Procedură : 2017/2005(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A8-0235/2017

Texte depuse :

A8-0235/2017

Dezbateri :

PV 03/07/2017 - 26
CRE 03/07/2017 - 26

Voturi :

PV 04/07/2017 - 6.5

Texte adoptate :

P8_TA(2017)0279

RAPORT     
PDF 671kWORD 72k
26.6.2017
PE 597.729v01-00 A8-0235/2017

Calea către un cadru paneuropean pentru obligațiunile garantate

(2017/2005(INI))

Comisia pentru afaceri economice și monetare

Raportor Bernd Lucke

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 EXPUNERE DE MOTIVE
 INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREAÎN COMISIA COMPETENTĂ ÎN FOND
 VOTUL FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ ÎN FOND

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

Calea către un cadru paneuropean pentru obligațiunile garantate

(2017/2005(INI))

Parlamentul European,

–  având în vedere raportul ABE din 20 decembrie 2016 privind obligațiunile garantate: recomandări privind armonizarea cadrelor pentru obligațiuni garantate în UE („Covered Bonds: recommendations on harmonisation of covered bond frameworks in the EU” - EBA-Op-2016-23),

–  având în vedere documentul de consultare al Comisiei din 30 septembrie 2015 privind obligațiunile garantate în Uniunea Europeană și documentul nedatat al Comisiei „Sinteza contribuțiilor la consultarea publică privind «obligațiunile garantate»” („Summary of contributions to the public consultation on «Covered Bonds»”),

–  având în vedere raportul Comisiei din 20 octombrie 2015 prezentat în temeiul articolului 503 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: Cerințe de capital pentru obligațiunile garantate (COM(2015)0509),

–  având în vedere avizul ABE din 1 iulie 2014 referitor la tratamentul preferențial privind cerințele de capital aplicat obligațiunilor garantate (Opinion of the European Banking Authority on the preferential capital treatment of covered bonds - EBA/Op/2014/04),

–  având în vedere raportul ABE din 1 iulie 2014 referitor la obligațiunile garantate și tratamentul privind cerințele de capital: răspuns la solicitarea de aviz din partea Comisiei din decembrie 2013 cu privire la articolul 503 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și la recomandarea E a CERS din decembrie 2012 privind finanțarea instituțiilor de credit [EBA Report on EU Covered Bond Frameworks and Capital Treatment - Response to the Commission’s call for advice of December 2013 related to Article 503 of the Regulation (EU) No 575/2013 and to the ESRB Recommendation E on the funding of credit institutions of December 2012 (ESRB/12/2)]

–  având în vedere Directiva 2014/91/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 iulie 2014 de modificare a Directivei 2009/65/CE de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), în ceea ce privește funcțiile de depozitar, politicile de remunerare și sancțiunile, în special articolul 52 alineatul (4) (denumită în continuare „Directiva OPCVM”)(1),

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, în special articolul 129(2), (denumit în continuare „CRR”),

–  având în vedere Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului, în special articolul 44 alineatul (2)(3),

–  având în vedere articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2205 al Comisiei din 6 august 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru obligația de compensare(4),

–  având în vedere articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2016/1178 al Comisiei din 10 iunie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru obligația de compensare(5),

–  având în vedere Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei din 10 octombrie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerința de acoperire a necesarului de lichiditate pentru instituțiile de credit (denumit în continuare „actul delegat privind LCR”)(6),

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A8-0235/2017),

A.  întrucât obligațiunile garantate sunt instrumente cu un istoric îndelungat de rate reduse de nerambursare și plăți fiabile care contribuie la finanțarea a aproximativ 20 % din creditele ipotecare europene și au reprezentat pasive de peste 2 000 miliarde EUR în Europa în 2015; întrucât aproximativ 90 % din obligațiunile garantate de la nivel mondial sunt emise în nouă țări europene;

B.  întrucât obligațiunile garantate au jucat un rol esențial în finanțarea instituțiilor de credit, în special în perioada crizei financiare; întrucât obligațiunile garantate au menținut niveluri ridicate de securitate și de lichiditate în timpul crizei financiare, fapt care se datorează calității reglementărilor naționale; întrucât episodul din perioada 2008-2014 al marjelor crescânde ale prețurilor obligațiunilor garantate între statele membre nu reprezintă o dovadă incontestabilă a fragmentării pieței, deoarece marjele s-au corelat în mare măsură cu marjele obligațiunilor de stat și se poate doar să fi reflectat riscurile subiacente din portofoliile de acoperire; întrucât o sensibilitate la risc adecvată a prețurilor obligațiunilor garantate în toate statele membre este dovada unor piețe funcționale și bine integrate;

C.  întrucât există investiții transfrontaliere semnificative pe piețele europene ale obligațiunilor garantate; întrucât obligațiunile garantate dispun de o bază de investitori diversificată unde băncile ocupă un loc de frunte, cu o cotă de piață de aproximativ 35 % între 2009 și 2015; întrucât cota de piață a administratorilor de active, a societăților de asigurări și a fondurilor de pensii a scăzut cu aproape 20 de puncte procentuale, fiind înlocuită, în esență, de investiții mai ridicate ale băncilor centrale în obligațiuni garantate;

D.  întrucât obligațiunile garantate reprezintă instrumente de datorie atractive deoarece sunt exceptate de la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă menționat la articolul 44 din Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare - până la nivelul garanției din portofoliul de acoperire; întrucât obligațiunile garantate care sunt în conformitate cu articolul 129 din CRR beneficiază de un tratament preferențial privind ponderea de risc;

E.  întrucât un factor pentru cererea băncilor de obligațiuni garantate este tratamentul preferențial în materie de reglementare aplicat acestora în actul delegat privind LCR, care le permite băncilor să includă obligațiunile garantate în rezerva de lichidități, chiar dacă nu sunt eligibile în ceea ce privește LCR în temeiul normelor de la Basel;

F.  întrucât programele de obligațiuni garantate sunt, în anumite condiții, scutite de cerințele de marjă inițială împotriva riscului de credit al contrapărții în tranzacțiile cu instrumente financiare derivate;

G.  întrucât obligațiunile garantate pot, la latitudinea fiecărui stat membru, să fie scutite de cerințele UE referitoare la expunerile mari;

H.  întrucât pozițiile creditorilor bancari chirografari sunt afectate în mod negativ de grevarea cu sarcini a activelor din cauza supragarantării, dar nu și de principiul finanțării prin îndatorare cu portofolii de acoperire segregate; întrucât astfel de operațiuni, atunci când implică raporturi între valoarea creditului acordat și cea a garanției aferente creditului cu mult sub 100 % îmbunătățesc în general pozițiile creditorilor bancari chirografari în măsura în care aceste rezerve nu sunt necesare pentru a satisface creanțele în raport cu portofoliul de acoperire;

I.  întrucât obligațiunile garantate ocupă un loc important în partea de active a bilanțurilor multor bănci; întrucât este esențial pentru stabilitatea financiară ca aceste active să rămână la nivelul maxim de siguranță și lichiditate; întrucât acest obiectiv nu ar trebui să fie subminat de inovații privind obligațiunile garantate care să permită emitenților să transfere riscurile către investitori după cum doresc;

J.  întrucât emisiunile de obligațiuni garantate cu prelungiri ale scadenței condiționate [structuri de tip „soft-bullet” și de tip „pass-through” condiționat (CPT)] au crescut cu 8 % pe an și au ajuns la o cotă de piață de 45 % în aprilie 2016; întrucât astfel de opțiuni diminuează riscul de lichiditate în portofoliile de acoperire necorelate, reduc cerințele privind supragarantarea și contribuie la evitarea vânzărilor în regim de urgență; întrucât, cu toate acestea, prelungirile scadenței transferă riscul emitentului către investitori; întrucât un tratament preferențial în materie de reglementare ar trebui acordat numai instrumentelor de datorie deosebit de sigure;

K.  întrucât legislația UE nu include o definiție exactă a obligațiunilor garantate;

L.  întrucât piețele de obligațiuni garantate au rămas în urmă în statele membre în care nu există o tradiție de emitere a unor astfel de obligațiuni sau a căror creștere este împiedicată de riscul suveran sau de condiții macroeconomice dificile;

M.  întrucât se este bine cunoscut faptul că cadrele naționale pentru obligațiuni garantate sunt foarte diferite, în special în ceea ce privește aspectele tehnice precum nivelul supravegherii publice;

N.  întrucât un cadru la nivelul UE pentru obligațiunile garantate trebuie să urmărească cele mai înalte standarde;

O.  întrucât există mai multe cadre naționale de mare succes pentru obligațiuni garantate, care se bazează pe factori istorici și juridici și sunt integrate parțial în legislația națională; întrucât aceste cadre naționale împărtășesc caracteristici fundamentale, în special dublul recurs, segregarea portofoliilor de acoperire cu active cu risc scăzut și supravegherea publică specială; întrucât extinderea acestor principii la alte tipuri de instrumente de datorie s-ar putea dovedi benefică;

P.  întrucât armonizarea nu ar trebui să se bazeze pe o abordare unică, deoarece aceasta ar putea determina o reducere importantă a diversității produselor și ar putea influența în mod negativ piețele naționale care funcționează cu succes; întrucât armonizarea ar trebui să respecte principiul subsidiarității;

Q.  întrucât participanții pe piață au luat inițiative destinate să stimuleze dezvoltarea piețelor de obligațiuni garantate, cum ar fi crearea, în 2013, a etichetei „Obligațiune garantată” (CBL) și a modelului armonizat de asigurare a transparenței (HTT);

R.  întrucât, în urma unui proces de supraveghere, ABE a identificat cele mai bune practici pentru emiterea și supravegherea obligațiunilor garantate și a evaluat alinierea cadrelor naționale cu aceste practici;

S.  întrucât, ca răspuns la consultarea publică desfășurată de Comisie, marea majoritate a părților interesate s-au opus armonizării complete, iar investitorii au subliniat valoarea diversității produselor; întrucât părțile interesate au manifestat un sprijin prudent față de legislația UE, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe principii, să dezvolte cadrele existente, și să respecte în special caracteristicile cadrelor naționale,

Observații generale și poziții

1.  subliniază faptul că investițiile interne și transfrontaliere în obligațiunile garantate au funcționat bine pe piețele din UE în temeiul actualului cadru legislativ; evidențiază faptul că ar trebui menținută diversitatea unor produse solide și sigure;

2.  evidențiază că o armonizare obligatorie a modelelor naționale sau înlocuirea lor cu unul european ar putea duce la consecințe negative neintenționate pentru piețele al căror succes actual depinde de integrarea legislației în materie de obligațiuni garantate în dreptul intern; insistă asupra faptului că un cadru european mai integrat ar trebui să se limiteze la o abordare principială, care stabilește obiectivele, dar lasă ca metodele și mijloacele să fie detaliate prin transpunerea în dreptul intern; subliniază că acest cadru ar trebui să se bazeze pe standarde de înaltă calitate și să țină seama de cele mai bune practici, pornind de la regimurile naționale care funcționează bine, fără a le perturba; subliniază că posibilul nou cadru european pentru obligațiunile garantate, aliniat la cele mai bune practici, ar trebui să fie un reper pentru piețele tinere și să îmbunătățească calitatea obligațiunilor garantate;

3.  solicită elaborarea unei directive UE care să facă o distincție clară între cele două tipuri de obligațiuni garantate existente în prezent, și anume:

a)  obligațiuni garantate (denumite în continuare „obligațiuni garantate premium” - PCB), care nu se situează sub standardele stabilite în prezent la articolul 129 din CRR; și

b)  obligațiuni garantate (denumite în continuare „obligațiuni garantate obișnuite” - OCB), care nu respectă cerințele stabilite pentru PCB, dar nu se situează sub standardele stabilite în prezent la articolul 52 alineatul (4) din Directiva OPCVM;

subliniază că PCB ar trebui să beneficieze în continuare de reglementare preferențială în raport cu OCB și că acestea ar trebui să beneficieze de reglementare preferențială în raport cu alte forme de datorii garantate; recunoaște potențialul tuturor instrumentelor de datorie care respectă Directiva OPCVM pentru atingerea obiectivelor uniunii piețelor de capital;

4.  invită statele membre să protejeze eticheta „obligațiuni garantate” (atât pentru PCB, cât și pentru OCB), asigurându-se că în legislația națională obligațiunile garantate sunt instrumente de datorie foarte lichide și aproape lipsite de riscuri; propune ferm ca instrumentele de datorie acoperite de active care sunt mult mai riscante decât datoria publică și creditele ipotecare [de exemplu, investițiile în infrastructură negarantate de guvern sau credite pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri)] să nu fie etichetate „obligațiunile garantate”, ci, eventual, „titluri garantate europene”; susține principiul conform căruia portofoliile de acoperire pentru PCB și OCB ar trebui să fie garantate în întregime prin active de natură durabilă care pot fi evaluate și recuperate;

5.  invită Comisia să includă în directivă principiile unui cadru juridic pentru titlurile garantate europene, cum ar fi dublul recurs, supravegherea publică specială, autonomia patrimonială în caz de faliment și cerințe de transparență; solicită statelor membre să integreze aceste principii în legislația națională și în procedurile lor de insolvență; subliniază că un cadru juridic solid pentru titlurile garantate europene ar avea potențialul de a le face pe acestea mai transparente, mai lichide și mai rentabile decât titlurile de valoare care fac uz de prevederi contractuale; subliniază că acest lucru ar putea sprijini titlurile garantate europene să finanțeze activități mai riscante, cum ar fi creditele pentru IMM-uri, creditele de consum sau investițiile în infrastructură care nu dispun de garanții guvernamentale; constată că titlurile garantate europene ar fi exceptate de la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă menționat la articolul 44 din Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare;

6.  încurajează încorporarea în directivă a unor standarde minime de supraveghere care să reflecte cele mai bune practici identificate pentru obligațiunile garantate; încurajează convergența practicilor de supraveghere la nivelul UE;

7.  solicită ca directiva să crească gradul de transparență în ceea ce privește informațiile referitoare la activele din portofoliul de acoperire și la cadrul juridic menit să asigure dublul recurs și segregarea activelor respective în cazul insolvenței sau rezoluției emitentului; insistă, în plus, în această privință, ca directiva să se bazeze pe principii și să se concentreze doar pe cerințele în materie de informații;

Definirea PCB, OCB, a titlurilor garantate europene și a cadrului lor de reglementare

8.  invită Comisia să prezinte o propunere de cadru european privind obligațiunile garantate (directivă), care să definească PCB, OCB și titlurile garantate europene simultan, pentru a evita perturbarea pieței în timpul etapelor de tranziție; invită Comisia să includă în această definiție toate principiile comune de mai jos realizabile pe parcursul vieții acestui instrument emis, independent de eventualele tratamente preferențiale:

a)  PCB, OCB și titlurile garantate europene sunt garantate în întregime prin active grupate într-un portofoliu de acoperire;

b)  dreptul intern ar trebui să asigure dublul recurs, și anume investitorul să aibă:

i)  o creanță asupra emitentului instrumentului de datorie egală cu întreaga obligație de plată;

ii)  o creanță prioritară echivalentă asupra activelor din portofoliul de acoperire (inclusiv asupra activelor de substituire și instrumentelor financiare derivate) în cazul intrării în stare de nerambursare a emitentului;

în cazul în care aceste creanțe sunt insuficiente pentru a satisface pe deplin obligațiile de plată ale emitentului, creanțele reziduale ale investitorului trebuie să fie de același rang cu creanțele creditorilor chirografari principali ai emitentului;

c)  separarea efectivă a tuturor activelor din portofoliul de acoperire este asigurată prin contracte cu caracter juridic obligatoriu care sunt ușor de executat în caz de insolvență sau de rezoluție a emitentului; aceleași prevederi se vor aplica și în cazul tuturor activelor de substituire și instrumentelor financiare derivate care acoperă riscurile portofoliului de acoperire;

d)  PCB, OCB și titlurile garantate europene sunt autonome patrimonial în caz de faliment, și anume se garantează că obligațiile de plată ale emitentului nu sunt accelerate automat în caz de rezoluție sau de insolvență a emitentului;

e)  supragarantarea care reflectă riscurile specifice și a PCB, OCB și titlurilor garantate europene se aplică într-o măsură care urmează să fie stabilită în legislația națională; valoarea tuturor activelor din portofoliul de acoperire trebuie să fie întotdeauna mai mare decât valoarea obligațiilor de plată nerambursate; metodele de evaluare pentru activele din portofoliul de acoperire și frecvența de calcul ar trebui să fie clar definite în legislația națională și ar trebui să țină seama în mod corespunzător de toate riscurile relevante;

f)  legislația europeană sau națională definește parametrii maximi ai raportului dintre valoarea creditului acordat și cea a garanției aferente creditului (LTV) pentru activele din portofoliul de acoperire; eliminarea activelor din portofoliul de acoperire care încalcă limitele LTV nu ar trebui să fie obligatorie, ci, mai degrabă, trebuie să se asigure că o astfel de eliminare are loc numai în cazul în care acestea sunt înlocuite cu active eligibile care au cel puțin aceeași valoare de piață;

g)  o parte dintre activele din portofoliul de acoperire sau dintre facilitățile de lichiditate este suficient de lichidă astfel încât obligațiile de plată ale programului de obligațiuni garantate sau de titluri garantate europene să poată fi îndeplinite în următoarele șase luni, cu excepția cazurilor unde există obligațiuni finanțate în mod echivalent sau obligațiuni de tip „soft-bullet” și de tip „pass-through” condiționat (CPT);

h)  instrumentele financiare derivate sunt permise numai în scopul acoperirii riscurilor, iar contractele derivate care sunt încheiate de către emitent cu o contraparte în tranzacția cu instrumente financiare derivate și care sunt înregistrate în portofoliul de acoperire nu pot fi reziliate în cazul insolvenței emitentului;

i)  dreptul intern prevede un cadru robust pentru supravegherea publică specială, precizând autoritatea competentă, monitorul și administratorul special al portofoliului de acoperire, precum și o definiție clară a atribuțiilor și competențelor de supraveghere ale autorității competente, pentru a se asigura că:

i)  emitenții dispun de personal calificat și de proceduri operaționale adecvate pentru gestionarea portofoliilor de acoperire, inclusiv în caz de criză, insolvență sau rezoluție;

ii)  caracteristicile portofoliilor de acoperire îndeplinesc cerințele aplicabile atât înainte de emiterea instrumentului de datorie, cât și până la scadența acestuia;

iii)  conformitatea PCB, OCB și a titlurilor garantate europene cu cerințele relevante (inclusiv în ceea ce privește eligibilitatea activelor de acoperire și acoperirea) face obiectul unei monitorizări permanente, regulate și independente;

iv)  emitenții efectuează periodic simulări de criză cu privire la calcularea cerințelor legate de acoperire, ținând seama de principalii factori de risc care afectează instrumentul de datorie, cum ar fi riscul de credit, riscul ratei dobânzii, riscul valutar și riscul de lichiditate;

Atribuțiile și competențele autorității competente și ale administratorului special în cazul insolvenței sau rezoluției emitentului trebuie să fie definite în mod clar;

j)  emitentul are obligația de a divulga, cel puțin de două ori pe an, datele agregate cu privire la portofoliile de acoperire, asigurând un nivel de detaliere care să le permită investitorilor să efectueze o analiză cuprinzătoare a riscurilor; ar trebui oferite informații privind caracteristicile referitoare la riscul de credit, riscul de piață și riscul de lichiditate ale activelor de acoperire, privind contrapărțile care participă la portofoliile de acoperire și privind nivelurile de supragarantare juridică, contractuală și voluntară și ar trebui să existe o secțiune privind instrumentele financiare derivate legate de activele și pasivele din portofoliul de acoperire;

k)  scadența poate fi prelungită numai în caz de insolvență sau rezoluție a emitentului și cu aprobarea autorității de supraveghere competente sau în temeiul unor factori declanșatori financiari obiectivi stabiliți de legislația națională și aprobați de autoritatea europeană competentă; condițiile exacte ale prelungirii și eventualele modificări ale cupoanelor, ale scadențelor și ale altor caracteristici ar trebui menționate clar în clauzele și condițiile fiecărei obligațiuni;

9.  invită Comisia să includă următoarele principii suplimentare în definiția PCB din directivă:

a)  instrumentul de datorie este pe deplin garantat cu activele definite la articolul 129 alineatul (1) din CRR și îndeplinește cerințele suplimentare de la articolul 129 alineatele (3) și (7) din CRR; în cazul creditelor rezidențiale susținute de garanții, așa cum este prevăzut la articolul 129 alineatul (1) litera (e) din CRR, nu trebuie să existe obstacole juridice în calea introducerii de drepturi ipotecare principale de către administratorul programului de obligațiuni garantate asupra împrumuturilor în cazul în care emitentul obligațiunii garantate este în situație de neîndeplinire a obligațiilor de plată sau de rezoluție, iar garanția este, din orice motiv, neonorată; eligibilitatea navelor ca active din portofoliul de acoperire [articolul 129 alineatul (1) litera (g) din CRR] trebuie revizuită;

b)  parametrii maximi ai LTV pentru împrumuturile ipotecare incluse în portofoliul de acoperire sunt stabiliți prin legislația europeană în așa fel încât să nu depășească rapoartele LTV stabilite în prezent la articolul 129 din CRR, dar fac obiectul unei revizuiri și ajustări periodice, în conformitate cu simulările de criză care se bazează pe evaluările independente ale prețurilor pieței care ar putea predomina pe piețele imobiliare relevante în situații de criză; ar trebui încurajată utilizarea raportului împrumut-valoare ipotecară mai degrabă decât a raportului împrumut-valoare de piață;

10.  subliniază că ponderile de risc atribuite obligațiunilor garantate în legislația europeană trebuie să reflecte evaluările în condiții de piață ale riscurilor subiacente; observă că această situație nu se aplică tuturor celorlalte tipuri de instrumente de datorie care beneficiază de un tratament preferențial în materie de reglementare din cauza anumitor caracteristici;

11.  invită Comisia să împuternicească autoritățile europene de supraveghere să evalueze respectarea criteriilor privind PCB, OCB și titlurile garantate europene pentru a completa sau chiar a înlocui listele prevăzute la articolul 52 alineatul (4) din Directiva OPCVM cu o listă oficială a regimurilor conforme de PCB, OCB și titluri garantate europene la nivel european;

12.  invită ABE să emită recomandări pentru regimurile de PCB, OCB și titluri garantate europene privind criteriile de eligibilitate pentru active (inclusiv activele de substituire), raporturile LTV și nivelurile minime eficiente de supragarantare pentru diferite tipuri de active , precum și privind eventuale revizuiri ale CRR; invită ABE să furnizeze orientările necesare pentru crearea cadrului public special de supraveghere și administrativ;

13.  recomandă înlăturarea barierelor în calea accesului pe piață pentru emitenții care provin de pe piețele de obligațiuni garantate în dezvoltare din afara SEE, prin asigurarea unui tratament echitabil pentru obligațiunile garantate provenite de la emitenți din țări terțe, cu condiția ca, în urma unei evaluări cuprinzătoare, efectuate de către o instituție europeană competentă, să se constate că mediul lor juridic, instituțional și de supraveghere este unul echivalent; recomandă promovarea principiilor esențiale ale legislației europene pentru a stabili un eventual criteriu de referință pentru piețele de obligațiuni garantate la nivel mondial;

14.  invită Comisia să propună o revizuire a legislației europene în materie de servicii financiare care să precizeze tratamentul în materie de reglementare al PCB, OCB și titlurilor garantate europene;

15.  invită Comisia ca, în momentul evaluării legislației UE în vigoare privind serviciile financiare, să ia în considerare potențialul PCB, al OCB și al titlurilor garantate europene în ceea ce privește atingerea obiectivelor uniunii piețelor de capital;

16.  invită Comisia să identifice posibilele obstacole la nivel național pentru dezvoltarea sistemelor de obligațiuni garantate și să publice orientări pentru a elimina aceste obstacole, fără a aduce atingere unei administrări corecte și prudente a băncilor;

17.  invită Comisia și ABE să reevalueze (posibil în cadrul unei evaluări a impactului) eligibilitatea drepturilor de retenție maritimă asupra navelor ca active din portofoliul de acoperire, astfel cum se prevede la articolul 129 alineatul (1) litera (g) din CRR; este preocupat de faptul că tratamentul preferențial al navelor denaturează concurența cu alte mijloace de transport; solicită Comisiei și ABE să investigheze dacă obligațiunile garantate pentru nave se află pe picior de egalitate cu alte obligațiuni garantate conforme cu CRR în ceea ce privește lichiditatea acestora și evaluările riscurilor realizate de agenții independente de rating și dacă tratamentul preferențial al acestor obligațiuni pe baza eligibilității în ceea ce privește LCR și a ponderilor mai scăzute de risc din CCR este, prin urmare, justificat;

18.  invită statele membre să prevadă în dreptul lor național posibilitatea de creare a unor portofolii de acoperire separate, fiecare cuprinzând o clasă omogenă de active (de exemplu, credite rezidențiale); invită statele membre să permită toate activele de acoperire menționate la articolul 129 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din CRR ca active de substituire care contribuie la cerința privind acoperirea, și să specifice clar limite în ceea ce privește calitatea creditului, volumul expunerii și limitele superioare pentru contribuțiile de acoperire ale activelor de substituire;

Sprijinirea transparenței pieței și a convergenței voluntare

19.  salută îmbunătățirile metodologiilor de rating al obligațiunilor garantate și extinderea piețelor de rating pentru acestea;

20.  subliniază importanța unor condiții competitive egale pentru a asigura o concurență echitabilă pe piețele financiare; evidențiază faptul că legislația europeană nu trebuie să discrimineze între diferite tipuri de instrumente de datorie garantate, cu excepția cazului în care există motive întemeiate să se presupună că acestea diferă fie în ceea ce privește siguranța, fie în ceea ce privește lichiditatea;

21.  salută inițiativele piețelor de a elabora standarde și modele armonizate de publicare a informațiilor (de exemplu HTT) pentru a facilita comparația și analiza diferențelor dintre obligațiunile garantate pe teritoriul UE;

22.  sprijină elaborarea de către ABE de recomandări pentru standarde de piață și ghiduri de bune practici; încurajează convergența voluntară în acest sens;

23.  încurajează efectuarea periodică de simulări de criză pentru portofoliile de acoperire și publicarea rezultatelor simulărilor de criză;

°

°  °

24.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și Autorității Bancare Europene.

(1)

JO L 257, 28.8.2014, p. 186.

(2)

JO L 176, 26.2.2013, p. 1.

(3)

JO L 173, 12.6.2014, p. 190.

(4)

JO L 314, 1.12.2015, p. 13.

(5)

JO L 195, 20.7.2016, p. 3.

(6)

JO L 11, 17.1.2015, p. 1.


EXPUNERE DE MOTIVE

Obligațiunile garantate au fost întotdeauna, începând de la inventarea lor cu peste două secole în urmă, o clasă foarte specifică de active din multe puncte de vedere. Fiind instrumente cu un lung istoric în cadrul structurilor de finanțare ale mai multor state membre, obligațiunile garantate s-au dovedit a fi investiții de încredere pentru o serie de instituții financiare și o opțiune de finanțare convenabilă și eficientă pentru emitenți. Ele se bazează pe caracteristici structurale foarte puternice, precum dublul recurs, portofoliile de acoperire de calitate ridicată [care constau aproape exclusiv în împrumuturi ipotecare (85 %) și instrumente de datorie publică (15 %)] și segregarea activelor din portofoliul de acoperire. Încrederea investitorilor este consolidată de faptul că obligațiunile garantate fac obiectul unei supravegheri publice speciale.

Gradul extraordinar de siguranță și de lichiditate pe care l-au arătat obligațiunile garantate de-a lungul mai multor decenii s-a menținut chiar și în condițiile unor piețe financiare grav perturbate, de exemplu în cursul ultimilor zece ani. Acest lucru a dus la recunoașterea obligațiunilor garantate ca active a căror deținere garantează un tratament preferențial în materie de reglementare în temeiul legislației UE referitoare la serviciile financiare.

O descriere destul de vagă a clasei de active la articolul 52 alineatul (4) din Directiva OPCVM(1) servește drept „definiție” a obligațiunilor garantate în legislația UE, deși textul nu face trimitere la clasa de active ca „obligațiuni garantate”. Legislația UE ulterioară a plecat de la această definiție pentru a:

•  acorda un tratament favorabil obligațiunilor garantate deținute de bănci în cazul în care obligațiunile garantate îndeplinesc anumite criterii descrise exact la articolul 129 din CRR(2);

•  include obligațiunile garantate care îndeplinesc anumite condiții specifice în lista activelor recunoscute ca active lichide de calitate ridicată de nivelul 1 în actul delegat privind cerința de acoperire a necesarului de lichiditate(3); și

•  exclude obligațiunile garantate, până la partea garantată, de la recapitalizarea internă atunci când o bancă se află în rezoluție, conform articolului 44 alineatul (2) din Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare(4).

Succesul obligațiunilor garantate poate fi rezumat, în principiu, la doi factori:

(1)  din punct de vedere economic, existența unor garanții sub formă de active de calitate ridicată și de lungă durată care pot fi cu ușurință evaluate și recuperate, și anume în principal împrumuturi ipotecare și obligațiuni de stat.

(2)  din punct de vedere instituțional, existența unui cadru juridic și de supraveghere care garantează dublul recurs pentru investitor, segregarea portofoliului de acoperire și supravegherea publică specială.

Din perspectiva legislației europene, este interesant de observat că „definiția” obligațiunilor garantate de la articolul 52 alineatul (4) din directiva OPCVM impune, în principiu, ca acestea să satisfacă cerințele de la punctul (2), dar nu impune cerințele privind calitatea ridicată pentru portofoliile de acoperire, astfel cum sunt prevăzute la punctul (1). Activele care pot face parte din portofoliul de acoperire sunt stabilite, în schimb, de dreptul intern. În toate statele membre, aceste legi se axează pe împrumuturile ipotecare și pe împrumuturile din sectorul public, dar unele state membre prevăd, de asemenea, includerea altor active potențial mai riscante.

Din punctul de vedere al stabilității financiare sistemice, punctul (1) pare indispensabil. Scutirea creditorilor obligațiunilor garantate de instrumentul de recapitalizare internă al Directivei privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare se poate justifica numai dacă obligațiunile garantate se diferențiază de alte instrumente de datorie prin riscul foarte scăzut de nerambursare. Absența unui risc de nerambursare semnificativ este, de asemenea, un argument central pentru a include obligațiunile garantate în rândul activelor lichide de nivelul 1 în actul delegat privind LCR și pentru a le acorda investitorilor expuneri mai mari pentru acest tip de expunere decât în cazul altor valori mobiliare transferabile sau instrumente ale pieței monetare.

În raportul său din 2016, ABE se poziționează în mod clar împotriva acordării unui tratament preferențial în materie de reglementare obligațiunilor garantate ale căror portofolii de acoperire includ tipuri de active mai riscante, de exemplu împrumuturi acordate IMM-urilor, împrumuturi de infrastructură sau împrumuturi acordate altor debitori care nu sunt publici. De asemenea, ABE este sceptică cu privire la bunurile mobile precum navele (și aeronavele) în cazul cărora, dacă se găsesc în afara UE, recuperarea poate fi dificil de realizat.

Pe de altă parte, având în vedere rolul de succes pe care l-au jucat și continuă să îl joace obligațiunile garantate în finanțarea de împrumuturi ipotecare sau de împrumuturi către sectorul public, se poate lua în considerare punerea la dispoziție a cadrului instituțional (2) și pentru tipuri de active cu grad mai mare de risc, cum ar fi finanțarea IMM-urilor sau investițiile în infrastructură. Un cadru juridic solid care să prevadă dublul recurs, segregarea portofoliilor de acoperire și supravegherea publică specială le poate oferi, atât emitenților, cât și investitorilor, o alternativă atractivă la securitizări sau alte forme de finanțare prin îndatorare. Angajamentele contractuale care stau la baza securitizărilor sunt adesea costisitor de încheiat, dificil de monitorizat și sunt expuse unor litigii în caz de intrare în stare de nerambursare sau de rezoluție a emitentului.

O mai mare transparență, mai multă supraveghere publică și o mai mare securitate juridică se pot realiza prin extinderea principiilor instituționale ale obligațiunilor garantate (2) la instrumente de datorie care finanțează activități economice importante și care stimulează creșterea (de exemplu investiții în IMM-uri sau în infrastructură). Cu toate acestea, stabilitatea financiară nu trebuie să fie compromisă. Scutirile de la cerințele generale de capital din reglementările din sectorul bancar sau de la instrumentul de recapitalizare internă nu ar trebui să se acorde titlurilor de valoare ale căror garanții nu respectă punctul (1).

Prin urmare, raportorul propune o directivă europeană care să definească și să facă distincția în mod clar între două tipuri de active: obligațiuni garantate și titluri garantate europene. Ambele tipuri de titluri de valoare ar avea în comun principiile unui cadru juridic și de supraveghere (2). Eticheta „obligațiuni garantate” ar fi utilizată exclusiv în cazul în care titlurile de valoare sunt conforme și cu punctul (1) și, ca atare, numai obligațiunile garantate s-ar putea califica pentru tratament preferențial în materie de reglementare. Pentru a se evita perturbările inutile de pe piețele de obligațiuni garantate care funcționează bine, raportorul sugerează, de asemenea, să se definească obligațiunile garantate pornind de la articolul 129 din CRR(5).

CRR nu conține dispoziții referitoare la admisibilitatea obligațiunilor garantate cu prelungiri ale scadenței condiționate [structuri de rambursare într-o singură tranșă negarantată (de tip „soft bullet”) și structuri de tip pass-through condiționat (CPT)]. Numărul acestui tip de obligațiuni garantate a crescut considerabil în ultimii ani. În timp ce prelungirile scadențelor pot servi drept dispoziții contractuale utile pentru previzibilitate și pentru gestionarea riscurilor, în special în cazuri de intrare în situație de nerambursare sau rezoluție a emitentului, este evident că acestea deplasează o parte a riscurilor de la emitent către investitor. Acest lucru poate cauza riscuri sistemice mai extinse dacă nu i se acordă atenție. Prin urmare, tratamentul preferențial în materie de reglementare nu ar trebui să se acorde obligațiunilor garantate cu prelungiri ale scadenței decât pentru cazuri de nerambursare sau rezoluție, și anume pentru cazuri în care alternativa la prelungirea scadenței ar fi intrarea în stare de nerambursare a emitentului de obligațiuni garantate. Mai mult, pentru a proteja investitorii și stabilitatea financiară, declanșarea prelungirilor scadențelor nu ar trebui să fie la discreția emitentului. În schimb, orice prelungire a scadențelor obligațiunilor garantate în caz de nerambursare sau rezoluție ar trebui să fie condiționată de aprobarea autorității de supraveghere competente.

Regimurile pentru obligațiunile garantate sunt adânc înrădăcinate în legislațiile naționale în materie de insolvență. Portofoliile de acoperire și principiul dublului recurs sunt garanții împotriva insolvenței emitentului, în cazurile în care procedurile judiciare necesare pentru a satisface creanțele creditorilor față de un emitent de obligațiuni garantate nelichid depind de dreptul intern și diferă considerabil între statele membre. Legislația europeană ar trebui să nu creeze perturbări pentru cadrele care sunt bine înrădăcinate în dreptul intern și care au permis o funcționare bună și de succes a piețelor de obligațiuni garantate de-a lungul mai multor decenii. Acesta este motivul pentru care legislația europeană ar trebui să se limiteze la o directivă care să stabilească principiile pentru piețele de obligațiuni garantate și de titluri garantate europene. Elaborarea standardelor tehnice ar trebui să fie lăsată la latitudinea autorităților naționale de supraveghere competente ca răspuns la transpunerea în legislația națională.

Rapoartele maxime dintre valoarea creditului acordat și cea a garanției aferente creditului pentru împrumuturile ipotecare reprezintă o parte importantă a criteriilor de eligibilitate prevăzute la articolul 129 din CRR. Având în vedere fluctuațiile semnificative de preț cu care s-au confruntat anumite piețe imobiliare, LTV trebuie privite ca o proprietate definitorie de garantare pentru obligațiunile garantate care beneficiază de tratament preferențial în materie de reglementare și nu ca un standard tehnic care ar putea fi decis în mod liber de statele membre. Prin urmare, raportorul propune continuarea stabilirii LTV maxime prin legislația europeană și monitorizarea îndeaproape a conformității acestor LTV cu evaluările independente ale condițiilor de tarifare care ar putea predomina pe piețele imobiliare relevante în situații de criză.

În fine, orice acțiune la nivel european ar trebui să ia în considerare, de asemenea, trei evoluții importante care nu au fost menționate până la acest punct:

•  Sunt în curs de desfășurare inițiative puternice conduse de piață. De exemplu, eticheta „Obligațiune garantată”, dezvoltată de comunitatea emitenților în cooperare cu investitorii și cu autoritățile de reglementare, a fost adoptată în 2013 și a atins în 2016 o acoperire de 60 % în rândul obligațiunilor garantate existente în întreaga lume. În cazul în care astfel de inițiative există, ele ar trebui să fie încurajate și fie să înlocuiască intervenția publică, fie să constituie baza pentru standarde opționale sau obligatorii. În special, Harmonised Transparency Template (modelul armonizat de asigurare a transparenței) introdus din 2016 în cadrul etichetei „Obligațiune garantată” ar putea reprezenta o bază pentru standarde comune de publicare aplicabile emitenților de obligațiuni garantate.

•  Obligațiunile garantate câștigă popularitate într-o serie de țări din afara UE, de exemplu Australia, Canada, Chile, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud, Turcia și Rusia. În curând, este posibil ca și alte jurisdicții importante (inclusiv Brazilia, India, Japonia, Mexic, Maroc, Panama, Peru, Africa de Sud și Statele Unite) să pășească în aceeași direcție. O abordare atentă a legislației europene, limitată la principiile de bază, combinată cu o flexibilitate suficientă pentru a reflecta particularitățile dreptului intern și ale tradițiilor vor permite integrarea piețelor europene de obligațiuni garantate și de titluri garantate europene cu piețe similare pentru produse financiare la fel de sigure din alte părți ale lumii și, prin urmare, vor consolida perspectivele pe termen lung pentru creștere economică în UE și în țări terțe. Mai mult, standardele UE ar avea potențialul de a funcționa ca model pentru dezvoltarea piețelor de obligațiuni garantate la nivel mondial.

•  Într-o anumită măsură, piața a rezistat cu sprijin public în ultimii ani. Programul BCE de achiziționare de active (cel mai recent prin intermediul CBPP3 din octombrie 2014) a avut un efect semnificativ pe piețele primare și secundare de obligațiuni garantate, contribuind, alături de tratamentul în materie de reglementare, la intensificarea emisiunilor de obligațiuni garantate începând din 2013. Cu toate acestea, acest lucru a avut ca efect excluderea investitorilor privați, iar părțile interesate au avertizat că această excludere poate continua și poate distruge piața în cele din urmă, cu excepția cazului în care BCE nu se mai implică pe piețele de obligațiuni garantate în viitorul apropiat. Prin urmare, orice inițiativă legislativă sau de reglementare ar trebui examinată cu grijă. O schimbare semnificativă a normelor ar crea incertitudine pe piețele care trebuie să recâștige investitorii pe care i-au pierdut.

Începând cu anul 2015, inițiativa uniunea piețelor de capital a Comisiei (în special prin intermediul consultării publice privind obligațiunile garantate din septembrie 2015) s-a concentrat asupra consolidării piețelor de obligațiuni garantate din Europa, respectând în același timp preferințele și cadrele existente la nivel național. Acest lucru este important, deoarece succesul acestei clase de active s-a bazat pe cadrele naționale dezvoltate de-a lungul deceniilor și adaptate la nevoile de finanțare pe termen lung, la structurile de pe piața bancară și de capital și la apetitul la risc existente la nivel local. Aceste particularități și flexibilitatea trebuie să fie apreciate și cultivate pentru ca piețele europene de obligațiuni garantate să rămână pe primul loc la nivel mondial.

(1)

Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM)

(2)

Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

(3)

Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei din 10 octombrie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerința de acoperire a necesarului de lichiditate pentru instituțiile de credit

(4)

Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE)

(5)

Aceasta ar limita activele din portofoliul de acoperire la împrumuturi ipotecare, împrumuturi publice sau active cu garanții de stat. Deviind ușor de la CRR, navele nu ar trebui să se califice pentru obligațiuni garantate.


INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREAÎN COMISIA COMPETENTĂ ÎN FOND

Data adoptării

20.6.2017

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

43

6

1

Membri titulari prezenți la votul final

Burkhard Balz, Udo Bullmann, Esther de Lange, Fabio De Masi, Markus Ferber, Jonás Fernández, Sven Giegold, Brian Hayes, Gunnar Hökmark, Danuta Maria Hübner, Cătălin Sorin Ivan, Petr Ježek, Othmar Karas, Georgios Kyrtsos, Philippe Lamberts, Werner Langen, Bernd Lucke, Olle Ludvigsson, Ivana Maletić, Marisa Matias, Gabriel Mato, Costas Mavrides, Stanisław Ożóg, Dimitrios Papadimoulis, Sirpa Pietikäinen, Pirkko Ruohonen-Lerner, Alfred Sant, Molly Scott Cato, Peter Simon, Kay Swinburne, Paul Tang, Ramon Tremosa i Balcells, Ernest Urtasun, Marco Valli, Cora van Nieuwenhuizen, Jakob von Weizsäcker, Jarosław Wałęsa, Sotirios Zarianopoulos

Membri supleanți prezenți la votul final

Simona Bonafè, Enrique Calvet Chambon, Nessa Childers, Andrea Cozzolino, Mady Delvaux, Jan Keller, Paloma López Bermejo, Luigi Morgano, Romana Tomc, Roberts Zīle

Membri supleanți [articolul 200 alineatul (2)] prezenți la votul final

Jarosław Wałęsa


VOTUL FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ ÎN FOND

43

+

ALDE

Enrique Calvet Chambon, Petr Ježek, Ramon Tremosa i Balcells, Cora van Nieuwenhuizen

ECR

Bernd Lucke, Stanisław Ożóg, Pirkko Ruohonen-Lerner, Kay Swinburne, Roberts Zīle

PPE

Burkhard Balz, Markus Ferber, Brian Hayes, Gunnar Hökmark, Danuta Maria Hübner, Othmar Karas, Georgios Kyrtsos, Werner Langen, Ivana Maletić, Gabriel Mato, Sirpa Pietikäinen, Romana Tomc, Jarosław Wałęsa, Esther de Lange

S&D

Simona Bonafè, Udo Bullmann, Nessa Childers, Andrea Cozzolino, Mady Delvaux, Jonás Fernández, Neena Gill, Cătălin Sorin Ivan, Jan Keller, Olle Ludvigsson, Costas Mavrides, Luigi Morgano, Alfred Sant, Peter Simon, Paul Tang, Jakob von Weizsäcker

VERTS/ALE

Sven Giegold, Philippe Lamberts, Molly Scott Cato, Ernest Urtasun

6

-

EFDD

Marco Valli

GUE/NGL

Fabio De Masi, Paloma López Bermejo, Marisa Matias, Dimitrios Papadimoulis

NI

Sotirios Zarianopoulos

1

0

ENF

Gerolf Annemans

Legenda simbolurilor utilizate:

+  :  pentru

-  :  împotrivă

0  :  abțineri

Aviz juridic - Politica de confidențialitate