RAPORT referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2402 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea și de creare a unui cadru specific pentru securitizarea simplă, transparentă și standardizată care să faciliteze redresarea în urma pandemiei de COVID-19

10.11.2020 - (COM(2020)0282 – C9-0207/2020 – 2020/0151(COD)) - ***I

Comisia pentru afaceri economice și monetare
Raportor: Paul Tang

Amendamente

• 001-001 (PDF - 213 KB)
• 001-001 (DOC - 54 KB)
• 002-002 (PDF - 92 KB)
• 002-002 (DOC - 49 KB)
• 003-003 (PDF - 318 KB)
• 003-003 (DOC - 90 KB)

PROIECT DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2402 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea și de creare a unui cadru specific pentru securitizarea simplă, transparentă și standardizată care să faciliteze redresarea în urma pandemiei de COVID-19

(COM(2020)0282 – C9-0207/2020 – 2020/0151(COD))

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2020)0282),

– având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C9-0207/2020),

– având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

– având în vedere avizul Băncii Centrale Europene din 23 septembrie 2020[1],

– având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 29 octombrie 2020[2],

– având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,

– având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A9-0215/2020),

1. adoptă poziția sa în primă lectură prezentată în continuare;

2. invită Comisia să îl sesizeze din nou în cazul în care își înlocuiește, își modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea;

3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

 

Amendamentul  1

AMENDAMENTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN[*]

la propunerea Comisiei

---------------------------------------------------------

2020/0151 (COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2402 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea și de creare a unui cadru specific pentru securitizarea simplă, transparentă și standardizată care să faciliteze redresarea în urma pandemiei de COVID-19
 

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1) Pandemia de COVID-19 afectează grav populația, întreprinderile, sistemele de sănătate și economiile statelor membre. În Comunicarea sa către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 27 martie 2020, intitulată „Acum este momentul Europei: să reparăm prejudiciile aduse de criză și să pregătim viitorul pentru noua generație”[[1]], Comisia a subliniat faptul că lichiditatea și accesul la finanțare vor reprezenta o provocare continuă în lunile următoare. Prin urmare, este esențial să se sprijine redresarea în urma șocului economic grav cauzat de pandemia de COVID-19 prin introducerea unor modificări specifice ale actelor legislative existente din domeniul financiar. Acest pachet de măsuri este adoptat sub denumirea „Pachetul de redresare privind piețele de capital”.

(2) Șocul economic grav cauzat de pandemia de COVID-19 și măsurile excepționale de limitare a răspândirii acesteia au un impact major asupra economiei. Întreprinderile se confruntă cu perturbări ale lanțurilor de aprovizionare, închideri temporare și reducerea cererii, iar gospodăriile se confruntă cu situații de șomaj și o scădere a veniturilor. Autoritățile publice de la nivelul Uniunii și al statelor membre au luat măsuri decisive pentru a sprijini gospodăriile și întreprinderile solvabile să facă față încetinirii grave, dar temporare, a activității economice și deficitului de lichidități aferent.

(3) Este important ca instituțiile de credit și firmele de investiții (denumite în continuare „instituțiile”) să își utilizeze capitalul acolo unde este cel mai necesar, iar cadrul de reglementare al Uniunii să faciliteze acest lucru, asigurându-se în același timp că instituțiile acționează cu prudență. Pe lângă flexibilitatea prevăzută în normele existente, modificările specifice ale Regulamentului (UE) 2017/2402 ar trebui să asigure faptul că în cadrul privind securitizarea de la nivelul Uniunii se prevede un instrument suplimentar de stimulare a redresării economice în urma pandemiei de COVID-19.

(4) Circumstanțele extraordinare ale crizei provocate de pandemia de COVID-19 și amploarea fără precedent a provocărilor au determinat apeluri pentru luarea unor măsuri imediate care să asigure că instituțiile au capacitatea de a canaliza fonduri suficiente către întreprinderi, pentru a facilita astfel absorbția șocului economic cauzat de pandemia de COVID-19.

(4a) În special, criza de COVID-19 poate să mărească numărul expunerilor neperformante (NPE) și sporește nevoia tranzacționării lor pe piață. De asemenea, în contextul unei crize, este foarte important ca riscurile să fie îndepărtate de elementele de importanță sistemică ale sistemului financiar, iar instituțiile de creditare să-și întărească poziția de capital. Deși acest lucru poate fi realizat, printre altele, cu ajutorul securitizării sintetice, băncile ar trebui să vizeze în paralel o creștere a poziției lor de capital prin majorarea capitalului propriu.

(4b) Entitățile speciale constituite în scopul securitizării (SSPE) trebuie înființate numai în țările terțe care nu sunt considerate de Uniunea Europeană ca țări terțe cu un risc ridicat, cu deficiențe strategice în regimul lor de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, sau ca jurisdicții necooperante în scopuri fiscale.

(5) Astfel cum a subliniat Autoritatea Bancară Europeană („ABE”) în Avizul său privind tratamentul normativ al securitizărilor de expuneri neperformante[3], riscurile asociate activelor-suport ale securitizărilor de active neperformante (NPE) sunt distincte din punct de vedere economic de cele aferente securitizărilor de active performante. NPE sunt securitizate sub valoarea lor nominală sau neachitată și reflectă evaluarea de către piață, printre altele, a probabilității ca procesul de restructurare a datoriilor să genereze fluxuri de numerar și recuperări de active suficiente. Prin urmare, riscul pentru investitori este ca, în urma procesului de restructurare a datoriilor aplicat activelor, să nu se recupereze un cuantum suficient pentru a acoperi valoarea netă la care au fost achiziționate respectivele NPE. Prin urmare, pierderea reală cauzată de risc pentru investitori nu reprezintă valoarea nominală a portofoliului, ci valoarea redusă, după deducerea reducerii de preț, la care sunt transferate activele-suport. În consecință, în cazul securitizărilor de NPE, este oportun să se calculeze valoarea reținerii riscului pe baza respectivei valori reduse.

(6) Cerința de reținere a riscului aliniază interesele emitenților și ale investitorilor în ceea ce privește performanța activelor-suport. În mod normal, în cazul securitizărilor de active performante, interesul predominant pe partea de vânzare este cel al inițiatorului, care este adesea și creditorul inițial. Cu toate acestea, în cazul securitizărilor de NPE, inițiatorii încearcă să elimine activele în stare de nerambursare din bilanțurile lor, deoarece este posibil ca aceștia să nu mai dorească să fie asociați în niciun fel cu respectivele active în stare de nerambursare. În aceste cazuri, societatea de administrare specială a activelor are un interes mai mare în restructurarea activelor și recuperarea valorii.

(7) Înainte de criza financiară din 2008, unele activități de securitizare urmau un model de tip „originate to distribute” („inițiază și distribuie”). În cadrul acestui model, activele de calitate inferioară erau selectate pentru securitizare în detrimentul investitorilor, care se regăseau cu un risc mai mare decât ar fi intenționat, poate, să își asume. Cerința de a verifica standardele de acordare a creditelor utilizate pentru crearea activelor securitizate a fost introdusă pentru a preveni astfel de practici în viitor. Cu toate acestea, în cazul securitizărilor de NPE, verificarea standardelor de acordare a creditelor ar trebui să țină seama de circumstanțele specifice, inclusiv de achiziționarea NPE respective și de tipul securitizării. Prin urmare, este necesar să se modifice verificarea standardelor de acordare a creditelor cu scopul de a-i permite investitorului să își îndeplinească obligația de diligență în ceea ce privește calitatea și performanța NPE, pentru a lua o decizie de investiție judicioasă și în cunoștință de cauză, garantând totodată faptul că derogarea nu este utilizată în mod abuziv. Având în vedere faptul că, în cazul securitizării de NPE, pot să apară anumite riscuri de arbitraj de reglementare, autorităților competente ar trebui să li se transmită informații specifice și se introduce atribuția specifică de monitorizare a respectării.

(8) O securitizare sintetică înscrisă în bilanț implică transferul riscului de credit al unui set de împrumuturi, de obicei împrumuturi mari acordate societăților sau împrumuturi pentru IMM-uri, prin intermediul unui contract de protecție a creditului prin care inițiatorul cumpără protecție a creditului de la investitor. Protecția creditului se realizează prin utilizarea de garanții financiare sau de instrumente derivate de credit, iar proprietatea asupra activelor rămâne la inițiator și nu este transferată unei entități special constituite în scopul securitizării, ca în cazul securitizărilor tradiționale. Inițiatorul, în calitate de cumpărător de protecție, se angajează să plătească o primă de protecție a creditului, care generează randamentul pentru investitori. La rândul său, investitorul, în calitate de vânzător de protecție, se angajează să efectueze o plată specificată pentru protecția creditului în momentul producerii unui eveniment de credit prestabilit.

(9) Ar trebui să se asigure faptul că complexitatea globală a structurilor securitizărilor și a riscurilor asociate este atenuată în mod corespunzător și că nu li se oferă inițiatorilor stimulente normative ca să prefere securitizările sintetice în defavoarea securitizărilor tradiționale. Prin urmare, cerințele pentru securitizările sintetice simple, transparente și standardizate (STS) înscrise în bilanț ar trebui să fie în mare măsură coerente cu criteriile STS pentru securitizările tradiționale de tip „vânzare reală”.

(10) Cu toate acestea, există anumite cerințe pentru securitizările tradiționale STS care nu funcționează în cazul tranzacțiilor de securitizare sintetică STS din cauza diferențelor inerente dintre cele două tipuri de securitizări, în special din cauza faptului că, în cazul securitizărilor sintetice, transferul riscului se realizează prin intermediul unui acord de protecție a creditului în locul unei vânzări a activelor-suport. Prin urmare, criteriile STS ar trebui adaptate, după caz, pentru a ține seama de aceste diferențe. În plus, este necesar să se introducă un set de cerințe noi, specifice securitizărilor sintetice, pentru a se asigura faptul că cadrul privind STS vizează numai securitizările sintetice înscrise în bilanț și că acordul de protecție a creditului este structurat astfel încât să protejeze în mod adecvat atât poziția inițiatorului, cât și pe cea a investitorului. Acest set nou de cerințe ar trebui să vizeze abordarea riscului de credit al contrapărții atât pentru inițiator, cât și pentru investitor.

(11) Ar trebui să facă obiectul transferului riscului de credit expunerile inițiate sau achiziționate de o instituție reglementată din Uniune în cadrul activității sale esențiale de creditare și deținute în bilanțul său sau, în cazul unei structuri de grup, în bilanțul său consolidat la data închiderii. Această cerință ca inițiatorul să dețină expunerile securitizate în bilanț ar trebui să excludă securitizările de arbitraj din domeniul de aplicare al etichetei STS.

(11a) Este important ca interesele inițiatorilor, ale sponsorilor și ale creditorilor inițiali care sunt implicați într-o securitizare să fie aliniate. Cerința privind reținerea riscului prevăzută în prezentul regulament, care se aplică tuturor tipurilor de securitizări, are ca efect alinierea acestor interese. Inițiatorul, sponsorul sau creditorul inițial ar trebui să rețină, în permanență, cel puțin un interes economic net semnificativ în raport cu securitizarea, nu mai mic de 5 % pentru toate tipurile de securitizări, inclusiv pentru securitizările sintetice bilanțiere. Totuși, poate fi justificată reținerea unui risc mai mare; trebuie menționat faptul că unii participanți la piață recurg la reținerea unor riscuri în proporție de 10 % și chiar de până la 20 %.

(12) Inițiatorul ar trebui să se asigure că nu acoperă același risc de credit de mai multe ori, prin obținerea de protecție a creditului în plus față de protecția creditului furnizată de securitizarea sintetică. Pentru a asigura soliditatea contractului de protecție a creditului, acesta ar trebui să îndeplinească cerințele privind diminuarea riscului de credit prevăzute la articolul 249 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului[4], care trebuie să fie îndeplinite de instituțiile care urmăresc transferul unei părți semnificative a riscului printr-o securitizare sintetică.

(12a) Respectarea cadrului STS poate să însemne că o tranzacție presupune un transfer semnificativ al riscurilor, dar nu neapărat. Prin urmare, produsele de securitizare sintetică STS nu presupun în mod necesar un transfer semnificativ al riscurilor, iar autoritățile competente trebuie să evalueze aceste două aspecte separat.

(12b) Tranzacțiile care vizează securitizarea sintetică înscrisă în bilanț sunt autorizate să prevadă o amortizare fără caracter secvențial, pentru a se evita costurile disproporționale legate de protecția expunerilor-suport și de evoluția portofoliului. Totuși, pentru a nu se compromite transferul riscurilor semnificative, anumite evenimente declanșatoare legate de performanță ar trebui să determine aplicarea unei amortizări secvențiale.

(13) Pentru a evita conflictele dintre inițiator și investitor și a asigura securitatea juridică în ceea ce privește domeniul de aplicare al protecției creditului achiziționate pentru expunerile-suport, ar trebui ca respectiva protecție a creditului să identifice în mod clar obligațiile de referință care dau naștere expunerilor-suport, precum și entitățile sau debitorii cărora le revin obligațiile respective. Prin urmare, obligațiile de referință pentru care este achiziționată protecția ar trebui să fie identificate în mod clar în orice moment, prin intermediul unui registru de referințe, și ar trebui să fie actualizate. Această cerință ar trebui, de asemenea, să facă parte în mod indirect din criteriul care definește securitizarea înscrisă în bilanț și exclude securitizarea de arbitraj din cadrul privind STS.

(14) Evenimentele de credit care declanșează plățile prevăzute în contractul de protecție a creditului ar trebui să includă cel puțin evenimentele menționate la articolul 178 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Aceste evenimente sunt bine cunoscute și ușor de recunoscut din perspectiva pieței și ar trebui să contribuie la asigurarea coerenței cu cadrul prudențial. Măsurile de restructurare datorată dificultăților financiare, care constau în concesii față de un debitor care se confruntă sau este pe cale să se confrunte cu dificultăți în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor sale financiare, nu ar trebui să împiedice declanșarea evenimentului de protecție a creditului. Restructurarea ar trebui să fie exclusă din rândul evenimentelor de credit în cazul garanțiilor financiare, pentru a se evita ca garanțiile financiare să fie tratate ca instrumente derivate în conformitate cu standardele contabile relevante.

(15) Dreptul inițiatorului, în calitate de cumpărător de protecție, de a primi plăți în timp util pentru pierderile efective ar trebui să fie protejat în mod corespunzător. În consecință, documentele aferente tranzacției ar trebui să prevadă un proces de decontare solid și transparent pentru determinarea pierderilor efective din portofoliul de referință, pentru a se evita ca inițiatorul să nu primească plăți suficiente. Deoarece stabilirea pierderilor poate fi un proces de durată, pentru a se asigura efectuarea la timp a plăților către inițiator, ar trebui să se efectueze plăți intermediare în termen de cel mult șase luni de la producerea unui astfel de eveniment de credit. În plus, ar trebui să existe un mecanism de ajustare finală pentru a se asigura că plățile intermediare acoperă pierderile efective și pentru a se evita ca acestea să depășească nivelul pierderilor efective, în detrimentul investitorilor. Mecanismul de decontare a pierderilor ar trebui, de asemenea, să specifice în mod clar perioada maximă de prelungire care ar trebui să se aplice procesului de restructurare pentru expunerile respective, iar perioada de prelungire nu ar trebui să depășească doi ani. Acest mecanism de decontare a pierderilor ar trebui, prin urmare, să asigure eficacitatea contractului de protecție a creditului din perspectiva inițiatorului și să le ofere investitorilor securitate juridică cu privire la data încetării obligației lor de a efectua plăți, contribuind la realizarea unei piețe funcționale.

(16) Existența unui agent terț de verificare este o practică larg răspândită pe piață, care sporește securitatea juridică în cadrul tranzacției pentru toate părțile implicate, reducând astfel probabilitatea disputelor și a litigiilor care ar putea apărea în legătură cu procesul de alocare a pierderilor. Pentru a consolida soliditatea mecanismului de decontare a pierderilor aferente tranzacției, ar trebui să fie desemnat un agent de verificare terț care să efectueze o analiză factuală a corectitudinii și exactității anumitor aspecte ale protecției creditului în cazul în care s-a declanșat un eveniment de credit.

(17) Primele de protecție a creditului ar trebui să depindă numai de cuantumul neachitat și de riscul de credit ale tranșei protejate. Primele necontingente nu ar trebui să fie permise în securitizările STS înscrise în bilanț, deoarece acestea ar putea fi utilizate pentru a submina transferul efectiv al riscului de la inițiator, în calitate de cumpărător de protecție, către vânzătorii de protecție. Alte mecanisme, cum ar fi plățile în avans ale primelor, mecanismele de reduceri sau structurile de prime prea complexe, ar trebui, de asemenea, să fie interzise în cazul securitizărilor STS înscrise în bilanț.

(18) Pentru a asigura stabilitatea și continuitatea protecției creditului, rezilierea anticipată de către inițiator a unei securitizări sintetice STS înscrise în bilanț ar trebui să fie posibilă numai în anumite circumstanțe bine definite și limitate. Deși inițiatorul ar trebui să aibă dreptul să închidă protecția creditului la începutul producerii anumitor evenimente de reglementare specificate, evenimentele respective ar trebui să constituie modificări efective ale legislației sau ale impozitării cu un efect negativ semnificativ asupra cerințelor de capital ale inițiatorului sau asupra economiei tranzacției față de așteptările părților în momentul inițierii tranzacției și cu condiția ca modificările în cauză să nu fi putut fi anticipate în mod rezonabil la momentul respectiv. Securitizările sintetice STS înscrise în bilanț nu ar trebui să includă opțiuni de stingere complexe pentru inițiator, în special opțiuni de stingere a tranzacțiilor la un anumit moment în timp care pot fi exercitate într-un termen foarte scurt, cu scopul de a modifica temporar reprezentarea poziției de capital de la caz la caz.

(19) Marja sintetică în exces este prezentă pe scară largă în anumite tipuri de tranzacții și este un mecanism util atât pentru investitori, cât și pentru inițiatori, de reducere a costului protecției creditului și, respectiv, a expunerii la risc. În acest sens, marja sintetică în exces este esențială pentru unele clase specifice de active de retail, cum ar fi întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și creditele de consum, care prezintă atât un randament mai ridicat, cât și pierderi din credite mai ridicate față de alte clase de active și în cazul cărora expunerile securitizate generează o marjă în exces pentru a acoperi pierderile respective. Cu toate acestea, în cazul în care valoarea marjei sintetice în exces subordonate poziției investitorului este prea ridicată, este posibil ca investitorul în pozițiile din securitizare să nu suporte pierderi în niciun scenariu realist, ceea ce înseamnă că nu se realizează niciun transfer efectiv de risc. Pentru a atenua preocupările în materie de supraveghere și a standardiza și mai multe această caracteristică structurală, este important să se specifice criterii stricte pentru securitizările sintetice STS înscrise în bilanț și să se asigure o informare completă cu privire la utilizarea marjei sintetice în exces.

(20) Numai contractele de protecție a creditului de înaltă calitate ar trebui să fie eligibile pentru securitizările sintetice STS înscrise în bilanț. În cazul protecției nefinanțate a creditului, acest lucru ar trebui să fie asigurat prin restrângerea sferei furnizorilor de protecție eligibili la entitățile care sunt furnizori eligibili în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și care sunt recunoscute drept contrapărți cu o pondere de risc de 0 % în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 din regulamentul menționat. În cazul protecției finanțate a creditului, inițiatorul, în calitate de cumpărător de protecție, și investitorii, în calitate de vânzători de protecție, ar trebui să recurgă la garanții reale de înaltă calitate, care ar trebui să se refere la orice formă de garanții reale cărora li se poate atribui o pondere de risc de 0 % în temeiul părții a treia titlul II capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, sub rezerva unor contracte adecvate de depozit sau de custodie. În cazul în care garanția reală furnizată este sub formă de numerar, aceasta ar trebui să fie păstrată fie de o instituție de credit terță, fie într-un depozit la cumpărătorul de protecție, în ambele cazuri sub rezerva unei bonități minime.

(21) Statele membre ar trebui să desemneze autoritățile competente care ar urma să fie responsabile cu supravegherea respectării cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească securitizările sintetice înscrise în bilanț pentru a putea fi desemnate ca STS. Autoritatea competentă ar putea fi aceeași cu cea desemnată pentru a supraveghea respectarea de către inițiatori, sponsori și SSPE a cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească securitizările tradiționale pentru fi desemnate ca STS. Ca și în cazul securitizărilor tradiționale, această autoritate competentă ar putea fi diferită de autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea respectării de către inițiatori, creditorii inițiali, SSPE, sponsori și investitori a obligațiilor prudențiale care le revin în temeiul articolelor 5-9 din Regulamentul (UE) 2017/2402 și a căror respectare, dată fiind dimensiunea prudențială a acestor obligații, a fost încredințată în mod specific autorităților competente responsabile cu supravegherea prudențială a instituțiilor financiare relevante.

(21a) ABE insistă că introducerea unui cadru de STS specific pentru securitizarea sintetică înscrisă în bilanț (BSSS) trebuie însoțită de o supraveghere strictă pentru a evita posibile urmări negative. În mod concret, CERS trebuie să monitorizeze riscurile macroprudențiale legate de securitizarea sintetică și să determine dacă riscurile au fost îndepărtate în măsură suficientă de elementele sistemice ale sistemului nostru financiar.

(21b) În vederea includerii în prezentul regulament a unor cerințe de transparență legate de sustenabilitate, ABE ar trebui să aibă obligația de a publica, în strânsă cooperare cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe) (ESMA) și cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale) (EIOPA), un raport privind elaborarea unui cadru specific pentru „securitizări sustenabile”. În raportul respectiv ar trebui să se analizeze în mod corespunzător în special introducerea factorilor de sustenabilitate, punerea în practică a unor cerințe proporționale privind publicarea și obligația de diligență, conținutul, metodologia și prezentarea informațiilor legate de efectele negative asupra mediului și asupra aspectelor sociale și de guvernanță, precum și eventualele efecte asupra stabilității financiare, dezvoltării pieței securitizărilor din Uniune și asupra capacității băncilor de a acorda împrumuturi. Pe baza raportului întocmit de ABE, Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport privind crearea unui cadru specific pentru securitizările sustenabile, însoțit, dacă este cazul, de o propunere legislativă.

(22) Prin urmare, Regulamentul (UE) 2017/2402 ar trebui modificat în consecință.

(23) Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume extinderea cadrului privind securitizările STS la securitizările sintetice înscrise în bilanț și eliminarea obstacolelor normative din calea securitizărilor de NPE-uri pentru a spori și mai mult capacitățile de creditare, fără a relaxa normele prudențiale privind creditarea bancară, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, ci, având în vedere amploarea și efectele lor, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Modificarea Regulamentului (UE) 2017/2402

Regulamentul (UE) 2017/2402 se modifică după cum urmează:

1. La articolul 2 se adaugă următoarele puncte 24, 25, 26, 27, 28 și 28a:

„24. «securitizare de expuneri neperformante (NPE)» înseamnă o securitizare garantată cu un portofoliu de expuneri neperformante care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 47a alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și a căror valoare reprezintă cel puțin 90 % din valoarea nominală a portofoliului în momentul inițierii și la orice dată ulterioară la care sunt adăugate active în portofoliul de active suport sau sunt scoase active din acesta, ca urmare a reconstituirii portofoliului sau a restructurării securitizării;

25. «contract de protecție a creditului» înseamnă un contract încheiat între inițiator și investitor pentru transferarea riscului de credit al expunerilor securitizate de la inițiator către investitor prin utilizarea de instrumente derivate de credit sau de garanții financiare, contract prin care inițiatorul se angajează să plătească investitorului o primă de protecție a creditului, iar investitorul se angajează să plătească inițiatorului o plată pentru protecția creditului în cazul în care are loc unul dintre evenimentele definite în contract;

26. «primă pentru protecția creditului» înseamnă suma pe care inițiatorul s-a angajat, prin contractul de protecție a creditului, să o plătească investitorului pentru protecția creditului promisă de investitor;

27. «plată pentru protecția creditului» înseamnă suma pe care investitorul s-a angajat, prin contractul de protecție a creditului, să o plătească inițiatorului în cazul producerii unui eveniment de credit definit în contractul de protecție a creditului;

28. «marjă sintetică în exces» înseamnă suma care, potrivit documentelor unei securitizări sintetice, este stabilită prin contract de către inițiator, pentru a acoperi pierderile aferente expunerilor securitizate care ar putea apărea pe durata de viață a tranzacției;

28a. «factori de sustenabilitate» înseamnă factorii de sustenabilitate definiți la articolul 2 punctul 24 din Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European și al Consiliului[5];”.

1a. Articolul 4 se modifică după cum urmează:

(a)  litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a) țara terță este inclusă pe lista țărilor terțe de mare risc care au deficiențe strategice în regimurile lor naționale privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, în conformitate cu articolul 9 din Directiva (UE) 2015/849;”;

(b)  se introduce următoarea literă (aa):

„(aa) țara terță este inclusă în anexa I sau în anexa II la lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale;”.

2. Articolul 6 se modifică după cum urmează:

(a) la alineatul (1), se adaugă următorul paragraf:

„În cazul securitizărilor de NPE-uri tradiționale, cerința prevăzută la prezentul alineat poate fi îndeplinită și de societatea de administrare care administrează în mod curent portofoliul de creanțe achiziționate sau expunerile din credite-suport. Societatea de administrare a securitizărilor de NPE-uri îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 21 alineatul (8).”;

(b) se introduce următorul alineat (3a):

„(3a) Prin derogare de la alineatul (3) literele (b)-(e), în cazul securitizărilor de NPE-uri, reținerea unui interes economic net semnificativ în sensul literelor respective nu poate fi mai mică de 5 % din valoarea netă a expunerilor securitizate care se califică drept expuneri neperformante de tipul celor menționate la articolul 47a alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

La calculul nivelului de reținere de 5 % se iau în considerare în mod corespunzător taxele care pot fi folosite în practică pentru a reduce efectiv interesul economic net semnificativ.

 

Valoarea netă a unei expuneri neperformante se calculează prin deducerea reducerii nerambursabile a prețului de cumpărare convenite în momentul inițierii din valoarea nominală a expunerii sau, dacă este cazul, din valoarea sa neachitată în același moment.”

2a. La articolul 7 alineatul (1), primul paragraf se modifică după cum urmează:

 (a) la litera (e), punctul (iii) se înlocuiește cu următorul text:

 „(iii) informații privind riscul reținut, inclusiv informații în cazul cărora s-au aplicat modalitățile prevăzute la articolul 6 alineatul (3), în conformitate cu articolul 6; în cazul securitizărilor de NPE, informații privind modul în care este îndeplinită cerința prevăzută la articolul 6 alineatul (3a) paragraful (1a);”;

 (b) la primul paragraf, se introduce următoarea literă (ea):

 „(ea) în cazul securitizărilor de NPE, informații privind modul în care este îndeplinită cerința prevăzută la articolul 9 alineatul (1);”.

3. La articolul 9 alineatul (1) se adaugă următorul paragraf:

„Cerința prevăzută la prezentul alineat nu se aplică expunerilor-suport care, în momentul în care inițiatorul le-a cumpărat de la partea terță relevantă, erau expuneri neperformante de tipul celor menționate la articolul 47a alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, atât timp cât nu se poate preconiza în mod rezonabil că inițiatorul va confirma că a fost îndeplinită această cerință.”

4. La articolul 18 primul paragraf, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a)  securitizarea îndeplinește toate cerințele din secțiunea 1, secțiunea 2 sau secțiunea 2a a prezentului capitol, iar ESMA a fost notificată în temeiul articolului 27 alineatul (1);”.

5. Articolul 19 se modifică după cum urmează:

(a)  titlul articolului se înlocuiește cu următorul text:

„Securitizarea tradițională simplă, transparentă și standardizată”;

(b) alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Securitizările, cu excepția programelor ABCP și a tranzacțiilor ABCP, și securitizările înscrise în bilanț care îndeplinesc cerințele prevăzute la articolele 20, 21 și 22 sunt considerate a fi STS.”

5a. Articolul 22 se modifică după cum urmează:

(a)  la alineatul (4) se adaugă următorul paragraf:

„Prin derogare de la primul paragraf, începând cu 1 iunie 2021, inițiatorii pot să publice informațiile disponibile referitoare la efectele adverse principale asupra factorilor de sustenabilitate ai activelor finanțate prin expunerile-suport.”;

(b)  se adaugă următorul alineat:

„(5a) Până la 31 martie 2021, AES elaborează, prin intermediul Comitetului comun, proiecte de standarde tehnice de reglementare în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentele (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 1094/2010 și (UE) nr. 1095/2010, în ceea ce privește conținutul, metodologiile și prezentarea informațiilor menționate la alineatul (4) de la prezentul articol referitoare la indicatorii de sustenabilitate referitori la efectele negative asupra climei și la alte efecte negative asupra mediului și asupra aspectelor sociale și de guvernanță.

Dacă este oportun, aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare reflectă sau se bazează pe standardele tehnice de reglementare elaborate în conformitate cu mandatul acordat AES prin Regulamentul (UE) 2019/2088, în special astfel cum se prevede la articolul 2a și la articolul 4 alineatele (6) și (7).

Comisia este împuternicită să adopte standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentele (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 1094/2010 și (UE) nr. 1095/2010.”

6. Se introduce următoarea secțiune 2a:

„Secțiunea 2a Cerințe pentru securitizările înscrise în bilanț simple, transparente și standardizate

Articolul 26a

Securitizarea înscrisă în bilanț simplă, transparentă și standardizată

(1) Securitizările înscrise în bilanț STS sunt securitizări sintetice care îndeplinesc cerințele prevăzute la articolele 26b-26e.

(2) ABE, în strânsă cooperare cu ESMA și EIOPA, poate adopta, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, ghiduri și recomandări privind interpretarea și aplicarea armonizată a cerințelor prevăzute la articolele 26b-26e.

Articolul 26b

Cerințe privind simplitatea

(1) Inițiatorul trebuie să fie o entitate care deține o autorizație sau o licență de funcționare în Uniune. Acesta este inițiatorul în ceea ce privește expunerile-suport.

Un inițiator care cumpără expunerile unei părți terțe în cont propriu și apoi le securitizează aplică în cazul acestor expuneri politici referitoare la credit, colectare, restructurarea datoriilor și administrarea creditelor care nu sunt mai puțin stricte decât politicile pe care inițiatorul le aplică expunerilor comparabile care nu au fost cumpărate.

(2) Expunerile-suport trebuie să fie inițiate ca parte a activității de bază a inițiatorului.

(3) La data închiderii, expunerile-suport se păstrează în bilanțul inițiatorului sau al unei entități din grupul din care face parte inițiatorul.

În sensul prezentului alineat, un grup este:

(a) fie un grup de entități juridice care fac obiectul consolidării prudențiale în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 2013/575,

(b) fie un grup, astfel cum este definit la articolul 212 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2009/138/CE.

(4) Inițiatorul nu poate dubla acoperirea riscului de credit al expunerilor-suport ale tranzacției. 

(5) Contractul de protecție a creditului trebuie să respecte normele privind diminuarea riscului de credit prevăzute la articolul 249 din Regulamentul (UE) nr. 2013/575 sau, atunci când articolul respectiv nu este aplicabil, cerințe care nu sunt mai puțin stricte decât cerințele prevăzute la articolul menționat.

(6) Inițiatorul prezintă declarații și garanții care să ateste îndeplinirea următoarelor cerințe:

(a) inițiatorul sau o entitate din grupul din care face parte inițiatorul are dreptul de proprietate deplin, legal și valabil asupra expunerilor-suport și asupra drepturilor accesorii asociate acestora;

(b) în cazul în care inițiatorul este o instituție de credit, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, sau o întreprindere de asigurare, astfel cum este definită la articolul 13 punctul 1 din Directiva 2009/138/CE, inițiatorul sau o entitate care este inclusă în sfera de supraveghere pe bază consolidată reține în bilanț riscul de credit al expunerilor-suport;

(c) fiecare expunere-suport respectă, la data la care este inclusă în portofoliul securitizat, criteriile de eligibilitate și toate condițiile, altele decât producerea unui eveniment de credit de tipul celor menționate la articolul 26e, pentru plata pentru protecția creditului;

(d) potrivit informațiilor deținute de inițiator, contractul pentru fiecare expunere-suport conține o obligație juridică, valabilă, imperativă și executorie față de debitor de a plăti sumele de bani specificate în contractul respectiv;

(e) expunerile-suport respectă criterii de subscriere care nu sunt mai puțin stricte decât criteriile standard de subscriere pe care inițiatorul le aplică expunerilor similare care nu sunt securitizate;

(f) potrivit informațiilor deținute de inițiator, niciunul dintre debitori nu se află într-o situație în care își încalcă în mod semnificativ sau nu își îndeplinește obligațiile legate de o expunere-suport, la data la care respectiva expunere-suport este inclusă în portofoliul securitizat;

(g) potrivit informațiilor deținute de inițiator, documentele aferente tranzacției nu conțin nicio informație falsă cu privire la detaliile expunerilor-suport;

(h) la data încheierii tranzacției sau în momentul în care expunerea-suport este inclusă în portofoliul securitizat, contractul dintre debitor și creditorul inițial referitor la respectiva expunere-suport nu a suferit modificări care să fi afectat caracterul executoriu sau posibilitățile de colectare a respectivei expuneri-suport.

(7) Expunerile-suport trebuie să îndeplinească criterii de eligibilitate prestabilite, clare și documentate, care să nu permită administrarea activă a portofoliului în mod discreționar în ceea ce privește expunerile respective.

În sensul prezentului alineat, nu se consideră că substituirea expunerilor-suport care încalcă declarațiile ori garanțiile sau, atunci când securitizarea include o perioadă de reconstituire, adăugarea de expuneri care îndeplinesc condițiile de reconstituire definite face parte din administrarea activă a portofoliului.

Orice expunere adăugată după data încheierii tranzacției trebuie să îndeplinească criterii de eligibilitate care să nu fie mai puțin stricte decât cele aplicate în cursul selecției inițiale a expunerilor-suport.

O expunere-suport poate fi eliminată din tranzacție atunci când expunerea-suport:

(a) a fost rambursată sau a ajuns la scadență în alt mod;

(b) a fost vândută în cursul desfășurării normale a activității inițiatorului, cu condiția ca această vânzare să nu constituie suport implicit, astfel cum se menționează la articolul 250 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(c) face obiectul unei modificări care nu este determinată de situația creditelor, cum ar fi refinanțarea sau restructurarea datoriei, și care intervine în cursul obișnuit al administrării respectivei expuneri-suport;

(d) nu îndeplinea criteriile de eligibilitate în momentul în care a fost inclusă în tranzacție.

(8) Securitizarea se garantează cu un portofoliu de expuneri-suport care sunt omogene din punctul de vedere al tipului de active, ținând cont de caracteristicile specifice legate de fluxurile de numerar ale tipului de active, inclusiv de caracteristicile contractuale în materie de risc de credit și de plată în avans ale acestora. Un portofoliu de active trebuie să cuprindă un singur tip de active.

Expunerile-suport trebuie să conțină obligații contractuale cu caracter imperativ și executoriu, cu drept de regres deplin împotriva debitorilor și, după caz, a garanților.

Expunerile-suport trebuie să conțină fluxuri de plăți periodice definite, ale căror tranșe pot diferi ca valoare, legate de plata chiriei, a principalului sau a dobânzilor sau de orice alt drept de a primi venituri din activele-suport pentru astfel de plăți. Expunerile-suport pot, de asemenea, să genereze încasări din vânzarea oricăror active finanțate sau în sistem de leasing.

Expunerile-suport nu trebuie să includă valori mobiliare, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 44 din Directiva 2014/65/UE, altele decât obligațiunile corporative care nu sunt cotate într-un loc de tranzacționare.

(9) Expunerile-suport nu trebuie să includă nicio poziție din securitizare.

(10) Standardele de subscriere în temeiul cărora sunt inițiate expunerile-suport, precum și orice modificare semnificativă față de standardele anterioare de subscriere se comunică integral fără întârzieri nejustificate investitorilor potențiali. Expunerile-suport trebuie să fie subscrise cu drept de regres deplin împotriva unui debitor care nu este o SSPE. Nicio parte terță nu poate fi implicată în deciziile de creditare sau de subscriere referitoare la expunerile-suport.

În cazul securitizărilor în care expunerile-suport sunt împrumuturi locative, portofoliul de împrumuturi nu trebuie să includă niciun împrumut care a fost comercializat și subscris pe baza premisei că s-a adus la cunoștința solicitantului împrumutului sau, după caz, intermediarilor, faptul că este posibil ca informațiile furnizate să nu fi fost verificate de către creditor.

Evaluarea bonității debitorului trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la articolul 8 din Directiva 2008/48/CE sau la articolul 18 alineatele (1)-(4), alineatul (5) litera (a) și alineatul (6) din Directiva 2014/17/UE sau, după caz, cerințele echivalente din țările terțe.

Inițiatorul sau creditorul inițial trebuie să dispună de cunoștințe de specialitate în ceea ce privește inițierea unor expuneri similare celor securitizate.

(11) În momentul în care sunt selectate, expunerile-suport nu trebuie să includă expuneri în stare de nerambursare în înțelesul articolului 178 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau expuneri față de un debitor sau garant aflat în dificultate care, potrivit informațiilor deținute de inițiator sau de creditorul inițial:

(a) a fost declarat în stare de insolvență, o instanță le-a acordat creditorilor săi, cu titlu definitiv și inatacabil, un drept de executare sau daune materiale ca urmare a unei plăți neefectuate într-o perioadă de trei ani anterioară datei inițierii sau a fost supus unui proces de restructurare a datoriei pentru expunerile sale neperformante într-o perioadă de trei ani anterioară datei selecției expunerilor-suport, cu excepția cazului în care:

(i)  o expunere-suport restructurată nu a prezentat noi arierate de la data restructurării care trebuie să fi avut loc cu cel puțin un an înainte de data selecției expunerilor-suport;

(ii)  informațiile furnizate de inițiator în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (a) și litera (e) punctul (i) precizează în mod explicit proporția expunerilor-suport restructurate, data și detaliile restructurării, precum și performanța lor de la data restructurării;

(b) figura, la data inițierii expunerii-suport, după caz, într-un registru public de persoane cu un istoric negativ în materie de credite sau, dacă nu există un astfel de registru public, într-un alt registru al creditelor care se află la dispoziția inițiatorului sau a creditorului inițial;

(c) are o evaluare a creditului sau un punctaj de bonitate care indică faptul că riscul ca plățile convenite prin contract să nu fie efectuate este semnificativ mai mare decât în cazul expunerilor comparabile deținute de inițiator care nu sunt securitizate.

(12) La momentul includerii expunerilor în tranzacție, debitorii trebuie să fi efectuat cel puțin o plată, cu excepția cazului în care:

(a) securitizarea este o securitizare reînnoibilă, garantată cu expuneri care se plătesc într-o singură tranșă sau care au o scadență de mai puțin de un an, inclusiv, fără restricții, plățile lunare pentru credite reînnoibile;

(b) expunerea reprezintă refinanțarea unei expuneri care este deja inclusă în tranzacție.

(13) ABE, în strânsă cooperare cu ESMA și EIOPA, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare prin care se aduc precizări suplimentare în legătură cu expunerile-suport menționate la alineatul (8) care sunt considerate omogene.

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare în termen de [6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].

Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 26c

Cerințe privind standardizarea

 

(1) Inițiatorul sau creditorul inițial trebuie să îndeplinească cerințele de reținere a riscului în conformitate cu articolul 6.

(2) Riscul de rată a dobânzii și riscul valutar care decurg din securitizare și posibilele efecte ale acestora asupra plăților către inițiator și investitori trebuie să fie descrise în documentația tranzacției. Aceste riscuri trebuie să fie atenuate în mod corespunzător, iar orice măsuri luate în acest sens trebuie să fie publicate. Orice garanție reală care garantează obligațiile investitorului prevăzute în contractul de protecție a creditului trebuie să fie denominată în aceeași monedă în care este denominată plata pentru protecția creditului.

În cazul unei securitizări prin intermediul unei SSPE, valoarea pasivelor SSPE corespunzătoare plăților de dobânzi către investitori trebuie să fie, în orice moment, egală sau mai mică decât valoarea veniturilor încasate de SSPE de la inițiator și din orice contracte de garanție reală.

Portofoliul de expuneri-suport nu include instrumente derivate, cu excepția cazului în care acestea au ca scop acoperirea riscului de rată a dobânzii sau a riscului valutar al expunerilor-suport. Aceste instrumente derivate trebuie să fie subscrise și documentate în conformitate cu standardele comune utilizate în domeniul finanțelor internaționale.

(3) Orice plăți ale dobânzilor de referință efectuate în legătură cu tranzacția trebuie să se bazeze pe unul dintre următoarele elemente:

(a) ratele dobânzilor utilizate în general pe piață sau ratele sectoriale utilizate în general care reflectă costurile finanțării și nu prevăd formule sau instrumente derivate complexe;

(b) venitul generat de garanția reală care garantează obligațiile investitorului prevăzute în contractul de protecție.

Orice plăți ale dobânzilor de referință datorate pentru expunerile-suport se bazează pe ratele dobânzilor utilizate în general pe piață sau pe rate sectoriale utilizate în general care reflectă costurile finanțării și nu prevăd formule sau instrumente derivate complexe.

(4) În urma producerii unui eveniment care determină executarea în ceea ce îl privește pe inițiator, investitorul este autorizat să ia măsuri de executare, să rezilieze contractul de protecție a creditului sau ambele.

În cazul unei securitizări prin intermediul unei SSPE, atunci când s-a emis un aviz de executare sau de reziliere a contractului de protecție a creditului, în SSPE nu poate fi blocată nicio sumă de lichidități mai ridicată decât cea necesară pentru a asigura funcționarea operațională a SSPE respective, efectuarea plăților de protecție pentru expunerile-suport în stare de nerambursare care sunt încă într-un proces de restructurare a datoriilor în momentul rezilierii sau rambursarea structurată a investitorilor în conformitate cu clauzele contractuale ale securitizării.

(5) Pierderile se alocă deținătorilor unei poziții din securitizare în ordinea rangurilor de prioritate a tranșelor, începând cu tranșa cea mai subordonată.

Amortizarea secvențială se aplică tuturor tranșelor pentru a determina cuantumul neachitat al tranșelor la fiecare dată de plată, începând cu tranșa de rang superior.

Pentru tranzacțiile care nu prevăd o amortizare secvențială trebuie să se precizeze clar în contract factorii de declanșare legați de performanța securitizării și a expunerilor-suport, pe baza cărora profilul de amortizare al securitizării trece la amortizarea secvențială în ordinea rangului de prioritate. Acești factori de declanșare legați de performanță includ cel puțin:

(i) un prag pentru pierderile de credit cumulate, sub forma unui procentaj din pierderile preconizate pe durata vieții;

(ii) un prag pentru nerambursări cumulate care nu au ajuns la scadență, sub forma unui procentaj din valoarea nominală restantă a securitizării;

(iii) un nivel minim al calității medii ponderate a creditelor aferente portofoliului;

(iv) un nivel maxim al concentrării de categorii ce prezintă un risc de credit ridicat;

(v) un nivel minim al diversificării portofoliului.

Autoritățile competente pot să le permită inițiatorilor să ignore factorii declanșatori enumerați la al treilea paragraf dacă se demonstrează în mod corespunzător faptul că acești factori declanșatori nu se potrivesc pentru structura securitizării sau pentru categoria de expuneri securitizate. ABE emite orientări prin care stabilește condițiile în care pot fi ignorați anumiți factori declanșatori.

 

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare privind specificarea și, acolo unde este cazul, calibrarea factorilor declanșatori legați de performanță. ABE prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 30 iunie 2021. Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Pe măsură ce tranșele se amortizează, investitorilor li se rambursează garanțiile reale într-un cuantum egal cu valoarea amortizării tranșelor respective, cu condiția ca investitorii să fi garantat tranșele respective cu garanții reale.

În cazul în care s-a produs un eveniment de credit de tipul celor menționate la articolul 26e în legătură cu expunerile-suport, iar procesul de restructurare a datoriilor aferent expunerilor respective nu a fost finalizat, valoarea protecției creditului rămasă la orice dată de plată trebuie să fie cel puțin echivalentă cu valoarea noțională neachitată a respectivelor expuneri-suport, minus valoarea oricărei plăți intermediare efectuate în legătură cu respectivele expuneri-suport.

(6) Documentele aferente tranzacției prevăd factori adecvați de amortizare anticipată care să declanșeze încetarea perioadei de reînnoire atunci când o securitizare este reînnoibilă, inclusiv cel puțin:

(a) o deteriorare a calității creditului expunerilor-suport până la un prag prestabilit sau sub acesta;

(b) creșterea pierderilor peste un prag prestabilit;

(c) incapacitatea de a iniția suficiente expuneri-suport noi care să îndeplinească criteriile de eligibilitate prestabilite în decursul unei perioade specificate.

(7) Documentele aferente tranzacției specifică în mod clar:

(a) obligațiile contractuale, sarcinile și responsabilitățile societății de administrare, ale mandatarului, ale altor furnizori de servicii auxiliare sau ale agentului terț de verificare menționat la articolul 26e alineatul (4), după caz;

(b) dispozițiile care asigură înlocuirea societății de administrare, a mandatarului, a altor furnizori de servicii auxiliare sau a agentului terț de verificare menționat la articolul 26e alineatul (4) în cazul în care oricare dintre respectivii furnizori de servicii intră în stare de nerambursare sau în insolvență și dacă respectivii furnizori de servicii sunt alții decât inițiatorul, într-un mod care să nu ducă la încetarea furnizării serviciilor respective;

(c) procedurile de administrare care se aplică expunerilor-suport la data închiderii și ulterior, precum și circumstanțele în care procedurile respective pot fi modificate;

(d) standardele de administrare pe care societatea de administrare este obligată să le respecte în procesul de administrare a expunerilor-suport până la scadența securitizării.

(8) Societatea de administrare trebuie să aibă cunoștințe de specialitate în ceea ce privește administrarea expunerilor similare celor securitizate și să dispună de politici, proceduri și controale de gestionare a riscurilor bine documentate și adecvate legate de administrarea expunerilor.

Societatea de administrare aplică proceduri de administrare a expunerilor-suport care să fie cel puțin la fel de stricte ca cele aplicate de către inițiator unor expuneri similare care nu sunt securitizate.

(9) Inițiatorul păstrează un registru de referințe actualizat pentru a identifica în orice moment expunerile-suport. În registrul respectiv sunt identificați debitorii de referință, obligațiile de referință din care decurg expunerile-suport și, pentru fiecare expunere-suport, valoarea noțională care este protejată și care este neachitată.

(10) Documentele aferente tranzacției trebuie să includă dispoziții clare care să faciliteze soluționarea în timp util a conflictelor dintre diferitele clase de investitori. În cazul unei securitizări prin intermediul unei SSPE, drepturile de vot se definesc și se alocă deținătorilor de titluri în mod clar, iar responsabilitățile mandatarului și ale altor entități care au sarcini de fiducie față de investitori se identifică în mod clar.

Articolul 26d

Cerințe privind transparența

(1) Inițiatorul pune la dispoziția investitorilor potențiali, înainte de stabilirea prețurilor, datele istorice statice și dinamice privind starea de nerambursare și pierderea de performanță, precum datele privind incidentele de plată și starea de nerambursare, în ceea ce privește expuneri care sunt în mare măsură similare cu cele securitizate, precum și sursele acestor date și baza pe care se pretinde similaritatea. Aceste date acoperă o perioadă de cel puțin cinci ani.

(2) Înainte de încheierea tranzacției, un eșantion de expuneri-suport se supune unei verificări externe de către o parte adecvată și independentă, verificându-se inclusiv dacă expunerile-suport sunt eligibile pentru protecția creditului prevăzută în contractul de protecție a creditului.

(3) Înainte de stabilirea prețurilor securitizării, inițiatorul pune la dispoziția investitorilor potențiali un model de fluxuri de numerar ale pasivelor care reprezintă cu precizie relația contractuală dintre expunerile-suport și plățile care circulă între inițiator, investitori, alte părți terțe și, după caz, SSPE și, după stabilirea prețurilor, pune modelul respectiv la dispoziția investitorilor în permanență și la dispoziția investitorilor potențiali la cerere.

(4) În cazul unei securitizări în care expunerile-suport sunt împrumuturi locative sau credite auto sau contracte de leasing auto, inițiatorul publică informațiile disponibile referitoare la performanța de mediu a activelor finanțate prin aceste împrumuturi locative, credite auto ori contracte de leasing auto, ca parte a informațiilor divulgate în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (a).

Prin derogare de la primul paragraf, începând cu 1 iunie 2021, inițiatorii pot să publice informațiile disponibile referitoare la efectele adverse principale asupra factorilor de sustenabilitate ai activelor finanțate prin expunerile-suport.

(5) Inițiatorul răspunde de respectarea articolului 7. Informațiile cerute la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (a) se pun la dispoziția investitorilor potențiali înainte de stabilirea prețurilor, la cerere. Informațiile cerute la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf literele (b) și (d) se pun la dispoziție înainte de stabilirea prețurilor cel puțin sub formă de proiect sau într-o formă inițială. Documentele finale aferente tranzacției se pun la dispoziția investitorilor în termen de cel mult 15 zile de la încheierea tranzacției. 

(5a) Până la 31 martie 2021, AES elaborează, prin intermediul Comitetului comun, proiecte de standarde tehnice de reglementare în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentele (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 1094/2010 și (UE) nr. 1095/2010, în ceea ce privește conținutul, metodologiile și prezentarea informațiilor menționate la alineatul (4) de la prezentul articol în ceea ce privește indicatorii de sustenabilitate referitori la efectele negative asupra climei și la alte efecte negative asupra mediului și asupra aspectelor sociale și de guvernanță.

Dacă este oportun, aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare reflectă sau se bazează pe standardele tehnice de reglementare elaborate în conformitate cu mandatul acordat AES prin Regulamentul (UE) 2019/2088, în special astfel cum se prevede la articolul 2a și la articolul 4 alineatele (6) și (7).

Comisia este împuternicită să adopte standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentele (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 1094/2010 și (UE) nr. 1095/2010.

Articolul 26e

Cerințe privind contractul de protecție a creditului, agentul terț de verificare și marja sintetică în exces

(1) Contractul de protecție a creditului vizează următoarele evenimente de credit:

(a) neîndeplinirea obligațiilor de plată de către debitorul expunerilor-suport, care include starea de nerambursare menționată la articolul 178 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(b) falimentul debitorului expunerilor-suport, care include elementele menționate la articolul 178 alineatul (3) literele (e) și (f) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(c) în cazul altor contracte de protecție a creditului decât cele sub forma garanțiilor financiare, restructurarea expunerii-suport, care include elementele menționate la articolul 178 alineatul (3) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Toate evenimentele de credit trebuie să fie documentate.

Măsurile de restructurare datorată dificultăților financiare, astfel cum sunt menționate în secțiunea 30 punctele 163-183 din anexa V la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/227 al Comisiei*, care sunt aplicate expunerilor-suport, nu împiedică declanșarea evenimentelor de credit eligibile.

(2) Plata pentru protecția creditului în urma producerii unui eveniment de credit se calculează pe baza pierderilor realizate efectiv suferite de inițiator sau de creditor, astfel cum au fost calculate în conformitate cu politicile și procedurile lor de recuperare standard pentru tipurile de expuneri relevante și înregistrate în situațiile lor financiare la momentul efectuării plății. Plata finală pentru protecția creditului se efectuează într-un termen specificat de la încheierea procesului de restructurare a datoriilor pentru expunerea-suport relevantă în cazul în care procesul de restructurare a datoriilor se încheie înainte de scadența legală prevăzută sau de rezilierea anticipată a contractului de protecție a creditului.

În termen de cel mult șase luni de la producerea unui eveniment de credit, astfel cum se menționează la alineatul (1), se efectuează o plată intermediară pentru protecția creditului în cazurile în care procesul de restructurare a datoriilor aplicat pierderilor pentru expunerea-suport relevantă nu a fost finalizată până la sfârșitul respectivei perioade de șase luni. Plata intermediară pentru protecția creditului trebuie să fie cel puțin egală cu cea mai mare dintre următoarele valori:

(a) deprecierea înregistrată de inițiator în situațiile sale financiare în conformitate cu cadrul contabil aplicabil la momentul efectuării plății intermediare;

(b) după caz, pierderea în caz de nerambursare stabilită în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

În cazul în care se efectuează o plată intermediară pentru protecția creditului, plata finală pentru protecția creditului menționată la primul paragraf se efectuează pentru a ajusta decontarea intermediară a pierderilor în funcție de pierderile realizate efectiv.

Metoda de calculare a plății intermediare și a plății finale pentru protecția creditului trebuie să fie specificată în contractul de protecție a creditului.

Plata pentru protecția creditului trebuie să fie proporțională cu partea din valoarea noțională neachitată a expunerii-suport corespunzătoare care intră sub incidența contractului de protecție a creditului. 

Dreptul inițiatorului de a primi plata pentru protecția creditului este executoriu. Sumele care trebuie să fie plătite de către investitori în cadrul securitizării trebuie să fie prevăzute în mod clar în contractul de protecție a creditului și trebuie să fie limitate. Aceste sume trebuie să poată fi calculate în orice circumstanță. Contractul de protecție a creditului prevede în mod clar circumstanțele în care investitorii sunt obligați să efectueze plăți. Agentul terț de verificare menționat la alineatul (4) verifică dacă au existat astfel de circumstanțe.

Valoarea plății pentru protecția creditului se calculează la fiecare nivel al expunerii-suport în cazul căreia s-a produs un eveniment de credit.

(3) Contractul de protecție a creditului specifică perioada maximă de prelungire care se aplică procesului de restructurare a datoriilor pentru expunerile-suport în cazul cărora s-a produs un eveniment de credit de tipul celor menționate la alineatul (1), dar procesul de restructurare a datoriilor nu s-a încheiat în momentul scadenței legale prevăzute sau al rezilierii anticipate a contractului de protecție a creditului. Perioada de prelungire nu poate depăși doi ani. Contractul de protecție a creditului prevede că, până la sfârșitul perioadei de prelungire respective, se efectuează plata finală pentru protecția creditului, pe baza estimării finale a pierderii de către inițiator, înregistrată de inițiator în situațiile sale financiare la momentul respectiv.

În cazul rezilierii contractului de protecție a creditului, procesul de restructurare a datoriilor continuă în ceea ce privește orice eveniment de credit nesoluționat care s-a produs înainte de rezilierea respectivă, în același mod ca cel descris la primul paragraf.

Primele de protecție a creditului care trebuie plătite în temeiul contractului de protecție a creditului sunt condiționate de performanța expunerilor-suport și reflectă riscul tranșei protejate. În acest scop, contractul de protecție a creditului nu prevede prime garantate, plăți în avans ale primelor, mecanisme de rabaturi sau alte mecanisme care pot evita sau reduce alocarea efectivă a pierderilor către investitori sau care pot returna inițiatorului o parte din primele plătite, după scadența tranzacției.

Prin derogare de la dispozițiile paragrafului anterior, este permisă plata în avans a primelor, cu condiția respectării normelor privind ajutoarele de stat, atunci când schema de garantare este prevăzută în mod explicit în dreptul național al unui stat membru și beneficiază de o contragaranție din partea oricăreia dintre entitățile menționate la articolul 214 alineatul (2) literele (a)-(d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Documentele aferente tranzacției descriu modul în care sunt calculate prima de protecție a creditului și eventualele cupoane ale instrumentelor financiare, dacă există, pentru fiecare dată de plată pe durata de viață a securitizării.

Drepturile investitorilor de a primi primele de protecție a creditului sunt executorii.

(4) Inițiatorul desemnează un agent terț de verificare înainte de data încheierii tranzacției. Agentul terț de verificare verifică toate elementele următoare în cazul fiecăreia dintre expunerile-suport pentru care se notifică un eveniment de credit:

(a) faptul că evenimentul de credit notificat este un eveniment de credit de tipul celor specificate în clauzele contractului de protecție a creditului;

(b) faptul că expunerea-suport era inclusă în portofoliul de referință la momentul producerii evenimentului de credit în cauză;

(c) faptul că expunerea-suport îndeplinea criteriile de eligibilitate la momentul includerii sale în portofoliul de referință;

(d) atunci când o expunere-suport a fost adăugată la securitizare ca urmare a unei reconstituiri, faptul că această reconstituire respecta condițiile de reconstituire;

(e) faptul că valoarea finală a pierderii este în concordanță cu pierderile înregistrate de inițiator în contul său de profit și pierdere;

(f) faptul că, în momentul în care se efectuează plata finală pentru protecția creditului, pierderile legate de expunerile-suport au fost alocate în mod corect investitorilor.

Agentul terț de verificare trebuie să fie independent de inițiator și de investitori și, după caz, de SSPE și să fi acceptat desemnarea ca agent terț de verificare până la data încheierii.

În loc să verifice fiecare expunere-suport pentru care se solicită plata pentru protecția creditului, agentul terț de verificare poate efectua verificarea pe baza unor eșantioane. Cu toate acestea, investitorii pot solicita verificarea eligibilității oricărei expuneri-suport specifice în cazul în care nu sunt mulțumiți de verificarea pe bază de eșantioane.

Inițiatorul include în documentele aferente tranzacției angajamentul de a furniza agentului terț de verificare toate informațiile necesare pentru verificarea cerințelor prevăzute la primul paragraf.

(5) Inițiatorul poate rezilia o tranzacție înainte de scadența sa prevăzută numai ca urmare a unuia dintre următoarele evenimente:

(a) insolvența investitorului;

(b) neplata de către investitor a oricăror sume datorate în temeiul contractului de protecție a creditului sau o încălcare de către investitor a oricărei obligații semnificative prevăzute în documentele aferente tranzacției;

(c) evenimente de reglementare relevante, care includ:

(i)  modificări relevante ale legislației Uniunii sau ale legislației naționale, modificări relevante aduse de autoritățile competente interpretărilor publicate oficial ale acestei legislații sau modificări relevante în ceea ce privește impozitarea sau tratamentul contabil al tranzacției care au un efect negativ semnificativ asupra cuantumului capitalului pe care inițiatorul este obligat să îl dețină în legătură cu securitizarea sau cu expunerile-suport ale acesteia, în fiecare caz în comparație cu modificările anticipate în momentul inițierii tranzacției și care nu ar fi putut fi anticipate în mod rezonabil la momentul respectiv;

(ii)  stabilirea de către o autoritate competentă a faptului că inițiatorul sau orice entitate afiliată inițiatorului nu este autorizată sau nu mai este autorizată să recunoască un transfer semnificativ al riscului în conformitate cu articolul 245 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește securitizarea;

(d) exercitarea unei opțiuni de stingere a tranzacției la un anumit moment în timp (time call), atunci când perioada de timp măsurată de la data încheierii este egală sau mai mare decât durata de viață medie ponderată a portofoliului de referință inițial la data încheierii;

(e) exercitarea unei opțiuni de solicitare a stingerii securitizării, astfel cum este definită la articolul 242 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Documentele aferente tranzacției specifică dacă în tranzacția în cauză este inclus vreunul dintre drepturile de stingere menționate la literele (d) și (e).

În sensul literei (d), opțiunea de stingere la un anumit moment în timp nu poate fi structurată astfel încât să evite alocarea de pierderi pozițiilor de îmbunătățire a calității creditului sau altor poziții deținute de investitori și nici nu poate fi structurată într-un alt mod care să furnizeze o îmbunătățire a calității creditului. Inițiatorii înștiințează autoritățile competente cu privire la modul în care este îndeplinită această cerință, inclusiv prin justificarea utilizării opțiunii de stingere la un anumit moment în timp și prezentând o situație plauzibilă care să arate că opțiunea respectivă nu a fost exercitată din cauza deteriorării calității activelor-suport.

(6) Inițiatorul poate angaja o marjă sintetică în exces, care este disponibilă ca facilitate de îmbunătățire a calității creditului pentru investitori, în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) valoarea marjei sintetice în exces pe care inițiatorul se angajează să o utilizeze ca facilitate de îmbunătățire a calității creditului în fiecare perioadă de plată este specificată în documentele aferente tranzacției și exprimată ca procentaj fix din soldul total al portofoliului la începutul perioadei de plată relevante (marjă sintetică în exces fixă);

(b) marja sintetică în exces care nu este utilizată pentru a acoperi pierderile de credit care se concretizează în cursul perioadei de plată se returnează inițiatorului;

(c) în cazul inițiatorilor care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating („abordarea IRB”) menționată la articolul 143 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, suma totală angajată pe an nu poate depăși cuantumurile reglementate ale pierderilor așteptate pe o perioadă de un an pentru portofoliul-suport de expuneri-suport, calculate în conformitate cu articolul 158 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(d) în cazul inițiatorilor care nu utilizează abordarea IRB menționată la articolul 143 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, modul de calcul al pierderilor așteptate pe o perioadă de un an aferente portofoliului-suport trebuie să fie stabilit în mod clar în documentele aferente tranzacției;

(e) documentele aferente tranzacției precizează condițiile prevăzute în prezentul alineat.

(7) Contractele de protecție a creditului trebuie să îndeplinească una dintre următoarele condiții:

(a) o garanție care îndeplinește cerințele prevăzute în partea a treia titlul II capitolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, prin care riscul de credit este transferat oricăreia dintre entitățile menționate la articolul 214 alineatul (2) literele (a)-(d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu condiția ca expunerile față de investitor să se califice pentru o pondere de risc de 0 % în temeiul părții a treia titlul II capitolul 2 din regulamentul respectiv;

(b) o garanție care îndeplinește cerințele prevăzute în partea a treia titlul II capitolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, care beneficiază de o contragaranție din partea oricăreia dintre entitățile menționate la litera (a) a prezentului alineat;

(c) alte tipuri de protecție a creditului, care nu sunt menționate la literele (a) și (b) ale prezentului alineat, sub formă de garanții, instrumente derivate de credit sau instrumente de tipul credit linked note care îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 249 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu condiția ca obligațiile investitorului să fie garantate cu garanții reale care îndeplinesc cerințele prevăzute la alineatele (9) și (10) ale prezentului articol.

(8) Celelalte tipuri de protecție a creditului menționate la alineatul (7) litera (c) trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

(a) dreptul inițiatorului de a utiliza garanția reală pentru a acoperi obligațiile investitorilor în materie de plată a protecției este executoriu, iar acest caracter executoriu este asigurat prin contracte adecvate de garanție reală;

(b) dreptul investitorilor, atunci când securitizarea este lichidată sau pe măsură ce tranșele se amortizează, de a restitui orice garanție reală care nu a fost utilizată pentru a onora plățile de protecție este executoriu;

(c) în cazul în care garanția reală este investită în titluri de valoare, documentele aferente tranzacției stabilesc criteriile de eligibilitate și regimul de custodie pentru astfel de titluri.

Documentele aferente tranzacției precizează dacă investitorii rămân expuși la riscul de credit al inițiatorului.

Inițiatorul obține o opinie juridică de specialitate care să confirme caracterul executoriu al protecției creditului în toate jurisdicțiile relevante.

(9) Atunci când se acordă o altă formă de protecție a creditului în conformitate cu alineatul (7) litera (c) a prezentului articol, inițiatorul recurge la garanții reale de înaltă calitate, care trebuie să se încadreze într-una dintre categoriile următoare:

(a) garanții reale sub formă de titluri de datorie cu o pondere de risc de 0 %, menționate în partea a treia titlul II capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, care îndeplinesc toate condițiile următoare:

(i) titlurile de datorie respective au o scadență reziduală maximă de trei luni, care nu depășește următoarea dată de plată;

(ii) titlurile de datorie respective pot fi răscumpărate în schimbul unei sume de numerar cu o valoare egală cu soldul tranșei protejate;

(iii) titlurile de datorie respective sunt deținute de un depozitar independent de inițiator și de investitori;

(b) garanții reale sub formă de numerar deținut la o instituție de credit terță a cărei calitate a creditului este de cel puțin nivelul 2 în momentul inițierii, iar ulterior – de cel puțin de nivel 3, astfel cum se menționează la articolul 136 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(ba) garanții reale sub formă de numerar în depozit la inițiator sau la una dintre entitățile sale afiliate, de fiecare dată când inițiatorul sau entitatea afiliată i-a permis vânzătorului de protecție să recurgă la garanții reale care să îndeplinească toate condițiile de mai jos:

(i) se regăsesc sub forma titlurilor de datorie cu o pondere de risc de 0 %, menționate în partea a treia titlul II capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, sau reprezintă active menționate la articolul 10 din Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei, sau au o calitate a creditului cel puțin de nivel 2, astfel cum se menționează la articolul 136 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(ii) au o valoare de piață a principalului la ultima dată de plată care nu este mai mică de 100 % din valoarea soldului restant al tranșei protejate;

prin derogare de la punctul (ii), dacă garanțiile reale reprezintă active cu o calitate a creditului cel puțin de nivel 2, acestea trebuie să aibă o valoare de piață la ultima dată de plată care nu este mai mică de 105 % din valoarea tranșei protejate;

(iii) sunt deținute de un depozitar independent de inițiator și de investitori; precum și

(iv) fie au o scadență maximă rămasă care nu depășește data următoarei plăți, fie sunt puse la dispoziție în cadrul unui acord care prevede stabilirea unei marje cel puțin o dată în trimestru sau la fiecare dată de plată (se alege criteriul care are loc mai frecvent), cu numerar sau cu garanții reale suplimentare care îndeplinesc cerințele de la punctele (i) și (iii).

În sensul literei (b), în cazul în care instituția de credit terță ▌nu mai îndeplinește cel puțin nivelul 3 de calitate a creditului, garanțiile reale se transferă imediat către o instituție de credit terță cu nivelul 2 de calitate a creditului sau cu un nivel mai ridicat sau se investesc în titluri de valoare care îndeplinesc criteriile prevăzute la litera (a) a prezentului alineat. ▌

________________________________________

* Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/227 al Comisiei din 9 ianuarie 2015 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 48, 20.2.2015, p. 1).”

7. Articolul 27 se modifică după cum urmează:

(a) alineatul (1) se modifică după cum urmează:

(i) la primul paragraf:

- prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„Inițiatorii și sponsorii transmit împreună ESMA o notificare prin intermediul modelului menționat la alineatul (7) din prezentul articol atunci când o securitizare îndeplinește cerințele prevăzute la articolele 19-22, la articolele 23-26 sau la articolele 26b-26e (denumită în continuare „notificarea STS”).”;

- se adaugă următoarea teză:

„În cazul unei securitizări sintetice înscrise în bilanț, numai inițiatorul este responsabil cu transmiterea notificării.”;

(ii) al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Notificarea STS include o explicație din partea inițiatorului și a sponsorului cu privire la modul în care a fost respectat fiecare dintre criteriile STS prevăzute la articolele 20-22, la articolele 24-26 sau la articolele 26b-26e.”;

(b) alineatul (2) se modifică după cum urmează:

(i) la primul paragraf, prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„Inițiatorul, sponsorul sau SSPE poate recurge la serviciile unei părți terțe autorizate în temeiul articolului 28 pentru a verifica dacă o securitizare respectă articolele 19-22, articolele 23-26 sau articolele 26b-26e.”;

(ii) la al doilea paragraf, prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„În cazul în care inițiatorul, sponsorul sau SSPE utilizează serviciile unei părți terțe autorizate în temeiul articolului 28 pentru a evalua dacă o securitizare respectă articolele 19-22, articolele 23-26 sau articolele 26b-26e, notificarea STS include o declarație potrivit căreia respectarea criteriilor STS a fost confirmată de către respectiva parte terță autorizată.”;

(c) alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4) Inițiatorul și, după caz, sponsorul transmit de îndată ESMA o notificare și informează autoritatea lor competentă atunci când o securitizare nu mai îndeplinește cerințele de la articolele 19-22, de la articolele 23-26 sau de la articolele 26b-26e.”;

(d)  la alineatul (5), prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„ESMA menține pe site-ul său oficial o listă a tuturor securitizărilor cu privire la care inițiatorii și sponsorii i-au notificat că îndeplinesc cerințele de la articolele 19-22, de la articolele 23-26 sau de la articolele 26b-26e.”;

(e) la alineatul (6), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„ESMA prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare în termen de [6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare].”;

(f) la alineatul (7), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„ESMA prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare în termen de [6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare].”

(8) La articolul 28 alineatul (1), prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Partea terță menționată la articolul 27 alineatul (2) este autorizată de autoritatea competentă să evalueze respectarea de către securitizări a criteriilor STS prevăzute la articolele 19-22, la articolele 23-26 sau la articolele 26b-26e.”

9. La articolul 29 alineatul (5), a doua teză se înlocuiește cu următorul text:

„Statele membre informează Comisia și ESMA cu privire la desemnarea autorităților competente în temeiul prezentului alineat până la […].”

10. La articolul 30 alineatul (2) se adaugă următoarele litere (-d) și (d):

„(-d) pentru securitizările de NPE, în special, procesele și mecanismele prin care se garantează că nu are loc niciun caz de arbitraj de reglementare sau de utilizare abuzivă a derogării de la îndeplinirea cerinței prevăzute la articolul 9 alineatul (1);”;

(d) pentru securitizările STS înscrise în bilanț, procesele și mecanismele de asigurare a respectării articolelor 26b-26e.”

10a. La articolul 31 se adaugă următorul alineat:

„(2a) Fără a aduce atingere alineatului (2) și raportului menționat la articolul 44, CERS, în strânsă cooperare cu ESMA, cu ABE și cu EIOPA, publică un raport în care analizează eventualele riscuri sistemice și impactul acestora asupra stabilității financiare ca urmare a introducerii, prin prezentul regulament, a unei categorii de securitizări STS înscrise în bilanț, precum riscurile potențiale create de concentrare și de legăturile dintre vânzătorii de protecție a creditelor care nu sunt entități publice.

Raportul se publică până cel târziu la 31 decembrie 2022 și ține cont de caracteristicile specifice ale securitizării bilanțiere, și anume de natura specifică personalizată și privată a acesteia pe piețele financiare, evaluând în ce măsură cadrul actual conduce în mod real la o reducere globală a riscurilor din sistemul financiar și la o mai bună finanțare a economiei reale.

CERS folosește o gamă largă de surse de date pertinente, precum:

a) date colectate de autoritățile competente în conformitate cu articolul 7 alineatul (1),

b) rezultatul evaluărilor efectuate de autoritățile competente în conformitate cu articolul 30 alineatul (2) și

c) date deținute în registrele centrale de securitizări în conformitate cu articolul 10.

Dacă este cazul, CERS emite avertismente și recomandări de acțiuni de remediere în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010, inclusiv cu privire la oportunitatea modificării nivelurilor de reținere a riscului sau privind luarea altor măsuri macroprudențiale, adresate Comisiei, AES și statelor membre.

În conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010, Comisia, AES și statele membre comunică CERS, Parlamentului European și Consiliului acțiunile întreprinse drept răspuns la recomandare și justifică în mod corespunzător cazurile de lipsă de acțiune în termen de trei luni de la data transmiterii recomandării către destinatari.”

11. La articolul 32 alineatul (1), litera (e) se înlocuiește cu următorul text:

„o securitizare este desemnată drept STS și un inițiator, un sponsor sau o SSPE a securitizării respective nu a îndeplinit cerințele prevăzute la articolele 19-22, la articolele 23-26 sau la articolele 26b-26e;”.

12. Se introduce următorul articol 43a:

„Articolul 43a

Dispoziție tranzitorie pentru securitizările sintetice înscrise în bilanț

   

(1)  În ceea ce privește securitizările sintetice înscrise în bilanț pentru care contractul de protecție a creditului a intrat în vigoare înainte de [data intrării în vigoare], inițiatorii și SSPE-urile pot utiliza denumirea „STS” sau „simple, transparente și standardizate” sau o denumire care se referă în mod direct sau indirect la respectivii termeni numai în cazul în care, în momentul notificării menționate la articolul 27 alineatul (1), sunt respectate cerințele prevăzute la articolul 18 și condițiile prevăzute la alineatul (3) din prezentul articol.

(2)  Până la data aplicării standardelor tehnice de reglementare menționate la articolul 27 alineatul (6) și în scopul îndeplinirii obligației prevăzute la articolul 27 alineatul (1) litera (a), inițiatorii pun informațiile necesare la dispoziția ESMA, în scris.”

12a. La articolul 44, se adaugă următoarea literă:

„(da) amplasarea geografică a SSPE-urilor, precum și o evaluare a motivelor pentru care a fost aleasă amplasarea, inclusiv în ce măsură existența unui regim fiscal și normativ favorabil joacă un rol esențial în acest sens.”

13. Articolul 45 se elimină.

13a.  Se introduce următorul articol 45a:

„Articolul 45a

Crearea unui cadru pentru securitizările sustenabile

(1) Până la 1 noiembrie 2021, ABE, în strânsă cooperare cu ESMA și EIOPA, publică un raport privind crearea unui cadru specific pentru securitizările sustenabile, în vederea integrării în prezentul regulament a unor cerințe de transparență legate de sustenabilitate.

În raportul în cauză se analizează în special următoarele:

(a) introducerea unor cerințe proporționale privind publicarea și obligația de diligență în legătură cu posibilele efecte pozitive și negative ce pot fi exercitate asupra factorilor de sustenabilitate de activele finanțate de expunerile-suport;

(b) conținutul, metodologia și prezentarea informațiilor referitoare la factorii de sustenabilitate în ceea ce privește efectele pozitive și negative asupra mediului și asupra aspectelor sociale și de guvernanță;

(c) modul de elaborare a unui cadru specific pentru securitizări sustenabile, care să reflecte sau să se bazeze pe produsele vizate la articolele 8 și 9 din Regulamentul (UE) 2019/2088 și care să țină seama, dacă este cazul, de Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului[6];

(d) posibilele efecte ale eventualului cadru pentru securitizări sustenabile asupra stabilității financiare, asupra dezvoltării pieței securitizărilor din Uniune și asupra capacității băncilor de a acorda împrumuturi.

(2) La elaborarea raportului, atunci când este cazul, ABE reflectă sau se bazează pe cerințele de transparență de la articolele 3, 4, 7, 8 și 9 din Regulamentul (UE) 2019/2088 și solicită contribuții din partea Agenției Europene de Mediu și a Centrului Comun de Cercetare al Comisiei.

(3) Împreună cu raportul de evaluare prevăzut la articolul 46, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului, pe baza raportului întocmit de ABE menționat la alineatul (1), un raport  privind crearea unui cadru specific pentru securitizări sustenabile, însoțit, dacă este cazul, de o propunere legislativă.”

13b. La articolul 46, al doilea paragraf se modifică după cum urmează:

(a)  litera (f) se înlocuiește cu următorul text:

„(f) punerea în aplicare a cerințelor prevăzute la articolul 22 alineatul (4) și la articolul 26d alineatul (4) și dacă acestea pot fi extinse la o securitizare în care expunerile-suport nu sunt împrumuturi locative sau credite auto ori contracte de leasing auto, pentru a se integra divulgarea informațiilor referitoare la aspectele de mediu, sociale și de guvernanță;”;

(b) se adaugă următoarea literă (ha):

„(ha) posibilitatea introducerii unor noi cerințe privind standardizarea și divulgarea, și anume prin utilizarea unor șabloane, pentru utilizarea desemnării drept STS a securitizărilor tradiționale și a celor înscrise în bilanț, inclusiv în cazul securitizărilor personalizate și private pentru care nu a fost întocmit un prospect în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1129 al Parlamentului European și al Consiliului[7].”

Articolul 2

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles,

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Președintele Președintele

 

PROCEDURA COMISIEI COMPETENTE

Titlu	Modificarea Regulamentului (UE) 2017/2402 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea și de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă și standardizată în scopul de a contribui la redresarea în urma pandemiei de COVID-19
Referințe	COM(2020)0282 – C9-0207/2020 – 2020/0151(COD)
Data prezentării la PE	27.7.2020
Comisie competentă  Data anunțului în plen	ECON 14.9.2020
Raportori  Data numirii	Paul Tang 7.9.2020
Examinare în comisie	9.11.2020
Data adoptării	10.11.2020
Rezultatul votului final	+: –: 0:	36 23 0
Membri titulari prezenți la votul final	Gunnar Beck, Marek Belka, Isabel Benjumea Benjumea, Stefan Berger, Gilles Boyer, Francesca Donato, Derk Jan Eppink, Engin Eroglu, Markus Ferber, Jonás Fernández, Frances Fitzgerald, José Manuel García-Margallo y Marfil, Luis Garicano, Sven Giegold, Valentino Grant, Claude Gruffat, José Gusmão, Enikő Győri, Eero Heinäluoma, Danuta Maria Hübner, Stasys Jakeliūnas, Othmar Karas, Billy Kelleher, Ondřej Kovařík, Georgios Kyrtsos, Aurore Lalucq, Philippe Lamberts, Aušra Maldeikienė, Pedro Marques, Costas Mavrides, Jörg Meuthen, Csaba Molnár, Siegfried Mureşan, Caroline Nagtegaal, Luděk Niedermayer, Lefteris Nikolaou-Alavanos, Piernicola Pedicini, Lídia Pereira, Kira Marie Peter-Hansen, Sirpa Pietikäinen, Dragoș Pîslaru, Evelyn Regner, Antonio Maria Rinaldi, Alfred Sant, Ralf Seekatz, Pedro Silva Pereira, Paul Tang, Cristian Terheş, Irene Tinagli, Ernest Urtasun, Inese Vaidere, Johan Van Overtveldt, Stéphanie Yon-Courtin, Marco Zanni, Roberts Zīle
Membri supleanți prezenți la votul final	Gerolf Annemans, Chris MacManus, Mick Wallace
Membri supleanți [articolul 209 alineatul (7)] prezenți la votul final	Dietmar Köster
Data depunerii	10.11.2020

 

 

VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ

36	+
PPE	Isabel Benjumea Benjumea, Stefan Berger, Markus Ferber, Frances Fitzgerald, José Manuel García-Margallo y Marfil, Enikő Győri, Danuta Maria Hübner, Othmar Karas, Georgios Kyrtsos, Aušra Maldeikienė, Siegfried Mureşan, Luděk Niedermayer, Lídia Pereira, Sirpa Pietikäinen, Ralf Seekatz, Inese Vaidere
Renew	Gilles Boyer, Engin Eroglu, Luis Garicano, Billy Kelleher, Ondřej Kovařík, Caroline Nagtegaal, Dragoș Pîslaru, Stéphanie Yon-Courtin
S&D	Marek Belka, Jonás Fernández, Eero Heinäluoma, Dietmar Köster, Pedro Marques, Costas Mavrides, Csaba Molnár, Evelyn Regner, Alfred Sant, Pedro Silva Pereira, Paul Tang, Irene Tinagli

 

23	-
ECR	Derk Jan Eppink, Cristian Terheş, Johan Van Overtveldt, Roberts Zīle
GUE/NGL	José Gusmão, Chris MacManus, Mick Wallace
ID	Gerolf Annemans, Gunnar Beck, Francesca Donato, Valentino Grant, Jörg Meuthen, Antonio Maria Rinaldi, Marco Zanni
NI	Lefteris Nikolaou-Alavanos, Piernicola Pedicini
S&D	Aurore Lalucq
Verts/ALE	Sven Giegold, Claude Gruffat, Stasys Jakeliūnas, Philippe Lamberts, Kira Marie Peter-Hansen, Ernest Urtasun

 

0	0

 

Legenda simbolurilor utilizate:

+  :  pentru

-  :  împotrivă

0  :  abțineri

 

 

• [1]  Nepublicat încă în Jurnalul Oficial.
• [2]  Nepublicat încă în Jurnalul Oficial.
• [*] Amendamente: textul nou sau modificat este marcat cu caractere cursive aldine; textul eliminat este marcat prin simbolul ▌.
• [[1]]  COM/2020/456 final din 27.5.2020.
• [3] Avizul Autorității Bancare Europene către Comisia Europeană cu privire la regimul de reglementare a securitizărilor expunerilor neperformante, EBA-OP-2019-13, publicat la 23 octombrie 2019.
• [4] Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1).
• [5] Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind informațiile privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare (JO L 317, 9.12.2019, p. 1).
• [6] Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (JO L 198, 22.6.2020, p. 13).
• [7] Regulamentul (UE) 2017/1129 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau al admiterii de valori mobiliare la tranzacționare pe o piață reglementată, și de abrogare a Directivei 2003/71/CE (JO L 168, 30.6.2017, p. 12).