RAPORT referitor la sistemul bancar paralel

    25.10.2012 - (2012/2115(INI))

    Comisia pentru afaceri economice și monetare
    Raportor: Saïd El Khadraoui

    Procedură : 2012/2115(INI)
    Stadiile documentului în şedinţă
    Stadii ale documentului :  
    A7-0354/2012

    PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

    referitoare la sistemul bancar paralel

    (2012/2115(INI))

    Parlamentul European,

    –   având în vedere propunerile și comunicarea Comisiei Europene din 12 septembrie 2012 privind uniunea bancară,

    –   având în vedere concluziile summitului G20 din 18 iunie 2012 care a solicitat finalizarea lucrărilor privind sistemul bancar paralel pentru a realiza implementarea deplină a reformelor,

    –   având în vedere Rezoluția sa din 6 iulie 2011 referitoare la criza financiară, economică și socială: recomandări privind măsurile și inițiativele care trebuie luate[1],

    –   având în vedere raportul preliminar al echipei de lucru înființate de FSB privind tranzacțiile repo și împrumuturile de titluri de valoare publicat la 27 aprilie 2012 și raportul consultativ referitor la fondurile alocate tranzacțiilor pe piața monetară (FPM) publicat de IOSCO în aceeași zi,

    –   având în vedere studiul ocazional (nr. 133) al BCE privind sistemul bancar paralel în zona euro, dat publicității la 30 aprilie 2012,

    –   având în vedere Cartea verde a Comisiei privind sistemul bancar paralel (COM(2012)0102),

    –   având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 26 iulie 2012 intitulat „Norme privind produsele, managementul lichidității, depozitari, fonduri de piață monetară și investiții pe termen lung pentru OPCVM,

    –   având în vedere raportul FSB publicat la 27 octombrie 2011 în legătură cu înăsprirea supravegherii și reglementării sistemului bancar paralel, ca răspuns la invitațiile adresate de G20 la Seul în 2010 și Cannes în 2011,

    –   având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

    –   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A7-0354/2012),

    A. întrucât conceptul de sistem bancar paralel (SBP), potrivit definiției FSB, se referă la sistemul de intermediere de credite care implică entități și activități din afara sistemului bancar tradițional;

    B.  întrucât entitățile reglementate din cadrul sistemului bancar tradițional participă în mod semnificativ la activitățile definite ca făcând parte din sistemul bancar paralel și sunt în multe feluri interconectate cu entitățile bancare paralele;

    C. întrucât o proporție considerabilă din activitatea bancară paralelă are o latură care ține de sectorul bancar reglementat și respectiva latură ar trebui preluată în totalitate în cadrul de reglementare existent;

    D. întrucât unele elemente care intră sub incidența termenului SBP sunt esențiale pentru finanțarea economiei reale și ar trebui avută o grijă corespunzătoare în momentul definirii domeniului de aplicare al oricărei măsuri de reglementare noi sau al extinderii domeniului de aplicare al unei măsuri existente;

    E.  întrucât o anumită parte din sectorul bancar paralel menține, în mod oportun, riscul separat de sectorul bancar evitând, drept urmare, un potențial impact asupra contribuabililor sau sistemului; întrucât, cu toate acestea, înțelegerea deplină a operațiunilor sistemului bancar paralel, a legăturilor dintre acestea și instituțiile și regulamentele financiare pentru a oferi transparență, reducerea riscului sistemic și eliminarea practicilor incorecte, reprezintă o parte necesară a stabilității financiare;

    F.  întrucât, pentru a face lumină în problema SBP, se impune ca orice reglementare să abordeze pe deplin aspectele legate de reversibilitatea, complexitatea și opacitatea activităților financiare care țin de acesta, în special într-o situație de criză;

    G. întrucât FSB a estimat dimensiunea la nivel mondial a sistemului bancar paralel la aproximativ 51 de mii de miliarde EUR în 2011, în creștere față de valoarea din 2002, de 21 de mii de miliarde EUR; întrucât această valoare reprezintă 25-30 % din totalul sistemului financiar și jumătate din totalul activelor bancare;

    H. întrucât, în ciuda anumitor efecte pozitive potențiale, precum creșterea eficienței sistemului financiar, sistemul bancar paralel a fost identificat ca fiind unul dintre principalele elemente declanșatoare sau factori care pot contribui la criza financiară și amenința stabilitatea sistemului financiar; întrucât FSB solicită o supraveghere mai strictă a participației în SBP, care (i) poate suscita preocupări referitoare la riscurile sistemice îndeosebi prin transformări ale scadenței/lichidităților, nivelul efectului de multiplicare și transferul de risc de credit deficient, precum și (ii) preocupări legate de arbitrajul de reglementare;

    I.   întrucât propunerile referitoare la sistemul bancar paralel și la structura componentelor de distribuție cu amănuntul și investiții ale împrumutătorilor reprezintă elemente importante ale unei implementări efective a deciziei G20 din 2008 privind reglementarea fiecărui produs și a fiecărui actor; întrucât Comisia trebuie să examineze acest domeniu cu mai multă rapiditate și mai mult simț critic;

    J.   întrucât SBP, ca fenomen global necesită o abordare normativă globală, pe baza recomandărilor FSB (care urmează să fie publicate în următoarele săptămâni), completate de recomandările altor organisme de reglementare naționale sau supranaționale;

    A. Definiția sistemului bancar paralel

    1.  salută Cartea verde a Comisiei ca un prim pas în direcția unei monitorizări și a unei supravegheri mai stricte a SBP; susține abordarea Comisiei bazată pe reglementarea indirectă și pe extinderea sau revizuirea corespunzătoare a reglementării existente a SBP; în același timp subliniază necesitatea reglementării directe atunci când reglementările existente sunt insuficiente în ceea ce privește unele aspecte funcționale ale sale, evitând, în același timp, suprapunerile și asigurând corelarea cu reglementările existente; solicită o abordare holistică față de sistemul bancar paralel, care să acorde importanță atât aspectelor prudențiale, cât și aspectelor legate de conduita de piață; remarcă o trecere extensivă către finanțarea bazată pe piață și vânzarea cu amânuntul de produse financiare extrem de complexe; prin urmare, subliniază faptul că ar trebui aibă în vedere practicile de piață și protecția consumatorului;

    2.  subliniază faptul că orice înăsprire a reglementării instituțiilor de credit, firmelor de investiții și a întreprinderilor de asigurare și de reasigurare va crea în mod necesar stimulente pentru a muta activitățile în afara domeniului de aplicare al legislației sectoriale existente; prin urmare, subliniază nevoia de a îmbunătăți procedurile pentru analizarea sistematică, preventivă a eventualului impact al modificărilor aduse legislației din sectorul financiar asupra fluxului de risc și de capital prin entități financiare mai puțin reglementate sau nereglementate și de a extinde regimul normativ în consecință pentru a evita arbitrajul de reglementare;

    3.  este de acord cu definiția dată de FSB sistemului bancar paralel, și anume „un sistem de intermediari, instrumente, entități sau contracte financiare care generează o combinație de funcții similare activităților bancare, aflate însă în afara zonei reglementate sau beneficiind de un regim de reglementare care fie este lax, fie nu comportă noțiunea de riscuri sistemice și care nu are acces garantat la facilitățile de lichidități oferite de banca centrală sau la garanțiile de credit oferite de sectorul public”; subliniază faptul că, în contradicție cu ceea ce poate sugera termenul, sistemul bancar paralel nu reprezintă neapărat o parte nereglementată sau ilegală a sectorului financiar; subliniază cât de dificilă este implementarea acestei definiții într-un context de monitorizare, reglementare și supraveghere, de asemenea, din cauza opacității persistente, a lipsei de date și a înțelegerii deficitare a acestui sistem;

    B. Structurarea datelor și analiza

    4.  subliniază faptul că de la izbucnirea crizei doar puține practici ale SBP au dispărut; remarcă totuși că natura inovatoare a SBP poate duce la noi evoluții care pot reprezenta o sursă de risc sistemic care ar trebui abordată; de aceea, subliniază necesitatea de a colecta la nivel european și mondial date mai multe și mai pertinente referitoare la tranzacțiile din sistemul bancar paralel, participanții la piață, fluxurile și interconexiunile financiare, pentru a avea o imagine de ansamblu completă a sectorului;

    5.  consideră că o cooperare internațională strânsă și unirea eforturilor la nivel mondial sunt absolut esențiale pentru a obține o imagine completă asupra sistemului bancar paralel;

    6.  consideră că o imagine mai completă și o mai bună monitorizare și analiză vor permite identificarea atât a acelor aspecte ale SBP care au efecte benefice asupra economiei reale, cât și a acelora care stârnesc preocupări în legătură cu riscul sistemic și arbitrajul de reglementare; subliniază necesitatea unor proceduri mai stricte de evaluare a riscului, raportare și supraveghere, în cazul instituțiilor cu un profil de risc concentrat cu relevanță sistemică; reamintește angajamentele asumate de G20 în cadrul summitului de la Los Cobos de a elabora un sistem de identificatori internaționali ai entităților juridice și subliniază necesitatea de a asigura o reprezentare adecvată a intereselor europene în cadrul guvernanței sale;

    7.  remarcă că este necesar ca autoritățile de supraveghere să cunoască, cel puțin sub formă agregată, contractele repo încheiate de instituții, împrumuturile de titluri de valoare și toate formele de datorii sau de acorduri de recuperare de tipul popririlor sau clawback ale instituțiilor. Remarcă în continuare că pentru a aborda acest lucru, raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare referitor la CRD IV, care este în prezent negociat cu Consiliul, solicită raportarea acestor informații către un registru central de tranzacții sau un depozitar central de titluri de valoare pentru a favoriza accesul, printre altele, ABE, AEVMP, al autorităților competente relevante, CERS, al băncilor centrale relevante și al SEBC. remarcă, de asemenea, că acest raport solicită ca acordurile neînregistrate de recuperare a creanțelor să fie considerate fără efecte juridice în cadrul procedurilor de lichidare;

    8.  susține crearea și administrarea de către BCE a unei baze de date centralizate la nivelul UE privind tranzacțiile repo în euro alimentată de infrastructuri și bănci custode în măsura în care acestea internalizează decontarea repo în propria contabilitate; consideră totuși că o astfel de bază de date ar trebui să acopere tranzacțiile repo în toate denominările de monedă pentru ca autoritățile de supraveghere să aibă o imagine și o înțelegere de ansamblu cu privire la piața mondială a tranzacțiilor repo; solicită Comisiei să adopte rapid (la începutul lui 2013) o abordare coerentă pentru colectarea de date centralizate, identificând golurile informaționale și alăturându-se eforturilor depuse prin inițiativele altor organisme și autorități naționale, îndeosebi registrul de tranzacții creat în temeiul Regulamentului privind infrastructura pieței europene; invită Comisia să înainteze un raport (până la mijlocului lui 2013) care să acopere, fără a se limita la aceasta, construcția instituțională necesară (de exemplu, BCE, CERS, un registru central independent), conținutul și frecvența interogării de date, în special cu privire la tranzacțiile repo în euro și transferurile de risc financiar și nivelul resurselor necesare;

    9.  consideră că, în ciuda cantității substanțiale de date și informații solicitate de DCC în baza obligației de raportare repo, Comisia ar trebui să investigheze disponibilitatea, actualitatea și exhaustivitatea datelor în scopul cartografierii și monitorizării;

    10. salută dezvoltarea unui identificator internațional al entităților juridice, și consideră că, având în vedere utilitatea acestuia, ar trebui dezvoltate standarde comune similare în legătură cu cerințele de raportare aferente operațiunilor repo și cu titluri de valoare care să acopere principalul, rata dobânzii, garanția, marjele de ajustare, scadența, contrapartidele și alte aspecte, care contribuie la formarea agregatelor;

    11. subliniază că pentru a avea o abordare globală unificată pentru ca autoritățile de reglementare să analizeze datele și să le poată schimba între ele cu scopul de a acționa, dacă este necesar, pentru a preveni amplificarea unui risc sistemic și a proteja stabilitatea financiară, este esențial să existe formate comune de raportare bazate pe standarde transparente ale sectorului;

    12. în plus, subliniază necesitatea de a avea o imagine mai completă a transferurilor de risc efectuate de instituțiile financiare, inclusiv, fără a se limita la transferurile efectuate prin tranzacții cu instrumente financiare derivate, date care vor fi furnizate în temeiul Regulamentului privind infrastructura pieței europene și al directivelor MIFID/MIFIR, pentru a determina cine, ce și de la cine a cumpărat și modul în care sunt suportate riscurile transferate; subliniază faptul că obținerea unei cartografieri în timp real a tranzacțiilor din cadrul tuturor serviciilor financiare ar trebui să constituie un obiectiv la realizarea căruia contribuind posibilitățile de automatizare prin mesaje standardizate și identificatori de date; invită deci Comisia, după consultarea CERS și a organismelor internaționale cum ar fi FSB, să introducă în raportul său privind colectarea centralizată a datelor eforturile actuale vizând standardizarea mesajelor și a formatelor de date și o evaluare a fezabilității înființării unui registru central al transferurilor de risc care ar trebui să poată colecta și monitoriza în timp real datele privind transferurile de risc, utilizând pe deplin datele furnizate în conformitate cu cerințele de raportare ale legislației financiare actuale și viitoare și incorporând datele disponibile pe plan internațional;

    13. consideră că cerințele de raportare bancară constituie un instrument esențial și valoros pentru a identifica activitatea SBP; reiterează că regulile contabile ar trebui să reflecte realitatea și că, în mod ideal bilanțul contabil ar trebui să reflecte pe cât posibil agregatele;

    14. subliniază faptul că aceste noi sarcini vor necesita un nivel suficient de noi resurse;

    C. Contracararea riscurilor sistemice asociate sistemului bancar paralel

    15. subliniază faptul că anumite activități și entități SBP pot fi fie reglementate, fie nereglementate, în funcție de țară; subliniază importanța unui mediu concurențial echitabil între țări, precum și între sectorul bancar și entitățile din sistemul bancar paralel pentru a evita arbitrajul de reglementare care ar apărea în cazul unor stimulente normative distorsionate; remarcă în continuare că în prezent interdependența financiară între sectorul bancar și entitățile din sistemul bancar paralel este excesivă;

    16. remarcă că în prezent reglementarea, evaluarea și auditul exacte devin aproape imposibile dacă riscul de credit este distorsionat sau fluxurile de numerar sunt perturbate;

    17. consideră că fondurile și administratorii ar trebui să demonstreze că au un plan de siguranță și că pozițiile pot fi înțelese în mod adecvat și preluate de altcineva;

    18. subliniază necesitatea de a îmbunătăți publicarea transferurilor de active financiare acoperind lacunele Standardelor internaționale de raportare financiară; subliniază responsabilitatea controlorilor financiari cum ar fi contabilii și auditorii interni, de a semnala eventualele evoluții dăunătoare și amplificarea riscurilor;

    19. consideră că regulile de contabilitate ar trebui să reflecte realitatea și că evaluarea activelor la un cost de achiziție cu mult peste valoarea de piață a dus la instabilitate în rândul entităților bancare și al altor entități și nu ar trebui permisă; solicită Comisiei să încurajeze modificările IFRS, acordând mai multă atenție agregatelor fără compensare și fără ponderare a riscului;

    20. consideră că reglementarea financiară ar trebui să vizeze abordarea complexității și opacității serviciilor și produselor financiare și că măsurile de reglementare cum ar fi creșterea cerințelor de capital și înlăturarea reducerilor ponderii de risc au un rol în descurajarea acoperirii complexe împotriva riscurilor prin intermediul instrumentelor financiare derivate. consideră că noile produse financiare nu ar trebui să fie comercializate sau aprobate dacă nu sunt însoțite de o demonstrație cu privire la posibilitatea de rezoluție a acestora pentru autoritățile de reglementare;

    21. propune penalizarea asimetriei de informații, în special în ceea ce privește documentarea și declinările de responsabilitate atribuite serviciilor și produselor financiare; consideră că, în cazurile justificate, astfel de declarații de declinare de responsabilitate ar trebui să facă obiectul unei taxe pentru „scris mărunt” (pe pagină pentru fiecare declarație de declinare a responsabilității).

    22. subliniază faptul că rapoartele Comisiei pentru afaceri economice și monetare referitoare la CRD IV[2], despre care are în prezent discuții cu Consiliul, reprezintă un pas important în direcția abordării corecte a sistemului bancar paralel prin impunerea regimului patrimonial al liniilor de lichiditate vehiculelor și canalelor de investiții structurate, prin fixarea unei limite de expunere de 25 % dintre fondurile proprii pentru toate entitățile nereglementate, ceea ce va determina băncile să adopte Indicatorul de finanțare netă stabilă, și prin recunoașterea riscului mai mare, în raport cu entitățile financiare reglementate și nereglementate, al expunerilor la respectivele entități în cadrul provizioanelor prudențiale pentru riscurile de lichiditate;

    23. remarcă că una dintre lecțiile crizei financiare este că în timp ce în mod normal există o distincție clară între riscul de asigurare și riscul de credit, distincția poate fi mai puțin clară, de exemplu, în cazul produselor de asigurare de credite; invită Comisia să revizuiască legislația referitoare la conglomeratele bancare, de asigurări și, în special conglomeratele financiare cu scopul de a asigura condiții de concurență egală între bănci și societățile de asigurări și de a preveni arbitrajul de reglementare și/sau de supraveghere;

    24. consideră în continuare că extinderea propusă a CRD IV la anumite societăți financiare care nu atrag depozite și nu sunt acoperite de definiția din Regulamentul privind cerințele de capital (CRR) este necesară pentru a aborda riscuri specifice, având în vedere că anumite dispoziții pot fi ajustate la specificitățile acestor entități pentru a evita un impact disproporționat asupra societăților financiare respective;

    25. consideră că supravegherea bancară europeană nu trebuie să excludă din sfera sa de acțiune sectorul sistemului bancar paralel;

    26. subliniază necesitatea de a face în așa fel încât toate entitățile SBP care sunt subvenționate de o bancă sau sunt asociate unei bănci să fie incluse în bilanțul contabil al băncii din motive de consolidare prudențială; invită Comisia să examineze, până la începutul lui 2013, modalitățile prin care se poate garanta că entitățile care nu sunt consolidate din perspectivă contabilă sunt consolidate din motive de consolidare prudențială cu scopul de a îmbunătăți stabilitatea financiară mondială; încurajează Comisia să țină seama de orice îndrumare din partea BCBS sau a altor organisme internaționale în vederea unei mai bune alinieri a contabilității și a perimetrului de consolidare aferent riscurilor;

    27. subliniază necesitatea de a asigura o mai mare transparență în structura și activitățile instituțiilor financiare; invită Comisia, ținând cont de concluziile raportului Liikanen, să propună măsuri cu privire la dezvoltarea structurală a unui sector bancar european ținând cont atât de avantajele, cât și de eventualele riscuri ale combinării activităților bancare cu amănuntul și de investiții;

    28. ia act de importanța pieței repo și a împrumuturilor de titluri de valoare; invită Comisia să adopte măsuri, până la începutul lui 2013 pentru a crește transparența, în special pentru clienți, care ar putea include raportarea cumulată cu privire la un identificator al garanțiilor și la reutilizarea garanțiilor către autoritățile de reglementare, precum și pentru a permite autorităților de reglementare să impună niveluri minime recomandate ale marjelor de ajustare în cazul piețelor de finanțare cu garanții, fără însă a le standardiza; recunoaște în acest context importanța determinării clare a proprietății asupra titlurilor de valoare și a asigurării protecției acesteia; cu toate acestea, invită Comisia să inițieze o reflecție la nivel mondial asupra marjelor în completarea abordărilor sectoriale deja întreprinse și să studieze și să analizeze impunerea unor limite pentru reipotecarea garanțiilor; subliniază necesitatea de a revizui legea falimentului în legătură atât cu piața repo și a împrumuturilor de titluri de valoare, cât și cu titrizările în vederea armonizării și abordării chestiunilor legate de prioritate cu privire la rezolvarea situațiilor de criză cu care se confruntă instituțiile financiare reglementate; solicită Comisiei să ia în considerare diferite abordări pentru a restricționa privilegiile în cazul falimentului, inclusiv propuneri privind limitarea privilegiilor în cazul falimentului pentru tranzacțiile compensate la nivel central, precum și pentru garanțiile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate armonizate predefinite;

    29. consideră că stimulentele asociate titrizării trebuie abordate în mod corespunzător; subliniază că cerințele de solvabilitate și lichiditate pentru titrizări ar trebui să promoveze un portofoliu de investiții de înaltă calitate și bine diversificat, evitând astfel comportamentul mimetic; invită Comisia să examineze piața produselor titrizate, inclusiv o revizuire a obligațiunilor acoperite care pot crește riscurile pentru bilanțurile contabile ale băncilor; invită Comisia să propună măsuri în vederea creșterii simțitoare a transparenței acesteia. invită Comisia să actualizeze, dacă este necesar, regulamentul actual pentru a-l alinia cu noul cadru al BCBS privind titrizarea aflat în prezent în discuție, cel târziu până la începutul lui 2013; propune limitarea numărului de titrizări pe care le poate suferi un produs financiar și cerințe speciale furnizorilor de produse titrizate (de exemplu, inițiatori sau finanțatori) pentru ca acestora să le revină o parte a riscurilor asociate titrizării, pentru ca riscurile să revină efectiv furnizorului în loc să fie transferate administratorului de active, precum și măsuri de realizare a transparenței; solicită îndeosebi introducerea unei metodologii coerente de evaluare a activelor titrizate și standardizarea produselor supuse titrizării din diferite legislații și jurisdicții;

    30. remarcă că „coșurile” de active au fost răscumpărate după modelul „originate to repo” obținând în unele cazuri ratinguri mai bune; subliniază faptul că astfel de tranzacții nu ar trebui utilizate ca măsură de reglementare pentru lichiditate (a se vedea raportul ECON cu privire la CRD IV);

    31. recunoaște rolul important pe care îl joacă fondurile de piață monetară (FPM) în finanțarea instituțiilor financiare pe termen scurt și în diversificarea riscului; recunoaște diferența între rolul și structura FPM din UE și SUA; recunoaște că orientările AEVMP pe 2010 au impus standarde mai stricte pentru FPM-uri (în ceea ce privește calitatea creditelor, maturitatea titlurilor de valoare și mai buna informare a investitorilor); remarcă, cu toate acestea, că anumite FPM-uri, îndeosebi cele care oferă investitorilor o valoare netă stabilă a activelor sunt vulnerabile în fața retragerilor masive; de aceea, subliniază faptul că trebuie luate măsuri suplimentare pentru a îmbunătăți rezistența acestor fonduri și a acoperi riscul de lichiditate; susține recomandările propuse în cadrul raportului final al IOSCO din octombrie 2012 în legătură cu reglementarea și administrarea FPM-urilor prezente în mai multe jurisdicții; consideră că FPM-urile care oferă o valoare netă stabilă a activelor (VNA) ar trebui să facă obiectul unor măsuri menite să reducă riscurile specifice asociate cu caracteristica de stabilitate a VNA și să internalizeze costurile asociate acestor riscuri; consideră că autoritățile de reglementare ar trebui să ceară, unde este posibil, o convertire la VNA fluctuantă/variabilă sau, alternativ, ar trebui introduse elemente de siguranță pentru a întări rezistența FPM-urilor care propun VNA stabilă și capacitatea acestora de a face față unor rambursări masive; invită Comisia să prezinte o revizuire a cadrului OPCVM, focalizată în special pe chestiunea FPM-urilor, în primul semestru al lui 2013, prin care să solicite FPM-urilor fie să adopte o valoare variabilă a activelor cu evaluare zilnică, fie, în cazul în care se menține o valoare constantă, să trebuiască să solicite o licență bancară cu scop limitat și să se supună cerințelor de adecvare a capitalului și altor cerințe prudențiale; subliniază că arbitrajul de reglementare trebuie redus la minimum;

    32. invită Comisia, în contextul revizuirii OPCVM, să exploreze în continuare ideea de a introduce furnizări specifice de lichiditate pentru FPM-uri, stabilind cerințele minime privind lichiditatea la vedere, săptămânală și lunară [20 %, 40 %, 60 %] și să perceapă taxe de lichiditate începând de la un prag declanșator care să implice, de asemenea, o obligație de informare directă față de autoritatea de supraveghere competentă și AEVMP;

    33. recunoaște beneficiile fondurilor cotate la bursă (FCB) prin faptul că oferă investitorilor persoane fizice acces la o gamă mai largă de active (ca, de exemplu, cele de pe piața de mărfuri) dar subliniază riscurile antrenate de FCB-uri în ceea ce privește complexitatea, riscul de contrapartidă, lichiditatea produselor și posibil manipularea reglementărilor (arbitrajul de reglementare); avertizează cu privire la riscurile asociate FCB-urilor sintetice din cauza creșterii opacității și complexității acestora, îndeosebi atunci când unitățile FCB-urilor sunt comercializate către investitorii persoane fizice; de aceea, invită Comisia să trateze aceste posibile vulnerabilități structurale în cadrul revizuirii OPCVM aflate în curs, ținând seama de diferitele categorii de clienți (de exemplu, investitori persoane fizice, investitori profesionali, investitori instituționali) și de diferitele profiluri de risc ale acestora;

    34. solicită Comisiei să deruleze studii de impact ample cu privire la efectele tuturor propunerilor legislative viitoare asupra finanțării economiei reale;

    35. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și Consiliului pentru Stabilitate Financiară.

    EXPUNERE DE MOTIVE

    De la izbucnirea crizei financiare în 2007, G20 a hotărât o serie întreagă de măsuri de reglementare pentru a mări siguranța și sustenabilitatea sistemului financiar. De atunci, pe lângă alte numeroase măsuri, au fost înăsprite cerințele de capital pentru instituțiile financiare, a fost făcut un prim pas în direcția reglementării mai stricte a agențiilor de notare și a fost elaborată o nouă arhitectură a sistemului de supraveghere financiară. În ciuda, sau poate datorită acestor noi cadre de reglementare, o parte enormă a intermedierii de credite rămâne încă insuficient monitorizată și reglementată. Ca urmare, sistemul bancar paralel operează prin intermediul unor entități sau contracte financiare care generează o combinație de funcții similare activităților bancare, aflate însă în afara zonei reglementate sau beneficiind de un regim de reglementare care fie este lax, fie nu comportă noțiunea de riscuri sistemice, și care nu are acces la facilitățile de lichidități oferite de banca centrală sau la garanțiile de credit oferite de sectorul public; Entități precum vehiculele cu scop special, vehiculele de investiții speciale, FPM-urile, FCB-urile, fondurile de investiții pot fi privite, potrivit cărții verzi a Comisiei, ca entități aparținând sistemului bancar paralel. Printre activitățile sistemului bancar paralel, CE distinge tranzacțiile repo, împrumuturile de titluri de valoare și titrizarea.

    Fiind vorba de un fenomen la scară mondială, Consiliul pentru stabilitate financiară (FSB) a luat inițiativa îmbunătățirii monitorizării și reglementării sistemului bancar paralel. Au fost desemnate patru echipe de lucru diferite care tratează aspecte diferite ale sistemului bancar paralel. Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară (BCBS) care se va ocupa de modalitățile în care se poate aprofunda reglementarea interacțiunilor dintre bănci și entitățile bancare paralele; Organizația Internațională a Reglementatorilor de Valori Mobiliare (IOSCO) care va lucra la elaborarea unor reglementări menite să ducă la atenuarea riscurilor sistemice (inclusiv cele legate de așa-numitele „runs”, adică retrageri masive) ale fondurile de piață monetară (FPM); IOSCO, cu ajutorul BCBS, va efectua o evaluare a cerințelor existente în materie de titrizare; un subgrup al FSB va examina reglementarea altor entități bancare paralele și un alt subgrup al FSB care se va ocupa de împrumutul de valori mobiliare și de operațiunile repo.

    După publicarea rezultatului final al diferitelor echipe de lucru, FSB va prezenta unele recomandări pentru a aborda sistemul bancar paralel. În urma activității inițiate de FSB, CE a prezentat o carte verde privind sistemul bancar paralel la începutul acestuia an în care se concentrează asupra riscurilor potențiale reprezentate de sistemul bancar paralel în UE și asupra modului de preîntâmpinare a acestora din perspectiva măsurilor de reglementare.

    Este evident faptul că sistemul bancar paralel nu au o existență izolată. Într-adevăr, în timpul crizei băncilor au fost serios afectate nu doar de perturbarea generală a pieței, ci și de expunerea lor la sistemul bancar paralel. Băncile au investit în produsele titrizate (ca investitori, băncile au refinanțat aceste produse titrizate folosindu-le ca garanție în tranzacțiile repo) și au sprijinit multe entități din sistemul bancar paralel sub forma garanțiilor la credite. În ciuda posibilelor efecte pozitive ale titrizării, băncile au rămas interconectate cu entitățile extrabilanțiere și au suportat cea mai mare parte a pierderilor. Într-adevăr, criza financiară s-a declanșat atunci când piața a sesizat că titrizarea împrumuturilor era minată de stimulente dubioase și a dus la standarde de creditare joase (de exemplu, împrumuturile subprime). Vehiculele investiționale speciale și canalele ABCP și alte vehicule care au cumpărat produsele titrizate nu au putut să își amâne finanțarea și a trebuit să fie salvați de finanțatorii lor, în special bănci. Fondurile de garantare a creditelor și alte instituții care au investit în produse titrizate au suferit pierderi mari ale valorii de piață. Aceste fonduri de garantare și bănci au investit în produsele titrizate și prin intermediul tranzacțiilor repo, folosind aceste produse titrizate ca garanție. Când valoarea produselor titrizate, în special a acelora care conțineau împrumuturi subprime, a scăzut vertiginos, contrapartidele la tranzacțiile repo au mărit marjele la garanții (forțând împrumutații să aducă mai multe garanții) sau au refuzat să reînnoiască finanțarea. Aceasta a contribuit la intrarea în incapacitate de plată de împrumutatului (precum Lehman) sau a forțat instituțiile mamă să ofere sprijin masiv (precum Bear Stearns pentru fondurile sale speculative).

    De aceea, interconexiunea între „băncile tradiționale” și vehiculele și activitățile extrabilanțiere ar trebui să devină mai transparentă și abordată din punct de vedere normativ.

    În ciuda acestei interconexiuni potențial periculoase, raportorul este de părere că anumite entități și activități implicate în sistemul bancar paralel, potrivit definiției FSB, ar putea avea efecte benefice pentru economia reală și să stimuleze creșterea economică, contribuind la o mai bună diversificare a riscului în afara sectorului bancar tradițional. Cu toate acestea, diversificarea riscului poate fi benefică economiei reale numai dacă are loc în condiții de deplină transparență și fără a crește riscul sistemic. De aceea, ar trebui să existe o separare clară între băncile inițiatoare și vehiculele cu scop special supuse titrizării. Ar trebui să încercăm să facem o distincție între efectele dorite și cele nedorite ale sistemului bancar paralel.

    După cum se subliniază în cartea verde a Comisiei, s-au luat deja diferite măsuri pentru a aborda riscul sistemic provocat de sistemul bancar paralel. Piața, de asemenea, a reacționat și de la începutul crizei unele practici ale SBP au încetat. Totuși, având în vedere natura inovatoare a SBP se pot produce noi evoluții care pot reprezenta o sursă de risc sistemic care ar trebui abordat. Pentru a face acest lucru în mod corespunzător, ar trebui create instrumente de monitorizare adecvate pentru a avea o imagine concretă a întregului sistem de intermediere de credite.

    Mai întâi, pentru a avea o imagine de ansamblu completă a sectorului bancar paralel, este nevoie urgentă de date și capacități de analiză mai multe și mai fiabile. Consider că BCE (împreună cu CERS) ar trebui să joace un rol important în această privință. Inițiativa privind o bază de date privind tranzacțiile repo poate fi un pas crucial în direcția creșterii transparenței. Apoi, pentru a face lumină în problema transferurilor de risc în sectorul financiar și a identifica cine, ce și de la cine a cumpărat și cum sunt suportate riscurile transferate, Comisia ar trebui să reflecteze urgent asupra fezabilității înființării unei instituții publice.

    În al doilea rând, acest exercițiu de cartografiere ar trebui să permită identificarea aspectelor sistemului bancar paralel care au efecte benefice asupra economiei reale și a celor care prezintă riscuri sistemice sau ridică semne de întrebare în legătură cu manipularea reglementărilor, cum ar fi maturitățile excesive transformarea lichidității, efectul de multiplicare și manipularea reglementărilor.

    O dată identificate aceste riscuri sistemice, ele ar trebui abordate prin îmbunătățirea acțiunilor în domeniul monitorizării și reglementării. De aceea, raportorul consideră că următoarele propuneri ar trebui/ar putea fi luate în considerare în mod serios în lunile următoare.

    A. Potrivit liniei Econ din pachetul CRD IV, impunerea regimului patrimonial al liniilor de lichiditate vehiculelor și canalelor de investiții structurate și fixarea unei limite de expunere de 25% din fondurile proprii pentru toate entitățile nereglementate; în plus, extinderea cerințelor CRD IV la entitățile nebancare ar trebui luată serios în considerare.

    B. Pentru a crește fiabilitatea bilanțurilor bancare, Comisia ar trebui să examineze, până la începutul lui 2013, modalitățile prin care se poate garanta că entitățile care nu sunt consolidate din perspectivă contabilă sunt consolidate din motive de consolidare prudențială.

    C. Raportorul solicită Comisiei să vină cu o propunere legislativă pentru separarea activităților pentru persoanele fizice și de investiții ale băncilor;

    D. Piața repo și a împrumuturilor de titluri de valoare joacă un rol important în finanțarea instituțiilor financiare. Totuși, este nevoie urgentă de mai multă transparență; de aceea, autorităților de reglementare ar trebui să li să permită să impună marje minime pentru piețele de finanțare cu garanții.

    E. Tehnica titrizării poate avea efecte pozitive în ceea ce privește distribuirea riscului. Totuși, este nevoie absolută de mai multă transparență; De aceea, Comisia ar trebui să înainteze o propunere legislativă până la începutul lui 2013 în vederea limitării numărului de titrizări pe care le poate suferi un produs financiar. Mai mult, trebuie făcuți mai mulți pași în direcția standardizării produselor titrizate și a impunerii unor cerințe mai stricte de menținere.

    F. FPM-urile au jucat un rol important în criza financiară. recunoaște diferențele dintre FPM din UE și SUA; invită Comisia să vină cu o propunere financiară la începutul lui 2013 care să solicite FPM-urilor fie să adopte o valoare variabilă a activelor cu evaluare zilnică, fie, în cazul în care FPM-urile mențin o valoare constantă, să se supună cerințelor de adecvare a capitalului;

    G. Raportorul recunoaște importanța fondurilor cotate la Bursă ca instrument de investiție. Cu toate acestea, un FCB prezintă riscuri în ceea ce privește complexitatea, riscul de contrapartidă, lichiditatea produselor și posibil manipularea reglementărilor (arbitrajul de reglementare) O propunere legislativă la începutul lui 2013 ar trebui să trateze aceste vulnerabilități structurale.

    REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

    Data adoptării

    22.10.2012

     

     

     

    Rezultatul votului final

    +:

    –:

    0:

    39

    0

    1

    Membri titulari prezenți la votul final

    Burkhard Balz, Elena Băsescu, Leonardo Domenici, Derk Jan Eppink, Diogo Feio, Markus Ferber, Elisa Ferreira, Ildikó Gáll-Pelcz, Sven Giegold, Sylvie Goulard, Liem Hoang Ngoc, Syed Kamall, Wolf Klinz, Jürgen Klute, Rodi Kratsa-Tsagaropoulou, Philippe Lamberts, Hans-Peter Martin, Ivari Padar, Alfredo Pallone, Anni Podimata, Olle Schmidt, Edward Scicluna, Peter Simon, Peter Skinner, Theodor Dumitru Stolojan, Kay Swinburne, Sampo Terho, Marianne Thyssen, Ramon Tremosa i Balcells, Corien Wortmann-Kool, Pablo Zalba Bidegain

    Membri supleanți prezenți la votul final

    Jean-Pierre Audy, Saïd El Khadraoui, Sari Essayah, Roberto Gualtieri, Danuta Maria Hübner, Sophia in ‘t Veld, Olle Ludvigsson, Thomas Mann, Sirpa Pietikäinen, Gianni Pittella, Nils Torvalds