RAPORT referitor la raportul anual privind activităţile Ombudsmanului European în 2011
1.10.2012 - (2012/2049(INI))
Comisia pentru petiţii
Raportoare: Erminia Mazzoni
PR_INI_AnnOmbud
PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
referitoare la raportul anual privind activităţile Ombudsmanului European în 2011
Parlamentul European,
– având în vedere raportul anual privind activităţile Ombudsmanului European în 2011,
– având în vedere articolul 24 al treilea paragraf, articolul 228 şi articolul 298 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE),
– având în vedere articolele 41 şi 43 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
– având în vedere rezoluţia sa din 18 iunie 2008[1] privind adoptarea unei decizii a Parlamentului European de modificare a Deciziei sale 94/262/CECO, CE, Euratom din 9 martie 1994, privind statutul şi condiţiile generale de exercitare a funcţiilor Ombudsmanului[2],
– având în vedere Acordul-cadru de cooperare încheiat între Parlamentul European şi Ombudsman la 15 martie 2006, care a intrat în vigoare la 1 aprilie 2006,
– având în vedere normele de aplicare a statutului Ombudsmanului de la 1 ianuarie 2009[3],
– având în vedere rezoluţiile sale precedente privind activităţile Ombudsmanului European,
– având în vedere articolul 205 alineatul (2) a doua şi a treia teză din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru petiţii (A7-0297/2012),
A. întrucât raportul anual privind activităţile Ombudsmanului European în 2011 a fost prezentat în mod oficial Preşedintelui Parlamentului European la 22 mai 2012 şi întrucât Ombudsmanul, dl Nikiforos Diamandouros, şi-a prezentat raportul Comisiei pentru petiţii la 19 iunie 2012 la Bruxelles;
B. întrucât articolul 24 din TFUE prevede că „orice cetăţean al Uniunii se poate adresa Ombudsmanului instituit în conformitate cu dispoziţiile articolului 228”;
C. întrucât în temeiul articolului 228 din TFUE, Ombudsmanul European este împuternicit să primească plângeri care privesc cazuri de administrare defectuoasă în activitatea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor UE, cu excepţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în exercitarea funcţiilor jurisdicţionale ale acesteia;
D. întrucât în temeiul articolului 298 din TFUE, instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile UE „sunt susţinute de o administraţie europeană transparentă, eficientă şi independentă” şi întrucât acelaşi articol prevede, în acest scop, adoptarea unei legislaţii secundare specifice, sub forma regulamentelor, aplicabile tuturor domeniilor administraţiei UE;
E. întrucât articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale prevede că „orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii”;
F. întrucât administrarea defectuoasă nu survine numai atunci când un organism public nu acţionează în conformitate cu o normă sau cu un principiu pe care este obligat să le respecte şi întrucât principiile bunei administrări impun instituţiilor UE să fie în serviciul cetăţenilor şi să se asigure că membrii populaţiei sunt trataţi în mod corespunzător şi se bucură pe deplin de drepturile lor;
G. întrucât această definiţie nu limitează administrarea defectuoasă la cazurile în care norma sau principiul încălcat are caracter juridic obligatoriu; întrucât principiile bunei administrări depăşesc dispoziţiile legislative, impunând instituţiilor UE nu doar să respecte obligaţiile lor juridice, ci, de asemenea, să fie în serviciul cetăţenilor şi să se asigure că cetăţenii sunt trataţi în mod corespunzător şi se bucură pe deplin de drepturile lor;
H. întrucât în 2011, Ombudsmanul a primit 2 510 de plângeri (2 667 în 2010), a deschis 396 de anchete (335 în 2010) şi a încheiat 318 anchete (326 în 2010); întrucât din cele 2 544 de plângeri tratate de Ombudsman în 2011, 698 (27 %) au intrat în sfera sa de competenţă (744 în 2010);
I. întrucât 1 321 de plângeri primite au intrat în sfera de competenţă a unui membru al Reţelei Europene a Ombudsmanilor; întrucât această reţea este alcătuită din ombudsmani naţionali şi regionali; întrucât Comisia pentru petiţii a Parlamentului este membru cu drepturi depline al Reţelei Europene a Ombudsmanilor;
J. întrucât în 2011, Ombudsmanul a transferat 59 de plângeri Comisiei pentru petiţii; întrucât 147 de reclamanţi au fost îndrumaţi să se adreseze Comisiei şi 591 altor instituţii şi organisme, inclusiv serviciilor SOLVIT şi „Europa ta – Consiliere”, precum şi unor ombudsmani specializaţi sau altor organisme de soluţionare a plângerilor din statele membre;
K. întrucât aproximativ 61 % dintre plângerile primite în 2011 au fost depuse prin intermediul internetului; întrucât peste jumătate dintre plângerile transmise prin intermediul internetului (53 %) au fost primite prin formularul electronic de depunere a plângerilor de pe site-ul internet al Ombudsmanului;
L. întrucât numărul semnificativ redus de solicitări de informaţii din ultimii ani demonstrează succesul ghidului interactiv al Ombudsmanului, disponibil pe site-ul internet al acestuia, începând din ianuarie 2009;
M. întrucât în 2011, numărul de plângeri care nu ţin de competenţa Ombudsmanului a scăzut la 1 846, cel mai scăzut nivel înregistrat din 2003;
N. întrucât, în mod tradiţional, cel mai mare număr de plângeri a fost prezentat de reclamanţi germani şi spanioli; întrucât, în 2011, Spania s-a mutat pe primul loc, urmată de Germania, Polonia şi Belgia; întrucât, în raport cu dimensiunea populaţiei lor, cele mai multe plângeri au provenit din Luxemburg, Cipru, Belgia, Malta şi Slovenia;
O. întrucât Ombudsmanul a deschis un total de 396 de anchete, din care 382 s-au bazat pe plângeri şi 14 au fost deschise din proprie iniţiativă; întrucât numărul de anchete deschise în 2011 a fost cel mai mare de până acum;
P. întrucât majoritatea anchetelor au privit Comisia (231), urmată de EPSO (42); întrucât numărul anchetelor deschise cu privire la Parlament a scăzut cu peste jumătate faţă de 2010; întrucât numărul de anchete privind Consiliul a crescut cu o treime;
Q. întrucât în 2011, Ombudsmanul a închis 318 anchete; întrucât cele mai multe dintre aceste anchete (66 %) au fost închise în termen de un an, o treime fiind închise în termen de trei luni; întrucât durata medie a anchetelor a fost de 10 luni;
R. întrucât în 64 de cazuri, Ombudsmanul nu a constatat o administrare defectuoasă; întrucât lipsa constatării unei administrări defectuoase nu reprezintă un rezultat negativ, deoarece reclamantul poate beneficia de o explicaţie completă din partea instituţiei în cauză, iar rezultatul serveşte ca dovadă că instituţia a acţionat în conformitate cu principiile bunei administrări;
S. întrucât în 84 dintre cazurile închise, a fost atins un rezultat pozitiv cu instituţia în cauză, care a acceptat o soluţie amiabilă sau a soluţionat chestiunea; întrucât Ombudsmanul depune toate eforturile pentru a obţine o soluţie amiabilă ori de câte ori este posibil; întrucât cooperarea instituţiilor UE este esenţială pentru obţinerea unei soluţii amiabile;
T. întrucât în 47 de cazuri, Ombudsmanul a constatat o administrare defectuoasă, iar în 13 cazuri în care s-a constatat o administrare defectuoasă, instituţia în cauză a acceptat, fie integral, fie parţial, un proiect de recomandare;
U. întrucât 35 de cazuri au fost închise cu un comentariu critic, iar 39 au fost închise cu observaţii suplimentare, destinate să ajute instituţiile în cauză să îmbunătăţească calitatea administrării;
V. întrucât Ombudsmanul publică anual constatările sale cu privire la cursul dat de instituţii comentariilor critice şi observaţiilor suplimentare;
W. întrucât în 2010, rata globală a măsurilor satisfăcătoare adoptate în urma comentariilor critice şi observaţiilor suplimentare a fost de 78 %; întrucât măsurile adoptate în urma observaţiilor suplimentare au fost satisfăcătoare în 95 % dintre cazuri, în timp ce măsurile adoptate în urma comentariilor critice au fost satisfăcătoare într-o măsură semnificativ mai mică, în proporţie de 68 %;
X. întrucât în 2011, Ombudsmanul a elaborat 25 de proiecte de recomandare şi a închis 13 cazuri atunci când instituţia în cauză a acceptat un proiect de recomandare, fie integral, fie parţial;
Y. întrucât în 2011, Ombudsmanul nu a transmis niciun raport special Parlamentului;
Z. întrucât bugetul Ombudsmanului este o secţiune independentă a bugetului Uniunii Europene, împărţită în trei titluri: titlul 1 privind salariile, indemnizaţiile şi alte cheltuieli cu personalul; titlul 2 privind clădirile, mobilierul, echipamentele şi cheltuieli de funcţionare diverse; titlul 3 privind cheltuielile care rezultă din funcţiile generale exercitate de instituţie,
1. aprobă raportul anual pentru anul 2011 prezentat de Ombudsmanul European;
2. ia act de faptul că, în 2011, Ombudsmanul a ajutat mai mult de 22 000 de cetăţeni, dintre care 2 510 au prezentat plângeri, 1 284 au solicitat informaţii şi 18 274 au obţinut consiliere prin intermediul ghidului interactiv de pe site-ul internet al Ombudsmanului;
3. ia act de faptul că, în ultimii ani, numărul total de plângeri prezentate Ombudsmanului a scăzut treptat, în special numărul de plângeri care nu intră în sfera sa de competenţă; urmăreşte cu interes acest fenomen pentru a evalua dacă există o legătură directă între această scădere şi introducerea ghidului interactiv;
4. ia act de faptul că, în peste 65 % dintre plângerile tratate de Ombudsman, acesta a fost în măsură fie să deschidă o anchetă, fie să îndrume reclamantul să se adreseze unui organism competent, de exemplu, unui membru al Reţelei Europene a Ombudsmanilor, din care face parte şi Comisia pentru petiţii a Parlamentului, Comisiei sau unui alt organism de soluţionare a plângerilor (de ex. SOLVIT); constată că, în 2011, Comisia pentru petiţii a primit 59 de plângeri de la Ombudsman;
5. ia act de faptul că principalele tipuri de presupusă administrare defectuoasă investigate de Ombudsman în 2011 s-au referit la aspecte legate de legalitate (28 % dintre anchete), solicitări de informaţii (16,2 %), echitate (13,6 %), motivarea unor decizii şi posibilităţile de recurs (8,1 %), termene rezonabile pentru luarea deciziilor (7,3 %), solicitări privind accesul public la documente (7,1 %), lipsa discriminării (6,8 %) şi obligaţia de a răspunde la scrisori în limba cetăţenilor şi de a indica funcţionarul competent (5,8 %);
6. ia act de faptul că cele mai multe anchete deschise de Ombudsman în 2011 s-au referit la Comisie (231), EPSO ocupând a doua poziţie (42); consideră că, întrucât Comisia este instituţia ale cărei decizii au impact direct asupra cetăţenilor, este logic ca aceasta să fie principalul obiect al plângerilor;
7. constată cu satisfacţie că numărul anchetelor deschise de Ombudsman cu privire la Parlament a scăzut cu peste jumătate faţă de 2010; ia act de faptul că numărul anchetelor deschise de Ombudsman cu privire la Consiliul UE a crescut cu o treime;
8. ia act de faptul că, în 2011, Ombudsmanul a modificat procedurile sale pentru a le face mai accesibile cetăţenilor, şi că a introdus un nou tip de anchetă, o „anchetă de clarificare”, care permite reclamanţilor să clarifice plângerea lor în cazul în care, la prima vedere, Ombudsmanul nu este convins că există motive pentru a solicita avizul unei instituţii cu privire la un caz;
9. subliniază faptul că, în prezent, Ombudsmanul invită în mod activ reclamanţii să formuleze observaţii atunci când nu sunt mulţumiţi de răspunsul unei instituţii, în timp ce, anterior, reclamanţii trebuiau să formuleze o nouă plângere în cazul în care nu erau satisfăcuţi de conţinutul unui răspuns;
10. este mulţumit că această nouă abordare a dus la închiderea a mai puţine cazuri de către Ombudsman ca „soluţionate de instituţie” şi închiderea unui număr mai mare de cazuri cu o constatare privind „inexistenţa administrării defectuoase” sau conform căreia „continuarea anchetei nu este justificată”;
11. ia act de faptul că Ombudsmanul a examinat, de asemenea, modul în care sunt tratate plângerile care nu intră în sfera sa de competenţă, de care se ocupă în prezent Registratura Ombudsmanului, care se asigură că reclamanţii sunt informaţi cât mai rapid posibil în legătură cu faptul că Ombudsmanul nu poate trata plângerile lor şi îi consiliază cu privire la instanţa căreia trebuie să i se adreseze;
12. subliniază faptul că un Eurobarometru 2011 special privind drepturile cetăţenilor şi performanţa administraţiei UE[4] a arătat că cetăţenii acordă o mare valoare dreptului lor de a adresa plângeri Ombudsmanului European şi că numai dreptul lor la liberă circulaţie şi şedere în cadrul Uniunii, precum şi dreptul la o bună administrare, sunt mai importante în opinia acestora;
13. felicită Ombudsmanul pentru publicarea broşurii intitulate „Probleme cu UE? Cine vă poate ajuta”, care conţine informaţii cuprinzătoare cu privire la mecanismele de soluţionare pentru cetăţenii care se confruntă cu probleme legate de UE, precum şi pentru punerea la dispoziţie a acestei publicaţii în format audio şi într-un format cu caractere mărite;
14. subliniază faptul că, în ciuda anumitor progrese din ultimii ani, proporţia plângerilor tratate care a intrat într-adevăr în sfera de competenţă a Ombudsmanului a fost încă o dată relativ scăzută în 2011 (aproximativ 27%) şi că, prin urmare, ar trebui să se acorde atenţie unei sensibilizări mai largi şi mai active a opiniei publice cu privire la sfera de responsabilitate a Ombudsmanului, în special în cooperare strânsă cu ombudsmanii naţionali şi regionali, Parlamentul şi Comisia;
15. este de acord cu opinia Ombudsmanului, conform căreia o declaraţie simplă şi concisă privind valorile fundamentale, pe care comportamentul funcţionarilor publici ai UE ar trebui să le reflecte, poate promova în mod eficient încrederea cetăţenilor în serviciul public european şi în instituţiile UE pe care acesta le serveşte;
16. susţine punctul de vedere al Ombudsmanului potrivit căruia o instituţie în care este încorporată o cultură a serviciului nu consideră plângerile drept o ameninţare, ci drept o oportunitate de a comunica mai eficient şi, în cazul în care a fost comisă o greşeală, de a soluţiona problema şi de a desprinde învăţăminte pentru viitor;
17. reaminteşte faptul că, în conformitate cu Carta drepturilor fundamentale (articolul 41), dreptul la bună administrare este un drept fundamental al cetăţeniei europene;
18. invită toate instituţiile, organismele, oficiile şi agenţiile Uniunii Europene să acţioneze în conformitate cu Codul european al bunei conduite administrative, adoptat de Parlament în rezoluţia sa din 6 septembrie 2001[5];
19. salută eforturile permanente şi constructive ale Ombudsmanului de a facilita, de exemplu prin producerea unor publicaţii pertinente, elaborarea unui regulament privind procedurile administrative generale ale Uniunii Europene; subliniază faptul că acest act legislativ, care ar trebui să conţină standarde minime de calitate, obligatorii din punct de vedere juridic şi garanţii procedurale în toate sferele administraţiei directe a UE, s-ar putea întemeia pe articolul 298 din TFUE, precum şi faptul că, la redactarea efectivă a acestuia, ar fi necesară o consultare strânsă cu Ombudsmanul;
20. susţine punctul de vedere al Ombudsmanului potrivit căruia principiile bunei administrări depăşesc dispoziţiile legislative şi solicită instituţiilor, organismelor, oficiilor şi agenţiilor UE nu doar să respecte obligaţiile lor juridice, ci, de asemenea, să fie orientate către prestarea de servicii în slujba cetăţenilor şi să se asigure că aceştia sunt trataţi în mod corespunzător şi se bucură pe deplin de drepturile lor;
21. felicită Ombudsmanul pentru publicarea şi distribuirea broşurii „Ghidul privind plângerile depuse la Ombudsmanul European” în rândul membrilor personalului din toate instituţiile, organismele, oficiile şi agenţiile UE, cu scopul de a încuraja administraţia UE să îşi îmbunătăţească performanţa, prin aprofundarea angajamentului său faţă de principiile unei culturi a serviciului în folosul cetăţenilor;
22. salută cooperarea Ombudsmanului cu Reţeaua Europeană a Ombudsmanilor şi solicită ca această cooperare să integreze măsuri mai active pentru popularizarea iniţiativei cetăţeneşti europene, ca nou instrument de participare directă a cetăţenilor la elaborarea legislaţiei UE, precum şi ca acest instrument să nu fie prea greoi pentru cetăţeni din perspectiva cerinţelor tehnice;
23. reaminteşte faptul că al optulea Seminar naţional al Reţelei Europene a Ombudsmanilor a avut loc la Copenhaga în octombrie 2011; reaminteşte faptul că, în cadrul acestei reţele, Comisia pentru petiţii este membru cu drepturi depline şi că a fost reprezentată la seminar; reaminteşte faptul că, la acest seminar, membrii reţelei au convenit să identifice modalităţi mai bune de a informa cetăţenii din Europa cu privire la drepturile lor;
24. reaminteşte faptul că, în cadrul acestui seminar, Ombudsmanul a prezentat un proiect de document referitor la principiile serviciului public pentru funcţionarii publici ai UE, în care a identificat cinci astfel de principii, şi anume angajamentul faţă de UE şi cetăţenii săi, integritatea, obiectivitatea, respectul pentru ceilalţi şi transparenţa; ia act de faptul că Ombudsmanul a organizat o consultare publică cu privire la aceste principii şi că versiunea finală a documentului a fost publicată la 19 iunie 2012;
25. ia act cu satisfacţie de faptul că, în perioada de raportare, Ombudsmanul şi-a exercitat competenţele într-un mod activ, echilibrat şi bazat pe consens şi pe cooperarea strânsă cu celelalte instituţii ale UE;
26.insistă ca Ombudsmanul să continue să asigure utilizarea optimă a resurselor, evitând suprapunerea inutilă de personal şi cooperând cu alte instituţii actuale ale UE, cu scopul de a asigura economii în bugetul UE, prin sporirea eficienţei;
27. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie, precum şi raportul Comisiei pentru petiţii, Consiliului, Comisiei, Ombudsmanului European, guvernelor şi parlamentelor statelor membre, precum şi ombudsmanilor naţionali sau organismelor competente similare.
EXPUNERE DE MOTIVE
La 22 mai 2012, Ombudsmanul European i-a prezentat lui Martin Schulz, Preşedintele Parlamentului European, Raportul său anual 2011. La 19 iunie 2012, Ombudsmanul şi-a prezentat raportul în cadrul reuniunii Comisiei pentru petiţii a Parlamentului, comisia responsabilă de relaţiile cu instituţia sa.
Temeiul juridic al mandatului Ombudsmanului European este articolul 228 TFUE, care împuterniceşte Ombudsmanul European să primească plângeri care privesc administrarea defectuoasă în activităţile instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii, cu excepţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care acţionează în rolul său judiciar.
Dreptul de a adresa o plângere Ombudsmanului European este prevăzut la articolul 24 din TFUE şi la articolul 43 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, mandatul Ombudsmanului a fost extins, pentru a include posibile administrări defectuoase în cadrul politicii externe şi de securitate comune (PESC), inclusiv politica de securitate şi apărare comună (PSAC).
Plângerile împotriva autorităţilor publice ale statelor membre nu ţin de competenţele Ombudsmanului European, chiar dacă acestea se referă la aspecte care intră în domeniul de aplicare a legislaţiei UE. Multe dintre aceste plângeri ţin de competenţa ombudsmanilor naţionali şi regionali în Reţeaua Europeană a Ombudsmanilor. Comisia pentru petiţii este membru cu drepturi depline al reţelei.
La 6 septembrie 2001, Parlamentul European a aprobat Codul european al bunei conduite administrative, pe care instituţiile UE, administraţiile acestora şi funcţionarii lor ar trebui să îl respecte în relaţiile lor cu publicul. Codul ia în considerare principiile dreptului administrativ european cuprinse în jurisprudenţa instanţelor europene şi se inspiră din legislaţiile naţionale.
Pentru instituţii, acest lucru presupune respectarea statului de drept, a principiilor bunei administrări şi a drepturilor fundamentale. Carta drepturilor fundamentale cuprinde dreptul la bună administrare ca drept fundamental al cetăţeniei europene (articolul 41). Carta este obligatorie pentru administraţiile instituţiilor, ale organismelor, ale oficiilor şi ale agenţiilor UE.
Definiţia administrării defectuoase conform Ombudsmanului, sprijinită de Parlamentul European şi de Comisia Europeană, este următoarea: „Administrarea defectuoasă survine atunci când un organism public nu acţionează în conformitate cu o normă sau principiu pe care este obligat să le respecte”.
Totuşi, această definiţie nu limitează administrarea defectuoasă la cazurile în care norma sau principiul încălcat are caracter juridic obligatoriu. Principiile bunei administrări depăşesc dispoziţiile legislative, impunând instituţiilor UE nu doar să respecte obligaţiile lor juridice, ci, de asemenea, să fie în serviciul cetăţenilor şi să se asigure că membrii populaţiei sunt trataţi în mod corespunzător şi se bucură pe deplin de drepturile lor.
Astfel, deşi absenţa legalităţii în chestiuni care ţin de competenţa Ombudsmanului implică în mod necesar o administrare defectuoasă, administrarea defectuoasă nu implică în mod automat absenţa legalităţii. Prin urmare, concluziile Ombudsmanului de administrare defectuoasă nu implică în mod automat existenţa unui comportament ilegal.
Cu toate acestea, Ombudsmanul consideră că activitatea politică a Parlamentului European nu ridică probleme de posibile cazuri de administrare defectuoasă. Plângerile împotriva deciziilor comisiilor Parlamentului, cum ar fi Comisia pentru petiţii, nu intră, prin urmare, în sfera de competenţă a Ombudsmanului.
Plângeri şi anchete
În 2011, Ombudsmanul a înregistrat 2 510 plângeri faţă de 2 667 în 2010. Din totalul de 2 544 de plângeri tratate, 698 de plângeri (27 %) au intrat în sfera de competenţă a Ombudsmanului.
Aproximativ 61 % dintre plângerile primite în 2011 au fost trimise prin intermediul internetului. O mare parte dintre acestea (53 %) au fost primite prin formularul electronic de depunere a unei plângeri, care este disponibil pe site-ul internet al Ombudsmanului în cele 23 de limbi oficiale ale UE.
Reducerea semnificativă a numărului solicitărilor de informaţii primite de-a lungul ultimilor ani (1 000 în 2010, 1 850 în 2009, 4 300 în 2008 şi 4 100 în 2007) demonstrează succesul ghidului interactiv al Ombudsmanului, care este disponibil pe site-ul acestuia. Acesta permite părţilor interesate să obţină informaţii, fără a fi nevoie să depună o cerere.
Ombudsmanul a deschis 382 de anchete pe baza plângerilor şi a lansat 14 anchete suplimentare din proprie iniţiativă (323 şi, respectiv, 12 în 2010).
Numărul plângerilor care intră în sfera de competenţă a Ombudsmanului a crescut constant în ultimii nouă ani. De la un minim de 603 în 2003, acest număr a ajuns la 930 în 2004, în medie între 800 şi 900 între 2005 şi 2008, în anii următori fiind în uşoară scădere.
Numărul plângerilor care nu ţin de competenţa Ombudsmanului a scăzut la 1 846 în 2011, cel mai scăzut nivel înregistrat din 2003. Ombudsmanul se străduieşte să reducă şi mai mult numărul de plângeri care nu intră în sfera sa de competenţă. Acest lucru este realizat prin furnizarea de informaţii clare cu privire la ceea ce poate şi ce nu poate face, şi prin orientarea reclamanţilor către adresa corectă.
În 609 de cazuri, Ombudsmanul a transferat plângerile către un membru al Reţelei Europene a Ombudsmanilor sau a consiliat reclamanţii să contacteze un membru al reţelei. În consecinţă, 550 de plângeri au fost transferate unui ombudsman naţional sau regional sau unui organism similar, în timp ce 59 au fost transferate la Comisia pentru petiţii a Parlamentului European.
În unele cazuri, Ombudsmanul poate considera că este oportun să transfere plângerea la Comisia Europeană, la SOLVIT sau la serviciul „Europa ta – Consiliere”. SOLVIT este o reţea creată de Comisie pentru a ajuta persoanele care întâmpină obstacole atunci când încearcă să îşi exercite drepturile în cadrul pieţei interne a Uniunii. „Europa ta – Consiliere” este o altă reţea la nivel european, înfiinţată de Comisie pentru a ajuta şi consilia cetăţenii cu privire la viaţa, munca şi deplasarea lor în UE.
În 2011, Ombudsmanul a transmis 147 de plângeri Comisiei Europene şi 591 altor instituţii şi organisme, inclusiv SOLVIT şi „Europa ta – Consiliere”, precum şi unor ombudsmani specializaţi sau altor organisme de soluţionare a plângerilor din statele membre. În peste 51 % din toate cazurile pe care Ombudsmanul le-a tratat în 2011, acesta fie a consiliat reclamantul, fie a transferat cazul.
În 2011, Ombudsmanul şi-a modificat procedurile pentru a le face mai accesibile pentru cetăţeni. Acest lucru explică de ce a fost deschis un număr mai mare de anchete decât în 2010 şi de ce a avut nevoie de puţin mai mult timp, în medie, pentru a finaliza anchetele în 2011. Modificarea a însemnat, de asemenea, faptul că Ombudsmanul a închis mai puţine cazuri ca „soluţionate de către instituţie” decât în 2010, în timp ce numărul cazurilor închise cu constatarea potrivit căreia „continuarea anchetei nu este justificată” a fost mai mare.
Din cele 698 de plângeri care intrau în sfera sa de competenţă, 198 au fost inadmisibile, iar alte 118 au fost admisibile, dar Ombudsmanul a constatat că nu există motive pentru deschiderea unei anchete.
Majoritatea anchetelor deschise de către Ombudsman în 2011 au vizat Comisia Europeană (58 %). Întrucât Comisia este principala instituţie ale cărei decizii au impact direct asupra cetăţenilor, este logic ca aceasta să fie principalul obiect al plângerilor adresate de cetăţeni. Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO) a ocupat poziţia a doua, cu 42 de plângeri (35 în 2010).
Numărul anchetelor deschise de Ombudsman cu privire la Parlamentul European a scăzut cu peste jumătate faţă de 2010. Pe de altă parte, acesta a deschis cu o treime mai multe anchete cu privire la Consiliul UE faţă de anul precedent, în timp ce numărul celor referitoare la Curtea de Justiţie a UE a rămas stabil. Alte treizeci şi cinci de instituţii, organisme, oficii şi agenţii ale UE au făcut obiectul unor alte 101 anchete.
Principalele tipuri de administrare defectuoasă investigate de Ombudsman în 2011 se refereau la aspecte legate de legalitate (28 % dintre anchete), solicitări de informaţii (16,2 %), corectitudine (13,6 %), motivarea unor decizii şi posibilităţile de recurs (8,1 %), termene rezonabile pentru luarea deciziilor (7,3 %), solicitări privind accesul public la documente (7,1 %), lipsa discriminării (6,8 %), precum şi obligaţia de a răspunde la scrisori în limba cetăţenilor şi de a indica funcţionarul competent (5,8 %).
În 2011, Ombudsmanul a închis 318 anchete, 310 pe baza plângerilor şi 8 din proprie iniţiativă. Cetăţenii individuali au depus 82 % din plângerile pe baza cărora au fost deschise anchete (253), în timp ce societăţile, asociaţiile şi alte persoane juridice au depus 18 % (57) din plângeri.
Majoritatea anchetelor pe care Ombudsmanul le-a închis în 2011 au fost finalizate în termen de un an (66 %). Acesta a închis peste o treime (36 %) în termen de trei luni. Ombudsmanul a finalizat peste 80 % dintre anchete în termen de 18 luni. Durata medie a unei anchete a fost de zece luni (9 luni în 2010).
În 2011, Ombudsmanul a închis 64 de cazuri în care nu a constatat o administrare defectuoasă. O constatare privind inexistenţa unui caz de administrare defectuoasă nu presupune neapărat un rezultat negativ pentru reclamant, care beneficiază de o justificare completă din partea instituţiei în cauză cu privire la acţiunile pe care aceasta le-a întreprins. Reclamantul beneficiază, de asemenea, de o examinare independentă a cazului, efectuată de Ombudsman. Totodată, o astfel de constatare serveşte ca dovadă că instituţia a acţionat în conformitate cu principiile bunei administrări.
Chiar şi atunci când Ombudsmanul nu constată un caz de administrare defectuoasă sau ajunge la concluzia că nu există motive pentru a continua ancheta, acesta poate formula o observaţie suplimentară în cazul în care identifică o oportunitate de a îmbunătăţi calitatea administrării instituţiei. O observaţie suplimentară nu ar trebui să fie înţeleasă ca implicând o critică a instituţiei în cauză. Scopul acesteia este mai degrabă de a consilia instituţia cu privire la modul în care poate îmbunătăţi o anumită practică pentru a spori calitatea serviciilor pe care le oferă cetăţenilor. În 2011, Ombudsmanul a formulat observaţii suplimentare în 39 de cazuri.
În cursul anului 2011, în 84 de cazuri instituţia fie a soluţionat problema, fie s-a ajuns la o soluţie amiabilă. Cooperarea dintre instituţiile UE este esenţială pentru obţinerea unor asemenea rezultate, contribuind la consolidarea relaţiilor dintre instituţii şi cetăţeni şi oferind posibilitatea de a evita litigii costisitoare şi îndelungate.
În cazul în care o soluţie amiabilă nu este posibilă, Ombudsmanul fie închide cazul cu un comentariu critic adresată instituţiei în cauză, fie elaborează un proiect de recomandare. În mod normal, Ombudsmanul formulează un comentariu critic în cazul în care (a) instituţia implicată se află în imposibilitatea de a elimina cazul de administrare defectuoasă, (b) administrarea defectuoasă pare să nu aibă implicaţii generale şi (c) nicio acţiune de monitorizare din partea Ombudsmanului nu pare necesară. Ombudsmanul formulează, de asemenea, un comentariu critic în cazul în care consideră că un proiect de recomandare nu ar fi util, în cazul în care instituţia nu acceptă un proiect de recomandare sau în cazul în care acesta nu consideră că este necesar să se prezinte un raport special Parlamentului European.
Un comentariu critic confirmă reclamantului că plângerea sa este justificată. Aceasta indică, de asemenea, instituţiei în cauză administrarea defectuoasă, astfel încât aceasta să poată evita acţiuni similare în viitor.
În cazul în care o instituţie are posibilitatea de a elimina administrarea defectuoasă sau în cazul în care administrarea defectuoasă este deosebit de gravă sau are implicaţii generale, Ombudsmanul adresează, în mod normal, instituţiei respective un proiect de recomandare. În conformitate cu articolul 3 alineatul (6) din Statutul Ombudsmanului, instituţia trebuie să trimită un aviz detaliat în termen de trei luni.
În cursul anului 2011, Ombudsmanul a emis 25 de proiecte de recomandări. Ombudsmanul a închis în cursul anului 13 cazuri în care o instituţie a acceptat un proiect de recomandare, fie integral, fie parţial. Ombudsmanul a închis opt cazuri cu comentarii critice.
În cazul în care o instituţie nu răspunde în mod satisfăcător unui proiect de recomandare, Ombudsmanul poate trimite Parlamentului European un raport special. Raportul special poate include recomandări. Un raport special adresat Parlamentului European este ultima măsură pe care Ombudsmanul o poate lua în tratarea cazului. În 2011, Ombudsmanul nu a transmis niciun raport special Parlamentului.
Principalele chestiuni care au făcut obiectul anchetelor în 2011 au fost:
- transparenţa, accesul public şi datele cu caracter personal;
- Comisia ca gardian al tratatelor;
- atribuirea de subvenţii şi de contracte de achiziţii;
- executarea contractelor;
- administrarea şi Statutul funcţionarilor;
- concursurile şi procedurile de selecţie.
Ombudsmanul European cooperează îndeaproape cu omologii săi din statele membre. Această cooperare se desfăşoară în cadrul Reţelei Europene a Ombudsmanilor, care cuprinde peste 90 de birouri în 32 de ţări europene. Aceasta include ombudsmani naţionali şi regionali şi organisme similare din statele membre ale Uniunii Europene, ţările candidate la aderarea la UE şi alte ţări din Spaţiul Economic European şi / sau din spaţiul Schengen, precum şi Ombudsmanul European şi Comisia pentru petiţii a Parlamentului European.
Reţeaua organizează anual seminarii pentru ombudsmanii naţionali şi regionali. Ombudsmanul European şi ombudsmanul Danemarcei au organizat în comun cel de al optulea Seminar naţional al reţelei, pe tema „Law, politics, and ombudsmen in the Lisbon era”. Acesta a avut loc la Copenhaga, în perioada 20-22 octombrie 2011. Comisia pentru petiţii a fost reprezentată de dna Margrete Auken (Verts/ALE).
REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE
|
Data adoptării |
19.9.2012 |
|
|
|
|
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
19 0 1 |
|||
|
Membri titulari prezenţi la votul final |
Sonia Alfano, Margrete Auken, Elena Băsescu, Victor Boştinaru, Michael Cashman, Ágnes Hankiss, Roger Helmer, Peter Jahr, Lena Kolarska-Bobińska, Miguel Angel Martínez Martínez, Erminia Mazzoni, Judith A. Merkies, Chrysoula Paliadeli, Nikolaos Salavrakos, Jarosław Leszek Wałęsa, Rainer Wieland |
||||
|
Membri supleanţi prezenţi la votul final |
Agustín Díaz de Mera García Consuegra, Phil Prendergast, Angelika Werthmann |
||||
|
Membri supleanţi (articolul 187 alineatul (2)) prezenţi la votul final |
Elisabeth Köstinger |
||||