RAPORT referitor la strategiile regionale pentru zonele industriale din Uniunea Europeană

26.4.2013 - (2012/2100(INI))

Comisia pentru dezvoltare regională
Raportor: Jens Geier

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la strategiile regionale pentru zonele industriale din Uniunea Europeană

(2012/2100(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere articolul 162 din TFUE, care vizează obiectivele Fondului social european și care face referire, printre altele, la obiectivul de facilitare a adaptării la schimbările din domeniul industrial și la evoluția sistemelor de producție,

–   având în vedere articolul 174 și articolele următoare din TFUE, care stabilesc drept obiectiv coeziunea economică, socială și teritorială și definesc instrumentele financiare structurale necesare pentru a atinge acest obiectiv,

–   având în vedere articolul 176 din TFUE, care vizează Fondul european de dezvoltare regională și care face referire, printre altele, la dezvoltarea și ajustarea structurală a regiunilor rămase în urmă și la reconversia regiunilor industriale aflate în declin,

–   având în vedere articolul 173 (Titlul XVII) din TFUE, care vizează politica industrială a UE și care face referire, printre altele, la competitivitatea industriei Uniunii,

–   având în vedere propunerea Comisiei din 9 septembrie 2011 de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, care fac obiectul cadrului strategic comun, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 (COM(2012)0496),

–   având în vedere Rezoluția sa din 20 mai 2010 referitoare la executarea fondurilor alocate sinergiilor în domeniul cercetării și inovării, cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 1080/2006 privind Fondul european de dezvoltare regională și în cel de-al șaptelea program-cadru pentru cercetare și dezvoltare în orașe și regiuni, precum și în statele membre și în Uniunea Europeană[1],

–   având în vedere Rezoluția sa din 20 mai 2010 referitoare la contribuția politicii de coeziune la atingerea obiectivelor de la Lisabona și a obiectivelor Strategiei UE 2020[2],

–   având în vedere Rezoluția sa din 15 iunie 2010 referitoare la revizuirea politicii comunitare în materie de inovare într-o lume în schimbare[3],

–   având în vedere Rezoluția sa din 16 iunie 2010 referitoare la UE 2020[4],

–   având în vedere Rezoluția sa din 7 octombrie 2010 referitoare la politica de coeziune și regională a UE după 2013[5],

–   având în vedere Rezoluția sa din 9 martie 2011 referitoare la o politică industrială pentru era globalizării[6],

–   având în vedere concluziile reuniunii Consiliului (a 3057-a reuniune a Consiliului Competitivitate - piață internă, industrie, cercetare și spațiu) desfășurată la Bruxelles la data de 10 decembrie 2010 cu privire la „O politică industrială pentru era globalizării”,

–   având în vedere al șaselea raport intermediar al Comisiei din 25 iunie 2009 privind coeziunea economică și socială – Regiuni creative și inovatoare (COM(2009)0295),

–   având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 30 iulie 2009 intitulat „Industria europeană într-o lume în schimbare - Analiză sectorială actualizată pe 2009” (SEC(2009)1111),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 23 septembrie 2009 intitulată „Pregătiri pentru viitorul nostru: dezvoltarea unei strategii comune pentru tehnologiile generice esențiale în UE” (COM(2009)0512),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „EUROPA 2020 - O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii” (COM(2010)2020),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 6 octombrie 2010 intitulată „Inițiativă emblematică a Strategiei Europa 2020: O Uniune a inovării” (COM(2010)0546),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 28 octombrie 2010, intitulată „O politică industrială integrată adaptată erei globalizării - Atribuirea celui mai important rol competitivității și sustenabilității” (COM(2010)0614),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 9 noiembrie 2010, intitulată „Concluziile celui de-al cincilea Raport privind coeziunea economică, socială și teritorială: viitorul politicii de coeziune (COM(2010)0642),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 14 octombrie 2011 intitulată „Politica industrială: creșterea competitivității - Performanțele și politicile statelor membre în domeniul competitivității pe 2011” (COM(2011)0642),

–   având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 14 martie 2012 intitulat „Elemente ale unui cadru strategic comun 2014-2020: Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime” (SWD(2012)0061),

–   având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 24 aprilie 2012 intitulat „Principiul parteneriatului pentru punerea în aplicare a fondurilor din cadrul strategic comun – elemente pentru un cod european de conduită privind parteneriatul” (SWD(2012)0106),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 10 octombrie 2012 intitulată „O industrie europeană mai puternică pentru creșterea și redresarea economiei - Actualizare a comunicării privind politica industrială” (COM(2012)0582),

–   având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 10 octombrie 2012 referitor la raportul privind competitivitatea europeană (SWD(2012)0299),

–   având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Tabloul de bord al performanței industriale și performanțele și politicile statelor membre în domeniul competitivității” (SWD(2012)0298),

–   având în vedere avizul din 26 mai 2010 al Comitetului Economic și Social European (CESE) intitulat „Necesitatea unei abordări integrate a reabilitării urbane”[7],

–   având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei intitulată „O politică industrială integrată adaptată erei globalizării - Atribuirea celui mai important rol competitivității și sustenabilității” (CCMI/083 - CESE 808/2011),

–   având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A7-0145/2013),

A.  întrucât termenul „industrie” nu este definit în mod clar și poate include astfel diverse sectoare;

B.   întrucât un atu principal al competitivității noastre pe plan internațional îl reprezintă fără discuție industria, fără de care UE nu ar juca un rol la fel de important în echilibrul mondial al forțelor economice;

C.  întrucât sectorul industrial ar putea juca un rol principal în economia UE, având în vedere că Comisia estimează că, la fiecare 100 de noi locuri de muncă create în sectorul industrial, pot fi create între 60 și 200 de noi alte locuri de muncă în restul sectoarelor economice; întrucât, totuși, în perioada 2008-2011, producția industrială a scăzut de la 20 % la 16 % din PIB-ul UE și locurile de muncă din domeniu au scăzut cu 11 %;

D.  întrucât Comisia urmărește să inverseze tendința de declin a industriei din UE și să o readucă de la nivelul său actual de aproximativ 16% din PIB la o valoare de 20% până în 2020; întrucât industria reprezintă principala destinație pentru investițiile private și publice în cercetare, dezvoltare și inovare;

E.   întrucât politica de coeziune poate oferi un sprijin cu privire la abordarea provocărilor structurale la care este supus sectorul industrial în cadrul Uniunii și poate contribui la atingerea obiectivelor ambițioase ale Strategiei Europa 2020, inclusiv tranziția către o economie durabilă, cu emisii reduse de dioxid de carbon, eficientă din punctul de vedere al utilizării energiei, favorabilă incluziunii, ocupării forței de muncă și cunoașterii;

F.   întrucât multe regiuni industriale vechi din Europa se confruntă cu probleme similare, după perioade îndelungate de creștere economică în trecut, urmate de un declin economic sever în ultimii ani;

G.  întrucât regiunile transfrontaliere se confruntă deseori cu provocări industriale de aceeași natură, cum ar fi bazinele miniere, siderurgice sau de producție textilă, având în vedere caracteristicile lor teritoriale comune și interdependența lor economică;

H.  întrucât politica industrială tinde să se concentreze pe problemele zilnice specifice industriei, iar impactul său puternic asupra regiunilor este, astfel, deseori trecut cu vederea;

I.    întrucât cercetările arată că restructurarea regiunilor industriale vechi solicită o abordare mai vastă, iar obstacolele administrative pot împiedica atingerea acestui obiectiv;

J.    întrucât statele membre, regiunile și orașele din UE se confruntă cu dificultăți financiare; întrucât în special regiunile cu o bază industrială veche deseori nu se află într-o poziție favorabilă pentru a putea atrage fondurile necesare pentru reconversie; întrucât finanțarea UE, menită să sprijine reconversia și eforturile de restructurare, este indispensabilă pentru susținerea abordărilor de politică regională și transfrontalieră;

K.  întrucât orașele sunt motoare ale inovării și creșterii durabile și au sarcina importantă de a rezolva provocările din zone industrializate vechi;

L.   întrucât sunt necesare abordări integrate noi și inovatoare, facilitate de asemenea de cadre politice legislative adecvate și de strategii de specializare inteligentă, pentru a ajuta regiunile și orașele să-și valorifice potențialul de inovare și să își reorienteze activele industriale către industriile și serviciile emergente și către piețele globalizate,

M.  întrucât potențialul industriilor culturale și creative nu este suficient luat în considerare în diversele politici de reindustrializare, în timp ce ele prezintă un important potențial de creștere, de inovare și de ocupare a forței de muncă și reprezintă un factor de coeziune socială și un mijloc eficace de combatere a recesiunii actuale;

1.   atrage atenția asupra resurselor existente care sunt puse la dispoziție prin intermediul politicii de coeziune și al fondurilor structurale, valorificarea mecanismelor de inginerie financiară ale Băncii Europene de Investiții, precum și politicile naționale, regionale și municipale de dezvoltare economică în sprijinul reconversiei zonelor industriale vechi și al reindustrializării zonelor industriale afectate de criză, scopul fiind de a se realiza o reindustrializare modernă și sustenabilă; cu toate acestea, regretă faptul că aceste opțiuni nu abordează întotdeauna problemele reale, specifice regiunii respective și că se constată o subutilizare de către statele membre și regiuni a pachetelor de fonduri structurale și de investiții în această perioadă în care sectorul industrial este grav afectat de criză;

2.   subliniază că este nevoie de măsuri de sprijin suplimentare pentru a ajuta regiunile industriale vechi, cu precădere zonele monoindustriale, să descopere cu succes noi căi de dezvoltare care să se concentreze asupra industriilor creative și culturale și să sporească exploatarea spațiilor neutilizate, care pot juca un rol esențial în reconversia terenurilor industriale abandonate;

3.   solicită mai multe strategii sistemice și integrate pentru redresarea industriei, pentru dezvoltarea regională și pentru o mai mare coerență între diferitele politici de la nivel european, național, regional, interregional și transfrontalier, în vederea asigurării faptului că potențialul sectorul industrial european este exploatat; subliniază necesitatea creării unor zone economice cu semnificație regională și a unor parcuri de activități de înaltă tehnologie pe baza unor parteneriate public-private și a aducerii unei contribuții la îmbunătățirea utilizării resurselor umane și economice de la nivel local și regional prin folosirea celor mai noi tehnologii;

4.   subliniază că succesul unei astfel de redresări a industriei, împreună cu dezvoltarea regională, va depinde de existența unor politici eficiente în domenii precum politica de coeziune, guvernanța economică, competitivitatea, cercetarea și inovarea, agenda digitală, dezvoltarea durabilă, sectoarele culturale și creative, noile competențe și locuri de muncă etc.;

5.   consideră că principalele provocări pentru regiunile industriale vechi constau în:

•    regenerarea fizică a solului;

•    refacerea locuințelor și a infrastructurii sociale;

•    reînnoirea infrastructurii, orientată către nevoile noilor industrii;

•    dezvoltarea infrastructurii de bandă largă, aspect care contribuie la atractivitatea unei zone;

•    necesitatea recalificării profesionale a lucrătorilor aflați în șomaj și a unor eforturi de învățare pe tot parcursul vieții în vederea creării de locuri de muncă axate pe o educație tehnologică de înaltă calitate pentru forța de muncă, în special pentru tineri;

•    stimularea ocupării forței de muncă, inovării, formării, reabilitării ecologice și a strategiilor de atractivitate regională la nivel transfrontalier;

•    necesitatea promovării antreprenoriatului cu strategii de ocupare a forței de muncă la nivelul Uniunii gândite în funcție de nevoi și a adaptării competențelor sociale, calificărilor și antreprenoriatului la noile cerințe care rezultă în urma provocărilor economice, tehnologice, profesionale și ecologice;

•    reabilitarea sustenabilă a regiunilor în cauză, garantându-se, în limita posibilului, integrarea zonelor verzi;

•    redefinirea bazei economice și a condițiilor de investiții;

•    tratarea problemelor legate de mediu;

•    obstacole financiare și lipsa posibilităților de finanțare directă;

•    elaborarea unor soluții privind specializarea inteligentă pentru redresarea industriei și diversificarea economică;

6.   subliniază faptul că strategiile regionale pentru zonele industriale ar trebui să includă, ca element central, măsuri de protecție a calității solului, a apei și a aerului, pentru a proteja biodiversitatea și resursele naturale la nivel local și regional și pentru a îmbunătăți calitatea solului și a apei, astfel încât substanțele nocive pentru mediu să nu se mai răspândească în natură;

7.   consideră că este important ca strategiile pentru zonele industriale să includă o abordare integrată a posibilelor forme de transport durabil către și dinspre aceste zone, inclusiv a materiilor prime, a bunurilor și a personalului, precum și a infrastructurii necesare, indiferent dacă este vorba de infrastructura existentă sau de cea planificată, și că această abordare poate contribui la reducerea amprentei ecologice a zonelor industriale și urbane și la garantarea faptului că nevoile comunitare sunt satisfăcute, protejând în același timp resursele naturale și capitalul natural și contribuind la îmbunătățirea sănătății umane;

8.   consideră că, în urma procesului de extindere al UE, disparitățile regionale s-au accentuat, iar atenția și nivelul de conștientizare al publicului s-au diminuat în cazul regiunilor industriale vechi, care nu dispun de suficiente oportunități de investiții pentru strategii concrete de dezvoltare regională;

9.   invită Comisia să evalueze situația actuală a regiunilor industriale vechi, să identifice principalele provocări și să pună la dispoziția acestora informații și orientări în vederea elaborării, prin proceduri democratice, a unor strategii regionale, pe baza unui parteneriat amplu, care să ajute la îmbunătățirea perspectivelor de dezvoltare durabilă, pornind de la potențialul endogen al acelor regiuni;

10. subliniază că este necesară o consolidare a bazei industriale a economiei pentru a realiza progrese în ceea ce privește creșterea economică și crearea de locuri de muncă și pentru a atinge obiectivele și țintele Strategiei Europa 2020, iar activele aferente industriei în ceea ce privește moștenirea culturală, istorică și arhitecturală și competențele specifice disponibile în zonele industriale vechi pot forma o bază de neînlocuit pentru aceasta și ar trebui să fie păstrate și adaptate la noile nevoi;

11. constată că într-un număr mare de foste zone industriale există posibilități considerabile de creștere a eficienței energetice prin aplicarea unor tehnologii moderne și prin dezvoltarea de standarde și că acest lucru va aduce beneficii atât economiilor regionale în cauză, cât și mediului.

12. reafirmă că, în momentul în care zonele industriale vechi au încercat să exploreze noi oportunități de dezvoltare regională, acestea au avut un succes deosebit atunci când și-au bazat strategiile pe particularitățile lor din trecut, pe avantajele lor teritoriale, pe patrimoniul lor industrial și pe experiențele și capacitățile lor;

13. subliniază că zonele urbane joacă un rol important pentru inovare și creștere economică durabilă și că eforturile de reconversie nu pot fi realizate fără investiții suficiente în acest domeniu, deoarece, dacă nu există măsuri privind clădirile și transportul în orașe, obiectivele UE nu vor fi atinse;

14. consideră că declinul înregistrat în cele mai multe regiuni industriale vechi se datorează în mare parte dependenței de structuri industriale monolitice; consideră că a baza o economie în mod exclusiv pe astfel de structuri este contraproductiv și că o economie diversificată este de importanță primordială, reprezentând baza pentru o creștere durabilă și crearea de locuri de muncă;

15. recomandă Comisiei să elaboreze concepte și instrumente politice care combină Fondul de coeziune și fondurile structurale cu abordările politicii industriale pentru a sprijini transformarea de ordin structural de la regiuni industriale vechi la regiuni industriale moderne;

16. consideră că strategiile industriale regionale trebuie să fie bazate pe o abordare integrată, care să includă și componente de ocupare a forței de muncă, formare și educație, vizând promovarea sectoarelor de creștere capabile să creeze locuri de muncă sustenabile la nivel local și regional, în special pentru tineri, de exemplu în IMM-uri inovatoare, ca parte a programului pentru competitivitatea întreprinderilor și a IMM-urilor (COSME); subliniază rolul special pe care orașele îl au în dezvoltarea strategiilor regionale pentru zone industriale; consideră, în acest context, că orașele sunt esențiale pentru realizarea creșterii inteligente; subliniază, prin urmare, faptul că în special orașele cu o bază industrializată veche oferă un enorm potențial pe care UE ar trebui să îl exploateze din plin; invită Comisia să intensifice dialogul cu orașele vizate pentru a asigura orașelor profiluri mai înalte în calitate de parteneri direcți ai UE;

17. subliniază faptul că sprijinul acordat pentru renovarea clădirilor în vederea creșterii eficienței lor energetice va contribui în special la reducerea emisiilor de dioxid carbon la nivel regional, la crearea de locuri de muncă la nivel local și la reducerea costurilor suportate de consumatori pentru încălzire;

18. invită Comisia să valorifice sinergiile dintre politicile de coeziune și cele industriale pentru a sprijini competitivitatea și creșterea economică și pentru a ajuta statele membre, regiunile și orașele să creeze o bază pentru strategii de dezvoltare a industriei la nivel regional;

19. consideră că nu există un model specific de strategii regionale pentru zonele industriale la nivelul UE și că o abordare locală și regională este cea mai potrivită pentru elaborarea unor astfel de strategii; invită Comisia să sprijine cercetările economice regionale în contextul inițiativei Orizont 2020, care permite dezvoltarea unor strategii adecvate pe plan regional pentru alte regiuni industriale vechi;

20. evidențiază faptul că trebuie luate în considerare caracteristicile regiunilor în momentul planificării strategiilor de dezvoltare regională; în acest context și având în vedere modelul strategiilor de dezvoltare rurală ascendente (LEADER) pentru zonele rurale, consideră că ar trebui încurajate inițiativele ascendente de dezvoltare locală pentru zonele urbane;

21. invită Comisia să folosească experiențele anterioare din zonele urbane precum Manchester în Regatul Unit, Lille în Franța, Essen și zona Ruhr în Germania și Bilbao în Spania, acolo unde finanțarea acordată de UE a contribuit la reconversia și restructurarea zonelor industriale vechi, pentru a elabora strategii de dezvoltare viitoare și pentru alte regiuni din UE;

22. salută impactul pozitiv al atribuirii titlului de „capitală europeană a culturii”, cum s-a putut constata în cazul orașelor Glasgow sau Lille și al orașelor și aglomerațiilor care anterior au cunoscut un declin industrial, și subliniază importanța culturii și a creației în calitate de catalizatori de regenerare urbană și de atractivitate regională;

23. subliniază că regenerarea durabilă a regiunilor industriale vechi are nevoie de decenii și este foarte costisitoare, depășind adeseori capacitățile administrative și financiare ale organismelor publice in situ; insistă, în acest sens, asupra necesității de a dezvolta asistența tehnică pentru colectivități sau organisme publice regionale și locale;

24. subliniază că noul instrument pentru „investiții teritoriale integrate” propus la articolul 99 din proiectul de regulament privind dispozițiile comune pentru noua perioadă de finanțare 2014-2020 ar putea oferi posibilitatea elaborării unor strategii regionale dincolo de granițele administrative;

25. recomandă statelor membre să evite normele extrem de complexe pentru beneficiari; reiterează că acolo unde există norme UE, normele naționale pot fi eliminate, pentru a evita suprapunerea normelor sau incongruențele legislative;

26. invită Comisia să realizeze o bază de date cu parcurile industriale și zonele de activitate regionale existente, pentru a identifica cele mai bune modele ce pot fi aplicate și altor regiuni, și corelarea acestora cu strategiile locale și regionale de dezvoltarea pe termen lung și să ofere îndrumări cu privire la modul de utilizare a fondurilor în procesul de reconversie;

27. consideră că ar trebui să intensificăm susținerea dezvoltării spiritului antreprenorial în rândul tinerilor prin acces la fonduri europene și prin consiliere în afaceri;

28. invită statele membre să garanteze că regiunile industriale vechi pot beneficia pe deplin de fondurile naționale și europene, astfel încât UE să poată lansa o nouă „revoluție industrială”;

29. subliniază necesitatea axării mai puternice a sprijinului acordat de politica de coeziune asupra reconversiei industriale din respectivele regiuni, în următoarele domenii: inovare în întreprinderi și investiții, incluziunea socială, abordările integrate privind dezvoltarea urbană, precum și regenerarea urbană;

30. invită statele membre să își sprijine regiunile prin participarea la abordarea „specializării inteligente”; reafirmă că, pentru a avea succes, regiunile au nevoie de strategii de dezvoltare durabile și adaptate; constată că, în multe cazuri, organismele publice locale nu pot dobândi cunoștințele și experiența necesare fără sprijinul Comisiei și a statelor membre;

31. consideră că este necesar să fie create zone industriale care vor stimula dezvoltarea orașelor; susține că ar trebui să se pună mai mult accent pe activitățile de cercetare, inovare și învățare, reamintind rolul creativ al universităților în acest sens; sprijină crearea unor rețele de inovare, competitivitate și antreprenoriat la nivel regional, pentru încurajarea unor legături mai strânse între universități, întreprinderi și centre de cunoaștere, promovând astfel noi activități industriale care încurajează dezvoltarea unor strategii de specializare sectorială și promovează formarea de grupări industriale; invită Comisia și statele membre în cauză să solicite mai multă transparență cu privire la alocarea de mijloace părților interesate relevante;

32. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și statelor membre.

• [1]  Texte adoptate, P7_TA(2010)0189.
• [2]  Texte adoptate, P7_TA(2010)0191.
• [3]  Texte adoptate, P7_TA(2010)0209.
• [4]  Texte adoptate, P7_TA(2010)0053.
• [5]  Texte adoptate, P7_TA(2010)0356.
• [6]  Texte adoptate, P7_TA(2011)0093.
• [7]  JO C 21, 21.1.2011, p. 1.

EXPUNERE DE MOTIVE

•   Introducere și context general

Articolul 173 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede că: „Uniunea și statele membre asigură condițiile necesare competitivității industriei Uniunii”. Sectorul industrial al Uniunii Europene a reprezentat întotdeauna o forță motrice, care a stat la baza creării a noi locuri de muncă, a stimulării creșterii economice și a promovării inovației în toate regiunile din Uniunea Europeană. Deși Uniunea Europeană își are originile în Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, înființată în 1952, cooperarea strânsă și de lungă durată dintre statele membre în ceea ce privește promovarea inovației industriale a contribuit la fasonarea Uniunii Europene în timp.

În ciuda faptului că sectorul industrial din interiorul UE a suferit un declin în ultimii 50 de ani, industria europeană continuă să reprezinte aproximativ 16% din PIB-ul UE. Cu toate acestea, datorită declinului multor industrii tradiționale precum industria cărbunelui, a oțelului, industria textilă sau cea mecanică, care contribuiseră la prosperitatea multor regiuni pe parcursul câtorva decenii, anumite regiuni din Uniunea Europeană se confruntă în prezent cu probleme similare. Astfel, multe dintre acestea depind de finanțarea europeană ca formă de ajutor pentru reconversia și restructurarea zonelor lor industriale vechi.

În acest context devine evident că, din cauza crizei financiare și economice, ambițiile înalte ale politicii industriale a Uniunii Europene și a Strategiei EU 2020 nu pot fi duse la îndeplinire doar de către politicile sectoriale - sprijinul din partea măsurilor politicii de coeziune devenind din ce în ce mai important.

Finanțarea în cadrul politicii de coeziune a UE intervine acolo unde nu intervin investitorii privați și urmărește să influențeze politica industrială și dezvoltarea economică, socială și teritorială, în special prin îmbunătățirea factorilor determinanți privind locația și investițiile. Ea mai sprijină și modernizarea structurilor industriale prin intermediul transferului de tehnologii și a dezvoltării unor noi industrii pentru viitor.

Raportorul se concentrează astfel pe principalele provocări prezentate de procesele de transformare structurală în regiunile industriale vechi din Uniunea Europeană și pe rolul pe care politica de coeziune a UE îl poate juca în acest context. În acest sens, raportul identifică trei obiective principale:

o unde este nevoia cea mai acută de finanțare în regiunile industriale vechi

o care sunt strategiile regionale de succes care ar contribui la modificări de natură structurală

o modul în care fondurile politicii de coeziune pot fi folosite în continuare pentru a sprijini regenerarea industrială

•   Relevanța sectorului industrial pentru creștere și dezvoltare

Raportorul pune accentul pe regiunile industriale vechi, care au suferit în mod special în urma declinului radical din ultimele decenii al industriilor tradiționale și care necesită, astfel, un sprijin deosebit. El subliniază, de asemenea, că noile instrumente, propuse în cadrul proiectului de regulament privind dispozițiile comune pentru noua perioadă de finanțare 2014-2020, ar putea oferi ocazia de a depăși barierele administrative și ar putea ajuta în procesul de reconversie. În plus, raportorul evidențiază o serie de studii de caz care oferă exemple de bune practici întâlnite în rândul intervențiilor politicii de coeziune pentru restructurarea și reconversia industrială.

•   Dezvoltarea strategiilor regionale pentru regiunile industriale vechi

Raportorul subliniază necesitatea de a acorda sprijin în elaborarea de strategii regionale pentru zonele industriale vechi. Într-o primă fază, Comisia ar trebui să evalueze situația actuală în zonele respective și să analizeze actualele provocări de ordin economic, social și ecologic. Această abordare îi permite raportorului să își prezinte ideile cu privire la modul în care aceste provocări și obstacole pot fi depășite prin elaborarea unor strategii regionale bine structurate. Deși este de necontestat faptul că fiecare regiune are caracterul ei specific și că nu există un model de strategie regională pentru zonele industriale, prezentul raport din proprie inițiativă intenționează să ilustreze acele trăsături pe care regiunile industriale vechi le au în comun și să identifice eventuale soluții.

Mai mult decât atât, raportorul examinează diferitele instrumente pe care le oferă politica de coeziune pentru a face față provocărilor cu care se confruntă zonele industriale vechi. Raportul din proprie inițiativă subliniază că regenerarea durabilă a regiunilor industriale vechi este foarte costisitoare și, astfel, sunt necesare fonduri europene publice pentru eventualele încercări viitoare de reconversie a regiunilor industriale vechi.

În final, raportorul ilustrează aceasta prin evidențierea succeselor strategiilor de dezvoltare în cazul unor orașe cu un patrimoniu industrial vechi precum Manchester, Essen, Lille și Bilbao. Raportorul subliniază că, în urma procesului de extindere a UE, disparitățile regionale s-au accentuat și, astfel, nivelul de sensibilitate a publicului față de zonele industriale vechi s-a diminuat.

Atragerea atenției asupra problemelor cu care se confruntă zonele industriale vechi, pe de o parte, și evidențierea unor exemple de strategii de conversie de succes, pe de altă parte, contribuie la proiectul raportorului și la intenția sa principală în elaborarea prezentului raport, respectiv de a aduce o contribuție la procesul decizional și la configurarea sa în sprijinul viitoarelor investiții integrate la nivel teritorial și în sprijinul realizării obiectivelor de politică în perioada 2014-2020.

AVIZ al Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (20.3.2013)

destinat Comisiei pentru dezvoltare regională

referitor la strategiile regionale pentru zonele industriale din Uniunea Europeană

(2012/2100(INI))

Raportoare pentru aviz: Anna Rosbach

SUGESTII

Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară recomandă Comisiei pentru dezvoltare regională, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

1.  reamintește că Fondul european de dezvoltare regională (FEDER), Fondul de coeziune și fondurile structurale au rolul de a contribui, alături de instrumentele de finanțare naționale, printre altele, la accelerarea punerii în aplicare a legislației europene în materie de surse regenerabile de energie și eficiență energetică; sprijină, prin urmare, promovarea de către autoritățile locale și regionale a eficienței energetice și a utilizării eficiente a resurselor, a strategiilor de dezvoltare pe termen lung eficiente din punct de vedere al costurilor și a unei economii ecologice, pe baza unor modele de producție și de consum mai durabile;

2.  subliniază faptul că sprijinul acordat pentru renovarea clădirilor în vederea creșterii eficienței lor energetice va contribui în special la reducerea emisiilor de dioxid carbon la nivel regional, la crearea de locuri de muncă la nivel local și la reducerea costurilor suportate de consumatori pentru încălzire;

3.  observă că autoritățile locale și regionale din zonele industriale ar trebui să încerce să exploateze sinergiile dintre finanțarea publică națională și europeană și investițiile private în ceea ce privește finanțarea proiectelor energetice și de infrastructură, ca mijloc de sprijinire a inovării, a cercetării și a dezvoltării; consideră că creșterea investițiilor publice și private în agenda ecologică în zonele industriale poate genera locuri de muncă și creștere economică prin intermediul inovării ecologice, al tehnologiilor ecologice, al energiei din surse regenerabile și al dezvoltării pieței bunurilor și serviciilor de mediu; constată că UE trebuie să mobilizeze toate politicile și instrumentele de care dispune la nivel european, cum ar fi piața internă, politica de mediu și politica privind schimbările climatice, cercetarea și inovarea, politica comercială și politica în materie de concurență, precum și dezvoltarea IMM-urilor, pentru a încuraja crearea unor locuri de muncă de înaltă calitate, care să facă față viitoarelor provocări societale;

4.  subliniază faptul că, deși restructurarea zonelor industriale poate fi costisitoare, aceasta ar trebui realizată, pe cât posibil, într-o manieră neutră din punct de vedere bugetar, și anume punând accentul pe fondurile și mecanismele de sprijin deja existente;

5.  constată că numeroase regiuni industriale au reușit să creeze locuri de muncă ecologice acordând întreprinderilor mari din industriile durabile stimulente financiare pentru relocalizare sau pentru menținerea prezenței lor în zonele respective; îndeamnă Comisia Europeană să le permită în continuare autorităților locale să acorde ajutoare de stat întreprinderilor mari și să nu elimine această opțiune din Orientările privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2014-2020;

6.  subliniază faptul că, acordând atenție valorii adăugate a tuturor segmentelor de populație, strategiile pot fi adaptate și îmbunătățite, fiecare segment poate fi stimulat ca sursă de inovare și creștere, iar provocările societale pot fi abordate; consideră că orice strategie regională pentru zonele industriale care nu ține seama de diferențele de vârstă și de cele dintre bărbați și femei poate duce la pierderea unor oportunități de afaceri;

7.  subliniază faptul că strategiile regionale pentru zonele industriale ar trebui să includă, ca element central, măsuri de protecție a calității solului, a apei și a aerului, pentru a proteja biodiversitatea și resursele naturale la nivel local și regional și pentru a îmbunătăți calitatea solului și a apei, astfel încât substanțele nocive pentru mediu să nu se mai răspândească în natură; subliniază faptul că strategiile regionale ar trebui să aibă în vedere, prin urmare, măsuri care să sprijine scopurile și obiectivele Directivei-cadru privind deșeurile, ale Directivei-cadru privind apa și ale Directivei privind calitatea aerului; consideră că, în plus, aceste strategii trebuie să vizeze protejarea și conservarea mediului și a spațiilor fizice și să asigure, în același timp, creșterea nivelului eficienței și durabilității ecologice;

8.  consideră că este important ca strategiile pentru zonele industriale să includă o abordare integrată a posibilelor forme de transport durabil către și dinspre aceste zone, inclusiv a materiilor prime, a bunurilor și a personalului, precum și a infrastructurii necesare, indiferent dacă este vorba de infrastructura existentă sau de cea planificată, și că această abordare poate contribui la reducerea amprentei ecologice a zonelor industriale și urbane și la garantarea faptului că nevoile comunitare sunt satisfăcute, protejând în același timp resursele naturale și capitalul natural și contribuind la îmbunătățirea sănătății umane;

9.  consideră că acordarea unei atenții sporite celor mai bune practici în materie de transport pe căile navigabile interioare, transport maritim, transport feroviar de marfă și de centre și rețele inteligente de distribuție, precum și promovarea acestor practici sunt esențiale pentru îmbunătățirea mediului în zonele industriale de la nivel regional;

10. subliniază importanța transpunerii eficiente de către statele membre a Directivei Severso III pentru a garanta minimizarea eventualelor riscuri pentru cetățenii care locuiesc în imediata apropiere a regiunilor industriale respective și pentru a garanta că cetățenii au acces la informații adecvate privind orice riscuri posibile și că ei sunt implicați mai îndeaproape în deciziile privind planificarea utilizării terenurilor, pentru ca aceste decizii să devină mai durabile și pentru a reduce la minimum potențialele compromisuri între obiectivele și nevoile sociale, economice și de mediu. solicită, în acest sens, să se realizeze schimburi de bune practici privind modul optim de separare a zonelor industriale și rezidențiale; susține, în cele din urmă, că este necesar să se solicite guvernelor regionale, în conformitate cu legislația UE, să elaboreze strategiile menționate anterior în colaborare cu grupuri și asociații care îi reprezintă pe cetățeni, ca parte a unui proces decizional transversal în cadrul căruia cetățenii sunt implicați ca parteneri cu drepturi depline în toate etapele unui proces de reformă în care publicul este implicat.

11. constată că într-un număr mare de foste zone industriale și de zone industriale vetuste există posibilități considerabile de creștere a eficienței energetice prin aplicarea unor tehnologii moderne și prin dezvoltarea de standarde și că acest lucru va aduce beneficii atât economiilor regionale în cauză, cât și mediului.

12. evidențiază posibilitatea de a obține fonduri pentru investiții ecologice prin vânzarea integrală a fostelor proprietăți industriale aflate în locații atractive, cum ar fi proprietățile din zonele portuare sau cele aflate de-a lungul malurilor râurilor și observă că acest lucru poate reduce necesitatea finanțării din fonduri publice;

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	20.3.2013
Rezultatul votului final	+: –: 0:	58 0 0
Membri titulari prezenți la votul final	Martina Anderson, Elena Oana Antonescu, Kriton Arsenis, Sophie Auconie, Pilar Ayuso, Paolo Bartolozzi, Sergio Berlato, Lajos Bokros, Milan Cabrnoch, Yves Cochet, Chris Davies, Esther de Lange, Anne Delvaux, Bas Eickhout, Edite Estrela, Jill Evans, Elisabetta Gardini, Gerben-Jan Gerbrandy, Matthias Groote, Françoise Grossetête, Satu Hassi, Jolanta Emilia Hibner, Karin Kadenbach, Christa Klaß, Eija-Riitta Korhola, Jo Leinen, Peter Liese, Zofija Mazej Kukovič, Linda McAvan, Radvilė Morkūnaitė-Mikulėnienė, Miroslav Ouzký, Vladko Todorov Panayotov, Antonyia Parvanova, Andrés Perelló Rodríguez, Mario Pirillo, Pavel Poc, Anna Rosbach, Oreste Rossi, Horst Schnellhardt, Richard Seeber, Bogusław Sonik, Salvatore Tatarella, Thomas Ulmer, Glenis Willmott, Sabine Wils
Membri supleanți prezenți la votul final	Margrete Auken, Minodora Cliveti, Gaston Franco, Julie Girling, Philippe Juvin, Jiří Maštálka, James Nicholson, Britta Reimers, Michèle Rivasi, Rebecca Taylor, Vladimir Urutchev, Kathleen Van Brempt
Membri supleanți [articolul 187 alineatul (2)] prezenți la votul final	Ioan Enciu

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	23.4.2013
Rezultatul votului final	+: –: 0:	41 1 0
Membri titulari prezenți la votul final	Luís Paulo Alves, Catherine Bearder, Jean-Jacob Bicep, Victor Boștinaru, Nikos Chrysogelos, Ryszard Czarnecki, Rosa Estaràs Ferragut, Danuta Maria Hübner, Vincenzo Iovine, María Irigoyen Pérez, Seán Kelly, Constanze Angela Krehl, Petru Constantin Luhan, Ramona Nicole Mănescu, Riikka Manner, Iosif Matula, Jens Nilsson, Jan Olbrycht, Wojciech Michał Olejniczak, Younous Omarjee, Markus Pieper, Monika Smolková, Georgios Stavrakakis, Csanád Szegedi, Nuno Teixeira, Lambert van Nistelrooij, Justina Vitkauskaite, Oldřich Vlasák, Kerstin Westphal, Joachim Zeller, Elżbieta Katarzyna Łukacijewska
Membri supleanți prezenți la votul final	Joseph Cuschieri, Karima Delli, James Nicholson, Ivari Padar, Herbert Reul, Elisabeth Schroedter, Czesław Adam Siekierski, Patrice Tirolien, Giommaria Uggias, Manfred Weber