RAPORT referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (reformare)

15.10.2012 - (COM(2010)0748 – C7‑0433/2010 – 2010/0383(COD)) - ***I

Comisia pentru afaceri juridice
Raportor pentru aviz: Tadeusz Zwiefka
(Reformare – articolul 87 din Regulamentul de procedură)

PROIECT DE REZOLUŢIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (reformare)

(COM(2010)0748 – C7‑0433/2010 – 2010/0383(COD))

(Procedura legislativă ordinară - reformare)

Parlamentul European,

–   având în vedere propunerea Comisie prezentată Parlamentului și Consiliului (COM(2010)0748) și evaluarea de impact realizată de Comisie (SEC(2010)1547),

–   având în vedere articolul 294 alineatul (2), articolul 67 alineatul (4) și articolul 81 alineatul (2) literele (a), (c) și (e) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0433/2010),

–   având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–   având în vedere avizul motivat prezentat de către Senatul Țărilor de Jos și de Camera Inferioară a Parlamentului Țărilor de Jos în cadrul Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, în care se susține că proiectul de act legislativ nu respectă principiul subsidiarității,

–   având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 5 mai 2011[1],

–   având în vedere Acordul interinstituțional din 28 noiembrie 2001 privind utilizarea mai structurată a tehnicii de reformare a actelor legislative[2],

–   având în vedere angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din X, de a aproba poziția Parlamentului, în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–   având în vedere articolele 87 și 55 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A7-0320/2012),

A. întrucât grupul de lucru consultativ al serviciilor juridice ale Parlamentului European, Consiliului și Comisiei consideră că propunerea în cauză nu conține nicio modificare de fond în afara celor care au fost identificate ca atare în propunere și întrucât, în ceea ce privește codificarea dispozițiilor neschimbate din actele precedente cu respectivele modificări, propunerea se limitează la o simplă codificare a actelor existente, fără modificări de fond ale acestora,

1.  adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare, modificată pentru a ține seama de recomandările grupului de lucru consultativ al serviciilor juridice ale Parlamentului European, Consiliului și Comisiei;

2.  solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

Amendamentul 1

AMENDAMENTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN^[3]*

la propunerea Comisiei

---------------------------------------------------------

REGULAMENTUL (UE) NR. .../2012AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din

privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială(Reformare)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 67 alineatul (4) și articolul 81 alineatul (2) literele (a), (c) și (e),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European[4],

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară[5],

întrucât:

(1)         La 21 aprilie 2009 Comisia a adoptat un raport[6] privind aplicarea Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială[7]▌. Raportul concluziona că, în general, aplicarea regulamentului este satisfăcătoare, dar că este de dorit să se îmbunătățească punerea în practică a anumitor dispoziții ale acestuia, să se faciliteze și mai mult libera circulație a hotărârilor și să se îmbunătățească în continuare accesul la justiție. Întrucât trebuie să se aducă o serie de modificări regulamentului, acesta ar trebui reformat, din motive de claritate.

(1a)  În cadrul reuniunii sale de la Bruxelles din 10-11 decembrie 2009, Consiliul European a adoptat un nou program multianual intitulat „Programul de la Stockholm – o Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora”[8](denumit în continuare „Programul”). În Program, Consiliul European considera că procesul de eliminare a tuturor măsurilor intermediare (procedura de exequatur) ar trebui să continue în cursul perioadei acoperite de Programul de la Stockholm. Totodată, eliminarea procedurii de exequatur ar trebui să fie însoțită de o serie de garanții.

(2)         Uniunea și-a stabilit ca obiectiv să mențină și să dezvolte un spațiu de libertate, securitate și justiție, care să faciliteze, printre altele, accesul la justiție, în special prin intermediul principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare și extrajudiciare în materie civilă. Pentru instituirea progresivă a unui astfel de spațiu, Uniunea trebuie să adopte ▌ măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie civilă cu implicații transfrontaliere, în special atunci când sunt necesare pentru funcționarea corespunzătoare a pieței interne.

(3)         Anumite disparități între normele interne care reglementează competența judiciară și recunoașterea hotărârilor împiedică buna funcționare a pieței interne. Adoptarea de dispoziții care să unifice normele referitoare la conflictele de competență în materie civilă și comercială și care să asigure recunoașterea și executarea rapidă și simplă a hotărârilor pronunțate într-un stat membru este indispensabilă.

(4)  Aceste dispoziții intră sub incidența cooperării judiciare în materie civilă în sensul articolului 81 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(5)         Pentru atingerea obiectivului liberei circulații a hotărârilor în materie civilă și comercială este necesar și oportun ca normele care reglementează competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor să fie reglementate de un instrument juridic al Uniunii cu caracter imperativ și de aplicare directă.

▌           (mutat la considerentul 27a)

(7)         La 27 septembrie 1968, statele membre ale Comunităților Europene de la momentul respectiv, în temeiul articolului 293 a patra liniuță din Tratatul de instituire a Comunității Europene, au încheiat Convenția de la Bruxelles privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, care a fost modificată ulterior prin convențiile de aderare a noilor state membre la convenția în cauză (denumită în continuare „Convenția de la Bruxelles din 1968”)[9]. La 16 septembrie 1988, statele membre ale Comunităților Europene de la momentul respectiv și anumite state AELS au încheiat Convenția de la Lugano privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (denumită în continuare „Convenția de la Lugano din 1988”)[10], convenție paralelă cu Convenția de la Bruxelles din 1968. Convenția de la Lugano din 1988 a devenit aplicabilă în cazul Poloniei la 1 februarie 2000.

(8)  La 22 decembrie 2000, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 44/2001▌ care a înlocuit Convenția de la Bruxelles din 1968 în ceea ce privește teritoriile statelor membre ce intră sub incidența Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene între toate statele membre, cu excepția Danemarcei. Prin Decizia 2006/325/CE a Consiliului[11], ▌Uniunea a încheiat un acord cu Danemarca care asigură aplicarea în Danemarca a dispozițiilor Regulamentului nr. 44/2001. Convenția de la Lugano din 1988 a fost revizuită prin Convenția ▌privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială[12], încheiată la 30 octombrie 2007 la Lugano între Uniune, Danemarca, Islanda, Norvegia și Elveția (denumită în continuare „Convenția de la Lugano din 2007”). ▌

(8a)       Convenția de la Bruxelles din 1968 continuă să se aplice teritoriilor statelor membre care intră în domeniul de aplicare teritorială a acestei convenții și care sunt excluse din prezentul regulament în temeiul articolului 355 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. (fostul considerent 30)

▌

(10)  Domeniul de aplicare al prezentului regulament ar trebui să includă toate aspectele importante de drept civil și comercial, cu excepția anumitor aspecte bine definite, în special a obligațiilor de întreținere, care ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament în urma adoptării Regulamentului (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere[13] ▌.

(10a)     În sensul prezentului regulament, instanțele din statele membre ar trebui să cuprindă instanțele comune mai multor state membre, precum Curtea de Justiție din Benelux, atunci când își exercită competența judiciară asupra unor aspecte care intră sub incidența domeniului de aplicare al prezentului regulament. Prin urmare, hotărârile judecătorești pronunțate de aceste instanțe sau tribunale ar trebui să fie recunoscute și puse în executare în conformitate cu prezentul regulament.

(11)       Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice arbitrajului ▌. Niciuna dintre dispozițiile prezentului regulament nu ar trebui să împiedice o instanță dintr-un stat membru, atunci când este sesizată în legătură cu o cauză referitoare la care părțile au încheiat o convenție de arbitraj, să recomande părților să urmeze procedura arbitrală sau să suspende ori să anuleze procedurile și să analizeze dacă o convenție de arbitraj este nulă și neavenită, inoperantă sau imposibil de aplicat, în conformitate cu legislația națională.

(11a)  O hotărâre pronunțată de o instanță a unui stat membru pentru a stabili dacă o convenție de arbitraj este nulă și neavenită, inoperantă sau imposibil de aplicat nu ar trebui să intre sub incidența normelor privind recunoașterea și executarea prevăzute în prezentul regulament, indiferent dacă instanța s-a pronunțat asupra acestei chestiuni pe cale principală sau pe cale incidentală.

(11b)     Pe de altă parte, în cazul în care o instanță, exercitându-și competența în temeiul prezentului regulament sau în temeiul legislației naționale, a stabilit că o convenție de arbitraj este nulă și neavenită, inoperantă sau imposibil de aplicat, acest lucru nu ar trebui să împiedice recunoașterea sau, după caz, executarea, hotărârii pe fond a instanței în cauză, în conformitate cu prezentul regulament. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere competenței instanțelor din statele membre de a hotărî cu privire la recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale, în conformitate cu Convenția pentru recunoașterea si executarea sentințelor arbitrale străine, semnată la New York la 10 iunie 1958 (denumită în continuare „Convenția de la New York din 1958”), care are precedență față de prezentul regulament.

(11c)  Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice în cazul acțiunilor sau procedurilor auxiliare privind, în special, înființarea unui tribunal arbitral, competențele arbitrilor, desfășurarea unei proceduri de arbitraj sau orice alte aspecte aferente unei astfel de proceduri, și nici în cazul acțiunilor sau hotărârilor privind anularea, revizuirea, căile de atac, recunoașterea executarea unei sentințe arbitrale.

(11d)     Trebuie să existe o legătură între procedurile cărora li se aplică prezentul regulament și teritoriul statelor membre. În consecință, în principiu, ar trebui să se aplice normele comune privind competența judiciară, atunci când pârâtul are domiciliul pe teritoriul unui stat membru.

(11e)     Un pârât care nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru ar trebui, în general, să intre sub incidența normelor naționale de competență judiciară aplicabile pe teritoriul statului membru unde se află instanța sesizată.

(11f)      Cu toate acestea, pentru a asigura protecția consumatorilor și a angajaților, pentru a proteja competența instanțelor statelor membre în situații în care acestea dețin competență judiciară exclusivă și pentru a respecta autonomia părților, anumite norme de competență judiciară din prezentul regulament ar trebui să se aplice indiferent de domiciliul pârâtului.

(12)  Normele de competență ar trebui să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului și, astfel, ar trebui să fie întotdeauna disponibilă, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt factor de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenței normelor comune și a evitării conflictelor de competență.

(13)       În afară de instanța domiciliului pârâtului, ar trebui să existe și alte instanțe autorizate în temeiul unei legături strânse între instanță și acțiune sau în scopul bunei administrări a justiției. Existența unei legături strânse ar trebui să asigure securitatea juridică, evitându-se posibilitatea de a introduce o acțiune împotriva pârâtului în fața unei instanțe dintr-un stat membru care nu era previzibilă în mod rezonabil de către acesta. Acest lucru este important în special în litigiile privind obligații necontractuale care rezultă din încălcări ale intimității și ale drepturilor legate de personalitatea sa, inclusiv privind calomnia.

(13a)  Proprietarii de obiecte culturale, astfel cum sunt definite la articolul 1 alineatul (1) din Directiva Consiliului 93/7/CEE din 15 martie 1993 privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru[14] ar trebui să poată iniția, în temeiul prezentului regulament, procedurile civile de recuperare a unui bun cultural, pe baza dreptului de proprietate, în fața uneia dintre instanțele din locul în care se află bunul cultural la momentul sesizării instanței. Aceste proceduri nu ar trebui să aducă atingere procedurilor inițiate în temeiul Directivei 93/7/CEE.

(14)       În cazul contractelor de asigurare, a contractelor încheiate cu consumatorii și a contractelor de muncă, partea defavorizată ar trebui să fie protejată prin norme de competență mai favorabile intereselor sale decât normele general aplicabile.

(15)       Autonomia părților la un contract, altul decât un contract de asigurare, un contract încheiat cu consumatorii sau un contract de muncă în cazul căruia este permisă numai o autonomie limitată de stabilire a instanței competente, ar trebui să fie respectată, sub rezerva temeiurilor de competență exclusive ale instanțelor prevăzute în prezentul regulament.

(15a)  În cazul în care există dubii cu privire la situația în care o convenție de alegere a instanței în favoarea unei instanțe sau a unor instanțe dintr-un stat membru este nulă și neavenită pe fond, chestiunea ar trebui să fie decisă în conformitate cu legislația statului membru în care se află instanța sau instanțele desemnate în convenție. Referirea la legislația statului membru în care se află instanța sau instanțele desemnate ar trebui să includă normele privind conflictul de legi aplicabile în statul respectiv.

▌

(18)       În interesul administrării armonioase a justiției, este necesar să se reducă la minimum posibilitatea apariției procedurilor concurente și să se evite pronunțarea în două state membre a unor hotărâri ireconciliabile. Ar trebui să fie prevăzut un mecanism clar și eficace de rezolvare a cazurilor de litispendență și de conexitate, precum și de înlăturare a problemelor care decurg în urma divergențelor interne referitoare la determinarea datei la care se consideră că o cauză este pendinte. În sensul prezentului regulament, este necesar ca data în cauză să fie definită în mod independent.

(19)  Cu toate acestea, pentru a ameliora eficacitatea acordurilor exclusive de alegere a forului ▌ și pentru a evita tacticile abuzive în cadrul proceselor, este necesar să se prevadă o excepție de la mecanismul general de litispendență, pentru a se putea rezolva în mod satisfăcător o anumită situație în care pot apărea proceduri concurente. O astfel de situație se regăsește atunci când o instanță nedesemnată într-un acord exclusiv de alegere a forului a fost sesizată în legătură cu o procedură, iar instanța desemnată este sesizată ulterior în legătură cu o procedură având același obiect și aceeași cauză, între aceleași părți. În această situație, prima instanță sesizată va trebui să își suspende procedura de îndată ce a fost sesizată instanța desemnată și până la momentul în care această din urmă instanță declară că nu este competentă în temeiul acordului exclusiv de alegere a forului. Această dispoziție are scopul de a asigura faptul că, într-o astfel de situație, instanța desemnată are prioritate pentru a se pronunța asupra valabilității acordului și asupra măsurii în care acordul se aplică în cazul litigiului pendinte în fața sa. Instanța desemnată ar trebui să își poată continua deliberările indiferent dacă instanța care nu a fost desemnată a decis deja să suspende procedura sau nu.

(19a)     Norma prevăzută la considerentul 19 nu ar trebui să se aplice în situația în care părțile au încheiat acorduri exclusive de alegere a forului care intră în contradicție sau dacă o instanță desemnată într-un astfel de acord a fost sesizată mai întâi. În astfel de cazuri, ar trebui să se aplice dispoziția generală de litispendență din prezentul regulament.

▌

(21)       Prezentul regulament ar trebui să prevadă un mecanism flexibil care să le permită instanțelor din statele membre să țină seama de acțiunile pendinte în fața instanțelor din state terțe, având în vedere în special eventualitatea ca o hotărâre pronunțată într-un stat terț să poată fi recunoscută și executată într-un anumit stat membru, în temeiul legislației statului membru respectiv și administrarea corespunzătoare a justiției ▌.

(21a)     La momentul luării în considerare a bunei administrări a justiției, în condițiile prevăzute la considerentul 21, instanța statului membru în cauză ar trebui să evalueze toate circumstanțele cazului respectiv. Acestea ar putea include legăturile dintre faptele cazului, părți și țara terță în cauză, etapa la care a ajuns procedura în țara terță în momentul inițierii procedurii în fața instanței din statul membru și dacă se preconizează sau nu că instanța din țara terță va pronunța sau nu o hotărâre într-un interval de timp rezonabil.

(21b)     În cadrul acestei evaluări s-ar putea, de asemenea, analiza dacă instanța din țara terță are competență exclusivă în cazul specific în circumstanțe în care o instanță a unui stat membru ar avea competență exclusivă.

(22)  ▌Noțiunea de măsuri provizorii, inclusiv a celor de conservare ▌, ar trebui să includă, de exemplu, hotărârile de conservare care vizează obținerea de informații sau conservarea probelor ▌ menționate la articolele 6 și 7 din Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală[15]. Acestea nu ar trebui să includă măsurile care nu sunt de conservare, ca de exemplu măsurile prin care se decide audierea unui martor ▌. Această dispoziție nu ar trebui să aducă atingere aplicării Regulamentului (CE) 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială[16].

(23)       Încrederea reciprocă în administrarea justiției în Uniune justifică principiul potrivit căruia hotărârile pronunțate într-un stat membru ar trebui recunoscute, fără să fie necesare proceduri speciale. În plus, obiectivul diminuării duratei și costurilor litigiilor transfrontaliere justifică eliminarea hotărârii de încuviințare a executării înainte de executarea unei hotărâri în statul membru solicitat. Drept urmare, o hotărâre pronunțată de instanțele unui stat membru ar trebui tratată ▌ ca și cum ar fi fost pronunțată în statul membru în care se invocă recunoașterea sau în care trebuie să fie executată. ▌

(23a)     În sensul liberei circulații a hotărârilor, o hotărâre pronunțată într-un stat membru ar trebui să fie recunoscută și executată în alt stat membru chiar dacă este pronunțată împotriva unei persoane care nu are domiciliul într-un stat membru.

(23b)  În cazul în care o hotărâre conține o măsură sau un ordin care nu este cunoscut în dreptul statului membru solicitat, măsura sau ordinul în cauză, inclusiv orice drept indicat în aceasta/acesta, se adaptează, în măsura posibilului, la una (unul) cunoscut(ă) în dreptul statului membru în cauză, căreia (căruia) îi sunt asociate efecte echivalente și care urmărește obiective similare. Fiecare stat membru ar trebui să stabilească cine și cum va realiza adaptarea.

(23c)     Executarea directă în statul membru solicitat a unei hotărâri pronunțate într-un alt stat membru fără o hotărâre de încuviințare a executării nu ar trebui să pună în pericol respectarea drepturilor apărării. Prin urmare, persoana împotriva căreia se solicită executarea ar trebui să poată solicita refuzarea recunoașterii și/sau a executării unei hotărâri, în cazul în care consideră că se aplică unul dintre motivele de nerecunoaștere. Printre acestea se numără motivul potrivit căruia persoana în cauză nu a avut posibilitatea de a se apăra, în situația în care hotărârea s-a pronunțat în lipsă, într-o acțiune civilă asociată unei proceduri penale. În această categorie ar trebui incluse și motivele care ar putea fi invocate în baza unui acord între statul membru solicitat și o țară terță, încheiat în temeiul articolului 59 din Convenția de la Bruxelles din 1968.

(23d)  O parte care contestă executarea unei hotărâri pronunțate într-un alt stat membru ar trebui, pe cât posibil, în conformitate cu sistemul juridic al statului membru solicitat, să poată invoca, în aceeași procedură, pe lângă motivele de refuz prevăzute în prezentul regulament, motivele de refuz disponibile în temeiul legislației naționale, în termenele prevăzute în legislația națională respectivă.

(23e)     Cu toate acestea, recunoașterea unei hotărâri ar trebui să fie refuzată numai dacă există unul sau mai multe dintre motivele prevăzute de prezentul regulament.

(23f)      Până la contestarea executării unei hotărâri, instanțele din statul membru solicitat ar trebui să poată, pe parcursul întregii proceduri referitoare la o astfel de contestație, inclusiv în timpul exercitării căilor de atac, să permită continuarea executării, cu condiția limitării executării sau a constituirii unei garanții.

(23g)     Pentru a informa persoana împotriva căreia se solicită executarea, cu privire la executarea unei hotărâri pronunțate într-un alt stat membru, certificatul prevăzut în prezentul regulament, însoțit, dacă este necesar, de hotărâre, ar trebui notificat persoanei respective, într-un termen rezonabil înaintea primei măsuri de executare. În acest context, prima măsură de executare ar trebui să însemne prima măsură de executare după această notificare.

▌

(25)       ▌Ar trebui asigurată libera circulație a acestor măsuri provizorii, inclusiv a măsurilor de conservare în temeiul prezentului regulament, atunci când sunt dispuse de o instanță competentă în fond. Cu toate acestea, măsurile provizorii, inclusiv cele de conservare, dispuse de o astfel de instanță fără citarea pârâtului nu ar trebui să fie recunoscute și executate în temeiul prezentului regulament, cu excepția cazului în care hotărârea ce conține măsura îi este notificată pârâtului înainte de executare. Acest lucru nu ar trebui să împiedice recunoașterea și executarea acestor măsuri în temeiul legislației naționale. Atunci când măsurile provizorii, inclusiv cele de conservare, sunt dispuse de o instanță dintr-un stat membru care nu este competentă în fond, efectul acestor măsuri ar trebui limitat la teritoriul statului membru respectiv, în temeiul prezentului regulament. ▌

(26)       Trebuie asigurată continuitatea între Convenția de la Bruxelles din 1968, Regulamentul (CE) nr. 44/2001 și prezentul regulament, fiind necesar să se prevadă unele dispoziții tranzitorii în acest sens. Aceeași necesitate a continuității este garantată cu privire la interpretarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a Convenției de la Bruxelles din 1968 și a regulamentelor de înlocuire a acesteia ▌.

(26a)  Respectarea angajamentelor internaționale pe care statele membre și le-au asumat impune ca prezentul regulament să nu aducă atingere convențiilor la care statele membre sunt parte și care reglementează anumite materii. (fostul considerent 32)

(26b)     Fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre în temeiul tratatelor, prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere aplicării convențiilor și acordurilor bilaterale dintre o țară terță și un stat membru încheiate înainte de data intrării în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 44/2001 și care privesc aspecte reglementate de prezentul regulament.

(26c)     Pentru a asigura actualizarea certificatelor care urmează a fi utilizate în legătură cu recunoașterea sau executarea hotărârilor, a actelor autentice și a tranzacțiilor judiciare în temeiul prezentului regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea anexelor I și II la prezentul regulament. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(27)  Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special principiul dreptului la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, garantate la articolul 47 din cartă.

(27a)     Dat fiind că obiectivul prezentului regulament nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum se prevede la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(28)  Regatul Unit și Irlanda, în conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei ▌, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene de la momentul respectiv, au participat la adoptarea și aplicarea Regulamentului (CE) nr. 44/2001. În conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Regatul Unit și Irlanda și-au comunicat dorința de a participa la adoptarea și aplicarea prezentului regulament ▌.

(29)       În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, care ▌nu i se adresează și nu i se aplică, fără a aduce atingere posibilității aplicării de către Danemarca a modificărilor la Regulamentul (CE) nr. 44/2001 în temeiul articolului 3 al Acordului dintre Comunitatea Europeană și Regatul Danemarcei privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială[17], încheiat la 19 octombrie 2005.

▌

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

Articolul 1

(1)         Prezentul regulament se aplică în materie civilă și comercială, indiferent de natura instanței. El nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici răspunderii statului pentru actele sau omisiunile sale în exercitarea autorității publice („acta jure imperii”).

(2)         Prezentul regulament nu se aplică pentru:

(a)    starea și capacitatea persoanelor fizice, regimurile matrimoniale sau legăturile considerate prin legea aplicabilă acestora ca având efecte comparabile căsătoriei;

(b)    falimente, proceduri privind lichidarea societăților insolvabile sau a altor persoane juridice, acorduri amiabile, concordate sau proceduri similare;

(c)  securitate socială;

(d)    arbitraj ▌;

(e)    obligațiile de întreținere care decurg dintr-o relație de familie, de rudenie, de căsătorie sau de alianță;

(f)     testamente și succesiuni, inclusiv obligații de întreținere rezultate ca urmare a unui deces.

▌

Articolul 2

În sensul prezentului regulament:

(a)         „hotărâre” înseamnă o hotărâre pronunțată de o instanță sau de un tribunal dintr-un stat membru, indiferent de denumirea acesteia, cum ar fi decizie, sentință, ordonanță sau mandat de executare, precum și o decizie privind stabilirea de către un grefier a cheltuielilor de judecată.

În sensul capitolului III, noțiunea de „hotărâre” include măsurile provizorii și de conservare dispuse de o instanță care, în temeiul prezentului regulament, este competentă să judece cauza pe fond. Noțiunea nu include o măsură provizorie și de conservare dispusă fără citarea pârâtului, cu excepția cazului în care hotărârea a fost notificată pârâtului înaintea executării.

▌

(d)         „tranzacție judiciară” înseamnă o tranzacție care a fost aprobată de o instanță a unui stat membru sau a fost încheiată în fața unei instanțe a unui stat membru în cursul unei proceduri;

(e)         „act autentic” înseamnă un act care a fost întocmit sau înregistrat în mod oficial ca act autentic în statul membru de origine și a cărui autenticitate:

(i)     se referă la semnătura și conținutul actului autentic și

(ii)     a fost stabilită de către o autoritate publică sau orice altă autoritate abilitată să facă acest lucru;

(f)  „stat membru de origine” înseamnă statul membru în care a fost pronunțată hotărârea, a fost aprobată ori încheiată tranzacția judiciară sau a fost întocmit sau înregistrat în mod oficial actul autentic, după caz;

(g)         „stat membru solicitat” înseamnă statul membru în care se invocă recunoașterea hotărârii sau, după caz, în care se solicită executarea hotărârii, a tranzacției judiciare sau a actului autentic;

(h)         „instanța de origine” înseamnă instanța care a pronunțat hotărârea a cărei recunoaștere se invocă și/sau a cărei executare se solicită.

Articolul 2a

În sensul prezentului regulament, noțiunea de „instanță” include următoarele autorități în măsura în care acestea au competență judiciară în materiile ce intră sub incidența prezentului regulament:

(a)         în Ungaria, în procedurile simplificate privind ordinele de plată (fizetési meghagyásos eljárás), notarul (közjegyző),

(b)         în Suedia, în procedurile simplificate privind ordinele de plată (betalningsföreläggande) și asistența (handräckning), autoritatea de executare silită (kronofogdemyndigheten).

CAPITOLUL II

COMPETENȚA

Secțiunea 1

Dispoziții generale

Articolul 3

(1)         Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză.

(2)         Persoanele care nu au naționalitatea statului membru pe teritoriul căruia au domiciliul sunt supuse normelor de competență aplicabile cetățenilor statului în cauză.

Articolul 4

(1)         Persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru pot fi acționate în justiție în fața instanțelor unui alt stat membru numai în temeiul normelor enunțate în secțiunile 2-7 din prezentul capitol.

(2)  În special, normele de competență națională comunicate de către statele membre Comisiei, în conformitate cu articolul 88 alineatul (1) litera (a), nu pot fi invocate împotriva persoanelor menționate la alineatul (1).

Articolul 4a

(1)         Dacă pârâtul nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, competența instanțelor este determinată, în fiecare stat membru, de legislația statului membru în cauză, sub rezerva aplicării dispozițiilor articolului 16 alineatul (1), ale articolului 19 alineatul (2) și ale articolelor 22 și 23.

(2)         Împotriva unui astfel de pârât, orice persoană, indiferent de naționalitate, care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, poate să invoce normele de competență națională în vigoare în statul membru în cauză și, în special, cele comunicate de către statele membre Comisei, în conformitate cu articolul 88 alineatul (1) litera (a), în aceeași manieră ca și cetățenii statului membru în cauză.

Secțiunea 2Competențe speciale

Articolul 5

O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru:

1.          (a)    în materie contractuală, înaintea instanțelor de la locul de executare a obligației în cauză;

(b)    în sensul aplicării prezentei dispoziții și în absența vreunei convenții contrare, locul de executare a obligației în cauză este:

– în cazul vânzării de mărfuri, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie livrate mărfurile;

– în cazul prestării de servicii, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie prestate serviciile;

(c)    în cazul în care nu se aplică litera (b), se aplică litera (a);

2.  în materie delictuală și cvasidelictuală, înaintea instanțelor de la locul unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă;

▌

4.          în cazul unei acțiuni civile în despăgubiri sau în restituire născută în temeiul săvârșirii unei infracțiuni, înaintea instanței sesizate cu privire la acțiunea respectivă, în măsura în care, conform legislației interne, instanța în cauză este competentă ▌ în materia acțiunii civile;

4a.        în cazul unei acțiuni civile, bazate pe dreptul de proprietate, în recuperarea unui bun cultural, astfel cum este definit la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 93/7/CEE, inițiată de către persoana care își revendică dreptul de a recupera acest bun, la instanțele din locul în care se află bunul cultural la momentul sesizării instanței;

5.          în privința unei contestații privind exploatarea unei sucursale, agenții sau a unei alte unități, înaintea instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză;

6.  în cazul unei acțiuni îndreptate împotriva unui fondator, administrator de active sau beneficiar al unui trust constituit fie în temeiul statutului, fie în scris sau printr-o convenție verbală, confirmată în scris, înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia trustul în cauză își are sediul;

7.          în privința unui litigiu referitor la plata unei remunerații pretinse pentru salvarea sau asistența de care a beneficiat o încărcătură sau o marfă, înaintea instanței pe a cărei rază teritorială se află respectiva încărcătură sau marfă, care:

(a)    a fost sechestrată în vederea obținerii unei astfel de plăți sau

(b)    ar fi putut fi sechestrată, însă o cauțiune sau o altă garanție a fost depusă.

Această dispoziție se aplică numai în cazul în care se pretinde că pârâtul are sau a avut un drept asupra încărcăturii sau mărfii în momentul operațiunii de salvare sau de asistență.

Articolul 6

O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru mai poate fi acționată în justiție:

1.  atunci când ▌ există mai mulți pârâți, în instanța de la domiciliul oricăruia dintre aceștia, cu condiția ca între cereri să existe o legătură atât de strânsă încât să fie oportună examinarea și judecarea lor în același timp pentru a se evita riscul pronunțării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a cauzelor;

2.          ca parte terță într-o cerere de chemare în garanție sau de intervenție, sau în orice cerere care implică părți terțe, în fața instanței sesizate cu cererea principală, dacă aceasta nu a fost introdusă decât în scopul de a nu mai fi de competența instanței în cauză;

3.          în cazul unei cereri reconvenționale rezultate în urma aceluiași contract sau fapt pe care s-a bazat cererea principală, în fața instanței sesizate prin cererea principală;

4.          în materie contractuală, dacă acțiunea poate fi conexată unei acțiuni în materie de drepturi reale imobiliare îndreptate împotriva aceluiași pârât, în fața instanței din statul membru pe teritoriul căruia este situat imobilul.

Articolul 7

În cazul în care, în temeiul prezentului regulament, o instanță dintr-un stat membru este competentă în soluționarea unor acțiuni în răspundere pentru utilizarea sau exploatarea unei nave, instanța în cauză sau orice altă instanță care îi este substituită în acest scop prin legislația internă a statului membru în cauză are, de asemenea, competență cu privire la cererile referitoare la limitarea acestei răspunderi.

Secțiunea 3

Competența judiciară în materie de asigurări

Articolul 8

În materie de asigurări, competența este determinată de prezenta secțiune, fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 4a și articolului 5 punctul 5.

Articolul 9

(1)         Un asigurător care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționat în justiție:

(a)    în fața instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia are domiciliul sau

(b)    în alt stat membru, în cazul acțiunilor introduse de către deținătorul poliței de asigurare, de către asigurat sau de către un beneficiar, în fața instanțelor de la locul unde este domiciliat reclamantul sau

(c)    dacă este coasigurător, în fața instanțelor dintr-un stat membru, sesizate în legătură cu acțiunea introdusă împotriva asigurătorului principal.

(2)         Atunci când un asigurător care nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru însă deține o sucursală, agenție sau altă unitate pe teritoriul unuia dintre statele membre, în cazul litigiilor privind exploatarea sucursalei, agenției sau unității, acesta este considerat ca având domiciliul pe teritoriul statului membru respectiv.

Articolul 10

În cazul asigurării de răspundere civilă sau al asigurării de bunuri imobiliare, asigurătorul mai poate fi acționat în justiție și în fața instanțelor de la locul unde s-a produs fapta prejudiciabilă. Același lucru este aplicabil și în cazul în care bunurile mobile și imobile sunt acoperite de aceeași poliță de asigurare, ambele categorii fiind afectate în mod negativ de același eveniment neprevăzut.

Articolul 11

(1)         În cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul poate, de asemenea, dacă legea instanței permite acest lucru, să fie introdus în cauză în fața instanței la care persoana vătămată a introdus acțiunea împotriva asiguratului.

(2)         Dispozițiile articolelor 8, 9 și 10 se aplică în cazul acțiunii directe introduse de persoana vătămată împotriva asigurătorului, în situația în care sunt permise asemenea acțiuni directe.

(3)         Dacă legea privind astfel de acțiuni directe prevede posibilitatea introducerii în cauză a deținătorului poliței de asigurare sau a asiguratului, aceeași instanță este competentă asupra acestora.

Articolul 12

(1)         Fără a aduce atingere articolului 11 alineatul (3), un asigurător poate intenta o acțiune numai înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat pârâtul, indiferent dacă acesta este deținătorul poliței de asigurare, asiguratul sau beneficiarul.

(2)         Dispozițiile prezentei secțiuni nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconvențională la instanța sesizată cu cererea inițială, în conformitate cu prezenta secțiune.

Articolul 13

De la dispozițiile prezentei secțiuni nu se poate deroga decât prin convenții:

1.          ulterioare nașterii litigiului sau

2.          care permit deținătorului poliței, asiguratului sau unui beneficiar să sesizeze alte instanțe decât cele indicate în cadrul prezentei secțiuni sau

3.  încheiate între un deținător de poliță și un asigurător, ambii având la data încheierii contractului domiciliul sau reședința obișnuită în același stat membru, și care au ca efect atribuirea competenței instanțelor din statul membru în cauză, chiar dacă fapta prejudiciabilă s-a produs peste hotare, cu condiția ca legislația statului membru în cauză să nu interzică astfel de convenții sau

4.          încheiate de deținătorul poliței care nu este domiciliat pe teritoriul unui stat membru, cu excepția cazului în care asigurarea este obligatorie sau privește un imobil situat pe teritoriul unui stat membru sau

5.          care privesc un contract de asigurări, în măsura în care acesta acoperă unul sau mai multe dintre riscurile enumerate la articolul 14.

Articolul 14

Riscurile prevăzute la articolul 13 punctul 5 sunt următoarele:

1.          orice prejudicii produse:

(a)    navelor maritime, instalațiilor din zona de coastă sau din largul mării sau aeronavelor, rezultate în urma evenimentelor asociate utilizării lor în scopuri comerciale;

(b)  mărfurilor aflate în tranzit, altele decât bagajele pasagerilor, atunci când tranzitul este efectuat sau include transportul cu astfel de nave sau aeronave;

2.          orice răspundere, alta decât cea pentru vătămările corporale produse călătorilor sau pentru prejudiciile aduse bagajelor acestora:

(a)    decurgând din utilizarea sau exploatarea navelor, instalațiilor sau aeronavelor menționate la punctul 1 litera (a) în măsura în care, în privința celor din urmă, legislația statului membru în care aeronavele sunt înregistrate nu interzice clauzele atributive de competență în materia asigurării acestor riscuri;

(b)    pentru prejudiciile cauzate de bunuri aflate în tranzit, conform descrierii de la punctul 1 litera (b);

3.          orice pierdere financiară legată de utilizarea sau exploatarea navelor, instalațiilor sau aeronavelor menționate la punctul 1 litera (a), în special pierderile înregistrate în legătură cu mărfurile sau navlosirea;

4.          orice risc sau interes legat de oricare dintre cele menționate la punctele 1-3;

5.          fără a aduce atingere punctelor 1-4, toate „riscurile majore” definite în Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II)[18].

Secțiunea 4

Competența în materia contractelor încheiate de consumatori

Articolul 15

(1)         În ceea ce privește un contract încheiat de o persoană, consumatorul, într-un scop care se poate considera că se situează în afara domeniului său profesional, competența se determină în conformitate cu dispozițiile din prezenta secțiune, fără a se aduce atingere articolului 4a și articolului 5 punctul 5, în cazul în care:

(a)    contractul are ca obiect vânzarea de bunuri mobile corporale în rate egale, fixe și eșalonate sau

(b)    contractul are ca obiect un împrumut rambursabil în rate egale, fixe și eșalonate, sau orice altă formă de credit încheiat în scopul finanțării vânzării de bunuri mobile corporale sau

(c)    în toate celelalte cazuri, contractul a fost încheiat cu o persoană care desfășoară activități comerciale sau profesionale în statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat consumatorul sau, prin orice mijloace, își direcționează activitățile spre acel stat membru sau spre mai multe state, inclusiv statul membru respectiv, iar contractul intră în sfera de acțiune a acestor activități.

(2)  Atunci când un consumator încheie un contract cu o parte care nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, însă deține o sucursală, agenție sau altă unitate pe teritoriul unuia dintre statele membre, se consideră, în cazul litigiilor care privesc activitățile sucursalei, agenției sau întreprinderii, că partea în cauză are domiciliul pe teritoriul statului membru respectiv.

(3)         Prezenta secțiune nu se aplică în cazul contractelor de transport altele decât cele care, pentru un preț forfetar, oferă o combinație între călătorie și cazare.

Articolul 16

(1)         Un consumator poate introduce o acțiune împotriva celeilalte părți la contract fie înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia partea în cauză își are domiciliul, fie, indiferent de domiciliul celeilalte părți, înaintea instanțelor din locul unde consumatorul își are domiciliul.

(2)         Acțiunea poate fi introdusă împotriva consumatorului de către cealaltă parte la contract numai înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia consumatorul își are domiciliul.

(3)  Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconvențională la instanța sesizată cu cererea inițială, în conformitate cu prezenta secțiune.

Articolul 17

De la dispozițiile prezentei secțiuni nu se poate deroga decât prin convenții:

1.          ulterioare nașterii litigiului sau

2.          care permit consumatorului să sesizeze alte instanțe decât cele prevăzute în cadrul prezentei secțiuni sau

3.          încheiate între consumator și cealaltă parte la contract, ambii având la data încheierii contractului domiciliul sau reședința obișnuită în același stat membru, și care au ca efect atribuirea de competență instanțelor din statul respectiv, cu condiția ca aceste convenții să nu fie interzise de legislația statului membru în cauză.

Secțiunea 5

Competența în materia contractelor individuale de muncă

Articolul 18

(1)         În materia contractelor individuale de muncă, competența se determină în conformitate cu dispozițiile din prezenta secțiune, fără a se aduce atingere articolului 4a, articolului 5 punctul 5 și, în cazul unei acțiuni introduse împotriva unui angajator, articolului 6 punctul 1.

(2)         Dacă un angajat încheie un contract individual de muncă cu un angajator care nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, însă are o sucursală, agenție sau altă unitate pe teritoriul unuia dintre statele membre, se consideră, în cazul litigiilor privind exploatarea sucursalei, agenției sau unității, că angajatorul are domiciliul pe teritoriul statului respectiv.

Articolul 19

(1)       Un angajator domiciliat pe teritoriul unui stat membru poate fi acționat în justiție:

(a)    înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat sau

(b)  în alt stat membru:

(i)     înaintea instanțelor de la locul în care sau din care angajatul își desfășoară în mod obișnuit activitatea sau înaintea instanțelor din ultimul loc în care acesta și‑a desfășurat activitatea sau

(ii)   dacă angajatul nu își desfășoară sau nu și-a desfășurat în mod obișnuit activitatea pe teritoriul aceleiași țări, înaintea instanțelor de la locul unde este sau a fost situată întreprinderea care l-a angajat pe acesta.

(2)         Un angajator care nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționat în justiție înaintea unei instanțe dintr-un stat membru, în conformitate cu alineatul (1) litera (b).

Articolul 20

(1)         Acțiunea angajatorului nu poate fi introdusă decât înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia angajatul își are domiciliul.

(2)         Dispozițiile prezentei secțiuni nu aduc atingere dreptului de a introduce o cerere reconvențională la instanța sesizată cu cererea inițială, în conformitate cu prezenta secțiune.

Articolul 21

De la dispozițiile prezentei secțiuni nu se poate deroga decât prin convenții:

1.          ulterioare nașterii litigiului sau

2.          care permit angajatului să sesizeze alte instanțe decât cele indicate în cadrul prezentei secțiuni.

Secțiunea 2Competența exclusivă

Articolul 22

Următoarele instanțe dintr-un stat membru au competență exclusivă, indiferent de domiciliul părților:

1.          în materie de drepturi reale imobiliare sau de închiriere a unor imobile, instanțele din statul membru pe teritoriul căruia este situat imobilul. ▌

Cu toate acestea, în materia închirierii unor imobile în vederea utilizării personale temporare pe o perioadă de cel mult șase luni consecutive, instanțele din statul membru pe teritoriul căruia pârâtul este domiciliat au, de asemenea, competență, cu condiția ca locatarul să fie o persoană fizică și ca proprietarul și locatarul să aibă domiciliul pe teritoriul aceluiași stat membru ▌;

▌

2.          în ceea ce privește valabilitatea constituirii, nulitatea sau dizolvarea societăților sau a persoanelor juridice ori a asociațiilor de persoane fizice sau juridice care au sediul pe teritoriul unui stat membru ori valabilitatea deciziilor organelor acestora, instanțele din statul respectiv. Pentru determinarea sediului, instanța aplică normele sale de drept internațional privat;

3.          în ceea ce privește valabilitatea înregistrărilor în registrele publice, instanțele din statul membru pe teritoriul căruia se păstrează registrul;

4.  în ceea ce privește înregistrarea sau valabilitatea brevetelor, mărcilor, desenelor și modelelor industriale, precum și a altor drepturi similare care necesită depunere sau înregistrare, indiferent dacă aspectul respectiv este invocat pe cale de acțiune sau de excepție ▌, instanțele din statul membru pe teritoriul căruia depunerea sau înregistrarea a fost solicitată, a avut loc sau, în temeiul unui instrument al Uniunii ori al unei convenții internaționale, se consideră că a avut loc.

Fără a aduce atingere competenței pe care Oficiul European de Brevete o are în conformitate cu Convenția privind eliberarea brevetelor europene, semnată la München la 5 octombrie 1973, instanțele din fiecare stat membru au competență exclusivă ▌ în acțiunile privind înregistrarea sau valabilitatea unui brevet european acordat statului membru în cauză;

5.          în ceea ce privește executarea hotărârilor, instanțele din statul membru pe teritoriul căruia a fost sau urmează să fie executată hotărârea.

Secțiunea 7

Prorogarea de competență

Articolul 23

(1)         Dacă prin convenția părților, indiferent de domiciliul acestora, competența în soluționarea litigiului care a survenit sau poate surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanței sau instanțelor dintr-un stat membru, competența revine acelei instanțe sau instanțelor respective, cu excepția cazului în care acordul este nul și neavenit pe fond, în temeiul legislației statului membru respectiv. Această competență este exclusivă, cu excepția unei convenții contrare a părților. Convenția atributivă de competență se încheie:

(a)    în scris sau verbal cu confirmare scrisă sau

(b)    într-o formă conformă cu obiceiurile statornicite între părți sau

(c)  în comerțul internațional, într-o formă conformă cu uzanța cu care părțile sunt sau ar trebui să fie la curent și care, în cadrul acestui tip de comerț, este cunoscută pe larg și respectată cu regularitate de către părțile la contractele de tipul pe care îl implică domeniul comercial respectiv.

(2)         Orice comunicare sub formă electronică care permite consemnarea durabilă a convenției este considerată ca fiind „în scris”.

(3)         Instanța sau instanțele dintr-un stat membru cărora printr-un act constitutiv al unui trust li s-a atribuit competență au competență exclusivă în orice acțiune introdusă împotriva unui fondator, administrator de active sau beneficiar al unui trust dacă în cauză sunt relațiile dintre acele persoane sau drepturile ori obligațiile acestora în cadrul trustului.

(4)         Convențiile atributive de competență, precum și prevederile similare din actele constitutive ale unui trust nu au efect juridic dacă sunt contrare dispozițiilor articolelor 13, 17 sau 21 ori dacă instanțele de la competența cărora acestea derogă au competență exclusivă în temeiul articolului 22.

(4a)  O convenție atributivă de competență care este încorporată într-un contract este considerată o convenție independentă de celelalte clauze ale contractului.

Valabilitatea unei convenții atributive de competență nu poate fi contestată doar pe motivul că respectivul contract nu este valabil.

Articolul 24

(1)         Cu excepția cazurilor în care competența este determinată de alte dispoziții ale prezentului regulament, instanța din statul membru în fața căreia se înfățișează pârâtul este competentă. Această regulă nu se aplică în cazul în care înfățișarea are ca obiect contestarea competenței sau o altă instanță are competență exclusivă în temeiul articolului 22.

(2)         În ceea ce privește aspectele menționate în secțiunile 3, 4 și 5, în cazul în care pârâtul este deținătorul poliței de asigurare, asiguratul, beneficiarul unui contract de asigurare sau partea vătămată, consumatorul sau angajatul, instanța, înainte de declararea competenței în temeiul alineatului (1), se asigură că pârâtul este informat cu privire la dreptul său de a contesta competența și cu privire la consecințele înfățișării sau ale neînfățișării.

▌

Secțiunea 9

Verificarea competenței și admisibilității

Articolul 27

Dacă o instanță dintr-un stat membru este sesizată pe cale principală cu un litigiu în cazul căruia instanțele dintr-un alt stat membru au competență exclusivă în temeiul articolului 22, instanța sesizată se declară, din oficiu, necompetentă.

Articolul 28

(1)         Dacă pârâtul domiciliat pe teritoriul unui stat membru este acționat în justiție înaintea unei instanțe dintr-un alt stat membru și nu se înfățișează în fața acesteia, instanța se declară, din oficiu, necompetentă în cazul în care competența sa nu rezultă din dispozițiile prezentului regulament.

(1a)  Instanța este obligată să suspende acțiunea până când se constată că pârâtul a putut primi actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent în timp util pentru pregătirea apărării sau că au fost întreprinse toate demersurile necesare în acest sens.

(2)         Articolul 19 ▌din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului[19] se aplică în locul ▌ alineatului (1a) de la prezentul articol, dacă actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent a trebuit să fie transmis dintr-un stat membru către un altul, în conformitate cu dispozițiile respectivului regulament.

(3)         În cazul în care nu se aplică ▌ Regulamentul (CE) nr. 1393/2007, se aplică articolul 15 din Convenția de la Haga ▌privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, încheiată la 15 noiembrie 1965, dacă actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent a trebuit să fie transmis în străinătate în conformitate cu dispozițiile acestei convenții.

Secțiunea 10

Litispendență și conexitate

Articolul 29

(1)         Fără a se aduce atingere dispozițiilor de la articolul 32 alineatul (2), în cazul în care cereri având același obiect și aceeași cauză sunt introduse între aceleași părți înaintea unor instanțe din state membre diferite, instanța sesizată ulterior suspendă din oficiu acțiunea până în momentul în care se stabilește competența primei instanțe sesizate.

(2)         În cazurile menționate la alineatul (1), ▌ la cererea unei instanțe sesizate cu privire la litigiu, orice altă instanță sesizată informează fără întârziere prima instanță referitor la data la care a fost sesizată în conformitate cu articolul 33.

(3)         Dacă se stabilește competența primei instanțe sesizate, instanța sesizată ulterior își declină competența în favoarea acesteia.

▌

Articolul 30

(1)         În cazul în care acțiuni conexe sunt pendinte înaintea unor instanțe din state membre diferite, instanța sesizată ulterior poate suspenda judecata.

(2)         Dacă acțiunea înaintea primei instanțe sesizate este pendinte în primă instanță, orice altă instanță sesizată ulterior poate, de asemenea, la cererea uneia dintre părți, să își decline competența, dacă prima instanță sesizată are competență în acțiunea în cauză și dacă legislația internă permite conexarea lor.

(3)         În înțelesul prezentului articol, sunt considerate conexe acele acțiuni care sunt atât de strâns legate între ele încât este oportună instrumentarea și judecarea lor în același timp pentru a se evita riscul pronunțării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a cauzelor.

▌

Articolul 32

(1)         Dacă acțiunile intră în competența exclusivă a mai multor instanțe, orice instanță, alta decât cea care a fost sesizată inițial, își declină competența în favoarea acesteia din urmă.

(2)         Fără a se aduce atingere articolului 24, atunci când este sesizată o instanță dintr-un stat membru căreia o convenție menționată la articolul 23 îi conferă competență exclusivă, orice instanță dintr-un alt stat membru suspendă acțiunea până când instanța sesizată pe baza convenției stabilește că nu este competentă în temeiul convenției.

(2a)       În cazul în care instanța desemnată în convenție și-a stabilit competența în conformitate cu convenția, orice instanță dintr-un alt stat membru își declină competența în favoarea acesteia.

(2b)       Alineatele (2) și (2a) nu se aplică materiilor menționate în secțiunile 3, 4 și 5 în cazul în care reclamantul este deținătorul poliței de asigurare, asiguratul, beneficiarul unui contract de asigurare sau partea vătămată, consumatorul sau angajatul, iar convenția nu este valabilă în temeiul respectivelor secțiuni.

Articolul 33

(1)         În înțelesul prezentei secțiuni, se consideră că o instanță este sesizată:

(a)    la data la care actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent a fost depus în instanță, cu condiția ca reclamantul să fi întreprins măsurile necesare pentru ca actul să fie notificat sau comunicat pârâtului sau

(b)    în cazul în care actul trebuie notificat sau comunicat înainte de fi depus la instanță, la data primirii acestuia de către autoritatea responsabilă pentru notificare sau comunicare, cu condiția ca reclamantul să nu fi neglijat în continuare să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie depus la instanță.

Autoritatea responsabilă de notificarea sau comunicarea menționată la litera (b) este prima autoritate care primește documentele în acest sens.

(2)         Instanțele sau autoritățile responsabile cu notificarea sau comunicarea menționată la alineatul (1) notează ▌data ▌depunerii actului de sesizare a instanței sau a actului echivalent sau a primirii actelor care trebuie ▌comunicate.

▌

Articolul 34

(1)         În cazul în care competența se întemeiază pe articolul 3 și pe articolele 5-7 și în cazul în care o acțiune ▌este pendinte în fața unei instanțe dintr-un stat terț în momentul în care o instanță dintr-un stat membru este sesizată cu o acțiune cu același obiect, aceeași cauză și aceleași părți ca acțiunea demarată în instanța din statul terț, instanța din statul membru poate suspenda acțiunea dacă:

▌

(b)    se preconizează că instanța din statul terț ▌va pronunța o hotărâre care va putea fi recunoscută și, dacă este cazul, executată în statul membru respectiv și

(c)    instanța constată că o suspendare este necesară pentru buna administrare a justiției ▌.

▌

(3)         Instanța din statul membru poate continua acțiunea în orice moment ▌dacă ▌:

(a)  acțiunea în fața instanței statului terț este suspendată sau ▌întreruptă sau

(b)    instanța din statul membru consideră că este puțin probabil ca acțiunea în fața instanței statului terț să se încheie într-un interval rezonabil sau

(c)    continuarea acțiunii este necesară pentru buna administrare a justiției.

(4)         Instanța din statul membru suspendă acțiunea ▌dacă acțiunea în fața instanței statului terț s-a încheiat și a dus la pronunțarea unei hotărâri ▌care poate fi recunoscută și, dacă este cazul, executată în statul membru al instanței sesizate.

(4a)       Instanța din statul membru sesizat aplică prezentul articol la cererea uneia dintre părți sau, dacă acest lucru este posibil în temeiul dreptului național, din oficiu.

Articolul 34a

(1)         În cazul în care competența se întemeiază pe articolul 3 și pe articolele 5 - 7 și o acțiune este pendinte înaintea unei instanțe dintr-un stat terț la momentul sesizării unei instanțe dintr-un stat membru cu privire la o acțiune conexă acțiunii din statul terț, instanța din statul membru poate suspenda acțiunea dacă:

(a)    este oportună instrumentarea și judecarea acțiunilor conexe împreună, pentru a se evita riscul pronunțării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a acțiunilor;

(b)    se preconizează că instanța din statul terț va pronunța o hotărâre care poate fi recunoscută și, dacă este cazul, executată în statul membru respectiv și

(c)    instanța consideră că o suspendare este necesară pentru buna administrare a justiției.

(2)         Instanța din statul membru poate continua acțiunea în orice moment dacă:

(a)    instanța consideră că nu mai există riscul pronunțării unor hotărâri ireconciliabile sau

(b)  acțiunea înaintea instanței din statul terț a fost suspendată sau întreruptă sau

(c)    instanța consideră că este puțin probabil ca acțiunea în fața instanței statului terț să se încheie într-un interval rezonabil sau

(d)    continuarea acțiunii este necesară pentru buna administrare a justiției.

(3)         Instanța din statul membru poate întrerupe acțiunea dacă acțiunea înaintea instanței din statul terț se încheie și are drept rezultat pronunțarea unei hotărâri care poate fi recunoscută și, dacă este cazul, executată în statul membru al instanței sesizate.

(4)         Instanța din statul membru sesizat aplică prezentul articol la cererea uneia dintre părți sau, dacă acest lucru este posibil în temeiul dreptului național, din oficiu.

Secțiunea 11

Măsuri provizorii și de conservare

▌

Articolul 36

Măsurile provizorii și de conservare prevăzute de legislația unui stat membru pot fi solicitate instanțelor statului membru în cauză chiar dacă o instanță dintr-un alt stat membru ▌ are competența să judece cauza pe fond.

CAPITOLUL III

RECUNOAȘTERE ▌ȘI EXECUTARE

▌

Secțiunea 1Recunoaștere

▌

Articolul 38a

(1)         Hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesară vreo procedură specială.

(2)         Orice parte interesată poate, în conformitate cu procedura prevăzută în secțiunea 2a subsecțiunea 2, solicita o decizie privind inexistența motivelor pentru refuzul recunoașterii, astfel cum se prevede la articolul 48.

(3)         Dacă rezultatul acțiunii desfășurate în fața instanței dintr-un stat membru depinde de precizarea unei chestiuni incidentale de refuz al recunoașterii, instanța respectivă este competentă în materie.

Articolul 39

(1)         O parte care dorește să invoce într-un ▌stat membru recunoașterea unei hotărâri pronunțate în alt stat membru prezintă:

(a)  o copie a hotărârii care întrunește condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității sale și

(b)    certificatul eliberat în conformitate cu articolul 64a.

(2)         Instanța sau autoritatea în fața căreia este invocată recunoașterea unei hotărâri pronunțate într-un alt stat membru poate, dacă este necesar, să solicite părții care o invocă ▌să furnizeze, în conformitate cu articolul 69, o traducere și/sau o transcriere a conținutului certificatului menționat la alineatul (1). Instanța sau autoritatea poate solicita părții respective să pună la dispoziție o traducere a hotărârii în locul traducerii conținutului certificatului, în cazul în care aceasta nu poate să continue procedura în lipsa traducerii hotărârii.

▌

Articolul 39a

Instanța sau o altă autoritate în fața căreia este invocată recunoașterea unei hotărâri pronunțate într-un alt stat membru poate să suspende acțiunea, în totalitate sau parțial:

(a)  dacă hotărârea este contestată în statul membru de origine sau

(b)         dacă a fost transmisă o cerere de decizie care stabilește faptul că nu există motive de refuz al recunoașterii în sensul articolului 48 sau pentru adoptarea unei decizii de refuz al recunoașterii în temeiul motivelor respective.

Secțiunea 2

Executare

Articolul 39b

O hotărâre pronunțată într-un stat membru care este executorie în statul membru respectiv este executorie în celelalte state membre fără a fi necesară o hotărâre de încuviințare a executării.

▌

Articolul 40

O hotărâre executorie presupune de drept competența de a lua orice măsuri de conservare care sunt prevăzute de legislația statului membru solicitat.

Articolul 41

(1)         Sub rezerva dispozițiilor prezentei secțiuni, procedura de executare a hotărârilor pronunțate într-un alt stat membru este reglementată de legislația statului membru solicitat. O hotărâre pronunțată într-un stat membru care este executorie în statul membru solicitat este executată în aceleași condiții ca o hotărâre pronunțată în statul membru solicitat.

(2)         Fără a aduce atingere alineatului (1), motivele de refuz sau de suspendare a executării în temeiul legislației statului membru solicitat se aplică în măsura în care acestea nu sunt incompatibile cu motivele menționate la articolul 48.

(2a)  Partea care solicită executarea unei hotărâri pronunțate într-un alt stat membru nu are obligația de a avea o adresă poștală în statul membru solicitat. Partea respectivă nu are nici obligația de a avea un reprezentant autorizat în statul membru solicitat, cu excepția cazului în care un astfel de reprezentant este obligatoriu, indiferent de cetățenia sau domiciliul părților.

Articolul 42

(1)         În scopul executării într-un stat membru a unei ▌hotărâri pronunțate în alt stat membru, reclamantul furnizează autorităților competente de executare:

(a)    o copie a hotărârii, care întrunește condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității acesteia și

(b)    certificatul ▌eliberat în conformitate cu articolul 64a, care atestă că hotărârea este executorie, indicând, după caz, în ce condiții, și care conține ▌un rezumat al hotărârii, precum și, dacă este cazul, informații relevante cu privire la cheltuielile de judecată recuperabile și la calcularea dobânzii.

(2)  În scopul executării într-un stat membru a unei hotărâri pronunțate în alt stat membru care impune o măsură provizorie și de conservare, reclamantul furnizează autorităților competente de executare:

(a)    o copie a hotărârii, care întrunește condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității acesteia și

(b)    certificatul ▌eliberat în conformitate cu articolul 64a, care conține o descriere a măsurii și care atestă

(i)     că instanța este competentă să judece cauza pe fond; ▌

(ii)    faptul că hotărârea este executorie în statul membru de origine, indicând, după caz, în ce condiții și

(c)    dovada notificării sau comunicării hotărârii, în cazul în care măsura a fost dispusă fără ca pârâtul să fie citat ▌.

(3)  Dacă este necesar, autoritatea competentă de executare poate să solicite reclamantului să furnizeze, în conformitate cu articolul 69, o traducere sau o transcriere a conținutului certificatului menționat la alineatele (1) și (2) litera (b) ▌.

(4)         Autoritatea competentă de executare poate impune solicitantului să furnizeze o traducere a hotărârii, în conformitate cu articolul 69, numai dacă nu poate continua procedura în lipsa traducerii hotărârii.

Articolul 42a

(1)         În cazul în care se solicită executarea unei hotărâri pronunțate într-un alt stat membru, certificatul emis conform articolului 64a se comunică persoanei împotriva căreia se solicită executarea înainte de prima măsură de executare. Certificatul este însoțit de hotărâre, dacă aceasta nu a fost deja comunicată sau notificată persoanei respective.

(2)  În cazul în care persoana împotriva căreia se solicită executarea are domiciliul în alt stat membru decât statul membru de origine, persoana respectivă poate solicita o traducere a hotărârii pentru a contesta executarea, dacă hotărârea nu este scrisă sau nu este însoțită de o traducere în una dintre următoarele limbi:

(a)    o limbă pe care persoana respectivă o înțelege sau

(b)    limba oficială a statului membru în care își are domiciliul sau, dacă în statul membru respectiv există mai multe limbi oficiale, limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale locului unde își are domiciliul.

În cazul în care se solicită o traducere a hotărârii în temeiul primului paragraf, nu se pot lua alte măsuri de executare decât măsurile de conservare până când persoanei împotriva căreia se solicită executarea nu i-a fost furnizată traducerea.

Prezentul alineat nu se aplică în cazul în care hotărârea a fost deja comunicată persoanei împotriva căreia se solicită executarea în una dintre limbile menționate la primul paragraf sau a fost însoțită de o traducere în una dintre aceste limbi.

(3)  Prezentul articol nu se aplică în cazul executării unei măsuri de conservare dintr-o hotărâre sau în cazul în care reclamantul recurge la măsuri de conservare în conformitate cu articolul 40.

▌

Articolul 44

(1)         La cererea persoanei împotriva căreia se solicită executarea, în eventualitatea formulării unei cereri de refuz de executare a unei hotărâri în temeiul secțiunii 2a subsecțiunea 2, instanța din statul membru solicitat poate:

(a)    să limiteze procedura de executare la măsuri de conservare sau

(b)    să condiționeze executarea de constituirea unei garanții pe care instanța o stabilește sau

(c)    să suspende, în totalitate sau în parte, procedura de executare.

(2)         La cererea persoanei împotriva căreia se solicită executarea, autoritatea competentă din statul membru solicitat suspendă procedura de executare în cazul în care forța executorie a hotărârii respective este suspendată în statul membru de origine.

Secțiunea 2a

Refuzul recunoașterii și al executării

Subsecțiunea 1

Refuzul recunoașterii

▌

Articolul 48

(1)         La cererea oricărei părți interesate, se refuză recunoașterea unei hotărâri:

(a)    dacă recunoașterea este vădit contrară ordinii publice (ordre public) a statului membru solicitat;

(b)    în cazul în care hotărârea a fost pronunțată în lipsă, dacă actul de sesizare a instanței sau un act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului în timp util și într-o manieră care să îi permită acestuia să își pregătească apărarea, cu excepția cazului în care pârâtul nu a introdus o acțiune împotriva hotărârii atunci când a avut posibilitatea să o facă;

(c)  dacă hotărârea este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată ▌între aceleași părți în statul membru solicitat;

(d)    dacă hotărârea este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț între aceleași părți într-o acțiune având același obiect și aceeași cauză, cu condiția ca hotărârea pronunțată anterior să întrunească condițiile necesare pentru a fi recunoscută în statul membru solicitat;

(e)    dacă hotărârea contravine:

(i)     capitolului II secțiunile 3, 4 și 5, în cazul în care pârâtul era deținătorul poliței de asigurare, asiguratul, beneficiarul contractului de asigurare sau partea vătămată, consumatorul sau angajatul; sau

(ii)   capitolului II secțiunea 6.

(2)         La verificarea temeiurilor de competență prevăzute la alineatul 1 litera (e), instanța căreia i-a fost transmisă cererea este obligată să respecte constatările de fapt pe baza cărora instanța de origine și-a întemeiat competența.

(3)  Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (1) litera (e), competența instanței de origine nu poate fi revizuită. Criteriul ordinii publice prevăzut la alineatul (1) litera (a) nu poate fi aplicat normelor în materie de competență.

(4)         Solicitarea refuzului recunoașterii se face în conformitate cu procedurile prevăzute în subsecțiunea 2, și, dacă este cazul, în secțiunea 4.

▌

Subsecțiunea 2

Refuzul executării

Articolul 50a

Executarea unei hotărâri se refuză, la cererea persoanei împotriva căreia se solicită executarea, pentru unul dintre motivele prevăzute la articolul 48.

Articolul 51

(1)         Cererea de refuz al executării se depune la instanța ▌ din statul membru solicitat care a fost comunicată Comisiei de către statul membru respectiv în conformitate cu articolul 87 litera (d).

(2)         Modalitățile de refuz al executării, în măsura în care acest aspect nu este reglementat de prezentul regulament, se determină conform legislației statului membru solicitat.

(2a)       Solicitantul furnizează instanței o copie a hotărârii și, dacă este cazul, o traducere sau o transcriere a hotărârii.

             Instanța poate să se dispenseze de prezentarea documentelor menționate la primul paragraf în cazul în care le deține deja sau în cazul în care nu consideră rezonabilă furnizarea acestora de către solicitant. În cel de-al doilea caz, instanța poate solicita celeilalte părți să furnizeze aceste documente.

(2b)  Partea care solicită refuzul executării hotărârii pronunțate într-un alt stat membru nu are obligația de a avea, în statul membru solicitat, o adresă poștală. Partea respectivă nu are nici obligația de a avea un reprezentant autorizat în statul membru solicitat, cu excepția cazului în care numirea unui astfel de reprezentant este obligatorie, indiferent de cetățenia sau domiciliul părților.

▌

Articolul 54

Instanța se pronunță fără întârziere în privința cererii de refuz al executării.

▌

Articolul 56

(1)         Oricare dintre părți poate introduce o cale de atac împotriva deciziei privind cererea de refuz al executării.

2.          Calea de atac se introduce la instanța din statul membru solicitat care a fost comunicată Comisiei de către statul membru respectiv în conformitate cu articolul 87 litera (e).

▌

Articolul 57

Decizia pronunțată cu privire la calea de atac poate fi contestată printr-o cale de atac numai în cazul în care instanța sesizată cu privire la calea ulterioară de atac a fost comunicată Comisiei de către statul membru respectiv, în conformitate cu articolul 87 litera (f).

▌

Articolul 59

(1)         Instanța căreia i se transmite o cerere de refuz al executării sau instanța care în fața căreia este introdusă o cale de atac în temeiul articolului 56 sau 57 poate să suspende acțiunea, dacă împotriva hotărârii a fost introdusă o cale de atac ordinară în statul membru de origine sau dacă termenul pentru introducerea acesteia nu a expirat încă. În acest ultim caz, instanța poate specifica termenul în care poate fi introdusă o astfel de cale de atac.

(2)         În cazul în care hotărârea a fost pronunțată în Irlanda, Cipru sau în Regatul Unit, orice cale de atac prevăzută în statul membru de origine este considerată cale de atac ordinară în sensul alineatului (1).

▌

Secțiunea 3

Dispoziții comune

Articolul 64

În niciun caz hotărârea pronunțată într-un stat membru nu poate face obiectul unei revizuiri pe fond în statul membru solicitat.

Articolul 64a

La cererea oricărei părți interesate, instanța de origine emite certificatul utilizând formularul prevăzut în anexa I.

▌

Articolul 66

(1)         În cazul în care o hotărâre conține o măsură sau un ordin care nu este cunoscut în dreptul statului membru solicitat, măsura sau ordinul în cauză se adaptează, în măsura posibilului, la una (unul) cunoscut(ă) în dreptul statului membru în cauză căreia (căruia) îi sunt asociate efecte echivalente și care urmărește obiective și interese similare.

Adaptarea nu produce efecte care le să depășească pe cele prevăzute de dreptul statului membru de origine.

(1a)       Orice parte poate să conteste adaptarea măsurii sau a ordinului înaintea unei instanțe.

(1b)       Dacă este necesar, părții care invocă recunoașterea sau care solicită executarea i se poate solicita să furnizeze o traducere sau o transcriere a hotărârii.

Articolul 67

Hotărârea pronunțată într-un stat membru prin care se dispune plata unor penalități este executorie în statul membru solicitat numai dacă suma ▌a fost stabilită în mod definitiv de instanța de origine.

Articolul 68

Unei părți care solicită într-un stat membru executarea unei hotărâri pronunțate în alt stat membru nu i se poate solicita nicio cauțiune sau garanție, indiferent de denumirea acestora, pe motiv că este cetățean străin sau că nu își are domiciliul sau reședința în statul membru solicitat.

Articolul 69

(1)         În cazul în care se solicită o traducere sau o transcriere ▌ în temeiul prezentului regulament, această traducere sau transcriere se efectuează în limba oficială a statului membru în cauză sau, atunci când statul membru respectiv are mai multe limbi oficiale, în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale procedurii judiciare corespunzătoare locului în care este invocată recunoașterea unei hotărâri pronunțate într-un alt stat membru sau în care este formulată cererea, conform legii statului membru respectiv.

(2)         În ceea ce privește formularele menționate la articolele 64a și 71a, traducerile sau transcrierile ▌se pot efectua, de asemenea, în orice altă (alte) limbă (limbi) oficială (oficiale) a(le) instituțiilor Uniunii pe care statul membru în cauză declară că o (le) poate accepta.

(3)         Orice traducere efectuată în temeiul prezentului regulament este realizată de o persoană autorizată în acest scop într-unul dintre statele membre.

CAPITOLUL IV

ACTE AUTENTICE ȘI TRANZACȚII JUDICIARE

Articolul 70

(1)         Actele autentice care sunt executorii în statul membru de origine sunt executate în celelalte state membre ▌. Executarea actului autentic poate fi refuzată numai dacă este vădit contrară ordinii publice (ordre public) a statului membru solicitat.

Dispozițiile de la capitolul III secțiunea 2, secțiunea 2a subsecțiunea 2 și secțiunea 3 se aplică actelor autentice, după caz.

(2)         Actul autentic prezentat trebuie să îndeplinească condițiile necesare pentru autentificare în statul membru de origine. ▌

▌

Articolul 71

Tranzacțiile judiciare care sunt executorii în statul membru de origine sunt executate în celelalte state membre în aceleași condiții ca și actele autentice. ▌

Articolul 71a

Autoritatea competentă din statul membru de origine eliberează, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, utilizând formularul stabilit în anexa II, certificatul care conține un rezumat al obligației executorii înscrise în actul autentic sau al acordului dintre părți înscris în tranzacția judiciară.

CAPITOLUL V

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 72

Nu este necesară nicio legalizare sau vreo altă formalitate similară pentru documentele eliberate într-un stat membru în contextul prezentului regulament.

Articolul 73

(1)         Pentru a determina dacă o parte are domiciliul pe teritoriul statului membru ale cărui instanțe sunt sesizate, instanța aplică legislația internă.

(2)         În cazul în care o parte nu are domiciliul pe teritoriul statului membru ale cărui instanțe sunt sesizate, pentru a determina dacă partea în cauză își are domiciliul pe teritoriul unui alt stat membru, instanța aplică legea statului membru în cauză.

Articolul 74

(1)         În sensul prezentului regulament, o societate sau altă persoană juridică sau o asociere de persoane fizice sau juridice are domiciliul în locul unde are:

(a)    sediul statutar sau

(b)    administrația centrală sau

(c)    punctul principal de activitate.

(2)  În cazul Irlandei, Ciprului și al Regatului Unit ▌, prin „sediu statutar” se înțelege registered office (sediul social) sau, în lipsa acestuia, place of incorporation (locul de înregistrare) sau, în lipsa acestuia, locul conform legii căruia a avut loc formation (constituirea).

(3)         Pentru a determina dacă un trust are domiciliul pe teritoriul statului membru ale cărui instanțe au fost sesizate, instanța aplică normele sale de drept internațional privat.

Articolul 75

Fără a se aduce atingere dispozițiilor mai favorabile din legislațiile interne, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru care sunt urmărite în fața instanțelor penale dintr-un alt stat membru ai cărui cetățeni nu sunt, pentru o infracțiune săvârșită din culpă, pot fi judecate și în lipsă, cu condiția să fie reprezentate de persoane calificate în acest sens. Cu toate acestea, instanța sesizată poate dispune înfățișarea în persoană; în caz de neînfățișare, hotărârea pronunțată în acțiunea civilă fără ca persoana în cauză să fi avut posibilitatea de a-și pregăti apărarea poate să nu fie recunoscută sau executată în celelalte state membre.

Articolul 76

(1)         Jurisdicția specificată la articolul 6 alineatul (2) și la articolul 11 pentru acțiunile privind emiterea unei garanții sau pentru procedurile altor părți terțe poate fi aplicată în statele membre menționate în lista stabilită de Comisie în conformitate cu articolul 88 alineatul (1) litera (b) și cu articolul 88 alineatul (2) doar în măsura în care legislația națională o permite. O persoană domiciliată într-un alt stat membru poate fi invitată să se înfățișeze în fața instanțelor statelor membre respective în temeiul dispozițiilor privind citarea părților terțe cuprinse în lista menționată.

▌

(2)         Hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru în temeiul articolului 6 alineatul (2) sau al articolului 11 sunt recunoscute și aplicate ▌ în conformitate cu capitolul III în orice alt stat membru. Efectele pe care hotărârile judecătorești pronunțate în statele membre incluse în lista menționată la alineatul (1) le-ar putea avea,în conformitate cu dreptul statelor membre respective, asupra părților terțe prin aplicarea alineatului (1) sunt ▌ recunoscute în toate statele membre.

(2a)  Statele membre menționate în lista prevăzută la alineatul (1) oferă, în cadrul Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială, înființate prin Decizia 2001/470/CE a Consiliului[20] (denumită în continuare „Rețeaua Judiciară Europeană”), informații privind modalitatea de stabilire, în conformitate cu dreptul lor național, a efectelor hotărârilor menționate la alineatul (2) a doua teză.

CAPITOLUL VI

DISPOZIȚII TRANZITORII

Articolul 77

(1)         Dispozițiile prezentului regulament se aplică numai acțiunilor judiciare intentate, actelor care au fost întocmite sau înregistrate în mod oficial ca acte autentice și tranzacțiilor judiciare aprobate sau încheiate la data intrării sale în vigoare sau după această dată.

(2)         Fără a aduce atingere articolului 92, dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 44/2001 continuă să reglementeze hotărârile pronunțate în cadrul acțiunilor judiciare intentate, actele care au fost întocmite sau înregistrate în mod oficial ca acte autentice și tranzacțiile judiciare aprobate sau încheiate înainte de data aplicării prezentului regulament și care intră sub incidența regulamentului respectiv.

CAPITOLUL VII

RELAȚIA CU ALTE INSTRUMENTE

Articolul 78

Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării dispozițiilor care reglementează competența, precum și recunoașterea și executarea hotărârilor în materii speciale, dispoziții cuprinse în actele Uniunii sau în legislațiile interne armonizate prin punerea în aplicare a acestor acte.

Articolul 79

(1)         Prezentul regulament înlocuiește, în relațiile dintre statele membre, Convenția de la Bruxelles din 1968, cu excepția cazului teritoriilor statelor membre care intră în domeniul de aplicare teritorială a acestei convenții și care sunt excluse de la aplicarea prezentului regulament în conformitate cu articolul 355 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(2)         În măsura în care prezentul regulament înlocuiește dispozițiile Convenției de la Bruxelles din 1968 în relațiile dintre statele membre, orice trimitere la respectiva convenție se înțelege ca trimitere la prezentul regulament.

Articolul 80

Sub rezerva dispozițiilor articolelor 81 și 82, prezentul regulament înlocuiește, în relațiile dintre statele membre, convențiile care reglementează aceleași materii ca prezentul regulament. Sunt înlocuite în special convențiile menționate în lista elaborată de Comisie în conformitate cu articolul 88 alineatul (1) litera (c) și cu articolul 88 alineatul (2) .

Articolul 81

(1)         Convențiile menționate la articolul 80 continuă să producă efecte în materiile în care prezentul regulament nu se aplică.

(2)         Acestea continuă să producă efecte în cazul hotărârilor pronunțate, al actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod oficial și al tranzacțiilor judiciare aprobate sau încheiate înainte de data intrării în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 44/2001.

Articolul 82

(1)         Prezentul regulament nu aduce atingere convențiilor la care statele membre sunt parte și care reglementează competența, recunoașterea sau executarea hotărârilor în materii speciale.

(2)         Pentru o interpretare unitară, alineatul (1) se aplică în modul următor:

(a)    prezentul regulament nu împiedică o instanță dintr-un stat membru care este parte la o convenție privind o materie specială să își întemeieze competența pe convenția în cauză, chiar și atunci când pârâtul are domiciliul într-un alt stat membru care nu este parte la convenția respectivă. Instanța sesizată aplică, în orice caz, articolul 28 din prezentul regulament;

(b)    hotărârile pronunțate într-un stat membru de către o instanță care își întemeiază competența pe o convenție referitoare la o materie specială sunt recunoscute și executate în celelalte state membre în conformitate cu prezentul regulament.

În cazul în care o convenție referitoare la o materie specială la care sunt părți atât statul membru de origine, cât și statul membru solicitat stipulează condiții de recunoaștere sau executare a hotărârilor, se aplică aceste condiții. În orice caz, pot fi aplicate dispozițiile din prezentul regulament privind recunoașterea și executarea hotărârilor.

Articolul 83

Prezentul regulament nu aduce atingere acordurilor prin care statele membre s-au angajat, înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 44/2001 și în conformitate cu articolul 59 din Convenția de la Bruxelles din 1968, să nu recunoască o hotărâre pronunțată, în special în alt stat contractant la convenția respectivă, împotriva pârâtului care are domiciliul sau reședința obișnuită într-un stat terț dacă, în cazurile prevăzute la articolul 4 din convenție, hotărârea nu s-a putut întemeia decât pe o competență menționată la articolul 3 al doilea paragraf din convenția respectivă.

Articolul 84

(1)         Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării Convenției de la Lugano din 2007 ▌.

(1a)       Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării Convenției de la New York din 1958.

(1b)       Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării convențiilor bilaterale și a acordurilor dintre un stat terț și un stat membru încheiate înainte de data intrării în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 44/2001 care se referă la chestiuni reglementate de prezentul regulament.

CAPITOLUL VIII

DISPOZIȚII FINALE

▌

Articolul 86

Statele membre furnizează, în cadrul Rețelei Judiciare Europene ▌, în vederea punerii informațiilor la dispoziția publicului, o descriere a normelor și a procedurilor interne de executare, inclusiv autoritățile competente de executare, și informații privind orice limitări aduse executării, în special normele de protecție a debitorului și termenele de decădere sau prescripție.

Statele membre actualizează în permanență aceste informații.

Articolul 87

Până la ... ^[21]*, statele membre informează Comisia cu privire la:

▌

(d)  instanțele cărora trebuie să le fie adresate cererile de refuz al executării în temeiul articolului 51 alineatul (1);

(e)         instanțele înaintea cărora se introduce o cale de atac împotriva deciziei privind cererea de refuz al executării în temeiul articolului 56 alineatul (2);

(f)          instanțele înaintea cărora trebuie introdusă orice cale de atac ulterioară în temeiul articolului 57;

(g)         limbile acceptate pentru traducerea formularelor menționate la articolul 69 alineatul (2).

Comisia pune informațiile la dispoziția publicului prin orice mijloc corespunzător, în special prin intermediul Rețelei Judiciare Europene.

Articolul 88

(1)         Comisiei îi sunt notificate de către statele membre:

(a)    normele de competență națională menționate la articolul 4 alineatul (2) și la articolul 4a alineatul (2);

(b)  normele privind citarea părților terțe menționate la articolul 76 și

(c)    convențiile menționate la articolul 80.

(2)         Pe baza comunicărilor din partea statelor membre, Comisia întocmește listele corespunzătoare.

(3)         Statele membre comunică Comisiei toate modificările ulterioare aduse listelor respective. Comisia modifică listele în consecință.

(4)         Comisia publică listele și toate modificările ulterioare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(5)         Comisia pune la dispoziția publicului toate informațiile comunicate în conformitate cu alineatele (1) și (3) prin intermediul oricăror altor mijloace adecvate, în special prin intermediul Rețelei Judiciare Europene.

Articolul 89

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 90 cu privire la modificarea anexelor I și II.

Articolul 90

(-1)        Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.

(-1a)      Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 89 este conferită Comisiei pentru o perioadă nedeterminată, începând cu …^[22]*.

(1)         Delegarea de competențe menționată la articolul 89 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare. ▌

(1a)  De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(1b)       Un act delegat adoptat în temeiul articolului 89 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European, nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliul sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

▌

Articolul 91a

Până la ….^[23]*, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European un raport privind aplicarea prezentului regulament. Raportul include o evaluare a posibilei necesități de extindere suplimentară a normelor de competență în cazul pârâților care nu au domiciliul într-un stat membru, ținând cont de funcționarea prezentului regulament și de posibilele evoluții la nivel internațional. Dacă este cazul, raportul este însoțit de o propunere de modificare a regulamentului.

Articolul 92

▌           Prezentul regulament abrogă Regulamentul (CE) nr. 44/2001. Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa III.

▌

Articolul 93

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică începând cu …^[24]*, cu excepția articolelor 87 și 88, care se aplică începând cu …^[25]**.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în ▌statele membre, în conformitate cu tratatele.

▌

Adoptat la ...,

Pentru Parlamentul European                     Pentru Consiliu

Președintele                                                 Președintele

ANEXA I

CERTIFICAT PRIVIND O HOTĂRÂRE ÎN MATERIE CIVILĂ SAU COMERCIALĂ ▌

Articolul 64a din Regulamentul___al Parlamentului European și al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială

1.          Instanța de origine

1.1.       Denumirea:

1.2        Adresa:

1.2.1.    Strada și numărul/căsuța poștală:

1.2.2.    Localitatea și codul poștal:

1.2.3.    Statul membru:

AT □ BE □ BG □ CY □ CZ □ DE □ EE □ EL □ ES □ FI □ FR □ HU □ IE □ IT □ LT □ LU □ LV □ MT □ NL □ PL □ PT □ RO □ SE □ SI □ SK □ UK □

1.3.  Telefon ▌:

1.4.       Fax:

1.5.       E-mail (opțional):

2.          Reclamant (reclamanți)[26]

2.1.       Numele și prenumele/denumirea societății sau a organizației:

2.2.       Codul de identificare (dacă este cazul și dacă este disponibil):

2.3.       Data (zz/ll/aaaa) și locul nașterii sau, pentru persoanele juridice, data și locul înmatriculării/constituirii/înregistrării (dacă este relevant și dacă este disponibil):

2.4.       Adresa:

2.4.1.    Strada și numărul/căsuța poștală:

2.4.2.    Localitatea și codul poștal:

2.4.3.  Țara:

AT □ BE □ BG □ CY □ CZ □ DE □ EE □ EL □ ES □ FI □ FR □ HU □ IE □ IT □ LT □ LU □ LV □ MT □ NL □ PL □ PT □ RO □ SE □ SI □ SK □ UK □ Alta [specificați (codul ISO)] □

2.5.       E-mail (opțional):

3.          Pârât (pârâți)[27]

3.1.       Numele și prenumele/denumirea societății sau a organizației:

3.2.       Codul de identificare (dacă este cazul și dacă este disponibil):

3.3.       Data (zz/ll/aaaa) și locul nașterii sau, pentru persoanele juridice, data și locul înmatriculării/constituirii/înregistrării (dacă este relevant și dacă este disponibil):

3.4.       Adresa:

3.4.1.  Strada și numărul/căsuța poștală:

3.4.2.    Localitatea și codul poștal:

3.4.3.    Țara:

AT □ BE □ BG □ CY □ CZ □ DE □ EE □ EL □ ES □ FI □ FR □ HU □ IE □ IT □ LT □ LU □ LV □ MT □ NL □ PL □ PT □ RO □ SE □ SI □ SK □ UK □ Alta [specificați (codul ISO)] □

3.5.       E-mail (opțional):

4.          Hotărârea

4.1.       Data (zz/ll/aaaa) hotărârii

4.2.       Numărul de referință al hotărârii:

▌

4.3.  Hotărârea a fost pronunțată în lipsă:

4.3.1. □ Nu

4.3.2. □ Da [indicați data (zz/ll/aaaa) la care i-a fost comunicat pârâtului actul de sesizare a instanței sau un document echivalent]:

4.4.       Hotărârea este executorie în statul membru de origine, fără a mai fi necesară îndeplinirea unor condiții suplimentare:

4.4.1.    □ Da [indicați data (zz/ll/aaaa) la care hotărârea a fost declarată executorie, dacă este cazul]:

▌

4.4.2.    □ Da, dar numai împotriva următoarei (următoarelor) persoane (specificați):

▌

4.4.3.  □ Da, dar limitat la o parte (părți) din hotărâre (specificați):

▌

4.4.4.    □ Hotărârea nu conține o obligație executorie

▌

4.5.       La data emiterii certificatului, hotărârea a fost comunicată pârâtului (pârâților):

4.5.1.     Da [indicați data comunicării (zz/ll/aaaa), dacă se cunoaște]

4.5.1.1. Hotărârea a fost comunicată în următoarea limbă (următoarele limbi):

BG □ ES □ CS □ DE □ ET □ EL □ EN □ FR □ GA □ IT □ LV □ LT □ HU □ MT □ NL □ PL □ PT □ RO □ SK □ SL □ FI □ SV □ Alta [specificați (codul ISO)] □ 

▌

4.5.2.    □ Nu, după cunoștința instanței[28]

4.6.       Dispozițiile hotărârii și dobânda:

4.6.1.    Hotărâre privind o creanță pecuniară[29]

4.6.1.1. Scurtă descriere a obiectului cauzei:

4.6.1.2. Instanța a dispus ca

………………. (numele și prenumele/denumirea societății sau a organizației)[30]

să efectueze o plată către:

………….. (numele și prenumele/denumirea societății sau a organizației)

4.6.1.2.1.    Dacă pentru aceeași creanță au fost declarate responsabile mai multe persoane, suma integrală poate fi colectată de la oricare dintre acestea:

4.6.1.2.1.1. □ Da

4.6.1.2.1.2. □ Nu

4.6.1.3. Moneda:

□ Euro (EUR) □ Levă bulgărească (BGN) □ Coroană cehă (CZK) □ Forint maghiar (HUF) □ Litas lituanian (LTL) □ Lats leton (LVL) □ Zlot polonez (PLN) □ Liră sterlină (GBP) □ Leu românesc (RON) □ Coroană suedeză (SEK) □ Alta [specificați (codul ISO)]:

4.6.1.4. Cuantumul principalului:

4.6.1.4.1.    □ Sumă plătibilă într-o singură tranșă

4.6.1.4.2.         □ Sumă plătibilă în rate[31]

Scadența (zz/ll/aaaa)	Suma

4.6.1.4.3.    □ Sumă plătibilă periodic

4.6.1.4.3.1.           □ zilnic

4.6.1.4.3.2.           □ săptămânal

4.6.1.4.3.3.           □ alta (menționați frecvența):

4.6.1.4.3.4.           De la data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul:

4.6.1.4.3.5.           Dacă este cazul, până la [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul]:

4.6.1.5. Dobânda, dacă este cazul

4.6.1.5.1.  Dobânda:

4.6.1.5.1.1.           □ Nemenționată în hotărâre:

4.6.1.5.1.2.           □ Da, menționată în hotărâre după cum urmează:

4.6.1.5.1.2.1.     Suma:

sau

4.6.1.5.1.2.2.     Rata … %

4.6.1.5.1.2.3.     Dobânda datorată de la … [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul] până la … [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul][32]

4.6.1.5.2.    □ Dobânda legală (dacă este cazul) care trebuie calculată în conformitate cu (specificați legislația relevantă):

4.6.1.5.2.1.        Dobânda datorată de la … [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul] până la … [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul]¹

4.6.1.5.3.  □ Capitalizarea dobânzii (dacă este cazul, dați detalii):

4.6.2.    Hotărâre prin care se dispune o măsură provizorie de conservare

4.6.2.1. Scurtă descriere a obiectului cauzei și a măsurii dispuse:

4.6.2.2. Măsura a fost dispusă de o instanță competentă pe fond

4.6.2.2.1.    □ Da

4.6.3.    Alt tip de hotărâre:

4.6.3.1. Scurtă descriere a obiectului cauzei și a hotărârii pronunțate de instanță:

4.7.       Cheltuieli[33]

4.7.1.    Moneda:

□ Euro (EUR) □ Levă bulgărească (BGN) □ Coroană cehă (CZK) □ Forint maghiar (HUF) □ Litas lituanian (LTL) □ Lats leton (LVL) □ Zlot polonez (PLN) □ Liră sterlină (GBP) □ Leu românesc (RON) □ Coroană suedeză (SEK) □ Alta [specificați (codul ISO)]:

4.7.2.    S-a dispus ca următoarea persoană (următoarele persoane) împotriva căreia (cărora) se solicită executarea să suporte cheltuielile:

4.7.2.1. Numele și prenumele/denumirea societății sau a organizației:[34]          

4.7.2.2. Dacă s-a dispus ca mai multe persoane să suporte cheltuielile, suma integrală poate fi colectată de la oricare dintre acestea:

4.7.2.2.1.    □ Da

4.7.2.2.2.    □ Nu

4.7.3.    Cheltuielile pentru care se solicită recuperarea sunt următoarele:[35]

4.7.3.1.  □ Cheltuielile au fost stabilite în hotărâre sub forma unei sume totale (specificați suma):

4.7.3.2. □ Cheltuielile au fost stabilite în hotărâre sub forma unui procentaj din costurile totale (specificați procentajul din total):

4.7.3.3. □ Răspunderea pentru cheltuieli a fost stabilită în hotărâre, iar sumele exacte sunt următoarele:

4.7.3.3.1.    □ Taxe judiciare:

4.7.3.3.2.    □ Onorarii ale avocaților:

4.7.3.3.3.    □ Cheltuieli de notificare sau comunicare a actelor:

4.7.3.3.4.    □ Altele:

4.7.3.4. □ Altele (precizați):

4.7.4.  Dobânda la cheltuieli:

4.7.4.1. □ Nu se aplică

4.7.4.2. □ Dobânda specificată în hotărâre

4.7.4.2.1.    □ Suma:

sau

4.7.4.2.2.    □ Rata … %

4.7.4.2.2.1.    Dobânda datorată de la … [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul] până la … [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul][36]

4.7.4.3. □ Dobânda legală (dacă este cazul) care trebuie calculată în conformitate cu (specificați legislația relevantă):

4.7.4.3.1.  Dobânda datorată de la … [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul] până la … [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul][37]

4.7.4.4. □ Capitalizarea dobânzii (dacă este cazul, precizați):

▌

Eliberat la: …

Semnătura și/sau parafa instanței de origine:

▌

ANEXA II

CERTIFICAT PRIVIND UN ACT AUTENTIC/O TRANZACȚIE JUDICIARĂ[38] ÎN MATERIE CIVILĂ SAU COMERCIALĂ ▌

Articolul 71a din Regulamentul___al Parlamentului European și al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială

1.          Instanța sau autoritatea competentă care eliberează certificatul

1.1.       Denumirea:

1.2.       Adresa:

1.2.1.    Strada și numărul/căsuță poștală:

1.2.2.    Localitatea și codul poștal:

1.2.3.    Statul membru:

AT □ BE □ BG □ CY □ CZ □ DE □ EE □ EL □ ES □ FI □ FR □ HU □ IE □ IT □ LT □ LU □ LV □ MT □ NL □ PL □ PT □ RO □ SE □ SI □ SK □ UK □

1.3.       Telefon ▌:

1.4.       Fax:

1.5.       E-mail (opțional):

2.          actul autentic ▌

2.1.       Autoritatea care a întocmit actul autentic (dacă diferă de autoritatea care emite certificatul)

2.1.1.      Numele și denumirea autorității:

2.1.2.      Adresă:

2.2.       Data (zz/ll/aaaa) întocmirii actului autentic de către autoritatea menționată la punctul 2.1:

▌

2.3.       Numărul de referință al actului autentic (dacă se aplică):

2.4.       Data (zz/ll/aaaa) înregistrării actului autentic în statul membru de origine (se completează doar dacă data înregistrării determină efectele juridice ale actului și această dată diferă de data indicată la punctul 2.2):

2.4.1.    Numărul de referință din registru (dacă se aplică):

3.          tranzacția judiciară

3.1.       Instanța care a aprobat tranzacția judiciară sau în fața căreia s-a încheiat tranzacția judiciară (dacă diferă de instanța care emite certificatul)

3.1.1.    Denumirea instanței:

3.1.2.    Adresa:

3.2.  Data (zz/ll/aaaa) tranzacției judiciare:

3.3.       Numărul de referință al tranzacției judiciare:

4.          Părțile la actul autentic/tranzacția judiciară:

4.1.       Numele creditorului (creditorilor) (numele și prenumele/denumirea societății sau a organizației)[39]:

4.1.1.    Codul de identificare (dacă este cazul și dacă este disponibil):

4.1.2.    Data (zz/ll/aaaa) și locul nașterii sau, pentru persoanele juridice, data și locul înmatriculării/constituirii/înregistrării (dacă este relevant și dacă este disponibil):

4.2.       Numele debitorului (debitorilor) (numele și prenumele/denumirea societății sau a organizației)[40]:

4.2.1.    Codul de identificare (dacă este cazul și dacă este disponibil):

4.2.2.  Data (zz/ll/aaaa) și locul nașterii sau, pentru persoanele juridice, data și locul înmatriculării/constituirii/înregistrării (dacă este relevant și dacă este disponibil):

4.3.       Numele altor părți, dacă este cazul (numele și prenumele/denumirea societății sau a organizației)[41]:

4.3.1.    Codul de identificare (dacă este cazul și dacă este disponibil):

4.3.2.    Data (zz/ll/aaaa) și locul nașterii sau, pentru persoanele juridice, data și locul înmatriculării/constituirii/înregistrării (dacă este relevant și dacă este disponibil):

5.          Forța executorie actului autentic/tranzacției judiciare în statul membru de origine

5.1.     Actul autentic/tranzacția judiciară este executoriu(e) în statul membru de origine

5.1.1.    □ Da

5.2.  Termenii actului autentic/tranzacției judiciare și dobânda

5.2.1.  Actul autentic/tranzacția judiciară care se referă la o creanță monetară

5.2.1.1. Scurtă descriere a obiectului cauzei:

5.2.1.2. Conform actului autentic/tranzacției judiciare:

………………. (numele și prenumele/denumirea societății sau a organizației)[42]

             trebuie să efectueze o plată către:

             ………….. (numele și prenumele/denumirea societății sau a organizației

5.2.1.2.1.    Dacă pentru aceeași creanță au fost declarate responsabile mai multe persoane, suma integrală poate fi colectată de la oricare dintre acestea:

5.2.1.2.1.1. □ Da

5.2.1.2.1.2. □ Nu

5.2.1.3.  Moneda:

□ Euro (EUR) □ Levă bulgărească (BGN) □ Coroană cehă (CZK) □ Forint maghiar (HUF) □ Litas lituanian (LTL) □ Lats leton (LVL) □ Zlot polonez (PLN) □ Liră sterlină (GBP) □ Leu românesc (RON) □ Coroană suedeză (SEK) □ Alta [specificați (codul ISO)]:

5.2.1.4. Cuantumul principalului:

5.2.1.4.1.    □ Sumă plătibilă într-o singură tranșă

5.2.1.4.2.    □ Sumă plătibilă în rate[43]

Scadența (zz/ll/aaaa)	Suma

5.2.1.4.3.  □ Sumă plătibilă periodic

5.2.1.4.3.1.           □ zilnic

5.2.1.4.3.2.           □ săptămânal

5.2.1.4.3.3.           □ alta (menționați frecvența):

5.2.1.4.3.4.           De la data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul:

5.2.1.4.3.5.           Dacă este cazul, până la …….. [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul]

5.2.1.5. Dobânda, dacă este cazul

5.2.1.5.1.    Dobânda:

5.2.1.5.1.1.  □ Nemenționată în actul autentic/tranzacția judiciară

5.2.1.5.1.2.  □ Da, menționată în actul autentic/tranzacția judiciară după cum urmează:

5.2.1.5.1.2.1. Suma:

sau

5.2.1.5.1.2.2. Rata … %

5.2.1.5.1.2.3.        Dobânda datorată de la … [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul] până la … [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul][44]

5.2.1.5.2.    □ Dobânda legală (dacă este cazul) care trebuie calculată în conformitate cu (specificați legislația relevantă):

5.2.1.5.2.1.  Dobânda datorată de la … [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul] până la … [data (zz/ll/aaaa) sau evenimentul]¹

5.2.1.5.3.    □ Capitalizarea dobânzii (dacă este cazul, dați detalii):

5.2.2.  Act autentic/tranzacție judiciară care se referă la o obligație executorie nepecuniară:

5.2.2.1. Scurtă descriere a obligației executorii:

5.2.2.2. Obligația menționată la punctul 5.2.2.1 este executorie împotriva următoarei (următoarelor) persoane[45] (numele și prenumele/denumirea societății sau a organizației):

Eliberat la: …

Ștampila și/sau semnătura instanței sau a autorității competente care eliberează certificatul:

▌

ANEXA III

Tabel de corespondență

Regulamentul (CE) nr. 44/2001	Prezentul regulament
Articolul 1 alineatul (1)	Articolul 1 alineatul (1)
Articolul 1 alineatul (2) partea introductivă	Articolul 1 alineatul (2) partea introductivă
Articolul 1 alineatul (2) literele (a) – (d)	Articolul 1 alineatul (2) literele (a) – (d)
________	Articolul 1 alineatul (2) litera (e)
________	Articolul 1 alineatul (2) litera (f)
Articolul 1 alineatul (3)	▌ ________
________	Articolul 2
Articolul 2	Articolul 3
Articolul 3	Articolul 4
Articolul 4	Articolul 4a
▌	▌
▌	________
Articolul 5 partea introductivă	Articolul 5 partea introductivă
Articolul 5 punctul 1	Articolul 5 punctul 1
Articolul 5 punctul 2	________
Articolul 5 punctele 3 și 4	Articolul 5 punctele 3 și 4
________	Articolul 5 punctul 4a
Articolul 5 punctele 5 - 7	Articolul 5 punctele 5 - 7

Articolul 6	Articolul 6
Articolul 7	Articolul 7
Articolul 8	Articolul 8
Articolul 9	Articolul 9
Articolul 10	Articolul 10
Articolul 11	Articolul 11
Articolul 12	Articolul 12
Articolul 13	Articolul 13
Articolul 14	Articolul 14
Articolul 15	Articolul 15
Articolul 16	Articolul 16
Articolul 17	Articolul 17
Articolul 18	Articolul 18
Articolul 19 punctele 1 și 2	Articolul 19 punctul 1
________	Articolul 19 punctul 2
Articolul 20	Articolul 20
Articolul 21	Articolul 21
Articolul 22 ▌	Articolul 22 ▌

Articolul 23 alineatele (1) și (2)	Articolul 23 alineatele (1) și (2)
________	▌
▌	▌
▌	▌
Articolul 23 alineatul (3)	________
Articolul 23 alineatele (4) și (5)	Articolul 23 alineatele (3) și (4)
▌ ________	Articolul 23 alineatul (5)
Articolul 24	Articolul 24 alineatul (1)
________	Articolul 24 alineatul (2)
________	▌
Articolul 25	Articolul 27
Articolul 26	Articolul 28
▌	▌
Articolul 27 alineatul (1)	Articolul 29 alineatul (1)
________	Articolul 29 alineatul (2)
Articolul 27 alineatul (2)	Articolul 29 alineatul (3)
________	▌

Articolul 28	Articolul 30
________	▌
Articolul 29	Articolul 32 alineatul (1)
________	Articolul 32 alineatul (2)
________	Articolul 32 alineatul (2a)
________	Articolul 32 alineatul (2b)
Articolul 30	Articolul 33 alineatul (1) literele (a) și (b)
________	Articolul 33 alineatul (1) al doilea paragraf
________	Articolul 33 alineatul (2) ▌
________	Articolul 34
________	Articolul 34a
Articolul 31	Articolul 36
Articolul 32	Articolul 2 litera (a)
Articolul 33	Articolul 38a
________	▌
________	Articolul 39
________	Articolul 39b
________	Articolul 40

________	Articolul 41
________	Articolul 42
________	Articolul 42a
________	Articolul 44
Articolul 34	Articolul 48 alineatul (1) literele (a)-(d)
Articolul 35 alineatul (1)	Articolul 48 alineatul (1) litera (e)
Articolul 35 alineatul (2)	Articolul 48 alineatul (2)
Articolul 35 alineatul (3)	Articolul 48 alineatul (3)
▌	Articolul 48 alineatul (4)
Articolul 36	Articolul 64
Articolul 37 alineatul (1)	Articolul 39a litera (a)
Articolul 38	________
Articolul 39	▌________
Articolul 40	________
Articolul 41	▌________
Articolul 42	▌________
Articolul 43	▌________
Articolul 44	▌________

Articolul 45	▌________
Articolul 46	▌________
Articolul 47	▌________
Articolul 48	▌________
▌________	Articolul 50a
▌________	Articolul 51
________	Articolul 54
▌________	Articolul 56
▌________	Articolul 57
▌________	Articolul 59
▌________	Articolul 66
Articolul 49	Articolul 67
Articolul 50	▌________
Articolul 51	Articolul 68
Articolul 52	▌________
Articolul 53	▌________
Articolul 54	Articolul 64a
Articolul 55 alineatul (1)	▌________

Articolul 55 alineatul (2)	Articolul 39 alineatul (2), articolul 51 alineatul (2a) și articolul 69
▌________	▌________
Articolul 56	Articolul 72
Articolul 57 alineatul (1)	Articolul 70 alineatul (1)
Articolul 57 alineatul (2)	________
Articolul 57 alineatul (3)	Articolul 70 alineatul (2)
Articolul 57 alineatul (4)	Articolul 70 alineatul (3) și articolul 71a
Articolul 58	Articolul 71 și articolul 71a
Articolul 59	Articolul 73
▌________	_______
Articolul 60	Articolul 74
Articolul 61	Articolul 75
Articolul 62	Articolul 2a
Articolul 63	_______
Articolul 64	_______
Articolul 65	Articolul 76 alineatele (1) și (2)
_______	Articolul 76 alineatul (2a)
▌________	▌________

Articolul 66	Articolul 77
Articolul 67	Articolul 78
Articolul 68	Articolul 79
Articolul 69	Articolul 80
Articolul 70	Articolul 81
Articolul 71	Articolul 82
Articolul 72	Articolul 83
_______	Articolul 84
Articolul 73	Articolul 91a
Articolul 74 alineatul (1)	Articolul 87 primul paragraf literele (d), (e) și (f) și articolul 88 alineatul (1) litera (a)
Articolul 74 alineatul (2)	Articolul 89
_______	▌________
▌________	▌________
▌________	▌________
_______	▌________

_______	Articolul 90
_______	▌________
_______	Articolul 92
Articolul 75	_______
Articolul 76	Articolul 93
Anexa V	Anexa I și anexa II
Anexa VI	Anexa II
_______	Anexa III
▌________	▌________
▌________	▌________
▌________	▌________

• [1]  JO C 218, 23.7.2011, p. 78.
• [2]  JO C 77, 28.3.2002, p. 1.
• [3] ^* Amendamente: textul nou sau modificat este marcat cu caractere cursive aldine; textul eliminat este marcat prin simbolul ▌.
• [4]           JO C 218, 23.7.2011, p. 78.
• [5]           Poziția Parlamentului European din … [(JO …)][(nepublicată încă în Jurnalul Oficial)] și Decizia Consiliului din …
• [6]           Raportul Comisiei către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European privind aplicarea Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (COM(2009)0174).
• [7]           JO L 12, 16.1.2001, p. 1.
• [8]             JO C 115, 4.5.2010, p.1.
• [9]             JO L 299, 31.12.1972, p. 32., JO L 304, 30.10.1978, p. 1., JO L 388, 31.12.1982, p. 1., JO L 285, 3.10.1989, p. 1., JO C 15, 15.1.1997, p. 1. Textul consolidat este disponibil în JO C 27, 26.1.1998, p. 1.
• [10]           JO L 319, 25.11.1988, p. 9.
• [11]          JO L 120, 5.5.2006, p. 22.
• [12]         JO L 147, 10.6.2009, p. 5.
• [13]            JO L 7, 10.1.2009, p. 1.
• [14]            JO L 74, 27.3.1993, p. 74.
• [15]            JO L 157, 30.4.2004, p. 45.
• [16]            JO L 174, 27.6.2001, p. 1.
• [17]            JO L 299, 16.11.2005, p. 62.
• [18]            JO L 335, 17.12.2009, p. 1.
• [19]          JO L 324, 10.12.2007, p. 79.
• [20]  JO L 174, 27.6.2001, p.25
• [21] ^*            JO: Vă rugăm introduceți data: 12 luni înainte de data aplicării regulamentului.
• [22] ^*          JO: Vă rugăm introduceți data - data intrării în vigoare a regulamentului.
• [23] ^*          JO: Vă rugăm introduceți data - șapte ani de la data aplicării regulamentului.
• [24] ^*            JO: Vă rugăm introduceți data - 24 de luni după intrarea în vigoare a regulamentului.
• [25] ^**         JO: Vă rugăm introduceți data - 12 luni înainte de data aplicării regulamentului.
• [26]            A se adăuga numărul de reclamanți necesar în cazul în care hotărârea privește mai mult de un reclamant.
• [27]            A se adăuga numărul de pârâți necesar în cazul în care hotărârea privește mai mult de un pârât.
• [28]            Dacă hotărârea nu a fost comunicată persoanei (persoanelor) împotriva căreia (cărora) se solicită executarea între data emiterii certificatului și data inițierii procedurii de executare în statul membru solicitat, hotărârea trebuie să însoțească certificatul atunci când, în conformitate cu articolul 42a, acesta îi (le) este comunicat persoanei (persoanelor) împotriva căreia (cărora) se solicită executarea.
• [29]            Dacă hotărârea se referă doar la cheltuieli asociate unei creanțe care a făcut obiectul unei hotărâri anterioare, punctul 4.6.1 se lasă necompletat și se trece la punctul 4.7.
• [30]            Dacă s-a dispus ca mai multe persoane să efectueze o plată, adăugați numărul de persoane necesar.
• [31]            Adăugați numărul necesar de rate.
• [32]            A se adăuga numărul de perioade necesar în cazul în care este vorba de mai multe perioade.
• [33]            Acest punct acoperă și situațiile în care cheltuielile se acordă printr-o hotărâre separată.
• [34]            Adăugați numărul necesar de persoane.
• [35]            În cazul în care cheltuielile pot fi recuperate de la mai multe persoane, adăugați defalcarea necesară pentru fiecare persoană separat.
• [36]            A se adăuga numărul de perioade necesar în cazul în care este vorba de mai multe perioade.
• [37]          A se adăuga numărul de perioade necesar în cazul în care este vorba de mai multe perioade.
• [38]            A se șterge, după caz, în cadrul certificatului.
• [39]            Adăugați numărul necesar de creditori.
• [40]            Adăugați numărul necesar de creditori.
• [41]            Adăugați numărul necesar de alte părți (dacă este cazul).
• [42]            Dacă s-a dispus ca mai multe persoane să efectueze o plată, adăugați numărul de persoane necesar.
• [43]            Adăugați numărul necesar de rate.
• [44]            A se adăuga numărul de perioade necesar în cazul în care este vorba de mai multe perioade.
• [45]            A se adăuga numărul de persoane necesar în cazul în care există mai multe persoane.

EXPUNERE DE MOTIVE

Regulamentul nr. 44/2001 este, împreună cu predecesorul său, Convenția de la Bruxelles, unul dintre actele legislative din legislația UE care au cunoscut cel mai mare succes ; el a pus bazele unui spațiu european de justiție, este în serviciul cetățenilor și al întreprinderilor prin promovarea cu succes a securității juridice și a predictibilității hotărârilor și este folosit ca punct de referință și mijloc de realizare de către alte instrumente. Reformarea prezentului regulament este, prin urmare, deosebit de importantă. Raportorul este încântat că s-a ajuns la un acord cu colegislatorul cu privire la următoarele puncte:

1. Eliminarea procedurii de exequatur

În locul procedurii de exequatur, Comisia propune ca o hotărâre judecătorească executabilă în statul membru de origine să fie executabilă și executată și în altă stat din UE, după prezentarea unei copii legalizate și a unui certificat într-un format standard, emis de instanța din țara de origine, fără vreo altă procedură intermediară. Ulterior, se va face executarea ca și cum hotărârea judecătorească ar fi emisă de instanțele din statul membru de executare.

Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea nu a fost prezentă la procedura în urma cărei a fost emisă hotărârea judecătorească, aceasta poate solicita instanțelor din statul membru de origine să-i revizuiască hotărârea fie pe motiv că (a) nu i-a fost trimis documentul de demarare a procedurilor în timp util pentru a-și putea pregăti apărarea, sau (b) nu a putut introducere o acțiune în contestare din motive de „forță majoră sau din cauza unor circumstanțe extraordinare care îl exonerează de orice vină”, cu condiția să conteste hotărârea în termenul prevăzut pentru aceasta.

În plus, partea împotriva căreia se solicită executarea poate solicita instanțelor din statul membru de executare să refuze executarea dacă aceasta nu este permisă în temeiul principiilor fundamentale care stau la baza dreptului la un proces echitabil.

Comisia propune să se elimine dreptul actual de a contesta recunoașterea sau executarea hotărârii unui stat membru pe motiv de incompatibilitate manifestă cu politica publică a statului membru în materie de executare/recunoaștere, și să fie înlocuit de criteriul limitat de „proces echitabil.” În plus, cu o foarte mică excepție, nu se va permite nicio revizuire a competenței instanței de origine, chiar și în condițiile limitate prevăzute în prezent de Regulamentul Bruxelles I (nerespectarea cerințelor referitoare la drepturile consumatorului și asigurare sau la competența exclusivă)

Comisia consideră că sunt încă necesare excepții procedurale sau de fond legate de ordinea publică. O astfel de excepție ar putea fi impusă de obligațiile internaționale ale statelor membre și atât Regulamentul Roma I, cât și Roma II, prevăd excepții privind ordinea publică și dispoziții imperative derogatorii. Statul membru în case se deschide acțiunea are dreptul să-și apere valorile fundamentale; în consecință, acest lucru trebuie să fie valabil și pentru statul membru în care se solicită executarea unei hotărâri.

Cu toate acestea, Comisia propune două categorii de hotărâri pentru care este încă necesară o hotărâre de încuviințare a executării de către partea care face executarea, trimisă și părții adverse, care are drept de recurs privind motivele limitate, identice cu cele prevăzute în prezent în articolul 34 din forma actuală a Regulamentului Bruxelles I, respectiv hotărâri judecătorești referitoare la obligațiile necontractuale care rezultă din încălcări ale intimității și ale drepturilor legate de personalitatea sa, inclusiv privind calomnia, și hotărâri judecătorești . care dispun acordarea de despăgubiri în acțiunile colective, referitoare la prejudiciilor cauzate de practici comerciale ilegale , care întrunesc o serie de condiții. .

Comisia pentru afaceri juridice consideră că, din motive de securitate juridică, ar fi mai bine să nu existe niciun fel de excepții. Această poziție a fost susținută și de Consiliu.

2.       Extinderea normelor privind competența la litigiile care implică pârâți domiciliați în afara UE

Comisia propune ca normele din regulament referitoare la competență să fie aplicate cu efect obligatoriu pârâților din țările terțe, înlocuind astfel criteriile de competență în astfel de cazuri. Pentru a compensa accesul astfel redus la instanțe în mai multe state membre și pentru faptul că nu mai este valabil criteriul general de competență bazat pe domiciliu, Comisia propune, de asemenea, ca instanțele statelor membre în care sunt localizate activele mobile ale pârâtului să aibă competență, cu condiția ca: (1) nicio altă instanță să nu aibă competență în temeiul normelor anterioare din regulament; (2) „valoarea bunurilor să nu fie disproporțională cu valoarea litigiului” și (3) litigiul să aibă o legătură suficientă cu statul membru în care este situată instanța sesizată.

În mod cu totul excepțional, se propune existența unui forum necessitatis, adică dreptul de a deschide o acțiune în instanța unui stat membru care are o „legătură substanțială” cu litigiul, cu condiția ca „dreptul la un proces echitabil sau dreptul de acces la justiție să impună acest lucru” și ca niciun alt stat membru să nu aibă competență în temeiul normelor anterioare din regulament. În special, se pot introduce acțiuni în următoarele circumstanțe: (a) dacă acțiunea este imposibilă sau nu se poate introduce sau desfășura într-un stat terț care are legături apropiate cu litigiul, sau (b) dacă o hotărâre emisă într-un stat terț nu poate fi recunoscută și executată în statul membru în care este sesizată instanța, iar această recunoaștere sau executare este necesară pentru respectarea drepturilor solicitantului.

Comisia este de acord cu opinia exprimată în rezoluția Parlamentului referitoare la Cartea verde, și anume că, pentru a soluționa problema acestei extinderii normelor regulamentului, trebuie organizate consultări largi și dezbateri politice. În acest context, se propune, prin urmare, includerea în regulament a unor norme care să introducă doar un efect reflexiv parțial pentru litigiile din domeniul ocupării forței de muncă, al consumatorilor și al contractelor de asigurare, pentru a proteja partea mai defavorizată în aceste situații.

3.        Acordurile privind alegerea instanței competente

Creșterea eficienței acordurilor privind alegerea instanței competente, prin prevederea ca instanța aleasă de către părți în vederea rezolvării litigiului ar trebui să aibă întotdeauna prioritate, indiferent dacă a fost sesizată prima sau a doua, pare să fie o soluție viabilă. Articolul 32 alineatul (2) prevede că atunci când un acord, menționat la articolul 23, conferă competență exclusivă unei instanțe sau instanțelor dintr-un stat membru, instanțele altor state membre nu au competență asupra litigiului decât în momentul în care instanța desemnată sau instanțele desemnate în convenție își declină competența. În plus, dispoziția privind litispendența, stipulată la articolul 29 din regulamentul propus, precizează că nu aduce atingere articolului 32(2). Considerentul 19 se referă la necesitatea de a ameliora eficacitatea acordurilor de alegere a forului pentru ca „să se evite tacticile abuzive în cadrul proceselor”, precizând apoi că regulamentul ar trebui să acorde prioritate instanței desemnate în acord să hotărască cu privire la competența sa judiciară, indiferent dacă a fost sesizată prima sau a doua. În plus, articolul 23 alineatul (1) aduce următoarea precizare în ce privește definirea atribuirii de competență unei instanțe alese: „cu excepția cazului în care acordul este nul și neavenit pe fond, în temeiul legislației statului membru respectiv”.

4.        Acordurile de arbitraj

Comisia consideră că ar trebui îmbunătățită eficacitatea acordurilor de arbitraj, pentru ca voința părților să fie respectată pe deplin. În special, acest lucru ar trebui asigurat atunci când sediul convenit sau desemnat al arbitrajului este într-un stat membru. Comisia recomandă norme speciale destinate să evite procedurile paralele și tacticile abuzive în cadrul proceselor în circumstanțele respective.

În această privință, comisia este de acord cu opinia exprimată în rezoluția Parlamentului referitoare la Cartea verde: arbitrajul este tratat în mod satisfăcător în Convenția de la New York din 1958 și în Convenția de la Geneva privind arbitrajul comercial internațional. Toate state membre sunt parte a acestor două convenții. În consecință, ar trebui păstrată excluderea arbitrajului din domeniul de aplicare al regulamentului. Considerentul 11 și următoarele de mai sus clarifică acest lucru.

5.        Alte chestiuni

Comisia recunoaște că s-au adus îmbunătățiri în ceea ce privește măsurile preliminare.

Comisia poate sprijini propunerea de a permite instanțelor din statele membre să suspende acțiunea în litispendență, situație în care instanța unui stat care nu e membru UE este sesizată cu privire la o acțiune ce implică aceleași părți obiect și aceeași cauză.

6.        Concluzie

În concluzie, Comisia pentru afaceri juridice este mulțumită de compromisul la care s-a ajuns cu Consiliul, deoarece el corespunde poziției Parlamentului în toate punctele principale. Regulamentul reformat înlătură unele dintre dificultățile întâmpinate în ultimii zece ani în acest domeniu, iar eliminarea procedurii de exequatur pentru toate hotărârile în materie civilă și comercială reprezintă un progres semnificativ în ceea ce privește accesul cetățenilor și al întreprinderilor la justiție.

ANEXĂ: AVIZUL GRUPULUI CONSULTATIV AL SERVICIILOR JURIDICE ALE PARLAMENTULUI EUROPEAN, CONSILIULUI ŞI COMISIEI

	GRUPUL DE LUCRU CONSULTATIV AL SERVICIILOR JURIDICE

Bruxelles, 8 martie 2011

AVIZ

                                      ÎN ATENȚIA PARLAMENTULUI EUROPEAN

                                                              CONSILIULUI

                                                              COMISIEI

Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (reformare)

COM(2010)0748, 14.12.2010 – 2010/0383(COD)

Având în vedere Acordul interinstituțional din 28 noiembrie 2001 privind utilizarea mai structurată a tehnicii de reformare a actelor legislative, în special punctul 9, grupul consultativ, alcătuit din reprezentanți ai serviciilor juridice din cadrul Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, s-a întrunit la 13 ianuarie și 11 februarie 2011 în vederea examinării, printre altele, a propunerii susmenționate prezentate de Comisie.

În cadrul acestor reuniuni[1], în urma examinării propunerii de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de reformare a Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, grupul de lucru consultativ a stabilit, de comun acord, cele ce urmează:

1) În ceea ce privește expunerea de motive, pentru a fi redactată în deplină conformitate cu cerințele stabilite în Acordul interinstituțional, în aceasta trebuie să se specifice ce dispoziții din actul anterior rămân neschimbate în propunere, așa cum se prevede la punctul (6) litera (a) punctul (iii) din acord.

2) Următoarele părți ale textului reformat ar fi trebuit să fie identificate prin utilizarea fondului de culoare gri, utilizat în general pentru marcarea modificărilor de fond:

- în prima referire, cuvintele „și (e)”;

- a doua teză din considerentul 10;

- la articolul 47 alineatul (1), cuvintele „în legătură cu aspecte menționate la articolul 37 alineatul (3)”.

3) La articolul 28 alineatul (2), trimiterea la „dispozițiile de la alineatul (2)” ar trebui adaptată astfel încât trimiterea să fie la „dispozițiile de la alineatul (1)”.

4) La articolul 47 alineatul (2), cuvintele „articolele 50-63” ar trebui adaptate astfel încât să fie formulate „articolele 50-65, 67, 68 și 72” .

5) La articolul 64, cuvintele „pronunțată într-un stat membru” și cuvintele „în statul membru în care se solicită recunoașterea, forța executorie sau executarea” ar fi trebuit să fie identificate cu săgeți de adaptare.

În urma examinării propunerii, grupul de lucru consultativ a ajuns, de comun acord, la concluzia că propunerea nu conține nicio modificare de fond, în afara celor care au fost identificate ca atare în propunere sau în prezentul aviz. De asemenea, grupul de lucru a concluzionat că, în ceea ce privește codificarea dispozițiilor neschimbate ale actului precedent cu respectivele modificări de fond, propunerea se limitează la o simplă codificare a actelor existente, fără modificări de fond ale acestora.

C. PENNERA                                  H. LEGAL                            L. ROMERO REQUENA

Jurisconsult                                       Jurisconsult                            Director General

• [1]  Grupul de lucru consultativ a avut la dispoziție versiunile în limbile engleză, franceză și germană ale propunerii și a lucrat pe baza versiunii în limba engleză, versiunea lingvistică originală a textului examinat.

AVIZ al Comisiei pentru ocuparea forŢei de muncă Şi afaceri sociale (10.11.2011)

destinat Comisiei pentru afaceri juridice

referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (reformare)

(COM(2010)0748 – C7‑0433/2010 – 2010/0383(COD))

Raportoare pentru aviz: Evelyn Regner

JUSTIFICARE SUCCINTĂ

Solicităm introducerea în regulament a unei secțiuni privind jurisdicția în cazul unor acțiuni revendicative multiple. Cauzele CEJ au demonstrat deja, în special cauza Viking, că este există posibilitatea alegerii jurisdicției celei mai favorabile. În absența unei jurisdicții specifice pentru acțiunile revendicative multiple, o instanță britanică a fost numită să se pronunțe cu privire la o acțiune de acest tip care a avut loc în Finlanda. Instanțe din statele membre care nu au nici o legătură cu o acțiune revendicativă multiplă anume iau hotărâri în dreptul civil, ceea ce este împotriva spiritului și obiectivelor prezentului regulament. În aceste cazuri, competența de a se pronunța ar trebui să revină instanțelor din statele membre care au legătura cea mai apropiată cu acțiunea revendicativă multiplă respectivă - în mod firesc, instanțele din statul membru unde a avut sau are loc acțiunea.

De asemenea, solicităm eliminarea procedurii de exequatur, cu condiția unei contrabalansări prealabile prin garanții stricte, în măsură să protejeze drepturile debitorilor judiciari și să asigure deplina respectare a drepturilor fundamentale.

Considerăm că, între timp, normele UE privind competența exclusivă în materie de drepturi imobiliare sau de închiriere a unor bunuri imobile ar putea fi extinse la procesele intentate într-un stat terț; normele în materie de jurisdicție pentru consumatori și salariați trebuie, de asemenea, aplicate și în raport cu societățile din state terțe.

AMENDAMENTE

Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale recomandă Comisiei pentru afaceri juridice, competentă în fond, să includă în raportul său următoarele amendamente:

Amendamentul  1 Propunere de regulament Considerentul 1a (nou)
Textul propus de Comisie	Amendamentul
	(1a) Regulamentul (CE) nr. 44/2001 a intrat în vigoare în martie 2002. Opt ani mai târziu, Comisia a analizat funcționarea sa în practică și a examinat modificările necesare la acest instrument. Prezenta reformare îmbunătățește accesul la justiție, printre altele permițând angajaților să introducă acțiuni împotriva mai multor pârâți în domeniul ocupării forței de muncă, în temeiul articolului 6 alineatul (1). Această posibilitate exista în temeiul Convenției de la Bruxelles din 1968. Reintroducerea acesteia în regulament va fi în beneficiul angajaților care doresc să introducă o acțiune împotriva unor coangajatori stabiliți în state membre diferite.
Amendamentul  2 Propunere de regulament Considerentul 1b (nou)
Textul propus de Comisie	Amendamentul
	(1b) Jurisdicția în materie de acțiuni revendicative multiple este astfel stabilită pentru a evita posibilitatea alegerii jurisdicției celei mai favorabile și a asigura coerența cu Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale („Roma II”)1; instanța competentă trebuie să fie aceea a statului membru în care are loc acțiunea revendicativă multiplă.
	_______________
	1 JO L 199, 31.7.2007, p. 40.
Amendamentul  3 Propunere de regulament Articolul 22 – punctul 1 – litera aa (nouă)
Textul propus de Comisie	Amendamentul
	(aa) în procedurile privind acțiunile în justiție în domeniul dreptului muncii dintr-un anumit stat membru, au jurisdicție instanțele din acel stat;
Justificare
În conformitate cu considerentul 7 din Regulamentul Roma II, trebuie să existe o coerență între instrumentele de drept comunitar care reglementează legea aplicabilă și jurisdicția instanțelor. Pentru a evita posibilitatea alegerii instanței, în Regulamentul Bruxelles I trebuie introdusă o jurisdicție similară celei prevăzute la articolul 9 din Regulamentul Roma II. În cazul mai multor pârâți (în contextul unei acțiuni revendicative multiple), o societate poate încă alege jurisdicția pe care o consideră mai favorabilă intereselor sale, ceea ce nu corespunde obiectivelor Regulamentului Bruxelles I.

PROCEDURĂ

Titlu	Competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (reformare)
Referințe	COM(2010)0748 – C7-0433/2010 – 2010/0383(COD)
Comisie competentă în fond        Data anunțului în plen	JURI 18.1.2011
Comisie(i) sesizată(e) pentru avizare        Data anunțului în plen	EMPL 15.9.2011
Raportor(i)        Data numirii	Evelyn Regner 7.7.2011
Examinare în comisie	12.9.2011	5.10.2011	7.11.2011
Data adoptării	7.11.2011
Rezultatul votului final	+: –: 0:	20 15 0
Membri titulari prezenți la votul final	Edit Bauer, Jean-Luc Bennahmias, Pervenche Berès, Philippe Boulland, Milan Cabrnoch, Alejandro Cercas, Ole Christensen, Frédéric Daerden, Karima Delli, Frank Engel, Richard Falbr, Marian Harkin, Roger Helmer, Liisa Jaakonsaari, Ádám Kósa, Veronica Lope Fontagné, Elizabeth Lynne, Thomas Mann, Elisabeth Morin-Chartier, Siiri Oviir, Konstantinos Poupakis, Sylvana Rapti, Elisabeth Schroedter, Jutta Steinruck, Traian Ungureanu, Andrea Zanoni
Membri supleanți prezenți la votul final	Georges Bach, Raffaele Baldassarre, Edite Estrela, Julie Girling, Richard Howitt, Ria Oomen-Ruijten, Antigoni Papadopoulou, Emilie Turunen
Membri supleanți [articolul 187 alineatul (2)] prezenți la votul final	Catherine Bearder

PROCEDURĂ

Titlu	Competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (reformare)
Referințe	COM(2010)0748 – C7-0433/2010 – 2010/0383(COD)
Data prezentării la PE	14.12.2010
Comisie competentă în fond        Data anunțului în plen	JURI 18.1.2011
Comisie(i) sesizată(e) pentru avizare        Data anunțului în plen	EMPL 15.9.2011
Raportor(i)        Data numirii	Tadeusz Zwiefka 28.2.2011
Examinare în comisie	24.5.2011	11.7.2011	22.11.2011
Data adoptării	11.10.2012
Rezultatul votului final	+: –: 0:	20 0 0
Membri titulari prezenți la votul final	Luigi Berlinguer, Sebastian Valentin Bodu, Giuseppe Gargani, Lidia Joanna Geringer de Oedenberg, Gerald Häfner, Sajjad Karim, Klaus-Heiner Lehne, Antonio Masip Hidalgo, Bernhard Rapkay, Evelyn Regner, Francesco Enrico Speroni, Rebecca Taylor, Alexandra Thein, Cecilia Wikström, Tadeusz Zwiefka
Membri supleanți prezenți la votul final	Piotr Borys, Eva Lichtenberger, Axel Voss
Membri supleanți [articolul 187 alineatul (2)] prezenți la votul final	Sylvie Guillaume, Salvatore Tatarella
Data depunerii	15.10.2012