Procedură : 2018/2112(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A8-0038/2019

Texte depuse :

A8-0038/2019

Dezbateri :

PV 11/02/2019 - 16
CRE 11/02/2019 - 16

Voturi :

PV 12/02/2019 - 9.16
CRE 12/02/2019 - 9.16
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P8_TA(2019)0077

RAPORT     
PDF 246kWORD 74k
28.1.2019
PE 629.770v02-00 A8-0038/2019

referitor la punerea în aplicare a dispozițiilor tratatului privind cooperarea consolidată

(2018/2112(INI))

Comisia pentru afaceri constituționale

Raportor: Alain Lamassoure

AMENDAMENTE
EXPUNERE DE MOTIVE – REZUMATUL FAPTELOR ȘI AL CONSTATĂRILOR
 PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 AVIZ al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne
 INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREA ÎN COMISIA COMPETENTĂ
 VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ

EXPUNERE DE MOTIVE – REZUMATUL FAPTELOR ȘI AL CONSTATĂRILOR

Procedura și sursele

La elaborarea acestui raport de punere în aplicare, raportorul a colectat informații și s-a bazat, printre altele, pe următoarele surse:

  o audiere pe tema „Structura instituțională și guvernanța formelor existente de cooperare consolidată”, organizată de Comisia pentru afaceri constituționale la 24 septembrie 2018;

  un studiu intitulat „The Implementation of Enhanced Cooperation in the EU” („Punerea în aplicare a cooperării consolidate în UE”), prezentat în cadrul Comisiei pentru afaceri constituționale la 10 octombrie 2018;

  o evaluare a impactului ex-post realizată de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European (EPRS) intitulată „The implementation of the Treaty provisions concerning enhanced cooperation” („Punerea în aplicare a dispozițiilor tratatului privind cooperarea consolidată”);

  o analiză aprofundată privind cooperarea interguvernamentală în statele federale, elaborată de Departamentul tematic EXPO;

  o misiune de informare la Washington D.C., SUA;

  o misiune de informare la Berna, Elveția.

Principalele constatări ale cercetării

Dimensiunea internă

Dispozițiile tratatului privind cooperarea consolidată:

Conform tratatelor, cooperarea consolidată poate fi inițiată de cel puțin nouă state membre în cadrul politicilor europene, cu excepția domeniilor în care UE deține competențe exclusive. Aceasta permite statelor participante să organizeze o cooperare mai strânsă decât cea prevăzută inițial de tratate în cadrul politicii în cauză. Cooperarea consolidată se desfășoară sub auspiciile Uniunii Europene, prin intermediul instituțiilor și procedurilor europene (articolul 20 din TUE și articolul 326 din TFUE).

Atunci când se inițiază, cooperarea consolidată este deschisă tuturor statelor membre. Ea ar trebui să rămână întotdeauna deschisă statelor membre, cu condiția ca statul membru care dorește să adere la ea să respecte deciziile adoptate în cadrul său (articolul 20 din TUE și articolele 327, 328 și 331 din TFUE).

Procedura de participare la cooperarea consolidată este descrisă la articolul 329 din TFUE și necesită acordul Consiliului, obținut în urma unui vot cu majoritate calificată (al tuturor statelor membre, chiar și al celor care nu participă la cooperarea consolidată), la propunerea Comisiei și după obținerea aprobării Parlamentului.

Actele adoptate în cadrul cooperării consolidate nu fac parte din acquis-ul Uniunii. Acestea sunt aplicate doar de statele membre participante (articolul 20 din TUE) și nu pot fi impuse statelor membre neparticipante.

Consiliul și Comisia asigură coerența activităților întreprinse în cadrul cooperării consolidate cu celelalte politici și activități ale Uniunii (articolul 334 din TFUE).

Tratatul de la Lisabona permite să se aplice clauze pasarelă în cazul cooperării consolidate, cu excepția deciziilor în materie de apărare sau a deciziilor care au implicații militare. Clauzele pasarelă permit să se treacă de la votul în unanimitate la votul cu majoritate calificată sau de la procedura legislativă specială la procedura legislativă ordinară (articolul 333 din TFUE).

Tratatul prevede proceduri specifice aplicabile în cazul cooperării consolidate în domeniul PESC (articolele 22 și 31 din TUE), al cooperării structurate permanente în domeniul apărării [articolul 42 alineatul (6) și articolul 46 din TUE], al cooperării în cadrul unei misiuni europene în chestiuni de apărare și al cooperării în cadrul Agenției Europene de Apărare (articolele 44 și 45 din TUE) și al cooperării în materie penală și polițienească (articolele 82, 86 și 87 din TFUE).

Articolul 332 din TFUE se referă la aspectele financiare ale cooperării consolidate și prevede că statele membre participante suportă cheltuielile aferente cooperării consolidate, altele decât costurile administrative necesare instituțiilor, cu excepția cazului în care Consiliul, hotărând în unanimitate, decide altfel.

În conformitate cu articolul 330 din TFUE, toate statele membre pot participa la deliberări, dar numai cele care participă la cooperarea consolidată au drept de vot.

Exemple de cooperare consolidată:

Încă de la Tratatul de la Roma, cadrul juridic al UE prevede dispoziții speciale pentru un anumit stat membru sau grup de state membre; tratatul prevedea dispoziții speciale care nu aveau să împiedice existența unor uniuni regionale între țările din Benelux. Această tendință a fost menținută odată cu aderarea Suediei, Finlandei și Danemarcei, care au continuat să fie membre ale Consiliului nordic.

Cooperarea consolidată, într-o formă similară cu cea actuală, a fost pusă la dispoziția Uniunii de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam în 1999, dar a fost simplificată considerabil și i s-a crescut eficiența prin Tratatul de la Lisabona, devenind astfel „procedura standard” de integrare diferențiată.

Până în prezent, cooperarea consolidată a fost adoptată în numai patru cazuri: Parchetul European, legislația în materie de divorț, normele privind regimul de proprietate și brevetul european cu efect unitar. Punerea în aplicare a început doar într-un caz dintre acestea (legislația în materie de divorț).

În 2017 s-a convenit și s-a pus în aplicare un caz special de cooperare consolidată, cooperarea structurată permanentă (PESCO).

În cele din urmă, dar important: cooperarea consolidată în ceea ce privește taxa pe tranzacțiile financiare așteaptă încă să fie inițiată, deși Consiliul a autorizat un grup de state membre să inițieze punerea sa în aplicare.

În plus, este util să menționăm celelalte forme existente de integrare diferențiată în Uniune: Acordul Schengen (Regatul Unit, Irlanda și Danemarca beneficiază de clauza de neparticipare, câteva alte state membre așteaptă să adere), moneda unică (Regatul Unit și Danemarca beneficiază de clauze de neparticipare, Suedia nu a participat până în prezent, în timp ce alte câteva state membre așteaptă încă să adere la moneda euro de îndată ce îndeplinesc criteriile necesare), clauza de neparticipare la spațiul de libertate, securitate și justiție (Regatul Unit, Irlanda, Danemarca) și la PSAC (abținerea constructivă a Danemarcei).

Principalele constatări ale cercetării privind punerea în aplicare a cazurilor existente de cooperare consolidată

•    cazurile existente de cooperare consolidată sunt extrem de diferite, deoarece există o mare diversitate în ceea ce privește numărul de state membre participante, tehnicile de reglementare utilizate, tipul de secretariat sau de alt organism administrativ ales pentru etapa operațională, precum și dispozițiile privind finanțarea și personalul;

•    toate cazurile existente de cooperare consolidată au apărut fiindcă nu s-a putut obține unanimitatea în cadrul Consiliului;

•    cu excepția cazului PESCO, cooperarea consolidată este utilizată ca o măsură „de ultimă instanță”, care rezultă dintr-o încercare eșuată a Consiliului de a ajunge la un acord cu privire la un proiect de propunere legislativă al Comisiei;

•    chiar dacă este o măsură „de ultimă instanță”, cooperarea consolidată este un instrument care permite depășirea impasului legislativ cauzat de cerința de unanimitate, cu excepția cazului taxei pe tranzacțiile financiare, care este încă în curs de negociere;

•    în majoritatea cazurilor, temeiul juridic este reprezentat de un regulament al Consiliului, cu excepția cazului PESCO, în care temeiul juridic este o decizie a Consiliului;

•    în general, numărul statelor membre participante depășește cu mult pragul necesar de 9 și variază între 17 și 26. În ceea ce privește participarea, este, de asemenea, interesant de observat că Austria, Belgia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Portugalia și Slovenia participă la toate cazurile de cooperare consolidată încă de la început, că statele membre ale zonei euro se află, de obicei, în centrul cooperării consolidate și că este mai puțin probabil ca statele membre din est și din nord, precum și cele care beneficiază deja de o clauză de neparticipare să se implice într-o cooperare consolidată;

•    chiar dacă drept de vot au numai statele membre participante, în general, toate statele membre au dreptul de a participa la discuțiile privind cooperarea consolidată;

•    toate cazurile de cooperare consolidată prevăd un tip sau altul de clauză de revizuire;

•    Parchetul European are, de departe, cea mai complicată structură operațională, care presupune o cooperare consolidată pentru brevetul unitar, dar și un acord interguvernamental secundar, în afara tratatelor, asupra Curții Unificate pentru Brevete;

•    deși procesul de inițiere a cooperării consolidate privind taxa pe tranzacțiile financiare nu este încă finalizat, lucrările în cadrul acestuia continuă, căci statele membre interesate își continuă schimburile pe această temă, în timp ce Comisia încearcă să mențină și implicarea statelor membre neparticipante;

•    chiar dacă unele cazuri de cooperare consolidată, cum ar fi, de exemplu, cel al Parchetului European, ar putea provoca parazitism din partea unor state membre neparticipante, în practică, aceste cazuri dețin cel mai mare număr de state membre participante (26);

Obstacole și provocări în calea cooperării consolidate

•    intervalul de timp necesar pentru demararea cooperării consolidate a fost destul de lung în cazurile existente (4-5 ani în medie și chiar 12 ani în cazul brevetului european cu efect unitar), cu excepția cazului PESCO, care s-a desfășurat într-un ritm mult mai rapid pe o perioadă de aproximativ un an. Durata lungă a procedurii se explică parțial prin cerința de a recurge la cooperarea consolidată ca la o soluție de ultimă instanță, atunci când este clar că nu se poate ajunge la unanimitate în cadrul Consiliului, dar putea să fie pusă și pe seama lipsei de voință politică de a avansa mai rapid în ceea ce privește subiectele foarte sensibile vizate de cooperarea consolidată. Cazul PESCO este un exemplu perfect, în cazul său existând foarte multă voință politică, ceea ce a făcut să fie adoptat și pus în aplicare mult mai rapid decât celelalte cazuri de cooperare consolidată;

•    cooperarea consolidată nu se poate naște din neant, ci trebuie să fie inițiată în urma unei propuneri a Comisiei care să nu fi reușit să întrunească un acord urmând circuitul legislativ obișnuit;

•    cerința de unanimitate și diferitele probleme de suveranitate din diferitele state membre constituie unele dintre principalele obstacole din calea cooperării consolidate;

•    cooperarea consolidată se limitează la domeniile de competență partajată și nu ar trebui să submineze piața internă, fapt ce reprezintă un criteriu important, dar subiectiv, iar Comisia are libertatea deplină de a decide dacă acest criteriu a fost respectat sau nu; și acest lucru ar putea descuraja statele membre să încerce să recurgă la cooperarea consolidată în domenii legate de piața internă, deoarece ar trebui să prezinte justificări care să dovedească că cooperarea lor nu va submina piața internă;

•    cerința de vot cu majoritate calificată, cu participarea tuturor statelor membre la etapa de autorizare a cooperării consolidate, face mai dificilă lansarea unei cooperări consolidate cu numărul minim necesar de state membre și cu atât mai puțin probabilă dacă se lansează o cooperare consolidată într-un domeniu în care un vot anterior cu majoritate calificată a eșuat;

•    este dificil să se stabilească termenul rezonabil prevăzut la articolul 20 alineatul (2) din TUE pentru a ajunge la un acord cu privire la faptul că nu se poate ieși din blocajul generat de unanimitate și că, prin urmare, ar trebui să se urmărească inițierea unei cooperări consolidate;

•    implicarea Parlamentului este destul de redusă, deși este nevoie de aprobarea sa înainte ca statele membre care doresc să inițieze cooperarea să fie autorizate în acest sens de Consiliu;

•    nu există nicio dispoziție în tratate referitoare la modul de gestiona cazul în care un stat membru dorește să părăsească o cooperare consolidată existentă sau în care nu mai îndeplinește cerințele, cu excepția cazului special al PESCO [articolul 46 alineatul (4) și alineatul (5) din TUE];

•    există o posibilă lacună în organizarea cooperării consolidate legate de impunerea perpetuării cerinței de unanimitate în cadrul cooperării consolidate, cu excepția cazului în care se recurge la clauza pasarelă prevăzută la articolul 333 din TFUE pentru a trece la votul cu majoritate calificată. Există riscul ca un stat membru neinteresat să poată participa la cooperarea consolidată doar pentru a-i sabota avansarea, din cauza cerinței privind unanimitatea, și pentru a împiedica trecerea la votul cu majoritate calificată prin clauza pasarelă;

•    chiar dacă cooperarea consolidată oferă soluții la problemele comune cu avantajul de a putea utiliza sprijinul instituțional și administrativ acordat de Uniune, aceasta nu a pus capăt căutării de către statele membre a unor soluții în afara tratatelor UE;

Dimensiunea externă

Forme flexibile de cooperare la nivel subfederal în statele membre ale UE:

Dintre statele membre ale UE, Germania și Italia au dispoziții legale care permit diferite forme de cooperare flexibilă între nivelurile subfederale, oarecum comparabile cu cooperarea consolidată. La articolul 117 penultimul paragraf din Constituția Italiei se prevăd următoarele: „Acordurile dintre o regiune și alte regiuni care urmăresc îmbunătățirea exercitării funcțiilor sale și care pot avea în vedere, de asemenea, înființarea unor organisme comune se ratifică prin legislația regională.”. Aceste acorduri sunt adesea adoptate pentru a desfășura proiecte comune, în special în cazul celor care au o dimensiune transfrontalieră (sănătate, transport, digitalizarea serviciilor publice etc.). Acestea sunt adoptate în sectoare care nu sunt de competența exclusivă a statului și poartă diferite denumiri precum convenții, protocoale, acorduri.

Landurile germane participă la coordonarea verticală și orizontală pentru a soluționa probleme practice, care necesită, de regulă, cooperare interregională temporară sau permanentă. Se consideră că cooperarea orizontală între două sau mai multe landuri are loc la un așa-numit „al treilea nivel” extra-constituțional, situat între federație și landuri. O dată la trei luni se desfășoară conferințele prim-miniștrilor landurilor pentru a examina solicitările comune care urmează a fi adresate federației, iar miniștrii landurilor se reunesc periodic pentru studia numeroase și variate teme, inclusiv proiecte legislative. Conferința prim-miniștrilor landurilor îndeplinește mai multe funcții, printre care se numără și cea de garant al continuității acțiunilor întreprinse de guvernele landurilor, în ciuda schimbării majorităților din Bundesrat, cea de instrument de control față de federație și de supraveghetor al evoluțiilor de la nivelul UE, cea de spațiu de schimb pentru diferite acorduri dintre landuri și cea de arbitru al reuniunilor ministeriale ale landurilor. Norma unanimității și cea a președinției prin rotație a conferințelor prim-miniștrilor descurajează abordările extrem de părtinitoare.

Cel mai comun și cel mai cunoscut instrument juridic de cooperare între landuri este pactul între landuri. Aceasta nu se bazează nici pe dreptul federal, nici pe dreptul landurilor, ci mai degrabă pe „dreptul cutumiar al cooperării” (Kooperationsgewohnheitsrecht), care există între federație și landuri la „al treilea nivel”. Există două forme de pact: „acordul administrativ” și „contractul între landuri”. Diferența dintre ele este că prima formă este limitată la autoritățile executive ale landurilor, în timp ce a doua formă, „contractul între landuri”, are, ca atare, caracter obligatoriu pentru landuri și trebuie să fie aprobat de parlamentele landurilor, așa cum se întâmplă, de exemplu, în cazul pactelor privind înființarea anumitor rețele publice de radio și televiziune și stabilirea taxelor pentru ascultarea sau vizionarea acestora sau în cazul pactului de reglementare a repartizării studenților între diferitele universități. La pacte pot participa toate landurile sau numai unele dintre ele.

Pe lângă pactele oficiale, cu caracter juridic obligatoriu, există „înțelegerea politică” (politische Absprache), care este, de obicei, rezultatul unei conferințe a miniștrilor landurilor care se ocupă de chestiuni de politică de importanță supranațională. De exemplu, Conferința permanentă a miniștrilor educației și culturii ai landurilor Republicii Federale Germania (KMK) reunește miniștrii și senatorii responsabili pentru educație și formare, învățământ superior, cercetare și afaceri culturale. Acest organism adoptă rezoluții care au statutul de recomandări. Aceste „înțelegeri” nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic, dar sunt considerate obligatorii din punct de vedere politic și moral.

În afara Uniunii

Cooperarea interguvernamentală este un concept care există, în diferite măsuri și configurații, într-o serie de state federale din afara Uniunii Europene. Raportorul a examinat în special cazul SUA, al Elveției, al Australiei și al Canadei.

SUA

Sistemul politic și juridic al SUA prevede mai multe forme de cooperare flexibilă (pacte interstatale, legi uniforme, memorandumuri de înțelegere) între state, care ar putea fi oarecum asemănătoare cu cooperarea consolidată din UE. Cu toate acestea, datorită caracterului diferit al federalismului SUA (federalism concurențial), domeniile de politică reglementate de pactele interstatale sunt foarte diferite de cele în care este cel mai probabil să se recurgă la cooperarea consolidată în UE. Multe dintre pactele interstatale din SUA vizează politicile legate de piața internă, cum ar fi impozitarea, recunoașterea reciprocă a calificărilor și accesul la infrastructura comună (căi navigabile, rețele de metrou și transporturi). Obiectivul general este de a facilita viața cetățenilor și a întreprinderilor fără a trece prin nivelul federal, unde este nevoie de prea mult timp pentru a reglementa. Unele pacte interstatale sunt naționale, ceea ce înseamnă că toate statele participă la acestea, dar nivelul federal nu este implicat. De obicei, se optează pentru pacte deoarece prin acestea s-ar obține rezultatul mai rapid decât în cazul în care ar fi implicat nivelul federal.

Dimpotrivă, UE a atins deja un grad semnificativ de armonizare a normelor pentru piața internă, iar domeniile în care se conturează o cooperare consolidată sunt cele mai controversate din punct de vedere politic, în care nu se poate ajunge la un acord unanim între toate statele membre. Multe dintre domeniile în care UE lansează cooperarea consolidată, cum ar fi, de exemplu, PESCO și Parchetul European, țin de competențele federale în sistemul SUA.

În ceea ce privește poziția ocupată de pactele interstatale și cooperarea consolidată în ordinea juridică, pactele interstatale sunt acorduri între state, și nu legi federale. Cu toate acestea, pactele interstatale au valoarea unor legi federale atunci când Congresul consideră că este necesar să le valideze, ceea ce se întâmplă destul de des. Dimpotrivă, în cazul cooperării consolidate, orice act legislativ adoptat prin această procedură devine act legislativ al Uniunii.

De asemenea, pactele interstatale par să fie foarte flexibile – pot exista variații în rândul statelor care participă la pact, iar adăugarea unor state, ieșirea din pact a unor state, precum și excluderea unor state de la participarea la pact sunt practici obișnuite.

Cu toate acestea, s-ar putea face anumite analogii între cele două sisteme. De exemplu, așa-numitele legi uniforme par a fi foarte asemănătoare cu cazurile de cooperare consolidată din UE privind legislația în materie de divorț și reglementările privind regimul proprietății, în timp ce taxa pe tranzacțiile financiare ar putea fi similară cu unul dintre pactele interstatale privind impozitarea.

Exemplele de forme de cooperare interstatală din SUA pot fi utile pentru organizarea practică a cooperării consolidate în UE. Deosebit de benefică ar putea fi crearea unei comisii speciale pentru monitorizarea domeniilor în care ar putea fi dezvoltată o viitoare cooperare consolidată. În SUA, acest lucru este realizat de Asociația națională a guvernatorilor, de Comisia pentru legi uniforme și de Centrul național pentru pacte interstatale, care caută în mod proactiv domenii în care cooperarea interstatală ar putea fi fructuoasă. În plus, conținutul pactelor interstatale este, de obicei, foarte detaliat și se adoptă norme metodologice care reglementează funcționarea zilnică a pactului, odată ce acordul politic a fost încheiat Acesta ar putea fi o altă chestiune care ar putea fi aplicată în cazurile viitoare de cooperare consolidată – un regulament de procedură, care să stabilească cu exactitate procesul decizional, funcționarea, administrarea și bugetul cazului de cooperare consolidată după lansarea acesteia.

Canada

Relațiile interguvernamentale sunt dominate de puterea executivă în Canada, iar constituția canadiană nu conține dispoziții specifice privind cooperarea interguvernamentală dintre provincii, teritorii și guvernul federal. În plus, rolul parlamentelor în cooperarea interguvernamentală este aproape absent.

Relațiile interguvernamentale sunt instituționalizate prin intermediul reuniunilor de prim miniștri (cu primul ministru) și al Consiliului Federației (fără primul ministru). Cu toate acestea, aceste foruri nu par să elaboreze nicio legislație interguvernamentală cu caracter obligatoriu. În Canada există concordate formale și informale, însă acestea sunt doar sugestive și nu au caracter obligatoriu din punct de vedere juridic pentru părțile contractante.

O particularitate a sistemului canadian este posibilitatea ca o provincie să aleagă să nu participe la un program de costuri partajate la nivel federal/de provincie sau să nu participe la viitoarele modificări constituționale care ar transfera Parlamentului competențe legislative de la organele legislative de la nivel de provincie. Compensația financiară este garantată pentru orice provincie care alege să nu participe la o astfel de modificare în ceea ce privește educația sau alte aspecte culturale, în conformitate cu Legea constituțională din 1982. De fapt, Quebec a obținut deja derogări de la programe majore, cum ar fi asigurarea de spital, formarea profesională, sănătatea publică și ajutorul acordat persoanelor în vârstă și celor cu handicap, începând din 1965, prin Legea privind programele stabilite.

Elveția

Articolul 48 din Constituția elvețiană conferă cantoanelor dreptul de a încheia „acorduri intercantonale”. Cea mai importantă formă de cooperare intercantonală sunt Concordatele, care sunt utilizate pentru a pune în aplicare legislația existentă sau pentru a crea și a armoniza legislația și reglementările din diferite cantoane. Fiecare Concordat trebuie să treacă prin procesul legislativ al cantonului respectiv și este tratat ca lege interactivă obligatorie.

O altă formă de cooperare orizontală este reprezentată de conferințele intercantonale, care sunt forumuri permanente pentru relații interguvernamentale, în care membrii consiliului guvernatorilor responsabili pentru anumite domenii din fiecare canton se reunesc pentru a face schimb de opinii. Un exemplu concret de astfel de conferințe este Conferința Guvernelor Cantonale, care a fost creată în principal pentru a influența politicile privind relațiile internaționale și, în special, integrarea europeană.

Australia

În plus față de acordurile interguvernamentale dintre provincii, care sunt instrumente importante și flexibile de abordare a unor aspecte în care atât nivelurile federale, cât și cele subfederale au anumite competențe, provinciile australiene practică o mulțime de așa-numite „acte legislative corespunzătoare”. În termeni de bază, acest lucru înseamnă că un stat poate adopta acte legislative în conformitate cu procedura legislativă ordinară aplicabilă la nivel de stat și, de îndată ce va fi adoptată, legislația este direct aplicabilă în orice alt stat care dorește să o copieze.


PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la punerea în aplicare a dispozițiilor tratatului privind cooperarea consolidată

(2018/2112(INI))

Parlamentul European,

–  având în vedere dispozițiile tratatului referitoare la cooperarea consolidată, în special articolul 20, articolul 42 alineatul (6), articolele 44, 45 și 46 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolele 82, 83, 86, 87, 187, 188, 326, 327, 328, 329, 330, 331, 332, 333 și 334 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–  având în vedere dispozițiile tratatului referitoare la alte forme existente de integrare diferențiată, în special articolele 136, 137 și 138 din TFUE privind dispozițiile specifice statelor membre a căror monedă este euro,

–  având în vedere Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii economice și monetare (TSCG),

–  având în vedere Protocolul nr. 10 privind cooperarea structurată permanentă, instituit în temeiul articolului 42 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Protocolul nr. 14 privind Eurogrupul și Protocolul nr. 19 privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene,

–  având în vedere Rezoluția sa din 16 februarie 2017 referitoare la îmbunătățirea funcționării Uniunii Europene valorificând potențialul Tratatului de la Lisabona(1),

–  având în vedere Rezoluția sa din 16 februarie 2017 referitoare la posibile evoluții și ajustări ale structurii instituționale actuale a Uniunii Europene(2),

–  având în vedere Rezoluția sa din 16 februarie 2017 referitoare la capacitatea bugetară pentru zona euro(3),

–  având în vedere Rezoluția sa din 16 martie 2017 referitoare la implicațiile constituționale, juridice și instituționale ale politicii de securitate și apărare comune: posibilitățile oferite de Tratatul de la Lisabona(4),

–  având în vedere rezoluția sa din 17 ianuarie 2019 referitoare la integrarea diferențiată(5),

–  având în vedere Cartea albă a Comisiei din 1 martie 2017 (COM(2017)2025) și cele cinci documente de reflecție ulterioare (COM(2017)0206), COM(2017)0240, COM(2017)0291, COM(2017)0315, COM(2017)0358),

–  având în vedere Declarația de la Roma din 25 martie 2017,

–  având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură, precum și articolul 1 alineatul (1) litera (e) și anexa 3 din Decizia Conferinței președinților din 12 decembrie 2002 privind procedura de autorizare a rapoartelor din proprie inițiativă,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri constituționale și avizul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (A8-0038/2019),

A.  întrucât Uniunea are un interes special să pună în aplicare cooperarea consolidată în anumite domenii în care UE nu deține competențe exclusive, cu scopul de a avansa proiectul european și de a facilita viața cetățenilor;

B.  întrucât, în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) din TUE, cooperarea consolidată trebuie să fie o măsură de ultimă instanță atunci când obiectivele unei astfel de cooperări nu pot fi atinse într-un termen rezonabil de către Uniune în ansamblul său;

C.  întrucât cooperarea consolidată nu ar trebui considerată un instrument de excludere sau de divizare a statelor membre, ci o soluție pragmatică pentru promovarea integrării europene;

D.  întrucât caracterul sensibil al anumitor domenii de politică face dificil de urmat procedura legislativă ordinară, nu doar din cauza cerinței privind unanimitatea, ci și din cauza practicii consacrate în Consiliu de a se încerca să se obțină întotdeauna un consens între statele membre, chiar și atunci când o majoritate calificată ar fi suficientă pentru a lua o decizie;

E.  întrucât, cu excepția taxei pe tranzacțiile financiare, toate inițiativele de cooperare consolidată ar fi putut fi adoptate de Consiliu printr-un vot cu majoritate calificată, dacă s-ar fi decis să se aplice această regulă în locul unanimității;

F.  întrucât există o serie de cazuri în care subgrupuri de state membre desfășoară o cooperare bilaterală sau multilaterală între ele, în afara cadrului tratatelor, de exemplu, în domenii precum apărarea; întrucât presiunea exercitată de criza economică și monetară în direcția luării unor decizii rapide și a depășirii cerinței privind unanimitatea în anumite domenii a condus la adoptarea unor instrumente interguvernamentale aflate în afara cadrului juridic al UE, cum ar fi Mecanismul european de stabilitate (MES) și Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii economice și monetare (TSCG sau „pactul bugetar”);

G.  întrucât cooperarea consolidată este o procedură prin care un număr de cel puțin nouă state membre sunt abilitate să stabilească o cooperare avansată într-un domeniu ce ține de structurile Uniunii, dar fără participarea celorlalte state membre; întrucât cooperarea consolidată le permite statelor membre participante să realizeze un obiectiv comun sau o inițiativă comună și să depășească stagnarea negocierilor sau blocarea lor de către un alt stat membru sau de alte state membre atunci când este nevoie de unanimitate; întrucât, în temeiul articolului 20 alineatul (4) din TUE, actele adoptate în cadrul cooperării consolidate ar trebui să fie obligatorii doar pentru statele membre participante; întrucât cooperarea consolidată se limitează la domeniile în care UE nu deține competențe exclusive;

H.  întrucât, în temeiul articolului 328 alineatul (1) din TFUE, Comisia și statele membre care participă la cooperarea consolidată se asigură că încurajează cât mai multe state membre să participe la aceasta;

I.  întrucât experiența arată că o cooperare consolidată a dat rezultate satisfăcătoare în ceea ce privește legislația în materie de divorț(6) și oferă perspective interesante în ceea ce privește normele privind regimul patrimonial(7) brevetul unitar european și Parchetul European;

J.  întrucât primele experiențe în domeniul cooperării consolidate au evidențiat dificultățile asociate aplicării acestui concept, având în vedere dispozițiile limitate din tratate referitoare la punerea în aplicare practică a acestuia și lipsa unei monitorizări suficiente de către instituțiile Uniunii;

K.  întrucât analiza diferitelor modele federale utilizate în statele membre ale UE și federațiile din afara Uniunii a arătat că entitățile subfederale utilizează adesea mecanisme flexibile de cooperare în domenii de interes comun;

L.   întrucât, fără utilizarea clauzelor pasarelă pentru a trece de la votul cu unanimitate la votul cu majoritate calificată în Consiliu și în absența unei reforme profunde a tratatelor, pare posibil ca, în viitor, statele membre să trebuiască să facă uz de dispozițiile privind cooperarea consolidată pentru a rezolva probleme comune și a atinge obiective comune;

M.  întrucât este important pentru buna aplicare a cooperării consolidate să se întocmească o listă de întrebări care trebuie tratate și să se furnizeze o foaie de parcurs pentru o funcționare eficace a cooperării consolidate în conformitate cu litera și spiritul tratatelor,

Observații principale

1.  este preocupat de faptul că, deși cooperarea consolidată oferă o soluție la o problemă comună, profitând de structura instituțională a Uniunii și reducând astfel costurile administrative pentru statele membre participante, aceasta nu a eliminat complet necesitatea de a recurge la forme de soluții de subgrupare interguvernamentală în afara tratatelor, fapt ce are consecințe negative asupra gradului de coerență în aplicarea cadrului juridic al UE și, prin urmare, este cauza neexercitării unui control democratic adecvat;

2.  consideră că ar trebui să fie păstrat cadrul instituțional unic al UE pentru a realiza obiectivele comune ale UE și pentru a garanta principiul egalității tuturor cetățenilor; insistă asupra necesității de a menține metoda comunitară sau a Uniunii;

3.  subliniază că, spre deosebire de tratatele interguvernamentale, cooperarea consolidată oferă un instrument de soluționare a problemelor care nu este doar legal, ci și util, deoarece se bazează pe dispozițiile tratatului și funcționează în cadrul structurii instituționale a Uniunii;

4.  subliniază că, deși cooperarea consolidată nu a fost utilizată pe scară largă de la crearea sa în Tratatul de la Amsterdam, din cauza caracterului său de măsură de ultimă instanță, pare să dobândească importanță și să producă rezultate concrete;

5.  constată că, pe baza experienței existente, cooperarea consolidată apare cel mai des în domeniile reglementate de o procedură legislativă specială care impune unanimitate și a fost utilizată în principal în domeniul justiției și afacerilor interne;

6.  subliniază că, până în prezent, procedura de angajare și de punere în aplicare a cooperării consolidate a fost destul de îndelungată, în special din cauza definirii neclare a unei perioade rezonabile de timp pentru a se asigura că nu se atinge pragul de vot necesar și a lipsei unei voințe politice puternice de a avansa mai rapid;

7.  remarcă faptul că este posibil ca lipsa unor orientări operaționale clare pentru crearea și administrarea unei cooperări consolidate, de exemplu, legislația aplicabilă instituțiilor comune sau procedurile de retragere dintr-o cooperare existentă, să fi făcut mai puțin probabilă încheierea unei cooperări consolidate;

8.  reamintește că, deși cooperarea consolidată beneficiază de ordinea juridică și instituțională a Uniunii, nu este prevăzută integrarea sa automată în acquis;

9.  consideră că, deși cooperarea consolidată este considerată a fi o „a doua cea mai bună opțiune”, aceasta este în continuare un instrument viabil pentru soluționarea problemelor la nivelul Uniunii și un instrument care permite depășirea unor blocaje instituționale;

10.  este de părere că, indiferent de domeniul de politică pe care îl vizează sau de forma pe care o ia, pentru a pune în aplicare în mod eficace și pentru a organiza cooperarea consolidată trebuie să se răspundă la aceleași întrebări;

Recomandări

11.  propune, prin urmare, ca o serie de întrebări să fie soluționate și ca foaia de parcurs să fie urmată astfel cum se prevede mai jos, pentru a se asigura punerea în aplicare fără probleme și efectivă a cooperării consolidate;

Procesul de luare a deciziilor

12.  subliniază că impulsul politic pentru cooperarea consolidată ar trebui să vină din partea statelor membre, dar că discuțiile privind conținutul acesteia ar trebui să se bazeze pe o propunere a Comisiei;

13.  reamintește că articolul 225 din TFUE conferă Parlamentului dreptul de inițiativă cvasilegislativă, care ar trebui să fie interpretat ca posibilitatea ca Parlamentul să inițieze o cooperare consolidată pe baza unei propuneri a Comisiei asupra căreia nu s-a reușit să se ajungă la un acord prin intermediul procedurii decizionale ordinare, în cadrul mandatului a două președinții consecutive ale Consiliului;

14.  consideră că obiectivele unui caz de cooperare ar trebui considerate ca nefiind realizabile de către Uniune în ansamblul său, în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 20 din TUE, în cazul în care, într-o perioadă care acoperă două președinții consecutive ale Consiliului, nu s-au înregistrat progrese substanțiale în cadrul Consiliului;

15.  recomandă ca solicitările statelor membre de a stabili între ele o formă de cooperare consolidată să se bazeze, în principiu, pe obiective care sunt cel puțin la fel de ambițioase precum cele prezentate de Comisie înainte de a se stabili că obiectivele nu pot fi realizate de Uniune în ansamblul său într-un interval de timp rezonabil;

16.  recomandă cu fermitate ca clauza pasarelă specială consacrată la articolul 333 din TFUE să fie activată pentru a trece de la unanimitate la votul cu majoritate calificată și de la o procedură legislativă specială la procedura legislativă ordinară, imediat după aprobarea de către Consiliu a unui acord privind începerea cooperării consolidate, pentru a evita apariția unor noi blocaje în cazul în care numărul statelor membre participante este semnificativ;

17.  consideră că este necesar ca decizia de autorizare a cooperării consolidate să precizeze cadrul pentru relațiile cu statele membre neparticipante; consideră că statele membre care nu participă la o astfel de cooperare consolidată ar trebui, cu toate acestea, să fie implicate în deliberări pe tema abordată de cooperarea consolidată;

18.  reamintește faptul că atât Secretariatul Comisiei și, cât și Secretariatul Consiliului joacă un rol important în garantarea faptului că statele membre care nu participă la cooperarea consolidată nu sunt lăsate în urmă într-un mod care să le facă participarea ulterioară dificilă sau imposibilă;

Administrația

19.  recomandă Comisiei să joace un rol activ în toate etapele cooperării consolidate, plecând de la propunere, trecând prin deliberări, până la punerea în aplicare a cooperării consolidate;

20.  afirmă că unitatea instituțiilor UE ar trebui menținută și că cooperarea consolidată nu ar trebui să conducă la crearea unor acorduri instituționale paralele, ci ar putea permite înființarea unor organisme specifice în cadrul juridic al UE, după caz, fără a aduce atingere competențelor și rolului instituțiilor și organelor Uniunii;

Controlul parlamentar

21.  reamintește că Parlamentul este responsabil de controlul parlamentar al cooperării consolidate; solicită o implicare mai puternică a parlamentelor naționale și, în statele membre în care acest lucru este relevant, a parlamentelor regionale, alături de Parlamentul European, în controlul democratic al cooperării consolidate, dacă aceasta vizează domenii de politică în care competența este partajată; scoate în evidență posibilitatea de a crea un forum interparlamentar similar, de exemplu, conferinței interparlamentare în temeiul articolul 13 din TSCG și Conferinței interparlamentare pentru politica externă și de securitate comună (PESC) și politica de securitate și apărare comună (PSAC), acolo unde este necesar și fără a aduce atingere competențelor Parlamentului;

22.  subliniază că este necesar ca statele membre care participă la cooperarea consolidată să includă acele regiuni care au competențe legislative în domenii care le privesc, pentru a respecta repartizarea internă a competențelor și a consolida legitimitatea socială a unei astfel de cooperări consolidate;

23.  recomandă ca Parlamentul să joace un rol mai important în cooperarea consolidată, propunând Comisiei noi forme de cooperare în temeiul articolului 225 din TFUE și monitorizând propunerile sau cooperarea existentă; își exprimă convingerea că Parlamentul ar trebui să fie implicat în fiecare etapă a procedurii, și nu doar să se aștepte să își dea aprobarea și că acesta ar trebui să primească rapoarte periodice privind punerea în aplicare a cooperării consolidate și să poată face observații cu privire la aceasta;

24.  invită Consiliul să colaboreze cu Parlamentul la o potențială viitoare procedură de cooperare consolidată, înainte de a cere aprobarea de către Parlament a textului final, pentru a asigura o cooperare maximă între colegiuitorii Uniunii;

25.  regretă totuși că, în ciuda abordării constructive și moderate a Parlamentului față de procedura cooperării consolidate, Consiliul a manifestat un interes redus față de colaborarea oficială cu Parlamentul înainte de a cere aprobarea de către Parlament a textului negociat final;

26.  consideră că este necesar ca Parlamentul să își îmbunătățească organizarea internă în ceea ce privește cooperarea consolidată; Consideră, în acest sens, că fiecare caz de cooperare consolidată ar trebui să fie urmărit de comisia permanentă relevantă și recomandă ca Regulamentul de procedură al Parlamentului să autorizeze, prin urmare, înființarea unor subcomisii ad-hoc în care statutul de membru cu drepturi depline să fie acordat în principal deputaților europeni aleși în statele membre care participă la o astfel de cooperare consolidată;

Bugetul

27.  este de părere că cheltuielile operaționale legate de cooperarea consolidată ar trebui să fie suportate de statele membre participante și, în cazul în care aceste costuri sunt suportate de către bugetul UE, statele membre neparticipante ar trebui să fie rambursate, cu excepția cazului în care Consiliul, după ce a consultat Parlamentul, decide, în conformitate cu articolul 332 din TFUE, că această cooperare trebuie finanțată din bugetul UE, înscriind astfel aceste cheltuieli în bugetul UE și, prin urmare, incluzându-le în procedura bugetară anuală;

28.  consideră că, în cazul în care activitatea reglementată de o cooperare consolidată generează venituri, aceste venituri ar trebui alocate pentru a acoperi cheltuielile de funcționare legate de cooperarea consolidată;

Jurisdicția

29.  consideră că cooperarea consolidată ar trebui să se afle sub jurisdicția directă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), fără a aduce atingere posibilității de a institui o procedură de arbitraj sau un tribunal de primă instanță pentru soluționarea litigiilor, care ar putea fi necesare pentru funcționarea unui anumit caz de cooperare consolidată, cu excepția cazului în care tratatul prevede altfel, caz în care acest lucru ar trebui precizat în actul juridic de instituire a cooperării consolidate;

30.  subliniază că, în cazul în care un caz de cooperare consolidată impune instituirea unui mecanism de special de arbitraj sau a unei instanțe de arbitraj, organismul de arbitraj final ar trebui să fie întotdeauna CJUE;

Ajustări ale structurii instituționale a Uniunii

31.  propune crearea unei unități speciale de cooperare consolidată în cadrul Comisiei, sub conducerea comisarului responsabil cu relațiile interinstituționale, pentru a coordona și a raționaliza elaborarea instituțională a inițiativelor de cooperare consolidată;

32.  consideră că este necesar să se acorde un rol mai proactiv secretariatelor Comisiei și Consiliului în contextul cooperării consolidate și, prin urmare, propune ca acestea să caute în mod activ, împreună cu Comitetul Regiunilor, în special cu Platforma grupărilor europene de cooperare teritorială (GECT) a acestuia, domenii în care cooperarea consolidată ar putea fi utilă pentru dezvoltarea proiectului european sau domenii adiacente formelor existente de cooperare consolidată, pentru a evita suprapunerile sau contradicțiile;

Retragerea sau expulzarea statelor membre

33.  subliniază faptul că în tratate nu există dispoziții cu privire la posibilitatea statelor membre de a se retrage sau de a fi expulzate din cooperările consolidate actuale, cu excepția cooperării structurate permanente (PESCO);

34.  consideră că ar trebui stabilite norme clare în toate cazurile de cooperare consolidată privind retragerea unui stat membru care nu mai dorește să participe și cu privire la expulzarea unui stat membru care nu mai îndeplinește condițiile cooperării consolidate; consideră că termenii și condițiile posibilei retrageri sau expulzări a unui stat membru ar trebui specificate în actul de instituire a cooperării consolidate;

Recomandări pentru evoluția viitoare a cooperării consolidate

35.  consideră că este necesară elaborarea unei proceduri de autorizare accelerată a cooperării consolidate în domenii de interes politic înalt, pentru ca cooperarea să poată fi stabilită într-un interval de timp mai scurt decât durata a două președinții consecutive ale Consiliului;

36.  îndeamnă statele membre care participă la cooperarea consolidată să depună eforturi pentru a integra cooperarea consolidată în acquis-ul UE;

37.  solicită Comisiei Europene să propună un regulament întemeiat pe articolul 175 al treilea paragraf sau pe articolul 352 din tratat, pentru a simplifica și unifica cadrul juridic aplicabil cooperării consolidate (de exemplu, principiile directoare privind legislația aplicabilă instituțiilor comune sau retragerii unui membru), facilitând astfel încheierea cooperării respective;

38.  sugerează să se analizeze, cu ocazia următoarei revizuiri a tratatelor, posibilitatea ca regiunile sau entitățile subnaționale să joace un rol în cooperarea consolidată în cazul în care aceasta din urmă vizează un domeniu ce ține de competența exclusivă a nivelului respectiv și în conformitate cu constituțiile naționale;

°

°  °

39.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale.

(1)

JO C 252, 18.7.2018, p. 215.

(2)

JO C 252, 18.7.2018, p. 201.

(3)

JO C 252, 18.7.2018, p. 235.

(4)

JO C 263, 25.7.2018, p. 125.

(5)

Texte adoptate, P8_TA(2019)0044.

(6)

  Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp.

(7)

  Regulamentul (UE) 2016/1103 al Consiliului din 24 iunie 2016 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești în materia regimurilor matrimoniale.


AVIZ al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (11.1.2019)

destinat Comisiei pentru afaceri constituționale

referitor la punerea în aplicare a dispozițiilor din tratat privind cooperarea consolidată

(2018/2112(INI))

Raportor: Tomáš Zdechovský

SUGESTII

Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne recomandă Comisiei pentru afaceri constituționale, care este comisie competentă, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

A.  întrucât articolul 86 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede o bază oficială explicită pentru înființarea Parchetului European (EPPO) și stabilește procedura legislativă și instrumentul legislativ aplicabile, precum și domeniul de aplicare și competența viitorului Parchet European;

B.  întrucât este important ca UE și toate statele sale membre să depisteze și să urmărească penal într-un mod eficace și disuasiv fraudele care afectează interesele financiare ale UE, pentru a proteja contribuabilii din toate statele membre care contribuie la bugetul Uniunii;

C.  întrucât articolul 86 din TFUE prevede explicit posibilitatea de a stabili o cooperare consolidată în cazul în care nu se ajunge la un acord;

D.  întrucât cooperarea consolidată este o procedură prin care un număr de cel puțin nouă state membre sunt abilitate să stabilească o cooperare avansată într-un domeniu ce ține de structurile Uniunii, dar fără participarea celorlalte state membre; întrucât cooperarea consolidată le permite statelor membre participante să realizeze un obiectiv comun sau o inițiativă comună și să depășească stagnarea negocierilor sau blocarea lor de către un alt stat membru sau de alte state membre atunci când este nevoie de unanimitate; întrucât, în temeiul articolului 20 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, actele adoptate în cadrul cooperării consolidate ar trebui să fie obligatorii doar pentru statele membre participante; întrucât cooperarea consolidată se limitează la domeniile în care UE nu deține competențe exclusive;

E.  întrucât, în temeiul articolului 328 alineatul (1) din TFUE, Comisia și statele membre care participă la cooperarea consolidată se asigură că încurajează cât mai multe state membre să participe la aceasta,

1.  reafirmă sprijinul ferm al Parlamentului pentru înființarea unui Parchet European eficient și independent, astfel încât să se reducă fragmentarea actuală a eforturilor naționale de asigurare a respectării legii în vederea protejării bugetului UE și să se consolideze combaterea fraudei în Uniunea Europeană;

2.  reamintește că, la 29 aprilie 2015(1), 5 octombrie 2016(2) și 5 octombrie 2017(3), Parlamentul a adoptat trei rezoluții referitoare la înființarea Parchetului European; recunoaște că în textul negociat final adoptat de Consiliu au fost abordate, într-o anumită măsură, o serie de preocupări pe care Parlamentul le-a exprimat în rezoluțiile respective; invită Consiliul să colaboreze cu Parlamentul la o potențială viitoare procedură de cooperare consolidată, înainte de a cere aprobarea de către Parlament a textului final, pentru a asigura o cooperare maximă între colegiuitorii Uniunii;

3.  regretă totuși că, în ciuda abordării constructive și moderate a Parlamentului față de procedura cooperării consolidate, Consiliul a manifestat un interes redus față de colaborarea oficială cu Parlamentul înainte de a cere aprobarea de către Parlament a textului negociat final;

4.  salută faptul că 22 de state membre participă deja la cooperarea consolidată privind Parchetul European și reamintește caracterul incluziv al acestuia; încurajează statele membre neparticipante să li se alăture cât mai curând celorlalte, în vederea măririi eficienței Parchetului European;

5.  constată că, după încheierea unei etape de dezvoltare de trei ani, se preconizează că Parchetul European își va asuma sarcinile până la sfârșitul anului 2020, ceea ce face ca orice evaluare a implementării sale să fie prematură în această etapă;

6.  subliniază că implementarea Parchetului European va necesita o cooperare eficace și eficientă între procurorii naționali și Parchetul European, precum și cu agențiile Uniunii, cum ar fi Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și Eurojust;

7.  urmărește îndeaproape toate măsurile luate până în prezent pentru înființarea Parchetului European, inclusiv măsurile de punere în aplicare pentru selectarea și numirea procurorului-șef european și a procurorilor europeni, precum și măsurile bugetare;

8.  invită Comisia să informeze periodic și complet Parlamentul în fiecare etapă a implementării și dezvoltării instituționale a Parchetului European, având în vedere o eventuală extindere a mandatului său pentru a include lupta împotriva terorismului transfrontalier.

9.  salută faptul că 18 state membre vor participa la cooperarea consolidată în materie de drept patrimonial în cazul căsătoriilor și al parteneriatelor înregistrate, aplicabilă de la 29 ianuarie 2018; scoate în evidență necesitatea de a proteja drepturile fundamentale, cum ar fi dreptul la respectarea vieții private și de familie și interzicerea discriminării.

INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREA ÎN COMISIA SESIZATĂ PENTRU AVIZ

Data adoptării

10.1.2019

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

36

6

3

Membri titulari prezenți la votul final

Asim Ademov, Martina Anderson, Heinz K. Becker, Monika Beňová, Michał Boni, Caterina Chinnici, Rachida Dati, Frank Engel, Laura Ferrara, Romeo Franz, Ana Gomes, Nathalie Griesbeck, Sylvie Guillaume, Monika Hohlmeier, Sophia in ‘t Veld, Cécile Kashetu Kyenge, Monica Macovei, Roberta Metsola, Claude Moraes, Ivari Padar, Judith Sargentini, Birgit Sippel, Csaba Sógor, Helga Stevens, Traian Ungureanu, Bodil Valero, Marie-Christine Vergiat, Udo Voigt, Josef Weidenholzer, Cecilia Wikström, Kristina Winberg, Tomáš Zdechovský, Auke Zijlstra

Membri supleanți prezenți la votul final

Dennis de Jong, Anna Hedh, Lívia Járóka, Marek Jurek, Jean Lambert, Jeroen Lenaers, Andrejs Mamikins, Angelika Mlinar, Maite Pagazaurtundúa Ruiz, Christine Revault d’Allonnes Bonnefoy

Membri supleanți [articolul 200 alineatul (2)] prezenți la votul final

Fernando Ruas, Adam Szejnfeld

VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA SESIZATĂ PENTRU AVIZ

36

+

ALDE

Nathalie Griesbeck, Sophia in ‘t Veld, Angelika Mlinar, Maite Pagazaurtundúa Ruiz, Cecilia Wikström

EFDD

Laura Ferrara

PPE

Asim Ademov, Heinz K. Becker, Michał Boni, Rachida Dati, Frank Engel, Monika Hohlmeier, Lívia Járóka, Jeroen Lenaers, Roberta Metsola, Fernando Ruas, Csaba Sógor, Adam Szejnfeld, Traian Ungureanu, Tomáš Zdechovský

S&D

Monika Beňová, Caterina Chinnici, Ana Gomes, Sylvie Guillaume, Anna Hedh, Cécile Kashetu Kyenge, Andrejs Mamikins, Claude Moraes, Ivari Padar, Christine Revault d’Allonnes Bonnefoy, Birgit Sippel, Josef Weidenholzer

VERTS/ALE

Romeo Franz, Jean Lambert, Judith Sargentini, Bodil Valero

6

-

ECR

Marek Jurek, Monica Macovei, Helga Stevens, Kristina Winberg

ENF

Auke Zijlstra

NI

Udo Voigt

3

0

GUE/NGL

Martina Anderson, Dennis de Jong, Marie-Christine Vergiat

Legenda simbolurilor utilizate:

+  :  pentru

-  :  împotrivă

0  :  abțineri

(1)

JO C 346, 21.9.2016, p. 27.

(2)

JO C 215, 19.6.2018, p. 18.

(3)

JO C 346, 27.9.2018, p. 246.


INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREA ÎN COMISIA COMPETENTĂ

Data adoptării

22.1.2019

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

18

2

2

Membri titulari prezenți la votul final

Gerolf Annemans, Mercedes Bresso, Pascal Durand, Esteban González Pons, Danuta Maria Hübner, Ramón Jáuregui Atondo, Alain Lamassoure, Jo Leinen, Maite Pagazaurtundúa Ruiz, Markus Pieper, Paulo Rangel, Helmut Scholz, György Schöpflin, Pedro Silva Pereira, Barbara Spinelli, Josep-Maria Terricabras, Kazimierz Michał Ujazdowski

Membri supleanți prezenți la votul final

Pervenche Berès, Ashley Fox, Sylvia-Yvonne Kaufmann

Membri supleanți [articolul 200 alineatul (2)] prezenți la votul final

Michael Gahler, Jarosław Wałęsa


VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ

18

+

ALDE

Maite Pagazaurtundúa Ruiz

NI

Kazimierz Michał Ujazdowski

PPE

Michael Gahler, Esteban González Pons, Danuta Maria Hübner, Alain Lamassoure, Markus Pieper, Paulo Rangel, György Schöpflin, Jarosław Wałęsa

S&D

Pervenche Berès, Mercedes Bresso, Ramón Jáuregui Atondo, Sylvia Yvonne Kaufmann, Jo Leinen, Pedro Silva Pereira

VERTS/ALE

Pascal Durand, Josep Maria Terricabras

2

-

ECR

Ashley Fox

ENF

Gerolf Annemans

2

0

GUE/NGL

Helmut Scholz, Barbara Spinelli

Legenda simbolurilor utilizate:

+ : pentru

- : împotrivă

0 : abțineri

Ultima actualizare: 8 februarie 2019Aviz juridic - Politica de confidențialitate