuriu.

Pe lângă faptul că trebuie să confrunte dificultăţile personale, elevii pot fi intimidaţi de perspectivele oferite de lumea muncii. Prin urmare, prezentul raport recomandă instituirea unor reţele de sprijin avându-i pe elevi în centrul preocupărilor lor, care să asigure orientare şi consiliere profesională, inclusiv stabilirea de obiective, formare profesională şi consiliere cu privire la parcursul profesional. Aceasta nu numai că va demistifica lumea muncii în faţa elevilor, dar îi va şi motiva pe aceştia în stabilirea unor obiective şi în eforturile ce trebuie depuse pentru atingerea acestora. Un bun exemplu practic vine din Regatul Unit, unde a fost instituit, în 2001, Serviciul de legături, care are un succes deosebit. Scopul acestei organizaţii, care combină serviciile pentru tineret cu un serviciu vizând parcursul profesional, este acela de a pune la dispoziţia tinerilor sprijin şi consiliere personalizată. Organizaţia a introdus o serie de inovaţii în ceea ce priveşte modul de abordare a tinerilor, în special utilizarea pe scară largă a serviciilor online.

Prezentul raport clarifică faptul că procesul de reintegrare în sistemul educaţional a tinerilor deziluzionaţi trebuie să înceapă cât mai curând posibil. Absenteismul, problemele comportamentale, precum şi alte aspecte trebuie abordate de îndată ce apar. Astfel de dificultăţi nu pot fi subestimate sau ignorate.

Reformele şcolare

În unele cazuri, tinerii decid să se retragă din sistemul educaţional deoarece nu consideră că programele şcolare răspund nevoilor lor sau sunt relevante pentru viaţa lor. Fiecare elev este unic şi nu toţi răspund aceloraşi metode de predare. Drept urmare, prezentul raport îndeamnă şcolile să abandoneze modurile tradiţionale de testare, în care perspectivele unei persoane depind de performanţa acesteia într-o singură zi, şi să încerce să găsească modalităţi de evaluare a elevilor în mod continuu.

Este clar că nu toţi tinerii sunt atraşi de subiectele şi calificările academice mai tradiţionale, iar aceia dintre ei care nu manifestă interes faţă de programele şcolare tradiţionale s-au dovedit a fi mai susceptibili de a părăsi şcoala. Pentru a combate acest fenomen, statele membre ar trebui să adopte măsuri vizând inovarea şi diversificarea programelor şcolare naţionale, prin extinderea diversităţii opţiunilor educaţionale pe care le au elevii. Reformele structurale sunt importante pentru dotarea tinerilor cu competenţele şi formarea de care au nevoie pentru realizarea unei tranziţii line către lumea muncii. Acestea includ soluţionarea problemelor, evaluarea critică a informaţiilor şi comunicarea eficientă. O opţiune, care a constituit deja obiectul unui proiect-pilot în Spania, o constituie încurajarea unor legături mai puternice şi a unor acorduri de parteneriat între şcoli şi companiile locale. Astfel de programe, care le oferă elevilor posibilitatea de a vedea ce înseamnă viaţa în câmpul muncii, le pot oferi, de asemenea, un sens al direcţiei şi îi pot motiva să depună eforturi suplimentare.

Este esenţial ca şcolile să încurajeze mobilitatea elevilor între diferitele sisteme educaţionale, precum cel academic, cel profesional şi aşa mai departe. Faptul de a le oferi elevilor un spectru mai larg de opţiuni în cadrul şcolii este important nu numai din perspectiva creşterii motivaţiei acestora de a rămâne în sistemul şcolar, ci şi din cea a punerii la dispoziţia lor a unei game variate de cunoştinţe şi competenţe esenţiale, necesare pentru găsirea mai târziu a unui loc de muncă. Raportoarea consideră că principiul „a învăţa să înveţi” ar trebui să fie la baza tuturor politicilor şi programelor şcolare.

O altă recomandare adresată şcolilor este aceea de a încerca îmbunătăţirea proporţiei elevi-profesori, în special în ceea ce-i priveşte pe elevii cu abilităţi educaţionale mai scăzute. Clasele de dimensiuni reduse pentru elevii cu nevoi educaţionale speciale sau cu probleme comportamentale pot avea un impact pozitiv asupra ratelor de abandon şcolar timpuriu. Aceşti elevi necesită deseori utilizarea asistenţilor didactici, care îşi desfăşoară activitatea împreună cu profesorii din clasă. Asistenţii didactici au devenit extrem de populari în mai multe state membre ale UE, deoarece facilitează acordarea unei atenţii sporite elevilor care au nevoie de ajutor suplimentar, acordând profesorilor din clasă timp să lucreze cu ceilalţi elevi.

În sfârşit, aşa cum a subliniat raportoarea, de asemenea, în raportul ei privind învăţarea în primii ani de viaţă în UE, punerea la dispoziţia copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 6 ani a unei educaţii şi a unor servicii de îngrijire de înaltă calitate destinate preşcolarilor (ECEC) reprezintă o componentă esenţială în abordarea abandonului şcolar timpuriu. Învăţarea în primii ani de viaţă a copiilor pune bazele învăţării cu succes de-a lungul vieţii acestora, iar investiţiile în serviciile ECEC aduc profituri mai mari decât investiţiile în orice altă etapă educaţională.

Legăturile cu părinţii şi cu comunitatea

Şcolile nu sunt singurele organisme responsabile de implementarea politicilor şi programelor de prevenire a abandonului şcolar timpuriu. Prezentul raport susţine faptul că această responsabilitate se extinde şi către comunitatea locală. Trebuie să existe legături clare între serviciile sociale şi de asistenţă socială, ONG-uri, organizaţii private, şcoli şi părinţi, iar politicile naţionale trebuie să se intersecteze cu abordările locale, la scară mică. Instituirea unei reţele constituite din actori provenind din zone diferite ale comunităţii va facilita depăşirea de către persoane a multiplelor obstacole din calea educaţiei. Părinţii, şi în special părinţii copiilor cu dizabilităţi, ar trebui, de asemenea, recunoscuţi drept parteneri competenţi care pot coopera cu profesorii. Ar trebui să li se permită tuturor părinţilor să aibă un rol de deplină cooperare în cadrul parcursului şcolar al copiilor lor.

În Regatul Unit, sectorul voluntariatului şi al comunităţii a avut un succes deosebit în îmbunătăţirea rezultatelor şcolare ale tinerilor provenind din medii de culoare şi ale minorităţilor etnice. Intervenţiile locale utilizează deseori metode inovative şi alternative pentru a-i motiva pe tinerii care au părăsit şcoala, spre exemplu prin intermediul muzicii, teatrului, dansului şi sportului.

Soluţii care oferă o a doua şansă

În cazul tinerilor care părăsesc timpuriu şcoala, este nevoie de un sistem care să-i reintegreze în sistemul educaţional. O soluţie o reprezintă încurajarea statelor membre de a institui şcoli „alternative” sau „ale celei de-a doua şanse”. Aceste şcoli trebuie să ţină cont de nevoile persoanelor, multe dintre acestea părăsind probabil şcoala în tinereţe, după ce au devenit deziluzionate de sistemul educaţional. De asemenea, ele trebuie să fie flexibile, permiţând persoanelor să îşi adapteze angajamentele educaţionale la responsabilităţile aferente muncii şi familiei.

În vreme ce prevenirea abandonului şcolar timpuriu este o măsură mult mai eficientă pe termen lung, soluţiile care oferă a doua şansă trebuie, cu toate acestea, să rămână o parte integrantă a strategiilor statelor membre de abordare a abandonului şcolar timpuriu.

AVIZ al Comisiei pentru ocuparea forŢei de muncă Şi afaceri sociale (14.7.2011)

destinat Comisiei pentru cultură şi educaţie

referitor la combaterea părăsirii timpurii a şcolii

(2011/2088(INI))

Raportoare pentru aviz: Nadja Hirsch

SUGESTII

Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale recomandă Comisiei pentru cultură şi educaţie, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluţie ce urmează a fi adoptată:

1. regretă că, în UE, rata abandonului şcolar se ridică în prezent la 14,4 %, 17,4 % dintre tinerii în cauză neabsolvind decât şcoala primară; constată că reducerea abandonului şcolar a reprezentat un obiectiv al UE şi al statelor membre ani la rând, însă nu s-au înregistrat progrese suficiente, rata abandonului şcolar depăşind 30 % în unele state membre; subliniază că rata abandonului şcolar diferă puternic de la un stat membru la altul şi că factorii contextuali, cum ar fi fluxurile migratoare şi nivelul de educaţie al familiilor, pentru diferite regiuni şi state membre, sunt dificil de comparat; subliniază faptul că, cel mai adesea, aceşti copii provin din familii cu un nivel scăzut de educaţie sau defavorizate din punct de vedere socioeconomic şi sunt mai frecvent băieţi decât fete; solicită un angajament mai puternic din partea statelor membre de a acţiona şi o monitorizare mai atentă din partea Comisiei, care să asigure elaborarea şi punerea în practică de către statele membre a unor strategii de reducere a abandonului şcolar; avertizează asupra faptului că posibilele reduceri ale cheltuielilor publice din sectorul educaţiei din cauza crizei economice şi punerea în aplicare în statele membre a politicilor de austeritate bugetară vor avea efecte negative, ducând la creşterea numărului tinerilor care abandonează şcoala timpuriu în UE;

2. ia act de faptul că 20% din copiii romi nu sunt înscrişi la şcoală deloc şi că 30% o abandonează timpuriu; subliniază că deşi abandonul şcolar timpuriu este mai frecvent în rândul băieţilor decât în rândul fetelor, în cazul comunităţilor tradiţionale de romi există o situaţie specială în care, din cauza obiceiului căsătoriei timpurii, abandonarea şcolii este mult mai frecventă în rândul fetelor; abandonarea şcolii de către fetele de etnie romă are loc la o vârstă fragedă (în jur de 12-13 ani) comparativ cu băieţii (în jur de 14-15 ani); în cazul comunităţilor tradiţionale de romi este necesară adoptarea de măsuri pozitive suplimentare pentru a depăşi problema abandonului şcolar ca urmare a acestor practici tradiţionale dăunătoare;

3. de asemenea, subliniază necesitatea absolută de a reduce şomajul în Uniunea Europeană, răspunzând noilor nevoi profesionale şi susţinând reînnoirea grupelor de vârstă;

4. consideră că abandonul şcolar timpuriu se traduce prin oportunităţi ratate de către tineri şi printr-o pierdere de potenţial social şi economic pentru UE în ansamblul său; subliniază faptul că, pe lângă schimbările demografice actuale, ţările europene nu îşi pot permite pierderile enorme de talent şi subliniază că acest fenomen ar trebui analizat în lumina faptului că piaţa muncii şi nivelul de competitivitate din Europa vor tinde împreună să favorizeze deţinătorii unor calificări de educaţie superioară. îmbunătăţirea performanţelor şcolare va contribui astfel la atingerea obiectivului în măsura în care nivelurile mai înalte de calificare vor face posibilă o „creştere inteligentă”, iar abordarea unuia dintre principalii factori de risc implicaţi în şomaj şi în sărăcie va deschide calea spre o „creştere favorabilă incluziunii”.

5. observă că o reducere nu mai mare de 10 %, atingând obiectivul principal al Strategiei UE 2020, ar avea un efect în reducerea şomajului în rândul tinerilor şi îmbunătăţirea ratei ocupării forţei de muncă, deoarece, în prezent, 52 % dintre tinerii care abandonează şcoala sunt şomeri şi, potrivit unor estimări academice, numărul de locuri de muncă disponibile pentru persoanele slab calificate sau necalificate va scădea în continuare în următorii ani; atrage atenţia asupra faptului că, doar prin reducerea ratei abandonului şcolar cu doar 1 %, ar putea fi sporit numărul potenţialilor angajaţi calificaţi cu 500 000;

6. subliniază că, pe termen lung, investiţiile financiare ridicate în combaterea abandonului şcolar pot avea ca efect independenţa tinerilor de sistemele de asigurare socială;

7. subliniază importanţa combaterii abandonului şcolar, având în vedere - şi nu în ultimul rând - evoluţia demografică în UE;

8. constată că efectele economice şi sociale pe termen lung ale abandonul şcolar timpuriu implică un risc ridicat de sărăcie şi că lupta împotriva abandonului şcolar timpuriu este o modalitate de a preveni excluziunea socială a tinerilor; prin urmare, consideră că reducerea numărului de tineri care abandonează şcoala timpuriu este o măsură-cheie pentru atingerea obiectivului din strategiile atât naţionale, cât şi europene, de eliminare a riscului de sărăcie pentru cel puţin 20 de milioane de persoane şi îndeamnă statele membre să nu coboare vârsta maximă pentru educaţia obligatorie;

9. solicită astfel statelor membre să elaboreze cât mai curând politici care să încurajeze crearea de noi locuri de muncă bazate pe competenţe noi;

10. subliniază nevoia de a adapta sistemele de învăţământ pentru a răspunde cerinţelor pieţei forţei de muncă; subliniază faptul că, în situaţia în care, pe viitor, cazurile când o persoană va lucra toată viaţa într-un singur domeniu vor fi rare, elevii trebuie să dobândească o gamă largă de competenţe, cum ar fi creativitatea, gândirea creativă, competenţele generale şi abilitatea de a se adapta rapid şi flexibil la condiţiile şi cerinţele în continuă schimbare;

11. consideră că Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European, în termen de un an şi pe baza unor indicatori precişi, o estimare şi o evaluare a programelor naţionale de reformă, precum şi rezultatele monitorizării evoluţiilor diverselor niveluri de educaţie în statele membre, care să detalieze măsurile luate pentru a combate şomajul, cum ar fi uceniciile, formarea în alternanţă, tutoratul profesional etc., cu o prezentare a perspectivelor locurilor de muncă în funcţie de sector şi de nivelul competenţelor, precum şi să prezinte în mod periodic rapoarte privind progresele înregistrate; îndeamnă Comisia să analizeze impactul fiecărui sistem naţional de învăţământ asupra ratei abandonului şcolar; consideră că acest studiu ar trebui să se bazeze pe specificităţile naţionale, regionale şi locale ale fenomenului de abandon şcolar;

12. consideră că, respectând principiul subsidiarităţii, un cadru european pentru strategii globale de combatere a abandonului şcolar ar putea oferi statelor membre un ghid util pentru a identificarea abordării corecte în vederea modernizării politicilor existente şi dezvoltării programelor lor naţionale de reformă;

13. ia act de faptul că problema abandonului şcolar timpuriu variază de la o ţară la alta şi, de asemenea, în cadrul regiunilor şi, prin urmare, nu există o soluţie universal valabilă;

14. subliniază importanţa, pentru a combate eficient abandonul şcolar timpuriu, schimburilor de experienţă şi de bune practici la nivel naţional şi european; prin urmare, îndeamnă Comisia să încurajeze cooperarea dintre statele membre şi să sprijine strategiile acestora prin schimbul de experienţă, de expertiză şi de bune practici; sprijină Recomandarea Consiliului care sugerează un cadru european comun pentru politici eficiente şi eficace de combatere a acestui fenomen, inclusiv ideea că statele membre ar trebui să adopte strategii naţionale globale de combatere a abandonului şcolar timpuriu până în 2012;

15. solicită statelor membre să analizeze în profunzime problema abandonului şcolar, luând în considerare aspectele legate de protecţia datelor, pentru a identifica cauzele de bază la nivel naţional, regional şi local şi să dezvolte pachete adecvate de măsuri în ceea ce priveşte prevenirea, intervenţia şi compensarea, inclusiv crearea unor instituţii speciale sau a unor servicii şcolare de asistenţă pentru dizabilităţile recunoscute; consideră că strategiile de combatere a abandonului şcolar trebuie să fie bazate pe analiza dimensiunilor naţionale, regionale şi locale specifice fenomenului şi că aceste date ar trebui să ajute la concentrarea cercetării asupra cauzelor ratelor extrem de ridicate ale abandonului şcolar în rândul categoriilor de elevi menţionate şi în regiunile, localităţile şi şcolile cele mai afectate;

16. reaminteşte că strategiile globale de combatere a abandonului şcolar ar trebui să cuprindă un mix de politici, coordonarea între sectoare diferite de politică şi integrarea măsurilor în toate politicile privind tinerii şi copiii;

17. invită statele membre să elaboreze programe de combatere a dependenţelor şi a patologiilor sociale şi programe de prevenire pentru a aborda relaţia dintre situaţia familială şi abandonul şcolar timpuriu;

18. îndeamnă statele membre, asistate de către Comisie, să acţioneze în mod eficient pentru a consemna fenomenul NEET (tinerii care nu sunt încadraţi profesional şi nu urmează niciun program educaţional sau de formare) şi pentru a-l combate;

19. sprijină metodele şcolare flexibile, adaptate nevoilor şi subliniază că această provocare trebuie să fie abordată în primul rând de către şcolile primare şi în primii ani ai şcolilor secundare prin prevenirea timpurie, promovându-se relaţii mai strânse cu şcolile, precum şi prin alte măsuri; consideră că personalul educativ, psihologii şcolari, asistenţii sociali şcolari şi toţi factorii interesaţi ar trebui calificaţi în acest scop şi ar trebui să beneficieze de un standard înalt de formare de-a lungul carierei pentru a le permite să-şi reorienteze practicile şi astfel să le adapteze la noile cerinţe şi să fie implicaţi activ în planificarea, organizarea, desfăşurarea şi evaluarea strategiilor de asistenţă a persoanelor care riscă să abandoneze şcoala timpuriu şi a celor care au abandonat-o deja; prin urmare, subliniază faptul că şcolile şi instituţiile de formare profesională trebuie să facă schimb de experienţă şi de practici testate şi să creeze mijloace eficiente de sprijinire a elevilor care riscă să abandoneze şcoala;

20. propune extinderea posibilităţii de a participa la stagii în cadrul companiilor în paralel cu o continuare a studiilor;

21. consideră că, în cazul învăţării pe tot parcursul vieţii, rolul familiei trebuie să fie considerat la fel de important ca şi cel al cadrelor didactice;

22. speră ca actorii din afara şcolii să colaboreze astfel încât să permită şcolilor să ofere elevilor o susţinere mai mare şi să abordeze problemele care pun elevii în dificultate;

23. subliniază că statele membre ar trebui să îmbunătăţească în continuare sistemele lor de învăţământ şi de formare pentru a răspunde mai eficient la nevoile indivizilor şi la cele ale pieţei muncii, inclusiv prin abordarea problemei reprezentate de competenţele de bază (citirea şi cunoştinţele de aritmetică) şi prin promovarea educaţiei şi a formării profesionale, precum şi a măsurilor de facilitare a tranziţiei de la educaţie la piaţa muncii;

24. încurajează statele membre să asigure elevilor cu dificultăţi de învăţare activităţi extracurriculare şi extraşcolare pentru ca aceştia să dezvolte competenţe-cheie care sunt extrem de necesare pe piaţa forţei de muncă;

25. subliniază faptul că trebuie ca deciziile privind politica de educaţie să fie luate la nivel naţional, regional sau local;

26. ia act de faptul că toţi copiii au un nivel egal de demnitate din punctul de vedere al învăţării şi au dreptul la o educaţie de bază; subliniază, prin urmare, că trebuie luată în considerare situaţia personală a elevilor, spre exemplu genul, situaţia familiei, provenienţa din rândul minorităţilor sau imigranţilor, dizabilităţile sau dificultăţile în învăţare ( ex dislexia, disgrafia şi discalculia), iar aceşti copii trebuie încurajaţi de la început în mod orientat iar asistenţa educaţională trebuie adaptată nevoilor lor specifice de la început, pentru a evita perpetuarea excluziunii sociale şi a riscului de sărăcie, prin sporirea şanselor acestora de a intra pe piaţa muncii; subliniază necesitatea de a facilita accesul la şcoli pentru copiii care nu au acte de identitate; admite că reformele politice privind politicile de integrare şi educaţie nu trebuie tratate separat; propune, în acest context, politici de desegregare pentru a schimba conţinutul social al şcolilor „dezavantajate” şi încurajează măsurile de discriminare pozitivă, cum ar fi zonele prioritare de educaţie şi programele care oferă un sprijin specific şcolilor din zonele defavorizate; subliniază, de asemenea, că după cum arată numeroase studii, instituţiile de învăţământ care au probleme mai mari în ceea ce priveşte coexistenţa şi integrarea elevilor prezintă, de asemenea, rate mai ridicate ale abandonului şcolar şi prin urmare, pledează pentru necesitatea unui climat şcolar care să favorizeze incluziunea; constată, în plus, că politicile ineficiente privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată sporesc cazurile de abandon şcolar timpuriu şi eşecul şcolar în general şi că este necesar să se intensifice eforturile pentru a îmbunătăţi politicile de echilibru dintre viaţa profesională şi cea privată;

27. reaminteşte, în acest context, studiile PISA ale OCDE, în urma cărora s-a constatat că, în sistemele de învăţământ cu un nivel redus de diferenţiere pe verticală şi pe orizontală, repetenţia şi exmatricularea sunt mai puţin frecvente; subliniază că, potrivit datelor OCDE, repetenţia şi exmatricularea afectează în mod negativ în special elevii de condiţie socială precară; subliniază constatarea OCDE conform căreia repartizarea prematură pe programe şcolare diferite sporeşte inegalităţile economice în ceea ce priveşte şansele de acces la educaţie, fără să determine o creştere a rezultatelor medii în respectivele sisteme de învăţământ;

28. reaminteşte, în acest context, constatarea OCDE conform căreia schimbarea şcolii ca urmare a rezultatelor slabe, a problemelor de comportament sau a nevoilor speciale de învăţare şi repartizarea elevilor pe materii în funcţie de aptitudini influenţează în mod negativ performanţele sistemului de învăţământ din comparaţia PISA;

29. reaminteşte, în acest context, că, potrivit OCDE, elevii dezavantajaţi din punct de vedere socioeconomic sunt deseori dublu dezavantajaţi, deoarece aceştia studiază în şcoli mult defavorizate din punct de vedere socioeconomic, în care calitatea profesorilor este mai redusă;

30. constată că băieţii sunt mai predispuşi să abandoneze şcoala şi că riscăm să creăm o categorie socială inferioară cu bărbaţi tineri şomeri, slab instruiţi sau neinstruiţi şi cu şanse reduse să intre pe piaţa muncii şi să se integreze în societate în general; îndeamnă statele membre să acorde o atenţie specială băieţilor cu dificultăţi de adaptare la mediul şcolar şi descurajează statele membre să reducă vârsta de şcolarizare obligatorie;

31. subliniază că cele mai mari rate de reintegrare sunt obţinute de programele care abordează nevoile individuale ale tinerilor care abandonează şcoala timpuriu; invită instituţiile să respecte nevoile şi drepturile indivizilor în elaborarea de programe pentru aceştia;

32. subliniază că trebuie să se ţină seama de faptul că abandonul şcolar este mai puternic reprezentat în rândul băieţilor decât al fetelor; prin urmare, băieţii trebuie să beneficieze de măsuri sporite în acest domeniu, care să le amelioreze şansele pe piaţa muncii;

33. solicită organizarea unor consultări speciale individuale privind cariera destinate tinerilor care abandonează şcoala, care să le faciliteze intrarea pe piaţa muncii şi care să facă posibilă, prin intermediul unor programe speciale, dobândirea ulterioară a unor competenţe şi calificări profesionale, precum şi dezvoltarea de competenţe sociale ulterior, cu scopul de a le creşte şansele de încadrare în muncă şi de integrare socială şi să beneficieze de oportunităţi de reînvăţare şi de modalităţi de echivalare a cursurilor; subliniază faptul că elevii care provin din familii care nu au acte de identitate trebuie să aibă dreptul de a merge la şcoală;

34. subliniază necesitatea de a organiza activităţi la nivel local care să încurajeze oamenii să se întoarcă la şcoală şi care să promoveze un mediu pozitiv pentru cei care au abandonat şcoala timpuriu şi intenţionează să se reîntoarcă;

35. având în vedere că, în rândul persoanelor cu un nivel de educaţie scăzut, locurile de muncă precare şi instabile sunt mai numeroase, solicită Comisiei să garanteze că eforturile depuse pentru a permite tinerilor care abandonează şcoala timpuriu să revină pe piaţa muncii sunt legate în mod invariabil de programele de formare suplimentară pentru a îmbunătăţi perspectivele acestora de angajare;

36. subliniază faptul că investiţiile în recalificare şi în modernizarea cursurilor de formare profesională sunt esenţiale pentru a-i ajuta pe tinerii care abandonează şcoala timpuriu să se integreze pe piaţa forţei de muncă;

37. subliniază faptul că este necesar ca membrii comunităţii educaţionale, în colaborare cu părinţii elevilor şi cu specialiştii din mediul academic, să ia măsuri şi să lanseze iniţiative cu scopul de a reduce drastic intimidarea, violenţa şi discriminarea socială şi pe bază de rasă în şcoală, care conduc la marginalizarea elevilor, creând astfel condiţiile pentru părăsirea timpurie a şcolii;

38. îndeamnă statele membre să extindă crearea de şcoli care oferă a doua şansă, îmbunătăţind atât conţinutul programelor de studii, cât şi materialele şi echipamentul tehnic specifice acestor şcoli şi dezvoltând capacităţile cadrelor didactice disponibile, având în vedere faptul că aceste şcoli reprezintă un instrument important pentru reintegrarea persoanelor care au renunţat la sistemul de educaţie formală;

39. subliniază necesitatea actualizării competenţelor dobândite prin formarea profesională tehnică şi adaptarea mai eficace a specializărilor oferite la cerinţele pieţei forţei de muncă, deoarece corelarea educaţiei cu ocuparea forţei de muncă este o parte integrantă a luptei împotriva abandonului şcolar;

40. ia act de faptul că o politică eficientă de combatere a fenomenului abandonului şcolar timpuriu ar trebui să includă toate nivelurile de învăţământ şi să fie monitorizată şi elaborată pe baza unor criterii locale, regionale, sociale şi individuale în trei domenii, şi anume de prevenire, de intervenţie şi de compensare;

41. susţine, în contextul bugetului UE 2012, „Proiectul-pilot privind tineretul” propus în scopul de a garanta integrarea pe piaţa muncii a tinerilor şi, în special, a tinerilor care abandonează şcoala;

42. subliniază necesitatea de a analiza fenomenul repetării anului şcolar şi impactul acestuia asupra abandonului şcolar timpuriu, subliniind importanţa programelor individuale pentru fiecare elev;

43. consideră că, pentru a combate abandonul şcolar timpuriu, politicile de educaţie trebuie să fie corelate cu politicile de promovare a redresării economice şi, implicit, de creare a unor locuri de muncă permanente, şi să evite abandonul şcolar, locurile de muncă precare şi instabile şi accelerarea exodului creierelor;

44. sprijină o utilizare direcţionată, eficientă şi coerentă a fondurilor structurale, în special a Fondului social european (FSE), pentru aplicarea pe deplin a strategiilor privind tineretul, în special pentru cei care abandonează şcoala timpuriu pentru a favoriza incluziunea socială prin utilizarea programelor specifice din fiecare stat membru, în vederea asigurării unui învăţământ de calitate pentru toţi şi pentru a evita abandonul şcolar timpuriu şi absenteismul;

45. sprijină învăţarea timpurie a NTIC (noile tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor), precum şi a limbilor străine, ca mijloace de comunicare privilegiate pentru care tinerii prezintă abilitatea de a le învăţa rapid.

46. subliniază, de asemenea, că tinerii care abandonează şcoala timpuriu ar trebui să aibă acces la fonduri europene şi la programe de mobilitate, indiferent de statutul lor de persoane care au renunţat la educaţia formală; invită Comisia şi statele membre să monitorizeze dacă aceste programe sunt utilizate, de asemenea, de tinerii care abandonează şcoala timpuriu şi de organizaţiile care lucrează cu aceştia.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	13.7.2011
Rezultatul votului final	+: –: 0:	46 3 0
Membri titulari prezenţi la votul final	Regina Bastos, Edit Bauer, Pervenche Berès, Mara Bizzotto, Philippe Boulland, David Casa, Alejandro Cercas, Ole Christensen, Derek Roland Clark, Sergio Gaetano Cofferati, Marije Cornelissen, Karima Delli, Proinsias De Rossa, Frank Engel, Sari Essayah, Ilda Figueiredo, Thomas Händel, Roger Helmer, Nadja Hirsch, Stephen Hughes, Danuta Jazłowiecka, Martin Kastler, Ádám Kósa, Patrick Le Hyaric, Olle Ludvigsson, Elizabeth Lynne, Thomas Mann, Elisabeth Morin-Chartier, Csaba Őry, Siiri Oviir, Rovana Plumb, Sylvana Rapti, Licia Ronzulli, Elisabeth Schroedter, Joanna Katarzyna Skrzydlewska, Jutta Steinruck, Traian Ungureanu
Membri supleanţi prezenţi la votul final	Georges Bach, Raffaele Baldassarre, Jürgen Creutzmann, Kinga Göncz, Teresa Jiménez-Becerril Barrio, Antigoni Papadopoulou, Evelyn Regner, Emilie Turunen, Peter van Dalen, Cecilia Wikström
Membri supleanţi [articolul 187 alineatul (2)] prezenţi la votul final	Ashley Fox, Marit Paulsen

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	5.10.2011
Rezultatul votului final	+: –: 0:	24 1 0
Membri titulari prezenţi la votul final	Magdi Cristiano Allam, Maria Badia i Cutchet, Zoltán Bagó, Malika Benarab-Attou, Lothar Bisky, Jean-Marie Cavada, Silvia Costa, Santiago Fisas Ayxela, Mary Honeyball, Cătălin Sorin Ivan, Morten Løkkegaard, Marek Henryk Migalski, Katarína Neveďalová, Doris Pack, Chrysoula Paliadeli, Marie-Thérèse Sanchez-Schmid, Marietje Schaake, Marco Scurria, Hannu Takkula, Sampo Terho, László Tőkés, Helga Trüpel, Sabine Verheyen, Milan Zver
Membri supleanţi prezenţi la votul final	Ivo Belet, Nessa Childers, Seán Kelly, Iosif Matula
Membri supleanţi [articolul 187 alineatul (2)] prezenţi la votul final	Jacky Hénin

Aviz juridic - Politica de confidențialitate