RAPORT privind cererea de ridicare a imunității lui Maria Spyraki
30.5.2023 - (2023/2009(IMM))
Comisia pentru afaceri juridice
Raportoare: Ilana Cicurel
PROPUNERE DE DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
privind cererea de ridicare a imunității lui Maria Spyraki
Parlamentul European,
– având în vedere cererea de ridicare a imunității lui Maria Spyraki, transmisă de procuroarea-șefă europeană la data de 15 decembrie 2022 și comunicată în ședința plenară din 19 ianuarie 2023,
– în urma audierii lui Maria Spyraki, în conformitate cu articolul 9 alineatul (6) din Regulamentul de procedură,
– având în vedere articolele 8 și 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, precum și articolul 6 alineatul (2) din Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct,
– având în vedere Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European[1], în special articolul 29 alineatul (2),
– având în vedere hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene din 21 octombrie 2008, 19 martie 2010, 6 septembrie 2011, 17 ianuarie 2013 și 19 decembrie 2019[2],
– având în vedere articolul 62 din Constituția Republicii Elene,
– având în vedere articolul 5 alineatul (2), articolul 6 alineatul (1) și articolul 9 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A9-0201/2023),
Α. întrucât procuroarea-șefă europeană a solicitat ridicarea imunității parlamentare a lui Maria Spyraki în contextul unei anchete în curs privind fapte care ar putea constitui o instigare la fraudă împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 4 din Legea elenă nr. 2803/2000, astfel cum se aplică de la intrarea în vigoare a dispozițiilor tranzitorii de la articolul 463 alineatul (2) din Codul penal elen (cu efect de la 1 iulie 2019) coroborat cu articolul 46 alineatul (1) și articolul 98 din Codul penal elen;
Β. întrucât, în urma unui raport al OLAF înregistrat de EPPO la 1 iulie 2021, procurorul european delegat elen a deschis ancheta în cauză la 8 septembrie 2021;
C. întrucât presupusele nereguli, cunoscute de Maria Spyraki, se referă în special, pe de o parte, la faptul că unul dintre asistenții săi parlamentari acreditați (APA) nu și-a îndeplinit obligațiile legate de prezența la locul de muncă între noiembrie 2016 și februarie 2020 și de exercitarea atribuțiilor și, pe de altă parte, la prezentarea ordinelor de misiune și a declarațiilor de cheltuieli, precum și la încasarea rambursărilor pentru misiunile care nu au fost efectuate de doi dintre APA ai Mariei Spyraki, în perioada noiembrie 2014-februarie 2020 în cazul celui dintâi și în perioada iulie 2014-februarie 2020 în cazul celui de-al doilea;
D. întrucât Maria Spyraki a rambursat Parlamentului toate sumele plătite în mod necuvenit până în prezent; întrucât rambursarea sumelor respective nu exclude răspunderea sa penală eventuală;
E. întrucât, pe de o parte, Parlamentul nu poate fi echivalat cu un tribunal și, pe de altă parte, în contextul unei proceduri de ridicare a imunității, deputata în cauză nu poate fi considerată drept „acuzată”[3];
F. întrucât presupusele infracțiuni nu se referă la opinii sau voturi exprimate de Maria Spyraki în exercitarea funcțiilor sale de deputată în Parlamentul European în sensul articolului 8 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene;
G. întrucât, în conformitate cu articolul 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, deputații în Parlamentul European beneficiază, pe teritoriul lor național, de imunitățile acordate membrilor parlamentului țării respective;
H. întrucât articolul 62 din Constituția Greciei prevede, printre altele, că, în cursul legislaturii parlamentare, deputații nu pot fi urmăriți penal, arestați, încarcerați sau supuși vreunei alte constrângeri fără autorizarea prealabilă a Parlamentului;
I. întrucât scopul imunității parlamentare este de a proteja Parlamentul și pe deputații săi de proceduri judiciare inițiate în legătură cu activitățile desfășurate în exercitarea funcțiilor parlamentare, activități care nu pot fi disociate de aceste funcții;
J. întrucât este de competența exclusivă a Parlamentului să decidă dacă să ridice sau nu imunitatea într-un anumit caz; întrucât Parlamentul poate ține seama în mod rezonabil de poziția deputatei în cauză la luarea deciziei de a-i ridica sau nu acesteia imunitatea[4];
K. întrucât, în acest caz, Parlamentul nu a găsit nicio dovadă de fumus persecutionis, și anume elemente de fapt care să indice că intenția care stă la baza procedurii juridice ar putea fi subminarea activității politice a deputatei și, prin urmare, a Parlamentului European,
1. hotărăște să ridice imunitatea lui Maria Spyraki;
2. încredințează Președintei sarcina de a transmite imediat prezenta decizie, precum și raportul comisiei competente, Parchetului European și lui Maria Spyraki.
INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREA ÎN COMISIA COMPETENTĂ
Data adoptării |
23.5.2023 |
|
|
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
9 6 2 |
||
Membri titulari prezenți la votul final |
Gunnar Beck, Ilana Cicurel, Angel Dzhambazki, Ibán García Del Blanco, Sergey Lagodinsky, Gilles Lebreton, Sabrina Pignedoli, Jiří Pospíšil, Lara Wolters |
|||
Membri supleanți prezenți la votul final |
Patrick Breyer, Andrzej Halicki, Emil Radev |
|||
Membri supleanți [articolul 209 alineatul (7)] prezenți la votul final |
João Albuquerque, Eider Gardiazabal Rubial, Vlad Gheorghe, Liudas Mažylis, Ljudmila Novak |
- [1] JO L 283 din 31.10.2017, p. 1.
- [2] Hotărârea Curții de Justiție din 21 octombrie 2008, Marra/De Gregorio și Clemente, pronunțată în cauzele conexe C-200/07 și C-201/07, ECLI:EU:C:2008:579, hotărârea Tribunalului din 19 martie 2010, Gollnisch/Parlamentul, T-42/06, ECLI:EU:T:2010:102, hotărârea Curții de Justiție din 6 septembrie 2011, Patriciello, C-163/10, ECLI: EU:C:2011:543, hotărârea Tribunalului din 17 ianuarie 2013, Gollnisch/Parlamentul, pronunțată în cauzele conexe T-346/11 și T-347/11, ECLI:EU:T:2013:23, hotărârea Curții de Justiție din 19 decembrie 2019, Junqueras Vies, C-502/19, ECLI:EU:C:2019:1115.
- [3] Hotărârea Tribunalului din 30 aprilie 2019, Briois/Parlamentul, T-214/18, ECLI:EU:T:2019:266.
- [4] Hotărârea Tribunalului din 15 octombrie 2008, Mote/Parlamentul, T-345/05, ECLI:EU:T:2008:440, punctul 28.