Procedură : 2017/2270(INL)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A8-0328/2018

Texte depuse :

A8-0328/2018

Dezbateri :

PV 13/11/2018 - 16
CRE 13/11/2018 - 16

Voturi :

PV 14/11/2018 - 14.11
CRE 14/11/2018 - 14.11
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :


RAPORT     
PDF 681kWORD 82k
16.10.2018
PE 623.853v02-00 A8-0328/2018

conținând recomandări adresate Comisiei privind vizele umanitare

(2017/2270(INL))

Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne

Raportor: Juan Fernando López Aguilar

(Inițiativă – articolul 46 din Regulamentul de procedură)

AMENDAMENTE
PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 ANEXĂ LA PROPUNEREA DE REZOLUȚIE
 RECOMANDĂRI PRIVIND CONȚINUTUL PROPUNERII SOLICITATE
 EXPUNERE DE MOTIVE
 AVIZ al Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen
 INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREAÎN COMISIA COMPETENTĂ
 VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

conținând recomandări adresate Comisiei privind vizele umanitare

(2017/2270(INL))

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în special articolele 4, 18 și 19,

–  având în vedere Convenția privind statutul refugiaților, semnată la Geneva, la 28 iulie 1951, și Protocolul din 1967,

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize)(1),

–  având în vedere Pactul mondial pentru asigurarea unei migrații legale, desfășurate în condiții de siguranță și de ordine al ONU și Pactul global privind refugiații, care au urmat Declarației de la New York pentru refugiați și migranți, adoptate în unanimitate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 19 septembrie 2016,

–  având în vedere evaluarea valorii adăugate europene referitoare la vizele umanitare, pregătită de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European,

–  având în vedere articolele 46 și 52 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și avizul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A8-0328/2018),

A.  întrucât, în ciuda a numeroase comunicări și solicitări privind crearea unor căi de acces legale și sigure care să le permită persoanelor care solicită protecție internațională accesul pe teritoriul european, în prezent nu există nicio armonizare la nivel european în ceea ce privește procedurile de intrare protejată și niciun cadru juridic la nivel european pentru vizele umanitare, și anume vizele eliberate pentru a permite accesul persoanelor pe teritoriul statelor membre, în scopul de a solicita protecție internațională;

B.  întrucât, potrivit hotărârii Curții de Justiție din 7 martie 2017 în cauza C-638/16(2), „statele membre nu sunt obligate, în temeiul dreptului Uniunii, să acorde o viză umanitară persoanelor care doresc să intre pe teritoriul lor cu intenția de a solicita azil, dar rămân libere să facă acest lucru pe baza dreptului național”; întrucât această hotărâre interpretează legislația în vigoare a Uniunii care poate fi modificată;

C.  întrucât mai multe state membre dispun în prezent sau au dispus în trecut de sisteme naționale de eliberare a vizelor umanitare sau a permiselor de ședere pentru a asigura intrarea protejată la nivel național a persoanelor care au nevoie de acest lucru;

D.  întrucât numărul persoanelor admise pe baza procedurilor de intrare pentru protecție umanitară la nivel național sau prin relocare rămâne scăzut, în comparație cu nevoile la nivel mondial, existând discrepanțe semnificative între statele membre; întrucât sfera de aplicare a procedurilor naționale de intrare pentru protecția umanitară și relocare este definită în mod strict, iar relocarea este strâns legată de criteriile de vulnerabilitate și de înregistrarea ca refugiat în cadrul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați;

E.   întrucât, drept urmare, aproximativ 90 % dintre persoanele cărora li s-a acordat protecție internațională au ajuns în Uniune prin mijloace neregulamentare, fapt care a condus la stigmatizarea lor înainte chiar ca aceștia să ajungă la frontierele externe ale statelor membre;

F.   întrucât femeile celibatare care călătoresc singure sau împreună cu copii, femeile care sunt capi de familie, femeile însărcinate și cele care alăptează, persoanele cu dizabilități, adolescentele și femeile în vârstă se numără printre persoanele care sunt deosebit de vulnerabile de-a lungul rutelor de migrație către Europa și care se confruntă cu riscuri mult mai grave de violență de gen, cum ar fi violul, violența și riscul de a fi exploatate sexual și economic de persoanele care introduc ilegal migranți și de traficanți; întrucât, în plus, femeile și fetele tind să fie mai vulnerabile la toate formele de exploatare, inclusiv exploatarea prin muncă și exploatarea sexuală de-a lungul rutelor de migrație către Uniune, și întrucât, adesea, femeile și fetele sunt forțate să întrețină raporturi sexuale pentru a supraviețui, în schimbul posibilității de a-și continua călătoria;

G.   întrucât costul uman al acestor politici a fost estimat la cel puțin 30 000 de decese la frontierele Uniunii de la începutul anului 2000; întrucât este necesar, de urgență, un cadru juridic al Uniunii, ca modalitate de a pune capăt numărului intolerabil de decese din Marea Mediterană și pe rutele de migrație către Uniune, de a combate realmente introducerea ilegală de persoane, expunerea la traficul de ființe umane, la exploatarea prin muncă și la violență, de a gestiona în mod ordonat sosirile, primirea demnă și prelucrarea echitabilă a cererilor de azil și de a optimiza bugetul pentru procedurile de azil al statelor membre și al Uniunii, controlul la frontieră și activitățile de căutare și salvare, precum și pentru a ajunge la practici coerente în acquis-ul Uniunii în materie de azil;

H.   întrucât Parlamentul a încercat în van să includă dispoziții în acest sens în Regulamentul (CE) nr. 810/2009;

I.   întrucât atât Consiliul, cât și Comisia au respins aceste amendamente, printre altele din motivul că aceste prevederi nu ar trebui incluse în Regulamentul (CE) nr. 810/2009, având în vedere că domeniul de aplicare al acestuia acoperă numai vizele de scurtă ședere;

J.  întrucât Parlamentul, confruntându-se cu lipsa de acțiune a Comisiei, a decis, în consecință, să meargă înainte și să elaboreze acestui raport din proprie inițiativă cu caracter legislativ privind vizele umanitare;

K.   întrucât s-a lucrat intens, inclusiv cu ajutorul unor experți, pentru a redacta aceste recomandări, care sunt anexate la prezenta propunere,

1.  solicită Comisiei să prezinte, până la 31 martie 2019, în temeiul articolului 77 alineatul (2) litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), o propunere de Regulament privind instituirea unei vize umanitare europene, dând curs recomandărilor formulate în anexă;

2.  consideră că statele membre ar trebui să poată elibera vize umanitare persoanelor care solicită protecție internațională, pentru a le permite acestora să intre pe teritoriul statului membru care eliberează viza, cu scopul unic de a depune o cerere de protecție internațională în respectivul stat membru;

3.  consideră că vizele umanitare europene ar trebui să fie complementare procedurilor de intrare existente deja la nivel național pentru protecția umanitară, procedurilor de relocare și cererilor spontane în temeiul dreptului internațional al refugiaților și nu ar trebui să le înlocuiască;

4.  consideră că nicio inițiativă privind vizele umanitare europene nu ar trebui să aducă atingere altor inițiative în materie de politică migratorie, inclusiv celor care vizează abordarea cauzelor profunde ale migrației;

5.  evidențiază necesitatea stringentă de a dispune de căi sigure și legale către Uniune - vizele umanitare fiind una dintre acestea - deoarece ele sunt deosebit de importante în special dintr-o perspectivă de gen, având în vedere că femeile sunt deosebit de vulnerabile și, prin urmare, mai expuse violenței sexuale și bazate pe gen de-a lungul rutelor și în centrele de primire; subliniază faptul că femeile și fetele din țările terțe sunt deseori vulnerabile, aflându-se în situații de dependență economică sau de altă natură; menționează că, din acest motiv, le este și mai dificil să solicite azil în condiții de siguranță decât bărbaților;

6.  consideră că o parte a implicațiilor financiare ale propunerii solicitate ar trebui să fie acoperite de bugetul general al Uniunii, ca o exprimare practică a principiului solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre, precum și a implicațiilor sale financiare, în conformitate cu articolul 80 din TFUE;

7.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale, Curții de Justiție, Serviciului European de Acțiune Externă, Biroului European de Sprijin pentru Azil, Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, Agenției Uniunii Europene pentru cooperare în materie de aplicare a legii și Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene prezenta rezoluție și recomandările din anexă.

(1)

  JO L 243, 15.9.2009, p. 1.

(2)

  Hotărârea Curții de Justiție din 7 martie 2018, X. și X./État Belge, C-638/16, ECLI:EU:C2017:173.


ANEXĂ LA PROPUNEREA DE REZOLUȚIE

RECOMANDĂRI PRIVIND CONȚINUTUL PROPUNERII SOLICITATE

Parlamentul European consideră că actul legislativ ce urmează a fi adoptat ar trebui:

1.  FORMA ȘI TITLUL INSTRUMENTULUI CARE URMEAZĂ SĂ FIE ADOPTAT

–   să fie un act juridic separat, care să fie adoptat sub forma unui regulament intitulat „Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unei vize umanitare europene”,

2.  TEMEIUL JURIDIC

–   să aibă drept temei juridic articolul 77 alineatul (2) litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

3.  JUSTIFICARE

–   să fie justificat de:

–   actualul vid juridic din dreptul Uniunii, care, în afara procedurilor de relocare aplicabile refugiaților vulnerabili, nu prevede nici în acquis-ul privind vizele, nici în acquis-ul în materie de frontiere sau de azil proceduri pentru admiterea pe teritoriul statelor membre a persoanelor care solicită protecție, în timp ce aproximativ 90 % dintre persoanele care sunt ulterior recunoscute ca refugiați și care beneficiază de protecție subsidiară ajung în mod neregulamentar pe teritoriul statelor membre(1), adesea pe rute care le pun viața în pericol,

–   riscul de fragmentare care apare pe măsură ce statele membre își înființează, tot mai mult, propriile programe și proceduri de admisie umanitară, contrazicând obiectivul general al articolului 78 alineatul (1) din TFUE, referitor la dezvoltarea unei politici comune în materie de azil și de protecție subsidiară și temporară, și conducând, de asemenea, la riscul ca aceste sisteme diferite să submineze aplicarea uniformă a dispozițiilor comune privind intrarea pe teritoriul statelor membre a resortisanților țărilor terțe, așa cum se prevede în Regulamentele (UE) nr. 810/2009(2) și (UE) 2016/399(3) ale Parlamentului European și ale Consiliului,

–   costurile ridicate, pe plan uman, dar și social, economic și bugetar, presupuse de statu-quo pentru resortisanții țărilor terțe în cauză (sumele percepute de traficanții de persoane, riscul de trafic și exploatare, riscul de persecuție, riscul de deces și de maltratare etc.) și pentru statele membre și Uniune (un buget ridicat pentru operațiunile de căutare și salvare, inclusiv pentru transportul naval privat, protecția frontierelor, cooperarea cu țările terțe, procedurile de azil și, eventual, de returnare în cazul respingerii cererilor de protecție internațională, precum și combaterea criminalității organizate, a traficului și a introducerii ilegale de persoane etc.),

–   valoarea adăugată a acțiunii Uniunii, în ceea ce privește asigurarea respectării valorilor Uniunii, inclusiv a drepturilor fundamentale, încrederea reciprocă între statele membre și încrederea solicitanților de azil în sistem, securitatea juridică, previzibilitatea, precum și punerea în aplicare și asigurarea respectării uniforme a normelor, realizarea de economii de scară și reducerea costurilor statu-quo-ului menționate mai sus,

–   să reamintească că Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului(4) și Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului(5) se aplică numai pe teritoriul statelor membre, în timp ce, în prezent, solicitanții de azil au la dispoziție un număr insuficient de mijloace legale pentru a ajunge pe acest teritoriu,

–  să reamintească că, după depunerea unei cereri de azil într-un stat membru, se aplică dispozițiile sistemului european comun de azil,

–  să sublinieze că refuzul unei cereri pentru o viză umanitară europeană nu afectează în niciun fel dreptul de a solicita azil în Uniune și nici nu împiedică solicitantul să intre în alte sisteme de protecție disponibile,

4.  DISPOZIȚII GENERALE

–   să aibă ca obiectiv introducerea de prevederi referitoare la procedurile și condițiile în care un stat membru poate elibera o viză umanitară pentru persoanele care solicită protecție internațională, pentru a le permite acestor persoane să intre pe teritoriul statului membru care eliberează viza, cu scopul unic de a depune o cerere de protecție internațională în respectivul stat membru,

–   să includă în domeniul său de aplicare resortisanți ai țărilor terțe care trebuie să dețină o viză la trecerea frontierelor externe ale statelor membre, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr 539/2001 al Consiliului(6), și în cazul cărora faptele de persecuție sau riscul de persecuție, definite în Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului(7) sunt, în mod clar, fondate, dar care nu se află deja în procesul de relocare, definit în programele naționale de relocare sau de [noul Regulament de instituire a cadrului de relocare al Uniunii sau de] Directiva 2001/55/CE a Consiliului(8),

–   să excludă din domeniul său de aplicare membrii de familie care, altfel, ar avea dreptul de a se alătura în timp util familiei lor într-un stat membru în conformitate cu alte acte legislative ale Uniunii sau cu legislația națională,

5.  PROCEDURILE DE ELIBERARE A VIZELOR UMANITARE

–   să prevadă depunerea directă a acestor cereri, prin mijloace electronice sau în scris, la orice consulat sau ambasadă a statelor membre,

–   să prevadă modalități practice pentru aceste cereri de viză, inclusiv completarea unui formular de cerere, furnizarea de informații cu privire la identitatea solicitantului, inclusiv elementele biometrice de identificare, precum și prezentarea motivelor, documentate în măsura posibilului, pentru care acesta se teme că va fi persecutat sau va suferi daune grave,

–   să prevadă ca solicitantul acestei vize să fie invitat la un interviu (asistat, dacă este necesar, de un interpret) care poate fi, de asemenea, desfășurat la distanță, prin intermediul unor mijloace de comunicare audio și video care să asigure un nivel adecvat de siguranță, securitate și confidențialitate,

–   să prevadă ca documentele prezentate să fie evaluate, inclusiv în ceea ce privește autenticitatea acestora, de către o autoritate competentă, independentă și imparțială, care deține cunoștințe și competențe corespunzătoare în materie de protecție internațională,

–   să prevadă ca cererile pentru această viză să fie evaluate pe baza declarației și a interviului solicitantului și, dacă este posibil, a documentelor justificative, fără a desfășura un proces complet de determinare a statutului respectivului solicitant,

–   să prevadă ca, înainte de eliberarea acestei vize, fiecare persoană să fie supusă unei investigații de securitate, prin intermediul bazelor de date naționale și europene relevante, respectând pe deplin dispozițiile aplicabile în materie de protecție a datelor, pentru a se asigura că persoana respectivă nu reprezintă un risc pentru securitate,

–   să prevadă ca deciziile referitoare la aceste cereri de viză să fie luate în termen de 15 de zile calendaristice de la data depunerii cererii,

–   să prevadă ca decizia privind cererea să fie comunicată solicitantului și să fie personalizată, scrisă și motivată,

–   să prevadă ca un resortisant dintr-un stat terț căruia i s-a refuzat această viză să aibă posibilitatea de a introduce o cale de atac, așa cum este prevăzut în prezent în cazul refuzului acordării unei vize de scurtă ședere sau al refuzului intrării la frontieră,

6.  ELIBERAREA UNEI VIZE UMANITARE

–   să prevadă ca aceste vize să fie emise sub forma unui autocolant comun și introduse în Sistemul de informații privind vizele,

–   să prevadă ca o viză umanitară, odată emisă, să permită deținătorului să intre pe teritoriul statului membru care eliberează viza, cu scopul unic de a depune o cerere de protecție internațională în respectivul stat membru,

7.  GESTIONAREA ADMINISTRATIVĂ ȘI ORGANIZAREA

–   să prevadă ca cererile pentru o această viză să fie evaluate de personal instruit în mod corespunzător,

–   să se asigure că personalul respectiv este detașat fie în ambasade sau consulate, fie în statele membre, caz în care cererile sunt transmise pe cale electronică, iar interviurile sunt desfășurate de la distanță,

–   să prevadă ca anumite aspecte ale procesului, care nu implică nicio preselecție a cazurilor, nicio evaluare sau decizie, să poată fi gestionate de către prestatorii externi de servicii, inclusiv furnizarea de informații, gestionarea programărilor pentru interviuri, precum și colectarea elementelor biometrice de identificare,

–   să prevadă instituirea unor măsuri adecvate pentru a garanta protecția datelor, securitatea datelor și confidențialitatea comunicațiilor,

–   să prevadă ca statele membre să coopereze între ele, precum și cu agențiile Uniunii, cu organizațiile internaționale, cu organizațiile guvernamentale și neguvernamentale și cu alte părți interesate relevante, pentru a asigura aplicarea armonizată a acestuia,

–   să prevadă ca informațiile privind procedurile și condițiile de obținere a acestei vize, precum și privind condițiile și procedurile de obținere a protecției internaționale pe teritoriul statelor membre să fie disponibile la scară largă, inclusiv pe site-urile ambasadelor și consulatelor statelor membre și prin intermediul Serviciului european de acțiune externă,

8.  DISPOZIȚII FINALE

–  să prevadă un sprijin financiar semnificativ din Fondul de gestionare integrată a frontierelor, care să fie pus la dispoziție statelor membre în vederea punerii sale în aplicare,

–   să prevadă ca un stat membru care eliberează această viză umanitară are acces la aceeași compensație din Fondul pentru azil și migrație ca în situația în care un stat membru primește un refugiat prin intermediul cadrului european de relocare.

9.  MODIFICAREA ALTOR ACTE JURIDICE

–   să modifice:

–  Regulamentul (CE) nr. 810/2009, pentru a clarifica faptul că, în cazul persoanelor care solicită protecție internațională, se aplică dispozițiile din Regulamentul de instituire a unei vize umanitare europene,

–  Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al Consiliului(9), pentru a prevedea introducerea cererilor de vize umanitare în sistem,

–  Regulamentul (UE) nr. 2016/399 pentru a adapta condițiilor de intrare pentru persoanele care au obținut o viză europeană umanitară,

–  Fondul de gestionare integrată a frontierelor, pentru a prevedea finanțarea pentru statele membre pentru punerea în aplicare a Regulamentului de instituire a unei vize umanitare europene,

–  Articolul 26 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune(10) și Directiva 2001/51/CE a Consiliului(11) pentru a-i scuti de răspundere, obligații și sancțiuni pe transportatorii care îi transportă pe resortisanții țărilor terțe, în cazul în care resortisanții țărilor terțe în cauză își declară intenția de a solicita protecție internațională sau umanitară pe teritoriul statelor membre.

(1)

  HEIN / DONATO (CIR) 2012: Exploring avenues for protected entry in Europe (Explorarea unor căi de intrare în Europa în condiții de protecție), p. 17.

(2)

  Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui cod comunitar de vize (Codul de vize) (JO L 243, 15.9.2009, p. 1).

(3)

  Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (JO L 77, 23.3.2016, p. 1).

(4)

  Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale (JO L 180, 29.6.2013, p. 60).

(5)

  Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid (JO L 180, 29.6.2013, p. 31).

(6)

  Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație (JO L 81, 21.3.2001, p. 1).

(7)

  Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate (JO L 337, 20.12.2011, p. 9).

(8)

  Directiva 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri (JO L 212, 7.8.2001, p. 12).

(9)

  Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 privind Sistemul de informații privind vizele (VIS) și schimbul de date între statele membre cu privire la vizele de scurtă ședere (Regulamentul VIS) (JO L 218, 13.8.2008, p. 60).

(10)

  JO L 239, 22.9.2000, p. 19.

(11)

  Directiva 2001/51/CE a Consiliului din 28 iunie 2001 de completare a dispozițiilor prevăzute la articolul 26 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 (JO L 187, 10.7.2001, p. 45).


EXPUNERE DE MOTIVE

Context(1)

Parlamentul a început să solicite vize umanitare în contextul crizei migrației și al numărului inacceptabil de victime din Marea Mediterană. Acesta și-a exprimat punctul de vedere, printre altele, în Rezoluția sa din 12 aprilie 2016 referitoare la situația din Mediterana și la necesitatea unei abordări globale a migrației de către UE.

Vizele umanitare au fost deja discutate în contextul UE, dar fără un rezultat concret. În prezent, există un număr de programe naționale specifice, însă dreptul Uniunii nu prevede un cadru juridic.

Comisia LIBE a încercat să remedieze acest vid juridic în cadrul revizuirii Codului de vize (2014/0094 (COD)), însă atât Consiliul, cât și Comisia s-au opus amendamentelor incluse în acest sens în negocierile din cadrul trilogului care a demarat în mai 2016. În septembrie 2017, după luni de blocaj din cauza refuzului Consiliul de a continua negocierile în cazul în care aceste amendamente nu erau retrase, echipa de negociere a Parlamentului le-a retras. În schimb, Comisia LIBE a decis să elaboreze prezentul raport din proprie inițiativă cu caracter legislativ.

În ciuda acestui fapt, Consiliul și Comisia au întrerupt negocierile.

La data de 6.12.2017, Comisia LIBE a primit autorizația de a elabora acest raport din proprie inițiativă cu caracter legislativ, în temeiul articolului 225 din TFUE și al articolului 46 din Regulamentul de procedură.

În pregătirea acestui raport, raportorul a solicitat contribuții din partea raportorilor din umbră, dar și din partea societății civile și din mediul academic. În plus, elaborarea sa a fost susținută de o evaluare a valorii adăugate europene, pregătită de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European. Raportorul dorește să își exprime recunoștința pentru cooperarea și sprijinul oferite.

Solicitările Parlamentului către Comisie

O solicitare clară de propunere legislativă privind instituirea unei vize umanitare europene ar trebui adresată Comisiei, iar aceasta ar trebui să prezinte o această propunere până la sfârșitul lunii martie 2019. Această perioadă poate părea scurtă. Cu toate acestea, este pe deplin justificată, având în vedere caracterul urgent al chestiunii, dezbaterile extinse care au avut loc, studiile realizate și recomandările detaliate făcute în prezentul raport.

Explicarea detaliată a recomandărilor

Ordinea recomandărilor, care este prezentată în anexă, dar face parte din propunerea de rezoluție, se bazează pe structura unui instrument legislativ. Recomandările acoperă elementele principale pe care ar trebui să le conțină acest instrument legislativ.

Acest instrument legislativ ar trebui să fie un nou act juridic distinct. Discuțiile privind Codul de vize au arătat că acest act distinct este necesar. Raportorul consideră că instrumentul cel mai potrivit ar fi un Regulament, ca și celelalte instrumente ale acquis-ului în materie de vize.

Temeiul juridic

Raportorul consideră că o combinație a articolelor 77 alineatul (2) litera (b) și 78 alineatul (2) litera (g) din TFUE, care se referă la controalele la frontieră și gestionarea fluxurilor de persoane care solicită azil, ar constitui un temei juridic adecvat.

Justificarea propunerii

Considerentele noului instrument legislativ ar trebui să înceapă prin a explica rațiunea principală a instrumentului. 

Aceasta ar trebui să fie, înainte de toate, actuala situație paradoxală, în care nu există în dreptul UE nicio prevedere referitoare la modul în care ar trebui să sosească efectiv un refugiat, ceea ce conduce la o situație în care aproape toate sosirile au loc în mod neregulamentar. Această situație are consecințe grave pentru indivizi, precum și pentru statele membre. Persoanele care fug sunt nevoite să întreprindă călătorii care le pun viața în pericol, cu ajutorul persoanelor care introduc ilegal migranți, pentru care trebuie să plătească sume enorme, și în cursul cărora sunt expuse la exploatare, maltratare și abuzuri. Un aspect negativ pentru statele membre este reprezentat de efectele sosirilor necontrolate (fără să se știe câte persoane sosesc și cine sunt acestea) și de eforturile sporite care sunt necesare pentru a gestiona aceste sosiri, respectiv supravegherea și controlul mărit al frontierelor, activitățile de căutare și salvare, cooperarea cu state terțe etc. În același timp, statele membre se confruntă cu o criminalitate organizată din ce în ce mai puternică, care beneficiază de câștigurile financiare obținute în urma introducerii ilegale a persoanelor. 

Un alt argument pentru acest instrument legislativ nou este riscul de fragmentare. Se poate observa că statele membre instituie sisteme naționale, dar toate sunt diferite. Raportorul salută toate inițiativele care permit trecerea în condiții de siguranță. Totodată, având în vedere faptul că UE constituie un spațiu de libertate, securitate și justiție, fără frontiere interne (articolul 3 alineatul (2) din TUE), ar trebui să se insiste mai mult asupra politicilor comune. 

Întrucât UE este întemeiată pe valorile respectării demnității umane și pe respectarea drepturilor omului (articolul 2 din TUE), acest instrument este, în cele din urmă, necesar pentru ca UE să se conformeze cerințelor din propriile sale tratate.

Dispoziții generale

Obiectivul noului instrument ar trebui să se limiteze la dispozițiile privind procedurile și condițiile pentru eliberarea unei vize umanitare. Prin natura sa, ar trebui să fie o viză cu valabilitate teritorială limitată, care permite deținătorului său să ajungă pe respectivul teritoriu, pentru a depune acolo o cerere de protecție internațională. Statul membru care eliberează viza ar deveni, prin urmare, responsabil de procedurile de azil.

Au avut loc discuții dacă ar trebui să existe un tip de mecanism de transfer. După o analiză atentă, raportorul nu propune acest mecanism, pentru a evita ca sistemul să devină prea complicat. 

Noul instrument ar trebui să se aplice resortisanților țărilor terțe care sunt supuși obligației de a deține viză, care au nevoie de protecție împotriva unui risc real de a fi expuși la persecuții sau vătămări grave și care nu sunt acoperiți de niciun alt instrument, cum ar fi relocarea. Relocarea este puternic susținută de raportor, însă nu poate fi singura cale sigură legală, deoarece vizează numai un grup limitat de refugiați deja recunoscuți.

Procedurile și condițiile de eliberare a vizelor umanitare 

Procedurile pentru aceste vize ar trebui să fie similare cu cele pentru vizele de scurtă ședere, ori de câte ori natura lor permite acest lucru. Acest lucru ar privi, de exemplu, etapele procedurale, termenele de prelucrare, necesitatea unui formular de cerere și a datelor biometrice, implicarea prestatorilor externi de servicii, controalele de securitate și dreptul la o cale de atac. Procedurile ar trebui, totuși, să fie diferite atunci când situația specifică a persoanelor impune acest lucru. De exemplu, ar trebui să se organizeze întotdeauna un interviu (inclusiv pentru a combate riscul de introducere ilegală a persoanelor), și ar trebui să fie posibilă depunerea cererii pe cale electronică. În plus, pentru a reduce costurile și pentru a ține seama de situația persoanei, ar trebui să se utilizeze instrumente moderne de comunicare mai mult decât este cazul în prezent pentru cererile de viză. De exemplu, ar trebui să fie posibil să se efectueze interviuri la distanță, care să permită statelor membre să colaboreze cu experți în materie de azil, nu neapărat cu sediul în țări terțe.

Cererea pentru această viză ar trebui să fie evaluată la prima vedere pentru a examina dacă riscul ca solicitantul să fie expus la persecuție sau la vătămări grave este justificat în mod pertinent. Raportorul consideră că această evaluare este necesară pentru ca procedura să fie credibilă. Subliniază că evaluarea este o evaluare a cererii de viză și nu o prelucrare externă a unei cereri de azil. Acestea din urmă ar prezenta prea multe probleme juridice și practice. 

Gestionare și organizare administrativă 

Instrumentul va necesita eforturi administrative pentru care statele membre ar trebui să poată beneficia de sprijin, inclusiv din punct de vedere financiar. În acest sens ar putea fi modificate programele financiare din noul CFM, și în special Fondul european de gestionare integrată a frontierelor. În plus, se preconizează că se pot face economii în alte domenii, având în vedere că sosirile vor fi în mod clar mai ordonate, cu mai puține persoane care în mod clar nu au nevoie de protecție internațională. Utilizarea tehnologiei moderne de comunicare ar trebui să permită economii suplimentare.

Dispoziții finale

Raportorul recunoaște pe deplin faptul că un număr important de pregătiri practice trebuie să fie efectuate înainte ca noul instrument, astfel cum este conceput aici, să poată fi pus în aplicare. Va fi necesar să se regândească interconectarea între procedurile privind vizele și cele de azil și să se organizeze în consecință fluxul de lucru administrativ. Din acest motiv, raportorul propune o perioadă de tranziție de doi ani înainte ca noile norme să devină aplicabile. Ulterior, normele ar trebui să fie testate într-un mediu controlat, în anumite țări terțe selectate ca regiuni-pilot. Acest lucru ar trebui să permită efectuarea și analizarea unor experiențe înainte de desfășurarea ulterioară.

Ar trebui să se prevadă structuri de sprijin specifice pentru statele membre în regiunile pilot. Acestea ar trebui să fie în măsură să primească o finanțare semnificativă din partea UE (de exemplu, din Fondul de gestionare integrată a frontierelor) pentru ajustarea suplimentară a sediul acestora, pentru formarea personalului și reorganizarea fluxurilor de lucru și a infrastructurii IT. Agențiile ar trebui să ofere consultanță de specialitate, inclusiv EASO, Frontex, Europol și FRA. Punerea în aplicare în regiunile-pilot ar trebui să fie monitorizată îndeaproape, pentru a permite formularea unor concluzii. Rezultatele monitorizării ar trebui incluse în evaluare după doi ani. Aceste rezultate ar trebui să fie evaluate cu atenție și noul instrument să fie modificat atunci când este necesar. În urma eventualelor ajustări necesare, noul instrument ar trebui să fie desfășurat în continuare.

Modificarea altor acte juridice

Ar fi necesar să se modifice o serie de acte din acquis-ul privind vizele, în special Codul de vize și VIS, pentru a le adapta la existența acestui instrument complet nou. Același lucru este necesar pentru instrumentele legislative sub incidența cărora vor intra deținătorii vizelor atunci când călătoresc în UE. De exemplu, Codul frontierelor Schengen va trebui modificat pentru a recunoaște situația persoanelor care sosesc cu acest tip de vize la frontierele externe. În cele din urmă, sunt necesare, de asemenea, unele adaptări ale acquis-ului în materie de azil. Deși este evident că procedura de azil ar avea loc în întregime pe teritoriul UE, ar trebui să se ia în considerare că un solicitant a fost deținătorul unei vize umanitare. De exemplu, orice evaluare care a avut deja loc ca parte a cererii de viză ar trebui, de asemenea, să fie luată în considerare în procedura de azil, pentru a se evita orice duplicare inutilă a eforturilor.

Concluzie

Raportorul consideră că este timpul să se găsească soluții inovatoare care să țină cont atât de nevoile persoanelor care solicită protecție, cât și de ale statelor membre. Actuala „mentalitate de siloz”, care privește acquis-ul în materie de vize și acquis-ul în materie de azil ca pe două lucruri separate, este artificială și nu este adaptată la realitățile de astăzi. UE trebuie să facă un pas curajos, pentru a fi la înălțimea valorilor sale.

(1)

Pentru mai multe detalii, a se vedea documentul de lucru privind vizele umanitare al raportorului de la 5.4.2018


AVIZ al Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (10.9.2018)

destinat Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne

conținând recomandări adresate Comisiei privind vizele umanitare

(2017/2270(INL))

Raportoare pentru aviz: Malin Björk

(Inițiativă – articolul 46 din Regulamentul de procedură)

SUGESTII

Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen recomandă Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, care este comisie competentă, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

A.  întrucât este larg acceptat faptul că genul se referă la apartenența la un anumit grup social, acesta constituind unul dintre motivele de protecție prevăzute de Convenția ONU din 1951 privind statutul refugiaților și de Protocolul său din 1967 („Convenția privind statutul refugiaților”) și întrucât persecuția din motive de gen constituie un motiv pentru solicitarea și acordarea de protecție în conformitate cu cadrul juridic internațional și cel al UE, inclusiv cu Convenția de la Istanbul, și întrucât femeile din întreaga lume sunt afectate în mod disproporționat de violența sexuală și de alte forme de violență bazată pe gen și în moduri specifice în timpul conflictelor armate și al războiului;

B.  întrucât, în cadrul crizei actuale a refugiaților, femeile care călătoresc singure sau împreună cu copii, femeile care sunt capi de familie, femeile însărcinate și cele care alăptează, persoanele cu dizabilități, adolescentele și femeile în vârstă se numără printre persoanele care sunt deosebit de vulnerabile de-a lungul rutelor de migrație către Europa și care se confruntă cu riscuri mult mai grave de violență de gen;

C.  întrucât Orientările UNHCR privind persecuția pe criterii de gen (2002) prevăd că definiția termenului de „refugiat” ar trebui să acopere plângerile legate de gen și îi îndeamnă pe cei care acordă azil să adopte o „interpretare sensibilă la dimensiunea de gen” a motivelor de protecție și să asigure un proces nediscriminatoriu;

D.  întrucât, în conformitate cu statisticile Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), începând cu 2014, peste 15 000 de migranți și-au pierdut viața sau au dispărut în Marea Mediterană, în drum spre Europa; întrucât ruta central-mediteraneeană a rămas ruta cu cel mai mare număr de morți, înregistrându-se aproape doi morți la fiecare 100 de călători în 2015, fapt care este inacceptabil;

E.  întrucât Convenția de la Istanbul, în special articolul 60, impune părților să ia măsurile legislative necesare sau alte măsuri pentru a se asigura că violența de gen împotriva femeilor poate fi recunoscută ca formă de persecuție și pentru a se asigura că motivele de azil enumerate în Convenția din 1951 privind refugiații sunt interpretate dintr-o perspectivă care ia în considerare dimensiunea de gen;

F.  întrucât este necesar să se creeze căi de acces sigure și legale către Uniune, inclusiv dintr-o perspectivă de gen, și întrucât vizele umanitare pot completa alte căi sigure, deși nu se pot substitui acestora, cum ar fi relocarea și admisia umanitară;

G.  întrucât, în prezent, nu există posibilitatea de a solicita protecție din motive umanitare în afara Uniunii, iar acest lucru înseamnă că persoanele care solicită azil sunt obligate să intre în Europa în mod ilegal, punându-și astfel în pericol viața și sănătatea, cu consecințe specifice și genderizate pentru femei, fete și persoanele LGBTI, precum violul, violența și faptul că sunt vizate de persoanele care introduc ilegal migranți și de traficanți pentru a fi exploatate din punct de vedere sexual și economic;

H.  întrucât crearea vizelor umanitare va acorda persoanelor vulnerabile și celor care se confruntă cu provocări specifice, cum ar fi persoanele bolnave, persoanele cu dizabilități, familiile, femeile, femeile însărcinate, copiii, persoanele în vârstă și persoanele LGTBI, accesul la procedurile de azil și la protecție umanitară, permițându-le să călătorească în siguranță spre Europa, unde cererea de azil sau cererea umanitară a acestora va fi prelucrată;

I.  întrucât femeile și fetele pot fi supuse unor forme specifice de persecuție și de discriminare pe criterii de gen în țările de origine, printre care mutilarea genitală a femeilor, căsătoria forțată, violența domestică, violul, violența sexuală și „crimele de onoare”, dar fără a se limita la acestea;

J.  întrucât, potrivit UNHCR, în 2017, femeile au reprezentat între 9 și 22 % dintre persoanele care au sosit pe mare în Italia, Grecia și Spania(1), discrepanța mare de gen fiind legată de vulnerabilitatea specifică a femeilor, inclusiv de vulnerabilitatea economică și de alte tipuri de dependențe;

K.   întrucât femeile și fetele se confruntă cu riscuri ridicate de abuz și violență fizice și sexuale, inclusiv de viol, și par să fie mai vulnerabile la toate formele de exploatare, inclusiv la exploatarea prin muncă și sexuală, de-a lungul rutelor către UE; întrucât, de mult ori, ele sunt forțate să întrețină raporturi sexuale pentru a supraviețui, în schimbul posibilității de a-și continua călătoria; întrucât organizațiile criminale, unele persoane care introduc ilegal migranți și unii traficanți profită de absența unor modalități sigure de a intra în Uniunea Europeană;

L.  întrucât fetele și femeile care sunt victime ale violenței de gen și care au nevoie de protecție internațională ar putea fi reticente în a dezvălui adevărata amploare a persecuțiilor suferite sau a celor pe care se tem că le vor suferi și, prin urmare, au nevoie de un mediu propice care să le ofere siguranța că beneficiază de confidențialitate,

1.  subliniază necesitatea urgentă de a dispune de căi de acces sigure și legale către Uniunea Europeană, prin care ar trebui să se numere și vizele umanitare; menționează că acest aspect este important dintr-o perspectivă de gen, întrucât femeile și persoanele LGBTI sunt deosebit de vulnerabile și, prin urmare, sunt expuse într-o mai mare măsură violenței sexuale și violenței de gen de-a lungul rutelor și în centrele de primire;

2.  regretă faptul că există un nivel ridicat de inegalitate între femeile și bărbații care sunt forțați să își părăsească țările de origine pentru a solicita protecție internațională; subliniază faptul că femeile și fetele din țările terțe sunt deseori vulnerabile, aflându-se în situații de dependență economică sau de altă natură; menționează că, din acest motiv, le este și mai dificil să solicite azil în condiții de siguranță decât bărbaților;

3.  condamnă situația actuală, în care, pentru a solicita azil în UE, femeile, fetele și persoanele LGBTI se expun unor riscuri majore de violență sexuală și bazată pe gen, atât de-a lungul rutelor, cât și în centrele de primire;

4.  subliniază că violența de gen, inclusiv violența sexuală, are consecințe grave asupra vieții și sănătății femeilor și fetelor, lucru care ar putea afecta sănătatea mintală a femeilor și ar putea conduce la stres posttraumatic, la anxietate și la depresie;

5.  subliniază că femeile, fetele și persoanele LGBTI care exprimă temeri întemeiate de persecuție bazată pe gen trebuie să poată solicita vize din motive umanitare în condiții de siguranță;

6.  solicită crearea unui instrument separat pentru vizele umanitare, în plus față de un program al Uniunii în materie de relocare și de admisie umanitară și complementar acestuia, pentru a le oferi persoanelor care au nevoie de protecție internațională accesul sigur și legal pe teritoriul UE, asigurând, în același timp, o abordare care să țină seama de gen, precum și protecția efectivă a persoanelor persecutate din motive de gen, în cadrul căreia este deosebit de important ca procesul să fie gestionat dintr-o perspectivă sensibilă și respectuoasă, cu o înțelegere deplină a complexității și vulnerabilităților tuturor persoanelor, în special a femeilor, copiilor și persoanelor LGBTI;

7.  atrage atenția că instrumentul pentru vize umanitare ar trebui să includă și solicitările de protecție umanitară bazate pe condiții sanitare, pe motive familiale imperioase, atunci când acestea nu constituie motive care autorizează reîntregirea familiei, pe motive de strămutare din cauza schimbărilor climatice și alte situații imperioase care necesită protecție umanitară;

8.  subliniază faptul că formele de violență și de discriminare genderizate, printre care violul și violența sexuală, MGF, căsătoriile forțate, violența domestică, așa-numitele „crime de onoare” și discriminările de gen tolerate de stat, dar fără a se limita la acestea, reprezintă acte de persecuție și ar trebui să constituie motive valide pentru a solicita azil sau protecție umanitară și, prin urmare, ar trebui să se reflecte în noul instrument; invită, prin urmare, Comisia să recunoască persecuția din motive de gen ca un motiv valabil pentru solicitarea de protecție internațională și să asigure integrarea perspectivei de gen în toate etapele procedurii de azil, prin respectarea Orientărilor UNHCR din 2002 privind protecția internațională: persecuția din motive de gen;

9.  avertizează că noul instrument pentru vize umanitare nu poate constitui o modalitate de a transfera responsabilitatea privind analizarea solicitărilor refugiaților către țări din afara Europei, ci o modalitate de a se asigura că solicitanții de azil și persoanele care au nevoie de protecție umanitară vor călători în siguranță către Europa, unde solicitarea lor va fi apoi tratată; întrucât propunerile precum cea referitoare la platformele de debarcare aduc atingere în mod fundamental principiilor de bază ale protecției refugiaților la nivel internațional și european;

10.  invită Comisia și statele membre să îmbunătățească colectarea de date defalcate în funcție de gen în cadrul crizei actuale a refugiaților și să se asigure că perspectiva bazată pe egalitatea de gen este inclusă în politicile relevante din domeniul azilului;

11.  reamintește că legislația și politicile de combatere a introducerii ilegale de persoane nu ar trebui să împiedice accesul la procedurile de azil ale UE și ar trebui să urmărească să ajute migranții și refugiații să evite situațiile dăunătoare de exploatare;

12.  critică desemnarea țărilor terțe ca țări de origine sigure, țări terțe sigure și prime țări de azil și subliniază că, chiar și în țări considerate sigure, femeile ar putea fi persecutate din motive de gen, în timp ce persoanele LGBTI ar putea suferi, de asemenea, abuzuri, justificându-se astfel cererea de protecție;

13.  solicită încetarea imediată a plasării în detenție a copiilor, femeilor însărcinate sau care alăptează și a victimelor violurilor, violențelor sexuale și traficului de persoane, precum și oferirea unei asistențe psihologice adecvate;

14.  subliniază necesitatea unei finanțări pentru a sprijini, în special, cele mai vulnerabile femei și fete din societatea noastră, și anume femeile cu dizabilități, femeile refugiate și cele care sunt victime ale traficului și abuzului;

15.  invită statele membre să asigure formările necesare și suficiente pentru personalul și profesioniștii din domeniul sănătății care intră în contact cu copiii, fetele și femeile care au fost victime ale violenței de gen atunci când ajung în UE, pentru a le oferi asistență specializată și servicii de îngrijire, inclusiv servicii de sănătate sexuală și reproductivă și asistență psihologică;

16.  regretă că unele state membre nu au ratificat Convenția de la Istanbul și reiterează apelul către toate statele membre de a ratifica această convenție și de a o pune în aplicare pe deplin fără întârziere;

17.  invită țările europene, organizațiile internaționale, părțile interesate relevante și sectoarele de la diferite niveluri să își exercite în comun responsabilitatea și să coopereze strâns; reamintește Comisiei și statelor membre faptul că protecția persoanelor care au nevoie de protecție internațională reprezintă un aspect de interes general și că trebuie să se dea un răspuns comun, bazat pe principiul solidarității;

INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREAÎN COMISIA SESIZATĂ PENTRU AVIZ

Data adoptării

3.9.2018

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

15

8

0

Membri titulari prezenți la votul final

Maria Arena, Beatriz Becerra Basterrechea, Malin Björk, Vilija Blinkevičiūtė, Anna Hedh, Mary Honeyball, Agnieszka Kozłowska-Rajewicz, Florent Marcellesi, Krisztina Morvai, Maria Noichl, João Pimenta Lopes, Michaela Šojdrová, Anna Záborská, Maria Gabriela Zoană

Membri supleanți prezenți la votul final

José Inácio Faria, Eleonora Forenza, Jérôme Lavrilleux, Mylène Troszczynski, Monika Vana, Julie Ward

Membri supleanți [articolul 200 alineatul (2)] prezenți la votul final

Cécile Kashetu Kyenge, Patrick O’Flynn, Patrizia Toia

VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA SESIZATĂ PENTRU AVIZ

15

+

ALDE

Beatriz Becerra Basterrechea

GUE/NGL

Malin Björk, Eleonora Forenza, João Pimenta Lopes

S&D

Maria Arena, Vilija Blinkevičiūtė, Anna Hedh, Mary Honeyball, Cécile Kashetu Kyenge, Maria Noichl, Patrizia Toia, Julie Ward, Maria Gabriela Zoană

VERTS/ALE

Florent Marcellesi, Monika Vana

8

-

EFDD

Patrick O'Flynn

ENF

Mylène Troszczynski

NI

Krisztina Morvai

PPE

José Inácio Faria, Agnieszka Kozłowska-Rajewicz, Jérôme Lavrilleux, Michaela Šojdrová, Anna Záborská

0

0

 

 

Legenda simbolurilor utilizate:

+  :  pentru

-  :  împotrivă

0  :  abțineri

(1)

  https://data2.unhcr.org/en/documents/download/63039


INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREAÎN COMISIA COMPETENTĂ

Data adoptării

10.10.2018

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

39

10

0

Membri titulari prezenţi la votul final

Asim Ademov, Martina Anderson, Heinz K. Becker, Monika Beňová, Malin Björk, Michał Boni, Caterina Chinnici, Frank Engel, Laura Ferrara, Romeo Franz, Kinga Gál, Nathalie Griesbeck, Sylvie Guillaume, Brice Hortefeux, Filiz Hyusmenova, Sophia in ‘t Veld, Eva Joly, Marek Jurek, Dietmar Köster, Barbara Kudrycka, Cécile Kashetu Kyenge, Juan Fernando López Aguilar, Monica Macovei, Claude Moraes, József Nagy, Péter Niedermüller, Ivari Padar, Birgit Sippel, Branislav Škripek, Csaba Sógor, Sergei Stanishev, Traian Ungureanu, Bodil Valero, Josef Weidenholzer, Kristina Winberg, Tomáš Zdechovský, Auke Zijlstra

Membri supleanți prezenți la votul final

Kostas Chrysogonos, Carlos Coelho, Gérard Deprez, Teresa Jiménez-Becerril Barrio, Jean Lambert, Jeroen Lenaers, Innocenzo Leontini, Angelika Mlinar, Barbara Spinelli, Daniele Viotti

Membri supleanți [articolul 200 alineatul (2)] prezenți la votul final

John Stuart Agnew, Jude Kirton-Darling


VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ

39

+

ALDE

Gérard Deprez, Nathalie Griesbeck, Filiz Hyusmenova, Sophia in 't Veld, Angelika Mlinar

EFDD

Laura Ferrara

GUE/NGL

Martina Anderson, Malin Björk, Kostas Chrysogonos, Barbara Spinelli

PPE

Asim Ademov, Heinz K. Becker, Michał Boni, Carlos Coelho, Frank Engel, Teresa Jiménez-Becerril Barrio, Barbara Kudrycka, Jeroen Lenaers, Innocenzo Leontini, József Nagy, Csaba Sógor

S&D

Monika Beňová, Caterina Chinnici, Sylvie Guillaume, Jude Kirton-Darling, Dietmar Köster, Cécile Kashetu Kyenge, Juan Fernando López Aguilar, Claude Moraes, Péter Niedermüller, Ivari Padar, Birgit Sippel, Sergei Stanishev, Daniele Viotti, Josef Weidenholzer

VERTS/ALE

Romeo Franz, Eva Joly, Jean Lambert, Bodil Valero

10

-

ECR

Marek Jurek, Monica Macovei, Branislav Škripek, Kristina Winberg

EFDD

John Stuart Agnew

ENF

Auke Zijlstra

PPE

Kinga Gál, Brice Hortefeux, Traian Ungureanu, Tomáš Zdechovský

0

0

 

 

Legenda simbolurilor utilizate:

+ : pentru

- : împotrivă

0 : abțineri

Ultima actualizare: 29 octombrie 2018Aviz juridic - Politica de confidențialitate