RAPORT referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind un Program al Uniunii de acțiune pentru mediu până în 2030
17.6.2021 - (COM(2020)0652 – C9-0329/2020 – 2020/0300(COD)) - ***I
Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară
Raportoare: Grace O'Sullivan
PROIECT DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN
referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind un Program al Uniunii de acțiune pentru mediu până în 2030
(COM(2020)0652 – C9-0329/2020 – 2020/0300(COD))
(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)
Parlamentul European,
– având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2020)0652),
– având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 192 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C9-0329/2020),
– având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 27 ianuarie 2021[1],
– având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 5 februarie 2021[2],
– având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere avizul Comisiei pentru transport și turism și cel al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală,
– având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A9-0203/2021),
1. adoptă poziția sa în primă lectură prezentată în continuare;
2. solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care își înlocuiește, își modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea;
3. încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.
Amendamentul 1
Propunere de decizie
Considerentul 3
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(3) Evaluarea Comisiei cu privire la PAM 724 a concluzionat că viziunea și obiectivele sale prioritare pentru 2050 sunt încă valabile, că a contribuit la asigurarea unei acțiuni mai predictibile, mai rapide și mai bine coordonate în domeniul politicii de mediu și că structura și cadrul favorabil ale programului au contribuit la crearea de sinergii, determinând creșterea eficienței și eficacității politicii de mediu. În plus, evaluarea a concluzionat că PAM 7 a anticipat Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite punând accentul pe faptul că bunăstarea socială și creșterea economică depind de o bază sănătoasă a resurselor naturale și a facilitat obținerea de rezultate în ceea ce privește obiectivele de dezvoltare durabilă. De asemenea, a permis Uniunii să se exprime pe o singură voce pe scena globală cu privire la aspecte de mediu și climă. În evaluarea PAM 7, Comisia a concluzionat, de asemenea, că progresele înregistrate în legătură cu protejarea naturii, sănătatea și integrarea politicilor nu au fost suficiente. |
(3) Evaluarea Comisiei cu privire la PAM 724 a concluzionat că viziunea și obiectivele sale prioritare pentru 2050 sunt încă valabile, că a contribuit la asigurarea unei acțiuni mai predictibile, mai rapide și mai bine coordonate în domeniul politicii de mediu și că structura și cadrul favorabil ale programului au contribuit la crearea de sinergii, determinând creșterea eficienței și eficacității politicii de mediu. În plus, evaluarea a concluzionat că PAM 7 a anticipat Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite punând accentul pe faptul că bunăstarea socială și creșterea economică depind de o bază sănătoasă a resurselor naturale și a facilitat obținerea de rezultate în ceea ce privește obiectivele de dezvoltare durabilă. De asemenea, a permis Uniunii să se exprime pe o singură voce pe scena globală cu privire la aspecte de mediu și climă. În evaluarea PAM 7, Comisia a concluzionat, de asemenea, că progresele înregistrate în legătură cu protejarea naturii, sănătatea și integrarea preocupărilor legate de mediu în alte domenii de politică nu au fost suficiente. Evaluarea a scos în evidență și faptul că s-ar fi putut acorda mai multă atenție aspectelor sociale în PAM 7, date fiind legăturile dintre politica în domeniul mediului și politica socială, de exemplu în ceea ce privește impactul asupra grupurilor vulnerabile, a locurilor de muncă, a incluziunii sociale și a inegalității. Comisia a mai remarcat în evaluarea sa că, în pofida obiectivelor de mediu din ce în ce mai ambițioase în numeroase domenii de politică, cheltuielile pentru protecția mediului au rămas scăzute în Europa de-a lungul mai multor ani (aproximativ 2% din PIB) și că nepunerea în aplicare a legislației de mediu costă economia Uniunii în jur de 55 de miliarde EUR în fiecare an sub formă de costuri de sănătate și costuri directe pentru mediu. Evaluarea a indicat că punerea în aplicare a PAM 7 ar fi putut fi consolidată printr-un mecanism de monitorizare mai puternic. |
__________________ |
__________________ |
24 COM(2019) 233 final. |
24 COM(2019) 233 final. |
Amendamentul 2
Propunere de decizie
Considerentul 4
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(4) Potrivit raportului AEM „Mediul european – starea și perspectiva 2020: cunoștințe necesare pentru tranziția către o Europă durabilă” („SOER 2020”), anul 2020 reprezintă o fereastră unică de oportunitate pentru Uniune să își demonstreze poziția de lider în materie de durabilitate și să răspundă provocărilor urgente legate de durabilitate care necesită soluții sistemice. După cum s-a arătat în SOER 2020, schimbările climatice și ale ecosistemelor globale, observate încă din anii 1950, sunt fără precedent pe parcursul deceniilor și mileniilor. Populația lumii s-a triplat din 1950, în timp ce numărul persoanelor care locuiesc în orașe a crescut de patru ori. Cu modelul actual de creștere, se preconizează că presiunile asupra mediului vor mai crește, cauzând efecte dăunătoare directe și indirecte asupra sănătății și bunăstării oamenilor. Acest lucru este valabil în special pentru sectoarele cu cel mai mare impact asupra mediului - sectorul alimentar, al mobilității, energetic, precum și sectorul infrastructurii și clădirilor. |
(4) Potrivit raportului AEM „Mediul european – starea și perspectiva 2020: cunoștințe necesare pentru tranziția către o Europă durabilă” („SOER 2020”), în următorul deceniu există o oportunitate pentru Uniune să își demonstreze poziția de lider mondial în materie de durabilitate prin abordarea provocărilor urgente legate de durabilitate, care sunt fără precedent și care pot fi rezolvate doar printr-o schimbare sistemică. Schimbarea sistemică generează o schimbare fundamentală, transformatoare și orizontală, care implică modificări și reorientări majore ale obiectivelor sistemelor, stimulentelor, tehnologiilor, practicilor și normelor sociale, precum și ale sistemelor de cunoștințe și ale abordărilor de guvernanță. După cum s-a arătat în SOER 2020, unul dintre cei mai importanți factori care stau la baza provocărilor persistente cu care se confruntă Europa în materie de mediu și durabilitate este faptul că acestea sunt legate în mod indisolubil de activitățile economice și de stilul de viață, în special sistemele societale care le oferă europenilor infrastructura de bază - bunuri, energie și mobilitate. Asigurarea coerenței cu politicile de mediu existente și punerea lor deplină în aplicare i-ar permite Europei să își atingă obiectivele de mediu până în 2030. Sunt însă necesare și cadre sistemice, pe termen lung și cu ținte obligatorii în raport cu obiectivele climatice și de mediu. SOER 2020 conchide că Europa nu își va materializa viziunea referitoare la durabilitate privind „o viață bună, în limitele planetei noastre” doar prin promovarea creșterii economice și încercarea de a gestiona efectele secundare dăunătoare cu ajutorul instrumentelor de politică socială și de mediu. Dimpotrivă, durabilitatea trebuie să devină principiul călăuzitor al unor politici ambițioase și coerente și al unor acțiuni la nivelul întregii societăți. |
Amendamentul 3
Propunere de decizie
Considerentul 5
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(5) Comisia Europeană a răspuns provocărilor identificate în SOER 2020 prin adoptarea Pactului verde european25: o nouă strategie de creștere pentru dubla tranziție verde și digitală care își propune să transforme Uniunea într-o societate echitabilă și prosperă, cu o economie concurențială, neutră din punct de vedere climatic și care să permită o utilizare mai eficientă a resurselor. Regulamentul (UE) al Parlamentului European și al Consiliului26 consacră în legislație obiectivul Uniunii de atingere a neutralității climatice până în 2050. |
(5) Răspunsul Comisiei Europene la provocările identificate în SOER 2020 este evidențiat în Pactul verde european25, sub forma unei noi strategii de creștere pentru dubla tranziție verde și digitală care își propune să transforme Uniunea într-o societate echitabilă și prosperă, cu o economie concurențială, neutră din punct de vedere climatic și cu o utilizare eficientă a resurselor, și să protejeze, să mențină și să mărească capitalul natural al Uniunii, îmbunătățind în același timp calitatea vieții generațiilor prezente și viitoare. Prioritatea ar trebui să fie îndeplinirea rapidă a obiectivelor climatice și de mediu, protejând în același timp sănătatea și bunăstarea oamenilor în raport cu riscurile și efectele de mediu și asigurând o tranziție echitabilă și favorabilă incluziunii. Regulamentul (UE) al Parlamentului European și al Consiliului consacră în legislație obiectivul Uniunii de atingere a neutralității climatice până cel târziu în 2050. |
__________________ |
__________________ |
25 COM(2019) 640 final. |
25 COM(2019) 640 final. |
26 COM(2020) 80 final. |
26 COM(2020) 80 final. |
Amendamentul 4
Propunere de decizie
Considerentul 5 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(5a) La 28 noiembrie 2019, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care declara urgența climatică și de mediu în Europa și la nivel mondial și a solicitat insistent noii Comisii să ia măsuri rapide și substanțiale, inclusiv de abordare a neconcordanțelor politicilor actuale ale Uniunii cu urgența climatică și de mediu, în special printr-o reformă profundă a politicilor sale de investiții în agricultură, comerț, transport, energie și infrastructură și prin asigurarea faptului că toate propunerile legislative și bugetare viitoare relevante sunt pe deplin aliniate la obiectivul de limitare a încălzirii globale la sub 1,5 °C și nu contribuie la pierderea biodiversității. |
Amendamentul 5
Propunere de decizie
Considerentul 5 b (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(5b) Atât în Uniune, cât și la nivel mondial, terenurile și solurile continuă să fie degradate de o gamă largă de activități umane, cum ar fi gestionarea defectuoasă a terenurilor, schimbarea destinației terenurilor, practici agricole nesustenabile, abandonarea terenurilor, poluarea, practicile forestiere nesustenabile, impermeabilizarea solului, pierderea biodiversității și schimbările climatice, adesea combinate cu alți factori, ceea ce le reduce capacitatea de a realiza servicii și funcții ecosistemice. Cu toate acestea, Uniunea și statele membre nu sunt în prezent pe calea cea bună pentru a-și îndeplini angajamentele internaționale și europene legate de sol și terenuri, inclusiv obligațiile asumate în temeiul Convenției Organizației Națiunilor Unite pentru combaterea deșertificării de a combate deșertificarea, a reface terenurile și solurile degradate și a realiza o lume neutră din punctul de vedere al degradării terenurilor până în 2030. În conformitate cu Rezoluția Parlamentului European din 28 aprilie 2021 referitoare la protecția solului, este nevoie de un cadru juridic comun la nivelul Uniunii pentru a proteja și utiliza durabil solul, care să respecte pe deplin principiul subsidiarității și care să abordeze toate amenințările majore la adresa solului. Cadrul respectiv ar trebui să includă, printre altele, o definiție comună a solului și a funcțiilor sale și criterii pentru obținerea unei stări bune și a unei utilizări durabile, precum și obiective intermediare și finale care să fie însoțite de indicatori armonizați și de o metodologie de monitorizare și raportare. |
Amendamentul 6
Propunere de decizie
Considerentul 5 c (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(5c) Pandemia de COVID-19, care a condus la o criză economică și sanitară fără precedent, a demonstrat din nou că este important ca în procesul de elaborare a politicilor să se aplice o abordare multisectorială de tipul „O singură sănătate”, care să recunoască faptul că sănătatea umană este legată de sănătatea animalelor și de mediu și că acțiunile menite să combată amenințările la adresa sănătății trebuie să țină seama de toate aceste trei dimensiuni. Pentru, printre altele, a depista focarele de infecție zoonotice și amenințările legate de siguranța alimentară și pentru a le combate și preveni în mod eficace, ar trebui să se facă schimb de informații și de date între sectoare, iar cooperarea la nivel național și subnațional ar trebui sporită pentru a pune în aplicare soluții eficace și comune. PAM 8 ar trebui să contribuie la integrarea deplină a abordării „O singură sănătate” la toate nivelurile de elaborare a politicilor. |
Amendamentul 7
Propunere de decizie
Considerentul 5 d (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(5d) Conform raportului din 2020 privind biodiversitatea și pandemiile, elaborat de Platforma interguvernamentală științifico-politică privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice (IPBES), pandemiile au drept cauze profunde aceleași schimbări globale de mediu care determină pierderea biodiversității și schimbările climatice, printre care schimbarea destinației terenurilor, expansiunea și intensificarea agriculturii, comerțul cu specii sălbatice și consumul acestora, precum și alți factori. Schimbările climatice au fost implicate în apariția bolilor și vor cauza probabil un risc semnificativ de pandemii în viitor, în timp ce pierderea biodiversității este asociată și cu transformarea peisajelor și poate duce, în unele cazuri, la creșterea riscului de boli emergente. Potrivit raportului, costul inacțiunii depășește cu mult costul punerii în aplicare a strategiilor globale de prevenire a pandemiilor bazate pe reducerea comerțului cu specii sălbatice și a schimbării destinației terenurilor și pe intensificarea supravegherii de tipul „O singură sănătate”. |
|
__________________ |
|
1a Atelierul IPBES privind diversitatea și pandemiile - rezumat, 2020. |
Amendamentul 8
Propunere de decizie
Considerentul 5 e (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(5e) Se preconizează că degradarea mediului și efectele adverse ale schimbărilor climatice urmează să se intensifice și mai mult în anii următori, afectând cel mai puternic țările în curs de dezvoltare și populațiile vulnerabile. Pentru a contribui la consolidarea rezilienței și a sprijini eforturile țărilor terțe de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea, precum și de protejare a biodiversității, asistența financiară acordată de Uniune și de statele membre țărilor terțe ar trebui să promoveze Agenda 2030 a ONU, Acordul de la Paris adoptat în temeiul Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice1a („Acordul de la Paris”) și cadrul global post-2020 al Convenției ONU privind diversitatea biologică și să fie în conformitate cu obiectivele prioritare ale PAM 8 . În plus, Uniunea și statele membre ar trebui și să se asigure că Acordul de la Paris și alte acorduri internaționale în domeniul climei și al mediului sunt puse în aplicare în moduri care reflectă principiul echității și al responsabilității comune, dar diferențiate, și capacitățile aferente, astfel cum se prevede și la articolul 2 alineatul (2) din Acordul de la Paris. |
|
_______________ |
|
1aJO L 282, 19.10.2016, p. 4. |
Amendamentul 9
Propunere de decizie
Considerentul 6
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(6) Pactul verde european sprijină Instrumentul de redresare „Next Generation EU” care promovează investițiile în sectoare verzi esențiale necesare pentru consolidarea rezilienței și pentru a genera creștere și locuri de muncă într-o societate echitabilă și favorabilă incluziunii. Mecanismul de redresare și reziliență care va conduce la redresarea economică a Uniunii în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus, împreună cu bugetul general al Uniunii pentru perioada 2021--2027, se bazează, la rândul său, pe obiectivele prioritare stabilite în Pactul verde european. În plus, toate inițiativele din cadrul instrumentului de redresare „Next Generation EU” trebuie să respecte legământul „să nu faci rău” înscris în Pactul verde european. |
(6) Pactul verde european sprijină Instrumentul de redresare „Next Generation EU” care promovează investițiile în sectoare verzi și digitale esențiale necesare pentru consolidarea rezilienței și pentru a genera creștere și locuri de muncă într-o societate echitabilă și favorabilă incluziunii. Mecanismul de redresare și reziliență care va conduce la redresarea economică a Uniunii în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus, împreună cu bugetul general al Uniunii pentru perioada 2021--2027, se bazează, la rândul său, pe obiectivele prioritare stabilite în Pactul verde european. În plus, toate inițiativele din cadrul instrumentului de redresare „Next Generation EU” trebuie să respecte principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative”, astfel cum este stabilit în Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului („Regulamentul privind taxonomia”)1a. Instrumentul de redresare oferă o oportunitate importantă de a accelera ritmul tranziției către neutralitatea climatică și protecția mediului. |
|
______________ |
|
1a Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (JO L 198, 22.6.2020, p. 13) |
Amendamentul 10
Propunere de decizie
Considerentul 7
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(7) Programele de acțiune pentru mediu au orientat dezvoltarea politicii UE în domeniul mediului încă de la începutul anilor ’70. PAM 7 va expira la 31 decembrie 2020 iar articolul 4 alineatul (3) din acesta solicită Comisiei, după caz, să prezinte o propunere pentru un al optulea program de acțiune pentru mediu (PAM 8) în timp util, pentru a evita o pauză între PAM 7 și PAM 8. Pactul verde european a anunțat adoptarea unui nou program de acțiune pentru mediu. |
(7) Programele de acțiune pentru mediu au orientat dezvoltarea și coordonarea politicii UE în domeniul mediului încă de la începutul anilor ’70. PAM 7 a expirat la 31 decembrie 2020, iar articolul 4 alineatul (3) din acesta a solicitat Comisiei, după caz, să prezinte o propunere pentru un al optulea program de acțiune pentru mediu (PAM 8) în timp util, pentru a evita o pauză între PAM 7 și PAM 8. Comunicarea Comisiei din 11 decembrie 2019 privind Pactul verde european a anunțat că PAM 8 va include un nou mecanism de monitorizare care să asigure că Uniunea rămâne pe drumul cel bun în direcția îndeplinirii obiectivelor sale de mediu. Comisia s-a angajat în comunicarea sa și să lanseze un tablou de bord pentru a monitoriza progresele înregistrate în raport cu toate obiectivele Pactului verde european. |
Amendamentul 11
Propunere de decizie
Considerentul 8
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(8) PAM 8 trebuie să sprijine obiectivele în domeniul mediului și al politicilor climatice prevăzute în Pactul verde european, în conformitate cu obiectivul pe termen lung „o viață bună, în limitele planetei noastre” până în 2050, care este deja stabilit în PAM 7. Acesta ar trebui să contribuie la realizarea Agendei 2030 a Organizației Națiunilor Unite și a obiectivelor de dezvoltare durabilă ale acesteia. |
(8) PAM 8, în calitatea sa de program general al Uniunii de acțiune în domeniul mediului, ar trebui să aibă la bază și să promoveze obiectivele Pactului verde european, în conformitate cu obiectivul pe termen lung „o viață bună, în limitele planetei noastre” până în 2050 cel târziu, în conformitate cu ceea ce a fost deja stabilit în PAM 7. Acesta ar trebui și să fie pe deplin aliniat la Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite și la obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) ale acesteia și să impulsioneze aplicarea și realizarea acestora și la obiectivele Acordului de la Paris, ale Convenției ONU privind diversitatea biologică și ale altor acorduri internaționale relevante. PAM 8 ar trebui să facă posibilă o schimbare sistemică către o economie europeană care să garanteze bunăstarea oamenilor în limitele planetei în condiții de creștere regenerativă și să asigure că tranziția ecologică și cea climatică se realizează în mod just și incluziv, contribuind în același timp la reducerea inegalităților. |
Amendamentul 12
Propunere de decizie
Considerentul 8 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(8a) Obiectivele prioritare ale PAM 8 au stabilit o direcție pentru elaborarea politicilor Uniunii, pe baza angajamentelor asumate în cadrul strategiilor și inițiativelor din cadrul Pactului verde european, dar fără a se limita la acestea. |
Amendamentul 13
Propunere de decizie
Considerentul 8 b (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(8b) PAM 8 stă la baza îndeplinirii obiectivelor în materie de mediu și climă definite în temeiul Agendei 2030 a Organizației Națiunilor Unite și al ODD ale acesteia. Conform unui model elaborat de Centrul de reziliență de la Stockholm, realizarea ODD în materie de mediu și climă stă la baza ODD sociale și economice, deoarece societățile și economiile noastre depind de o biosferă sănătoasă și deoarece dezvoltarea durabilă poate avea loc numai într-un spațiu de activitate sigur al unei planete stabile și reziliente. Îndeplinirea ODD de către Uniune și sprijinul acordat de aceasta unor țări terțe pentru a face același lucru vor fi esențiale dacă Uniunea dorește să își demonstreze poziția de lider mondial în tranzițiile spre sustenabilitate. |
Amendamentul 14
Propunere de decizie
Considerentul 9
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(9) PAM 8 ar trebui să accelereze tranziția către o economie regenerativă care să dea înapoi planetei mai mult decât ia de la aceasta. Un model de creștere regenerativă recunoaște faptul că bunăstarea și prosperitatea societăților noastre depind de un climat stabil, de un mediu sănătos și de ecosisteme prospere, care oferă un spațiu sigur de funcționare pentru economiile noastre. Pe măsură ce populația lumii și cererea de resurse naturale continuă să crească, activitatea economică trebuie să se dezvoltate într-un mod care să nu prejudicieze ci, din contră, să inverseze schimbările climatice și degradarea mediului, să reducă poluarea la minimum și să conducă la conservarea și îmbunătățirea capitalului natural, asigurând astfel abundență de resurse regenerabile și neregenerabile. Prin inovare continuă, adaptarea la provocări noi și colaborare, economia regenerativă consolidează reziliența și protejează bunăstarea generațiilor prezente și viitoare. |
(9) PAM 8 ar trebui să accelereze tranziția către un model de creștere economică regenerativă care să dea înapoi planetei mai mult decât ia de la aceasta, în contextul unei economii durabile a bunăstării care face posibile schimbări sistemice, să recunoască faptul că bunăstarea și prosperitatea societăților noastre depind de un climat stabil, de un mediu sănătos și de ecosisteme prospere și care să ofere un spațiu sigur de funcționare în limitele planetei noastre. Pe măsură ce populația lumii și cererea de resurse naturale continuă să crească, activitatea economică ar trebui să se dezvolte într-un mod sustenabil care să nu prejudicieze, ci, din contră, să inverseze schimbările climatice, să protejeze și să restaureze ecosistemele și biodiversitatea, în același timp stopând și inversând pierderea lor, să prevină degradarea mediului, să protejeze sănătatea și bunăstarea de efectele de mediu negative, să prevină și să reducă poluarea la minimum și să conducă la conservarea și îmbunătățirea resurselor naturale și a biodiversității, asigurând astfel abundența de resurse regenerabile și neregenerabile. Prin cercetare și inovare continuă, transformarea modelelor de producție și de consum și adaptarea la provocări noi și colaborare, economia durabilă și regenerativă a bunăstării consolidează reziliența, îmbunătățește starea naturii și protejează bunăstarea generațiilor prezente și viitoare și dreptul lor la un mediu sănătos. |
Amendamentul 15
Propunere de decizie
Considerentul 9 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(9a) Potrivit OCDE, argumentele pentru măsurarea performanței economice și a progresului social „dincolo de PIB” sunt bine stabilite, iar luarea PIB-ului ca punct de reper unic nu le oferă factorilor de decizie o imagine suficient de exactă despre modul în care economia aduce beneficii cetățenilor sau impactul pe termen lung al creșterii asupra sustenabilității1a. Pentru ca Uniunea să dezvolte o abordare mai cuprinzătoare în ceea ce privește elaborarea politicilor economice în conformitate cu ODD, cu Acordul de la Paris și cu Convenția ONU privind diversitatea biologică, PAM 8 stabilește cerința pentru elaborarea unui set cuprinzător de indicatori „dincolo de PIB”, astfel cum se solicită în PAM 7, pentru a măsura progresele înregistrate în direcția unei economii durabile a bunăstării și pentru a orienta elaborarea politicilor viitoare și a contribui la aceasta. |
|
__________________ |
|
1a Documentul de lucru SDD nr. 102 din 18 septembrie 2019 „The Economy of Well-being - Creating opportunities for people’s well-being and economic growth” (Economia bunăstării - Crearea de oportunități pentru bunăstarea oamenilor și pentru creșterea economică) |
Amendamentul 16
Propunere de decizie
Considerentul 9 b (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(9b) Punerea în aplicare a unui cadru global post-2020 eficace privind biodiversitatea va depinde de reducerea fluxurilor de finanțare care dăunează biodiversității și, cu toate acestea, potrivit unui raport al OCDE, volumul anual al cheltuielilor efectuate de guverne care ar putea fi dăunătoare biodiversității este de cinci până la șase ori mai mare decât cel al cheltuielilor anuale globale pentru biodiversitate1a. Țintele de la Aichi privind biodiversitatea au prevăzut obligația ca, până cel târziu în 2020, subvențiile dăunătoare biodiversității să fie eliminate, eliminate treptat sau reformate, iar eliminarea fără întârziere a subvențiilor dăunătoare mediului la nivelul Uniunii și al statelor membre a fost, de asemenea, o obligație în temeiul PAM 7. Pentru ca Uniunea să realizeze obiectivele prioritare ale PAM 8, inclusiv neutralitatea climatică până cel târziu în 2050, va fi necesar să se elimine treptat toate subvențiile dăunătoare mediului, inclusiv subvențiile pentru combustibilii fosili. Ar trebui incluse toate subvențiile directe și indirecte, inclusiv cele sub formă de scutiri fiscale. De asemenea, ar trebui elaborat un mecanism prin care statele membre să raporteze cu privire la eliminarea treptată și a altor subvenții dăunătoare mediului în afara celor pentru combustibilii fosili. Eliminarea treptată a tuturor subvențiilor dăunătoare mediului ar trebui să respecte principiul tranziției juste și să fie însoțită de acțiuni menite să prevină sau să atenueze orice impact socioeconomic negativ la nivelul Uniunii și la nivel național, regional și local, garantându-se, în același timp, că nimeni nu este lăsat în urmă. |
|
__________________ |
|
1a Raportul final al OCDE (2020), „A comprehensive Overview of Global Biodiversity Finance” (O prezentare generală cuprinzătoare a finanțării globale a biodiversității) |
Amendamentul 17
Propunere de decizie
Considerentul 9 b (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(9c) Una dintre prioritățile Strategiei europene pentru conturile de mediu 2019-2023 este de a extinde lista domeniilor acoperite de conturile de mediu europene, unul dintre domeniile în curs de dezvoltare fiind „subvențiile sau măsurile de sprijin potențial dăunătoare pentru mediu”. Prin activitatea sa privind o acțiune pregătitoare, Comisia va pune la dispoziția părților interesate un set de instrumente pentru a le ajuta să identifice subvențiile dăunătoare mediului și apoi să prezinte argumente bazate pe dovezi pentru reformarea sau eliminarea acestora, identificând impactul social, economic și de mediu al eliminării lor treptate. |
Amendamentul 18
Propunere de decizie
Considerentul 9 d (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(9d) Ecosistemele marine și costiere, cum ar fi mangrovele, recifele de corali, mlaștinile temporare cu apă salmastră sau sărată și straturile de fanerogame marine, sunt degradate și afectate negativ prin procese precum eutrofizarea și acidifierea, afectând biodiversitatea pe care o susțin și serviciile și funcțiile ecosistemice pe care le oferă, precum și capacitatea lor de a acționa ca absorbanți de carbon. Sunt necesare acțiuni urgente pentru a proteja și reface aceste ecosisteme marine și costiere, inclusiv fundul oceanelor, iar recunoașterea oceanului ca un bun mondial comun ar putea contribui la creșterea gradului de conștientizare, îmbunătățirea cunoștințelor în domeniul marin și încurajarea acțiunilor și adoptării de măsuri eficace la toate nivelurile societății și de către toți actorii din cadrul acesteia. |
Amendamentul 19
Propunere de decizie
Considerentul 10
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(10) PAM 8 ar trebui să stabilească obiectivele tematice prioritare în domeniul neutralității climatice, adaptării la schimbările climatice, protejării și refacerii biodiversității, economiei circulare, obiectivului ambițios de reducere a poluării la zero și al reducerii presiunilor exercitate de producție și consum asupra mediului. În plus, ar trebui să identifice condițiile favorabile realizării obiectivelor prioritare pe termen lung și tematice pentru toți actorii implicați. |
(10) PAM 8 ar trebui să stabilească obiectivele tematice prioritare în domeniul atenuării schimbărilor climatice, adaptării la schimbările climatice, protejării și refacerii biodiversității terestre și marine, economiei circulare netoxice, mediului cu zero poluare și al reducerii la minim a presiunilor exercitate de producție și consum în cadrul tuturor sectoarelor economiei. Aceste obiective tematice prioritare, care abordează atât cauzele, cât și impactul daunelor aduse mediului, sunt interconectate în mod intrinsec și, prin urmare, este necesară o abordare sistemică pentru îndeplinirea lor. PAM 8 ar trebui, în plus, să identifice condițiile favorabile realizării, în mod coerent, a obiectivelor prioritare pe termen lung și tematice pentru toți actorii implicați, precum și să coordoneze acțiunile necesare pentru îndeplinirea acestor condiții. |
Amendamentul 20
Propunere de decizie
Considerentul 10 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(10a) Sintagma „abordare ecosistemică” este consacrată în Convenția ONU privind diversitatea biologică ca strategie pentru gestionarea integrată a terenurilor, a apelor și a resurselor vii care promovează conservarea și utilizarea lor într-un mod sustenabil și echitabil, pentru a contribui la obținerea unui echilibru între conservarea, utilizarea sustenabilă și partajarea beneficiilor biodiversității biologice, cele trei obiective prevăzute de convenție. |
Amendamentul 21
Propunere de decizie
Considerentul 10 b (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(10b) Potrivit AEM, soluțiile bazate pe natură pentru adaptarea la schimbările climatice și reducerea riscului de dezastre sunt acțiuni bazate pe natură și care îmbunătățesc natura pentru a restabili și proteja ecosistemele și pentru a ajuta societatea să se adapteze la efectele schimbărilor climatice și să încetinească o încălzire suplimentară, oferind totodată beneficii suplimentare multiple1a. Deși soluțiile bazate pe natură pot aduce beneficii economice, ar trebui recunoscut faptul că acestea se pot materializa doar pe termen lung. Soluțiile bazate pe natură ar trebui să respecte anumite criterii pentru a se asigura că punerea lor în aplicare este coerentă cu obiectivele prioritare ale PAM 8 și nu le subminează. În plus, în cazul în care soluțiile bazate pe natură sunt finanțate prin mecanisme de compensare a biodiversității, aceste mecanisme ar trebui să respecte cu strictețe o ierarhie de atenuare care să garanteze, printre altele, că compensările pot fi utilizate numai ca măsură de ultimă instanță. |
|
__________________ |
|
1a Raportul AEM nr. 1/2021 „Nature-based solutions in Europe: Policy, knowledge and practice for climate change adaptation and disaster risk reduction” (Soluțiile bazate pe natură în Europa: politici, cunoștințe și practici pentru adaptarea la schimbările climatice și reducerea riscului de dezastre) |
Amendamentul 22
Propunere de decizie
Considerentul 11
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(11) Având în vedere că politica în domeniul mediului are un grad înalt de descentralizare, pentru atingerea obiectivelor prioritare ale PAM 8, măsurile trebuie să fie luate la diferite niveluri de guvernanță, respectiv la nivel european, național, regional și local, cu o abordare a guvernanței bazată pe colaborare pe mai multe niveluri. Abordarea integrată a dezvoltării și punerii în aplicare a politicilor trebuie să fie consolidată în vederea maximizării sinergiilor dintre obiectivele economice, de mediu și sociale, acordând, în același timp, o atenție deosebită posibilelor compromisuri și nevoilor grupurilor vulnerabile. În plus, implicarea într-o manieră transparentă a actorilor neguvernamentali este importantă pentru asigurarea succesului PAM 8 și a atingerii obiectivelor sale prioritare. |
(11) Având în vedere că politica în domeniul mediului are un grad înalt de descentralizare, pentru atingerea obiectivelor prioritare ale PAM 8, măsurile trebuie să fie luate la diferite niveluri de guvernanță, respectiv la nivel european, național, regional și local, cu o abordare a guvernanței bazată pe colaborare pe mai multe niveluri. Implementarea, asigurarea respectării și asumarea răspunderii sunt esențiale, iar pentru a asigura coerența dintre politici, este necesară o guvernanță eficace. Abordarea integrată a dezvoltării și punerii în aplicare a politicilor trebuie să fie consolidată în vederea maximizării sinergiilor dintre obiectivele de mediu, sociale și economice, evaluând în mod sistematic posibilele compromisuri între acestea, precum și nevoile grupurilor vulnerabile și marginalizate. Această abordare integrată ar trebui să răspundă nevoilor specifice ale tuturor regiunilor, inclusiv ale zonelor urbane și rurale și ale regiunilor ultraperiferice. În plus, accesul la informații despre mediu, participarea publicului la luarea deciziilor în domeniul mediului și accesul la justiție, în conformitate cu Convenția de la Aarhus, precum și implicarea într-o manieră transparentă a autorităților publice de la toate nivelurile de decizie, a actorilor neguvernamentali și a publicului larg și colaborarea dintre aceștia sunt importante pentru asigurarea succesului PAM 8 și a atingerii obiectivelor sale prioritare. |
Amendamentul 23
Propunere de decizie
Considerentul 11 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(11a) Evaluările impactului realizate în contextul PAM 8 ar trebui să ia în considerare întreaga gamă de impacturi imediate și pe termen lung asupra mediului și climei, inclusiv efectele cumulative ale acestora, precum și costurile acțiunii și ale lipsei de acțiune, trebuind dezvoltate instrumente în acest sens. Aceste evaluări ale impactului ar trebui să se bazeze pe consultări ample și transparente și, în termen de opt săptămâni de la încheierea unei consultări publice, Comisia ar trebui să prezinte sistematic un feedback detaliat privind răspunsurile la consultarea părților interesate, făcând distincție între contribuțiile diferitelor tipuri de părți interesate. În plus, evaluarea impactului ar trebui publicată imediat după finalizarea sa, pentru a le permite părților interesate să o analizeze, în lumina hotărârii Curții de Justiție din 4 septembrie 2018 în cauza C-57/16 P1a, să fie suficient de detaliată și să includă toate informațiile utilizate pentru a fundamenta concluziile sale, inclusiv impactul socio-economic. |
|
__________________ |
|
1a Hotărârea Curții de Justiție din 4 septembrie 2018, ClientEarth/Comisia, C-57/16, ECLI:EU:C:2018:660. |
Amendamentul 24
Propunere de decizie
Considerentul 11 b (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(11b) Acțiunile de realizare a obiectivelor Uniunii în materie de mediu și climă trebuie să fie realizate împreună și trebuie să fie compatibile cu punerea în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale. |
Amendamentul 25
Propunere de decizie
Considerentul 11 c (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(11c) Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu și Forumul mondial al OCDE privind mediul au evidențiat faptul că schimbările de mediu au efecte specifice în funcție de gen. Rolurile diferențiate în funcție de gen generează, de asemenea, vulnerabilități diferite pentru femei, respectiv pentru bărbați, la efectele schimbărilor climatice, iar impactul schimbărilor climatice exacerbează inegalitățile de gen. Prin urmare, este necesară o perspectivă de gen asupra acțiunilor și obiectivelor legate de realizarea obiectivelor prioritare ale PAM 8, inclusiv evaluarea impactului de gen al acțiunilor planificate și concentrarea pe integrarea acestei perspective și acțiuni corespunzătoare, pentru a se asigura că inegalitățile de gen nu sunt perpetuate. PAM 8 recunoaște că egalitatea de gen este o condiție prealabilă pentru dezvoltarea durabilă și obținerea celor mai bune rezultate atunci când se abordează provocările climatice și de mediu. |
Amendamentul 26
Propunere de decizie
Considerentul 12
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(12) Cooperarea consolidată cu țările partenere, o bună guvernanță în materie de mediu la nivel global, precum și sinergii între politicile interne și externe ale Uniunii sunt esențiale pentru atingerea obiectivelor Uniunii în materie de mediu și climă. |
(12) Cooperarea consolidată și diplomația ecologică cu țările partenere, inclusiv cu țările în curs de dezvoltare, și sprijinirea unei bune guvernanțe în materie de mediu la nivel global, inclusiv promovarea accesului la informații, participarea publică la procesele decizionale și accesul la justiție în probleme de mediu sunt esențiale pentru îndeplinirea ODD și atingerea obiectivelor Uniunii în materie de mediu și climă. Este esențial și să se asigure sinergii și coerență între toate politicile interne și externe ale Uniunii, inclusiv politicile și acordurile comerciale, precum și să se asigure coerența politicilor în favoarea dezvoltării durabile. |
Amendamentul 27
Propunere de decizie
Considerentul 13
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(13) Comisia Europeană trebuie să evalueze progresele înregistrate de Uniune și statele membre în atingerea obiectivelor prioritare ale PAM 8 în contextul tranziției către un nivel mai ridicat de durabilitate, bunăstare și reziliență. Acest lucru dă curs solicitărilor Consiliului27 și Comitetului Economic și Social European28 privind măsurarea performanței economice și a progreselor societale „dincolo de PIB”, precum și trecerea către utilizarea „bunăstării” drept busolă pentru politici, măsură sprijinită, de asemenea, de OCDE29. |
(13) Comisia Europeană trebuie să evalueze progresele înregistrate de Uniune și statele membre în atingerea obiectivelor prioritare ale PAM 8 în contextul tranziției juste și incluzive către durabilitate, bunăstare și reziliență în limitele planetei noastre. Acest lucru dă curs solicitărilor Consiliului27 și Comitetului Economic și Social European28 privind măsurarea performanței economice și a progreselor societale „dincolo de PIB”, precum și trecerea către utilizarea „bunăstării” drept busolă pentru politici, măsură sprijinită, de asemenea, de OCDE29. |
__________________ |
__________________ |
27 A se vedea, de exemplu https://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-10414-2019-INIT/ro/pdf. |
27 A se vedea, de exemplu https://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-10414-2019-INIT/ro/pdf. |
28 https://www.eesc.europa.eu/en/our-work/opinions-information-reports/opinions/reflection-paper-towards-sustainable-europe-2030. |
28 https://www.eesc.europa.eu/en/our-work/opinions-information-reports/opinions/reflection-paper-towards-sustainable-europe-2030. |
29 A se vedea, de exemplu, Cadrul OECD privind bunăstarea, Cadrul OECD pentru măsuri de politică privind creșterea favorabilă incluziunii, Inițiativa pentru creșterea calității vieții și Inițiativa privind noile abordări ale provocărilor economice. |
29 A se vedea, de exemplu, Cadrul OECD privind bunăstarea, Cadrul OECD pentru măsuri de politică privind creșterea favorabilă incluziunii, Inițiativa pentru creșterea calității vieții și Inițiativa privind noile abordări ale provocărilor economice. |
Amendamentul 28
Propunere de decizie
Considerentul 14
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(14) Evaluarea progreselor înregistrate în atingerea obiectivelor prioritare ale PAM 8 trebuie să reflecte cele mai recente evoluții privind disponibilitatea și relevanța datelor și indicatorilor. Aceasta trebuie să fie coerentă cu instrumentele de monitorizare sau de guvernanță care acoperă mai multe aspecte specifice ale politicii în domeniul mediului și al climei, cum ar fi, în special, Regulamentul 1999/2018 al Parlamentului European și al Consiliului30, evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu sau instrumentele de monitorizare în legătură cu economia circulară, reducerea poluării la zero, biodiversitate, aer, apă, sol, deșeuri sau orice alte politici de mediu și să nu aducă atingere acestora. Împreună cu alte instrumente utilizate în semestrul european, raportul Eurostat de monitorizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă și raportul privind analiza prospectivă al Comisiei31, evaluarea ar urma să facă parte dintr-un set coerent, interconectat, de instrumente de monitorizare și guvernanță. |
(14) Evaluarea progreselor înregistrate în atingerea obiectivelor prioritare ale PAM 8 trebuie să reflecte cele mai recente evoluții privind disponibilitatea și relevanța datelor și indicatorilor și trebuie să se bazeze pe o metodologie de măsurare a progreselor realizate care să fie robustă, completă și transparentă. Aceasta trebuie să fie coerentă cu instrumentele de monitorizare sau de guvernanță care acoperă mai multe aspecte specifice ale politicii în domeniul mediului și al climei, cum ar fi, în special, Regulamentul 1999/2018 al Parlamentului European și al Consiliului30, evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu sau instrumentele de monitorizare în legătură cu o economie circulară netoxică, reducerea poluării la zero, biodiversitate, aer, apă, sol, deșeuri sau orice alte politici de mediu și industriale și să nu aducă atingere acestora. Împreună cu instrumentele utilizate în semestrul european, raportul Eurostat de monitorizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă și raportul privind analiza prospectivă al Comisiei, evaluarea progreselor în direcția obiectivelor prioritare ale PAM 8 trebuie să facă parte dintr-un set mai amplu, coerent și interconectat de instrumente de monitorizare și guvernanță, care să acopere nu numai factorii de mediu, ci și factorii sociali și economici. |
__________________ |
__________________ |
30 Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, JO L 328, 21.12.2018, p. 1. |
30 Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, JO L 328, 21.12.2018, p. 1. |
31 COM/2020/493 final. |
31 COM/2020/493 final. |
Amendamentul 28
Propunere de decizie
Considerentul 14
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(14) Evaluarea progreselor înregistrate în atingerea obiectivelor prioritare ale PAM 8 trebuie să reflecte cele mai recente evoluții privind disponibilitatea și relevanța datelor și indicatorilor. Aceasta trebuie să fie coerentă cu instrumentele de monitorizare sau de guvernanță care acoperă mai multe aspecte specifice ale politicii în domeniul mediului și al climei, cum ar fi, în special, Regulamentul 1999/2018 al Parlamentului European și al Consiliului30, evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu sau instrumentele de monitorizare în legătură cu economia circulară, reducerea poluării la zero, biodiversitate, aer, apă, sol, deșeuri sau orice alte politici de mediu și să nu aducă atingere acestora. Împreună cu alte instrumente utilizate în semestrul european, raportul Eurostat de monitorizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă și raportul privind analiza prospectivă al Comisiei31, evaluarea ar urma să facă parte dintr-un set coerent, interconectat, de instrumente de monitorizare și guvernanță. |
(14) Evaluarea progreselor înregistrate în atingerea obiectivelor prioritare ale PAM 8 trebuie să reflecte cele mai recente evoluții privind disponibilitatea și relevanța datelor și indicatorilor și trebuie să se bazeze pe o metodologie de măsurare a progreselor realizate care este robustă, completă și transparentă. Aceasta trebuie să fie coerentă cu instrumentele de monitorizare sau de guvernanță care acoperă mai multe aspecte specifice ale politicii în domeniul mediului și al climei, cum ar fi, în special, Regulamentul 1999/2018 al Parlamentului European și al Consiliului30, evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu sau instrumentele de monitorizare în legătură cu o economie circulară netoxică, reducerea poluării la zero, biodiversitate, aer, apă, sol, deșeuri sau orice alte politici de mediu și industriale și să nu aducă atingere acestora. Împreună cu instrumentele utilizate în semestrul european, raportul Eurostat de monitorizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă și raportul privind analiza prospectivă al Comisiei, evaluarea progreselor în direcția obiectivelor prioritare ale PAM 8 trebuie să facă parte dintr-un set mai amplu, coerent și interconectat de instrumente de monitorizare și guvernanță, care să acopere nu numai factorii de mediu, ci și factorii sociali și economici. |
__________________ |
__________________ |
30 Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, JO L 328, 21.12.2018, p. 1. |
30 Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, JO L 328, 21.12.2018, p. 1. |
31 COM/2020/493 final. |
31 COM/2020/493 final. |
Amendamentul 29
Propunere de decizie
Considerentul 14 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(14a) Dezvoltarea în continuare a bazei de cunoștințe științifice privind limitele planetei și amprenta de mediu, inclusiv în ceea ce privește seturile de indicatori relevanți, este importantă având în vedere obiectivele prioritare ale PAM 8, în special obiectivul său prioritar pe termen lung. |
Amendamentul 30
Propunere de decizie
Considerentul 15
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(15) Comisia și AEM și alte agenții relevante trebuie să acceseze și să reutilizeze datele și indicatorii furnizați de către statele membre în conformitate cu actele juridice ale Uniunii. În plus, ar trebui utilizate alte surse de date, cum ar fi datele obținute prin satelit și informațiile prelucrate din Programul european de observare a Pământului (Copernicus), Sistemul european de informare privind incendiile forestiere și Sistemul european de avertizare în caz de inundații, sau platformele de date cum ar fi Rețeaua europeană de observare și date privind mediul marin sau Platforma de informare pentru monitorizarea substanțelor chimice. Aplicarea instrumentelor digitale moderne și a inteligenței artificiale permite gestionarea și analizarea datelor într-un mod eficient, reducând astfel sarcina administrativă și crescând în același timp nivelul actualității și calității. |
(15) Se necesită date și indicatori solizi și semnificativi pentru a monitoriza progresele înregistrate în îndeplinirea obiectivelor prioritare ale PAM 8. Comisia și AEM și alte agenții relevante trebuie să acceseze, să reutilizeze și să se bazeze pe datele și indicatorii furnizați de către statele membre în conformitate cu actele juridice ale Uniunii. În plus, ar trebui utilizate alte surse de date, cum ar fi datele obținute prin satelit și informațiile prelucrate din Programul Uniunii de observare a Pământului (Copernicus), Sistemul european de informare privind incendiile forestiere, Sistemul european de informații privind biodiversitatea, Sistemul de identificare a parcelelor agricole și Sistemul european de avertizare în caz de inundații, sau platformele de date cum ar fi Rețeaua europeană de observare și date privind mediul marin sau Platforma de informare pentru monitorizarea substanțelor chimice. Aplicarea instrumentelor digitale moderne și a inteligenței artificiale permite gestionarea și analizarea datelor într-un mod eficient, reducând astfel sarcina administrativă și crescând în același timp nivelul actualității și calității. |
Amendamentul 31
Propunere de decizie
Considerentul 17
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(17) Pentru a atinge obiectivele prioritare ale PAM 8, AEM și ECHA ar trebui să aibă capacitatea adecvată și resurse suficiente pentru a asigura o bază de cunoștințe și de dovezi solidă, accesibilă și transparentă cu scopul de a sprijini punerea în aplicare a priorităților strategice ale Pactului verde european și evaluarea progreselor înregistrate în cadrul programului. |
(17) Pentru a atinge obiectivele prioritare ale PAM 8, AEM și ECHA ar trebui să aibă capacitatea adecvată și resurse suficiente pentru a asigura o bază de cunoștințe și de dovezi solidă, accesibilă și transparentă cu scopul de a sprijini punerea în aplicare a priorităților strategice ale Pactului verde european și evaluarea progreselor înregistrate în cadrul programului. După caz, și alte organisme și agenții ar trebui implicate și să contribuie la punerea în aplicare a acestor priorități strategice și la evaluarea progreselor înregistrate în cadrul PAM 8. |
Amendamentul 32
Propunere de decizie
Considerentul 17 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(17a) Până la 31 martie 2024, Comisia ar trebui să efectueze o evaluare la jumătatea perioadei a PAM 8 pentru a identifica progresele înregistrate și pentru a contribui la prioritățile viitoarei Comisii. Pornind de la progresele înregistrate în evaluarea la jumătatea perioadei, Comisia care se va forma după alegerile pentru Parlamentul European din 2024 ar trebui să prezinte, în primele 100 de zile de mandat, un raport în care să descrie prioritățile în materie de mediu și climă cu privire la care intenționează să ia măsuri în cursul mandatului său și modul în care acestea vor asigura realizarea deplină a obiectivelor prioritare ale PAM 8. |
Amendamentul 33
Propunere de decizie
Considerentul 18
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(18) Pentru a ține seama de obiectivele de politică aflate în evoluție și de progresele înregistrate, PAM 8 ar trebui să fie evaluat de către Comisie în 2029. |
(18) Pentru a ține seama de obiectivele de politică aflate în evoluție și de progresele înregistrate, PAM 8 ar trebui să fie evaluat de către Comisie în 2029. Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport cuprinzând constatările acestei evaluări, însoțit, după caz, de o propunere legislativă pentru următorul program de acțiune pentru mediu. Această propunere legislativă ar trebui să fie prezentată în timp util, pentru a se evita o pauză între PAM 8 și PAM 9. |
Amendamentul 34
Propunere de decizie
Considerentul 18 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(18a) În conformitate cu articolul 191 din TFUE, politica de mediu a Uniunii trebuie să urmărească un nivel ridicat de protecție, ținând seama de diversitatea situațiilor din diferitele regiuni ale Uniunii, și trebuie să se bazeze pe principiile precauției și acțiunii preventive, pe principiul remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor provocate mediului și pe principiul „poluatorul plătește”. |
Amendamentul 35
Propunere de decizie
Articolul 1 – alineatul 1
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
1. Prezenta decizie instituie un program general de acțiune pentru mediu pentru perioada până la 31 decembrie 2030 („PAM 8”). Aceasta stabilește obiectivele prioritare ale acestuia, identifică condițiile favorabile pentru realizarea lor și instituie cadrul pentru a măsura dacă Uniunea și statele membre sunt pe drumul cel bun în vederea îndeplinirii acestor obiective prioritare. |
1. Prezenta decizie instituie un program general de acțiune pentru mediu pentru perioada până la 31 decembrie 2030 („al optulea program de acțiune pentru mediu” sau „PAM 8”). Aceasta stabilește obiectivele prioritare ale acestuia, identifică condițiile favorabile, precum și acțiunile necesare pentru îndeplinirea condițiilor favorabile. Ea stabilește un cadru de monitorizare pentru a măsura și evalua progresele înregistrate de Uniune și de statele membre în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor prioritare. De asemenea, stabilește un mecanism de guvernanță pentru a asigura realizarea deplină a obiectivelor prioritare. |
Amendamentul 36
Propunere de decizie
Articolul 1 – alineatul 2
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
2. PAM 8 își propune să accelereze tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, curată și circulară, într-un mod just și favorabil incluziunii, și confirmă obiectivele în materie de mediu și climă ale Pactului verde european și inițiativele acestuia. |
2. PAM 8 își propune să accelereze tranziția către o economie circulară neutră din punct de vedere climatic, sustenabilă, netoxică, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, bazată pe energie din surse regenerabile, rezilientă și competitivă, într-un mod just, echitabil și favorabil incluziunii, precum și să protejeze, să refacă și să îmbunătățească calitatea mediului, inclusiv a aerului, a apei și a solului, și să protejeze și să refacă biodiversitatea și ecosistemele. |
Amendamentul 37
Propunere de decizie
Articolul 1 – alineatul 3
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
3. PAM 8 stă la baza îndeplinirii obiectivelor în materie de mediu și climă definite în temeiul Agendei 2030 a Organizației Națiunilor Unite și al obiectivelor de dezvoltare durabilă ale acesteia, iar cadrul său de monitorizare reprezintă partea aferentă mediului și climei din eforturile UE de măsurare a progreselor înregistrate în vederea atingerii unui nivel mai înalt de durabilitate, inclusiv neutralitatea climatică și utilizarea eficientă a resurselor, bunăstarea și reziliența. |
3. PAM 8 stă la baza îndeplinirii obiectivelor în materie de mediu și climă definite în temeiul Agendei 2030 a Organizației Națiunilor Unite și al obiectivelor de dezvoltare durabilă ale acesteia, precum și a obiectivelor urmărite în cadrul acordurilor multilaterale relevante în materie de mediu și climă, iar cadrul său de monitorizare contribuie la partea aferentă mediului și climei din eforturile Uniunii de măsurare a progreselor înregistrate în vederea obținerii durabilității, bunăstării și rezilienței. |
Amendamentul 38
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 1
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
1. Obiectivul prioritar pentru 2050 al PAM 8 este o viață bună pentru cetățeni, în limitele resurselor planetei noastre, într-o economie regenerativă în care nu se irosește nimic, nu sunt produse emisii nete de gaze cu efect de seră și în care creșterea economică este decuplată de utilizarea resurselor și de degradarea mediului. Un mediu sănătos stă la baza bunăstării cetățenilor, biodiversitatea prosperă și capitalul natural este protejat, refăcut și valorificat în moduri care consolidează reziliența la schimbările climatice și la alte riscuri de mediu. Uniunea stabilește ritmul asigurării prosperității generațiilor prezente și viitoare la nivel global. |
1. Obiectivul prioritar pe termen lung al PAM 8 este să se asigure cât mai curând posibil și cel târziu până în 2050 o viață bună pentru oameni, în limitele resurselor planetei noastre, într-o economie a bunăstării durabile, în care nu se irosește nimic, creșterea este regenerativă, se atinge neutralitatea climatică și se reduc la minimum inegalitățile. Un mediu sănătos stă la baza bunăstării și sănătății tuturor, garantează că biodiversitatea și ecosistemele prosperă și natura este protejată și refăcută, ducând la o mai bună reziliență la schimbările climatice, la dezastrele naturale și la alte riscuri de mediu. Uniunea stabilește ritmul asigurării prosperității generațiilor prezente și viitoare la nivel global, în conformitate cu responsabilitatea intergenerațională. |
Amendamentul 39
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 – partea introductivă
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
2. PAM 8 are următoarele șase obiective tematice prioritare: |
2. PAM 8 are următoarele șase obiective tematice prioritare interconectate, care trebuie atinse cel târziu până în 2030: |
Amendamentul 40
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 – litera a
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(a) reducerea ireversibilă și progresivă a emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea absorbțiilor cu ajutorul absorbanților naturali sau de altă natură în Uniune pentru a atinge ținta de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030 și neutralitatea climatică până în 2050, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) …/…32; |
(a) reducerea rapidă și previzibilă a emisiilor de gaze cu efect de seră și, în același timp, îmbunătățirea absorbțiilor cu ajutorul absorbanților naturali în Uniune pentru a atinge ținta de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) 2021/…32,, în conformitate cu obiectivele sale în materie de climă și mediu, asigurând totodată o tranziție corectă, care nu lasă pe nimeni în urmă; |
__________________ |
__________________ |
32 COM/2020/80 final. |
32 COM/2020/80 final. |
Amendamentul 41
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 – litera b
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(b) progrese continue în ceea ce privește îmbunătățirea capacității de adaptare, consolidarea rezilienței și reducerea vulnerabilității la schimbările climatice; |
(b) progrese continue în ceea ce privește îmbunătățirea și integrarea capacității de adaptare, inclusiv pe baza abordărilor ecosistemice, consolidarea rezilienței și a adaptării și reducerea vulnerabilității mediului și a societății, precum și a tuturor sectoarelor economiei la schimbările climatice, îmbunătățind totodată prevenirea dezastrelor naturale și pregătirea pentru acestea; |
Amendamentul 42
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 – litera c
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(c) progrese către un model de creștere regenerativă care să dea înapoi planetei mai mult decât ia de la aceasta, decuplând creșterea economică de utilizarea resurselor și de degradarea mediului și accelerând tranziția către o economie circulară; |
(c) progrese către o economie a bunăstării durabile, care să dea înapoi planetei mai mult decât ia de la aceasta, și garantarea tranziției către o economie circulară netoxică, în care creșterea este regenerativă și resursele sunt utilizate în mod eficace, în conformitate cu ierarhia deșeurilor; |
Amendamentul 43
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 – litera d
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(d) urmărirea unui obiectiv ambițios de reducere la zero a poluării pentru un mediu fără substanțe toxice, inclusiv pentru aer, apă și sol, și protejarea sănătății și bunăstării cetățenilor împotriva riscurilor legate de mediu și a impactului aferent; |
(d) urmărirea unui obiectiv de reducere la zero a poluării pentru a obține un mediu fără substanțe toxice, inclusiv pentru aer, apă și sol, și în ceea ce privește poluarea luminoasă și fonică, și protejarea sănătății și bunăstării oamenilor, a animalelor și a ecosistemelor împotriva riscurilor legate de mediu și a impactului aferent, inclusiv prin aplicarea și promovarea abordării „O singură sănătate”; |
Amendamentul 44
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 – litera e
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(e) protejarea, conservarea și refacerea biodiversității și îmbunătățirea capitalului natural, în special a aerului, apei și solului și a ecosistemelor forestiere, de apă dulce, de zonă umedă și marin; |
(e) protejarea, conservarea și refacerea biodiversității, inclusiv prin oprirea și inversarea pierderii biodiversității atât în interiorul, cât și în exteriorul zonelor protejate, și îmbunătățirea stării mediului, în special a aerului, apei și solului, precum și combaterea degradării ecosistemelor marine și terestre, în special prin punerea în aplicare a obiectivelor definite în Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030, precum și a celor prevăzute în legislația relevantă a Uniunii; |
Amendamentul 45
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 – litera f
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(f) promovarea durabilității mediului și reducerea presiunilor principale asupra mediului și climei în legătură cu producția și consumul, în special în domeniul energiei, al dezvoltării industriale, al clădirilor și infrastructurii, al mobilității și al sistemului alimentar. |
(f) garantarea durabilității mediului și reducerea semnificativă a presiunilor principale asupra mediului și climei în legătură cu amprenta UE a producției și consumului, inclusiv defrișările provocate de UE la nivel mondial, în special în domeniul energiei, al dezvoltării industriale, al clădirilor și infrastructurii, al mobilității, al turismului, al comerțului internațional și al lanțurilor alimentare, inclusiv agricultura, pescuitul și acvacultura, internalizând în același timp externalitățile climatice și de mediu; |
Amendamentul 46
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
2a. Obiectivele tematice prioritare prevăzute la alineatul (2) sunt înțelese ca acoperind obiectivele, țintele și acțiunile stabilite în strategiile și inițiativele Pactului verde european, precum și țintele din legislația Uniunii care contribuie la realizarea acestor obiective. Aceste obiective, ținte și acțiuni sunt luate în considerare în momentul elaborării cadrului de monitorizare pentru evaluarea progreselor înregistrate în realizarea obiectivelor prioritare ale PAM 8. |
Amendamentul 47
Propunere de decizie
Articolul 3 – titlu
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
Crearea de condiții favorabile pentru atingerea obiectivelor prioritare ale acestui program |
Crearea de condiții favorabile pentru atingerea obiectivelor prioritare ale acestui program și acțiunile necesare pentru a obține aceste condiții |
Amendamentul 48
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera a
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(a) asigurarea punerii în aplicare în mod eficient și eficace a legislației Uniunii în materie de mediu și climă și demersuri pentru atingerea excelenței în performanța de mediu la nivelul Uniunii, la nivel național, regional și local, inclusiv prin asigurarea unei capacități administrative și de asigurare a conformității corespunzătoare, astfel cum se prezintă în evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu, precum și intensificarea acțiunilor împotriva infracțiunilor împotriva mediului, |
(a) asigurarea punerii în aplicare în mod eficient, rapid și pe deplin a legislației Uniunii în materie de mediu și climă și demersuri pentru atingerea excelenței în performanța de mediu la nivelul Uniunii, la nivel național, regional și local, inclusiv prin asigurarea unei capacități administrative și de asigurare a conformității suplimentare și suficiente, astfel cum se prezintă în evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu; |
Amendamentul 49
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera aa (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(aa) îmbunătățirea orientărilor și recomandărilor și garantarea unor sancțiuni eficace, disuasive și proporționale, inclusiv a unor amenzi, pentru a reduce riscurile de nerespectare a legislației de mediu, inclusiv în ceea ce privește traficul cu specii sălbatice de faună și floră, gestionarea ilegală a deșeurilor și exploatarea forestieră ilegală, precum și intensificarea măsurilor în domeniul răspunderii pentru mediul înconjurător și a reacțiilor la nerespectarea legii și consolidarea cooperării penale și judiciare și a asigurării respectării legii în domeniul infracțiunilor împotriva mediului, astfel cum se prevede în legislația relevantă a Uniunii, cum ar fi Directiva 2008/99/CE a Parlamentului European și a Consiliului1a, precum și în dispozițiile care intră în domeniul de aplicare al Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate și al Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției; |
|
__________________ |
|
1a Directiva 2008/99/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal (JO L 328, 6.12.2008, p. 28). |
Amendamentul 50
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera ab (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(ab) favorizarea aplicării legislației Uniunii în domeniul mediului unde este cazul, monitorizând în mod rapid și sistematic procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, inclusiv garantând că sunt alocate resurse financiare și umane suficiente la nivelul Uniunii și la nivel național în acest scop; |
Amendamentul 51
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera b – liniuța 1
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
— integrarea obiectivelor prioritare prevăzute la articolul 2 în toate strategiile, inițiativele legislative și nelegislative, programele, investițiile și proiectele relevante la nivelul Uniunii, la nivel național, regional și local, astfel încât acestea și punerea lor în aplicare să nu afecteze niciunul dintre obiectivele prioritare prevăzute în articolul 2; |
— integrarea obiectivelor prioritare prevăzute la articolul 2, precum și a obiectivelor de dezvoltare durabilă, în toate strategiile, inițiativele legislative și nelegislative, programele, investițiile și proiectele relevante la nivelul Uniunii, la nivel național, regional și local, precum și în acordurile internaționale relevante încheiate de Uniune, pentru a garanta că aceste strategii, inițiative legislative și nelegislative, programe, investiții, proiecte și acorduri și punerea lor în aplicare contribuie, după caz, la obiectivele prioritare prevăzute în articolul 2 alineatul (1) și alineatul (2) și nu dăunează, inclusiv în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul privind taxonomia; |
Amendamentul 52
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera b – liniuța 3
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
— acordarea unei atenții deosebite sinergiilor și posibilelor compromisuri dintre obiectivele economice, de mediu și sociale, astfel încât să se asigure că nevoile cetățenilor de hrană, locuință și mobilitate sunt îndeplinite într-un mod durabil care nu lasă pe nimeni în urmă; |
— evaluarea periodică și completă a sinergiilor și posibilelor compromisuri dintre obiectivele de mediu, sociale și economice pentru toate inițiativele, astfel încât să se asigure că bunăstarea cetățenilor și în special drepturile și nevoile acestora de a dispune de un mediu sănătos, de apă, de hrană, de locuințe, de energie, de asistență medicală și mobilitate la prețuri avantajoase, de calitate și accesibile sunt asigurate într-un mod durabil care nu lasă pe nimeni în urmă; |
Amendamentul 53
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera b – liniuța 3 a (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
- adoptarea unei abordări de tipul „a gândi mai întâi la sustenabilitate” în orientările și setul de instrumente pentru o mai bună legiferare, inclusiv prin integrarea și punerea în aplicare a principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative”, vizat la articolul 17 din Regulamentul privind taxonomia; |
Amendamentul 54
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera b – liniuța 3 b (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
- garantarea coerenței măsurilor și politicilor Uniunii, inclusiv a legislației sectoriale, a acțiunii externe a Uniunii și a bugetului Uniunii, precum și a planurilor naționale și regionale legate de punerea în aplicare a legislației Uniunii prezentate de statele membre Comisiei, cu obiectivele prioritare stabilite la articolul 2 alineatele (1) și (2); |
Amendamentul 55
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera b – liniuța 4
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
— evaluarea periodică a politicilor existente și elaborarea studiilor de impact pentru inițiativele noi, care se bazează pe consultări ample ce urmează proceduri responsabile, favorabile incluziunii, informate și simplu de pus în aplicare și care iau în considerare în mod corespunzător impacturile previzionate asupra mediului și a climei; |
— evaluarea periodică a politicilor existente și elaborarea unor studii de impact complete pentru inițiativele noi, care se bazează pe consultări ample și transparente ce urmează proceduri responsabile, favorabile incluziunii, informate și simplu de pus în aplicare și care țin cont de seria completă de efecte imediate și pe termen lung asupra mediului și a climei, inclusiv de efectele lor cumulative, precum și de costurile acțiunii și ale inacțiunii; |
Amendamentul 56
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera c
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(c) integrarea eficientă a durabilității mediului și climei în semestrul european al guvernanței economice, inclusiv în programele naționale de reformă și în planurile naționale de redresare și reziliență; |
(c) integrarea eficientă a obiectivelor de dezvoltare durabilă, precum și a obiectivelor în materie de climă, mediu, inclusiv biodiversitate și cele sociale în semestrul european al guvernanței economice, fără a aduce atingere scopului său inițial, inclusiv în recomandările specifice fiecărei țări, în programele naționale de reformă și în planurile naționale de redresare și reziliență pentru a le oferi statelor membre o analiză și indicatori suplimentari; |
Amendamentul 57
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera ca (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(ca) instituirea unui cadru general al Uniunii pentru măsurarea și stabilirea progreselor către o economie a bunăstării durabile care să fie în conformitate cu ODD, cu Acordul de la Paris și cu Convenția ONU privind diversitatea biologică, fără a aduce atingere semestrului european, și care să contribuie la orientarea elaborării și coordonării politicilor și inițiativelor noi și existente, integrând în același timp tranziția către o economie a bunăstării durabile, în care creșterea este regenerativă în prioritățile politice și programarea anuală a Uniunii, precum și în orientările și setul de instrumente pentru o mai bună legiferare; |
Amendamentul 58
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera d
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(d) mobilizarea unor investiții durabile din surse publice și private, inclusiv fonduri și instrumente disponibile în cadrul bugetului general, prin intermediul Băncii Europene de Investiții și la nivel național; |
(d) mobilizarea și garantarea unor investiții durabile suficiente din surse publice și private, inclusiv fonduri și instrumente disponibile în cadrul bugetului general, prin intermediul Băncii Europene de Investiții și la nivel național, în conformitate cu strategia UE privind finanțarea durabilă, inclusiv măsurile definite în Regulamentul privind taxonomia și principiul acestuia de „a nu aduce prejudicii semnificative” și având în vedere potențialul acestor măsuri de a crea locuri de muncă, de a asigura competitivitatea Uniunii pe termen lung și de a crește reziliența economiei și a societății Uniunii; |
Amendamentul 59
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera e
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(e) eliminarea treptată a subvențiilor dăunătoare mediului de la nivelul Uniunii și de la nivel național, utilizând în cel mai bun mod instrumentele de piață și instrumentele bugetare verzi, inclusiv cele necesare pentru a asigura o tranziție echitabilă din punct de vedere social și sprijinind întreprinderile și alte părți interesate în dezvoltarea practicilor de raportare standardizate privind capitalul natural; |
(e) eliminarea treptată a tuturor subvențiilor directe și indirecte pentru combustibilii fosili, la nivelul Uniunii, la nivel național, regional și local, fără întârziere și cel târziu până în 2025; |
Amendamentul 60
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera ea (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(ea) eliminarea treptată a tuturor subvențiilor directe și indirecte dăunătoare mediului, altele decât subvențiile pentru combustibilii fosili, la nivelul Uniunii, la nivel național, regional și local, fără întârziere și cel târziu până în 2027; |
Amendamentul 61
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera eb (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(eb) utilizarea optimă a taxelor de mediu și a instrumentelor de piață, precum și a instrumentelor bugetare și de finanțare verzi și a stimulentelor pozitive pentru mediu, inclusiv a celor necesare pentru a asigura o tranziție echitabilă din punct de vedere social, și sprijinirea întreprinderilor și a altor părți interesate în aplicarea practicilor standardizate de contabilizare a capitalului natural, atât timp cât acest lucru nu înlocuiește obiectivele și măsurile care vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră sau protecția biodiversității; |
Amendamentul 62
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera ec (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(ec) investiții în protecția și refacerea biodiversității în conformitate cu obiectivele minime anuale privind cheltuielile convenite în CFM 2021-2027 (7,5 % în 2024 și 10 % în 2026 și 2027), cu intenția de a crește treptat aceste obiective în următorul CFM și în conformitate cu obiectivele de finanțare ale Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2030, urmărite printr-o metodologie solidă, transparentă și cuprinzătoare, care să țină seama de criteriile de taxonomie ale Uniunii; |
Amendamentul 63
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera ed (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(ed) asigurarea integrării eficace a aspectelor legate de climă și biodiversitate și a adaptării bugetului Uniunii și a bugetelor naționale în acest sens, precum și a coerenței între finanțările pentru climă și pentru biodiversitate; |
Amendamentul 64
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera ee (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(ee) asigurarea faptului că măsurile luate pentru a atinge obiectivele prioritare ale PAM 8 se desfășoară într-un mod echitabil din punct de vedere social și favorabil incluziunii, contribuind la Pilonul european al drepturilor sociale și abordând și reducând în mod eficace inegalitățile sociale, inclusiv inegalitatea de gen, care ar putea rezulta din impacturile și politicile legate de climă și mediu; |
Amendamentul 65
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera ef (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(ef) integrarea perspectivei de gen în cadrul PAM 8, inclusiv prin efectuarea de evaluări ale impactului de gen și prin acțiuni care integrează dimensiunea de gen; |
Amendamentul 66
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera f
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(f) asigurarea faptului că politicile și măsurile în domeniul mediului se bazează pe cele mai bune cunoștințe științifice disponibile și consolidarea bazei de cunoștințe în domeniul mediului și utilizarea acesteia, inclusiv prin cercetare, inovare, promovarea competențelor ecologice și dezvoltarea în continuare a contabilității de mediu și ecosistemice; |
(f) asigurarea faptului că politicile și măsurile în domeniul mediului de la nivel local, regional, național și al Uniunii se bazează pe cele mai bune cunoștințe științifice și tehnologii disponibile și consolidarea bazei de cunoștințe în domeniul mediului, inclusiv a cunoștințelor indigene și locale, și utilizarea acesteia, inclusiv prin cercetare, inovare, promovarea competențelor ecologice, formare și recalificare, dezvoltarea în continuare a contabilității de mediu și ecosistemice; |
Amendamentul 67
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera fa (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(fa) consolidarea bazei de cunoștințe științifice privind capacitatea diferitelor ecosisteme de a acționa ca absorbanți și stocuri de gaze cu efect de seră; |
Amendamentul 68
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera fb (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(fb) consolidarea bazei de cunoștințe privind condițiile pentru realizarea schimbărilor sistemice, inclusiv cu privire la modul de identificare, măsurare și evaluare a efectelor, printre altele, ale punctelor critice, ale circuitelor de feedback, ale efectelor de dependență, ale interdependențelor și ale barierelor în calea schimbării fundamentale a sistemelor socioeconomice și de mediu, precum și cu privire la modul în care se poate trece de la o strategie compartimentată și sectorială la o abordare sistemică a coerenței politicilor, precum și la modul în care se poate preveni sau atenua orice impact social, economic și de mediu negativ; |
Amendamentul 69
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera fc (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(fc) eliminarea lacunelor din seturile de indicatori relevanți privind, printre altele, schimbările sistemice, limitele planetare, amprenta de mediu a Uniunii, inclusiv în ceea ce privește sistemele de producție și consum, guvernanța, finanțarea durabilă și inegalitățile, optimizarea acestor seturi de indicatori și garantarea faptului că ele sunt comparabile la toate nivelurile de elaborare a politicilor; |
Amendamentul 70
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera fd (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(fd) asigurarea participării depline a autorităților locale și regionale și a colaborării cu acestea în toate dimensiunile elaborării politicilor de mediu, printr-o abordare bazată pe colaborare și pe implicarea mai multor niveluri și garantarea unor resurse adecvate pentru comunitățile locale și regionale în vederea punerii în aplicare pe teren; |
Amendamentul 71
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera fe (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(fe) consolidarea cooperării dintre toate instituțiile Uniunii în domeniul politicii în materie de climă și mediu, inclusiv dintre Comisie și Comitetul Regiunilor, în cadrul Platformei tehnice pentru cooperare în domeniul mediului, și explorarea modului în care se pot îmbunătăți dialogul și schimbul de informații; |
Amendamentul 72
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera ff (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(ff) respectarea deplină și asigurarea aplicării principiului precauției, precum și a principiului acțiunii preventive, al remedierii cu prioritate la sursă a daunelor aduse mediului și al principiului „poluatorul plătește”, în conformitate cu articolul 191 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene; |
Amendamentul 73
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera fg (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(fg) abordarea degradării terenurilor și stabilirea unui cadru juridic la nivelul Uniunii pentru protecția și utilizarea durabilă a solului, care să includă indicatori armonizați și o metodologie de monitorizare și raportare; |
Amendamentul 74
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera fh (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(fh) transformarea sistemului alimentar, inclusiv prin intermediul politicii agricole comune, pentru a-l alinia la obiectivele prioritare ale PAM 8, astfel încât acesta să contribuie, printre altele, la protejarea și refacerea biodiversității în interiorul și în afara Uniunii, să reducă la minimum factorii de producție bazați pe substanțe chimice, antibiotice și combustibili fosili și să garanteze un nivel ridicat de bunăstare a animalelor, asigurând totodată o tranziție echitabilă pentru părțile interesate afectate; |
Amendamentul 75
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera fi (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(fi) promovarea eliminării treptate, la nivel mondial, a pesticidelor a căror utilizare nu este autorizată în Uniune și angajamentul de a se asigura că pesticidele care sunt interzise în Uniune nu sunt exportate în afara Uniunii pentru a garanta condiții de concurență echitabile și coerența între politicile interne și externe ale Uniunii; |
Amendamentul 76
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera fj (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(fj) înlocuirea rapidă a substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită și a altor substanțe chimice periculoase, inclusiv a perturbatorilor endocrini, substanțelor chimice foarte persistente, neurotoxice și imunotoxice, precum și abordarea efectelor combinate ale substanțelor chimice, ale substanțelor în nanoforme și ale expunerii la substanțe chimice periculoase conținute de produse, evaluarea impactului acestora asupra sănătății și mediului, inclusiv asupra climei și biodiversității, promovând în același timp utilizarea și accesibilitatea pe scară mai largă a alternativelor sigure și intensificând și coordonând eforturile de promovare a dezvoltării și validării alternativelor la testarea pe animale; |
Amendamentul 77
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera g
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(g) valorificarea potențialului tehnologiilor digitale și de date pentru a sprijini politica de mediu, reducând în același timp la minimum amprenta de mediu a acestora; |
(g) valorificarea potențialului tehnologiilor digitale și de date pentru a sprijini politica de mediu, inclusiv prin furnizarea de date și informații în timp real cu privire la starea ecosistemelor, intensificând, în același timp, eforturile de reducere la minimum a amprentei de mediu a acestor tehnologii și asigurând transparența și accesibilitatea publică a datelor și a informațiilor; |
Amendamentul 78
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera ga (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(ga) recunoașterea globală a interconexiunilor dintre sănătatea umană, sănătatea animalelor și mediu prin integrarea deplină a abordării „O singură sănătate” în procesul de elaborare a politicilor; |
Amendamentul 79
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera g b (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(gb) recunoașterea dreptului la un mediu sănătos în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și promovarea unui drept similar la nivel internațional; |
Amendamentul 80
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera h
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(h) utilizarea completă a soluțiilor bazate pe natură și a inovării sociale; |
(h) utilizarea completă a abordărilor ecosistemice și a infrastructurii verzi, inclusiv a soluțiilor bazate pe natură (SBN), asigurând, în același timp: |
Amendamentul 81
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera h – liniuța 1 (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
- maximizarea conectivității dintre ecosisteme și a beneficiilor refacerii ecosistemelor și valorificarea sinergiilor dintre conservarea biodiversității, pe de o parte, și atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, pe de altă parte; |
Amendamentul 82
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera h – liniuța 2 (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
- faptul că punerea lor în aplicare îmbunătățește serviciile și funcțiile ecosistemice, nu compromite biodiversitatea și integritatea ecosistemelor, nu înlocuiește și nu subminează măsurile luate pentru a proteja biodiversitatea sau pentru a reduce rapid emisiile de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii, respectă principiul precauției, are beneficii conexe clare pentru societate și asigură o implicare deplină a populațiilor indigene și a comunităților locale afectate, precum și obținerea consimțământului deplin al acestora; |
Amendamentul 83
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera h – liniuța 3 (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
- dezvoltarea în continuare a metodelor de monitorizare, a instrumentelor de evaluare și a indicatorilor măsurabili pentru SBN, precum și elaborarea unei liste de activități excluse; |
Amendamentul 84
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera h – liniuța 4 (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
- faptul că, în cazul în care SBN sunt finanțate prin mecanisme de compensare a biodiversității, aceste mecanisme sunt puse în aplicare, monitorizate, evaluate și executate în mod corespunzător și țin seama pe deplin de efectele directe, indirecte și cumulative, la nivel geografic și în timp, respectând totodată cu strictețe o ierarhie de atenuare care să garanteze că, printre altele, măsurile de compensare a biodiversității pot fi utilizate numai ca soluție de ultimă instanță; |
Amendamentul 85
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera h – liniuța 5 (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
- faptul că, în cazul în care sunt utilizate mecanisme de compensare a biodiversității pentru finanțarea SBN, informațiile cu privire la aceste mecanisme sunt puse la dispoziția publicului online; |
Amendamentul 86
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera h – liniuța 6 (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
- faptul că se valorifică pe deplin potențialul inovării sociale și al acțiunilor plasate sub responsabilitatea comunităților pentru a permite persoanelor, comunităților și IMM-urilor să ia măsuri în vederea realizării obiectivelor prioritare ale PAM 8; |
Amendamentul 87
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera i
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(i) aplicarea în mod eficace a unor standarde înalte de transparență, participare publică și acces la justiție în conformitate cu Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu (Convenția de la Aarhus)35; |
(i) aplicarea în mod eficace a unor standarde înalte de transparență, participare publică și acces la justiție în conformitate cu Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu (Convenția de la Aarhus)35, atât la nivelul Uniunii, cât și la nivelul statelor membre; |
__________________ |
__________________ |
35 https://www.unece.org/fileadmin/DAM/env/pp/documents/cep43e.pdf. |
35 https://www.unece.org/fileadmin/DAM/env/pp/documents/cep43e.pdf. |
Amendamentul 88
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera j a (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(ja) promovarea la nivelul Uniunii, precum și la nivel național, regional și local a activităților de comunicare, care sunt menite să sensibilizeze opinia publică cu privire la importanța obiectivelor prioritare ale PAM 8 și să faciliteze dezbaterea la toate nivelurile de guvernanță și ale societății; |
Amendamentul 89
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera j b (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(jb) reducerea semnificativă a amprentei Uniunii asupra materiilor prime și în ceea ce privește consumul, pentru a o aduce în limitele planetare cât mai curând posibil, inclusiv prin introducerea unor obiective obligatorii la nivelul Uniunii pentru reducerea semnificativă a amprentei UE asupra materiilor prima și în ceea ce privește consumul, precum și prin introducerea unor obiective obligatorii pe termen mediu și lung pentru reducerea utilizării materiilor prime principale; |
Amendamentul 90
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera k – liniuța 1
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
— colaborarea cu țările partenere în cadrul măsurilor în materie de mediu și climă, încurajarea și sprijinirea acestora să adopte și să pună în aplicare norme în aceste domenii care să fie la fel de ambițioase ca acelea ale Uniunii și asigurarea faptului că toate produsele introduse pe piața Uniunii respectă complet cerințele relevante ale Uniunii în conformitate cu angajamentele internaționale ale acesteia; |
— colaborarea cu țările terțe în cadrul măsurilor în materie de mediu și climă, încurajarea și sprijinirea acestora să adopte și să pună în aplicare norme în aceste domenii care să fie cel puțin la fel de ambițioase ca acelea ale Uniunii și asigurarea faptului că toate produsele introduse pe piața Uniunii sau exportate din Uniune respectă complet cerințele relevante ale Uniunii în conformitate cu angajamentele internaționale ale acesteia; |
Amendamentul 91
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera k – liniuța 1 a (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
- promovarea guvernanței corporative sustenabile și stabilirea unor cerințe obligatorii privind diligența necesară la nivelul Uniunii, precum și luarea în considerare a acestor cerințe în desfășurarea politicii comerciale a Uniunii, inclusiv în ceea ce privește ratificarea acordurilor comerciale și de investiții; |
Amendamentul 92
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera k – liniuța 2
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
— consolidarea cooperării cu guvernele, întreprinderile și societatea civilă din țări terțe și organizațiile internaționale pentru a forma parteneriate și alianțe pentru protejarea mediului și promovarea cooperării în materie de mediu în G7 și G20; |
— consolidarea cooperării cu guvernele, întreprinderile, partenerii sociali și societatea civilă din țări terțe și organizațiile internaționale pentru a forma parteneriate și alianțe pentru protejarea mediului și promovarea cooperării în materie de mediu; |
Amendamentul 93
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera k – liniuța 3
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
— consolidare punerii în aplicare a Acordului de la Paris, a Convenției privind diversitatea biologică și a altor acorduri multilaterale de mediu de către Uniune și partenerii săi, inclusiv prin sporirea transparenței și responsabilității privind progresele înregistrate în privința angajamentelor luate în cadrul acestor acorduri; |
— asumarea unui rol de lider în cadrul forurilor internaționale prin mijloace cum sunt, printre altele, realizarea de către Uniune a ODD, precum și a obiectivelor prevăzute în Acordul de la Paris, Convenția privind diversitatea biologică și alte acorduri multilaterale de mediu și prin sprijinirea țărilor terțe să realizeze, la rândul lor, acest lucru, inclusiv prin sporirea transparenței și responsabilității privind progresele înregistrate în privința angajamentelor luate în cadrul acestor acorduri; |
Amendamentul 94
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera k – liniuța 5
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
— asigurarea faptului că asistența financiară acordată de către Uniune și statele membre țărilor terțe promovează Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite. |
— asigurarea faptului că asistența financiară acordată de către Uniune și statele membre țărilor terțe promovează Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite, Acordul de la Paris și cadrul mondial post-2020 al Convenției privind diversitatea biologică a ONU, fiind totodată în conformitate cu obiectivele prioritare ale PAM 8. |
Amendamentul 95
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
1a. Pentru a crea condițiile favorabile prevăzute la alineatul (1), Comisia întreprinde următoarele acțiuni: |
|
(a) îmbunătățește și extinde, până la 30 iunie 2022, și actualizează ulterior baza sa de date publică existentă privind deciziile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, astfel încât să existe un mecanism clar, ușor de înțeles și accesibil de urmărire a măsurilor luate de statele membre și de Comisie în legătură cu toate procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în domeniul mediului și al climei; |
|
(b) evaluează periodic coerența măsurilor și politicilor Uniunii cu obiectivele prioritare stabilite la articolul 2 alineatele (1) și (2) și realizează astfel de evaluări pentru măsurile și politicile existente ale Uniunii, precum și pentru propunerile de astfel de măsuri și politici; în cazul în care se identifică neconcordanțe, propunerea de măsură sau de politică este adusă în conformitate cu aceste obiective prioritare înainte de publicare sau, în cazul măsurilor și politicilor existente ale Uniunii, sunt propuse măsurile de remediere necesare; |
|
(c) dezvoltă instrumente de evaluare a impactului pe termen lung al măsurilor și politicilor propuse și existente asupra mediului și a climei, evaluând inclusiv efectele cumulative, precum și instrumente de evaluare a impactului posibil al acestora asupra inegalităților sociale, inclusiv a inegalității de gen, și a costului inacțiunii; |
|
(d) în termen de opt săptămâni de la încheierea unei consultări publice, prezintă sistematic un feedback detaliat privind răspunsurile la consultarea părților interesate, făcând distincție între contribuțiile diferitelor tipuri de părți interesate; |
|
(e) publică evaluările impactului imediat după finalizarea acestora, inclusiv toate informațiile utilizate pentru fundamentarea concluziilor lor; |
|
(f) elaborează un indicator pentru a evalua discrepanța dintre structura bugetului statelor membre și un scenariu aliniat la Acordul de la Paris pentru fiecare dintre bugetele lor naționale, făcând astfel posibilă formularea unor recomandări adresate statelor membre cu privire la investițiile în domeniul climei necesare pentru ca acestea să atingă și să își mențină traiectoria care le va permite să îndeplinească obiectivele Acordului de la Paris și obiectivele prioritare aferente ale PAM 8; |
|
(g) prezintă, până la 30 iunie 2022, un raport în care identifică interconexiunile dintre diferitele seturi de indicatori, cadre de monitorizare și procese utilizate la nivelul Uniunii care măsoară progresele sociale, economice și de mediu și care evidențiază cum pot fi raționalizate cadrele, indicatorii și procesele respective; pe această bază, Comisia, în consultare cu Parlamentul European și cu Consiliul, elaborează, până la 30 iunie 2023, un set cuprinzător de indicatori „care nu se rezumă la PIB”, pentru a ghida și fundamenta politicile viitoare, fără a aduce atingere semestrului european; |
Amendamentul 96
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 b (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
1b. Pentru a crea condițiile favorabile prevăzute la alineatul (1) litera (ea), Comisia analizează, până în decembrie 2022 și pe baza activităților aflate în curs de desfășurare, care sunt subvențiile dăunătoare pentru mediu și, în același timp, elaborează materiale orientative pentru a identifica astfel de subvenții la nivelul Uniunii și la nivel național, regional și local, precum și posibile modalități de eliminare treptată a acestora. Statele membre colectează anual informații privind existența subvențiilor la nivel național, regional și local, precum și privind măsurile pe care le adoptă pentru a elimina aceste subvenții. Statele membre transmit aceste informații în fiecare an Comisiei. Comisia compilează informațiile primite și elaborează pe baza lor un raport, care conține secțiuni dedicate fiecărui stat membru în parte, acest raport urmând a fi publicat în termen de maximum 6 luni de la sfârșitul anului de referință, primul an de referință fiind 2023. Comisia prezintă anual raportul menționat mai sus Parlamentului European. |
Amendamentul 97
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 2
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
2. Îndeplinirea obiectivelor prioritare ale PAM 8 va necesita mobilizarea unui sprijin amplu prin implicarea cetățenilor, a partenerilor sociali și a altor părți interesate și prin încurajarea cooperării în dezvoltarea și punerea în aplicare a strategiilor, politicilor sau legislației aferente PAM 8 în rândul autorităților naționale, regionale și locale, în zonele urbane și rurale. |
2. Autoritățile publice de la toate nivelurile cooperează cu întreprinderile – în special IMM-urile – și cu partenerii sociali, societatea civilă, cetățenii, comunitățile și alte părți interesate la punerea în aplicare a PAM 8. Îndeplinirea obiectivelor prioritare ale PAM 8 va necesita mobilizarea unui sprijin amplu prin implicarea cetățenilor, a partenerilor sociali și a altor părți interesate și prin încurajarea cooperării în dezvoltarea și punerea în aplicare a strategiilor, politicilor sau legislației aferente PAM 8 în rândul autorităților naționale, regionale și locale, în zonele urbane și rurale și în regiunile ultraperiferice. |
Amendamentul 98
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 2 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
2a. Instituțiile competente ale Uniunii și statele membre au răspunderea de a adopta măsuri adecvate în vederea îndeplinirii obiectivelor prioritare prevăzute la articolul 2 alineatele (1) și (2). În conformitate cu articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană, măsurile sunt luate ținând seama în mod corespunzător de principiul atribuirii și de principiile subsidiarității și proporționalității. |
Amendamentul 99
Propunere de decizie
Articolul 4 – titlu
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
Cadrul de monitorizare |
Indicatori, cadru de monitorizare și guvernanță |
Amendamentul 100
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 1
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
1. Comisia, cu sprijinul Agenției Europene de Mediu și a Agenției Europene pentru Produse Chimice, va evalua și va raporta periodic cu privire la progresele înregistrate de Uniune și de statele membre în atingerea obiectivelor prioritare prevăzute la articolul 2, luând în considerare condițiile favorabile prevăzute la articolul 3. |
1. Comisia, cu sprijinul Agenției Europene de Mediu și al Agenției Europene pentru Produse Chimice, dar fără a aduce atingere independenței acestora, va monitoriza, va evalua și va raporta anual cu privire la progresele înregistrate de Uniune și de statele membre în atingerea obiectivelor prioritare prevăzute la articolul 2, luând în considerare condițiile favorabile și acțiunile prevăzute la articolul 3, precum și obiectivul general de realizare a unei schimbări sistemice. Comisia se asigură că informațiile rezultate în urma respectivelor activități de monitorizare, evaluare și raportare sunt puse la dispoziția publicului și ușor accesibile, asigurând astfel monitorizarea eficace a progreselor înregistrate. |
Amendamentul 101
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 1 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
1a. În urma unui proces de consultare cu toate părțile interesate relevante, Comisia prezintă, până la 31 decembrie 2021, un cadru simplificat, sub forma unui tablou de bord unic, care va include indicatorii principali aferenți, pentru monitorizarea și urmărirea progreselor realizate în vederea atingerii obiectivelor prioritare prevăzute la articolul 2 alineatele (1) și (2), pe baza cadrelor de monitorizare și a proceselor existente. |
Amendamentul 102
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 1 b (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
1b. Evaluarea menționată la alineatul (1) include informații cu privire la: |
|
– progresele înregistrate în direcția realizării schimbării sistemice necesare pentru a atinge obiectivele prioritare prevăzute la articolul 2 alineatele (1) și (2), de îndată ce cadrul de monitorizare permite acest lucru; |
|
– distanța față de țintele stabilite pentru atingerea obiectivelor prioritare prevăzute la articolul 2 alineatele (1) și (2); |
|
– finanțarea ce contribuie la realizarea obiectivelor prioritare prevăzute la articolul 2 alineatele (1) și (2), care va fi urmărită prin intermediul unei metodologii solide, transparente și cuprinzătoare; |
|
– mijloacele de punere în aplicare care au fost utilizate la nivelul Uniunii și la nivel național pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor prioritare, precum și gradul de adecvare al acestor mijloace; precum și |
|
– recomandări și orientări pentru abordarea eventualelor incoerențe. |
Amendamentul 103
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 2
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
2. Evaluarea menționată la alineatul (1) va reflecta cele mai recente evoluții privind disponibilitatea și relevanța datelor și indicatorilor, pe baza datelor disponibile din statele membre și de la nivelul Uniunii, în special cele utilizate de Agenția Europeană de Mediu și de Sistemul Statistic European. Această evaluare nu va aduce atingere cadrelor existente de monitorizare, raportare și guvernanță și nici exercițiilor referitoare la politica în materie de mediu și climă. |
2. Evaluarea menționată la alineatul (1) va reflecta cele mai recente evoluții privind disponibilitatea și relevanța datelor și indicatorilor, pe baza datelor disponibile din statele membre, inclusiv a datelor disponibile la nivel regional și local și la nivelul Uniunii, în special cele utilizate de Agenția Europeană de Mediu și de Sistemul Statistic European, în vederea reducerii la minimum a poverii administrative. Această evaluare are drept fundament și este coerentă cu cadrele existente de monitorizare, raportare și guvernanță și cu exercițiile referitoare la politica în materie de mediu și climă și nu aduce atingere acestor cadre și exerciții și, totodată, se bazează pe o metodologie solidă care permite măsurarea progreselor. |
Amendamentul 104
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 2 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
2a. Parlamentul European, Consiliul și Comisia poartă anual discuții despre evaluarea menționată la alineatul (1) și identifică, în cadrul programării anuale a Uniunii, măsuri și acțiuni legislative și nelegislative suplimentare dacă progresele înregistrate în atingerea obiectivelor prioritare sunt considerate insuficiente sau pentru a depăși obstacolele identificate. |
Amendamentul 105
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – partea introductivă
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
3. Agenția Europeană de Mediu și Agenția Europeană pentru Produse Chimice vor sprijini Comisia în îmbunătățirea disponibilității și relevanței datelor și cunoștințelor, în special prin îndeplinirea următoarelor acțiuni: |
3. Agenția Europeană de Mediu și Agenția Europeană pentru Produse Chimice vor sprijini Comisia în îmbunătățirea disponibilității și relevanței datelor, indicatorilor și cunoștințelor, în special prin îndeplinirea următoarelor acțiuni: |
Amendamentul 106
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – litera a
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(a) strângerea, prelucrarea și raportarea probelor și datelor cu instrumente digitale moderne; |
(a) strângerea, prelucrarea și raportarea probelor și datelor cu instrumente digitale moderne, îmbunătățind totodată metodologiile pentru colectarea și tratarea datelor și pentru dezvoltarea unor indicatori armonizați; |
Amendamentul 107
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – litera a a (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(aa) consolidarea și sprijinirea cercetării fundamentale, a cartografierii și a monitorizării; |
Amendamentul 108
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – litera b
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(b) desfășurarea de activități pentru eliminarea lacunelor relevante în monitorizare; |
(b) evaluarea resurselor necesare și desfășurarea de activități pentru eliminarea lacunelor relevante în monitorizare, inclusiv în legătură cu posibilitatea de măsurare a schimbării sistemice; |
Amendamentul 109
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – litera c
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(c) transmiterea unor analize sistemice relevante din punctul de vedere al politicilor și contribuția la punerea în aplicare a obiectivelor de politică la nivelul Uniunii și la nivel național; |
(c) transmiterea unor analize sistemice relevante din punctul de vedere al politicilor și contribuția la punerea în aplicare a obiectivelor de politică la nivelul Uniunii și la nivel național, inclusiv prin propunerea de recomandări pentru a maximiza progresele în direcția realizării obiectivelor; |
Amendamentul 110
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – litera c a (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(ca) elaborarea de instrumente cum sunt instrumentele de previziune, care pot furniza, de asemenea, informații privind „distanța până la obiectiv”; |
Amendamentul 111
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – litera d
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(d) integrarea datelor privind impactul asupra mediului, impactul social și economic și exploatarea deplină a altor date disponibile, cum ar fi cele furnizate de Copernicus; |
(d) integrarea datelor privind impactul asupra mediului, a sănătății, impactul social și economic și exploatarea deplină a altor date disponibile, cum ar fi cele furnizate de Copernicus; |
Amendamentul 112
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – litera d a (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(da) eliminarea lacunelor majore în materie de cunoștințe cu privire la punctele critice ecologice; |
Amendamentul 113
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – litera d b (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(db) dezvoltarea de modele pentru evaluarea și anticiparea impactului preconizat al politicilor legate de mediu și climă asupra generațiilor viitoare; |
Amendamentul 114
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – litera e
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(e) îmbunătățirea în continuare a accesului la date prin programele Uniunii; |
(e) îmbunătățirea în continuare a disponibilității, a interoperabilității și a accesibilității datelor prin programele Uniunii; |
Amendamentul 115
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – litera g
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(g) sprijinirea societății civile, autorităților publice, cetățenilor, partenerilor sociali și sectorului privat în vederea identificării riscurilor climatice și de mediu, a luării de măsuri de prevenire și atenuare a acestor riscuri, precum și adaptarea la acestea și promovarea implicării celor de mai sus în eliminarea lacunelor de cunoștințe. |
(g) sprijinirea societății civile, a autorităților publice de la nivel național, regional și local, a persoanelor fizice și a comunităților, a partenerilor sociali și a sectorului privat în vederea identificării riscurilor climatice și de mediu, a evaluării impactului acestora și a luării de măsuri de prevenire și atenuare a riscurilor respective, precum și de adaptare la acestea și promovarea implicării celor de mai sus în eliminarea lacunelor de cunoștințe; |
Amendamentul 116
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – litera g a (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(ga) încurajarea observării și raportării de către cetățeni a problemelor de mediu și a deficitului de conformitate, inclusiv prin utilizarea mecanismelor online și a aplicațiilor pentru telefoane mobile pentru a facilita raportarea; |
Amendamentul 117
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 4
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
4. Comisia va examina periodic nevoile de date și cunoștințe la nivelul Uniunii și la nivel național, inclusiv capacitatea Agenției Europene de Mediu și a Agenției Europene pentru Produse Chimice de îndeplinire a sarcinilor menționate la alineatul (3). |
4. Comisia va examina periodic nevoile de date și cunoștințe la nivelul Uniunii și la nivel național, inclusiv capacitatea Agenției Europene de Mediu și a Agenției Europene pentru Produse Chimice, precum și a altor organisme și agenții europene, după caz, de îndeplinire a sarcinilor menționate la alineatul (3) și va raporta cu privire la rezultatele acestei examinări, inclusiv la propunerile de intervenții pentru a răspunde nevoilor de resurse umane și financiare sau pentru a soluționa orice alte deficiențe. |
Amendamentul 118
Propunere de decizie
Articolul 5 – alineatul -1 (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
-1. Până la 31 martie 2024, Comisia efectuează o evaluare la jumătatea perioadei a PAM 8 și o transmite Parlamentului European și Consiliului. Evaluarea la jumătatea perioadei prezintă progresele realizate în direcția îndeplinirii obiectivelor prioritare tematice prevăzute la articolul 2 alineatul (2), inclusiv a obiectivelor prevăzute de Pactul verde european, statutul condițiilor favorabile și al acțiunilor prevăzute la articolul 3 și progresele înregistrate în ceea ce privește monitorizarea și evaluarea schimbării sistemice; evaluarea la jumătatea perioadei se bazează pe cea mai recentă evaluare menționată la articolul 4 alineatul (1), precum și pe rezultatul unei consultări publice. Evaluarea la jumătatea perioadei prezintă recomandările și măsurile corective necesare pentru realizarea obiectivelor prioritare ale PAM 8, până la încheierea acestui program. |
Amendamentul 119
Propunere de decizie
Articolul 5 – paragraful -1 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
-1a. Pornind de la progresele înregistrate în evaluarea la jumătatea perioadei menționată la alineatul (-1), de la alte evoluții politice relevante și de la raportul AEM intitulat „European environment – state and outlook” (Mediul european – starea și perspectiva), viitoarea Comisie care se va forma după alegerile pentru Parlamentul European din 2024 prezintă Parlamentului European și Consiliului, în primele 100 de zile de mandat, o listă și un calendar al acțiunilor legislative și nelegislative pe care intenționează să le întreprindă în cursul mandatului său pentru a asigura îndeplinirea integrală, până în 2030 și, respectiv, 2050, a obiectivelor prioritare ale PAM 8. |
Amendamentul 120
Propunere de decizie
Articolul 5 – alineatul 1
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
Până la 31 martie 2029, Comisia realizează o evaluare a PAM 8. Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport cuprinzând constatările principale ale acestei evaluări, însoțit, dacă Comisia consideră adecvat, de o propunere legislativă pentru următorul program de acțiune pentru mediu. |
Până la 31 martie 2029, Comisia realizează o evaluare a PAM 8. Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport cuprinzând constatările acestei evaluări, însoțit, dacă este cazul, de o propunere legislativă pentru următorul program de acțiune pentru mediu; raportul este prezentat suficient de repede pentru a garanta că PAM 9 poate intra în vigoare până la 1 ianuarie 2031, evitând astfel o pauză între PAM 8 și PAM 9. |
EXPUNERE DE MOTIVE
Context și viziune pe termen lung
Comisia Europeană și-a publicat propunerea de Program general de acțiune pentru mediu al Uniunii până în 2030 (PAM 8) în 2020, un an marcat de o urgență mondială sanitară și de mediu care s-a manifestat sub forma unei pandemii devastatoare și a unei crize ecologice tot mai grave. În special, legătura directă dintre răspândirea bolilor zoonotice, cum ar fi COVID-19, și distrugerea ecosistemelor pentru a satisface cerințele noastre de consum a demonstrat că se impune de urgență o schimbare sistemică rapidă și cuprinzătoare. După cum se afirmă în Raportul pe 2020 privind situația și perspectivele Agenției Europene de Mediu („SOER 2020”), Europa, împreună cu restul lumii, mai are foarte puțin timp pentru a evita efectele catastrofale ale schimbărilor climatice, ale degradării ecosistemelor și ale consumului excesiv de resurse naturale asupra economiei și societății. În cursa de a evita colapsul ecologic, este imperativ ca obiectivul prioritar pe termen lung al PAM 8 – de a trăi bine în limitele planetei – să fie atins cât mai curând posibil și cel târziu până în 2050 și ca, de asemenea, obiectivele tematice prioritare să fie atinse cel târziu până în 2030. UE trebuie să ia chiar acum măsuri îndrăznețe, având ca temelie Pactul verde european (PVE) și obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD).
Obiective tematice prioritare
PAM 8 ar trebui să fie un instrument strategic ambițios la nivel înalt care să orienteze politica de mediu a UE până în 2030, cuprinzând acțiunile și țintele Pactului verde european și ale ODD și monitorizând totodată riguros progresele înregistrate în realizarea lor. Pentru a nu anticipa rezultatul negocierilor pentru numeroasele strategii și inițiative anunțate în Pactul verde european, este logic ca obiectivele tematice prioritare ale PAM 8 să aibă un caracter general mai amplu, cuprinzând și obiectivele Pactului verde european, astfel cum sunt convenite. Raportoarea precizează explicit că acțiunile și obiectivele Pactului verde european intră sub incidența PAM 8.
O economie prosperă și sustenabilă
Având în vedere că bunăstarea și prosperitatea societăților și economiilor noastre depind de un climat stabil, de un mediu sănătos și de ecosisteme prospere, raportoarea propune să trecem la o economie prosperă și sustenabilă bazată pe ODD. Acest termen înlocuiește modelul de creștere regenerativă propus de Comisie, care este un termen neclar. O economie prosperă și sustenabilă, care se aplică deja în unele țări, consideră că interesul public trebuie să determine direcția economiei, și nu invers. Ea pune în centrul priorităților aspecte care știm că contează cu adevărat – binele și prosperitatea oamenilor și planetei – și oferă o viziune alternativă față de focalizarea prea mărginită pe creșterea PIB-ului, utilizată în prezent în UE ca măsură a progresului. Pentru a atinge obiectivul de a pune prosperitatea în centrul politicilor și al procesului decizional, raportoarea propune să se creeze nou set de indicatori la nivelul UE, pentru a măsura progresul „fără a ne rezuma la PIB”.
Condiții favorabile
PAM 8 stabilește o listă de condiții care trebuie îndeplinite pentru atingerea obiectivelor prioritare. Raportoarea completează această listă, propunând un set de acțiuni corespunzătoare necesare pentru a îndeplini aceste condiții. Scopul este de a aduce mai multă claritate și responsabilitate: fără a preciza ce acțiuni precise trebuie întreprinse și de cine, lista condițiilor favorabile riscă să fie exactă, dar complet inoperantă.
Condițiile favorabile și acțiunile propuse în prezentul proiect de raport se referă în principal la modul în care UE elaborează, evaluează și pune în aplicare legile și cum asigură respectarea lor. Astfel, raportoarea crede că o abordare bazată pe principiul „să ne gândim mai întâi la sustenabilitate” ar trebui să călăuzească procesul legislativ al UE și să identifice metodele de realizare a acțiunilor concrete de pe noua listă. Aici intră și efortul proactiv de a verifica că legislația existentă și viitoare a Uniunii corespunde cu obiectivele PAM 8 și că se ia în calcul sistematic costul inacțiunii. În plus, raportoarea propune acțiuni legate de crearea bazei de cunoștințe științifice, ca de pildă despre limitele planetare și seturile de indicatori legate de schimbările sistemice. În ceea ce privește transparența și accesibilitatea informațiilor, raportoarea cere ca evaluările impactului să fie publicate imediat după finalizare, iar Comisia să arate sistematic cum preia contribuțiile primite în urma consultării părților interesate.
Cadrul de monitorizare și guvernanța
Nu putem gestiona ceea ce nu măsurăm și, prin urmare, un cadru de monitorizare solid și semnificativ este esențial pentru succesul PAM 8. Având în vedere interconectarea celor șase obiective prioritare tematice și cât de ambițios este obiectivul prioritar pe termen lung, cadrul de monitorizare al PAM 8 ar trebui să măsoare progresele înregistrate pe calea unei transformări sistemice veritabile. Raportoarea este ferm convinsă că monitorizarea trebuie să aibă un impact puternic și să acționeze ca un catalizator al schimbării, dacă este necesar. Prin urmare, prezentul proiect de raport propune ca monitorizarea, evaluarea și raportarea progreselor înregistrate în PAM 8 să se facă anual și ca evaluarea să ofere informații despre măsurile corective necesare dacă progresele se dovedesc a fi prea lente sau întâmpină obstacole. În plus, raportoarea invită Comisia și colegiuitorii să discute anual progresele înregistrate în îndeplinirea obiectivelor PAM 8 și să identifice măsurile și acțiunile legislative și nelegislative suplimentare care se impun.
Asigurarea continuității Pactului verde european până în 2030
Multe dintre acțiunile și obiectivele necesare pentru a atinge obiectivele tematice prioritare ale PAM 8 se încadrează în diferitele strategii și inițiative ale PVE. Cu toate acestea, există o neconcordanță între Pactul verde european (PVE), o inițiativă a actualei Comisii, al cărei mandat se încheie în 2024, și durata PAM 8, care se întinde până în 2030. Pentru a se asigura că viitoarea Comisie preia asupra ei PAM 8, raportoarea propune o evaluare intermediară în 2024, pentru a face un bilanț al progreselor înregistrate până atunci. Evaluarea este completată de o invitație adresată următoarei Comisii de a prezenta acțiunile de mediu și climatice pe care le va întreprinde până în 2030, pentru a putea îndeplini toate obiectivele prioritare ale PAM 8 până la acea dată.
AVIZ AL COMISIEI PENTRU TRANSPORT ȘI TURISM (19.4.2021)
destinat Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară
referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind un Program general de acțiune pentru mediu al UE până în 2030
(COM(2020)0652 – C9-0329/2020 – 2020/0300(COD))
Raportoare pentru aviz: Rovana Plumb
JUSTIFICARE SUCCINTĂ
Programele de acțiune pentru mediu au orientat dezvoltarea politicii UE în domeniul mediului încă de la începutul anilor ’70. Al șaptelea program de acțiune pentru mediu (PAM 7) a expirat la 31 decembrie 2020, iar articolul 4 alineatul (3) din acesta solicită Comisiei, după caz, să prezinte propunerea unui al optulea program de acțiune pentru mediu (PAM 8) în timp util, pentru a evita o întrerupere între PAM 7 și PAM 8. Pactul verde european a anunțat adoptarea unui nou program de acțiune pentru mediu, iar PAM 8 este unul dintre principalele cadre juridice destinate punerii în aplicare a acestuia la nivelul UE și la nivel național.
Obiectivul global al PAM 8 constă în accelerarea tranziției Uniunii către o economie neutră din punct de vedere climatic, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, curată și circulară, într-un mod just și favorabil incluziunii, și în atingerea obiectivelor de mediu ale Agendei 2030 a Organizației Națiunilor Unite și a obiectivelor sale de dezvoltare durabilă, confirmând în totalitate obiectivele în materie de mediu și climă ale Pactului verde european și ale Instrumentului de redresare „Next Generation EU”.
Pactul verde european face apel totodată la accelerarea tranziției către o mobilitate durabilă și inteligentă, având în vedere faptul că sectorul transporturilor este responsabil pentru un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră ale UE și că această pondere continuă să crească. Pentru a se obține neutralitatea climatică, este necesară o reducere cu 90 % a emisiilor din transporturi până în anul 2050.
În acest sens, Comisia a adoptat recent „Strategia pentru o mobilitate sustenabilă și inteligentă – înscrierea transporturilor europene pe calea viitorului”[3], care tratează această provocare și abordează toate sursele de emisii. Împreună cu un plan de acțiune alcătuit din 82 de inițiative care vor orienta activitatea UE în următorii patru ani, această strategie pune bazele ce vor permite sistemului de transport al UE să realizeze transformarea verde și digitală și să devină mai rezilient la crizele viitoare.
Raportoarea salută această propunere ce vizează sprijinirea tranziției UE către o economie neutră din punct de vedere climatic, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, curată și circulară, și care consolidează abordarea integrată a elaborării și punerii în aplicare a politicilor prin integrarea sustenabilității în toate inițiativele și proiectele relevante de la nivel național și de la nivelul UE. Această propunere mai susține implicarea Agenției Europene de Mediu (AEM) și a Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA), care este deosebit de importantă în sprijinirea noului cadru al acestui program, în ce privește monitorizarea, măsurarea și transmiterea informațiilor, și în atingerea obiectivelor PAM 8.
În conformitate cu Pactul verde european și pentru a atinge obiectivele PAM 8, raportoarea consideră că toate modurile de transport trebuie să contribuie la diminuarea tuturor tipurilor de emisii. Realizarea unui transport durabil înseamnă punerea pe primul plan a utilizatorilor și asigurarea unor alternative mai economice, mai accesibile și mai curate la variantele de mobilitate alese de aceștia în prezent, asigurând o tranziție echitabilă și justă, care să nu lase pe nimeni în urmă. În plus, pentru a sprijini noile servicii de mobilitate durabilă care pot reduce congestionarea traficului și poluarea, în special în zonele urbane, mobilitatea multimodală automatizată și conectată va juca un rol din ce în ce mai important, împreună cu sistemele inteligente de gestionare a traficului facilitate de digitalizare. În final, prețurile serviciilor de transport trebuie să reflecte impactul pe care acestea îl au asupra mediului și a sănătății. În paralel, UE ar trebui să intensifice producția și utilizarea combustibililor alternativi durabili și a vehiculelor cu emisii zero.
AMENDAMENTE
Comisia pentru transport și turism recomandă Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, care este comisie competentă, să ia în considerare următoarele amendamente:
Amendamentul 1
Propunere de decizie
Considerentul 3
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(3) Evaluarea Comisiei cu privire la PAM 724 a concluzionat că viziunea și obiectivele sale prioritare pentru 2050 sunt încă valabile, că a contribuit la asigurarea unei acțiuni mai predictibile, mai rapide și mai bine coordonate în domeniul politicii de mediu și că structura și cadrul favorabil ale programului au contribuit la crearea de sinergii, determinând creșterea eficienței și eficacității politicii de mediu. În plus, evaluarea a concluzionat că PAM 7 a anticipat Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite punând accentul pe faptul că bunăstarea socială și creșterea economică depind de o bază sănătoasă a resurselor naturale și a facilitat obținerea de rezultate în ceea ce privește obiectivele de dezvoltare durabilă. De asemenea, a permis Uniunii să se exprime pe o singură voce pe scena globală cu privire la aspecte de mediu și climă. În evaluarea PAM 7, Comisia a concluzionat, de asemenea, că progresele înregistrate în legătură cu protejarea naturii, sănătatea și integrarea politicilor nu au fost suficiente. |
(3) Evaluarea Comisiei cu privire la PAM 724 a concluzionat că viziunea și obiectivele sale prioritare pentru 2050 sunt încă valabile, că a contribuit la asigurarea unei acțiuni mai predictibile, mai rapide și mai bine coordonate în domeniul politicii de mediu și că structura și cadrul favorabil ale programului au contribuit la crearea de sinergii, determinând creșterea eficienței și eficacității politicii de mediu. În plus, evaluarea a concluzionat că PAM 7 a anticipat Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite punând accentul pe faptul că bunăstarea socială și creșterea economică depind de o bază sănătoasă a resurselor naturale și a facilitat obținerea de rezultate în ceea ce privește obiectivele de dezvoltare durabilă, care s-a materializat ulterior la nivelul Uniunii prin Agenda urbană a UE, astfel cum este prevăzută în Pactul de la Amsterdam, încheiat la 30 mai 2016. De asemenea, a permis Uniunii să se exprime pe o singură voce pe scena globală cu privire la aspecte de mediu și climă. În evaluarea PAM 7, Comisia a concluzionat, de asemenea, că progresele înregistrate în legătură cu protejarea naturii, sănătatea și integrarea politicilor nu au fost suficiente. |
__________________ |
__________________ |
24 COM(2019)0233. |
24 COM(2019)0233. |
Amendamentul 2
Propunere de decizie
Considerentul 4
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(4) Potrivit raportului AEM „Mediul european – starea și perspectiva 2020: cunoștințe necesare pentru tranziția către o Europă durabilă” („SOER 2020”), anul 2020 reprezintă o fereastră unică de oportunitate pentru Uniune să își demonstreze poziția de lider în materie de durabilitate și să răspundă provocărilor urgente legate de durabilitate care necesită soluții sistemice. După cum s-a arătat în SOER 2020, schimbările climatice și ale ecosistemelor globale, observate încă din anii 1950, sunt fără precedent pe parcursul deceniilor și mileniilor. Populația lumii s-a triplat din 1950, în timp ce numărul persoanelor care locuiesc în orașe a crescut de patru ori. Cu modelul actual de creștere, se preconizează că presiunile asupra mediului vor mai crește, cauzând efecte dăunătoare directe și indirecte asupra sănătății și bunăstării oamenilor. Acest lucru este valabil în special pentru sectoarele cu cel mai mare impact asupra mediului - sectorul alimentar, al mobilității, energetic, precum și sectorul infrastructurii și clădirilor. |
(4) Potrivit raportului AEM „Mediul european – starea și perspectiva 2020: cunoștințe necesare pentru tranziția către o Europă durabilă” („SOER 2020”), există o fereastră unică de oportunitate pentru Uniune să își demonstreze poziția de lider în materie de durabilitate prin rezolvarea provocărilor urgente legate de durabilitate care necesită soluții sistemice. După cum s-a arătat în SOER 2020, schimbările climatice și ale ecosistemelor globale, observate încă din anii 1950, sunt fără precedent pe parcursul deceniilor și mileniilor. Populația lumii s-a triplat din 1950, în timp ce numărul persoanelor care locuiesc în orașe a crescut de patru ori. Cu modelul actual de creștere, se preconizează că presiunile asupra mediului vor mai crește și în continuare, cauzând efecte dăunătoare directe și indirecte asupra sănătății și vieții oamenilor. Acest lucru este valabil în special pentru sectoarele cu cel mai mare impact asupra mediului - sectorul alimentar, al mobilității, energetic, precum și sectorul infrastructurii și clădirilor. În această privință, este important să se asigure că Uniunea și statele sale membre fac investiții suficiente în dezvoltarea unei infrastructuri adecvate pentru o mobilitate inteligentă și durabilă, adaptată la situațiile din diferitele regiuni europene, inclusiv în ceea ce privește mobilitatea activă și platformele intermodale pentru toate modurile de transport, pentru a promova transferul modal și transportul durabil de pasageri și de mărfuri și consolidarea rolului Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE) în sprijinirea tranziției către o mobilitate inteligentă, durabilă și sigură în Uniune. |
Amendamentul 3
Propunere de decizie
Considerentul 5
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(5) Comisia Europeană a răspuns provocărilor identificate în SOER 2020 prin adoptarea Pactului verde european25: o nouă strategie de creștere pentru dubla tranziție verde și digitală care își propune să transforme Uniunea într-o societate echitabilă și prosperă, cu o economie concurențială, neutră din punct de vedere climatic și care să permită o utilizare mai eficientă a resurselor. Regulamentul (UE) al Parlamentului European și al Consiliului26 consacră în legislație obiectivul Uniunii de atingere a neutralității climatice până în 2050. |
(5) Comisia Europeană a răspuns provocărilor identificate în SOER 2020 prin adoptarea Pactului verde european25: o nouă strategie de creștere pentru dubla tranziție verde și digitală care își propune să transforme Uniunea într-o societate echitabilă și prosperă, cu o economie concurențială, neutră din punct de vedere climatic și care să permită o utilizare mai eficientă a resurselor. Pactul verde european face apel totodată la accelerarea tranziției către o mobilitate sustenabilă și inteligentă, deoarece sectorul transporturilor este responsabil pentru un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră ale Uniunii, iar această pondere continuă să crească. Pentru a se obține neutralitatea climatică, este necesară o reducere cu 90 % a emisiilor din transporturi până în anul 2050. În acest sens, Comisia a adoptat recent Strategia pentru o mobilitate sustenabilă și inteligentă25a, care tratează această provocare și abordează toate sursele de emisii. Regulamentul (UE) al Parlamentului European și al Consiliului26 consacră în legislație obiectivul Uniunii de atingere a neutralității climatice până în 2050. |
__________________ |
__________________ |
25 COM(2019)0640. |
25 COM(2019)0640. |
|
25a COM(2020) 789 final. |
26 COM(2020)0080. |
26 COM(2020)0080. |
Amendamentul 4
Propunere de decizie
Considerentul 6
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(6) Pactul verde european sprijină Instrumentul de redresare „Next Generation EU” care promovează investițiile în sectoare verzi esențiale necesare pentru consolidarea rezilienței și pentru a genera creștere și locuri de muncă într-o societate echitabilă și favorabilă incluziunii. Mecanismul de redresare și reziliență care va conduce la redresarea economică a Uniunii în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus, împreună cu bugetul general al Uniunii pentru perioada 2021--2027, se bazează, la rândul său, pe obiectivele prioritare stabilite în Pactul verde european. În plus, toate inițiativele din cadrul instrumentului de redresare „Next Generation EU” trebuie să respecte legământul „să nu faci rău” înscris în Pactul verde european. |
(6) Pactul verde european sprijină Instrumentul de redresare „Next Generation EU” care promovează investițiile în sectoare verzi esențiale și soluții bazate pe natură necesare pentru consolidarea rezilienței și pentru a genera creștere și locuri de muncă într-o societate echitabilă și favorabilă incluziunii. Mecanismul de redresare și reziliență care va conduce la redresarea economică a Uniunii în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus, împreună cu bugetul general al Uniunii pentru perioada 2021-2027 și care va sprijini tranziția digitală și cea climatică, cu accent pe decarbonizarea sectorului transporturilor și a turismului și cu favorizarea tehnologiilor sustenabile, se bazează, la rândul său, pe obiectivele prioritare stabilite în Pactul verde european. Planul de redresare economică oferă o oportunitate importantă de a accelera ritmul tranziției către neutralitatea climatică, acordând prioritate investițiilor în decarbonizare și tehnologii durabile, totodată cu păstrarea neutralității tehnologice. Atingerea acestui obiectiv va necesita acțiuni în toate sectoarele economiei și modurile de transport, inclusiv introducerea unor forme sustenabile de transport privat și public de pasageri și mărfuri, utilizând în acest sens toate instrumentele existente, și asigurând o tranziție justă și echitabilă, fără a lăsa pe nimeni în urmă. În plus, toate inițiativele din cadrul instrumentului de redresare „Next Generation EU” trebuie să respecte principiile din Pactul verde european. |
Amendamentul 5
Propunere de decizie
Considerentul 6 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(6a) Analiza anuală a creșterii sustenabile redefinește procesul semestrului european pentru a corespunde contextului economic, social și de mediu, care s-a schimbat fundamental, și în perioada ulterioară pandemiei de COVID-19.Ea ar trebui utilizată ca pârghie pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU. |
Amendamentul 6
Propunere de decizie
Considerentul 7
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(7) Programele de acțiune pentru mediu au orientat dezvoltarea politicii UE în domeniul mediului încă de la începutul anilor ’70. PAM 7 va expira la 31 decembrie 2020 iar articolul 4 alineatul (3) din acesta solicită Comisiei, după caz, să prezinte o propunere pentru un al optulea program de acțiune pentru mediu (PAM 8) în timp util, pentru a evita o pauză între PAM 7 și PAM 8. Pactul verde european a anunțat adoptarea unui nou program de acțiune pentru mediu. |
(7) Programele de acțiune pentru mediu au orientat dezvoltarea politicii UE în domeniul mediului încă de la începutul anilor ’70. PAM 7 a expirat la 31 decembrie 2020 iar articolul 4 alineatul (3) din acesta solicită Comisiei, după caz, să prezinte o propunere pentru un al optulea program de acțiune pentru mediu (PAM 8) în timp util, pentru a evita o pauză între PAM 7 și PAM 8. Pactul verde european a anunțat adoptarea unui nou program de acțiune pentru mediu, precum și lansarea unui tablou de bord pentru monitorizarea progreselor înregistrate în raport cu toate obiectivele sale. Agenția Europeană de Mediu (AEM) și Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) ar trebui, după caz, să implice alte agenții europene, cum ar fi Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă și Agenția Europeană a Căilor Ferate, pentru a înțelege mai bine particularitățile sectoarelor și pentru a beneficia de cele mai relevante date și cunoștințe. |
Amendamentul 7
Propunere de decizie
Considerentul 8
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(8) PAM 8 trebuie să sprijine obiectivele în domeniul mediului și al politicilor climatice prevăzute în Pactul verde european, în conformitate cu obiectivul pe termen lung „o viață bună, în limitele planetei noastre” până în 2050, care este deja stabilit în PAM 7. Acesta ar trebui să contribuie la realizarea Agendei 2030 a Organizației Națiunilor Unite și a obiectivelor de dezvoltare durabilă ale acesteia. |
(8) PAM 8 trebuie să sprijine obiectivele în domeniul mediului și al politicilor climatice prevăzute în Pactul verde european, în conformitate cu obiectivul pe termen lung „o viață bună, în limitele planetei noastre” până cel târziu în 2050, care este deja stabilit în PAM 7 și în comunicarea Comisiei „O planetă curată pentru toți: o viziune europeană strategică pe termen lung pentru o economie prosperă, modernă, competitivă și neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei”, ținând seama, în același timp, de învățămintele desprinse din evaluarea PAM 7. UE, prin PAM și alte politici, ar trebui să dea un exemplu la nivel mondial în privința realizării Agendei 2030 a Organizației Națiunilor Unite și a obiectivelor de dezvoltare durabilă ale acesteia, permițând o schimbare sistemică către o economie europeană care să garanteze oamenilor o viață decentă în limitele planetei. |
Amendamentul 8
Propunere de decizie
Considerentul 8 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(8a) PAM 8, în conformitate cu obiectivele Pactului verde european, reprezintă o oportunitate de a concepe strategia UE pentru 2030 care încă lipsește pentru a ne alinia politicile la Agenda 2030 a ONU și la obiectivele sale de dezvoltare durabilă prin stabilirea unor ținte concrete și măsurabile și prin utilizarea mecanismelor de monitorizare și corecție. |
Amendamentul 9
Propunere de decizie
Considerentul 9
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(9) PAM 8 ar trebui să accelereze tranziția către o economie regenerativă care să dea înapoi planetei mai mult decât ia de la aceasta. Un model de creștere regenerativă recunoaște faptul că bunăstarea și prosperitatea societăților noastre depind de un climat stabil, de un mediu sănătos și de ecosisteme prospere, care oferă un spațiu sigur de funcționare pentru economiile noastre. Pe măsură ce populația lumii și cererea de resurse naturale continuă să crească, activitatea economică trebuie să se dezvoltate într-un mod care să nu prejudicieze ci, din contră, să inverseze schimbările climatice și degradarea mediului, să reducă poluarea la minimum și să conducă la conservarea și îmbunătățirea capitalului natural, asigurând astfel abundență de resurse regenerabile și neregenerabile. Prin inovare continuă, adaptarea la provocări noi și colaborare, economia regenerativă consolidează reziliența și protejează bunăstarea generațiilor prezente și viitoare. |
(9) PAM 8 ar trebui să accelereze tranziția către o economie regenerativă și sustenabilă. Un model de creștere regenerativă și sustenabilă recunoaște faptul că bunăstarea și prosperitatea societăților noastre depind de un climat stabil, de un mediu sănătos și de ecosisteme prospere, care oferă un spațiu sigur și competitiv de funcționare pentru economiile noastre. Pe măsură ce populația lumii și cererea de resurse naturale continuă să crească, activitatea economică trebuie să se dezvolte într-un mod sustenabil care să limiteze schimbările climatice și să inverseze degradarea mediului, să protejeze biodiversitatea să reducă poluarea la minimum și să conducă la conservarea și îmbunătățirea capitalului natural, asigurând astfel abundență de resurse regenerabile și decelerând pierderea de resurse neregenerabile. Prin inovare continuă, adaptarea la provocări noi și colaborare, economia sustenabilă consolidează reziliența, furnizează soluții și protejează bunăstarea generațiilor prezente și viitoare. |
Amendamentul 10
Propunere de decizie
Considerentul 10
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(10) PAM 8 ar trebui să stabilească obiectivele tematice prioritare în domeniul neutralității climatice, adaptării la schimbările climatice, protejării și refacerii biodiversității, economiei circulare, obiectivului ambițios de reducere a poluării la zero și al reducerii presiunilor exercitate de producție și consum asupra mediului. În plus, ar trebui să identifice condițiile favorabile realizării obiectivelor prioritare pe termen lung și tematice pentru toți actorii implicați. |
(10) PAM 8 ar trebui să stabilească obiectivele tematice prioritare în domeniul neutralității climatice, contracarării și adaptării la schimbările climatice, protejării și refacerii biodiversității, asigurării unei economii veritabil circulare cu emisii neutre și ecologică, a unui mediu netoxic, obiectivului ambițios de reducere semnificative și până la zero a poluării și al reducerii presiunilor exercitate de producție și consum asupra mediului în toate sectoarele economiei, inclusiv în transporturi și turism. În plus, ar trebui să identifice condițiile favorabile realizării obiectivelor prioritare pe termen lung și tematice pentru toți actorii implicați, precum și acțiunile necesare pentru atingerea acestor condiții, ținând seama și de situația particulară a regiunilor ultraperiferice, a zonelor rurale, de coastă, montane și insulare și de legăturile dintre orașe și suburbiile lor, astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă. În același timp, trebuie să asigure integrarea obiectivelor tematice prioritare și a politicilor sectoriale, pentru a îmbunătăți coerența politicilor, ținând seama de particularitățile și problemele unor sectoare precum transportul și turismul. |
Amendamentul 11
Propunere de decizie
Considerentul 10 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(10a) Obiectivele prioritare pe termen lung și tematice ale PAM 8 ar trebui să garanteze că durabilitatea și reducerea emisiilor de GES sunt integrate în mod inerent în pregătirea și punerea în aplicare a tuturor domeniilor de politică relevante, inclusiv a politicilor legate de mobilitate, turism, urbanism și infrastructura de transport, dezvoltarea pe tot parcursul vieții a unor noi competențe pentru personalul din domeniul transporturilor, creând în același timp sinergii între domeniile de politică relevante. |
Amendamentul 12
Propunere de decizie
Considerentul 10 b (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(10b) Acțiunile de realizare a obiectivelor Uniunii în materie de mediu și climă trebuie să fie realizate împreună și în mod compatibil cu punerea în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale. Acest lucru ar trebui luat în considerare în special în sectorul transporturilor, unde dumpingul social nu numai că dăunează bunăstării oamenilor, ci sprijină și moduri de transport nesustenabile. |
Amendamentul 13
Propunere de decizie
Considerentul 12
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(12) Cooperarea consolidată cu țările partenere, o bună guvernanță în materie de mediu la nivel global, precum și sinergii între politicile interne și externe ale Uniunii sunt esențiale pentru atingerea obiectivelor Uniunii în materie de mediu și climă. |
(12) Întrucât numeroase sectoare economice ale Uniunii, inclusiv transporturile, se confruntă cu o concurență din ce în ce mai mare din partea piețelor cu o dezvoltare rapidă din alte regiuni ale globului și sunt foarte interdependente și legate de dinamica comerțului internațional, cooperarea consolidată cu țările partenere, o guvernanță solidă în materie de mediu la nivel global, precum și sinergiile, consecvența și coerența între toate politicile interne și externe relevante ale Uniunii sunt esențiale pentru atingerea obiectivelor Uniunii în materie de mediu și climă. UE ar trebui să își intensifice și diplomația în domeniul climei în toate forurile internaționale relevante, inclusiv OMI, OACI și OMC, în vederea adoptării unor standarde ambițioase la nivel mondial. |
Amendamentul 14
Propunere de decizie
Considerentul 12 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(12a) Programul de acțiune trebuie să aibă un ecou mai bun în punerea în aplicare a politicii maritime integrate. |
Amendamentul 15
Propunere de decizie
Considerentul 14
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(14) Evaluarea progreselor înregistrate în atingerea obiectivelor prioritare ale PAM 8 trebuie să reflecte cele mai recente evoluții privind disponibilitatea și relevanța datelor și indicatorilor. Aceasta trebuie să fie coerentă cu instrumentele de monitorizare sau de guvernanță care acoperă mai multe aspecte specifice ale politicii în domeniul mediului și al climei, cum ar fi, în special, Regulamentul 1999/2018 al Parlamentului European și al Consiliului30, evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu sau instrumentele de monitorizare în legătură cu economia circulară, reducerea poluării la zero, biodiversitate, aer, apă, sol, deșeuri sau orice alte politici de mediu și să nu aducă atingere acestora. Împreună cu alte instrumente utilizate în semestrul european, raportul Eurostat de monitorizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă și raportul privind analiza prospectivă al Comisiei31, evaluarea ar urma să facă parte dintr-un set coerent, interconectat, de instrumente de monitorizare și guvernanță. |
(14) Evaluarea progreselor înregistrate în atingerea obiectivelor prioritare ale PAM 8 trebuie să reflecte cele mai recente evoluții privind disponibilitatea și relevanța datelor și indicatorilor. Aceasta trebuie să fie coerentă cu instrumentele de monitorizare sau de guvernanță care acoperă mai multe aspecte specifice ale politicii în domeniul mediului și al climei, cum ar fi, în special, Regulamentul 1999/2018 al Parlamentului European și al Consiliului30, evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu, Sondajul european privind calitatea vieții (EQLS) al Eurofound, sau instrumentele de monitorizare în legătură cu economia circulară, reducerea poluării la zero, biodiversitate, aer, apă, sol, deșeuri sau orice alte politici de mediu și să nu aducă atingere acestora. Împreună cu alte instrumente utilizate în semestrul european, raportul Eurostat de monitorizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă și raportul privind analiza prospectivă al Comisiei31, evaluarea ar urma să facă parte dintr-un set coerent, interconectat, de instrumente de monitorizare și guvernanță. |
__________________ |
__________________ |
30 Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, JO L 328, 21.12.2018, p. 1. |
30 Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, JO L 328, 21.12.2018, p. 1. |
31 COM/2020/0493. |
31 COM/2020/0493. |
Amendamentul 16
Propunere de decizie
Considerentul 15
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(15) Comisia și AEM și alte agenții relevante trebuie să acceseze și să reutilizeze datele și indicatorii furnizați de către statele membre în conformitate cu actele juridice ale Uniunii. În plus, ar trebui utilizate alte surse de date, cum ar fi datele obținute prin satelit și informațiile prelucrate din Programul european de observare a Pământului (Copernicus), Sistemul european de informare privind incendiile forestiere și Sistemul european de avertizare în caz de inundații, sau platformele de date cum ar fi Rețeaua europeană de observare și date privind mediul marin sau Platforma de informare pentru monitorizarea substanțelor chimice. Aplicarea instrumentelor digitale moderne și a inteligenței artificiale permite gestionarea și analizarea datelor într-un mod eficient, reducând astfel sarcina administrativă și crescând în același timp nivelul actualității și calității. |
(15) Sunt necesare date și indicatori solizi și semnificativi, pentru a monitoriza în mod corespunzător progresele înregistrate în îndeplinirea obiectivelor Pactului verde european. Comisia și AEM și alte agenții europene relevante trebuie să acceseze și să reutilizeze datele și indicatorii furnizați de către statele membre în conformitate cu actele juridice ale Uniunii. În plus, ar trebui utilizate alte surse de date, cum ar fi datele obținute prin satelit și informațiile prelucrate din Programul european de observare a Pământului (Copernicus), inclusiv serviciul Copernicus de monitorizare a atmosferei, Sistemul european de informare privind incendiile forestiere și Sistemul european de avertizare în caz de inundații, sau platformele de date cum ar fi Rețeaua europeană de observare și date privind mediul marin sau Platforma de informare pentru monitorizarea substanțelor chimice.. Aplicarea instrumentelor digitale moderne și a inteligenței artificiale permite gestionarea și analizarea datelor într-un mod eficient, reducând astfel sarcina administrativă și crescând în același timp nivelul actualității și calității. |
Amendamentul 17
Propunere de decizie
Considerentul 16
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(16) În plus, în conformitate cu cerințele prevăzute în Directivele 2003/4/CE, 2007/2/CE și 2019/1024/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, statele membre trebuie să se asigure că datele relevante, informațiile și indicatorii pentru monitorizarea punerii în aplicare a PAM 8 sunt disponibile gratuit, sunt nediscriminatorii, oferă acces liber, sunt adecvate, au o calitate ridicată, sunt comparabile, actualizate, ușor de utilizat și ușor accesibile online. |
(16) În plus, în conformitate cu cerințele prevăzute în Directivele 2003/4/CE, 2007/2/CE, 2016/2284/UE și 2019/1024/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, statele membre trebuie să se asigure că datele relevante, informațiile și indicatorii pentru monitorizarea punerii în aplicare a PAM 8 sunt disponibile gratuit, sunt nediscriminatorii, oferă acces liber, sunt adecvate, au o calitate ridicată, sunt comparabile, actualizate, ușor de utilizat și ușor accesibile online și offline, de preferință într-o arhivă unică. |
Amendamentul 18
Propunere de decizie
Considerentul 17
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(17) Pentru a atinge obiectivele prioritare ale PAM 8, AEM și ECHA ar trebui să aibă capacitatea adecvată și resurse suficiente pentru a asigura o bază de cunoștințe și de dovezi solidă, accesibilă și transparentă cu scopul de a sprijini punerea în aplicare a priorităților strategice ale Pactului verde european și evaluarea progreselor înregistrate în cadrul programului. |
(17) Pentru a atinge obiectivele prioritare ale PAM 8, AEM și ECHA ar trebui să aibă capacitatea adecvată și resurse suficiente pentru a asigura o bază de cunoștințe și de dovezi solidă, accesibilă și transparentă cu scopul de a sprijini punerea în aplicare a priorităților strategice ale Pactului verde european și evaluarea progreselor înregistrate în cadrul programului. După caz, și alte organisme și agenții ar trebui implicate și să contribuie la punerea în aplicare a acestor priorități strategice și la evaluarea progreselor înregistrate în cadrul PAM 8. |
Amendamentul 19
Propunere de decizie
Considerentul 18 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(18a) În temeiul articolului 191 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), politica Uniunii în materie de mediu trebuie să țintească un nivel ridicat de protecție și să se bazeze pe principiul precauției și al acțiunii preventive, pe principiul remedierii (cu prioritate la sursă) a daunelor provocate mediului și pe principiul „poluatorul plătește”. |
Amendamentul 20
Propunere de decizie
Articolul 1 – alineatul 1
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
1. Prezenta decizie instituie un program general de acțiune pentru mediu pentru perioada până la 31 decembrie 2030 („PAM 8”). Aceasta stabilește obiectivele prioritare ale acestuia, identifică condițiile favorabile pentru realizarea lor și instituie cadrul pentru a măsura dacă Uniunea și statele membre sunt pe drumul cel bun în vederea îndeplinirii acestor obiective prioritare. |
1. Prezenta decizie instituie un program general de acțiune pentru mediu pentru perioada până la 31 decembrie 2030 („PAM 8”). Aceasta stabilește obiectivele prioritare ale acestuia, identifică condițiile favorabile și acțiunile aferente necesare pentru realizarea lor și instituie cadrul pentru a măsura dacă Uniunea și statele membre sunt pe drumul cel bun în vederea îndeplinirii acestor obiective prioritare. |
Amendamentul 21
Propunere de decizie
Articolul 1 – alineatul 2
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
2. PAM 8 își propune să accelereze tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, curată și circulară, într-un mod just și favorabil incluziunii, și confirmă obiectivele în materie de mediu și climă ale Pactului verde european și inițiativele acestuia. |
2. PAM 8 își propune să accelereze tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, competitivă, rezilientă, sustenabilă și circulară, într-un mod just și favorabil incluziunii, și confirmă obiectivele în materie de mediu și climă ale Pactului verde european și inițiativele acestuia, inclusiv Strategia pentru o mobilitate sustenabilă și inteligentă și strategia UE pentru turism sustenabil. |
Amendamentul 22
Propunere de decizie
Articolul 1 – alineatul 3
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
3. PAM 8 stă la baza îndeplinirii obiectivelor în materie de mediu și climă definite în temeiul Agendei 2030 a Organizației Națiunilor Unite și al obiectivelor de dezvoltare durabilă ale acesteia, iar cadrul său de monitorizare reprezintă partea aferentă mediului și climei din eforturile UE de măsurare a progreselor înregistrate în vederea atingerii unui nivel mai înalt de durabilitate, inclusiv neutralitatea climatică și utilizarea eficientă a resurselor, bunăstarea și reziliența. |
3. PAM 8 stă la baza îndeplinirii obiectivelor în materie de mediu și climă definite în temeiul Agendei 2030 a Organizației Națiunilor Unite și al obiectivelor de dezvoltare durabilă ale acesteia, iar cadrul său de monitorizare reprezintă partea aferentă mediului și climei din eforturile UE de măsurare a progreselor înregistrate în vederea atingerii unui nivel mai înalt de sustenabilitate, inclusiv neutralitatea climatică și utilizarea eficientă a resurselor, mobilitatea ecologică și inteligentă, bunăstarea și reziliența, asigurând echilibrul între obiectivele de mediu, sociale și economice. |
Amendamentul 23
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 1
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
1. Obiectivul prioritar pentru 2050 al PAM 8 este o viață bună pentru cetățeni, în limitele resurselor planetei noastre, într-o economie regenerativă în care nu se irosește nimic, nu sunt produse emisii nete de gaze cu efect de seră și în care creșterea economică este decuplată de utilizarea resurselor și de degradarea mediului. Un mediu sănătos stă la baza bunăstării cetățenilor, biodiversitatea prosperă și capitalul natural este protejat, refăcut și valorificat în moduri care consolidează reziliența la schimbările climatice și la alte riscuri de mediu. Uniunea stabilește ritmul asigurării prosperității generațiilor prezente și viitoare la nivel global. |
1. Obiectivul prioritar pentru 2050 al PAM 8 este o viață bună pentru cetățeni, în limitele resurselor planetei noastre, într-o economie regenerativă și sustenabilă în care nu se irosește nimic, nu sunt produse emisii nete de gaze cu efect de seră, necesitățile de mobilitate sunt satisfăcute în mod sustenabil și în care creșterea economică este decuplată de utilizarea nesustenabilă a resurselor și de degradarea mediului. Un mediu sănătos stă la baza bunăstării și sănătății cetățenilor, reface serviciile ecosistemice și asigură că biodiversitatea prosperă și capitalul natural este protejat, refăcut și valorificat în moduri care consolidează reziliența la schimbările climatice și la alte riscuri de mediu. Uniunea stabilește ritmul asigurării prosperității generațiilor prezente și viitoare la nivel global. |
Amendamentul 24
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 – litera a
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(a) reducerea ireversibilă și progresivă a emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea absorbțiilor cu ajutorul absorbanților naturali sau de altă natură în Uniune pentru a atinge ținta de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030 și neutralitatea climatică până în 2050, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) …/…32; |
(a) reducerea ireversibilă, progresivă, rapidă și previzibilă a emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea absorbțiilor cu ajutorul absorbanților naturali în Uniune, în conformitate cu obiectivele Uniunii în materie de climă și mediu, pentru a atinge ținta de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030 și neutralitatea climatică până cel târziu în 2050, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE).../...32; |
__________________ |
__________________ |
32 COM(2020)0080. |
32 COM(2020)0080. |
Amendamentul 25
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 – litera c
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(c) progrese către un model de creștere regenerativă care să dea înapoi planetei mai mult decât ia de la aceasta, decuplând creșterea economică de utilizarea resurselor și de degradarea mediului și accelerând tranziția către o economie circulară; |
(c) progrese către un model de creștere regenerativă și sustenabilă, care să asigure cetățenilor o viață decentă și să realizeze tranziția către o economie neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon, ecologic sustenabilă și pe deplin circulară, cu un mediu fără substanțe toxice, inclusiv prin politici menite să asigure reciclarea și reutilizarea materialelor și componentelor în sectoarele transporturilor și turismului; |
Amendamentul 26
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 – litera d
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(d) urmărirea unui obiectiv ambițios de reducere la zero a poluării pentru un mediu fără substanțe toxice, inclusiv pentru aer, apă și sol, și protejarea sănătății și bunăstării cetățenilor împotriva riscurilor legate de mediu și a impactului aferent; |
(d) urmărirea unui obiectiv ambițios de reducere semnificativă sau la zero a poluării pentru un mediu fără substanțe toxice, inclusiv pentru aer, apă și sol, și protejarea sănătății și bunăstării cetățenilor împotriva riscurilor legate de mediu și a impactului aferent; |
Amendamentul 27
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 – litera e
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(e) protejarea, conservarea și refacerea biodiversității și îmbunătățirea capitalului natural, în special a aerului, apei și solului și a ecosistemelor forestiere, de apă dulce, de zonă umedă și marin; |
(e) protejarea, conservarea și refacerea biodiversității și a serviciilor ecosistemice și îmbunătățirea capitalului natural, în special a aerului, apei și solului și a ecosistemelor forestiere, de apă dulce, de zonă umedă și marine; |
Amendamentul 28
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 – litera f
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(f) promovarea durabilității mediului și reducerea presiunilor principale asupra mediului și climei în legătură cu producția și consumul, în special în domeniul energiei, al dezvoltării industriale, al clădirilor și infrastructurii, al mobilității și al sistemului alimentar. |
(f) promovarea durabilității mediului și reducerea presiunilor principale asupra mediului și climei în legătură cu producția și consumul, în special în domeniul energiei, al dezvoltării industriale, al clădirilor și infrastructurii, al mobilității și al sistemului alimentar, al comerțului și al turismului, garantând totodată accesul tuturor teritoriilor Uniunii. |
Amendamentul 29
Propunere de decizie
Articolul 3 – titlu
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
Crearea de condiții favorabile pentru atingerea obiectivelor prioritare ale acestui program |
Crearea de condiții și aplicarea de măsuri favorabile pentru atingerea obiectivelor prioritare ale acestui program |
Amendamentul 30
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera a
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(a) asigurarea punerii în aplicare în mod eficient și eficace a legislației Uniunii în materie de mediu și climă și demersuri pentru atingerea excelenței în performanța de mediu la nivelul Uniunii, la nivel național, regional și local, inclusiv prin asigurarea unei capacități administrative și de asigurare a conformității corespunzătoare, astfel cum se prezintă în evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu, precum și intensificarea acțiunilor împotriva infracțiunilor împotriva mediului, |
(a) asigurarea punerii în aplicare în mod eficient și eficace a legislației Uniunii în materie de mediu și climă și demersuri pentru atingerea excelenței în performanța de mediu la nivelul Uniunii, la nivel național, regional și local, inclusiv prin asigurarea unei capacități suplimentare administrative și de asigurare a conformității corespunzătoare în favoarea administrațiilor locale pentru a adopta obiective și planuri de acțiune, astfel cum se prezintă în evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu, precum și intensificarea acțiunilor împotriva infracțiunilor împotriva mediului și a nerespectării legislației de mediu, asigurând resurse adecvate pentru instituțiile responsabile de la nivelul Uniunii, cel național și regional, |
Amendamentul 31
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera aa (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(aa) asigurarea punerii în aplicare și asigurării respectării legislației aplicabile a Uniunii cu impact asupra mediului, monitorizând în mod sistematic procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, inclusiv garantând că sunt alocate resurse financiare și umane adecvate la nivelul Uniunii și la nivel național în acest scop; |
Amendamentul 32
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera b – liniuța 1
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
‒ integrarea obiectivelor prioritare prevăzute la articolul 2 în toate strategiile, inițiativele legislative și nelegislative, programele, investițiile și proiectele relevante la nivelul Uniunii, la nivel național, regional și local, astfel încât acestea și punerea lor în aplicare să nu afecteze niciunul dintre obiectivele prioritare prevăzute în articolul 2; |
‒ integrarea obiectivelor prioritare prevăzute la articolul 2 în toate strategiile, inițiativele legislative și nelegislative, programele, investițiile și proiectele relevante la nivelul Uniunii, la nivel național, regional și local, astfel încât acestea și punerea lor în aplicare să corespundă necesităților și să nu afecteze prea mult niciunul dintre obiectivele prioritare prevăzute în articolul 2; |
Amendamentul 33
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera b – liniuța 2
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
‒ maximizarea beneficiilor în urma punerii în aplicare a Directivelor 2014/52/UE33 și 2001/42/CE34 ale Parlamentului European și ale Consiliului; |
‒ maximizarea beneficiilor în urma punerii în aplicare a Directivelor 2014/52/UE33 și 2001/42/CE34 ale Parlamentului European și ale Consiliului, în ceea ce privește necesitățile infrastructurii de transporturi planificate; |
__________________ |
__________________ |
33 Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului Text cu relevanță pentru SEE, JO L 124, 25.4.2014, p. 1--18. |
33 Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului Text cu relevanță pentru SEE, JO L 124, 25.4.2014, p. 1--18. |
34 Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului, JO L 197, 21.7.2001. |
34 Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului, JO L 197, 21.7.2001. |
Amendamentul 34
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera b – liniuța 3
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
‒ acordarea unei atenții deosebite sinergiilor și posibilelor compromisuri dintre obiectivele economice, de mediu și sociale, astfel încât să se asigure că nevoile cetățenilor de hrană, locuință și mobilitate sunt îndeplinite într-un mod durabil care nu lasă pe nimeni în urmă; |
‒ acordarea unei atenții deosebite sinergiilor și evaluarea sistematică a posibilelor compromisuri dintre obiectivele economice, de mediu și sociale, astfel încât să se asigure că nevoile cetățenilor de hrană, locuință, bunăstare, transport intermodal și curat și mobilitate inteligentă și accesibilă sunt îndeplinite într-un mod durabil care nu lasă pe nimeni în urmă, nu exclude regiuni și generează prosperitate economică și protejează competitivitatea Uniunii; |
Amendamentul 35
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera b – liniuța 3 a (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
‒ elaborarea de orientări pentru acțiunile destinate autorităților locale și regionale și promovarea adoptării propriilor obiective și planuri pe bază voluntară pentru a sprijini punerea în aplicare a PAM 8 și a legislației de mediu în general, permițând în același timp flexibilitate, pentru a ține seama de nevoile, capacitățile, cunoștințele și expertiza locale și regionale; |
Amendamentul 36
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera b – liniuța 4
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
‒ evaluarea periodică a politicilor existente și elaborarea studiilor de impact pentru inițiativele noi, care se bazează pe consultări ample ce urmează proceduri responsabile, favorabile incluziunii, informate și simplu de pus în aplicare și care iau în considerare în mod corespunzător impacturile previzionate asupra mediului și a climei; |
‒ evaluarea periodică a politicilor existente și elaborarea studiilor de impact pentru inițiativele noi, care se bazează pe consultări ample ce urmează proceduri responsabile, favorabile incluziunii, informate și simplu de pus în aplicare și care iau în considerare impactul asupra mediului, de exemplu declinul biodiversității, poluarea aerului, apei și solului sau utilizarea resurselor, precum și clima; |
Amendamentul 37
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera b – liniuța 4 a (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
‒ evaluarea regulată a tuturor politicilor Uniunii și integrarea obiectivelor tematice prioritare în politicile sectoriale pentru a identifica incoerențele dintre politicile Uniunii și obiectivele de politică ale acestui PAM cu scopul de a asigura coerența, consecvența și realizarea acestor obiective, ținând cont de particularitățile diferitelor sectoare; |
Amendamentul 38
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera c
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(c) integrarea eficientă a durabilității mediului și climei în semestrul european al guvernanței economice, inclusiv în programele naționale de reformă și în planurile naționale de redresare și reziliență; |
(c) inițierea unui indicator climatic pentru a evalua discrepanța dintre structura bugetelor statelor membre și scenariul aliniat la Acordul de la Paris, asigurând sustenabilitatea ecologică, socială și economică pentru fiecare dintre bugetele lor naționale, fără a aduce atingere scopului inițial al semestrului european; |
Amendamentul 39
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera da (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(da) încurajarea dezvoltării sistemelor inteligente, prin intermediul unui cadru specific de politică privind produsele durabile, care pot deveni parte a economiei circulare, intensificând reutilizarea materialelor aflate la sfârșitul ciclului de viață, considerate resurse în sectorul transporturilor și al turismului, cum ar fi metalele, plasticul și alte tipuri de materiale; |
Amendamentul 40
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera e
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(e) eliminarea treptată a subvențiilor dăunătoare mediului de la nivelul Uniunii și de la nivel național, utilizând în cel mai bun mod instrumentele de piață și instrumentele bugetare verzi, inclusiv cele necesare pentru a asigura o tranziție echitabilă din punct de vedere social și sprijinind întreprinderile și alte părți interesate în dezvoltarea practicilor de raportare standardizate privind capitalul natural; |
(e) consolidarea stimulentelor favorabile mediului, cu eliminarea treptată a subvențiilor dăunătoare mediului de la nivelul Uniunii și de la nivel național, regional și local, asigurând neutralitatea tehnologică, utilizând în cel mai bun mod instrumentele de piață și instrumentele bugetare verzi, inclusiv cele necesare pentru a asigura o tranziție echitabilă din punct de vedere social, ținând cont de situația fiecărui stat membru și de mixul său energetic, și sprijinind întreprinderile și alte părți interesate în dezvoltarea practicilor de raportare standardizate privind capitalul natural; |
Amendamentul 41
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera f
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(f) asigurarea faptului că politicile și măsurile în domeniul mediului se bazează pe cele mai bune cunoștințe științifice disponibile și consolidarea bazei de cunoștințe în domeniul mediului și utilizarea acesteia, inclusiv prin cercetare, inovare, promovarea competențelor ecologice și dezvoltarea în continuare a contabilității de mediu și ecosistemice; |
(f) asigurarea faptului că politicile și măsurile în domeniul mediului se bazează pe cele mai bune cunoștințe științifice disponibile și consolidarea bazei de cunoștințe în domeniul mediului și utilizarea acesteia, inclusiv prin cercetare, inovare, promovarea competențelor ecologice, dialog cu societatea civilă, utilizare mai largă a resurselor științifice de domeniu public, ținând seama de dimensiunea socială a tranziției către o economie circulară în sectorul transporturilor și al turismului, inclusiv perfecționarea și recalificarea forței de muncă, nevoia de informații adecvate pentru un comportament de consum optim și adaptat particularităților de gen, și dezvoltarea în continuare a contabilității de mediu și ecosistemice; |
Amendamentul 42
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera g
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(g) valorificarea potențialului tehnologiilor digitale și de date pentru a sprijini politica de mediu, reducând în același timp la minimum amprenta de mediu a acestora; |
(g) valorificarea potențialului tehnologiilor digitale, inclusiv al inteligenței artificiale sub control uman, al mobilității conectate și automatizate și al tehnologiilor datelor, pentru a sprijini politica de mediu, precum și tranziția către o mobilitate durabilă și inteligentă, reducând în același timp la minimum amprenta lor de mediu, în special prin optimizarea tehnologiilor de prelucrare a datelor, asigurând totodată transparența, accesibilitatea și siguranța acestor date; |
Amendamentul 43
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera h
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(h) utilizarea completă a soluțiilor bazate pe natură și a inovării sociale; |
(h) utilizarea completă a soluțiilor bazate pe natură și a inovării sociale, inclusiv prin stimularea utilizării combustibililor alternativi durabili și cu emisii scăzute de dioxid de carbon și prin investiții în protejarea și refacerea biodiversității, în conformitate cu obiectivele de finanțare stabilite în Strategia UE în domeniul biodiversității; |
Amendamentul 44
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera j
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(j) asigurarea faptului că datele și dovezile aferente punerii în aplicare a PAM 8 sunt disponibile public și ușor accesibile, fără a aduce atingere dispozițiilor privind confidențialitatea din legislația specifică domeniului; |
(j) asigurarea faptului că datele, indicatorii și dovezile aferente punerii în aplicare a PAM 8 sunt disponibile public și ușor accesibile, de preferință într-o arhivă unică, fără a aduce atingere dispozițiilor privind confidențialitatea din legislația specifică domeniului; |
Amendamentul 45
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera k – liniuța 1
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
‒ colaborarea cu țările partenere în cadrul măsurilor în materie de mediu și climă, încurajarea și sprijinirea acestora să adopte și să pună în aplicare norme în aceste domenii care să fie la fel de ambițioase ca acelea ale Uniunii și asigurarea faptului că toate produsele introduse pe piața Uniunii respectă complet cerințele relevante ale Uniunii în conformitate cu angajamentele internaționale ale acesteia; |
‒ colaborarea cu țările partenere în cadrul măsurilor în materie de mediu și climă, încurajarea și sprijinirea acestora să adopte și să pună în aplicare norme în aceste domenii care să fie la fel de ambițioase ca acelea ale Uniunii și asigurarea faptului că toate produsele introduse pe piața Uniunii respectă complet cerințele relevante ale Uniunii care sunt în conformitate cu angajamentele internaționale ale acesteia; |
Amendamentul 46
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera k – liniuța 1 a (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
‒ promovarea respectării obligației de diligență pentru întreprinderi ca instrument efectiv pentru identificarea, prevenirea, atenuarea și luarea în considerare a impactului asupra mediului al propriilor activități și al lanțurilor lor globale de aprovizionare; |
Amendamentul 47
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera k – liniuța 2
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
‒ consolidarea cooperării cu guvernele, întreprinderile și societatea civilă din țări terțe și organizațiile internaționale pentru a forma parteneriate și alianțe pentru protejarea mediului și promovarea cooperării în materie de mediu în G7 și G20; |
‒ intensificarea cooperării cu guvernele, întreprinderile și societatea civilă din țări terțe și organizațiile internaționale pentru a forma parteneriate și alianțe pentru protejarea mediului și promovarea cooperării în materie de mediu în G7 și G20, dar și în alte forumuri internaționale, ca OMI, OACI și OMC; |
Amendamentul 48
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera k – liniuța 5
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
‒ asigurarea faptului că asistența financiară acordată de către Uniune și statele membre țărilor terțe promovează Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite. |
‒ asigurarea faptului că asistența financiară acordată de către Uniune și statele membre țărilor terțe promovează toate obiectivele de pe Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite. |
Amendamentul 49
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 2
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
2. Îndeplinirea obiectivelor prioritare ale PAM 8 va necesita mobilizarea unui sprijin amplu prin implicarea cetățenilor, a partenerilor sociali și a altor părți interesate și prin încurajarea cooperării în dezvoltarea și punerea în aplicare a strategiilor, politicilor sau legislației aferente PAM 8 în rândul autorităților naționale, regionale și locale, în zonele urbane și rurale. |
2. Îndeplinirea obiectivelor prioritare ale PAM 8 va necesita mobilizarea unui sprijin amplu prin implicarea cetățenilor, a societății civile, a mediului de afaceri, a partenerilor sociali și a altor părți interesate prin campanii de popularizare și prin educație permanentă și prin încurajarea cooperării în dezvoltarea și punerea în aplicare a strategiilor, politicilor sau legislației aferente PAM 8 în rândul autorităților naționale, regionale și locale, în zonele urbane și rurale, dar și în regiunile ultraperiferice, costiere, montane și insulare, de exemplu prin programe de tranziție cu acțiuni și finanțare dedicate, pentru a ușura și sprijini procesele inerente de tranziție. |
Amendamentul 50
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 1
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
1. Comisia, cu sprijinul Agenției Europene de Mediu și a Agenției Europene pentru Produse Chimice, va evalua și va raporta periodic cu privire la progresele înregistrate de Uniune și de statele membre în atingerea obiectivelor prioritare prevăzute la articolul 2, luând în considerare condițiile favorabile prevăzute la articolul 3. |
1. Comisia, cu sprijinul Agenției Europene de Mediu și a Agenției Europene pentru Produse Chimice, precum și al altor organisme și agenții europene, dacă este cazul, va supraveghea, va evalua și va raporta periodic cu privire la progresele înregistrate de Uniune și de statele membre în atingerea obiectivelor prioritare prevăzute la articolul 2, luând în considerare condițiile favorabile prevăzute la articolul 3. |
Amendamentul 51
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 2
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
2. Evaluarea menționată la alineatul (1) va reflecta cele mai recente evoluții privind disponibilitatea și relevanța datelor și indicatorilor, pe baza datelor disponibile din statele membre și de la nivelul Uniunii, în special cele utilizate de Agenția Europeană de Mediu și de Sistemul Statistic European. Această evaluare nu va aduce atingere cadrelor existente de monitorizare, raportare și guvernanță și nici exercițiilor referitoare la politica în materie de mediu și climă. |
2. Evaluarea menționată la alineatul (1) va reflecta cele mai recente evoluții privind disponibilitatea și relevanța datelor și indicatorilor, pe baza datelor disponibile din statele membre și de la nivelul Uniunii, în special cele utilizate de Agenția Europeană de Mediu și de Sistemul Statistic European. Această evaluare nu va aduce atingere cadrelor existente de monitorizare, raportare și guvernanță și nici exercițiilor referitoare la politica în materie de mediu și climă și se bazează pe o metodologie solidă care permite măsurarea progreselor. |
Amendamentul 52
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – partea introductivă
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
3. Agenția Europeană de Mediu și Agenția Europeană pentru Produse Chimice vor sprijini Comisia în îmbunătățirea disponibilității și relevanței datelor și cunoștințelor, în special prin îndeplinirea următoarelor acțiuni: |
3. Agenția Europeană de Mediu și Agenția Europeană pentru Produse Chimice, precum și alte organisme și agenții europene, după caz, vor sprijini Comisia în îmbunătățirea disponibilității și relevanței datelor și cunoștințelor, în special prin îndeplinirea următoarelor acțiuni: |
Amendamentul 53
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – litera b
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(b) desfășurarea de activități pentru eliminarea lacunelor relevante în monitorizare; |
(b) desfășurarea de activități pentru eliminarea lacunelor relevante în monitorizare și evaluare, prin utilizarea unor instrumente precum evaluările impactului asupra mediului și dezvoltarea de metode și instrumente pentru monitorizarea continuă a impactului general și îmbunătățirea performanțelor de mediu; |
Amendamentul 54
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – litera c
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(c) transmiterea unor analize sistemice relevante din punctul de vedere al politicilor și contribuția la punerea în aplicare a obiectivelor de politică la nivelul Uniunii și la nivel național; |
(c) transmiterea unor analize sistemice relevante din punctul de vedere al politicilor și contribuția la punerea în aplicare a obiectivelor de politică la nivelul Uniunii și la nivel național, și prin propunerea de recomandări pentru o mai bună realizare a obiectivelor; |
Amendamentul 55
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – litera e
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(e) îmbunătățirea în continuare a accesului la date prin programele Uniunii; |
(e) îmbunătățirea și promovarea în continuare a accesului la date prin programele Uniunii, și îmbunătățirea disponibilității și interoperabilității acestora; |
Amendamentul 56
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 4
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
4. Comisia va examina periodic nevoile de date și cunoștințe la nivelul Uniunii și la nivel național, inclusiv capacitatea Agenției Europene de Mediu și a Agenției Europene pentru Produse Chimice de îndeplinire a sarcinilor menționate la alineatul (3). |
4. Comisia examinează periodic nevoile de date și cunoștințe la nivelul Uniunii și la nivel național, inclusiv capacitatea Agenției Europene de Mediu și a Agenției Europene pentru Produse Chimice, și a altor organisme și agenții europene, după caz, de îndeplinire a sarcinilor menționate la alineatul (3) și se asigură că aceste agenții dispun de suficiente resurse umane și financiare pentru a îndeplini sarcini suplimentare. |
Amendamentul 57
Propunere de decizie
Articolul 5 – paragraful 1
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
Până la 31 martie 2029, Comisia realizează o evaluare a PAM 8. Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport cuprinzând constatările principale ale acestei evaluări, însoțit, dacă Comisia consideră adecvat, de o propunere legislativă pentru următorul program de acțiune pentru mediu. |
Comisia efectuează și publică o evaluare intermediară a PAM 8 de îndată ce sunt disponibile suficiente informații despre punerea în aplicare a programului, dar nu mai târziu de 31 mai 2024. Această evaluare servește drept bază pentru ajustarea punerii în aplicare a PAM 8, după caz. Până la 31 martie 2029, Comisia realizează evaluarea finală a PAM 8. Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport cuprinzând constatările principale și concluziile acestei evaluări împreună cu observațiile sale, însoțit, dacă Comisia consideră adecvat, de o propunere legislativă pentru următorul program de acțiune pentru mediu, prezentată cu celeritate pentru a evita un eventual clivaj între PAM 8 și PAM 9. |
PROCEDURA COMISIEI SESIZATE PENTRU AVIZ
Titlu |
Programul general al Uniunii de acțiune pentru mediu până în 2030 |
|||
Referințe |
COM(2020)0652 – C9-0329/2020 – 2020/0300(COD) |
|||
Comisie competentă Data anunțului în plen |
ENVI 11.11.2020 |
|
|
|
Aviz emis de către Data anunțului în plen |
TRAN 11.11.2020 |
|||
Raportor/Raportoare pentru aviz: Data numirii |
Rovana Plumb 13.11.2020 |
|||
Data adoptării |
15.4.2021 |
|
|
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
38 4 6 |
||
Membri titulari prezenți la votul final |
Magdalena Adamowicz, Andris Ameriks, José Ramón Bauzá Díaz, Izaskun Bilbao Barandica, Marco Campomenosi, Ciarán Cuffe, Johan Danielsson, Karima Delli, Anna Deparnay-Grunenberg, Gheorghe Falcă, Giuseppe Ferrandino, Mario Furore, Søren Gade, Isabel García Muñoz, Maria Grapini, Elsi Katainen, Elena Kountoura, Julie Lechanteux, Peter Lundgren, Elżbieta Katarzyna Łukacijewska, Marian-Jean Marinescu, Tilly Metz, Giuseppe Milazzo, Cláudia Monteiro de Aguiar, Caroline Nagtegaal, Jan-Christoph Oetjen, Philippe Olivier, Rovana Plumb, Tomasz Piotr Poręba, Dominique Riquet, Dorien Rookmaker, Massimiliano Salini, Sven Schulze, Vera Tax, Barbara Thaler, István Ujhelyi, Henna Virkkunen, Petar Vitanov, Elissavet Vozemberg-Vrionidi, Lucia Vuolo, Roberts Zīle, Kosma Złotowski |
|||
Membri supleanți prezenți la votul final |
Leila Chaibi, Clare Daly, Maria Grapini, Roman Haider, Jutta Paulus, Marianne Vind |
|||
VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL
ÎN COMISIA SESIZATĂ PENTRU AVIZ
38 |
+ |
NI |
Mario Furore |
PPE |
Magdalena Adamowicz, Gheorghe Falcă, Jens Gieseke, Elżbieta Katarzyna Łukacijewska, Marian-Jean Marinescu, Giuseppe Milazzo, Cláudia Monteiro de Aguiar, Massimiliano Salini, Sven Schulze, Barbara Thaler, Henna Virkkunen, Elissavet Vozemberg-Vrionidi |
Renew |
José Ramón Bauzá Díaz, Izaskun Bilbao Barandica, Søren Gade, Elsi Katainen, Caroline Nagtegaal, Jan-Christoph Oetjen, Dominique Riquet |
S&D |
Andris Ameriks, Johan Danielsson, Giuseppe Ferrandino, Isabel García Muñoz, Maria Grapini, Rovana Plumb, Vera Tax, István Ujhelyi, Marianne Vind, Petar Vitanov |
The Left |
Leila Chaibi, Clare Daly, Elena Kountoura |
Verts/ALE |
Ciarán Cuffe, Karima Delli, Anna Deparnay-Grunenberg, Tilly Metz, Jutta Paulus |
4 |
- |
ECR |
Peter Lundgren, Tomasz Piotr Poręba, Roberts Zīle, Kosma Złotowski |
6 |
0 |
ID |
Marco Campomenosi, Roman Haider, Julie Lechanteux, Philippe Olivier, Lucia Vuolo |
NI |
Dorien Rookmaker |
Legenda simbolurilor utilizate:
+ : pentru
- : împotrivă
0 : abțineri
AVIZ AL COMISIEI PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ (3.6.2021)
destinat Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară
referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind un Program al Uniunii de acțiune pentru mediu până în 2030
(COM(2020)0652 – C9-0329/2020 – 2020/0300(COD))
Raportor pentru aviz: Pär Holmgren
JUSTIFICARE SUCCINTĂ
În decembrie 2019, Comisia Europeană a prezentat Pactul verde european, care constituie, în esență, planul Uniunii Europene pentru ca economia noastră să devină durabilă, atingând în același timp neutralitatea climatică în 2050. Sub egida sa, au fost deja publicate o serie de strategii, inclusiv Strategia „De la fermă la consumator” și Strategia în domeniul biodiversității, iar altele urmează să fie publicate. De asemenea, mai multe inițiative legislative și studii sunt planificate sau se află în curs cu scopul de a implementa obiectivele definite de Pactul verde european.
Pactul verde european constituie o schimbare de paradigmă în ceea ce privește elaborarea politicilor, deoarece urmărește să coreleze toate activitățile Uniunii cu realizarea neutralității climatice și a dezvoltării durabile, transformând, în același timp, economia noastră liniară într-o economie circulară. Una din consecințele acestui nou context este că, comparativ cu programul anterior care conținea liste de obiective și acțiuni, cel de al 8-lea Program de acțiune pentru mediu (PAM 8) are un caracter diferit. PAM 8 va fi mai degrabă subordonat Pactului verde european, precum și obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) și va constitui principalul lor instrument de monitorizare. Programul va fi, de asemenea, un instrument esențial de codecizie și o unealtă pe termen lung pentru planificarea politicilor în domeniul mediului și al climei până în 2030, având ca viziune pentru 2050 „o viață bună, în limitele planetei noastre”.
Pentru a combate degradarea mediului și a atinge obiectivul pe termen lung al Uniunii de a trăi în limitele planetei noastre, PAM 8 ar trebui să se angajeze în direcția unei tranziții către o economie durabilă a bunăstării, având drept fundament cele 2030 de obiective de dezvoltare durabilă. O economie a bunăstării consideră că interesele publice ar trebui să determine economia, și nu invers. Aceasta acordă prioritate aspectelor cu adevărat importante: bunăstarea tuturor cetățenilor, îmbinând prosperitatea cu progresul social în limitele planetei, protejând resursele planetei pentru generațiile viitoare și alte specii. Trecerea la o economie a bunăstării necesită un mod de guvernanță care să pună oamenii și bunăstarea lor în centrul politicilor și al procesului decizional.
Obiectivele prioritare tematice stabilite de Comisie trebuie să fie specifice, măsurabile și aliniate la angajamentele asumate în cadrul Pactului verde european, însă fără să se limiteze la ele. Ele ar trebui să definească o cale pentru a intensifica treptat acțiunile și măsurile UE în domeniul mediului, acolo unde este necesar. Aceste obiective prioritare ar trebui să includă, de asemenea, contribuții concrete din domenii de politică specifice, cum ar fi refacerea naturii, comerțul, agricultura și solul, gestionarea pescuitului, gestionarea pădurilor și economia circulară. Pentru a realiza acest lucru este nevoie ca toate actele legislative existente și noile inițiative să fie în concordanță cu obiectivele prioritare ale PAM 8, cu principiul precauției și cu principiul „poluatorul plătește”, să contribuie în mod activ la realizarea ODD și să țină seama de costul inacțiunii. Procesul privind o mai bună legiferare trebuie să includă principiul de a „gândi mai întâi la sustenabilitate”.
PAM 8 trebuie să se asigure că monitorizarea „transformării sistemice” este o prioritate și să includă obligația de a identifica și de a răspunde la cazurile de blocaj al sistemului care constituie obstacole în calea progreselor Pactului verde european, precum și obligația de a identifica soluții și de a le integra în politici. În ceea ce privește politica agricolă, aceasta implică în special obiectivul de a trece la o abordare globală a sistemului alimentar. Insuficiența progreselor sau a monitorizării ar trebui să determine adoptarea unor acte legislative noi sau reformate, precum și crearea de stimulente financiare și de sancțiuni, pe baza principiului „poluatorul plătește”. Insuficiența progreselor sau regresele ar trebui să conducă, de asemenea, la schimbări în materie de guvernanță pentru a garanta coerența și punerea în aplicare a politicilor.
Este necesar ca politicile de mediu ale Uniunii să se bazeze pe știință. Prin urmare, este esențial să se investească în crearea unei baze de cunoștințe științifice privind limitele planetei, precum și privind modul de identificare și măsurare a efectelor circuitelor de feedback, a punctelor de basculare, a incoerenței politicilor și a efectelor de blocare. În caz contrar, afirmațiile conform cărora politicile se încadrează în limitele planetei vor rămâne nefondate. O evaluare la jumătatea perioadei analizează progresele înregistrate în realizarea obiectivelor prioritare și include cunoștințele suplimentare din acest domeniu în cadrul de monitorizare al programului, cu scopul de a elabora un Pact verde II.
Realizarea cu succes a obiectivelor Pactului verde european este o chestiune de interes pentru toate instituțiile UE; prin urmare, toate ar trebui să participe la gestionarea PAM 8, să examineze periodic progresele înregistrate în implementarea sa și obstacolele care stau în calea acestor progrese, precum și să identifice împreună eventuale măsuri suplimentare. Potrivit denumirii sale, acest program de acțiune nu poate fi doar un mecanism de monitorizare care oferă informații, ci mai degrabă un mecanism orientat spre viitor, care identifică, de asemenea, soluții și catalizează schimbarea.
AMENDAMENTE
Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală recomandă Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, care este comisie competentă, să ia în considerare următoarele amendamente:
Amendamentul 1
Propunere de decizie
Considerentul 3
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(3) Evaluarea Comisiei cu privire la PAM 724 a concluzionat că viziunea și obiectivele sale prioritare pentru 2050 sunt încă valabile, că a contribuit la asigurarea unei acțiuni mai predictibile, mai rapide și mai bine coordonate în domeniul politicii de mediu și că structura și cadrul favorabil ale programului au contribuit la crearea de sinergii, determinând creșterea eficienței și eficacității politicii de mediu. În plus, evaluarea a concluzionat că PAM 7 a anticipat Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite punând accentul pe faptul că bunăstarea socială și creșterea economică depind de o bază sănătoasă a resurselor naturale și a facilitat obținerea de rezultate în ceea ce privește obiectivele de dezvoltare durabilă. De asemenea, a permis Uniunii să se exprime pe o singură voce pe scena globală cu privire la aspecte de mediu și climă. În evaluarea PAM 7, Comisia a concluzionat, de asemenea, că progresele înregistrate în legătură cu protejarea naturii, sănătatea și integrarea politicilor nu au fost suficiente. |
(3) Evaluarea Comisiei cu privire la PAM 724 a concluzionat că viziunea și obiectivele sale prioritare pentru 2050 sunt încă valabile, că a contribuit la asigurarea unei acțiuni mai predictibile, mai rapide și mai bine coordonate în domeniul politicii de mediu și că structura și cadrul favorabil ale programului au contribuit la crearea de sinergii, determinând creșterea eficienței și eficacității politicii de mediu. În plus, evaluarea a concluzionat că PAM 7 a anticipat Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite punând accentul pe faptul că bunăstarea socială și creșterea economică depind de o bază sănătoasă a resurselor naturale și a facilitat obținerea de rezultate în ceea ce privește obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD). De asemenea, a permis Uniunii să se exprime pe o singură voce pe scena globală cu privire la aspecte de mediu și climă. În pofida progreselor înregistrate în ceea ce privește aproape toate cele 17 ODD pe baza datelor din ultimii cinci ani, în evaluarea sa a PAM 7, Comisia a constatat progrese insuficiente în ceea ce privește protejarea naturii, sănătatea și integrarea politicilor și a subliniat că sunt necesare eforturi suplimentare pentru a atinge obiectivele de etapă în materie de eficiență energetică cu scopul de a îndeplini obiectivul de combatere a pierderii biodiversității până în 2020 și de refacere a potențialului ecosistemelor. |
__________________ |
__________________ |
24 COM(2019) 233 final. |
24 COM(2019)0233. |
Amendamentul 2
Propunere de decizie
Considerentul 5
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(5) Comisia Europeană a răspuns provocărilor identificate în SOER 2020 prin adoptarea Pactului verde european25: o nouă strategie de creștere pentru dubla tranziție verde și digitală care își propune să transforme Uniunea într-o societate echitabilă și prosperă, cu o economie concurențială, neutră din punct de vedere climatic și care să permită o utilizare mai eficientă a resurselor. Regulamentul (UE) al Parlamentului European și al Consiliului26 consacră în legislație obiectivul Uniunii de atingere a neutralității climatice până în 2050. |
(5) Comisia Europeană a răspuns provocărilor identificate în SOER 2020 prin adoptarea Pactului verde european pe care l-a definit drept o nouă strategie de creștere pentru dubla tranziție verde și digitală care își propune să transforme Uniunea într-o societate echitabilă și prosperă, cu o economie concurențială, neutră din punct de vedere climatic și care să permită o utilizare mai eficientă a resurselor, să asigure protejarea și conservarea resurselor naturale ale Uniunii și să garanteze protejarea sănătății și bunăstării generațiilor prezente și viitoare împotriva riscurilor de mediu și a impactului aferent. De asemenea, Comisia a adoptat mai multe inițiative strategice noi, cum ar fi un nou Plan de acțiune pentru economia circulară pentru o Europă mai curată și mai competitivă, o strategie în domeniul biodiversității pentru 2030 și o strategie „De la fermă la consumator”. Regulamentul (UE) al Parlamentului European și al Consiliului 26consacră în legislație obiectivul Uniunii de atingere a neutralității climatice până în 2050, iar programul de lucru al Comisiei pentru 2021 introduce, în plus, inițiative legate de protejarea și refacerea capitalului natural al Uniunii. |
__________________ |
__________________ |
25 COM(2019) 640 final. |
25 COM(2019)0640. |
26 COM(2020) 80 final. |
26 COM(2020)0080. |
Amendamentul 3
Propunere de decizie
Considerentul 6
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(6) Pactul verde european sprijină Instrumentul de redresare „Next Generation EU” care promovează investițiile în sectoare verzi esențiale necesare pentru consolidarea rezilienței și pentru a genera creștere și locuri de muncă într-o societate echitabilă și favorabilă incluziunii. Mecanismul de redresare și reziliență care va conduce la redresarea economică a Uniunii în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus, împreună cu bugetul general al Uniunii pentru perioada 2021-2027, se bazează, la rândul său, pe obiectivele prioritare stabilite în Pactul verde european. În plus, toate inițiativele din cadrul instrumentului de redresare „Next Generation EU” trebuie să respecte legământul „să nu faci rău” înscris în Pactul verde european. |
(6) Pactul verde european sprijină Instrumentul de redresare „Next Generation EU” care promovează investițiile în activități durabile esențiale necesare pentru consolidarea rezilienței și pentru a genera creștere și locuri de muncă într-o societate echitabilă și favorabilă incluziunii. Mecanismul de redresare și reziliență care va conduce la redresarea economică a Uniunii în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus, împreună cu bugetul general al Uniunii pentru perioada 2021-2027, se bazează, la rândul său, pe obiectivele prioritare stabilite în Pactul verde european. În plus, toate inițiativele din cadrul instrumentului de redresare „Next Generation EU” trebuie să respecte legământul „să nu faci rău” înscris în Pactul verde european. |
Amendamentul 4
Propunere de decizie
Considerentul 7
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(7) Programele de acțiune pentru mediu au orientat dezvoltarea politicii UE în domeniul mediului încă de la începutul anilor ’70. PAM 7 va expira la 31 decembrie 2020 iar articolul 4 alineatul (3) din acesta solicită Comisiei, după caz, să prezinte o propunere pentru un al optulea program de acțiune pentru mediu (PAM 8) în timp util, pentru a evita o pauză între PAM 7 și PAM 8. Pactul verde european a anunțat adoptarea unui nou program de acțiune pentru mediu. |
(7) Programele de acțiune pentru mediu au orientat cu succes dezvoltarea politicii UE în domeniul mediului încă de la începutul anilor ’70. PAM 7 va expira la 31 decembrie 2020 iar articolul 4 alineatul (3) din acesta solicită Comisiei, după caz, să prezinte o propunere pentru un al optulea program de acțiune pentru mediu (PAM 8) în timp util, pentru a evita o pauză între PAM 7 și PAM 8. Pactul verde european a anunțat adoptarea unui nou program de acțiune pentru mediu. |
Amendamentul 5
Propunere de decizie
Considerentul 8
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(8) PAM 8 trebuie să sprijine obiectivele în domeniul mediului și al politicilor climatice prevăzute în Pactul verde european, în conformitate cu obiectivul pe termen lung „o viață bună, în limitele planetei noastre” până în 2050, care este deja stabilit în PAM 7. Acesta ar trebui să contribuie la realizarea Agendei 2030 a Organizației Națiunilor Unite și a obiectivelor de dezvoltare durabilă ale acesteia. |
(8) PAM 8 trebuie să sprijine obiectivele prevăzute în Pactul verde european, în conformitate cu obiectivul pe termen lung „o viață bună, în limitele planetei noastre” până cel târziu în 2050. Acesta ar trebui să fie, de asemenea, complet aliniat la Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite și la obiectivele ei de dezvoltare durabilă și să stimuleze implementarea și realizarea lor, asigurându-se în același timp, că această tranziție nu lasă pe nimeni în urmă și garantează securitatea alimentară. PAM 8 ar trebui, de asemenea, să contribuie la implementarea de către Uniune a noului cadru global privind biodiversitatea, astfel cum s-a convenit cu ocazia COP15 la Convenția privind diversitatea biologică de la Kunming, China, precum și a angajamentelor asumate în cadrul COP26 privind schimbările climatice de la Glasgow. |
Amendamentul 6
Propunere de decizie
Considerentul 9
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(9) PAM 8 ar trebui să accelereze tranziția către o economie regenerativă care să dea înapoi planetei mai mult decât ia de la aceasta. Un model de creștere regenerativă recunoaște faptul că bunăstarea și prosperitatea societăților noastre depind de un climat stabil, de un mediu sănătos și de ecosisteme prospere, care oferă un spațiu sigur de funcționare pentru economiile noastre. Pe măsură ce populația lumii și cererea de resurse naturale continuă să crească, activitatea economică trebuie să se dezvoltate într-un mod care să nu prejudicieze ci, din contră, să inverseze schimbările climatice și degradarea mediului, să reducă poluarea la minimum și să conducă la conservarea și îmbunătățirea capitalului natural, asigurând astfel abundență de resurse regenerabile și neregenerabile. Prin inovare continuă, adaptarea la provocări noi și colaborare, economia regenerativă consolidează reziliența și protejează bunăstarea generațiilor prezente și viitoare. |
(9) PAM 8 ar trebui să accelereze tranziția către o bioeconomie a bunăstării prosperă, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, curată și circulară, într-un mod just și incluziv, protejând, conservând și refăcând resursele biologice și îmbunătățind capitalul natural al Uniunii, precum și protejând sănătatea și bunăstarea cetățenilor împotriva riscurilor și consecințelor legate de mediu. Astfel, PAM 8 ar trebui să contribuie la o economie a bunăstării regenerativă care să dea înapoi planetei mai mult decât ia de la aceasta, ceea ce va duce la îmbunătățirea stării naturii, a funcționării ecosistemelor terestre și maritime, precum și la angajamente în materie de gestionare sustenabilă și investiții în restaurare, pentru a permite generațiilor viitoare să moștenească o lume într-o stare mai bună. Economia bunăstării regenerativă și durabilă, condusă de interesele publice, ar trebui să recunoască faptul că bunăstarea și prosperitatea societăților noastre depind de un climat stabil, de un mediu sănătos și de ecosisteme prospere, care oferă un spațiu sigur de funcționare pentru economiile noastre în limitele planetei. Pe măsură ce populația lumii și cererea de resurse naturale în economiile lineare continuă să crească, activitatea economică trebuie să se dezvolte într-un mod care să nu prejudicieze ci, din contră, să inverseze schimbările climatice și degradarea mediului, să elimine poluarea și să conducă la conservarea și îmbunătățirea resurselor naturale și a biodiversității, asigurând astfel abundența și utilizarea circulară a resurselor regenerabile și neregenerabile și făcând posibilă, prin urmare, conservarea mediului, a terenurilor și a agriculturii. Printr-o continuă inovare tehnologică și socială, cercetare, adaptare la provocări noi și co-creare, economia regenerativă și durabilă a bunăstării consolidează reziliența, îmbunătățește starea naturii lăsată generațiilor următoare și protejează bunăstarea generațiilor prezente și viitoare. |
Amendamentul 7
Propunere de decizie
Considerentul 10
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(10) PAM 8 ar trebui să stabilească obiectivele tematice prioritare în domeniul neutralității climatice, adaptării la schimbările climatice, protejării și refacerii biodiversității, economiei circulare, obiectivului ambițios de reducere a poluării la zero și al reducerii presiunilor exercitate de producție și consum asupra mediului. În plus, ar trebui să identifice condițiile favorabile realizării obiectivelor prioritare pe termen lung și tematice pentru toți actorii implicați. |
(10) PAM 8 ar trebui să stabilească obiectivele tematice prioritare în domeniul neutralității climatice, adaptării la schimbările climatice, conservării și refacerii biodiversității și a solurilor, economiei circulare, obiectivului ambițios de reducere a poluării la zero și al reducerii presiunilor exercitate de producție și consum asupra mediului. În plus, ar trebui să identifice acțiunile și condițiile care favorizează realizarea obiectivelor pe termen lung și a obiectivelor prioritare tematice pentru toți actorii implicați, precum și să stabilească acțiunile necesare pentru îndeplinirea acestor condiții, ținând cont în același timp de realizările Uniunii din ultimele decenii. |
Amendamentul 8
Propunere de decizie
Considerentul 11
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(11) Având în vedere că politica în domeniul mediului are un grad înalt de descentralizare, pentru atingerea obiectivelor prioritare ale PAM 8, măsurile trebuie să fie luate la diferite niveluri de guvernanță, respectiv la nivel european, național, regional și local, cu o abordare a guvernanței bazată pe colaborare pe mai multe niveluri. Abordarea integrată a dezvoltării și punerii în aplicare a politicilor trebuie să fie consolidată în vederea maximizării sinergiilor dintre obiectivele economice, de mediu și sociale, acordând, în același timp, o atenție deosebită posibilelor compromisuri și nevoilor grupurilor vulnerabile. În plus, implicarea într-o manieră transparentă a actorilor neguvernamentali este importantă pentru asigurarea succesului PAM 8 și a atingerii obiectivelor sale prioritare. |
(11) Având în vedere că politica în domeniul mediului are un grad înalt de descentralizare, pentru atingerea obiectivelor prioritare ale PAM 8, măsurile trebuie să fie luate la diferite niveluri de guvernanță, și anume la nivel european, național, regional și local, cu o abordare a guvernanței coerentă și bazată pe colaborare pe mai multe niveluri și cu respectarea competențelor consacrate în TFUE. Implementarea, asigurarea respectării și asumarea răspunderii sunt esențiale la toate nivelurile. Abordarea integrată a dezvoltării și punerii în aplicare a politicilor trebuie să fie consolidată în vederea maximizării sinergiilor dintre obiectivele economice, de mediu și sociale, evaluând, în același timp, în mod sistematic posibilele compromisuri, nevoile grupurilor vulnerabile și eventualele efecte din perspectiva genului ale politicilor și măsurilor. În plus, implicarea într-o manieră transparentă și continuă a administrațiilor locale și regionale, precum și a actorilor neguvernamentali, a partenerilor economici, inclusiv a producătorilor primari, și a publicului larg este importantă pentru asigurarea succesului PAM 8. Implicarea tuturor operatorilor economici și a producătorilor va fi, de asemenea, esențială pentru implementarea de soluții practice și eficiente în lupta împotriva schimbărilor climatice1a. |
|
__________________ |
|
1a C-57/16 P, ClientEarth/Comisia, ECLI:EU:C:2018:660. |
Amendamentul 9
Propunere de decizie
Considerentul 11 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(11a) Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu și Forumul mondial al OCDE privind mediul au evidențiat că schimbările de mediu au efecte specifice în funcție de gen. Rolurile diferențiate în funcție de gen generează, de asemenea, vulnerabilități diferite pentru femei, respectiv pentru bărbați, la efectele schimbărilor climatice, iar impactul schimbărilor climatice exacerbează inegalitățile de gen1a. Prin urmare, este necesară o perspectivă de gen asupra acțiunilor și obiectivelor legate de realizarea obiectivelor prioritare ale PAM 8, inclusiv o evaluare a impactului de gen al acțiunilor planificate și concentrarea pe integrarea acestei perspective și pe acțiuni corespunzătoare, pentru a se asigura că inegalitățile de gen nu sunt perpetuate. PAM 8 recunoaște că egalitatea de gen este și o condiție prealabilă pentru dezvoltarea durabilă și gestionarea eficientă a provocărilor climatice și de mediu. |
|
_________________ |
|
1a https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/9ef701cd-3c76-48a7-8739-eb1fc126ffa7 ȘI https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/A-8-2017-0403_RO.html |
Amendamentul 10
Propunere de decizie
Considerentul 11 b (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(11b) Acțiunile vizând realizarea obiectivelor Uniunii în materie de mediu și climă trebuie să fie realizate împreună cu implementarea Pilonului european al drepturilor sociale și să fie pe deplin compatibile cu acesta. |
Amendamentul 11
Propunere de decizie
Considerentul 12
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(12) Cooperarea consolidată cu țările partenere, o bună guvernanță în materie de mediu la nivel global, precum și sinergii între politicile interne și externe ale Uniunii sunt esențiale pentru atingerea obiectivelor Uniunii în materie de mediu și climă. |
(12) Cooperarea consolidată cu țările partenere, o politică comercială bazată pe sustenabilitate și pe standarde înalte de producție, în special în sectorul produselor alimentare și al hranei pentru animale, o bună guvernanță în materie de mediu la nivel global, precum și sinergii și coerență între toate politicile interne și externe ale Uniunii cu scopul de a atinge coerența politicilor în favoarea dezvoltării durabile (CPDD) sunt esențiale pentru realizarea obiectivelor Uniunii în materie de mediu și climă. Realizarea acestor obiective depinde, de asemenea, de realizarea tuturor obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU pentru 2030. |
Amendamentul 12
Propunere de decizie
Considerentul 14
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(14) Evaluarea progreselor înregistrate în atingerea obiectivelor prioritare ale PAM 8 trebuie să reflecte cele mai recente evoluții privind disponibilitatea și relevanța datelor și indicatorilor. Aceasta trebuie să fie coerentă cu instrumentele de monitorizare sau de guvernanță care acoperă mai multe aspecte specifice ale politicii în domeniul mediului și al climei, cum ar fi, în special, Regulamentul 1999/2018 al Parlamentului European și al Consiliului30, evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu sau instrumentele de monitorizare în legătură cu economia circulară, reducerea poluării la zero, biodiversitate, aer, apă, sol, deșeuri sau orice alte politici de mediu și să nu aducă atingere acestora. Împreună cu alte instrumente utilizate în semestrul european, raportul Eurostat de monitorizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă și raportul privind analiza prospectivă al Comisiei31, evaluarea ar urma să facă parte dintr-un set coerent, interconectat, de instrumente de monitorizare și guvernanță. |
(14) Evaluarea progreselor înregistrate în atingerea obiectivelor prioritare ale PAM 8 ar trebui să reflecte cele mai recente evoluții privind disponibilitatea și relevanța datelor și indicatorilor și ar trebui să urmărească eliminarea decalajului în materie de disponibilitate a datelor. Folosirea unei abordări sistematice ar trebuie să fie coerentă cu instrumentele de monitorizare sau de guvernanță care acoperă mai multe aspecte specifice ale politicii în domeniul mediului și al climei, cum ar fi, în special, Regulamentul 1999/2018 al Parlamentului European și al Consiliului30, evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu sau instrumentele de monitorizare în legătură cu economia circulară, reducerea poluării la zero, biodiversitate, păduri, aer, apă, sol, deșeuri sau orice alte politici de mediu și să nu aducă atingere acestora. Împreună cu instrumentele utilizate în semestrul european, raportul Eurostat de monitorizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă și raportul privind analiza prospectivă al Comisiei31, evaluarea progreselor în direcția obiectivelor prioritare ale PAM 8 ar trebui să facă parte dintr-un set mai amplu, coerent și interconectat de instrumente de monitorizare și guvernanță, care să acopere nu numai factorii de mediu, ci și factorii sociali și economici. |
__________________ |
__________________ |
30 Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, JO L 328, 21.12.2018, pp. 1-77. |
30 Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, JO L 328, 21.12.2018, pp. 1-77. |
31 COM/2020/493 final. |
31 COM(2020)0493. |
Amendamentul 13
Propunere de decizie
Considerentul 15
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(15) Comisia și AEM și alte agenții relevante trebuie să acceseze și să reutilizeze datele și indicatorii furnizați de către statele membre în conformitate cu actele juridice ale Uniunii. În plus, ar trebui utilizate alte surse de date, cum ar fi datele obținute prin satelit și informațiile prelucrate din Programul european de observare a Pământului (Copernicus), Sistemul european de informare privind incendiile forestiere și Sistemul european de avertizare în caz de inundații, sau platformele de date cum ar fi Rețeaua europeană de observare și date privind mediul marin sau Platforma de informare pentru monitorizarea substanțelor chimice. Aplicarea instrumentelor digitale moderne și a inteligenței artificiale permite gestionarea și analizarea datelor într-un mod eficient, reducând astfel sarcina administrativă și crescând în același timp nivelul actualității și calității. |
(15) Comisia și AEM și alte agenții relevante trebuie să acceseze și să reutilizeze datele și indicatorii furnizați de către statele membre în conformitate cu actele juridice ale Uniunii. În plus, ar trebui utilizate alte surse de date, cum ar fi datele obținute prin satelit și informațiile prelucrate din Programul european de observare a Pământului (Copernicus), Sistemul european de informare privind incendiile forestiere și Sistemul european de avertizare în caz de inundații, sau platformele de date cum ar fi Rețeaua europeană de observare și date privind mediul marin sau Platforma de informare pentru monitorizarea substanțelor chimice. Aplicarea instrumentelor digitale moderne și a inteligenței artificiale permite gestionarea și analizarea datelor într-un mod eficient și transparent, reducând astfel sarcina administrativă și crescând în același timp nivelul actualității și calității. |
Amendamentul 14
Propunere de decizie
Considerentul 17
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(17) Pentru a atinge obiectivele prioritare ale PAM 8, AEM și ECHA ar trebui să aibă capacitatea adecvată și resurse suficiente pentru a asigura o bază de cunoștințe și de dovezi solidă, accesibilă și transparentă cu scopul de a sprijini punerea în aplicare a priorităților strategice ale Pactului verde european și evaluarea progreselor înregistrate în cadrul programului. |
(17) Pentru a atinge obiectivele prioritare ale PAM 8, AEM și ECHA, precum și statele membre, ar trebui să aibă capacitatea adecvată și resurse suficiente pentru a asigura o bază de cunoștințe și de dovezi solidă, accesibilă și transparentă cu scopul de a sprijini punerea în aplicare a priorităților strategice ale Pactului verde european și evaluarea progreselor înregistrate în cadrul programului. |
Amendamentul 15
Propunere de decizie
Considerentul 18
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(18) Pentru a ține seama de obiectivele de politică aflate în evoluție și de progresele înregistrate, PAM 8 ar trebui să fie evaluat de către Comisie în 2029. |
(18) Pentru a ține seama de obiectivele de politică aflate în evoluție și de progresele înregistrate, PAM 8 ar trebui să fie evaluat de către Comisie în 2029, înainte de încheierea mandatului său actual, pentru a prezenta PAM 9 în timp util în 2029, cu scopul de a evita o pauză între PAM 8 și PAM 9. |
Amendamentul 16
Propunere de decizie
Articolul 1 – alineatul 1
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
1. Prezenta decizie instituie un program general de acțiune pentru mediu pentru perioada până la 31 decembrie 2030 („PAM 8”). Aceasta stabilește obiectivele prioritare ale acestuia, identifică condițiile favorabile pentru realizarea lor și instituie cadrul pentru a măsura dacă Uniunea și statele membre sunt pe drumul cel bun în vederea îndeplinirii acestor obiective prioritare. |
1. Prezenta decizie instituie un program general de acțiune pentru mediu pentru perioada până la 31 decembrie 2030 („al 8-lea program de acțiune pentru mediu” sau „PAM 8”). Aceasta stabilește obiectivele prioritare ale acestuia, identifică condițiile favorabile și acțiunile aferente necesare pentru realizarea lor și instituie cadrul pentru a măsura dacă Uniunea și statele membre sunt pe drumul cel bun în vederea îndeplinirii acestor obiective prioritare. |
Amendamentul 17
Propunere de decizie
Articolul 1 – alineatul 2
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
2. PAM 8 își propune să accelereze tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, curată și circulară, într-un mod just și favorabil incluziunii, și confirmă obiectivele în materie de mediu și climă ale Pactului verde european și inițiativele acestuia. |
2. PAM 8 își propune să accelereze tranziția către o economie durabilă, neutră din punct de vedere climatic, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, rezilientă și circulară, într-un mod just, durabil și favorabil incluziunii, precum și, printre alte obiective ale Uniunii, să protejeze, să refacă, să consolideze și să îmbunătățească calitatea mediului, oprind și inversând pierderea biodiversității și combătând degradarea ecosistemelor. Acesta sprijină și consolidează o abordare integrată în materie de politici și de implementare, confirmă și se bazează pe obiectivele în materie de mediu și climă ale Pactului verde european și inițiativele acestuia, recunoscând, în același timp, efectele eforturilor anterioare și actuale ale Uniunii în favoarea unei economii mai durabile, mai ecologice și mai favorabile climei. |
Amendamentul 18
Propunere de decizie
Articolul 1 – alineatul 3
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
3. PAM 8 stă la baza îndeplinirii obiectivelor în materie de mediu și climă definite în temeiul Agendei 2030 a Organizației Națiunilor Unite și al obiectivelor de dezvoltare durabilă ale acesteia, iar cadrul său de monitorizare reprezintă partea aferentă mediului și climei din eforturile UE de măsurare a progreselor înregistrate în vederea atingerii unui nivel mai înalt de durabilitate, inclusiv neutralitatea climatică și utilizarea eficientă a resurselor, bunăstarea și reziliența. |
3. PAM 8 stă la baza îndeplinirii obiectivelor în materie de mediu și climă definite în temeiul Agendei 2030 a Organizației Națiunilor Unite și al obiectivelor de dezvoltare durabilă ale acesteia, precum și a celor stabilite în cadrul acordurilor multilaterale privind mediul, cum ar fi Convențiile de la Rio și Acordul de la Paris. Cadrul său de monitorizare contribuie la partea aferentă mediului și climei din eforturile Uniunii de măsurare a progreselor către durabilitate, inclusiv către neutralitatea climatică și utilizarea eficientă a resurselor, bunăstare și reziliență, precum și la combaterea declinului biodiversității. |
Amendamentul 19
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 1
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
1. Obiectivul prioritar pentru 2050 al PAM 8 este o viață bună pentru cetățeni, în limitele resurselor planetei noastre, într-o economie regenerativă în care nu se irosește nimic, nu sunt produse emisii nete de gaze cu efect de seră și în care creșterea economică este decuplată de utilizarea resurselor și de degradarea mediului. Un mediu sănătos stă la baza bunăstării cetățenilor, biodiversitatea prosperă și capitalul natural este protejat, refăcut și valorificat în moduri care consolidează reziliența la schimbările climatice și la alte riscuri de mediu. Uniunea stabilește ritmul asigurării prosperității generațiilor prezente și viitoare la nivel global. |
1. Obiectivul prioritar pe termen lung al PAM 8, care trebuie atins cel târziu până în 2050, este o viață bună pentru cetățeni, în limitele resurselor planetei noastre, într-o economie regenerativă, circulară și durabilă în care nu se irosește nimic, nu sunt produse emisii nete de gaze cu efect de seră și în care activitatea economică este decuplată în mod absolut de utilizarea resurselor și de degradarea mediului și în care se ajunge la neutralitatea climatică, inclusiv prin consolidarea absorbanților de carbon, precum și printr-o bioeconomie circulară durabilă și inovare. Un mediu sănătos stă la baza bunăstării generațiilor prezente și viitoare, garantează că biodiversitatea prosperă și natura este protejată, conservată și refăcută, având o mai bună reziliență la schimbările climatice și la alte riscuri de mediu. Uniunea stabilește ritmul asigurării prosperității generațiilor prezente și viitoare la nivel global. |
Amendamentul 20
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 – partea introductivă
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
2. PAM 8 are următoarele șase obiective tematice prioritare: |
(Nu privește versiunea în limba română.) |
Amendamentul 21
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 – litera a
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(a) reducerea ireversibilă și progresivă a emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea absorbțiilor cu ajutorul absorbanților naturali sau de altă natură în Uniune pentru a atinge ținta de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030 și neutralitatea climatică până în 2050, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) …/…32; |
(a) reducerea ireversibilă, continuă și progresivă a emisiilor de gaze cu efect de seră și, printre alte acțiuni, îmbunătățirea absorbțiilor cu ajutorul absorbanților naturali sau de altă natură în Uniune pentru a atinge ținta de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030 și neutralitatea climatică până în 2050, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) …/…32; |
__________________ |
__________________ |
32 COM/2020/80 final. |
32 COM(2020)0080. |
Amendamentul 22
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 – litera b
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(b) progrese continue în ceea ce privește îmbunătățirea capacității de adaptare, consolidarea rezilienței și reducerea vulnerabilității la schimbările climatice; |
(b) progrese continue în ceea ce privește implementarea de soluții bazate pe ecosisteme, menținerea și îmbunătățirea capacității de adaptare, consolidarea rezilienței și reducerea vulnerabilității agriculturii și a sistemului alimentar, a economiei și naturii la schimbările climatice, acordând totodată suficientă atenție dimensiunii sociale și economice a tranziției; |
Amendamentul 23
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 – litera c
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(c) progrese către un model de creștere regenerativă care să dea înapoi planetei mai mult decât ia de la aceasta, decuplând creșterea economică de utilizarea resurselor și de degradarea mediului și accelerând tranziția către o economie circulară; |
(c) progrese către o economie1a a bunăstării regenerativă, durabilă și prosperă care să dea înapoi planetei mai mult decât ia de la aceasta, îmbunătățind capitalul natural, fără să lase pe cineva în urmă și realizând tranziția completă către o economie circulară durabilă, în special prin utilizarea mai eficientă a resurselor, combinând ideea prosperității cu posibilitatea progresului social și economic; |
|
__________________ |
|
1a Llena-Nozal, A., N. Martin și F. Murtin (2019), „The economy of well-being: Creating opportunities for people’s well-being and economic growth” (Economia bunăstării: crearea de oportunități pentru bunăstarea oamenilor și creșterea economică), OECD Statistics Working Papers, Nr. 2019/02, OCDE Publishing, Paris, https://doi.org/10.1787/498e9bc7-en. |
Amendamentul 24
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 – litera d
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(d) urmărirea unui obiectiv ambițios de reducere la zero a poluării pentru un mediu fără substanțe toxice, inclusiv pentru aer, apă și sol, și protejarea sănătății și bunăstării cetățenilor împotriva riscurilor legate de mediu și a impactului aferent; |
(d) urmărirea unui obiectiv ambițios de reducere la zero a poluării pentru un mediu fără substanțe toxice, inclusiv pentru aer, apă și sol, și protejarea sănătății și bunăstării generațiilor prezente și viitoare împotriva riscurilor legate de mediu și a impactului negativ aferent; |
Amendamentul 25
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 – litera e
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(e) protejarea, conservarea și refacerea biodiversității și îmbunătățirea capitalului natural, în special a aerului, apei și solului și a ecosistemelor forestiere, de apă dulce, de zonă umedă și marin; |
(e) protejarea, conservarea și refacerea biodiversității și îmbunătățirea mediului, în special a aerului, apei și solului și a ecosistemelor, printre care pădurile, apa dulce, zonele umede și ecosistemele costiere și marine; |
Amendamentul 26
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 – litera f
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(f) promovarea durabilității mediului și reducerea presiunilor principale asupra mediului și climei în legătură cu producția și consumul, în special în domeniul energiei, al dezvoltării industriale, al clădirilor și infrastructurii, al mobilității și al sistemului alimentar. |
(f) promovarea durabilității mediului și reducerea presiunilor principale asupra mediului și climei în legătură cu producția și consumul, în special în domeniul energiei, al dezvoltării industriale, al clădirilor și infrastructurii, al mobilității, al comerțului internațional, precum și al sistemelor alimentare și lanțurilor de aprovizionare, inclusiv al agriculturii. |
Amendamentul 27
Propunere de decizie
Articolul 2 – alineatul 2 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
2a. Obiectivele tematice prioritare prevăzute la alineatul (2) țin seama și de obiectivele de etapă și de acțiunile care decurg din strategiile Pactului verde european, precum și din toate măsurile legislative care contribuie la realizarea acestor obiective. |
Amendamentul 28
Propunere de decizie
Articolul 3 – titlu
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
Crearea de condiții favorabile pentru atingerea obiectivelor prioritare ale acestui program |
Crearea de condiții favorabile pentru atingerea obiectivelor prioritare ale acestui program și acțiuni necesare pentru îndeplinirea acestor condiții |
Amendamentul 29
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – partea introductivă
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
1. Atingerea obiectivelor prioritare ale PAM 8 va necesita: |
1. Atingerea obiectivelor prioritare ale PAM 8 necesită, din partea Comisiei Europene, a statelor membre, a autorităților locale și regionale și a părților interesate: |
Amendamentul 30
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera a
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(a) asigurarea punerii în aplicare în mod eficient și eficace a legislației Uniunii în materie de mediu și climă și demersuri pentru atingerea excelenței în performanța de mediu la nivelul Uniunii, la nivel național, regional și local, inclusiv prin asigurarea unei capacități administrative și de asigurare a conformității corespunzătoare, astfel cum se prezintă în evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu, precum și intensificarea acțiunilor împotriva infracțiunilor împotriva mediului, |
(a) asigurarea punerii în aplicare în mod eficient și eficace a legislației Uniunii în materie de mediu și climă, prevenirea daunelor aduse patrimoniului natural al Uniunii și demersuri pentru atingerea excelenței în performanța de mediu la nivelul Uniunii, la nivel național, regional și local, inclusiv prin asigurarea unei capacități administrative și de asigurare a conformității suplimentare, astfel cum se prezintă în evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu, precum și prin îmbunătățirea stimulentelor pentru a reduce riscurile de neconformitate, intensificarea măsurilor luate ca reacție la cazurile de nerespectare a normelor de mediu și adoptarea la timp a unor măsuri de descurajare a infracțiunilor împotriva mediului, |
Amendamentul 31
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera aa (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(aa) asigurarea aplicării și a respectării pe deplin a principiului precauției; |
Amendamentul 32
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera b – liniuța 1
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
— integrarea obiectivelor prioritare prevăzute la articolul 2 în toate strategiile, inițiativele legislative și nelegislative, programele, investițiile și proiectele relevante la nivelul Uniunii, la nivel național, regional și local, astfel încât acestea și punerea lor în aplicare să nu afecteze niciunul dintre obiectivele prioritare prevăzute în articolul 2; |
— integrarea obiectivelor prioritare prevăzute la articolul 2 în toate strategiile, inițiativele legislative și nelegislative, programele, investițiile și proiectele relevante la nivelul Uniunii, la nivel național, regional și local, astfel încât acestea și punerea lor în aplicare să nu afecteze niciunul dintre obiectivele prioritare prevăzute în articolul 2 și să contribuie la acestea; |
Amendamentul 33
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera b – liniuța 1 a (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
— integrarea în prioritățile politice și în programarea anuală a Uniunii a tranziției către o economie durabilă în elaborarea politicilor și în evaluare, asigurându-se că toate inițiativele legislative și nelegislative viitoare contribuie în mod activ la realizarea ODD; |
Amendamentul 34
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera b – liniuța 1 b (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
— evaluarea periodică a coerenței măsurilor și politicilor Uniunii, precum și a bugetului, cu obiectivele prioritare ale PAM 8 stabilite la articolul 2, precum și implementarea dreptului Uniunii la nivel național sau regional; |
Amendamentul 35
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera b – liniuța 3
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
— acordarea unei atenții deosebite sinergiilor și posibilelor compromisuri dintre obiectivele economice, de mediu și sociale, astfel încât să se asigure că nevoile cetățenilor de hrană, locuință și mobilitate sunt îndeplinite într-un mod durabil care nu lasă pe nimeni în urmă; |
— evaluarea sistematică a sinergiilor și a posibilelor compromisuri între obiectivele economice, de mediu și sociale pentru toate inițiativele, astfel încât să se asigure că nevoile cetățenilor în materie de bunăstare, inclusiv în ceea ce privește o alimentație sănătoasă și la prețuri accesibile, securitatea alimentară, calitatea apei și a aerului, energia, infrastructurile ecologice și mobilitatea, sunt îndeplinite într-un mod durabil, fără să lase pe cineva în urmă, recunoscând că, pentru a atinge obiectivele prioritare, este necesar ca abordarea de gen să facă parte integrantă din toate politicile și acțiunile de la toate nivelurile; |
Amendamentul 36
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera b – liniuța 4
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
— evaluarea periodică a politicilor existente și elaborarea studiilor de impact pentru inițiativele noi, care se bazează pe consultări ample ce urmează proceduri responsabile, favorabile incluziunii, informate și simplu de pus în aplicare și care iau în considerare în mod corespunzător impacturile previzionate asupra mediului și a climei; |
— evaluarea sistematică a coerenței tuturor politicilor cu PAM 8 și cu obiectivele Pactului verde european și elaborarea studiilor de impact pentru inițiativele noi, pe baza unor consultări ample cu toți actorii pertinenți, inclusiv cu părțile interesate și cu administrațiile naționale, regionale și locale, urmând proceduri responsabile, favorabile incluziunii, informate și simplu de pus în aplicare și care iau în considerare în mod corespunzător impactul preconizat asupra mediului și a climei și respectă principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative”; |
Amendamentul 37
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera b – liniuța 4 a (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
— asigurarea faptului că studiile de impact iau în considerare pe deplin și în mod sistematic, pe lângă impactul social și economic, și impactul asupra mediului, de exemplu efectele asupra pierderii biodiversității, inclusiv a biodiversității terenurilor cultivate, poluarea și utilizarea resurselor; |
Amendamentul 38
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera b – liniuța 4 b (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
— asigurarea integrării perspectivei de gen ca principiu transversal al acțiunilor și inițiativelor planificate prin evaluări ale impactului de gen și acțiuni care iau în considerare dimensiunea de gen; |
Amendamentul 39
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera b – liniuța 4 c (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
— asigurarea faptului că inițiativele menite să îndeplinească obiectivele prioritare sunt pe deplin compatibile cu punerea în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale; |
Amendamentul 40
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera c
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(c) integrarea eficientă a durabilității mediului și climei în semestrul european al guvernanței economice, inclusiv în programele naționale de reformă și în planurile naționale de redresare și reziliență; |
(c) integrarea eficientă a ODD și a durabilității mediului și climei în semestrul european al guvernanței economice, inclusiv în programele naționale de reformă și în planurile naționale de redresare și reziliență; |
Amendamentul 41
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera ca (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(ca) consolidarea viabilității economice și a securității alimentare pentru comunitățile cele mai afectate de tranziția către o economie mai durabilă și furnizarea unui sprijin financiar adecvat și echitabil pentru tranziția ecologică a sectoarelor agroalimentare; |
Amendamentul 42
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera d
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(d) mobilizarea unor investiții durabile din surse publice și private, inclusiv fonduri și instrumente disponibile în cadrul bugetului general, prin intermediul Băncii Europene de Investiții și la nivel național; |
(d) mobilizarea unor investiții durabile din surse publice și private, inclusiv fonduri și instrumente disponibile în cadrul bugetului general, prin intermediul Băncii Europene de Investiții și la nivel național, în concordanță cu strategia Uniunii privind finanțarea durabilă, asigurându-se totodată că se alocă fonduri suficiente, în special IMM-urilor rurale, fermelor mici și mijlocii și tinerilor fermieri; |
Amendamentul 43
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera e
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(e) eliminarea treptată a subvențiilor dăunătoare mediului de la nivelul Uniunii și de la nivel național, utilizând în cel mai bun mod instrumentele de piață și instrumentele bugetare verzi, inclusiv cele necesare pentru a asigura o tranziție echitabilă din punct de vedere social și sprijinind întreprinderile și alte părți interesate în dezvoltarea practicilor de raportare standardizate privind capitalul natural; |
(e) consolidarea stimulentelor favorabile mediului, eliminând în același timp, treptat, cât mai curând posibil, toate subvențiile directe și indirecte dăunătoare mediului de la nivelul Uniunii și de la nivel național, subnațional și local; utilizarea optimă a instrumentelor de piață, a instrumentelor bugetare verzi și a plăților pentru serviciile ecosistemice, asigurând totodată o tranziție echitabilă din punct de vedere social; sprijinirea sectoarelor afectate pe parcursul tranziției; |
Amendamentul 44
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera ea (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(ea) extinderea măsurilor de combatere a exploatării ilegale a resurselor naturale și intensificarea cooperării cu țările terțe în legătură cu aceste măsuri; |
Amendamentul 45
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera f
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(f) asigurarea faptului că politicile și măsurile în domeniul mediului se bazează pe cele mai bune cunoștințe științifice disponibile și consolidarea bazei de cunoștințe în domeniul mediului și utilizarea acesteia, inclusiv prin cercetare, inovare, promovarea competențelor ecologice și dezvoltarea în continuare a contabilității de mediu și ecosistemice; |
(f) asigurarea faptului că politicile și măsurile în domeniul mediului se bazează pe cele mai bune cunoștințe științifice disponibile, inclusiv pe evaluări aprofundate ale impactului, consolidarea bazei de cunoștințe în domeniul mediului și utilizarea acesteia, inclusiv prin cercetare, inovare, promovarea competențelor ecologice și îmbunătățirea accesului la practicile durabile bazate pe cercetare și la inovarea științifică, colaborarea cu societatea civilă și cu părțile interesate și dezvoltarea în continuare a contabilității de mediu și ecosistemice; |
Amendamentul 46
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera fa (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(fa) completarea și optimizarea seturilor de indicatori pertinenți, de exemplu a celor referitori la sistemele de producție și consum; |
Amendamentul 47
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera g
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(g) valorificarea potențialului tehnologiilor digitale și de date pentru a sprijini politica de mediu, reducând în același timp la minimum amprenta de mediu a acestora; |
(g) valorificarea potențialului tehnologiilor digitale și de date, inclusiv al noilor tehnologii, precum și asigurarea accesului la acestea, pentru a sprijini politica de mediu, inclusiv prin furnizarea de date și informații privind starea ecosistemelor și acordând o atenție deosebită sectoarelor primare și comunităților rurale, reducând în același timp la minimum amprenta lor de mediu și asigurând transparența și accesibilitatea publică a acestor date; |
Amendamentul 48
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera h
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(h) utilizarea completă a soluțiilor bazate pe natură și a inovării sociale; |
(h) utilizarea pe deplin a soluțiilor favorabile biodiversității și bazate pe ecosisteme și a inovării sociale, inclusiv prin încurajarea diferitelor tipuri de cooperare în agricultură și prin investiții mai mari în protejarea și refacerea biodiversității, inclusiv în agrobiodiversitate; |
Amendamentul 49
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera ia (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(ia) asigurarea colaborării cu producătorii primari, întreprinderile și autoritățile locale și regionale și a participării lor depline la toate dimensiunile elaborării politicilor de mediu, printr-o abordare bazată pe colaborare și pe implicarea mai multor actori; |
Amendamentul 50
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera j
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(j) asigurarea faptului că datele și dovezile aferente punerii în aplicare a PAM 8 sunt disponibile public și ușor accesibile, fără a aduce atingere dispozițiilor privind confidențialitatea din legislația specifică domeniului; |
(j) asigurarea faptului că datele și dovezile aferente punerii în aplicare a PAM 8 respectă normele de transparență și sunt disponibile public, ușor accesibile și ușor de înțeles fără a aduce atingere dispozițiilor privind confidențialitatea din legislația specifică domeniului; |
Amendamentul 51
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera ja (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(ja) asigurarea coerenței între politica comercială a Uniunii și PAM 8, inclusiv combaterea defrișărilor în țările terțe și respectarea standardelor de mediu și de siguranță alimentară ale Uniunii; |
Amendamentul 52
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera k – liniuța -1 (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
— promovarea respectării obligației de diligență a întreprinderilor, inclusiv de-a lungul lanțurilor de aprovizionare din agricultură, prin stabilirea de standarde juridice de claritate, securitate, transparență și egalitate în concurența internațională; |
Amendamentul 53
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera k – liniuța 1
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
— colaborarea cu țările partenere în cadrul măsurilor în materie de mediu și climă, încurajarea și sprijinirea acestora să adopte și să pună în aplicare norme în aceste domenii care să fie la fel de ambițioase ca acelea ale Uniunii și asigurarea faptului că toate produsele introduse pe piața Uniunii respectă complet cerințele relevante ale Uniunii în conformitate cu angajamentele internaționale ale acesteia; |
— colaborarea cu țările partenere în cadrul măsurilor în materie de mediu și climă, încurajarea și sprijinirea acestora să adopte și să pună în aplicare norme în aceste domenii care să fie la fel de ambițioase ca acelea ale Uniunii și asigurarea faptului că toate produsele introduse pe piața Uniunii sau exportate din Uniune respectă complet cerințele relevante ale Uniunii în conformitate cu angajamentele internaționale ale acesteia; în acest sens, promovarea eliminării treptate la nivel mondial a pesticidelor care nu mai sunt aprobate în Uniune și angajamentul de a se asigura că pesticidele periculoase a căror utilizare este interzisă în Uniune nu sunt exportate în afara Uniunii; |
Amendamentul 54
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera k – liniuța 3
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
— consolidare punerii în aplicare a Acordului de la Paris, a Convenției privind diversitatea biologică și a altor acorduri multilaterale de mediu de către Uniune și partenerii săi, inclusiv prin sporirea transparenței și responsabilității privind progresele înregistrate în privința angajamentelor luate în cadrul acestor acorduri; |
— consolidarea punerii în aplicare a Acordului de la Paris, a Convenției privind diversitatea biologică și a altor acorduri multilaterale de mediu de către Uniune și partenerii săi, inclusiv prin sporirea transparenței și responsabilității privind progresele înregistrate în privința angajamentelor luate în cadrul acestor acorduri și inclusiv în cadrul politicii comerciale a Uniunii; |
Amendamentul 55
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera k – liniuța 4
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
— consolidarea guvernanței internaționale în materie de mediu prin eliminarea lacunelor existente și consolidarea respectării și aplicării principiilor internaționale recunoscute în materie de mediu; |
— consolidarea guvernanței internaționale în materie de mediu prin eliminarea lacunelor existente și consolidarea respectării și aplicării echitabile a principiilor internaționale recunoscute în materie de mediu într-un interval de timp corespunzător; |
Amendamentul 56
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 – litera k – liniuța 5
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
— asigurarea faptului că asistența financiară acordată de către Uniune și statele membre țărilor terțe promovează Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite. |
— asigurarea faptului că asistența financiară acordată de către Uniune și statele membre țărilor terțe promovează ODD în cadrulAgendei 2030 a Organizației Națiunilor Unite și respectarea standardelor Uniunii în domeniul mediului. |
Amendamentul 57
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 1 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
1a. Pentru a obține condițiile favorizante prevăzute la articolul 3 alineatul (1) sunt necesare măsuri concrete. În special, Comisia publică evaluările de impact imediat după finalizarea lor. |
Amendamentul 58
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 2
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
2. Îndeplinirea obiectivelor prioritare ale PAM 8 va necesita mobilizarea unui sprijin amplu prin implicarea cetățenilor, a partenerilor sociali și a altor părți interesate și prin încurajarea cooperării în dezvoltarea și punerea în aplicare a strategiilor, politicilor sau legislației aferente PAM 8 în rândul autorităților naționale, regionale și locale, în zonele urbane și rurale. |
2. Îndeplinirea obiectivelor prioritare ale PAM 8 va necesita mobilizarea unui sprijin amplu prin implicarea cetățenilor, actorilor economici, a partenerilor sociali și a altor părți interesate și prin încurajarea cooperării în dezvoltarea și punerea în aplicare a strategiilor, politicilor sau legislației aferente PAM 8 la toate nivelurile, în rândul autorităților naționale, regionale și locale, în zonele urbane și rurale. |
Amendamentul 59
Propunere de decizie
Articolul 3 – alineatul 2 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
2a. Instituțiile competente ale Uniunii și statele membre sunt responsabile să adopte măsuri adecvate cu scopul de a asigura atingerea obiectivelor prioritare prevăzute la articolul 2. În conformitate cu articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană, măsurile sunt luate ținând seama în mod corespunzător de principiul atribuirii și de principiile subsidiarității și proporționalității. |
|
Autoritățile publice de la toate nivelurile cooperează cu întreprinderile și cu partenerii sociali, cu societatea civilă și cu cetățenii în vederea implementării PAM 8. |
Amendamentul 60
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 1
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
1. Comisia, cu sprijinul Agenției Europene de Mediu și a Agenției Europene pentru Produse Chimice, va evalua și va raporta periodic cu privire la progresele înregistrate de Uniune și de statele membre în atingerea obiectivelor prioritare prevăzute la articolul 2, luând în considerare condițiile favorabile prevăzute la articolul 3. |
1. Comisia, cu sprijinul Agenției Europene de Mediu și a Agenției Europene pentru Produse Chimice, monitorizează, evaluează și raportează periodic progresele înregistrate de Uniune și de statele membre în atingerea obiectivelor prioritare prevăzute la articolul 2, luând în considerare condițiile favorabile prevăzute la articolul 3. |
Amendamentul 61
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 1 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
1a. Parlamentul European, Consiliul și Comisia fac periodic schimb de opinii cu privire la raportul menționat la alineatul (1) și, în cadrul programării anuale a Uniunii, identifică măsuri și acțiuni legislative și nelegislative suplimentare atunci când se consideră că progresele sunt prea lente. |
Amendamentul 62
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – partea introductivă
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
3. Agenția Europeană de Mediu și Agenția Europeană pentru Produse Chimice vor sprijini Comisia în îmbunătățirea disponibilității și relevanței datelor și cunoștințelor, în special prin îndeplinirea următoarelor acțiuni: |
3. Agenția Europeană de Mediu și Agenția Europeană pentru Produse Chimice, precum și fondurile Uniunii din domeniul mediului și cercetării sprijină Comisia în îmbunătățirea disponibilității și relevanței datelor și cunoștințelor, în special prin îndeplinirea următoarelor acțiuni: |
Amendamentul 63
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – litera aa (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(aa) consolidarea și sprijinirea cercetării fundamentale, cartografierii și monitorizării; |
Amendamentul 64
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – litera b
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
(b) desfășurarea de activități pentru eliminarea lacunelor relevante în monitorizare; |
(b) depunerea de eforturi pentru eliminarea lacunelor privind datele de monitorizare pertinente și seturile de indicatori; |
Amendamentul 65
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – litera ba (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(ba) îmbunătățirea calității și comparabilității datelor; |
Amendamentul 66
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – litera ca (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(ca) efectuarea de cercetări privind diferite instrumente, cum ar fi studiile de prospectivă, care oferă informații privind „distanța până la țintă” și compilarea lor; |
Amendamentul 67
Propunere de decizie
Articolul 4 – alineatul 3 – litera cb (nouă)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
(cb) utilizarea monitorizării existente ca bază pentru a încorpora măsurători specifice privind tranziția sistemelor și coerența politicilor; |
Amendamentul 68
Propunere de decizie
Articolul 4 a (nou)
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
|
Articolul 4a |
|
Evaluare la jumătatea perioadei |
|
1. Înainte de sfârșitul mandatului actual, Comisia efectuează o evaluare la jumătatea perioadei a progreselor înregistrate în direcția îndeplinirii obiectivelor prioritare definite la articolul 2 alineatul (2), ținând seama de condițiile favorizante prevăzute la articolul 3, pe baza evaluărilor efectuate în temeiul articolului 4 alineatul (1), și de orice alte constatări relevante, precum și de rezultatul unei consultări publice, și prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului. |
|
În cadrul evaluării, Comisia prezintă situația acțiunilor prioritare. |
Amendamentul 69
Propunere de decizie
Articolul 5 – paragraful 1
|
|
Textul propus de Comisie |
Amendamentul |
Până la 31 martie 2029, Comisia realizează o evaluare a PAM 8. Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport cuprinzând constatările principale ale acestei evaluări, însoțit, dacă Comisia consideră adecvat, de o propunere legislativă pentru următorul program de acțiune pentru mediu. |
Până la 31 martie 2029, Comisia realizează o evaluare a PAM 8. Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport cuprinzând constatările principale ale acestei evaluări pentru fiecare din obiectivele tematice prioritare stabilite la articolul 2 alineatul (2), luând în considerare, de asemenea, toate evaluările de impact, care este urmat, dacă este cazul, de o propunere legislativă pentru următorul program de acțiune pentru mediu. Această propunere legislativă este prezentată în timp util, pentru a se evita o pauză între PAM 8 și PAM 9, cel târziu până la 31 decembrie 2029. |
PROCEDURA COMISIEI SESIZATE PENTRU AVIZ
Titlu |
Programul general al Uniunii de acțiune pentru mediu până în 2030 |
|||
Referințe |
COM(2020)0652 – C9-0329/2020 – 2020/0300(COD) |
|||
Comisie competentă Data anunțului în plen |
ENVI 11.11.2020 |
|
|
|
Aviz emis de către Data anunțului în plen |
AGRI 11.11.2020 |
|||
Raportor/Raportoare pentru aviz Data numirii |
Pär Holmgren 30.11.2020 |
|||
Examinare în comisie |
10.5.2021 |
|
|
|
Data adoptării |
11.5.2021 |
|
|
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
37 6 3 |
||
Membri titulari prezenți la votul final |
Mazaly Aguilar, Clara Aguilera, Atidzhe Alieva-Veli, Álvaro Amaro, Eric Andrieu, Attila Ara-Kovács, Carmen Avram, Adrian-Dragoș Benea, Benoît Biteau, Mara Bizzotto, Daniel Buda, Isabel Carvalhais, Asger Christensen, Angelo Ciocca, Ivan David, Paolo De Castro, Jérémy Decerle, Salvatore De Meo, Herbert Dorfmann, Luke Ming Flanagan, Dino Giarrusso, Martin Häusling, Krzysztof Jurgiel, Jarosław Kalinowski, Elsi Katainen, Gilles Lebreton, Norbert Lins, Colm Markey, Alin Mituța, Marlene Mortler, Ulrike Müller, Maria Noichl, Juozas Olekas, Pina Picierno, Maxette Pirbakas, Eugenia Rodríguez Palop, Bronis Ropė, Anne Sander, Petri Sarvamaa, Simone Schmiedtbauer, Annie Schreijer-Pierik, Veronika Vrecionová, Sarah Wiener |
|||
Membri supleanți prezenți la votul final |
Manuel Bompard, Emmanouil Fragkos, Pär Holmgren |
|||
VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL
ÎN COMISIA SESIZATĂ PENTRU AVIZ
37 |
+ |
NI |
Dino Giarrusso |
PPE |
Álvaro Amaro, Daniel Buda, Salvatore De Meo, Herbert Dorfmann, Jarosław Kalinowski, Norbert Lins, Colm Markey, Marlene Mortler, Anne Sander, Petri Sarvamaa, Simone Schmiedtbauer, Annie Schreijer-Pierik |
Renew |
Atidzhe Alieva-Veli, Asger Christensen, Jérémy Decerle, Elsi Katainen, Alin Mituța, Ulrike Müller |
S&D |
Clara Aguilera, Eric Andrieu, Attila Ara-Kovács, Carmen Avram, Adrian-Dragoș Benea, Isabel Carvalhais, Paolo De Castro, Maria Noichl, Juozas Olekas, Pina Picierno |
The Left |
Manuel Bompard, Luke Ming Flanagan, Eugenia Rodríguez Palop |
Verts/ALE |
Benoît Biteau, Martin Häusling, Pär Holmgren, Bronis Ropė, Sarah Wiener |
6 |
- |
ECR |
Krzysztof Jurgiel |
ID |
Mara Bizzotto, Angelo Ciocca, Ivan David, Gilles Lebreton, Maxette Pirbakas |
3 |
0 |
ECR |
Mazaly Aguilar, Emmanouil Fragkos, Veronika Vrecionová |
Legenda simbolurilor utilizate:
+ : pentru
- : împotrivă
0 : abțineri
PROCEDURA COMISIEI COMPETENTE
Titlu |
Programul general al Uniunii de acțiune pentru mediu până în 2030 |
|||
Referințe |
COM(2020)0652 – C9-0329/2020 – 2020/0300(COD) |
|||
Data prezentării în PE |
15.10.2020 |
|
|
|
Comisie competentă Data anunțului în plen |
ENVI 11.11.2020 |
|
|
|
Comisii sesizate pentru aviz Data anunțului în plen |
BUDG 11.11.2020 |
ITRE 11.11.2020 |
TRAN 11.11.2020 |
AGRI 11.11.2020 |
|
PECH 11.11.2020 |
|
|
|
Avize care nu au fost emise Data deciziei |
BUDG 10.11.2020 |
ITRE 19.11.2020 |
PECH 2.12.2020 |
|
Raportori Data numirii |
Grace O’Sullivan 25.11.2020 |
|
|
|
Examinare în comisie |
14.1.2021 |
25.2.2021 |
14.6.2021 |
|
Data adoptării |
15.6.2021 |
|
|
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
60 13 3 |
||
Membri titulari prezenți la votul final |
Margrete Auken, Simona Baldassarre, Marek Paweł Balt, Traian Băsescu, Aurélia Beigneux, Monika Beňová, Sergio Berlato, Alexander Bernhuber, Malin Björk, Simona Bonafè, Delara Burkhardt, Pascal Canfin, Sara Cerdas, Mohammed Chahim, Tudor Ciuhodaru, Nathalie Colin-Oesterlé, Esther de Lange, Christian Doleschal, Marco Dreosto, Bas Eickhout, Cyrus Engerer, Eleonora Evi, Agnès Evren, Pietro Fiocchi, Andreas Glück, Catherine Griset, Jytte Guteland, Teuvo Hakkarainen, Anja Hazekamp, Martin Hojsík, Pär Holmgren, Jan Huitema, Yannick Jadot, Petros Kokkalis, Athanasios Konstantinou, Ewa Kopacz, Ryszard Antoni Legutko, Sylvia Limmer, Javi López, César Luena, Fulvio Martusciello, Liudas Mažylis, Joëlle Mélin, Tilly Metz, Silvia Modig, Dolors Montserrat, Alessandra Moretti, Dan-Ştefan Motreanu, Ljudmila Novak, Grace O’Sullivan, Jutta Paulus, Stanislav Polčák, Jessica Polfjärd, Luisa Regimenti, Frédérique Ries, María Soraya Rodríguez Ramos, Sándor Rónai, Rob Rooken, Silvia Sardone, Christine Schneider, Günther Sidl, Linea Søgaard-Lidell, Maria Spyraki, Nicolae Ştefănuță, Nils Torvalds, Véronique Trillet-Lenoir, Petar Vitanov, Alexandr Vondra, Mick Wallace, Pernille Weiss, Emma Wiesner, Michal Wiezik, Tiemo Wölken, Anna Zalewska |
|||
Membri supleanți prezenți la votul final |
Demetris Papadakis, Andrey Slabakov |
|||
Data depunerii |
17.6.2021 |
|||
VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ
60 |
+ |
NI |
Athanasios Konstantinou |
PPE |
Traian Băsescu, Alexander Bernhuber, Nathalie Colin-Oesterlé, Christian Doleschal, Agnès Evren, Ew a Kopacz, Esther de Lange, Fulvio Martusciello, Liudas Mažylis, Dolors Montserrat, Dan-Ştefan Motreanu, Ljudmila Novak, Stanislav Polčák, Jessica Polfjärd, Christine Schneider, Maria Spyraki, Pernille Weiss, Michal Wiezik |
Renew |
Pascal Canfin, Andreas Glück, Martin Hojsík, Jan Huitema, Frédérique Ries, María Soraya Rodríguez Ramos, Nicolae Ştefănuță, Linea Søgaard-Lidell, Nils Torvalds, Véronique Trillet-Lenoir, Emma Wiesner |
S&D |
Marek Paw eł Balt, Monika Beňová, Simona Bonafè, Delara Burkhardt, Sara Cerdas, Mohammed Chahim, Tudor Ciuhodaru, Cyrus Engerer, Jytte Guteland, Javi López, César Luena, Alessandra Moretti, Demetris Papadakis, Sándor Rónai, Günther Sidl, Petar Vitanov, Tiemo Wölken |
The Left |
Malin Björk, Anja Hazekamp, Petros Kokkalis, Silvia Modig, Mick Wallace |
Verts/ALE |
Margrete Auken, Bas Eickhout, Eleonora Evi, Pär Holmgren, Yannick Jadot, Tilly Metz, Grace O'Sullivan, Jutta Paulus |
13 |
- |
ECR |
Sergio Berlato, Pietro Fiocchi, Ryszard Antoni Legutko, Rob Rooken, Andrey Slabakov, Alexandr Vondra, Anna Zalew ska |
ID |
Simona Baldassarre, Marco Dreosto, Teuvo Hakkarainen, Sylvia Limmer, Luisa Regimenti, Silvia Sardone |
3 |
0 |
ID |
Aurélia Beigneux, Catherine Griset, Joëlle Mélin |
Legenda simbolurilor utilizate:
+ : pentru
- : împotrivă
0 : abțineri
- [1] JO C 123, 9.4.2021, p. 76.
- [2] JO C 106, 26.3.2021, p. 44.
- [3] COM(2020)0789.