RAPORT conținând recomandări adresate Comisiei cu privire la diligența necesară a întreprinderilor și răspunderea acestora

11.2.2021 - (2020/2129(INL))

Comisia pentru afaceri juridice
Raportoare: Lara Wolters
(Inițiativă – articolul 47 din Regulamentul de procedură)
Raportori pentru aviz (*):
Raphaël Glucksmann, Comisia pentru afaceri interne
Bernd Lange, Comisia pentru comerț internațional
(*) Procedura comisiilor asociate - articolul 57 din Regulamentul de procedură

Erată/Addendum

• ERR01 (PDF - 134 KB)
• ERR01 (DOC - 44 KB)

Amendamente

• 001-006 (PDF - 120 KB)
• 001-006 (DOC - 28 KB)
• 007-011 (PDF - 116 KB)
• 007-011 (DOC - 26 KB)
• 012-015 (PDF - 114 KB)
• 012-015 (DOC - 25 KB)
• 016-017 (PDF - 112 KB)
• 016-017 (DOC - 24 KB)
• 018-019 (PDF - 112 KB)
• 018-019 (DOC - 23 KB)
• 020-024 (PDF - 126 KB)
• 020-024 (DOC - 80 KB)
• 025-028 (PDF - 122 KB)
• 025-028 (DOC - 78 KB)

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

conținând recomandări adresate Comisiei cu privire la diligența necesară a întreprinderilor și răspunderea acestora

(2020/2129(INL))

Parlamentul European,

– având în vedere articolul 225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

– având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („Carta”),

– având în vedere Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn[1] („Regulamentul UE privind lemnul”),

– având în vedere Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului[2] („Directiva privind contabilitatea”),

– având în vedere Directiva 2014/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2014 de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește prezentarea de informații nefinanciare și de informații privind diversitatea de către anumite întreprinderi și grupuri mari[3] („Directiva privind prezentarea de informații nefinanciare”),

– având în vedere Regulamentul (UE) 2017/821 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2017 de stabilire a unor obligații de diligență necesară în cadrul lanțului de aprovizionare care revin importatorilor din Uniune de staniu, tantal și tungsten, de minereuri ale acestora și de aur provenind din zone de conflict și din zone cu risc ridicat[4] („Regulamentul privind minereurile din zone de conflict”),

– având în vedere Directiva (UE) 2017/828 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2017 de modificare a Directivei 2007/36/CE în ceea ce privește încurajarea implicării pe termen lung a acționarilor[5] (Directiva privind drepturile acționarilor),

– având în vedere Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii[6] ,

– având în vedere Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind informațiile privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare[7] (Regulamentul privind informațiile privind durabilitatea),

– având în vedere Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088[8] (Regulamentul privind taxonomia),

– având în vedere Planul de acțiune al UE: finanțarea creșterii durabile[9],

– având în vedere Pactul verde european[10],

– având în vedere Ghidul Comisiei privind raportarea informațiilor nefinanciare (metodologia de raportare a informațiilor nefinanciare)[11] și Orientările Comisiei privind raportarea nefinanciară: Supliment privind raportarea informațiilor legate de climă[12],

– având în vedere rezoluția sa din 25 octombrie 2016 referitoare la răspunderea întreprinderilor pentru încălcări grave ale drepturilor omului în țări terțe[13], rezoluția sa din 27 aprilie 2017 referitoare la Inițiativa emblematică a UE în sectorul confecțiilor[14] și rezoluția sa din 29 mai 2018 referitoare la finanțele sustenabile[15],

– având în vedere Acordul de la Paris adoptat la 12 decembrie 2015 (denumit în continuare „Acordul de la Paris”),

– având în vedere Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a ONU, adoptată în 2015 și în special cele 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD),

– având în vedere cadrul „Protect, Respect and Remedy” („Protecție, respect și remediere”) pentru întreprinderi și drepturile omului al Organizației Națiunilor Unite din 2008,

– având în vedere Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului [16](UNGP) din 2011,

– având în vedere Ghidul OCDE pentru întreprinderile multinaționale[17],

– având în vedere Ghidul OCDE privind diligența necesară pentru o conduită responsabilă în afaceri[18],

– având în vedere Ghidul OCDE privind diligența necesară pentru un lanț de aprovizionare responsabil în sectorul de confecții și încălțăminte[19],

– având în vedere Ghidul OCDE privind diligența necesară pentru un lanț de aprovizionare responsabil în cazul minereurilor provenite din zone de conflict și din zone cu risc ridicat[20],

– având în vedere Ghidul FAO-OCDE pentru lanțurile de aprovizionare responsabile din agricultură[21],

– având în vedere Ghidul OCDE privind diligența necesară pentru o conduită responsabilă în afaceri pentru investitorii instituționali[22],

– având în vedere Orientările OCDE privind diligența necesară referitoare la împrumuturile corporative și subscrierea de titluri de valoare în condiții responsabile[23],

– având în vedere Declarația OIM din 1998 privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă și măsurile ulterioare acesteia[24],

– având în vedere Declarația tripartită din 2017 a OIM de stabilire a unor principii privind întreprinderile multinaționale și politica socială[25],

– având în vedere broșura ONU intitulată „Dimensiunile de gen ale principiilor directoare privind afacerile și drepturile omului”[26],

– având în vederea legea franceză nr.2017-399 privind obligația de vigilență a societății-mamă și a întreprinderilor contractante[27],

– având în vedere legea neerlandeză privind introducerea unei obligații de diligență pentru a preveni furnizarea de bunuri și servicii produse prin exploatarea prin muncă a copiilor[28],

– având în vedere Recomandarea CM/Rec (2016)3 a Comitetului de Miniștri adresată statelor membre cu privire la drepturile omului și mediul de afaceri, adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 2 martie 2016,

– având în vedere studiul Direcției Generale Politici Externe ale Uniunii din februarie 2019 intitulat „Accesul la căi de atac pentru victimele abuzurilor împotriva drepturilor omului săvârșite în întreprinderi din țări terțe”[29],

– având în vedere notele de informare ale Direcției Generale Politici Externe ale Uniunii din iunie 2020 intitulate „Legislația UE privind diligența necesară în domeniul drepturilor omului: monitorizarea, aplicarea legii și accesul la justiție pentru victime”[30] și „Elemente de fond ale unei legislații potențiale privind diligența necesară în domeniul drepturilor omului”,

– având în vedere studiul realizat pentru Comisia Europeană privind „Diligența necesară în cadrul lanțului de aprovizionare”[31],

– având în vedere studiul realizat pentru Comisia Europeană privind „Obligațiile directorilor și guvernanța sustenabilă a întreprinderilor”[32],

– având în vedere Principiile privind drepturile copiilor și afacerile elaborate de UNICEF, Pactul global al ONU și Salvați Copiii[33],

– având în vedere Planul de acțiune al Comisiei privind uniunea piețelor de capital (COM(2020)0590),

– având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European intitulat „Obligația de diligență necesară”,

– având în vedere articolele 47 și 54 din Regulamentul său de procedură,

– având în vedere avizul Comisiei pentru afaceri externe, cel al Comisiei pentru comerț internațional și cel al Comisiei pentru dezvoltare,

– având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A9-0018/2021),

A. întrucât articolele 3 și 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) prevăd că Uniunea, în relațiile sale cu întreaga lume, respectă și promovează valorile și principiile sale, și anume statul de drept, respectarea și protecția drepturilor omului și contribuie la dezvoltarea sustenabilă a planetei, la solidaritate, la comerțul liber și echitabil, precum și la respectarea strictă și la dezvoltarea dreptului internațional; întrucât, mai precis, Uniunea trebuie să promoveze dezvoltarea economică, socială și de mediu sustenabilă a țărilor în curs de dezvoltare, scopul principal fiind eradicarea sărăciei; întrucât Uniunea trebuie să respecte aceste principii și să urmărească realizarea acestor obiective în dezvoltarea și punerea în aplicare a aspectelor externe ale celorlalte politici ale sale;

B. întrucât articolul 208 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede că Uniunea trebuie să țină seama de obiectivele cooperării pentru dezvoltare la punerea în aplicare a politicilor care pot afecta țările în curs de dezvoltare;

C. întrucât globalizarea activității economice a agravat anumite efecte negative ale activităților comerciale asupra drepturilor omului, inclusiv a drepturilor sociale și de muncă, a mediului și a bunei guvernanțe a statelor; întrucât încălcările drepturilor omului au deseori loc la nivelul producției primare, în special atunci când se achiziționează materii prime și produse de fabricație;

D. întrucât Carta se aplică tuturor actelor legislative ale Uniunii și autorităților naționale atunci când pun în aplicare dreptul Uniunii atât în Uniune, cât și în țările terțe;

E. întrucât, dacă diligența necesară este pusă în aplicare în mod cuprinzător, întreprinderile vor beneficia pe termen lung de pe urma unui comportament de afaceri mai bun, care urmărește mai degrabă prevenirea decât remedierea prejudiciilor;

F. întrucât, având în vedere că se așteaptă ca viitoarea legislație privind obligația de diligență a întreprinderilor și responsabilitatea întreprinderilor pentru întreprinderile europene să aibă efecte extrateritoriale, aceasta ar influența dezvoltarea socială, economică și de mediu a țărilor în curs de dezvoltare și perspectivele acestora de a-și îndeplini obiectivele de dezvoltare durabilă; întrucât acest impact semnificativ ar putea contribui la obiectivele de politică ale Uniunii în materie de dezvoltare;

G. întrucât întreprinderile ar trebui să respecte drepturile omului, inclusiv drepturile internaționale obligatorii și drepturile fundamentale consacrate în Cartă, mediul și buna guvernanță și nu ar trebui să producă efecte negative în aceste domenii sau să contribuie la producerea lor; întrucât diligența necesară ar trebui să se bazeze pe principiul de „a nu face rău”; întrucât articolul 21 din TUE prevede că Uniunea trebuie să promoveze și să consolideze universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum sunt protejate de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO) și de Cartă, pentru a asigura dezvoltarea sustenabilă și coerența între acțiunea sa externă și alte politici; întrucât Consiliul Uniunii Europene a recunoscut că respectarea drepturilor omului de către întreprinderi în cadrul activităților acestora și al lanțurilor de aprovizionare este importantă pentru realizarea obiectivelor ONU de dezvoltare durabilă;

H. întrucât democrația, care protejează drepturile omului și libertățile fundamentale, este singura formă de guvernare compatibilă cu dezvoltarea sustenabilă; întrucât corupția și lipsa de transparență subminează în mare măsură drepturile omului;

I. întrucât drepturile la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil sunt drepturi fundamentale ale omului consacrate la articolul 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, articolul 2 alineatul (3) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și articolele 6 și 13 din CEDO și articolul 47 din Cartă; întrucât Uniunea, ca parte a angajamentului său de a promova, a proteja și a respecta drepturile omului la nivel mondial, ar trebui să contribuie la promovarea drepturilor victimelor încălcărilor drepturilor omului în mediul de afaceri și ale abuzurilor care constituie infracțiuni penale în țările terțe, în conformitate cu Directivele 2011/36/UE[34] și 2012/29/UE[35] ale Parlamentului European și ale Consiliului;

J. întrucât corupția în contextul procedurilor judiciare poate avea un efect devastator asupra administrării legale a justiției și a integrității judiciare și încalcă în mod intrinsec dreptul la un proces echitabil, dreptul la respectarea garanțiilor procedurale și dreptul la o cale de atac efectivă; întrucât corupția poate duce la cazuri de încălcări sistematice ale drepturilor omului în mediul de afaceri, împiedicând, de exemplu, accesul persoanelor fizice la bunuri și servicii sau scumpind aceste bunuri și servicii pe care statele sunt obligate să le furnizeze pentru a-și îndeplini obligațiile în materie de drepturi ale omului, încurajând achiziționarea sau însușirea ilegală de către întreprinderi a terenurilor, prin înlesnirea spălării banilor sau prin acordarea de licențe sau concesiuni ilegale întreprinderilor din sectorul extractiv;

K. întrucât criza provocată de COVID-19 a expus unele dintre dezavantajele grave ale lanțurilor valorice globale și a arătat cu ce ușurință sunt capabile anumite întreprinderi să transfere atât direct, cât și indirect, către alte jurisdicții, în special în afara Uniunii, efectele negative asupra activităților lor comerciale fără a fi trase la răspundere; observă că Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a demonstrat că întreprinderile care iau măsuri proactive pentru a contracara riscurile legate de criza provocată de COVID-19, într-un mod care să atenueze efectele adverse asupra lucrătorilor și a lanțurilor de aprovizionare, creează într-o măsură mai mare valoare și reziliență pe termen lung, crescându-și viabilitatea pe termen scurt și mărindu-și șansele de redresare pe termen mediu și lung;

L. întrucât ar trebui subliniată importanța libertății de exprimare, a libertății de asociere și a libertății de întrunire pașnică, inclusiv a dreptului de a constitui sindicate și a adera la ele, a dreptului la negociere și acțiune colectivă, precum și a dreptului la o remunerație echitabilă, la condiții de muncă decente, inclusiv la sănătate și siguranță la locul de muncă;

M. întrucât, potrivit statisticilor OIM, în lume există aproximativ 25 de milioane de victime ale muncii forțate, 152 de milioane de victime ale exploatării prin muncă a copiilor, 2,78 milioane de decese cauzate de boli profesionale pe an și 374 de milioane de accidente de muncă neletale pe an; întrucât OIM a elaborat mai multe convenții pentru a proteja lucrătorii, însă aplicarea acestora încă lasă de dorit, în special în ceea ce privește piețele forței de muncă din statele în curs de dezvoltare;

N. având în vedere continua exploatare și degradare a ființelor umane prin practici de muncă forțată și care se aseamănă cu sclavia, care afectează milioane de persoane și de pe urma cărora anumite întreprinderi, entități publice sau private sau persoane au beneficiat la nivel mondial în 2019; întrucât situația actuală, în care există un număr estimat de 152 de milioane de copii care muncesc, dintre care 72 de milioane lucrează în condiții periculoase și mulți sunt obligați să lucreze prin recurgerea la violență, la șantaj și la alte mijloace ilegale este inacceptabilă și deosebit de îngrijorătoare; întrucât întreprinderile au o responsabilitate specială de a proteja în special copiii și de a preveni orice formă de muncă a copiilor;

O. întrucât drepturile fundamentale la locul de muncă, sociale și economice sunt consacrate în mai multe tratate și convenții internaționale privind drepturile omului, inclusiv Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, standardele fundamentale de muncă ale OIM, Carta socială europeană, precum și Carta; întrucât dreptul la muncă, libertatea de alegere a locului de muncă și remunerația care le asigură lucrătorilor și familiilor acestora o existență umană demnă constituie drepturi fundamentale ale omului consacrate la articolul 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; întrucât inspecțiile muncii inadecvate efectuate de organele de stat, dreptul limitat la despăgubire, programul de lucru excesiv, salariile la limita sărăciei, diferența de remunerare între femei și bărbați și alte forme de discriminare rămân motive serioase de îngrijorare într-un număr din ce în ce mai mare de țări, în special în zonele libere industriale pentru export;

P. întrucât Grupul de lucru al ONU pentru afaceri și drepturile omului a subliniat impactul diferențiat și disproporționat al activităților economice asupra femeilor și fetelor și a declarat că diligența necesară privind drepturile omului ar trebui să acopere atât efectele reale, cât și pe cele potențiale asupra drepturilor femeilor;

Q. întrucât Raportorul special al ONU pentru drepturile omului și mediu a declarat că dreptul la viață, sănătate, alimentație, apă și dezvoltare, precum și dreptul la un mediu sigur, curat, sănătos și sustenabil sunt necesare pentru exercitarea deplină a drepturilor omului; întrucât Raportorul special a subliniat, de asemenea, că pierderea biodiversității subminează exercitarea deplină a drepturilor omului și că statele ar trebui să reglementeze daunele aduse biodiversității de către actori privați, precum și de către agenții guvernamentale; întrucât Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a recunoscut, în Rezoluția sa nr. 64/292, dreptul la apă potabilă sigură și curată și la salubritate ca drept al omului; întrucât aceste drepturi ar trebui să fie acoperite de orice eventuală legislație;

R. întrucât întreprinderile au, în general, o conștientizare limitată a amplitudinii impactului operațiunilor și lanțurilor lor de aprovizionare asupra drepturilor copiilor, precum și a consecințelor acestui impact, care poate chiar să schimbe viața copiilor;

S. întrucât Înaltul Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului și Consiliul pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite au declarat că schimbările climatice au un impact negativ asupra exercitării depline și efective a drepturilor omului; întrucât statele au obligația de a respecta drepturile omului atunci când abordează efectele adverse ale schimbărilor climatice; întrucât orice legislație privind obligația de diligență a întreprinderilor trebuie să fie în conformitate cu Acordul de la Paris;

T. întrucât corupția sistemică încalcă principiile transparenței, responsabilității și nediscriminării, cu implicații grave pentru exercitarea efectivă a drepturilor omului; întrucât Convenția Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică privind combaterea mituirii funcționarilor publici în cadrul tranzacțiilor comerciale internaționale și Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției obligă statele membre să pună în aplicare practici eficiente care vizează prevenirea corupției; întrucât dispozițiile Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției ar trebui să facă parte din obligațiile privind diligența necesară prevăzute în legislație;

U. întrucât această situație alarmantă a evidențiat nevoia urgentă de a face întreprinderile mai receptive și mai responsabile și de a le determina să își asume răspunderea într-o mai mare măsură pentru efectele negative pe care le cauzează sau la care contribuie sau care sunt direct legate de acestea și a declanșat o dezbatere cu privire la modalitatea de a face acest lucru, subliniind, în același timp, necesitatea unei abordări proporționale și armonizate la nivelul Uniunii cu privire la aceste aspecte, care este, de asemenea, necesară pentru a putea realiza obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite (ONU);

V. întrucât, potrivit Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, un număr mare de apărători ai drepturilor omului sunt amenințați deoarece își exprimă îngrijorarea cu privire la impactul negativ al operațiunilor comerciale asupra drepturilor omului;

W. întrucât această dezbatere a condus, printre altele, la adoptarea unor cadre și standarde privind diligența necesară de către Organizația Națiunilor Unite, Consiliul Europei, OCDE și OIM; întrucât aceste standarde sunt, totuși, voluntare și utilizarea lor a fost, prin urmare, limitată; întrucât legislația Uniunii ar trebui să se bazeze progresiv și constructiv pe aceste cadre și standarde; întrucât Uniunea și statele membre ar trebui să sprijine crearea unui instrument juridic obligatoriu al ONU privind respectarea drepturilor omului de corporațiile transnaționale și alte întreprinderi și să se angajeze în acest sens în cadrul negocierilor în curs și invită Consiliul să încredințeze Comisiei un mandat care să-i permită implicarea activă în negocierile în curs;

X. întrucât, potrivit unui studiu al Comisiei, numai 37 % dintre întreprinderile respondente practică în prezent diligența necesară privind mediul și drepturile omului;

Y. întrucât unele state membre, cum ar fi Franța și Țările de Jos, au adoptat acte legislative pentru a consolida responsabilitatea întreprinderilor și au introdus cadre obligatorii privind diligența necesară; întrucât alte state membre iau în considerare în prezent adoptarea unei astfel de legislații, inclusiv Germania, Austria, Suedia, Finlanda, Danemarca și Luxemburg; întrucât absența unei abordări comune a Uniunii în materie poate determina reducerea securității juridice cu privire la atribuțiile companiilor, precum și apariția unor dezechilibre la nivelul funcționării condițiilor de concurență loială, întreprinderile proactive în domeniile social și de mediu riscând să fie expuse la o serie de dezavantaje; întrucât lipsa unei armonizări a legislației europene privind diligența necesară a întreprinderilor pune în pericol condițiile de concurență echitabile pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în Uniune;

Z. întrucât Uniunea a adoptat deja legislația privind diligența necesară pentru sectoare specifice, cum ar fi Regulamentul privind minereurile din zone de conflict, Regulamentul privind lemnul, Regulamentul privind asigurarea respectării legislației, guvernanța și schimburile comerciale în domeniul forestier (FLEGT) și Regulamentul împotriva torturii; întrucât aceste acte legislative au devenit un criteriu de referință pentru o legislație specifică cu caracter obligatoriu privind diligența necesară în cadrul lanțului de aprovizionare; întrucât viitoarea legislație a Uniunii ar trebui să sprijine întreprinderile să își gestioneze responsabilitățile corporative și să se ridice la înălțimea acestora și să fie pe deplin aliniată la toate obligațiile sectoriale de diligență și raportare existente, cum ar fi Directiva privind raportarea nefinanciară, și să fie coerentă cu legislația națională relevantă, pentru a evita suprapunerile;

AA. întrucât Comisia a propus să se elaboreze o strategie cuprinzătoare pentru sectorul confecțiilor, ca parte a noului plan de acțiune privind economia circulară, care, prin includerea unui set uniform de standarde cu privire la diligența necesară și la responsabilitatea socială, ar putea să fie un alt exemplu de integrare a unei abordări mai detaliate pentru un sector specific; întrucât Comisia ar trebui să propună o legislație sectorială suplimentară a Uniunii privind obligația de diligență, de exemplu pentru sectorul produselor care pun în pericol pădurile și ecosistemele, precum și sectorul confecțiilor,

1. consideră că standardele voluntare privind diligența necesară au limitări și nu au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește prevenirea daunelor aduse drepturilor omului și mediului și facilitarea accesului la justiție; consideră că Uniunea ar trebui să adopte de urgență cerințe obligatorii pentru ca întreprinderile să identifice, să evalueze, să prevină, să înceteze, să atenueze, să monitorizeze, să comunice, să răspundă, să abordeze și să remedieze efectele negative potențiale și/sau reale asupra drepturilor omului, mediului și bunei guvernanțe în lanțul lor valoric; consideră că acest lucru ar fi benefic atât pentru părțile interesate, cât și pentru întreprinderi în ceea ce privește armonizarea, securitatea juridică, condițiile de concurență echitabile și atenuarea avantajelor concurențiale neloiale ale țărilor terțe care rezultă din standarde de protecție mai scăzute, precum și din dumpingul social și de mediu în comerțul internațional; subliniază că acest lucru ar îmbunătăți reputația întreprinderilor din Uniune și a Uniunii ca referință în materie de standarde; subliniază beneficiile dovedite de care se bucură întreprinderile care pun în aplicare practici eficace de conduită responsabilă în afaceri, printre acestea numărându-se o mai bună gestionare a riscurilor, costuri mai scăzute ale capitalului, performanțe financiare generale mai bune și o competitivitate sporită; este convins că diligența necesară crește gradul de certitudine și de transparență în ceea ce privește practicile întreprinderilor care se aprovizionează din țări din afara Uniunii și va contribui la protejarea intereselor consumatorilor, prin asigurarea calității și a fiabilității produselor, și ar trebui să conducă la practici de achiziție mai responsabile și la relații de furnizor pe termen lung ale întreprinderilor; subliniază că acest cadru ar trebui să se bazeze pe obligația întreprinderilor de a lua toate măsurile proporționale și adecvate și de a depune eforturi în limitele mijloacelor lor;

2. subliniază că, deși este de datoria întreprinderilor să respecte drepturile omului și mediul, este responsabilitatea statelor și a guvernelor să protejeze drepturile omului și mediul, iar această responsabilitate nu ar trebui transferată actorilor privați; reamintește că diligența necesară este, în primul rând, un mecanism de prevenire și că întreprinderile ar trebui să aibă înainte de toate obligația de a lua toate măsurile proporționale și adecvate și de a depune toate eforturile pentru a identifica efectele negative potențiale sau reale și să adopte politici și măsuri pentru a le combate;

3. invită Comisia să includă întotdeauna în acțiunile sale externe, inclusiv în acordurile comerciale și de investiții, dispoziții și discuții privind protecția drepturilor omului;

4. solicită Comisiei să efectueze o revizuire amănunțită a întreprinderilor cu sediul la Xinjiang care exportă produse în Uniune, pentru a identifica posibilele încălcări ale drepturilor omului, în special cele legate de represiunea uigurilor;

5. reamintește că exercitarea deplină a drepturilor omului, inclusiv dreptul la viață, sănătate, hrană și apă, depinde de conservarea biodiversității, care reprezintă fundamentul serviciilor ecosistemice de care bunăstarea umană este legată în mod intrinsec;

6. constată că, din cauza pandemiei de COVID-19, întreprinderile mici și mijlocii se confruntă cu o situație dificilă; consideră că sprijinirea acestora și crearea unui mediu de piață favorabil sunt obiective esențiale ale Uniunii;

7. evidențiază că încălcările drepturilor omului și ale standardelor sociale și de mediu pot fi rezultatul activităților proprii ale unei întreprinderi sau al activităților partenerilor săi de afaceri aflate sub controlul său și de-a lungul lanțului său valoric; subliniază, prin urmare, că diligența necesară ar trebui să cuprindă întregul lanț valoric, dar ar trebui să implice și o politică de stabilire a priorităților; subliniază că toate drepturile omului sunt universale, indivizibile, interdependente și interconectate și ar trebui promovate și respectate în mod corect, echitabil și nediscriminatoriu;

8. solicită consolidarea trasabilității lanțurilor de aprovizionare, stabilită în temeiul regulilor de origine prevăzute de Codul vamal al Uniunii; ia act de faptul că politica Uniunii în domeniul drepturilor omului și viitoarele cerințe privind diligența necesară a întreprinderilor, adoptate ca urmare a unei propuneri legislative a Comisiei, ar trebui să fie luate în considerare în desfășurarea politicii comerciale a Uniunii, inclusiv în ceea ce privește ratificarea acordurilor comerciale și de investiții, și ar trebui să acopere comerțul cu toți partenerii comerciali, nu doar cu cei cu care Uniunea a încheiat un acord de liber schimb; subliniază că instrumentele comerciale ale Uniunii ar trebui să includă mecanisme solide de asigurare a respectării legii, precum retragerea accesului preferențial în cazul unei neconformități;

9. consideră că un viitor cadru obligatoriu al Uniunii privind diligența necesară ar trebui să aibă un domeniu de aplicare extins și să acopere toate întreprinderile mari care intră sub incidența dreptului unui stat membru sau care sunt stabilite pe teritoriul Uniunii, inclusiv cele care furnizează produse și servicii financiare, indiferent de sectorul lor de activitate și indiferent dacă sunt întreprinderi deținute sau controlate de stat, precum și toate întreprinderile mici și mijlocii cotate la bursă și întreprinderile mici și mijlocii cu grad ridicat de risc; consideră că acest cadru ar trebui să includă, de asemenea, întreprinderile stabilite în afara Uniunii, dar care sunt active pe piața internă;

10. are convingerea că respectarea obligațiilor privind diligența necesară ar trebui să constituie o condiție pentru accesul la piața internă și că ar trebui ca operatorii să aibă obligația de a colecta și a furniza, prin practicarea diligenței necesare, dovezi care arată că produsele pe care le introduc pe piața internă sunt în conformitate cu criteriile în materie de mediu și de drepturi ale omului care sunt prevăzute în viitoarea legislație privind diligența necesară; solicită măsuri complementare, cum ar fi interzicerea importurilor de produse care au legătură cu încălcări grave ale drepturilor omului, precum munca forțată sau munca copiilor; subliniază importanța includerii obiectivelor de combatere a muncii forțate și a muncii copiilor în capitolele privind comerțul și dezvoltarea durabilă ale acordurilor comerciale încheiate de Uniune;

11. consideră că unele întreprinderi, în special întreprinderile mici și mijlocii cotate la bursă și întreprinderile mici și mijlocii cu grad ridicat de risc, ar putea avea nevoie de procese de diligență necesară mai puțin cuprinzătoare și formalizate și că o abordare proporțională ar trebui să țină seama, printre alte elemente, de sectorul de activitate, de dimensiunea întreprinderii, de gravitatea și probabilitatea riscurilor legate de respectarea drepturilor omului, de guvernanță și de mediu, inerente operațiunilor sale, precum și de contextul operațiunilor sale, inclusiv de cel geografic, de modelul său de afaceri, de poziția sa în cadrul lanțurilor valorice și de natura produselor și serviciilor sale; solicită să se acorde asistență tehnică specifică întreprinderilor din Uniune, în special întreprinderilor mici și mijlocii, astfel încât acestea să poată respecta cerințele privind diligența necesară;

12. subliniază că strategiile privind diligența necesară ar trebui să fie aliniate la ODD și la obiectivele de politică ale Uniunii în domeniul drepturilor omului și al mediului, inclusiv la Pactul verde european și la angajamentul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030, precum și la politica internațională a Uniunii, în special la Convenția privind diversitatea biologică și la Acordul de la Paris, precum și la obiectivele sale de a menține creșterea temperaturii medii globale cu mult sub 2 °C peste nivelurile preindustriale și de a continua eforturile de limitare a creșterii temperaturii la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale; solicită Comisiei să elaboreze, cu participarea semnificativă a organismelor, oficiilor și agențiilor relevante ale Uniunii, un set de orientări privind diligența necesară, inclusiv orientări specifice fiecărui sector, cu privire la modul de respectare a instrumentelor juridice obligatorii existente și viitoare ale Uniunii și internaționale și de a fi în conformitate cu cadrele voluntare privind diligența necesară, inclusiv metodologii coerente și indicatori clari de măsurare a impactului și a progresului, în domeniul drepturilor omului, al mediului și al bunei guvernanțe, și reiterează faptul că aceste orientări ar fi utile în special pentru întreprinderile mici și mijlocii;

13. ia act de faptul că sistemele autorizate din industrie oferă întreprinderilor mici și mijlocii posibilitatea de a-și pune în comun și de a-și partaja responsabilitățile în mod eficient; subliniază, cu toate acestea, că recurgerea la sisteme autorizate din industrie nu exclude posibilitatea ca o întreprindere să își încalce obligațiile de diligență necesară și nici să fie trasă la răspundere în conformitate cu legislația națională; observă că sistemele autorizate din industrie trebuie să fie evaluate, recunoscute și supravegheate de Comisie;

14. invită Comisia să respecte în legislația viitoare principiul coerenței politicilor pentru dezvoltare, consacrat la articolul 208 din TFUE; subliniază că este important să se reducă la minimum posibilele contradicții și să se creeze sinergii cu politica de cooperare pentru dezvoltare în beneficiul țărilor în curs de dezvoltare și să se mărească eficacitatea cooperării pentru dezvoltare; consideră că, în practică, acest lucru înseamnă să implice în mod activ Direcția Generală Cooperare Internațională și Dezvoltare a Comisiei în activitatea legislativă în curs și să realizeze o evaluare aprofundată a impactului viitoarei legislații relevante a Uniunii asupra țărilor în curs de dezvoltare din punct de vedere economic, social, al drepturilor omului și al mediului, în conformitate cu orientările privind o mai bună legiferare[36] și cu instrumentul 34 din setul de instrumente pentru o mai bună legiferare[37]; remarcă că rezultatele evaluării respective ar trebui să stea la baza viitoarei propuneri legislative;

15. subliniază faptul că complementaritatea și coordonarea cu politica, instrumentele și actorii cooperării pentru dezvoltare este decisivă și că, prin urmare, viitoarea legislație a Uniunii ar trebui să prevadă unele dispoziții în acest sens;

16. subliniază că obligațiile de diligență necesară ar trebui să fie concepute cu atenție pentru a fi un proces continuu și dinamic în locul unui „exercițiu de bifare” și că strategiile de diligență necesară ar trebui să fie în concordanță cu natura dinamică a efectelor negative; consideră că aceste strategii ar trebui să acopere toate efectele negative reale sau potențiale asupra drepturilor omului, mediului sau bunei guvernanțe, deși gravitatea și probabilitatea impactului negativ ar trebui luate în considerare în contextul unei politici de stabilire a priorităților; consideră că, în conformitate cu principiul proporționalității, este important să se alinieze cât mai mult posibil instrumentele și cadrele existente; subliniază că este necesar ca Comisia să efectueze o evaluare de impact solidă pentru a identifica tipurile de efecte negative potențiale sau reale, pentru a investiga consecințele asupra condițiilor de concurență echitabile la nivel european și mondial, inclusiv sarcina administrativă asupra întreprinderilor și consecințele pozitive asupra drepturilor omului, mediului și bunei guvernanțe, precum și pentru a concepe norme care sporesc competitivitatea, protecția părților interesate și a mediului și sunt funcționale și aplicabile tuturor actorilor de pe piața internă, inclusiv întreprinderilor mici și mijlocii cu risc ridicat și cotate la bursă;

17. subliniază că cerințele cuprinzătoare în materie de transparență reprezintă un element esențial al legislației privind obligația de diligență necesară; observă că o informare și o transparență îmbunătățită ajută furnizorii și producătorii să aibă un control mai bun asupra lanțurilor lor de aprovizionare și o înțelegere mai bună a acestora și îmbunătățesc capacitatea de monitorizare a părților interesate și a consumatorilor, precum și încrederea publicului în producție; subliniază, în acest sens, că viitoarea legislație privind diligența necesară ar trebui să ia în considerare soluții digitale pentru a facilita accesul publicului la informații și pentru a reduce la minimum sarcinile birocratice;

18. ia act de faptul că diligența necesară presupune și măsurarea eficacității procedurilor și măsurilor luate prin audituri adecvate și comunicarea rezultatelor, inclusiv prin întocmirea periodică a unor rapoarte publice de evaluare privind procesele de diligență necesară ale întreprinderii și rezultatele acestora într-un format standardizat, bazat pe un cadru de raportare adecvat și coerent; recomandă ca rapoartele să fie ușor accesibile și disponibile, în special pentru persoanele afectate și potențial afectate; afirmă că cerințele de divulgare ar trebui să țină seama de politica în domeniul concurenței și de interesul legitim de a proteja know-how-ul comercial intern și nu ar trebui să conducă la obstacole disproporționate sau la o sarcină financiară pentru întreprinderi;

19. subliniază că obligația de diligență efectivă impune ca întreprinderile să desfășoare cu bună credință discuții eficace, semnificative și în cunoștință de cauză cu părțile interesate relevante; subliniază că un cadru obligatoriu al Uniunii privind diligența necesară ar trebui să asigure implicarea sindicatelor și a reprezentanților lucrătorilor la nivel național, la nivelul Uniunii și la nivel mondial în stabilirea și punerea în aplicare a strategiei de diligență necesară; subliniază că procedurile pentru implicarea părților interesate trebuie să asigure siguranța și protecția integrității fizice și juridice a părților interesate;

20. accentuează faptul că, în spiritul reciprocității, angajamentul față de partenerii comerciali este esențial pentru a asigura că măsurile de diligență necesară generează schimbarea; subliniază importanța unor măsuri conexe și a unor proiecte care să faciliteze punerea în aplicare a acordurilor de liber schimb ale Uniunii și solicită o legătură solidă între aceste măsuri și legislația orizontală privind diligența necesară; solicită, prin urmare, ca instrumentele financiare, cum ar fi ajutorul pentru comerț, să fie utilizate pentru a promova și a sprijini adoptarea unui comportament responsabil în afaceri în țările partenere, inclusiv asistență tehnică pentru formarea cu privire la diligența necesară, mecanisme de asigurare a trasabilității și implementarea în țările partenere a unor reforme dirijate de experți; subliniază, în acest sens, necesitatea de a promova buna guvernanță;

21. solicită ca instrumentele comerciale să fie legate de monitorizarea aplicării viitoarei legislații privind diligența necesară de către întreprinderile din Uniune care își desfășoară activitatea în afara Uniunii, inclusiv prin organizarea unor schimburi semnificative de opinii cu titularii de drepturi, comunitățile locale, camerele de comerț și instituțiile naționale din domeniul drepturilor omului, actorii societății civile și sindicatele și prin sprijinirea acestora, precum și prin implicarea delegațiilor Uniunii în monitorizarea aplicării acestei legislații; invită Comisia să coopereze cu camerele de comerț ale statelor membre și cu instituțiile naționale din domeniul drepturilor omului pentru furnizarea de instrumente și informații online cu scopul de a sprijini punerea în aplicare a viitoarei legislații privind diligența necesară;

22. ia act de faptul că o coordonare la nivel sectorial ar putea îmbunătăți coerența și eficacitatea eforturilor privind diligența necesară, ar putea permite schimbul de bune practici și ar contribui la crearea condițiilor de concurență echitabile;

23. consideră că, pentru a aplica diligența necesară, statele membre ar trebui să instituie sau să desemneze autorități naționale care să facă schimb de cele mai bune practici, să efectueze investigații, precum și să supravegheze și să impună sancțiuni, ținând seama de gravitatea și de caracterul repetat al încălcărilor; subliniază că aceste autorități ar trebui să dispună de suficiente resurse și competențe pentru a-și îndeplini misiunea; consideră că Comisia ar trebui să înființeze o rețea europeană privind diligența necesară pentru a răspunde, împreună cu autoritățile naționale competente, de coordonarea și convergența practicilor de reglementare, investigație, aplicare și supraveghere, precum și de schimbul de informații și monitorizarea performanței autorităților naționale competente; consideră că statele membre și Comisia ar trebui să se asigure că întreprinderile își publică strategiile privind diligența necesară pe o platformă accesibilă publicului și centralizată, supravegheată de autoritățile naționale competente;

24. subliniază că cerințele cuprinzătoare în materie de transparență reprezintă un element esențial al legislației privind obligația de diligență necesară; observă că o informare și o transparență îmbunătățită ajută furnizorii și producătorii să aibă un control mai bun asupra lanțurilor lor de aprovizionare și o înțelegere mai bună a acestora și îmbunătățesc încrederea publicului în producție; subliniază, în acest sens, că viitoarea legislație privind obligația de diligență ar trebui să se concentreze asupra soluțiilor digitale pentru a reduce la minimum sarcinile birocratice și invită Comisia să analizeze noi soluții tehnologice care să sprijine crearea și îmbunătățirea trasabilității în lanțurile de aprovizionare globale; reamintește că tehnologia blockchain sustenabilă poate contribui la realizarea acestui obiectiv;

25. consideră că mecanismele de soluționare a reclamațiilor la nivel de întreprindere pot oferi căi de atac eficiente în stadiul incipient, cu condiția să fie legitime, accesibile, previzibile, echitabile, transparente, compatibile cu drepturile omului, bazate pe angajament și dialog și să asigure protecție împotriva represaliilor; consideră că astfel de mecanisme private trebuie să fie articulate corespunzător cu mecanisme judiciare pentru a garanta nivelul cel mai ridicat de protecție a drepturilor fundamentale, inclusiv a dreptului la un proces echitabil; subliniază că astfel de mecanisme nu ar trebui să submineze niciodată dreptul unei victime de a depune o plângere în fața autorităților competente și de a-și căuta dreptatea în fața unei instanțe de judecată; sugerează că autoritățile judiciare ar trebui să fie în măsură să dea curs unei plângeri depuse de părți terțe prin canale sigure și accesibile, fără amenințarea cu represalii;

26. salută anunțul că propunerea Comisiei va include un regim de răspundere și consideră că, pentru a permite victimelor să obțină o cale de atac eficientă, întreprinderile ar trebui să fie trase la răspundere, în conformitate cu legislația națională, pentru prejudiciul pe care întreprinderile aflate sub controlul lor l-au cauzat sau la care au contribuit prin acte sau omisiuni, în cazul în care acestea din urmă au comis încălcări ale drepturilor omului sau au cauzat daune mediului, cu excepția cazului în care întreprinderea poate dovedi că a acționat cu atenția cuvenită, în conformitate cu obligațiile sale de diligență necesară și a luat toate măsurile rezonabile pentru a preveni astfel de prejudicii; subliniază că limitările temporale, accesul dificil la probe, precum și inegalitățile de gen, vulnerabilitatea și marginalizarea pot fi obstacole practice și procedurale majore cu care se confruntă victimele încălcărilor drepturilor omului în țările terțe, care le blochează accesul la căi de atac eficiente; subliniază importanța accesului efectiv la căi de atac fără teamă de represalii și într-un mod care să țină seama de dimensiunea de gen, precum și pentru persoanele aflate în situații de vulnerabilitate, astfel cum se prevede la articolul 13 din Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap; reamintește că articolul 47 din Cartă impune statelor membre să acorde asistență juridică celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care un astfel de ajutor este necesar pentru a asigura accesul efectiv la justiție;

27. ia act de faptul că trasabilitatea întreprinderilor în cadrul lanțului valoric poate fi dificilă; invită Comisia să evalueze și să propună instrumente pentru a ajuta întreprinderile să asigure trasabilitatea lanțurilor lor valorice; subliniază că tehnologiile digitale ar putea sprijini întreprinderile prin diligența necesară în cadrul lanțului lor valoric și ar putea reduce costurile; consideră că obiectivul de inovare al Uniunii ar trebui legat de promovarea drepturilor omului și a guvernanței sustenabile în cadrul viitoarelor cerințe privind diligența necesară;

28. consideră că aplicarea diligenței necesare nu ar trebui să exonereze în mod automat întreprinderile de răspunderea pentru prejudiciul pe care l-au cauzat sau la care au contribuit; consideră, de asemenea, că existența unui proces solid și eficace de diligență necesară poate totuși ajuta întreprinderile să evite provocarea de prejudicii; consideră, de asemenea, că legislația privind diligența necesară ar trebui să se aplice fără a aduce atingere altor cadre de răspundere aplicabile în materie de subcontractare, detașare sau lanț de aprovizionare stabilite la nivel național, european și internațional, inclusiv în ceea ce privește răspunderea solidară în lanțurile de subcontractare;

29. consideră că, în conformitate cu considerațiile din cadrul ONU „Protect, Respect and Remedy” („Protecție, respect și remediere”) privind drepturile victimelor la o cale de atac, jurisdicția instanțelor Uniunii ar trebui să fie extinsă la acțiunile civile din domeniul afacerilor introduse împotriva întreprinderilor din Uniune ca urmare a unui prejudiciu cauzat în cadrul lanțului lor valoric din motive de încălcare a drepturilor omului; consideră, de asemenea, că este necesară introducerea în dreptul Uniunii a unui forum necessitatis prin care să se acorde acces la o instanță victimelor cărora riscă să le fie refuzat accesul la justiție;

30. relevă că victimele efectelor negative legate de afaceri sunt adesea insuficient protejate de dreptul statului în care s-a produs prejudiciul; consideră, în acest sens, că victimele încălcărilor drepturilor omului comise de întreprinderile Uniunii ar trebui să aibă posibilitatea de a alege dreptul unui sistem juridic cu standarde înalte în materie de drepturi ale omului, care ar putea fi cel al locului în care își are sediul întreprinderea pârâtă;

31. invită Comisia să propună un mandat de negociere pentru ca Uniunea să se angajeze în mod constructiv în negocierea unui instrument internațional obligatoriu din punct de vedere juridic al ONU pentru a reglementa, în dreptul internațional al drepturilor omului, activitățile corporațiilor transnaționale și ale altor întreprinderi;

32. recomandă ca sprijinul acordat de Comisie statului de drept, bunei guvernări și accesului la justiție în țările terțe să acorde prioritate consolidării capacităților autorităților locale în domeniile vizate de viitoarea legislație, atunci când este cazul;

33. solicită Comisiei să prezinte, fără întârzieri nejustificate, o propunere legislativă privind diligența necesară cu caracter obligatoriu în cadrul lanțului de aprovizionare, pe baza recomandărilor din anexă; consideră că, fără a aduce atingere aspectelor detaliate ale viitoarei propuneri legislative, articolul 50, articolul 83 alineatul (2) și articolul 114 din TFUE ar trebui alese ca temeiuri juridice pentru propunere;

34. consideră că propunerea solicitată nu are implicații financiare pentru bugetul general al Uniunii;

35. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor naționale ale statelor membre prezenta rezoluție și recomandările din anexă.

ANEXĂ LA PROPUNEREA DE REZOLUȚIE RECOMANDĂRI PRIVIND CONȚINUTUL PROPUNERILOR SOLICITATE

I. RECOMANDĂRI PENTRU ELABORAREA UNEI DIRECTIVE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI PRIVIND DILIGENȚA NECESARĂ A ÎNTREPRINDERILOR ȘI RĂSPUNDEREA ACESTORA

 

TEXTUL PROPUNERII SOLICITATE

 

Directiva Parlamentului European și a Consiliului privind diligența necesară a întreprinderilor și răspunderea acestora

 

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

 

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 50, articolul 83 alineatul (2) și articolul 114,

 

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

 

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

 

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European[38],

 

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

 

întrucât:

 

1. Conștientizarea responsabilităților întreprinderilor în ceea ce privește efectele negative ale lanțurilor lor valorice asupra drepturilor omului a căpătat amploare în anii 1990, când noile practici de delocalizare a producției de îmbrăcăminte și încălțăminte au atras atenția asupra condițiilor precare de muncă cu care se confruntau mulți lucrători din lanțurile valorice globale, inclusiv copii. În același timp, multe întreprinderi din domeniul petrolului, gazelor, mineritului și industriei alimentare au pătruns în zone tot mai izolate, strămutând adesea comunități indigene fără consultări sau compensații adecvate.

2. În contextul apariției tot mai multor dovezi de încălcări ale drepturilor omului și de degradare a mediului, au crescut îngrijorările privind garantarea respectării drepturilor omului de către întreprinderi și garantarea accesului la justiție pentru victime, în special atunci când lanțurile valorice ale unor întreprinderi ajung în state cu sisteme juridice și de aplicare a legii slabe, precum și privind modalitățile de a le trage la răspundere în conformitate cu legislația națională pentru cauzarea de prejudicii sau pentru contribuția la acestea. În acest sens, în 2008, Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU a salutat în unanimitate adoptarea cadrului „Protect, Respect and Remedy” („Protecție, respect și remediere”). Acest cadru se bazează pe trei piloni: datoria statului de a proteja împotriva încălcării drepturilor omului de către terți, inclusiv de către întreprinderi, prin politici, reglementări și hotărâri adecvate; responsabilitatea întreprinderilor de a respecta drepturile omului, ceea ce înseamnă a acționa cu diligența necesară pentru a evita încălcarea drepturilor altora și pentru a elimina efectele negative care apar; și un acces mai mare al victimelor la căi de atac eficace, atât judiciare, cât și extrajudiciare.

3. Acest cadru a fost urmat de aprobarea de către Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU, în 2011, a „Principiilor directoare privind afacerile și drepturile omului” (PDONU). PDONU au introdus primul standard global pentru „diligența necesară” și au oferit întreprinderilor un cadru fără caracter obligatoriu pentru a-și pune în practică responsabilitatea de a respecta drepturile omului. Ulterior, alte organizații internaționale au elaborat standarde de diligență necesară pe baza PDONU. Ghidul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru întreprinderile multinaționale din 2011 menționează pe larg diligența necesară, iar OCDE a elaborat orientări pentru a ajuta întreprinderile să aplice diligența necesară în anumite sectoare și lanțuri de aprovizionare. În 2016, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat o recomandare adresată statelor membre cu privire la drepturile omului și mediul de afaceri, solicitând statelor membre să adopte măsuri legislative și de altă natură pentru a se asigura că încălcările drepturilor omului în cadrul lanțului valoric al unei întreprinderi atrag răspunderea administrativă, civilă și penală în fața instanțelor europene. În 2018 OCDE a adoptat un Ghid general privind diligența necesară pentru o conduită responsabilă în afaceri. În mod similar, Organizația Internațională a Muncii (OIM) a adoptat în 2017 Declarația tripartită de principii a OIM privind întreprinderile multinaționale și politica socială, care încurajează întreprinderile să înființeze mecanisme de diligență necesară pentru a identifica, preveni, atenua și a explica modul în care tratează efectele negative reale și potențiale ale activității lor în ceea ce privește drepturile omului recunoscute la nivel internațional. Pactul Global al Organizației Națiunilor Unite din 2012, Salvați Copiii și Principiile privind drepturile copiilor și afacerile elaborate de UNICEF identifică aspectele fundamentale privind drepturile copiilor în contextul efectelor negative ale mediului de afaceri, iar UNICEF a elaborat o serie de documente de orientare care sprijină diligența necesară a întreprinderilor în ceea ce privește copiii. În cadrul Observației sale generale nr. 16 din 2013, Comitetul ONU pentru drepturile copilului identifică o serie cuprinzătoare de obligații ale statelor în ceea ce privește impactul sectorului economic asupra drepturilor copiilor, inclusiv obligația statelor de a solicita întreprinderilor să asigure diligența necesară în legătură cu drepturile copilului.

4. Întreprinderile au astfel în prezent la dispoziție un număr important de instrumente internaționale de diligență necesară care le pot ajuta să își îndeplinească responsabilitatea de a respecta drepturile omului. Cu toate că importanța acestor instrumente pentru întreprinderile care își iau în serios datoria de a respecta drepturile omului nu poate fi subliniată îndeajuns, caracterul lor voluntar le poate submina eficacitatea, iar efectul lor s-a dovedit limitat, prea puține întreprinderi aplicând voluntar diligența necesară în materie de drepturi ale omului în legătură cu activitățile lor și cu cele ale partenerilor lor de afaceri. Această situație este agravată de concentrarea excesivă a multor întreprinderi asupra creșterii la maximum a profitului pe termen scurt.

5. Instrumentele internaționale existente în materie de diligență necesară nu au reușit să le ofere victimelor încălcărilor drepturilor omului și ale efectelor negative asupra mediului acces la justiție și la căi de atac din cauza caracterului lor extrajudiciar și voluntar. Datoria principală de a apăra drepturile omului și de a oferi acces la justiție revine statelor, iar lipsa mecanismelor judiciare publice care să tragă la răspundere întreprinderile pentru prejudiciile care survin în lanțurile lor valorice nu ar trebui și nu pot să fie compensate în mod adecvat prin elaborarea unor mecanisme operaționale private de soluționare a reclamațiilor. Întrucât astfel de mecanisme sunt utile în asigurarea ajutorului de urgență și a despăgubirii rapide pentru mici prejudicii, acestea ar trebui să fie reglementate cu atenție de autoritățile publice și nu ar trebui să submineze dreptul victimelor de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil în fața instanțelor de judecată.

6. Uniunea a adoptat cadre de diligență necesară cu caracter obligatoriu în domenii foarte circumscrise, cu scopul de a combate activitățile care aduc atingere intereselor Uniunii sau ale statelor sale membre, cum ar fi finanțarea terorismului sau defrișările. În 2010, Uniunea a adoptat Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului[39], care prevede cerințe de diligență necesară pentru operatorii care introduc lemn și produse din lemn pe piața internă și impune comercianților din lanțul de aprovizionare să prezinte informații elementare privind furnizorii și cumpărătorii lor, pentru a îmbunătăți trasabilitatea lemnului și a produselor din lemn. Regulamentul (UE) 2017/821 al Parlamentului European și al Consiliului[40] creează un sistem al Uniunii pentru diligența necesară în cadrul lanțului de aprovizionare cu scopul de a reduce posibilitățile grupurilor armate, ale grupărilor teroriste și/sau ale forțelor de securitate de a comercializa staniu, tantal și tungsten, minereurile acestora și aur.

7. O abordare diferită, mai generală și complementară, bazată pe transparență și sustenabilitate, a fost adoptată prin Directiva 2014/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului[41], care impune întreprinderilor cu peste 500 de angajați obligația de a raporta cu privire la politicile de mediu, sociale, de personal și în domeniul combaterii corupției și dării de mită pe care le aplică, precum și cu privire la respectarea drepturilor omului, inclusiv diligența necesară.

8. În unele state membre, necesitatea de a face întreprinderile mai receptive la drepturile omului și la preocupările legate de mediu și de bună guvernare a condus la adoptarea unor acte legislative naționale privind diligența necesară. În Țările de Jos, Legea privind diligența necesară pentru prevenirea exploatării prin muncă a copiilor impune întreprinderilor care își desfășoară activitatea pe piața olandeză să investigheze dacă există o suspiciune întemeiată că bunurile sau serviciile furnizate au fost produse folosind munca copiilor și, în cazul unei suspiciuni întemeiate, să adopte și să pună în aplicare un plan de acțiune. În Franța, Legea privind obligația de vigilență a societății-mamă și a întreprinderilor contractante impune anumitor întreprinderi mari să adopte, să publice și să implementeze un plan de diligență necesară pentru a identifica și preveni riscurile în materie de drepturi ale omului, sănătate și siguranță și mediu cauzate de întreprindere, de filialele, de subcontractanții sau de furnizorii lor. Legislația franceză stabilește o răspundere administrativă pentru nerespectarea cerințelor sale de diligență necesară, precum și răspundere civilă pentru întreprinderea care acordă despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. În multe alte state membre este în desfășurare o dezbatere cu privire la introducerea unor cerințe obligatorii privind diligența necesară pentru întreprinderi, în prezent anumite state membre luând în calcul adoptarea unei astfel de legislații, inclusiv Germania, Suedia, Austria, Finlanda, Danemarca și Luxemburg.

9. În 2016 opt parlamente naționale, inclusiv parlamentele Estoniei, Lituaniei, Slovaciei și Portugaliei, Camera Reprezentanților din Țările de Jos, Senatul Republicii Italiene și Adunarea Națională din Franța, precum și Camera Lorzilor din Regatul Unit și-au exprimat sprijinul pentru o „inițiativă a cartonașului verde”, solicitând Comisiei să inițieze legislație pentru a asigura responsabilitatea întreprinderilor pentru încălcările drepturilor omului.

10. Insuficienta armonizare a legislațiilor poate avea un impact negativ asupra libertății de stabilire. De aceea o mai mare armonizare este esențială pentru a preveni crearea unor avantaje concurențiale neloiale. Pentru a crea condiții de concurență echitabile, este important ca normele să se aplice tuturor întreprinderilor – fie ele din Uniune sau din afara ei – care își desfășoară activitatea pe piața internă.

11. Există diferențe semnificative între legile, reglementările și dispozițiile administrative ale statelor membre cu privire la diligența necesară a întreprinderilor Uniunii, inclusiv cu privire la răspunderea civilă. Este necesar să se împiedice apariția, în viitor, a unor bariere în calea comerțului ca rezultat al evoluției divergente a astfel de legi naționale.

12. Pentru a asigura condiții de concurență echitabile, responsabilitatea întreprinderilor de a respecta drepturile omului în conformitate cu standardele internaționale ar trebui transformată într-o obligație legală la nivelul Uniunii. Prin coordonarea garanțiilor privind protecția drepturilor omului, a mediului și a bunei guvernări, prezenta directivă ar trebui să garanteze că toate marile întreprinderi și întreprinderile cu grad ridicat de risc sau întreprinderile mici și mijlocii cotate la bursă din Uniune și din afara ei care își desfășoară activitatea pe piața internă fac obiectul unor cerințe armonizate privind diligența necesară, ceea ce va conduce la evitarea fragmentării normative și la îmbunătățirea funcționării pieței interne.

13. Introducerea unor cerințe obligatorii privind diligența necesară la nivelul Uniunii ar fi benefică pentru întreprinderi din punctul de vedere al armonizării, certitudinii juridice și asigurării unor condiții echitabile de concurență și ar oferi un avantaj competitiv întreprinderilor cărora li se aplică, în măsura în care societatea cere din ce în ce mai mult întreprinderilor să respecte principii etice și să devină mai sustenabile. Prin stabilirea unui standard al Uniunii privind diligența necesară, prezenta directivă ar putea contribui la promovarea apariției unui standard global pentru conduita de afaceri responsabilă.

14. Prezenta directivă are ca scop prevenirea și atenuarea efectelor negative potențiale sau reale asupra drepturilor omului, mediului și bunei guvernări în întregul lanț valoric, precum și garantarea faptului că întreprinderile pot fi trase la răspundere pentru aceste efecte și că orice persoană care a suferit un prejudiciu în acest sens poate să își exercite efectiv dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe și dreptul de a obține despăgubiri în conformitate cu legislația națională.

15. Prezenta directivă nu vizează înlocuirea legislației sectoriale a Uniunii privind diligența necesară, aflată deja în vigoare, sau împiedicarea introducerii ulterioare de legislație sectorială în Uniune. Prin urmare, ea ar trebui să se aplice fără a aduce atingere altor cerințe privind diligența necesară stabilite în legislația sectorială a Uniunii, în special în regulamentele (UE) nr. 995/2010 și (UE) 2017/821 ale Parlamentului European și ale Consiliului, cu excepția cazului în care cerințele privind diligența necesară din prezenta directivă prevăd o diligență necesară mai riguroasă în ceea ce privește drepturile omului, mediul sau buna guvernare.

16. Punerea în aplicare a prezentei directive nu ar trebui să creeze în niciun fel motive de justificare a reducerii nivelului general de protecție a drepturilor omului sau a mediului. În particular, aceasta nu ar trebui să afecteze alte cadre de răspundere aplicabile subcontractării, detașării sau lanțurilor de aprovizionare de la nivel național, al Uniunii sau internațional. Faptul că o întreprindere și-a îndeplinit obligațiile în materie de diligență necesară în temeiul prezentei directive nu ar trebui să o exonereze de obligațiile care îi revin în temeiul altor cadre de răspundere sau să i le reducă și, prin urmare, orice acțiune în justiție introdusă împotriva ei în temeiul altor cadre de răspundere nu ar trebui să fie respinsă din acest motiv.

17. Prezenta directivă ar trebui să se aplice tuturor întreprinderilor mari reglementate de legislația unui stat membru, stabilite pe teritoriul Uniunii sau care își desfășoară activitatea pe piața internă europeană, indiferent dacă sunt private sau de stat și indiferent de sectorul în care activează, inclusiv cel financiar. Prezenta directivă ar trebui să se aplice și întreprinderilor mici și mijlocii cotate la bursă și întreprinderilor mici și mijlocii cu grad ridicat de risc[*].

18. Proporționalitatea este parte integrantă a procesului de diligență necesară, deoarece acest proces depinde de gravitatea și probabilitatea efectelor negative pe care le poate cauza, la care poate contribui sau cu care ar putea fi asociată o întreprindere, de sectorul de activitate, de dimensiunea sa, de natura și contextul, inclusiv geografic, al operațiunilor sale, de modelul său de afaceri, de poziția sa în lanțul valoric și de natura produselor și serviciilor sale. O întreprindere mare ale cărei relații de afaceri directe se situează integral în Uniune sau o întreprindere mică sau mijlocie care, după efectuarea unei evaluări a riscurilor, concluzionează că nu a identificat niciun efect negativ potențial sau real în relațiile sale de afaceri, ar putea publica o declarație în acest sens, inclusiv o evaluare a riscurilor care să conțină datele, informațiile și metodologia relevante, care ar trebui, în orice caz, să fie revizuite în cazul modificării activității, relațiilor de afaceri sau contextului operațional ale întreprinderii.

19. În ceea ce privește întreprinderile deținute sau controlate de stat, îndeplinirea obligațiilor de diligență necesară ar trebui să impună ca acestea să achiziționeze servicii de la întreprinderi care respectă obligațiile de diligență necesară. Statele membre sunt încurajate să nu acorde ajutoare de stat, inclusiv prin sistemele de ajutor de stat, achiziții publice, agenții de creditare a exportului sau împrumuturi guvernamentale, întreprinderilor care nu respectă obiectivele prezentei directive.

20. În sensul prezentei directive, diligența necesară ar trebui înțeleasă ca obligația unei întreprinderi de a lua toate măsurile proporționale și adecvate și de a depune eforturi în limita mijloacelor de care dispune pentru a preveni apariția unor efecte negative asupra drepturilor omului, mediului sau bunei guvernări în lanțul său valoric și de a combate astfel de efecte atunci când ele apar. În practică, diligența necesară constă într-un proces creat de o întreprindere pentru a identifica, evalua, preveni, atenua, opri, monitoriza, comunica, explica, trata și remedia efectele negative potențiale și/sau reale asupra drepturilor omului, inclusiv asupra drepturilor sociale și de muncă, asupra mediului, inclusiv contribuirea la schimbările climatice, și asupra bunei guvernări în cadrul activităților sale și în relațiile de afaceri din cadrul lanțurilor valorice.

21. Anexa xx stabilește o listă a tipurilor de efecte negative ale întreprinderilor asupra drepturilor omului. În măsura în care acestea sunt relevante pentru întreprinderi, Comisia ar trebui să introducă în această anexă efectele negative asupra drepturilor omului exprimate în convențiile internaționale privind drepturile omului care au un caracter obligatoriu pentru Uniunea Europeană sau statele sale membre, în Carta internațională a drepturilor omului, în dreptul internațional umanitar, în instrumentele Organizației Națiunilor Unite pentru drepturile omului privind drepturile persoanelor aparținând unor grupuri sau comunități deosebit de vulnerabile, precum și principiile privind drepturile fundamentale stabilite în Declarația OIM cu privire la principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă, precum și cele recunoscute în Convenția OIM privind libertatea de asociere și recunoașterea efectivă a dreptului de negociere colectivă, Convenția OIM privind eliminarea tuturor formelor de muncă forțată sau obligatorie, Convenția OIM privind abolirea efectivă a muncii copiilor și Convenția OIM privind eliminarea discriminării în materie de încadrare în muncă și profesie. Acestea includ, de asemenea, dar nu se limitează la acestea, impactul negativ asupra altor drepturi recunoscute în Declarația tripartită de principii privind întreprinderile multinaționale și politica socială (Declarația MNE) și într-o serie de convenții ale OIM precum cele privind libertatea de asociere, negocierea colectivă, vârsta minimă, securitatea și sănătatea în muncă, egalitatea de remunerare și drepturile recunoscute în Convenția cu privire la drepturile copilului, Carta africană a drepturilor omului și popoarelor, Convenția americană privind drepturile omului, Convenția europeană a drepturilor omului, Carta socială europeană, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și constituțiile și legile naționale care recunosc sau pun în aplicare drepturile omului. Comisia ar trebui să se asigure că tipurile de efecte enumerate sunt rezonabile și realizabile.

22. Efectele negative asupra mediului sunt adesea strâns legate de efectele negative asupra drepturilor omului. Raportorul special al ONU pentru drepturile omului și mediu a declarat că dreptul la viață, sănătate, alimentație, apă și dezvoltare, precum și dreptul la un mediu sigur, curat, sănătos și sustenabil sunt necesare pentru exercitarea deplină a drepturilor omului. Mai mult, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a recunoscut, în Rezoluția nr. 64/292, dreptul la apă potabilă sigură și curată și la salubritate ca drept al omului. Pandemia de COVID-19 a subliniat nu doar importanța unor medii de lucru sigure și sănătoase, ci și importanța întreprinderilor care se asigură că nu generează riscuri la adresa sănătății în lanțurile lor valorice sau că nu contribuie la acestea. În consecință, aceste drepturi ar trebui să fie protejate de prezenta directivă.

23. Anexa xxx stabilește o listă a tipurilor de efecte negative temporare sau permanente asupra mediului legate de întreprinderi și care sunt relevante pentru acestea. Acest tip de efecte ar trebui să includă, printre altele, producerea de deșeuri, poluarea difuză și emisiile de gaze cu efect de seră care duc la o încălzire globală cu mai mult de 1,5°C față de nivelul preindustrial, despădurirea și orice alt fel de efect asupra climei, calității aerului, solului și apei, utilizării sustenabile a resurselor naturale, biodiversității și ecosistemelor. Comisia ar trebui să se asigure că tipurile de efecte enumerate sunt rezonabile și realizabile. Pentru a contribui la coerența internă a legislației Uniunii și pentru a asigura securitatea juridică, această listă este întocmită în conformitate cu Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului[42].

24. Anexa xxx stabilește o listă a tipurilor de efecte negative temporare sau permanente asupra bunei guvernări, care sunt legate de întreprinderi și relevante pentru acestea. Acestea ar trebui să includă nerespectarea Orientărilor OCDE pentru întreprinderile multinaționale, a capitolului VII privind combaterea mitei, a solicitării de mită și a extorcării, precum și a principiilor Convenției OCDE privind combaterea mituirii funcționarilor publici străini în tranzacțiile comerciale internaționale și situații de corupție și mită în care o întreprindere exercită o influență abuzivă asupra funcționarilor publici sau direcționează avantaje pecuniare necuvenite către aceștia pentru a obține privilegii sau un tratament favorabil inechitabil prin încălcarea legii și include situațiile în care o întreprindere devine implicată impropriu în activități politice locale, face contribuții ilegale în cadrul campaniilor sau nu respectă legislația fiscală aplicabilă. Comisia ar trebui să se asigure că tipurile de efecte enumerate sunt rezonabile și realizabile.

25. Efectele negative asupra drepturilor omului, mediului și bunei guvernări nu sunt neutre din punctul de vedere al genului. Întreprinderile sunt încurajate să integreze perspectiva de gen în procesele lor de diligență necesară. Broșura ONU intitulată „Dimensiunile de gen ale principiilor directoare privind afacerile și drepturile omului” oferă orientări în acest sens.

26. Efectele negative potențiale sau reale asupra drepturilor omului, mediului și bunei guvernări pot fi specifice și mai evidente în zonele afectate de conflicte. În acest sens, întreprinderile care își desfășoară activitatea în zone afectate de conflicte ar trebui să îndeplinească diligența necesară adecvată în materie de drepturi ale omului, mediu și bună guvernare, să își respecte obligațiile de drept internațional umanitar și să se raporteze la standardele și orientările internaționale existente, inclusiv la convențiile de la Geneva și la protocoalele lor suplimentare.

27. Statele membre sunt încurajate să monitorizeze întreprinderile aflate sub jurisdicția lor care desfășoară operațiuni sau relații de afaceri în zonele afectate de conflicte și să ia măsurile necesare pentru a proteja drepturile omului, mediul și buna guvernare, în conformitate cu obligațiile lor legale, ținând seama în mod adecvat de riscurile specifice și relevante din zonele respective.

28. Activitatea întreprinderilor are un impact asupra întregului spectru de drepturi definite în Convenția cu privire la drepturile copilului și în alte standarde internaționale relevante. Copilăria este o perioadă unică de dezvoltare fizică, mentală, emoțională și spirituală, iar încălcările drepturilor copiilor, cum ar fi expunerea la violență sau abuz, munca copiilor, publicitatea neadecvată, produsele nesigure sau pericolele pentru mediu pot avea consecințe pe tot parcursul vieții, ireversibile și chiar transmise de la o generație la alta. Mecanismele de diligență necesară și responsabilitate a întreprinderilor concepute fără a acorda atenția cuvenită problematicii copiilor riscă să nu fie eficace în protejarea drepturilor acestora.

29. Încălcările drepturilor omului și ale standardelor sociale, de mediu și în domeniul climei de către întreprinderi sau efectele negative asupra acestora pot fi rezultatul propriilor activități sau ale celor ale partenerilor lor de afaceri, în special furnizori, subcontractanți și întreprinderi în care s-a investit. Pentru a fi eficace, obligațiile de diligență necesară ale întreprinderilor ar trebui să cuprindă întregul lanț valoric, adoptând în același timp o abordare care ține seama de riscuri și elaborând o strategie de stabilire a priorităților pe baza principiului 17 din Principiile directoare ale ONU. Cu toate acestea, identificarea tuturor întreprinderilor care intervin în lanțul valoric poate fi dificilă. Comisia ar trebui să evalueze și să propună instrumente pentru a ajuta întreprinderile în trasabilitatea lanțurilor lor valorice. Aceasta ar putea include tehnologii inovatoare ale informației precum blockchain, care permit urmărirea tuturor datelor și a căror dezvoltare ar trebui încurajată pentru a reduce la minimum costurile administrative și pentru a evita redundanțele în cazul întreprinderilor care își îndeplinesc diligența necesară.

30. Diligența necesară este, în primul rând un mecanism preventiv care impune întreprinderilor să ia toate măsurile proporționale și adecvate și să facă eforturi în limita mijloacelor de care dispun să identifice și să evalueze efecte negative potențiale sau reale și să adopte politici și măsuri pentru a le opri, preveni, atenua, monitoriza, comunica, combate, remedia, precum și să explice cum le combat. Întreprinderile ar trebui să aibă obligația de a întocmi un document în care să își exprime public strategia de diligență necesară în fiecare dintre aceste etape, cu acordarea atenției cuvenite păstrării confidențialității comerciale. Această strategie de diligență necesară ar trebui să fie integrată în mod adecvat în strategia generală de afaceri a întreprinderii. Ea ar trebui evaluată anual și revizuită ori de câte ori se consideră necesar ca urmare a unei astfel de evaluări.

31. Întreprinderile care nu publică declarații de risc nu ar trebui să fie exceptate de la eventualele verificări sau investigații efectuate de autoritățile competente din statele membre pentru a se garanta că respectă obligațiile prevăzute în prezenta directivă și că pot fi trase la răspundere în conformitate cu legislația internă.

32. Întreprinderile ar trebui să creeze un proces intern de cartografiere a lanțurilor valorice care implică depunerea tuturor eforturilor proporționale și adecvate pentru a-și identifica relațiile de afaceri în cadrul lanțului lor valoric.

33. Confidențialitatea comercială, așa cum este menționată în prezenta directivă, ar trebui să se aplice în cazul tuturor informațiilor care îndeplinesc cerințele pentru a fi considerate secret comercial, în conformitate cu Directiva (UE) 2016/943 a Parlamentului European și a Consiliului[43], și anume informațiile care sunt secrete, în sensul că nu sunt, în ansamblul lor sau în configurația și asamblarea exactă a componentelor lor, cunoscute în general sau ușor accesibile persoanelor din cercurile care tratează în mod normal tipul de informații în cauză, că au valoare comercială deoarece sunt secrete și că au fost supuse unor măsuri rezonabile, în împrejurările date, de către persoana legal îndreptățită să controleze informațiile, pentru a rămâne secrete.

34. Obligația de diligență nu ar trebui să fie un exercițiu pur formal, ci să constea într-o prelucrare și evaluare continue ale riscurilor și ale efectelor, care sunt dinamice și se pot schimba în funcție de noile relații de afaceri sau de evoluțiile contextuale. Prin urmare, întreprinderile ar trebui să monitorizeze permanent și să își adapteze în mod corespunzător strategiile de diligență necesară. Aceste strategii ar trebui să acopere toate efectele negative reale sau potențiale, deși natura și contextul, inclusiv geografic al operațiunilor lor, gravitatea și probabilitatea efectului negativ ar trebui luate în considerare dacă este necesară elaborarea unei politici de stabilire a priorităților. Sistemele de certificare ale părților terțe pot completa strategiile de diligență necesară, cu condiția ca acestea să fie adecvate din punctul de vedere al domeniului de aplicare și să respecte nivelurile adecvate de transparență, imparțialitate, accesibilitate și fiabilitate. Totuși, certificarea părților terțe nu ar trebui să constituie motive pentru a justifica o derogare de la obligațiile stabilite în prezenta directivă sau să afecteze în vreun fel răspunderea potențială a unei întreprinderi.

35. Pentru a se considera că o filială respectă obligația de a elabora o strategie de diligență necesară, dacă filiala este inclusă în strategia de diligență necesară a întreprinderii-mamă, filiala ar trebui să indice în mod clar acest lucru în raportul său anual. O astfel de cerință este necesară pentru a asigura transparența față de public pentru a permite autorităților naționale competente să efectueze investigațiile corespunzătoare. Filiala ar trebui să se asigure că întreprinderea-mamă deține suficiente informații relevante pentru a exercita diligența necesară în numele său.

36. Frecvența adecvată a verificării într-o anumită perioadă de timp pe care o implică termenul „periodic” ar trebui să fie determinată în funcție de probabilitatea și gravitatea efectelor negative. Cu cât efectul este mai probabil și mai grav, cu atât ar trebui să se efectueze cu mai multă regularitate verificarea conformității.

37. Întreprinderile ar trebui să încerce mai întâi să se ocupe de efectele negative potențiale sau reale asupra drepturilor omului, mediului și bunei guvernări și să le soluționeze, dialogând cu părțile interesate. O întreprindere care dispune de pârghii pentru a preveni sau a atenua efectul negativ ar trebui să le folosească. O întreprindere care dorește să își sporească influența ar putea, de exemplu, să ofere entității conexe mijloace de creștere a capacității sau alte stimulente sau să colaboreze cu alți actori. Dacă un efect negativ nu poate fi prevenit sau atenuat, iar influența nu poate să crească, o decizie de încetare a colaborării cu un furnizor sau a unei relații de afaceri ar putea fi o soluție de ultimă instanță și ar trebui să fie luată într-un mod responsabil.

38. Pentru garantarea respectării obligației de diligență, toate părțile interesate trebuie să fie consultate efectiv și semnificativ, iar sindicatele, în special, să fie implicate corespunzător. Consultarea și implicarea părților interesate pot ajuta întreprinderile să identifice mai precis efectele negative potențiale și reale și să stabilească o strategie mai eficace privind diligența necesară. Prin urmare, prezenta directivă impune dialog cu părțile interesate și implicarea lor în toate etapele procesului de diligență necesară. În plus, o astfel de discuție și implicare pot da cuvântul celor care au un interes puternic în sustenabilitatea pe termen lung a unei întreprinderi. Participarea părților interesate ar putea contribui la îmbunătățirea performanței și a rentabilității pe termen lung a întreprinderilor, întrucât sustenabilitatea lor sporită ar avea efecte economice globale pozitive.

39. Atunci când desfășoară discuții cu părțile interesate, așa cum se prevede în prezenta directivă, întreprinderile ar trebui să vegheze ca, în cazul în care părțile interesate sunt populații indigene, astfel de discuții să se desfășoare în conformitate cu standardele internaționale privind drepturile omului, cum ar fi Declarația Organizației Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene[44], inclusiv consimțământul liber, prealabil și în cunoștință de cauză și dreptul popoarelor indigene la autodeterminare.

40. Noțiunea de parte interesată înseamnă persoane ale căror drepturi și interese pot fi afectate de deciziile unei întreprinderi. Prin urmare, termenul include lucrătorii, comunitățile locale, copiii, populațiile indigene, asociațiile de cetățeni și acționarii, precum și organizațiile al căror scop statutar este de a asigura respectarea drepturilor omului și sociale, a standardelor climatice, de mediu și de bună guvernare, cum ar fi sindicatele și organizațiile societății civile.

41. Pentru a evita riscul ca opiniile critice ale părților interesate să nu se facă auzite sau să fie marginalizate în procesul de diligență necesară, prezenta directivă ar trebui să acorde părților interesate relevante dreptul la discuții sigure și pertinente în ceea ce privește strategia de diligență necesară a întreprinderii, pentru a asigura implicarea adecvată a sindicatelor sau a reprezentanților lucrătorilor.

42. Informațiile relevante privind strategia de diligență necesară ar trebui comunicate părților interesate potențial afectate, la cerere și într-un mod adecvat situației în care se află părțile interesate respective, de exemplu ținând seama de limba oficială a țării în care se află părțile interesate, a nivelului lor de alfabetizare și de acces la internet. Totuși, nu ar trebui să existe nicio obligație pentru întreprinderi de a publica în mod activ întreaga lor strategie privind diligența necesară într-un mod adecvat situației părților interesate, iar cerința de a comunica informațiile relevante ar trebui să fie adaptată la natura, contextul și dimensiunea întreprinderii.

43. Procedurile de exprimare a preocupărilor ar trebui să asigure anonimatul sau a confidențialitatea acestor preocupări, după caz, în conformitate cu legislația națională, precum și siguranța și integritatea fizică și juridică a tuturor reclamanților, inclusiv a apărătorilor drepturilor omului și ai mediului. Dacă în astfel de proceduri sunt implicați avertizori de integritate, aceste proceduri ar trebui să fie în conformitate cu Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului[45].

44. Întreprinderile ar trebui să aibă obligația de a depune toate eforturile proporționale și adecvate, în limita mijloacelor de care dispun, de a identifica furnizorii și subcontractanții și de a pune informațiile relevante la dispoziția publicului, ținând seama în mod adecvat de secretul comercial. Pentru a fi pe deplin eficace, diligența necesară nu ar trebui să se limiteze la primul nivel din aval și din amonte în cadrul lanțului de aprovizionare, ci ar trebui să îi cuprindă pe cei care, în cursul procesului de diligență necesară, ar fi putut fi identificați de către întreprindere ca prezentând riscuri majore. Prezenta directivă ar trebui totuși să țină seama de faptul că nu toate întreprinderile au aceleași resurse sau capacități de identificare a tuturor furnizorilor și subcontractanților lor și, prin urmare, această obligație ar trebui să fie supusă principiilor caracterului rezonabil și proporționalității, care nu ar trebui interpretate de întreprinderi în niciun caz ca pretext pentru a nu se conforma obligației lor de a depune toate eforturile necesare în această privință.

45. Pentru ca diligența necesară să fie integrată în cultura și structura unei întreprinderi, membrii organelor administrative, de conducere și de supraveghere ale acesteia ar trebui să fie responsabili pentru adoptarea și punerea în aplicare a strategiilor sale de sustenabilitate și de diligență necesară.

46. Coordonarea eforturilor depuse de întreprinderi cu privire la diligența necesară și măsurile voluntare de colaborare la nivel sectorial sau transsectorial ar putea spori coerența și eficacitatea strategiilor lor de diligență necesară. În acest scop, statele membre ar putea încuraja adoptarea planurilor de acțiune privind obligația de diligență la nivel sectorial sau transsectorial. Părțile interesate ar trebui să participe la definirea planurilor respective. Elaborarea unor astfel de măsuri colective nu ar trebui, în niciun caz, să exonereze întreprinderea de responsabilitatea sa individuală de a efectua o analiză de diligență sau să împiedice tragerea la răspundere în conformitate cu legislația națională pentru prejudiciul pe care l-a cauzat sau la care a contribuit.

47.  Pentru a fi eficace, un cadru de diligență necesară ar trebui să includă mecanisme de soluționare a reclamațiilor la nivel de întreprindere sau de sector, iar când creează astfel de mecanisme, întreprinderile ar trebui să ia decizii inspirate de poziția părților interesate pentru a se asigura că aceste mecanisme sunt eficace. Aceste mecanisme ar trebui să permită părților interesate să își exprime preocupări rezonabile și ar trebui să funcționeze ca un sistem de avertizare timpurie pentru conștientizarea riscurilor și de mediere. Acestea ar trebui să fie legitime, accesibile, previzibile, echitabile, transparente, compatibile cu drepturile, o sursă de învățare continuă și ar trebui să se bazeze pe implicare și dialog. Mecanismele de soluționare a reclamațiilor ar trebui să aibă dreptul de a formula sugestii privind modul în care ar trebui să fie combătute efectele negative potențiale sau reale de către întreprinderea implicată. De asemenea, ar trebui să poată propune o măsură reparatorie adecvată dacă li se semnalează, prin mediere, că întreprinderea a cauzat un efect negativ sau a contribuit la producerea lui.

48. Mecanisme de soluționare a reclamațiilor nu trebuie să exonereze statele de datoria lor principală de a proteja drepturile omului și de a oferi acces la justiție și la măsuri reparatorii.

49. Statele membre ar trebui să desemneze una sau mai multe autorități naționale care să monitorizeze punerea în aplicare corectă de către întreprinderi a obligațiilor lor privind diligența necesară și să asigure punerea în aplicare corespunzătoare a prezentei directive. Aceste autorități naționale ar trebui să fie independente și să aibă competențele și resursele adecvate pentru a-și îndeplini sarcinile. Ele ar trebui să aibă dreptul de a efectua controale adecvate, din proprie inițiativă sau pe baza unor temeri întemeiate și rezonabile aduse în atenție de părți interesate și de părți terțe, și să impună sancțiuni efective, proporționale și disuasive, luând în considerare gravitatea și repetarea încălcărilor pentru a se asigura că întreprinderile respectă obligațiile prevăzute în legislația națională. La nivelul Uniunii, pentru a asigura cooperarea, Comisia ar trebui să creeze o rețea europeană de diligență necesară a autorităților naționale competente.

50. Comisia și statele membre sunt încurajate să prevadă amenzi administrative comparabile ca cuantum cu amenzile prevăzute în prezent în legislația concurenței și în legislația privind protecția datelor.

51. Autoritățile naționale sunt încurajate să coopereze și să facă schimb de informații cu punctele de contact naționale (PCN) ale OCDE și cu instituțiile naționale pentru drepturile omului din țara respectivă.

52. În conformitate cu Principiile directoare ale ONU, desfășurarea de activități de diligență necesară nu ar trebui să exonereze prin ea însăși întreprinderile de răspunderea pentru provocarea de încălcări ale drepturilor omului sau daune aduse mediului sau contribuția la acestea. Cu toate acestea, existența unui proces solid și adecvat de diligență necesară poate ajuta întreprinderile să prevină producerea prejudiciilor.

53. Atunci când introduc un regim de răspundere, statele membre ar trebui să asigure o prezumție relativă care să impună un anumit nivel de probe. Sarcina probei pentru a dovedi că o întreprindere nu deține controlul asupra unei entități comerciale implicate în încălcarea drepturilor omului ar fi transferată de la victimă la întreprindere.

54. Termenele de prescriere ar trebui considerate rezonabile și adecvate dacă nu limitează dreptul victimelor de a avea acces la justiție, ținând seama în mod corespunzător de problemele practice cu care se confruntă potențialii reclamanți. Ar trebui să se acorde suficient timp victimelor efectului negativ asupra drepturilor omului, mediului și bunei guvernări pentru a introduce acțiuni în justiție, ținându-se seama de situarea lor geografică, de mijloacele lor și de dificultatea generală de a introduce acțiuni admisibile în fața instanțelor Uniunii.

55. Dreptul la o cale de atac eficientă este un drept al omului recunoscut la nivel internațional, consacrat la articolul 8 din Declarația universală a drepturilor omului și la articolul 2 alineatul (3) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și este, de asemenea, un drept fundamental al Uniunii (articolul 47 din Cartă). Așa cum s-a reamintit în Principiile directoare ale ONU, statele au datoria de a asigura, prin mijloace judiciare, administrative, legislative sau prin alte mijloace adecvate accesul la o cale de atac eficientă pentru persoanele afectate de încălcări ale drepturilor omului în mediul de afaceri. Prin urmare, prezenta directivă face referire în mod specific la această obligație, în conformitate cu Principiile și orientările de bază ale Organizației Națiunilor Unite privind drepturile la o cale de atac și la reparații ale victimelor încălcărilor grave ale dreptului internațional al drepturilor omului și ale încălcărilor grave ale dreptului internațional umanitar.

56. Întreprinderile mari sunt încurajate să înființeze comitete consultative care să aibă sarcina de a consilia organele lor de conducere în legătură cu aspectele legate de diligența necesară și de a include părți interesate în componența lor.

57. Sindicatele ar trebui să dispună de resursele necesare pentru a-și exercita drepturile în privința diligenței necesare, inclusiv pentru a stabili legături cu sindicatele și cu lucrătorii din întreprinderile cu care întreprinderea principală are relații de afaceri.

58. Statele membre ar trebui să utilizeze regimurile de răspundere existente sau, dacă este necesar, să introducă acte legislative suplimentare pentru a se asigura că întreprinderile pot, în conformitate cu legislația națională, să fie trase la răspundere pentru orice prejudiciu care rezultă din efectele negative asupra drepturilor omului, mediului și bunei guvernări pe care ele sau entități pe care le controlează le-au cauzat sau la care au contribuit prin acte sau omisiuni, cu excepția cazului în care întreprinderea poate dovedi că a luat toate măsurile necesare în conformitate cu prezenta directivă pentru a evita prejudiciul în cauză sau că prejudiciul ar fi avut loc chiar dacă s-ar fi acordat toată atenția cuvenită.

59. Pentru a crea claritate, certitudine și coerență între practicile întreprinderilor, Comisia ar trebui să elaboreze orientări în consultare cu statele membre și cu OCDE și cu sprijinul mai multor agenții specializate, în special Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE, Agenția Europeană de Mediu și Agenția Executivă pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii. Există deja o serie de orientări privind diligența necesară produse de organizațiile internaționale și care ar putea fi utilizate ca referință pentru Comisie atunci când elaborează orientări în temeiul prezentei directive destinate expres întreprinderilor din Uniune. Prezenta directivă ar trebui să urmărească armonizarea completă a standardelor între statele membre. Pe lângă orientările generale care ar putea îndruma toate întreprinderile și mai ales întreprinderile mici și mijlocii în aplicarea diligenței necesare în activitatea lor, Comisia ar trebui să aibă în vedere elaborarea de orientări specifice sectorului și să furnizeze o listă actualizată regulat a fișelor informative pentru fiecare țară, cu scopul de a ajuta întreprinderile să evalueze efectele negative potențiale și reale aferente operațiunilor lor comerciale asupra drepturilor omului, mediului și bunei guvernări într-o anumită zonă. Aceste fișe informative ar trebui să indice mai ales care dintre convențiile și tratatele enumerate în anexele xx, xxx și xxxx la prezenta directivă au fost ratificate de o anumită țară.

60. Pentru a actualiza lista cu tipurile de efecte negative, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea anexelor xx, xxx și xxxx la prezenta directivă. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare[46]. În particular. pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții lor au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

61. Deoarece obiectivele prezentei directive nu pot fi atinse în mod satisfăcător de statele membre, însă din motive de amploare sau de efecte ale acțiunii pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, așa cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective,

 

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

 

 

Articolul 1

Obiectul și scopul

 

1. Prezenta directivă are scopul de a garanta că întreprinderile din domeniul său de aplicare care își desfășoară activitatea pe piața internă își îndeplinesc obligația de a respecta drepturile omului, mediul și buna guvernare și nu cauzează efecte negative potențiale și reale asupra drepturilor omului, mediului și bunei guvernări și nu contribuie la ele în activitățile lor sau ale entităților legate direct de operațiunile, produsele sau serviciile lor printr-o relație comercială sau în lanțurile lor valorice și că previn și atenuează respectivele efecte negative.

 

2.  Directiva prevede obligațiile de diligență necesară pentru lanțul valoric ale întreprinderilor din domeniul său de aplicare, și anume de a lua toate măsurile proporționale și adecvate și de a depune eforturi în limita mijloacelor de care dispun pentru a preveni apariția de efecte negative asupra drepturilor omului, mediului sau bunei guvernări în lanțul lor valoric și de a combate astfel de efecte atunci când acestea apar. Exercitarea diligenței necesare obligă întreprinderile să identifice, să evalueze, să prevină, să oprească, să atenueze, să monitorizeze, să comunice, să explice, să trateze și să remedieze efectele negative potențiale și/sau reale pe care le pot cauza propriile activități, cele ale lanțurilor lor valorice și ale altor relații de afaceri asupra drepturilor omului, mediului și bunei guvernări. Prin coordonarea garanțiilor pentru protecția drepturilor omului, a mediului și a bunei guvernanțe, aceste cerințe privind obligația de diligență vizează îmbunătățirea funcționării pieței interne.

 

3.  Prezenta directivă urmărește, de asemenea, să garanteze că întreprinderile pot fi trase la răspundere în conformitate cu legislația națională pentru efectele negative asupra drepturilor omului, mediului și bunei guvernări pe care le cauzează sau la care contribuie de-a lungul întregului lor lanț valoric și urmărește să garanteze că victimele au acces la măsuri reparatorii.

 

4.  Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere cerințelor suplimentare privind diligența necesară stabilite în legislația sectorială a Uniunii, în special în Regulamentul (UE) nr. 995/2010 și în Regulamentul (UE) 2017/821, cu excepția cazului în care cerințele privind diligența necesară din prezenta directivă prevăd o diligență necesară mai strictă în ceea ce privește drepturile omului, mediul sau buna guvernare.

 

5.  Punerea în aplicare a prezentei directive nu constituie în niciun fel un motiv de justificare a reducerii nivelului general de protecție a drepturilor omului sau a mediului. În particular, ea se aplică fără a aduce atingere altor cadre în materie de subcontractare, detașare sau răspundere aplicabilă lanțurilor valorice stabilite la nivel național, al Uniunii sau internațional.

Articolul 2

Sfera de aplicare

 

1.  Prezenta directivă se aplică întreprinderilor mari reglementate de legislația unui stat membru sau stabilite pe teritoriul Uniunii.

 

2.  Prezenta directivă se aplică, de asemenea, tuturor întreprinderilor mici și mijlocii cotate la bursă, precum și întreprinderilor mici și mijlocii cu grad ridicat de risc.

 

3.  Prezenta directivă se aplică, de asemenea, întreprinderilor mari, întreprinderilor mici și mijlocii cotate la bursă și întreprinderilor mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în sectoare cu risc ridicat, care sunt reglementate de legislația unei țări terțe și care nu își au reședința pe teritoriul Uniunii atunci când își desfășoară activitatea pe piața internă vânzând bunuri sau prestând servicii. Întreprinderile respective îndeplinesc cerințele privind diligența necesară stabilite în prezenta directivă, astfel cum au fost transpuse în legislația statului membru în care își desfășoară activitatea și fac obiectul sancțiunilor și regimurilor de răspundere instituite prin prezenta directivă, astfel cum au fost transpuse în legislația statului membru în care își desfășoară activitatea.

 

4.  Statele membre pot exonera microîntreprinderile, astfel cum sunt definite în Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului[47] de la aplicarea obligațiilor stabilite în prezenta directivă.

 

Articolul 3

Definiții

 

În scopul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

 

(1)  „părți interesate” înseamnă persoane și grupuri de persoane ale căror drepturi sau interese pot fi afectate de efectele negative potențiale sau reale asupra drepturilor omului, mediului și bunei guvernări pe care le antrenează o întreprindere sau relațiile sale de afaceri, precum și organizațiile al căror scop statutar este apărarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor sociale și de muncă, a mediului și a bunei guvernări. Acestea pot include lucrătorii și reprezentanții acestora, comunitățile locale, copiii, populațiile indigene, asociațiile de cetățeni, sindicatele, organizațiile societății civile și acționarii întreprinderilor;

 

(2)  „relații de afaceri” înseamnă filiale și relații comerciale ale unei întreprinderi de-a lungul întregului său lanț valoric, inclusiv furnizori și subcontractanți care sunt direct legați de activitatea, produsele sau serviciile întreprinderii;

 

(3)  „furnizor” înseamnă orice întreprindere care furnizează un produs, o parte a unui produs sau un serviciu unei întreprinderi, fie direct, fie indirect, în contextul unei relații de afaceri;

 

(4)  „subcontractant” înseamnă orice relație de afaceri care efectuează un serviciu sau o activitate care contribuie la finalizarea operațiunilor unei întreprinderi;

 

(5)  „lanț valoric” înseamnă toate activitățile, operațiunile, relațiile de afaceri și lanțurile de investiții ale unei întreprinderi și include entități cu care întreprinderea are o relație de afaceri directă sau indirectă, în amonte și în aval, și care:

(a)  furnizează produse, părți de produse sau servicii care contribuie la propriile produse sau servicii ale întreprinderii sau

(b)  primesc produse sau servicii de la întreprindere;

(6)  „efect negativ potențial sau real asupra drepturilor omului” înseamnă orice impact negativ potențial sau real care poate afecta exercitarea deplină a drepturilor omului de către persoane sau grupuri de persoane în raport cu drepturile omului, inclusiv cu drepturile lucrătorilor și cele sindicale, astfel cum sunt definite în anexa xx la prezenta directivă. Anexa respectivă este revizuită periodic și este coerentă cu obiectivele Uniunii în domeniul drepturilor omului. Comisia este abilitată să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 17 pentru a modifica lista de la anexa xx:

 

(7)  „efect negativ potențial sau real asupra mediului” înseamnă orice încălcare a standardelor de mediu recunoscute la nivel internațional și în Uniune, astfel cum sunt definite în anexa xxx la prezenta directivă. Anexa respectivă este revizuită periodic și este coerentă cu obiectivele Uniunii în materie de protecția mediului și de atenuare a schimbărilor climatice. Comisia este abilitată să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 17 pentru a modifica lista de la anexa xxx:

 

(8)  „efect negativ potențial sau real asupra bunei guvernări” înseamnă orice impact negativ potențial sau real asupra bunei guvernări a unei țări, a unei regiuni sau a unui teritoriu, astfel cum este definit în anexa xxxx la prezenta directivă. Anexa respectivă este revizuită periodic și este coerentă cu obiectivele Uniunii în domeniul bunei guvernări. Comisia este abilitată să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 17 pentru a modifica lista de la anexa xxxx:

 

(9)  „control” înseamnă posibilitatea unei întreprinderi de a exercita o influență decisivă asupra unei alte întreprinderi, în special prin deținerea în proprietate sau dreptul de folosință, totală sau parțială, a activelor acesteia sau prin drepturi sau contracte sau orice alte mijloace, ținând seama de toate considerațiile de fapt, care conferă o influență hotărâtoare asupra componenței, votului sau deciziilor organelor de decizie ale unei întreprinderi;

 

(10)  „a contribui la”: înseamnă că activitățile unei întreprinderi, în combinație cu activitățile altor entități, au un efect sau că activitățile întreprinderii cauzează un efect negativ, îl facilitează sau stimulează o altă entitate să îl producă. Contribuția trebuie să fie substanțială, ceea ce înseamnă că sunt excluse contribuțiile minore sau nesemnificative. Evaluarea caracterului substanțial al contribuției și înțelegerea situațiilor în care acțiunile întreprinderii ar fi putut cauza un efect negativ, l-ar fi putut facilita sau ar fi putut stimula o altă entitate să îl producă pot implica luarea în calcul a mai multor factori.

Se poate ține seama de următorii factori:

–  măsura în care o întreprindere poate încuraja sau motiva un efect negativ din partea unei alte entități, și anume gradul în care activitatea a crescut riscul ca efectul să se producă,

–  măsura în care o întreprindere ar fi putut sau ar fi trebuit să cunoască efectul negativ sau potențialul de producere a unui efect negativ, adică gradul de previzibilitate,

–  măsura în care oricare dintre activitățile întreprinderii a atenuat efectiv impactul negativ sau a redus riscul ca impactul să se producă.

Simpla existență a unei relații de afaceri sau a unor activități care creează condițiile generale în care este posibil să se producă efecte negative nu constituie în sine o relație de contribuție. Activitatea în cauză ar trebui să crească în mod substanțial riscul unui efect negativ.

 

Articolul 4

Strategia de diligență necesară

 

1.  Statele membre stabilesc norme pentru a se asigura că întreprinderile aplică efectiv diligența necesară în ceea ce privește efectele negative potențiale sau reale asupra drepturilor omului, mediului și bunei guvernări în cadrul operațiunilor lor și al relațiilor lor de afaceri.

 

2.  Întreprinderile depun în permanență toate eforturile, în limitele mijloacelor de care dispun, pentru a identifica și a evalua, prin intermediul unei metodologii de monitorizare bazate pe evaluarea riscurilor care ia în considerare probabilitatea, gravitatea și urgența efectelor potențiale sau reale asupra drepturilor omului, mediului sau bunei guvernări, natura și contextul operațiunilor lor, inclusiv cel geografic, și dacă operațiunile și relațiile lor de afaceri cauzează vreunul dintre aceste efecte negative potențiale sau reale sau contribuie la el ori sunt direct legate de acesta.

 

3. Dacă o întreprindere mare, ale cărei relații de afaceri directe se desfășoară integral în Uniune, sau o întreprindere mică sau mijlocie concluzionează, în conformitate cu alineatul (2), că nu cauzează niciun efect negativ potențial sau real asupra drepturilor omului, mediului sau bunei guvernări, nu contribuie la acesta sau nu este direct legată de el, aceasta publică o declarație în acest sens și include propria evaluare a riscurilor care conține datele, informațiile și metodologia relevante care au condus la această concluzie. În particular, întreprinderea respectivă poate concluziona că nu a constatat niciun efect negativ asupra drepturilor omului, asupra mediului sau asupra bunei guvernări dacă identificarea efectului și analiza evaluării riscurilor determină că toți furnizorii săi direcți aplică diligența necesară în concordanță cu prezenta directivă. Declarația respectivă este revizuită în cazul apariției unor noi riscuri sau în cazul în care întreprinderea respectivă intră în relații de afaceri noi care pot prezenta riscuri.

 

4.  Cu excepția cazului în care o întreprindere ajunge, în conformitate cu alineatele (2) și (3) din prezentul articol, la concluzia că nu cauzează niciun efect negativ potențial sau real asupra drepturilor omului, mediului sau bunei guvernări, nu contribuie la acesta sau că nu este direct legată de el, aceasta stabilește și pune în aplicare efectiv o strategie de diligență necesară. În cadrul strategiei lor de diligență necesară, întreprinderile:

 

(i)  precizează efectele negative potențiale sau reale asupra drepturilor omului, mediului și bunei guvernări identificate și evaluate în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol, care sunt susceptibile de a fi prezente în operațiunile și relațiile sale de afaceri și nivelul de gravitate, probabilitate și urgență al acestora, precum și datele, informațiile și metodologia relevante care au condus la aceste concluzii;

 

(ii)  își cartografiază lanțul valoric și, ținând seama în mod adecvat de confidențialitatea comercială, publică informațiile relevante cu privire la lanțul valoric al întreprinderii, care pot include denumiri, locuri, tipuri de produse și servicii furnizate, precum și alte informații relevante privind filialele, furnizorii și partenerii de afaceri din lanțul lor valoric;

 

(iii)  adoptă și indică toate politicile și măsurile proporționale și adecvate în vederea opririi, prevenirii sau atenuării efectelor negative potențiale sau reale asupra drepturilor omului, mediului sau bunei guvernări;

 

(iv)  elaborează o strategie de stabilire a priorităților în conformitate cu articolul 17 din Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului în cazul în care nu sunt în măsură să elimine toate efectele negative potențiale sau reale în același timp. Întreprinderile țin seama de nivelul de gravitate, de probabilitate și de urgență al diferitelor efecte negative potențiale sau reale asupra drepturilor omului, mediului și bunei guvernări, de natura și contextul, inclusiv geografic, al operațiunilor lor, de sfera riscurilor, de amploarea acestora și de cât de iremediabile pot fi și, dacă este necesar, utilizează politica de stabilire a priorităților în eliminare a acestora.

 

5.  Întreprinderile se asigură că strategia lor de afaceri și politicile lor sunt în conformitate cu strategia lor de diligență necesară. Întreprinderile includ explicații în acest sens în strategiile lor de diligență necesară.

 

6.  Se consideră că filialele unei întreprinderi respectă obligația de a stabili o strategie de diligență necesară dacă societatea-mamă le include în strategia sa de diligență necesară.

 

7.  Întreprinderile aplică diligența necesară în cadrul lanțului valoric, care este proporțională și adaptată probabilității și nivelului de gravitate al efectelor lor negative potențiale sau reale și situației lor specifice, în special în ceea ce privește sectorul lor de activitate, dimensiunea și lungimea lanțului lor valoric, dimensiunea întreprinderii, capacitatea sa, resursele și influența sa.

 

8.  Întreprinderile se asigură că relațiile lor de afaceri creează și pun în aplicare politici în domeniul drepturilor omului, al mediului și al bunei guvernări care sunt în concordanță cu strategia lor de diligență necesară, inclusiv, de exemplu, prin acorduri-cadru, clauze contractuale, adoptarea de coduri de conduită sau prin audituri certificate și independente. Întreprinderile se asigură că politicile lor de achiziții nu produc efecte negative potențiale sau reale asupra drepturilor omului, mediului sau bunei guvernări sau nu contribuie la ele.

 

9.  Întreprinderile verifică periodic dacă subcontractanții și furnizorii respectă obligațiile care le revin în temeiul dispozițiilor de la alineatul (8).

 

Articolul 5
Implicarea părților interesate

1.  Statele membre se asigură că întreprinderile desfășoară cu bună credință discuții efective, semnificative și în cunoștință de cauză cu părțile interesate relevante atunci când își stabilesc și pun în aplicare strategia de diligență necesară. Statele membre garantează, în special, dreptul sindicatelor de la nivelul relevant, inclusiv de la nivelul sectorial, național, european și mondial și dreptul reprezentaților lucrătorilor de a fi implicați în stabilirea și implementarea strategiei de diligență necesară cu bună-credință, împreună cu întreprinderea lor. Întreprinderile pot acorda prioritate discuțiilor cu părțile interesate cele mai afectate. Întreprinderile poartă discuții și implică sindicatele și reprezentanții lucrătorilor într-un mod adecvat dimensiunii lor, precum și naturii și contextului operațiunilor lor.

 

2.  Statele membre se asigură că părțile interesate au dreptul de a solicita întreprinderii să discute despre efectele negative potențiale sau reale asupra drepturilor omului, asupra mediului sau a bunei guvernanțe care sunt relevante pentru ele în conformitate cu alineatul (1).

 

3.  Întreprinderile se asigură că părțile interesate afectate sau potențial afectate nu sunt puse în pericol din cauza participării la discuțiile menționate la alineatul (1).

 

4.  Reprezentanții lucrătorilor sunt informați de întreprindere cu privire la strategia sa de diligență necesară și la implementarea acesteia, la care pot contribui, în conformitate cu Directivele 2002/14/CE[48] și 2009/38/CE[49] ale Parlamentului European și ale Consiliului și cu Directiva 2001/86/CE[50]. În plus, dreptul la negociere colectivă trebuie respectat pe deplin, astfel cum se recunoaște în special în Convențiile 87 și 98 ale OIM, în Convenția europeană a drepturilor omului a Consiliului Europei și în Carta socială europeană, precum și în deciziile Comitetului pentru libertatea de asociere al OIM, ale Comitetului de experți privind aplicarea convențiilor și recomandărilor (CEACR) și ale Comitetului european pentru drepturile sociale al Consiliului Europei (ECSR).

 

 

Articolul 6

Publicarea și comunicarea strategiei de diligență necesară

 

1.  Statele membre se asigură, ținând seama în mod corespunzător de confidențialitatea comercială, că întreprinderile pun la dispoziția publicului cea mai actualizată strategie de diligență necesară sau declarația care include evaluarea riscurilor, menționată la articolul 4 alineatul (3) și că acestea sunt accesibile gratuit, în special pe site-urile internet ale întreprinderilor.

 

2.  Întreprinderile comunică propria strategie de diligență necesară reprezentanților lucrătorilor, sindicatelor, relațiilor lor de afaceri, precum și, la cerere, uneia dintre autoritățile naționale competente desemnate în temeiul articolului 12.

 

Întreprinderile comunică informații relevante privind strategia lor de diligență necesară părților interesate potențial afectate, la cerere și într-un mod adecvat situației în care se află părțile interesate respective, de exemplu ținând seama de limba oficială a țării în care se află părțile interesate.

 

3.  Statele membre și Comisia se asigură că întreprinderile încarcă strategia lor de diligență necesară sau declarația care include evaluarea riscurilor, menționată la articolul 4 alineatul (3), pe o platformă europeană centralizată, supravegheată de autoritățile naționale competente. O astfel de platformă ar putea fi punctul unic de acces european menționat de Comisie în ultimul său plan de acțiune privind uniunea piețelor de capital (COM(2020)0590). Comisia furnizează un model standardizat în scopul încărcării strategiilor de diligență necesară pe platforma europeană centralizată.

 

Articolul 7

Publicarea de informații nefinanciare și de informații privind diversitatea

 

Prezenta directivă nu aduce atingere obligațiilor impuse anumitor întreprinderi prin Directiva 2013/34/UE de a include în raportul lor de gestiune o declarație nefinanciară care include o descriere a politicilor urmate de întreprindere în ceea ce privește cel puțin aspectele de mediu, sociale și de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea corupției și a dării de mită, precum și procesele de diligență necesară puse în aplicare.

 

Articolul 8

Evaluarea și revizuirea strategiei de diligență necesară

 

1.  Întreprinderile evaluează eficacitatea și adecvarea strategiei lor de diligență necesară și a punerii sale în aplicare cel puțin o dată pe an și o revizuiesc în consecință ori de câte ori se consideră că revizuirea este necesară ca urmare a evaluării.

 

2.  Evaluarea și revizuirea strategiei de diligență necesară se efectuează prin discuții cu părțile interesate și cu implicarea sindicatelor și a reprezentanților lucrătorilor în același mod ca și în cazul stabilirii strategiei de diligență necesară, în conformitate cu articolul 4.

 

 

Articolul 9

Mecanismele de soluționare a reclamațiilor

 

1.  Întreprinderile pun la dispoziție un mecanism de soluționare a reclamațiilor, atât ca mecanism de avertizare timpurie pentru sensibilizare în ceea ce privește riscurile, cât și ca sistem de mediere, permițând oricărei părți interesate să își exprime preocupările rezonabile cu privire la existența unor efecte negative potențiale sau reale asupra drepturilor omului, a mediului sau a bunei guvernanțe. Statele membre se asigură că întreprinderile sunt în măsură să ofere un astfel de mecanism prin acorduri de colaborare cu alte întreprinderi sau organizații, prin participarea la mecanisme multilaterale de soluționare a reclamațiilor sau prin aderarea la un acord-cadru global.

 

2.  Mecanismele de soluționare a reclamațiilor trebuie să fie legitime, accesibile, previzibile, sigure, echitabile, transparente, compatibile cu drepturile și adaptabile, astfel cum este prevăzut în criteriile de eficacitate pentru mecanismele extrajudiciare de soluționare a reclamațiilor din cadrul Principiului 31 al Principiilor directoare ale Organizației Națiunilor Unite privind afacerile și drepturile omului și din Observația generală nr. 16 a Comitetului ONU pentru drepturile copilului. Aceste mecanisme prevăd posibilitatea de a ridica preocupări fie în mod anonim, fie confidențial, după caz, în conformitate cu dreptul național.

 

3.  Mecanismul de soluționare a reclamațiilor oferă părților interesate răspunsuri prompte și eficace, atât în caz de avertismente, cât și de exprimări ale unor preocupări.

 

4.  Întreprinderile raportează cu privire la preocupările rezonabile exprimate prin intermediul mecanismelor lor de soluționare a reclamațiilor și raportează periodic cu privire la progresele înregistrate în aceste cazuri. Toate informațiile se publică într-un mod care să nu pună în pericol siguranța părților interesate, inclusiv prin nedivulgarea identității acestora.

 

5.  Mecanismele de soluționare a reclamațiilor au dreptul să prezinte propuneri întreprinderii cu privire la modul în care ar putea fi abordate efectele negative potențiale sau reale.

 

6.  Atunci când elaborează mecanisme de soluționare a reclamațiilor, întreprinderile iau decizii bazate pe poziția părților interesate.

 

7.  Folosirea unui mecanism de soluționare a reclamațiilor nu împiedică reclamanții să aibă acces la mecanisme judiciare.

 

 

Articolul 10

Căi de atac extrajudiciare

 

1.  Statele membre se asigură că, atunci când o întreprindere identifică o situație în care a cauzat sau a contribuit la un impact negativ, aceasta oferă un proces de remediere sau cooperează în cadrul acestuia. Atunci când o întreprindere constată că are legătură directă cu un impact negativ asupra drepturilor omului, a mediului sau a bunei guvernanțe, cooperează în cadrul procesului de remediere cât de bine poate.

 

2.  Calea de atac poate fi propusă ca rezultat al medierii prin intermediul mecanismului de reclamații prevăzut la articolul 9.

 

3.  Calea de atac se stabilește în consultare cu părțile interesate afectate și poate consta în: compensație financiară sau nefinanciară, reintegrare, scuze publice, restituire, reabilitare sau contribuție la o investigație.

 

4.  Întreprinderile previn producerea unor prejudicii suplimentare prin furnizarea de garanții că prejudiciul în cauză nu se va repeta.

 

5.  Statele membre se asigură că propunerea de remediere a unei întreprinderi nu împiedică părțile interesate afectate să introducă o acțiune civilă în conformitate cu dreptul național. În special, victimele nu sunt obligate să recurgă la căi de atac extrajudiciare înainte de a depune o cerere în fața unei instanțe, iar procedurile în curs în cadrul unui mecanism de soluționare a reclamațiilor nu împiedică accesul victimelor la o instanță. Hotărârile pronunțate de un mecanism de soluționare a reclamațiilor sunt luate în considerare în mod corespunzător de către instanțe, dar nu sunt obligatorii pentru acestea.

 

 

Articolul 11

Planurile sectoriale de acțiune privind diligența necesară

 

1.  Statele membre pot încuraja adoptarea unor planuri de acțiune voluntare sectoriale sau transsectoriale privind diligența necesară la nivel național sau la nivelul Uniunii, menite să coordoneze strategiile de diligență necesară ale întreprinderilor.

 

Întreprinderile care participă la planuri de acțiune sectoriale sau transsectoriale privind diligența necesară nu sunt exceptate de la obligațiile prevăzute în prezenta directivă. 

 

2. Statele membre se asigură că părțile interesate relevante, în special sindicatele, reprezentanții lucrătorilor și organizațiile societății civile au dreptul de a participa la elaborarea planurilor sectoriale de acțiune privind diligența necesară, fără a aduce atingere obligației fiecărei întreprinderi de a respecta cerințele prevăzute la articolul 5.

 

3.  Planurile sectoriale de acțiune privind diligența necesară pot prevedea un mecanism unic comun de soluționare a reclamațiilor pentru întreprinderile care intră în domeniul lor de aplicare. Mecanismul de soluționare a reclamațiilor este în conformitate cu articolul 9 din prezenta directivă.

 

4.  Dezvoltarea mecanismelor sectoriale de soluționare a reclamațiilor se bazează pe poziția părților interesate.

 

 

Articolul 12

Supraveghere

 

1.  Fiecare stat membru desemnează una sau mai multe autorități naționale competente responsabile cu supravegherea aplicării prezentei directive, astfel cum a fost transpusă în legislația națională, precum și pentru diseminarea celor mai bune practici privind diligența necesară.

 

2.  Statele membre se asigură că autoritățile naționale competente desemnate în conformitate cu alineatul (1) sunt independente și dispun de resursele personale, tehnice și financiare, de spații, de infrastructură și de cunoștințele specializate necesare pentru a-și îndeplini sarcinile în mod eficient.

 

3.  Statele membre aduc la cunoștința Comisiei denumirile și adresele autorităților competente până la ... [data transpunerii prezentei directive]. Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificări ale denumirilor sau ale adreselor autorităților competente.

 

4.  Comisia pune la dispoziția publicului, inclusiv pe internet, o listă a autorităților competente. Comisia actualizează lista respectivă în mod regulat.

 

Articolul 13

Investigații privind întreprinderile

 

1. Autoritățile competente ale statelor membre menționate la articolul 14 au competența de a efectua investigații pentru a se asigura că întreprinderile respectă obligațiile prevăzute în prezenta directivă, inclusiv întreprinderile care au declarat că nu au avut niciun impact negativ potențial sau real asupra drepturilor omului, a mediului sau a bunei guvernanțe. Aceste autorități competente sunt autorizate să efectueze controale asupra întreprinderilor și interviuri cu părțile interesate afectate sau potențial afectate sau cu reprezentanții acestora. Aceste controale pot include examinarea strategiei de diligență necesară a întreprinderii, a funcționării mecanismului de soluționare a reclamațiilor și controale la fața locului.

 

Întreprinderile oferă toată asistența necesară pentru a facilita efectuarea investigațiilor de către autoritățile competente.

 

2.  Investigațiile menționate la alineatul (1) sunt fie efectuate adoptând o abordare bazată pe riscuri, fie în cazul în care o autoritate competentă se află în posesia unor informații relevante referitoare la suspiciunea că o întreprindere încalcă obligațiile prevăzute de această directivă, inclusiv pe baza preocupărilor motivate și rezonabile formulate de o terță parte.

 

3.  Autoritățile competente ale Comisiei și ale statelor membre menționate la articolul 12 facilitează transmiterea de către părțile terțe a preocupărilor motivate și rezonabile menționate la alineatul (2) din prezentul articol prin măsuri cum ar fi formulare armonizate de comunicare a preocupărilor. Comisia și autoritățile competente se asigură că reclamantul are dreptul de a solicita ca preocupările sale să rămână confidențiale sau anonime, în conformitate cu dreptul național. Autoritățile competente din statele membre menționate la articolul 12 se asigură că formularul respectiv poate fi completat și electronic.

 

4.  Autoritatea competentă îl informează pe reclamant cu privire la evoluția și rezultatul investigației într-un termen rezonabil, în special dacă este necesară efectuarea unei investigații mai amănunțite sau coordonarea cu o altă autoritate de supraveghere.

 

5.  În cazul în care, ca urmare a măsurilor luate în temeiul alineatului (1), o autoritate competentă constată nerespectarea prezentei directive, aceasta acordă întreprinderii în cauză un termen adecvat pentru a întreprinde acțiuni de remediere, dacă astfel de acțiuni sunt posibile.

 

6.  Statele membre se asigură că, în cazul în care nerespectarea prezentei directive ar putea cauza în mod direct prejudicii ireparabile, se poate dispune adoptarea unor măsuri provizorii de către întreprinderea în cauză sau, cu respectarea strictă a principiului proporționalității, suspendarea temporară a activităților. În cazul întreprinderilor reglementate de dreptul unui stat terț, care își desfășoară activitatea pe piața internă, suspendarea temporară a activităților poate implica o interdicție de a activa pe piața internă.

 

7.  Statele membre prevăd sancțiuni în conformitate cu articolul 18 pentru întreprinderile care nu iau măsuri de remediere în termenul acordat. Autoritățile naționale competente sunt împuternicite să impună amenzi administrative.

 

8.  Statele membre se asigură că autoritățile naționale competente mențin o evidență a tuturor investigațiilor menționate la alineatul (1), indicând, în special, natura acestora și rezultatele, precum și o evidență a eventualelor înștiințări privind acțiunile de corectare emise în conformitate cu alineatul (5). Autoritățile competente publică un raport anual de activitate cu cele mai grave cazuri de neconformitate și modul în care au fost tratate, acordând atenția cuvenită confidențialității comerciale.

 

 

Articolul 14

Orientări

 

1. Pentru a asigura claritate și certitudine pentru întreprinderi, precum și pentru a asigura coerența între practicile acestora în consultare cu statele membre și cu OCDE, și cu ajutorul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, al Agenției Europene de Mediu și al Agenției Executive pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, publică orientări generale neobligatorii pentru întreprinderi cu privire la cel mai bun mod de îndeplinire a obligațiilor de diligență necesară prevăzute în prezenta directivă. Orientările respective oferă îndrumări practice cu privire la modul în care se poate aplica proporționalitatea și acordarea de prioritate, în termeni de impact, sector și zonă geografică, în cazul obligațiilor de diligență necesară în funcție de dimensiunea și de sectorul întreprinderii. Orientările se pun la dispoziție cel târziu la ... [18 luni de la data de intrare în vigoare a prezentei directive].

 

2.  Comisia, în consultare cu statele membre și cu OCDE și cu ajutorul Agenției pentru Drepturi Fundamentale, al Agenției Europene de Mediu și al Agenției Executive pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, poate pregăti orientări specifice fără caracter obligatoriu pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în anumite sectoare.

 

3.  La elaborarea orientărilor fără caracter obligatoriu menționate la alineatele (1) și (2) de mai sus, se ține seama în mod corespunzător de Principiile directoare ale Organizației Națiunilor Unite privind afacerile și drepturile omului, de Declarația tripartită de principii a OIM privind întreprinderile multinaționale și politica socială, de Orientările OCDE privind diligența necesară pentru o conduită responsabilă în afaceri, de Liniile directoare ale OECD privind societățile multinaționale, de Orientările OCDE privind lanțurile de aprovizionare responsabilă în cazul minereurilor, de Orientările OCDE privind existența unui lanț de aprovizionare responsabil în sectorul confecțiilor și al încălțămintei, de Orientările OCDE privind conduita responsabilă în afaceri a investitorilor instituționali, de Orientările OCDE privind diligența necesară pentru o creditare responsabilă a întreprinderilor și subscrierea de titluri de valoare și de Orientările OCDE-FAO privind lanțurile de aprovizionare agricole responsabile, de Observația generală nr. 16 a Comitetului ONU pentru drepturile copilului privind obligațiile statului referitoare la impactul mediului de afaceri asupra drepturilor copilului și de Principiile UNICEF privind drepturile copilului și afacerile. Comisia revizuiește periodic relevanța orientărilor sale și le adaptează la noile bune practici.

 

4.  Fișele informative pentru fiecare țară sunt actualizate în mod regulat de către Comisie și sunt puse la dispoziția publicului pentru a furniza informații actualizate cu privire la convențiile și tratatele internaționale ratificate de fiecare partener comercial al Uniunii. Comisia colectează și publică date comerciale și vamale privind originea materiilor prime și a produselor intermediare și finite și publică informații privind riscurile de impacturi negative potențiale sau reale asupra drepturilor omului, mediului și guvernanței asociate anumitor țări sau regiuni, sectoare și subsectoare și produse.

 

Articolul 15

 

Măsuri specifice pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii

 

1.  Statele membre se asigură că este disponibil un portal specific pentru întreprinderile mici și mijlocii, unde acestea să poată solicita îndrumări și obține sprijin suplimentar și informații cu privire la modul în care își pot îndeplini cel mai bine obligațiile de diligență necesară.

 

2.  Întreprinderile mici și mijlocii sunt eligibile pentru a beneficia de sprijin financiar pentru a-și îndeplini obligațiile de diligență necesară în cadrul programelor Uniunii de sprijinire a întreprinderilor mici și mijlocii.

 

 

Articolul 16

Cooperarea la nivelul Uniunii

 

1.  Comisia înființează o rețea europeană de diligență necesară a autorităților competente pentru a asigura, împreună cu autoritățile naționale competente menționate la articolul 12, coordonarea și convergența practicilor de reglementare, de investigare și de supraveghere, partajarea de informații și pentru a monitoriza performanțele autorităților naționale competente.

 

Autoritățile naționale competente cooperează pentru a asigura respectarea obligațiilor prevăzute în prezenta directivă.

 

2.  Comisia, ajutată de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, de Agenția Europeană de Mediu și de Agenția Executivă pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii publică, pe baza informațiilor transmise de către autoritățile naționale competente și în cooperare cu alți experți și cu alte părți interesate din sectorul public, un cadru de evaluare anuală a obligației de diligență.

 

 

Articolul 17

Exercitarea delegării de competențe

1.  Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.

2.  Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 3 se conferă Comisiei pentru o perioadă de cinci ani de la ... [data intrării în vigoare a prezentei directive].

3.  Delegarea de competențe menționată la articolul 3 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară specificată în decizie. Decizia nu aduce atingere valabilității actelor delegate aflate deja în vigoare.

4.  Înainte de a adopta un act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.

5.  De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

6.  Un act delegat adoptat în temeiul articolului 3 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de trei luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu, sau în cazul în care, înainte de expirarea termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Respectivul termen se prelungește cu trei luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Articolul 18

Sancțiuni

1.  Statele membre stabilesc sancțiunile proporționale aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive și iau toate măsurile necesare pentru a asigura că sancțiunile respective sunt aplicate. Sancțiunile prevăzute sunt eficace, proporționale și disuasive și iau în considerare gravitatea încălcărilor comise și dacă încălcarea a avut loc sau nu în mod repetat.

 

2.  Autoritățile naționale competente pot, în special, aplica amenzi proporționale, calculate pe baza cifrei de afaceri a întreprinderii, pot exclude temporar sau pe o perioadă nedeterminată întreprinderile de la achizițiile publice, de la ajutoarele de stat, de la schemele publice de sprijin, inclusiv de la scheme care se bazează pe agenții de creditare a exportului, și de la împrumuturi, pot recurge la confiscarea bunurilor și la alte sancțiuni administrative adecvate.

 

Articolul 19

Răspunderea civilă

 

1.  Faptul că o întreprindere își respectă obligațiile de diligență necesară nu exonerează întreprinderea de orice răspundere care îi revine în temeiul dreptului național.

 

2.  Statele membre se asigură că dispun de un regim de răspundere în temeiul căruia întreprinderile pot, în conformitate cu dreptul național, să fie trase la răspundere și să remedieze orice prejudiciu care rezultă din efectele negative potențiale sau reale asupra drepturilor omului, mediului sau a bunei guvernanțe pe care acestea sau întreprinderile aflate sub controlul lor le-au cauzat sau la care au contribuit prin acțiuni sau omisiuni.

 

3.  Statele membre se asigură că regimul lor de răspundere, astfel cum este menționat la alineatul (2), este de așa natură încât întreprinderile care dovedesc că au luat toate măsurile de precauție necesare în conformitate cu prezenta directivă pentru a evita prejudiciul în cauză, sau că prejudiciul s-ar fi produs chiar dacă ar fi fost luate toate măsurile de precauție necesare, nu sunt considerate răspunzătoare pentru prejudiciul respectiv.

 

4.  Statele membre se asigură că termenul de prescripție pentru introducerea acțiunilor în răspundere civilă privind prejudiciul cauzat de efectele negative asupra drepturilor omului sau a mediului este rezonabil.

Articolul 20

Transpunere

 

1.  Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la … [24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei directive]. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

 

2.  Atunci când statele membre adoptă dispozițiile respective, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

 

3.  Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

 

 

Articolul 21

Intrarea în vigoare

 

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

****

 

Pe lângă propunerea de directivă privind obligațiile de diligență și o responsabilitate corporativă a întreprinderilor, Comisia prezintă două propuneri complementare de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială[51] („ Regulamentul Bruxelles I”) și, respectiv, a Regulamentului (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II)[52], având în vedere următorul text propus.

 

****

II. RECOMANDĂRI PENTRU ELABORAREA UNUI REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (Regulamentul BRUXELLES II).

 

TEXTUL PROPUNERII SOLICITATE

 

Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială

 

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

 

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, îndeosebi articolul 67 alineatul (4) și articolul 81 alineatul (2) literele (a), (c) și (e),

 

având în vedere solicitarea adresată Comisiei Europene de Parlamentul European1,

 

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

 

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

 

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

 

întrucât:

 

1. Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului (UNGP) din 2011 au constituit o nouă evoluție în dezbaterea privind afacerile și drepturile omului,

2. UNGP sunt edificate pe baza cadrului „protecție, respect și remediere” și introduc trei piloni în cadrul cărora trebuie să se ia măsuri. Primul pilon se concentrează asupra datoriei statului de a proteja împotriva abuzurilor împotriva drepturilor omului, al doilea asupra responsabilității sociale a întreprinderilor de a respecta drepturile omului, și al treilea asupra dreptului victimei de a avea acces la o cale de atac eficientă în cazul în care drepturile omului sunt încălcate,

3. UNGP fac trimitere pe larg la obligația de diligență, întrucât mecanismul de punere în funcțiune a celui de al doilea pilon al cadrului ONU și al Directivei xxx/xxxx privind obligațiile de diligență și de răspundere corporativă a întreprinderilor a introdus cerințe obligatorii privind obligația de diligență la nivelul Uniunii pentru întreprinderile care intră sub incidența Directivei 2013/34/UE,

4. Pentru a pune în aplicare cel de al treilea pilon al cadrului ONU și a facilita accesul la căi de atac judiciare eficiente pentru victimele încălcărilor drepturilor omului, trebuie modificat Regulamentul (UE) nr. 1215/2012,

5. Prezentul regulament introduce un nou alineat (5) la articolul 8 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 pentru a asigura că întreprinderile din UE pot fi trase la răspundere pentru rolul lor în încălcările drepturilor omului în țări terțe. Această nouă dispoziție extinde competența instanțelor din statele membre, care ar putea fi sesizate pentru a statua cu privire la cauzele civile legate de activitățile întreprinderilor împotriva întreprinderilor din UE din cauza încălcării drepturilor omului de către filialele sau furnizorii lor din țări terțe. În acest din urmă caz, dispoziția prevede că întreprinderea are o relație contractuală cu furnizorul;

6. Prezentul regulament introduce, de asemenea, un nou articolul 26a care încorporează un forum necessitatis care ar trebui să fie condiționat de două elemente, și anume un risc de denegare al justiției în țara terță în care a avut loc o încălcare a drepturilor omului și o legătură suficient de strânsă cu statul membru în cauză. Acest tip de dispoziții există deja în legislația UE, de exemplu la articolul 11 din Regulamentul 650/2012 privind succesiunile și la articolul 7 din Regulamentul 4/2009 privind obligațiile de întreținere. Această nouă dispoziție conferă în mod excepțional competență instanțelor din statele membre, în cazul în care acestea nu sunt competente în temeiul unei alte dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, să decidă cu privire la acțiunile civile referitoare la activitățile întreprinderilor legate de drepturile omului împotriva unor întreprinderi situate în țări terțe, dar în cadrul lanțului de aprovizionare al unei întreprinderi din UE, cu condiția ca procedurile să nu poată fi inițiate sau desfășurate în mod rezonabil sau fi fost imposibile în țara terță de care cauza este strâns legată. Dispoziția prevede, de asemenea, că cererea prezintă o legătură suficientă cu statul membru al instanței sesizate.

 

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Modificări ale Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială

Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 se modifică după cum urmează:

(1)  La articolul 8 se inserează un nou alineat (5):

(5) În ceea ce privește cererile civile legate de activitatea de afaceri pentru încălcări ale drepturilor omului în cadrul lanțului valoric care intră sub incidența Directivei xxx/xxxx privind obligațiile de diligență și de responsabilitate corporativă a întreprinderilor, o întreprindere care își are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție în statul membru în care își are domiciliul sau în care își desfășoară activitatea, atunci când prejudiciul cauzat într-o țară terță poate fi imputat unei filiale sau unei alte întreprinderi cu care societatea-mamă are o relație comercială în sensul articolului 3 din Directiva xxx/xxxx privind obligațiile de diligență și responsabilitatea întreprinderilor.

(2)  Se inserează un nou articol 26a:

Articolul 26a

În ceea ce privește acțiunile civile referitoare la activitățile întreprinderilor referitoare la încălcări ale drepturilor omului în cadrul lanțului valoric al unei întreprinderi cu sediul în Uniune sau care își desfășoară activitatea în Uniune în domeniul de aplicare al Directivei xxx/xxxx privind obligațiile de diligență și de responsabilitate corporativă a întreprinderilor, în cazul cărora nicio instanță judecătorească dintr-un stat membru nu este competentă în temeiul prezentului regulament, instanțele judecătorești dintr-un stat membru pot, în mod excepțional, să judece cauza în cazul în care dreptul la un proces echitabil sau dreptul de acces la justiție impune acest lucru, în special: (a) dacă acțiunea nu se poate iniția sau desfășura în mod rezonabil sau ar fi imposibilă într-un stat terț de care litigiul este strâns legat; sau (b) dacă o hotărâre pronunțată pe fond într-un stat terț nu ar putea fi recunoscută și executată în statul membru al instanței sesizate în temeiul legislației statului respectiv și dacă o astfel de recunoaștere și de executare sunt necesare pentru a se asigura că drepturile reclamantului sunt respectate și litigiul prezintă o legătură suficientă cu statul membru al instanței sesizate.

 

 

 

III. RECOMANDĂRI PENTRU ELABORAREA UNUI REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II)

 

 

TEXTUL PROPUNERII SOLICITATE

 

Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II)

 

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

 

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, îndeosebi articolul 67 alineatul (4) și articolul 81 alineatul (2) literele (a) și (c),

 

având în vedere solicitarea adresată Comisiei Europene de Parlamentul European1,

 

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

 

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

 

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

 

întrucât:

 

1. Pentru buna funcționare a pieței interne este necesar ca normele statelor membre care reglementează conflictul de legi să desemneze aceeași lege națională, indiferent de țara în care se află instanța în care a fost introdusă acțiunea, în scopul îmbunătățirii previzibilității rezultatelor litigiilor, a certitudinii privind dreptul aplicabil și a liberei circulații a hotărârilor.

2. În acest scop, Uniunea a adoptat Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II),

3. Regulamentul Roma II stabilește, în articolul 4 alineatul (1), o regulă generală potrivit căreia legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg din răspunderea civilă/dintr-un delict este legea țării în care s-a produs prejudiciul, indiferent în ce țară are loc faptul cauzator de prejudicii și indiferent de țara sau țările în care se manifestă efectele indirecte ale respectivului fapt,

4. Aplicarea regulii generale de la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul Roma II poate duce la probleme semnificative pentru solicitanții care sunt victime ale încălcărilor drepturilor omului, îndeosebi în cazurile în care întreprinderile sunt mari multinaționale care își desfășoară activitatea în țări cu standarde scăzute în materie de drepturi ale omului, în care este aproape imposibil pentru ei să obțină o compensație echitabilă. Cu toate acestea, deși Regulamentul Roma II prevede dispoziții speciale în ceea ce privește anumite sectoare, inclusiv daunele aduse mediului, acesta nu include nicio dispoziție specială în legătură cu cererile referitoare la drepturile omului.

5. Pentru a corecta această situație, Regulamentul Roma II ar trebui să fie modificat pentru a include o dispoziție specifică de drept pentru acțiuni civile referitoare la presupuse abuzuri ale drepturilor omului în mediul de afaceri comise de întreprinderi din UE în țări terțe, ceea ce ar permite reclamanților care sunt victime ale abuzurilor în materie de drepturi ale omului presupuse a fi fost comise de întreprinderi care își desfășoară activitatea în Uniune să aleagă o lege cu standarde înalte în materie de drepturi ale omului. Prin urmare, ar trebui introdus un nou articol 26a în Regulamentul (CE) 864/2007 pentru a permite victimelor încălcărilor drepturilor omului care au legătură cu activitatea întreprinderilor să aleagă între legea țării în care s-a produs prejudiciul (lex loci damni), legea țării în care s-a produs evenimentul cauzator al prejudiciului (lex loci delicti commisi) și dreptul național aplicabil în locul în care își are sediul întreprinderea pârâtă sau, în absența unui domiciliu în statul membru, locul unde își desfășoară activitatea.

 

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Modificare la Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II)

Articolul 1

Regulamentul (UE) nr. 864/2007 se modifică după cum urmează:

(1)  Se inserează următorul articol:

Articolul 6a

Acțiuni civile privind drepturile omului legate de activitatea unei întreprinderi

 

În contextul acțiunilor civile legate de activitatea unei întreprinderi privind încălcări ale drepturile omului în cadrul lanțului valoric al unei întreprinderi care își are sediul într-un stat membru al Uniunii sau care își desfășoară activitatea în Uniune, în domeniul de aplicare al Directivei xxx/xxxx privind obligațiile de diligență și de responsabilitate corporativă a întreprinderilor, legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg din prejudiciul suferit este legea stabilită în temeiul articolului 4 alineatul (1), cu excepția cazului în care persoana care solicită repararea prejudiciului decide să își întemeieze cererea pe legea țării în care s-a produs evenimentul care a provocat prejudiciul sau pe legea țării în care societatea-mamă își are domiciliul sau, dacă nu are un domiciliu într-un stat membru, pe legea țării în care își desfășoară activitatea.

 

 

 

AVIZ AL COMISIEI PENTRU AFACERI EXTERNE (25.11.2020)

destinat Comisiei pentru afaceri juridice

conținând recomandări adresate Comisiei cu privire la diligența necesară a întreprinderilor și răspunderea acestora

(2020/2129(INL))

Raportor pentru aviz (*): Raphaël Glucksmann

(Inițiativă - articolul 47 din Regulamentul de procedură)

(*) Procedura comisiilor asociate - articolul 57 din Regulamentul de procedură

 

SUGESTII

Comisia pentru afaceri externe recomandă Comisiei pentru afaceri juridice, care este comisie competentă, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

1. ia act de faptul că articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că Uniunea trebuie să promoveze și să consolideze universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum sunt protejate de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO) și de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („Carta”), pentru a asigura dezvoltarea durabilă și coerența între acțiunea sa externă și alte politici; ia act de faptul că Consiliul Uniunii Europene a recunoscut în mod clar că respectarea drepturilor omului de către întreprinderi în cadrul activităților acestora și al lanțurilor de aprovizionare este indispensabilă pentru realizarea obiectivelor ONU de dezvoltare durabilă; recunoaște că cetățenii europeni cer din ce în ce mai mult ca întreprinderile să aplice o politică eficientă de responsabilitate socială a întreprinderilor;

2. ia act de faptul că globalizarea creează oportunități de creștere și dezvoltare și a accentuat interdependențele dintre societăți, ceea ce înseamnă că un număr tot mai mare de produse rezultă din lanțuri de aprovizionare transnaționale complexe, iar deciziile luate de întreprinderile din Uniune care își au originea în piața internă sau care își desfășoară activitatea pe piața internă pot avea un impact asupra drepturilor omului, a libertăților fundamentale și a mediului; ia act de faptul că, fiind cel mai mare bloc comercial din lume, Uniunea ar trebui să conducă dezbaterea la nivel mondial cu privire la responsabilitatea întreprinderilor;

3. subliniază faptul că democrația, care protejează drepturile omului și libertățile fundamentale, este singura formă de guvernare compatibilă cu dezvoltarea sustenabilă; subliniază că corupția și lipsa de transparență subminează în mare măsură drepturile omului; invită Comisia să includă întotdeauna în acțiunile sale externe, inclusiv în acordurile comerciale și de investiții, dispoziții și discuții privind protecția drepturilor omului;

4. reamintește că, în orice economie de piață, întreprinderile sunt impulsionate de motivația de a realiza profit, ceea ce înseamnă că se ajunge la o situație în care veniturile totale depășesc costurile totale; ia act, cu toate acestea, de faptul că este posibil ca deciziile comerciale ale anumitor întreprinderi să nu acorde atenția cuvenită costurilor pe termen lung ale acumulării de profit pe termen scurt, cum ar fi condițiile de lucru și standardele de mediu, care pot avea un impact asupra drepturilor omului și asupra mediului în lanțurile lor de aprovizionare; întrucât încălcările drepturilor omului au loc adesea la nivelul producției primare, în special atunci când are loc aprovizionarea cu materii prime și produse de fabricație, într-o gamă largă de industrii, în special în industriile extractive și în cursul achizițiilor de mari dimensiuni ale întreprinderilor agricole și al proiectelor de dezvoltare și au un impact deosebit asupra populațiilor indigene, comunităților locale și apărătorilor drepturilor omului și ai mediului; subliniază faptul că Raportorul special al ONU pentru drepturile popoarelor indigene a observat recent faptul că este esențial să se întărească reglementarea societăților private;

5. este extrem de preocupat de continua exploatare și degradare a ființelor umane prin practici de muncă forțată și care se aseamănă cu sclavia, care afectează milioane de persoane și de pe urma cărora anumite întreprinderi, entități publice sau private sau persoane au beneficiat la nivel mondial în 2019; este îngrijorat în mod deosebit de situația actuală, în care există un număr estimat de 152 de milioane de copii care muncesc, dintre care 72 de milioane lucrează în condiții periculoase și mulți sunt obligați să lucreze prin recurgerea la violență, la șantaj și la alte mijloace ilegale; subliniază responsabilitatea specială a întreprinderilor de a proteja în special copiii și de a preveni orice formă de muncă a copiilor;

6. ia act de faptul că drepturile fundamentale la locul de muncă, sociale și economice sunt consacrate în mai multe tratate și convenții internaționale privind drepturile omului, inclusiv Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, standardele fundamentale de muncă ale OIM, Carta socială europeană, precum și Carta; subliniază că dreptul la muncă, libertatea de alegere a locului de muncă și remunerația care le asigură lucrătorilor și familiilor acestora o existență umană demnă constituie drepturi fundamentale ale omului consacrate la articolul 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (DUDO); subliniază, cu toate acestea, că inspecțiile muncii inadecvate efectuate de organele de stat, dreptul limitat la despăgubire, programul de lucru excesiv, salariile la limita sărăciei, diferența de remunerare între femei și bărbați și alte forme de discriminare rămân motive serioase de îngrijorare într-un număr din ce în ce mai mare de țări, în special în zonele libere industriale pentru export;

7. în acest context, subliniază importanța libertății de exprimare, a libertății de asociere și a libertății de întrunire pașnică, inclusiv a dreptului de a constitui sindicate și a adera la ele, a dreptului la negociere și acțiune colectivă, precum și a dreptului la o remunerație echitabilă, la condiții de muncă decente, inclusiv la sănătatea și siguranța la locul de muncă;

8. subliniază că drepturile la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil sunt drepturi fundamentale ale omului consacrate la articolul 8 din DUDO, articolul 2 alineatul (3) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (PIDCP), precum și articolele 6 și 13 din CEDO și articolul 47 din Cartă; subliniază faptul că Uniunea, ca parte a angajamentului său de a promova, a proteja și a respecta drepturile omului la nivel mondial, ar trebui să contribuie la promovarea drepturilor victimelor încălcărilor drepturilor omului în mediul de afaceri și ale abuzurilor care constituie infracțiuni penale în țările terțe, în conformitate cu Directivele 2011/36/UE[53] și 2012/29/UE[54] ale Parlamentului European și ale Consiliului; sugerează că autoritățile judiciare ar trebui să fie în măsură să dea curs unei plângeri depuse de părți terțe prin canale sigure și accesibile, fără amenințarea cu represalii;

9. subliniază faptul că Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului (UNGP) subliniază datoria statelor de a proteja împotriva încălcărilor drepturilor omului pe teritoriile lor, pe jurisdicțiile lor, sau pe ambele, de către terți, inclusiv de către întreprinderi; regretă că unele state nu și-au îndeplinit obligațiile care le revin în ceea ce privește drepturile omului; subliniază, de asemenea, că întreprinderile au responsabilitatea de a respecta drepturile omului, indiferent de locul în care își desfășoară activitatea, și de a aborda impactul negativ asupra drepturilor omului pe care îl au, inclusiv prin facilitarea accesului victimelor la căi de atac;

10. subliniază faptul că Orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale și Orientările privind diligența necesară referitoare la conduita responsabilă în afaceri descriu în continuare modul în care întreprinderile pot evita și aborda efectele negative legate de drepturile lucrătorilor, drepturile omului, mediu, corupție, drepturile consumatorilor și guvernanța corporativă care pot fi asociate operațiunilor lor, lanțurilor de aprovizionare și altor relații de afaceri; consideră că legislația Uniunii ar trebui să se bazeze în mod progresiv și constructiv pe principiile directoare ale ONU și pe orientările respective; reamintește că sectoarele cu risc ridicat vor necesita proceduri și obligații specifice pentru orientări sectoriale specifice, în conformitate cu abordarea OCDE, și solicită furnizarea de asistență tehnică specifică întreprinderilor din Uniune, în special întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), astfel încât acestea să poată respecta cerințele privind diligența necesară;

11. își exprimă sprijinul față de rezoluția UNHRC din 2014 privind înființarea unui grup de lucru interguvernamental deschis, cu mandatul de a elabora un instrument internațional obligatoriu privind corporațiile transnaționale și alte întreprinderi cu scopul de a le reglementa activitățile în dreptul internațional al drepturilor omului; salută anunțul făcut de comisarul pentru comerț Valdis Dombrovskis, la 2 octombrie 2020, potrivit căruia Uniunea se va implica din nou în acest proces; subliniază importanța unei participări proactive și semnificative a Comisiei și a statelor membre la acest proces, reamintind angajamentul Uniunii față de soluții multilaterale la probleme comune;

12. constată că mai multe rapoarte speciale succesive ale Națiunilor Unite despre obligațiile în materie de drepturi ale omului, mai ales cele legate de dreptul la un mediu sigur, curat, sănătos și sustenabil au stabilit că există o legătură directă între exercitarea deplină a drepturilor omului și biodiversitate, demonstrând că pierderea și degradarea biodiversității nu le permite oamenilor să se bucure de dreptul la viață, sănătate, hrană și apă; ia act de faptul că statele membre sunt părți la Convenția privind diversitatea biologică;

13. subliniază că corupția în contextul procedurilor judiciare poate avea un efect devastator asupra administrării legale a justiției și a integrității judiciare și încalcă în mod intrinsec dreptul uman la un proces echitabil, dreptul la respectarea garanțiilor procedurale și dreptul victimei la o cale de atac efectivă; subliniază că corupția poate conduce la cazuri de încălcări sistematice ale drepturilor omului în mediul de afaceri, împiedicând, de exemplu, accesul persoanelor fizice la bunuri și servicii sau scumpind aceste bunuri și servicii pe care statele sunt obligate să le furnizeze pentru a-și îndeplini obligațiile în materie de drepturi ale omului, încurajând achiziționarea sau însușirea ilegală de către întreprinderi a terenurilor sau prin înlesnirea spălării banilor sau prin acordarea de licențe sau concesiuni ilegale întreprinderilor din sectorul extractiv;

14. salută încercările întreprinse de o serie de întreprinderi din Uniune, în special eforturile depuse de IMM-uri, de a pune în aplicare procese de diligență necesară și de a pune în aplicare politicile lor în materie de responsabilitate corporativă pentru a respecta drepturile omului; salută aceste eforturi sporite și diferitele politici și legi în vigoare în statele membre pentru a încuraja sau a impune obligația de diligență; recunoaște că, în unele sectoare, programele, standardele și sistemele de certificare sunt deja puse în aplicare cu scopul de a îndeplini obligațiile privind drepturile omului în lanțurile de aprovizionare și de a contribui la informarea consumatorilor care iau decizii de cumpărare pe baza istoricului responsabilității sociale a întreprinderilor și a criteriilor de sustenabilitate; constată, cu toate acestea, că, deși situația drepturilor omului în cazul unora dintre lucrători s-a îmbunătățit, trebuie depuse multe eforturi, deoarece doar 37 % dintre întreprinderi efectuează în prezent diligența necesară în lanțurile lor de aprovizionare și doar 16 % acoperă întregul lanț de aprovizionare; subliniază că politicile actuale nu au atins întotdeauna obiectivul de protecție împotriva abuzurilor și a încălcărilor drepturilor în mediul de afaceri și de prevenire a acestora; invită Comisia să prezinte o propunere legislativă în acest sens pentru a elimina această lacună;

15. observă că OCDE a demonstrat că întreprinderile care iau măsuri proactive pentru a contracara riscurile legate de criza provocată de COVID-19, într-un mod care să atenueze efectele adverse asupra lucrătorilor și a lanțurilor de aprovizionare, creează într-o măsură mai mare valoare și reziliență pe termen lung, crescându-și viabilitatea pe termen scurt și mărindu-și șansele de redresare pe termen mediu și lung;

16. ia act de faptul că diferite grupuri de părți interesate, întreprinderile, corporațiile și investitorii solicită legislație obligatorie privind obligația de diligență în materie de drepturi ale omului la nivelul Uniunii, pentru a armoniza standardele în cadrul pieței interne și a asigura condiții de concurență echitabile la nivel mondial, precum și un grad mai ridicat de certitudine juridică și în mediul de afaceri; subliniază că orice cerințe de reglementare trebuie să fie suficient de clare pentru ca întreprinderile să poată respecta aceste cerințe; invită Comisia să efectueze o evaluare aprofundată a impactului în scopul unei analize detaliate și al unei verificări a adecvării costurilor și obligațiilor suplimentare și a impactului acestora asupra întreprinderilor din Uniune, care rezultă din normele privind obligația de diligență, în special în ceea ce privește IMM-urile și, ulterior, împreună cu statele membre, pentru a le oferi sprijin suplimentar în punerea în aplicare a orientărilor privind diligența necesară și a normelor și reglementărilor relevante, în special prin elaborarea de către Comisie a unor orientări sectoriale specifice pentru întreprinderi, cu participarea activă și semnificativă a organismelor, birourilor și agențiilor Uniunii, a organizațiilor internaționale relevante, precum și a societății civile, a sindicatelor, a lucrătorilor, a comunităților, a mediului de afaceri, a apărătorilor drepturilor omului și ai mediului și a populațiilor indigene;

17. subliniază că este important ca întreprinderile din țări terțe care își desfășoară activitatea în Uniune să fie obligate să respecte standardele pe care Uniunea le solicită în materie de diligență necesară, și solicită măsuri complementare, cum ar fi interzicerea importurilor de produse care au legătură cu încălcări grave ale drepturilor omului, precum munca forțată sau munca copiilor; solicită, în acest scop, consolidarea trasabilității lanțului de aprovizionare, pe baza regulilor de origine din Codul vamal al Uniunii instituit prin Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului[55];

18. invită Comisia să propună o legislație privind obligația de diligență în materie de drepturi ale omului și de mediu pentru întreprinderile din Uniune, cele cu sediul în Uniune sau cele din țări terțe care își desfășoară activitatea pe piața internă, impunând obligații juridice de a identifica, de a înceta, de a preveni și de a atenua efectele negative de-a lungul lanțurilor lor de aprovizionare și de a institui mecanisme eficace de monitorizare și punere în aplicare; reamintește că obligațiile de diligență ar trebui să vizeze asigurarea unor căi de atac eficiente pentru victimele încălcărilor drepturilor omului, inclusiv ale drepturilor lucrătorilor, și pentru încălcările standardelor de mediu, într-un mod adecvat, inclusiv prin îmbunătățirea respectării acestor drepturi și standarde;

19. reamintește necesitatea unui cadru juridic unic armonizat la nivelul Uniunii pentru a asigura coerența politicilor și condiții de concurență echitabile pentru operatorii cu sediul în Uniune și subliniază că este important ca întreprinderile din Uniune și concurenții din întreaga lume să fie obligați să respecte standarde egale, pentru a nu dezavantaja din punct de vedere concurențial întreprinderile responsabile; reamintește, în acest sens, că este important ca politica Uniunii în domeniul drepturilor omului și cerințele privind obligația de diligență să fie luate pe deplin în considerare în desfășurarea politicii comerciale a Uniunii, inclusiv în ceea ce privește ratificarea acordurilor comerciale și de investiții; subliniază în acest sens rolul delegațiilor Uniunii în relațiile lor cu sectorul de afaceri și cu toate celelalte părți interesate relevante din țările terțe în ceea ce privește punerea în aplicare a cerințelor și standardelor Uniunii privind diligența necesară;

20. recomandă ca diligența necesară, în conformitate cu legislația Uniunii, să fie extinsă la impacturile și încălcările negative potențiale sau reale pe care o întreprindere le-a cauzat sau cu care poate fi asociată de-a lungul întregului său lanț de aprovizionare;

21. recomandă ca legislația Uniunii să acopere toate întreprinderile și toate sectoarele, inclusiv întreprinderile de stat; recomandă ca viitoarele cerințe obligatorii ale Uniunii privind diligența necesară să urmeze o abordare proporțională, ținând seama de riscul la adresa drepturilor omului, pe baza unor elemente precum sectorul de activitate, dimensiunea întreprinderii, contextul operațiunilor sale din lanțul său de aprovizionare; solicită să se acorde scutiri speciale IMM-urilor pentru a evita sarcinile administrative și de reglementare disproporționate pentru aceste întreprinderi mici;

22. recunoaște că instituțiile financiare au, de asemenea, un impact asupra drepturilor omului și a mediului la nivel mondial prin deciziile și activitățile lor de investiții; recomandă, prin urmare, ca instituțiile financiare, inclusiv Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, să fie obligate să respecte viitoarele cerințe privind diligența necesară;

Sfera de aplicare a drepturilor omului

23. recomandă ca obligațiile privind diligența necesară să se aplice tuturor încălcărilor drepturilor omului care au legătură cu activitățile întreprinderilor; subliniază că toate drepturile omului sunt universale, indivizibile, interdependente și interconectate și ar trebui promovate și respectate în mod corect, echitabil și nediscriminatoriu;

24. recomandă ca legislația obligatorie privind diligența necesară pentru piața internă la nivelul Uniunii să impună întreprinderilor să identifice și să abordeze impactul lor pentru a asigura respectarea deplină a tuturor drepturilor omului recunoscute la nivel internațional, inclusiv cel puțin a celor care fac obiectul DUDO, toate cele nouă tratate internaționale de bază privind drepturile omului, Declarația OIM privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă și toate convențiile fundamentale ale OIM, inclusiv Convenția privind populațiile indigene și tribale, precum și Carta socială europeană și CEDO, care sunt obligatorii pentru statele membre ale Consiliului Europei, dar și pentru statele membre ca urmare a legislației Uniunii și a tradițiilor constituționale comune ale statelor membre;

25. ia act de faptul că Carta se aplică tuturor actelor legislative ale Uniunii și autorităților naționale atunci când pun în aplicare dreptul Uniunii atât în Uniune, cât și în țările terțe;

26. ia act de faptul că drepturile omului în cazul grupurilor vulnerabile expuse riscului de marginalizare sunt afectate în mod disproporționat de activitățile întreprinderilor; subliniază, în acest sens, că toate drepturile garantate celor mai afectate grupuri în temeiul dreptului local, național sau internațional trebuie să fie acoperite, astfel cum se prevede la articolul 5 din Declarația Organizației Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene;

27. în acest sens, solicită Comisiei să efectueze o revizuire amănunțită a întreprinderilor cu sediul la Xinjiang care exportă produse în UE, pentru a identifica posibilele încălcări ale drepturilor omului, în special cele legate de represiunea uigurilor;

28. reamintește că Grupul de lucru al ONU pentru afaceri și drepturile omului a subliniat impactul diferențiat și disproporționat al activităților economice asupra femeilor și fetelor și a declarat că diligența necesară privind drepturile omului ar trebui să acopere atât efectele reale, cât și pe cele potențiale asupra drepturilor femeilor;

29. reamintește că Raportorul special al ONU pentru drepturile omului și mediu a declarat că dreptul la viață, sănătate, alimentație, apă și dezvoltare, precum și dreptul la un mediu sigur, curat, sănătos și sustenabil sunt necesare pentru exercitarea deplină a drepturilor omului; ia act de faptul că Raportorul special a subliniat, de asemenea, că pierderea biodiversității subminează exercitarea deplină a drepturilor omului și că statele ar trebui să reglementeze daunele aduse biodiversității de către actori privați, precum și de către agenții guvernamentale; subliniază faptul că Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a recunoscut, în Rezoluția sa nr. 64/292, dreptul la apă potabilă sigură și curată și la salubritate ca drept al omului; recomandă ca aceste drepturi să fie acoperite de orice legislație posibilă;

30. ia act de faptul că Înaltul Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului și Consiliul pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite au declarat că schimbările climatice au un impact negativ asupra exercitării depline și efective a drepturilor omului; subliniază că statele au obligația de a respecta drepturile omului atunci când abordează efectele adverse ale schimbărilor climatice; insistă asupra faptului că orice legislație privind obligația de diligență a întreprinderilor trebuie să fie în conformitate cu Acordul de la Paris;

31. ia act de faptul că unele corporații exploatează resursele naturale, într-un mod care constituie nu numai o provocare majoră în materie de sustenabilitate și cauzează degradarea mediului, ci are și efecte negative grave asupra drepturilor sociale, economice, culturale, civile și politice ale comunităților locale, afectând în special minoritățile și populațiile indigene; constată că astfel de practici comerciale încalcă dreptul popoarelor la autodeterminare și principiul suveranității, accesului și controlului permanente asupra resurselor lor naturale, prevăzut în Rezoluția nr. 1803 (XVII) a Adunării Generale a ONU; recomandă ca viitoarea legislație să impună statelor membre să reglementeze activitatea întreprinderilor în conformitate cu angajamentul lor față de principiile consacrate în Carta Organizației Națiunilor Unite, inclusiv principiile fundamentale ale egalității, nediscriminării și autodeterminării popoarelor;

32. ia act de faptul că corupția sistemică încalcă principiile transparenței, responsabilității și nediscriminării, cu implicații grave pentru exercitarea efectivă a drepturilor omului; reamintește că Convenția Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică privind combaterea mituirii funcționarilor publici în cadrul tranzacțiilor comerciale internaționale și Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției obligă statele membre să pună în aplicare practici eficiente care vizează prevenirea corupției; subliniază că dispozițiile Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției ar trebui să facă parte din obligațiile privind diligența necesară prevăzute în legislație;

33. ia act de faptul că unele întreprinderi sunt acuzate că au profitat sau chiar au dat dovadă de complicitate în ceea ce privește crime de război și crime împotriva umanității ca urmare a propriei activități sau a partenerilor lor de afaceri în zone afectate de conflict sau a relațiilor lor de afaceri cu actori statali sau nestatali implicați în conflicte la nivel mondial; recomandă ca, pentru a preveni riscurile semnificative de încălcări grave ale drepturilor omului și de încălcări grave ale dreptului internațional, sfera de aplicare a obligației de diligență să fie extinsă la încălcări grave ale dreptului penal internațional și ale dreptului internațional umanitar pentru care întreprinderile sunt direct responsabile; subliniază necesitatea diligenței necesare pentru întreprinderile care au sau intenționează să desfășoare activități sau relații comerciale în zonele afectate de conflicte; face un apel la Comisie și statele membre să monitorizeze riguros întreprinderile care își desfășoară activitatea pe piața internă și pe cele care primesc fonduri ale Uniunii și care apar în rapoartele sau bazele de date ale Națiunilor Unite despre activitățile comerciale legate de situații de preocupare internațională, mai ales în teritorii anexate sau ocupate și solicită Comisiei să efectueze un studiu în acest domeniu; recomandă ca viitoarea legislație a Uniunii să impună întreprinderilor să respecte Convențiile de la Geneva și cele două protocoale adiționale, astfel cum au fost clarificate de Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului, de Regulamentul de la Haga și de Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale;

Recomandări de bază

Procesul și obligațiile privind diligența necesară

34. recomandă ca cerințele vizând obligația întreprinderilor privind diligența necesară în ceea ce privește drepturile omului și mediul să fie întemeiate pe principiul responsabilității întreprinderilor, în vederea respectării drepturilor omului, astfel cum au fost definite de UNGP; consideră că întreprinderile trebuie să nu încalce drepturile omului, ci să se asigure că acestea sunt respectate și ar trebui să abordeze efectele adverse asupra drepturilor omului cu care sunt asociate, ceea ce implică, în practică, faptul că acestea ar trebui să instituie o politică în domeniul drepturilor omului și un proces de diligență necesară în materie de drepturile omului și măsuri adecvate pentru a facilita accesul la căi de atac eficiente pentru încălcările drepturilor omului în mediul de afaceri, fără riscuri de represalii; astfel de căi de atac ar trebui să țină seama de dimensiunea de gen;

35. consideră că întreprinderile au responsabilitatea de a se asigura că activitățile și practicile lor în materie de achiziții nu subminează protecția drepturilor omului și a drepturilor de mediu; insistă că acestea nu trebuie să promoveze, să participe, să incite, să mușamalizeze, să aprobe sau să contribuie în niciun mod la politici și activități care ar putea conduce la încălcări ale drepturilor omului; subliniază că întreprinderile trebuie să facă tot posibilul, în limitele propriilor capacități, pentru a identifica, a face să înceteze, a preveni, a atenua, a monitoriza și remedia efectele negative; reamintește că procesul de diligență necesară este un proces continuu, preventiv și bazat pe risc;

36. subliniază că impactul asupra drepturilor omului poate fi specific anumitor deținători de drepturi și grupuri vulnerabile din cauza intersectării unor factori precum genul, vârsta, etnia, religia, orientarea sexuală, dizabilitatea, statutul social și profesional, implicarea în viața sindicală, statutul de migrant sau de refugiat, apartenența la comunitatea indigenă, expunerea la conflicte sau violență sau alți factori; recomandă ca egalitatea de gen să fie tratată ca o chestiune transversală, asigurându-se că corporațiile iau în considerare potențialul impact diferențiat al activităților lor, astfel cum recomandă Grupul de lucru al ONU pentru afaceri și drepturile omului în orientările sale privind egalitatea de gen pentru Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului; acest lucru trebuie să se reflecte în procesele de diligență necesară, inclusiv în faza de evaluare a impactului asupra drepturilor omului și în procedurile de căi de atac;

37. insistă asupra faptului că domeniul de aplicare al obligațiilor de diligență necesară trebuie să se bazeze pe riscul unor încălcări și trebuie să fie specific țării, incluzând o analiză a contextului regional și al drepturilor omului, și sectorului de activitate; reamintește că, în conformitate cu UNGP, la evaluarea severității impactului mediului de afaceri asupra drepturilor omului ar trebui luați în considerare trei factori: amploarea impactului, sfera impactului și dacă impactul este sau nu iremediabil;

Transparența, raportarea, monitorizarea și evaluarea indicilor de referință în domeniul drepturilor omului

38. ia act de faptul că riscurile la adresa drepturilor omului și încălcările drepturilor omului sunt specifice contextului și că, pentru a evalua cu precizie riscurile în materie de drepturile omului și a preveni, a atenua și a remedia încălcările drepturilor omului, întreprinderile ar trebui să recurgă la o cooperare semnificativă cu deținătorii de drepturi afectați și cu comunitățile afectate și să obțină informații din partea unor experți independenți și fiabili, lucru pentru care transparența este esențială; subliniază, în acest sens, rolul central al instituțiilor naționale pentru drepturile omului, al sindicatelor, ONG-urilor, organismelor de supraveghere a drepturilor omului, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite, OIM și Consiliul Europei, mecanismele de supraveghere ale OSCE și Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene ca surse relevante de informare și raportare; sugerează ca legislația Uniunii să faciliteze conceperea unor metodologii cuprinzătoare și coerente pentru a măsura respectarea drepturilor omului, precum și impactul asupra mediului și schimbărilor climatice, pe baza cadrelor de orientare internaționale existente (în special UNGP, orientările OCDE, agențiile specializate internaționale, precum și instrumentele societății civile) și taxonomia Uniunii în domeniul finanțării sustenabile;

39. constată că, pentru a evalua riscurile în materie de drepturi ale omului, încălcări și efectele asupra mediului, este esențială monitorizarea independentă a impactului asupra drepturilor omului, mediului și condițiilor de muncă în lanțurile de aprovizionare, și aceasta ar trebui să implice din plin părțile interesate vizate, inclusiv lucrătorii, sindicatele, apărătorii drepturilor omului și comunitățile afectate; subliniază că anumite grupuri se pot confrunta cu obstacole specifice în calea implicării și participării depline; ia act de faptul că întreprinderile ar trebui să elimine aceste bariere și să asigure participarea în condiții de siguranță a deținătorilor de drepturi, fără teama de represalii;

40. ia act de faptul că diligența necesară presupune și măsurarea eficacității procedurilor și măsurilor luate prin audituri adecvate și comunicarea rezultatelor, inclusiv prin întocmirea periodică a unor rapoarte publice de evaluare privind procesele de diligență ale întreprinderii și rezultatele acestora într-un format standardizat, bazat pe un cadru de raportare adecvat și coerent; recomandă ca rapoartele să fie ușor accesibile și disponibile, în special pentru persoanele afectate și potențial afectate; afirmă că cerințele de divulgare ar trebui să țină seama de politica în domeniul concurenței și de interesul legitim de a proteja know-how-ul comercial intern și nu ar trebui să conducă la obstacole disproporționate sau la o sarcină financiară pentru întreprinderi;

41. subliniază că transparența trebuie să se afle în centrul procesului de urmărire, monitorizare și evaluare și să constituie principiul călăuzitor fundamental al acestuia și că participarea externă, supravegherea și verificarea sunt elemente esențiale pentru o diligență necesară adecvată și semnificativă în materie de drepturi ale omului în mediul de afaceri și pentru evaluarea sa; solicită ca legislația Uniunii privind diligența necesară să impună monitorizarea periodică a conformității procedurale și publicarea listelor de întreprinderi care intră în domeniul său de aplicare, inclusiv dreptul de a introduce o cale de atac pentru întreprinderile în cauză, publicarea de rapoarte privind obligația de diligență și de rapoarte de evaluare prin intermediul unor registre publice online; consideră că aceste rapoarte trebuie să fie accesibile pe o platformă unică centralizată;

42. este de părere că transparența ar trebui să se bazeze pe dreptul de a cunoaște persoanele care sunt afectate de activitățile comerciale, inclusiv, dar fără a se limita la lucrători, sindicate, societatea civilă și organizațiile de femei, apărătorii drepturilor omului, comunitățile popoarelor indigene și consumatori; subliniază că informațiile trebuie puse la dispoziția părților interesate în mod cuprinzător, prompt și onest;

Implicarea părților interesate și a deținătorilor de drepturi

43. ia act de faptul că deținătorii de drepturi cei mai afectați de încălcările drepturilor omului comise de întreprinderi de multe ori nu au acces la informații despre drepturile lor și modul în care acestea sunt puse în aplicare în sistemele legislative naționale și le este greu să contacteze organizațiile publice implicate în protejarea și asigurarea respectării drepturilor lor; recomandă ca legislația să încurajeze întreprinderile să stea de vorbă cu toate părțile interesate afectate, cu reprezentanții lor, inclusiv cu reprezentanții popoarelor indigene, fermierilor și lucrătorilor, în toate etapele procesului de diligență necesară, de la implementare la monitorizare și evaluare, în timp util și în mod corespunzător;

Protecția avertizorilor de nereguli, a apărătorilor drepturilor omului și a apărătorilor mediului și a avocaților din domeniu

44. sugerează ca întreprinderile să instituie mecanisme eficiente de alertă; consideră că prin astfel de mecanisme, orice parte interesată, inclusiv sindicate, consumatori, jurnaliști, organizații ale societății civile, avocați, apărători ai drepturilor omului și ai mediului sau simpli cetățeni, ar trebui să fie în măsură să alerteze întreprinderea cu privire la eventualele efecte negative și încălcări ale drepturilor omului; invită Comisia să se consulte cu Ombudsmanul European cu privire la măsurile conexe necesare pentru a sprijini acest rol;

45. subliniază că procedurile de publicare a informațiilor și de depunere a plângerilor trebuie să asigure protecția anonimatului, siguranței, integrității fizice și juridice a avertizorilor, în conformitate cu Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului[56];

46. deplânge faptul că au loc tot mai multe atacuri la adresa apărătorilor drepturilor omului și ai mediului, și observă că numai în anul 2019 au avut loc 572 de atacuri, câteva dintre acestea cauzând pierderi de vieți omenești sau afectând serios sănătatea activiștilor de mediu; subliniază că articolul 12 din Declarația Organizației Națiunilor Unite privind apărătorii drepturilor omului impune statelor obligația de a asigura protecția tuturor persoanelor împotriva violenței, amenințărilor, represaliilor, discriminării sau oricărei alte acțiuni arbitrare, ca urmare a dreptului legitim al acestora de a promova drepturile omului; recomandă Comisiei să analizeze posibilitatea instituirii unui mecanism de protecție în conformitate cu Directiva (UE) 2019/1937 și Declarația Organizației Națiunilor Unite privind apărătorii drepturilor omului, pentru a-i proteja pe cei implicați, precum și pe cei care îi reprezintă pe reclamanți, de procesele care li se pot intenta, de intimidări și de încercările de a fi reduși la tăcere când dau glas revendicărilor și de încercările de a-i descuraja pe alte căi să încerce să își facă dreptate;

Dreptul la o cale de atac eficientă și accesul egal la justiție

47. ia act de faptul că dreptul la o cale de atac eficientă este un drept al omului recunoscut la nivel internațional, consacrat de articolul 8 din DUDO și de articolul 2 alineatul (3) din PIDCP, precum și de articolele 6 și 13 din Convenția europeană a drepturilor omului și este, de asemenea, un drept fundamental al Uniunii (articolul 47 din Cartă); subliniază faptul că, astfel cum s-a reamintit în UNGP, statele și nu întreprinderile au datoria de a asigura, prin mijloace juridice, administrative, legislative sau prin alte mijloace adecvate accesul la o cale de atac eficientă pentru persoanele afectate de încălcări ale drepturilor omului în mediul de afaceri pentru care întreprinderile sunt direct răspunzătoare; recomandă, prin urmare, ca legislația să impună statelor obligația de a se asigura că victimele încălcărilor asociate activităților întreprinderilor obțin reparații și despăgubiri pentru prejudiciul suferit; subliniază că măsurile reparatorii ar trebui oferite de operatorii care au cauzat sau au contribuit la prejudiciu, cu excepția cazului în care pot demonstra că au acționat cu grija cuvenită și au luat toate măsurile rezonabile, având în vedere circumstanțele, pentru a preveni prejudiciul; recomandă ca legislația să facă referire în mod specific la această obligație, în conformitate cu Principiile și orientările de bază ale Organizației Națiunilor Unite privind drepturile la o cale de atac și la reparații ale victimelor încălcărilor grave ale dreptului internațional al drepturilor omului și ale încălcărilor grave ale dreptului internațional umanitar;

48. subliniază că, în cadrul obligației de diligență care le impune să respecte drepturile omului și mediul, întreprinderile ar trebui să instituie proceduri care să permită remedierea efectivă a efectelor negative asupra drepturilor omului și asupra mediului pe care le produc sau la care contribuie, pe baza unor parametri conveniți în comun; recomandă, în consecință, ca mecanismele operaționale de soluționare a reclamațiilor să fie legitime, accesibile, predictibile, echitabile, transparente, compatibile cu drepturile, bazate pe implicare și dialog și ar trebui să constituie o sursă de învățare continuă, după cum se stabilește în Principiul director 31 al ONU; subliniază că astfel de mecanisme nu ar trebui utilizate niciodată pentru a împiedica accesul la justiție prin intermediul unor mecanisme judiciare sau extrajudiciare de reclamații de stat și că îndeplinirea obligației de diligență nu ar trebui să scutească în sine întreprinderile de răspunderea de a fi provocat sau a fi contribuit la încălcări ale drepturilor omului;

49. insistă asupra faptului că accesul la probe și amânările, precum și inegalitățile de gen, vulnerabilitatea și marginalizarea pot fi obstacole practice și procedurale majore cu care se confruntă victimele încălcărilor drepturilor omului în țările terțe, care le blochează accesul la căi de atac eficiente; ia act de faptul că ar trebui să se garanteze că femeile beneficiază în mod echitabil de măsurile reparatorii prevăzute pentru deținătorii de drepturi; recomandă ca orice act legislativ să faciliteze accesul adecvat al victimelor la căi de atac, ceea ce înseamnă că, odată ce un reclamant stabilește un caz inițial, întreprinderea destinatară ar trebui să demonstreze că și-a îndeplinit obligațiile de diligență necesară și că daunele și încălcările, dacă există, nu sunt rezultatul unei neîndepliniri efective a obligației de diligență;

50. subliniază importanța accesului efectiv la căi de atac pentru persoanele aflate în situații de vulnerabilitate, astfel cum se prevede la articolul 13 din Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap; reamintește că articolul 47 din Cartă impune statelor membre să acorde asistență juridică celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care un astfel de ajutor este necesar pentru a asigura accesul efectiv la justiție;

51. recomandă ca legislația să stabilească orientări cu privire la elementele unui mecanism operațional de soluționare a reclamațiilor eficient, corect și echitabil, în vederea definirii unor măsuri preventive adecvate, inclusiv prin asigurarea unui acces adecvat la căile de atac; subliniază că este necesar să se clarifice sfera jurisdicției instanțelor din statele membre în ceea ce privește căile de atac;

52. subliniază că, dacă diligența necesară este pusă în aplicare în mod cuprinzător, întreprinderile vor beneficia pe termen lung de pe urma unui comportament de afaceri mai bun, care urmărește mai degrabă prevenirea decât remedierea prejudiciilor;

53. recomandă ca sprijinul acordat de Comisie statului de drept, bunei guvernări și accesului la justiție în țările terțe să acorde prioritate consolidării capacităților autorităților locale în domeniile vizate de viitoarea legislație, atunci când este cazul;

Asigurarea respectării legii, răspunderea civilă și penală

54. subliniază că orice legislație privind obligația de diligență trebuie să fie monitorizată și aplicată în mod adecvat de autoritățile administrative și judiciare naționale competente și de organismele, oficiile și agențiile Uniunii care dispun de resursele, expertiza, sarcinile și competențele adecvate, inclusiv de competența de a investiga, în conformitate cu competențele lor respective; subliniază că Comisia ar trebui să publice orientări privind măsurile eficace de asigurare a respectării legislației la nivelul statelor membre, să elaboreze un plan de acțiune al Uniunii privind afacerile și drepturile omului și să lucreze la elaborarea de instrumente și materiale de formare privind obligația de diligență în materie de drepturi ale omului pentru instituțiile Uniunii și cele naționale, precum și pentru delegațiile Uniunii, care ar trebui să colaboreze cu întreprinderile și părțile interesate relevante din țările terțe, precum și cu autoritățile din țările terțe pentru a crește gradul de conștientizare, a face schimb de instrumente și a promova o legislație similară în țările-gazdă;

55. recomandă ca legislația Uniunii privind diligența necesară să impună statelor membre să prevadă consecințe juridice eficace, proporționale și disuasive, inclusiv sancțiuni, în funcție de gravitatea abaterilor pentru nerespectarea obligațiilor privind diligența necesară; subliniază că medierea poate constitui un mijloc eficace și rapid de asigurare a respectării obligațiilor de diligență necesară; recomandă ca regimul de sancțiuni al Uniunii să includă excluderea de la achizițiile publice și finanțarea publică pentru întreprinderile care nu se conformează;

56. salută anunțul conform căruia propunerea Comisiei va include un regim de răspundere și recomandă ca viitoarea legislație să includă dispoziții privind răspunderea solidară a întreprinderilor pentru încălcări ale drepturilor omului și daune aduse mediului, legate direct de produsele, serviciile sau operațiunile lor, cu excepția cazului în care întreprinderile au acționat cu grija cuvenită și au luat toate măsurile rezonabile care ar fi putut preveni prejudiciul; subliniază că dreptul penal și justiția penală sunt mijloace indispensabile pentru apărarea drepturilor omului împotriva încălcărilor grave ale drepturilor omului; invită, prin urmare, Comisia să analizeze posibilitatea de a include și alte tipuri de răspundere, inclusiv răspunderea penală, pentru cele mai grave încălcări.

INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREA
ÎN COMISIA SESIZATĂ PENTRU AVIZ

Data adoptării	19.11.2020
Rezultatul votului final	+: –: 0:	57 3 8
Membri titulari prezenți la votul final	Alviina Alametsä, Alexander Alexandrov Yordanov, Maria Arena, Petras Auštrevičius, Traian Băsescu, Anna Bonfrisco, Reinhard Bütikofer, Fabio Massimo Castaldo, Susanna Ceccardi, Włodzimierz Cimoszewicz, Katalin Cseh, Tanja Fajon, Anna Fotyga, Michael Gahler, Kinga Gál, Giorgos Georgiou, Sunčana Glavak, Raphaël Glucksmann, Klemen Grošelj, Bernard Guetta, Márton Gyöngyösi, Sandra Kalniete, Dietmar Köster, Andrius Kubilius, Ilhan Kyuchyuk, David Lega, Miriam Lexmann, Nathalie Loiseau, Antonio López-Istúriz White, Claudiu Manda, Lukas Mandl, Thierry Mariani, David McAllister, Vangelis Meimarakis, Francisco José Millán Mon, Javier Nart, Gheorghe-Vlad Nistor, Urmas Paet, Demetris Papadakis, Kostas Papadakis, Tonino Picula, Manu Pineda, Kati Piri, Giuliano Pisapia, Jérôme Rivière, María Soraya Rodríguez Ramos, Nacho Sánchez Amor, Isabel Santos, Jacek Saryusz-Wolski, Andreas Schieder, Radosław Sikorski, Jordi Solé, Sergei Stanishev, Tineke Strik, Hermann Tertsch, Harald Vilimsky, Idoia Villanueva Ruiz, Viola Von Cramon-Taubadel, Witold Jan Waszczykowski, Charlie Weimers, Isabel Wiseler-Lima, Salima Yenbou, Željana Zovko
Membri supleanți prezenți la votul final	Assita Kanko
Membri supleanți [articolul 209 alineatul (7)] prezenți la votul final	Heidi Hautala, Karin Karlsbro, Ivan Štefanec, Miguel Urbán Crespo

 

VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL
ÎN COMISIA SESIZATĂ PENTRU AVIZ

57	+
ECR	Anna Fotyga, Assita Kanko, Jacek Saryusz-Wolski, Witold Jan Waszczykowski
GUE/NGL	Manu Pineda, Miguel Urbán Crespo, Idoia Villanueva Ruiz
NI	Fabio Massimo Castaldo, Márton Gyöngyösi
PPE	Alexander Alexandrov Yordanov, Traian Băsescu, Sunčana Glavak, Sandra Kalniete, Andrius Kubilius, David Lega, Miriam Lexmann, Antonio López-Istúriz White, Lukas Mandl, David McAllister, Vangelis Meimarakis, Francisco José Millán Mon, Gheorghe-Vlad Nistor, Radosław Sikorski, Ivan Štefanec, Isabel Wiseler-Lima, Željana Zovko
RENEW	Petras Auštrevičius, Katalin Cseh, Klemen Grošelj, Bernard Guetta, Karin Karlsbro, Ilhan Kyuchyuk, Nathalie Loiseau, Javier Nart, Urmas Paet, María Soraya Rodríguez Ramos
S&D	Maria Arena, Włodzimierz Cimoszewicz, Tanja Fajon, Raphaël Glucksmann, Dietmar Köster, Claudiu Manda, Demetris Papadakis, Tonino Picula, Kati Piri, Giuliano Pisapia, Nacho Sánchez Amor, Isabel Santos, Andreas Schieder, Sergei Stanishev
VERTS/ALE	Alviina Alametsä, Reinhard Bütikofer, Heidi Hautala, Jordi Solé, Tineke Strik, Viola Von Cramon-Taubadel, Salima Yenbou

 

3	-
ECR	Hermann Tertsch, Charlie Weimers
NI	Kostas Papadakis

 

8	0
GUE/NGL	Giorgos Georgiou
ID	Anna Bonfrisco, Susanna Ceccardi, Thierry Mariani, Jérôme Rivière, Harald Vilimsky
PPE	Michael Gahler, Kinga Gál

 

Legenda simbolurilor utilizate:

+ : pentru

- : împotrivă

0 : abțineri

 

 

 

 

AVIZ AL COMISIEI PENTRU COMERȚ INTERNAȚIONAL (26.10.2020)

destinat Comisiei pentru afaceri juridice

conținând recomandări adresate Comisiei cu privire la diligența necesară a întreprinderilor și răspunderea acestora

(2020/2129(INL))

Raportor pentru aviz (*): Bernd Lange

(Inițiativă – articolul 47 din Regulamentul de procedură)

(*) Procedura comisiilor asociate - articolul 57 din Regulamentul de procedură

 

 

SUGESTII

Comisia pentru comerț internațional recomandă Comisiei pentru afaceri juridice, care este comisie competentă:

– includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

1. subliniază că este de datoria statelor să protejeze și să garanteze drepturile omului, iar sectorul corporativ are responsabilitatea de a le respecta; recunoaște eforturile depuse până în prezent, inclusiv de către întreprinderile active la nivel mondial, și recunoaște numărul din ce în ce mai mare al inițiativelor voluntare privind diligența necesară, precum și al cerințele în materie de transparență și raportare; regretă actualele niveluri scăzute de implementare ale diligenței necesare în cadrul lanțului de aprovizionare în ceea ce privește aspectele sociale, de mediu și drepturilor omului; constată că încălcările drepturilor omului și standardele de mediu sunt, în continuare, larg răspândite și că există dovezi clare că o serie de întreprinderi europene nu desfășoară nicio formă de diligență necesară în lanțurile lor de aprovizionare, după cum reiese din studiul Comisiei Europene privind cerințele de diligență în cadrul lanțului de aprovizionare; subliniază că diligența necesară a întreprinderilor este din ce în ce mai mult integrată în legislația statelor membre și ia act de faptul că aceasta poate stimula competitivitatea; salută, în acest sens, angajamentul public al Comisiei Europene de a introduce o inițiativă legislativă în 2021 și subliniază că diligența necesară a întreprinderilor ar trebui să facă parte din viitoarea revizuire a politicii comerciale a UE;

2. prin urmare, este convins că, pentru a realiza obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite (ONU), a promova buna guvernanță și a spori trasabilitatea și responsabilitatea în lanțurile de aprovizionare mondiale, a consolida competitivitatea internațională a UE, prin crearea unor condiții de concurență echitabile, și pentru a atenua avantajele competitive neloiale ale țărilor terțe, ca urmare a unor standarde de protecție mai scăzute, precum și a dumpingului social și de mediu din comerțul internațional, este necesară o legislație privind o obligație de diligență orizontală, la nivelul UE, de-a lungul lanțului de aprovizionare, atât pentru UE, cât și pentru întreprinderile străine care își desfășoară activitatea în cadrul pieței interne; subliniază necesitatea de a lua în considerare riscul de prejudiciu și nu dimensiunea întreprinderii, ținând seama, în același timp, de principiul proporționalității;

3. invită Comisia să realizeze o evaluare solidă a impactului dimensiunii lanțului de aprovizionare la care ar trebui să se aplice viitorul regulament privind diligența necesară, pentru a avea un impact real asupra protejării drepturilor omului și a mediului, oferind în același timp o analiză detaliată a sarcinii administrative pentru întreprinderi și, în special, pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), a valorii adăugate a întreprinderilor din UE, a ocupării forței de muncă de către întreprinderile din UE și a implicării întreprinderilor europene pe piețele internaționale;

4. reamintește că economia UE se confruntă cu cea mai mare criză economică mondială de la marea depresiune din 1930, întreprinderile din întreaga Europă fiind afectate deosebit de grav; subliniază că, în special în acest moment, nu ar trebui să se ia nicio inițiativă legislativă cu caracter descurajant sau dăunător din punct de vedere economic, precum cele care impun sarcini administrative mai mari sau cauzează incertitudine juridică;

5. reamintește că obligațiile privind diligența necesară ar trebui să vizeze identificarea, prevenirea, atenuarea și remedierea încălcării drepturilor omului și a drepturilor lucrătorilor, precum și a standardelor de mediu, prin îmbunătățiri în ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale ale lucrătorilor și a standardelor de mediu, inclusiv a angajamentelor în materie de climă asumate în temeiul Acordului de la Paris, în cadrul întregului lanț de aprovizionare, făcând lanțurile de aprovizionare mai robuste și evitând perturbarea comerțului internațional; este convins că diligența necesară crește gradul de certitudine și de transparență în ceea ce privește practicile întreprinderilor care se aprovizionează din țări din afara Uniunii Europene și va contribui la protejarea intereselor consumatorilor, prin asigurarea calității și a fiabilității produselor, și ar trebui să conducă la practici de achiziție mai responsabile și la relații de furnizor pe termen lung ale întreprinderilor; subliniază că principiile directoare ale ONU și orientările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru întreprinderile multinaționale menționează necesitatea accesului la justiție și a măsurilor reparatorii pentru victime; subliniază că viitoarea legislație a UE ar trebui să includă mecanisme robuste de asigurare a respectării legii, precum și accesul victimelor la mecanisme de soluționare a reclamațiilor în Uniune; este convins că diligența necesară în ceea ce privește drepturile omului ar trebui să se bazeze pe principiul de a nu face rău, să se adauge la inițiativele existente voluntare și de autoreglementare și să fie considerată un proces dinamic de îmbunătățire continuă; consideră că viitorul regulament al UE ar trebui să sprijine întreprinderile să își gestioneze responsabilitățile corporative și să se ridice la înălțimea acestora; și ar trebui să fie pe deplin aliniat la întreaga legislație sectorială privind diligența necesară și la toate obligațiile de raportare existente, precum Directiva privind prezentarea de informații nefinanciare (NFRD), și că ar trebui să fie coerent cu legislația relevantă a statelor membre; invită Comisia să evalueze dacă regulamentele existente ar putea fi actualizate sau raționalizate; subliniază că, în domeniul comerțului internațional, diligența necesară și aprovizionarea responsabilă urmează să devină un comportament standard în afaceri pentru operatorii de toate mărimile; recunoaște diferențele de mărime și complexitate a operațiilor comerciale transfrontaliere și poziția în lanțurile de aprovizionare, precum și necesitatea ca acestea să se reflecte în toate viitoarele cerințe privind diligența necesară;

6. salută faptul că inițiativele sectoriale, cum ar fi regulamentul privind lemnul, regulamentul privind asigurarea respectării legislației, guvernanță și schimburi comerciale în domeniul forestier (FLEGT), regulamentul împotriva torturii și, în special, regulamentul privind minereurile din zone de conflict au devenit un criteriu de referință pentru legislația specifică obligatorie privind diligența necesară în cadrul lanțurilor de aprovizionare, cu obligații pentru întreprinderile europene în ceea ce privește sistemele lor de management, gestionarea riscurilor, auditurile independente efectuate de către terți și prezentarea de informații;

7. reamintește că Comisia a propus să se elaboreze o strategie cuprinzătoare pentru sectorul confecțiilor, ca parte a noului plan de acțiune privind economia circulară, care, prin includerea unui set uniform de standarde cu privire la diligența necesară și la responsabilitatea socială, ar putea să fie un alt exemplu de integrare a unei abordări mai detaliate pentru un sector specific; invită Comisia să introducă o legislație obligatorie suplimentară a UE privind diligența necesară, care să fie specifică fiecărui sector, de exemplu pentru sectorul produselor care pun în pericol pădurile și ecosistemele, precum și sectorul confecțiilor;

8. salută activitatea desfășurată până acum la nivel internațional; are convingerea că viitorul regulament privind diligența necesară ar trebui să valorifice principiile directoare ale ONU, orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale și orientările conexe ale OCDE cu privire la obligația de diligență necesară în ceea ce privește un comportament responsabil în afaceri, standardele stabilite în convențiile esențiale ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și în acordurile multilaterale de mediu (cum ar fi Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice-CCONUSC și Convenția privind diversitatea biologică), precum și alte standarde internaționale, care vor facilita viitoarea convergență internațională și care ar trebui dezvoltate în strânsă cooperare cu sectorul corporativ și toți factorii relevanți; observă că rapoartele extinse ale Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) ar putea fi utilizate ca bază comună anuală pentru autoevaluarea întreprinderilor; recunoaște negocierile în curs pentru crearea unui instrument juridic obligatoriu al ONU privind respectarea drepturilor omului de corporațiile transnaționale și alte întreprinderi, și invită Consiliul să încredințeze Comisiei un mandat care să-i permită implicarea activă în negocierile în curs;

9. ia act de faptul că mai mult de 95% din întreprinderile europene sunt IMM-uri afectate în mod disproporționat de efectele economice negative ale pandemiei de COVID-19 în curs; subliniază că principiul proporționalității trebuie aplicat atunci când se analizează și se evaluează constrângerile în materie de capacitate, costurile și sarcinile administrative pentru IMM-uri în cadrul viitoarei legislații privind obligația de diligență, reflectând, în același timp, faptul că obligația de diligență este bazată pe riscuri; ia act de faptul că sistemele sectoriale certificate oferă IMM-urilor posibilități de a pune în comun și a partaja în mod eficient responsabilitățile; observă că sistemele certificate trebuie să fie evaluate, recunoscute și supravegheate de Comisia Europeană; subliniază că auditurile sociale trebuie să fie mai bine reglementate; subliniază importanța de a efectua o evaluare a impactului pentru a concepe norme care să îmbunătățească competitivitatea, să fie funcționale și aplicabile tuturor actorilor de pe piața internă, inclusiv IMM-urilor; invită Comisia să evite duplicarea obligațiilor deja existente de raportare și subliniază importanța existenței unor criterii de raportare comune pentru toate întreprinderile care își desfășoară activitatea pe piața unică; solicită să se acorde asistență tehnică specifică întreprinderilor europene, în special IMM-urilor, astfel încât acestea să poată respecta cerințele privind diligența necesară;

10. accentuează faptul că, în spiritul reciprocității, angajamentul față de partenerii comerciali este esențial pentru a asigura că măsurile de diligență necesară generează schimbarea; subliniază importanța unor măsuri conexe și a unor proiecte care să faciliteze punerea în aplicare a acordurilor de liber schimb (ALS) ale UE și solicită o legătură solidă între aceste măsuri și legislația orizontală privind diligența necesară; solicită, prin urmare, ca instrumentele financiare, cum ar fi ajutorul pentru comerț, să fie utilizate pentru a promova și a sprijini adoptarea unui comportament responsabil în afaceri în țările partenere, inclusiv asistență tehnică pentru formarea cu privire la diligența necesară, mecanisme de asigurare a trasabilității și implementarea în țările partenere a unor reforme dirijate de experți; subliniază, în acest sens, necesitatea de a promova buna guvernanță;

11. ia act de faptul că acordurile de liber schimb, prin capitolele lor cuprinzătoare și aplicabile din domeniul comerțului și al dezvoltării durabile (TSD) promovează diligența necesară în cadrul lanțului de aprovizionare; invită Comisia să prezinte propuneri cu privire la modul de a consolida asigurarea respectării legii în capitolele privind comerțul și dezvoltarea durabilă, precum și să utilizeze toate instrumentele existente, cum ar fi viitorul regulament de executare, ALS, Acordurile de parteneriat economic (APE) și sistemul generalizat de preferințe (SGP), pentru a asigura integrarea și respectarea obligațiilor privind diligența necesară; subliniază rolul esențial pe care îl are nou-numitul responsabil cu aplicarea dispozițiilor în materie comercială în monitorizarea punerii în aplicare a obligațiilor privind diligența necesară; solicită consolidarea trasabilității lanțurilor de aprovizionare, stabilită în temeiul regulilor de origine prevăzute de Codul vamal european; observă că o propunere legislativă a Comisiei privind diligența necesară va acoperi comerțul cu toți partenerii comerciali, nu doar cu cei cu care UE a încheiat un ALS; subliniază că aceste instrumente comerciale ar trebui să includă mecanisme cuprinzătoare de asigurare a respectării legii, precum retragerea accesului preferențial în cazul unei neconformități;

12. are convingerea că respectarea obligațiilor privind diligența necesară ar trebui să constituie o condiție pentru accesul la piața internă și că ar trebui ca operatorii să aibă obligația de a colecta și a furniza, prin practicarea diligenței necesare, dovezi care arată că produsele pe care le introduc pe piața internă sunt în conformitate cu criteriile în materie de mediu și de drepturi ale omului care sunt prevăzute în viitoarea legislație privind diligența necesară; solicită măsuri complementare, cum ar fi interzicerea importurilor de produse care au legătură cu încălcări grave ale drepturilor omului, precum munca forțată sau munca copiilor; subliniază importanța includerii obiectivelor de combatere a muncii forțate și a muncii copiilor în capitolele privind comerțul și dezvoltarea durabilă ale acordurilor comerciale încheiate de UE;

13. solicită ca instrumentele comerciale și delegațiile UE să fie asociate monitorizării aplicării viitorului regulament privind obligația de diligență de către întreprinderile europene care își desfășoară activitatea în afara UE, inclusiv prin convocarea de consultări semnificative cu titularii de drepturi, cu comunitățile locale, camerele de comerț, cu actorii societății civile și cu sindicatele; invită Comisia să coopereze cu camerele de comerț ale statului membru pentru furnizarea de instrumente și informații online cu scopul de a sprijini punerea în aplicare a viitoarei legislații privind diligența necesară;

14. subliniază că mediul de afaceri și actorii societății civile, inclusiv sindicatele, partenerii sociali, actorii din domeniul apărării drepturilor omului și organizațiile de mediu, organizațiile de femei și comunitățile indigene ar trebui să fie implicați într-o consultare semnificativă cu privire la orice politică privind diligența necesară și în prevenirea și monitorizarea riscurilor, iar victimele ar trebui să aibă dreptul de a depune o plângere în caz de încălcare în cadrul lanțului de aprovizionare și să aibă acces la mecanismul de soluționare a reclamațiilor; subliniază că punctul de contact național în ceea ce privește orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale ar putea servi, de asemenea, drept punct de contact în sensul viitoarei legislații și ia act de faptul că OCDE și grupurile consultative interne care monitorizează punerea în aplicare a ALS sunt un bun exemplu de includere a sectorului terțiar;

15.  subliniază că cerințele cuprinzătoare de transparență sunt un element esențial al legislației privind obligația de diligență necesară; observă că o informare și o transparență îmbunătățită ajută furnizorii și producătorii să aibă un control mai bun asupra lanțurilor lor de aprovizionare și o înțelegere mai bună a acestora și îmbunătățesc încrederea publicului în producție; subliniază, în acest sens, că viitorul regulament privind obligația de diligență ar trebui să se concentreze asupra soluțiilor digitale pentru a reduce la minimum sarcinile birocratice și invită Comisia să analizeze noi soluții tehnologice care să sprijine crearea și îmbunătățirea trasabilității în lanțurile de aprovizionare globale; reamintește că tehnologia blockchain durabilă poate contribui la realizarea acestui obiectiv;

16. reamintește că femeile alcătuiesc majoritatea lucrătorilor în sectoare cum ar fi sectorul confecțiilor și al producției textile, telecomunicațiile, turismul, economia îngrijirii și agricultura, unde au tendința să fie concentrate în posturi mai slab remunerate sau în forme mai puțin recunoscute de angajare formală și informală decât bărbații; solicită, prin urmare, norme care să impună întreprinderilor să aplice o abordare care ia în considerare dimensiunea de gen în ceea ce privește diligența necesară și să aibă în vedere în mod explicit dacă și în ce mod femeile ar putea fi afectate în mod disproporționat de operațiunile și activitățile lor.

INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREA
ÎN COMISIA SESIZATĂ PENTRU AVIZ

Data adoptării	27.10.2020
Rezultatul votului final	+: –: 0:	34 3 6
Membri titulari prezenți la votul final	Barry Andrews, Anna-Michelle Asimakopoulou, Tiziana Beghin, Geert Bourgeois, Saskia Bricmont, Udo Bullmann, Jordi Cañas, Daniel Caspary, Miroslav Číž, Arnaud Danjean, Paolo De Castro, Emmanouil Fragkos, Raphaël Glucksmann, Markéta Gregorová, Enikő Győri, Roman Haider, Christophe Hansen, Heidi Hautala, Danuta Maria Hübner, Herve Juvin, Maximilian Krah, Danilo Oscar Lancini, Bernd Lange, Margarida Marques, Gabriel Mato, Sara Matthieu, Emmanuel Maurel, Carles Puigdemont i Casamajó, Samira Rafaela, Inma Rodríguez-Piñero, Massimiliano Salini, Helmut Scholz, Liesje Schreinemacher, Sven Simon, Dominik Tarczyński, Mihai Tudose, Kathleen Van Brempt, Marie-Pierre Vedrenne, Jörgen Warborn, Iuliu Winkler, Jan Zahradil
Membri supleanți prezenți la votul final	Svenja Hahn, Jean-Lin Lacapelle

 

VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL
ÎN COMISIA SESIZATĂ PENTRU AVIZ

34	+
ECR	Emmanouil Fragkos
GUE/NGL	Emmanuel Maurel, Helmut Scholz
NI	Tiziana Beghin, Carles Puigdemont i Casamajó
PPE	Anna-Michelle Asimakopoulou, Daniel Caspary, Arnaud Danjean, Christophe Hansen, Danuta Maria Hübner, Gabriel Mato, Massimiliano Salini, Sven Simon, Jörgen Warborn, Iuliu Winkler
RENEW	Barry Andrews, Jordi Cañas, Svenja Hahn, Samira Rafaela, Liesje Schreinemacher, Marie-Pierre Vedrenne
S&D	Udo Bullmann, Miroslav Číž, Paolo De Castro, Raphaël Glucksmann, Bernd Lange, Margarida Marques, Inma Rodríguez-Piñero, Mihai Tudose, Kathleen Van Brempt
VERTS/ALE	Saskia Bricmont, Markéta Gregorová, Heidi Hautala, Sara Matthieu

 

3	-
ID	Herve Juvin, Maximilian Krah
PPE	Enikő Győri

 

6	0
ECR	Geert Bourgeois, Dominik Tarczyński, Jan Zahradil
ID	Roman Haider, Danilo Oscar Lancini, Jean-Lin Lacapelle

 

Legenda simbolurilor utilizate:

+ : pentru

- : împotrivă

0 : abțineri

 

 

 

 

 

AVIZ AL COMISIEI PENTRU DEZVOLTARE (13.11.2020)

destinat Comisiei pentru afaceri juridice

conținând recomandări adresate Comisiei cu privire la diligența necesară a întreprinderilor și răspunderea acestora

(2020/2129(INL))

Raportor pentru aviz: Marc Tarabella

(Inițiativă – articolul 47 din Regulamentul de procedură)

 

 

 

SUGESTII

Comisia pentru dezvoltare recomandă Comisiei pentru afaceri juridice, care este comisie competentă, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

A. întrucât articolele 3 și 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană prevăd că Uniunea, în relațiile sale cu întreaga lume, trebuie să respecte și să promoveze valorile și principiile sale, și anume statul de drept, respectarea și protecția drepturilor omului și să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a planetei, la solidaritate, la comerțul liber și echitabil, precum și la respectarea strictă și la dezvoltarea dreptului internațional; mai precis, Uniunea trebuie să promoveze dezvoltarea economică, socială și de mediu sustenabilă a țărilor în curs de dezvoltare, cu scopul primordial de a eradica sărăcia; și întrucât ea trebuie să respecte aceste principii și să urmărească realizarea acestor obiective în dezvoltarea și punerea în aplicare a aspectelor externe ale celorlalte politici ale sale;

B. întrucât articolul 208 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede că Uniunea trebuie să țină seama de obiectivele cooperării pentru dezvoltare la punerea în aplicare a politicilor care pot afecta țările în curs de dezvoltare;

C. întrucât legislația viitoare privind diligența necesară și răspunderea întreprinderilor europene ar avea efecte extrateritoriale; aceasta ar afecta dezvoltarea socială, economică și de mediu a țărilor în curs de dezvoltare și perspectivele lor de realizare a obiectivelor de dezvoltare sustenabilă; acest impact semnificativ ar putea contribui la obiectivele de politică ale Uniunii în materie de dezvoltare sau le-ar putea submina;

D. întrucât, în conformitate cu principiile directoare ale Organizației Națiunilor Unite privind afacerile și drepturile omului și cu orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale, companiile au responsabilitatea de a respecta drepturile omului, mediul și buna guvernanță și nu ar trebui să producă sau să contribuie la producerea niciunor efecte adverse în această privință;

E. întrucât, potrivit unui studiu al Comisiei privind diligența necesară în lanțul de aprovizionare, numai 37 % dintre firmele respondente practică în prezent diligența necesară privind mediul și drepturile omului și doar 16 % acoperă întregul lanț de aprovizionare;

F. întrucât, potrivit înaltului comisar al Națiunilor Unite pentru drepturile omului, mulți apărători ai drepturilor omului sunt amenințați din cauză că își exprimă îngrijorarea cu privire la impactul negativ al operațiunilor comerciale asupra drepturilor omului;

G. întrucât diligența necesară este, în primul rând, un mecanism de prevenire și întreprinderile ar trebui să aibă înainte de toate obligația de a identifica riscurile sau efectele negative și de a adopta politici și măsuri pentru a le combate; întrucât în situațiile în care o întreprindere determină sau contribuie la un efect negativ, ar trebui să ofere și o cale de atac și ar trebui să își asume răspunderea pentru astfel de efecte; întrucât răspunderea întreprinderilor, inclusiv în ceea ce privește prejudiciile legate de operațiunile unei întreprinderi, este necesară pentru a se asigura că întreprinderile sunt stimulate să își îndeplinească diligența necesară și că aceasta este eficace;

H. întrucât încălcările drepturilor omului și ale standardelor de mediu sunt în continuare larg răspândite în lanțurile valorice și de aprovizionare globale; întrucât măsurile voluntare s-au dovedit insuficiente și, prin urmare, sunt esențiale măsuri suplimentare pentru a crește nivelul de conduită responsabilă în afaceri și a mări încrederea în piața internă, inclusiv în rândul investitorilor și al consumatorilor;

1. reamintește că diligența necesară este, în primul rând, un mecanism de prevenire și că întreprinderile ar trebui să aibă înainte de toate obligația de a identifica riscurile sau efectele negative și de a adopta politici și măsuri pentru a le atenua;

2. subliniază că există suficiente dovezi solide care arată că eforturile voluntare depuse de întreprinderile care au sediul sau își desfășoară activitatea în Uniune pentru a preveni, a atenua și a-și asuma răspunderea pentru efectele comportamentului lor asupra țărilor în curs de dezvoltare nu au fost suficiente până în prezent, deoarece continuă să aibă loc încălcări ale drepturilor omului, în special ale lucrătorilor , femeilor, copiilor și ale comunităților locale, precum și activități care intensifică efectele schimbărilor climatice, pe tot parcursul lanțurilor de aprovizionare ale întreprinderilor și, de asemenea, continuă să aibă loc încălcări ale standardelor de mediu și să se practice corupția; recunoaște că există un sprijin din ce în ce mai mare din partea sectorului politic, public și privat pentru legislația Uniunii privind diligența necesară;

3. reamintește că exercitarea deplină a drepturilor omului, inclusiv a dreptului la viață, sănătate, hrană și apă depinde de biodiversitate, care reprezintă fundamentul serviciilor ecosistemice de care starea de bine a oamenilor este intrinsec legată;

4. constată că întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) se confruntă cu o situație dificilă din cauza pandemiei de COVID-19 și că Uniunea are ca obiective esențiale să le ofere sprijin și să creeze un mediu de piață favorabil;

5. are convingerea fermă că legislația viitoare ar trebui, de asemenea, să impună diligența necesară în materie de mediu, pentru a asigura respectarea standardelor și drepturilor de mediu recunoscute la nivelul Uniunii și la nivel internațional, inclusiv în ceea ce privește schimbările climatice și biodiversitatea; subliniază beneficiile dovedite de care se bucură întreprinderile care pun în aplicare practici eficace de conduită responsabilă în afaceri, printre acestea numărându-se o mai bună gestionare a riscurilor, costuri mai scăzute ale capitalului, performanțe financiare generale mai bune și o competitivitate sporită; este preocupat de impactul crizei provocate de COVID-19, care a perturbat dramatic mediul de afaceri și a evidențiat vulnerabilități majore în economie și în lanțurile de aprovizionare globale legate de condițiile de muncă și de pregătirea pentru dezastre și a avut efecte negative pentru drepturile omului, în special drepturile lucrătorilor, femeile și copiii fiind adesea cel mai grav afectați; evidențiază că OCDE a demonstrat că întreprinderile care iau măsuri proactive pentru a contracara riscurile legate de criza provocată de COVID-19, într-un mod care să atenueze efectele adverse asupra lucrătorilor și a lanțurilor de aprovizionare, au mai multe șanse de a crea într-o măsură mai mare valoare și reziliență pe termen lung, crescându-și viabilitatea pe termen scurt și mărindu-și șansele de redresare pe termen mediu și lung;

6. consideră că legislația viitoare ar trebui să se bazeze pe inițiativele deja introduse de unele state membre; consideră că este extrem de necesar un cadru obligatoriu și armonizat la nivelul Uniunii pentru a contribui la implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite și a Acordului de la Paris și pentru a asigura condiții de concurență echitabile pentru întreprinderi; invită Comisia să realizeze o evaluare ex ante a impactului cu privire la domeniul de aplicare al legislației pe baza riscului de prejudiciu, mai degrabă decât a dimensiunii întreprinderii; invită Comisia să își intensifice activitatea în curs privind legislația care impune societăților din Uniune și societăților care își desfășoară activitatea din interiorul pieței unice să aplice diligența necesară în ceea ce privește respectarea drepturilor omului și a obligațiilor de mediu, inclusiv în ceea ce privește biodiversitatea, pe tot parcursul lanțurilor lor de aprovizionare, în conformitate cu standardele internaționale existente în materie de diligență necesară, în special Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului, orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale, orientările OCDE privind diligența necesară pentru o conduită responsabilă în afaceri, orientările OCDE în materie de diligență necesară sectoriale relevante, precum și Declarația tripartită de principii a OIM privind întreprinderile multinaționale și politica socială și Convenția ONU împotriva corupției;

7. invită Comisia să respecte în legislația viitoare principiul coerenței politicilor pentru dezvoltare, consacrat la articolul 208 din TFUE; subliniază că este important să se reducă la minimum posibilele contradicții și să se creeze sinergii cu politica de cooperare pentru dezvoltare în beneficiul țărilor în curs de dezvoltare și să mărească eficacitatea cooperării pentru dezvoltare; consideră că, în practică, acest lucru înseamnă să se implice în mod activ Direcția Generală Cooperare Internațională și Dezvoltare din cadrul Comisiei în activitatea legislativă în curs și să se realizeze o evaluare aprofundată a impactului viitoarei legislații asupra țărilor în curs de dezvoltare din punct de vedere economic, social, al drepturilor omului și al mediului, în conformitate cu orientările privind o mai bună legiferare[57] și cu instrumentul 34 din setul de instrumente pentru o mai bună legiferare[58]; remarcă că rezultatele evaluării respective ar trebui să stea la baza viitoarei propuneri legislative;

8. invită Comisia să aplice o abordare bazată pe drepturile omului cu privire la viitoarea legislație care ar trebui concepută, pusă în aplicare, monitorizată și evaluată într-un mod care să respecte principiile fundamentale ale drepturilor omului, și anume transparența, accesul la informații, participarea și responsabilitatea, precum și includerea și nediscriminarea, cu un accent special pe cele mai vulnerabile persoane; ia act de faptul că această abordare ar trebui să se bazeze pe principiul general de „a nu face rău”, deoarece este important să se evite efectele negative nedorite; consideră că viitoarea legislație ar trebui să facă obiectul unui proces de consultare global și substanțial la nivel local, cu părțile interesate relevante, inclusiv administrațiile locale și organizațiile societății civile, atât din Uniune, cât și din țările în curs de dezvoltare; consideră că acest proces ar trebui să se desfășoare în strânsă cooperare cu delegațiile Uniunii; subliniază că viitoarea legislație ar trebui să se bazeze pe o analiză de gen și să ia în considerare nevoile specifice ale femeilor și fetelor; consideră că întreprinderile ar trebui să țină seama de impactul de gen al activităților lor prin intermediul unui proces de diligență necesară în materie de drepturi ale omului care să țină seama de dimensiunea de gen;

9. invită Comisia să adopte o abordare holistică, care să ia în considerare riscul de corupție, alături de riscurile pentru drepturile omului și mediu; constată că impactul corupției întreprinderilor asupra drepturilor omului și a prejudiciilor aduse mediului în țările în curs de dezvoltare este bine documentat și că legislația viitoare a Uniunii trebuie să garanteze că întreprinderile nu au un impact negativ asupra statului de drept și a bunei guvernanțe a statelor, regiunilor și teritoriilor, ceea ce include, dar nu se limitează la nerespectarea Convenției ONU împotriva corupției, a secțiunii VII din orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale, precum și a principiilor Convenției OCDE privind combaterea mituirii funcționarilor publici străini în tranzacțiile comerciale internaționale și a cazurilor de corupție și mită în care o întreprindere exercită o influență necorespunzătoare asupra funcționarilor publici, sau direcționează avantaje pecuniare necorespunzătoare către aceștia, pentru a obține privilegii sau un tratament favorabil inechitabil prin încălcarea legii și include situațiile în care o întreprindere devine implicată în mod necorespunzător în activități politice locale, face contribuții ilegale în cadrul campaniilor sau nu respectă legislația fiscală aplicabilă;

10. reamintește că statele au obligația de a adopta cadre juridice și instituționale care să ofere o protecție eficace împotriva daunelor aduse mediului care afectează exercitarea drepturilor omului; subliniază că aceste obligații se aplică biodiversității, ca parte integrantă a mediului; în consecință, invită Uniunea și statele sale membre să reglementeze daunele aduse biodiversității de către actori privați, precum și de către agenții guvernamentale; subliniază că legislația viitoare ar trebui să includă obligații de a proteja drepturile de proprietate comună ale popoarelor indigene și ale comunităților locale pe teritoriilor lor, precum și resursele naturale pe care acestea le-au folosit în mod tradițional; în sens mai larg, are convingerea că atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea trebuie să facă parte din obligațiile de diligență necesară ale întreprinderilor;

11. își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la impactul pe care îl au anumite activități economice asupra drepturilor omului, în special sectoarele extractive și achizițiile agroindustriale de mari dimensiuni în statele în curs de dezvoltare, asupra populațiilor indigene, comunităților locale și apărătorilor drepturilor omului și ai mediului; subliniază că toate drepturile omului ar trebui să intre în domeniul de aplicare al viitoarei legislații; consideră că ar trebui să se acorde o atenție deosebită drepturilor comunităților locale, ale femeilor și ale grupurilor vulnerabile, precum copiii, persoanele cu dizabilități, minoritățile, popoarele indigene și alte persoane care depind strâns de natură pentru nevoile lor materiale și culturale; ar trebui să se pună accentul, de asemenea, pe drepturile lucrătorilor și ale sindicatelor, pe drepturile la libertatea de asociere, la negocieri colective și pe dreptul la un venit de subzistență; subliniază că orice act legislativ ar trebui să se bazeze pe obligațiile și standardele juridice existente la nivel internațional și european, inclusiv toate convențiile OIM, Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei și Convenția cu privire la drepturile copilului, precum și pe dreptul la consimțământul liber, prealabil și în cunoștință de cauză; este de părere că legislația viitoare ar trebui să acopere toate tipurile de încălcări ale drepturilor omului, inclusiv încălcarea dreptului la un mediu sănătos, precum și efectele negative asupra mediului; solicită cadre juridice mai bune și o mai bună implementare și monitorizare a drepturilor omului și a standardelor de mediu, precum și protecția apărătorilor drepturilor omului și mediului în țările în curs de dezvoltare și afirmă disponibilitatea Uniunii de a sprijini țările în curs de dezvoltare în consolidarea instituțiilor și formarea experților juridici și administrativi prin intermediul ajutorului pentru dezvoltare, precum și prin dialogul politic;

12. este de părere că legislația viitoare privind diligența necesară ar trebui să se aplice tuturor sectoarelor, tuturor tipurilor de întreprinderi și instituții, publice sau private, la nivel național și european, inclusiv Băncii Europene de Investiții și Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și de toate dimensiunile, care au sediul sau care își desfășoară activitatea în Uniune; consideră că legislația viitoare ar trebui să respecte principiul proporționalității și să garanteze condiții de concurență echitabile pentru societățile din Uniune, protejându-le competitivitatea, în special a IMM-urilor, cu obiectivul primordial de a crea lanțuri valorice sustenabile, reziliente la crize, care respectă drepturile omului și mediul; subliniază importanța de a efectua o evaluare a impactului pentru a concepe norme care să îmbunătățească competitivitatea, care să fie funcționale și aplicabile tuturor actorilor de pe piață, inclusiv IMM-urilor, punând accentul în special pe riscul de retragere a investițiilor, și de a se asigura că acest cadru respectă prevederile OMC; solicită ca IMM-urile să beneficieze de sprijin și de o perioadă de tranziție adecvate pentru a-și adapta operațiunile comerciale la noile reguli, a implementa procesele de diligență necesară și a evita sarcinile excesive; consideră că accentul ar trebui pus pe sectoarele care prezintă riscuri sporite în ceea ce privește drepturile omului; consideră că această abordare orizontală ar trebui completată cu alte standarde și orientări specifice la nivel de sector; subliniază că, dacă este necesar, întreprinderile ar trebui să acorde prioritate strategiilor lor de diligență necesară, fără a le limita, luând în considerare gravitatea și probabilitatea riscurilor legate de drepturile omului, mediu și guvernanță și rămânând în același timp răspunzătoare pentru toate impacturile care pot apărea; subliniază că sunt necesare stimulente pozitive pentru societățile care pot demonstra niveluri ridicate de conformitate cu ambițiile legislației viitoare; atrage atenția asupra riscului ca societățile să își retragă investițiile din state terțe, ceea ce ar putea conduce la pierderea de locuri de muncă și la pierderea partenerilor de cooperare pentru micii agricultori din țările în curs de dezvoltare, în cazul în care noile cerințe duc la impunerea unei sarcini administrative excesive și a unor riscuri care nu pot fi controlate;

13. subliniază că strategiile de diligență necesară ar trebui să fie aliniate la obiectivele de dezvoltare durabilă, la Acordul de la Paris și la obiectivele de politică ale Uniunii în domeniul drepturilor omului și al mediului, inclusiv la Pactul verde european și la politica internațională a Uniunii;

14. crede cu tărie că atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, în conformitate cu obiectivul Acordului de la Paris de a menține creșterea temperaturii medii globale la 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, trebuie să facă parte din obligațiile de diligență necesară ale întreprinderilor în temeiul legislației viitoare; în plus, întreprinderile ar trebui, de asemenea, să ia în considerare vulnerabilitățile legate de schimbările climatice ale persoanelor afectate de operațiunile lor comerciale;

15. este de părere că viitoarea legislație ar trebui să stabilească procese obligatorii și efective privind diligența necesară a întreprinderilor care să cuprindă toate încălcările drepturilor omului, prejudiciile aduse mediului și practicile de corupție legate de activitățile societăților și ale instituțiilor financiare, inclusiv lanțurile lor de aprovizionare și de subcontractare; subliniază că aceasta ar trebui să asigure implicarea deplină și activă în procesul legat de diligența necesară a persoanelor afectate, cum ar fi sindicatele și reprezentanții lucrătorilor, dar și comunitățile locale din țările în curs de dezvoltare și, în special, respectarea dreptului populațiilor indigene la consimțământ liber, prealabil și în cunoștință de cauză; constată că aceste procese ar trebui să se alinieze la obligațiile, orientările și standardele internaționale și europene; subliniază că legislația ar trebui să oblige întreprinderile să adopte o politică solidă de diligență necesară, care ar trebui să includă un mecanism incluziv de monitorizare și responsabilitate; consideră că ar trebui prevăzute măsuri de sprijin pentru anumite întreprinderi, în special pentru IMM-uri;

 16. se așteaptă ca legislația viitoare să creeze obligații pentru instituțiile financiare prin clarificarea obligațiilor investitorilor, precum și a celor ale consiliilor de administrație ale întreprinderilor; subliniază că legislația viitoare ar trebui să abordeze, de asemenea, modul de măsurare și de informare în mod eficient;

17. subliniază necesitatea de a concepe un sistem de monitorizare și responsabilitate solid și de a da autorităților competente, la nivelul Uniunii și la nivel național, instrumente armonizate și eficace de monitorizare și asigurare a respectării legislației de acest fel pentru a crea condiții de concurență echitabile între statele membre și, în special, la nivel local; consideră că trebuie depuse eforturi deosebite pentru a monitoriza activitățile comerciale desfășurate în țările și regiunile cu risc mai ridicat, inclusiv în zonele afectate de conflicte, luând în considerare standardele dreptului internațional umanitar și ținând seama de provocările specifice pe care le prezintă conflictele pentru a garanta responsabilitatea întreprinderilor și accesul la justiție al victimelor;

18. este de părere că viitoarea legislație ar trebui să creeze un sistem cuprinzător, transparent și coerent de răspundere care ar trebui să includă răspunderea administrativă, civilă și penală și un mecanism de sancționare pentru a asigura respectarea și punerea în aplicare a noii legislații; subliniază că, în cazurile în care se stabilește că sancțiunile sunt adecvate, acestea ar trebui să fie clare, eficace, proporționale și disuasive; reamintește, în acest sens, gama largă și eficace de sancțiuni administrative existente în temeiul dreptului Uniunii, în special în dreptul concurenței și al protecției datelor; invită Comisia să includă sancțiuni precum amenzi semnificative, interdicții de a participa la achiziții publice și la sistemele de sprijin public și interdicția de a exercita funcția de director al unei întreprinderi; în plus, îndeamnă Uniunea și statele sale membre să facă din lupta împotriva infracțiunilor împotriva mediului o prioritate politică strategică în cadrul cooperării judiciare internaționale și pentru instituții și Conferința părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, în special promovând respectarea acordurilor multilaterale de mediu prin adoptarea de sancțiuni penale, schimburi de bune practici și prin promovarea extinderii sferei de acțiune a Curții Penale Internaționale pentru a acoperi infracțiunile care ar putea constitui ecocid; subliniază importanța crucială a mecanismelor de răspundere civilă pentru a oferi victimelor acces la căi de atac în fața instanțelor Uniunii; subliniază că ar trebui eliminate barierele care restricționează accesul la căi de atac, inclusiv prin intermediul unor termene adecvate de prescripție și prin sprijin pentru cheltuielile judiciare;

19. subliniază că accesul la căi de atac eficiente este esențial; reamintește că statele au datoria principală de a oferi acces la căi de atac; consideră că legislația viitoare ar trebui să oblige întreprinderile să dispună de un mecanism eficient de soluționare a reclamațiilor, care ar trebui să fie transparent, accesibil, previzibil, sigur, demn de încredere și responsabil; subliniază că mecanismele de reclamații de la nivelul întreprinderilor sunt menite doar să funcționeze ca sisteme de avertizare timpurie, să permită acordarea de ajutor de urgență și despăgubiri pentru daune nesemnificative; subliniază că astfel de mecanisme trebuie să fie certificate de autoritățile publice și că ele nu ar trebui să împiedice niciodată accesul reclamantului la instanțe; afirmă că ar trebui să se acorde o atenție deosebită zonelor libere industriale pentru export, care sunt deseori caracterizate de derogări de la dreptul muncii și de la impozite și se confruntă cu probleme grave legate de asigurarea unor locuri de muncă decente și cu restricții sindicale; este de părere că aceste mecanisme ar trebui să fie concepute în consultare cu lucrătorii și cu comunitățile afectate; consideră, în plus, că legislația viitoare ar trebui să prevadă căi de atac judiciare eficiente pentru victimele încălcărilor drepturilor omului, ale daunelor aduse mediului și ale practicilor de corupție, în mod individual și prin acțiuni colective; consideră că apărătorii drepturilor omului și avocații acestora ar trebui să beneficieze de o protecție specială; consideră că ar trebui prevăzute și alte căi de atac extrajudiciare; are convingerea, în acest sens, că legislația viitoare ar trebui să exploreze în continuare rolul delegațiilor Uniunii în aplicarea legislației viitoare, de exemplu prin intermediul unui mecanism de tratare a plângerilor care să permită victimelor abuzurilor comise de întreprinderile cu sediul sau care își desfășoară activitatea în Uniune și de lanțurile lor de aprovizionare să depună plângeri;

20. subliniază faptul că complementaritatea și coordonarea cu politica, instrumentele și actorii cooperării pentru dezvoltare este decisivă și că, prin urmare, viitoarea legislație ar trebui să prevadă unele dispoziții în acest sens;

21. subliniază faptul că societatea civilă locală rămâne un partener-cheie în punerea în aplicare și în monitorizarea legislației viitoare; constată, prin urmare, că legislația viitoare ar trebui să asigure că mecanismele societății civile primesc resurse într-un mod sustenabil și să creeze canale transparente și structurate pentru ca societatea civilă să interacționeze cu entitățile corporative și guvernamentale;

22. evidențiază că este important ca obligațiile de diligență necesară legate de domeniul social, de mediu, de drepturile omului și de buna guvernanță să fie integrate și aplicate în cadrul instrumentelor comerciale, cum ar fi acordurile de liber schimb, acordurile de investiții, acordurile de parteneriat economic sau sistemele generalizate de preferințe; avertizează împotriva dezvoltării unei politici cu standarde duble privind drepturile și obligațiile corporațiilor în cadrul tratatelor de investiții și comerciale; este convins că este esențial să se confere un caracter obligatoriu și executoriu capitolelor privind dezvoltarea durabilă din acordurile de liber schimb; consideră că acest lucru ar contribui, de asemenea, la evitarea denaturării concurenței cu întreprinderile din afara Uniunii; este ferm convins că un tratat ONU cu caracter obligatoriu și executoriu privind afacerile și drepturile omului, care ar asigura accesul la justiție pentru victimele încălcărilor drepturilor omului și ar prevedea mecanisme de despăgubire și responsabilitate pentru comunitățile afectate ar putea remedia dezechilibrele existente; reiterează încă o dată că este important ca Uniunea să se implice activ în discuțiile Grupului de lucru interguvernamental deschis privind corporațiile transnaționale și alte întreprinderi din punctul de vedere al respectării drepturilor omului; consideră că, în paralel cu activitatea sa referitoare la legislația obligatorie privind diligența necesară a întreprinderilor, Uniunea ar trebui să adopte un mandat pentru a se angaja în mod activ și constructiv în negocierile pentru un tratat obligatoriu al ONU privind afacerile și drepturile omului, cu scopul de a asigura un cadru ambițios de concurență echitabilă la nivel mondial pentru protecția drepturilor omului și pentru responsabilitățile întreprinderilor; invită Comisia să depună activ eforturi, în cadrul OMC, în scopul promovării unor norme multilaterale privind gestionarea durabilă a lanțurilor valorice mondiale, incluzând obligația de diligență necesară în cadrul lanțului de aprovizionare, pentru început urmând să fie abordat sectorul confecțiilor.

 

 

INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREA ÎN COMISIA SESIZATĂ PENTRU AVIZ

Data adoptării	13.11.2020
Rezultatul votului final	+: –: 0:	14 2 9
Membri titulari prezenți la votul final	Anna-Michelle Asimakopoulou, Hildegard Bentele, Dominique Bilde, Udo Bullmann, Catherine Chabaud, Antoni Comín i Oliveres, Ryszard Czarnecki, Gianna Gancia, Charles Goerens, Mónica Silvana González, Pierrette Herzberger-Fofana, György Hölvényi, Rasa Juknevičienė, Pierfrancesco Majorino, Erik Marquardt, Norbert Neuser, Jan-Christoph Oetjen, Christian Sagartz, Marc Tarabella, Tomas Tobé, Miguel Urbán Crespo, Chrysoula Zacharopoulou, Bernhard Zimniok
Membri supleanți prezenți la votul final	Alviina Alametsä, Frances Fitzgerald

 

VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA SESIZATĂ PENTRU AVIZ

14	+
S&D	Udo Bullmann, Mónica Silvana González, Pierfrancesco Majorino, Norbert Neuser, Marc Tarabella,
RENEW	Catherine Chabaud, Charles Goerens, Jan-Christoph Oetjen, Chrysoula Zacharopoulou
GREENS/EFA	Alviina Alamtesä , Pierrette Herzberger-Fofana, Erik Marquardt
GUE/NGL	Miguel Urbán Crespo
NA	Antoni Comín i Oliveres

 

2	-
ID	Gianna Gancia, Bernhard Zimniok

 

9	0
EPP	Anna-Michelle Asimakopoulou, Hildegard Bentele, Frances Fritzgerald, György Hölvényi, Rasa Juknevičienė, Christian Sagartz, Tomas Tobé
ID	Dominique Bilde
ECR	Ryszard Czarnecki,

 

Legenda simbolurilor utilizate:

+ : pentru

- : împotrivă

0 : abțineri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ANEXĂ: LISTA ENTITĂȚILOR SAU PERSOANELOR DE LA CARE RAPORTOAREA A PRIMIT CONTRIBUȚII

Următoarea listă este întocmită în mod absolut voluntar, sub responsabilitatea exclusivă a raportoarei. Raportoarea a primit contribuții de la următoarele entități sau persoane în pregătirea raportului, până la adoptarea acestuia în comisie:

Entitatea și/sau persoana

Anti-Slavery International

Amfori

Amnesty International

ASN Bank

BusinessEurope

CNV Internationaal

Institutul Cobalt

EuroCommerce

Grupul european al patronatelor din industria chimică

Coaliția europeană pentru justiție corporativă

Asociația europeană pentru cacao

Grupul de lucru al Parlamentului European privind comportamentul responsabil în afaceri

Confederația Europeană a Sindicatelor

Federația organizațiilor germane ale consumatorilor

Friends of the Earth Europa

Federația germană a comercianților cu amănuntul

Inițiativa de Raportare Globală

Global Witness

Grupul H&M

INretail

Federația Internațională pentru Drepturile Omului

MEDEF

MVO Țările de Jos

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

Sociaal-Economische Raad (Consiliul Economic și Social)

Tony’s Chocolonely

VNO-NCW

 

 

 

 

 

INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREA ÎN COMISIA COMPETENTĂ

Data adoptării	27.1.2021
Rezultatul votului final	+: –: 0:	21 1 1
Membri titulari prezenți la votul final	Manon Aubry, Geoffroy Didier, Pascal Durand, Ibán García Del Blanco, Jean-Paul Garraud, Esteban González Pons, Mislav Kolakušić, Sergey Lagodinsky, Gilles Lebreton, Karen Melchior, Jiří Pospíšil, Franco Roberti, Marcos Ros Sempere, Ernő Schaller-Baross, Stéphane Séjourné, Raffaele Stancanelli, Marie Toussaint, Adrián Vázquez Lázara, Axel Voss, Marion Walsmann, Tiemo Wölken, Lara Wolters, Javier Zarzalejos
Membri supleanți prezenți la votul final	Caterina Chinnici, Heidi Hautala, Bettina Vollath

 

VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ

21	+
PPE	Geoffroy Didier, Esteban González Pons, Jiří Pospíšil, Axel Voss, Marion Walsmann, Javier Zarzalejos
S&D	Ibán García Del Blanco, Franco Roberti, Marcos Ros Sempere, Tiemo Wölken, Lara Wolters
Renew	Pascal Durand, Karen Melchior, Stéphane Séjourné, Adrián Vázquez Lázara
ID	Jean-Paul Garraud, Gilles Lebreton
Verts/ALE	Heidi Hautala, Marie Toussaint
The Left	Manon Aubry
NI	Mislav Kolakušić

 

1	-
ECR	Raffaele Stancanelli

 

1	0
PPE	Ernő Schaller-Baross

 

Legenda simbolurilor utilizate:

+ : pentru

- : împotrivă

0 : abțineri

• [1] JO L 295, 12.11.2010, p. 23.
• [2] JO L 182, 29.6.2013, p. 19.
• [3] JO L 330, 15.11.2014, p. 1.
• [4] JO L 130, 19.5.2017, p. 1.
• [5] JO L 132, 20.5.2017, p. 1.
• [6] JO L 305, 26.11.2019, p. 17.
• [7] JO L 317, 9.12. 2019, p. 1.
• [8] JO L 198, 22.6.2020, p. 13.
• [9] COM(2018)0097 final.
• [10] COM(2019)0640 final.
• [11] JO C 215, 5.7.2017, p. 1.
• [12] JO C 209, 20.6.2019, p. 1.
• [13] JO C 215, 19.6.2018, p. 125.
• [14] JO C 298, 23.8.2018, p. 100.
• [15] JO C 76, 9.3.2020, p. 23.
• [16] https://www.ohchr.org/documents/publications/guidingprinciplesbusinesshr_en.pdf.
• [17] http://mneguidelines.oecd.org/guidelines.
• [18] https://www.oecd.org/investment/due-diligence-guidance-for-responsible-business-conduct.htm.
• [19] http://www.oecd.org/industry/inv/mne/responsible-supply-chains-textile-garment-sector.htm.
• [20] https://www.oecd.org/corporate/oecd-due-diligence-guidance-for-responsible-supply-chains-of-minerals-from-conflict-affected-and-high-risk-areas-9789264252479-en.htm.
• [21] https://www.oecd.org/daf/inv/investment-policy/rbc-agriculture-supply-chains.htm.
• [22] https://www.oecd.org/investment/due-diligence-guidance-for-responsible-business-conduct.htm.
• [23] https://www.oecd.org/investment/due-diligence-for-responsible-corporate-lending-and-securities-underwriting.htm#:~:text=Due%20Diligence%20for%20Responsible%20Corporate%20Lending%20and%20Securities%20Underwriting%20provides,risks%20associated%20with%20their%20clients.
• [24] https://www.ilo.org/declaration/thedeclaration/textdeclaration/lang--en/index.htm.
• [25] https://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/---ed_emp/---emp_ent/---multi/documents/publication/wcms_094386.pdf.
• [26] https://www.ohchr.org/Documents/Issues/Business/Gender_Booklet_Final.pdf.
• [27] Loi n° 2017-399 du 27 mars 2017 relative au devoir de vigilance des sociétés mères et des entreprises donneuses d'ordre, JORF n°0074 du 28 mars 2017.
• [28] Wet van 24 oktober 2019 n. 401 houdende de invoering van een zorgplicht ter voorkoming van de levering van goederen en diensten die met behulp van kinderarbeid tot stand zijn gekomen (Wet zorgplicht kinderarbeid).
• [29] Departamentul tematic pentru relații externe al PE, PE 603.475 — februarie 2019.
• [30] Departamentul tematic pentru relații externe al PE, PE 603.505 — iunie 2020.
• [31] Direcția Generală Justiție și Consumatori, ianuarie 2020.
• [32] Direcția Generală Justiție și Consumatori, iulie 2020.
• [33] http://childrenandbusiness.org/
• [34]  Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului (JO L 101, 15.4.2011, p. 1).
• [35]  Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului (JO L 315, 14.11.2012, p. 57).
• [36] SWD(2017)0350.
• [37] https://ec.europa.eu/info/files/better-regulation-toolbox-34_en
• [38] JO ...
• [39]  Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn (JO L 295, 12.11.2010, p. 23).
• [40]  Regulamentul (UE) 2017/821 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2017 de stabilire a unor obligații de diligență necesară în cadrul lanțului de aprovizionare care revin importatorilor din Uniune de staniu, tantal și tungsten, de minereuri ale acestora și de aur provenind din zone de conflict și din zone cu risc ridicat (JO L 130, 19.5.2017, p. 1).
• [41]  Directiva 2014/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2014 de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește prezentarea de informații nefinanciare și de informații privind diversitatea de către anumite întreprinderi și grupuri mari (JO L 330, 15.11.2014, p. 1).
• [*]  Comisia ar trebui să identifice sectoarele economice cu grad ridicat de risc, cu un impact semnificativ asupra drepturilor omului, mediului și bunei guvernări pentru a include întreprinderile mici și mijlocii din aceste sectoare în domeniul de aplicare al prezentei directive. Întreprinderile mici și mijlocii cu grad ridicat de risc ar trebui definite de Comisie în prezenta directivă. Definiția ar trebui să țină seama de sectorul în care activează întreprinderea sau de tipul de activitate al acesteia.
• [42]  Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (JO L 198, 22.6.2020, p. 13).
• [43]  Directiva (UE) 2016/943 a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale (JO L 157, 15.6.2016, p. 1).
• [44] https://www.un.org/esa/socdev/unpfii/documents/DRIPS_en.pdf
• [45]  Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii (JO L 305, 26.11.2019, p. 17).
• [46]  JO L 123, 12.5.2016, p. 1.
• [47]  Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19).
• [48]  Directiva 2002/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2002 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană (JO L 80, 23.3.2002, p. 29).
• [49]  Directiva 2009/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 privind instituirea unui comitet european de întreprindere sau a unei proceduri de informare și consultare a lucrătorilor în întreprinderile și grupurile de întreprinderi de dimensiune comunitară (JO L 122, 16.5.2009, p. 28).
• [50]  Directiva 2001/86/CE a Consiliului din 8 octombrie 2001 de completare a statutului societății europene în ceea ce privește implicarea lucrătorilor (JO L 294, 10.11.2001, p. 22).
• [51] JO L 351, 20.12.2012, p. 1.
• [52] JO L 199, 31.7 2007, p. 40. 
• [53] Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului (JO L 101, 15.4.2011, p. 1).
• [54] Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului (JO L 315, 14.11.2012, p. 57).
• [55] Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO L 269, 10.10.2013, p. 1).
• [56] Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii (JO L 305, 26.11.2019, p. 17).
• [57] SWD(2017)0350.
• [58] https://ec.europa.eu/info/files/better-regulation-toolbox-34_en