RAPORT conținând recomandări adresate Comisiei privind identificarea violenței de gen ca un nou domeniu al criminalității enumerat la articolul 83 alineatul (1) din TFUE

22.7.2021 - (2021/2035(INL))

Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne
Comisia pentru drepturile femeilor și egalitatea de gen
Raportoare: Malin Björk, Diana Riba i Giner
(Inițiativă – articolul 47 din Regulamentul de procedură)
(Procedura reuniunilor comune ale comisiilor – articolul 58 din Regulamentul de procedură)
(Autoarele propunerii: Malin Björk, Diana Riba i Giner)


Procedură : 2021/2035(INL)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului :  
A9-0249/2021

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

conținând recomandări adresate Comisiei privind identificarea violenței de gen ca un nou domeniu al criminalității enumerat la articolul 83 alineatul (1) din TFUE

(2021/2035(INL))

Parlamentul European,

 având în vedere articolul 2 și articolul 3 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană,

 având în vedere articolele 8, 10 și 19, articolul 83 alineatul (1) și articolul 225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

 având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolele 1-4, 6-8, 10-12, 21, 23-26, 47 și 49;

 având în vedere rapoartele de monitorizare a țărilor realizate de Grupul de experți în intervenția contra violenței împotriva femeilor și a violenței domestice,

 având în vedere comunicarea Comisiei din 5 martie 2020, intitulată „O Uniune a egalității: Strategia privind egalitatea de gen 2020-2025”,

 având în vedere comunicarea Comisiei din 24 iunie 2020, intitulată „Strategia UE privind drepturile victimelor (2020-2025)”,

 având în vedere comunicarea Comisiei din 12 noiembrie 2020, intitulată „O Uniune a egalității: Strategia privind egalitatea pentru persoanele LGBTIQ 2020-2025”,

 având în vedere comunicarea comună a Comisiei din 25 noiembrie 2020, intitulată „Planul de acțiune al UE pentru egalitatea de gen (GAP) III – O agendă ambițioasă pentru egalitatea de gen și emanciparea femeilor în acțiunile externe ale UE”,

 având în vedere comunicarea Comisiei din 24 martie 2021, intitulată „Strategia UE privind drepturile copilului”,

 având în vedere Comunicarea Comisiei din 14 aprilie 2021 referitoare la Strategia UE privind combaterea traficului de persoane 2021-2025,

 având în vedere Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului[1],

 având în vedere Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind ordinul european de protecție[2],

 având în vedere Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului[3],

 având în vedere obiectivul de dezvoltare durabilă nr. 5 al Organizației Națiunilor Unite, „Egalitatea de gen”,

 având în vedere Recomandarea generală nr. 33 privind accesul femeilor la justiție, din 3 august 2015, a Comitetului pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor,

 având în vedere Recomandarea generală nr. 35 privind violența de gen împotriva femeilor, care actualizează Recomandarea generală nr. 19 din 14 iulie 2017 a Comitetului pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor,

 având în vedere ancheta din 2014 a Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene intitulată „Violența împotriva femeilor: o anchetă la nivelul UE”,

 având în vedere raportul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene intitulat „Criminalitate, siguranță și drepturile victimelor”, publicat în 2021,

 având în vedere Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

 având în vedere Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice,

 având în vedere Declarația de la Beijing și Platforma de acțiune adoptate la 15 septembrie 1995, în cadrul celei de a patra Conferințe mondiale a ONU privind femeile, precum și documentele finale rezultate în urma acesteia, adoptate cu ocazia sesiunilor speciale ale Organizației Națiunilor Unite Beijing +5 (2005), Beijing +15 (2010) și Beijing +20 (2015), 

 având în vedere glosarul Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați,

 având în vedere concluziile adoptate la cea de a șaizeci și cincea sesiune a Comisiei ONU pentru Statutul Femeii, care a avut loc în perioada 15-26 martie 2021,

 având în vedere dispozițiile instrumentelor juridice ale Națiunilor Unite în domeniul drepturilor omului, în special cele referitoare la drepturile femeilor, precum și alte instrumente ale Națiunilor Unite privind violența împotriva femeilor, inclusiv Declarația Națiunilor Unite privind eliminarea violenței împotriva femeilor din 20 decembrie 1993,

- având în vedere rezoluția sa din 5 aprilie 2011 referitoare la prioritățile și structura unui nou cadru al politicii UE de combatere a violenței împotriva femeilor[4],

 având în vedere rezoluția sa din 25 februarie 2014 conținând recomandări adresate Comisiei privind combaterea violenței împotriva femeilor[5],

 având în vedere rezoluția sa din 12 septembrie 2017 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind încheierea, de către Uniunea Europeană, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice[6],

 având în vedere rezoluția sa din 13 februarie 2019 referitoare la regresul drepturilor femeii și al egalității de gen în UE[7],

 având în vedere rezoluția sa din 28 noiembrie 2019 referitoare la aderarea UE la Convenția de la Istanbul și la alte măsuri de combatere a violenței de gen[8],

 având în vedere rezoluția sa din 26 noiembrie 2020 referitoare la interzicerea de facto a dreptului la avort în Polonia[9],

 având în vedere rezoluția sa din 21 ianuarie 2021 referitoare la perspectiva de gen în perioada crizei COVID-19 și după această criză[10],

 având în vedere rezoluția sa din 21 ianuarie 2021 referitoare la Strategia UE privind egalitatea de gen[11],

 având în vedere rezoluția sa din 10 februarie 2021 referitoare la punerea în aplicare a Directivei 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia[12],

 având în vedere rezoluția sa din 11 februarie 2021 referitoare la provocările viitoare legate de drepturile femeilor în Europa: mai mult de 25 de ani de la Declarația și Platforma de acțiune de la Beijing[13],

 având în vedere concluziile Consiliului din 10 decembrie 2018 privind femeile, pacea și securitatea,

 având în vedere informarea generală a Organizației Națiunilor Unite intitulată „COVID-19 și încetarea violenței împotriva femeilor și a fetelor”, publicată în 2020[14],

 având în vedere avizul juridic al avocatului general al Curții de Justiție a Uniunii Europene referitor la Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, vizând să clarifice incertitudinea juridică dacă și în ce mod Uniunea poate încheia și ratifica Convenția, formulat la 11 martie 2021[15],

 având în vedere articolele 47 și 54 din Regulamentul său de procedură,

 având în vedere deliberările comune ale Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și ale Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen, desfășurate în temeiul articolului 58 din Regulamentul său de procedură,

 având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și al Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A9-0249/2021),

A. întrucât egalitatea între femei și bărbați este o valoare centrală a Uniunii, consacrată în articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și recunoscută la articolul 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”); întrucât egalitatea de tratament și nediscriminarea sunt drepturi fundamentale consacrate în tratate și în Cartă; întrucât încetarea violenței bărbaților împotriva femeilor și fetelor reprezintă o condiție prealabilă pentru atingerea egalității reale între femei și bărbați;

B. întrucât articolul 8 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede că Uniunea, în toate activitățile sale, urmărește să elimine inegalitățile și să promoveze egalitatea între femei și bărbați;

C. întrucât violența de gen, atât online, cât și offline, precum și lipsa accesului la protecție adecvată reprezintă cea mai gravă manifestare a discriminării de gen și constituie o încălcare a drepturilor fundamentale consacrate în Cartă, cum ar fi dreptul la demnitate umană, dreptul la viață, dreptul la integritate fizică și mentală, interzicerea torturii și a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante, interzicerea sclaviei și a muncii forțate, dreptul la libertate și securitate și dreptul la respectarea vieții private și de familie;

D. întrucât, în temeiul articolului 83 alineatul (1) al treilea paragraf din TFUE, în funcție de evoluția criminalității, Consiliul poate adopta o decizie care să identifice alte domenii ale criminalității de o gravitate deosebită cu dimensiune transfrontalieră ce rezultă din natura sau impactul acestor infracțiuni ori din nevoia specială de a le combate pornind de la o bază comună;

E. întrucât, atunci când adoptă o astfel de decizie în temeiul articolului 83 alineatul (1) al treilea paragraf din TFUE, Consiliul hotărăște în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European;

F. întrucât Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE) și Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice („Convenția de la Istanbul”) definesc violența de gen împotriva femeilor ca fiind violența direcționată împotriva unei femei pentru că ea este o femeie sau violența care afectează femeile în mod disproporționat; întrucât expresia „violență împotriva femeilor” desemnează toate actele de violență îndreptate împotriva femeilor și care provoacă sau pot provoca femeilor un prejudiciu sau suferințe fizice, sexuale sau psihologice, inclusiv amenințarea cu astfel de acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, indiferent dacă acestea au loc în viața publică sau în viața privată;

G. întrucât persoanele LGBTIQ+ sunt și ele victime ale violenței de gen din cauza genului, a identității de gen, a expresiei de gen și a caracteristicilor lor sexuale;

H. întrucât violența de gen împotriva persoanelor LGBTIQ+ include violența fizică, violența psihologică, căsătoriile forțate, violența sexuală, inclusiv violul „corectiv” și hărțuirea sexuală, mutilările genitale ale femeilor și ale persoanelor intersexuale, sterilizarea forțată a persoanelor transgen și a persoanelor intersexuale, așa-numitele crime de „onoare”, terapia de conversie, discursul de incitare la ură atât online, cât și offline, comportamentul agresiv și hărțuirea, deprivarea socioeconomică și violențele care survin în familie și/sau în unitatea domestică;

I. întrucât, conform Convenției de la Istanbul, genul este definit ca „rolurile, comportamentele, activitățile și atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați”, și se reamintește astfel că multe forme de violență împotriva femeilor sunt înrădăcinate în inegalitățile de putere dintre femei și bărbați;

J. întrucât expresia „în toată diversitatea lor” din prezentul raport reamintește poziția conform căreia femeile, bărbații și persoanele non-binare se încadrează în categorii eterogene, inclusiv, dar nu numai, în ceea ce privește rasa, culoarea, originea etnică sau socială, limba, religia sau convingerile, opinia politică sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, dizabilitatea, vârsta, orientarea sexuală, identitatea de gen, expresia de gen sau caracteristicile sexuale, starea de sănătate, starea civilă, statutul de migrant sau de refugiat; întrucât această sintagmă afirmă angajamentul de a nu lăsa pe nimeni în urmă și de a transforma Europa într-un spațiu al egalității de gen pentru toți cetățenii; întrucât nu se pot realiza progrese reale în ceea ce privește egalitatea de gen fără o abordare intersecțională;

K. întrucât violența de gen își are rădăcinile în stereotipurile de gen, în structurile heteropatriarhale, în asimetriile de putere și în inegalitățile structurale și instituționale; întrucât violența de gen afectează toate sferele societății;

L. întrucât violența de gen vizează femeile și fetele în toată diversitatea lor și persoanele LGBTIQ+, fiind determinată de dorința de a-i pedepsi pe cei văzuți ca persoane care se abat de la normele societale ale ierarhiilor de gen, ale expresiei de gen și ale sistemelor de gen binare; întrucât violența de gen are ca scop stabilirea, aplicarea sau perpetuarea inegalităților de gen și întărirea normelor și a stereotipurilor de gen;

M. întrucât EIGE definește „feminicidul” drept uciderea femeilor și fetelor din cauza genului lor; întrucât feminicidul poate lua diferite forme, cum ar fi uciderea femeilor ca urmare a violenței partenerului intim, uciderea femeilor și fetelor din cauza genului, a orientării lor sexuale, a identității de gen, a expresiei de gen sau a caracteristicilor sexuale, mutilarea genitală a femeilor și a persoanelor intersexuale și așa-numitele „crime de onoare”; întrucât feminicidul este manifestarea extremă a formelor existente de violență împotriva femeilor și reprezintă actul suprem de violență care este experimentat printr-o formă continuă de violență; întrucât multe tipuri de feminicid nu sunt luate în considerare în cifrele oficiale și rămân invizibile;

N. întrucât expunerea la violența partenerului intim, fie că este fizică, sexuală sau psihologică, are un impact grav asupra copiilor și perpetuează abuzul în rândul generațiilor viitoare, deoarece copiii care asistă la violența partenerului intim asupra mamei lor sau a unuia dintre părinții lor sunt mai predispuși să experimenteze acest tip de violență mai târziu în viață, atât ca victime, cât și ca autori; întrucât legile care protejează demnitatea copilului și care recunoaște copilul ca fiind o victimă în astfel de cazuri joacă un rol esențial în protejarea atât a femeilor, cât și a copiilor care sunt victime; întrucât legislația privind încredințarea copilului trebuie să fie concepută în așa fel încât să nu se încredințeze copilul persoanelor care comit acte de violență asupra partenerului intim;

O. întrucât violența de gen include multe tipuri de violență, inclusiv violența partenerului intim și violența domestică; întrucât EIGE, în mod similar Convenției de la Istanbul, definește violența domestică ca reprezentând toate actele de violență fizică, sexuală, psihologică sau economică care survin în familie sau în unitatea domestică, indiferent de legăturile familiale biologice sau juridice ori între foștii sau actualii soți sau parteneri, indiferent dacă autorul împarte sau a împărțit același domiciliu cu victima;

P. întrucât violența de gen online și hărțuirea sexuală online au un caracter transfrontalier; întrucât violența sub formă de violență cibernetică, inclusiv hărțuirea online, comportamentul agresiv online, urmărirea cibernetică, discursul sexist de incitare la ură, divulgarea neconsensuală a imaginilor sexuale, doxingul, furtul de identitate sau pirateria, afectează în mod disproporționat femeile și fetele;

Q. întrucât violența împotriva femeilor și fetelor este una dintre cele mai răspândite forme de încălcare a drepturilor femeilor în Europa; întrucât sondajele realizate de Uniune arată că una din trei femei din Uniune, care reprezintă 62 de milioane de femei, a fost victima violenței fizice și/sau sexuale de la vârsta de 15 ani, iar una din două femei (55 %) a fost supusă hărțuirii sexuale; întrucât Organizația Mondială a Sănătății (OMS) raportează că, la nivel mondial, aproape o treime (27 %) dintre femeile cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani implicate într-o relație au declarat că au fost supuse unor forme de violență fizică și/sau sexuală de partenerul intim; întrucât OMS raportează că, la nivel mondial, 38 % din numărul total de crime ale căror victime sunt femei au fost comise de partenerii intimi;

R. întrucât nu există date defalcate actualizate, cuprinzătoare și comparabile cu privire la toate formele de violență de gen în Uniune; întrucât lipsa datelor comparabile este, de asemenea, rezultatul lipsei armonizării definițiilor legate de violența de gen; întrucât datele defalcate cuprinzătoare și comparabile sunt esențiale pentru a documenta violența de gen și cauzele sale profunde; întrucât Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene a publicat cel mai recent sondaj privind violența împotriva femeilor în 2014 și întrucât cele mai recente cifre nu sunt disponibile;

S. întrucât violența de gen atrage după sine costuri importante pentru societățile noastre europene, corelate cu scăderea producției economice sau cu furnizarea de servicii, inclusiv de servicii medicale, juridice, sociale și specializate; întrucât, cu toate acestea, cele mai mari costuri sunt suportate de victimele violenței de gen, care trebuie să trăiască permanent cu cicatricele emoționale ale acestor experiențe traumatice; întrucât bunăstarea victimelor violenței de gen ar trebui să ghideze acțiunile Uniunii;

T. întrucât impactul crizei provocate de pandemia de COVID-19 a dus la o creștere dramatică a violenței de gen, în special a violenței partenerului intim, inclusiv a violenței fizice și psihologice, a controlului coercitiv și a violenței online; întrucât statele membre europene ale Organizației Mondiale a Sănătății au raportat o creștere cu 60 % a apelurilor de urgență de la femei supuse actelor de violență de partenerii lor intimi; întrucât din cauza măsurilor de izolare victimelor violenței partenerului intim le-a fost mai greu să ceară ajutor, deoarece erau adesea izolate împreună cu agresorii lor și aveau acces limitat la servicii de sprijin, și deoarece structurile și resursele de sprijin insuficiente au exacerbat o pandemie „din umbră” deja existentă;

U. întrucât educația joacă un rol central în prevenirea violenței de gen, în special fiindcă pune în discuție normele sociale negative ce determină acest fenomen și oferă tinerilor instrumente prin care să recunoască, să rezolve și să prevină aceste acte;

V. întrucât violența de gen continuă să nu fie denunțată în Uniune; întrucât două treimi dintre victime nu denunță violența de gen autorităților[16];

W. întrucât, potrivit EIGE, victimizarea secundară, cunoscută și sub denumirea de revictimizare, „apare atunci când victima suferă un prejudiciu suplimentar nu ca rezultat direct al infracțiunii, ci din cauza modului în care instituțiile și alte persoane se ocupă de victimă”; întrucât, potrivit EIGE, „victimizarea secundară poate fi cauzată, de exemplu, de expunerea în mod repetat a victimei la prezența autorului, de interogarea în mod repetat cu privire la aceleași fapte, de utilizarea unui limbaj inadecvat sau a unor observații insensibile de către toți cei care intră în contact cu victimele”;

X. întrucât violența de gen pot fi comisă de persoane cu funcții cu autoritate, ce își desfășoară activitatea în structuri supravegheate, cum ar fi închisorile, centrele de sănătate mintală, centrele de detenție, serviciile de asistență socială și taberele de refugiați; întrucât supraaglomerarea, nivelul ridicat de stres și lipsa de intimitate pot duce, de asemenea, la violență de gen; întrucât, asigurând polițiștilor o formare specială în competențele sociale necesare pentru a asculta cu atenție, a înțelege și a respecta toate femeile care au fost supuse violenței de gen, aceștia pot ajuta la soluționarea problemei nedenunțării și a revictimizării și la crearea unui mediu mai sigur pentru persoanele care au supraviețuit violenței de gen;

Y. întrucât asigurarea accesului sigur și la prețuri rezonabile la un sistem de justiție independent este indispensabilă pentru a promova un mediu mai sigur pentru toate persoanele care au supraviețuit violenței de gen; întrucât combaterea efectivă a violenței de gen presupune înființarea unor programe de formare pentru profesioniștii implicați, și anume asistenții sociali, furnizorii de servicii medicale, autoritățile de aplicare a legii, personalul din sistemul judiciar, astfel încât aceștia să poată identifica, combate și răspunde la violența de gen;

Z. întrucât rata de condamnare a autorilor violenței împotriva femeilor și, în special, ai violenței sexuale, inclusiv a celor care au comis violuri și agresiuni sexuale, este inacceptabil de scăzută în toate statele membre, ceea ce demonstrează că există deficiențe sistematice în modul în care autoritățile de aplicare a legii abordează violența de gen; întrucât, în schimb, acest lucru conduce la o cultură larg răspândită a impunității și afectează în mod grav egalitatea de gen și lupta împotriva violenței de gen;

AA. întrucât violența sexuală face parte dintr-un ciclu continuu de discriminări pe criterii de gen și de acte de violență strâns legate de inegalități persistente și de atacuri mai ample împotriva egalității de gen și a drepturilor omului în cazul femeilor și fetelor;

AB. întrucât Convenția de la Istanbul este instrumentul cel mai cuprinzător din Europa pentru combaterea unor forme specifice de violență comisă de bărbați împotriva femeilor și fetelor, precum și a violenței domestice; întrucât Convenția de la Istanbul stabilește un cadru cuprinzător de măsuri juridice și de politici pentru a preveni acest tip de violență, a sprijini victimele și a pedepsi autorii;

AC. întrucât campaniile de dezinformare care subminează egalitatea de gen blochează și progresele în eliminarea violenței împotriva femeilor, așa cum s-a întâmplat cu Convenția de la Istanbul, ducând la opoziție publică și la decizii politice regretabile în unele state membre;

AD. întrucât Convenția de la Istanbul a fost semnată de toate statele membre și ratificată de 21 dintre ele; întrucât Bulgaria, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania și Slovacia încă nu au ratificat Convenția de la Istanbul; întrucât Polonia și-a anunțat intenția de a se retrage din Convenția de la Istanbul; întrucât retragerea Turciei din Convenția de la Istanbul creează un precedent negativ; întrucât Convenția de la Istanbul nu a fost încă ratificată de Uniune;

AE. întrucât încălcările drepturilor femeilor au un caracter internațional, european și transfrontalier; întrucât femeile și fetele din Europa și alte victime ale violenței de gen nu beneficiază de același nivel de protecție împotriva violenței pe teritoriul Uniunii, din cauza diferențelor dintre cadrele legislative naționale și mecanismele de protecție și de prevenire;

AF. întrucât acțiunea Uniunii vizând eradicarea violenței împotriva femeilor și a fetelor și a altor forme de violență de gen cere Comisiei să acționeze în paralel pe mai multe planuri, atât legislativ cât și nelegislativ, inclusiv prin propunerea de a identifica violența de gen ca un domeniu al criminalității care îndeplinește criteriile menționate la articolul 83 alineatul (1) din TFUE și, în același timp, prin propunerea unei directive privind violența de gen folosind acest articol drept temei juridic;

AG. întrucât combaterea violenței de gen reprezintă o prioritate esențială a Strategiei Uniunii privind egalitatea de gen și a acțiunii externe a Uniunii; întrucât, în programul său de lucru pentru 2021, Comisia a anunțat o nouă propunere legislativă de prevenire și combatere a violenței de gen în temeiul articolelor 82, 83 și 84 din TFUE, precum și o propunere specifică de extindere a listei domeniilor criminalității deosebit de grave cu dimensiune transfrontalieră, prevăzută la articolul 83 alineatul (1) al doilea paragraf din TFUE, pentru a include toate formele de infracțiuni motivate de ură și de discursuri de incitare la ură; întrucât combaterea violenței de gen se numără printre prioritățile Președintei Comisiei[17],

Cauzele și efectele violenței de gen și garantarea unei abordări globale în prevenirea ei

1. condamnă toate formele de violență împotriva femeilor și fetelor în întreaga lor diversitate și alte forme de violență de gen, cum ar fi violența împotriva persoanelor LGBTIQ+ pe motive de gen, identitate de gen, expresie de gen sau caracteristici sexuale, ce includ diferite acte de violență online și offline care provoacă sau pot provoca un prejudiciu sau suferințe fizice, sexuale sau psihologice;

2. subliniază că, din cauza măsurilor de izolare și de distanțare socială în timpul pandemiei de COVID-19, s-a înregistrat o creștere îngrijorătoare a violenței de gen trăite de femeile și fetele din întreaga Uniune, inclusiv violența partenerului intim, violența fizică, sexuală, economică și psihologică, controlul coercitiv și violența online, ceea ce a condus la o nevoie covârșitoare de servicii de sprijin pentru victimele respective;

3. insistă că atunci când se abordează violența împotriva femeilor, definiția „femeilor” trebuie să includă fetele cu vârsta sub 18 ani;

4. condamnă feminicidul ca fiind cea mai extremă formă de violență de gen împotriva femeilor și fetelor; subliniază că feminicidul constituie o încălcare foarte gravă a drepturilor omului și că Uniunea ar trebui să elaboreze un plan de prevenire și combatere a violenței, pentru a depista situațiile de risc și a sprijini și proteja victimele;

5. subliniază că violența împotriva femeilor și alte forme de violență de gen sunt încă învăluite în tăcere și sunt rezultatul manifestării continue a inegalității istorice în ce privește accesul la putere și la resurse și distribuirea lor, care au condus la dominarea și discriminarea femeilor de către bărbați, precum și la violența direcționată împotriva persoanelor LGBTIQ+, cu un impact imens asupra victimelor, a familiilor și comunităților lor;

6.  salută mișcarea #MeToo, care simbolizează vocea femeilor care dărâmă zidul tăcerii ce înconjoară hărțuirea sexuală și violența sexuală împotriva femeilor în toată diversitatea lor, la toate vârstele, în toate sectoarele și în toate locurile; dezaprobă faptul că în unele țări victimele hărțuirii sexuale și ale violenței sexuale sunt din ce în ce mai des acuzate și chiar condamnate pentru defăimare, creând astfel un efect de intimidare, conducând la revictimizare și reducând la tăcere femeile care îndrăznesc să vorbească;

7. recunoaște că progresele în domeniul egalității au avut loc datorită luptei feministe puternice împotriva opresiunii globale a femeilor și fetelor;

8. evidențiază că această situație este agravată de inegalitățile sociale și economice și de reducerile semnificative ale finanțării disponibile, în special în perioadele de criză, care au avut drept efect diferențe de remunerare și de pensie între femei și bărbați, feminizarea muncii precare și condiții de viață mai precare pentru femei; subliniază că aceste inegalități și dezechilibre de putere au o natură transversală și globală, comună pe întreg teritoriul Uniunii, și nu se limitează la anumite state membre;

9. subliniază că normele de gen rigide bazate pe stereotipurile patriarhale contribuie la discriminarea și subjugarea femeilor, inclusiv a femeilor lesbiene, bisexuale, transsexuale și intersexuale, conduc la creșterea expunerii la violența de gen pentru orice persoană care nu le respectă și contribuie la invizibilitatea violenței cu care se confruntă bărbații homosexuali, bisexuali și intersexuali;

10. subliniază că este important să se abordeze și să se promoveze prin educație statutul egal și relația egală de putere între femei și bărbați și între băieți și fete și să se elimine prejudecățile și stereotipurile de gen care conduc la norme de gen sociale dăunătoare; regretă numărul mare de cazuri de violență care vizează femeile în toată diversitatea lor, inclusiv femeile lesbiene, bisexuale și transgen, precum și persoanele transgen, intersexuale și non-binare;

11. subliniază efectele psihologice multiple pe care violența de gen le are asupra victimelor, printre care stresul, sentimentul de a fi în nesiguranță sau vulnerabil, problemele de concentrare, anxietatea, atacurile de panică, izolarea socială, stima de sine scăzută, depresia, tulburarea de stres posttraumatic, lipsa încrederii și a sentimentului de control, precum și frica sau chiar gândurile de sinucidere; subliniază că este importantă oferirea de servicii de sănătate mintală victimelor acestor infracțiuni, care adesea sunt asigurate și de ONG-uri și de actorii societății civile;

12. reamintește că violența de gen are și un impact social, economic și democratic, cum ar fi lipsa de acces la locuri de muncă, izolarea, retragerea din viața publică sau deprivarea de resurse materiale sau financiare, ceea ce accentuează poziția dezavantajată a femeilor; subliniază că violența de gen este exercitată ca o formă de control coercitiv asupra femeilor, care împiedică egalitatea de gen, mobilitatea socială, capacitarea economică și exercitarea drepturilor lor în calitate de cetățene ale Uniunii, printre care participarea civică deplină și dezvoltarea liberă a vieților lor fără violență;

13. subliniază impactul economic negativ pe care violența de gen și problemele ulterioare de sănătate mintală cauzate le poate avea asupra victimelor, printre care capacitatea lor de a căuta un loc de muncă și povara financiară care le este impusă prin introducerea de acțiuni în justiție; evidențiază că costurile societale anuale estimate ale violenței de gen (290 de miliarde EUR) (între 49 de miliarde EUR și 89,3 miliarde EUR pentru hărțuire online și urmărire cibernetică) depășesc costurile anuale estimate ale infracțiunilor deosebit de grave, astfel cum sunt enumerate la articolul 83 alineatul (1) al doilea paragraf din TFUE[18];

14. subliniază că Convenția de la Istanbul rămâne standardul internațional și un instrument esențial pentru eradicarea violenței de gen, deoarece are o abordare globală și coordonată, care plasează drepturile victimei în centrul atenției și tratează problemele din perspective foarte diverse; își reiterează apelul ca Uniunea să încheie ratificarea Convenției de la Istanbul pe baza unei aderări extinse și subliniază importanța ratificării acesteia de către Bulgaria, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania și Slovacia; ia act cu îngrijorare de încercările din unele state membre de a răspândi dezinformarea despre Convenția de la Istanbul, cum ar fi negarea existenței violenței de gen; condamnă faptul că această dezinformare câștigă teren în Europa, contribuind astfel la dificultatea de a proteja drepturile femeilor;

15. evidențiază că Convenția de la Istanbul ar trebui înțeleasă ca fiind standardul minim pentru eradicarea violenței de gen și că Uniunea ar trebui să ia măsuri legislative mai decisive și eficiente în acest sens; reamintește că aceste noi măsuri legislative ar trebui, în orice caz, să fie în concordanță cu drepturile și obligațiile stabilite de Convenția de la Istanbul și ar trebui să fie complementare ratificării acesteia; invită statele membre să țină seama de recomandările Grupului de experți în intervenția contra violenței împotriva femeilor și a violenței domestice și să își îmbunătățească legislațiile naționale pentru o mai bună aliniere la dispozițiile Convenției de la Istanbul, ca să asigure punerea în aplicare și executarea sa corespunzătoare;

16. dezaprobă faptul că combaterea violenței de gen este afectată negativ de atacurile asupra drepturilor femeilor și fetelor și a egalității de gen; condamnă acțiunile mișcărilor care sunt împotriva drepturilor de gen și a feminismului din Europa și din întreaga lume, care atacă în mod sistematic drepturile femeilor și ale persoanelor LGBTIQ+, inclusiv drepturile sexuale și reproductive, și care urmăresc să abroge legile existente ce le protejează, punând astfel în pericol respectarea drepturilor omului și a statului de drept; condamnă toată dezinformarea difuzată în mod deliberat cu privire la Convenția de la Istanbul și la alte instrumente și inițiative de combatere a violenței împotriva femeilor în Uniune, care împiedică protejarea femeilor împotriva violenței; îndeamnă Comisia să se asigure că organizațiile societății civile care sunt sprijinite și finanțate de Uniune nu promovează discriminarea de gen;

17. invită Comisia să majoreze și să garanteze finanțarea pe termen lung dedicată prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și a fetelor și a altor forme de violență de gen prin intermediul Programului „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori”, inclusiv sprijin pentru organizațiile ce oferă adăpost și pentru alte organizații ale societății civile care își desfășoară activitatea în acest domeniu; reiterează că este important să se utilizeze repere și indicatori pentru măsurarea progreselor;

18. subliniază că între statele membre există diferențe substanțiale în ceea ce privește definiția juridică și tratamentul violenței de gen; arată că acest lucru îngreunează considerabil acțiunile legislative ale Uniunii împotriva violenței de gen, inclusiv Directivele 2012/29/UE, 2011/36/UE și 2011/99/UE;

19. subliniază importanța măsurilor de prevenire în combaterea violenței împotriva femeilor și a fetelor; remarcă faptul că astfel de măsuri necesită stabilirea unor priorități mai clare în cadrul întregului sistem judiciar, al școlilor și al sistemului de asistență medicală pentru a preveni și a reduce la minimum riscul de violență;

20. insistă asupra unor acțiuni care să elimine cauzele profunde ale inegalității de gen, inclusiv contracararea sexismului, a normelor, a stereotipurilor și a valorilor patriarhale de gen; regretă lipsa cercetărilor și a cunoștințelor, care sunt fundamentale în elaborarea de politici și legi eficiente în prevenirea violenței de gen; invită, prin urmare, EIGE și Eurostat să acționeze ca un pol de cunoaștere în domeniul violenței împotriva fetelor în Uniune; subliniază că violența bărbaților împotriva femeilor începe cu violența băieților împotriva fetelor; consideră, prin urmare, că măsurile preventive trebuie să înceapă de la o vârstă fragedă; subliniază că egalitatea de gen trebuie să ocupe un loc central în educație și solicită măsuri educative orientate către tineri și implementate împreună cu aceștia, printre care informare adecvată vârstei, o educație sexuală cuprinzătoare, dezvoltarea de relații nonviolente, programe de instruire pentru femei în domeniul autoapărării, în contextul punerii în aplicare a articolului 12 alineatul (6) din Convenția de la Istanbul și a punctului 125 litera (g) din obiectivul strategic D.1. al Platformei de acțiune de la Beijing, precum și acțiuni mai generale de combatere a segregării, a inegalității de gen și a discriminării;

21. subliniază că atacul împotriva drepturilor femeilor și a egalității de gen este, deseori, o dimensiune a unei deteriorări mai ample a situației democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale și, prin urmare, invită Comisia și Consiliul să ia în considerare încălcările drepturilor femeilor și ale persoanelor LGBTI+ în contextul procedurilor aflate în curs de desfășurare în temeiul articolului 7 din TUE;

22. subliniază că sunt necesare campanii de sensibilizare la nivelul întregii Uniuni care să educe cetățenii mai tineri ai Uniunii pe tema egalității de gen și a impactului violenței de gen online și offline; acestea ar susține eforturile de a garanta că femeile și fetele își pot trăi viața în libertate și siguranță în toate sferele;

23. invită Comisia să colaboreze cu statele membre pentru a se asigura că violența de gen este combătută într-o manieră eficace în toate programele școlare naționale; salută propunerea Comisiei de a duce o campanie la nivelul Uniunii pe tema stereotipurilor de gen incluse în Strategia privind egalitatea de gen și angajamentul Comisiei cu privire la faptul că „băieții și fetele trebuie educați de la o vârstă fragedă cu privire la egalitatea de gen și trebuie sprijinită dezvoltarea unor relații nonviolente”, acesta fiind elementul esențial al unei prevenții eficiente;

24. subliniază că este important să se promoveze cooperarea între statele membre în problema violenței de gen; astfel, statele membre cu politici de succes în domeniu își pot împărtăși experiențele prin schimbul de bune practici;

25. invită Comisia și statele membre să îmbunătățească regulat disponibilitatea și comparabilitatea datelor defalcate și de calitate despre toate formele de violență de gen la nivelul Uniunii și la nivel național și pentru armonizarea sistemelor de colectare a datelor între statele membre, prin cooperarea cu Eurostat, Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și EIGE; consideră că existența unor date de calitate va fi esențială pentru asigurarea unor obiective clare și măsurabile în vederea eliminării violenței de gen; salută anunțul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene referitor la un nou studiu privind prevalența și dinamica tuturor formelor de violență împotriva femeilor la nivelul UE;

26. subliniază că, pentru a înțelege mai bine fenomenul violenței de gen în Uniune, trebuie să ne asigurăm că în colectarea de date sunt incluse cel puțin următoarele categorii la nivelul intervenției autorităților de aplicare a legii: (a) genul victimei; (b) genul autorului agresiunii; (c) relația dintre victimă și autor; (d) existența unei dimensiuni de violență sexuală; (e) dacă violența are o motivație de gen și (f) alte caracteristici sociodemografice relevante pentru o analiză intersecțională; subliniază că, pe lângă aceste date, sunt necesare date generale despre numărul de plângeri, numărul și tipul ordinelor de protecție emise, ratele de respingere și de retragere a plângerilor, ratele de urmărire penală și de condamnare, timpul scurs pentru rezolvarea cauzelor, informații privind pedepsele impuse autorilor și reparațiile, inclusiv despăgubirile oferite victimelor, incidentele raportate la liniile de asistență sau la serviciile sociale și de sănătate care gestionează cazurile de violență împotriva femeilor și modele de chestionare;

Abordarea tuturor formelor de violență împotriva femeilor

27. subliniază necesitatea unei legislații și a unor politici specifice, cu o abordare intersecțională, pentru a soluționa situația victimelor violenței de gen care se confruntă cu forme intersecționale de discriminare bazate pe identitatea de gen, expresia de gen sau caracteristicile sexuale și pe alte motive, precum rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, dizabilitatea, vârsta, orientarea sexuală, starea de sănătate, starea civilă sau statutul de migrant sau de refugiat; subliniază că în elaborarea politicilor și a legilor este necesar să se adauge acțiuni specifice și măsurabile, inclusiv în ceea ce privește grupurile pe care legislația Uniunii și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Europene de Justiție le protejează împotriva discriminării;

28. invită statele membre și Comisia ca, în cadrul activității lor de combatere a violenței de gen, să se asigure că toate inițiativele legislative și nelegislative vizează eradicarea tuturor formelor de violență de gen, incluzând în mod explicit femeile în toată diversitatea lor și violența împotriva persoanelor LGBTIQ+ pe motive legate de identitatea de gen, de expresia de gen și de caracteristicile sexuale; reamintește că Parlamentul a încurajat deja în mod ferm statele membre să adopte legi și politici care interzic terapia de conversie, mutilarea genitală a femeilor și a persoanelor intersexuale și practicile de sterilizare forțată;

29. subliniază că violența de gen reprezintă o încălcare gravă a drepturilor omului și a demnității umane, care poate lua forma violenței psihologice, fizice, sexuale și economice, și că aceasta include, printre altele, feminicidul, violența partenerului intim, hărțuirea sexuală, violența cibernetică, urmărirea în scopul hărțuirii, violul, căsătoria timpurie și forțată, mutilarea genitală a femeilor, infracțiunile comise în numele „onoarei”, avortul forțat, sterilizarea forțată, exploatarea sexuală și traficul de persoane, violența instituțională, violența de ordinul al doilea, violența indirectă și victimizarea secundară;

30. reamintește că traficul de ființe umane și exploatarea sexuală constituie o formă de violență de gen împotriva femeilor și a fetelor și subliniază că este important ca traficul de ființe umane să fie abordat dintr-o perspectivă sensibilă la dimensiunea de gen;

31. condamnă fenomenele violenței de ordinul al doilea, care înseamnă violență fizică sau psihologică, represalii, umilințe și persecuție împotriva persoanelor care sprijină victimele violenței de gen; subliniază că aceste acțiuni împiedică prevenirea, depistarea, sprijinirea și recuperarea femeilor aflate în situații de violență de gen;

32. este profund îngrijorat de natura, amploarea și gravitatea violenței de gen și a hărțuirii la locul de muncă; salută în acest sens adoptarea recentă de către Organizația Internațională a Muncii a Convenției nr. 190 privind violența și hărțuirea în mediul profesional și invită statele membre s-o ratifice și s-o pună în aplicare fără întârziere; invită, de asemenea, Comisia și statele membre să finalizeze în mod adecvat cadrul existent care să cuprindă măsuri eficace pentru a interzice violența și hărțuirea la locul de muncă, precum și măsuri preventive, accesul efectiv la mecanisme de tratare a plângerilor și de soluționare a litigiilor, sigure, eficace și care iau în considerare dimensiunea de gen, campanii de formare și sensibilizare, servicii de asistență psihologică și căi de atac;

33. insistă asupra faptului că violența cibernetică, inclusiv hărțuirea sexuală și psihologică online, comportamentul agresiv online, urmărirea cibernetică, divulgarea neconsensuală a imaginilor sexuale, discursurile sexiste de incitare la ură online și noile forme de hărțuire online precum intruziunea în convorbirile video sau amenințările proferate în online, constituie forme de violență de gen;

34. regretă că violența cibernetică afectează în mod disproporționat femeile și fetele și devine din ce în ce mai frecventă; reamintește că violența cibernetică de gen este o extensie a violenței offline de care nu poate fi separată, deoarece ambele sunt interconectate; subliniază că violența cibernetică amenință progresele în domeniul egalității de gen și are un efect de reducere la tăcere, ceea ce prejudiciază principiile democratice ale Uniunii; regretă că femeile cu un profil public, precum politicienele, jurnalistele, artistele și activistele, sunt deseori vizate de violența cibernetică de gen, cu intenția de a le descuraja să participe din plin la viața publică și la sferele decizionale;

35. subliniază caracterul transfrontalier al violenței cibernetice, întrucât agresorii folosesc platforme sau telefoane mobile conectate sau găzduite de alte state membre decât cele în care se află victima; evidențiază că este necesară o abordare coordonată a Uniunii pentru a avea instrumente de denunțare mai accesibile și rapide, mecanisme eficace de eliminare a conținutului și cooperarea eficace dintre platformele online și autoritățile de aplicare a legii din statele membre pentru combaterea violenței de gen online, respectându-se pe deplin drepturile fundamentale;

36. invită statele membre și Comisia să adopte măsuri specifice de eradicare a tuturor formelor de violență online care afectează în mod disproporționat femeile și fetele, inclusiv prin formarea corespunzătoare a personalului de aplicare a legii, și să abordeze în mod specific intensificarea acestei violențe în timpul pandemiei de COVID-19;

37. reamintește că încălcările drepturilor sexuale și reproductive, inclusiv violența sexuală, violența ginecologică și obstetrică și practicile dăunătoare, reprezintă o formă de violență de gen împotriva femeilor și fetelor și a persoanelor transgen și non-binare, după cum reflectă în Strategia privind egalitatea pentru persoanele LGBTIQ, și reprezintă un impediment în calea egalității de gen;

38. încurajează Comisia să promoveze schimburile regulate de bune practici între statele membre și părțile interesate în ceea ce privește drepturile sexuale și reproductive, în cadrul propunerilor sale privind măsuri suplimentare de prevenire și de combatere a formelor de violență de gen;

39. subliniază că coerciția reproductivă și refuzarea serviciilor de avort sigure și legale sunt tot o formă de violență de gen; scoate în evidență că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât în mai multe rânduri că legile restrictive privind avortul, precum și lipsa punerii în aplicare încalcă drepturile fundamentale ale femeii; subliniază că autonomia și capacitatea fetelor și a femeilor de a lua decizii libere și independente în legătură cu corpurile și viețile lor constituie condiții prealabile ale independenței lor economice, ale egalității de gen și ale eliminării violenței de gen; condamnă cu fermitate atacul împotriva drepturilor femeilor și a egalității de gen în Uniune, în special obstacolele în calea sănătății sexuale și reproductive și a drepturilor aferente ale femeilor și interzicerea de facto a avorturilor în condiții de siguranță și de legalitate în Polonia;

40. regretă deficiențele vizibile din sistemul de aplicare a legii, care generează rate de condamnare scăzute în cazurile de violență de gen împotriva femeilor și a fetelor și impunitatea autorilor; invită toate statele membre să modifice definițiile „violenței sexuale” și ale „violului” din legislația lor națională, astfel încât să se bazeze pe lipsa consimțământului, după cum se prevede în Convenția de la Istanbul;

41. este îngrijorat de sexualizarea copiilor, în special de sexualizarea fetelor de către bărbați; consideră că este imperativ să se consolideze protecția prevăzută de dreptul penal privind infracțiunile sexuale împotriva copiilor, în special când autorul dă dovadă de neglijență față de vârsta copilului;

42. subliniază că femeile și fetele cu dizabilități riscă să fie supuse diverselor forme de violență de două până la cinci ori mai mult; accentuează că Uniunea este obligată, în calitate de parte la Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dezabilități, să ia măsuri pentru a asigura respectarea deplină a tuturor drepturilor omului și a libertăților fundamentale ale femeilor și fetelor cu dizabilități; ia act de faptul că Uniunea ar trebui să își intensifice eforturile în această direcție, printre altele, prin ratificarea Convenției de la Istanbul;

43. subliniază că femeile din grupurile minoritare și în special, femeile de etnie romă și musulmane, inclusiv cele care poartă îmbrăcăminte religioasă, sunt afectate în mod disproporționat de violența de gen, mai ales în spațiul public, la locul de muncă și online; evidențiază că violența de gen împotriva femeilor de etnie romă și musulmane ar trebui abordată dintr-o perspectivă intersecțională, ținându-se cont de discriminarea pe criterii de gen în combinație cu discriminarea pe criterii de religie și etnie;

44. ia act de faptul că Comisia trebuie să se ocupe de situația specială a protecției femeilor migrante împotriva violenței de gen, în special în cazurile de violență din partea partenerului intim, în care statutul de rezidentă al victimei depinde de coabitare sau de starea civilă; reamintește că, în temeiul Directivei 2012/29/UE, toate victimele violenței de gen trebuie să aibă acces la protecție adecvată, la servicii de sprijin și la căi de atac eficiente, inclusiv la dreptul de a primi informații și de a putea participa la procedurile penale, și că toate drepturile trebuie să se aplice în mod nediscriminatoriu, inclusiv în ceea ce privește statutul lor de rezidente;

45. subliniază că, în majoritatea lor, legislațiile curente privind migrația și refugiații din Europa nu abordează vulnerabilitatea femeilor migrante și refugiate, printre consecințele acestui fenomen numărându-se expunerea la violența de gen în timpul deplasărilor, condițiile nesigure de primire, măsuri de protecție insuficiente și lipsa accesului la justiție pentru migranții din Uniune;

46. consideră că violența din partea partenerului intim nu este doar o infracțiune împotriva victimei violenței, ci ar trebui considerată și o infracțiune împotriva oricărui copil care asistă la aceasta, având în vedere efectele negative de lungă durată asupra bunăstării și a dezvoltării copilului; denunță faptul că copiii persoanelor care comit acte de violență asupra partenerei sunt supuși adesea relelor tratamente, ca modalitate de a exercita puterea și violența împotriva mamei, fenomen cunoscut sub numele de violență indirectă și ca o formă de violență pe criterii de gen;

Protecție, sprijin și reparații 

47. invită statele membre să ia toate măsurile necesare pentru a promova și a asigura sprijin și reparații pentru femei și fete în toată diversitatea lor și pentru toate persoanele care au supraviețuit violenței de gen și pentru a încuraja și garanta protecția lor împotriva tuturor formelor de violență; reamintește că astfel de măsuri ar trebui să fie adecvate, aplicate în timp util, globale și proporționale cu gravitatea prejudiciului suferit și să acorde atenția cuvenită nevoilor celor care se confruntă cu forme intersecționale de discriminare și violență;

48. invită statele membre să respecte Convenția de la Istanbul, oferind măsuri de protecție și de sprijin pentru femei, bazate pe o înțelegere de gen a violenței împotriva femeilor și a violenței între parteneri și care să se axeze pe drepturile omului și pe siguranța victimei, evitând astfel violența instituțională cu care se confruntă victimele ca urmare a unor legi ori a unor practici administrative sau de aplicare a legii care nu integrează considerațiile legate de gen și/sau care nu conțin cunoștințe suficiente și proceduri adecvate, ceea ce poate conduce la impunitate pentru autori, precum și la revictimizare;

49. invită statele membre să se asigure că și copiii sunt considerați victime ale violenței de gen în cazurile de violență a partenerului intim și că demnitatea și siguranța acestora sunt esențiale; salută, în acest sens, legile care incriminează expunerea unui copil la violența din relațiile apropiate; invită, de asemenea, statele membre să se asigure că legile privind încredințarea copilului respectă acest principiu, astfel încât să nu se încredințeze copilul părintelui care comite acte de violență asupra partenerului intim;

50. subliniază că statele membre au obligația de a garanta sprijin și servicii adecvate persoanelor care au supraviețuit violenței de gen, adaptate la nevoile lor specifice, inclusiv în perioade de criză; reamintește, în acest context, importanța acordării de sprijin organizațiilor independente ale societății civile și organizațiilor ce oferă adăpost femeilor, fiind entitățile ce dețin cunoștințele necesare pentru a asigura protecția femeilor;

51. invită statele membre să garanteze accesul victimelor la servicii de sprijin și la servicii esențiale, inclusiv la servicii de sănătate sexuală și reproductivă, și să garanteze acest acces inclusiv în zonele rurale; sprijină ferm disponibilitatea serviciilor publice pe parcursul tuturor etapelor proceselor de reparație, în special sprijin esențial psihologic, juridic și în găsirea unui loc de muncă;

52. invită statele membre și Comisia să crească gradul de sensibilizare și să se asigure că informațiile pentru victimele și pentru autorii violenței de gen sunt disponibile în toate limbile Uniunii, pentru a garanta respectarea drepturilor victimelor atunci când își exercită dreptul fundamental la libera circulație pe teritoriul Uniunii;

53. având în vedere contextul structural al discriminării și inegalității, invită statele membre să își intensifice eforturile pentru a garanta că victimele au acces egal la justiție și la un sistem judiciar independent, care este disponibil din punct de vedere fizic, economic, social și cultural tuturor victimelor violenței de gen, și că drepturile victimelor au prioritate, pentru a evita discriminarea, traumatizarea sau revictimizarea în timpul procedurilor judiciare, medicale și polițienești, integrând perspectiva de gen de-a lungul procesului;

54. subliniază cu îngrijorare că majoritatea statelor membre încă întâmpină probleme în transpunerea completă sau corectă și/sau aplicarea practică a Directivei 2012/29/UE, după cum reflectă strategia Comisiei privind drepturile victimelor, și invită statele membre să o transpună în mod complet și corect, acționând în mod corespunzător și prompt;

55. subliniază că nesoluționarea lipsei de încredere în autoritățile de aplicare a legii și în sistemul judiciar din partea persoanelor care au supraviețuit violenței de gen este un factor important care contribuie la lipsa denunțării; invită statele membre să aloce mai multe resurse și să îmbunătățească formarea practicienilor și a personalului de aplicare a legii, inclusiv a judecătorilor, a procurorilor, a personalului juridic, a experților criminaliști și a altor profesioniști care se ocupă de victimele violenței de gen; invită statele membre să evalueze posibilitatea înființării unor instanțe specializate în acest scop; este convins că garantarea unui nivel mai ridicat de cunoștințe și competențe sociale polițiștilor și judecătorilor ca să asculte cu atenție, să înțeleagă și să respecte toate persoanele supraviețuitoare ale violenței de gen, va ajuta la combaterea nedenunțării și a revictimizării și va crea un mediu mai sigur pentru persoanele care au supraviețuit violenței de gen;

56. invită toate statele membre să respecte pe deplin Convenția de la Istanbul, adoptând programe de tratament pentru autorii violenței de gen și ai violenței domestice, menite să prevină continuarea violenței, furnizând informații referitoare la normele de gen distructive, la relațiile asimetrice de putere și la valorile care stau la baza violenței de gen și asigurându-se că siguranța și drepturile omului în cazul victimelor constituie principala prioritate;

57. subliniază importanța asigurării accesului la justiție pentru toate persoanele care au supraviețuit violenței de gen în situații de conflict, inclusiv a accesului la asistență juridică de calitate, și a tragerii la răspundere depline a autorilor tuturor infracțiunilor de gen în situații de conflict împotriva fetelor și a femeilor, dar și a bărbaților și a băieților, prin activarea procedurilor juridice la nivel național, regional și internațional, în special, prin Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale;

58. invită statele membre să pună în aplicare integral Directivele 2011/99/UE, 2012/29/UE și 2011/36/UE;

59. subliniază că absența unui act juridic al Uniunii vizând combaterea violenței de gen și disparitățile din legislația națională a statelor membre conduce la niveluri diferite de protecție pentru supraviețuitori;

60. salută angajamentul Comisiei de a extinde domeniile criminalității enumerate la articolul 83 alineatul (1) al doilea paragraf din TFUE, astfel încât să includă infracțiunile motivate de ură și discursul de incitare la ură; îndeamnă Comisia să includă orientarea sexuală, identitatea de gen, expresia de gen și caracteristicile sexuale drept motive de discriminare vizate în mod explicit de acest articol; consideră că o asemenea măsură este esențială pentru a asigura protecția persoanelor LGBTI în Uniune;

61. subliniază că este important să se utilizeze pe deplin posibilitățile de formare de care dispun statele membre prin intermediul diferitelor programe, organisme, oficii și agenții ale Uniunii și invită statele membre să asigure o formare periodică și eficace, care să includă perspectiva de gen și drepturile omului și standardele internaționale; invită statele membre să garanteze că victimele au dreptul la asistență juridică publică de calitate înainte și în timpul procedurilor judiciare;

62. salută angajamentul Comisiei de a prezenta, în 2021, o propunere de directivă, în vederea prevenirii și a combaterii tuturor formelor de violență de gen, pentru a pune în aplicare standardele Convenției de la Istanbul; subliniază că noua directivă trebuie să fie complementară cu măsurile legislative și fără caracter legislativ existente și viitoare, pentru a realiza o acțiune coerentă a Uniunii în ceea ce privește egalitatea de gen, precum și o eventuală ratificare a Convenției de la Istanbul; își reiterează, prin urmare, apelul adresat Uniunii de a ratifica Convenția de la Istanbul; reamintește, în plus, angajamentul Președintei Comisiei de a extinde domeniile criminalității pentru a include forme specifice de violență de gen, în conformitate cu articolul 83 alineatul (1) din TFUE;

Următoarele etape la nivelul Uniunii 

63. subliniază că violența de gen, atât online cât și offline, este o infracțiune deosebit de gravă și o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale răspândită în Uniune, care trebuie abordată cu o mai mare eficiență și hotărâre, pe o bază comună; evidențiază că violența de gen este rezultatul unor inegalități de gen structurale și societale, care au o dimensiune transfrontalieră; subliniază, în particular, intensificarea mișcărilor împotriva drepturilor de gen, a persoanelor LGBTIQ+ și a feminismului, care sunt bine organizate și au un caracter transfrontalier; consideră, în plus, că dimensiunea transfrontalieră a violenței cibernetice pe gen și impactul semnificativ la nivel individual, economic și societal al violenței de gen în toate statele membre reafirmă necesitatea de a combate violența de gen în dimensiunile sale multiple, pe o bază comună la nivelul Uniunii;

64. solicită Uniunii să abordeze de urgență creșterea violenței de gen în timpul pandemiei de COVID-19; invită, în acest sens, Comisia să elaboreze un protocol al Uniunii privind violența de gen în perioade de criză și să includă servicii de protecție pentru victime, cum ar fi liniile de asistență telefonică, cazarea în condiții de siguranță și serviciile de sănătate ca „servicii esențiale” în statele membre, pentru a preveni violența de gen și a sprijini victimele violenței în timpul crizelor de tipul pandemiei de COVID-19;

65. subliniază că adoptarea instrumentelor regionale și internaționale, cum ar fi Convenția de la Istanbul, Declarația Organizației Națiunilor Unite privind eliminarea violenței împotriva femeilor și alte rezoluții ale Organizației Națiunilor Unite, demonstrează totodată necesitatea combaterii tuturor formelor de violență de gen pornind de la o bază comună;

66. subliniază că nevoia specială de a combate violența împotriva femeilor și a fetelor și alte forme de violență de gen pornind de la o bază comună decurge și din necesitatea de a stabili norme minime privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor, inclusiv o definiție comună a violenței de gen, precum și norme minime privind elemente fundamentale precum prevenirea, nedenunțarea, protecția, sprijinirea și acordarea de reparații victimelor și urmărirea penală a autorilor; subliniază că abordările și nivelurile de angajament ale statelor membre în prevenirea și combaterea violenței de gen variază în mod semnificativ și, prin urmare, o abordare pornind de la o bază comună ar contribui și ea la aplicarea legii în operațiunile transfrontaliere;

67. cere Comisiei să prezinte, în temeiul articolului 83 alineatul (1) al treilea paragraf din TFUE, o propunere de decizie a Consiliului de identificare a violenței de gen ca un nou domeniu al criminalității ce îndeplinește criteriile specificate în acest articol, în conformitate cu recomandările din anexă; solicită Comisiei să utilizeze acest nou domeniu al criminalității ca temei juridic al unei directive a Parlamentului European și a Consiliului, globale și axate pe victime, pentru prevenirea și combaterea tuturor formelor de violență de gen, atât online cât și offline;

68. invită Comisia să propună o directivă cuprinzătoare privind violența de gen care să pună în aplicare standardele Convenției de la Istanbul și alte standarde internaționale, precum recomandările privind violența de gen ale Comitetului pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor, și care să includă următoarele elemente:

­ măsuri de prevenție, prin programe educaționale care țin cont de dimensiunea de gen și de aspecte intersecționale și care se adresează atât fetelor, cât și băieților, precum și capacitarea femeilor și a fetelor;

­ servicii de sprijin, măsuri de protecție și reparații pentru victime;

­ măsuri de combatere a tuturor formelor de violență de gen, inclusiv violența împotriva persoanelor LGBTIQ+ pe motive, printre altele, de gen, identitate de gen, expresie de gen și caracteristici sexuale, precum și violența de gen și exploatarea și abuzul sexual online;

­ standarde minime de aplicare a legii;

­ o abordare centrată pe victimă și intersecțională;

­ obligația statelor membre de a se asigura că drepturile de încredințare și de vizitare a copiilor sunt luate în considerare în mod corespunzător atunci când este implicat un caz de violență de gen, plasând drepturile victimei în centrul legislației lor;

­ măsuri prin care să se garanteze că informațiile sunt furnizate în toate limbile relevante; și

­  măsuri de asigurare a cooperării între statele membre și a schimbului de bune practici, de informații și de expertiză; 

69. invită Comisia să numească un coordonator pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a altor forme de violență de gen;

70. îi încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei prezenta propunere, precum și recomandările din anexă.


 

ANEXĂ LA PROPUNEREA DE REZOLUȚIE:

DECIZIE A CONSILIULUI

privind identificarea violenței de gen ca un domeniu al criminalității ce îndeplinește criteriile menționate la articolul 83 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 83 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere aprobarea Parlamentului European,

întrucât:

(1) Egalitatea între femei și bărbați se află în centrul valorilor Uniunii și este un principiu fundamental al Uniunii, consacrat în tratate și recunoscut la articolul 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”). Dreptul la egalitatea de tratament și nediscriminarea sunt drepturi fundamentale consacrate în tratate și în Cartă. Încetarea violenței bărbaților împotriva femeilor și fetelor reprezintă o condiție prealabilă pentru atingerea egalității reale între femei și bărbați.

(2) Articolul 8 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede că Uniunea, în toate activitățile sale, urmărește să elimine inegalitățile și să promoveze egalitatea între femei și bărbați. 

(3) În temeiul articolului 83 alineatul (1) al treilea paragraf din TFUE, în funcție de evoluția criminalității, Consiliul poate adopta o decizie care să identifice alte domenii ale criminalității pe lângă cele specificate la articolul 83 alineatul (1) al doilea paragraf din TFUE, de o gravitate deosebită cu dimensiune transfrontalieră ce rezultă din natura sau impactul acestor infracțiuni ori din nevoia specială de a le combate pornind de la o bază comună. 

(4) Atunci când adoptă o astfel de decizie în temeiul articolului 83 alineatul (1) al treilea paragraf din TFUE, Consiliul hotărăște în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European.

(5) Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE) și Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice („Convenția de la Istanbul”) definesc violența de gen împotriva femeilor ca fiind violența direcționată împotriva unei femei pentru că ea este o femeie sau care afectează femeile în mod disproporționat. Conform Convenției de la Istanbul, „violența împotriva femeilor” este definită drept toate actele de violență îndreptate împotriva femeilor și care provoacă sau pot provoca femeilor un prejudiciu sau suferințe fizice, sexuale sau psihologice, inclusiv amenințarea cu astfel de acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, indiferent dacă acestea au loc în viața publică sau în viața privată.

(6) Persoanele LGBTIQ+ sunt și ele victime ale violenței de gen din cauza genului, a identității de gen, a expresiei de gen și a caracteristicilor sexuale.

(7) Violența de gen împotriva persoanelor LGBTIQ+ include violența fizică, violența psihologică, căsătoriile forțate, violența sexuală, inclusiv violul „corectiv” și hărțuirea sexuală, mutilările genitale ale femeilor și ale persoanelor intersexuale, sterilizarea forțată a persoanelor transgen și a persoanelor intersexuale, așa-numitele crime de „onoare”, terapia de conversie, discursul de incitare la ură atât online, cât și offline, comportamentul agresiv și hărțuirea, deprivarea socioeconomică și violențele care survin în familie și/sau în unitatea domestică din cauza identității de gen, a expresiei de gen și a caracteristicilor sexuale ale victimei.

(8) Violența de gen își are rădăcinile în stereotipurile de gen, în structurile heteropatriarhale, în asimetriile de putere și în inegalitățile structurale și instituționale. Violența de gen afectează toate sferele societății.

(9) Conform Convenției de la Istanbul, genul este definit ca „rolurile, comportamentele, activitățile și atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați”, și se reamintește astfel că multe forme de violență împotriva femeilor sunt înrădăcinate în inegalitățile de putere dintre femei și bărbați.

(10) Violența de gen, atât online, cât și offline, precum și lipsa accesului la protecție adecvată reprezintă cea mai gravă manifestare a discriminării de gen și constituie o încălcare a drepturilor fundamentale consacrate în Cartă, cum ar fi dreptul la demnitate umană, dreptul la viață și la integritate fizică și mentală, interzicerea torturii și a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante, interzicerea sclaviei și a muncii forțate, dreptul la libertate și securitate și dreptul la respectarea vieții private și de familie.

(11) Violența de gen, atât online cât și offline, este o infracțiune deosebit de gravă și o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale răspândită în Uniune, care trebuie abordată cu o mai mare eficiență și determinată pe o bază comună.

(12) Adoptarea instrumentelor regionale și internaționale, cum ar fi Convenția de la Istanbul, Declarația Organizației Națiunilor Unite privind eliminarea violenței împotriva femeilor și alte rezoluții ale Organizației Națiunilor Unite, demonstrează necesitatea combaterii tuturor formelor de violență de gen pornind de la o bază comună.

(13) Nevoia specială de a combate violența împotriva femeilor și a fetelor și alte forme de violență de gen pornind de la o bază comună decurge și din necesitatea de a stabili norme minime privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor, inclusiv o definiție comună a violenței de gen, precum și norme minime privind elemente fundamentale precum prevenirea, nedenunțarea, protecția, sprijinirea și acordarea de reparații victimelor și urmărirea penală a autorilor. Abordările și nivelurile de angajament ale statelor membre în prevenirea și combaterea violenței de gen variază în mod semnificativ și, prin urmare, o abordare pornind de la o bază comună ar contribui și ea la aplicarea legii în operațiunile transfrontaliere.

(14) Violența de gen îndeplinește criteriile pentru a fi identificată ca un nou domeniu al criminalității în temeiul articolului 83 alineatul (1) din TFUE,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Violența de gen este identificată ca un domeniu al criminalității care îndeplinește criteriile menționate la articolul 83 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles,

 Pentru Consiliu

 Președintele


 

EXPUNERE DE MOTIVE

Violența împotriva femeilor și a fetelor și alte forme de violență de gen, cum ar fi violența împotriva persoanelor LGBTI, sunt înrădăcinate în stereotipurile de gen, structurile patriarhale și asimetriile de putere și reprezintă în mod clar una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului din istorie. Violența de gen trebuie eradicată pentru a realiza egalitatea deplină de gen.

Inegalitatea și violența cu care se confruntă femeile și fetele au efecte nocive în plan fizic, sexual, psihologic și economic, care nu pot fi tolerate într-o societate justă și democratică. Din nefericire, în ciuda informațiilor și a unei conștientizări mai mari, prezența ridicată și constantă a violenței de gen și amenințările acesteia afectează negativ viața femeilor de pretutindeni și îi impune limite.

Multe femei se confruntă cu forme intersecționale de discriminare, ceea ce le sporește vulnerabilitatea; printre ele se află refugiatele, solicitantele de azil și migrantele, femeile indigene, femeile victime ale rasismului, femeile din minoritățile etnice și religioase, femeile LBT, femeile în vârstă și cu dizabilități. Nu trebuie să uităm că multe femei riscă să își piardă statutul juridic și să fie expulzate dacă depun o plângere împotriva soțului abuzator. Așa ceva nu ar trebui să se întâmple.

De asemenea, întrucât persoanele LGBTI nu respectă normele de gen patriarhale, ele pot fi victime ale violenței bazate pe gen din cauza genului, a identității de gen, a expresiei de gen și a caracteristicilor sexuale.

Cea mai completă anchetă privind violența împotriva femeilor la nivelul UE a fost realizată în 2014 de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE. Rezultatele reflectă foarte bine amploarea și cruzimea problemei.

Datele anchetei arată că o treime din femeile din UE au suferit violențe fizice și/sau sexuale. În sfera privată, ancheta a concluzionat că aproximativ 50 de femei își pierd viața din cauza violenței domestice în fiecare săptămână și că 75 % dintre femeile care au o activitate profesională sau ocupă funcții superioare de conducere au fost victime ale hărțuirii sexuale.

Deși această anchetă a fost de mare folos pentru a înțelege gravitatea, amploarea și complexitatea problemei, lipsa datelor este acută, iar gradul de nedenunțare este foarte ridicat. Din acest motiv, este esențial să invităm Comisia și statele membre să îmbunătățească disponibilitatea și comparabilitatea datelor de calitate defalcate privind toate formele de violență de gen.

Violența de gen a fost de-a lungul istoriei o încălcare gravă a drepturilor omului. Însă, pandemia de COVID-19 a amplificat și mai mult violența împotriva femeilor. Agențiile guvernamentale, grupurile pentru drepturile femeilor și partenerii societății civile din mai multe state membre au indicat că numărul cazurilor de violență domestică și cererea de adăposturi de urgență au crescut în timpul pandemiei. Organizația Națiunilor Unite a numit-o „pandemia din umbră”.

În aceeași ordine de idei, accesul la sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente (SRHR) a fost restricționat în numeroase țări europene din cauza situației sanitare actuale și a impactului acesteia asupra serviciilor de asistență medicală, precum și din cauza măsurilor de izolare. În acest sens, respectarea deplină a sănătății sexuale și reproductive a femeilor și a drepturilor aferente trebuie să fie o obligație esențială pentru Uniunea Europeană, indiferent de context. Trebuie să se țină seama de faptul că lupta împotriva violenței de gen nu va fi eficientă fără realizarea deplină a SRHR a femeilor.

Este important să se sublinieze că eradicarea violenței de gen necesită o abordare în care măsurile de drept penal reprezintă doar o parte și în care accentul principal trebuie pus pe diferite strategii de creștere a egalității de gen, de capacitare și de sprijinire a supraviețuitoarelor, precum și pe întărirea autonomiei sociale și economice a femeilor. În acest scop, se impun măsuri politice, juridice, sociale și economice mai ample pentru a combate segregarea, inegalitatea și discriminarea.

În cursul celei de a opta legislaturi, Parlamentul European a constatat că Directiva privind drepturile victimelor și ordinul european de protecție nu au fost puse în aplicare pe deplin în întreaga UE, în special pentru accesul la servicii de asistență, și că diferențele dintre sistemele judiciare împiedică utilizarea ordinelor europene de protecție.

De asemenea, din 2009, Parlamentul a îndemnat Comisia să elaboreze o propunere cuprinzătoare de directivă privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a tuturor celorlalte forme de violență de gen, pentru a garanta că toate femeile din UE beneficiază de același nivel de protecție împotriva violenței. În rezoluția sa din 25 februarie 2014, Parlamentul a mai solicitat Consiliului să adauge violența împotriva femeilor la domeniile criminalității deosebit de grave enumerate în articolul 83 alineatul (1) din TFUE și a cerut Comisiei să lanseze procedura de aderare a UE la Convenția de la Istanbul a Consiliului Europei, ca o completare la o viitoare directivă a UE. Totuși, până în prezent nu s-a realizat acest lucru.

Absența unei strategii cuprinzătoare a UE de combatere a violenței de gen, precum și lacunele și disparitățile din legislațiile naționale ale statelor membre reprezintă o problemă reală. Așadar, este nevoie să se elaboreze o directivă pentru a impune tuturor statelor membre să pună capăt acestei forme sistematice de violență. În plus, pentru a fi globală, favorabilă incluziunii și eficace, o directivă ar trebui să fie însoțită de introducerea violenței de gen ca nou domeniu al criminalității enumerat la articolul 83 alineatul (1) din TFUE, ceea ce ar servi drept temei juridic pentru a garanta definiții juridice și standarde minime comune în cadrul legislativ al UE pentru prevenirea și combaterea violenței de gen în spațiul de libertate, securitate și justiție.

În sfârșit, este important să recunoaștem că peste tot în Uniune Europeană drepturile femeilor și egalitatea de gen sunt atacate. Mișcările împotriva drepturilor de gen și a femeilor urmăresc să abroge legile existente privind drepturile femeilor și drepturile LGBTI+. Această situație este legată și de deteriorarea mai largă a instituțiilor democratice, a statului de drept și a drepturilor fundamentale. În acest sens, este important să se sublinieze că statul de drept și democrația pot exista numai atunci când există egalitate de gen.


 

OPINIE MINORITARĂ

depusă în conformitate cu articolul 55 alineatul (4) din Regulamentul de procedură
Cindy Franssen, Maria Walsh, Frances Fitzgerald și Jeroen Lenaers 

 

Grupul PPE împărtășește obiectivele acestui raport legislativ INI și consideră eradicarea violenței de gen drept una dintre principalele sale priorități. PPE sprijină pe deplin toate acțiunile și inițiativele ce vizează atingerea acestui obiectiv, inclusiv adăugarea violenței de gen printre domeniile criminalității enumerate la articolul 83 alineatul (1) din TFUE. Pe lângă apeluri adresate în acest sens în trecut, PPE sprijină ferm viitoarele propuneri ale Comisiei Europene privind violența de gen.

 

Suntem preocupați de faptul că unele părți ale textului ies din sfera de competență a UE și, prin urmare, riscă să compromită întregul dosar. Având în vedere importanța acestui subiect, credem că raportoarele adoptă o abordare prea largă și potențial riscantă cu privire la aceste chestiuni. Aceasta subminează obiectivul urmărit, și anume acela de a demonstra că violența de gen poate fi adăugată pe lista infracțiunilor UE, deoarece îndeplinește criteriile unei infracțiuni deosebit de grave cu dimensiune transfrontalieră, care ar putea fi combătută printr-o abordare europeană comună, cu scopul de a stabili temeiul juridic necesar pentru norme minime comune sub forma unei viitoare directive privind violența bazată pe gen. Aspirațiile fundamentale ale acestui dosar merită un sprijin cât mai larg în Parlament.


 

OPINIE MINORITARĂ

având în vedere articolul 55 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al Parlamentului European

Jadwiga Wiśniewska, Jorge Buxadé și Margarita de la Pisa

 

Ne opunem oricărei forme de violență la adresa ființelor umane.  Legislația națională acoperă deja infracțiunile ce pot fi cauzate de orice formă de agresiune.

Protecția împotriva violenței este prea importantă pentru a deveni un instrument ideologic.

Lărgirea listei de infracțiuni pentru a include violența de gen nu se justifică nici formal, nici material. Presupusa infracțiune a violenței de gen nu intră sub incidența articolului 83 din TFUE, deoarece are o bază strict ideologică.

Includerea acestei presupuse infracțiuni contravine egalității în demnitate între bărbați și femei, proclamată de dreptul primar.

Încalcă prezumția de nevinovăție, obligând bărbatul acuzat să-și dovedească nevinovăția.

Victimizează, în mod preventiv, unele grupuri în detrimentul altora.

Încalcă drepturile copilului favorizând încredințarea acestuia mamei, fără a ține seama de interesul superior al copilului.

Promovează un sistem opresiv de supraveghere și hărțuire și instrumentalizarea justiției prin crearea unor instanțe speciale.

Induce o manipulare educațională a minorilor și a profesioniștilor, generând prejudecăți față de bărbați.

Încalcă drepturile omului prin încercarea de a universaliza practici precum SRHR.

Menționează deseori concepte precum „structurile patriarhale” și „stereotipurile de gen”, care accentuează fragmentarea socială și fac relațiile și mai problematice.

 


INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREA ÎN COMISIA COMPETENTĂ

Data adoptării

14.7.2021

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

53

18

24

Membri titulari prezenți la votul final

Magdalena Adamowicz, Isabella Adinolfi, Christine Anderson, Simona Baldassarre, Katarina Barley, Pernando Barrena Arza, Nicolas Bay, Robert Biedroń, Vladimír Bilčík, Vasile Blaga, Ioan-Rareş Bogdan, Patrick Breyer, Saskia Bricmont, Annika Bruna, Jorge Buxadé Villalba, Damien Carême, Caterina Chinnici, Clare Daly, Marcel de Graaff, Margarita de la Pisa Carrión, Anna Júlia Donáth, Lena Düpont, Rosa Estaràs Ferragut, Laura Ferrara, Nicolaus Fest, Frances Fitzgerald, Cindy Franssen, Heléne Fritzon, Lina Gálvez Muñoz, Jean-Paul Garraud, Maria Grapini, Sylvie Guillaume, Andrzej Halicki, Evin Incir, Sophia in ‘t Veld, Patryk Jaki, Marina Kaljurand, Fabienne Keller, Peter Kofod, Łukasz Kohut, Moritz Körner, Alice Kuhnke, Jeroen Lenaers, Juan Fernando López Aguilar, Elżbieta Katarzyna Łukacijewska, Lukas Mandl, Karen Melchior, Nuno Melo, Nadine Morano, Javier Moreno Sánchez, Andżelika Anna Możdżanowska, Maite Pagazaurtundúa, Pina Picierno, Sirpa Pietikäinen, Nicola Procaccini, Samira Rafaela, Paulo Rangel, Evelyn Regner, Diana Riba i Giner, Eugenia Rodríguez Palop, María Soraya Rodríguez Ramos, Christine Schneider, Ralf Seekatz, Michal Šimečka, Birgit Sippel, Sara Skyttedal, Martin Sonneborn, Sylwia Spurek, Jessica Stegrud, Tineke Strik, Ramona Strugariu, Annalisa Tardino, Isabella Tovaglieri, Dragoş Tudorache, Ernest Urtasun, Tom Vandendriessche, Hilde Vautmans, Bettina Vollath, Elissavet Vozemberg-Vrionidi, Jadwiga Wiśniewska, Chrysoula Zacharopoulou, Javier Zarzalejos, Marco Zullo

Membri supleanți prezenți la votul final

Malin Björk, Damian Boeselager, Pierrette Herzberger-Fofana, Brice Hortefeux, Elena Kountoura, Predrag Fred Matić, Sira Rego, Isabel Santos, Yana Toom, Maria Walsh, Isabel Wiseler-Lima, Tatjana Ždanoka

 


VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ

53

+

PPE

Sirpa Pietikäinen, Elissavet Vozemberg-Vrionidi

S&D

Katarina Barley, Robert Biedroń, Caterina Chinnici, Heléne Fritzon, Sylvie Guillaume, Lina Gálvez Muñoz, Evin Incir, Marina Kaljurand, Łukasz Kohut, Juan Fernando López Aguilar, Predrag Fred Matić, Javier Moreno Sánchez, Pina Picierno, Evelyn Regner, Isabel Santos, Birgit Sippel, Bettina Vollath

Renew

Anna Júlia Donáth, Sophia in 't Veld, Fabienne Keller, Moritz Körner, Karen Melchior, Maite Pagazaurtundúa, Samira Rafaela, María Soraya Rodríguez Ramos, Ramona Strugariu, Yana Toom, Dragoş Tudorache, Hilde Vautmans, Chrysoula Zacharopoulou, Marco Zullo, Michal Šimečka

Verts/ALE

Damian Boeselager, Patrick Breyer, Saskia Bricmont, Damien Carême, Pierrette Herzberger-Fofana, Alice Kuhnke, Diana Riba i Giner, Sylwia Spurek, Tineke Strik, Ernest Urtasun, Tatjana Ždanoka

The Left

Pernando Barrena Arza, Malin Björk, Clare Daly, Elena Kountoura, Sira Rego, Eugenia Rodríguez Palop

NI

Laura Ferrara, Martin Sonneborn

 

18

-

PPE

Nuno Melo, Paulo Rangel

ECR

Jorge Buxadé Villalba, Patryk Jaki, Andżelika Anna Możdżanowska, Margarita de la Pisa Carrión, Nicola Procaccini, Jadwiga Wiśniewska

ID

Christine Anderson, Simona Baldassarre, Nicolas Bay, Annika Bruna, Nicolaus Fest, Jean-Paul Garraud, Marcel de Graaff, Annalisa Tardino, Isabella Tovaglieri, Tom Vandendriessche

 

24

0

PPE

Magdalena Adamowicz, Isabella Adinolfi, Vladimír Bilčík, Vasile Blaga, Ioan-Rareş Bogdan, Lena Düpont, Rosa Estaràs Ferragut, Frances Fitzgerald, Cindy Franssen, Andrzej Halicki, Brice Hortefeux, Jeroen Lenaers, Lukas Mandl, Nadine Morano, Christine Schneider, Ralf Seekatz, Sara Skyttedal, Maria Walsh, Isabel Wiseler-Lima, Javier Zarzalejos, Elżbieta Katarzyna Łukacijewska

S&D

Maria Grapini

ID

Peter Kofod

ECR

Jessica Stegrud

 

Legenda simbolurilor utilizate:

+ : pentru

- : împotrivă

0 : abțineri

 

 

Ultima actualizare: 1 septembrie 2021
Aviz juridic - Politica de confidențialitate