RAPORT referitor la aplicarea Directivei 2010/18/UE a Consiliului din 8 martie 2010 de punere în aplicare a Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului încheiat de BUSINESSEUROPE, UEAPME, CEEP și CES și de abrogare a Directivei 96/34/CE,
5.4.2016 - (2015/2097(INI))
Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale
Raportoare: Maria Arena
PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
referitoare la aplicarea Directivei 2010/18/UE a Consiliului din 8 martie 2010 de punere în aplicare a Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului încheiat de BUSINESSEUROPE, UEAPME, CEEP și CES și de abrogare a Directivei 96/34/CE,
Parlamentul European,
– având în vedere articolul 2, articolul 3 alineatul (3) și articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană,
– având în vedere articolele 8, 10, articolul 153 alineatul (1) litera (i )și articolul 157 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere articolele 7, 9, 23, 24 și 33 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
– având în vedere Directiva 2010/18/UE a Consiliului din 8 martie 2010 de punere în aplicare a Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului încheiat de BUSINESSEUROPE, UEAPME, CEEP și CES și de abrogare a Directivei 96/34/CE,
– având în vedere Directiva 2013/62/UE a Consiliului din 17 decembrie 2013 de modificare a Directivei 2010/18/UE de punere în aplicare a Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului încheiat de BUSINESSEUROPE, UEAPME, CEEP și CES, ca urmare a modificării statutului Mayotte în raport cu Uniunea Europeană,
– având în vedere concluziile Președinției Consiliului European din 23-24 martie 2006 de la Bruxelles (777751/1/06 REV 1),
– având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „O mai bună echilibrare a vieții profesionale cu cea privată: mai mult sprijin pentru concilierea vieții profesionale cu viața privată și cu viața de familie (COM(2008)0635),
– având în vedere Recomandarea Comisiei din 20 februarie 2013 intitulată „Investiția în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării” (C(2013)778),
– având în vedere Rezoluția sa din 11 martie 2015 referitoare la semestrul european pentru coordonarea politicilor economice: aspecte legate de ocuparea forței de muncă și aspecte sociale în Analiza anuală a creșterii pentru 2015[1],
– având în vedere Rezoluția sa din 9 iunie 2015 referitoare la Strategia UE pentru egalitatea între femei și bărbați post-2015[2],
– având în vedere Rezoluția sa din 20 mai 2015 referitoare la concediul de maternitate[3],
– având în vedere Rezoluția sa din 8 octombrie 2015 referitoare la aplicarea Directivei 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă[4],
– având în vedere studiul din mai 2015 al Serviciului de cercetare al Parlamentului European, intitulat „Gender equality in employment and occupation - Directive 2006/54/EC: European Implementation Assessment” (Egalitatea de gen la angajare și în profesie - Directiva 2006/54/CE: evaluarea punerii în aplicare la nivel european),
– având în vedere studiul Direcției Generale Politici Interne ale Uniunii intitulat „Maternity, Paternity and Parental Leave: Data Related to Duration and Compensation Rates in the European Union” (Concediul de maternitate, de paternitate și pentru creșterea copilului: date legate de durata și ratele de compensare în Uniunea Europeană),
– având în vedere studiul realizat de Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound), intitulat „Promoting parental and paternity leave among fathers” (Promovarea concediului pentru creșterea copilului și a concediului de paternitate în rândul taților),
– având în vedere Raportul Eurofound intitulat „Maternity leave provisions in the EU Member States: Duration and allowances” (Dispozițiile privind concediul de maternitate în statele membre ale UE: durată și indemnizații” (Eurofound, 2015),
– având în vedere Raportul Eurofound din 2015, intitulat „Promoting uptake of parental and paternal leave among fathers in the European Union” (Promovarea concediului pentru creșterea copilului și a concediului de paternitate în rândul taților din Uniunea Europeană),
– având în vedere studiul Comisiei din februarie 2015 intitulat „The Implementation of Parental Leave Directive 2010/18 in 33 European Countries” (Punerea în aplicare a Directivei 2010/18 privind concediul pentru creșterea copilului în 33 de țări europene),
– având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și avizul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A8-0076/2016),
A. întrucât, până în 2020, este puțin probabilă îndeplinirea obiectivului de ocupare a forței de muncă de 75 % în cazul femeilor, stabilit în Strategia Europa 2020, (nivelul ocupării fiind în prezent de 63,5 %); întrucât, în plus, este nevoie de politici proactive care să sprijine femeile să intre și să se mențină pe piața forței de muncă și care să garanteze și să sprijine reintegrarea lor ca mame pe piața forței de muncă, cu obiectivul de a ajunge la o încadrare în muncă stabilă și decentă, în aceleași condiții cu bărbații, în special politici care să încurajeze un mai bun echilibru între viața profesională și cea privată;
B. întrucât munca depusă de părinți în cadrul familiei și pentru creșterea copiilor reprezintă o contribuție măsurabilă la economie, care este, în plus, de o importanță majoră, având în vedere evoluțiile demografice din Europa;
C. întrucât Directiva 96/34/CE recunoaște că reconcilierea dintre viața profesională și cea privată este o chestiune separată, în timp ce Directiva 2010/18/UE prevede că toți angajații au dreptul la patru luni de concediu neremunerat pentru creșterea copilului, iar una dintre aceste luni trebuie acordată pe bază netransferabilă; întrucât principiul egalității de gen în ocuparea forței de muncă este stabilit în prezent în legislația UE; întrucât egalitatea în carieră pentru bărbați și femei, inclusiv prin intermediul concediului pentru creșterea copilului, ar contribui la îndeplinirea obiectivului de ocupare a forței de muncă de 75 % stabilit în Strategia Europa 2020 și la soluționarea problemei femeilor care se confruntă cu sărăcia și sunt mult mai vulnerabile, dar reprezintă, în același timp, o contribuție cuantificabilă la economie, lucru care este de o importanță deosebită, ținând seama de evoluțiile demografice din Europa;
D. întrucât datele disponibile confirmă faptul că concediile din motive familiale, slab remunerate sau neremunerate, se traduc prin rate de participare scăzute și că tații utilizează rareori dreptul la concediul pentru creșterea copilului; întrucât concediile pentru creșterea copilului, integral sau parțial netransferabile și remunerate adecvat, sunt folosite într-o manieră mai echilibrată de ambii părinți și contribuie la reducerea discriminării împotriva femeilor pe piața muncii;
E. întrucât un model mixt, alcătuit dintr-un concediu de maternitate, de paternitate și un concediu comun, și anume un concediu pentru creșterea copilului, le permite ambilor părinți să ia decizii în comun în mod corespunzător cu privire la modul în care își gestionează drepturile de concediu, în interesul superior al copiilor și luând în considerare caracteristicile locurilor lor de muncă;
F. întrucât concediul pentru creșterea copilului prezintă beneficii pe termen lung pentru dezvoltarea copiilor; întrucât, în cadrul politicilor publice în vigoare în acest domeniu, rata de participare a taților la concediul pentru creșterea copilului în statele membre ale UE crește, dar rămâne scăzută, numai 10 % din tați luându-și cel puțin o zi de concediu pentru creșterea copilului; întrucât, în schimb, 97 % din femei folosesc concediul pentru creșterea copilului disponibil pentru ambii părinți;
G. întrucât studiile Eurofound au ilustrat aspectele care influențează rata de utilizare de către tați a concediului pentru creșterea copilului, printre care se numără cuantumul compensației, flexibilitatea sistemului de concediu, disponibilitatea informațiilor, disponibilitatea și flexibilitatea structurilor de îngrijire a copiilor și măsura în care lucrătorii se tem că vor fi izolați de piața muncii atunci când își iau concediu; întrucât numeroși cercetători[5] sugerează totuși că tații care își iau concediu pentru creșterea copilului construiesc o relație mai bună cu copiii și există o mai mare probabilitate ca aceștia să-și asume un rol activ în viitoarele sarcini de îngrijire a copilului; întrucât aceste chestiuni trebuie să fie, prin urmare, abordate;
H. întrucât întreaga Uniune se confruntă cu o problemă demografică gravă, ratele natalității fiind în scădere în majoritatea statelor membre, și întrucât politicile familiale echitabile pentru bărbați și femei ar trebui să îmbunătățească perspectivele femeilor pe piața forței de muncă, să îmbunătățească echilibrul dintre viața profesională și cea privată și să reducă disparitățile de gen în ceea ce privește remunerarea, pensiile și veniturile de-a lungul vieții și să aibă o influență pozitivă asupra procesului demografic,
I. întrucât, potrivit Eurostat[6], numărul persoanelor care și-au luat concediu pentru creșterea copilului în 2010 a fost de 3 518 600, iar dintre acestea doar 94 800 (2,7 %) au fost bărbați; întrucât, potrivit cercetărilor Eurofound[7], disparitățile de gen în participarea pe piața forței de muncă conduc la pierderi grave pentru economiile europene, care s-au ridicat în 2013 la aproximativ 370 de miliarde EUR;
J. întrucât Comisia și statele membre ar trebui să adopte măsuri concrete pentru a încuraja un nou mod de organizare a muncii, prin introducerea unor modele mai flexibile, prin instrumente de conciliere a vieții profesionale și a vieții private, pentru a le permite părinților să-și exercite în mod efectiv dreptul de a fi părinți; întrucât aceste măsuri ar putea contribui la reducerea discriminării împotriva femeilor și le-ar putea ajuta să intre, să rămână și să se întoarcă pe piața muncii fără a fi supuse niciunei presiuni economice și sociale;
K. întrucât, pe lângă asigurarea egalității de gen și a accesului femeilor la piața forței de muncă, concediul pentru creșterea copilului ar trebui să le permită părinților să își îndeplinească responsabilitățile față de copiii lor;
L. întrucât este vital să li se garanteze femeilor dreptul de a combina un loc de muncă unde beneficiază de drepturi cu dreptul la maternitate, fără a fi penalizate, deoarece femeile sunt în continuare cele mai afectate și suferă de gradul de mai ridicat de discriminare; întrucât printre exemplele de discriminare se numără și presiunea din partea angajatorilor atunci când femeile se prezintă la un interviu pentru un loc de muncă, unde sunt întrebate dacă au copii și ce vârste au aceștia, cu scopul de a le influența deciziile și de a selecționa angajați fără copii, care sunt „mai disponibili”, precum și presiunea economică și de la locul de muncă tot mai mare asupra femeilor pentru a nu-și lua concediu de maternitate;
M. întrucât unul dintre aspectele care le împiedică pe femei să intre și să rămână pe piața muncii este responsabilitatea îngrijirii copiilor cu handicap, care nu sunt autonomi și sunt, prin urmare, dependenți și/sau aparțin unor categorii și grupuri dezavantajate;
N. întrucât, în cazul în care nu există nicio dispoziție privind concediul sau dispozițiile existente sunt considerate insuficiente, partenerii sociali, prin acorduri colective, pot juca un rol important în stabilirea unor noi dispoziții sau actualizarea celor în vigoare privind concediul de maternitate, de paternitate și pentru creșterea copilului;
O. întrucât un echilibru între viața profesională și cea privată reprezintă un drept fundamental, care ar trebui integrat pe deplin în toate textele UE care ar putea avea un impact asupra acestei chestiuni; întrucât, de manieră mai generală, ar trebui evidențiată importanța mediilor de muncă favorabile vieții de familie;
P. întrucât majoritatea statelor membre ale UE respectă deja cerințele minime prevăzute de Directiva privind concediul pentru creșterea copilului (2010/18/UE), iar, în numeroase state membre, dispozițiile naționale depășesc aceste cerințe;
Q. întrucât statele membre ar trebui să promoveze, atât în sectorul public, cât și în cel privat, modele de bunăstare în întreprinderi, care să solicite respectarea dreptului la echilibrul dintre viața profesională și cea privată;
R. întrucât diferențele în ceea ce privește gradul de utilizare a concediilor de maternitate, de paternitate și pentru creștere a copilului în rândul bărbaților, respectiv al femeilor, arată o evidentă discriminare de gen în ceea ce privește îngrijirea copiilor și participarea femeilor pe piața muncii; întrucât, în multe state membre, măsurile luate pentru a încuraja bărbații să își asume o parte egală a responsabilităților familiale nu au condus la rezultate satisfăcătoare;
S. întrucât acordarea unor concedii pentru creșterea copilului adecvate, individuale și compensate pentru cuplurile de părinți de același sex este esențială pentru ca aceștia să își poată concilia viața profesională și cea privată;
T. întrucât femeile care își exercită dreptul la concilierea vieții profesionale și private sunt stigmatizate atunci când se întorc pe piața muncii, ceea ce are ca rezultat condiții de muncă mai puțin favorabile și contracte precare,
Transpunerea directivei
1. subliniază că dispozițiile necesare pentru transpunerea Directivei 2013/62/UE îmbracă diferite forme în statele membre; consideră, prin urmare, că transpunerea directivei ar trebui să se realizeze în deplină conformitate cu legislația în vigoare privind negocierile colective între partenerii sociali;
2. consideră, având în vedere că nu toate statele membre au urmat abordarea UE separată sau secvențială în privința concediului de maternitate și pentru creșterea copilului, că, la nivel UE, clasificarea diverselor tipuri de concedii este dificilă;
3. reamintește că suprareglementarea de la nivelul statelor membre poate spori complexitatea reglementării, reducând în realitate conformitatea; invită statele membre să evite adăugarea unor sarcini administrative în momentul transpunerii legislației UE;
4. încurajează statele membre care nu au făcut încă acest lucru, să pună la dispoziția Comisiei, în timp util, tabelele de corespondență dintre dispozițiile din directivă și măsurile de transpunere; consideră că este esențial ca statele membre să se asigure că există resursele necesare de control pentru a verifica respectarea legislației care protejează drepturile părinților; îndeamnă Comisia să monitorizeze cu atenție punerea în aplicare a directivei în statele membre pentru a se asigura că adaptabilitatea acesteia nu este utilizată în exces; consideră că principiul schimbului de bune practici este un mijloc util pentru atingerea acestor obiective;
5. regretă disparitățile existente la nivelul aplicării măsurilor de transpunere a directivei, care creează astfel, sisteme mai mult sau mai puțin favorabile pentru lucrători, în funcție, de exemplu, de sectorul în care sunt angajați (la nivelul întregii Uniuni, se acordă mai multă protecție în sectorul public decât în cel privat, acesta jucând astfel un rol de pionier în domeniu) și de durata contractului acestora; recomandă, în acest scop, adoptarea tuturor măsurilor posibile pentru a permite punerea în aplicare corectă și într-un mod uniform a directivei, atât în sectorul public, cât și cel privat; subliniază faptul că ar trebui să se garanteze dreptul tuturor, indiferent de gen, la concediul pentru creșterea copilului, fără discriminare, indiferent de sectorul de activitate sau tipul de contract de muncă cu sunt angajați tații sau mamele;
6. salută faptul că o serie de state membre au transpus dispozițiile directivei dincolo de domeniul de aplicare minim, făcând posibil, astfel, ca de aceste dispoziții să beneficieze lucrătorii independenți, ucenicii, cuplurile de același sex și părinții care au adoptat copii;
7. își exprimă convingerea că prestarea de servicii de asistență socială este de competența statelor membre;
8. solicită adoptarea de către statele membre a unor politici sociale orientate către familie, care să prevadă aplicarea tuturor beneficiilor incluse în directivă în cazul unei șederi prelungite în străinătate a părinților care încearcă să finalizeze o procedură de adopție internațională;
9. ia act de faptul că, la mai mult de un deceniu de la transpunerea directivei de către statele membre, dezechilibrul de gen în luarea concediului pentru creșterea copilului persistă; ia act, de asemenea, de diferențele foarte mari dintre statele membre în ceea ce privește durata maximă a concediului pentru creșterea copilului, forma sa juridică și sistemele de remunerare pe durata concediului; consideră că problema remunerării pe durata concediului este crucială, pentru a se asigura că părinții cu venituri mici și părinții unici beneficiază de concediu în condiții de egalitate cu toți ceilalți părinți; salută diversele măsuri adoptate pentru a încuraja tații să-și utilizeze concediul pentru creșterea copilului; recunoaște valoarea UE, ca mijloc de concentrare a atenției statelor membre asupra nevoii de acțiune și pentru intermedierea schimburilor de experiență și asistență pentru statele membre care au nevoie de aceasta, în special în domeniul drepturilor sociale; consideră că Comisia ar trebui să propună măsuri care să îi încurajeze pe tați să-și ia mai mult concediu pentru creșterea copilului, iar statele membre ar trebui să promoveze un schimb mai eficace de bune practici în acest domeniu;
10. ia act de faptul că unele state membre au decis să nu acorde acces la drepturile de securitate socială decât pentru o perioadă inferioară duratei maxime a concediului pentru creșterea copilului, reducând, astfel, numărul părinților care solicită efectiv durata maximă a concediului;
11. invită statele membre, precum și Comisia, să garanteze că drepturile acordate de politicile sociale în materie de familie, inclusiv concediul pentru creșterea copilului, sunt identice din punct de vedere al drepturilor individuale și că de acestea pot beneficia în egală măsură ambii părinți, pentru a-i încuraja să ajungă la un mai bun echilibru între viața profesională și cea privată, în interesul superior al copiilor lor; subliniază că aceste drepturi ar trebui să fie, pe cât posibil, drepturi individuale pentru a contribui la atingerea obiectivului de ocupare a forței de muncă de 75% pentru bărbați și femei, stabilit de Strategia Europa 2020, și pentru a promova egalitatea de gen; consideră că părinții ar trebui să beneficieze de o anumită flexibilitate în utilizarea concediului pentru creșterea copilului, iar acest lucru nu ar trebui să reprezinte, în niciun caz, un obstacol în atingerea obiectivului de ocupare a forței de muncă de 75% pentru femei și bărbați, stabilit în Strategia Europa 2020; consideră că sistemul adoptat de partenerii sociali ar trebui să promoveze soluția prin care o parte semnificativă din concediu să rămână netransferabilă; subliniază că ambii părinți trebuie să beneficieze de aceleași drepturi în materie de venit și durată a concediului pentru creșterea copilului;
12. subliniază că familiile cu copii și părinții care fac o pauză în cariera lor pentru a-i crește trebuie să suporte nu numai o pierdere a veniturilor, dar și cheltuieli mai mari și o valorizare mult mai slabă a rolului lor de părinți;
13. ia act de flexibilitatea pe care o oferă directiva statelor membre de a defini formele de concediu pentru creșterea copilului – cu fracțiune de normă sau cu normă întreagă – și perioadele de încadrare și notificările prealabile, stabilite drept condiții pentru acordarea concediului pentru creșterea copilului; ia act de faptul că, în unele state membre, lucrătorii care au contracte atipice, cum ar fi contractele cu durată determinată[8] și contractele de muncă în care nu se menționează numărul de ore de lucru[9], nu beneficiază întotdeauna de aceste măsuri și este preocupat de recurgerea în exces la aceste tipuri de contracte de muncă; ia act de inițiativele statelor membre care le oferă lucrătorilor o flexibilitate maximă în acest cadru, astfel încât concediul pentru creșterea copilului să corespundă circumstanțelor lor profesionale și personale, dar consideră că toate opțiunile adoptate ar trebui să aibă obiectivul de a crește rata de utilizare a concediului pentru creșterea copilului;
14. ia act de faptul că revenirea la locul de muncă după concediul pentru creșterea copilului poate reprezenta o situație dificilă și stresantă, atât pentru părinte, cât și pentru copil; invită statele membre să adopte politici în domeniul familiei care să faciliteze o întoarcere lină și treptată la viața profesională și un echilibru global optim între viața profesională și cea privată, având, în același timp, în vedere promovarea muncii la distanță, a muncii la domiciliu și a muncii inteligente, astfel încât aceste politici să nu reprezinte o povară suplimentară pentru angajați;
15. invită statele membre ca, atunci când adoptă măsuri, să se asigure că întreprinderile pot planifica cu certitudine și, în acest sens, să acorde o atenție deosebită nevoilor întreprinderilor celor mai mici și nevoilor întreprinderilor mici și mijlocii;
16. invită Comisia să adopte măsuri pentru a îmbunătăți și a consolida dispozițiile Directivei 2010/18/UE în ceea ce privește condițiile de eligibilitate și normele detaliate de acordare a concediului pentru creșterea copilului persoanelor care au copii cu handicap sau copii care suferă de o boală cronică invalidantă gravă, ținând seama și de bunele practici din statele membre (prelungirea limitei de vârstă a copilului în ceea ce privește eligibilitatea pentru concediul pentru creșterea copilului sau pentru concediul de îngrijire a copilului, facilitatea accesului la programe de muncă cu fracțiune de normă la întoarcerea din concediu, prelungirea duratei concediului etc.);
17. subliniază necesitatea de a garanta condiții favorabile la revenirea la locul de muncă a celor care au beneficiat de concediul pentru creșterea copilului, în special în ceea ce privește reîncadrarea în același post sau într-un post echivalent sau similar, în conformitate cu contractul de muncă sau condițiile de angajare, modificarea programului de lucru și/sau a organizării muncii cu ocazia întoarcerii la locul de muncă (inclusiv necesitatea ca angajatorul să justifice orice refuz) pentru a profita de perioadele de formare și de protecția împotriva concedierii și a tratamentelor mai puțin favorabile, ca urmare a solicitării sau luării concediului pentru creșterea copilului, și de o perioadă de protecție după reîntoarcerea lor, astfel încât să se poată readapta la locul de muncă;
Pentru o directivă care să soluționeze în mod eficace problemele legate de echilibrul dintre viața profesională și cea privată
18. ia act de faptul că Comisia a retras proiectul de directivă privind concediul de maternitate și de faptul că, în contextul foii de parcurs intitulate „Un nou început pentru a aborda provocările politicii de reconciliere între viața profesională și cea privată cu care se confruntă familiile care lucrează”, Comisia nu intenționează, în această etapă, să publice un raport final cu privire la punerea în aplicare a directivei privind concediul pentru creșterea copilului; invită Comisia să prezinte, respectând principiul subsidiarității, o propunere ambițioasă care să permită în mod efectiv un echilibru mai bun între viața profesională și cea privată;
19. consideră că discuțiile politice ar trebui să se concentreze și pe o serie de inițiative fără caracter legislativ, în vederea întreprinderii unei acțiuni comune cu statele membre și cu societatea civilă prin care să se sublinieze rolul pe care îl joacă părinții și să se promoveze echilibrul dintre viața profesională și cea privată;
20. consideră că ar trebui luată în considerare o inițiativă fără caracter nelegislativ mai cuprinzătoare, prin care să se promoveze concilierea vieții de familie cu viața privată în statele membre;
21. consideră, având în vedere suprapunerile dintre diferitele tipuri de concedii din motive familiale, că trebuie asigurată coerența între diferitele texte la nivel european, implicând partenerii sociali, pentru a oferi familiilor o perspectivă asupra concediilor de-a lungul vieții și a promova o repartizare mai echitabilă a responsabilităților de îngrijire între femei și bărbați; îndeamnă Comisia să aibă în vedere, în acest scop, activarea clauzei de revizuire din legislația europeană privind concediul pentru creșterea copilului; consideră că este necesară o legislație mai clar formulată, care să elimine complexitatea, să îmbunătățească respectarea și să protejeze lucrătorii;
22. solicită ca partenerii sociali să recunoască, pe baza proiectului de raport privind punerea în aplicare, faptul că Directiva privind concediul pentru creșterea copilului nu și-a atins obiectivele în ceea ce privește concilierea vieții profesionale cu cea privată, participarea femeilor pe piața forței de muncă, provocările demografice și participarea bărbaților la sarcinile legate de familie, inclusiv la îngrijirea copiilor și a altor persoane aflate în întreținere, ceea ce contravine principiilor și valorilor UE referitoare la egalitatea dintre femei și bărbați; consideră, prin urmare, că ar trebui adoptate măsuri mai eficace pentru a încuraja o repartizare mai egală a responsabilităților familiale între femei și bărbați;
23. subliniază că regimurile satisfăcătoare ale concediului pentru creșterea copilului sunt strâns legate de o remunerare corespunzătoare; ia act de faptul că, în cazul în care nu există nicio dispoziție privind concediul sau dispozițiile existente sunt considerate insuficiente, partenerii sociali, prin acorduri colective, pot juca un rol important în stabilirea unor noi dispoziții sau actualizarea celor în vigoare privind concediul de maternitate, de paternitate și pentru creșterea copilului; invită statele membre să reexamineze, de comun acord cu partenerii sociali, sistemul lor de compensații financiare pentru concediului pentru creșterea copilului, pentru a ajunge la un nivel care să reprezinte un stimulent pentru un nivel corespunzător și decent de înlocuire a venitului, care să îi încurajeze și pe bărbați să își ia concediu pentru creșterea copilului dincolo de perioada minimă garantată de directivă;
24. consideră că promovarea dreptului fiecărei persoane la concediu și a acțiunilor pozitive care vizează promovarea rolului taților este esențială pentru a ajunge la o reconciliere echilibrată din punctul de vedere al genului a vieții profesionale și a celei private;
25. solicită Comisiei și partenerilor sociali să ia în considerare posibilitatea de a extinde în mod corespunzător această perioadă minimă a concediului pentru creșterea copilului de la patru la cel puțin șase luni, pentru a garanta o mai bună conciliere a vieții profesionale și a celei private;
26. subliniază că o mai bună coordonare, coerență și accesibilitate a sistemelor de concedii (de maternitate, de paternitate și pentru creșterea copilului) din statele membre cresc rata de participare și eficiența globală; subliniază, în acest sens, că adoptarea unei directive europene privind un concediu de paternitate minim de două săptămâni este esențială și urgentă;
27. subliniază necesitatea de a prelungi perioada în care ambii părinți își pot exercita dreptul la concediul pentru creșterea copilului; solicită Comisiei și partenerilor sociali să crească vârsta copilului până la care se poate lua concediu pentru creșterea copilului și să țină seama, de asemenea, de posibilitatea de a prelungi, dincolo de vârsta obligatorie a copilului prevăzută în directivă, concediul pentru creșterea copilului în cazul părinților care au copii cu handicap sau copii care suferă de boli cronice;
28. invită statele membre și partenerii sociali să încerce să elimine numeroasele obstacole din calea întoarcerii la locul de muncă după o perioadă îndelungată de concediu pentru creșterea copilului, pentru ca acest concediu să nu mai fie o capcană care să ducă la excluderea de pe piața muncii; reamintește, în acest context, că egalitatea dintre femei și bărbați nu poate fi realizată decât prin intermediul unei redistribuiri echitabile a muncii remunerate și neremunerate, precum și a responsabilităților profesionale, familiale și de îngrijire;
29. invită statele membre să depună în continuare eforturi pentru a asigura o mai mare convergență în ceea ce privește schimbul de bune practici în materie de conciliere a vieții profesionale și a vieții personale, acordând o atenție deosebită politicilor care sprijină intrarea, menținerea și reîntoarcerea mamelor pe piața muncii și care cresc ponderea taților care își iau concediu de creștere a copilului; încurajează Comisia, precum și statele membre, să monitorizeze și să promoveze aceste acțiuni;
30. consideră că, pentru a îndeplini obiectivele de la Barcelona, pe lângă măsurile legislative menite să promoveze echilibrul dintre viața profesională și cea privată, statele membre, sprijinite financiar prin diferite instrumente europene, ar trebui să se concentreze pe introducerea unor servicii de îngrijire a copiilor de calitate, destinate tuturor, accesibile și abordabile ca preț, care să fie disponibile din momentul în care părintele decide să revină pe piața forței de muncă, acordând o atenție deosebită familiilor sărace sau care se confruntă cu riscul de excluziune socială;
31. invită statele membre să sensibilizeze în mai mare măsură părinții cu privire la beneficiile participării la programe de educație și îngrijire destinate copiilor preșcolari, atât pentru copii, cât și pentru ei înșiși; invită statele membre să-și adapteze criteriile de concepere și eligibilitate a serviciilor de educare și îngrijire de calitate și favorabile incluziunii destinate copiilor preșcolari în funcție de formele de muncă tot mai diversificate, ajutându-i astfel pe părinți să-și respecte angajamentele profesionale sau să-și găsească un loc de muncă, menținând, în același timp, un accent puternic pe interesul superior al copilului;
32. consideră că o abordare integrată a egalității de gen – inclusiv adoptarea unor politici care să urmărească depășirea rolurilor stereotipe de gen – și concilierea vieții profesionale și a celei private în cadrul tuturor viitoarelor inițiative ale UE ar face acest proces mai coerent și mai transparent și ar contribui la promovarea unui echilibru între viața profesională și cea privată; invită Comisia și statele membre să sensibilizeze societatea cu privire la drepturile și căile de atac în ceea ce privește echilibrul dintre viața profesională și viața privată;
33. invită Comisia, dacă este cazul, să includă obiectivele privind egalitatea de gen în ocuparea forței de muncă în procesul semestrului european de coordonare a politicilor economice, pentru a permite îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020, și să măsoare influența pozitivă a inițiativelor europene în ceea ce privește îmbunătățirea echilibrului dintre viața profesională și cea privată, pentru a reechilibra asumarea responsabilităților familiale, de îngrijire și casnice și pentru a extinde responsabilitățile deosebite ale persoanelor care îngrijesc copii cu handicap, aflați într-o poziție de dependență și/sau care fac parte din grupuri și categorii defavorizate;
°
° °
34. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.
EXPUNERE DE MOTIVE
În ultimele câteva decenii, Uniunea Europeană a adoptat două acte legislative pentru concediul din motive familiale: concediul de maternitate și concediul pentru creșterea copilului.
Deși în statele membre există situații juridice relativ complexe, legislațiile naționale se pot simplifica în ceea ce privește cele trei tipuri de concediu din motive familiale: de maternitate, de paternitate și pentru creșterea copilului.
Cele două acte legislative amintite mai sus sunt relativ vechi și au fost adoptate în temeiuri juridice diferite și cu obiective diferite:
• Directiva privind concediul de maternitate datează din 1992 și a fost adoptată pe baza competenței Uniunii în domeniul sănătății și securității la locul de muncă;
• Directiva inițială privind concediul pentru creșterea copilului datează din 1996 și a fost modificată în 2010, în urma unui nou acord al partenerilor sociali europeni în acest domeniu, care servește ca temei juridic al legislației.
Merită remarcat că aceste acte legislative, considerate moderne în urmă cu 20 ani, dar care azi, evident, nu mai corespund contextului economic și social al Uniunii, nu au fost actualizate în mod egal.
Deși partenerii sociali au reușit să ajungă la un acord privind concediul pentru creșterea copilului, pe care UE l-a transpus ulterior în legislație, factorii de decizie politici din cadrul Consiliului și Comisiei au preferat să mențină sistemul prevăzut în legislația din 1992 privind concediul de maternitate, în pofida eforturilor repetate depuse de Parlament pentru a debloca procesul de adoptare a unei versiuni revizuite.
Prezentul raport are drept obiectiv evaluarea implementării legislației privind concediul pentru creșterea copilului în diferite state membre și formularea concluziilor politicile necesare.
Totuși, ținând seama de faptul că, în statele membre, acest tip de concediu se suprapune cu altele similare, trebui studiate și acestea din urmă; concluziile politice legate de concediul pentru creșterea copilului sunt legate în mod indisolubil de cele care trebuie trase în cazul concediului de maternitate și de paternitate.
În mod surprinzător, Comisia Europeană nu a dorit să își exercite capacitatea de a elabora un raport privind punerea în aplicare a prezentei directive, sarcină care a fost, din fericire, îndeplinită de un grup de 33 de experți naționali și de Agenția executivă Eurofound, precum și de diferiți cercetători europeni ale căror lucrări sunt menționate în referiri.
Acest lucru este deosebit de surprinzător, ținând seama de publicarea, în vara lui 2015, a foii sale de parcurs privind concilierea vieții profesionale cu viața privată, o temă eminamente legată de această legislație.
Această conciliere are azi la bază două motive principale:
1. egalitatea de gen și echitatea în repartizarea sarcinilor familiale între femei și bărbați;
2. contribuția economică importantă pe care ar avea-o pentru economia UE o mai mare participare a femeilor pe piața forței de muncă, precum și sprijinul pentru dezvoltarea sa demografică, în special într-un context în care obiectivul de ocupare a forței de muncă din Strategia UE 2020 a fost realizat pentru prima dată pentru bărbați în 2014, dar nu și pentru femei.
Totuși, Parlamentul European și Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale din cadrul său au profitat de această ocazie, fapt care a dus la adoptarea prezentului proiect de raport.
Pe parcursul evaluării acestei implementări, nu s-a constatat o neaplicare a concediului pentru creșterea copilului de către statele membre, ci numai o anumită disparitate în ceea ce privește modalitățile de aplicare, mai ales în combinație cu celelalte două concedii din motive familiale.
În schimb, s-a constatat o rată scăzută a luării concediului pentru creșterea copilului de către tați, explicată, în principal, prin remunerația mică, precum și prin caracterul transferabil al acestui concediu în majoritatea statelor membre.
Pentru a aborda provocările demografice, economice și în materie de egalitate de gen din Uniune, proiectul de raport ilustrează, prin urmare, în detaliu aceste preocupări și formulează o serie de concluzii politice, printre care:
• legislația privind concediul pentru creșterea copilului trebuie revizuită pentru a consolida aspectele privind durata, remunerația, caracterul transferabil și domeniul său de aplicare (deoarece copilăria nu se termină la vârsta de opt ani);
• legislația privind concediul de maternitate ar trebui, de asemenea, revizuită, ținând seama de pozițiile recent adoptate de Parlamentul European;
• legislația europeană privind concediul de paternitate ar trebui, de asemenea, adoptată.
• toate actele legislative privind concediul din motive familiale trebuie adoptate într-o manieră coerentă, eventual cu același temei juridic, dând prioritate acordurilor încheiate de partenerii sociali europeni, care au demonstrat o mai mare adaptabilitate la contextele economice și sociale ce evoluează în timp.
19.2.2016
AVIZ al Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen
destinat Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale
referitor la raportul aplicarea Directivei Consiliului 2010/18/UE din 8 martie 2010 de punere în aplicare a Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului încheiat de BUSINESSEUROPE, UEAPME, CEEP și CES și de abrogare a Directivei 96/34/CE,
Raportoare pentru aviz: Iratxe García Pérez
SUGESTII
Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen recomandă Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:
– având în vedere Poziția sa adoptată în primă lectură la 20 octombrie 2010 în vederea adoptării Directivei 2011/…/UE a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 92/85/CEE a Consiliului privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează și măsuri menite să ajute lucrătoarele să-și reconcilieze viața profesională cu viața de familie[10], prin care se solicită, printre altele, o perioadă de două săptămâni de concediu de paternitate,
A. întrucât obiectivul unei rate de ocupare a forței de muncă de 75 %, stabilit în Strategia Europa 2020, a fost deja îndeplinit în cazul bărbaților, însă este puțin probabil să fie atins în cazul femeilor (în prezent de 63,5 %) până în 2020 dacă nu se realizează un progres pe scară largă al măsurilor de sprijinire a participării femeilor pe piața muncii, în principal prin pachete de politici care să egalizeze volumul de muncă între femei și bărbați legat de activitățile casnice și de îngrijirea copiilor și a altor persoane dependente;
B. întrucât politicile care urmăresc îmbunătățirea echilibrului dintre viața personală și cea profesională trebuie să contribuie la realizarea egalității de gen și trebuie plasate în contextul schimbărilor demografice, al efectelor îmbătrânirii populației, al eliminării hiatusului între generații, al promovării integrării femeilor pe piața muncii și al repartizării responsabilităților familiale între femei și bărbați; întrucât scopul este reducerea decalajelor persistente de gen în materie de salarii și de pensii și astfel a inegalității de acces al femeilor la resursele financiare în toate etapele vieții, diminuând astfel riscul ridicat de sărăcie cu care se confruntă în prezent femeile în vârstă;
C. întrucât diferențele în ceea ce privește gradul de utilizare a concediilor de maternitate, paternitate sau de creșterea copilului în rândul bărbaților, respectiv al femeilor arată o evidentă discriminare de gen în ceea ce privește îngrijirea copiilor și participarea femeilor pe piața muncii; întrucât, în multe state membre, măsurile luate pentru a incita bărbații să își asume o parte egală a responsabilităților familiale nu au condus la rezultate satisfăcătoare;
D. întrucât datele disponibile confirmă faptul că perioadele de concediu din motive familiale neplătite sau prost plătite au ca rezultat rate de utilizare scăzute și că tații reprezintă doar o minoritate redusă a părinților care își iau concediu pentru creșterea copilului dacă aceste perioade sunt drepturi transferabile la nivelul familiei; întrucât, în același timp, perioadele de concediu netransferabile sunt utilizate pe scară largă de către ambii părinți dacă sunt plătite la nivelul de înlocuire a venitului sau la un nivel apropiat;
E. întrucât, în conformitate cu datele furnizate de Eurostat pentru anul 2010 (UE 28), din aproximativ 3 500 000 de părinți care și-au luat concediu pentru creșterea copilului în acel an, 3 423 700 sunt femei, în timp ce doar 94 800 - un derizoriu procent de 2,7% - sunt bărbați,
F. întrucât acordarea unor concedii pentru creșterea copilului adecvate, individuale și compensate pentru cuplurile de părinți de același sex este esențială pentru ca aceștia să își poată concilia viața profesională și cea personală;
G. întrucât este vital să se garanteze femeilor posibilitatea de a avea în același timp un loc de muncă cu drepturi depline și dreptul la maternitate, fără a fi penalizate, deoarece femeile continuă să fie cele mai afectate și suferă de discriminare în cel mai ridicat grad; întrucât printre exemplele de discriminare se numără și presiunea din partea angajatorilor atunci când femeile se prezintă la un interviu pentru un loc de muncă, unde sunt întrebate dacă au copii și ce vârste au aceștia, cu scopul de a le influența deciziile și de a selecționa angajați fără copii, care sunt „mai disponibili”, precum și presiunile economice și de la locul de muncă tot mai mari asupra femeilor pentru a nu-și lua concediu de maternitate;
H. întrucât femeile care își exercită dreptul la conciliere între viața profesională și cea privată se confruntă cu un stigmat atunci când se întorc pe piața muncii, ceea ce are ca rezultat condiții de muncă mai puțin favorabile și contracte precare;
1. solicită ca partenerii sociali, pe baza proiectului de raport privind punerea în aplicare, să recunoască faptul că directiva UE privind concediul pentru creșterea copilului nu și-a atins obiectivele în ceea ce privește concilierea vieții profesionale cu cea privată, participarea femeilor pe piața forței de muncă, provocările demografice și participarea bărbaților la sarcinile legate de familie, inclusiv la îngrijirea copiilor și a altor persoane aflate în îngrijire, ceea ce contravine principiilor și valorilor UE referitoare la egalitatea dintre femei și bărbați; consideră, prin urmare, că ar trebui adoptate măsuri mai eficiente pentru a încuraja o repartizare mai egală a responsabilităților familiale între femei și bărbați;
2. consideră că partenerii sociali ar trebui să activeze clauza de revizuire; solicită revizuirea directivei, inclusiv adoptarea unor măsuri care să introducă compensații financiare adecvate și bazate pe stimulente pentru pierderea venitului pentru părinții care recurg la concediul pentru creșterea copilului, pentru a asigura bunăstarea economică și socială a familiilor și a promova luarea concediului pentru creșterea copilului de către tați; subliniază că este important ca, în cadrul oricărei revizuiri a directivei, să se adopte o abordare cuprinzătoare, care să includă concediul de maternitate, de paternitate și concediul pentru creșterea copilului;
3. subliniază că instrumentele de politică pentru echilibrul dintre viața personală și cea profesională, cum ar fi concediul pentru creșterea copilului, ar trebui concepute ca drepturi individuale, netransferabile, cu un nivel rezonabil de indemnizare, atât pentru a respecta principiul de bază al prestațiilor sociale - și anume acordarea lor pe bază individuală, cum este cazul tuturor celorlalte beneficii de natură profesională, precum dreptul la concediu anual, medical sau pe alte motive, precum și al ajutoarelor de șomaj - cât și pentru le fi îmbunătățite eficiența și rata de utilizare, în special în rândul bărbaților, fapt care ar conduce în cele din urmă la o reducere a discrepanțelor de gen și la o poziție mai echitabilă a femeilor și bărbaților pe piața muncii, reducând efectele discriminatorii pe care le au perioadele prelungite de inactivitate pe piața muncii asupra femeilor care recurg la concediul de maternitate și la concediului pentru creșterea copilului; subliniază, între timp, necesitatea unei distribuții echilibrate a părților netransferabile din concediul pentru creșterea copilului între ambii părinți; solicită, în acest sens, ca dreptul la minimum 4 luni de concediu să fie extins la 6 luni;
4. subliniază că o mai mare coeziune și accesibilitate a sistemelor de concedii din statele membre (cuprinzând concediul de maternitate, concediul de paternitate și concediul pentru creșterea copilului) cresc ratele de utilizare și eficiența globală a pachetelor de politici de sprijinire a familiilor; subliniază că, pentru ca angajații să-și exercite dreptul la concediul pentru creșterea copilului, statele membre și partenerii sociali trebuie să ia măsurile necesare pentru a-i proteja împotriva tratamentelor de defavorizare și a concedierii pe motive legate de concediul pentru creșterea copilului; solicită statelor membre și Comisiei să amelioreze accesul la justiție în cazurile de discriminare și concediere abuzivă în acest domeniu sensibil;
5. regretă incapacitatea Consiliului de a ajunge la un acord pentru deblocarea propunerii de modificare a Directivei privind concediul de maternitate și că, la cinci ani după aprobarea sa de către Parlament, Comisia a hotărât să își retragă propunerea; ia act de prezentarea de către Comisie a foii de parcurs intitulate „Un nou început pentru a rezolva problemele legate de echilibrul între viața profesională și viața personală pentru familiile care muncesc”, un document cu care Comisia intenționează să înlocuiască propunerea menționată de revizuire a Directivei privind concediul de maternitate și care va conține un pachet de măsuri legislative și nelegislative pentru concilierea vieții profesionale cu cea privată; subliniază că este important ca, în acest domeniu, Comisia să prezinte propuneri legislative;
6. subliniază importanța sectorului public în calitate de angajator cu rol de pionierat, deoarece tot mai mulți bărbați care lucrează în sectorul public recurg la concediul de creștere a copilului și deoarece, în principiu, sectorul public din UE oferă un grad mai ridicat de protecție decât cel privat;
7. subliniază faptul că ar trebui să se garanteze dreptul tuturor la concediul pentru creșterea copilului, fără discriminare, indiferent de tipul de contract de muncă cu sunt angajați tații sau mamele.
REZULTATUL VOTULUI FINALÎN COMISIA SESIZATĂ PENTRU AVIZ
|
Data adoptării |
18.2.2016 |
|
|
|
|
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
17 13 1 |
|||
|
Membri titulari prezenți la votul final |
Daniela Aiuto, Maria Arena, Catherine Bearder, Beatriz Becerra Basterrechea, Malin Björk, Viorica Dăncilă, Iratxe García Pérez, Mary Honeyball, Teresa Jiménez-Becerril Barrio, Elisabeth Köstinger, Agnieszka Kozłowska-Rajewicz, Angelika Mlinar, Angelika Niebler, Maria Noichl, Marijana Petir, João Pimenta Lopes, Terry Reintke, Jordi Sebastià, Michaela Šojdrová, Ernest Urtasun, Jadwiga Wiśniewska, Anna Záborská, Jana Žitňanská |
||||
|
Membri supleanți prezenți la votul final |
Biljana Borzan, Rosa Estaràs Ferragut, Arne Gericke, Kostadinka Kuneva, Constance Le Grip, Dubravka Šuica, Marc Tarabella, Monika Vana |
||||
|
Membri supleanți (articolul 200 alineatul (2)) prezenți la votul final |
Mike Hookem |
||||
REZULTATUL VOTULUI FINAL
ÎN COMISIA COMPETENTĂ ÎN FOND
|
Data adoptării |
16.3.2016 |
|
|
|
|
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
46 5 1 |
|||
|
Membri titulari prezenți la votul final |
Laura Agea, Guillaume Balas, Tiziana Beghin, Brando Benifei, Vilija Blinkevičiūtė, Enrique Calvet Chambon, David Casa, Ole Christensen, Jane Collins, Martina Dlabajová, Lampros Fountoulis, Elena Gentile, Thomas Händel, Rina Ronja Kari, Jan Keller, Ádám Kósa, Agnieszka Kozłowska-Rajewicz, Jean Lambert, Jérôme Lavrilleux, Jeroen Lenaers, Verónica Lope Fontagné, Javi López, Morten Løkkegaard, Dominique Martin, Anthea McIntyre, Joëlle Mélin, Elisabeth Morin-Chartier, Emilian Pavel, João Pimenta Lopes, Georgi Pirinski, Marek Plura, Terry Reintke, Sofia Ribeiro, Maria João Rodrigues, Claude Rolin, Anne Sander, Sven Schulze, Siôn Simon, Jutta Steinruck, Romana Tomc, Yana Toom, Ulrike Trebesius, Jana Žitňanská |
||||
|
Membri supleanți prezenți la votul final |
Maria Arena, Georges Bach, Heinz K. Becker, Lynn Boylan, Karima Delli, Paloma López Bermejo, António Marinho e Pinto, Edouard Martin, Ivo Vajgl |
||||
VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ ÎN FOND
|
46 |
+ |
|
|
ALDE
EFDD GUE/NGL NI PPE
S&D
Verts/ALE
|
Enrique Calvet Chambon, Martina Dlabajová, Morten Løkkegaard, António Marinho e Pinto, Yana Toom, Ivo Vajgl, Laura Agea, Tiziana Beghin, Lynn Boylan, Thomas Händel, Rina Ronja Kari, Paloma López Bermejo, João Pimenta Lopes, Lampros Fountoulis, Georges Bach, Heinz K. Becker, David Casa, Agnieszka Kozłowska-Rajewicz, Ádám Kósa, Jérôme Lavrilleux, Jeroen Lenaers, Verónica Lope Fontagné, Elisabeth Morin-Chartier, Marek Plura, Sofia Ribeiro, Claude Rolin, Anne Sander, Sven Schulze, Romana Tomc, Maria Arena, Guillaume Balas, Brando Benifei, Vilija Blinkevičiūtė, Ole Christensen, Elena Gentile, Jan Keller, Javi López, Edouard Martin, Emilian Pavel, Georgi Pirinski, Maria João Rodrigues, Siôn Simon, Jutta Steinruck, Karima Delli, Jean Lambert, Terry Reintke, |
|
|
5 |
- |
|
|
ECR ENF |
Anthea McIntyre, Ulrike Trebesius, Jana Žitňanská, Dominique Martin, Joëlle Mélin, |
|
|
1 |
0 |
|
|
EFDD |
Jane Collins |
|
Legenda simbolurilor utilizate:
+ : pentru
- : împotrivă
0 : abțineri
- [1] Texte adoptate, P8_TA(2015)0068.
- [2] Texte adoptate, P8_TA(2015)0218.
- [3] Texte adoptate, P8_TA(2015)0207.
- [4] Texte adoptate, P8_TA(2015)0351.
- [5] http://www.oecd.org/gender/parental-leave-where-are-the-fathers.pdf
- [6] http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do
- [7] https://www.eurofound.europa.eu/news/news-articles/social-policies/international-womens-day-2016-the-campaign-for-equality-continues
- [8] Peter Moss în the 10th International Review of Leave Policies and Related Research 2014, iunie 2014, p. 39.
- [9] https://www.cipd.co.uk/binaries/zero-hours-contracts_2013-myth-reality.pdf
- [10] JO C 70E, 8.3.2012, p. 163.