RAPORT INTERIMAR referitor la propunerea de decizie a Consiliului privind încheierea, de către Uniunea Europeană, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice

19.7.2017 - (COM(2016)0109 – 2016/0062(NLE))

Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne
Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen
Raportoare: Christine Revault D’Allonnes Bonnefoy, Anna Maria Corazza Bildt
(Procedura reuniunilor comune ale comisiilor – articolul 55 din Regulamentul de procedură)

Procedură : 2016/0062A(NLE)

Stadiile documentului în şedinţă

Stadii ale documentului :

A8-0266/2017

Texte depuse :

A8-0266/2017

Dezbateri :

PV 11/09/2017 - 19
CRE 11/09/2017 - 19

Voturi :

PV 12/09/2017 - 7.14
CRE 12/09/2017 - 7.14
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P8_TA(2017)0329

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
OPINIE MINORITARĂ
OPINIE MINORITARĂ
AVIZ al Comisiei pentru afaceri juridice
PROCEDURA COMISIEI COMPETENTE ÎN FOND
VOTUL FINAL PRIN APEL NOMINALÎN COMISIA COMPETENTĂ ÎN FOND

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind încheierea, de către Uniunea Europeană, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice

(COM(2016)0109 – 2016/0062(NLE))

Parlamentul European,

– având în vedere propunerea de decizie a Consiliului (COM(2016)0109),

– având în vedere Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, care a fost deschisă spre semnare la 11 mai 2011, la Istanbul (în continuare „Convenția de la Istanbul”),

– având în vedere articolul 2 și articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),

– având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special articolul 8, articolul 19, articolul 157, articolul 216 și articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a),

– având în vedere articolele 21, 23, 24, 25 și 26 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

– având în vedere Declarația și Platforma de acțiune de la Beijing, adoptate în cadrul celei de a patra Conferințe mondiale a ONU privind femeile, la 15 septembrie 1995, precum și documentele finale rezultate, adoptate cu ocazia sesiunilor speciale ale Organizației Națiunilor Unite, Beijing +5 (2000), Beijing +10 (2005), Beijing +15 (2010) și Beijing +20 (2015),

– având în vedere dispozițiile instrumentelor juridice ale Organizației Națiunilor Unite în domeniul drepturilor omului și, în special, cele referitoare la drepturile femeii, cum ar fi Carta ONU, Declarația universală a drepturilor omului, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Convenția pentru suprimarea traficului de persoane și a exploatării prostituirii semenilor, Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW) și protocolul său opțional, Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, Convenția din 1951 privind statutul refugiaților și principiul nereturnării și, de asemenea, Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități;

_ având în vedere Convenția ONU privind drepturile persoanele cu dizabilități, la care UE este parte, inclusiv Observațiile finale din 2015 ale Comitetului Națiunilor Unite pentru drepturile persoanelor cu dizabilități (UNCRPD) către UE, prin care UE este invitată să adere la Convenția de la Istanbul, ca modalitate de protejare a femeilor și a fetelor cu dizabilități împotriva violenței,

– având în vedere raportul Parlamentului cu privire la punerea în aplicare a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, care cere UE să devină parte a Convenției de la Istanbul ca un nou pas în combaterea violenței împotriva femeilor și a fetelor cu dizabilități,

– având în vedere Comentariul general adoptat la 26 august 2016 de Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități privind articolul 6 („Femeile și fetele cu dizabilități”) al Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități,

– având în vedere Rezoluția sa din 9 iunie 2015 referitoare la strategia UE pentru egalitatea între femei și bărbați post-2015[1],

– având în vedere Rezoluția sa din 26 noiembrie 2009 referitoare la eliminarea violenței împotriva femeilor[2], cea din 5 aprilie 2011 referitoare la prioritățile și structura unui nou cadru al politicii UE de combatere a violenței împotriva femeilor[3], precum și cea din 6 februarie 2013 referitoare la cea de a 57-a Sesiune a CSF a ONU: Eliminarea și prevenirea tuturor formelor de violență împotriva femeilor și a fetelor[4],

– având în vedere Rezoluția sa din 25 februarie 2014 conținând recomandări adresate Comisiei privind combaterea violenței împotriva femeilor[5] și Evaluarea valorii adăugate europene,

– având în vedere Rezoluția sa din 24 noiembrie 2016 referitoare la aderarea UE la Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor[6],

– având în vedere Pactul european pentru egalitatea de gen (2011-2020), adoptat de Consiliul Uniunii Europene în martie 2011,

– având în vedere Liniile directoare ale UE privind violența împotriva femeilor și combaterea tuturor formelor de discriminare la adresa femeilor,

– având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei, din 3 decembrie 2015, intitulat „Angajamentul strategic pentru egalitatea de gen 2016-2019” (SWD(2015)0278),

– având în vedere Rezoluția sa din 9 septembrie 2015 referitoare la capacitarea fetelor prin educație în Uniunea Europeană[7],

– având în vedere declarația din 7 decembrie 2015 a trioului de președinții ale UE privind egalitatea de gen, semnată de Țările de Jos, Slovacia și Malta,

– având în vedere Directiva 2012/29/UE din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului[8],

– având în vedere Directiva 2011/99/UE din 13 decembrie 2011 privind ordinul european de protecție[9] și Regulamentul (UE) nr. 606/2013 din 12 iunie 2013 privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă[10],

– având în vedere Directiva 2011/36/UE din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia[11] și Directiva 2011/92/UE din 13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile și de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului[12],

– având în vedere Directiva 2006/54/CE privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (reformă) și Directiva 2004/113/CE de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii, care definește hărțuirea și condamnă hărțuirea și hărțuirea sexuală,

– având în vedere Foaia de parcurs a Comisiei privind o posibilă aderare a UE la Convenția de la Istanbul, publicată în octombrie 2015,

– având în vedere cel de-al treilea raport de activitate trimestrial din 16 noiembrie 2017 al Comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei, referitor la definiția violenței de gen în Convenția de la Istanbul,

– având în vedere Declarația comună din partea Președinției, a Comisiei Europene și a Parlamentului European care îndeamnă la aderarea rapidă a UE la Convenția de la Istanbul privind combaterea violenței împotriva femeilor, adoptată la Malta, la 3 februarie 2017,

– având în vedere rezoluția sa din 14 martie 2017 referitoare la egalitatea între femei și bărbați în Uniunea Europeană în 2014-2015[13], precum și cea din 10 martie 2015 referitoare la egalitatea între femei și bărbați în Uniunea Europeană – 2013[14],

– având în vedere studiul din 2016 al Departamentului tematic pentru drepturile cetățenilor și afaceri constituționale, intitulat „Cunoștințe și know-how: rolul autoapărării în prevenirea violenței împotriva femeilor”, în special în ceea ce privește contribuția instruirii pentru autoapărare la aplicarea articolului 12 din Convenția de la Istanbul,

– având în vedere articolul 99 alineatul (5) din Regulamentul său de procedură,

– având în vedere deliberările comune ale Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și ale Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen, în temeiul articolului 55 din Regulamentul său de procedură,

– având în vedere raportul intermediar al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și avizul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen și al Comisiei pentru afaceri juridice (A8-0266/2017),

A. întrucât egalitatea de gen este o valoare fundamentală a UE; întrucât egalitatea de tratament și nediscriminarea sunt drepturi fundamentale consacrate în tratate și în Carta drepturilor fundamentale și ar trebui respectate, promovate și aplicate pe deplin în legislație, în practică, în jurisprudență și în viața cotidiană; întrucât, potrivit Indicelui egalității de gen, niciun stat membru al UE nu a reușit încă să asigure pe deplin egalitatea între femei și bărbați; întrucât violența de gen este atât o cauză, cât și o consecință a inegalităților dintre femei și bărbați;

B. întrucât mai există încă în UE forme moderne de sclavie și trafic de ființe umane, care afectează în principal femeile;

C. întrucât statele membre trebuie să recunoască faptul că prin simpla apariție a violenței, societatea nu și-a îndeplinit prima și cea mai importantă obligație de protecție, iar singurele mijloace rămase sunt măsuri reactive, cum ar fi compensarea victimelor și urmărirea penală a infractorilor;

D. întrucât UE trebuie să ia toate măsurile necesare, în cooperare cu statele membre, pentru a promova și a proteja dreptul femeilor și al fetelor de a trăi fără violență, fizică sau psihologică, atât în sfera publică, cât și în cea privată;

E. întrucât violența de gen nu ar trebui tratată cu ușurință sau considerată o problemă care poate fi amânată și tratată mai târziu, deoarece afectează peste 250 de milioane de femei și fete în UE și are efecte îngrozitoare asupra societății, mărind frica și polarizarea și contribuind la stres și la boli mintale, amenințând astfel securitatea a jumătate din populație; întrucât Institutul European pentru Egalitatea de Gen (EIGE) estimează că costul la nivelul societății ca urmare a violenței sexuale în UE se ridică la 226 de miliarde EUR anual;

F. întrucât violența împotriva femeilor[15] și violența de gen, fizică și psihologică, sunt larg răspândite în UE și trebuie văzute ca o formă extremă de discriminare și o încălcare a drepturilor omului care afectează femeile la toate nivelurile societății, indiferent de vârstă, educație, venit, poziție socială și țară de origine sau reședință și, de asemenea, reprezintă unul dintre cele mai mari obstacole în calea egalității dintre femei și bărbați și în plan economic sau politic; întrucât sunt necesare măsuri suplimentare pentru a încuraja femeile care au fost victime ale violenței să raporteze aceste experiențe și să ceară ajutor, precum și pentru a asigura primirea sprijinului adecvat nevoilor lor și informarea lor în legătură cu drepturile lor și accesul la justiție, pentru ca autorii să fie urmăriți penal;

G. întrucât raportul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, publicat în martie 2014 și intitulat „Violența împotriva femeilor: studiu la nivelul UE” arată că o treime din totalul femeilor din Europa s-au confruntat cu acte de violență fizică sau sexuală cel puțin o dată în viața adultă, 20 % au avut parte de hărțuiri în mediul online, o femeie din douăzeci a fost violată și peste o femeie din zece a fost victima unor acte de violență sexuală în care s-a făcut uz de forță;

H. întrucât una din zece femei a fost supusă hărțuirii sexuale sau urmăririi obsesive prin intermediul noilor tehnologii, iar 75% dintre femeile care ocupă poziții decizionale superioare au fost nevoite să suporte acte de hărțuire sexuală; întrucât acest lucru indică faptul că nicio femeie sau fată, indiferent de vârstă și de poziție în viață, nu mai este la adăpost în fața violenței sexuale;

I. întrucât trebuie luate măsuri împotriva fenomenului din ce în ce mai răspândit de violență de gen online, inclusiv intimidarea și hărțuirea, în special a femeilor și fetelor tinere și a persoanelor LGBTI;

J. întrucât cetățenii și rezidenții din Uniune nu beneficiază de același grad de protecție împotriva violenței de gen, din cauza absenței unui strategii europene, inclusiv a unui act legislative, dar și datorită existenței unor diferențe între politicile și legislațiile statelor membre în ceea ce privește, printre altele, definirea infracțiunilor și sfera de aplicare a legislației și în consecință rămân vulnerabili în fața acestei violențe; întrucât există, de asemenea, diferențe în cadrul UE în ceea ce privește informarea, accesul la adăposturi, la servicii de sprijin și la drepturi, precum și disponibilitatea acestora;

K. întrucât violența împotriva femeilor este legată de distribuția inegală a puterii între femei și bărbați, de sexism și de stereotipurile de gen, care au condus la dominarea femeilor și discriminarea lor de către bărbați, precum și la blocarea progresului femeilor în toate domeniile;

L. întrucât violența împotriva femeilor contribuie la persistența inegalităților dintre femei și bărbați prin împiedicarea accesului victimelor la locuri de muncă, ceea ce are efecte negative asupra independenței lor economice și asupra economiei în general;

M. întrucât dependența economică a femeilor de agresor reprezintă un factor important pentru care nu se raportează violența sexuală;

N. întrucât sărăcia extremă crește riscul de violență și de alte forme de exploatare care împiedică participarea deplină a femeilor la toate domeniile vieții și realizarea egalității de gen;

O. întrucât trebuie depuse mai multe eforturi pentru a stimula și încuraja participarea femeilor în sfera politică, economică și socială și pentru a mări vizibilitatea femeilor în pozițiile de conducere, astfel încât să se combată obiectificarea femeilor și o cultură a violenței de gen;

P. întrucât Convenția de la Istanbul stipulează că toate prevederile sale, în special măsurile de protejare a drepturilor victimelor, vor fi asigurate „fără discriminare din orice motiv, cum ar fi sexul, genul, rasa, culoarea, limba, religia, politic sau altă opinie, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea, orientarea sexuală, identitatea de gen, vârsta, starea sănătății, dizabilitatea, starea civilă, statutul de emigrant sau de refugiat, sau alt statut”;

Q. întrucât femeile cu dizabilități sunt de 1,5 până la 10 ori mai susceptibile de a fi supuse unor violențe de gen, iar datorită poziției lor de dependență le este și mai greu să raporteze aceste violențe; întrucât femeile și fetele cu dizabilități nu formează un grup omogen, ci mai degrabă un grup care include femei cu statut diferit și în diverse situații, precum și femei cu diferite tipuri de deficiențe, cum ar fi de natură fizică, psihosocială, intelectuală sau senzorială, care pot fi sau nu însoțite de limitări funcționale; întrucât Convenția UNCRPD cere statelor părți să ia măsuri pentru a garanta că femeile cu dizabilități beneficiază plenar și în mod egal de toate drepturile omului și de libertățile fundamentale;

R. întrucât anumite grupuri de femei, cum ar fi femeile migrante, femeile refugiate și solicitantele de azil, femeile și fetele cu dizabilități, femeile lesbiene, transgen și intersexuale, femeile de etnie romă sunt, așadar, și mai vulnerabile la violență din cauza unor motive alimentate de sexism asociat cu rasism, xenofobie, homofobie, transfobie și intersexofobie, precum și cu discriminări din motive de vârstă, dizabilități, etnie sau religie; întrucât femeile din Europa se confruntă cu forme multiple și convergente de discriminare care împiedică accesul acestora la justiție și la servicii de sprijin și de protecție, neputând beneficia de drepturile lor fundamentale; întrucât femeilor ar trebui să li se acorde servicii de asistență specializate când se aplică măsurile de protecție;

S. întrucât violența împotriva femeilor, inclusiv violența domestică, este adesea considerată o problemă privată și este prea ușor tolerată; întrucât, de fapt, aceasta constituie o încălcare sistemică a drepturilor fundamentale și o infracțiune gravă care trebuie pedepsită ca atare; întrucât trebuie pus capăt impunității prin garantarea urmăririi penale a agresorilor, precum și a sprijinului și recunoașterii din partea sistemului judiciar a femeilor și fetelor care sunt victime ale violenței pentru a putea rupe cercul vicios al tăcerii și singurătății pentru cele care au fost victime ale violenței;

T. întrucât există diferențe culturale semnificative între statele membre cu privire la probabilitatea ca femeile să raporteze violuri sau agresiuni sexuale, iar statisticile oficiale reflectă această tendință mai mult decât numărul real de violuri sau de agresiuni sexuale comise într-o țară;

U. întrucât, în majoritatea cazurilor de ucidere a femeilor, făptuitorii sunt soții, foștii soți, partenerii sau foștii lor parteneri, care nu acceptă încheierea unei căsnicii sau a unei relații;

V. întrucât autorul unei violențe de gen este adesea o persoană deja cunoscută victimei și, în multe cazuri, victima se află într-o poziție de dependență, ceea ce amplifică teama de a raporta violența;

W. întrucât stereotipurile de gen și sexismul, inclusiv discursurile sexiste de incitare la ură, care apar în întreaga lume, offline și on-line, în viața publică și privată constituie una dintre cauzele principale ale tuturor formelor de violență împotriva femeilor;

X. întrucât expunerea la violență fizică, sexuală sau psihologică și la abuzuri are un impact major asupra victimelor și poate duce la vătămări de natură fizică, sexuală, emoțională sau psihologică, ori la prejudicii economice; întrucât impactul este resimțit de familiile și rudelor lor, precum și de întreaga societate; întrucât copiii nu trebuie să fie supuși direct unor acte de violență pentru a fi considerați victime, deoarece faptul de a fi asistat la acte de violență domestică este, de asemenea, traumatizant;

Y. întrucât Convenția de la Istanbul definește în mod clar la articolul 3 „violența de gen” ca fiind „violența care este direcționată împotriva unei femei pentru că ea este o femeie sau care afectează femeile în mod disproporționat” și, în plus, definește „genul” ca „rolurile, comportamentele, activitățile și atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați”;

Z. întrucât, pentru a reduce numărul estimat de cazuri nedeclarate, statele membre trebuie să dispună de instituții suficiente pentru ca femeile să se simtă în siguranță și să poată raporta violența de gen;

AA. întrucât numai printr-o combinație de politici, care să reunească măsuri legislative și nelegislative, (cum ar fi acțiuni de infrastructură, juridice, judiciare, culturale, educaționale, sociale și în domeniul sănătății, precum și măsuri de facilitare a accesului victimelor la locuințe și la locuri de muncă, inclusiv asigurarea de adăposturi pentru victime, precum și participarea egală a femeilor în toate domeniile societății) se poate reduce semnificativ violența împotriva femeilor și violența de gen, precum și consecințele sale; întrucât societatea civilă și, în special, organizațiile de femei au o contribuție foarte importantă la prevenirea și combaterea tuturor formelor de violență, iar activitatea acestora ar trebui recunoscută, încurajată și sprijinită, astfel încât să-și poată desfășura activitatea în cel mai eficient mod posibil;

AB. întrucât educația și pregătirea fetelor și a femeilor reprezintă o valoare europeană importantă, un drept fundamental al omului și un element esențial pentru capacitarea fetelor și a femeilor la nivel social, cultural și profesional, precum și pentru exercitarea deplină a tuturor celorlalte drepturi sociale, economice, culturale și politice și, în consecință, pentru prevenirea violenței împotriva femeilor și a fetelor;

AC. întrucât numai statele pot furniza educație universală obligatorie și gratuită, ceea ce reprezintă o condiție sine qua non pentru garantarea egalității de șanse pentru toate genurile;

AD. întrucât Convenția de la Istanbul subliniază importanța schimbării mentalităților și a atitudinilor pentru a distruge cercul vicios al violenței de gen; întrucât educația la toate nivelurile și pentru toate persoanele de toate vârstele, legată de egalitatea între femei și bărbați și rolurile de gen nestereotipe și de respectarea integrității persoanei este așadar, necesară în acest sens; întrucât cursurile de auto-apărare reprezintă un instrument eficient de reducere a victimizării și a efectelor sale negative, schimbând stereotipurile de gen și capacitând femeile și fetele;

AE. întrucât aderarea imediată a tuturor statelor membre la Convenția de la Istanbul ar contribui substanțial la elaborarea unei politici integrate și la promovarea cooperării internaționale în materie de combatere a oricărei forme de violență împotriva femeilor;

AF. întrucât UE trebuie să depună eforturi pentru a înregistra progrese în lupta pentru eliminarea violenței de gen în vecinătatea sa și în lume, ca parte a eforturilor globale pentru a îndeplini obiectivele de dezvoltare durabilă, inclusiv combaterea utilizării violenței sexuale ca armă de război;

AG întrucât Convenția de la Istanbul este un acord mixt, care permite aderarea UE în paralel cu aderarea statelor sale membre;

AH. întrucât toate statele membre au semnat Convenția de la Istanbul, dar numai 14 au și ratificat-o; întrucât aderarea UE la convenție nu exonerează statele membre de ratificarea la nivel național;

AI. întrucât ratificarea Convenției de la Istanbul necesită o aplicare corectă, o implementare eficientă și alocarea de resurse financiare și umane adecvate,

1. salută faptul că, la 4 martie 2016, Comisia a propus aderarea UE la Convenția de la Istanbul - primul instrument complet, obligatoriu din punct de vedere juridic privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței de gen, inclusiv a violenței domestice[16], la nivel internațional;

2 salută semnarea aderării UE la Convenția de la Istanbul la 13 iunie 2017; regretă totuși faptul că limitarea la două domenii (chestiunile legate de cooperarea judiciară în materie penală și azil și nereturnarea) generează incertitudini juridice cu privire la domeniul de aplicare al aderării la UE, precum și preocupările legate de punerea în aplicare a convenției;

3. condamnă toate formele de violență față de femei și deplânge faptul că femeile și fetele sunt deseori expuse unor forme grave de violență domestică, hărțuire sexuală, violență psihologică și fizică, urmărire, violență sexuală, viol, căsătorie forțată, mutilare genitală, avort forțat și sterilizare forțată, exploatare sexuală și trafic de ființe umane, precum și alte forme de violență, ceea ce constituie o încălcare gravă a drepturilor omului și a demnității femeilor și fetelor; subliniază că Convenția de la Istanbul prevede că cultura, obiceiurile, religia, tradiția sau așa-numita „onoare” nu pot reprezenta o justificare pentru niciun fel de act de violență față de femei; denunță faptul că tot mai multe femei și fete sunt victime ale violenței de gen pe internet și pe platformele de comunicare socială; invită statele membre să adopte măsuri concrete pentru a aborda aceste noi forme de infracțiuni, inclusiv șantajul sexual, ademenirea, voaierismul și pornografia ca act de răzbunare, și să protejeze victimele care suferă traume grave, care duc uneori chiar și la sinucidere;

4. subliniază că refuzarea serviciilor de sănătate sexuală și reproductivă și a drepturilor aferente, inclusiv avortul legal, efectuat în condiții de siguranță, este o formă de violență împotriva femeilor și a fetelor; reafirmă că femeile și fetele trebuie să aibă control asupra propriului corp și a propriei sexualității; invită toate statele membre să garanteze educație sexuală cuprinzătoare, accesul facil al femeilor la planificarea familială și la întreaga gamă de servicii de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv la metodele moderne de contracepție și la avortul legal, în condiții de siguranță;

5. subliniază că sarcina forțată este definită drept o crimă împotriva umanității la articolul 7 din Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, din 17 iulie 1998 și că reprezintă o formă de violență de gen împotriva femeilor, care constituie o încălcare gravă a drepturilor omului și a demnității femeilor și a fetelor;

6. subliniază că Convenția de la Istanbul a adoptat o abordare globală, cuprinzătoare și coordonată care plasează în centru drepturile victimelor, tratând problema violenței împotriva femeilor și a fetelor și violența de gen, inclusiv violența domestică, dintr-o multitudine de perspective, furnizând măsuri cum ar fi prevenirea, combaterea discriminării, adoptarea de măsuri de drept penal pentru a combate impunitatea, protejarea și sprijinirea victimelor, protejarea copiilor, protejarea solicitantelor de azil și a refugiatelor, o mai bună colectare a datelor și campanii sau programe de conștientizare, inclusiv în cooperare cu instituțiile naționale din domeniul drepturilor omului și cu organismele din domeniul egalității, cu societatea civilă și cu organizațiile neguvernamentale;

7. subliniază faptul că Convenția de la Istanbul oferă o bază solidă pentru schimbarea structurilor sociale care creează, justifică și perpetuează violența împotriva femeilor, și, de asemenea, furnizează instrumente pentru introducerea de măsuri în acest sens; subliniază că Convenția tratează simultan prevenirea, protecția și urmărirea penală (o abordare pe trei niveluri) și aplică o abordare cuprinzătoare și coordonată, ce derivă din principiul diligenței cuvenite, care stabilește obligația pozitivă a statelor de a răspunde în mod eficient la toate actele de violență (articolul 5 din convenție);

8. subliniază că aderarea UE va mări coerența și eficiența politicilor interne și externe ale UE, va asigura o mai bună monitorizare, interpretare și punere în aplicare a legislației, programelor și fondurilor UE relevante pentru Convenție, precum și o colectare mai adecvată și mai bună de date dezagregate comparabile referitoare la violența împotriva femeilor și la violența de gen la nivelul UE și va consolida răspunderea UE la nivel internațional; consideră că, prin aderarea la convenție, UE va deveni un actor global mai eficient în domeniul drepturilor femeilor;

9. cere Consiliului, Comisiei și statelor membre să țină seama de următoarele recomandări:

(a) să îndemne statele membre să accelereze negocierile privind ratificarea și punerea în aplicare a Convenției de la Istanbul; să condamne cu fermitate încercările de a reveni asupra măsurilor luate deja în ceea ce privește punerea în aplicare a Convenției de la Istanbul și combaterea violenței împotriva femeilor;

(b) să ceară Comisiei să inițieze, fără întârziere, un dialog constructiv cu Consiliul și cu statele membre, în cooperare cu Consiliul Europei, astfel încât să se discute rezervele, obiecțiile și preocupările formulate de statele membre și, în special, să se clarifice interpretările înșelătoare ale Convenției de la Istanbul cu privire la definiția violenței de gen și la definiția genului de la articolul 3 litera (c) și litera (d), în conformitate cu Observațiile generale formulate de Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei ;

(c) să informeze pe deplin Parlamentul cu privire la aspectele relevante ale negocierilor în toate etapele, astfel încât acesta să își poată exercita deplin drepturile conferite prin tratate, în conformitate cu articolul 218 din TFUE;

(d) să se asigure, în afara semnării aderării UE la Convenția de la Istanbul, o largă aderare la Convenție a UE fără nicio limitare;

(e) să se asigure că statele membre asigură respectarea Convenției și alocă suficiente resurse financiare și umane pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței de gen, inclusiv pentru violența domestică, capacitând femeile și fetele și protejând victimele și asigurând mecanisme de compensare, în special pentru cei care trăiesc în zone în care serviciile de protecție a victimelor nu există sau sunt foarte limitate;

(f) să ceară Comisiei să prezinte o strategie globală a UE privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței de gen care include un plan cuprinzător de combatere a tuturor formelor de inegalitate de gen, integrând toate eforturile UE de eradicare a violenței împotriva femeilor;

(g) să numească un coordonator al UE pentru a acționa ca reprezentant al UE în Comitetul Părților din cadrul Consiliului Europei, după ratificarea Convenției de la Istanbul de către UE; coordonatorul respectiv va fi responsabil de coordonarea, aplicarea, monitorizarea și evaluarea politicilor și a măsurilor de prevenire și combatere a tuturor formelor de violență împotriva femeilor și a fetelor;

(h) să se asigure că Parlamentul se va implica pe deplin în procesul de monitorizare a Convenției de la Istanbul după ce UE va adera la aceasta; să inițieze încheierea rapidă a unui acord privind un cod de conduită dedicat cooperării dintre UE și statele sale membre pentru implementarea convenției, care să implice organizații ale societății civile, mai ales organizații ale femeilor;

(i) să îndemne Comisia și statele membre să elaboreze linii directoare și strategii practice de aplicare a Convenției de la Istanbul pentru a facilita o aplicare fără dificultăți și pentru a asigura respectarea sa în țările care au ratificat-o deja, răspunzând totodată preocupărilor statelor care încă nu au ratificat-o și să le încurajeze să facă acest lucru;

(j) să asigure un nivel adecvat de pregătire, proceduri și orientări pentru toți cei care se ocupă de victimele tuturor actelor de violență cuprinse în sfera de aplicare a convenției, pentru a evita discriminarea sau revictimizarea lor pe parcursul procedurilor judiciare, medicale și polițienești;

(k) să asigure măsuri preventive care vizează nevoile specifice ale persoanelor vulnerabile, cum ar fi femeile cu dizabilități, femeile refugiate, victimele copii, femeile gravide, femeile din grupul LBTI și femei cu nevoi suplimentare de asistență, inclusiv serviciile specializate accesibile de sprijin, alături de servicii adecvate de asistență medicală și cazare în condiții de siguranță pentru femeile care au fost victime ale violenței de gen și copiii acestora;

(l) să ia în considerare, când se stabilesc custodia și drepturile de vizitare, incidentele grave de violență împotriva femeilor, inclusiv de violență domestică; drepturile și nevoile martorilor copii ar trebui să fie, de asemenea, luate în considerare atunci când se oferă protecție și servicii de asistență victimelor;

(m) să promoveze activ o schimbare de atitudini și comportamente și să combată stereotipurile în ceea ce privește rolurile de gen, inclusiv prim promovarea limbajului neutru din perspectiva genului, făcând eforturi concertate pentru a aborda rolul esențial al mass-media și al publicității și încurajând toți cetățenii, inclusiv bărbații și băieții, să contribuie activ la prevenirea tuturor formelor de violență; astfel, invită statele membre să adopte și să aplice politici active de incluziune socială, dialogul intercultural, educația sexuală și educația pentru relații, educația privind drepturile omului și anti-discriminarea, precum și o cursuri dedicate egalității de gen pentru profesioniștii din domeniul judiciar și de asigurarea a respectării legii; să încurajeze statele membre să includă în sistemele lor de învățământ eliminarea tuturor obstacolelor în calea unei egalități veritabile între femei și bărbați și să promoveze pe deplin acest obiectiv;

(n) să încurajeze statele membre să aplice politici care urmăresc construirea unor societăți lipsite de orice fel de violență și să folosească Convenția de la Istanbul în acest sens;

(o) să se asigure că măsurile proactive împotriva violenței recunosc realitatea în ceea ce privește violența de gen, respectiv faptul că majoritatea absolută a agresorilor sunt bărbați; să încurajeze statele membre să aplice metode dovedite de reducere a violenței pentru a aborda această problemă;

(p) să adopte măsurile necesare în temeiul articolelor 60 și 61 din Convenție referitoare la migrație și azil, luând în considerare faptul că femeile migrante, indiferent dacă dețin sau nu documentele necesare, și femeile care solicită azil au dreptul să trăiască fără violență, în sfera publică sau privată și sunt deosebit de vulnerabile la violența de gen, reamintind că violența de gen, inclusiv mutilarea genitală, poate fi recunoscută ca o formă de persecuție și că victimele pot astfel să invoce protecția oferită de Convenția din 1951 privind statutul refugiaților; să se asigure că statele membre respectă o abordare atentă la aspectele de gen în toate procedurile de azil și de primire și că respectă principiul nereturnării;

(q) să promoveze bugetarea de gen ca instrument de prevenire și combatere a violenței de gen în domeniile de politici relevante, precum și să asigure resurse și finanțare pentru accesul la justiție pentru victime și pentru supraviețuitorii actelor de violență;

(r) să îmbunătățească și să promoveze colectarea de date dezagregate comparabile relevante privind cazurile de violență de orice fel care intră sub incidența Convenției de la Istanbul, în cooperare cu EIGE, inclusiv date dezagregate în funcție de vârsta agresorului și relația dintre agresor și victimă, pentru a elabora o metodologie comună de comparare a bazelor de date și a analizelor de date, asigurând astfel o mai bună înțelegere a problemei, și pentru a atrage atenția, evalua și îmbunătăți acțiunile statelor membre ce vizează prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violența de gen;

10. subliniază că pentru a fi mai eficiente, măsurile de combatere a violenței împotriva femeilor ar trebui însoțite de acțiuni ce urmăresc combaterea inegalităților economice și promovarea independenței financiare a femeilor;

11. invită Comisia să prezinte un act legislativ pentru a sprijini statele membre în prevenirea și eliminarea tuturor formelor de violență împotriva femeilor și a fetelor, precum și a violenței de gen;

12. invită Consiliul să activeze clauza-pasarelă, prin adoptarea unei decizii în unanimitate care să definească violența împotriva femeilor și a fetelor (și alte forme de violență de gen) ca domeniu infracțional în temeiul articolului 83 alineatul (1) din TFUE;

13. invită Comisia să revizuiască decizie-cadru în vigoare a Consiliului privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal, pentru a include în aceasta sexismul, infracțiunile generate de prejudecăți și incitarea la ură pe motive de orientare sexuală, identitate de gen și caracteristici sexuale;

14. invită statele membre să aplice integral Directiva 2011/99/UE privind ordinul european de protecție, Regulamentul (UE) privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă și Directiva 2012/29/UE privind protecția victimelor, precum și Directiva 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cât și Directiva 2011/92/UE privind prevenirea și combaterea abuzului sexual și a exploatării copiilor;

15. invită din nou Comisia să înființeze un observator al violenței de gen (după modelul actualului Institut European pentru Egalitatea de Gen);

16. îndeamnă președinția estoniană să accelereze ratificarea de către UE a Convenției de la Istanbul;

17. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor statelor membre și Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

[1] JO C 407, 4.11.2016, p. 2.
[2] JO C 285 E, 21.10.2010, p. 53.
[3] JO C 296 E, 2.10.2012, p. 26.
[4] JO C 24, 22.1.2016, p. 8.
[5] Texte adoptate, P7_TA(2014)0126.
[6] Texte adoptate, P8_TA(2016)0451.
[7] Texte adoptate, P8_TA(2015)0312.
[8] JO L 315, 14.11.2012, p. 57.
[9] JO L 338, 21.12.2011, p. 2.
[10] JO L 181, 29.6.2013, p. 4.
[11] JO L 101, 15.4.2011, p. 1.
[12] JO L 335, 17.12.2011, p. 1.
[13] Texte adoptate, P8_TA(2017)0073.
[14] JO C 316, 30.8.2016, p. 2.
[15] În sensul Convenției de la Istanbul, termenul „femei” include și fetele cu vârsta sub 18 ani (articolul 3).
[16] A se vedea definițiile din articolul 3 din Convenția de la Istanbul.

OPINIE MINORITARĂ

depusă în conformitate cu articolul 52a alineatul (4) din Regulamentul de procedură

Ana Záborská

Nicio societate civilizată nu poate tolera violența împotriva femeilor și violența domestică. Toate statele membre ale UE incriminează comportamentele violente împotriva femeilor și copiilor, protejează victimele și depun eforturi constante pentru a preveni producerea acestora. La nivelul UE, programul Daphne reprezintă o importantă investiție pe termen lung care vizează prevenirea și asistența victimelor femeilor. Cu toate acestea, doar jumătate dintre statele membre ale UE au ratificat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, deoarece cetățenii lor devin din ce în ce mai precauți în fața limbajului său ambiguu și a posibilelor consecințe negative.

Aderarea UE la această convenție ar încălca atât tratatele, cât și drepturile fundamentale ale cetățenilor săi, cum ar fi dreptul părinților de a fi educatorii primari ai copiilor lor și dreptul la libertatea religioasă. Din păcate, coraportorii și comisiile FEMM și LIBE au decis să urmeze imperativul politic al propunerii Comisiei Europene. Făcând acest lucru, ei riscă nu numai anularea actului legislativ care rezultă, ci și alienarea publicului european. Prin urmare, sper sincer că Parlamentul European va respinge acest raport, împreună cu propunerea Comisiei în urma votului în plen.

OPINIE MINORITARĂ

depusă în conformitate cu articolul 52a alineatul (4) din Regulamentul de procedură

Marek Jurek

O aderare a Uniunii Europene la Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice nu se justifică deloc din punct de vedere juridic și al conținutului.

Părțile la convenție sunt state, iar statele dispun și de mijloace de drept penal pentru combaterea violenței domestice; tot statele sunt cele care – cu ajutorul grupului de experți în intervenția contra violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (GREVIO) – pot să impună respectarea de către celelalte părți a obligațiilor care decurg din convenție. În toate statele membre ale Uniunii Europene, violența împotriva femeilor și violența domestică sunt infracțiuni și, în toate statele membre, victimele violenței domestice se află sub protecția legii. Un stat care ar tolera astfel de infracțiuni nu ar putea să fie în niciun caz membru al Uniunii Europene.

Uniunea însăși nu dispune de mijloace juridice pentru punerea în aplicare a convenției; motivul aderării la convenție poate fi doar dorința de a dobândi încă un mijloc de supraveghere a deciziilor statelor membre, care depășește competențele prevăzute în tratate (fapt contrar chiar principiului statului de drept).

Având în vedere faptul că respectiva convenție întâmpină opoziție în mai multe state membre – nu din cauza necesității clare de a combate violența, ci din cauza modului în care este combătută aceasta – dorința UE de a adera la convenție reprezintă o ingerință în litigiile legitime care se desfășoară în statele membre (inclusiv în cele mai vechi și mai mari state membre precum Germania). Este vorba, așadar, despre aspirații motivate ideologic, care contravin principiului statului de drept și, în special, principiului atribuirii prevăzut la articolul 5 din TUE.

AVIZ al Comisiei pentru afaceri juridice (31.5.2017)

destinat Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen

referitor la propunerea de decizie a Consiliului privind încheierea, de către Uniunea Europeană, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice

(COM(2016)0109 – 2016/0062(NLE))

Raportor pentru aviz: Jiří Maštálka

PA_Consent_Interim

SUGESTII

Comisia pentru afaceri juridice invită Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen, competente în fond, să includă în raportul lor următoarele sugestii:

Considerente

A. întrucât egalitatea de gen este o valoare fundamentală și un obiectiv al Uniunii, recunoscute în tratate și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („Carta”), pe care Uniunea s-a angajat să le integreze în toate activitățile sale; întrucât drepturile femeii sunt drepturi ale omului, iar egalitatea de gen este fundamentală pentru atingerea obiectivelor generale din strategia Europa 2020 vizând creșterea durabilă, crearea unor locuri de muncă decente și incluziunea socială;

B. întrucât dreptul la egalitatea de tratament și la nediscriminare reprezintă un drept fundamental definitoriu, care este recunoscut în tratate;

C. întrucât Carta recunoaște dreptul la demnitate umană, dreptul la viață și dreptul la integritatea persoanei și interzice tratamentul inuman sau degradant, precum și toate formele de sclavie și de muncă forțată (articolele 1-5 din Cartă);

D. întrucât, deși Uniunea Europeană a adoptat poziții ferme[1] cu privire la necesitatea eradicării violenței împotriva femeilor, organizând campanii specifice și proiecte locale de combatere a acestui fenomen și, deși legislația existentă, de exemplu, în domeniul protecției victimelor criminalității, ale abuzului sexual și ale exploatării sexuale a copiilor și în domeniul azilului și migrației ține seama de nevoile speciale ale victimelor violenței de gen, amploarea fenomenului de violență împotriva femeilor rămâne un motiv serios de îngrijorare la nivelul Uniunii;

E. întrucât, potrivit studiului Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, intitulat „Violența împotriva femeilor: studiu la nivelul UE”, publicat în 2014[2] , violența de gen este încă un fenomen răspândit, o treime din totalul femeilor din Europa confruntându-se cu acte de violență fizică sau sexuală cel puțin o dată în viața lor de adult, 20 % dintre tinere (cu vârsta între 18 și 29 de ani) suferind hărțuiri sexuale în mediul online, o femeie din cinci (18 %) fiind urmărită obsesiv, o femeie din douăzeci fiind violată și peste o femeie din zece suferind acte de violență sexuală care au comportat lipsa consimțământului și folosirea forței, majoritatea actelor de violență nefiind semnalate niciunei autorități;

F. întrucât, conform Evaluării valorii adăugate europene, costul anual pentru Uniune al violenței împotriva femeilor și al violenței bazate pe gen a fost estimat la 228 de miliarde EUR pe an, din care 45 de miliarde EUR anual sub forma cheltuielilor cu servicii publice și de stat și 24 de miliarde EUR din cauza pierderilor de producție economică;

G. întrucât Comisia a subliniat în angajamentul său strategic pentru egalitatea de gen 2016-2019 că violența împotriva femeilor și violența bazată pe gen, care dăunează sănătății și bunăstării femeilor, vieții lor profesionale, independenței financiare a acestora și economiei, reprezintă una dintre principalele probleme care trebuie soluționate în vederea atingerii unei egalități de gen veritabile;

H. întrucât Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul) este primul instrument internațional cuprinzător și detaliat, cu caracter juridic obligatoriu, pentru prevenirea și combaterea la nivel internațional a violenței împotriva femeilor, care tratează nu numai problema violenței împotriva femeilor, ci și a violenței împotriva bărbaților și a copiilor, pe baza principiilor prevenirii, protecției și sprijinului, urmăririi penale și eliminării violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, și care subliniază necesitatea existenței unor politici integrate la nivel național;

I. întrucât Consiliul din cursul Președinției malteze a arătat disponibilitate și a înregistrat progrese în procesul de încheiere și finalizare a aderării Uniunii la Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul); întrucât angajamentul Consiliului, al Comisiei și al Parlamentului în favoarea abordării „toleranță zero” față de violența îndreptată împotriva femeilor și fetelor, exprimat la Valetta la 3 februarie 2017, este o condiție prealabilă pentru punerea în aplicare integrală și eficace a convenției;

J. întrucât toate statele membre au semnat Convenția de la Istanbul, dar numai 14 au ratificat-o până acum;

K. întrucât sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente (SRHR) sunt drepturile omului, iar încălcarea acestora constituie încălcări ale drepturilor femeilor și ale fetelor la egalitate, nediscriminare, demnitate și sănătate și ale drepturilor femeilor la libertate și autodeterminare;

L. întrucât în Europa și în întreaga lume a crescut opoziția față de sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente;

M. întrucât violența împotriva femeilor sau violența de gen este o infracțiune violentă îndreptată împotriva unei persoane din cauza genului acesteia, a identității sale de gen sau a modalității de exprimare a genului, care afectează în mod disproporționat persoane aparținând unui anumit gen; întrucât violența de gen este atât o cauză, cât și o consecință a inegalităților dintre femei și bărbați;

Recomandări

(i) reamintește că statele membre, instituțiile, agențiile, organele și oficiile Uniunii Europene, precum și Uniunea Europeană în ansamblul său, sunt obligate să respecte tratatele, în special articolele 2 și 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), articolul 8 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), precum și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („Carta”), în special articolul 23, pentru a garanta și promova egalitatea de gen;

(ii) salută faptul că abordarea pe care o propune Convenția de la Istanbul este în deplină concordanță cu abordarea multidimensională a fenomenului violenței de gen la nivelul Uniunii și cu finalitatea măsurilor aflate în vigoare în contextul politicilor interne și externe ale Uniunii;

(iii) subliniază și reafirmă că, în contextul în care violența împotriva femeilor reprezintă o încălcare a drepturilor omului și o formă extremă de discriminare, egalitatea și nediscriminarea reprezintă valori esențiale pentru dezvoltarea societății și ar trebui aplicate în legislație, în practică, în jurisprudență și în viața cotidiană;

(iv) recunoaște, cu profundă îngrijorare, că femeile și fetele sunt deseori expuse unor forme grave de violență domestică, mutilare genitală a femeilor, crime de onoare, trafic de persoane legat de prostituție, hărțuire sexuală, viol, căsătorie forțată și alte infracțiuni, care constituie o încălcare gravă a drepturilor omului și a demnității femeilor și fetelor;

(v) recunoaște că violența domestică afectează femeile în mod disproporționat, dar bărbații și copiii pot fi, de asemenea, victime ale violenței domestice, inclusiv ca martori ai violenței din familie;

(vi) este preocupat de faptul că majoritatea actelor de violență sunt considerate chestiuni de natură privată și, prin urmare, sunt tolerate și nu sunt denunțate autorităților, ceea ce demonstrează că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a încuraja victimele să semnaleze ceea ce au suferit și să primească asistență, precum și pentru a se asigura că furnizorii de servicii pot răspunde nevoilor victimelor și le pot informa cu privire la drepturile lor și formele de sprijin existente; reamintește că rata de urmărire penală a incidentelor de violență împotriva femeilor este inacceptabil de scăzută;

(vii) consideră că semnarea și încheierea Convenției de la Istanbul ar contribui la consolidarea cadrului juridic și a măsurilor Uniunii care vizează violența împotriva femeilor, prin asigurarea unei mai bune coordonări la nivel intern și prin intensificarea rolului său în cadrul forurilor internaționale;

(viii) invită Consiliul și Comisia să accelereze negocierile privind încheierea Convenției de la Istanbul;

(ix) invită Comisia și Consiliul să se asigure că Parlamentul va fi implicat pe deplin în procesul de monitorizare a Convenției după aderarea Uniunii la aceasta;

(x) reamintește că aderarea Uniunii la Convenția de la Istanbul nu exonerează statele membre de ratificarea Convenției la nivel național și de instituirea unui plan național de măsuri pentru combaterea violenței împotriva femeilor; invită, prin urmare, toate statele membre să se asigure că dispun de un plan național de măsuri pentru combaterea violenței împotriva femeilor, iar statele membre care nu au făcut încă acest lucru să ratifice Convenția și să o aplice integral;

(xi) subliniază faptul că sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente sunt drepturi fundamentale care nu pot fi îngrădite din niciun motiv;

(xii) reafirmă faptul că Uniunea are competență exclusivă, în temeiul articolului 3 alineatul (2) din TFUE, de a încheia un acord internațional, atunci când încheierea acestuia este prevăzută într-un act legislativ al Uniunii sau este necesară pentru a-i permite Uniunii să-și exercite competențele interne și, prin urmare, aderarea Uniunii la Convenția de la Istanbul este o competență juridică a Uniunii, care ar putea afecta normele comune sau le-ar putea modifica domeniul de aplicare în ceea ce privește chestiunile legate de statutul de rezident al resortisanților țărilor terțe și apatrizilor, inclusiv al beneficiarilor protecției internaționale, precum și în ceea ce privește drepturile victimelor infracționalității;

(xiii) invită din nou Comisia, la fel ca în Rezoluția sa din 25 februarie 2014 conținând recomandări privind combaterea violenței împotriva femeilor, să prezinte un act legislativ care să prevadă un sistem coerent de colectare a datelor statistice, precum și o abordare consolidată a statelor membre pentru prevenirea și combaterea tuturor formelor de violență împotriva femeilor și a fetelor și de violență bazată pe gen și, de asemenea, pentru a permite un acces mai ușor la justiție;

(xiv) ia act de faptul că propunerea Comisiei COM(2016)0109 privind aderarea Uniunii la Convenția de la Istanbul menționează că articolul 83 alineatul (1) din TFUE furnizează un temei juridic pentru măsurile de combatere a exploatării sexuale a femeilor și a copiilor; invită, prin urmare, Consiliul să activeze clauza-pasarelă, prin adoptarea unei decizii în unanimitate care să includă violența împotriva femeilor și a fetelor, precum și alte forme de violență bazată pe gen, ca domeniu infracțional între cele enumerate la articolul 83 alineatul (1) din TFUE.

PROCEDURA COMISIEI SESIZATE PENTRU AVIZ

Titlu	Aderarea UE la Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice
Referințe	COM(2016)0109 – 2016/0062(NLE)
Comisii competente în fond	LIBE	FEMM
Raportor/Raportoare pentru aviz: Data numirii	Jiří Maštálka 4.10.2016
Examinare în comisie	28.2.2017	23.3.2017
Data adoptării	30.5.2017
Rezultatul votului final	+: –: 0:	21 0 2
Membri titulari prezenți la votul final	Max Andersson, Joëlle Bergeron, Marie-Christine Boutonnet, Jean-Marie Cavada, Kostas Chrysogonos, Rosa Estaràs Ferragut, Lidia Joanna Geringer de Oedenberg, Sylvia-Yvonne Kaufmann, Gilles Lebreton, António Marinho e Pinto, Pavel Svoboda, József Szájer, Axel Voss, Tadeusz Zwiefka
Membri supleanți prezenți la votul final	Pascal Durand, Angel Dzhambazki, Evelyne Gebhardt, Virginie Rozière, Kosma Złotowski
Membri supleanți [articolul 200 alineatul (2)] prezenți la votul final	João Pimenta Lopes, Jarosław Wałęsa, Josef Weidenholzer

VOTUL FINAL PRIN APEL NOMINALÎN COMISIA SESIZATĂ PENTRU AVIZ

ALDE

GUE/NGL

EFDD

ENF

PPE

S&D

Verts/ALE

Jean-Marie Cavada, António Marinho e Pinto

Kostas Chrysogonos, João Pimenta Lopes

Joëlle Bergeron

Marie-Christine Boutonnet, Gilles Lebreton

Rosa Estaràs Ferragut, Pavel Svoboda, József Szájer, Axel Voss, Jarosław Wałęsa, Tadeusz Zwiefka

Mady Delvaux, Evelyne Gebhardt, Lidia Joanna Geringer de Oedenberg, Sylvia-Yvonne Kaufmann, Virginie Rozière, Josef Weidenholzer

Max Andersson, Pascal Durand

0	-

2	0
ECR	Angel Dzhambazki, Kosma Złotowski

Legenda simbolurilor utilizate:

+ : pentru

- : împotrivă

0 : abțineri

[1] A se vedea, de exemplu: COM(2010) 491 final, Comunicare a Comisiei - Strategie pentru egalitatea între femei și bărbați 2010-2015 - http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:52010DC0491&from=RO; Concluziile Consiliului privind eradicarea violenței împotriva femeilor în Uniunea Europeană - https://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/lsa/113226.pdf
[2] http://fra.europa.eu/en/publication/2014/violence-against-women-eu-wide-survey-main-results-report.

PROCEDURA COMISIEI COMPETENTE ÎN FOND

Titlu	Aderarea UE la Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice
Referințe	COM(2016)0109 – 2016/0062(NLE)
Comisii competente în fond Data anunțului în plen	LIBE	FEMM
Comisii sesizate pentru aviz Data anunțului în plen	JURI
Raportori Data numirii	Christine Revault D’Allonnes Bonnefoy 24.5.2016	Anna Maria Corazza Bildt 24.5.2016
Examinare în comisie	29.11.2016	27.3.2017	8.6.2017
Data adoptării	11.7.2017
Rezultatul votului final	+: –: 0:	58 12 4
Membri titulari prezenți la votul final	Daniela Aiuto, Jan Philipp Albrecht, Maria Arena, Beatriz Becerra Basterrechea, Malin Björk, Vilija Blinkevičiūtė, Michał Boni, Caterina Chinnici, Anna Maria Corazza Bildt, Agustín Díaz de Mera García Consuegra, André Elissen, Frank Engel, Monika Flašíková Beňová, Kinga Gál, Iratxe García Pérez, Arne Gericke, Ana Gomes, Nathalie Griesbeck, Sylvie Guillaume, Jussi Halla-aho, Anna Hedh, Dietmar Köster, Agnieszka Kozłowska-Rajewicz, Barbara Kudrycka, Cécile Kashetu Kyenge, Marju Lauristin, Juan Fernando López Aguilar, Monica Macovei, Florent Marcellesi, Claude Moraes, Angelika Niebler, Maria Noichl, Margot Parker, Soraya Post, Judith Sargentini, Birgit Sippel, Csaba Sógor, Michaela Šojdrová, Jaromír Štětina, Traian Ungureanu, Ernest Urtasun, Bodil Valero, Ángela Vallina, Elissavet Vozemberg-Vrionidi, Jadwiga Wiśniewska, Anna Záborská, Tomáš Zdechovský, Auke Zijlstra
Membri supleanți prezenți la votul final	Izaskun Bilbao Barandica, Kostas Chrysogonos, Carlos Coelho, Pál Csáky, Stefan Eck, Julie Girling, Marek Jurek, Kostadinka Kuneva, Miltiadis Kyrkos, Jean Lambert, Jeroen Lenaers, Edouard Martin, Morten Helveg Petersen, John Procter, Christine Revault D’Allonnes Bonnefoy, Petri Sarvamaa, Branislav Škripek, Jordi Solé, Axel Voss, Julie Ward, Kristina Winberg
Membri supleanți [articolul 200 alineatul (2)] prezenți la votul final	Richard Corbett, Josu Juaristi Abaunz, Georg Mayer, Miroslav Mikolášik, Lieve Wierinck
Data depunerii	19.7.2017

VOTUL FINAL PRIN APEL NOMINALÎN COMISIA COMPETENTĂ ÎN FOND

58	+
ALDE	Beatriz Becerra Basterrechea, Izaskun Bilbao Barandica, Nathalie Griesbeck, Lieve Wierinck, Morten Helveg Petersen
ECR	Monica Macovei
EFDD	Daniela Aiuto
GUE/NGL	Malin Björk, Kostas Chrysogonos, Stefan Eck, Josu Juaristi Abaunz, Kostadinka Kuneva, Ángela Vallina
EPP	Michał Boni, Carlos Coelho, Anna Maria Corazza Bildt, Pál Csáky, Agustín Díaz de Mera García Consuegra, Frank Engel, Agnieszka Kozłowska-Rajewicz, Barbara Kudrycka, Jeroen Lenaers, Angelika Niebler, Petri Sarvamaa, Jaromír Štětina, Csaba Sógor, Traian Ungureanu, Axel Voss, Elissavet Vozemberg-Vrionidi, Tomáš Zdechovský
S&D	Maria Arena, Vilija Blinkevičiūtė, Caterina Chinnici, Richard Corbett, Monika Flašíková Beňová, Iratxe García Pérez, Ana Gomes, Sylvie Guillaume, Anna Hedh, Cécile Kashetu Kyenge, Miltiadis Kyrkos, Dietmar Köster, Marju Lauristin, Juan Fernando López Aguilar, Edouard Martin, Claude Moraes, Maria Noichl, Soraya Post, Christine Revault D'Allonnes Bonnefoy, Birgit Sippel, Julie Ward
GREENS/ALE	Jan Philipp Albrecht, Jean Lambert, Florent Marcellesi, Judith Sargentini, Jordi Solé, Ernest Urtasun, Bodil Valero

12	-
ECR	Arne Gericke, Jussi Halla-aho, Marek Jurek, Branislav Škripek, Jadwiga Wiśniewska
ENF	André Elissen, Georg Mayer, Auke Zijlstra
EPP	Kinga Gál, Miroslav Mikolášik, Michaela Šojdrová, Anna Záborská

4	0
ECR	Julie Girling, John Procter
EFDD	Margot Parker, Kristina Winberg

Legenda simbolurilor utilizate:

+ : pentru

- : împotrivă

0 : abțineri

Aviz juridic - Politica de confidențialitate