RAPORT referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați (EGF/2022/000 TA 2022 - Asistență tehnică la inițiativa Comisiei)

3.3.2022 - (COM(2022)0025 – C9‑0025/2022 – 2022/0015(BUD))

Comisia pentru bugete
Raportor: José Manuel Fernandes

Procedură : 2022/0015(BUD)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului :  
A9-0037/2022
Texte depuse :
A9-0037/2022
Dezbateri :
Texte adoptate :

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare (EGF/2022/000 TA 2022 - Asistență tehnică la inițiativa Comisiei)

(COM(2022)0025 – C9‑0025/2022 – 2022/0015(BUD))

Parlamentul European,

 având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2022)0025 – C9‑0025/2022),

 având în vedere Regulamentul (UE) nr. 2021/691 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 privind Fondul european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați (FEG) și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1309/2013[1] („Regulamentul privind FEG”),

 având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 2020/2093 al Consiliului din 17 decembrie 2020 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027[2], în special articolul 8,

 având în vedere Acordul interinstituțional din 16 decembrie 2020 între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, precum și privind noile resurse proprii, inclusiv o foaie de parcurs către introducerea de noi resurse proprii[3], („Acordul interinstituțional din 16 decembrie 2020”), în special punctul 9,

 având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A9-0037/2022),

A. întrucât Uniunea a creat instrumente legislative și bugetare ca să le dea o mână de ajutor în plus lucrătorilor afectați de consecințele globalizării și schimbărilor tehnologice și de mediu, ca de exemplu schimbări în structura comerțului mondial, litigii comerciale, schimbări semnificative în relațiile comerciale ale Uniunii sau în componența pieței interne și crize financiare sau economice, precum și tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, sau care sunt afectați de consecințele digitalizării sau ale automatizării;

B. întrucât asistența pe care Uniunea o acordă lucrătorilor disponibilizați ar trebui să fie dinamică și oferită cât mai rapid și mai eficient posibil, ținând seama cum se cuvine de Acordul interinstituțional din 16 decembrie 2020 privind adoptarea deciziilor de mobilizare a Fondului european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați (FEG);

C. întrucât Uniunea a lărgit mai întâi domeniul de aplicare al FEG pentru a oferi sprijin financiar în cazul oricărei restructurări majore, cuprinzând astfel efectele economice ale crizei de COVID-19;

D. întrucât odată cu adoptarea noului Regulament FEG în 2021 s-a extins și mai mult domeniul de aplicare al FEG la restructurările majore provocate de tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon sau de procesul de digitalizare sau automatizare, reducând totodată pragul necesar pentru activarea FEG de la 500 la 200 de lucrători disponibilizați[4];

E. întrucât articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului fixează suma anuală maximă pentru FEG la 186 de milioane EUR (la prețurile din 2018) și întrucât articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul privind FEG prevede că până la 0,5 % din această sumă poate fi pusă la dispoziție pentru asistență tehnică la inițiativa Comisiei;

F.  întrucât Comisia nu a solicitat niciun sprijin de asistență tehnică în 2021 din cauza incertitudinii privind operațiunile generale, în special evenimentele care ar necesita prezența fizică, cauzate de pandemia de COVID-19;

G. întrucât asistența tehnică poate consta în cheltuieli tehnice și administrative pentru executarea FEG, de pildă activități de pregătire, monitorizare, control, audit și evaluare, precum și colectare de date, inclusiv în raport cu sisteme corporative de tehnologie a informației, activități de comunicare și de popularizare a FEG ca fond sau legat de proiecte specifice și alte măsuri de asistență tehnică;

H. întrucât suma propusă de 290 000 EUR corespunde unui procent de aproape 0,14 % din bugetul anual maxim disponibil pentru FEG în 2022;

1. este de acord cu măsurile propuse de Comisie care urmează să fie finanțate cu titlu de asistență tehnică în conformitate cu articolul 11 alineatele (1) și (4) și cu articolul 12 alineatele (2), (3) și (4) din Regulamentul privind FEG;

2. consideră o idee bună să se creeze un site dedicat FEG și invită Comisia să îl actualizeze și să îl dezvolte constant, pentru a promova în rândul populației solidaritatea europeană demonstrată de acest fond și pentru a asigura mai multă transparență în acțiunile Uniunii;

3. are numai cuvinte de laudă pentru munca constantă de standardizare a procedurilor pentru cererile și gestionarea FEG, utilizând funcționalitățile sistemului electronic de schimb de date (Sistemul comun de gestionare partajată a fondurilor - SFC), pentru o procesare simplificată și mai rapidă a cererilor și o raportare mai fidelă;

4. ia notă de faptul că Comisia se va folosi de bugetul disponibil pentru sprijin administrativ pentru a organiza două reuniuni ale grupului de experți al persoanelor de contact ale FEG, care include câte doi membri din fiecare stat membru, și un seminar cu participarea organismelor implementare a FEG și a partenerilor sociali pentru a promova crearea de rețele între statele membre;

5.  îndeamnă Comisia să invite în continuare sistematic Parlamentul la aceste reuniuni și seminare, conform dispozițiilor aplicabile din Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlament și Comisie;

6. invită Comisia să adapteze cele mai bune practici care au fost dezvoltate în perioada pandemiei de COVID-19, atunci când acest lucru este adecvat și necesar, și să nu le elimine complet atunci când circumstanțele pandemiei vor permite acest lucru, ci să le utilizeze ca bază pentru îmbunătățirea metodelor de lucru și a schimburilor;

7. subliniază că trebuie să se popularizeze mai bine imaginea și eforturile FEG în rândul cetățenilor; atrage atenția că acest obiectiv se poate realiza inserând informații despre FEG în diferite publicații și activități audiovizuale ale Comisiei, după cum se prevede la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul privind FEG;

8. reamintește statelor membre solicitante că le revine rolul-cheie de a asigura publicitatea în cercuri largi a acțiunilor finanțate de FEG printre beneficiarii vizați, autoritățile locale și regionale, partenerii sociali, mass-media și publicul larg, conform prevederilor de la articolul 12 din Regulamentul privind FEG;

9. aprobă decizia anexată la prezenta rezoluție;

10. încredințează Președintelui sarcina de a semna această decizie împreună cu Președintele Consiliului și de a asigura publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

11. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție, împreună cu anexa, Consiliului și Comisiei.

 


 

ANEXĂ: DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați (FEG/2022/000 TA 2022 - Asistență tehnică la inițiativa Comisiei)

 

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

 

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

 

având în vedere Regulamentul (UE) 2021/691 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 privind Fondul european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați (FEG) și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1309/2013[5], în special articolul 15 alineatul (1),

 

având în vedere Acordul interinstituțional din 16 decembrie 2020 între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, precum și privind noile resurse proprii, inclusiv o foaie de parcurs către introducerea de noi resurse proprii[6], în special punctul 9,

 

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

 

întrucât:

(1) Fondul european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați (FEG) urmărește să dea dovadă de solidaritate și să promoveze locuri de muncă decente și durabile în Uniune, oferind sprijin lucrătorilor disponibilizați și persoanelor care desfășoară o activitate independentă a căror activitate a încetat în cazul unor evenimente majore de restructurare și ajutându-i să revină cât mai curând posibil la locuri de muncă decente și durabile.

(2) FEG nu trebuie să depășească un cuantum anual maxim de 186 de milioane EUR (la prețurile din 2018), astfel cum se prevede la articolul 8 din Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului[7].

(3) Regulamentul (UE) 2021/691 prevede că, la inițiativa Comisiei, un maxim de 0,5 % din cuantumul anual maxim al FEG se poate utiliza în fiecare an pentru asistența tehnică.

(4) În consecință, FEG ar trebui mobilizat pentru a pune la dispoziție suma de 290 000 EUR pentru asistență tehnică la inițiativa Comisiei.

(5) Pentru a reduce la minimum timpul necesar pentru mobilizarea FEG, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la data adoptării.

 

 

 

 

 

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

 

Articolul 1

 

În cadrul bugetului general al Uniunii pentru exercițiul financiar 2022, se mobilizează Fondul european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați pentru a se furniza suma de 290 000 EUR, sub formă de credite de angajament și credite de plată.

 

 

Articolul 2

 

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la [data adoptării].

 

Adoptată la Brussels,

Pentru Parlamentul European  Pentru Consiliu

Președintele  Președintele

 

EXPUNERE DE MOTIVE

I. Context

Fondul european de ajustare la globalizare a fost creat pentru a furniza asistență suplimentară lucrătorilor afectați de schimbările structurale majore intervenite în dinamicile comerciale internaționale.

Conform dispozițiilor de la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027[8] și de la articolul 15 din Regulamentul (UE) 2021/691[9], fondul nu poate depăși un cuantum anual maxim de 186 de milioane EUR (la prețurile din 2018).

În ceea ce privește procedura, în conformitate cu punctul 9 din Acordul interinstituțional din 16 decembrie 2020 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, precum și privind noile resurse proprii, inclusiv o foaie de parcurs în vederea introducerii de noi resurse proprii[10], pentru activarea fondului, Comisia prezintă autorității bugetare, în cazul evaluării pozitive a unei cereri, o propunere de mobilizare a fondului și, în același timp, o cerere aferentă de transfer.

II. Propunerea Comisiei

La 25 ianuarie 2022, Comisia a adoptat o nouă propunere de decizie de mobilizare a FEG.

Această propunere vizează mobilizarea unei sume de 290 000 EUR din FEG pentru asistență tehnică la inițiativa Comisiei. Asistența tehnică își propune să finanțeze cheltuieli tehnice și administrative pentru executarea FEG, de pildă activități de pregătire, monitorizare, control, audit și evaluare, precum și colectare de date, inclusiv în raport cu sisteme corporative de tehnologie a informației, activități de comunicare și de popularizare a FEG ca fond sau legat de proiecte specifice și alte măsuri de asistență tehnică. Potrivit articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul privind FEG, un procent de maxim 0,5 % din valoarea maximă anuală a FEG poate fi pusă la dispoziție în fiecare an pentru asistență tehnică la inițiativa Comisiei.

 

Conform propunerii Comisiei, suma solicitată de 290 000 EUR reprezintă circa 0,14 % din valoarea anuală maximă a FEG și este destinată să acopere următoarele activități:

1. Reuniuni ale grupului de experți: Grupul de experți al persoanelor de contact ale FEG, alcătuit din câte doi membri din fiecare stat membru, își va ține ședințele ordinare (în primul și al doilea semestru din 2022 și în primul semestru din 2023). Parlamentul European ar trebui să fie invitat să participe la aceste reuniuni, în conformitate cu actualul cadru legislativ.

2. Seminar de colaborare în rețea: În plus, pentru a promova colaborarea în rețea între statele membre, Comisia va organiza un seminar la care vor participa organismele de implementare a FEG și parteneri sociali. El va fi programat în ziua de dinaintea unei ședințe a grupului de experți din 2022. După cadrul legislativ actual, PE ar trebui să fie invitat să participe la reuniuni.

3. Activități de informare: prezența online a FEG, creat de Comisie în spațiul dedicat ocupării forței de muncă, afacerilor sociale și incluziunii și pe care îl administrează în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul privind FEG, va fi actualizată și extinsă cu regularitate, fiecare element nou fiind tradus în toate limbile UE. FEG va fi promovat mai intens, asigurându-i-se o mai mare vizibilitate. Informații despre FEG vor apărea în diverse publicații și activități audiovizuale ale Comisiei, așa cum se prevede la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul privind FEG.

4. Sistemul de schimb electronic de date: Comisia își continuă munca de elaborare a unor proceduri standardizate pentru cererile FEG și pentru gestionarea cazurilor, apelând la funcționalitățile Sistemului comun de gestionare partajată a fondurilor (SFC). Astfel, cererile de finanțare din FEG vor fi simplificate și procesate mai repede și se vor putea extrage mai ușor diferite rapoarte. Interfața SFC facilitează și operațiunile financiare ale FEG. Aceasta include în special: (1) întreținerea aplicației SFC 2014-2020 și dezvoltarea ulterioară necesară pentru închiderea cazurilor; (2) dezvoltarea în continuare a interfeței FEG 2021-2027 în SFC, în special noi funcționalități și ajustări pentru a alinia SFC la cerințele Regulamentului privind FEG 2021-2027.

5. Monitorizarea și colectarea datelor: Comisia va colecta date despre cererile primite, finanțate și închise, precum și privind măsurile propuse și aplicate. Aceste date vor fi puse la dispoziție pe site-ul internet și vor fi elaborate corespunzător pentru viitoarele rapoarte bienale.

 

 

III. Procedura

În vederea mobilizării fondului, Comisia a prezentat autorității bugetare o cerere de transfer al unei sume globale de 290 000 EUR din rezerva FEG 16 02 02 (credite de angajament), și 30 04 02 (credite de plată) la linia bugetară 16 01 01 aferentă FEG.

Raportorul consideră că această propunere este conformă întru totul cu propunerile similare din ultimii ani. Prin urmare, proiectul său de raport se bazează cât de mult posibil pe raportul Parlamentului European din 2020 (raportor: Negrescu) așa cum a fost votat în comisie și confirmat în plen cu câteva adăugiri. Prin urmare, raportorul îi roagă pe colegii săi să trateze raportul corespunzător și să îl transmită, dacă se poate fără amendamente, spre aprobare finală în plen.

 

 

 

 

 

 

 

 

INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREA ÎN COMISIA COMPETENTĂ

Data adoptării

28.2.2022

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

34

1

3

Membri titulari prezenți la votul final

Anna Bonfrisco, Olivier Chastel, Lefteris Christoforou, David Cormand, Paolo De Castro, Andor Deli, José Manuel Fernandes, Eider Gardiazabal Rubial, Alexandra Geese, Vlad Gheorghe, Valentino Grant, Francisco Guerreiro, Eero Heinäluoma, Niclas Herbst, Monika Hohlmeier, Moritz Körner, Joachim Kuhs, Zbigniew Kuźmiuk, Hélène Laporte, Pierre Larrouturou, Camilla Laureti, Janusz Lewandowski, Margarida Marques, Silvia Modig, Siegfried Mureșan, Victor Negrescu, Lefteris Nikolaou-Alavanos, Andrey Novakov, Jan Olbrycht, Dimitrios Papadimoulis, Karlo Ressler, Bogdan Rzońca, Nicolae Ștefănuță, Nils Torvalds, Nils Ušakovs, Johan Van Overtveldt, Rainer Wieland, Angelika Winzig

Membri supleanți prezenți la votul final

Elisabetta Gualmini, Petri Sarvamaa

 


 

 

VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ

34

+

ECR

Bogdan Rzońca, Johan Van Overtveldt

NI

Andor Deli, Lefteris Nikolaou-Alavanos

PPE

Lefteris Christoforou, José Manuel Fernandes, Niclas Herbst, Monika Hohlmeier, Janusz Lewandowski, Siegfried Mureșan, Andrey Novakov, Jan Olbrycht, Karlo Ressler, Rainer Wieland, Angelika Winzig

Renew

Olivier Chastel, Vlad Gheorghe, Valérie Hayer, Moritz Körner, Nicolae Ștefănuță, Nils Torvalds

S&D

Paolo De Castro, Eider Gardiazabal Rubial, Elisabetta Gualmini, Eero Heinäluoma, Pierre Larrouturou, Margarida Marques, Victor Negrescu

The Left

Silvia Modig, Dimitrios Papadimoulis

Verts/ALE

Rasmus Andresen, David Cormand, Alexandra Geese, Francisco Guerreiro

 

1

-

ID

Joachim Kuhs

 

3

0

ID

Anna Bonfrisco, Valentino Grant, Hélène Laporte

 

Legenda simbolurilor utilizate:

+ : pentru

- : împotrivă

0 : abțineri

 

 

Ultima actualizare: 4 martie 2022
Aviz juridic - Politica de confidențialitate