RAPORT referitor la recomandarea Consiliului de numire a vicepreședintelui Băncii Centrale Europene

6.3.2018 - (N8-0053/2018 – C8-0040/2018 – 2018/0804(NLE))

Comisia pentru afaceri economice și monetare
Raportor: Roberto Gualtieri
PR_NLE_Members

PROPUNERE DE DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

privind recomandarea Consiliului de numire a vicepreședintelui Băncii Centrale Europene

(N8-0053/2018 – C8-0040/2018 – 2018/0804(NLE))

(Procedura de consultare)

Parlamentul European,

–  având în vedere recomandarea Consiliului din 20 februarie 2018 (N8-0053/2018)[1],

–  având în vedere articolul 283 alineatul (2) al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliul European (C8-0040/2018),

–  având în vedere articolul 122 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A8-0056/2018),

A.  întrucât, prin scrisoarea din 22 februarie 2018, Consiliul European a consultat Parlamentul European cu privire la propunerea de numire a lui Luis de Guindos în funcția de vicepreședinte al Băncii Centrale Europene pentru un mandat de opt ani începând cu 1 iunie 2018;

B.  întrucât Comisia pentru afaceri economice și monetare a Parlamentului a evaluat calificările candidatului propus, în special în ceea ce privește condițiile prevăzute la articolul 283 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și ținând seama de imperativul independenței totale a BCE, potrivit articolului 130 din tratat; întrucât, în cadrul acestei evaluări, comisia a primit din partea candidatului un curriculum vitae, precum și răspunsurile sale la întrebările scrise care i-au fost adresate;

C.  întrucât comisia a organizat ulterior, la 26 februarie 2018, o audiere de o oră și un sfert a candidatului, în cursul căreia acesta a făcut o declarație introductivă și apoi a răspuns la întrebările adresate de membrii comisiei,

D.  întrucât Parlamentul își exprimă îngrijorarea cu privire la echilibrul de gen, la procedura de selecție, la momentul numirii și la independența politică și solicită Consiliului să se angajeze într-un un dialog cu Parlamentul cu privire la modalitățile de îmbunătățire a procesului aferent viitoarelor numiri;

1.  emite un aviz favorabil privind recomandarea Consiliului de numire a lui Luis de Guindos în funcția de vicepreședinte al Băncii Centrale Europene;

2.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie Consiliului European, Consiliului, precum și guvernelor statelor membre.

• [1]  JO C 67, 22.2.2018, p. 1.

ANEXA 1: CURRICULUM VITAE al lui Luis de Guindos

Luis de Guindos Jurado

Ministrul economiei, industriei și competitivității

Data nașterii: 16 ianuarie 1960

STUDII

-   Licență în științe economice, CUNEF (Colegio Universitario Estudios Financieros), absolvit cu merite deosebite.

-   specialist comercial și economist public (tecnico comercial y economista del estado) (clasa „A” la examenul public, primul clasat în ordinea meritelor)

CARIERĂ PROFESIONALĂ

Sectorul public

-   Ministrul economiei, industriei și competitivității (din noiembrie 2016), responsabil pentru următoarele domenii: economie și sprijin pentru întreprinderi; relații economice internaționale; analiză macroeconomică; trezoreria spaniolă; comerț internațional și investiții; cercetare, dezvoltare și inovare; industrie.

-   Ministerul economiei și competitivității (decembrie 2011- noiembrie 2016)

-   Secretar de Stat pentru afaceri economice (2002-2004)

-   Secretar al Comisiei guvernamentale pentru afaceri economice (2002-2004)

-   Secretar General pentru politica economică și politica în domeniul concurenței (2000-2002)

-   Director General pentru politica economică și politica în domeniul concurenței (1996-2000)

Funcții speciale:

-   membru al Consiliului Ecofin, al Eurogrupului și invitat permanent la G20

-   guvernator la MES (din 2012), Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Interamericană pentru Dezvoltare, Banca Africană de Dezvoltare, Banca Americii Centrale pentru Integrare Economică, Banca Asiatică de Dezvoltare (din 2011) și Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură (din 2017)

-   Membru al Comitetului economic și financiar al UE (2002-2004)

-   vicepreședinte al Comitetului pentru politică economică al UE (1996-2000)

-   șeful delegației spaniole la Consiliul ECOFIN în timpul Președinției spaniole a UE (2002)

Sectorul privat

-   director al IE Business School și al PwC Center for Finance Sector (martie 2010- decembrie 2011)

-   PricewaterhouseCooper, responsabil cu serviciile financiare (decembrie 2008 - decembrie 2009)

-   Nomura Securities, director executiv (septembrie 2008 - decembrie 2008)

-   Lehman Brothers, director executiv Iberia (aprilie 2006 - septembrie 2008)

-   AB Asesores - director executiv (1988-1996)

-   membru al Consiliului de administrație al Endesa, S.A., Endesa Chile, Unedisa, Logista și BMN.

ANEXA 2: RĂSPUNSURILE LUI Luis de Guindos LA CHESTIONAR

A. Experiența personală și profesională

1.      Vă rugăm să subliniați principalele aspecte ale competențelor dumneavoastră profesionale în chestiuni monetare, financiare și de afaceri și principalele aspecte ale experienței dvs. europene și internaționale.

Am licență în științe economice și comerciale obținută la CUNEF, universitate pe care am absolvit-o cu merite deosebite. De asemenea, am fost primul în ordinea meritelor la examenul de stat pentru funcția de economist public și expert comercial. Formarea mea academică se bazează pe chestiuni monetare, financiare, economice și de afaceri.

În plus, am îndeplinit o serie de atribuții în calitate de funcționar public, printre care se numără funcția de Secretar de Stat pentru afaceri economice și Secretar General pentru politica economică și politica în domeniul concurenței. În aceste funcții, am avut ocazia de a participa la elaborarea de politici economice care au făcut ca Spania să intre în uniunea monetară îndeplinind toate cerințele.

Din 2011, am fost Ministru al economiei, industriei și competitivității în guvernul Spaniei. În această calitate, am fost responsabil de trezorerie, precum și departamentele de economie și sprijin pentru afaceri, afaceri economice internaționale, analiză macroeconomică, investiții și comerț internațional, cercetare, dezvoltare și inovare și industrie.

Din această poziție, am încurajat o reformă profundă a sectorului financiar spaniol, care a inclus recapitalizarea și restructurarea sistemului, precum și alte măsuri care să asigure faptul că orice rezoluție bancară va fi realiză în viitor fără a se recurge la banii contribuabililor. Multe dintre aceste măsuri au fost instituite prin intermediul programului de asistență financiară acordat Spaniei prin intermediul Mecanismului european de stabilitate (MES). Toate aceste acțiuni au permis restabilirea funcționării corecte a sistemului financiar, care este principalul motor al politicii monetare.

În calitate de ministru al economiei, am reprezentat Spania în cadrul Consiliului Afaceri Economice și Financiare al UE și în cadrul Eurogrupului. În cadrul acestor foruri, am contribuit la construcția uniunii economice și monetare.

De asemenea, am fost invitat permanent al G20 și guvernator la Mecanismul european de stabilitate (MES), Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Interamericană pentru Dezvoltare, Banca Africană de Dezvoltare, Banca Americii Centrale pentru Integrare Economică, Banca Asiatică de Dezvoltare și Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură.

În cele din urmă, am lucrat pentru mai multe firme private cu activități în sectorul financiar (responsabil pentru servicii financiare la PricewaterhouseCoopers, director executiv Iberia pentru Lehman Brothers și Nomura Securities, director executiv pentru AB Asesores) și în mediul academic (director al IE Business School și PwC Centre for the Finance Sector).

Am fost, de asemenea, membru al consiliului de administrație al Endesa, S.A., Endesa Chile, Unedisa, Logista și BMN.

2.      Aveți afaceri comerciale sau participații financiare sau alte angajamente care ar putea intra în conflict cu viitoarele dvs. atribuții și există alți factori pertinenți de ordin personal sau de altă natură de care Parlamentul trebuie să țină seama atunci când analizează candidatura dvs.?

Nu, nu am activități economice sau alte angajamente care ar putea intra în conflict cu viitoarele mele atribuții. Dețin doar un plan de pensii personal și o participație în cadrul unui fond mutual deschis. În ambele cazuri, societatea de administrare este Mutuactivos, sucursala de investiții a unei companii de asigurări. Nu dețin, direct sau indirect, alte active financiare.

De asemenea, dețin o casă în sudul Spaniei și 50 % dintr-un apartament în Madrid, precum și alte bunuri imobiliare moștenite de la părinții mei.

În ceea ce privește alte informații personale care ar putea fi relevante pentru poziția în cadrul BCE, fiica mea, în vârstă de 30 de ani, lucrează în calitate de analist junior de risc într-o bancă de servicii bancare cu amănuntul din Spania. Pe de altă parte, fiul meu, în vârstă de 26 de ani, lucrează în departamentul de investiții al unei companii de asigurări.

3.      Care ar fi obiectivele principale pe care le veți avea în vedere pe parcursul mandatului dvs. la Banca Centrală Europeană?

Voi respecta mandatul pe care Tratatul privind Uniunea Europeană îl atribuie Băncii Centrale Europene: de a menține stabilitatea prețurilor în întreaga zonă euro, precum și de a sprijini politicile economice generale din Uniune. Contribuția mea la BCE va include o abordare globală și holistică la luarea deciziilor, care să țină seama de efectele tuturor politicilor economice care interacționează.

Pentru a atinge aceste obiective, voi respecta îndeaproape principiile directoare principale ale BCE, independența și transparența, deoarece fără acestea nu ar fi posibilă punerea în aplicare pe deplin a unei politici monetare eficace.

B. Politica monetară a BCE

4.       Care ar trebui să fie politica monetară a BCE în condițiile macroeconomice actuale?

În primul rând, trebuie reținut faptul că mandatul BCE este să se asigure că inflația pe termen mediu în zona euro este sub 2 %, dar aproape de acest procent.

În pofida redresării activității economice care are loc în întreaga zonă euro, aceasta nu s-a tradus încă într-o creștere susținută a inflației în perspectivele pe termen mediu, care rămâne moderată (BCE preconizează o inflație globală medie de 1,4 % în 2018 și de 1,5 % în 2019). Presiunile inflației de bază sunt încă amortizate din cauza subutilizării semnificative a forței de muncă. Îmbunătățirile observate pe piețele forței de muncă necesită mai mult timp pentru a fi transpuse într-o creștere mai dinamică a salariilor. În plus, actuala perspectivă a inflației este încă dependentă într-o anumită măsură de stimulentele oferite de măsurile extraordinare luate de BCE. Din acest motiv, este justificată o reevaluare continuă a condițiilor economice și monetare din zona euro și a efectelor măsurilor implementate până în prezent. Se așteaptă ca BCE să își mențină poziția actuală privind politica monetară până când se vor acumula presiunile inflației de bază și se vor observa semne suficiente ale unei ajustări susținute a inflației. Prin urmare, BCE ar trebui să fie pregătită să își adapteze poziția după cum va fi necesar pentru a-și îndeplini mandatul.

BCE trebuie, de asemenea, să fie vigilentă cu privire la orice eventuală acumulare nejustificată de riscuri financiare în contextul actual caracterizat de rate foarte scăzute ale dobânzii și de condiții financiare și monetare permisive.

5.       Ce părere aveți despre eterogenitatea condițiilor monetare și accesul la credite în zona euro și impactul acestora asupra politicii monetare unitare a BCE?

Orice zonă monetară suficient de mare are, prin natura sa, un anumit grad de eterogenitate a structurilor economice din țările sau regiunile pe care le include. Zona euro nu este o excepție.

BCE își stabilește politica astfel încât aceasta să fie adecvată pentru întreaga zonă euro. Eterogenitatea economică complică desfășurarea politicii monetare. Cu cât convergența structurală și ciclică este mai mare, cu atât mai mare este probabilitatea ca politica monetară să fie adecvată pentru fiecare stat membru. Uneori politica BCE este prea permisivă pentru unele state membre și prea severă pentru altele. Acesta a fost cazul în perioada premergătoare crizei. Reducerea drastică a ratelor dobânzilor în unele țări după introducerea monedei euro a dus la creșteri nesustenabile asociate cu dezechilibre tot mai mari, care ulterior au agravat criza. În acest context, diferențele în ratele creșterii și inflației au fost alimentate de o politică monetară care nu a putut fi potrivită pentru toți.

Eterogenitatea condițiilor monetare depinde de mulți factori, principalul fiind în continuare diferitele poziții ciclice cauzate de impactul diferit pe care criza financiară l-a avut asupra fiecărei economii și din cauza ritmului diferit al redresării. În plus, factorii structurali specifici au, de asemenea, o influență.

În timpul crizei, o dificultate suplimentară a fost interacțiunea dintre (a) divergențele dintre țări în ceea ce privește situația bugetară și soliditatea sectoarelor bancare naționale și (b) absența unei veritabile uniuni bancare și bugetare. Toate acestea au dus la un anumit grad de fragmentare financiară între jurisdicții, ceea ce a împiedicat, într-adevăr, transmiterea politicii monetare unice. În acest sens, unele din măsurile extraordinare luate de BCE în contextul crizei (cum ar fi programul privind piețele titlurilor de valoare, tranzacțiile monetare definitive și programele privind operațiunile de refinanțare pe termen lung) au contribuit în mod decisiv la a elimina o parte din această fragmentare, care s-a diminuat considerabil, astfel cum se reflectă, de exemplu, în convergența observată în cazul costurilor de finanțare bancară și al altor condiții financiare. Prin urmare, politica monetară a contribuit la atenuarea eterogeneității, ajutând toate economiile să lase în urmă recesiunea și presiunile deflaționiste. Realizarea de progrese către o uniune bancară a contribuit, de asemenea, la a slăbi legătura dintre bănci și entitățile suverane.

Pe termen lung, este necesar să se continue eforturile pentru ca zona euro să se apropie mai mult de o zonă monetară optimă, și anume accelerarea reformelor structurale și acumularea de marjă de manevră bugetară pentru a crește capacitatea fiecărei economii de a se adapta la șocuri asimetrice și la evoluția condițiilor monetare. Aprofundarea integrării, în special în sectorul financiar, va contribui la reducerea eterogenității. În aceste condiții, economiile vor fi mai bine sincronizate și, în același timp, vor fi mai bine pregătite pentru a face față șocurilor negative, reducând sarcina globală asupra politicii monetare.

6.       Ce părere aveți despre creșterea dimensiunii bilanțului SEBC datorită programului de achiziționare de active (APP)?

În contextul crizei economice și financiare, BCE a scăzut ratele sale nominale ale dobânzilor cheie la niveluri apropiate de limita inferioară efectivă, dar acest fapt nu a fost suficient pentru a aduce inflația aproape de obiectivul său. Prin urmare, au trebuit puse în aplicare alte măsuri mai puțin convenționale de politică monetară.

Una dintre ele a fost programul de achiziționare de active (APP), care a fost conceput pentru a crește bilanțul Eurosistemului, pentru a contracara previziunile dezinflaționiste în condițiile unor rate ale dobânzii deja scăzute. APP este un instrument esențial pentru stabilizarea condițiilor financiare din cadrul zonei euro. Acesta a îmbunătățit condițiile financiare care sunt relevante pentru economia reală prin intermediul a două canale. În primul rând, aceste achiziții au crescut prețurile și, prin urmare, au redus randamentul activelor achiziționate. Acest lucru a determinat investitorii, inclusiv băncile, să solicite un randament mai ridicat, de exemplu efectuând mai multe împrumuturi către economia reală. În al doilea rând, în măsura în care au semnalat angajamentul BCE în favoarea unei politici monetare acomodative, aceste achiziții au condus și la așteptări legate de continuarea în viitor a politicii de scădere a ratelor dobânzilor. Acest lucru a exercitat o presiune suplimentară pe scăderea ratelor dobânzii pe termen lung, care reprezintă un factor-cheie în deciziile de investiții ale persoanelor fizice și ale firmelor.

Un bilanț mare al Eurosistemului este doar consecința firească a acestui program. Bilanțul BCE a crescut de aproape patru ori în ultimii zece ani.

Întrucât inflația se ajustează la niveluri compatibile cu mandatul său de a asigura stabilitatea prețurilor, BCE va trebui să analizeze cât de mare ar trebui să fie în viitor bilanțul său, cât de rapid se va apropia de volumul dorit și de compoziția optimă.

7.  Care considerați că este orizontul de timp adecvat pentru încheierea APP?

După cum s-a menționat deja, APP a fost introdus ca reacție la circumstanțe extraordinare, dar întrucât acestea încep să se diminueze, BCE ar trebui să își propună să revină treptat la o politică mai convențională. Cu toate acestea, este dificil să se stabilească o anumită dată pentru încheierea acestui program.

Consiliul guvernatorilor BCE a fost clar în comunicarea sa cu privire la faptul că achiziționarea activelor nete va continua în ritmul lunar actual de 30 de miliarde EUR, până la sfârșitul lunii septembrie a acestui an sau ulterior acestei date, dacă va fi necesar. Evoluția achizițiilor după această perioadă va trebui decisă de către BCE în timp util, pe baza perspectivelor predominante ale inflației la momentul respectiv și pe baza evaluărilor Consiliului guvernatorilor privind nivelul adecvat de măsuri de stimulare monetară care vor fi necesare în anii următori. Cu toate acestea, ar trebui remarcat faptul că, odată ce achizițiile nete vor lua sfârșit, se așteaptă ca BCE să continue să reinvestească plățile principalului încasărilor din active cu scadență atât timp cât va fi nevoie. În viitor, procesul normalizării politicii monetare ar trebui să se bazeze pe evaluarea orientării politicii monetare necesare pentru îndeplinirea mandatului BCE privind asigurarea stabilității prețurilor.

8.      Cum veți asigura transparența în implementarea programului de achiziționare de active?

Transparența a fost o preocupare majoră a BCE încă de la începutul programului de achiziționare de active. Comunicarea externă este un element de sprijin esențial pentru continuarea realizării în bune condiții a achizițiilor de active. În ciuda implementării descentralizate complexe, eforturile de a asigura transparența ar trebui să fie o prioritate.  De fapt, transparența este o calitate de dorit a tuturor politicilor guvernamentale. În opinia mea, BCE a fost foarte transparentă în ceea ce privește executarea APP. Parametrii programului sunt clar definiți, de exemplu cerința de a distribui achizițiile între jurisdicții în conformitate cu grila de repartiție pentru subscrierea la capital. În plus, BCE furnizează în timp util informații detaliate cu privire la diferitele aspecte ale programului (și anume un bilanț financiar săptămânal consolidat, un extras lunar al participațiilor sale în fiecare dintre cele patru programe de achiziționare de active, achizițiile de active eligibile lunare și cumulative pentru fiecare țară în cadrul PSPP etc.).

În ansamblu, acest nivel de transparență este cel puțin comparabil cu cel al altor bănci centrale importante în ceea ce privește programele lor de achiziționare de active la scară largă. În plus, actualul regim asigură un echilibru adecvat, garantând transparența și compatibilitatea acesteia cu flexibilitatea necesară în implementarea programului pentru a optimiza eficacitatea și pentru a descuraja arbitrajul pe piețe. De exemplu, achizițiile nu trebuie să urmeze grila de repartiție pentru subscrierea la capital la un anumit moment, dar totalul participațiilor se bazează, într-adevăr, pe grila de capital.

În orice caz, comunicarea externă a politicii este o parte esențială a instrumentului așa cum este el conceput. Din acest motiv, Consiliului guvernatorilor trebuie să dezbată și să convină asupra tuturor informațiilor care trebuie publicate și frecvența publicării.

9. Care sunt condițiile care trebuie instituite pentru a gestiona creșterea ratei dobânzii fără efecte perturbatoare asupra obligațiunilor suverane și a piețelor?

În primul rând, este necesar să se sublinieze faptul că BCE este complet independentă în ceea ce privește elaborarea și punerea în aplicare a politicilor și instrumentelor sale, pentru a-și îndeplini mandatul. După cum au subliniat în ultima vreme unii membri ai Consiliului guvernatorilor BCE, odată început, procesul normalizării politicii monetare, care include creșterea ratelor dobânzilor, va trebui să îndeplinească două condiții de bază. În primul rând, va trebui să fie previzibil și transparent, astfel încât să se asigure o bună comunicare cu participanții de pe piață. În al doilea rând, va trebui să fie treptat și proporțional cu perspectivele prevalente ale inflației.

Actorii suverani nu sunt, în principiu, diferiți de alți participanți pe piață. Este de datoria lor să se pregătească și să se adapteze la schimbările posibile în materie de politică monetară; nu este datoria BCE să elaboreze politici care să faciliteze emiterea de datorie suverană. De câțiva ani, emitenți suverani și-au redus nevoile în materie de emisiune și au crescut durata medie de viață a titlurilor, fapt care va îmbunătăți gradul de rezistență în ceea ce privește sarcina dobânzii în acest scenariu. Guvernele ar trebui, de asemenea, să profite de perioadele economice favorabile pentru a reface rezervele bugetare și pentru a-și pregăti economiile să reziste mai bine la șocuri viitoare, cum ar fi o creștere a ratelor dobânzilor. În cele din urmă, ratele dobânzilor nu vor rămâne la un nivel atât de scăzut la infinit.

Orientările prospective, așa cum sunt cele aplicate în prezent în zona euro, SUA, Regatul Unit și Japonia, sunt foarte importante pentru a pregăti de dinainte piețele pentru o creștere a ratelor dobânzilor. Piața futures este destul de lichidă, permițând agenților de piață să își exprime așteptările destul de precis. Orice majorare ar trebui, în mod ideal, să fie treptată și anticipată de piață.

În rezumat, modul în care deciziile sunt în prezent puse în aplicare și comunicate pregătesc piața în mod adecvat pentru normalizarea politicii monetare.

10.     În opinia dumneavoastră, cum poate BCE să contribuie la creșterea economică și la ocuparea deplină a forței de muncă respectând totodată obiectivul său principal de a menține stabilitatea prețurilor? Care sunt, în opinia dumneavoastră, măsurile de politică monetară suplimentare care ar putea potența efectele pozitive ale politicii monetare asupra economiei reale?

Este important să nu uităm că stabilitatea prețurilor este mandatul explicit al BCE. Asigurarea unor niveluri relativ reduse și stabile ale inflației constituie cea mai bună contribuție pe care autoritatea monetară o poate avea la creșterea economică. În același timp, asigurarea faptului că creșterea economică nu deviază cu mult de la rata sa potențială este esențială pentru a asigura stabilitatea inflației. Însă acest lucru ar trebui să intereseze băncile centrale numai ca mijloc de asigurare a stabilității prețurilor.

Există un număr mare de dovezi că pe termen lung nu există niciun compromis între inflație și creștere economică. După cum s-a menționat, stabilitatea prețurilor reprezintă o condiție prealabilă pentru o creștere durabilă. Cu toate acestea, un astfel de compromis poate apărea pe termen scurt, în special în perioadele de recesiune. În acest context, BCE se concentrează pe stabilitatea prețurilor și prin aceasta și utilizând flexibilitatea disponibilă - introducerea unui întreg set de măsuri de politică neconvenționale, pentru a răspunde crizei recente - aceasta a contribuit la prevenirea căderii în deflație a economiei. Pachetul de măsuri aplicate de BCE începând din 2012 pare să fi fost suficient pentru a sprijini atât stabilitatea prețurilor, cât și redresarea economică. Dovezi concrete în acest sens au fost comprimarea marjelor datoriilor publice, precum și convergența ratelor dobânzii practicate de instituțiile de credit pentru întreprinderile mici și mijlocii. Această convergență nu ar fi fost totuși posibilă fără îmbunătățiri în domeniul supravegherii financiare, consolidarea lichidității și a pozițiilor de capital ale băncilor și reformele structurale întreprinse în multe dintre țările din zona euro în cursul ultimilor ani. În plus, stabilitatea financiară este, de asemenea, o condiție prealabilă pentru o creștere durabilă. În măsura în care supravegherea eficace a BCE a împiedicat creșterea instabilității financiare, a sprijinit și creșterea economică și ocuparea forței de muncă. În acest mod, BCE a adus și o contribuție importantă la obiectivele sale secundare.

Măsurile de politică ale BCE în vigoare în prezent par adecvate din punctul de vedere al perspectivelor actuale ale inflației și al orientării dorite a politicii monetare. În ceea ce privește măsurile viitoare, acestea vor trebui să fie decise pe baza perspectivelor prevalente ale inflației și a condițiilor economice și financiare din zona euro.

11.  Ce părere aveți despre riscurile asociate programului de achiziționare de obligațiuni emise de sectorul corporativ (CSPP)? Considerați că acest program ar putea avea efecte de denaturare a concurenței în cadrul pieței unice? Cum considerați că eventualele efecte de denaturare ale CSPP pot fi minimizate? Considerați că acest program ar trebui să integreze obiectivele acordului de la Paris și obiectivele de dezvoltare durabilă?

În opinia mea, CSPP este un program care a îmbunătățit accesul la finanțare al întreprinderilor, nu doar în mod direct pentru marile companii ale căror obligațiuni sunt în mod tipic eligibile pentru achiziție în cadrul CSPP, ci și indirect pentru toate întreprinderile și alte segmente ale pieței, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) care nu au acces la piețele de obligațiuni. Condițiile favorabile de pe piața obligațiunilor au efecte de propagare pozitive pentru IMM-uri, de exemplu prin faptul că determină corporațiile mari să se bazeze mai mult pe finanțarea prin obligațiuni, lăsând astfel mai mult spațiu în bilanțul băncilor pentru a acorda împrumuturi IMM-urilor. CSPP a sporit, prin urmare, eficacitatea transmiterii politicii monetare prin intermediul sistemului bancar prin reducerea directă a costurilor de finanțare bazate pe piață ale societăților nefinanciare.

Acestea fiind spuse, BCE va trebui să rămână vigilentă cu privire la eventuala acumulare a dezechilibrelor și riscurilor în anumite segmente ale pieței titlurilor emise de sectorul corporativ ca urmare a condițiilor financiare foarte permisive.

Pentru a preveni potențialele efecte de denaturare a concurenței ale CSPP în cadrul pieței unice, BCE aplică unele măsuri de contracarare pentru lichiditățile de pe piața primară și piața secundară. Participarea sa la achizițiile de pe piața primară asigură echilibrul între obiectivul programului și nevoia de a asigura o funcționare adecvată a pieței. În mod similar, atunci când cumpără de pe piața secundară, BCE ia în considerare penuria de anumite instrumente de datorie și condițiile generale ale pieței, pentru a nu denatura prețurile și lichiditatea. În plus, achizițiile reflectă în mod proporțional toate emisiunile eligibile aflate în curs de derulare, cu o capitalizare bursieră care oferă o ponderare pentru fiecare dintre jurisdicțiile diferite de emisiune.

În ceea ce privește obiectivele de la Paris și obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD), ar trebui să începem să recunoaștem că dezvoltarea durabilă și protecția mediului sunt obiective ale UE stabilite în legislația primară. Prin urmare, sprijinul din partea Eurosistemului este garantat, cu condiția să respecte pe deplin obiectivul principal al BCE privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu. În acest domeniu, este important să se țină seama de activitatea în curs privind finanțarea durabilă care se desfășoară în diferite foruri europene și internaționale. De exemplu, Grupul de experți la nivel înalt al UE privind finanțele sustenabile a publicat recent un raport, care a fost prezentat Consiliului ECOFIN în februarie 2017, în care se propun recomandări care includ elaborarea unei taxonomii și a unui sistem de etichetare pentru obligațiunile ecologice și expunerile ecologice, care vor fi luate în considerare în cadrul viitorului plan de acțiune al Comisiei. De asemenea, G20, în cadrul Grupului de studiu pentru finanțarea ecologică, și FSB, în cadrul Grupului operativ pentru informațiile financiare în materie de climă care trebuie publicate, elaborează în prezent inițiative pentru a consolida publicarea de informații privind riscurile legate de mediu și pentru a putea înțelege mai bine dacă aceste riscuri ar putea fi mai bine integrate în cadrele de reglementare și de gestionare a riscurilor. Aceste inițiative trebuie dezvoltate în continuare, iar sprijinul din partea BCE va juca un rol important. Până când vor fi dezvoltate, aceste inițiative ar putea oferi BCE mijloace pentru a lua în calcul aspectele legate de mediu atunci când efectuează achiziții (de exemplu, luând în considerare taxonomia menționată). Cu toate acestea, înainte de incorporarea factorilor ecologici în politica sa monetară, BCE ar trebui să abordeze cu atenție riscurile în ceea ce privește stabilitatea financiară care ar rezulta din luarea în considerare a criteriilor, dincolo de riscul de credit, care ar putea să nu fie justificate din punct de vedere prudențial.

12.  Cum evaluați proporția tot mai mare din prezent a programului de achiziționare de obligațiuni emise de sectorul corporativ pe piața primară și totodată cota în scădere a programului de achiziționare pentru sectorul public de pe piața secundară?

În primul rând, este vorba de două programe care se desfășoară în condiții diferite. Astfel, în timp ce achizițiile CSPP sunt executate atât pe piețele primare, cât și pe cele secundare, achizițiile PSPP sunt executate doar pe piața secundară, deoarece BCE nu poate să cumpere obligațiuni suverane de pe piețele primare, în conformitate cu articolul 123 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Cota relativ mare a CSPP pe piața primară este o consecință naturală a modului în care este conceput programul, deoarece CSPP stimulează noi emisiuni. Cu toate acestea, programul vizează, de asemenea, să asigure că Eurosistemul achiziționează o cotă relativ redusă de emisiuni noi (în special maximum 30 % pentru fiecare emisiune), în scopul de a asigura buna funcționare a pieței.

În ceea ce privește diminuarea ponderii PSPP în activitatea de pe piața secundară, aceasta este o consecință a reducerii recente a obiectivului lunar pentru achizițiile nete APP, de la 60 la 30 miliarde EUR. Cea mai mare parte a acestei reduceri s-a concentrat pe partea PSPP din APP, care reflectă evoluția recentă a ofertei relative a obligațiunilor din sectorul public în raport cu alte active eligibile.

13.  Care este părerea dumneavoastră privind punerea în aplicare a asistenței pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență (ELA)? Ce îmbunătățiri se pot aduce la procesul de luare a deciziilor privind acordarea ELA?

Stabilitatea financiară este o condiție necesară pentru o bună transmitere a politicii monetare. Băncile centrale naționale (BCN) pot decide să furnizeze injecții de capital instituțiilor financiare solvabile care se confruntă cu probleme temporare de lichiditate, în afara operațiunilor de politică monetară obișnuite ale Eurosistemului.

ELA este furnizată sub responsabilitatea BCN, care își asumă costurile și riscurile, și întotdeauna către instituții solvabile. BCN pot decide să acorde ELA unei anumite instituții, garanțiile care se solicită și alte măsuri de control al riscurilor care vor fi puse în aplicare.

Cu toate acestea, marja de apreciere a BCN este limitată de Consiliul guvernatorilor BCE, care poate interzice, limita sau condiția operațiunile ELA în cazul în care constată că acestea interferează cu obiectivele și sarcinile SEBC. Monitorizarea de către Consiliul guvernatorilor crește odată cu dimensiunea ELA solicitate. Cadrul pentru ELA prevede, de asemenea, flexibilitatea necesară pentru a răspunde la situațiile de urgență deosebită sau pentru a evita potențiale implicații sistemice: Consiliul guvernatorilor poate decide să nu ridice obiecții cu privire la furnizarea ELA pentru anumite bănci până la un anumit prag și într-un interval de timp definit în prealabil.

Furnizarea ELA a avut un rol esențial în desfășurarea politicii monetare a Eurosistemului, în special în timpul crizei. Acest lucru a contribuit la stabilitatea financiară și a contracarat efectele negative asupra încrederii, sprijinind astfel transmiterea politicii monetare, în cadrul mandatului BCE.

Normele sunt clare în această privință. O instituție de credit ar putea avea acces la asistența privind lichiditatea în situații de urgență în cazul în care este solvabilă și dispune de suficiente active disponibile pentru a garanta că fondurile furnizate vor fi recuperate, astfel încât banca centrală, iar în final cetățenii, să nu sufere niciun prejudiciu.

Procesul decizional este transparent. Acordul ELA (Acordul privind asistența pentru acoperirea nevoii de lichiditate în situații de urgență) a fost publicat de BCE anul trecut și conține toate detaliile procesului: de la definiția de solvabilității băncii, la împărțirea responsabilităților între banca centrală națională care acordă împrumutul și Banca Centrală Europeană, care nu are obiecții împotriva acțiunii respective.

14.   Ar trebui să ne îngrijorăm cu privire la nivelurile actuale ale dezechilibrelor Target?

Dezechilibrele actuale Target2 sunt total diferite față de cele din 2011 și 2012. În acea perioadă, continuitatea UEM era pusă la îndoială, în mod incorect, după cum s-a dovedit mai târziu. În acest context, țările cu deficite de cont curent au avut temerea de a se afla în pericol de devalorizare, iar țările cu excedent de cont curent au primit anumite probabilități de reevaluare, astfel încât reacția rațională a pieței au fost scurgerea de capital dinspre așa-numita periferie spre Germania.

Creșterea soldurilor Target2 începând de la sfârșitul anului 2014 diferă de episodul anterior de creștere a soldurilor. Implementarea programului de achiziționare de active denaturează semnalele trimise de dezechilibrele Target și poate duce la interpretări greșite. Este bine cunoscut faptul că unele dintre aceste dezechilibre Target au o origine mecanică, legate de modul în care sunt efectuate APP achizițiile. Acesta este statutul Frankfurtului ca centru financiar și statutul Bundesbank în calitate de contraparte Target2 pentru majoritatea băncilor internaționale, care se află în spatele creșterii Bundesbank în poziția creditorilor săi. În concluzie, consider că dezechilibrele Target nu sunt un aspect legat de care ar trebui să ne îngrijorăm. Această perspectivă este susținută de faptul că prețurile activelor nu reflectă nicio dificultate, așa cum s-a întâmplat în timpul crizei datoriei suverane din 2011-2012.

În orice caz, este important ca BCE să își continue monitorizarea atentă a soldurilor Target2 și a unei game largi de indicatori care oferă informații despre nivelurile de criză a pieței, așa cum procedează în prezent.

15.     Care sunt riscurile pentru stabilitatea monetară legate de dezvoltarea monedelor virtuale, cum ar fi Bitcoin? Ce rol credeți că ar trebui să joace BCE în ceea ce privește monedele virtuale? 

Permiteți-mi să încep prin a face o afirmație evidentă: Bitcoin și alte criptomonede pot fi cu greu prezentate în prezent drept substitute pentru banii emiși de băncile centrale. Monedele virtuale sunt afectate de o serie de probleme, majoritatea legate în principal de primele etape ale implementării tehnologiei registrelor distribuite (DLT). Tehnologia registrelor distribuite este încă relativ ineficientă, viteza operațiunilor este limitată, iar perfecționările tehnologice constante au generat până în prezent aproape 900 de monede diferite. Pe lângă aceasta, Bitcoin și celelalte așa-numite „alt-coins” principale sunt concentrate în mâinile unui grup restrâns, iar acest lucru, împreună cu lichiditățile limitate, oferă un mediu extrem de volatil, predispus la bule speculative și la episoade de „explozie”. Prin urmare, criptomonedele nu sunt în prezent capabile să îndeplinească funcțiile esențiale ale banilor (mijloace de plată, unități de cont și stocarea valorii), într-un mod sustenabil.

Monedele digitale emise în mediu privat pot genera în cele din urmă provocări pentru băncile centrale. În principiu, pentru o bancă centrală, provocările create de o monedă digitală ar trebui, în fapt, să fie aceleași cu cele reprezentate de prezența unei monede străine concurente. Pentru economia mondială, concurența dintre monede determină ca cererea și oferta să stabilească un preț de echilibru, cursul de schimb, ceea ce reflectă utilitatea relativă a monedelor.

În sens larg, în cazul în care circulația uneia sau mai multor monede digitale emise în mediul privat ar crește la niveluri semnificative, politica monetară ar fi afectată în același mod ca și cu orice altă monedă. Banca Centrală (și autoritățile de reglementare și de supraveghere) ar trebui să monitorizeze cursurile de schimb, sistemele de plată ale acestor monede, piețele financiare de active denominate în monedele noi și interconexiunile dintre piețe și participanții pe piață și sistemul financiar tradițional. Această monitorizare ar fi necesară pentru a garanta eficacitatea impulsurilor monetare, precum și integritatea sistemelor de plată și a piețelor financiare, pentru a păstra stabilitatea financiară și a izola sistemul de șocuri. În plus, noile piețe ale monedelor digitale și plățile în monedă digitală ar trebui să fie supuse tuturor reglementărilor privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului și privind protecția investitorilor.

Până în prezent, activele criptografice nu prezintă un risc grav pentru stabilitatea financiară, astfel cum menționează Consiliul pentru Stabilitate Financiară, având în vedere volumul lor limitat și capacitatea lor de interconectare. În viitor, activele criptografice ar putea afecta stabilitatea financiară dacă le crește volumul și capacitatea de interconectare cu sectorul financiar.

În cele din urmă, băncile centrale ar putea coopta tehnologia registrelor distribuite care stă la baza Bitcoin pentru a emite o monedă digitală suverană. O monedă digitală de bază ar putea ajuta băncile centrale să păstreze controlul asupra mecanismelor monetare, dar ar putea avea implicații importante asupra activităților bancare fragmentare care ar trebui să fie mai bine studiate.

Reglementarea monedelor digitale este responsabilitatea autorităților de reglementare financiară de la nivel mondial. Dincolo de aceste considerații pe termen lung în domeniul politicii monetare, BCE ar trebui să monitorizeze evoluțiile de pe scena criptomonedelor și interconexiunea dintre sistemul financiar tradițional și aceste piețe. În măsura în care volumul de pe piață rămâne relativ mic, iar instituțiile financiare se țin la distanță de aceste active riscante, BCE nu e nevoie să intervină, dar ar trebui să rămână vigilentă față de impactul potențial asupra stabilității financiare și să avertizeze toate părțile interesate cu privire la riscurile implicate.

16.     Cum evaluați interacțiunile dintre sistemele de plăți și politica monetară? Care ar trebui să fie rolul BCE, în calitate de bancă centrală, în supravegherea contrapărților centrale?

Sistemele de plăți sunt esențiale pentru punerea în aplicare a politicii monetare. Banca centrală depinde de un sistem de plăți sigur și eficient, care reprezintă o condiție prealabilă pentru o transmitere armonioasă a politicii monetare și pentru menținerea stabilității financiare. Prin urmare, una dintre misiunile fundamentale ale Eurosistemului este promovarea bunei funcționări a sistemelor de plăți (articolul 127 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea UE), iar supravegherea BCE are ca scop să garanteze canalul de transmitere a politicii monetare. Dacă fondurile nu circulă fără dificultăți între participanții pe piață, poate apărea un comportament dezordonat al ratelor dobânzilor, care ar putea sfârși prin a afecta constituirea acestora. În acest sens, dacă sistemul de plăți este disfuncțional, politica monetare este afectată. În plus, instituirea sistemului TARGET de către Eurosistem a pus la dispoziție un sistem de plăți la nivelul UE care este folosit pentru decontarea operațiunilor băncii centrale. TARGET a devenit un mijloc esențial al Eurosistemului pentru punerea în aplicare a politicii monetare și a contribuit la crearea unei piețe monetare unice în cadrul zonei euro.

În ceea ce privește rolul BCE, în calitate de bancă centrală, în supravegherea contrapărților centrale, se prevede că actuala revizuire a Regulamentului EMIR va aborda necesitatea ca BCE să aibă competențe adecvate pentru a se asigura că monitorizează în mod adecvat riscurile potențiale aferente CPC-urilor pentru desfășurarea politicii monetare și pentru buna funcționare a sistemelor de plăți. Propunerea implică, printre altele, consolidarea rolului jucat de băncile centrale din UE în cadrul de reglementare. Această consolidare este necesară în primul rând din cauza creșterii continue a compensării centrale și a concentrării riscurilor financiare în cadrul CPC-urilor, ceea ce sporește potențialele efectele perturbatoare pe care CPC-urile le pot avea asupra punerii în aplicare a politicii monetare. În al doilea rând, ieșirea Regatului Unit din UE implică faptul că, în viitor, o foarte mare parte din activitățile de compensare denominate în euro pot fi efectuate din afara UE.

17.  Care sunt riscurile legate de Brexit pentru stabilitatea financiară?

Impactul Brexitului va depinde de caracteristicile viitoarei relații dintre Regatul Unit și UE. Deoarece rezultatul final al negocierilor nu este clar, ar trebui să fim pregătiți pentru orice eventualitate, inclusiv pentru un scenariu de situație limită. Un regim de tranziție în conformitate cu orientările Consiliului European din decembrie ar trebui, în mod evident, să facă tranziția mai ușoară. Cu toate acestea, există încă incertitudini cu privire la întregul proces.

Din punctul de vedere al pieței europene de servicii financiare, în cazul în care volumul de operațiuni tranzacționat la Londra va fi fragmentat și se va desfășura pe una sau mai multe piețe europene sau internaționale, ar putea apărea mai multe consecințe:

Fragmentarea ar genera costuri structurale temporare pentru piața de capital a UE, cauzate de pierderea economiilor de scară și de rețea, de scăderea lichidității și de adâncimea piețelor. Cu toate acestea, pe termen lung aceste costuri ar scădea pe măsură ce piețele care vor înlocui the City vor deveni mai profunde.

Legăturile transfrontaliere puternice dintre Regatul Unit și UE în furnizarea de servicii financiare înseamnă că un eveniment extrem de realizare a unui Brexit dezordonat ar putea prezenta riscuri semnificative pentru stabilitatea financiară. Un domeniu de îngrijorare îl constituie instrumentele financiare derivate extrabursiere (OTC) și contractele de asigurare. În special în ceea ce privește CPC-urile, tranziția generează incertitudine, deoarece nu se poate presupune că membrii noilor case de compensare vor putea echilibra cererea și oferta fără întrerupere. Stocul de operațiuni și operațiunile noi de pe piețele euro trebuie să fie efectuate sau să migreze către CPC-urile autorizate sau recunoscute de către UE, care le înlocuiesc pe cele anterioare. Acesta este un proces complex, care necesită timp. În sens mai larg, există, de asemenea, îngrijorări în ceea ce privește tranziția către noi norme/standarde juridice.

Cu toate acestea, mai multe măsuri care pot atenua incertitudinea din jurul tranziției: anunțarea din timp a caracteristicilor viitorului cadru, autorizațiile provizorii, mecanismele de păstrare a drepturilor obținute și/sau termenul pentru înnoirea tuturor contractelor, toate sunt măsuri care ar putea contribui la o tranziție ordonată.

Multe elemente depind de deciziile strategice ale băncilor care își desfășoară activitatea pe aceste piețe. Este esențial ca entitățile în cauză să se pregătească din timp pentru soluționarea fricțiunilor de pe parcursul tranziției și să se adapteze la orice scenarii viitoare.

Atât BCE, cât și BCN ar trebui să fie pregătite să facă față tranziției și relocării entităților financiare din Regatul Unit. Sunt necesare criterii clare privind modul în care trebuie tratate aceste entități (și anume validarea modelelor interne pe care le utilizau în Regatul Unit) , iar autoritățile de supraveghere ar trebui să asigure că aceste entități relocate nu sunt doar cochilii goale care își păstrează toate activitățile și resursele în Regatul Unit.

Dacă se fac pregătirile adecvate pentru tranziție, nu ar trebui să ne așteptăm la implicații pe termen lung semnificative asupra stabilității financiare și a economiei din zona euro.

18.    Cum ar putea cadrul de guvernanță economică și în special punerea sa în aplicare să fie îmbunătățite? UE

Într-o uniune monetară, statele membre renunță la instrumente importante de stabilizare. Acest fapt ar trebui să fie compensat prin consolidarea altor mecanisme de prevenire și absorbire a șocurilor.

•  În primul rând, piețele financiare redistribuie riscurile în cadrul unei uniuni monetare și sporesc partajarea riscurilor în sectorul privat. Finalizarea uniunii bancare și a uniunii piețelor de capital are obiectivul de a oferi piețe financiare integrate, care să garanteze o alocare eficientă a resurselor în cadrul întregii UEM. Acestea ar trebui finalizate în mod prioritar.

•  În al doilea rând, este esențial să se crească reziliența economiilor individuale și să se prevină divergențele de competitivitate dintre membrii UEM, care conduc la dezechilibre nesustenabile. Acest lucru necesită un cadru de guvernanță economică puternic, cu o bună funcționare, care să asigure stabilitatea financiară. Reformele structurale sunt importante pentru a asigura convergența în UE, dar sunt și mai importante pentru țările cu aceeași monedă și pentru buna funcționare a uniunii economice și monetare.

•  Statele membre trebuie să fie conștiente de faptul că a face parte dintr-o uniune monetară necesită o coordonare mai accentuată a politicilor economice, la un nivel de integrare mai profund.

Criza a demonstrat că stabilitatea prețurilor asigurată de BCE, împreună cu finanțele publice coordonate prin intermediul Pactului de stabilitate și de creștere (PSC) nu au fost suficiente pentru a asigura stabilitatea financiară a zonei euro. Acumularea de dezechilibre poate pune în pericol stabilitatea financiară și poate afecta și mecanismele de transmitere a politicii monetare. De aceea au fost întreprinse reforme substanțiale ale guvernanței economice a zonei euro: pe lângă consolidarea Pactului de stabilitate și de creștere și o mai mare coordonare bugetară, a fost instituit și un cadru pentru supravegherea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice. Procedura privind dezechilibrele macroeconomice (MIP) este destinată să monitorizeze acumularea de dezechilibre și declanșează măsuri corective atunci când este necesar. În plus, semestrul european prevede că statele membre trebuie să întreprindă măsurile necesare pentru a aborda principalele provocări și vizează coordonarea și punerea în aplicare a reformelor structurale.

Toate acestea au fost reforme necesare și utile ale guvernanței economice, dar mai rămân încă multe de făcut.

•  În domeniul politicilor bugetare, există din ce în ce mai multe apeluri la simplificarea normelor bugetare pentru a asigura un nivel mai ridicat de asumare și o aplicare transparentă și coerentă a normelor convenite. Ceea ce este important este că Pactul de stabilitate și de creștere garantează că statele membre constituie rezerve bugetare în perioadele de conjunctură favorabilă. Normele bugetare convenite trebuie apoi puse în aplicare în mod hotărât, deoarece, în caz contrar, statele membre vor rămâne vulnerabile la următoarea criză, având în vedere marja de manevră bugetară limitată disponibilă în prezent.  

•  În plus, se pot aduce îmbunătățiri la MIP, astfel încât acesta să devină un adevărat instrument de avertizare timpurie privind acumularea de dezechilibre, care să declanșeze măsuri corective.

•  Punerea în aplicare a reformelor structurale trebuie, de asemenea, să fie îmbunătățită. Statele membre ar trebui să își asume pe deplin responsabilitatea pentru reformele necesare pentru a-și remedia dezechilibrele, precum și să își asume responsabilități individuale.

•  Statele membre trebuie să își respecte angajamentele, iar semestrul european ar trebui să ofere cadrul pentru o coordonare corespunzătoare și pentru succesiunea reformelor structurale în vederea internalizării posibilelor efecte de propagare. În acest sens, asigurarea coerenței dintre recomandările pentru statele membre și recomandările pentru zona euro poate consolida reziliența uniunii monetare.

Reformele structurale sunt esențiale pentru a spori capacitatea de rezistență a uniunii monetare și pentru a menține niveluri ridicate de creștere economică durabilă pe termen lung și de ocupare a forței de muncă. Acestea deblochează potențialul de creștere și, prin abordarea blocajelor în calea investițiilor, creează un mediu favorabil investițiilor. În plus, reformele structurale reprezintă principalul mecanism de reducere a riscurilor în cadrul unei uniuni monetare și vor contribui la construirea încrederii politice necesare pentru a înregistra progrese suplimentare în ceea ce privește alte reforme care sunt necesare pentru aprofundarea UEM.

Toate aceste acțiuni vor face ca economiile statelor membre și zona euro în ansamblu să devină mai rezistente la șocuri negative. Cu toate acestea, chiar și cele mai flexibile și mai eficiente piețe nu au capacitatea de a absorbi integral șocuri foarte mari. Zona euro are nevoie de o „plasă de siguranță” adaptată și actuala dezbatere privind consolidarea MES își propune să atingă exact acest obiectiv (a se vedea întrebarea referitoare la MES).

Într-o perspectivă pe termen mai lung, zona euro ar beneficia de pe urma unei coordonări mai bune a politicilor bugetare și de capacitatea de a pune în aplicare o combinație adecvată de politici în zona euro. În acest sens, un instrument de stabilizare bugetară ar putea fi util pentru a face față șocurilor mari fără să se apeleze în mod excesiv la BCE în scopuri de stabilizare.  Structura sa ar trebui să aibă în vedere aspecte legate de hazardul moral, astfel încât accesul la această capacitate, condiționat de îndeplinirea angajamentelor reformei structurale și de respectarea normelor bugetare, ar putea oferi stimulente adecvate pentru politici economice solide.

La reuniunea la nivel înalt a zonei euro din decembrie 2017, șefii de stat și de guvern au decis să acorde prioritate discuțiilor cu privire la uniunea bancară și la viitorul MES, cu scopul de a lua o primă serie de decizii în luna iunie. În același timp, se așteaptă continuarea discuțiilor cu privire la alte aspecte într-o perspectivă pe termen mai lung. Acum că perspectivele economice se îmbunătățesc, este momentul să se reflecteze asupra guvernanței economice a UEM pentru a asigura reziliența acestuia la situațiile de criză viitoare.

19.  Ce părere aveți despre dezbaterea actuală cu privire la persistența unor niveluri ridicate ale datoriei publice în zona euro?

Criza a cauzat o deteriorare substanțială a finanțelor publice în UE și în zona euro, având în vedere faptul că guvernele au permis extinderea deficitelor în vederea sprijinirii economiei, dar și pentru că datoriile implicite din sectorul bancar din unele state membre s-au materializat în bilanțul sectorului public. Investitorii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la sustenabilitatea datoriei publice din unele țări și, în consecință, piețele financiare din zona euro s-au fragmentat de-a lungul frontierelor naționale.

Au fost luate măsuri pentru a se preveni repetarea acestei situații, inclusiv crearea uniunii bancare (astfel cum s-a menționat anterior) și reforme substanțiale menite să consolideze disciplina bugetară și să sporească coordonarea politicilor economice. Ca urmare a acestor eforturi, UE este una dintre regiunile în care s-a realizat cea mai mare consolidare bugetară, în ciuda unei redresări fragile, iar statele membre reușesc să iasă cu succes din procedura aplicabilă deficitelor excesive. În următorii ani, se așteaptă ca toate statele membre să intre în cadrul componentei preventive a Pactului de stabilitate și de creștere. Efortul de consolidare a pus ponderea datoriei în PIB în zona euro pe o traiectorie descendentă.

Cu toate acestea, această tendință generală pozitivă ascunde diferențe considerabile între statele membre. În această privință, este extrem de important să se utilizeze actualul mediu economic pozitiv pentru constituirea de rezervele bugetare. Acest lucru este valabil în special pentru statele membre puternic îndatorate, care trebuie să adopte o traiectorie de consolidare în conformitate cu situația lor ciclică. Într-adevăr, politicile bugetare ar trebui să creeze o marjă de manevră bugetară suficientă în perioadele de conjunctură favorabilă pentru a contracara șocurile negative atunci când acestea apar. În caz contrar, zona euro va rămâne vulnerabilă în cazul unor recesiuni viitoare. Aceasta înseamnă că statele membre trebuie să își îndeplinească responsabilitățile în temeiul Pactului de stabilitate și de creștere.

Acest lucru nu înseamnă că nu există posibilitatea de a îmbunătăți cadrul bugetar în zona euro pe termen mediu. Există din ce în ce mai multe apeluri la simplificarea normelor bugetare și la formularea recomandărilor de politică bugetară pe baza unor indicatori observabili aflați sub controlul guvernelor, care să reflecte o înțelegere comună a situației ciclice. Acest lucru ar crește gradul de asumare a normelor bugetare și ar facilita aplicarea lor consecventă.

În sfârșit, nu ar trebui să uităm că esențială pentru sustenabilitatea finanțelor publice rămâne creșterea economică. În această privință, reformele structurale care deblochează potențialul de creștere și sporesc competitivitatea economiilor din zona euro vor contribui la gestionarea actuală a nivelurilor de datorii acumulate în perioada de după criză, stimulând creșterea durabilă pe termen lung și ocuparea forței de muncă.

20.  Cum apreciați recenta evoluție a cursului de schimb USD/EUR?

Deși cursul de schimb în sine nu face parte din mandatul BCE (care se concentrează pe stabilizarea inflației prețurilor de consum), el este, cu siguranță, unul dintre prețurile financiare pe care BCE le monitorizează îndeaproape în evaluarea perspectivelor macroeconomice, care, la rândul său, este o contribuție esențială la deciziile sale de politică monetară.

Recenta apreciere a monedei euro (18 % în ultimul an) nu este neobișnuită în raport cu nivelurile istorice: de la lansarea monedei unice, au existat mai multe episoade similare sau chiar mai importante de apreciere mai puternică. Aprecierea monedei euro este asociată cu o reevaluare a perspectivelor în materie de politică monetară de către participanții la piață, având în vedere evoluțiile macroeconomice pozitive din zona euro, precum și cu scăderea estimată a achizițiilor de active de către BCE. Într-o mare măsură, această apreciere recentă a cursului de schimb nominal efectiv al monedei euro reflectă evoluții pozitive, cum ar fi o îmbunătățire a perspectivelor economice și creșterea încrederii piețelor, în contextul unui excedent de cont curent; prin urmare, această mișcare este asociată cu îmbunătățirea aspectelor de bază. În mod evident, se așteaptă ca această apreciere să aibă un oarecare efect de restricție asupra exporturilor și asupra inflației. Cu toate acestea, dacă tendința de apreciere persistă sau dacă este foarte importantă, ar putea avea un impact mai mare de moderare a creșterii și inflației, ceea ce va îngreuna sarcina BCE de a-și atinge obiectivul privind inflația. În orice caz, BCE ar trebui să rămână vigilentă în ceea ce privește evoluția cursurilor de schimb și să evalueze continuu provocările pe care acestea le pot reprezenta pentru stabilitatea prețurilor.

21.  Cum apreciați realizările grupului G20? Care este opinia dvs. cu privire la actualul nivel de coordonare între principalele bănci centrale?

G20 s-a dovedit a fi un for esențial de consolidare a cooperării economice internaționale și de promovare a unei economii mondiale deschise și integrate. Există două domenii în care G20 a fost deosebit de eficient. Pe de o parte, G20 a consolidat capacitatea de rezistență a sistemului financiar mondial, prin mandatarea Consiliului pentru Stabilitate Financiară (FSB) să elaboreze un pachet cuprinzător de reforme, în special pentru a aborda hazardul moral din partea instituțiilor globale de importanță sistemică. Pe de altă parte, și în colaborare cu OCDE, G20 a avut un rol esențial în combaterea evaziunii fiscale și a spălării banilor, prin lansarea unui set de măsuri pentru combaterea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor și prin favorizarea schimbului automat de informații fiscale. În prezent, G20 se confruntă cu noi provocări, cum ar fi abordarea inovării financiare atât în sistemul financiar (FinTech), cât și al fiscalității, ceea ce demonstrează că G20 este în continuare foarte important în rolul său în ceea ce privește coordonarea la nivel mondial.

Băncile centrale pot contribui la stabilitatea cursului de schimb prin comunicarea atentă a politicii lor monetare în prealabil, acțiune care s-a îmbunătățit în ultimii ani prin intermediul unor „orientări prospective”. În acest sens, este de apreciat faptul că comunicatele Comitetului monetar și financiar internațional (IMFC), ale G7 și ale G20 continuă să reflecte implicațiile adverse pe care volatilitatea excesivă și fluctuațiile dezordonate ale cursurilor de schimb le pot avea pentru stabilitatea economică și financiară, precum și angajamentul asumat de autoritățile de la nivel național să se abțină de la devalorizări competitive și de la a viza ratele de schimb în scopuri de concurență. BCE ar trebui să se afle în comunicare constantă cu băncile centrale din alte monede. Cu toate acestea, există un spațiu limitat de implicare într-o coordonare mai ambițioasă a politicii monetare la nivel mondial, deoarece băncile centrale au mandate naționale. Acestea fiind spuse, cred că în ultimii ani am asistat la un nivel satisfăcător de cooperare între băncile centrale majore din economiile avansate, astfel cum se reflectă, de exemplu, în buna lor comunicare cu privire la ratele de schimb, poziționarea lor în favoarea stabilității mondiale și furnizarea de lichidități în monedă străină. Cred că această coordonare este binevenită și ar trebui consolidată în viitor.

C. Stabilitate și supraveghere financiară

22.  Cum putem gestiona moștenirea crizei în materie de niveluri ridicate de credite neperformante, precum și riscurile asociate fluxului de credite neperformante?

Deși sunt concentrate în anumite bănci, creditele neperformante sunt probabil cea mai mare provocare cu care se confruntă sistemul financiar al zonei euro în prezent, deoarece știrbesc încrederea în băncile europene. Creditele neperformante cântăresc greu în bilanțurile contabile ale băncilor, nu doar pentru că le împiedică potențialul de rentabilitate, ci și pentru că le limitează capacitatea de a acorda împrumuturi. Potrivit Autorității Bancare Europene (ABE), creditele neperformante au scăzut începând din anul 2014, dar atât proporția, cât și sumele rămân ridicate (circa 800 miliarde EUR).

Cele mai importante trei aspecte care trebuie luate în considerare atunci când se abordează problema creditelor neperformante sunt transparența, evaluarea corectă și constituirea unor provizioane adecvate. În acest sens, măsurile propuse recent de BCE și de Comisie merg în direcția bună.

Este nevoie de o abordare pas cu pas, care să combine presiunea continuă exercitată de autoritățile de supraveghere (de exemplu MUS), pentru a crește provizioanele și pentru a vinde activele neperformante, alături de ameliorarea cadrului de reglementare din unele țări, astfel încât executarea garanției să fie mai ușoară, iar vânzarea creditelor neperformante și a activelor executate silit să fie mai eficace. Viteza procesului trebuie, de asemenea, să țină seama de nivelurile de capital al băncilor, precum și de capacitatea lor de a atrage fonduri de pe piețe.

Abordarea creditelor neperformante necesită o abordare cuprinzătoare, astfel cum se menționează în concluziile Consiliului ECOFIN din iulie 2017 privind un plan de acțiune pentru a rezolva problema creditelor neperformante în Europa. Acesta cuprinde o gamă largă de măsuri, de la mecanismele de protecție prudențială, la cadre de insolvență sau dezvoltarea piețelor secundare.

23.  Cum evaluați nivelul ridicat de active de nivelul 2 și nivelul 3 în bilanțul multor bănci? Aceste active sunt luate în considerare în mod corespunzător de actualul cadru de supraveghere?

Cheia pentru gestionarea și supravegherea corespunzătoare a unei bănci rezidă în existența de informații adecvate privind valoarea reală a activelor sale. Cu cât este mai mare lipsa de precizie în această privință, cu atât este mai complexă și mai puțin fiabilă orice evaluare privind solvabilitatea acesteia.

Astfel, activele de nivelul 2 și de nivelul 3, care nu au prețuri de piață regulate și a căror valoare trebuie să fie estimată pe baza altor criterii de referință sau a unor modele matematice complexe, reprezintă o provocare pentru activitatea contabililor, supraveghetorilor și directorilor de bănci.

Acesta este exact motivul pentru care cadrul stabilit de FSB pentru a determina ce bănci sunt considerate a fi de importanță sistemică la nivel mondial ia în considerare volumul acestui tip de active drept unul dintre principalele elemente pentru a preciza gradul de complexitate al unei bănci. Pe baza acestei clasificări, băncile de importanță sistemică la nivel mondial sunt supuse unor cerințe de solvabilitate și de rezoluție mai stricte.

În orice caz, se pare că există o tendință discutabilă de a stigmatiza automat aceste active și de a le considera „active problematice”, cum ar fi creditele neperformante, împrumuturile restructurate în urma dificultăților financiare sau activele executate silit.

Totuși aceste active trebuie să fie abordate în mod corespunzător de către autoritățile de supraveghere. În primul rând, trebuie să ne asigurăm că activele de nivelul 2 și de nivel 3 sunt corect identificate și clasificate în bilanțurile băncilor. În al doilea rând, evaluarea adecvată a ambelor tipuri de active trebuie să fie monitorizată de către autoritățile de supraveghere. Acest lucru este valabil în special pentru băncile mari și complexe. În mod similar cu abordarea creditelor neperformante, autoritățile de supraveghere bancară trebuie să se asigure că băncile evaluează corect aceste active sau, dacă nu, că subevaluarea se reflectă în contul de profit și pierderi cât mai repede posibil.

24.     Care este opinia dumneavoastră cu privire la reglementarea entităților din sistemul bancar paralel?

Finanțarea nebancară oferă o alternativă la finanțarea bancară și ajută la susținerea economiei reale.  Sistemul bancar paralel este o sursă de diversificare a ofertei de credite, dar poate deveni și o sursă de riscuri sistemice, în mod direct sau indirect, prin gradul său de interconectare cu băncile.  Astfel, este important să se contracareze aceste riscuri și să se identifice măsurile politice adecvate pentru a le evita și pentru a garanta transparența entităților bancare paralele. Cu cât aceste riscuri sunt mai transparente, cu atât mai precisă va fi stabilirea prețurilor lor.

În acest sens, s-au înregistrat numeroase progrese. CSF a lucrat, începând de la înființarea sa în 2009, la transformarea sistemului bancar paralel în finanțare rezilientă bazată pe piață.  În plus, în 2013 Comisia Europeană a emis o comunicare care prezintă o serie de priorități, cum ar fi transparența sistemului bancar paralel și instituirea unui cadru pentru fondurile de piață monetară (FPM). Fondurile de piață monetară oferă finanțare pe termen scurt instituțiilor financiare, corporațiilor și guvernelor. La 20 iulie 2017, a intrat în vigoare Regulamentul (UE) 2017/1131 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind FPM, care cuprinde mai multe măsuri menite să reducă vulnerabilitatea acestor fonduri la retrageri masive.

În orice caz, având în vedere importanța sistemului bancar paralel pentru stabilitatea macrofinanciară, acesta trebuie să fie în continuare monitorizat îndeaproape.

25.     Considerați că cadrul de rezoluție funcționează eficient, având în vedere cazurile Banco Popular, Banca Populare di Vicenza și Veneto Banca?

Cazurile recente au arătat că cadrul de rezoluție european, instituit în 2014 prin adoptarea Directivei privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare și a Regulamentului privind mecanismul unic de rezoluție, s-a dovedit a funcționa eficient.

Un exemplu în acest sens a fost rezoluția recentă a Banco Popular din iunie anul trecut. La 6 iunie 2017, în urma stabilirii, de către BCE, a faptului că a șasea bancă din Spania ca mărime era în curs de a intra în dificultate sau susceptibilă de a intra în dificultate, Comitetul Unic de Rezoluție (SRB) a reușit să adopte o schemă de rezoluție (care a fost aprobată de Comisia Europeană și pusă în aplicare de FROB, autoritatea de rezoluție executivă din Spania) și a efectuat vânzarea grupului către un cumpărător viabil. Procedând astfel, acesta și-a îndeplinit mandatul de a proteja stabilitatea financiară, de a asigura funcțiile critice și de a evita utilizarea banilor contribuabililor. În dimineața zilei de 7 iunie, birourile Banco Popular și-au început activitatea ca de obicei, fără a cheltui un cent din banii publici și fără a avea repercusiuni asupra piețelor financiare și a publicului larg, în ciuda utilizării de către autoritatea de rezoluție a competențelor sale extraordinare de a reduce valoarea contabilă și de a converti acțiunile, instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumentele de fonduri proprii de nivel 2.

Această primă experiență de rezoluție în cadrul uniunii bancare a fost urmată de alte cazuri în Italia, în care autoritățile din întreaga Europă au lucrat și au cooperat din nou îndeaproape în aplicarea reglementărilor UE.

La 23 iunie 2017, BCE a declarat Banca Popolare di Vicenza și Veneto Banca ca fiind în dificultate sau susceptibile de a intra în dificultate, iar SRB a decis că aplicarea unei măsuri de rezoluție nu se justifică în interesul public pentru aceste bănci. Prin urmare, băncile au fost lichidate în temeiul procedurilor italiene de insolvență.

În cele din urmă, cazurile cele mai recente legate de ABLV din Letonia și filiala sa din Luxemburg ar putea fi, de asemenea, menționate. Acestea au fost declarate ca fiind în curs de a intra în dificultate sau susceptibile de a intra în dificultate la 23 februarie și vor fi lichidate în temeiul legislației naționale.

În pofida progreselor semnificative înregistrate în construcția uniunii bancare, există lecții care trebuie învățate din aceste cazuri. În primul rând, cadrele de insolvență pot fi armonizate în continuare, deoarece acestea sunt alternativa la rezoluție, care, dimpotrivă, este executată în temeiul unui cadru comun al UE. În al doilea rând, există, de asemenea, necesitatea de a consolida cadrul de rezoluție în vederea gestionării crizelor cauzate de probleme de lichiditate, în mod ideal prin intermediul unor instrumente și proceduri care să fie simple, rapide și suficient de credibile. De asemenea, trebuie să continue activitățile de consolidare a procesului de planificare a rezoluției, nu în ultimul rând prin stabilirea și monitorizarea cerinței minime de fonduri proprii și datoriilor eligibile pentru toate entitățile (luând în considerare întotdeauna circumstanțele specifice ale fiecărui grup), prin elaborarea de strategii de rezoluție sau printr-un accent sporit pe colectarea de informații actualizate și oportune. Reforma în curs a Directivei privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare oferă o ocazie de a introduce unele elemente esențiale în sistemul actual și, în cele din urmă, de a spori și mai mult soliditatea și robustețea cadrului de rezoluție european.

25.    Ce părere aveți despre posibilele măsuri în direcția finalizării uniunii bancare printr-un sistem unic de garantare a depozitelor și un mecanism comun de sprijin bugetar, inclusiv punerea în aplicare necesară a legislației existente privind uniunea bancară și activitatea în curs cu privire la partajarea și reducerea riscurilor?

Finalizarea uniunii bancare este, împreună cu uniunea piețelor de capital, o prioritate pentru uniunea economică și monetară. În absența partajării riscurilor fiscale, uniunea financiară devine cu atât mai importantă pentru a absorbi șocurile. În plus, crearea unor condiții de concurență echitabile pentru băncile din uniunea bancară va contribui la stabilitatea financiară și la o transmisie armonioasă a politicii monetare.

După cum s-a menționat mai sus, în perioada de după criză, au fost deja puse în aplicare reforme importante, prin revizuirea reglementării bancare și prin instituirea mecanismului unic de supraveghere și a mecanismului unic de rezoluție. În consecință, băncile sunt în prezent mai bine capitalizate și mult mai reziliente, iar solvabilitatea, lichiditatea și efectul de levier al acestora au fost îmbunătățite.

În iunie 2016, Consiliul UE a convenit asupra unei foi de parcurs pentru finalizarea uniunii bancare. Această foaie de parcurs include măsuri care vizează reducerea și partajarea riscurilor în sectorul bancar. În prezent, se depun eforturi pentru a explora ordinea cea mai adecvată a acestor măsuri și pentru a operaționaliza această foaie de parcurs, astfel cum s-a solicitat în cadrul reuniunii la nivel înalt a zonei euro în 2017. Statele membre ar trebui să decidă dacă măsurile de reducere a riscurilor și de partajare a riscurilor ar trebui să se desfășoare în paralel sau ar trebui să fie eșalonate.

Sunt în curs de realizare progrese considerabile cu privire la măsurile de reducere a riscurilor prevăzute în foaia de parcurs cu propunerile legislative ale Comisiei din noiembrie 2016, dintre care două elemente (ierarhia creditorilor și IFRS 9) au fost deja abordate în regim accelerat. Sunt în curs negocieri privind celelalte elemente ale acestui pachet. Creditele neperformante rămân principala provocare în sectorul bancar din UE. Este necesar să se abordeze consecințele crizei și să evite acumularea de credite neperformante pe viitor.

Evaluarea de către Comisia Europeană, împărtășită de alte instituții, a indicat faptul că riscurile din sectorul bancar au fost reduse substanțial și că acum este momentul să avansăm în realizarea celor două elemente lipsă ale uniunii bancare: Sistemul european de asigurare a depozitelor (EDIS) și mecanismul comun de sprijin pentru Fondul unic de rezoluție (FUR).

EDIS reprezintă cel de al treilea pilon al uniunii bancare și, ca atare, constituie cea mai importantă lacună în structura sa. Un sistem complet de asigurare a depozitelor ar oferi condiții de concurență echitabile în cadrul uniunii bancare și ar promova o mai mare integrare financiară. Acum că supravegherea și rezoluția băncilor au fost centralizate, oferirea acelorași garanții deponenților, indiferent de locația acestora, ar echilibra responsabilitatea și răspunderea în uniunea bancară. În încercarea de a ajunge la un consens, Comisia a propus o modalitate pragmatică de a avansa, prin introducerea treptată a EDIS. În prezenta propunere revizuită, prima fază de reasigurare nu implică nicio partajare a riscurilor, iar aceasta ar trebui să faciliteze introducerea rapidă a sa.

În ceea ce privește mecanismul comun de sprijin pentru FUR, există deja un acord politic de a-l introduce cel târziu până la sfârșitul perioadei de tranziție. Foaia de parcurs prevede posibilitatea ca acesta să devină operațional înainte de această dată, cu condiția înregistrării de progrese cu privire la măsurile de reducere a riscurilor. Există un acord general potrivit căruia Mecanismul european de stabilitate ar fi un furnizor adecvat. Înregistrarea de progrese rapide în cadrul mecanismului comun de sprijin este importantă pentru credibilitatea mecanismului unic de rezoluție.

În prezent, există o ocazie excelentă de a construi o uniune bancară deplină care să asigure condiții de concurență echitabile pentru băncile europene și să le sporească reziliența înaintea unor crize viitoare. Măsurile de reducere a riscurilor vor contribui la construirea consensului necesar în vederea realizării de progrese în ceea ce privește partajarea riscurilor. În același timp, măsurile care partajează riscurile contribuie, de asemenea, la reducerea acestora. Statele membre se confruntă cu provocarea de a decide cu privire la cea mai adecvată ordine a acestora. La sfârșitul procesului, o uniune bancară deplină va ajuta la menținerea stabilității financiare și, prin urmare, va contribui la o transmisie armonioasă a politicii monetare.

26.  Ce mai lipsește pentru a aprofunda UEM?

Atunci când a fost creată moneda euro, s-a presupus că stabilitatea prețurilor, alături de politici fiscale prudente, coordonate prin intermediul Pactului de stabilitate și de creștere, va asigura stabilitatea macroeconomică în cadrul uniunii monetare. Nu existau suficiente mecanisme pentru a preveni divergențele în materie de competitivitate care au condus la acumularea unor dezechilibre nesustenabile în zona euro, finanțate în principal din datorii pe termen scurt.

Când aceste dezechilibre s-au redus, membrilor zonei euro le lipsea cursul de schimb ca un mecanism de ajustare. Rigiditățile existente pe piețele muncii și produselor au condus la un cost semnificativ în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și producția. În plus, fragmentarea financiară în zona euro și temerile privind redenominarea au afectat mecanismul de transmisie a politicii monetare unice, astfel încât condițiile de finanțare pentru agenții economici au fost determinate de țara în care erau situați.

În timp ce reformele puse în aplicare în timpul crizei au îmbunătățit în mod semnificativ reziliența UEM, sunt necesare măsuri suplimentare pentru ca UEM să fie pregătită în mod corespunzător pentru următoarea criză. Aprofundarea UEM presupune reformarea structurii sale, pentru a îmbunătăți reziliența acesteia și a-i furniza mecanismele necesare, într-o primă etapă cu scopul de a preveni șocurile și apoi, într-o a doua instanță, de a se adapta la ele atunci când apar.

Prevenirea crizelor presupune reducerea riscurilor în uniunea monetară. În primul rând, în sectorul financiar, în care au fost deja puse în aplicare reforme substanțiale. În al doilea rând, în economiile statelor membre, unde este necesar să se asigure reziliența acestora prin reforme structurale adecvate care să prevină divergențele în materie de competitivitate. Reformele structurale reprezintă principalul mecanism de reducere a riscurilor în UEM. Pe lângă promovarea unei convergențe reale, reformele structurale vor debloca creșterea potențială și vor susține crearea de locuri de muncă sustenabile și creșterea economică.

Cu toate acestea, chiar dacă s-a ajuns la o convergență deplină, zona euro ar fi incapabilă să prevină toate șocurile macroeconomice. Prin urmare, este nevoie, de asemenea, de instrumente de gestionare a crizelor.

Uniunea financiară poate promova partajarea riscurilor în sectorul privat. În scopul de a promova integrarea financiară, sunt necesare atât uniunea piețelor de capital, cât și uniunea bancară. Un mecanism comun de sprijin pentru Fondul unic de rezoluție și un sistem european de asigurare a depozitelor sunt necesare pentru a beneficia de o uniune bancară completă (a se vedea întrebarea anterioară).

În plus, există din ce în ce mai multe apeluri pentru crearea unei capacități de stabilizare macroeconomică a zonei euro, pentru a contracara șocurile grave care depășesc capacitățile stabilizatorilor automați naționali. Susținătorii o văd ca pe o completare a stabilizatorilor fiscali naționali în cazul unor șocuri adverse grave. Aceasta ar putea fi, de asemenea, utilizată pentru a sprijini punerea în aplicare a unei orientări fiscale corespunzătoare, contribuind astfel la un mix de politici adecvat în cadrul zonei euro și reducând dependența excesivă de politica monetară pentru stabilizare. În cazul în care această capacitate de stabilizare va fi pusă în aplicare, aceasta ar trebui concepută astfel încât să țină seama în mod corespunzător de preocupările privind hazardul moral și să ofere stimulente pentru politici economice solide, inclusiv finanțe publice sustenabile sau punerea în aplicare a unor reforme structurale care să asigure o mai mare convergență reală și să sporească reziliența economiilor individuale.   

În cele din urmă, consolidarea MES, astfel cum este descris mai jos, ar întări capacitatea UEM de a menține stabilitatea financiară.

Toate aceste reforme vor conduce la o integrare mai strânsă a economiilor din zona euro, ceea ce va impune transferuri de suveranitate. Aceste transferuri de suveranitate trebuie să fie însoțite de o responsabilitate democratică adecvată, cu un rol sporit al parlamentelor naționale și al Parlamentului European.

27.  Cum vedeți provocarea pentru BCE în cazul în care Mecanismul european de stabilitate (MES) ar urma să fie transformat într-un Fond Monetar European (FME)?

De la crearea sa în 2012, Mecanismul european de stabilitate a jucat un rol esențial în protejarea stabilității financiare a zonei euro. Împreună cu predecesorul său, FESF (înființat în 2010), acesta a furnizat asistență financiară pentru cinci state membre. La cinci ani de la intrarea sa în vigoare, liderii au încredințat un mandat clar pentru a discuta despre viitorul instituției. Există ocazia de a dezvolta o „plasă de siguranță” completă pentru zona euro. Europa ar trebui să aibă capacitatea și instrumentele necesare pentru a-și gestiona crizele, rămânând, în același timp, deschisă participării FMI.

Strict din perspectivă instituțională, MES face parte din cadrul UE. Acest lucru i-ar consolida responsabilitatea democratică. Cu toate acestea, în cazul în care ar fi necesară o modificare a tratatelor, negocierile ar putea fi amânate. În același timp, nu ar trebui pierdută ocazia de a consolida și de a întări instituția, în vederea încorporării sale în cadrul comunitar în timp util. MES, în calitate de instituție de gestionare a crizelor, ar trebui să fie echipată în mod adecvat pentru a-și îndeplini rolul.

Pare să existe un acord general potrivit căruia MES ar fi un furnizor adecvat al mecanismului comun de sprijin pentru Fondul unic de rezoluție.

Se așteaptă, de asemenea, ca MES să joace un rol mai important în programele de asistență financiară în viitor, în special în ceea ce privește elaborarea și monitorizarea programelor, în cooperare cu Comisia.

În ceea ce privește interacțiunea cu BCE, în primul rând ar trebui să avem cu toții în vedere faptul că BCE și MES au mandate diferite. Obiectivul principal al BCE este de a asigura stabilitatea prețurilor în zona euro, în timp ce MES este o instituție fiscală responsabilă pentru menținerea stabilității financiare în zona euro prin furnizarea de sprijin financiar în anumite condiții pentru țările din zona euro. Aceste mandate sunt complementare: deși stabilitatea prețurilor este o condiție necesară pentru stabilitatea financiară, în același timp stabilitatea financiară contribuie la transmisia armonioasă a politicii monetare. Un MES consolidat și mai bine echipat pentru a menține stabilitatea financiară ar trebui, prin urmare, să susțină BCE, pentru ca BCE să fie în măsură să își îndeplinească mandatul.

Ca ultim punct, nu este de așteptat ca MES să devină o instituție monetară. Deși asemănările cu rolul Fondului Monetar Internațional pot fi înțelese, ar putea fi recomandabil să se evite orice confuzie posibilă în viitor prin redenumirea acestuia „Fondul Monetar European”. Există o multitudine de denumiri alternative care ar putea descrie în mod corespunzător natura acestei instituții, dar va fi la latitudinea statelor membre să ia o decizie finală.

28.  Ce părere aveți despre necesitatea de a asigura o separare strictă între politica monetară și supravegherea bancară și care sunt, în opinia dumneavoastră, reformele care ar consolida și ar favoriza o astfel de separare? Care este opinia dumneavoastră cu privire la structura instituțională actuală a CERS în cadrul BCE în ceea ce privește realizările sale concrete în domeniul supravegherii macroprudențiale?

Structura actuală pare să funcționeze bine. Preluarea de către BCE a competențelor în materie de supraveghere a instituțiilor de credit a fost abordată în așa fel încât să respecte pe deplin independența acesteia în îndeplinirea funcțiilor sale de politică monetară. Atunci când supravegherea prudențială a instituțiilor de credit a fost conferită BCE în 2014, s-a perceput că BCE, în calitate de bancă centrală a zonei euro, se află într-o poziție bună pentru a îndeplini aceste noi sarcini, datorită vastei sale experiențe în problemele legate de stabilitatea macroeconomică și financiară. Într-adevăr, în multe state membre, băncile centrale sunt responsabile și de supravegherea bancară.

Pentru a asigura o separare strictă între cele două competențe, a fost adoptat un cadru juridic cuprinzător (Regulamentul privind MUS, Decizia BCE privind separarea dintre funcțiile de politică monetară și de supraveghere, crearea grupului de mediere, modificările normelor interne, normele privind confidențialitatea schimbului de informații și secretul profesional), astfel încât fiecare dintre aceste funcții să fie exercitată în conformitate cu obiectivele sale specifice. Pe de altă parte, organizarea internă a BCE asigură că personalul implicat în îndeplinirea atribuțiilor de supraveghere este separat din punct de vedere organizatoric de membrii implicați în alte sarcini și face obiectul unor linii de raportare separate. Noi proceduri pentru a garanta un proces rapid și independent în adoptarea unor decizii de supraveghere au fost, de asemenea, instituite pentru aspectele legate de MUS (de exemplu, procedura de exprimare a lipsei de obiecțiuni). Și, în fine, în ceea ce privește responsabilitatea, BCE trebuie să raporteze Parlamentului European și Consiliului cu privire la modul în care aceasta respectă separarea ambelor funcții. S-ar putea realiza o ajustare suplimentară în anumite domenii, cum ar fi funcționarea serviciilor partajate în cadrul BCE sau procesul decizional, însă, în ansamblu, sistemul funcționează bine în cadrul juridic actual. În orice caz, o separare efectivă între funcțiile de politică monetară și de supraveghere nu ar trebui să împiedice, atunci când este posibil și de dorit, beneficierea de toate avantajele preconizate ca urmare a combinării acestor două funcții de politică în aceeași instituție.

În ceea ce privește CERS, acesta a funcționat fără probleme de la începutul său. O mare parte din succesul acestuia se datorează susținerii din partea BCE la toate nivelurile. Politica macroprudențială este un aspect esențial pentru o bancă centrală și, prin urmare, BCE ar trebui să-și continue rolul de lider în cadrul CERS. CERS este un organism care funcționează bine, în general, care nu necesită schimbări de politică majore, ci doar o ajustare punctuală a structurii sale. Cu toate acestea, actuala sa structură și componență reflectă cadrul instituțional de la momentul instituirii sale, care a evoluat considerabil de atunci. Una dintre cele mai importante evoluții a fost instituirea mecanismului unic de supraveghere și a mecanismului unic de rezoluție. Cooperarea dintre CERS și aceste instituții ar trebui să fie consolidată, având în vedere relevanța potențială a misiunii lor pentru politica macroprudențială.

29.  Care sunt opiniile dumneavoastră cu privire la reforma structurală a sectorului bancar în ceea ce privește instituțiile „prea mari sau prea interconectate pentru a da faliment” ?

Consiliul pentru Stabilitate Financiară, în strânsă colaborare cu Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară, a elaborat deja un set de criterii pentru a determina importanța sistemică globală a băncilor. În conformitate cu aceste criterii, în prezent există treizeci de instituții de credit, grupate în cinci categorii (deși a cincea categorie este, în prezent, goală), în funcție de gradul lor specific de importanță sistemică globală, cu cerințe în creștere privind capacitatea de absorbție totală a pierderilor (TLAC). În plus, Directiva UE privind cerințele de capital conține un set de criterii pentru a defini alte instituții de importanță sistemică (și anume băncile al căror faliment ar putea avea consecințe sistemice asupra stabilității financiare și a economiei reale din unul sau mai multe state membre), care fac, de asemenea, obiectul unei suprataxe de capital. În cele din urmă, în conformitate cu Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare, se prevede stabilirea unei cerințe minime privind fondurile proprii și pasivele eligibile (MREL), ținând cont, de asemenea, de dimensiunea și complexitatea băncii.

Cerințele TLAC și MREL reprezintă un pas important înainte pentru a putea face față problemelor legate de instituțiile prea mari pentru a da faliment. Acestea au ca scop asigurarea unei aplicări efective și credibile a unui instrument de rezoluție destinat recapitalizării interne, evitându-se utilizarea banilor contribuabililor.

D. Funcționarea BCE și responsabilitatea democratică și transparența

30.  Cum veți aborda dialogul social la BCE?

Aspectele privind personalul BCE și politica sa de ocupare a forței de muncă devin din ce în ce mai vizibile în ultima vreme. Pe măsură ce se extinde rolul BCE, anumite aspecte legate de gestionarea resurselor umane devin din ce în ce mai relevante în contextul dialogului social la BCE. În opinia mea, ar fi foarte util să se consolideze, în continuare, cooperarea cu reprezentanții personalului și ai sindicatelor, pentru a continua îmbunătățirea, în colaborare, a unor aspecte precum: modelul alocării de resurse, conservarea înaltelor standarde de calitate și a beneficiilor post-angajare. Pe baza unor principii precum transparența, parteneriatul și respectul reciproc, dialogul social ar putea aduce îmbunătățiri concrete pentru toată lumea. Reprezentanții personalului ar trebui să fie informați și consultați în timp util cu privire la toate chestiunile care sunt relevante pentru ei. În plus, la nivelul SEBC/sistemului euro, BCE menține un dialog fructuos cu reprezentanții personalului, care ar trebui menținut în domeniile în care deciziile adoptate de organele de decizie ale BCE pot avea un impact asupra condițiilor de ocupare a forței de muncă în cadrul băncilor centrale.

31.  Ce concluzii trageți în urma comparării politicilor de transparență practicate de BCE și alte bănci centrale principale (Rezerva Federală, Banca Angliei,...)?

Transparența și buna comunicare sunt, în prezent, esențiale pentru realizarea politicii monetare, pentru a transmite informații legate de politicile relevante piețelor financiare și opiniei publice, astfel încât direcția politicii monetare să fie bine înțeleasă și anticipată. O mai bună înțelegere de către opinia publică face ca politica monetară să fie mai credibilă și mai eficientă. Nu în ultimul rând, transparența este una dintre pietrele de temelie ale bunei guvernanțe.

Politicile de transparență practicate de Rezerva Federală (Fed) și Banca Angliei (BoE), pe de o parte, și de BCE, pe de altă parte, sunt în mod necesar diferite, din cauza naturii diferite a unor astfel de instituții, precum și a diferențelor de context, provocări și factori determinanți cu care se confruntă. Unul dintre aceste aspecte relevante este complexitatea naturii multinaționale a Eurosistemului, în comparație cu alte autorități în materie de politică monetară. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că standardele de transparență ale BCE sunt mai joase decât cele ale omologilor. Dimpotrivă, standardele de transparență ale BCE au crescut puternic și rapid în ultima vreme. Eforturile considerabile depuse de BCE în ultimii ani pentru a-și consolida transparența ar trebui recunoscute. Publicarea documentelor reuniunilor de politică monetară și a ordinilor de zi sunt doar câteva exemple. În acest sens, angajamentul reiterat și ferm al BCE de a-și revizui, adapta și actualiza cadrul în materie de transparență este, cu siguranță, extrem de important și ar trebui să fie sprijinit.

32.  Care este opinia dumneavoastră cu privire la răspunderea BCE în fața Parlamentului European, precum și la măsurile necesare pentru a o consolida, în special în contextul dialogurilor monetare trimestriale cu Comisia ECON? Ce viitoare măsuri și reforme ar consolida, în opinia dumneavoastră, responsabilitatea democratică a BCE față de Parlamentul European?

Responsabilitatea asigură că BCE acționează în conformitate cu mandatul său. Este contraponderea necesară pentru independență, esențială pentru ca BCE să fie în măsură să își exercite un astfel de mandat fără nicio interferență. BCE a primit mandatul său direct de la cetățenii UE, cu ocazia ratificării tratatelor și, prin urmare, dintr-o perspectivă democratică, BCE este responsabilă pentru acțiunile sale în fața cetățenilor UE și a reprezentanților lor aleși în mod direct, prezenți aici, la Parlamentul European.

BCE a elaborat un cadru de răspundere solid și cuprinzător de-a lungul anilor. Audierile trimestriale ale președintelui, aici la Comisia ECON, numeroasele și diversele întrebări adresate de deputații Parlamentului European către BCE cu privire la politicile și activitățile sale de bază, audierile altor membri ai Comitetului executiv, pe teme specifice, publicarea și prezentarea raportului anual al BCE, precum și a măsurilor ulterioare referitoare la rezoluția aferentă a Parlamentului European, schimburile frecvente de opinii între Președintele PE și președintele BCE, precum și numeroasele cerințe de responsabilitate prevăzute de Regulamentul privind MUS sunt doar exemple care demonstrează profunzimea și pertinența relației de responsabilitate a BCE față de Parlamentul European.

În acest context, dialogul monetar trimestrial este un instrument esențial pentru a face transparente deciziile de politică monetară adoptate de BCE în relația cu cetățenii UE și reprezentanții lor, în special atunci când deciziile, cum ar fi prezentarea de orientări sau strategia de ieșire din politica monetară neconvențională, se confruntă cu o monitorizare mai riguroasă. Consider că nivelul actual ridicat de interacțiune dovedește că acesta este un exercițiu foarte util, în care nici deputații în Parlamentul European nu se tem să adreseze întrebări importante, nici reprezentanții BCE nu evită să ofere numeroase informații cât mai aprofundate și argumentate cu putință. În plus, temele alese de către Comisia ECON și analizele de fond privind temele, datorită documentelor informative elaborate, în prealabil, de experții monetari, oferă un punct central în audierile care le permit deputaților să colaboreze cu BCE în discuții mult mai ample cu privire la politica economică în general.

Ca și în cazul altor politici ale UE, PE prevede sisteme de ponderi și contraponderi fundamentale, care trebuie să fie păstrate și garantate. În viitor, cadrul referitor la responsabilitate ar trebui să rămână eficient și adaptat la noile nevoi și provocări, prin extinderea interacțiunilor, în funcție de necesități. În cazul dialogului monetar, aceste interacțiuni ar trebui să vizeze garantarea faptului că strategia BCE este bine înțeleasă, orientată în mod adecvat și implementată în mod eficient și cu succes. Aceasta ar putea fi completată cu sub-sesiuni tematice specifice, pe teme dedicate, care să permită o analiză mai aprofundată și discuții pe domenii de interes deosebit. Pe scurt, relația dintre BCE și Parlamentul European, omologul său cheie din punctul de vedere al răspunderii, trebuie să rămână apropiată și solidă.

33.  Care credeți că sunt riscurile și provocările cele mai importante cu care se confruntă BCE în contextul actual?

În pofida măsurilor neconvenționale extraordinare desfășurate în ultimii ani, previziunile arată că inflația din zona euro tot nu va ajunge la rata de referință de 2 % timp de mai mulți ani. Din acest motiv, este justificată o reevaluare continuă a condițiilor economice și monetare din zona euro și a efectelor măsurilor implementate până în prezent. Între timp, BCE trebuie, de asemenea, să fie vigilentă cu privire la orice eventuală acumulare nejustificată de riscuri financiare, în contextul actual caracterizat de rate foarte scăzute ale dobânzii și de condiții financiare și monetare permisive.

Privind în perspectivă, rămân, în continuare, provocări importante pentru politica monetară din zona euro. Unele vor fi confruntate într-un timp relativ scurt, în timp ce altele sunt pe termen mai lung. Pe termen scurt și în măsura în care inflația indică o ajustare susținută către obiectivul său, BCE va trebui să evalueze cum își va normaliza orientarea politicii monetare. Aceasta implică atât achiziții de active în cadrul APP, precum și rata dobânzii pentru facilitatea de depozit, în prezent la niveluri negative. În viitor, regularizările în calea achizițiilor de active nete vor trebui să fie legate de progresele înregistrate în convergența inflației către obiectivul său. Atunci când achizițiile nete vor fi încheiate, normalizarea poate continua prin creșterea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit și celelalte rate de referință.

În plus față de provocările actualului mediu de inflație scăzută și necesitatea de a normaliza, în cele din urmă, politica monetară pe termen lung, politica monetară se confruntă cu o provocare extraordinară, legată de faptul că rata dobânzilor va rămâne, probabil, foarte scăzută în viitor. În special, dovezile arată că așa-numita rata naturală a dobânzii a scăzut în ultimii ani în economiile avansate și s-ar putea apropia acum de zero sau chiar ar putea fi negativă. Indiferent de motivele care stau la baza acestui fapt (demografice, tehnologice etc.), astfel de rate naturale scăzute creează dificultăți importante pentru politica ratei dobânzilor.

În aceste circumstanțe, se pare că unele dintre măsurile recente, cum ar fi programele de achiziționare de active sau prezentarea de orientări privind ratele dobânzii pe termen scurt, vor rămâne în setul de instrumente al băncilor centrale, întrucât acestea s-au dovedit a fi utile la reducerea ratelor pe termen lung, atunci când ratele dobânzii pe termen scurt sunt blocate la limita minimă efectivă. Cu toate acestea, aceste politici au, de asemenea, limitările lor. Prin urmare, ar putea fi necesară o reflecție mai aprofundată cu privire la eventuale ajustări ale strategiei de politică monetară. Cu toate acestea, în timp ce orice schimbare a strategiei de politică monetară este o responsabilitate a băncilor centrale, este util să reamintim că politica monetară este, în mare măsură, incapabilă să ridice ratele naturale ale dobânzilor. Acestea din urmă sunt, în mare măsură, determinate de factori reali, cum ar fi schimbările demografice și progresul tehnologic. În consecință, responsabilitatea de a crește ratele naturale aparține altor domenii de politică, cum ar fi, politica bugetară și, în special, reformele structurale. Astfel, în timp ce politica monetară a realizat multe în ultimii ani, numai printr-un efort concertat al tuturor factorilor economici vom fi în măsură să garantăm o perioadă de creștere economică ridicată și stabilă și stabilitatea prețurilor în zona euro.

34.  În urma unui raport recent al Ombudsmanului European și a recomandărilor Parlamentului European cuprinse în ultimul raport privind BCE, adoptat în februarie 2018, care sunt opiniile dumneavoastră cu privire la:

1)  necesitatea de a publica declarațiile de interese financiare pentru membrii Consiliului guvernatorilor în vederea prevenirii conflictelor de interese,

2)  necesitatea de a asigura o abținere profesională de doi ani pentru membrii din cadrul Consiliului guvernatorilor BCE care și-au încheiat mandatul,

3)  faptul că membrii Comitetului executiv al BCE ar trebui să evite să fie, în același timp, membri ai forumurilor sau ai altor organizații care includ membri ai conducerii executive a băncilor supravegheate de BCE;

BCE este o instituție căreia i-au fost încredințate sarcini care servesc interesului public și este, prin urmare, extrem de important să-i fie impuse cele mai înalte standarde de etică pentru întreg personalul său, dar în special pentru membrii organelor de decizie ale acesteia, pentru a evita orice potențial conflict de interese și a asigura cel mai înalt nivel posibil de integritate, competență, eficiență și transparență.

În ceea ce privește cererea de publicare a declarațiilor de interese financiare, suntem de acord cu orice măsură care sporește transparența și responsabilitatea în cadrul instituțiilor publice, cum ar fi BCE, deoarece aceasta este o condiție necesară pentru independența acesteia. Într-adevăr, în calitate de membru al guvernului spaniol, sunt supus unei astfel de cerințe, fiind obligat să dezvălui orice interese financiare sau personale, atât înainte de a-mi asuma funcția de ministru, cât și după demisia din aceasta.

Cu privire la perioadele de abținere, personal, nu sunt împotriva acestui tip de perioadă a existenței stării de incompatibilitate, pentru a evita posibilele conflicte de interese. De fapt, legislația spaniolă (Ley 3/2015, 30 de marzo, reguladora del ejercicio del alto cargo de la Administración General del Estado), pe care trebuie să o respect, reglementează în detaliu incompatibilitățile profesionale și salariale în cursul și după o perioadă de serviciu public ca funcționar de rang înalt.

În ceea ce privește această chestiune din urmă, membrii Comitetului executiv al BCE trebuie să fie în contact cu realitatea și economia reală, pentru a fi pe deplin conștienți de opiniile, preocupările și îndoielile actorilor din sistem. Aceasta se poate realiza în diferite moduri, deși nu toate sunt adecvate pentru a preveni posibilele conflicte de interese.

35.  Cum evaluați implicarea BCE în contextul programelor de asistență financiară? Cum vedeți dezvoltându-se în viitor o potențială implicare a BCE în programele de asistență financiară?

Participarea BCE la programele de asistență financiară, astfel cum este prevăzută în prezent în pachetul privind supravegherea și monitorizarea bugetare și Tratatul privind MES, a fost uneori pusă sub semnul întrebării, dar cred că se poate afirma că a fost necesară în momente critice. În orice caz, o astfel de participare trebuie să fie înțeleasă într-un context de presiune a timpului, de criză a pieței, de informații incomplete, de foarte puțină experiență în ceea ce privește ajustările semnificative în cadrul unei uniuni monetare și lipsa unui cadru juridic adecvat și precis pentru a face față crizelor.

În acest scenariu, implicarea BCE, astfel cum a fost prevăzută în legislația secundară aplicabilă, s-a limitat, în esență, la furnizarea de consiliere și expertiză cu privire la o gamă de aspecte relevante pentru buna funcționare a politicii monetare, stabilitatea financiară și sprijinul pentru politicile economice generale ale Uniunii. BCE (împreună cu Comisia Europeană și FMI) a furnizat informații Eurogrupului și Consiliului guvernatorilor MES, care a fost singurul organ de decizie.

În pofida acestui rol și deși s-a păstrat independența deplină a BCE, au existat unele preocupări și temeri cu privire la o eventuală intervenție a BCE în chestiuni de suveranitate națională și/sau cu privire la potențialele conflicte de interese și acesta este și motivul pentru care consider că viitorul rol al BCE în ceea ce privește programele de asistență financiară va rămâne, în principal, doar un rol de consultanță în ceea ce privește domeniul monitorizării și evaluării programelor.

De acum înainte, soluționarea crizelor viitoare va fi mult mai favorabilă, datorită unui cadru mai solid și cuprinzător de gestionare a crizelor, care include Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare (BRRD), precum și uniunea bancară, încă incompletă, care va contribui cu siguranță la reducerea la minimum a necesității de a implica BCE.

36.  Ce măsuri concrete ar putea lua BCE pentru a avea, în viitor, candidate femei pentru pozițiile sale de vârf și pentru a mări diversitatea de gen, în general, la BCE?

Diversitatea de gen este o chestiune extrem de importantă, iar principalele noastre instituții trebuie să dea un exemplu pentru restul societății. Prin urmare, este important ca BCE, precum și alte entități publice și private, să promoveze femeile în cele mai înalte poziții. În acest sens, BCE va trebui să aleagă patru noi membri ai Comitetului executiv în următorii doi ani. Toți membrii care încheie mandatele acestora sunt bărbați, prin urmare, avem o excelentă șansă de a lăsa loc unui comitet mai echilibrat din punctul de vedere al genului și de a înregistra progrese în direcția egalității de gen.

BCE ia măsuri deja pentru diversitatea de gen, prin sprijinirea unui mediu de lucru diversificat și favorabil incluziunii, precum și prin stabilirea unor obiective specifice privind femeile în posturi de conducere. Cu toate acestea, ar trebui să se aibă în vedere înregistrarea de noi progrese, în special în ceea ce privește posturile de conducere, iar abordarea chestiunii plafonului de sticlă va rămâne importantă în următorii ani.

37.  Care credeți că sunt îmbunătățirile care ar putea fi aduse cu privire la răspunderea BCE față de CCE în ceea ce privește eficiența sa operațională?

Ca urmare a independenței BCE, mandatul CCE se limitează la evaluarea eficienței operaționale a gestiunii BCE, în conformitate cu articolul 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Aceasta are ca scop menținerea unui echilibru între asigurarea unei bune gestiuni financiare a fondurilor publice și raportarea adecvată către cetățeni, pe de o parte, și izolarea procesului decizional al BCE de orice presiune politică pe termen scurt, ceea ce reprezintă o condiție prealabilă pentru ca BCE să își continue în mod corespunzător mandatul. În orice caz, faptul că BCE este pregătită să colaboreze și să răspundă recomandărilor CCE din ultimii ani este un pas înainte, la fel ca și angajamentul său de a continua adaptarea cadrului său de responsabilitate la provocările viitoare.

38.  Ce părere aveți despre faptul că, în trecut, Consiliul a ignorat o dată avizul Parlamentului European în ceea ce privește numirea unui membru al Comitetului executiv?

În conformitate cu Tratatul privind Uniunea Europeană (articolul 283), președintele, vicepreședintele și ceilalți patru membri ai Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene sunt numiți de către Consiliul European, la recomandarea Consiliului și după ce acesta a consultat Parlamentul European și Consiliul guvernatorilor BCE. Aceasta înseamnă că responsabilitatea de a alege membrii Comitetului îi revine exclusiv Consiliului.

Prin urmare, în cazul în care Consiliul ia o decizie care nu este în concordanță cu opinia exprimată de PE, nu înseamnă că acesta a ignorat acest aviz. Înseamnă doar că, după ce analizat și evaluat avizul, Consiliul a luat totuși o decizie diferită.

În ceea ce privește cazul specific menționat în întrebare, avizul PE nu a pus niciodată sub semnul întrebării meritele candidatului, ci doar a subliniat că nu este femeie.

39.  Cum intenționați personal să îmbunătățiți echilibrul de gen în cadrul BCE?

După cum s-a precizat la întrebarea # 36, echilibrul de gen este o prioritate pentru mine, nu doar pentru motive de egalitate, ci și ca o condiție pentru eficiența economică. Există numeroase dovezi că incluziunea și diversitatea reprezintă un motor pentru performanță, iar echilibrul de gen este o modalitate de a promova diversitatea. Acesta este motivul pentru care cu toții ar trebui să colaborăm, în funcție de capacitățile și responsabilitățile noastre, pentru a elimina eventualele obstacole care le împiedică pe femei să prospere în mediul profesional.

Dacă voi fi ales vicepreședinte, voi continua să susțin acest principiu, așa cum am făcut și în trecut, după cum arată numirile de care sunt responsabil: șase din cele opt posturi de rang înalt din Ministerul Economiei sunt deținute de femei, inclusiv toți cei trei secretari de stat, Secretarul general pentru trezorerie și Secretarul general pentru industrie și IMM-uri.

PROCEDURA COMISIEI COMPETENTĂ

Titlu	Numirea vicepreședintelui Băncii Centrale Europene
Referințe	N8-0053/2018 – C8-0040/2018 – 2018/0804(NLE)
Data sesizării / cerere de aprobare	20.2.2018
Comisie competentă        Data anunțului în plen	ECON
Raportori        Data numirii	Roberto Gualtieri 23.1.2018
Examinare în comisie	26.2.2018
Data adoptării	27.2.2018
Rezultatul votului final	+: –: 0:	27 14 13
Membri titulari prezenți la votul final	Burkhard Balz, Hugues Bayet, Pervenche Berès, Udo Bullmann, David Coburn, Esther de Lange, Markus Ferber, Jonás Fernández, Neena Gill, Roberto Gualtieri, Brian Hayes, Gunnar Hökmark, Danuta Maria Hübner, Cătălin Sorin Ivan, Petr Ježek, Wolf Klinz, Georgios Kyrtsos, Philippe Lamberts, Werner Langen, Bernd Lucke, Olle Ludvigsson, Gabriel Mato, Costas Mavrides, Bernard Monot, Caroline Nagtegaal, Luděk Niedermayer, Stanisław Ożóg, Dimitrios Papadimoulis, Dariusz Rosati, Pirkko Ruohonen-Lerner, Anne Sander, Alfred Sant, Molly Scott Cato, Pedro Silva Pereira, Theodor Dumitru Stolojan, Kay Swinburne, Ramon Tremosa i Balcells, Ernest Urtasun, Marco Valli, Tom Vandenkendelaere, Jakob von Weizsäcker
Membri supleanți prezenți la votul final	Enrique Calvet Chambon, Jan Keller, Verónica Lope Fontagné, Paloma López Bermejo, Thomas Mann, Michel Reimon, Tibor Szanyi, Romana Tomc, Miguel Urbán Crespo, Roberts Zīle
Membri supleanți (articolul 200 alineatul (2)) prezenți la votul final	Zbigniew Kuźmiuk, Edouard Martin, José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra
Data depunerii	6.3.2018