RAPORT referitor la componența Parlamentului European

12.6.2023 - (2021/2229(INL)2023/0900(NLE))

Comisia pentru afaceri constituționale
Raportori: Loránt Vincze, Sandro Gozi 


Procedură : 2021/2229(INL)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului :  
A9-0214/2023
Texte depuse :
A9-0214/2023
Dezbateri :
Texte adoptate :

PROPUNERE DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la componența Parlamentului European

(2021/2229(INL)2023/0900(NLE))

Parlamentul European,

 având în vedere articolul 14 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană,

 având în vedere articolul 106a alineatul (1) din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice,

 având în vedere Decizia (UE) 2018/937 a Consiliului European din 28 iunie 2018 de stabilire a componenței Parlamentului European[1],

 având în vedere rezoluția sa din 7 februarie 2018 privind componența Parlamentului European[2],

 având în vedere rezoluția sa legislativă din 3 mai 2022 referitoare la propunerea de regulament al Consiliului privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct și de abrogare a Deciziei Consiliului (76/787/ECSC, CEE, Euratom) și a Actului privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct anexat la decizia respectivă[3] („rezoluția legislativă din 3 mai 2022 referitoare la reforma legislației electorale a Uniunii Europene”),

 având în vedere Codul de bune practici în materie electorală al Comisiei de la Veneția a Consiliului Europei,

 având în vedere articolele 46, 54 și 90 din Regulamentul său de procedură,

 având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri constituționale (A9-0214/2023),

A. întrucât componența Parlamentului European trebuie să respecte criteriile prevăzute la articolul 14 alineatul (2) primul paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), și anume ca numărul reprezentanților cetățenilor Uniunii să nu depășească șapte sute cincizeci, plus Președintele, reprezentarea fiind în mod proporțional descrescătoare, cu un prag minim de șase membri pentru fiecare stat membru și niciun stat membru să nu aibă mai mult de nouăzeci și șase de locuri;

B. întrucât Parlamentul are drept de inițiativă în materie de componență Parlamentului European,

C. întrucât articolul 14 alineatul (2) din TUE prevede că Parlamentul European trebuie compus din reprezentanți ai cetățenilor Uniunii;

D. întrucât articolul 10 din TUE prevede, printre altele, că funcționarea Uniunii se întemeiază pe principiul democrației reprezentative, cetățenii fiind reprezentați direct, la nivelul Uniunii, în Parlamentul European;

 

E. întrucât rezoluția legislativă a Parlamentului din 3 mai 2022 referitoare la reforma legislației electorale europene propune crearea unei circumscripții electorale la nivelul Uniunii;

F. întrucât crearea unei eventuale circumscripții electorale la nivelul Uniunii necesită modificarea Actului privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct;

G. întrucât stabilirea numărului de locuri pentru o potențială circumscripție la nivelul Uniunii intră în domeniul de aplicare al unei decizii a Consiliului European privind componența Parlamentului European, în temeiul articolului 14 alineatul (2) din TUE, în timp ce dispozițiile necesare pentru înființarea sa se bazează pe articolul 223 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

H. întrucât repartizarea locurilor între statele membre în legislatura actuală și în cea anterioară nu a fost rezultatul unui sistem de calcul permanent, ci al negocierilor politice; întrucât, prin urmare, metoda actuală de alocare a locurilor între statele membre nu respectă în mod automat principiul proporționalității degresive; întrucât un mecanism permanent de calcul care să reflecte cifrele privind populația din statele membre ale Uniunii ar asigura respectarea în viitor a acestui principiu;

I. întrucât decizia Consiliului European de stabilire a componenței Parlamentului European trebuie să fie pregătită cu suficient timp înainte de ziua alegerilor, pentru a permite statelor membre să adopte dispozițiile juridice necesare în vederea organizării alegerilor pentru Parlamentul European pentru legislatura 2024-2029,

1. constată că actuala distribuție a locurilor în Parlament, stabilită prin Decizia (UE) 2018/937, se aplică legislaturii parlamentare 2019-2024; subliniază, prin urmare, că este necesară luarea fără întârziere a unei noi decizii privind componența Parlamentului European pentru legislatura 2024-2029;

2. recunoaște faptul că o serie de state membre consideră că trebuie luat în considerare sistemul de vot în Consiliu atunci când se decide cu privire la alocarea locurilor în Parlamentul European;

3. subliniază că propunerea de repartizare a locurilor ar trebui să includă o rezervă de 28 de locuri suplimentare pentru deputații aleși într-o circumscripție la nivelul Uniunii, în conformitate cu propunerea Parlamentului de regulament al Consiliului, anexată la rezoluția sa legislativă din 3 mai 2022 referitoare la reforma legii electorale europene; subliniază totuși că, în conformitate cu această propunere, locurile respective nu vor fi create efectiv decât după alegeri, după intrarea în vigoare a unei legi electorale europene revizuite, împreună cu dispozițiile necesare pentru o circumscripție la nivelul Uniunii;

 

4. subliniază cu fermitate necesitatea, în viitor, a unui sistem permanent, bazat pe o formulă matematică clară, care să aloce locurile în Parlamentul European într-un mod obiectiv, echitabil, sustenabil și transparent, respectând principiul proporționalității degresive, astfel cum este definit la articolul 1 din Decizia (UE) 2018/937; consideră că nu este viabil din punct de vedere politic în această etapă ca Parlamentul să propună un astfel de sistem permanent, deoarece acesta necesită deliberări suplimentare și ar trebui introdus cu mult înainte de alegerile pentru Parlamentul European; invită Comisia pentru afaceri constituționale să își reia activitatea în vederea instituirii unui astfel de sistem permanent, în cadrul acestei legislaturi, inclusiv să analizeze posibilitatea implicării Eurostat;

5.  consideră că orice întârziere suplimentară în activitatea Consiliului privind modificarea legislației electorale europene ar contraveni principiului cooperării loiale, astfel cum este consacrat la articolul 4 alineatul (3) din TUE, întrucât se preconizează că decizia Consiliului va avea un impact asupra alegerilor pentru Parlamentul European și ar putea avea un impact asupra componenței acestuia;

 

6. reliefează necesitatea urgentă a adoptării de către Consiliul European a deciziei privind componența Parlamentului European, astfel încât statele membre să poată adopta, în timp util, dispozițiile interne necesare pentru a le permite să organizeze alegerile europarlamentare pentru legislatura 2024-2029; subliniază că Parlamentul s-a angajat, prin urmare, să treacă rapid la procedura de aprobare, în spiritul cooperării loiale reciproce;

 

7. adoptă și transmite Consiliului European propunerea anexată de decizie a Consiliului European de stabilire a componenței Parlamentului European, pe baza dreptului său de inițiativă prevăzut la articolul 14 alineatul (2) din TUE; subliniază că o astfel de decizie poate fi adoptată numai cu aprobarea Parlamentului și, prin urmare, solicită Consiliului European să îl informeze imediat dacă intenționează să se abată de la propunerea prezentată și în ce mod;

 

8. încredințează Președintei sarcina de a transmite prezenta rezoluție legislativă, precum și propunerea anexată, Consiliului European și Comisiei, precum și parlamentelor și guvernelor statelor membre.


ANEXĂ LA PROPUNEREA DE REZOLUȚIE LEGISLATIVĂ

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI EUROPEAN

 de stabilire a componenței Parlamentului European

CONSILIUL EUROPEAN,

 

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 14 alineatul (2),

 

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 106a alineatul (1),

 

având în vedere propunerea Parlamentului European[4],

 

având în vedere aprobarea Parlamentului European[5],

 

întrucât:

 

(1) articolul 14 alineatul (2) primul paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) stabilește criteriile privind componența Parlamentului, și anume ca reprezentanții cetățenilor Uniunii să nu depășească șapte sute cincizeci în număr, plus președintele, ca reprezentarea să fie în mod proporțional descrescătoare, cu un prag minim de șase membri pentru fiecare stat membru, și ca niciunui stat membru să nu i se atribuie mai mult de nouăzeci și șase de locuri.

 

(2) Articolul 10 din TUE prevede, printre altele, că funcționarea Uniunii se întemeiază pe principiul democrației reprezentative, cetățenii fiind reprezentați direct, la nivelul Uniunii, în Parlamentul European și statele membre fiind reprezentate în Consiliu de guvernele lor, care la rândul lor răspund în mod democratic fie în fața parlamentelor naționale, fie în fața cetățenilor lor.

 

(3) Prin urmare, articolul 14 alineatul (2) din TUE se aplică în contextul acordurilor instituționale mai ample prevăzute în tratate, care includ, de asemenea, dispozițiile privind procesul decizional din Consiliu.

 

 

(4)  Ar trebui stabilit un număr adecvat de reprezentanți în Parlamentul European care să fie aleși într-o circumscripție la nivelul Uniunii, sub rezerva adoptării temeiului juridic pentru circumscripția respectivă,

 

 

 

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

 

Articolul 1

 

În aplicarea articolului 14 alineatul (2) din TUE, se respectă următoarele principii:

 

 numărul total de locuri în Parlamentul European nu depășește 750, plus Președintele;

 

 repartizarea locurilor între statele membre este în mod proporțional descrescătoare, cu un prag minim de 6 locuri și un prag maxim de 96 de locuri pentru fiecare stat membru, reflectând în același timp cât mai fidel posibil dimensiunile populațiilor respective ale statelor membre;

 

 proporționalitatea descrescătoare este definită după cum urmează: raportul dintre populație și numărul de locuri pentru fiecare stat membru, înainte de a fi rotunjit în plus sau în minus la un număr întreg, variază în funcție de populația statului respectiv, astfel încât fiecare membru în Parlamentul European dintr-un stat membru mai populat să reprezinte mai mulți cetățeni decât fiecare membru în Parlamentul European dintr-un stat membru mai puțin populat, precum și invers, cu cât populația unui stat membru este mai mare, cu atât statul membru respectiv are dreptul la un număr mai mare de locuri în Parlamentul European.

 

 

Articolul 2

 

Populația totală a statelor membre este calculată de către Comisie (Eurostat) pe baza datelor furnizate de către statele membre, în conformitate cu metoda instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1260/2013 al Parlamentului European și al Consiliului[6].

 

 

Articolul 3

 

1. Numărul de reprezentanți în Parlamentul European aleși în fiecare stat membru pentru legislatura 2024-2029 este stabilit după cum urmează:

 

Belgia

21

Bulgaria

17

Republica Cehă

21

Danemarca

15

Germania

96

Estonia

7

Irlanda

14

Grecia

21

Spania

61

Franța

79

Croația

12

Italia

76

Cipru

6

Letonia

9

Lituania

11

Luxemburg

6

Ungaria

21

Malta

6

Țările de Jos

31

Austria

20

Polonia

52

Portugalia

21

România

33

Slovenia

9

Slovacia

15

Finlanda

15

Suedia

21

 

2.  Pe lângă numărul de deputați în Parlamentul European aleși în fiecare stat membru, stabilit la alineatul (1) și sub rezerva intrării în vigoare a unui Regulament al Consiliului privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct și de abrogare a Deciziei Consiliului (76/787/ECSC, CEE, Euratom) și a Actului privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct anexat la decizia respectivă care prevede crearea unei circumscripții la nivelul Uniunii, sunt aleși 28 de reprezentanți în Parlamentul European într-o circumscripție la nivelul Uniunii în primele alegeri care au loc după acest eveniment, după cum prevede regulamentul respectiv.

 

Articolul 4 

 

Cu suficient timp înainte de începutul legislaturii 2029-2034, Parlamentul European prezintă Consiliului European, în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din TUE, o propunere de repartizare actualizată a locurilor în Parlamentul European.

 

 

 

Articolul 5

 

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

Adoptat la ...,

 

 

Pentru Consiliul European

Președintele

 


EXPUNERE DE MOTIVE

Repartizarea locurilor în Parlament are un impact direct asupra reprezentării cetățenilor în singura instituție europeană aleasă în mod direct. În acest sens, este extrem de important să se asigure că alcătuirea Parlamentului European se bazează pe principii corecte, transparente, obiective, sustenabile și echitabile, respectând un echilibru între interesele statelor membre mari și cele ale statelor membre mici și mijlocii.

Repartizarea locurilor în Parlamentul European trebuie să respecte dispozițiile generale ale articolului 14 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). Aceste dispoziții se referă la dimensiunea maximă a Parlamentului, la numărul maxim și minim de locuri alocate fiecărui stat membru și la faptul că locurile trebuie repartizate în conformitate cu principiul proporționalității descrescătoare. Acest principiu este definit la articolul 1 din Decizia (UE) 2018/937 a Consiliului European, cu privire la care Parlamentul și-a dat acordul.

Repartizarea actuală a locurilor în Parlament, astfel cum a fost examinată în lumina celor mai recente cifre disponibile privind populația, încalcă principiul proporționalității descrescătoare în șase cazuri. Aceste încălcări trebuie remediate pentru a respecta principiul proporționalității descrescătoare.

Parlamentul European a acordat întotdeauna o importanță deosebită necesității de a analiza posibilitatea instituirii unui sistem de repartizare a locurilor, în paralel cu o revizuire a sistemului de votare în Consiliu, pentru a asigura echilibrul interinstituțional[7]. Acest aspect este menționat în Deciziile Consiliului European din 28 iunie 2013 (2013/312/UE) și din 28 iunie 2018 (2018/937/UE) de stabilire a componenței Parlamentului. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că o modificare a regulilor de vot în Consiliu ar necesita o modificare a tratatelor.

De-a lungul anilor, Parlamentul a recunoscut importanța unui sistem permanent pentru repartizarea echitabilă, obiectivă și transparentă a locurilor sale, care să fie utilizat înainte de fiecare nou scrutin european, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în tratate. În această privință, Parlamentul a încercat să găsească o metodă adecvată, comandând mai multe studii pentru a analiza o serie de modele matematice pentru distribuția locurilor. Cu toate acestea, nu a fost încă adoptat un sistem permanent. În cursul legislaturii 2014-2019, Comisia AFCO a examinat o serie de propuneri pentru un astfel de sistem permanent bazat pe formule matematice. Un sistem permanent bazat pe o formulă matematică produce rezultate interesante care merită o analiză suplimentară și care ar putea fi luate în considerare pentru viitoarea distribuție a locurilor începând cu alegerile din 2029. Având în vedere legătura dintre un sistem permanent de repartizare a locurilor și o revizuire a sistemului de vot în cadrul Consiliului, raportorii consideră că instituirea unui astfel de sistem permanent necesită o discuție suplimentară cuprinzătoare cu privire la echilibrul interinstituțional.

 

Propunerea raportorilor: o soluție bazată pe principii

Raportorii prezintă un proiect de decizie a Consiliului European privind componența Parlamentului, care prevede o repartizare echitabilă, obiectivă și bazată pe principii clare a locurilor între statele membre.

Această nouă repartizare se bazează pe trei principii:

1. Principiul proporționalității descrescătoare, astfel cum este prevăzut la articolul 14 din TUE și definit la articolul 1 din Decizia (UE) 2018/937 a Consiliului European,

2. Nicio pierdere de locuri pentru niciun stat membru,

3. O creștere minimă absolută a numărului de locuri care să permită corectarea proporționalității descrescătoare și să lase suficient spațiu pentru membrii suplimentari aleși într-o circumscripție la nivelul Uniunii, după adoptarea actului juridic corespunzător.

Soluția propusă este o opțiune viabilă în contextul politic actual și respectă pe deplin principiile menționate mai sus și toate criteriile enumerate la articolul 14 din TUE.

Anexa ilustrează impactul propunerii raportorilor asupra repartizării locurilor între statele membre. Aceasta arată în primul rând că soluția propusă respectă principiul proporționalității descrescătoare, îndeplinind următoarele două criterii:

(1) niciun stat mai puțin populat nu primește mai multe locuri decât un stat mai populat,

(2) raportul populație/locuri crește în funcție de creșterea populației, înainte de rotunjirea la un număr întreg.

Raportorii consideră că propunerea circumscripției la nivelul Uniunii, întemeiată pe articolul 223 alineatul (1) din TFUE, trebuie stabilită în cadrul reformei legislației electorale europene, cu excepția numărului de locuri alocate acesteia. Rezoluția Parlamentului European din 3 mai 2022 [referitoare la propunerea de regulament al Consiliului privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct și de abrogare a Deciziei Consiliului (76/787/ECSC, CEE, Euratom) și a Actului privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct anexat la decizia respectivă] prevede dispoziții detaliate pentru crearea unei circumscripții la nivelul Uniunii. Această rezoluție este strâns legată din punct de vedere juridic și politic de noua redistribuire a locurilor propusă în temeiul articolului 14 alineatul (2) din TUE. Deși propunerea de decizie a Consiliului European privind componența Parlamentului European stabilește dispozițiile juridice privind repartizarea a 28 de locuri circumscripției de la nivelul Uniunii, prezentate în propunerea de regulament al Consiliului privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, actuala propunere legislativă este cea care o face eficace în ceea ce privește cifrele. Prin urmare, cele două propuneri legislative ar trebui analizate împreună.

 

ANEXĂ

Soluție bazată pe principii privind repartizarea locurilor în Parlament pentru legislatura 2024-2029:

 

Populația (2022)[8]

Repartizarea actuală a locurilor

Raportul actual populație/locuri

Noua repartizare a locurilor

Noul raport populație/locuri

Locuri suplimentare în cadrul noii repartizări

Germania

83 203 320

96

866 701

96

866 701

 

Franța

67 842 582

79

858 767

79

858 767

 

Italia

59 607 184

76

784 305

76

784 305

 

Spania

47 432 805

59

803 946

61

777 587

2

Polonia

37 654 247

52

724 120

52

724 120

 

România

19 038 098

33

576 912

33

576 912

 

Țările de Jos

17 734 036

29

611 518

31

572 066

2

Belgia

11 631 136

21

553 864

21

553 864

 

Grecia

10 603 810

21

504 943

21

504 943

 

Republica Cehă

10 545 457

21

502 165

21

502 165

 

Suedia

10 440 000

21

497 143

21

497 143

 

Portugalia

10 352 042

21

492 954

21

492 954

 

Ungaria

9 689 010

21

461 381

21

461 382

 

Austria

8 967 500

19

471 974

20

448 375

1

Bulgaria

6 838 937

17

402 290

17

402 290

 

Danemarca

5 864 667

14

418 905

15

390 978

1

Finlanda

5 541 241

14

395 803

15

369 416

1

Slovacia

5 434 712

14

388 194

15

362 314

1

Irlanda

5 060 004

13

389 231

14

361 429

1

Croația

3 862 305

12

321 859

12

321 859

 

Lituania

2 805 998

11

255 091

11

255 091

 

Slovenia

2 107 180

8

263 398

9

234 131

1

Letonia

1 875 757

8

234 470

9

208 417

1

Estonia

1 331 796

7

190 257

7

190 257

 

Cipru

904 700

6

150 784

6

150 784

 

Luxemburg

643 648

6

107 275

6

107 275

 

Malta

520 971

6

86 829

6

86 829

 

TOTAL (populație și locuri)

447 533 143

705

 

716

 

 

 

 

 

11

MEDIA (raport)

 

 

634 799

 

625 046

 

 


INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREA ÎN COMISIA COMPETENTĂ

Data adoptării

12.6.2023

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

16

10

2

Membri titulari prezenți la votul final

Gerolf Annemans, Gabriele Bischoff, Damian Boeselager, Włodzimierz Cimoszewicz, Salvatore De Meo, Sandro Gozi, Brice Hortefeux, Giuliano Pisapia, Paulo Rangel, Antonio Maria Rinaldi, Domènec Ruiz Devesa, Helmut Scholz, Sven Simon, László Trócsányi, Guy Verhofstadt, Loránt Vincze

Membri supleanți prezenți la votul final

Gilles Boyer, Pascal Durand, Angel Dzhambazki, Cyrus Engerer, Markéta Gregorová, Alin Mituța, Niklas Nienass, João Pimenta Lopes

Membri supleanți [articolul 209 alineatul (7)] prezenți la votul final

Peter Jahr, Marlene Mortler, Tom Vandendriessche, Kosma Złotowski

 


 

VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ PRIVIND PROIECTUL DE PROPUNERE DE REGULAMENT AL CONSILIULUI EUROPEAN („ACT LEGISLATIV”)

15

+

PPE

Salvatore De Meo, Loránt Vincze

Renew

Gilles Boyer, Sandro Gozi, Alin Mituța, Guy Verhofstadt

S&D

Gabriele Bischoff, Włodzimierz Cimoszewicz, Pascal Durand, Cyrus Engerer, Giuliano Pisapia, Domènec Ruiz Devesa

Verts/ALE

Damian Boeselager, Markéta Gregorová, Niklas Nienass

 

8

-

ECR

Angel Dzhambazki, Kosma Złotowski

ID

Gerolf Annemans, Antonio Maria Rinaldi, Tom Vandendriessche

NI

László Trócsányi

The Left

João Pimenta Lopes, Helmut Scholz

 

5

0

PPE

Brice Hortefeux, Peter Jahr, Marlene Mortler, Paulo Rangel, Sven Simon

 

 

 

 

 


VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ PRIVIND PROIECTUL DE PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

16

+

PPE

Salvatore De Meo, Loránt Vincze

Renew

Gilles Boyer, Sandro Gozi, Alin Mituța, Guy Verhofstadt

S&D

Gabriele Bischoff, Włodzimierz Cimoszewicz, Pascal Durand, Cyrus Engerer, Giuliano Pisapia, Domènec Ruiz Devesa

The Left

Helmut Scholz

Verts/ALE

Damian Boeselager, Markéta Gregorová, Niklas Nienass

 

10

-

ECR

Angel Dzhambazki, Kosma Złotowski

ID

Gerolf Annemans, Antonio Maria Rinaldi, Tom Vandendriessche

NI

László Trócsányi

PPE

Peter Jahr, Marlene Mortler, Sven Simon

The Left

João Pimenta Lopes

 

2

0

PPE

Brice Hortefeux, Paulo Rangel

 

Legenda simbolurilor utilizate:

+  :  pentru

-  :  împotrivă

0  :  abțineri

 

 

Ultima actualizare: 14 iunie 2023
Aviz juridic - Politica de confidențialitate