RAPORT referitor la executarea mandatului european de arestare și aplicarea procedurilor de predare între statele membre

8.12.2020 - (2019/2207(INI))

Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne
Raportor: Javier Zarzalejos

EXPUNERE DE MOTIVE – REZUMATUL FAPTELOR ȘI CONSTATĂRILOR

Procedura și sursele

Decizia-cadru din 2002 privind mandatul european de arestare (MEA) a fost primul instrument al UE de recunoaștere reciprocă în domeniul penal și este, prin urmare, instrumentul în care există cea mai multă experiență în problema recunoașterii reciproce. Aceasta se întemeiază pe articolul 31 literele (a) și (b) și pe articolul 34 alineatul (2) litera (b) din fostul TUE și a fost propusă de Comisie în cadrul fostului al treilea pilon. Termenul de transpunere a fost 31 decembrie 2003. Astfel, statele membre au 16 ani de experiență în utilizarea acestui instrument, la care participă toate. Prezentul raport reprezintă o ocazie de a evalua modul în care mecanismul instituit prin Decizia-cadru 2002/584/JAI a fost aplicat în statele membre în cauză.

 

După cum s-a menționat anterior, acest instrument se bazează pe principiul recunoașterii reciproce, ceea ce înseamnă că MEA emise într-un stat membru trebuie să fie recunoscute direct și executate într-un alt stat membru, cu excepția anumitor cazuri aparte.

Raportul se va referi la următoarele aspecte:

— obstacolele întâlnite în punerea în aplicare la nivelul statelor membre;

— legătura cu instrumentele complementare;

— problemele legate de diversitatea măsurilor pe care statele membre le pot aplica în executarea MEA;

— impactul instrumentului în ceea ce privește protecția drepturilor fundamentale;

— recomandări cu privire la modalitățile de a depăși diferitele probleme de punere în aplicare.

Raportorul a colectat informații și s-a bazat, printre altele, pe următoarele surse:

— un schimb amplu de opinii cu actorii implicați, în cadrul reuniunii Comisiei LIBE care a avut loc la 20 februarie 2020;

— o evaluare de impact ex-post realizată de serviciile EPRS ale Parlamentului, publicată în iunie 2020;

— schimb de informații cu actorii relevanți, cum ar fi Comisia Europeană, Eurojust, FRA, cadre universitare (inclusiv raportul PE EAW 2016) și cu cei care utilizează în practică acest instrument;

- Raportul Comisiei privind punerea în aplicare din 2 iulie 2020.

 

Prezentare generală a executării MEA

De la intrarea în vigoare a Deciziei 2002/584/UE privind MEA în 2004, există o cantitate substanțială de date, deși uneori există o problemă legată de coerența datelor colectate și de înțelegerea corectă a acestora, de exemplu divergențele statistice dintre MEA emise și MEA executate, unde o simplă lectură a cifrelor ar crea impresia greșită că rata de conformitate este scăzută. Dar nu este cazul, după cum a explicat Comisia. În plus, există numeroase hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene și ale instanțelor naționale care clarifică anumite aspecte și evidențiază necesitatea unor îmbunătățiri și consolidări. În plus, practicienii și organismele UE dispun acum de o expertiză semnificativă, cum ar fi Eurojust, care a publicat chiar un ghid al jurisprudenței CJUE referitoare la MEA. Problema a fost, de asemenea, analizată cuprinzător de ONG-uri, de exemplu Fair Trials International, raportul din 2016 al CCBE și altele.

Pe baza acestor date, se poate afirma că, în general, MEA funcționează satisfăcător. Cu toate acestea, în unele domenii aplicarea instrumentelor a arătat că sunt necesare clarificări suplimentare. Acestea privesc:

- Definiția principiului ne bis in idem; CJUE a definit deja clar chestiunea nerecunoașterii obligatorii pe baza principiului ne bis in idem stipulat la articolul 3 alineatul (2) din Directiva MEA, impunându-se însă și clarificarea sensului formulărilor „aceleași fapte” și „executare a sancțiunilor”;

- Emiterea mai multor MEA de state membre diferite și ordinea acestora;

- Chestiunea proporționalității - emiterea de MEA pentru infracțiuni minore în unele state membre; problema a fost abordată în manualul MEA;

- Invocarea unor motive adiționale de nerecunoaștere, care nu au fost prevăzute explicit în Decizia-cadru privind MEA, legate de drepturile fundamentale, cum ar fi condițiile de detenție sau independența sistemului judiciar; CJUE a clarificat faptul că articolul 3 din Convenția europeană a drepturilor omului (articolul 4 din Cartă) se aplică în totalitate în ceea ce privește condițiile de detenție și anumite garanții de bază pentru un proces echitabil, cum ar fi independența și imparțialitatea sistemului judiciar, dar CJUE a utilizat un standard mai puțin strict de evaluare (nu o denegare de dreptate flagrantă conform CEDO);

- Definirea autorității judiciare: CJUE a precizat că autoritățile emitente pot fi doar procurori sau judecători independenți; în această privință, Eurojust a pregătit un ghid pentru interpretarea diferitelor sisteme naționale de urmărire penală;

- Problema dublei incriminări în ceea ce privește evaluarea infracțiunilor din afara listei celor 32 de infracțiuni pentru care dubla incriminare a fost exclusă;

- Problema coerenței cu alte instrumente în ceea ce privește drepturile persoanei suspectate, cum ar fi Directiva privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale, Directiva privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale și Directiva privind dreptul de a avea acces la un avocat, precum și în ceea ce privește alte instrumente de recunoaștere reciprocă, cum ar fi Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, sau Directiva 2014/41/UE privind ordinul european de anchetă;

- Problema înțelegerii comune a anumitor concepte ale MEA, cum ar fi o înțelegere comună a MEA în cursul procedurilor penale (și noțiunea de „gata de judecată”), chestiunea infracțiunilor accesorii, termenele și cerințele de notificare etc.

Principalele concluzii și recomandări ale raportorului

Pe baza celor de mai sus, raportorul ar dori să sublinieze următoarele aspecte.

a. Aspecte generale

Sistemul MEA, conform statisticilor disponibile, este o reușită, iar problemele limitate întâlnite nu pun acest lucru în discuție. Unul dintre principalele elemente cu valoare adăugată este aplicabilitatea în toate statele membre ale UE; în acest sens, toate corecțiile și îmbunătățirile trebuie să țină seama de acest lucru și să pornească de la acesta.

b. Chestiuni juridice anterioare, rolul CJUE și alte instrumente juridice neobligatorii

Majoritatea chestiunilor juridice deschise pot fi abordate printr-o cooperare între instanțele naționale și CJUE, prin intermediul întrebărilor preliminare; astfel, au fost oferite răspunsuri privind definiția „autorității judiciare emitente” (instanțe și procurori independenți); a fost evidențiată interzicerea torturii, a tratamentelor inumane și degradante în contextul condițiilor de detenție, precum și importanța independenței sistemelor judiciare naționale; a fost clarificat principiul ne bis in idem și legătura cu alte instrumente (cu privire la recunoașterea pedepselor cu închisoarea) etc. Alte chestiuni au fost fi clarificate până acum prin măsuri legislative fără caracter obligatoriu, cum ar fi manualele privind MEA, notele informative ale Eurojust, formarea judecătorilor și a experților.

c. Dubla incriminare și dezvoltarea Spațiului de libertate, securitate și justiție

Dubla incriminare a reprezentat o problemă în anumite cazuri, în principal în ceea ce privește interpretarea diferită a domeniului de aplicare a controlului și problema categoriei celor 32 de infracțiuni pentru care nu se fac verificări; pare a fi necesară o clarificare practică și judiciară în această privință. În vederea continuării integrării, ar trebui astfel luată în considerare o posibilă extindere a listei celor 32 de infracțiuni (de exemplu, infracțiunile motivate de ură sau infracțiunile împotriva ordinii publice și a integrității constituționale a statelor membre) sau chiar o abordare diferită a acestei teme în cadrul Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare, stabilind o așa-numită „listă negativă”, cum prevedea articolul 27/28 din propunerea inițială a Comisiei privind MEA (COM(2001)0522). Cu privire la aceasta, Comisia a declarat: „Conform articolului 27, fiecare stat membru poate întocmi o listă a formelor de comportament pentru care declară în prealabil că refuză să execute mandatele europene de arestare (sistemul „listei negative”). Lista poate include forme de comportament care nu constituie infracțiuni în statul membru care o stabilește, dar care sunt infracțiuni în alte state membre. Infracțiunile care au fost, de-a lungul anilor (avortul, consumul de droguri, eutanasia etc.), scoase din domeniul penal, sunt tipice pentru ceea ce ar putea figura pe această listă. Dezincriminarea în aceste cazuri poate fi considerată drept rezultatul unei dezbateri democratice la nivel de stat, în urma căreia statele respective nu au mai fost de acord să coopereze cu statele care tratează în continuare aceste forme de conduită ca infracțiuni penale. Lista va cuprinde, de asemenea, aspecte mai generale privind răspunderea penală, cum ar fi vârsta minimă. Lista infracțiunilor prevăzută la acest articol trebuie comunicată Secretariatului General al Consiliului și Comisiei și trebuie publicată. Cu toate acestea, după publicarea listei, va fi nevoie de cel puțin trei luni înainte ca statele membre să se poată baza pe excepții.”

d. Coerența

Raportorul consideră că una dintre principalele probleme este coerența aplicării. Adesea, problema nu este Decizia-cadru privind MEA ca atare, ci în primul rând înțelegerea diferită a anumitor concepte, drept pentru care Comisia trebuie să ofere anumite orientări și, dacă este necesar, să inițieze proceduri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, pentru a stabili o înțelegere comună.

În această privință, este important să existe o viziune coerentă și clară asupra dreptului penal al UE și a recunoașterii reciproce în dreptul penal, ținând seama și de nivelul actual de armonizare a drepturilor procedurale și a drepturilor fundamentale în dreptul penal. O astfel de viziune coerentă presupune ca aceeași soluție să fie aplicată în diferite instrumente de recunoaștere reciprocă, iar o situație de tip „mozaic” nu reprezintă nici o legislație bună și nu este nici utilă practicienilor. De exemplu, utilizarea unor motive de nerecunoaștere obligatorii și a unora facultative în Decizia-cadru privind MEA, dar numai a motivelor facultative în alte instrumente, utilizarea și definirea sistematică a unui motiv de nerecunoaștere legat de drepturile fundamentale și a aceluiași catalog de motive de nerecunoaștere etc.

Problemele de coerență identificate trebuie soluționate prin măsuri practice (formarea practicienilor), instrumente juridice fără caracter obligatoriu (manuale și recomandări), eventual o legislație foarte specifică (definiția autorității judiciare, ne bis in idem, drepturi fundamentale etc.), precum și prin completarea legislației (arestul preventiv). Pe termen mediu și lung, trebuie creat și un cod al UE în materie penală.

e. Formarea

Formarea este una dintre componentele principale ale unei aplicări adecvate a MEA. În ultimii ani s-au realizat multe lucruri, prin platforme precum EJTN, cofinanțată de Comisie, introducând cursuri speciale de formare pentru judecători și procurori despre instrumentele UE de recunoaștere reciprocă, precum și formări lingvistice. Din păcate, nu toate statele membre și școlile de magistrați participă regulat la aceste formări. În acest sens, se are în vedere o platformă UE suplimentară, care să includă toate statele membre, destinată schimbului de informații și învățării, pe care va exista și o prezentare generală a diferitelor jurisprudențe naționale privind MEA.

f. Armonizarea drepturilor și garanțiilor procedurale și încrederea reciprocă

Adesea, problema nu este Decizia-cadru privind MEA, ci lipsa de încredere reciprocă, datorată nearmonizării anumitor drepturi și standarde procedurale fundamentale comune. S-a realizat un oarecare progres prin cele șase directive privind drepturile procedurale ale suspecților și Directiva privind drepturile victimelor și armonizarea anumitor infracțiuni în temeiul articolului 83 alineatul (1) din TFUE. Cu toate acestea, trebuie examinată prioritar posibilitatea suplimentării legislației în domeniul admisibilității probelor (importanța standardelor comune în privința hotărârilor definitive și a recunoașterii reciproce a acestora) și, încă și mai mult, în ceea ce privește arestul preventiv. În ceea ce privește condițiile din închisori în faza de arest preventiv, există un temei juridic la articolul 82 alineatul (2) din TFUE. Aceste standarde ar trebui să vizeze un nivel maxim, și nu cel mai mic numitor comun. Ar trebui evitate excepțiile neclare, cum a fost cazul până acum în unele directive, care determină statele membre să le utilizeze într-un mod extins (cum ar fi limitările dreptului la un avocat în faza precontencioasă). În această privință, Comisia ar trebui să avertizeze de urgență statele membre care nu au transpus standardele comune și să deschidă proceduri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, dacă este necesar. Doar o adeziune totală la standardele convenite de comun acord poate crește încrederea reciprocă.

 

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la executarea mandatului european de arestare și aplicarea procedurilor de predare între statele membre

(2019/2207(INI))

Parlamentul European,

– având în vedere articolele 2, 3, 6 și 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolul 82 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

– având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolele 4, 47, 48 și 52,

– având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) referitoare la recunoașterea reciprocă, drepturile fundamentale și obligațiile prevăzute la articolul 2 din Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO) privind dreptul la viață[1],

– având în vedere Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre[2],

– având în vedere Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești și al deciziilor de probațiune în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative[3],

– având în vedere Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 de modificare a Deciziilor-cadru 2002/584/JAI, 2005/214/JAI, 2006/783/JAI, 2008/909/JAI și 2008/947/JAI, de consolidare a drepturilor procedurale ale persoanelor și de încurajare a aplicării principiului recunoașterii reciproce cu privire la deciziile pronunțate în absența persoanei în cauză de la proces[4],

– având în vedere Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoașterii reciproce în materia deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă[5],

– având în vedere rapoartele Comisiei privind punerea în aplicare a mandatului european de arestare și procedurile de predare între statele membre (COM(2005)0063 și SEC(2005)0267, COM(2006)0008 și SEC(2006)0079, COM(2007)0407 și SEC(2007)0979 și COM(2011)0175 și SEC(2011)0430),

– având în vedere versiunea revizuită a Manualului pentru emiterea și executarea unui mandat european de arestare,

– având în vedere rezoluțiile sale din 15 decembrie 2011 referitoare la condițiile de detenție în UE[6], din 27 februarie 2014 conținând recomandări adresate Comisiei privind reexaminarea mandatului european de arestare[7], și din 5 octombrie 2017 referitoare la sistemele penitenciare și condițiile din închisori[8],

– având în vedere poziția sa adoptată în primă lectură la 17 aprilie 2019 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a programului „Justiție”[9],

– având în vedere foaia de parcurs a Consiliului din 2009 pentru consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale[10],

– având în vedere Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale[11],

– având în vedere Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale[12],

– având în vedere Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate[13],

– având în vedere Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale[14],

– având în vedere Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale[15],

– având în vedere Directiva (UE) 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare[16],

– având în vedere Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind ordinul european de anchetă în materie penală[17],

– având în vedere evaluarea punerii în aplicare la nivel european a mandatului european de arestare, realizată în iunie 2020 de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European (EPRS),

– având în vedere raportul Comisiei Europene din 2 iulie 2020 cu privire la punerea în aplicare a Deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (COM(2020)0270),

– având în vedere evaluarea valorii adăugate europene realizată în ianuarie 2014 la solicitarea EPRS privind mandatul european de arestare și studiul EPRS din decembrie 2017 referitor la costurile non-Europei privind drepturile procedurale și condițiile de detenție,

– având în vedere raportul final al Consiliului din 27 mai 2009 privind a patra rundă a evaluărilor reciproce cu tema „Aplicarea practică a mandatului european de arestare și procedurile corespunzătoare de predare între statele membre”,

– având în vedere raportul Comisiei din 26 septembrie 2019 cu privire la punerea în aplicare a Directivei 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate (COM(2019)0560),

– având în vedere concluziile Consiliului din 13 decembrie 2018 privind recunoașterea reciprocă în materie penală – „Promovarea recunoașterii reciproce prin sporirea încrederii reciproce”[18],

– având în vedere concluziile Consiliului din 16 decembrie 2019 privind măsuri alternative detenției, utilizarea sancțiunilor și măsurilor neprivative de libertate în domeniul justiției penale[19],

– având în vedere Strategia UE privind drepturile victimelor (2020-2025) (COM(2020)0258),

– având în vedere diferitele rapoarte ale ONG-urilor internaționale, europene și naționale,

– având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1727 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust)[20],

– având în vedere comunicarea Comisiei din 30 septembrie 2020 referitoare la Raportul său din 2020 privind statul de drept: Situația statului de drept în Uniunea Europeană (COM(2020)0580),

– având în vedere rezoluția sa din 7 octombrie 2020 referitoare la instituirea unui mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale[21],

– având în vedere Protocolul opțional din 2002 la Convenția ONU împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante,

– având în vedere activitatea desfășurată de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE, în special rapoartele intitulate „Drepturi în practică: accesul la un avocat și drepturile procedurale în procedurile penale și în procedurile privind mandatul european de arestare” din 13 septembrie 2019, „Condiții de detenție penală în Uniunea Europeană: norme și realitate” din 11 decembrie 2019 și „Detenția penală și alternative: aspecte ale drepturilor fundamentale în transferurile transfrontaliere ale UE” din 9 noiembrie 2016 și Baza de date privind condițiile de detenție penală lansată în decembrie 2019,

– având în vedere convențiile, recomandările și rezoluțiile Consiliului Europei în materie de penitenciare și cooperare în domeniul dreptului penal,

– având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură, precum și articolul 1 alineatul (1) litera (e) și anexa 3 la Decizia Conferinței președinților din 12 decembrie 2002 privind procedura de autorizare a rapoartelor din proprie inițiativă,

– având în vedere avizul Comisiei pentru afaceri constituționale,

– având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (A9-0248/2020),

A. întrucât cooperarea judiciară în Uniune este un element relevant pentru a face față provocărilor de mediu, sociale, economice și digitale;

B. întrucât procedura privind mandatul european de arestare (MEA) este o procedură de predare judiciară transfrontalieră simplificată și accelerată care a fost adoptată în urma atentatelor de la 11 septembrie și care, de la lansarea sa, a devenit instrumentul emblematic și cel mai frecvent utilizat pentru recunoașterea reciprocă în materie penală;

C. întrucât MEA este, în general, un succes și a înlocuit extrădările cu predările; întrucât, în medie, în 2017 durata predărilor a fost redusă la 40 de zile de la 50 de zile, în medie, în 2016 în cazul în care persoana nu își dă consimțământul, deși în unele state membre există întârzieri sau nu se respectă cerințele privind recunoașterea reciprocă; întrucât în anumite cazuri rare, unele state membre au raportat proceduri de predare cu o durată de până la 90 de zile în cazul în care persoana nu își dă consimțământul;

D. întrucât dintre cele 150 000 de MEA care au fost emise în perioada 2005-2016 au fost executate 43 000; întrucât aceste cifre brute induc în eroare în ceea ce privește metodologia utilizată și succesul general, astfel cum a explicat Comisia;

E. întrucât cooperarea judiciară în materie penală a UE se bazează pe recunoașterea reciprocă formulată de Consiliul European de la Tampere din 1999; întrucât Tratatul de la Lisabona a modificat în mod semnificativ configurația constituțională a UE și a asigurat un temei juridic explicit pentru normele și procedurile de asigurare a recunoașterii reciproce a tuturor categoriilor de hotărâri judecătorești și decizii judiciare la articolul 82 din TFUE;

F. întrucât recunoașterea reciprocă nu este o noțiune nouă, elaborată în spațiul de libertate, securitate și justiție (SLSJ), ci a fost elaborată inițial pe piața internă (logica cauzei Cassis de Dijon); întrucât, cu toate acestea, recunoașterea reciprocă în domeniul justiției penale are o logică și o bază juridică diferite de recunoașterea reciprocă a normelor privind accesul pe piață; întrucât, în această privință, recunoașterea reciprocă în cadrul SLSJ are caracteristici specifice, având în vedere implicațiile sale pentru drepturile fundamentale și suveranitatea națională și măsura în care trebuie facilitată prin armonizarea dreptului penal material și procedural, în special în ceea ce privește garanțiile procedurale; întrucât orice pas înapoi în aplicarea principiului recunoașterii reciproce în domeniul penal poate avea consecințe negative și poate afecta aplicarea acestuia în alte domenii, cum ar fi piața internă;

G. întrucât recunoașterea reciprocă înseamnă recunoașterea directă a hotărârilor judecătorești din alte state membre, nerecunoașterea constituind excepția, și înseamnă că o hotărâre judecătorească nu ar trebui să fie respinsă exclusiv pe baza faptului că este pronunțată într-un alt stat membru; întrucât aplicarea recunoașterii reciproce a deciziilor luate de alte state membre nu este compatibilă cu revizuirea unor astfel de decizii, cu excepția cazului în care aceasta se face pe baza motivelor prevăzute în Decizia-cadru 2002/584/JAI; întrucât cooperarea și încrederea reciprocă între autoritățile judiciare competente trebuie să stea la baza aplicării acestui instrument; întrucât recunoașterea reciprocă și drepturile fundamentale trebuie să fie corelate;

H. întrucât recunoașterea reciprocă necesită un nivel ridicat de încredere reciprocă între statele membre, și este o consecință a faptului că se bazează pe o înțelegere comună a statului de drept și a drepturilor fundamentale; întrucât Uniunea Europeană are nevoie de această încredere, la această răscruce istorică crucială, pentru a face față cu succes provocărilor comune; întrucât întărirea încrederii este esențială pentru buna funcționare a MEA;

I. întrucât instituirea mecanismului UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale ar trebui să fie esențială pentru consolidarea încrederii reciproce, deoarece este menită să evidențieze domeniile în care sunt necesare îmbunătățiri în ceea ce privește statul de drept; întrucât punerea în aplicare necorespunzătoare și incoerentă a Deciziei-cadru 2002/584/JAI de către anumite state membre nu contribuie la consolidarea acestei încrederi reciproce; întrucât un mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale poate fi util pentru a oferi elemente care să asigure o aplicare consecventă în cazul în care executările au fost respinse pe baza unei încălcări a drepturilor fundamentale și, prin urmare, să consolideze recunoașterea reciprocă între statele membre;

J. întrucât încrederea reciprocă impune statelor membre să respecte legislația UE și, în special, drepturile fundamentale recunoscute de Cartă și statul de drept, cum ar fi independența judiciară;

K. întrucât MEA a contribuit la dezvoltarea și consolidarea unui SLSJ; întrucât articolul 6 din TUE privind Carta drepturilor fundamentale și CEDO, articolele 8, 15 alineatul (3), 16 și 18-25 din TFUE, directivele privind drepturile procedurale și Directiva 2012/29/UE privind drepturile victimelor[22] sunt toate elemente esențiale ale cadrului SLSJ; întrucât aplicarea incorectă a MEA ar putea avea efecte dăunătoare asupra cooperării polițienești și judiciare în întreaga Uniune, asupra persoanelor fizice și a familiilor lor, precum și a funcționării spațiului Schengen și asupra drepturilor fundamentale;

L. întrucât apartenența la Uniunea Europeană implică respectarea unei serii de valori precum demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților, astfel cum sunt stabilite atât la articolul 2 din TUE, cât și în ordinea juridică a statelor membre, în contextul asigurării respectării acestora;

M. întrucât o Uniune a egalității care protejează trebuie să asigure protecția tuturor victimelor criminalității[23], protejând în același timp drepturile persoanelor suspectate și ale celor acuzate; întrucât UE a adoptat instrumente care vizează consolidarea drepturilor victimelor, prin adoptarea unei varietăți de instrumente pe lângă detenția și predarea persoanelor suspectate și a persoanelor condamnate;

N. întrucât majoritatea problemelor apărute odată cu aplicarea MEA au fost abordate în anumite chestiuni de către Curtea de Justiție a UE (CJUE), cum ar fi ne bis in idem[24], autoritatea judiciară[25], supremația și armonizarea la nivelul UE[26], independența sistemului judiciar[27], drepturile fundamentale[28], dubla incriminare[29], motivele de refuz și extrădarea cetățenilor UE către țări terțe[30]; întrucât, în același timp, hotărârile judecătorești nu pot deveni un substitut pentru o legislație atent elaborată la nivelul Uniunii;

O. întrucât dubla incriminare este o noțiune de extrădare internațională și, deși este puțin compatibilă cu recunoașterea reciprocă, în practică, aceasta poate fi necesară într-o măsură foarte limitată pentru persoanele căutate în conformitate cu jurisprudența CJUE; întrucât dubla incriminare este doar un motiv opțional de refuz al executării MEA și este rareori invocată de autoritățile de executare; întrucât lista infracțiunilor fără dublă incriminare include deja o gamă largă de infracțiuni, dintre care multe nu au fost încă foarte bine armonizate în statele membre, și întrucât o astfel de listă ar trebui reevaluată și eventual extinsă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Decizia-cadru 2002/584/JAI;

P. întrucât noțiunea de recunoaștere reciprocă nu ar necesita armonizarea dreptului și a procedurii penale în materie penală în sine, dar practica cooperării judiciare a demonstrat că este necesară armonizarea anumitor standarde și definiții comune limitate pentru a facilita recunoașterea reciprocă, astfel cum se recunoaște la articolul 82 alineatul (2) din TFUE; întrucât, în ultimii ani, s-au înregistrat anumite progrese, și anume adoptarea a șase directive privind drepturile procedurale, a Directivei 2012/29/UE privind drepturile victimelor și a unor măsuri alternative la MEA, cum ar fi ordinul european de anchetă și armonizarea anumitor infracțiuni penale; întrucât, cu toate acestea, cele șase directive privind garanțiile procedurale nu au fost puse în aplicare pe deplin și în mod corect, ceea ce rămâne un motiv de îngrijorare;

Q. întrucât Comisia a subliniat că există dificultăți în ceea ce privește punerea în aplicare a anumitor dispoziții ale Directivei 2013/48/UE privind dreptul de a avea acces la un avocat și MEA, în special cu privire la posibilitatea de a avea acces la un avocat atât în statul membru de executare, cât și în statul membru emitent; întrucât transpunerea celorlalte directive privind garanțiile procedurale care conțin dispoziții specifice referitoare la MEA (2010/64/UE; 2012/13/UE; 2016/800/UE și 2016/1919/UE) a fost necorespunzătoare, până în prezent, inclusiv în ceea ce privește luarea în considerare a egalității armelor;

R. întrucât alte instrumente au ajutat la soluționarea unor probleme legate de MEA, cum ar fi Directiva 2014/41/UE privind ordinul european de anchetă și Regulamentul (UE) nr. 1805/2018 privind recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și de confiscare[31], și au aplicat principiile recunoașterii reciproce altor tipuri de decizii judiciare;

S. întrucât Foaia de parcurs a UE din 2009 pentru consolidarea drepturilor procedurale în materie penală recunoaște problema perioadelor de arestare preventivă; întrucât condițiile de detenție reprezintă o problemă în multe state membre și acestea trebuie să respecte valorile consacrate la articolul 2 din TUE; întrucât există probleme legate de statul de drept în unele state membre, astfel cum se reflectă în hotărârile CEDO;

T. întrucât, în rezoluția sa din 27 februarie 2014 referitoare la reexaminarea MEA, Parlamentul European a solicitat, printre altele, introducerea unui motiv obligatoriu de refuz în cazul în care există motive serioase să se creadă că executarea măsurii ar fi incompatibilă cu obligațiile statului membru de executare în conformitate cu articolul 6 din TUE și cu Carta; întrucât, în 2017, problemele legate de drepturile fundamentale au constituit o cauză de refuz al predării în 109 cazuri;

U. întrucât recunoașterea reciprocă impune ca practicienii, inclusiv avocații specializați în dreptul penal, să fie formați în domeniul dreptului UE; 

V. întrucât Eurojust joacă un rol esențial în facilitarea și coordonarea executării MEA; întrucât asistența din partea Eurojust în ceea ce privește executarea MEA se solicită din ce în ce mai mult, ceea ce a condus la o creștere semnificativă a volumului său de muncă; întrucât, numai în 2019, Eurojust a facilitat executarea unor MEA în 703 cazuri noi și 574 de cazuri în curs; întrucât Eurojust este o agenție independentă și autonomă, alături de Parchetul European;

W. întrucât datele comparate arată o tendință de a recurge din ce în ce mai mult la MEA, numărul MEA emise crescând de la un an la altul;

X. întrucât executarea armonizată a MEA, împreună cu punerea în aplicare deplină și corectă a directivelor privind drepturile procedurale, cu o utilizare sporită a măsurilor alternative la MEA și cu stabilirea unor standarde minime ale UE, cum ar fi standardele privind penitenciarele și condițiile de detenție, vor împiedica căutarea instanței celei mai favorabile; întrucât executarea deplină și corectă a MEA în toate statele membre este necesară pentru a evalua în mod corespunzător funcționarea instrumentelor legislative relevante și necesitatea unor eventuale modificări;

Evaluarea generală a punerii în aplicare a MEA

1. subliniază că MEA este o realizare majoră și un instrument eficient, util și indispensabil pentru combaterea infracțiunilor transfrontaliere grave și pentru aducerea autorilor infracțiunilor grave în fața justiției în statul membru în care s-au desfășurat sau sunt în curs proceduri penale, și are efecte pozitive asupra menținerii SLSJ; recunoaște că MEA a facilitat și a îmbunătățit în mod substanțial cooperarea în materie de predări; subliniază totuși că în ultimii 20 de ani lumea a fost supusă unei transformări digitale care a schimbat ecosistemul infracțional;

2. ia act de existența unor probleme specifice; consideră că acestea nu pun în discuție și nu periclitează sistemul, ci arată că trebuie îmbunătățit și actualizat și că astfel de probleme trebuie abordate pentru a elimina anumite unghiuri moarte, pentru a consolida, astfel, sistemul general și a garanta respectarea statului de drept și a drepturilor fundamentale în toate statele membre; afirmă că spațiul Schengen și transformarea digitală au creat numeroase oportunități pentru cetățenii UE; constată însă că frontierele deschise și noile tehnologii necesită, de asemenea, instrumente eficace astfel încât autoritățile de aplicare a legii și cele juridice să efectueze urmărirea penală în cazul infracțiunilor transnaționale grave;

3. ia act de faptul că astfel de probleme țin în principal de: condițiile de detenție și din penitenciare, proporționalitate, implementarea în procedurile privind mandatul european de arestare a garanțiilor procedurale consacrate în legislația UE, în special dubla reprezentare juridică atât în țările de executare, cât și în cele emitente, formare, chestiuni specifice privind statul de drept, executarea pedepselor privative de libertate[32], termene[33] și decizii in absentia; recunoaște că anumite cazuri au ridicat problema dublei incriminări[34]; constată că în alte cazuri există o inconsecvență în stabilirea motivelor pentru care se refuză executarea mandatelor europene de arestare; mai subliniază că nu există un sistem de date complet care să permită elaborarea unor statistici fiabile atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ, referitoare la emiterea mandatelor europene de arestare, la executarea acestora sau la refuzul de a le executa; subliniază că astfel de probleme nu doar subminează încrederea între statele membre, ci sunt și costisitoare sub aspect social și economic pentru persoanele vizate, pentru familiile acestora și pentru societăți în general;

4. ia act de faptul că anumite probleme au fost abordate și că se încearcă soluționarea lor printr-o combinație de legi fără caracter obligatoriu (manualul MEA), evaluări reciproce, asistența din partea Eurojust, finanțarea unor programe de formare și a unor seturi de instrumente pentru practicieni în cadrul programului „Justiție” al UE, jurisprudența CJUE și legislația complementară (Decizia-cadru 2009/299/JAI și adoptarea directivelor privind drepturile procedurale pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate, astfel cum prevede foia de parcurs din 2009, în special Directiva 2013/48/UE), însă rămân alte probleme de rezolvat;

5. subliniază că MEA ar trebui consolidat și îmbunătățit, sporindu-i-se nivelul de eficacitate, de celeritate și de conformitate cu deciziile judecătorilor naționali, respectându-se în același timp proporționalitatea, dat fiind că unul dintre obiectivele unei Uniuni mai puternice presupune încrederea deplină a statelor membre în sistemul judiciar și în cel penitenciar al celorlalte state membre, acest mecanism fiind esențial în acest sens; reamintește că o diminuare a recunoașterii reciproce în domeniul penal poate conduce doar la o diminuare a acesteia în alte domenii și că acest lucru ar fi în detrimentul unei abordări eficiente a politicilor comune, precum cea referitoare la piața internă;

6. constată că protocoalele 21 și 22 la TUE prevăd un statut special pentru două state membre – Irlanda are opțiunea de a participa în mod selectiv („opt-in”), iar Danemarca nu participă la dreptul penal al UE – ceea ce înseamnă că acestea participă la sistemul MEA, dar nu neapărat și la alte instrumente, cum ar fi directivele privind garanțiile procedurale; subliniază importanța asigurării coerenței în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție;

7. subliniază că MEA nu ar trebui utilizat în mod abuziv pentru infracțiuni minore, în cazul cărora nu se justifică arestarea preventivă; reamintește că utilizarea MEA ar trebui să se limiteze la infracțiuni grave, pentru care emiterea sa este strict necesară și proporțională; îndeamnă la utilizarea unor instrumente juridice mai puțin invazive, unde este posibil, înainte de emiterea unui MEA, spre exemplu a unui ordin european de anchetă; subliniază că autoritățile emitente ar trebui să efectueze verificări ale proporționalității, luând în considerare (i) gravitatea infracțiunii, (ii) pedeapsa probabilă impusă în cazul în care persoana este găsită vinovată de presupusa infracțiune, (iii) probabilitatea de detenție a persoanei în statul membru emitent după predare, (iv) impactul asupra drepturilor persoanei căutate și ale familiei acesteia și (v) interesele victimelor infracțiunii; solicită statelor membre și autorităților lor judiciare să trateze fără întârzieri nejustificate cauzele care implică un MEA, imediat după emiterea acestuia, pentru a se recurge cât mai puțin la arestarea preventivă;

8. subliniază că, potrivit CJUE, refuzul de a executa un MEA constituie o excepție de la recunoașterea reciprocă și trebuie interpretat strict[35] în cazul în care se aplică unul dintre temeiurile de nerecunoaștere (articolele 3 și 4 din Decizia-cadru 2002/548/JAI) sau una dintre garanții (articolul 5 din același act) ori în conformitate cu jurisprudența CJUE;

9. solicită ca refuzul executării să fie permis atunci când există motive serioase să se creadă că executarea MEA ar fi incompatibilă cu obligația statului membru de executare în temeiul articolului 6 din TUE și în conformitate cu Carta drepturilor fundamentale; subliniază că, atunci când neexecutarea are la bază o încălcare a drepturilor fundamentale, statul membru de executare trebuie să caracterizeze riscul grav de încălcare a drepturilor fundamentale și să stabilească motivele de refuz al executării pe baza unor elemente faptice și obiective, pentru a evita insecuritatea juridică și eventuala impunitate; reamintește că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a UE, Carta este standardul comun pentru protecția drepturilor fundamentale în UE[36];

Recomandări pentru îmbunătățirea funcționării MEA

10. invită Comisia să furnizeze date clare, ușor de înțeles, complete și comparabile, deoarece datele existente sunt confuze și pot oferi o falsă impresie despre (in)eficiența MEA; invită Comisia să stabilească metoda prin care statele membre ar trebui să își îndeplinească obligația de a colecta și de a transfera sistematic Comisiei date fiabile și actualizate; invită Comisia să evalueze posibilitatea creării unei baze de date comune cu deciziile judiciare privind MEA, utilizând numai date anonimizate, care să devină un instrument inteligent și eficient pentru a evalua cooperarea judiciară, pentru a depista punctele slabe și a îmbunătăți capacitatea de a realiza orice tip de ajustări; reamintește că cooperarea judiciară este un element-cheie în garantarea stabilității pe plan social, economic, ecologic și digital; își reiterează apelul adresat Comisiei de a solicita statelor membre date complete privind funcționarea mecanismului aferent MEA și de a include aceste date în următorul său raport de punere în aplicare;

11. consideră că trebuie adoptate și alte măsuri orizontale pentru a consolida principiul cooperării loiale, așa cum se prevede la articolul 4 alineatul (3) din TUE, și pentru a mări încrederea reciprocă în sistemele naționale de justiție penală, conducând astfel la o cooperare judiciară mai eficientă; subliniază că o verificare a dublei incriminări limitează recunoașterea reciprocă și, potrivit CJUE, trebuie interpretată în mod restrictiv; subliniază totuși că există preocupări constante cu privire la lipsa unei definiții adecvate a infracțiunilor penale în cazul cărora nu se mai aplică regula dublei incriminări; observă că recunoașterea reciprocă ar trebui, în mod ideal, să funcționeze automat[37] fără a reevalua motivele temeinice ale acuzației și că deciziile nu ar trebui refuzate, decât atunci când există rațiuni pentru a invoca unul dintre motivele de refuz enumerate în mod exhaustiv în Directiva-cadru privind MEA sau când alte circumstanțe, după cum recunoaște CJUE, justifică aplicarea unor limitări principiilor recunoașterii reciproce și încrederii reciproce între statele membre;

12. subliniază că principiul recunoașterii reciproce trebuie să se bazeze pe încredere reciprocă, care nu se poate concretiza decât prin garantarea respectării drepturilor fundamentale și procedurale ale persoanelor suspectate și ale persoanelor acuzate în cadrul procedurilor penale de pe întreg teritoriul Uniunii; reamintește importanța punerii în aplicare a directivelor privind drepturile procedurale în scopul garantării dreptului la un proces echitabil; îndeamnă, în acest sens, Comisia să asigure punerea în aplicare completă și corectă a acestor directive și să analizeze posibilitatea inițierii unor proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor atunci când este necesar;

13. invită Comisia să analizeze infracțiunile comune în statele membre cu scopul de a defini mai bine circumstanțele în care ar trebui să fie utilizat MEA și de a facilita evaluări ale proporționalității; invită Comisia să evalueze din punctul de vedere al formei și al fondului coerența listei cu cele 32 de categorii care nu necesită o verificare a dublei incriminări, ținând seama de criterii precum gravitatea acestora, dimensiunea lor transnațională sau impactul negativ pe care îl au asupra valorilor fundamentale ale Uniunii; este necesar să se asigure un nivel mai înalt de securitate juridică pentru toți actorii implicați în aplicarea sa, evitând astfel conflictele inutile; invită Comisia să examineze integral aspectele legate de elaborarea, acolo unde este posibil, a unei liste omogene de categorii de infracțiuni, bazate pe infracțiuni și interese specifice protejate prin lege; sugerează, de asemenea, să se evalueze includerea unei anexe cu definiții pentru fiecare intrare din listă, cu scopul de a facilita interpretarea;  

14. subliniază că este importantă evaluarea includerii altor infracțiuni sau categorii de infracțiuni, cum ar fi infracțiunile împotriva mediului (de exemplu, infracțiunile privind poluarea cauzată de nave), anumite forme de evaziune fiscală, infracțiunile motivate de ură, abuzurile sexuale, violența bazată pe gen, infracțiunile comise prin mijloace digitale, precum furtul de identitate, infracțiunile care implică utilizarea violenței sau o amenințare gravă la adresa ordinii publice a statelor membre, precum și crimele împotriva integrității constituționale a statelor membre comise prin utilizarea violenței, a crimelor de genocid, a crimelor împotriva umanității și a crimelor de război, în cadrul unui angajament mai puternic al statelor membre față de cooperarea judiciară, statul de drept și drepturile fundamentale; subliniază că o cooperare judiciară sporită în cazul acestui tip de infracțiuni ar ajuta Uniunea să își atingă obiectivele prioritare și să întărească, în același timp, cultura respectului pentru democrație și pentru statul de drept pe teritoriul său;

15. salută grupul de coordonare în domeniul MEA înființat recent de către Comisie; consideră că acest grup va contribui la îmbunătățirea schimbului rapid de informații actualizate și fiabile și de bune practici și la consolidarea cooperării, ceea ce ar trebui să ducă la o aplicare mai uniformă a MEA de către autoritățile judiciare, precum și la un schimb mai bun de informații între avocații care reprezintă persoanele vizate de MEA în statele membre de executare și în cele emitente;

16. reamintește că, în principiu, pragul unei pedepse prevăzut la articolul 2 alineatul (2) din Decizia-cadru privind MEA vizează asigurarea proporționalității MEA; invită Comisia să analizeze posibilitatea de a reduce pragul de trei ani pentru anumite infracțiuni, cum ar fi traficul de persoane, exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă;

17. invită Comisia să clarifice problema infracțiunilor accesorii sau conexe cu infracțiunile principale care ating pragul prevăzut de MEA, de exemplu prin luarea în considerare a actualizării manualului MEA sau, eventual, prin instrumentele UE în domeniul armonizării dreptului penal, inclusiv indicarea aplicării MEA în statele membre în această privință; reamintește, în acest sens, că MEA nu reglementează predarea pentru săvârșirea unor infracțiuni accesorii sau conexe și că regula specialității s-ar putea aplica, împiedicând statul membru emitent să inițieze urmărirea penală a acestor infracțiuni;

18. subliniază că este important să se definească mai precis atribuțiile și competențele autorităților naționale și ale organismelor UE implicate în procedurile privind mandatul european de arestare și să se asigure că acestea sunt specializate și că dispun de experiență practică; afirmă că o marjă largă de apreciere a autorității de executare ar fi prea puțin compatibilă cu principiul recunoașterii reciproce sau chiar contrară acestuia, în afara motivelor de nerecunoaștere prevăzute la articolele 3 și 4 din Decizia-cadru privind MEA și conform explicațiilor CJUE; consideră că orice revizuire a Deciziei-cadru privind MEA trebuie să stabilească o procedură prin care un MEA poate fi validat, dacă este necesar, de către un judecător, o instanță, un judecător de instrucție sau un procuror în statul membru emitent, în conformitate cu jurisprudența CJUE, pentru a depăși problema interpretărilor diferite ale termenului „autoritate judiciară”; consideră că, în cazul în care se poate asigura securitatea juridică cu privire la infracțiunile care se încadrează în mod clar în definiția dublei incriminări și cu privire la cele care nu se încadrează în această definiție, atunci marja de apreciere ar trebui să fie limitată în cazul dublei incriminări; afirmă că îmbunătățirea statului de drept, a drepturilor fundamentale, a condițiilor de detenție și a cunoștințelor practicienilor despre alte sisteme juridice vor contribui mai mult la consolidarea încrederii și a recunoașterii reciproce;

19. invită Comisia să continue să evalueze transpunerea MEA și a altor instrumente de cooperare judiciară și să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor atunci când este necesar;

20. invită statele membre să pună în aplicare în timp util și în mod adecvat MEA, hotărârile relevante ale Curții de Justiție privind MEA, precum și alte instrumente juridice suplimentare în materie penală; subliniază că instrumente precum Decizia-cadru 2008/909/JAI privind transferul deținuților, Decizia-cadru 2008/947/JAI privind probațiunea și sancțiunile alternative, ordinul european de anchetă, ordinul european de supraveghere judiciară, Convenția privind transferul de proceduri în materie penală[38], completează mandatul european de arestare și oferă alternative utile și mai puțin intruzive la acesta; subliniază că MEA ar trebui utilizat numai dacă au fost epuizate toate celelalte opțiuni alternative și că statele nu ar trebui să recurgă la MEA în situațiile în care o măsură mai puțin intruzivă ar conduce la aceleași rezultate, de exemplu audieri prin videoconferință sau instrumente conexe; îndeamnă autoritățile statelor membre să utilizeze, acolo unde este posibil, astfel de instrumente alternative în loc să emită un MEA;

21. solicită statelor membre să garanteze că autoritățile judiciare pot dispune măsuri alternative existente la detenție și la măsuri coercitive în procedurile privind MEA, în special atunci când o persoană consimte să fie predată, cu excepția cazului în care un refuz este necesar și justificat;

22. ia act de raportul îngrijorător al Comisiei referitor la implementarea Directivei 2013/48/UE privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare; îndeamnă Comisia să evalueze în continuare respectarea directivei de către statele membre și să ia măsurile adecvate, inclusiv să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, pentru a asigura conformitatea cu dispozițiile acesteia; îndeamnă Comisia să își intensifice eforturile pentru a asigura punerea în aplicare deplină a tuturor directivelor privind garanțiile procedurale, pentru a garanta că persoanele căutate pot recurge la o apărare eficientă în cadrul procedurilor transfrontaliere; îndeamnă Comisia să aibă în vedere adoptarea de măsuri, ținând cont de punerea în aplicare inadecvată a Recomandării Comisiei din 27 noiembrie 2013 privind garanțiile procedurale pentru persoanele vulnerabile suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale[39], în special în ceea ce privește adulții vulnerabili;

23. invită statele membre să ofere flexibilitate regimurilor lingvistice prevăzute de MEA și să dezvolte și să aplice practici comune în acest sens, respectând, în același timp, dreptul persoanelor la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale, în conformitate cu Directiva 2010/64/UE privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale; invită, în acest sens, statele membre să introducă mecanismele necesare pentru a evita întârzieri sau obstrucții; regretă că Decizia-cadru 2002/584/JAI nu stabilește termene pentru transmiterea mandatelor europene de arestare traduse; 

24. invită Comisia să asigure o aplicare uniformă și o monitorizare eficientă a termenelor;

25. invită Comisia să asigure o finanțare adecvată pentru Eurojust și pentru Rețeaua judiciară europeană (RJE) pentru a le permite să faciliteze și să coordoneze MEA; regretă că actualele alocări bugetare ale Comisiei pentru Eurojust sunt insuficiente având în vedere provocările cu care se confruntă agenția prin numărul de cazuri în continuă creștere și că acestea au dus la stagnarea finanțării, în ciuda volumului de muncă ridicat; subliniază că este esențial ca bugetul Eurojust să corespundă atribuțiilor și priorităților agenției pentru a-i permite să își îndeplinească mandatul; solicită din nou o rețea judiciară specifică pentru MEA; 

26. invită Comisia și statele membre să asigure o finanțare adecvată pentru furnizarea de asistență judiciară persoanelor vizate de procedurile aferente MEA, inclusiv pentru asistență judiciară atât în statele membre emitente, cât și în cele de executare, finanțare pentru interpreții și traducătorii calificați în mod adecvat, formare specifică privind MEA pentru practicieni, printre care poliția, procurorii, magistrații și avocații apărării, în special în domenii precum aspecte ale drepturilor fundamentale în MEA, evaluarea proporționalității și măsurile alternative la detenție, reprezentarea în cauzele bazate pe un MEA și în ceea ce privește procedura de pronunțare a unei hotărâri preliminare de către Curtea de Justiție a UE și solicitarea de garanții din partea autorităților altor state membre; subliniază valoarea programelor Rețelei Europene de Formare Judiciară (EJTN), cum ar fi simulările de mandat european de arestare și formarea lingvistică; subliniază că, pentru a se asigura egalitatea de forțe, avocații ar trebui să aibă acces la o formare specifică, accesibilă și la un preț rezonabil; solicită Comisiei să promoveze și să faciliteze furnizarea unei astfel de formări;

27. invită Comisia să sprijine și apoi să extindă, în cooperare cu statele membre, EJTN și platformele naționale de formare existente dedicate sistemului judiciar și, dacă este necesar, să lanseze o platformă suplimentară de formare pentru experți și practicieni axată pe instrumentele de recunoaștere reciprocă, inclusiv MEA; afirmă că aceasta ar trebui să le ofere informații despre relația strânsă dintre instrumente, inclusiv un spațiu comun pentru schimbul de experiență;

28. ia act de faptul că cooperarea dintre autorități, inclusiv respectarea drepturilor fundamentale, poate fi îmbunătățită prin utilizarea unei tehnologii și a unei digitalizări sigure; salută înființarea bazei de date privind detenția penală a Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA); solicită să se pună la punct o bază de date centralizată care să conțină jurisprudența națională privind aplicarea MEA (ca și în alte domenii ale legislației UE)[40]; consideră că o bază de date publică specifică cu avocați specializați în MEA ar putea contribui la garantarea dreptului de acces la un avocat;

29. solicită o reexaminare periodică a MEA neexecutate și o analiză a oportunității retragerii acestora împreună cu alertele Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II) și Interpol aferente; solicită, în plus, retragerea MEA împreună cu alertele SIS II și Interpol aferente acolo unde MEA a fost refuzat din motive obligatorii, cum ar fi principiul ne bis in idem;

30. invită Comisia să țină seama de avizele parlamentelor naționale, în conformitate cu Protocolul nr. 2 la TUE, dacă decide să propună acte legislative în domeniul dreptului penal al UE, întrucât participarea lor permite verificarea aplicării principiilor subsidiarității și proporționalității în dreptul penal al UE;

Recomandări privind drepturile fundamentale

31. invită statele membre să respecte obligațiile ce decurg din articolul 2 din TUE privind demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și drepturile omului, inclusiv drepturile minorităților; subliniază că statele membre trebuie să garanteze că orice persoană, inclusiv victimele unei infracțiuni sau persoanele căutate în baza unui MEA, ale căror drepturi și libertăți garantate de legislația Uniunii sunt încălcate, au dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe, în conformitate cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale și cu jurisprudența consolidată a Curții de Justiție a Uniunii Europene; subliniază că toate căile de atac exercitate în statul de executare trebuie să respecte dreptul la o cale de atac eficientă și termenele stabilite prin instrumentul de recunoaștere reciprocă aplicabil sau, în absența unor termen clare, trebuie să se realizeze suficient de prompt pentru a garanta că scopul procesului de recunoaștere reciprocă nu este periclitat;

32. ia act de faptul că, deși punerea în aplicare a procedurii prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din TUE are un impact asupra recunoașterii reciproce, conform jurisprudenței actuale a CJUE, autoritatea de executare trebuie să evalueze, în fiecare caz în parte, dacă există motive întemeiate de a crede că, în urma predării, există riscul ca drepturile fundamentale ale persoanei să fie încălcate; subliniază că declanșarea articolului 7 alineatul (1) și alineatul (2) din TUE nu echivalează cu nerecunoașterea automată, având în vedere importanța cooperării în materie penală și funcționarea întregului sistem de cooperare judiciară al UE; subliniază rolul Eurojust în asistarea statelor membre atunci când emit sau execută ordine în acest context, în vederea întăririi încrederii reciproce; recomandă, prin urmare, să se creeze un sistem de măsuri de precauție, care să includă suspendarea instrumentului, pentru a apăra garanțiile prevăzute și a consolida încrederea și recunoașterea reciprocă între statele membre;

33. evidențiază legătura dintre condițiile de detenție și măsurile MEA și reamintește statelor membre că articolul 3 din Convenția europeană a drepturilor omului și jurisprudența relevantă impun statelor membre nu numai obligații negative, ci și obligații pozitive, cerându-le să garanteze că condițiile de detenție sunt compatibile cu demnitatea umană și că, în cazul încălcării acestor drepturi, se efectuează anchete amănunțite și eficace; invită Comisia să analizeze mijloacele juridice și financiare disponibile la nivelul Uniunii pentru a îmbunătăți standardele în materie de detenție;

34. este îngrijorat de condițiile de detenție existente în unele state membre; salută, în acest sens, noua bază de date privind detenția penală[41] a FRA și consideră că această măsură constituie un prim pas încurajator în direcția unei mai bune evaluări comune a condițiilor de detenție în UE;

35. își reiterează apelul[42] adresat statelor membre de a îmbunătăți condițiile de detenție necorespunzătoare; invită Comisia să exploateze pe deplin posibilitatea de a finanța modernizarea centrelor de detenție prin utilizarea fondurilor structurale ale UE; reamintește, în acest sens, că, în Concluziile sale din 2018 intitulate „Promovarea recunoașterii reciproce prin sporirea încrederii reciproce”[43], Consiliul a invitat, de asemenea, Comisia să promoveze utilizarea fondurilor UE pentru a ajuta statele membre să soluționeze problema condițiilor de detenție necorespunzătoare;

36. reiterează importanța unui mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale - sub forma unei eventuale propuneri legislative și susținut de un acord interinstituțional - care să constea într-o analiză anuală independentă și bazată pe date concrete pentru a evalua respectarea de către toate statele membre ale UE a articolului 2 din TUE, precum și în recomandări specifice fiecărei țări, pentru a îmbunătăți încrederea reciprocă între statele membre; constată că un mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale ar fi un instrument-cheie care contribuie la consolidarea încrederii reciproce între statele membre în contextul aplicării Directivei-cadru privind MEA;

37. invită Comisia să studieze fezabilitatea instrumentelor complementare privind drepturile procedurale, cum ar fi cele ce țin de admisibilitatea probelor și condițiile de detenție în arestul preventiv, în special pe baza standardelor Consiliului Europei sau a unor standarde superioare, inclusiv în ce privește perioada maximă a detenției preventive; afirmă că Comisia ar trebui să vizeze cele mai înalte standarde, respectând totodată principiile subsidiarității și proporționalității; invită Comisia să consolideze instrumentele de informare a autorităților naționale de executare cu privire la condițiile din arestul preventiv și de detenție din fiecare stat membru;

38. invită Comisia să furnizeze, printre altele, o evaluare a respectării principiului ne bis in idem; o metodă de control al proporționalității pentru emiterea unui MEA, pe baza tuturor factorilor și circumstanțelor relevante, cum ar fi gravitatea infracțiunii, dacă cazul este pregătit pentru proces, repercusiunile asupra drepturilor persoanei căutate, implicațiile economice și disponibilitatea unor măsuri alternative adecvate și mai puțin intruzive; o procedură de consultare standardizată prin care autoritățile competente din statul membru emitent și din statul de executare să poată face schimb de informații cu privire la executarea unui MEA, în special la proporționalitate, pregătirea pentru proces și conflictele de competență; și o imagine de ansamblu asupra eventualelor măsuri legislative în temeiul articolului 82 alineatul (1) din TFUE;

39. invită statele membre să ratifice Protocolul opțional la Convenția ONU împotriva torturii;

40. atrage atenția asupra faptului că deficiențele în domeniul cooperării judiciare, inclusiv al MEA, pot prejudicia interesele victimelor și pot duce la refuzarea accesului la justiție și la absența protecției pentru victime; subliniază că impunitatea, ca urmare a deficiențelor cooperării judiciare, poate avea un impact nociv și foarte negativ asupra statului de drept, a sistemelor judiciare și a încrederii societății în instituții, precum și a victimelor și a societății în general;

41. subliniază că, potrivit FRA, informațiile furnizate inculpaților despre drepturile lor procedurale în cadrul procedurilor penale diferă atât din punct de vedere cantitativ, cât și ca modalitate de transmitere; solicită statelor membre să instituie garanții pentru a asigura informarea eficace a persoanelor cu privire la drepturile lor procedurale, de îndată ce acestea sunt suspectate de săvârșirea unei infracțiuni;

42. ia act de standardele CEDO și de cerințele stabilite în Directiva 2013/48/UE privind dreptul de a avea acces la un avocat și de Directiva 2010/64/UE privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale; îndeamnă Comisia și statele membre să asigure garantarea atât în drept, cât și în fapt a dreptului de acces la un avocat și la asistență judiciară atât în statul membru emitent, cât și în cel de executare;

Asigurarea coerenței cadrului juridic al MEA

43. afirmă că mandatul european de arestare este eficient; consideră totuși că principalele probleme legate de MEA țin de coerența și eficiența acestuia, acestea putând fi îmbunătățite, deși au apărut și anumite întrebări cu privire la respectarea valorilor UE și a drepturilor fundamentale;

44. invită Comisia să asigure o politică coerentă privind recunoașterea reciprocă care să țină seama de jurisprudența CJUE, de nivelul actual de armonizare a dreptului penal și a procedurii penale în statele membre și de drepturile fundamentale consacrate de Carta drepturilor fundamentale;

45. invită Comisia să realizeze o analiză transversală a instrumentelor de recunoaștere reciprocă pentru a preveni divergențele și pentru a asigura coordonarea și buna interacțiune între ele; solicită, în special, să se studieze aplicarea în practică a instrumentului în diferite țări, pentru a identifica bunele practici care asigură un nivel ridicat de executare a mandatelor emise de anumite țări, precum și dificultățile specifice întâlnite acolo unde gradul de neexecutare a mandatelor este deosebit de ridicat;

46. afirmă că problemele de coerență legate de punerea în aplicare a Deciziei-cadru privind MEA identificate trebuie abordate printr-o combinație de măsuri practice (formarea practicienilor), instrumente juridice neobligatorii (manuale și recomandări), o legislație specifică (definirea autorității judiciare, ne bis in idem, drepturi fundamentale etc.) și, într-o a doua etapă, prin mijloace considerate necesare, ținând seama de cea de a noua rundă de evaluare reciprocă, pentru a completa legislația specifică (arestarea preventivă); consideră că Comisia ar trebui să depună eforturi pentru a obține punerea în aplicare integrală și corectă a MEA în toate statele membre, ținând seama de jurisprudența CJUE;

47. recomandă, pe termen mediu, promovarea unui cod de cooperare judiciară al UE în materie penală care să compileze sistematic legislația existentă, pentru a garanta securitatea juridică și coerența diferitelor instrumente ale UE;

Brexitul

48. invită Comisia să continue negocierile cu Regatul Unit cu scopul de a menține standardele UE cu privire la drepturile procedurale și fundamentale ale persoanelor suspectate și ale persoanelor acuzate; își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că rezultatele obținute în Regatul Unit de la introducerea MEA ar putea cunoaște o răsturnare dramatică;

°

° °

49. îi încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelo

 

 

 

 

AVIZ AL COMISIEI PENTRU AFACERI CONSTITUȚIONALE (12.10.2020)

destinat Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne

referitor la executarea mandatului european de arestare și aplicarea procedurilor de predare între statele membre

(2019/2207(INI))

Raportor pentru aviz: Paulo Rangel 

 

SUGESTII

Comisia pentru afaceri constituționale recomandă Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, care este comisie competentă, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

A. întrucât legătura dintre mandatul european de arestare (MEA) și cetățenia UE face din acesta un corolar al liberei circulații a persoanelor, bazat pe principiul recunoașterii reciproce; întrucât încrederea reciprocă între statele membre este o condiție sine qua non pentru funcționarea efectivă a MEA și se bazează pe respectarea comună a drepturilor fundamentale, așa cum sunt prevăzute în Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

B. întrucât preocupările legate de lipsa de independență a autorităților judiciare naționale și de condițiile de detenție din anumite state membre au contribuit la subminarea încrederii reciproce în ultimii ani;

C. întrucât autoritățile britanice au fost responsabile de emiterea și executarea unui număr important de MEA; întrucât Declarația politică privind relațiile viitoare prevede că Regatul Unit și UE „vor prevedea o cooperare a autorităților de aplicare a legii și o cooperare judiciară în materie penală cuprinzătoare, strânse, echilibrate și reciproce”;

D. întrucât noi acorduri de cooperare în materie de justiție penală între UE și Regatul Unit sunt încă în curs de negociere;

E. întrucât retragerea Regatului Unit din UE face ca articolul 10 alineatele (4) și (5) din Protocolul nr. 36 la TUE să devină caduc,

1. reamintește că Decizia-cadru privind mandatul european de arestare, care creează unul dintre cele mai vechi instrumente bazate pe recunoașterea reciprocă în materie penală, este un instrument de succes pentru cooperarea judiciară, care a dus la o simplificare considerabilă și a contribuit la accelerarea procedurilor de predare între statele membre ale UE în comparație cu sistemele tradiționale de cooperare în domeniul extrădării între diferite jurisdicții;

2. recunoaște că Decizia-cadru privind mandatul european de arestare este o piatră de temelie a spațiului european de libertate, securitate și justiție și că punerea sa corectă în aplicare este de o importanță crucială pentru asigurarea unei bune cooperări între autoritățile de aplicare a legii;

3. recunoaște că punerea în aplicare a Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare a pus presiune asupra sistemelor juridice din multe state membre, în special în privința extrădării propriilor cetățeni; ia act de faptul că Decizia-cadru privind mandatul european de arestare a evidențiat diferențe naționale puternice în dreptul penal material și procedural;

4. consideră că dimensiunea transfrontalieră a unui număr mai mare de infracțiuni, inclusiv de corupție, trafic, digitale, de mediu și de gen, face ca respectarea normelor de drept și a drepturilor fundamentale de către statele membre să fie și mai importantă, în special în ceea ce privește drepturile procedurale;

5. subliniază că încetarea efectivă a măsurilor tranzitorii în domeniul justiției și afacerilor interne, în temeiul titlului VII din Protocolul nr. 36 la TUE, mărește responsabilitatea statelor membre, în concordanță cu principiul cooperării loiale consacrat la articolul 4 alineatul (3) din TUE, de a nu adopta nicio măsură care ar pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii, inclusiv a celor prevăzute la articolul 3 din TUE;

6. observă că implementarea MEA este încă sub potențialul său deplin din cauza lipsei de încredere între statele membre; insistă ca statele membre să fie responsabile de asigurarea unui nivel ridicat de încredere reciprocă, care se bazează pe obligația lor de a respecta tratatele, Carta drepturilor fundamentale și legislația UE, precum și pe aderarea instituțiilor lor la valorile UE, inclusiv respectarea statului de drept și a drepturilor fundamentale (articolele 2 și 6 din TUE);

7. subliniază că principiul recunoașterii reciproce pe care se bazează sistemul MEA se bazează, la rândul său, pe încrederea statelor membre în capacitatea sistemelor lor juridice naționale de a asigura o protecție echivalentă și efectivă a drepturilor fundamentale recunoscute la nivelul UE, în special în Cartă;

8. subliniază, prin urmare, în ceea ce privește MEA, că statele membre au obligația de a asigura un nivel ridicat de protecție a drepturilor procedurale și fundamentale și respectarea statului de drept, precum și independența sistemului lor judiciar, pentru a garanta o protecție juridică eficace; ia act de evoluțiile semnificative din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), care au confirmat aceste principii;

9. subliniază că instituirea unui mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale va contribui la consolidarea încrederii reciproce între statele membre, îmbunătățind astfel funcționarea principiului recunoașterii reciproce;

10. constată că orice încălcare a valorilor UE consacrate la articolul 2 din TUE de către un stat membru compromite aplicarea Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare prin diminuarea acestei încrederi; insistă, prin urmare, asupra faptului că respectarea acestor valori ar trebui să fie asigurată prin utilizarea tuturor mecanismelor de monitorizare și corective disponibile;

11. ia act, în acest sens, de inițiativa ciclului de evaluare a statului de drept anunțată de Comisie în iulie 2019 și de primul raport anual privind statul de drept în toate statele membre din 30 septembrie 2020;

12. consideră că aplicarea Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare ar trebui analizată în contextul instituirii unui astfel de mecanism; invită Comisia să își actualizeze Manualul privind modul de emitere și de executare a unui mandat european de arestare pentru a reflecta evoluțiile jurisprudențiale substanțiale cu privire la acest aspect;

13. consideră că trebuie adoptate și alte măsuri orizontale pentru a mări încrederea reciprocă în sistemele naționale de justiție penală, conducând astfel la o cooperare judiciară mai eficientă;

14. subliniază, în acest sens, rolul important al agențiilor, cum ar fi Agenția UE pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust) și al inițiativelor, cum ar fi recenta înființare a grupului de coordonare privind MEA, care urmărește dezvoltarea încrederii reciproce;

15. reamintește că este important să se asigure faptul că tuturor persoanelor care fac obiectul unui MEA li se garantează drepturile procedurale, inclusiv dreptul la informare cu privire la proceduri, dreptul de a fi consiliați și reprezentați de un avocat, dreptul la asistență juridică, la interpretare și la traducere;

16. subliniază că, odată ce sunt îndeplinite cerințele procedurale pentru infracțiunile enumerate la articolul 2 alineatul (2) din Decizia-cadru privind mandatul european de arestare, principiul recunoașterii reciproce ar trebui să se aplice pe deplin, orice excepție trebuind să fie interpretată în mod restrictiv, fără a se analiza fondul acuzațiilor;

17. subliniază că aplicarea Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare trebuie îmbunătățită mai mult, prin implementarea în continuare a drepturilor procedurale ale suspecților, a garanțiilor de respectare a standardelor minime privind condițiile în închisori, aplicarea principiului „ne bis in idem” și a normelor privind executarea mandatului de arestare în cazul în care persoana care face obiectul unui MEA este minoră și nu poate, din cauza vârstei sale, să răspundă penal pentru faptele aflate la originea mandatului de arestare în temeiul legislației statului membru de executare;

18. reamintește că Decizia-cadru privind mandatul european de arestare a fost adoptată prin metoda de cooperare interguvernamentală din cadrul fostului al treilea pilon privind cooperarea polițienească și judiciară în materie penală; recunoaște avantajele integrării depline a Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare în Tratatul de la Lisabona ca regulament al UE în sensul articolului 288 din TFUE și în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Protocolul nr. 36 la TUE, permițând astfel Parlamentului European să acționeze în calitate de colegislator;

19. este convins că această integrare în Tratatul de la Lisabona ar aduce beneficii substanțiale în ceea ce privește legitimitatea democratică, securitatea juridică și transparența, ar mări coerența cu alte instrumente de drept penal adoptate prin procedură legislativă ordinară și ar permite clarificarea „autorității judiciare” ca noțiune autonomă în dreptul UE; consideră că acest proces ar trebui, printre altele, să prevadă obligația autorității emitente de a aplica în mod consecvent un test de proporționalitate, să stabilească motive explicite de refuz de predare a unei persoane în conformitate cu articolul 6 din TUE și cu Carta drepturilor fundamentale, să prevadă obligații de raportare explicite ale statelor membre în legătură cu emiterea și executarea MEA și să consolideze competențele de asigurare a respectării legislației pe care le are Comisia; reamintește, cu toate acestea, că această integrare nu ar trebui să fie efectuată în detrimentul unei îmbunătățiri rapide a aplicării actualului cadru juridic;

20. propune, în acest sens, ca în cursul actualei legislaturi Parlamentul să organizeze audieri periodice cu statele membre și Eurojust, pentru a accelera dialogul și a crește transparența privind aplicarea Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare;

21. sprijină revizuirea listei infracțiunilor enumerate la articolul 2 alineatul (2) din Decizia-cadru privind mandatul european de arestare, în conformitate cu experiența acumulată în punerea sa în aplicare;

22. subliniază că Carta drepturilor fundamentale, ca sursă de drept primar, are întotdeauna prioritate față de orice act legislativ secundar privind MEA; insistă că, așa cum se prevede la articolul 51 alineatul (1) din Cartă, statele membre și, prin urmare, instanțele acestora trebuie să respecte Carta când pun în aplicare legislația UE, ceea ce se întâmplă atunci când autoritatea judiciară emitentă și autoritatea judiciară de executare aplică dispozițiile legislației interne adoptate pentru transpunerea Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare; este de părere, prin urmare, că predarea automată este exclusă, așa cum a confirmat CJUE în hotărârea Aranyosi (C-404/15); insistă asupra faptului că controlul judiciar este întotdeauna necesar pentru a verifica, printre altele, dacă a fost adoptată o decizie legală, dacă a fost implicată o autoritate competentă și dacă au fost respectate drepturile fundamentale; ia act de faptul că, în cazurile în care autoritatea judiciară a statului membru de executare deține dovezi privind un pericol real de încălcare a drepturilor fundamentale în statul membru emitent, autoritatea judiciară respectivă este obligată să evalueze existența acestui risc atunci când este chemată să se pronunțe cu privire la predarea unei persoane către autoritățile statului membru emitent;

23. ia act de faptul că retragerea Regatului Unit din UE oferă posibilitatea unificării în continuare a domeniului justiției penale; reamintește că declarația politică privind relațiile viitoare prevede că Regatul Unit și UE „vor prevedea o cooperare a autorităților de aplicare a legii și o cooperare judiciară în materie penală cuprinzătoare, strânse, echilibrate și reciproce”;

24. subliniază că, dacă UE și Regatul Unit nu vor reuși să adopte un nou acord de extrădare ca parte a unui acord de parteneriat global până la încheierea perioadei de tranziție, părțile vor reveni la aplicarea Convenției europene de extrădare a Consiliului Europei din 1957, ceea ce implică proceduri de natură politică și diplomatică mult mai lente, mai degrabă decât proceduri tehnice;

25. insistă asupra faptului că orice acord între UE și Regatul Unit în domeniul cooperării judiciare în materie penală trebuie să se bazeze, printre altele, pe angajamentele privind drepturile fundamentale, inclusiv continuarea aderării Regatului Unit la Convenția europeană a drepturilor omului și punerea în aplicare a acesteia, pe respectarea principiului „ne bis in idem” și a drepturilor procedurale, precum și pe rolul CJUE în această privință.

 

 

INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREA ÎN COMISIA SESIZATĂ PENTRU AVIZ

Data adoptării	12.10.2020
Rezultatul votului final	+: –: 0:	23 5 0
Membri titulari prezenți la votul final	Gerolf Annemans, Gabriele Bischoff, Damian Boeselager, Geert Bourgeois, Fabio Massimo Castaldo, Leila Chaibi, Włodzimierz Cimoszewicz, Gwendoline Delbos-Corfield, Pascal Durand, Daniel Freund, Charles Goerens, Esteban González Pons, Sandro Gozi, Brice Hortefeux, Laura Huhtasaari, Giuliano Pisapia, Paulo Rangel, Antonio Maria Rinaldi, Domènec Ruiz Devesa, Helmut Scholz, Antonio Tajani, László Trócsányi, Mihai Tudose, Loránt Vincze, Rainer Wieland
Membri supleanți prezenți la votul final	Jorge Buxadé Villalba, Sophia in ‘t Veld, Miapetra Kumpula-Natri

 

 

 

VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA SESIZATĂ PENTRU AVIZ

23	+
GUE/NGL	Leila Chaibi, Helmut Scholz
NI	Fabio Massimo Castaldo
PPE	Esteban González Pons, Brice Hortefeux, Paulo Rangel, Antonio Tajani, László Trócsányi, Loránt Vincze, Rainer Wieland
RENEW	Pascal Durand, Charles Goerens, Sandro Gozi, Sophia in 't Veld
S&D	Gabriele Bischoff, Włodzimierz Cimoszewicz, Miapetra Kumpula Natri, Giuliano Pisapia, Domènec Ruiz Devesa, Mihai Tudose
VERTS/ALE	Damian Boeselager, Gwendoline Delbos Corfield, Daniel Freund

 

 

 

5	-
ECR	Geert Bourgeois, Jorge Buxadé Villalba
ID	Gerolf Annemans, Laura Huhtasaari, Antonio Maria Rinaldi

 

 

 

0	0

 

 

r și parlamentelor statelor membre.

 

 

INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREA ÎN COMISIA COMPETENTĂ

Data adoptării	1.12.2020
Rezultatul votului final	+: –: 0:	45 14 9
Membri titulari prezenți la votul final	Magdalena Adamowicz, Katarina Barley, Pietro Bartolo, Nicolas Bay, Vladimír Bilčík, Vasile Blaga, Ioan-Rareş Bogdan, Patrick Breyer, Saskia Bricmont, Jorge Buxadé Villalba, Damien Carême, Caterina Chinnici, Marcel de Graaff, Anna Júlia Donáth, Lena Düpont, Cornelia Ernst, Laura Ferrara, Nicolaus Fest, Jean-Paul Garraud, Maria Grapini, Sylvie Guillaume, Andrzej Halicki, Balázs Hidvéghi, Evin Incir, Sophia in ‘t Veld, Patryk Jaki, Lívia Járóka, Marina Kaljurand, Assita Kanko, Fabienne Keller, Peter Kofod, Łukasz Kohut, Moritz Körner, Alice Kuhnke, Jeroen Lenaers, Juan Fernando López Aguilar, Nuno Melo, Nadine Morano, Javier Moreno Sánchez, Maite Pagazaurtundúa, Nicola Procaccini, Emil Radev, Paulo Rangel, Terry Reintke, Diana Riba i Giner, Ralf Seekatz, Michal Šimečka, Birgit Sippel, Martin Sonneborn, Tineke Strik, Ramona Strugariu, Annalisa Tardino, Tomas Tobé, Dragoş Tudorache, Milan Uhrík, Tom Vandendriessche, Bettina Vollath, Jadwiga Wiśniewska, Elena Yoncheva, Javier Zarzalejos
Membri supleanți prezenți la votul final	Beata Kempa, Leopoldo López Gil, Kris Peeters, Anne-Sophie Pelletier, Sira Rego, Franco Roberti, Miguel Urbán Crespo, Hilde Vautmans

 

VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ

45	+
PPE	Magdalena Adamowicz, Vladimír Bilčík, Vasile Blaga, Ioan-Rareş Bogdan, Lena Düpont, Andrzej Halicki, Balázs Hidvéghi, Lívia Járóka, Jeroen Lenaers, Leopoldo López Gil, Nuno Melo, Nadine Morano, Kris Peeters, Emil Radev, Paulo Rangel, Ralf Seekatz, Tomas Tobé, Javier Zarzalejos
S&D	Katarina Barley, Pietro Bartolo, Caterina Chinnici, Maria Grapini, Sylvie Guillaume, Evin Incir, Marina Kaljurand, Łukasz Kohut, Juan Fernando López Aguilar, Javier Moreno Sánchez, Franco Roberti, Birgit Sippel, Bettina Vollath, Elena Yoncheva
Renew	Anna Júlia Donáth, Sophia in ‘t Veld, Fabienne Keller, Moritz Körner, Maite Pagazaurtundúa, Michal Šimečka, Ramona Strugariu, Dragoş Tudorache, Hilde Vautmans
Verts/ALE	Alice Kuhnke
ECR	Patryk Jaki, Beata Kempa
NI	Laura Ferrara

 

14	-
ID	Marcel de Graaff, Nicolaus Fest, Tom Vandendriessche
Verts/ALE	Patrick Breyer, Saskia Bricmont, Damien Carême, Terry Reintke, Diana Riba i Giner, Tineke Strik
GUE/NGL	Cornelia Ernst, Anne-Sophie Pelletier, Sira Rego, Miguel Urbán Crespo,
NI	Milan Uhrík

 

9	0
ID	Nicolas Bay, Jean-Paul Garraud, Peter Kofod, Annalisa Tardino
ECR	Jorge Buxadé Villalba, Assita Kanko, Nicola Procaccini, Jadwiga Wiśniewska
NI	Martin Sonneborn

 

Legenda simbolurilor utilizate:

+ : pentru

- : împotrivă

0 : abțineri

 

 

 

• [1] A se vedea hotărârea CEDO din 9 iulie 2019 în cauza Romeo Castaño împotriva Belgiei privind încălcarea unui aspect procedural al articolului 2 din Convenția europeană a drepturilor omului (anchetă eficace).
• [2] JO L 190, 18.7.2002, p. 1.
• [3] JO L 337, 16.12.2008, p. 102.
• [4] JO L 81, 27.3.2009, p. 24.
• [5] JO L 294, 11.11.2009, p. 20.
• [6] JO C 168 E, 14.6.2013, p. 82.
• [7] JO C 285, 29.8.2017, p. 135.
• [8] JO C 346, 27.9.2018, p. 94.
• [9] Texte adoptate, P8_TA(2019)0406.
• [10] JO C 295, 4.12.2009, p. 3.
• [11] JO L 280, 26.10.2010, p. 1.
• [12] JO L 142, 1.6.2012, p. 1.
• [13] JO L 294, 6.11.2013, p. 1.
• [14] JO L 65, 11.3.2016, p. 1.
• [15] JO L 132, 21.5.2016, p. 1.
• [16] JO L 297, 4.11.2016, p. 1.
• [17] JO L 130, 1.5.2014, p. 1.
• [18] JO C 449, 13.12.2018, p. 6.
• [19] JO C 422, 16.12.2019, p. 9.
• [20] JO L 295, 21.11.2018, p. 138.
• [21] Texte adoptate, P9_TA(2020)0251.
• [22] JO L 315, 14.11.2012, p. 57.
• [23] Strategia UE privind drepturile victimelor (2020-2025)
• [24] CJUE, C-261/09, Mantello.
• [25] CJUE, C-453/16 PPU, Özçelik; C-452/16 PPU, Poltorak; C-477/16 PPU, Kovalkovas; Cauzele conexate C-508/18 și C-82/19 PPU, OG și PI.
• [26] CJUE, C-399/11, Melloni sau C-42/17, M.A.S. și M.B.
• [27] CJUE, C-216/18 PPU, Minister for Justice and Equality.
• [28] CJUE, cauzele conexate C-404/15 și C-659/15 PPU, Aranyosi și Căldăraru; C-128/18, Dorobantu.
• [29] CJUE, C-289/15, Grundza.
• [30] CJUE, C-182/15, Petruhhin; C-191/16, Pisciotti; C-247/17 Raugevicius; C-897/19 PPU, I.N./Ruska Federacija; etc.
• [31] JO L 303, 28.11.2018, p. 1.
• [32] CJUE, C-579/15, Popławski.
• [33] CJUE, C-168/13 PPU, Jeremy F.
• [34] CJUE, cu orientări din C-289/15, Grundza, care face trimitere la Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului.
• [35] A se vedea, de exemplu, CJUE, C-216/18 PPU, Minister for Justice and Equality.
• [1] A se vedea hotărârea CEDO din 9 iulie 2019 în cauza Romeo Castaño împotriva Belgiei privind încălcarea unui aspect procedural al articolului 2 din Convenția europeană a drepturilor omului (anchetă eficace).
• [36] Cf. CJUE, C-399/11, Melloni, punctul 63 și C-128/18, Dorobantu, punctul 79.
• [37] A se vedea, de exemplu, Comunicarea Comisiei din 26 iulie 2000 privind recunoașterea reciprocă a deciziilor finale în materie penală (COM(2000)0495).
• [38] Tratatul nr. 073 al Consiliului Europei, 15 mai 1972.
• [39] JO C 378, 24.12.2013, p. 8.
• [40] A se vedea „European Implementation Assessment on the EAW” (Evaluarea punerii în aplicare la nivel european a mandatului european de arestare), realizată în iunie 2020 de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European (EPRS).
• [41] Baza de date privind detenția penală 2015-2019, https://fra.europa.eu/en/databases/criminal-detention/criminal-detention/home
• [42] Rezoluția Parlamentului European din 5 octombrie 2017 referitoare la sistemele penitenciare și condițiile din închisori (JO C 346, 27.9.2018, p. 94).
• [43] JO C 449, 13.12.2018, p. 6.