RAPORT referitor la abordarea UE în materie de reziliență și reducerea riscului de dezastre în țările în curs de dezvoltare: să învățăm din crizele în domeniul securității alimentare

11.11.2013 - (2013/2110(INI))

Comisia pentru dezvoltare
Raportor: Gay Mitchell

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la abordarea UE în materie de reziliență și reducerea riscului de dezastre în țările în curs de dezvoltare: să învățăm din crizele în domeniul securității alimentare

(2013/2110(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere articolul 210 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–   având în vedere Consensul european privind dezvoltarea din 20 decembrie 2005,

–   având în vedere Consensul european privind ajutorul umanitar din 18 decembrie 2007,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 8 decembrie 2010 intitulată „Evaluarea intermediară a Planului de acțiune aferent Consensului european privind ajutorul umanitar – pentru o acțiune umanitară a UE eficace și bazată pe principii” (COM(2010)0722),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 octombrie 2012 intitulată „Abordarea UE în materie de reziliență: să învățăm din crizele în domeniul securității alimentare” (COM(2012)0586) (denumită în continuare: Comunicarea din 2012 a Comisiei privind reziliența),

–   având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Plan de acțiune privind reziliența în țările cu risc ridicat de apariție a unor situații de criză, 2013-2020” din 19 iunie 2013(SWD(2013)0227),

–   având în vedere Concluziile Consiliului din 28 mai 2013 privind abordarea UE în materie de reziliență,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 23 februarie 2009 intitulată „Strategia UE de sprijinire a reducerii riscului de dezastre în țările în curs de dezvoltare” (COM(2009)0084),

–   având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 16 februarie 2011 intitulat „Plan privind punerea în aplicare a strategiei UE de sprijinire a reducerii riscului de dezastre în țările în curs de dezvoltare, 2011-2014”(SEC(2011)0215),

–   având în vedere Concluziile Consiliului din 18 mai 2009 privind strategia UE de sprijinire a reducerii riscului de dezastre în țările în curs de dezvoltare,

–   având în vedere cadrul de acțiune de la Hyogo al ONU pe perioada 2005-2015, adoptat la Conferința mondială privind reducerea riscului de dezastre din ianuarie 2005 de la Hyogo, Japonia, și aprobat de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția /RES/60/195 și revizuirea intermediară a acestuia,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 23 aprilie 2001 intitulată „Legătura dintre ajutorul de urgență, reabilitare și dezvoltare – o evaluare”(COM(2001)0153),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 august 2012 intitulată „Protecția socială în cadrul activităților de cooperare pentru dezvoltare ale Uniunii Europene” (COM(2012)0446),

–   având în vedere rezoluția sa din 21 septembrie 2010 privind comunicarea Comisiei intitulată „O abordare comunitară în privința prevenirii dezastrelor naturale și a celor provocate de om”[1],

–   având în vedere Rezoluția Parlamentului European din 27 septembrie 2011 referitoare la consolidarea răspunsului european în caz de dezastre: rolul protecției civile și al asistenței umanitare[2],

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 27 februarie 2012 intitulată „O viață decentă pentru toți: eradicarea sărăciei și crearea unui viitor durabil pentru planetă” (COM(2013)0092),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 13 octombrie 2011 intitulată „Creșterea impactului politicii UE în domeniul dezvoltării: o agendă a schimbării” (COM(2011)0637) și Concluziile Consiliului din 14 mai 2012 referitoare la această comunicare,

–   având în vedere Noul acord privind implicarea în statele fragile, stabilit în cadrul Parteneriatului de la Busan privind cooperarea eficientă pentru dezvoltare, adoptat la cel de-al cincilea forum la nivel înalt privind eficacitatea ajutorului de la Busan, Coreea de Sud, care a avut loc în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie 2011,

–   având în vedere Rezoluția Parlamentului European din 13 iunie 2013 referitoare la Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului – definirea cadrului post-2015[3],

–   având în vedere Concluziile Consiliului din 25 iunie 2013 privind „Agenda generală post-2015”,

–   având în vedere Conferința Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă - viitorul pe care ni-l dorim, care a avut loc în iunie 2012 la Rio de Janeiro, Brazilia (Rio+20), în special deciziile sale referitoare la reducerea riscului de dezastre,

–   având în vedere cea de-a patra sesiune a Platformei globale pentru reducerea riscului de dezastre, care a avut loc la 19-23 mai 2013 la Geneva, Elveția,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 12 martie 2013 intitulată „Consolidarea nutriției mamei și a copilului în cadrul asistenței externe: un cadru de politică al UE” (COM(2013)141),

–   având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0375/2013),

A. întrucât, în Comunicarea sa din 2012 privind reziliența, Comisia a definit reziliența ca fiind capacitatea unei persoane fizice, a unei gospodării, a unei comunități, a unei țări sau a unei regiuni de a rezista, de a se adapta și de a-și reveni rapid din situații de stres și de șoc;

B.  întrucât reducerea riscului de dezastre reprezintă o componentă cheie pentru realizarea rezilienței; întrucât reducerea riscului de dezastre implică analizarea și gestionarea riscurilor pentru a reduce vulnerabilitatea în fața dezastrelor și acoperă activități care sprijină pregătirea, prevenirea și atenuarea riscurilor la toate nivelurile, de la nivel local la cel internațional;

C. întrucât legătura dintre ajutorul de urgență, reabilitare și dezvoltare este un instrument important în abordarea rezilienței, care contribuie la depășirea decalajelor în materie operațională și de finanțare dintre etapa de acordare a ajutorului de urgență și cea de dezvoltare;

D. întrucât cadrul de acțiune de la Hyongo este un instrument valoros pentru realizarea de progrese în cadrul agendei de reducere a riscului de dezastre și întrucât acest cadru expiră în 2015; întrucât se așteaptă ca adoptarea cadrului post-2015 privind reducerea riscului de dezastre să aibă loc la Conferința mondială privind reducerea riscului de dezastre care va avea loc în Japonia la începutul anului 2015;

E.  întrucât la revizuirea intermediară a Consensul european privind ajutorul umanitar s-au remarcat progrese în materie de reducere a riscului de dezastre, dar continuarea progreselor practice este esențială;

F.  întrucât, conform ONU, din 1992, 4,4 miliarde de persoane au fost afectate de dezastre, au fost cauzate daune în valoare de 2000 miliarde USD și 1,3 milioane de persoane au fost ucise; întrucât costul pierderilor cauzate de dezastre a fost de peste 300 miliarde USD în 2011; întrucât un dolar investit în reducerea riscului de dezastre într-o zonă cu risc de criză înseamnă o economie de cel puțin patru dolari acordați ca ajutor de urgență și costuri de reabilitare, conform estimărilor Băncii pentru Dezvoltare a Asiei;

G. întrucât lanțul de aprovizionare interconectat din lumea globalizată actuală face ca pierderile economice înregistrate într-o regiune să aibă reverberații la nivel mondial; se estimează, de exemplu, că inundațiile din 2011 din Thailanda au cauzat scăderea cu 2,5% a producției industriale mondiale;

H. întrucât costul dezastrelor crește deoarece schimbările climatice cauzează evenimente meteorologice din ce în ce mai severe, pe lângă urbanizarea rapidă și gestionată în mod neadecvat, creșterea populației, degradarea terenurilor și precaritatea resurselor naturale; întrucât crizele alimentare și de nutriție devin din ce în ce mai frecvente în multe regiuni din lumea dezvoltată;

I.   întrucât eforturile de reducere a riscurilor de dezastre și de reziliență trebuie să fie mai curând adiționale și nu să înlocuiască eforturile țărilor în curs de dezvoltare de a diminua contribuția lor la schimbările climatice;

J.   întrucât, în perioade de consolidare financiară există o nevoie semnificativă de a folosi resursele în mod eficace și eficient; întrucât este nevoie de o perspectivă pe termen lung privind finanțarea pentru reducerea riscului de dezastre, care ar trebui să reflecte riscurile reale, acordându-se o atenție deosebită ajutorării persoanelor celor mai vulnerabile la șocuri;

K. întrucât China a cheltuit 3,15 miliarde USD pentru reducerea impactului inundațiilor, prevenind astfel pierderi estimate la 12 miliarde USD; întrucât printre exemplele de succes se numără Bangladesh, Cuba, Vietnam și Madagascar, care au putut reduce semnificativ impactul riscurilor meteorologice, cum ar fi furtunile tropicale și inundațiile, prin intermediul unor sisteme mai bune de alertă timpurie, prin pregătirea în fața dezastrelor și prin alte măsuri de reducere a riscurilor;

L.  întrucât în majoritatea țărilor investițiile din sectorul privat reprezintă o proporție semnificativă a investițiilor generale și întrucât dezvoltarea economică națională și reziliența în fața dezastrelor depind de investiții care să țină seama de riscul de dezastre, efectuate de sectorul privat;

M. întrucât ONU prevede că populația urbană a lumii va crește cu 72% până în 2050 și că urbanizarea cea mai mare se va petrece în țările cel mai puțin dezvoltate, crescând astfel foarte mult numărul de persoane expuse riscului de dezastre;

N. întrucât dezastrele pot contribui la un număr de alte probleme, cum ar fi sărăcia extremă, insecuritatea alimentară și subnutriția;

O. întrucât planurile și practicile de dezvoltare nedurabile din trecut au condus la creșterea vulnerabilității în fața dezastrelor pentru multe populații; întrucât evaluarea riscului de dezastre trebuie să fie o precondiție pentru planurile și programele de dezvoltare;

P.  întrucât lipsa de coordonare dintre statele membre ale UE și alte țări donatoare în situații post-criză reduce impactul eforturilor combinate; întrucât o mai bună coordonare a donatorilor atât în situații post-criză, cât și în eforturile de construire a capacității de reziliență poate genera economii semnificative și poate îmbunătăți eficiența în atingerea obiectivelor în materie de dezvoltare;

Q. întrucât raportul de evaluare globală reprezintă în prezent o sursă globală credibilă pentru analiza tendințelor în materie de riscuri și de vulnerabilitate; întrucât lipsa de date fiabile despre pierderile înregistrate în situații de dezastru rămâne o provocare majoră,

R.  întrucât integrarea regională se află la originea succesului economic, politic și social;

S.  întrucât practica transferului de terenuri ar trebui să facă obiectul unei reglementări, astfel încât să nu producă daune populației rurale;

Abordarea UE în materie de reziliență

1.  salută Comunicarea din 2012 a Comisiei privind reziliența și obiectivele sale; încurajează Comisia să urmărească activ propunerile făcute în cadrul comunicării și să se asigure de dezvoltarea în continuare a unei abordări pe termen lung a consolidării rezilienței și a reducerii riscului de dezastre, abordare care să includă aspecte umanitare și de dezvoltare deopotrivă și să prezinte o legătură clară între cele două aspecte;

2.  salută Planul de acțiune pe 2013-2020 privind reziliența în țările cu risc ridicat de apariție a unor crize și prioritățile acestuia; îndeamnă Comisia ca, împreună cu Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), să își pună în aplicare propunerile și prioritățile și să garanteze că se realizează progrese consistente pentru atingerea obiectivelor;

3.  este preocupat de faptul că reziliența, în special reducerea riscului de dezastre, sunt menționate doar pe scurt în Concluziile Consiliului privind „Agenda generală post-2015”; consideră că trebuie să se pună un mai mare accent pe aceste aspecte în agenda post-2015;

4.  cere Comisiei să integreze în mod activ măsurile în materie de reziliență atât în componenta umanitară, cât și în componenta de dezvoltare a programului; consideră că este nevoie de o legătură mai puternică între reacțiile umanitare pe termen scurt și programele de dezvoltare pe termen mai lung și că acest aspect ar trebui să își găsească locul în abordarea generală a UE în materie de reziliență;

5.  consideră că abordarea UE în materie de reziliență ar trebui să se concentreze în principal pe persoanele cele mai vulnerabile, cele mai sărace și pe populațiile cele mai marginalizate, care sunt cele mai expuse la riscuri, în special la dezastre naturale, și care dispun de o protecție precară împotriva șocurilor, inclusiv împotriva evenimentelor cu debut lent; subliniază faptul că o abordare pe termen lung a rezilienței trebuie să vizeze cauzele de bază ale riscului de vulnerabilitate și să reducă semnificativ factorii de risc subiacenți;

6.  subliniază că abordarea pe termen lung a UE privind reziliența ar trebui să vizeze deteriorarea ecosistemului, în special a agriculturii, a apei, a biodiversității și a resurselor de pește și invită UE să adopte o politică coerentă de reducere a vulnerabilității prin strategia sa de reducere a riscurilor, care poate fi atinsă prin adoptarea unor metode și sisteme sustenabile de producție agricolă, precum rotația culturilor, agroecologia, agrosilvicultura, agricultura ecologică și agricultura micilor proprietari;

7.  solicită Comisiei ca, în cadrul agendei sale privind reziliența, să aibă în vedere cu predilecție țările fragile și cu risc ridicat de apariție a unor situații de criză și să investească în consolidarea instituțiilor locale pentru a realiza stabilitatea și pentru a garanta că se furnizează servicii de bază către populațiile cele mai vulnerabile;

8.  subliniază faptul că discrepanța dintre etapele de acordare a ajutorului de urgență și cea de dezvoltare poate fi depășită prin legătura dintre ajutorul de urgență, reabilitare și dezvoltare, care urmărește crearea de sinergii între activitatea umanitară și cea în materie de dezvoltare; consideră că este important să se abordeze mai detaliat strategiile de tranziție și legăturile paralele dintre ajutorul umanitar și cooperarea pentru dezvoltare, în special în țări cu risc ridicat de dezastre sau crize prelungite și în țări care se refac în urma unor dezastre;

9.  insistă asupra faptului că țările predispuse la dezastre ar trebui să aibă un rol de lider și să fie actorul principal în definirea priorităților lor și a strategiilor lor de tranziție de la un ajutor umanitar la o strategie de dezvoltare pe termen lung, întrucât sunt mai în măsură să cunoască realitatea locală, pentru a defini ce este mai bine pentru propriile comunități;

10. subliniază faptul că schimbările climatice exacerbează factorii de risc subiacenți și, prin urmare, acestea trebuie luate în considerare în cadrul strategiilor privind reziliența, în special în ceea ce privește adaptarea la schimbările climatice;

Reducerea riscului de dezastre este o componentă esențială a rezilienței

11. subliniază faptul că investițiile în măsuri de reducere a riscurilor de dezastre înainte de producerea acestora sunt cu mult mai rentabile decât finanțarea răspunsului după producerea unui dezastru; prin urmare, încurajează continuarea investițiilor în măsuri de reducere a riscurilor de dezastre și în strategii de reziliență în țările în curs de dezvoltare, în special în zonele cele mai vulnerabile, precum și includerea lor în planurile naționale de dezvoltare;

12. subliniază că o gestionare eficace a răspunsului în caz de dezastre ia în considerare stabilirea unui cadru care permite mobilizarea imediată a tuturor resurselor necesare;

13. subliniază că măsurile de reducere a riscurilor de dezastre ar trebui să aibă prioritate în cadrul programării viitoare în materie de dezvoltare și ar trebui introduse în programele de dezvoltare și cu caracter umanitar din toate țările fragile și cu risc ridicat;

14. solicită UE, statelor sale membre și guvernelor țărilor partenere să îmbunătățească și să dezvolte strategii pentru reducerea riscului de dezastre în țările în curs de dezvoltare prin implementarea unor programe de evaluare a riscului și prin consolidarea sistemelor de alertă timpurie, în special în țările fragile și cu risc ridicat de apariție a unor crize, prin consolidarea gradului de pregătire în fața dezastrelor, pentru a avea un răspuns eficient la toate nivelurile și prin sprijinirea unor planuri de dezvoltare durabilă în țările partenere;

15. solicită țărilor partenere să creeze sisteme contabile capabile să înregistreze pierderile suferite la nivel local și să facă schimb de informații între organismele de la nivel local și național în scopuri statistice și de planificare; ia act de faptul că un anumit grad de standardizare poate contribui la o mai bună înregistrare a pierderilor la nivel regional și, prin urmare, poate sprijini cooperarea regională;

16. invită UE și statele sale membre, precum și țările partenere să ia în considerare sustenabilitatea mediului și gestionarea riscului de dezastre în programe de reformă a guvernanței terenurilor și în mecanisme înregistrare funciară;

17.  ia act de faptul că reducerea riscului de dezastre și adaptarea la schimbările climatice reprezintă aspecte intercorelate și, prin urmare, solicită Comisiei și tuturor actorilor să continue integrarea strategiilor de reducere a riscului de dezastre și de adaptare la schimbările climatice, precum, printre altele, programele de acțiune naționale pentru adaptare (PANA existente) și să le includă în planificarea pentru al 11-lea FED, să găsească sprijin financiar concret, de exemplu, prin punerea în aplicare a Alianței mondiale împotriva schimbărilor climatice și să coordoneze eforturile de armonizare a acestor activități;

18. sprijină o abordare complementară și coerentă a cadrelor post 2015 privind Obiectivele de dezvoltare ale mileniului și reducerea riscului de dezastre; consideră că procesele post-ODM și post-HFA (cadrul de acțiune Hyogo) trebuie să țină seama de rezultatele cadrelor actuale și de experiențele cu care s-au confruntat persoanele cele mai afectate de dezastre și de crize; reamintește faptul că reducerea riscului de dezastre, gestionarea riscurilor în materie de schimbări climatice și reziliența trebuie să fie puternic integrate în cadrul post-2015;

Dezvoltarea durabilă, protecția socială și reziliența comunităților

19. subliniază faptul că abordarea în materie de reziliență trebuie să aducă beneficii durabile pentru părțile cele mai vulnerabile ale societății, în special pentru persoanele care trăiesc în sărăcie extremă și pentru cele care trăiesc în locuințe improvizate sau la periferii și pentru populațiile locale, expuse unui risc ridicat de dezastre;

20. subliniază faptul că dezvoltarea durabilă trebuie văzută ca un element esențial al reducerii riscului de dezastre; recunoaște faptul că se pot realiza progrese pe termen lung numai dacă sunt abordați și factorii subiacenți, care cresc gradul de vulnerabilitate a comunităților și indivizilor, cum ar fi un management defectuos al mediului, infrastructura inadecvată, degradarea terenurilor și urbanizarea defectuoasă;

21. înțelege faptul că în țările în curs de dezvoltare, în special în țările cu venit redus, o mare parte a populației care trăiește într-o stare permanentă de sărăcie beneficiază în general de o protecție socială redusă sau nu beneficiază deloc de protecție socială și este astfel mai expusă la dezastre naturale sau provocate de om; solicită Comisiei să continue să promoveze activitățile de protecție socială în cadrul programelor sale de cooperare pentru dezvoltare, cu activități specifice pentru a îmbunătăți sistemele de stat, măsurile de prevenire și asigurările împotriva dezastrelor naturale sau provocate de om;

22. încurajează acordarea unei atenții mai mari dezastrelor la scară redusă, care să reprezinte un obiectiv-cheie al abordării în materie de reziliență, și creșterea vizibilității daunelor pe care dezastrele la scară redusă le cauzează comunităților, precum și a impactului asupra acestor comunități;

23. subliniază că este nevoie să se consolideze și să se dezvolte educația cu privire la dezastre și la situații de urgență și să se disemineze, să se compileze și să se comunice mai bine informațiile și cunoștințele care ar putea contribui la creșterea rezilienței comunităților și la promovarea schimbărilor de comportament și a unei culturi a pregătirii în fața dezastrelor;

24. subliniază rolul important pe care îl pot juca autoritățile locale și organizațiile locale și naționale ale societății civile în consolidarea rezilienței, în special în țările fragile și cu risc ridicat de apariție a unor situații de criză și încurajează autoritățile locale să dezvolte, în consultare cu comunitățile locale și cu organizațiile societății civile, procese coerente și coordonate pentru implementarea strategiilor în materie de reziliență;

25. ia act de faptul că ar trebui instituie mecanisme solide în materie de responsabilitate și de monitorizare, cu participarea autorităților locale, a partenerilor de dezvoltare, a oamenilor de știință, a societății civile, a mass-mediei și a publicului larg, pentru a crește accesul la informare și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la strategiile de reducere a riscurilor de dezastru și de reziliență; solicită colectarea periodică a datelor, printre alte date meteorologice, date privind recolta, efectivele de animale, funcționarea piețelor, starea de nutriție a copiilor și a celor mai săraci membri ai societății, precum și date privind mecanismele existente de reducere a riscurilor de dezastre și privind accesul la servicii de bază; încurajează o raportare și o publicare periodică a acestor date pe platformele disponibile public pentru a facilita informarea, avertizarea timpurie și îmbunătățirea situației;

Să învățăm din crizele în domeniul securității alimentare și din dezastrele care au avut loc în trecut

26. subliniază faptul că dezastrele și situațiile de urgență sunt adesea urmate de crize alimentare și de malnutriție în rândul populațiilor afectate, în special al copiilor; subliniază faptul că crizele alimentare reprezintă prin ele însele dezastre și că abordarea în materie de reziliență, care se bazează pe securitatea alimentară și pe nutriție, trebuie introdusă sistematic în deciziile de programare;

27. invită UE să desprindă învățăminte din ultimele decenii ale politicii sale de cooperare și să facă propuneri de promovare în practică a coerenței politicilor în favoarea dezvoltării, asociind ajutorul pentru dezvoltare cu alte domenii de politică ale UE, precum agricultura, comerțul, impozitele, schimbările climatice și investițiile;

28. îndeamnă Comisia să integreze problema acaparării terenurilor în dialogul său politic cu țările în curs de dezvoltare pentru a face din coerența politicilor piatra de temelie a cooperării pentru dezvoltare la nivel național, precum și la nivel internațional și pentru a evita exproprierea micilor fermieri, vulnerabilitatea din ce în ce mai mare a persoanelor sărace din zonele rurale și utilizarea nesustenabilă a terenurilor și a apei;

29. ia act de faptul că alimentația și crizele în materie de nutriție devin din ce în ce mai frecvente în regiunile Sahel și Cornul Africii, unde milioane de persoane nu au acces la o hrană adecvată; subliniază că criza alimentară din 2011 din Cornul Africii și criza alimentară din Sahel din 2012 au demonstrat că asistența umanitară nu poate singură nici să rupă ciclul foametei și al malnutriției cronice, nici să îi abordeze cauzele de bază; subliniază nevoia de a aborda cauzele care stau la baza insecurității alimentare persistente în aceste regiuni, mai precis accesul redus la servicii de bază corespunzătoare și la educație, sărăcia acută, sprijinul inadecvat pentru agricultura la scară redusă și pentru creșterea animalelor, problemele de acces la terenuri, degradarea mediului, creșterea rapidă a populației, căderea piețelor, declinul producției alimentare pe cap de locuitor și guvernanța defectuoasă; subliniază faptul că, în prezent, cauzele care stau la baza crizelor alimentare sunt mai complexe decât în trecut, șocurile cauzate de piață sau de prețuri fiind mai frecvente și afectând mai puternic populația săracă, de exemplu;

30. ia act de faptul că insecuritatea alimentară cronică este primul și cel mai important factor al vulnerabilității față de crizele alimentare, deoarece reduce capacitatea oamenilor de a se pregăti pentru riscuri, de a face față crizelor și de a-și reveni în urma lor; ia act și de faptul că insecuritatea alimentară cronică produce efecte negative pe termen lung, care reduc capitalul uman, afectând creșterea copiilor și capacitatea de dezvoltare a societății; recunoaște faptul că crizele legate de prețurile ridicate și foarte volatile ale alimentelor sunt costisitoare și dificil de controlat; evidențiază faptul că abordarea Comisiei în materie de reziliență este una corectă, deoarece abordează cauzele vulnerabilității, printre cele mai importante aflându-se insecuritatea alimentară cronică;

31. este de părere că Planul de acțiune al UE pentru reziliență ar trebui să vizeze punerea în aplicare a coerenței politicilor în favoarea dezvoltării și să abordeze problemele asociate cu securitatea alimentară și rezistența la schimbările climatice, precum dumpingul produselor agricole și normele privind practicile comerciale neloiale; invită UE să abordeze agricultura sustenabilă într-un mod holistic la nivel național și internațional;

32. salută abordarea comună în materie de dezvoltare și de tip umanitar și abordarea regională din cadrul inițiativei UE „Supporting the Horn of Africa's Resilience” (SHARE) – Sprijinirea rezilienței în Cornul Africii și al „Global Alliance for Resilience Initiative” (AGIR) - Alianța globală pentru inițiativa de reziliență pentru regiunea Sahel, conduse de UE; solicită să se acorde o atenție și mai mare acestor regiuni și să se îmbunătățească cooperarea și coordonarea între guvernele naționale, donatorii internaționali, societatea civilă și sectorul privat în eliminarea barierelor dintre abordările în materie de dezvoltare și umanitară, între răspunsurile de tip „normal” și cel „de criză”;

33. solicită o abordare eficientă a rezilienței, care trebuie să fie multi-instituțională, coordonată, cuprinzătoare și sistematică și să includă un număr de elemente, cum ar fi rețele de securitate socială previzibile și adaptate pentru persoanele cele mai vulnerabile, care ar garanta nu numai că gospodăriile au acces imediat la alimente în perioadele de criză, ci ar garanta și recuperarea rapidă și reziliența față de șocurile viitoare; cere să se reducă subnutriția în rândul copiilor, iar acest aspect să fie unul central pentru reziliență, prin intermediul unor planuri naționale coordonate care să acorde prioritate în special copiilor cu vârsta sub doi ani și femeilor însărcinate;

34. ia act de faptul că există dovezi conform cărora în Niger, Burkina Faso și Mali tehnicile agroecologice cu cost redus, în special de agrosilvicultura și conservare a solurilor și a apei, au îmbunătățit reziliența agricultorilor la scară redusă față de insecuritatea alimentară; cu toate acestea, subliniază că numai agricultura ecologică nu poate elimina cauzale structurale ale insecurității alimentare; solicită să se introducă componente neagricole în cadrul intervențiilor din agricultură și să se asigure că o mai bună alimentație este un obiectiv explicit al programelor agricole; în plus, cere să se garanteze că și femeile agricultori beneficiază de programe, ținându-se seama, în cadrul programelor agricole, de barierele create de inegalitatea de gen (cum ar fi accesul la terenuri, la credite, servicii la extindere și factori de producție);

O mai bună coordonare a eforturilor și metode îmbunătățite de finanțare

35. subliniază faptul că este crucial ca statele membre și instituțiile UE să își coordoneze mai bine activitățile de dezvoltare și umanitare și să conlucreze pentru a spori eficiența ajutorului; subliniază faptul că studiul Parlamentului European intitulat „Costurile non-Europei în cadrul politicii de dezvoltare” din iunie 2013, care a estimat că s-ar putea economisi 800 de milioane EUR anual în costuri de tranzacții dacă donatorii și-ar concentra eforturile pe mai puține țări și activități și că, în plus, s-ar putea realiza economii anuale de 8,4 miliarde EUR prin intermediul unor modele de alocare la nivelul mai multor țări;

36. ia act de contribuția importantă a crescătorilor de animale la scară mică mobili în producerea de carne, lapte și sânge în zone nepotrivite pentru alte forme de agricultură; subliniază rolul important pe care îl au asigurarea hranei pentru comunități și contribuția lor pozitivă la securitatea alimentară și nutriție, demonstrată prin dovezi de pe terenurile aride și semiaride conform cărora copiii din zone pastorale tind să aibă o securitate alimentară mai bună decât cei care sunt stabiliți în orașe și sate; prin urmare, solicită ca drepturile și necesitățile acestor populații pastorale să fie luate în considerare în proiectarea intervențiilor și a programelor agricole;

37. subliniază importanța îmbunătățirii capacității micilor exploatații agricole, prin favorizarea investițiilor publice-private, inclusiv prin acordarea de microcredite femeilor;

38. consideră că economiile realizate printr-o mai bună coordonare a donatorilor, de exemplu, ar putea fi puse în slujba unor activități de reducere a riscului de dezastre și că acestea, la rândul lor, ar genera un venit semnificativ, prin crearea unui ciclu pozitiv;

39. salută propunerea Comisiei privind Planul de acțiune privind reziliența pe 2013, conform căreia ar trebui să aibă loc la nivelul UE un forum anual privind reziliența; consideră că aceasta ar fi o ocazie de coordonare a eforturilor de reziliență între instituțiile publice, inclusiv parlamentele naționale și Parlamentul European, sectorul privat, ONG-urile și societatea civilă, pentru realizarea unor progrese bine coordonate în materie de reducere a riscurilor de dezastre și de reziliență, prin conlucrarea tuturor părților interesate;

40. încurajează creșterea colaborării între sectorul public și sectorul privat în materie de reducere a riscurilor de dezastre și de reziliență; cere Comisiei să faciliteze implicarea sectorului privat prin crearea de stimulente și a unui mediu potrivit pentru ca entitățile private să poată face schimb de experiență privind consolidarea rezilienței și reducerea riscurilor; solicită totuși Comisiei în această privință să elaboreze un proiect de propunere de stabilire a unor norme privind parteneriatele public-private, inclusiv evaluările impactului social și ecologic, pentru a preveni, de exemplu, agravarea conflictelor privind utilizarea terenurilor sau a conflictelor privind accesul la apă, în special pentru a proteja micii agricultori; încurajează sprijinirea țărilor ACP pentru controlul contractelor cu investitori multinaționali; mai mult, încurajează transparența investițiilor și a obiectivelor de investiții, pe platformele disponibile societății civile;

41. recomandă creșterea colaborării cu țările din afara UE și cu instituțiile internaționale și regionale în materie de pregătire în fața dezastrelor, precum și în ceea ce privește răspunsul la dezastre și reconstrucția; sprijină consolidarea cooperării dintre Comisie și Biroul Națiunilor Unite pentru reducerea riscurilor de dezastre (UNISDR) în vederea îmbunătățirii acțiunii UE cu privire la reducerea riscului de dezastre;

42. subliniază faptul că, în ciuda progreselor pe care UE și organizațiile internaționale le-ar putea face în materie de reducere a riscurilor de dezastru și reziliență în țările în curs de dezvoltare prin intermediul programelor lor, este în principal de responsabilitatea guvernelor naționale să asigure siguranța cetățenilor lor și că, prin urmare, țările partenere trebuie să aibă un angajament politic puternic pentru a sprijini și a realiza activități care să reducă riscurile de dezastru și să crească reziliența;

°

°         °

43. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

• [1]  JO C 50 E, 21.2.2012, p. 30.
• [2]  JO C 56 E, 26.2.2013, p. 31.
• [3]  Texte adoptate, P7_TA(2013)0283.

EXPUNERE DE MOTIVE

Introducere

În octombrie 2012, Comisia a publicat Comunicarea intitulată „Abordarea UE în materie de reziliență: să învățăm din crizele în domeniul securității alimentare”, care are scopul de a ghida abordarea UE în materie de construire a rezilienței și de reducere a vulnerabilității țărilor în curs de dezvoltare, în special a celor care au risc ridicat de apariție a unor crize. În comunicare se menționează că „intensificarea rezilienței implică o abordare pe termen lung, bazată pe reducerea cauzelor care stau la baza crizelor și pe îmbunătățirea capacităților pentru o mai bună gestionare a incertitudinilor și schimbărilor viitoare. Această comunicare a fost urmată de documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Planul de acțiune privind reziliența în țările cu risc ridicat de apariție a unor situații de criză 2013-2020”.

Reducerea riscului de dezastre este o componentă esențială a rezilienței. Reducerea riscului de dezastre implică analizarea și gestionarea riscurilor pentru a reduce vulnerabilitatea în fața dezastrelor, consolidând astfel reziliența. Ea acoperă activități care ajută la creșterea gradului de pregătire, prevenire și atenuare a riscurilor la toate nivelurile, de la nivel local la cel internațional.

Dezastrele cauzează pierderi economice majore pentru guverne și populații, precum și o enormă pierdere de vieți omenești. Între 1992 și 2012, 64% din populația lumii a fost afectată de dezastre; 1,3 milioane de persoane au murit (230 675 dintre acestea numai în Haiti) și s-au înregistrat pagube de 2000 miliarde USD, conform Biroului Națiunilor Unite pentru reducerea riscurilor de dezastre (UNISDR). În ciuda pierderilor din ce în ce mai mari cauzate de dezastre, peste 95% din finanțarea umanitară se cheltuiește în continuare pe răspunsul la situații de dezastru și la consecințele acestora, numai 5% fiind cheltuit pe reducerea riscului de dezastre.

Cadrul de acțiune de la Hyogo 2005-2015: Construirea rezilienței națiunilor și comunităților în fața dezastrelor este un plan pe 10 ani care vizează reducerea riscurilor de dezastre la nivel mondial. Cadrul de acțiune de la Hyogo a fost adoptat de 168 de guverne, conturează cinci priorități de acțiune și oferă principii directoare și mijloace practice pentru consolidarea rezilienței în fața dezastrelor. Cadrul de acțiune de la Hyogo a adus progrese semnificative în ceea ce privește consolidarea acordurilor instituționale și legislative, dar acesta va expira în 2015, iar reducerea riscului de dezastre și reziliența vor trebui introduse într-un cadru post-2015.

Este rentabil să se investească în creșterea rezilienței și în reducerea riscului de dezastre. Banca pentru Dezvoltare a Asiei estimează că un dolar investit în reducerea riscului de dezastre într-o zonă cu risc ridicat de apariție a unor crize înseamnă o economie de cel puțin patru dolari acordați în viitor ca ajutor de urgență și costuri de reabilitare. Date fiind constrângerile cu care se confruntă bugetele naționale și bugetul UE din cauza dificultăților economice și date fiind preocupările politice din ce în ce mai mari de a demonstra realizarea unor cheltuieli pentru dezvoltare mai eficiente, este nevoie de un angajament puternic pentru a realiza progrese în materie de strategii pentru consolidarea rezilienței și reducerea riscului de dezastre, dată fiind rentabilitatea acestora.

Pentru ca abordarea în materie de reziliență să progreseze semnificativ, în prezentul raport se solicită un grad ridicat de integrare a măsurilor de reziliență în programele de dezvoltare și umanitare. Raportul recunoaște, de asemenea, provocările reprezentate de schimbările climatice și recunoaște că adaptarea la schimbările climatice trebuie să fie avută în vedere în cadrul inițiativelor în materie de reziliență și de reducere a riscului de dezastre.

Concentrarea pe cei mai vulnerabili

Prezentul raport se concentrează în special pe populațiile cele mai vulnerabile, mai sărace și mai marginalizate, care sunt expuse unor riscuri ridicate și, pe scară largă, vizează țările fragile și cu risc ridicat de apariție a unor situații de criză. Majoritatea daunelor cauzate de dezastre și crize provin din țările cele mai sărace și mai fragile. În plus, multe țări cu risc ridicat de apariție a unor situații de criză au primit finanțare pentru reziliență și reducerea riscului de dezastre la un nivel neglijabil comparativ cu finanțarea pentru răspunsul în situații de urgență.

Abordarea cauzelor de bază ale crizelor recurente este mult mai eficientă decât răspunsul la consecințele crizelor. Prezentul raport recomandă ca abordarea pe termen lung a rezilienței să vizeze cauzele de bază ale riscului de vulnerabilitate și să reducă semnificativ factorii de risc subiacenți.

Reziliența comunităților

Construirea rezilienței și promovarea dezvoltării durabile necesită o abordare din partea întregii societăți, care include autoritățile locale, organizațiile societății civile, cetățenii și partenerii în materie de dezvoltare. Prezentul raport subliniază importanța tuturor actorilor pentru construirea rezilienței, în special a autorităților locale care pot juca un rol central în coordonarea și susținerea unei platforme pe mai multe niveluri și cu participarea mai multor părți interesate pentru promovarea rezilienței și reducerea riscului de dezastre în regiune.

Să învățăm din crizele în domeniul securității alimentare

Este important ca securitatea alimentară să fie abordată în contextul rezilienței și reducerii riscului de dezastre. Dezastrele și situațiile de urgență sunt adesea urmate de crize alimentare, de subnutriție și de malnutriție în rândul populațiilor afectate. Incidența crizelor alimentare, care sunt naturale sau cauzate de om, a crescut de la începutul anilor 1980. Au existat între 50 și 65 de situații de urgență alimentare în fiecare an începând din anul 2000, între 25 și 45 în anii 1990. Dezastrele naturale distrug infrastructura și proprietățile agricole, culturile, factorii de producție agricolă și capacitatea de producție. Prezentul raport subliniază faptul că abordarea în materie de reziliență trebuie să se concentreze pe securitatea alimentară, iar nutriția trebuie introdusă sistematic în deciziile de programare.

O mai bună coordonare a eforturilor

Mai multe studii au arătat că se pot face economii semnificative dacă instituțiile UE și statele membre își coordonează mai bine activitățile de dezvoltare și umanitare. Eforturile pentru creșterea rezilienței trebuie, de asemenea, să fie bine coordonate între statele membre, organizațiile internaționale, instituțiile publice, inclusiv parlamentele naționale și Parlamentul European, sectorul privat, ONG-urile și societatea civilă. Prezentul raport consideră că ar trebui să se depună eforturi mai intense pentru a aborda utilizările ineficiente ale fondurilor pentru activități de reducere a riscului de dezastre și pentru a evita duplicarea eforturilor în această privință.

În perspectivă, raportul evidențiază faptul că reducerea riscului de dezastre și reziliența trebuie să fie bine integrate în cadrul post-2015. Consideră că procesele post-ODM și post-HFA trebuie să țină seama de rezultatele cadrelor actuale și de experiențele cu care s-au confruntat persoanele cele mai afectate de dezastre și de crize.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	5.11.2013
Rezultatul votului final	+: –: 0:	23 1 1
Membri titulari prezenți la votul final	Thijs Berman, Corina Crețu, Véronique De Keyser, Nirj Deva, Leonidas Donskis, Charles Goerens, Mikael Gustafsson, Eva Joly, Miguel Angel Martínez Martínez, Gay Mitchell, Bill Newton Dunn, Andreas Pitsillides, Jean Roatta, Birgit Schnieber-Jastram, Alf Svensson, Ivo Vajgl, Daniël van der Stoep, Anna Záborská, Iva Zanicchi
Membri supleanți prezenți la votul final	Eduard Kukan, Isabella Lövin, Cristian Dan Preda, Judith Sargentini
Membri supleanți [articolul 187 alineatul (2)] prezenți la votul final	María Muñiz De Urquiza, Bogusław Sonik