RAPORT referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și a actelor autentice în materie de succesiuni, precum și crearea unui certificat european de moștenitor

6.3.2012 - (COM(2009)0154 – C7‑0236/2009 – 2009/0157(COD)) - ***I

Comisia pentru afaceri juridice
Raportor: Kurt Lechner

Amendamente

• 001-001 (PDF - 405 KB)
• 001-001 (DOC - 386 KB)

PROIECT DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și a actelor autentice în materie de succesiuni, precum și crearea unui certificat european de moștenitor

(COM(2009)0154 – C7‑0236/2009 – 2009/0157(COD))

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

–   având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2009)0154),

–   având în vedere articolul 251 alineatul (2), articolul 61 litera (c) și articolul 67 alineatul (5) a doua liniuță din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0236/2009),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlament și Consiliu intitulată „Consecințele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra procedurilor decizionale interinstituționale în curs de desfășurare” (COM(2009)0665),

–   având în vedere articolul 294 alineatul (3) și articolul 81 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–   având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 14 iulie 2010[1],

–   având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A7-0045/2012),

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Amendamentul 1

AMENDAMENTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN^[2]*

la propunerea Comisiei

---------------------------------------------------------

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni, precum și crearea unui Certificat european de moștenitor

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 81 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European[3]

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1)         Uniunea și-a stabilit obiectivul de a menține și a dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție, în cadrul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor. Pentru instituirea treptată a acestuia, Uniunea trebuie să adopte măsuri privind cooperarea judiciară în materie civilă având implicații transfrontaliere, în special atunci când sunt necesare pentru buna funcționare a pieței interne.

(2)         În conformitate cu articolul 81 alineatul (2) litera (c) din tratat, printre astfel de măsuri s-ar putea număra măsuri menite să asigure compatibilitatea normelor privind conflictul de legi și de competență aplicabile în statele membre.

(3)         Consiliul European reunit la Tampere la 15 și 16 octombrie 1999 a aprobat principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a altor hotărâri ale autorităților judiciare, ca fundament al cooperării judiciare în materie civilă, și a invitat Consiliul și Comisia să adopte un program de măsuri destinate punerii în aplicare a acestui principiu.

(4)         La 30 noiembrie 2000, a fost adoptat un program de măsuri privind punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială[4], comun pentru Comisie și Consiliu. Programul respectiv identifică măsuri legate de armonizarea normelor privind conflictul de legi, menite să faciliteze recunoașterea reciprocă a hotărârilor și prevede elaborarea unui instrument în materie de succesiuni și testamente▌.

(5)         Consiliul European, reunit la Bruxelles în perioada 4-5 noiembrie 2004, a adoptat un nou program intitulat „Programul de la Haga: consolidarea libertății, a securității și a justiției în Uniunea Europeană”[5].Acest program subliniază necesitatea adoptării ▌ unui instrument în materie de ▌succesiuni privind, în special, chestiunea conflictului de legi, competența ▌, recunoașterea reciprocă și executarea hotărârilor în acest domeniu și un certificat european de moștenitor ▌.

(5a)       Cu ocazia reuniunii sale 2009 de la Bruxelles din 10-11 decembrie, Consiliul European a adoptat un nou program multianual intitulat „Programul de la Stockholm - o Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora.”[6] În programul respectiv, Consiliul European a considerat că recunoașterea reciprocă ar trebui extinsă la domenii care nu sunt încă incluse, dar care sunt esențiale pentru viața cotidiană, cum ar fi succesiunile și testamentele, ținând seama în egală măsură de sistemele juridice ale statelor membre, inclusiv de ordinea publică și de tradițiile naționale în acest domeniu.

(6)         Funcționarea corespunzătoare a pieței interne ar trebui facilitată prin eliminarea piedicilor din calea liberei circulații a persoanelor care se confruntă în prezent cu dificultăți în exercitarea propriilor drepturi în contextul unei succesiuni ▌ cu implicații transfrontaliere. În spațiul european de justiție, cetățenii trebuie să își poată organiza din timp succesiunea. Trebuie garantate într-un mod eficient drepturile moștenitorilor și legatarilor, ale altor persoane apropiate defunctului, precum și ale creditorilor succesiunii.

(7)         Pentru a atinge obiectivele respective, prezentul regulament ar trebui să reunească dispozițiile privind competența ▌, legea aplicabilă, recunoașterea sau, după caz, acceptarea, caracterul executoriu și executarea hotărârilor judecătorești, a actelor autentice și a tranzacțiilor judiciare și certificatul european de moștenitor.

(8)         Domeniul de aplicare a prezentului regulament ar trebui să includă toate aspectele de drept civil referitoare la succesiuni, și anume la toate formele de transfer de bunuri, drepturi și obligații din cauză de deces, fie că este vorba de un act voluntar de transfer în temeiul unei dispoziții pentru cauză de moarte, fie de un transfer ▌sub forma succesiunii ab intestat.

(8a)       Acest regulament nu ar trebui să se aplice chestiunilor privind veniturile sau chestiunilor administrative a căror natură ține de dreptul public. Prin urmare, legislația națională ar trebui să stabilească, de exemplu, modul de calcul și da plată a impozitelor și a celorlalte datorii de drept public, fie că este vorba de impozite datorate de decedat la data decesului, sau de orice fel de taxe succesorale de achitat din patrimoniu sau de către beneficiari. Tot legislația națională ar trebui să stabilească dacă, în temeiul acestui regulament, bunurile succesorale pot fi eliberate beneficiarilor sau dacă masa succesorală poate fi înscrisă într-un registru, cu condiția achitării taxelor.

(8b)       Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice altor domenii de drept civil decât succesiunea. Din motive de claritate, o serie de chestiuni care ar putea fi văzute ca având o legătură cu materia succesiunilor ar trebui excluse în mod explicit din domeniul de aplicare a prezentului regulament.

(8c)       Astfel, prezentul regulament nu ar trebui să se aplice chestiunilor legate de aspectele patrimoniale ale regimurilor matrimoniale, inclusiv convențiile matrimoniale, astfel cum sunt cunoscute în unele sisteme juridice, în măsura în care astfel de regimuri nu au ca obiect chestiuni referitoare la succesiuni, și aspectelor patrimoniale ale relațiilor considerate ca având efecte comparabile cu cele ale căsătoriei. În funcție de situație, la stabilirea patrimoniului succesoral al defunctului și a respectivelor cote-părți ale beneficiarilor, autoritățile care lichidează o anumită succesiune în temeiul prezentului regulament ar trebui, totuși, să ia în considerare lichidarea unor aspecte patrimoniale ale regimurilor matrimoniale sau ale unor aspecte patrimoniale similare privind defunctul.

(8d)       Din domeniul de aplicare a prezentului regulament ar trebui, de asemenea, excluse chestiunile privind constituirea, administrarea și dizolvarea trusturilor. Acest lucru nu ar trebui înțeles ca o excludere generală a trusturilor. În situația în care un trust este constituit ca urmare a unui testament sau a unei legi în coroborare cu succesiunea ab intestat, legea aplicabilă succesiunii în temeiul prezentului regulament ar trebui să se aplice în ceea ce privește devoluțiunea succesorală și stabilirea beneficiarilor.

(9)         ▌Drepturile de proprietate, dobânzile și bunurile constituite sau transferate altfel decât prin succesiune, de exemplu prin donații, ar trebui, de asemenea, să fie excluse din domeniul de aplicare a prezentului regulament. Cu toate acestea, legea specificată în prezentul regulament drept lege aplicabilă succesiunii ar trebui să fie aceea care stabilește dacă donațiile sau alte forme de dispoziții inter vivos având ca efect crearea unui drept real imediat ar trebui reinstituită sau luată în considerare la calcularea cotelor de moștenire ale beneficiarilor, în conformitate cu legea aplicabilă succesiunii.

(10)       Prezentul regulament ar trebui să permită constituirea sau transferul prin succesiune al unui drept asupra unor bunuri imobile sau mobile, astfel cum prevede legea aplicabilă succesiunii. Totuși, regulamentul nu ar trebui să aducă atingere numărului limitat ▌(„numerus clausus”) al drepturilor reale cunoscute în ▌dreptul național al anumitor state membre. ▌. Unui stat membru nu ar trebui să i se solicite să recunoască un drept real referitor la bunuri din respectivul stat membru dacă dreptul real în cauză este inexistent în dreptul său patrimonial.

(10a)     Totuși, pentru a permite beneficiarilor să se bucure, într-un alt stat membru, de drepturile care au fost create sau care le-au fost transferate prin succesiune, prezentul regulament ar trebui să prevadă adaptarea unui drept real necunoscut la cel mai apropiat drept real echivalent în temeiul legislației celuilalt stat membru. Atunci când se procedează la o astfel de adaptare, ar trebui luate în considerare obiectivele și interesele urmărite de dreptul real specific și efectele produse de acesta. În vederea determinării celui mai apropiat drept real național echivalent, autoritățile sau persoanele competente din statul a cărui lege s-a aplicat succesiunii pot fi contactate pentru informații suplimentare asupra naturii și a efectelor dreptului respectiv. În acest context, ar putea să se utilizeze rețelele existente în domeniul cooperării judiciare în materie civilă și comercială, precum și orice alte mijloace disponibile care facilitează înțelegerea legislației străine.

(10b)     Adaptarea drepturilor reale necunoscute, astfel cum este prevăzută în mod explicit în prezentul regulament, nu ar trebui să excludă alte forme de adaptare în contextul aplicării prezentului regulament.

(10c)     Cerințele privind înscrierea într-un registru a unui drept asupra unor bunuri imobile sau mobile ar trebui excluse din domeniul de aplicare a prezentului regulament. Ar trebui deci ca legea statului membru în care este ținut registrul (pentru proprietatea imobiliară, lex rei sitae) să fie aceea care stabilește în ce condiții juridice și în ce mod trebuie efectuată înscrierea și care sunt autoritățile (cum ar fi oficiile cadastrale sau notarii) responsabile de verificarea îndeplinirii tuturor cerințelor și a faptului că documentația prezentată sau întocmită este suficientă sau conține informațiile necesare. În special, autoritățile pot verifica dacă dreptul defunctului la bunurile succesorale menționate în documentul prezentat spre înregistrare este un drept înscris ca atare în registru sau care este altfel dovedit în conformitate cu legea statului membru în care este ținut registrul. Pentru a evita duplicarea documentelor, autoritățile responsabile cu înregistrarea ar trebui să accepte astfel de documente întocmite de către autoritățile competente din alt stat membru, a căror circulație este prevăzută în prezentul regulament. În special, certificatul european de moștenitor emis în temeiul prezentului regulament ar trebui să constituie un document valabil pentru înregistrarea bunurilor succesorale într-un registru al unui stat membru. Acest lucru nu ar trebui să excludă posibilitatea ca autoritățile implicate în operația de înregistrare să-i ceară persoanei care solicită înscrierea să furnizeze astfel de informații sau documente suplimentare, necesare în temeiul legii statului membru în care este ținut registrul, de exemplu informații sau documente referitoare la plata obligațiilor fiscale. Autoritatea competentă poate indica persoanei care solicită înscrierea cum să furnizeze informațiile sau documentele lipsă.

(10d)     Efectele înscrierii unui drept într-un registru ar trebui de asemenea excluse din domeniul de aplicare a prezentului regulament. Prin urmare, legea statului membru unde este ținut registrul ar trebui să fie cea care determină dacă înregistrarea are, de exemplu, efect declarativ sau constitutiv. Prin urmare, atunci când, de exemplu, dobândirea unui drept asupra unor bunuri imobile trebuie să fie înscrisă într-un registru în temeiul legii statului membru pe teritoriul căruia este ținut registrul, pentru garantarea efectului erga omnes al registrelor sau protejarea tranzacțiilor juridice, momentul în care are loc dobândirea ar trebui să facă obiectul legii respectivului stat membru.

(11)       Prezentul regulament ar trebui să respecte diferitele sisteme de abordare a materiei succesiunilor aplicate în statele membre. În sensul prezentului regulament, termenul de „instanță judecătorească" ar trebui, în consecință, să aibă un sens larg, pentru a include nu numai instanțe judecătorești în adevăratul sens al cuvântului, care exercită atribuții judiciare, ci și notari sau registre de publicitate imobiliară din unele state membre care, în anumite chestiuni de succesiuni, exercită atribuții judiciare asemenea instanțelor judecătorești, precum și notari și profesioniști din domeniul juridic, care, în anumite state membre, exercită atribuții judiciare într-un anumit caz de succesiune prin delegarea de competențe de către o instanță judecătorească. Toate instanțele judecătorești, astfel cum sunt definite în prezentul regulament, ar trebui să intre sub incidența normelor în materie de competență stabilite de prezentul regulament. În schimb, noțiunea de „instanță judecătorească” nu ar trebui să includă autoritățile extrajudiciare dintr-un stat membru competente în materie de succesiuni, în temeiul legislației naționale, cum ar fi notarii care, în majoritatea statelor membre, cum este de obicei cazul, nu exercită atribuții judiciare.

(11a)     Prezentul regulament ar trebui să permită tuturor notarilor care sunt competenți în materie de succesiuni în statele membre să exercite astfel de competențe. Dacă notarii dintr-un anumit stat membru intră sau nu sub incidența normelor în materie de competență stabilite în prezentul regulament ar trebui să depindă de intrarea sau nu a acestora sub incidența definiției noțiunii de „instanță judecătorească” în sensul prezentului regulament.

(11b)     Actele emise de notari în materie de succesiuni în statele membre ar trebui să circule în temeiul prezentului regulament. Atunci când notarii exercită atribuții judiciare, ei intră sub incidența normelor în materie de competență, iar hotărârile pe care le pronunță ar trebui să circule în conformitate cu dispozițiile privind recunoașterea, caracterul executoriu și executarea hotărârilor judecătorești. Atunci când notarii nu exercită atribuții judiciare, ei nu intră sub incidența normelor în materie de competență, iar actele autentice pe care le emit ar trebui să circule în conformitate cu dispozițiile privind actele autentice.

(12)       Având în vedere mobilitatea tot mai mare a cetățenilor și pentru a asigura administrarea corectă a justiției în cadrul Uniunii și o legătură reală între succesiune și statul membru în care se exercită competența, prezentul regulament ar trebui să prevadă că legătura generală, în sensul stabilirii atât a jurisdicției, cât și a legii aplicabile, ar trebui să fie reședința obișnuită a defunctului la data decesului. Pentru a stabili reședința obișnuită, autoritatea competentă în privința succesiunii ar trebui să efectueze o evaluare de ansamblu a circumstanțelor vieții defunctului în cursul anilor anteriori decesului său și la momentul decesului, luând în considerare toate elementele de fapt relevante, în special durata și regularitatea prezenței defunctului în statul vizat, precum și condițiile și motivele acestei prezențe. Reședința obișnuită astfel stabilită ar trebui să demonstreze o legătură apropiată și stabilă cu statul în chestiune, luând în considerare obiectivele specifice ale prezentului regulament.

(12a)     În anumite cazuri poate fi dificil de stabilit reședința obișnuită a defunctului. Un astfel de caz poate apărea, în special, atunci când defunctul a plecat din motive profesionale sau economice să trăiască și să lucreze într-un alt stat, uneori pentru o perioadă lungă, dar a menținut o legătură strânsă și stabilă cu statul de origine. Într-un astfel de caz, s-ar putea considera, în funcție de circumstanțele cazului, că defunctul își are încă reședința obișnuită în statul său de origine. Alte cazuri complexe pot apărea și atunci când defunctul a trăit alternativ în mai multe state sau a călătorit dintr-un stat în altul fără a se fi stabilit permanent într-un anumit stat. În cazul în care defunctul era cetățean al unuia dintre statele respective sau își avea toate bunurile principale într-unul din acele state, cetățenia sau locul unde sunt situate bunurile ar putea constitui un factor special în evaluarea de ansamblu a tuturor circumstanțelor de fapt.

(12b)     În ceea ce privește stabilirea legii aplicabile succesiunii, autoritatea competentă în privința succesiunii poate, în cazuri excepționale când, de exemplu, defunctul s-a mutat în statul reședinței sale obișnuite destul de recent înainte de deces, iar toate circumstanțele cazului indică faptul că acesta avea în mod evident o legătură mai strânsă cu un alt stat, să ajungă la concluzia că legea aplicabilă succesiunii nu ar trebui să fie legea statului în care defunctul își avea reședința obișnuită, ci mai degrabă legea statului cu care defunctul avea în mod evident o legătură mai strânsă. Totuși, nu ar trebui să se recurgă la utilizarea legăturii celei mai strânse în mod evident drept factor de legătură subsidiar ori de câte ori se dovedește complicată stabilirea reședinței obișnuite a defunctului în momentul decesului.

(12c)     Nimic din prezentul regulament nu ar trebui să împiedice o instanță judecătorească să aplice mecanismele menite să soluționeze ocolirea dispozițiilor legale, precum frauda la lege în contextul dreptului internațional privat.

(12d)     Normele prezentului regulament sunt concepute astfel încât să asigure faptul că autoritatea competentă în materie de succesiuni va aplica, în cele mai multe situații, propria lege. În consecință, prezentul regulament prevede o serie de mecanisme care să se activeze atunci când defunctul a ales ca succesiunea să îi fie reglementată de legea unui stat membru a cărui cetățenie o deținea.

(12e)     Un astfel de mecanism ar trebui să le permită părților vizate de succesiune să încheie un acord de alegere a forului în favoarea instanțelor judecătorești ale statului membru pentru a cărui lege s-a optat. Ar trebui să se stabilească de la caz la caz, în funcție, în special, de chestiunea reglementată de acordul de alegere a forului, dacă acordul ar trebui încheiat între toate părțile vizate de succesiune sau dacă unele dintre acestea ar putea conveni să aducă o chestiune specifică înaintea instanței judecătorești alese într-o situație în care decizia adoptată de acea instanță judecătorească cu privire la chestiunea respectivă nu ar afecta drepturile celorlalte părți la succesiune.

(12f)      O instanță judecătorească sesizată din oficiu într-o cauză succesorală, astfel cum este cazul în anumite state membre, ar trebui să încheie procedurile dacă părțile convin să lichideze succesiunea pe cale amiabilă, fără a recurge la o instanță judecătorească, în statul membru pentru a cărui lege s-a optat. În cazul în care o instanță judecătorească nu se sesizează din oficiu, prezentul regulament nu ar trebui să împiedice părțile să lichideze succesiunea pe cale amiabilă, fără a recurge la o instanță judecătorească, de exemplu în fața unui notar, dintr-un stat membru ales de acestea, în cazul în care acest lucru este posibil în temeiul dreptului statului membru respectiv. Acest lucru ar trebui să se aplice chiar dacă legea aplicabilă succesiunii nu face parte din legislația statului respectiv.

(13)       Pentru a asigura faptul că instanțele judecătorești din toate statele membre pot, din aceleași motive, să își exercite competența cu privire la succesiunea persoanelor care nu își au reședința obișnuită într-un stat membru la momentul decesului, prezentul regulament ar trebui să enumere, în mod exhaustiv, în ordine ierarhică, motivele pentru care poate fi exercitată o astfel de competență subsidiară.

(13a)     Pentru a se remedia în special situațiile de denegare de dreptate, în prezentul regulament ar trebui să se prevadă un forum necessitatis prin care se permite unei instanțe judecătorești a unui stat membru, în cazuri excepționale, să se pronunțe cu privire la o succesiune care prezintă o legătură strânsă cu un stat terț. Un astfel de caz excepțional ar putea fi considerată situația în care o acțiune se dovedește a fi imposibil de realizat în statul terț respectiv, de exemplu din cauza unui război civil, sau situația în care, în mod rezonabil, nu se poate aștepta ca un beneficiar să inițieze sau să efectueze o acțiune în acel stat. Cu toate acestea, competența întemeiată pe forum necessitatis ar trebui să fie exercitată doar în cazul în care cauza prezintă o legătură suficientă cu statul membru al instanței sesizate.

(14)       Pentru a simplifica viața moștenitorilor și a legatarilor care își au reședința obișnuită într-un alt stat membru decât acela în care se lichidează sau se va lichida succesiunea, prezentul regulament ar trebui să permită oricărei persoane în măsură, în temeiul legii aplicabile succesiunii, să facă declarații privind acceptarea succesiunii, a unui legat sau a unei rezerve succesorale sau renunțarea la acestea sau privind limitarea răspunderii pentru datoriile succesiunii, să facă astfel de declarații sub forma prevăzută în legea statului membru în care își are reședința obișnuită ▌în fața instanțelor judecătorești ale statului membru respectiv. Aceasta nu ar trebui să excludă efectuarea de astfel de declarații în fața altor autorități din acel stat membru care sunt competente să primească declarații în temeiul dreptului național. Persoanele care aleg să facă uz de posibilitatea de a face declarații în statul membru al reședinței lor obișnuite ar trebui să informeze, ele însele, instanța judecătorească sau autoritatea care organizează sau care va organiza succesiunea cu privire la existența unor astfel de declarații, în termenul stabilit de legea aplicabilă succesiunii.

(14a)     Nu ar trebui să fie posibil pentru o persoană care dorește să își limiteze răspunderea cu privire la datoriile succesiunii să facă acest lucru printr-o simplă declarație în acest sens, în fața instanțelor sau a altor autorități competente din statul membru în care își are reședința obișnuită, în situația în care legea aplicabilă succesiunii o obligă să inițieze o procedură judiciară specifică în fața instanței judecătorești competente, de exemplu proceduri privind inventarierea. O declarație făcută în astfel de condiții de către o persoană în statul membru în care își are reședința obișnuită, sub forma prevăzută de legislația statului membru respectiv, nu ar trebui, prin urmare, să fie considerată ca îndeplinind condițiile de formă în sensul prezentului regulament, și nici actele de sesizare a instanței nu ar trebui să fie considerate declarații în sensul prezentului regulament.

▌

(16)       În interesul funcționării armonioase a justiției, nu ar trebui pronunțate 'hotărâri inconciliabile în state membre diferite. În acest scop, prezentul regulament ar trebui să prevadă norme generale de procedură similare celor proprii altor instrumente ale Uniunii din domeniul cooperării judiciare în materie civilă.

(16a)     O astfel de normă procedurală este norma privind litispendența care va fi aplicată dacă aceeași cauză succesorală este introdusă la diferite instanțe judecătorești din diferite state membre. Prin norma respectivă se va stabili care instanță judecătorească ar trebui să continue instrumentarea cauzei succesorale.

(16b)     Dat fiind faptul că în unele state membre chestiunile referitoare la succesiuni pot fi instrumentate de autorități extrajudiciare, precum notarii, cărora nu li se aplică normele privind competența în temeiul prezentului regulament, nu se poate exclude eventualitatea ca în diferite state membre se fie inițiate, în paralel, un acord de lichidare pe care amiabilă, fără a recurge la o instanță judecătorească, și proceduri în instanță referitoare la aceeași succesiune sau două acorduri de lichidare pe cale amiabilă, fără a recurge la o instanță judecătorească, privind aceeași succesiune. Într-o astfel de situație, în momentul în care iau cunoștință de desfășurarea unor proceduri paralele, părțile implicate ar trebui ar trebui să convină cu privire la modul în care ar trebui să acționeze. Dacă acestea nu pot să ajungă la un acord, succesiunea ar trebui lichidată și soluționată de instanțele judecătorești competente în temeiul prezentului regulament.

(17)       Pentru a permite cetățenilor să profite, cu toată securitatea juridică, de avantajele oferite de piața internă, prezentul regulament ar trebui să le permită cunoașterea din timp a legii aplicabile succesiunii lor. Ar trebui introduse norme armonizate privind conflictele de legi, pentru evitarea rezultatelor contradictorii ▌. Regula principală ar trebui să asigure că succesiunea este reglementată de o lege previzibilă, cu care succesiunea are legături strânse. Din motive de securitate juridică și pentru a evita fragmentarea succesiunii, acea lege ar trebui să reglementeze succesiunea în ansamblul său, adică totalitatea bunurilor care fac parte din succesiune, indiferent de natura acestora și indiferent dacă ele sunt situate într-un alt stat membru sau într-un stat terț.

(18)       Prezentul regulament ar trebui să permită cetățenilor să își organizeze din timp succesiunea, alegând legea aplicabilă succesiunii lor. Această alegere ar trebui limitată la legea unui stat a căror cetățenie o dețin, pentru a asigura o legătură între defunct și legea aleasă și pentru a evita ca o lege să fie aleasă cu intenția de a înșela așteptările legitime ale persoanelor care au dreptul la o cotă parte.

(18a)     Alegerea legii ar trebui făcută în mod expres, printr-o declarație sub forma unei dispoziții pentru cauză de moarte sau ar trebui demonstrată prin clauzele unei astfel de dispoziții. Alegerea unei legi ar putea fi considerată ca fiind demonstrată printr-o dispoziție pentru cauză de moarte în situația în care, de exemplu, defunctul a făcut trimitere în cuprinsul dispoziției sale la prevederi specifice din legea statului a cărui cetățenie o deține sau în situația în care a menționat în alt fel respectiva lege.

(18b)     În temeiul prezentului regulament, o alegere a legii ar trebui să fie valabilă chiar dacă legea aleasă nu prevede posibilitatea alegerii legii în materie de succesiuni. Totuși, ar trebui ca legea aleasă să fie cea care determină condițiile de fond ale actului prin care se face alegerea, adică dacă se poate considera că persoana care face alegerea a înțeles și a consimțit cu privire la ceea ce făcea. Același lucru ar trebui să fie valabil și în ceea ce privește actul de modificare sau de revocare a alegerii legii.

(18c)     În sensul aplicării prezentului regulament, stabilirea cetățeniei sau a cetățeniei multiple a unei persoane ar trebui soluționată ca o chestiune preliminară. Chestiunea considerării unei persoane ca cetățean al unui stat nu se încadrează în domeniul de aplicare a prezentului regulament și este reglementată de legislația națională, inclusiv, după caz, de convențiile internaționale, cu respectarea deplină a principiilor generale ale Uniunii Europene.

(18d)     Legea stabilită drept lege aplicabilă succesiunii ar trebui să reglementeze succesiunea de la deschiderea acesteia până la transferul proprietății asupra bunurilor care fac parte din succesiune către beneficiari, astfel cum stabilește legea respectivă. Legea ar trebui să includă chestiuni referitoare la administrarea patrimoniului și la răspunderea pentru datoriile succesiunii. Plata datoriilor succesiunii poate include luarea în considerare a rangului specific al creditorilor, îndeosebi în funcție de legea aplicabilă succesiunii.

(18e)     Normele în materie de jurisdicție stabilite prin prezentul regulament ar putea, în anumite cazuri, să conducă la o situație în care instanța competentă să se pronunțe într-o succesiune nu va aplica propria sa legislație. Atunci când o astfel de situație survine într-un stat membru a cărui legislație prevede numirea obligatorie a unui administrator al patrimoniului, prezentul regulament ar trebui să permită instanței respectivului stat membru ca, atunci când este sesizată, să numească unul sau mai mulți astfel de administratori în conformitate cu legislația proprie. Toate acestea nu ar trebui să aducă atingere niciunei alegeri făcute de părți pentru soluționarea extrajudiciară, pe cale amiabilă, într-un alt stat membru a cărei legislații prevede o astfel de posibilitate. Pentru a asigura coordonarea lipsită de dificultăți între legea aplicabilă succesiunii și legea statului membru în care se află instanța care numește administratorii, instanța ar trebui să numească persoana care ar fi îndrituită (persoanele îndrituite) să administreze patrimoniul, cum ar fi, de exemplu, executorul testamentului defunctului ori înșiși moștenitorii sau, dacă legea aplicabilă succesiunii o impune, un administrator terț, în conformitate cu legea aplicabilă succesiunii. În cazuri specifice, în care legislația proprie o reclamă, instanțele pot numi ca administrator o parte terță, chiar dacă o astfel de numire nu este prevăzută de legea aplicabilă succesiunii. În cazul în care defunctul a numit un executor testamentar, persoana respectivă nu poate fi lipsită de puterile sale decât dacă legea aplicabilă succesiunii permite terminarea mandatului său.

(18f)      Puterile exercitate de administratorii numiți în statele membre de instanța sesizată ar trebui să fie puterile de administrare pe care le pot exercita în conformitate cu legea aplicabilă succesiunii. Astfel, dacă, de exemplu, moștenitorul este numit ca administrator, acesta ar trebui să dispună de puterile de administrare a patrimoniului la care un moștenitor ar fi îndrituit în conformitate cu acea lege. Atunci când puterile de administrare care pot fi exercitate în conformitate cu legea aplicabilă succesiunii nu sunt suficiente pentru a prezerva activele moștenirii sau pentru a proteja drepturile creditorilor sau pe acelea ale altor persoane care au garantat datoriile defunctului, administratorul (administratorii) numit (numiți) în statul membru în care se află instanța sesizată poate (pot) administra, pe bază reziduală, puteri de administrare în acest scop prevăzute în legea acelui stat membru. Printre aceste competențe reziduale se pot număra, de exemplu, întocmirea unei liste a activelor și datoriilor moștenirii, informarea creditorilor cu privire la deschiderea succesiunii și invitația adresată acestora de a-și face cunoscute pretențiile, precum și luarea oricăror măsuri temporare, inclusiv de protecție, destinate să prezerve activele moștenirii. Acțiunile întreprinse de administrator în temeiul competențelor sale reziduale ar trebui să respecte legea aplicabilă succesiunii în ceea ce privește transferul de proprietate asupra bunurilor succesorale, inclusiv orice tranzacție încheiată de beneficiari înainte de numirea administratorului, responsabilitatea în ceea ce privește datoriile succesorale și drepturile beneficiarilor inclusiv, atunci când este cazul, dreptul de a accepta sau de a renunța la moștenire. Aceste acțiuni ar putea, de exemplu, atrage după ele numai înstrăinarea activelor sau plata datoriilor, în cazul în care legea aplicabilă succesiuni o permite. Atunci când, în conformitate cu legea aplicabilă succesiunii, numirea unui administrator terț modifică responsabilitatea moștenitorilor, aceste modificări în materie de responsabilitate ar trebui respectate.

(18g)     Acest regulament nu ar trebui să excludă posibilitatea ca creditorii, de exemplu prin intermediul unui reprezentant, să îndeplinească acțiunile suplimentare prevăzute de legislația națională, dacă este cazul, în concordanță cu instrumentele pertinente ale Uniunii, pentru salvgardarea drepturilor lor.

(18h)     Prezentul regulament ar trebui să permită furnizarea de informații privind deschiderea succesiunii creditorilor potențiali din alte state membre în care sunt situate activele. În contextul aplicării prezentului regulament, trebuie, prin urmare, să se ia în considerare posibilitatea instituirii unui mecanism, dacă este nimerit, prin intermediul portalului e-justiție, pentru a le permite creditorilor potențiali din alte state membre să acceseze informațiile pertinente, astfel încât să-și facă cunoscute pretențiile.

(18i)      Legea aplicabilă succesiunii ar trebui să determine care sunt beneficiarii în orice caz de succesiune. În temeiul celor mai multe legi, termenul „beneficiari" s-ar referi la moștenitori și legatari, precum și la persoane care au dreptul la o rezervă succesorală, deși, de exemplu, situația juridică a legatarilor nu este aceeași în temeiul tuturor legilor. În temeiul anumitor legi, legatarul poate primi o cotă-parte directă din succesiune, în timp ce, în temeiul altor legi, legatarul poate dobândi numai o creanță față de moștenitori.

(18j)      Pentru a asigura securitatea juridică pentru persoanele care doresc să își planifice succesiunea din timp, prezentul regulament ar trebui să prevadă o normă specifică privind conflictul de legi referitoare la admisibilitatea și condițiile de fond ale dispoziției pentru cauză de moarte. Pentru a asigura aplicarea uniformă a respectivei norme, prezentul regulament ar trebui să enumere elementele care ar trebui să fie considerate drept elemente care se referă la condițiile de fond. Examinarea condițiilor de fond ale unei dispoziții pentru cauză de moarte poate duce la concluzia că dispoziția pentru cauză de moarte nu are o existență din punct de vedere juridic.

(18k)     Un pact asupra succesiunii viitoare reprezintă un tip de dispoziție pentru cauză de moarte ale cărui admisibilitate și acceptare variază între statele membre. Pentru a facilita drepturile succesorale dobândite ca rezultat al unui pact asupra succesiunii viitoare acceptat în statele membre, în prezentul regulament ar trebui să se precizeze care lege va reglementa admisibilitatea acestui tip de pact, condițiile de fond și caracterul obligatoriu între părți, inclusiv condițiile pentru desfacerea sa.

(18l)      Legea care, în temeiul prezentului regulament, va reglementa admisibilitatea și condițiile de fond ale dispoziției pentru cauză de moarte și, în ceea ce privește pactele asupra succesiunii viitoare, caracterul obligatoriu între părți, nu ar trebui să aducă atingere drepturilor niciunei persoane care, în temeiul legii aplicabile succesiunii, are dreptul la o rezervă succesorală sau un alt drept pe care nu îl poate pierde din cauza persoanei a cărei succesiune este vizată.

(18m)    Acolo unde, în prezentul regulament, se face trimitere la legea care s-ar fi aplicat succesiunii persoanei care a întocmit o dispoziție pentru cauză de moarte dacă acesta ar fi decedat în ziua întocmirii, modificării sau, respectiv, a revocării dispoziției, o astfel de trimitere ar trebui înțeleasă ca trimitere fie la legea statului în care își avea reședința obișnuită persoana vizată în ziua respectivă, fie la legea statului a cărui cetățenie o deținea în ziua respectivă, dacă a făcut o alegere a legii în temeiul prezentului regulament.

(19)       Prezentul regulament ar trebui să reglementeze condițiile de formă ale tuturor dispozițiilor pentru cauză de moarte întocmite în formă scrisă prin normele care respectă prevederile Convenției de la Haga din 5 octombrie 1961 privind conflictele de legi referitoare la forma dispozițiilor testamentare. Atunci când stabilește dacă o anumită dispoziție pentru cauză de moarte îndeplinește condițiile de formă în temeiul prezentului regulament, autoritatea competentă nu ar trebui să țină seama de crearea frauduloasă a unui element internațional pentru eludarea normelor privind condițiile de formă.

(19a)     În sensul prezentului regulament, ar trebui să se considere că orice dispoziție de drept care limitează formele permise de dispoziții pentru cauză de moarte prin trimitere la anumite caracteristici personale ale persoanei care a întocmit dispoziția, precum vârsta, aparține chestiunilor de formă. Acest lucru nu ar trebui interpretat ca însemnând că legea aplicabilă condițiilor de formă ale unei dispoziții pentru cauză de moarte în temeiul prezentului regulament ar trebui să stabilească dacă un minor are capacitatea de a întocmi o dispoziție pentru cauză de moarte sau nu. Respectiva lege ar trebui să stabilească numai dacă un aspect personal, precum acela al minoratului, ar trebui să împiedice o persoană să întocmească o dispoziție pentru cauză de moarte într-o anumită formă.

▌

(22)       Din motive economice, familiale sau sociale, anumite bunuri imobile, anumite întreprinderi și alte categorii speciale de bunuri fac obiectul unor norme speciale în statul membru în care sunt situate; aceste norme speciale stabilesc restricții privind succesiunile sau care afectează succesiunile, în ceea ce privește acele bunuri. Prezentul regulament ar trebui să asigure aplicarea acestui tip de norme speciale. Totuși, această excepție în aplicarea legii aplicabile succesiunii necesită o interpretare strictă, pentru a păstra compatibilitatea cu obiectivul general al prezentului regulament. În consecință, nici normele care reglementează conflictul de legi care supun bunurile imobile unei legi diferite de cea aplicabilă bunurilor mobile, nici dispozițiile care prevăd o rezervă succesorală mai mare decât cea prevăzută în legea aplicabilă succesiunii în temeiul prezentului regulament nu pot fi considerate drept norme speciale instituind restricții privind succesiunile sau care afectează succesiunile în ceea ce privește anumite bunuri.

(23)       Pentru a asigura rezolvarea uniformă a unei situații în care nu este sigur în ce ordine au decedat două sau mai multe persoane a căror succesiune ar fi reglementată de legi diferite, prezentul regulament ar trebui să prevadă o normă prin care să se stabilească faptul că niciunul dintre defuncți nu ar trebui să aibă niciun fel de drepturi succesorale față de celălalt sau de ceilalți.

(23a)     În unele situații, o succesiune poate fi vacantă. Pentru astfel de situații, în legi diferite există prevederi diferite. De exemplu, în temeiul unor legi, statul va putea să revendice succesiunea vacantă în calitate de moștenitor, indiferent de locul în care sunt situate bunurile. În temeiul altor legi, statul va putea să intre numai în posesia bunurilor situate pe propriul teritoriu. În consecință, prezentul regulament ar trebui să conțină o normă prin care să se stabilească faptul că aplicarea normei aplicabile succesiunii nu ar trebui să împiedice un stat membru să intre în posesia bunurilor situate pe teritoriul său, în temeiul legii sale. Cu toate acestea, pentru a asigura faptul că această normă nu este în detrimentul creditorilor succesiunii, ar trebui adăugată o clauză condițională conform căreia creditorii succesiunii ar trebui să poată să solicite satisfacerea creanțelor lor din întreaga masă succesorală, indiferent de locul unde sunt situate bunurile care constituie această masă succesorală.

(23b)     Normele privind conflictul de legi prevăzute în prezentul regulament pot duce la aplicarea legii unui stat terț. În astfel de cazuri, ar trebui să se țină seama de normele de drept internațional privat din legislația statului respectiv. În cazul în care respectivele norme prevăd fie retrimiterea la legea unui stat membru, fie retrimiterea la legea unui stat terț care ar aplica succesiunii propria lege, o astfel de retrimitere ar trebui acceptată pentru a asigura coerența la nivel internațional. Totuși, retrimiterea ar trebui să fie exclusă în situațiile în care defunctul a ales legea unui stat terț.

(24)       În circumstanțe excepționale, considerații de interes public ar trebui să dea instanțelor judecătorești și altor autorități competente în materie de succesiuni din statele membre posibilitatea de a nu ține seama de anumite dispoziții din legea străină ▌atunci când, într-un anumit caz, aplicarea unor astfel de prevederi ar fi vădit incompatibilă cu ordinea publică (public policy) a statului membru în cauză. Cu toate acestea, instanțele sau celelalte autorități competente nu ar trebui să poată aplica excepția de ordine publică pentru a lăsa deoparte legea unui alt stat membru sau pentru a refuza să recunoască sau, dacă este cazul, să accepte sau să execute o hotărâre, un act autentic sau o tranzacție judiciară dintr-un alt stat membru, dacă în felul acesta ar încălca dispozițiile Cartei Drepturilor Fundamentale, în special articolul 21, care interzice toate formele de discriminare.

(25)       Având în vedere obiectivul său general, care este recunoașterea reciprocă a hotărârilor pronunțate în statele membre în materie de succesiuni ▌, indiferent dacă astfel de hotărâri au fost pronunțate în cadrul unor proceduri contencioase sau al unor proceduri necontencioase, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme cu privire la recunoașterea, caracterul executoriu și executarea hotărârilor judecătorești similare celor ale altor instrumente ale Uniunii în domeniul cooperării judiciare în materie civilă.

(26)       Pentru a se ține seama de diferitele modalități de soluționare a aspectelor legate de succesiune în statele membre, prezentul regulament ar trebui să asigure recunoașterea și executarea, în toate statele membre, a actelor autentice în materie de succesiuni.

(26a)     Actele autentice ar trebui să aibă aceleași efecte probatorii în alt stat membru pe care le au în statul membru de origine sau efectele cele mai apropiate. Atunci când se stabilesc efectele probatorii, sau efectele cele mai apropiate, ale unui anumit act autentic într-un alt stat membru, ar trebui să se facă trimitere la natura și amploarea efectelor probatorii ale actului autentic în statul membru de origine. În consecință, legea statului membru de origine va fi cea care va stabili ce efecte probatorii ar trebui să aibă un anumit act autentic într-un alt stat membru.

(26b)     „Caracterul autentic” al unui act autentic ar trebui să fie un concept autonom care să se refere la elemente cum ar fi autenticitatea actului, cerințele formale ale actului, competențele autorității care întocmește actul și procedura utilizată pentru întocmirea actului. Acesta ar trebui să privească, de asemenea, elementele faptice înscrise în actul autentic de autoritatea implicată, precum faptul că părțile indicate s-au înfățișat la data indicată în fața autorității respective și că acestea au făcut declarațiile indicate. Partea care dorește să conteste caracterul autentic al unui act autentic ar trebui să facă acest lucru în fața instanței judecătorești competente în statul membru de origine al actului autentic în temeiul dreptului statului membru respectiv.

(26c)     Sintagma „actele juridice sau rapoartele juridice înregistrate de un act autentic” ar trebui interpretată ca o trimitere la conținutul pe fond înregistrat în actul autentic. Actele juridice înregistrate într-un act autentic ar putea fi, de exemplu, acordul dintre părți privind partajul succesoral, un testament, un pact asupra succesiunii viitoare sau o altă declarație de intenție. Rapoartele juridice ar putea fi, de exemplu, stabilirea moștenitorilor sau a altor beneficiari, în funcție de legea aplicabilă succesiunii, a cotelor-părți respective ale acestora și a existenței unei rezerve succesorale, sau orice alt element stabilit în temeiul legii aplicabile succesiunii. O parte care dorește să conteste actele juridice sau rapoartele juridice înregistrate de un act autentic ar trebui să facă acest lucru în fața instanțelor judecătorești competente în temeiul prezentului regulament, care ar trebui să soluționeze contestarea în temeiul legii aplicabile succesiunii.

(26d)     Dacă o chestiune legată de actele juridice sau rapoartele juridice înregistrate de un act autentic este invocată pe cale incidentală înaintea unei instanțe judecătorești a unui stat membru, instanța judecătorească respectivă ar trebui să fie competentă în materie.

(26e)     Un act autentic care este contestat nu ar trebui să producă efecte probatorii într-un stat membru, altul decât statul membru de origine, atât timp cât acțiunea de contestare se află pe rol. Dacă acțiunea de contestare se referă numai la o chestiune specifică cu privire la actele juridice sau rapoartele juridice înregistrate de un act autentic, actul autentic contestat nu ar trebui să aibă efecte probatorii, în ceea ce privește chestiunea contestată, într-un stat membru, altul decât statul membru de origine atât timp cât acțiunea de contestare se află pe rol. Un act autentic care, ca urmare a unei contestații, este declarat nul, ar trebui să înceteze să mai producă efecte probatorii.

(26f)      O autoritate căreia, în contextul aplicării prezentului regulament, i s-ar prezenta două acte autentice incompatibile, ar trebui să evalueze dacă ar trebui să se acorde prioritate unuia dintre actele autentice și căruia dintre acestea ar trebui să i se acorde prioritate, luând în considerare circumstanțele cazului particular. În cazul în care, din aceste circumstanțe, nu reiese clar dacă ar trebui să se acorde prioritate unuia dintre actele autentice și căruia dintre acestea ar trebui să i se acorde prioritate, instanțele judecătorești competente în temeiul prezentului regulament ar trebui să soluționeze chestiunea sau, în cazul în care chestiunea este invocată pe cale incidentală în cursul acțiunii, instanța sesizată ar trebui să soluționeze chestiunea. În cazul unei incompatibilități între un act autentic și o hotărâre, ar trebui să ia în considerare motivele de nerecunoaștere a hotărârilor în temeiul prezentului regulament.

(27)       O soluționare rapidă, simplă și eficace a unei succesiuni cu implicații transfrontaliere în Uniune presupune ca moștenitorii, legatarii, executorii testamentari sau administratorii moștenirii să își poată dovedi cu ușurință statutul și/sau drepturile și competențele într-un alt stat membru, de exemplu într-un stat membru unde se situează bunurile succesorale. Pentru a le permite aceasta, prezentul regulament ar trebui să prevadă crearea unui certificat uniform, certificatul european de moștenitor (denumit în continuare „certificatul”), care să fie emis pentru a fi utilizat în alt stat membru. Pentru a respecta principiul subsidiarității, certificatul nu ar trebui să înlocuiască documentele interne care pot exista în scopuri similare în statele membre ▌.

(27a)     Autoritatea care emite certificatul ar trebui să aibă în vedere formalitățile necesare pentru înregistrarea bunurilor imobiliare în statul membru în care este ținut registrul. În acest scop, prezentul regulament ar trebui să prevadă un schimb de informații cu privire la aceste formalități între statele membre.

(27b)     Utilizarea certificatului nu ar trebui să fie obligatorie. Aceasta înseamnă că persoanele în măsură să solicite un certificat nu ar trebui să aibă obligația să facă acest lucru, dar ar trebui să aibă libertatea să folosească celelalte instrumente disponibile în temeiul prezentului regulament (hotărâri, acte autentice și tranzacții judiciare). Cu toate acestea, nicio autoritate sau persoană căreia i se prezintă un certificat emis într-un alt stat membru nu ar trebui să poată solicita să i se prezinte, în locul certificatului, o hotărâre, un act autentic sau o tranzacție judiciară.

(27c)     Certificatul ar trebui să fie emis în statul membru ale cărui instanțe judecătorești sunt competente în temeiul prezentului regulament. Fiecare stat membru ar trebui să stabilească în legislația internă ce autorități ar trebui să fie competente să elibereze certificatul, și anume instanțele judecătorești, astfel cum sunt definite în sensul prezentului regulament, sau alte autorități competente în materie de succesiuni, de exemplu, notarii. De asemenea, ar trebui ca fiecare stat membru să stabilească în legislația sa internă dacă autoritatea emitentă poate implica alte organisme competente în procesul de emitere, de exemplu organisme competente să primească declarații solemne în loc de jurământ. Statele membre ar trebui să comunice Comisiei informațiile relevante cu privire la autoritățile emitente, pentru ca aceste informații să poată fi puse la dispoziția publicului.

(27d)     Certificatul ar trebui să producă aceleași efecte în toate statele membre. Certificatul nu ar trebui să aibă caracter executoriu în sine, ci efect probatoriu și ar trebui să se considere că certificatul dovedește în mod fidel elementele stabilite în temeiul legii aplicabile succesiunii sau în temeiul oricărei alte legi aplicabile elementelor specifice, precum condițiile de fond ale dispoziției pentru cauză de moarte. Efectele probatorii ale certificatului nu ar trebui să fie extinse la elemente care nu sunt reglementate prin prezentul regulament, cum ar fi, de exemplu, problema filiațiunii sau, în cazul unui anumit bun, aceea de a stabili dacă acesta a aparținut sau nu defunctului. Orice persoană care face plăți sau care transmite bunuri succesorale unei persoane indicate în certificat ca având dreptul să accepte astfel de plăți sau bunuri în calitate de moștenitor sau de legatar, ar trebui să beneficieze de o protecție adecvată dacă acționează cu bună-credință, pe baza exactității informațiilor atestate în certificat. Aceeași protecție ar trebui garantată oricărei persoane care, pe baza exactității informațiilor atestate în certificat, cumpără sau primește bunuri succesorale de la o persoană indicată în certificat ca având dreptul să dispună de astfel de bunuri. Protecția ar trebui asigurată dacă sunt prezentate copii legalizate încă valabile. Dacă dobândirea unor astfel de bunuri de către o persoană terță are sau nu are efect este o chestiune ce nu ar trebui să fie stabilită prin prezentul regulament.

(27e)     Autoritatea competentă ar trebui să emită certificatul la cerere. Certificatul în original ar trebui să rămână la autoritatea emitentă, care ar trebui să elibereze solicitantului și oricărei persoane care dovedește că are un interes legitim, una sau mai multe copii legalizate ale certificatului. Aceasta nu ar trebui să împiedice un stat membru, în conformitate cu normele sale naționale privind accesul publicului la documente, să permită difuzarea unor copii ale certificatului către persoane aparținând publicului. Prezentul regulament ar trebui să prevadă o cale de atac împotriva hotărârilor autorității emitente, inclusiv a hotărârilor prin care se respinge eliberarea unui certificat. Atunci când certificatul este rectificat, modificat sau retras, autoritatea emitentă ar trebui să informeze persoanele cărora le-au fost eliberate copii legalizate, astfel încât să se evite utilizarea ilicită a acestora.

(28)       Respectarea angajamentelor internaționale pe care statele membre și le-au asumat impune ca prezentul regulament să nu aducă atingere aplicării convențiilor internaționale la care unul sau mai multe state membre sunt părți la data adoptării prezentului regulament. În special, statele membre care sunt părți contractante la Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 privind conflictele de legi în materia condițiilor de formă ale dispozițiilor testamentare ar trebui să poată aplica în continuare dispozițiile respectivei convenții în locul dispozițiilor prezentului regulament în ceea ce privește condițiile de formă ale testamentelor și ale testamentelor conjunctive. Coerența cu obiectivele generale ale prezentului regulament impune totuși ca prezentul regulament să prevaleze între statele membre asupra convențiilor încheiate exclusiv între două sau mai multe state membre, în măsura în care aceste convenții vizează aspecte reglementate de prezentul regulament.

(28a)     Prezentul regulament nu ar trebui să împiedice statele membre care sunt părți la Convenția din 19 noiembrie 1934 încheiată între Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia conținând dispoziții de drept internațional privat cu privire la succesiuni, testamente și administrarea succesiunii, astfel cum a fost modificată prin acordul interguvernamental dintre statele părți la convenție, să aplice în continuare anumite dispoziții ale convenției respective.

(29)       Pentru a facilita aplicarea prezentului regulament, este oportun să se prevadă obligația statelor membre de a comunica anumite informații privind propriile legislații și proceduri referitoare la succesiuni în cadrul Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială, înființată prin Decizia 2001/470/CE a Consiliului din 28 mai 2001[7]. Pentru a permite publicarea la timp în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a tuturor informațiilor relevante pentru aplicarea practică a prezentului regulament, statele membre ar trebui, de asemenea, să comunice Comisiei aceste informații înainte de data aplicării prezentului regulament.

(29a)     Tot pentru a facilita aplicarea prezentului regulament și pentru a permite utilizarea tehnologiilor moderne de comunicare, ar trebui prevăzute formulare standard pentru atestări în ceea ce privește cererea de încuviințare a executării unei hotărâri, a unui act autentic sau a unei tranzacții judiciare și pentru cererea de certificat european de moștenitor, precum și pentru certificatul propriu-zis.

(29b)     Pentru calcularea perioadelor și termenelor stabilite prin prezentul regulament ar trebui să se aplice dispozițiile Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea normelor aplicabile perioadelor, datelor și termenelor[8].

(30)       Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie.[9]

(31)       Ar trebui să se folosească procedura consultativă pentru adoptarea actelor de punere în aplicare privind stabilirea și modificarea ulterioară a atestărilor și a formularelor prevăzute în prezentul regulament, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

▌

(33)       Deoarece obiectivele prezentului regulament, și anume libera circulație a persoanelor, posibilitatea ca cetățenii europeni să își organizeze din timp succesiunea într-un context UE ▌și protecția drepturilor moștenitorilor și legatarilor, ale altor persoane apropiate defunctului, precum și ale creditorilor succesiunii, nu pot fi îndeplinite suficient de către statele membre și, având în vedere amploarea și efectele prezentului regulament, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, consacrat la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.

(34)       Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Prezentul regulament trebuie aplicat de instanțele judecătorești și de alte autorități competente ale statelor membre respectând aceste drepturi și principii.

(35)       În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, aceste state membre nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu au obligații în temeiul acestuia și nu fac obiectul aplicării sale. Toate acestea, fără a aduce atingere posibilității ca Regatul Unit și Irlanda să își notifice intenția de a accepta prezentul regulament după adoptare, în conformitate cu articolul 4 din protocolul menționat anterior.

(36)       În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are obligații în temeiul acestuia și nu face obiectul aplicării sale.

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Capitolul IDomeniul de aplicare și definiții

Articolul 1Domeniul de aplicare

1.      Prezentul regulament se aplică succesiunilor. Regulamentul nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă.

▌

3.      Sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament:

(a)    statutul persoanelor fizice, precum și legăturile de familie și raporturile considerate prin legea aplicabilă acestor legături ca având efecte comparabile;

(b)    capacitatea juridică a persoanelor fizice, fără a aduce atingere articolului 19 alineatul (2) litera (c) și articolului 19c;

(c)    chestiunile referitoare la dispariția, absența sau moartea prezumată a unei persoane fizice;

(d)    aspectele legate de regimurile matrimoniale și regimurile patrimoniale aplicabile relațiilor ▌care sunt considerate, în conformitate cu legea aplicabilă acestor relații, ca având efecte comparabile cu cele ale căsătoriei;

(e)    obligațiile de întreținere, altele decât cele pentru cauză de moarte;

(ea)  condițiile de formă ale dispozițiilor pentru cauză de moarte întocmite în formă verbală;

(f)     drepturile de proprietate, dobânzile și bunurile constituite sau transferate altfel decât prin succesiune, de exemplu prin donații,▌ proprietatea comună căreia i se aplică dreptul partenerului supraviețuitor, planurile de pensii, contractele de asigurare și acordurile similare, fără a aduce atingere articolului 19 alineatul (2) litera (j);

(g)    chestiunile reglementate de dreptul societăților comerciale și al altor organisme, constituite ca persoane juridice sau nu, cum ar fi clauzele ▌incluse în actele constitutive și statutul societăților și al altor organisme, constituite ca persoane juridice sau nu, care determină ce anume se va întâmpla cu acțiunile în cazul decesului membrilor acestora;

(h)    dizolvarea, expirarea duratei și fuzionarea societăților comerciale și a altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice;

(i)     constituirea, administrarea și dizolvarea trusturilor;

(j)     natura drepturilor reale și

(ja) orice înscriere într-un registru a drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau mobile, inclusiv cerințele de ordin juridic pentru o astfel de înscriere, precum și efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor astfel de drepturi într-un registru.

Articolul 1aCompetențele în materie de succesiuni în cadrul statelor membre

Prezentul regulament nu afectează competența autorităților statelor membre în ceea ce privește chestiunile succesorale.

Articolul 2Definiții

1.      În sensul prezentului regulament ▌:

(a) „succesiune” înseamnă moștenirea patrimoniului unei persoane decedate și acoperă orice formă de transfer de bunuri, drepturi și obligații pentru cauză de moarte, fie că este vorba de un act voluntar de transfer, sub forma unei dispoziții pentru cauză de moarte ▌, fie de ▌un transfer sub forma succesiunii ab intestat;

▌

(c)    „pact asupra succesiunii viitoare” înseamnă un acord, inclusiv un acord rezultat din testamente reciproce, care (…) creează, modifică sau determină să înceteze, cu sau fără contraprestație, drepturi asupra patrimoniului sau patrimoniilor viitoare ale uneia sau mai multor persoane ▌care sunt părți la acord;

(d)    „testament conjunctiv” înseamnă un testament întocmit de două sau mai multe persoane într-un singur act ▌;

(da)  „dispoziție pentru cauză de moarte” înseamnă un testament, un testament conjunctiv sau un pact asupra unei succesiuni viitoare;

(e)    „stat membru de origine” înseamnă statul membru în care a fost pronunțată hotărârea, a fost aprobată sau încheiată tranzacția judiciară, ori a fost întocmit actul autentic sau a fost emis certificatul european de moștenitor, după caz;

(f)     „stat membru de executare ” înseamnă statul membru în care se solicită învestirea cu formulă executorie sau executarea hotărârii, a tranzacției judiciare sau a actului autentic;

(g)    „hotărâre” înseamnă orice hotărâre ▌în materie de succesiuni pronunțată de o instanță judecătorească dintr-un stat membru, indiferent de denumirea acesteia, inclusiv o hotărâre privind stabilirea de către un grefier a cheltuielilor de judecată;

(ga)  „tranzacție judiciară” înseamnă o tranzacție în materie de succesiuni aprobată de o instanță judecătorească sau încheiată în fața unei instanțe judecătorești în cursul unei proceduri;

(h)    „act autentic” înseamnă un document în materie de succesiuni întocmit sau înregistrat în mod formal ca act autentic într-un stat membru și a cărui autenticitate:

(i)      se referă la semnătura și conținutul actului autentic; și

(ii)     a fost stabilită de către o autoritate publică sau orice autoritate împuternicită în acest sens de către statul membru de origine.

2.      În sensul prezentului regulament, termenul „instanță judecătorească” include orice autoritate judiciară și toate celelalte autorități și profesioniști din sectorul juridic competenți în materie de succesiuni, care exercită atribuții judiciare sau acționează în baza delegării de competențe de către o autoritate judiciară sau acționează sub controlul unei autorități judiciare, cu condiția ca aceste autorități și profesioniști din sectorul juridic să ofere garanții în ceea ce privește imparțialitatea și dreptul părților de a fi audiate și cu condiția ca hotărârile pronunțate de aceștia în temeiul legii statului membru în care își au sediul:

(a)     să poată face obiectul unei căi de atac sau al unui control de către o autoritate judiciară; și

(b)     să aibă o forță și un efect similare cu cele ale unei hotărâri a unei autorități judiciare privind aceleași aspecte.

Statele membre notifică Comisiei care sunt celelalte autorități și profesioniști din domeniul juridic menționați la primul paragraf în conformitate cu articolul 47.

Capitolul IICompetența

▌

Articolul 4Competența generală

▌Instanțele judecătorești din statul membru în care defunctul își avea reședința obișnuită în momentul ▌decesului sunt competente să hotărască cu privire la succesiune în ansamblul său.

▌

Articolul 5aAcordul de alegere a forului

1.      În cazul în care legea aleasă de către defunct pentru a își organiza succesiunea în conformitate cu articolul 17 este legea unui stat membru, părțile vizate pot conveni ca o instanță sau instanțele judecătorești din statul membru pentru a cărui lege s-a optat să aibă competență exclusivă de a se pronunța cu privire la orice chestiune referitoare la succesiuni.

2.      Un astfel de acord de alegere a forului este redactat în scris, datat și semnat de părțile interesate. Orice comunicare sub formă electronică care permite consemnarea durabilă a acordului este considerată ca reprezentând o formă scrisă.

Articolul 5bDeclinarea competenței în cazul în care s-a optat pentru o lege

În cazul în care legea aleasă de defunct pentru a își organiza succesiunea în temeiul articolului 17 este legea unui stat membru, instanța judecătorească sesizată în temeiul articolului 4 sau al articolului 6:

(a)     poate, la solicitarea părților la proceduri, să își decline competența în cazul în care consideră că instanțele judecătorești din statul membru pentru a cărui lege s-a optat sunt mai în măsură să hotărască cu privire la succesiune, având în vedere circumstanțele de natură practică ale succesiunii, precum reședința obișnuită a părților și locul unde sunt situate bunurile, sau

(b)    își declină competența în cazul în care părțile la proceduri au convenit, în conformitate cu articolul 5a, să confere competență unei instanțe sau instanțelor judecătorești din statul membru pentru a cărui lege s-a optat.

Articolul 5cCompetența în cazul în care s-a optat pentru o lege

Instanțele judecătorești din statul membru pentru a cărui lege a optat defunctul în temeiul articolului 17 sunt competente să hotărască cu privire la succesiune în cazul în care:

(a)      o instanță judecătorească sesizată anterior și-a declinat competența cu privire la aceeași cauză în temeiul articolului 5b, sau

(b)      părțile la proceduri au convenit, în conformitate cu articolul 5a, să confere competență unei instanțe sau instanțelor judecătorești din statul membru, sau

(c)       părțile la proceduri au recunoscut în mod expres competența instanței judecătorești sesizate.

Articolul 5dÎncheierea procedurilor din oficiu în cazul în care s-a optat pentru o lege

O instanță judecătorească sesizată din oficiu într-o cauză succesorală în temeiul articolului 4 sau al articolului 6 încheie procedurile în cazul în care părțile la proceduri au convenit să lichideze succesiunea pe cale amiabilă, fără a recurge la o instanță judecătorească, în statul membru pentru a cărui lege a optat defunctul în temeiul articolului 17.

Articolul 5eCompetența întemeiată pe înfățișare

1.      În cazul în care, în cursul procedurilor în fața instanței judecătorești a unui stat membru care își exercită competența în temeiul articolului 5c, reiese că nu toți beneficiarii care au fost părți în cadrul procedurilor sunt parte la acordul de alegere a forului, instanța continuă să își exercite competența dacă părțile la acord se înfățișează fără a contesta competența instanței.

2.      În cazul în care părțile la proceduri care nu sunt părți la acordul în cauză contestă competența instanței judecătorești menționate la alineatul (1), aceasta își declină competența.

         În această situație, competența de a hotărî cu privire la succesiune revine instanțelor judecătorești competente în temeiul articolului 4 sau al articolului 6.

Articolul 6Competența

subsidiară

1.        În cazul în care reședința obișnuită a defunctului în momentul decesului nu este situată într-un stat membru, instanțele unui stat membru în care sunt situate bunurile succesorale sunt totuși competente să se pronunțe asupra succesiunii în ansamblu său, în măsura în care:

▌

(b)    defunctul avea cetățenia acelui stat membru la data ▌ decesului; sau, dacă această condiție nu este îndeplinită,

(ba)  defunctul își avea reședința obișnuită precedentă în statul membru respectiv, cu condiția ca, în momentul sesizării instanței, să nu fi trecut mai mult de cinci ani de la schimbarea reședinței obișnuite.

▌

2.        În cazul în care nicio instanță judecătorească a vreunui stat membru nu este competentă în temeiul alineatului (1), instanțele statului membru în care se situează bunurile succesorale sunt totuși competente să se pronunțe asupra respectivelor bunuri.

Articolul 6aForum necessitatis

În cazul în care nicio instanță judecătorească a vreunui stat membru nu este competentă în temeiul altor dispoziții ale prezentului regulament, instanțele unui stat membru se pot pronunța, în cazuri excepționale, asupra succesiunii în situația în care acțiunea nu poate fi inițiată sau nu se poate desfășura în mod rezonabil sau este imposibilă într-un stat terț de care cauza este strâns legată.

Cauza trebuie să prezinte o legătură suficientă cu statul membru al instanței judecătorești sesizate.

Articolul 6bLimitarea procedurilor

1.      În cazul în care patrimoniul defunctului cuprinde bunuri situate într-un stat terț, la cererea uneia dintre părți, instanța judecătorească sesizată să hotărască cu privire la succesiune, poate decide să nu se pronunțe cu privire la unul sau mai multe bunuri dacă există posibilitatea ca hotărârea sa cu privire la acele bunuri să nu fie recunoscută sau, după caz, să fie declarată neexecutorie în acel stat terț.

2.      Alineatul (1) nu afectează dreptul părților de a limita domeniul de aplicare a procedurilor, în temeiul legii statului membru al instanței judecătorești sesizate.

▌

Articolul 8

Acceptarea sau renunțarea la succesiune, la legat sau la rezerva succesorală

Pe lângă instanța judecătorească competentă să hotărască cu privire la succesiune în temeiul prezentului regulament, instanțele statului membru în care își are reședința obișnuită orice persoană care, în temeiul legii aplicabile succesiunii, poate face o declarație, în fața unei instanțe judecătorești de acceptare sau de renunțare la succesiune, la un legat sau la rezerva succesorală sau o declarație care limitează răspunderea persoanei în cauză cu privire la sarcinile patrimoniului sunt competente să primească astfel de declarații în cazul care, în temeiul legii respectivului stat membru, acestea pot fi făcute în fața unei instanțe.

▌

Articolul 10

Sesizarea unei instanțe

În sensul prezentului capitol, se consideră că o instanță este sesizată:

(a)    la data la care actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent a fost depus la instanță, cu condiția ca reclamantul să nu fi omis ulterior să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie notificat pârâtului, sau

(b)     în cazul în care actul trebuie notificat înainte de fi depus la instanță, la data primirii acestuia de către autoritatea responsabilă pentru notificare, cu condiția ca reclamantul să nu fi omis ulterior să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie depus la instanță, sau

(ba)   dacă procedurile sunt inițiate de instanța judecătorească din oficiu, la data adoptării deciziei de inițiere a procedurilor de către instanță sau, în cazul în care o astfel de decizie nu este necesară, la data înregistrării dosarului de către instanță.

Articolul 11Verificarea competenței

Atunci când o instanță dintr-un stat membru este sesizată într-o cauză în materie de succesiuni cu privire la care nu este competentă în temeiul prezentului regulament, aceasta își declină, din oficiu, competența.

Articolul 12Verificarea admisibilității

1.      Atunci când pârâtul, care își are reședința obișnuită într-un ▌alt stat decât statul membru în care s-a intentat acțiunea, nu se prezintă în fața instanței judecătorești, instanța competentă suspendă procedura până când se demonstrează că pârâtul a fost în măsură să primească actul de sesizare a instanței sau un act echivalent în timp util pentru pregătirea apărării sau că au fost întreprinse toate demersurile necesare în acest scop.

2.      Articolul 19 din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială[10] se aplică în locul ▌ alineatului (1) ▌al prezentului articol dacă actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent a trebuit să fie transmis dintr-un stat membru către un altul în temeiul dispozițiilor prezentului regulament.

3.      În cazul în care ▌ Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 nu se aplică, articolul 15 din Convenția de la Haga din 15 noiembrie 1965 privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială se aplică în cazul în care actul de sesizare a instanței sau un act echivalent a trebuit să fie transmis în străinătate în temeiul respectivei convenții.

Articolul 13Litispendență

1.      În cazul în care cereri având același obiect și aceeași cauză sunt introduse între aceleași părți înaintea unor instanțe din state membre diferite, instanța sesizată ulterior suspendă din oficiu acțiunea până în momentul în care se stabilește competența primei instanțe sesizate.

2.      Dacă se constată că prima instanță sesizată este competentă, instanța sesizată ulterior își declină competența în favoarea acesteia.

Articolul 14Conexitate

1.      În cazul în care acțiuni conexe sunt pe rolul unor instanțe aflate în state membre diferite, oricare dintre acestea poate suspenda judecata, excepție făcând prima instanță sesizată.

2.      În cazul în care aceste acțiuni sunt pe rol înaintea primei instanțe, instanța sesizată ulterior poate, de asemenea, la cererea uneia dintre părți, să-și decline competența, cu condiția ca acțiunile să fie de competența primei instanțe sesizate și ca legea acesteia să permită conexarea acțiunilor.

3.      În sensul prezentului articol, sunt considerate conexe acele acțiuni care sunt atât de strâns legate între ele, încât este de dorit ca acestea să fie instrumentate și judecate împreună, ▌pentru a se evita riscul pronunțării unor hotărâri inconciliabile în cauze judecate separat.

Articolul 15Măsuri provizorii și asigurătorii

Instanțelor dintr-un stat membru le pot fi solicitate măsurile provizorii și asigurătorii disponibile în cadrul legislației statului în cauză chiar dacă, în temeiul prezentului regulament, judecarea cauzei pe fond ține de competența unor instanțe dintr-un alt stat membru.

Capitolul IIILegea aplicabilă

Articolul 15aAplicare universală

Orice lege menționată în textul prezentului regulament se aplică indiferent dacă este sau nu legea unui stat membru.

Articolul 16Regula generală

1.        Dacă prezentul regulament nu cuprinde dispoziții diferite, legea aplicabilă succesiunii în ansamblul său este cea a statului în care defunctul își avea reședința obișnuită în momentul ▌ decesului.

2.        În cazul în care, în mod excepțional, toate circumstanțele cazului indică în mod clar că, în momentul decesului, defunctul avea în mod evident o legătură mai strânsă cu un alt stat decât statul a cărui lege ar fi aplicabilă în temeiul alineatului (1), legea aplicabilă succesiunii va fi legea acelui alt stat.

Articolul 17Alegerea legii

1.      O persoană poate să aleagă ca legea care îi reglementează succesiunea în ansamblu să fie legea statului a cărui cetățenie o deține în momentul alegerii sau la data decesului.

         O persoană care deține mai multe cetățenii poate să aleagă legea oricăruia dintre statele al căror cetățean este în momentul alegerii.

2.      Alegerea legii trebuie exprimată în mod explicit, ▌printr-o declarație sub forma unei dispoziții pentru cauză de moarte sau ar trebui demonstrată prin clauzele unei astfel de dispoziții.

3.      Condițiile de fond ale actului prin care s-a făcut alegerea legii sunt reglementate de legea aleasă.

4.      Modificarea sau revocarea ▌alegerii legii ▌ trebuie să îndeplinească condițiile de formă pentru modificarea sau revocarea unei dispoziții pentru cauză de moarte.

▌

Articolul 19

Domeniul de aplicare a legii aplicabile

1.      Legea stabilită în conformitate cu articolul 16 sau cu articolul 17 reglementează succesiunea în ansamblul său▌.

2.      Această lege reglementează, în special:

(a)   cauzele, momentul și locul deschiderii succesiunii;

(b)   stabilirea ▌beneficiarilor, a cotelor-părți ce le revin acestora, a obligațiilor care le pot fi impuse de către defunct, precum și a altor drepturi privind succesiunea ▌, inclusiv drepturile succesorale ale soțului sau ale partenerului supraviețuitor;

(c)   capacitatea succesorală;

▌

(e)   dezmoștenirea și nedemnitatea;

(f)    transferul ▌către moștenitori și, după caz, către legatari al bunurilor, drepturilor și obligațiilor din care se compune succesiunea, inclusiv condițiile și efectele acceptării succesiunii sau a unui legat sau ale renunțării la acestea;

(g)   puterile conferite moștenitorilor, executorilor testamentari și altor administratori ai patrimoniului, în special cu privire la vânzarea bunurilor și plata creditorilor, fără a aduce atingere atribuțiilor menționate la articolul 21;

(h)   răspunderea pentru datoriile succesiunii;

(i)    partea ▌ din succesiune de care se poate dispune, rezervele succesorale și ▌alte restricții privind libertatea de a dispune pentru cauză de moarte, precum și creanțele pe care persoanele apropiate defunctului le-ar putea avea față de patrimoniul succesoral sau față de moștenitori;

(j)     obligațiile privind raportul și reducțiunea donațiilor, a avansurilor asupra moștenirii sau a legatelor la calcularea cotelor de moștenire ale diverșilor beneficiari;

▌

(l)     împărțirea succesiunii.

Articolul 19a

Dispoziții pentru cauză de moarte, altele decât pactele asupra succesiunii viitoare

1.        O dispoziție pentru cauză de moarte, alta decât un pact asupra succesiunii viitoare, este reglementată, în privința admisibilității sale și a condițiilor de fond, de legea care, în temeiul prezentului regulament, ar fi fost aplicabilă succesiunii persoanei care a întocmit dispoziția, în cazul în care aceasta ar fi decedat în ziua întocmirii dispoziției.

2.      Fără a aduce atingere alineatului (1), o persoană poate alege ca lege care să îi reglementeze dispoziția pentru cauză de moarte, cu privire la admisibilitatea și condițiile de fond ale acesteia, legea pe care persoana care a întocmit dispoziția ar fi putut să o aleagă în conformitate cu articolul 17, în condițiile stabilite de acesta.

3.      Alineatul (1) se aplică, după caz, modificării sau revocării dispoziției pentru cauză de moarte, alta decât un pact asupra succesiunii viitoare. În eventualitatea alegerii legii în conformitate cu alineatul (2), modificarea sau revocarea este reglementată de legea aleasă.

Articolul 19b

Pactele asupra succesiunii viitoare

1.      Un pact asupra succesiunii viitoare referitor la succesiunea unei persoane este reglementat, în privința admisibilității sale, a condițiilor de fond ale acestuia, a caracterului obligatoriu între părți și a condițiilor pentru desfacerea sa, de legea care, în temeiul prezentului regulament, ar fi fost aplicabilă succesiunii persoanei respective, în cazul în care aceasta ar fi decedat în ziua încheierii pactului.

2.      Un pact asupra succesiunii viitoare referitor la succesiunea mai multor persoane este admisibil numai dacă este admisibil în conformitate cu toate legile care, în temeiul prezentului regulament, ar fi fost aplicabile succesiunii tuturor persoanelor implicate, în cazul în care acestea ar fi decedat în ziua încheierii pactului.

         Un pact asupra succesiunii viitoare care este admisibil în temeiul primului paragraf este reglementat, în ceea ce privește condițiile de fond, caracterul obligatoriu între părți și condițiile pentru desfacerea sa, de legea cu care are cea mai strânsă legătură, dintre cele enumerate la primul paragraf.

3.      Fără a aduce atingere alineatelor (1) și (2), părțile pot alege ca lege care să reglementeze pactul asupra succesiunii viitoare, în ceea ce privește admisibilitatea, condițiile de fond, caracterul obligatoriu între părți și condițiile pentru desfacerea sa, legea pe care persoana sau una dintre persoanele al căror patrimoniu este vizat ar fi putut să o aleagă în conformitate cu articolul 17, în condițiile stabilite de acesta.

Articolul 19c

Condițiile de fond ale dispozițiilor pentru cauză de moarte

1.        În sensul articolelor 19a și 19b, următoarele elemente se referă la condițiile de fond:

(a)      capacitatea persoanei care întocmește dispoziția pentru cauză de moarte de a întocmi o astfel de dispoziție;

(b)      cauzele speciale care împiedică persoana care întocmește dispoziția să dispună în beneficiul anumitor persoane sau care împiedică o persoană să primească bunuri succesorale de la persoana care întocmește dispoziția;

(c)       admisibilitatea reprezentării în vederea întocmirii unei dispoziții pentru cauză de moarte;

(d)       interpretarea dispoziției;

(e)       frauda, constrângerea, eroarea și oricare alte chestiuni referitoare la consimțământul sau la intenția persoanei care întocmește dispoziția.

2.      În cazul în care o persoană are capacitatea de a întocmi dispoziția pentru cauză de moarte în temeiul legii aplicabile în conformitate cu articolul 19a sau cu articolul 19b, schimbarea ulterioară a legii aplicabile nu afectează capacitatea sa de a modifica sau de a revoca o astfel de dispoziție.

Articolul 19d

Condițiile de formă ale dispozițiilor pentru cauză de moarte întocmite în formă scrisă

1.      O dispoziție pentru cauză de moarte întocmită în formă scrisă îndeplinește condițiile de formă în cazul în care forma sa respectă legea:

(a)     statului în care a fost întocmită dispoziția sau în care a fost încheiat pactul asupra succesiunii viitoare sau

(b)     statului a cărui cetățenie o posedă testatorul sau cel puțin una dintre persoanele a căror succesiune este vizată de un pact asupra succesiunii viitoare, fie la momentul întocmirii dispoziției sau al încheierii pactului, fie la momentul decesului, sau

(c)     statului în care își are domiciliul testatorul sau cel puțin una dintre persoanele a căror succesiune este vizată de un pact asupra succesiunii viitoare, fie la momentul întocmirii dispoziției sau al încheierii pactului, fie la momentul decesului, sau

(d)     statului în care își are reședința obișnuită testatorul sau cel puțin una dintre persoanele a căror succesiune este vizată de un pact asupra succesiunii viitoare, fie la momentul întocmirii dispoziției sau al încheierii pactului, fie la momentul decesului, sau

(e)     în ceea ce privește bunurile imobile, a statului în care acestea sunt situate.

Stabilirea faptului dacă testatorul sau persoanele a căror succesiune este vizată de pactul asupra succesiunii viitoare au avut domiciliul într-un anume stat este reglementată de legea statului respectiv.

2.        Alineatul (1) se aplică de asemenea dispozițiilor pentru cauză de moarte care modifică sau revocă o dispoziție anterioară. Modificarea sau revocarea îndeplinește de asemenea condițiile de formă dacă respectă oricare dintre legile în conformitate cu care, în temeiul alineatului (1), dispoziția pentru cauză de moarte care a fost modificată sau revocată era valabilă.

3.      În sensul prezentului articol, se consideră că orice dispoziție de drept care limitează formele permise de dispoziții pentru cauză de moarte prin trimitere la vârstă, cetățenie sau alte condiții personale ale testatorului sau ale persoanelor a căror succesiune este vizată de un pact asupra succesiunii viitoare aparține chestiunilor de formă. Același lucru este valabil și pentru calificările pe care trebuie să le posede martorii, necesare pentru validitatea unei dispoziții pentru cauză de moarte.

Articolul 20

Condițiile de formă ale unei declarații privind acceptarea sau renunțarea la succesiune

O declarație privind acceptarea succesiunii, a unui legat sau a unei rezerve succesorale sau renunțarea la acestea sau o declarație concepută să limiteze răspunderea declarantului este valabilă, în ceea ce privește forma, dacă respectă cerințele impuse de:

(a)       legea aplicabilă succesiunii în temeiul articolului 16 sau al articolului 17 sau

(b)      legea statului în care declarantul își are reședința obișnuită.

Articolul 21

Norme speciale privind numirea și puterile unui administrator al patrimoniului în anumite situații

1.        Atunci când numirea unui administrator este obligatorie sau obligatorie la cerere, în baza legii statului membru în care se află instanțele competente să soluționeze succesiunea în temeiul prezentului regulament, iar legea aplicabilă succesiunii este o lege străină, instanțele din acel stat membru pot, atunci când sunt sesizate, să numească unul sau mai mulți administratori ai patrimoniului în conformitate cu propria lor lege, cu respectarea condițiilor stipulate la acest articol.

Administratorul numit (administratorii numiți) în conformitate cu prezentul alineat este îndrituit (sunt îndrituiți) să execute testamentul defunctului și/sau să administreze patrimoniul în condițiile legii aplicabile succesiunii. În cazul în care legea respectivă nu prevede administrarea patrimoniului de o persoană care nu are calitatea de beneficiar, instanțele din statul membru în care urmează să fie numit administratorul pot desemna un administrator terț în conformitate cu propria lor lege, dacă această lege nu dispune altfel și dacă există un conflict grav de interese între beneficiari sau între beneficiari și creditori sau alte persoane care au garantat datoriile defunctului, un dezacord între beneficiari cu privire la administrarea patrimoniului sau un patrimoniu complex, dificil de administrat din cauza naturii activelor.

Administratorul numit (administratorii numiți) în conformitate cu prezentul alineat este singura persoană (sunt singurele persoane) care poate (pot) exercita puterile menționate la alineatul (2) sau alineatul (3).

2.        Persoana numită ca administrator (persoanele numite ca administratori) în conformitate cu alineatul (1) exercită acele puteri de administrare a patrimoniului pe care le pot exercita în conformitate cu legea aplicabilă succesiunii. Instanța care face numirea stabilește, în cuprinsul hotărârii sale, condițiile de exercitare a acestor puteri în conformitate cu legea aplicabilă succesiunii.

Atunci când legea aplicabilă succesiunii nu conferă puteri suficiente pentru prezervarea activelor patrimoniului sau pentru protejarea drepturilor creditorilor sau ale altor persoane care au garantat datoriile defunctului, instanța care face numirea poate hotărî să permită administratorului (administratorilor) să exercite, pe bază reziduală, puterile prevăzute în acest scop în legea proprie și poate defini, în hotărârea sa, condiții specifice pentru exercitarea respectivelor puteri în conformitate cu acea lege.

Atunci când exercită astfel de puteri reziduale, administratorul (administratorii) trebuie însă să respecte legea aplicabilă succesiunii în ceea ce privește transferul de proprietate asupra patrimoniului succesoral, responsabilitatea în legătură cu datoriile succesiunii, drepturile beneficiarilor, inclusiv, atunci când este cazul, dreptul de a accepta sau de a renunța la moștenire și puterile executorului testamentar al defunctului.

3.        Fără a aduce atingere alineatului (2), instanța care numește unul sau mai mulți administratori în conformitate cu alineatul (1) poate hotărî, în mod excepțional, atunci când legea aplicabilă succesiunii este legea unui stat terț, să confere respectivilor administratori toate puterile de administrare prevăzute în legea statului membru în care sunt numiți.

Atunci când exercită astfel de puteri, administratorii trebuie însă să respecte, în special, stabilirea beneficiarilor și drepturile lor succesorale, inclusiv drepturile lor la o rezervă succesorală sau la pretenții asupra patrimoniului sau în contra moștenitorilor în conformitate cu legea aplicabilă moștenirii.

Articolul 22

Norme speciale impunând restricții cu privire la succesiune sau care afectează succesiunea sub anumite aspecte

În cazul în care legea statului în care sunt situate anumite bunuri imobile, anumite întreprinderi sau alte categorii speciale de bunuri conține norme speciale care, din motive economice, familiale sau sociale, stabilesc restricții privind succesiunile sau care afectează succesiunile, în ceea ce privește acele bunuri, acele norme speciale se aplică succesiunii în măsura în care, în temeiul legii acelui stat, respectivele norme sunt aplicabile, indiferent de legea aplicabilă succesiunii.

Articolul 22aAdaptarea drepturilor reale

În situația în care o persoană invocă un drept real la care este îndrituită în temeiul legii aplicabile succesiunii, iar în legislația statului membru unde este invocat dreptul real nu există dreptul real în cauză, acesta se adaptează, dacă este necesar și în măsura în care acest lucru este posibil, la cel mai apropiat drept real echivalent în temeiul legislației statului respectiv, luând în considerare obiectivele și interesele urmărite de dreptul real specific și efectele acestuia.

Articolul 23Comorienți

În cazul în care două sau mai multe persoane ale căror succesiuni sunt reglementate de legi diferite decedează în împrejurări în care nu se poate stabili cu precizie ordinea în care au survenit decesele și în cazul în care legile respective soluționează diferit această situație ▌sau nu dispun în acest sens, niciunul dintre defuncți nu are drepturi succesorale față de celălalt ▌sau de ceilalți.

Articolul 24

Patrimonii nerevendicate

În măsura în care, conform legii aplicabile succesiunii în temeiul prezentului regulament, nu există niciun moștenitor sau niciun legatar pentru bunurile desemnate printr-o dispoziție pentru cauză de moarte ▌, iar nicio persoană fizică nu are calitatea de moștenitor în temeiul legii, aplicarea legii astfel determinate nu aduce atingere dreptului unui stat membru sau al unei entități desemnate în acest scop de respectivul stat să intre, în temeiul legii sale, în posesia bunurilor succesiunii situate pe teritoriul său, cu condiția ca creditorii să aibă dreptul să solicite satisfacerea creanțelor lor din masa succesorală în ansamblul său.

▌

Articolul 26

Trimitere

1.      Aplicarea legislației oricărui stat terț precizate în prezentul regulament înseamnă aplicarea ▌normelor de drept în vigoare în statul respectiv, incluzând normele sale de drept privat internațional în măsura în care respectivele norme fac o trimitere la:

         (a)         legea unui stat membru sau

         (b)         legea unui alt stat terț care ar aplica propria lege.

2.      Retrimiterea nu se aplică cu privire la legile menționate la articolul 16 alineatul (2), articolul 17, articolul 19d, articolul 20 litera (b) și articolul 22.

Articolul 27Ordinea publică

▌Aplicarea unei dispoziții din legislația oricărui stat precizată în prezentul regulament nu poate fi refuzată decât dacă o astfel de aplicare este vădit incompatibilă cu ordinea publică a forului.▌

Articolul 28State cu mai multe sisteme juridice -

conflicte de legi teritoriale

1.        În cazul în care legea precizată de prezentul regulament este aceea a unui stat care cuprinde mai multe unități teritoriale, fiecare având propriile norme de drept privind succesiunea, normele naționale privind conflictele de legi ale statului respectiv stabilesc unitatea teritorială relevantă ale cărei norme de drept se aplică.

2.        În absența unor astfel de norme naționale privind conflictele de legi:

(a)      orice trimitere la legea statului menționată la alineatul (1) se interpretează, în sensul stabilirii legii aplicabile în temeiul dispozițiilor privind reședința obișnuită a defunctului, ca făcând trimitere la legea unității teritoriale în care își avea reședința obișnuită defunctul la momentul decesului;

(b)      orice trimitere la legea statului menționată la alineatul (1) se interpretează, în sensul stabilirii legii aplicabile în temeiul dispozițiilor privind cetățenia defunctului, ca făcând trimitere la legea unității teritoriale cu care defunctul a avut cea mai strânsă legătură;

(c)       orice trimitere la legea statului menționată la alineatul (1) se interpretează, în sensul stabilirii legii aplicabile în temeiul oricăror altor dispoziții privind alte elemente ca factori de legătură, ca făcând trimitere la legea unității teritoriale în care se situează elementul relevant.

2a.      Fără a aduce atingere alineatului (2), orice trimitere la legea statului menționată la alineatul (1) se interpretează, în sensul stabilirii legii pertinente în temeiul articolului 19d, în absența unor norme naționale privind conflictele de legi în acel stat, ca făcând trimitere la legea unității teritoriale cu care testatorul sau persoanele a căror succesiune este vizată de acordul asupra succesiunii viitoare au avut cea mai strânsă legătură.

Articolul 28aState cu două sau mai multe sisteme juridice - conflicte de legi interpersonale

În privința unui stat care are două sau mai multe sisteme de drept sau ansambluri de norme aplicabile diferitelor categorii de persoane în ceea ce privește succesiunea, orice trimitere la legea unui astfel de stat se interpretează ca făcând trimitere la sistemul de drept sau la ansamblul de norme determinate de normele în vigoare în acel stat. În lipsa unor astfel de norme, se aplică sistemul de drept sau ansamblul de norme cu care defunctul a avut cea mai strânsă legătură.

Articolul 28b

Neaplicarea prezentului regulament la conflictele de legi interne

Un stat membru care conține mai multe unități teritoriale care au, fiecare în parte, propriile lor norme de drept în materie de succesiuni nu este obligat să aplice prezentul regulament în cazul conflictelor de legi care privesc exclusiv aceste unități teritoriale.

Capitolul IVRecunoașterea

, caracterul executoriu și executarea hotărârilor

Articolul 29

Recunoașterea

1.        Hotărârile pronunțate într-un stat membru sunt recunoscute în celelalte state membre fără să fie necesar să se recurgă la o procedură specială.

2.        În cazul unei contestații, orice parte interesată care invocă pe cale principală recunoașterea unei hotărâri poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute la articolele 33b-33o, ca hotărârea să fie recunoscută.

3.        Dacă recunoașterea este invocată pe cale incidentală înaintea unei instanțe a unui stat membru, aceasta din urmă este competentă în materie.

Articolul 30Motive de nerecunoaștere

O hotărâre nu este recunoscută ▌dacă:

(a)       recunoașterea este vădit contrară ordinii publice (ordre public)  a statului membru în care este solicitată recunoașterea ▌;

(b)      a fost pronunțată în lipsă, în cazul în care actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului în timp util și într-o manieră care să îi permită să își asigure apărarea, cu condiția ca pârâtul să nu fi introdus o acțiune împotriva hotărârii atunci când a avut posibilitatea să o facă;

(c)       este inconciliabilă cu o hotărâre pronunțată într-o cauză între aceleași părți în statul membru în care se solicită recunoașterea;

(d)      este inconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț într-o cauză între aceleași părți având același obiect și aceeași cauză, atunci când hotărârea pronunțată anterior întrunește condițiile necesare pentru recunoașterea în statul membru în care se solicită recunoașterea.

Articolul 31Lipsa revizuirilor pe fond

▌

O ▌hotărâre pronunțată într-un stat membru dat nu poate face, în niciun caz, obiectul unei revizuiri pe fond.

Articolul 32

Suspendarea procedurii de recunoaștere

Instanța judecătorească dintr-un stat membru sesizată cu o cerere de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un alt stat membru poate suspenda procedura în cazul în care aceasta face obiectul unei căi de atac ordinare în statul membru de origine.

Articolul 33Forța executorie

▌

Hotărârile pronunțate într-un stat membru dat și executorii în statul membru în cauză au caracter executoriu în celelalte state membre atunci când, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, a fost încuviințată executarea în statul respectiv în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 33b - 33o.

Articolul 33aStabilirea domiciliului

Pentru a stabili dacă, în sensul procedurii prevăzute la articolele 33b - 33o, o parte își are domiciliul în statul membru de executare, instanța judecătorească sesizată aplică legislația internă a statului membru respectiv.

Articolul 33bCompetența instanțelor locului

1.      Cererea de încuviințare a executării se prezintă instanței judecătorești sau autorității competente din statul membru de executare, notificată Comisiei de către statul membru respectiv în conformitate cu articolul 46a.

2.        Competența teritorială este determinată de domiciliul părții împotriva căreia se solicită executarea sau de locul de executare.

Articolul 33cProcedura

1.      Procedura de depunere a cererii este reglementată de legislația statului membru de executare.

2.      Reclamantul nu are obligația de a avea o adresă poștală sau un reprezentant autorizat în statul membru de executare.

3.      Cererea este însoțită de următoarele documente:

(a)        o copie a hotărârii care să întrunească toate condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității sale

(b)        adeverința eliberată de instanța judecătorească sau autoritatea competentă din statul membru de origine în forma stabilită în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 48 alineatul (2), fără a aduce atingere articolului 33d.

Articolul 33dNeprezentarea adeverinței

1.  În cazul neprezentării adeverinței prevăzute la articolul 33c alineatul (3) litera (b), instanța sau autoritatea competentă poate să fixeze un termen pentru prezentarea acesteia sau să accepte un document echivalent sau, în cazul în care consideră că dispune de suficiente informații, să se dispenseze de prezentarea acestui document.

2.  La cererea instanței judecătorești sau a autorității competente, se prezintă traducerea documentelor. Traducerea se efectuează de către o persoană autorizată în acest scop în unul dintre statele membre.

Articolul 33eÎncuviințarea executării

Hotărârea este declarată ca executorie imediat după îndeplinirea formalităților prevăzute la articolul 33c, fără a fi revizuită în conformitate cu articolul 30. Partea împotriva căreia se solicită executarea nu poate formula apărări, în această etapă a procedurii.

Articolul 33fComunicarea hotărârii privind cererea de încuviințare a executării

1.      Hotărârea privind cererea de încuviințare a executării este adusă de îndată la cunoștința reclamantului, în conformitate cu procedura prevăzută de legea statului membru de executare.

2.      Hotărârea de încuviințare a executării este notificată sau comunicată părții împotriva căreia se solicită executarea, însoțită de hotărârea pentru care s-a solicitat executarea, în cazul în care aceasta nu a fost deja notificată sau comunicată părții în cauză.

Articolul 33gCalea de atac împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare a executării

1.      Oricare dintre părți poate exercita o cale de atac împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare a executării.

2.       Acțiunea se introduce la instanța judecătorească notificată Comisiei de către statul membru respectiv, în conformitate cu articolul 46a.

3.      Acțiunea se soluționează în conformitate cu normele care reglementează procedura contradictorie.

4.      Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea nu se înfățișează în fața instanței judecătorești sesizate cu calea de atac declarată de reclamant, se aplică dispozițiile articolului 12 chiar și în cazul în care partea împotriva căreia se solicită executarea nu are domiciliul într-unul dintre statele membre.

5.      Acțiunea împotriva hotărârii de încuviințare a executării se introduce în termen de 30 de zile de la data notificării sau a comunicării acesteia. Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel în care s-a pronunțat hotărârea de încuviințare a executării, termenul pentru exercitarea căii de atac este de 60 de zile și începe să curgă de la data comunicării sau a notificării care a fost efectuată fie persoanei respective, fie la reședința acesteia. Prezentul termen nu poate fi prelungit pe motiv de distanță.

Articolul 33hProcedura de contestare a hotărârii pronunțate ca urmare a exercitării căii de atac

Hotărârea pronunțată ca urmare a exercitării căii de atac poate fi contestată numai prin procedura notificată Comisiei de către statul membru respectiv, în conformitate cu articolul 46a.

Articolul 33iRefuzul sau revocarea unei hotărâri de încuviințare a executării

Instanța sesizată cu acțiunea prevăzută la articolul 33g sau la articolul 33h nu poate refuza sau revoca o hotărâre de încuviințare a executării decât pentru unul dintre motivele prevăzute la articolul 30. Instanța se pronunță fără întârziere.

Articolul 33jSuspendarea procedurii

Instanța sesizată cu acțiunea prevăzută la articolul 33g sau la articolul 33h oprește temporar cursul acțiunii, la cererea părții împotriva căreia se solicită executarea, dacă se suspendă posibilitatea executării hotărârii judecătorești  în statul membru de origine ca urmare a exercitării unei căi de atac.

Articolul 33kMăsuri provizorii și de protecție

1.      În cazul în care o hotărâre trebuie să fie recunoscută în conformitate cu prezenta secțiune, nimic nu îl împiedică pe reclamant să solicite aplicarea măsurilor provizorii și asigurătorii prevăzute de legea statului membru de executare fără să fie necesară încuviințarea executării hotărârii respective în temeiul articolului 33e.

2.      Hotărârea de încuviințare a executării determină de drept autorizarea luării oricăror măsuri asigurătorii.

3.      Pe durata termenului prevăzut pentru introducerea unei căi de atac împotriva hotărârii de încuviințare a executării în conformitate cu articolul 33g alineatul (5) și până la pronunțarea unei hotărâri, nu se poate proceda decât la aplicarea de măsuri de conservare a bunurilor părții împotriva căreia se solicită executarea.

Articolul 33lForța executorie parțială

1.      Dacă o hotărâre statuează asupra mai multor capete de cerere și hotărârea de încuviințare a executării nu poate fi pronunțată în cazul tuturor acestora, instanța judecătorească sau autoritatea competentă se pronunță în cazul unuia sau mai multora dintre aceste capete de cerere.

2.      Reclamantul poate solicita ca hotărârea de încuviințare a executării să se limiteze la anumite părți din hotărâre.

Articolul 33mAsistența juridică

Reclamantul care a beneficiat, integral sau parțial, de asistență juridică sau de o scutire de taxe sau cheltuieli de judecată în statul membru de origine este îndreptățit să beneficieze, în cadrul oricărei acțiuni introduse pentru încuviințarea executării hotărârii, de asistența juridică cea mai favorabilă sau de scutirea de taxe și cheltuieli de judecată cea mai extinsă prevăzută de legea statului membru de executare.

Articolul 33nLipsa cauțiunii sau a garanției

Nicio cauțiune sau garanție, indiferent de denumire, nu poate fi impusă unei părți care, într-un stat membru, solicită recunoașterea, încuviințarea executării sau executarea unei hotărâri pronunțate într-un alt stat membru pe motiv că este resortisant străin sau că nu are domiciliul sau reședința în statul membru de executare.

Articolul 33oScutirea de impozite, drepturi sau taxe

În cadrul acțiunii introduse pentru încuviințarea executării hotărârii, în statul membru de executare nu poate fi perceput nici un impozit, drept sau taxă, calculate proporțional cu valoarea litigiului.

Capitolul VActe autentice și tranzacții judiciare

Articolul 34

Recunoașterea actelor autentice

1.        Un act autentic întocmit într-un stat membru are aceleași efecte probatorii în alt stat membru pe care le are în statul membru de origine sau efectele cele mai apropiate, cu condiția să nu contravină în mod vădit ordinii publice (ordre public) din statul membru în cauză.

Persoana care dorește să utilizeze un act autentic într-un alt stat membru poate solicita autorității care întocmește actul autentic în statul membru de origine să completeze formularul care urmează a fi elaborat în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la articolul 48 alineatul (2) care descrie efectele probatorii pe care actul autentic le produce în statul membru de origine.

2.        Orice contestare a caracterului autentic al unui act autentic se face în fața instanțelor judecătorești din statul membru de origine și se soluționează în temeiul dreptului statului respectiv. Actul autentic contestat nu produce efecte probatorii într-un alt stat membru atât timp cât acțiunea de contestare se află pe rolul instanței judecătorești competente.

3.       Orice contestare a actelor juridice sau a rapoartelor juridice înregistrate de un act autentic se face în fața instanțelor judecătorești competente în temeiul prezentului regulament și se soluționează în temeiul legii aplicabile în conformitate cu capitolul III. Actul autentic contestat nu produce efecte probatorii într-un stat membru, altul decât statul membru de origine, în ceea ce privește chestiunea contestată, atât timp cât acțiunea de contestare se află pe rolul instanței judecătorești competente.

4.        Dacă actele juridice sau raporturile juridice înregistrate de un act autentic în materie de succesiuni sunt invocate pe cale incidentală înaintea unei instanțe judecătorești a unui stat membru, aceasta din urmă este competentă în materie.

Articolul 35Forța executorie a actelor autentice

1.        Executarea unui act autentic care este executoriu în statul membru de origine este încuviințată în alt stat membru la cererea oricărei părți interesate în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 33b – 33o.

1a.      În sensul articolului 33c alineatul (3) litera (b), la cererea oricărei părți interesate, autoritatea care a întocmit actul autentic eliberează o adeverință folosind formularul care urmează a fi elaborat în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la articolul 48 alineatul (2).

2.        Instanța judecătorească sesizată cu un recurs în temeiul articolului 33g sau al articolului 33h refuză sau revocă hotărârea de încuviințare a executării numai dacă executarea actului autentic este vădit contrară ordinii publice (ordre public) din statul membru de executare.

Articolul 35aCaracterul executoriu al tranzacțiilor judiciare

1.        Tranzacțiile judiciare care sunt executorii în statul membru de origine sunt declarate executorii în alt stat membru la cererea oricărei părți interesate în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 33b – 33o.

1a.      În sensul articolului 33c alineatul (3) litera (b), la cererea oricărei părți interesate, instanța judecătorească care a aprobat tranzacția judiciară sau în fața căreia aceasta a fost încheiată eliberează o adeverință folosind formularul care urmează a fi elaborat în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la articolul 48 alineatul (2).

2.        Instanța judecătorească sesizată cu un recurs în temeiul articolului 33g sau al articolului 33h refuză sau revocă hotărârea de încuviințare a executării numai dacă executarea actului autentic este vădit contrară ordinii publice (ordre public) din statul membru de executare .

Capitolul VICertificatul european de moștenitor

Articolul 36 Crearea unui certificat european de moștenitor

1.      Prezentul regulament creează un certificat european de moștenitor (denumit în continuare „certificatul”) care este emis spre utilizare într-un alt stat membru și care produce efectele enumerate la articolul 42.

2.      Utilizarea certificatului nu este obligatorie.

2a.    Certificatul nu ▌înlocuiește documentele interne utilizate în scopuri similare în statele membre. Cu toate acestea, un certificat emis în scopul utilizării într-un alt stat membru produce efectele enumerate la articolul 42 și în statul membru ale cărui autorități au eliberat certificatul în temeiul prezentului capitol.

Articolul 36aScopul certificatului

1.        Certificatul este destinat utilizării de către moștenitori și legatari cu drepturi directe la succesiune și executori testamentari sau administratori ai succesiunii care trebuie să își dovedească într-un alt stat membru statutul sau să își exercite dreptul respectiv de moștenitor sau legatar și/sau atribuțiile de executor testamentar sau administrator al succesiunii.

2.        Certificatul poate fi utilizat, în special, pentru a proba unul sau mai multe dintre următoarele elemente specifice:

(a)       statutul și/sau drepturile fiecărui moștenitor sau, după caz, ale fiecărui legatar menționat în certificat și cotele-părți respective din succesiune;

(b)       atribuirea unui bun anume sau a anumitor bunuri care fac parte din patrimoniul moștenitorului/moștenitorilor sau, după caz, legatarului menționat (legatarilor menționați) în certificat;

(c)       atribuțiile persoanei menționate în certificat ca executor testamentar sau ca administrator al patrimoniului.

Articolul 37Competența de a elibera

certificatul

▌

Certificatul se eliberează în statul membru ale cărui instanțe judecătorești sunt competente în temeiul articolului 4, 5c, 6 sau 6a. Autoritatea emitentă este:

(a)      o instanță judecătorească, astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (2), sau

(b)      o altă autoritate care, în temeiul legislației interne, este competentă în materie de succesiuni.

Articolul 38▌

Solicitarea unui certificat

-1.     Certificatul este emis la cererea oricărei persoane menționate la articolul 36a alineatul (1) (denumită în continuare „solicitantul”).

-1a.   În scopul prezentării cererii, solicitantul poate utiliza formularul care urmează a fi elaborat în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la articolul 48 alineatul (2).

1.      Cererea trebuie să conțină informațiile enumerate mai jos, în măsura în care solicitantul deține astfel de informații și în măsura în care aceste informații sunt necesare autorității emitente pentru a atesta elementele pe care solicitantul dorește să le ateste și trebuie să fie însoțită de toate documentele pertinente, fie în original, fie sub formă de copii care îndeplinesc condițiile necesare pentru a le stabili autenticitatea, fără a aduce atingere articolului 40 alineatul (1a):

(a)       amănunte privind defunctul: numele (numele dinainte de căsătorie, dacă este cazul), prenumele, sexul, data și locul nașterii, starea civilă, cetățenia, codul numeric personal (dacă este cazul), adresa la data decesului, data și locul decesului;

(b)      amănunte privind solicitantul: numele (numele dinainte de căsătorie, dacă este cazul), prenumele, sexul, data și locul nașterii, starea civilă, cetățenia, codul numeric personal (dacă este cazul), adresa ▌și relația cu defunctul, dacă este cazul;

(ba)    amănunte privind reprezentantul solicitantului, dacă este cazul: numele (numele dinainte de căsătorie, dacă este cazul), prenumele, adresa și capacitatea de reprezentare;

(bb)    amănunte privind soțul/soția sau partenerul defunctului și, dacă este cazul, fostul soț/foștii soți, fosta soție/fostele soții sau fostul parteneri/foștii parteneri: numele (numele dinainte de căsătorie, dacă este cazul), prenumele, sexul, data și locul nașterii, starea civilă, cetățenia, codul numeric personal (după caz) și adresa;

(bc)     amănunte privind alți posibili beneficiari în temeiul unei dispoziții pentru cauză de moarte sau în temeiul legii: numele și prenumele sau numele organizației, codul numeric personal (dacă este cazul) și adresa;

(bd)    scopul preconizat al certificatului, în conformitate cu articolul 36a;

(be)     coordonatele instanței judecătorești sau ale altei autorități competente care a instrumentat sau care instrumentează succesiunea propriu-zisă, după caz;

(c)       elementele în baza cărora solicitantul revendică, după caz, dreptul său la moștenire în calitate de beneficiar și/sau dreptul de a executa testamentul defunctului și/sau dreptul de a administra patrimoniul defunctului;

(ca)     o indicație care să precizeze dacă defunctul a întocmit o dispoziție pentru cauză de moarte; dacă nu se anexează nici originalul, nici o copie, indicații referitoare la locul unde se află originalul;

▌

(e)       o indicație care să precizeze dacă defunctul a încheiat o convenție matrimonială sau o convenție privind o relație care ar putea produce efecte similare căsătoriei; dacă nu se anexează nici originalul, nici o copie a convenției, indicații referitoare la locul unde se află originalul;

(ea)     o indicație care să precizeze dacă vreunul dintre beneficiari a făcut o declarație privind acceptarea succesiunii sau, după caz, renunțarea la aceasta;

(f)       o declarație prin care se atestă că, în conformitate cu cunoștințele de care dispune solicitantul, nu există cauze pendinte referitoare la elementele care urmează să fie atestate;

(fa)     orice alte informații pe care solicitantul le consideră utile în scopul emiterii certificatului.

▌

Articolul 40

Examinarea cererii

1.      La primirea cererii, autoritatea emitentă verifică informațiile și declarațiile solicitantului, precum și documentele și celelalte mijloace de probă furnizate de acesta. Aceasta efectuează anchetele necesare pentru verificarea respectivă, din oficiu, atunci când acest lucru este prevăzut în propria legislație sau atunci când este autorizat de aceasta sau îl invită pe solicitant să furnizeze orice alte dovezi pe care le consideră necesare.

1a.    Atunci când solicitantul nu este în măsură să furnizeze copii ale documentelor relevante care îndeplinesc condițiile necesare pentru stabilirea autenticității, autoritatea emitentă poate decide să accepte probe sub alte forme.

1b.    Atunci când acest lucru este stipulat de legislația statului respectiv și sub rezerva condițiilor stabilite de aceasta, autoritatea emitentă poate solicita formularea unor declarații sub jurământ sau sub formă de declarație solemnă în loc de jurământ.

▌

2a.    Autoritatea emitentă ia toate măsurile necesare pentru a informa beneficiarii cu privire la cererea de emitere a unui certificat. Dacă este necesar pentru stabilirea elementelor care urmează a fi certificate, aceasta audiază orice persoană implicată și orice executor sau administrator și face anunțuri publice prin care oferă altor posibili beneficiari ocazia să își invoce drepturile.

3.      În sensul prezentului articol, autoritatea competentă a unui stat membru furnizează, la cerere, autorității emitente a unui alt stat membru informații cuprinse în special în registrele funciare, în registrul stării civile și în registrele cuprinzând documente și fapte relevante pentru succesiune sau pentru aspectele patrimoniale ale regimului matrimonial sau ale unui regim echivalent al defunctului, în cazul în care respectiva autoritate competentă ar fi autorizată, în temeiul legislației naționale, să furnizeze astfel de informații ▌unei alte autorități naționale.

Articolul 40aEliberarea certificatului

1.        Autoritatea emitentă eliberează fără întârziere certificatul, în conformitate cu procedura prevăzută în prezentul capitol, atunci când elementele care trebuie certificate au fost stabilite în conformitate cu legea aplicabilă succesiunii sau în temeiul oricărei alte legi aplicabile unor elemente specifice. Ea utilizează formularul de elaborat în conformitate cu procedura consultativă menționată la articolul 48 alineatul (2).Autoritatea emitentă nu eliberează certificatul mai ales dacă:

(a)       elementele de certificat fac obiectul unei contestații, sau

(b)       certificatul nu ar fi conform cu o hotărâre referitoare la aceleași elemente.

2.        Autoritatea emitentă ia toate măsurile necesare pentru a informa beneficiarii cu privire la eliberarea certificatului.

Articolul 41

Conținutul certificatului

▌

2.      Certificatul cuprinde următoarele informații, în măsura în care acestea sunt necesare în scopul pentru care se eliberează certificatul:

(a)        denumirea și adresa autorității emitente;

(aa)      numărul de referință al dosarului;

(ab)      elementele pe baza cărora autoritatea emitentă se consideră competentă să elibereze certificatul ▌;

(ac)      data eliberării;

(ad)      amănunte privind solicitantul: numele (numele dinainte de căsătorie, dacă este cazul), prenumele, sexul, data și locul nașterii, starea civilă, cetățenia, codul numeric personal (dacă este cazul), adresa și relația cu defunctul, dacă este cazul;

(b)        amănunte privind defunctul: numele (numele dinainte de căsătorie, dacă este cazul), prenumele, sexul, data și locul nașterii, starea civilă, cetățenia, codul numeric personal (dacă este cazul), adresa la data decesului, data și locul decesului;

(ba)      date privind beneficiarii: numele (numele dinainte de căsătorie, dacă este cazul), prenumele și codul numeric personal (dacă este cazul);

(c)        informații privind o convenție matrimonială încheiată de defunct sau, după caz, privind o convenție încheiată de defunct privind o relație care, în conformitate cu legea care îi este aplicabilă, produce efecte similare căsătoriei și informații privind aspectele patrimoniale ale regimului matrimonial sau ale unui alt regim echivalent;

(d)        legea aplicabilă succesiunii și elementele pe baza cărora a fost stabilită această lege;

(e)        informații care să ateste dacă succesiunea este ab intestat sau testamentară în conformitate cu o dispoziție pentru cauză de moarte, inclusiv informații despre elementele din care decurg drepturile și/sau prerogativele moștenitorilor, legatarilor, executorilor testamentari sau ale unor administratori ai patrimoniului;

▌

(g)        dacă este cazul, menționarea naturii acceptării succesiunii sau a renunțării la aceasta, pentru fiecare beneficiar;

(h)        ▌cota-parte care îi revine fiecărui moștenitor și, după caz, lista drepturilor și/sau a bunurilor care revin unui anumit moștenitor;

(i)         lista drepturilor și/sau a bunurilor care revin unui anumit legatar;

(j)         restricțiile aplicate drepturilor moștenitorului/moștenitorilor și, după caz, legatarului/legatarilor în temeiul legii aplicabile succesiunii, și/sau în conformitate cu dispoziția pentru cauză de moarte;

(k)        puterile executorului testamentar și/sau ale administratorului patrimoniului și limitele acestora în temeiul legii aplicabile succesiunii și/sau în temeiul dispoziției pentru cauză de moarte.

Articolul 42▌Efectele

certificatului

1.      Certificatul produce efecte în fiecare stat membru fără a fi necesară nicio procedură specială.

2.      Se prezumă că certificatul probează cu exactitate elementele stabilite în temeiul legii aplicabile succesiunii sau în temeiul oricărei alte legi aplicabile elementelor specifice. Se prezumă că persoana menționată în certificat drept moștenitor, legatar, executor testamentar sau administrator al patrimoniului are statutul menționat în certificat și/sau este titular al drepturilor ▌ sau al puterilor ▌ stipulate în certificat, fără alte condiții și/sau restricții aferente acelor drepturi sau puteri decât cele stipulate în certificat.

3.      Se consideră că orice persoană care, acționând pe baza informațiilor atestate în certificat, efectuează plăți sau transmite bunuri unei persoane menționate în certificat drept persoană autorizată să accepte plăți sau bunuri a încheiat tranzacții cu o persoană autorizată să accepte plăți sau bunuri, cu excepția cazului în care această persoană știe că cele conținute în certificat nu corespund realității sau nu are cunoștință de acest fapt din cauza unei neglijențe grave.

4.      În cazul în care o persoană menționată într-un certificat drept persoană autorizată să dispună de bunurile succesorale dispune de aceste bunuri în favoarea unei alte persoane, dacă acționează pe baza informațiilor atestate în certificat, se consideră că acea persoană devine parte într-o tranzacție cu o persoană autorizată să dispună de bunurile vizate, cu excepția cazului în care această persoană știe că cele conținute în certificat nu corespund realității sau nu are cunoștință de acest fapt din cauza unei neglijențe grave.

5.      Certificatul constituie un titlu valabil ▌ pentru înscrierea bunurilor succesorale în registrul pertinent al unui stat membru, fără a aduce atingere articolului 1 alineatul (3) literele (j) și (ja).

Articolul 42aCopii legalizate ale certificatului

1.      Autoritatea emitentă păstrează originalul certificatului și eliberează una sau mai multe copii legalizate solicitantului și oricărei persoane care dovedește că are un interes legitim.

1a.    În sensul articolului 43 alineatul (3) și al articolului 44a alineatul (2), autoritatea emitentă păstrează o listă a persoanelor cărora le-au fost eliberate copii legalizate în temeiul alineatului (1).

2.      Copiile legalizate eliberate sunt valabile pentru o perioadă limitată de șase luni, de indicat în copia legalizată sub forma unei date de expirare. În cazuri excepționale, justificate în mod corespunzător, autoritatea emitentă poate hotărî, prin derogare, ca perioada de valabilitate să fie mai lungă. După expirarea acestei perioade, pentru a fi în măsură să utilizeze certificatul în sensul indicat la articolul 36a, orice persoană care deține o copie legalizată trebuie să solicite prelungirea perioadei de valabilitate a copiei legalizate sau să solicite o nouă copie legalizată de la autoritatea emitentă.

Articolul 43Rectificarea,

modificarea sau retragerea ▌certificatului▌

1.      La cererea oricărei persoane care dovedește că are un interes legitim sau din proprie inițiativă, autoritatea emitentă rectifică certificatul în cazul unei erori de redactare.

2.      La cererea unei persoane care dovedește că are un interes legitim, sau, în cazurile în acest lucru este posibil în temeiul dreptului intern, autoritatea emitentă, din proprie inițiativă, modifică sau retrage certificatul în situația în care s-a stabilit că certificatul sau anumite elemente din certificat nu corespund realității.

3.      Autoritatea emitentă informează fără întârziere toate persoanele cărora le-au fost eliberate copii legalizate ale certificatului în temeiul articolului 42a alineatul (1) cu privire la orice rectificare, modificare sau retragere a acestuia.

Articolul 44

Căi de atac

1.        Hotărârile luate de autoritatea emitentă în temeiul articolului 40a pot fi contestate de orice persoană în măsură să solicite un certificat.

           Hotărârile luate de autoritatea emitentă în temeiul articolului 43 și al articolului 44a alineatul (1) litera (a) pot fi contestate de orice persoană care dovedește că are un interes legitim.

           Contestația se înaintează unei autorități judiciare din statul membru al autorității emitente, în conformitate cu legislația acelui stat.

2.        În cazul în care, ca urmare a contestației menționate la alineatul (1), se stabilește faptul că certificatul nu corespunde realității, autoritatea judiciară competentă modifică sau retrage certificatul sau asigură rectificarea, modificarea sau retragerea certificatului de către autoritatea emitentă.

           În cazul în care, ca rezultat al contestației menționate la alineatul (1), se stabilește că eliberarea certificatului a fost refuzată în mod nejustificat, autoritatea judiciară competentă eliberează certificatul sau asigură că autoritatea emitentă reexaminează cauza și ia o nouă hotărâre.

Articolul 44aSuspendarea efectelor certificatului

1.        Efectele certificatului pot fi suspendate de către:

(a)      autoritatea emitentă, la cererea oricărei persoane care dovedește că are un interes legitim, în cursul unei modificări sau retrageri a certificatului în temeiul articolului 43, sau

(b)      autoritatea judiciară, la cererea oricărei persoane în măsură să conteste o hotărâre adoptată de autoritatea emitentă în temeiul articolului 44, în cursul unei astfel de contestații.

2.        Autoritatea emitentă sau, după caz, autoritatea judiciară informează fără întârziere toate persoanele cărora le-au fost eliberate copii legalizate ale certificatului în temeiul articolului 42a alineatul (1) cu privire la orice suspendare a efectelor certificatului.

           Pe durata suspendării efectelor certificatului, nu se mai pot elibera alte copii legalizate ale certificatului.

Capitolul VII

Dispoziții generale și finale

Articolul 44b

Legalizarea și alte formalități similare

Pentru documentele eliberate într-un stat membru în contextul prezentului regulament nu este necesară nicio legalizare sau vreo altă formalitate similară.

Articolul 45Raportul cu convențiile internaționale existente

1.      Prezentul regulament nu afectează aplicarea convențiilor internaționale la care unul sau mai multe state membre sunt părți la data adoptării prezentului regulament și care privesc aspectele reglementate de prezentul regulament ▌.

         În special, statele membre care sunt părți contractante la Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 privind conflictele de legi în materia condițiilor de formă ale dispozițiilor testamentare continuă să aplice dispozițiile respectivei convenții în locul articolului 19d din prezentul regulament în ceea ce privește condițiile de formă ale testamentelor și ale testamentelor conjunctive.

2.      Fără a aduce atingere alineatului (1), între statele membre, prezentul regulament prevalează ▌în raport cu convențiile încheiate exclusiv între două sau mai multe state membre, în măsura în care aceste convenții vizează aspecte reglementate de prezentul regulament ▌.

2a.  Prezentul regulament nu împiedică aplicarea Convenției din 19 noiembrie 1934 încheiată între Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia conținând dispoziții de drept internațional privat cu privire la succesiuni, testamente și administrarea proprietății imobiliare, astfel cum a fost modificată de acordul interguvernamental dintre acele state din [data] 2012, de statele membre care sunt părți la convenție, în măsura în care respectiva convenție prevede:

(a)          norme privind aspectele procedurale ale administrării succesiunii, astfel cum au fost definite în Convenție, și asistență în această privință din partea autorităților statelor semnatare ale Convenției și

(b)          proceduri simplificate și mai accelerate pentru recunoașterea și executarea hotărârilor în materie de succesiuni.

Articolul 45aRaportul cu Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului

Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență[11].

Articolul 46Informații puse la dispoziția publicului

Pentru a se pune la dispoziția publicului informațiile în cadrul Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială, statele membre transmit Comisiei un scurt rezumat al legislației naționale și al procedurilor referitoare la ▌succesiuni, inclusiv informații referitoare la tipul de autorități competente în materie de succesiuni și informații referitoare la tipul de autorități competente să primească declarațiile privind acceptarea succesiunii, a legatului sau a rezervei succesorale sau privind renunțarea la acestea, în conformitate cu articolul 8.

Statele membre trebuie să furnizeze, de asemenea, fișe informative care să enumere toate documentele sau informațiile solicitate în mod normal în scopul înregistrării bunurilor imobile aflate pe teritoriul lor.

Statele membre actualizează în permanență informațiile.

Articolul 46a

Informații privind datele de contact și procedurile

1.      Până la […][12], statele membre informează Comisia cu privire la:

(a)      denumirea și coordonatele instanțelor sau autorităților competente în ceea ce privește cererile de încuviințare a executării în conformitate cu articolul 33b alineatul (1) și în ceea ce privește căile de atac exercitate împotriva hotărârilor cu privire la aceste cereri în conformitate cu articolul 33g alineatul (2);

(b)       căile de atac menționate la articolul 33h;

(c)       informații relevante referitoare la autoritățile competente să elibereze certificatul în temeiul articolului 37; și

(d)       căile de atac menționate la articolul 44.

Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificare ulterioară a acestor informații.

2.      Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene informațiile comunicate în conformitate cu alineatul (1), cu excepția adreselor și a coordonatelor instanțelor judecătorești și autorităților menționate la litera (a).

3.      Comisia pune la dispoziția publicului toate informațiile comunicate în conformitate cu alineatul (1) prin orice alt mijloc corespunzător, în special prin intermediul Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială.

Articolul 47

Stabilirea și modificarea ulterioară a listei prevăzute la articolul 2 alineatul (2)

1.        Pe baza notificărilor din partea statelor membre, Comisia stabilește lista celorlalte autorități și profesioniști din domeniul juridic, prevăzută la articolul 2 alineatul (2).

2.      Statele membre notifică Comisiei orice modificare ulterioară a acestei liste. Comisia modifică lista în consecință.

3.      Comisia publică lista și orice modificări ulterioare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

4.      Comisia pune la dispoziția publicului toate informațiile comunicate în conformitate cu alineatul (1) și alineatul (2) prin orice alte mijloace adecvate, în special prin Rețeaua Judiciară Europeană în materie civilă și comercială.

Articolul 47a

Stabilirea și modificarea ulterioară a atestatelor și a formularelor prevăzute la articolele 33c, 34, 35, 35a, 38 și 40a

Comisia adoptă acte de punere în aplicare privind stabilirea și modificarea ulterioară a atestatelor și a formularelor prevăzute la articolele 33c, 34, 35, 35a, 38 și 40a. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 48 alineatul (2).

Articolul 48Procedura comitetului

1.      Comisia este asistată de un comitet. Acesta este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

2.      Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Articolul 49Revizuirea ▌

Până la […][13] , Comisia transmite Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European un raport privind aplicarea prezentului regulament, inclusiv o evaluare a dificultăților practice apărute în privința cazurilor paralele de lichidare extrajudiciară a succesiunilor în state membre diferite sau în privința unei lichidări extrajudiciare dintr-un stat membru realizată în paralel cu o lichidare în fața unei autorități judiciare dintr-un alt stat membru. Raportul este însoțit, după caz, de propuneri de modificare.

Articolul 50Dispoziții tranzitorii

1.      Prezentul regulament se aplică succesiunilor persoanelor decedate la data sau după data punerii sale în aplicare.

2.      În cazul în care defunctul a ales legea aplicabilă succesiunii sale înainte de data aplicării prezentului regulament, această alegere este ▌valabilă dacă îndeplinește condițiile prevăzute în capitolul III sau dacă era valabilă în aplicarea normelor de drept internațional privat în vigoare, la data efectuării alegerii, în statul în care defunctul își avea reședința obișnuită sau în oricare dintre statele a căror cetățenie o avea.

2a.    O dispoziție pentru cauză de moarte întocmită înainte de data aplicării prezentului regulament este admisibilă și valabilă pe fond și în privința formei dacă îndeplinește condițiile prevăzute în capitolul III sau dacă este admisibilă și valabilă pe fond și în privința formei în aplicarea normelor de drept internațional privat în vigoare, în momentul întocmirii dispoziției, în statul în care defunctul își avea reședința obișnuită sau în oricare dintre statele a căror cetățenie o avea.

2b.    În cazul în care o dispoziție pentru cauză de moarte a fost făcută înainte de data punerii în aplicare a prezentului regulament în conformitate cu legea pe care defunctul ar fi putut să o aleagă în conformitate cu acesta, se consideră că acea lege a fost aleasă ca lege aplicabilă succesiunii.▌

Articolul 51Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Acesta se aplică de la […][14], cu excepția articolelor 46 și 46a care se aplică de la […][15], precum și a articolelor 47, 47a și 48 care se aplică de la […][16].

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre în conformitate cu tratatele.

Adoptat la

Pentru Parlamentul European                     Pentru Consiliu

Președintele                                                  Președintele

• [1]  JO C 44, 11.2.2011, p. 148.
• [2] ^* Amendamente: textul nou sau modificat este marcat cu caractere cursive aldine; textul eliminat este marcat prin simbolul ▌.
• [3]                 JO C 44, 11.2.2011, p. 148.
• [4]           JO C 12, 15.1.2001, p. 1.
• [5]               JO C 53, 3.3.2005, p. 1.
• [6]               JO C 115, 4.5.2010, p. 1.
• [7]           JO L 174, 27.6.2001, p. 25.
• [8]           JO L 124, 8.6.1971, p. 1.
• [9]           JO L 55, 28.2.2011, p. 13
• [10]           JO L 324, 10.12.2007, p. 79.
• [11]          JO L 160, 30.6.2000, p. 1.
• [12]          JO: Nouă luni înainte de data aplicării regulamentului.
• [13]          JO: 10 ani de la data aplicării regulamentului.
• [14]          JO: 36 luni de la data intrării în vigoare a regulamentului.
• [15]             JO: Nouă luni înainte de data aplicării regulamentului.
• [16]             JO: Ziua următoare datei adoptării regulamentului.

EXPUNERE DE MOTIVE

I. Introducere

Existența unor criterii corelate unitare pentru stabilirea competenței jurisdicționale și a legislației aplicabile constituie punctul nodal al unei soluții europene. Potrivit propunerii Comisiei, reședința obișnuită reprezintă factorul determinant pentru ambele aspecte. În mod inevitabil, totuși, aici se înscrie și dreptul unui testator de a opta pentru legea din propria țară, corelat cu posibilitatea ca într-un astfel de caz procesul să fie înaintat unei instanțe din țara de origine.

Propunerea trebuie evaluată în lumina acestei combinații.

Orice soluție are puncte tari și puncte slabe. Întotdeauna vor putea fi descrise succesiuni de evenimente al căror rezultat nu va fi în întregime satisfăcător. În esență, această situație se datorează dificultății materiei, diferențelor existente în ceea ce privește circumstanțele personale și unor judecăți diferite care au drept rezultat obiective în dezacord. O evaluare trebuie să aibă în vedere întreg ansamblul factorilor.

Linia politică de bază a propunerii Comisiei ar trebui, prin urmare, aprobată. În același timp, ea corespunde, în esență, poziției Parlamentului European față de Cartea verde[1]. Propunerea asigură certitudinea juridică, este relativ clară și simplă și este accesibilă, în punctele sale cele mai importante, chiar și nespecialiștilor. Fragmentările succesorale sunt evitate. Prin stabilirea legăturii cu reședința obișnuită, instanța competentă va putea aplica, de regulă, propriul drept, inclusiv în raport cu cetățenii unor state terțe. Deseori reședința obișnuită a testatorului va fi centrul de interes al acestuia.

La alegerea unei anumite legislații se poate asigura paralelismul prin trimiterea către o instanță din țara de origine.

Noul drept de a alege legislația aplicabilă întărește autonomia cetățenilor. În același timp, prin restrângerea sa la cetățeni, se asigură funcția de ordine publică inerentă dreptului succesoral, precum și protecția membrilor familiei și se împiedică, în cea mai mare măsură posibil, evaziunile și abuzurile. Cetățenia reprezintă un criteriu fiabil pentru stabilirea legăturii.

Pe această bază se poate prevedea recunoașterea și executarea hotărârilor.

Propunerea Comisiei este perfecționată crearea unui certificat european de moștenitor. Prin acest concept nu se înțelege o hotărâre definitivă, cu putere de lege, cu privire la succesiune, ci un atestat cu privire la moștenire. Aceasta are forță probatorie la nivel transfrontalier pentru înregistrările din registru și este o garanție de bună credință pentru persoanele care cumpără un bun succesoral. Astfel, tranzacțiile juridice și comerciale transfrontaliere în materie de succesiuni ar fi semnificativ îmbunătățite.

Pentru a rezuma:

În cazul cetățenilor care au reședința obișnuită în țara de origine, nu intervine nicio modificare dacă întregul lor patrimoniu este acolo. În cazul în care aceștia dețin bunuri, în special imobiliare, în afara țării de origine, acestea intră de asemenea, în mod unitar și fără dispoziții testamentare speciale, sub incidența dreptului țării de origine.

În cazul în care cetățenii au sau doresc să își aleagă o reședință obișnuită în afara țării de origine, aceștia pot să aleagă dreptul statului de origine. Aceasta este o îmbunătățire semnificativă.

Și consilierii pe probleme de succesiune vor beneficia de o bază mai solidă.

De regulă, instanțele sau alte autorități competente vor avea posibilitatea să aplice propriile legi.

Procedurile în cazul succesiunilor transfrontaliere vor fi simplificate în mod semnificativ.

Cetățenii care au avut reședința obișnuită în afara țării de origine și nu au desemnat legislația aplicabilă, în viitor vor intra sub incidența dreptului succesoral al statului de reședință în cazul survenirii decesului. Aceasta este o noutate pentru toate statele membre. În cazul în care există anumite rețineri, trebuie menționat faptul că această situație juridică se aplică deja în multe cazuri, fără ca cetățenii să fie conștienți de acest lucru.

Aceste inconveniente pot fi depășite prin campanii de informare. Fiecare abordare prin care se urmărește soluționarea prezintă avantaje și dezavantaje și nu pot fi avute concomitent în vedere toate obiectivele. Raportorul opinează că situația juridică actuală, ca și orice altă abordare, este semnificativ mai problematică, din care cauză consideră că este de preferat ideea care face obiectul propunerii.

Regulamentul nu poate soluționa toate dificultățile și nu trebuie să reglementeze toate chestiunile de detaliu, însă ar ameliora considerabil situația juridică actuală. Cetățenilor le este oferită o bază solidă și clară pentru administrarea propriei succesiuni. Ei ar fi în măsură să-și exercite cu mai multă eficacitate drepturile pe piața internă. Claritatea și siguranța juridică reprezintă valori centrale, mai ales în domeniul dreptului succesoral. Regulamentul consolidează aceste valori, oferă avantaje cetățenilor și creează o considerabilă valoare adăugată europeană.

Ca măsură de prevedere, trebuie relevate următoarele:

(1) legislația aplicabilă nu afectează în niciun fel regimul fiscal al moștenirii;

(2) regulamentul nu reglementează decât dreptul privat internațional (DPI). Dreptul succesoral material rămâne neschimbat.

(3) Regatul Unit și Irlanda și-au exercitat dreptul de neparticipare.

Temeiul juridic al prezentei propuneri este articolul 81 din TFUE.

II. Aspecte specifice

În ciuda consensului manifestat în ceea ce privește linia politică de bază a propunerii, continuă să existe unele dificultăți substanțiale, fiind necesare unele rectificări și adăugiri. Unele dintre acestea se cer a fi abordate.

Reședința obișnuită

Reședința obișnuită este conceptul-cheie al regulamentului. Pe bună dreptate, acesta merită o atenție deosebită și reclamă o definiție cât mai neechivocă cu putință. O definiție care impune condiții și/sau termene nu va putea ține seama de multitudinea situațiilor întâlnite în viață. Rezultatul nu va fi mai fiabil, iar procesul va fi mai greoi. În urma unui deces, instanța competentă trebuie stabilită cât mai repede cu putință. În fiecare caz în parte, aceasta va fi apoi în măsură să stabilească reședința obișnuită și dacă ea însăși este sau nu competentă, în lumina unor criterii generale, conform celor indicate într-un considerent. Este, de asemenea, de relevat că sistemele de drept naționale care includ o definiție juridică a acestei noțiuni sunt foarte puține la număr și că o astfel de definiție nu figurează nici în regulamentul european privind obligațiile de întreținere și nici într-o serie de acorduri internaționale.

Dreptul de a alege legea aplicabilă

Dreptul de a alege legea aplicabilă este ceva nou pentru numeroși cetățeni și pentru multe state și constituie un element central al regulamentului. În sensul principiului favor testamenti, se impun diverse clarificări și adăugiri.

Distincții în raport cu dreptul material și dreptul procedural al statelor membre

Regulamentul este conceput să reglementeze numai dreptul privat internațional al statelor membre și nu dreptul material succesoral al acestora sau alte ramuri ale dreptului lor material ori procedural. Există însă unele interferențe și suprapuneri de importanță minoră. Originea acestora rezidă în diferențele existente în ceea ce privește legislația aplicabilă în materie de succesiuni, în ceea ce privește dreptul material procedurile succesorale ale statelor membre.

Conform propunerii raportorului, dreptul material și dreptul procedural al statelor membre trebuie să rămână cât mai puțin afectate. Pentru moștenitori, aceasta ar putea implica formalități suplimentare (a se vedea articolul 21). Din acest motiv, raportorul avansează, ca măsură de precauție, o a doua propunere care, în opinia sa, cuprinde minimul indispensabil de prevăzut pentru ca dreptul material și procedural național să rămână neafectat.

Pactele asupra succesiunii viitoare

Pactele asupra succesiunii viitoare constituie, în dreptul privat internațional, o problemă deosebită, din cauză că, în numeroase state, ele sunt ignorate, ba chiar respinse. Ar trebui să fie clar faptul că regimul succesoral și, deci, de exemplu rezervele ereditare sunt, în aplicarea regulamentului, definite separat pentru fiecare parte a unui pact asupra succesiunii.

Modificările ar putea să servească și interesele statelor membre în care pactele asupra succesiunii viitoare nu sunt cunoscute.

Ordinea publică

Rezerva de ordine publică constituie un principiu recunoscut al dreptului privat internațional. Date fiind convingerile și valorile juridice împărtășite, aceasta ar trebui să-și piardă relevanța în cadrul raporturilor dintre statele membre.

Temerile conform cărora ar putea apărea noi modalități și mijloace de eludare a legislației privind rezervele ereditare sunt lipsite de temei. Legislația privind rezervele ereditare se regăsește practic în toate statele, chiar dacă se prezintă sub forme diferite. Dacă un testator optează pentru legea din propria sa țară nu constituie un motiv de a lua măcar în considerație eventualitatea eludării. Astfel de temeri ar fi putut fi justificate dacă dreptul de alegere a legii aplicabile ar fi fost corelat cu reședința obișnuită. În conformitate cu propunerea examinată, nu este suficient ca un justițiabil să-și aibă reședința obișnuită într-un alt stat membru, ci este necesar să și locuiască, în mod obișnuit, acolo, în momentul decesului (ceea ce nu înseamnă că este obligatoriu de moară în respectivul stat). Ar fi neverosimil să presupunem că, în astfel de condiții, numeroase persoane își mută reședința cu intenția de a o păstra până la propria dispariție. Cetățenii care vor, cu orice preț, să eludeze legea, găsesc mijlocul să o facă, chiar și în contextul legislației în vigoare.

Recunoașterea actelor autentice

Raportorul se pronunță în favoarea recunoașterii actelor autentice în sensul liberei lor circulații și al „recunoașterii” autenticității lor și a forței lor probatorii formale. Termenul de „recunoaștere” poate însă conduce la echivocitate, nu numai în limba germană, deoarece nu este explicit și se cere interpretat în context.

Certificatul european de moștenitor

Certificatul european de moștenitor ar trebui circumscris exclusiv spețelor transfrontaliere. Competența în ceea ce privește eliberarea sa ar trebui încredințată acelor entități care se confruntă cu succesiunile: instanțe, administrații, notari sau alte autorități. Aceste entități ar trebui desemnate de statul membru a cărui competență este stabilită în conformitate cu capitolul II.

• [1]  Rezoluția Parlamentului European cu recomandări adresate Comisiei cu privire la succesiuni și testamente (JO C 314 E, 21.12.2006, p. 342).

PROCEDURĂ

Titlu	Competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și a actelor autentice în materie de succesiuni și crearea unui certificat succesoral european
Referințe	COM(2009)0154 – C7-0236/2009 – 2009/0157(COD)
Data prezentării la PE	14.10.2009
Comisie competentă în fond        Data anunțului în plen	JURI 22.10.2009
Comisie(i) sesizată(e) pentru avizare        Data anunțului în plen	LIBE 22.10.2009
Avize care nu au fost emise        Data deciziei	LIBE 10.5.2010
Raportor(i)        Data numirii	Kurt Lechner 9.11.2009
Examinare în comisie	2.12.2009	28.1.2010	22.3.2010	29.4.2010
	1.12.2010	21.3.2011	20.6.2011	11.7.2011
Data adoptării	1.3.2012
Rezultatul votului final	+: –: 0:	21 0 2
Membri titulari prezenți la votul final	Raffaele Baldassarre, Luigi Berlinguer, Sebastian Valentin Bodu, Françoise Castex, Christian Engström, Marielle Gallo, Giuseppe Gargani, Lidia Joanna Geringer de Oedenberg, Sajjad Karim, Klaus-Heiner Lehne, Antonio Masip Hidalgo, Jiří Maštálka, Alajos Mészáros, Bernhard Rapkay, Evelyn Regner, Alexandra Thein, Rainer Wieland, Cecilia Wikström, Tadeusz Zwiefka
Membri supleanți prezenți la votul final	Piotr Borys, Cristian Silviu Bușoi, Kurt Lechner, Eva Lichtenberger, Angelika Niebler, Dagmar Roth-Behrendt
Membri supleanți [articolul 187 alineatul (2)] prezenți la votul final	Oreste Rossi, Jacek Włosowicz
Data depunerii	6.3.2012