PROPUNERE DE REZOLUŢIE
24.1.2008
în conformitate cu articolul 103 alineatul (2) din Regulamentul de procedură
de Guido Sacconi, Alejo Vidal-Quadras, Lena Ek, Liam Aylward, Rebecca Harms, Roberto Musacchio şi Johannes Blokland
în numele Comisiei temporare privind schimbările climatice
privind rezultatul Conferinţei de la Bali privind schimbările climatice (COP 13 şi COP/MOP 3)
B6‑0059/2008
Rezoluţia Parlamentului European privind rezultatul Conferinţei de la Bali privind schimbările climatice (COP 13 şi COP/MOP 3)
Parlamentul European,
– având în vedere cea de-a treisprezecea Conferinţă a părţilor (COP 13) participante la UNFCCC şi cea de-a treia Conferinţă a părţilor ce serveşte drept Reuniune a părţilor participante la Protocolul de la Kyoto (COP/MOP 3), ce a avut loc în Bali, Indonezia, între 3 şi 15 decembrie 2007,
– având în vedere concluziile celui de-al 4-lea Raport de evaluare (RE4) al Comisiei interguvernamentale pentru schimbările climatice (CISC), publicat în Valencia, Spania, la 17 noiembrie 2007,
– având în vedere rezoluţiile sale anterioare privind schimbările climatice, în special Rezoluţia din 15 noiembrie 2007 privind limitarea schimbărilor climatice globale la 2 grade Celsius - calea de urmat pentru Conferinţa de la Bali privind schimbările climatice şi după aceasta (COP 13 – COP/MOP 3)[1],
– având în vedere articolul 103 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât în cel de-al 4-lea Raport de evaluare al Comisiei interguvernamentale pentru schimbările climatice se afirmă că ritmul accelerat al schimbărilor climatice este cauzat de activitatea umană şi are deja efecte globale grave;
B. întrucât Planul de acţiune de la Bali aprobă constatările celui de-al patrulea Raport de evaluare realizat de CISC, conform cărora încălzirea globală este fără echivoc, iar orice întârziere în reducerea emisiilor restrânge în mod semnificativ posibilităţile de a ajunge la niveluri de stabilizare mai reduse şi potenţează riscul unor efecte mai grave ale schimbărilor climatice;
C. întrucât multe zone din lume au fost deja afectate de efectele unei creşteri a temperaturilor medii la nivel global şi întrucât cele mai noi dovezi ştiinţifice arată că obiectivul pe termen lung convenit de UE de a limita încălzirea la +2°C faţă de nivelul preindustrial ar putea fi insuficient pentru evitarea efectelor negative semnificative ale schimbărilor climatice;
D. întrucât schimbările climatice reprezintă o problemă pe termen lung, iar măsurile pe termen scurt nu vor fi suficiente pentru a influenţa în mod pozitiv clima; întrucât este deosebit de important, pentru sistemul climatic, să se asigure că emisiile la nivel mondial vor culmina în următorii 10-15 ani;
E. întrucât ţările industrializate au o responsabilitate majoră pentru acumularea emisiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă; întrucât ţările şi populaţiile cele mai sărace vor avea de suferit în cea mai mare măsură din cauza unei clime mai instabile;
F. întrucât un acord internaţional de amploare privind obiectivele pe termen lung de reducere a emisiilor este absolut esenţial pentru garantarea siguranţei investiţiilor în tehnologiile cu emisii reduse de gaze cu efect de seră, în eficienţa energetică şi exploatarea forestieră durabilă, precum şi pentru evitarea investiţiilor în infrastructuri energetice incompatibile cu obiectivele privind emisiile,
1. salută decizia adoptată de către părţile la Conferinţa de la Bali, de a iniţia, în cadrul UNFCCC, un proces formal de negociere a unui acord internaţional privind clima pentru perioada de după 2012, în vederea ajungerii la un acord şi a adoptării unei decizii cu ocazia celei de-a cincisprezecea Conferinţe a părţilor, care va avea loc în 2009 la Copenhaga;
2. salută faptul că Planul de acţiune de la Bali include un calendar precis, stabileşte anul 2009 ca dată limită pentru încheierea acordului şi indică aspectele-cheie care vor fi abordate pe durata negocierilor; consideră, astfel, că planul oferă o bază solidă pentru procesul de negociere;
3. reiterează faptul că un astfel de acord ar trebui să pornească de la principii şi mecanisme de bază ale UNFCCC şi ale Protocolului de la Kyoto, ţinând seama de responsabilităţi comune, dar diferenţiate, şi ar trebui să se bazeze pe elementele identificate la punctul 2 din rezoluţia sa din 15 noiembrie 2007;
4. consideră că renunţarea la diferenţierea rigidă între ţările din anexa I şi ţările care nu sunt enumerate în anexa I reprezintă una dintre cele mai importante realizări ale Planului de acţiune de la Bali;
5. subliniază rolul constructiv şi esenţial jucat de UE la Conferinţa de la Bali, care a facilitat în mare măsură progresul negocierilor; sprijină continuarea unui astfel de rol activ în cadrul viitoarelor negocieri şi insistă ca Parlamentul European să se implice foarte activ în aceste negocieri;
6. salută faptul că părţile au recunoscut că cel de-al 4-lea Raport de evaluare realizat de CISC reprezintă, în prezent, analiza cea mai cuprinzătoare şi pertinentă a schimbărilor climatice, deoarece oferă o perspectivă ştiinţifică, tehnică şi socioeconomică integrată asupra aspectelor importante, încurajând în acelaşi timp utilizarea acestor informaţii pentru elaborarea unor politici naţionale privind schimbările climatice;
7. regretă că, în cadrul Planului de acţiune de la Bali, nu a fost posibil să se facă trimiteri explicite la date ştiinţifice în ceea ce priveşte reducerile necesare ale gazelor cu efect de seră; salută totuşi faptul că părţile la Protocolul de la Kyoto au recunoscut că este necesar ca grupul de ţări industrializate să înregistreze până în 2020 reduceri între 25-40% faţă de 1990;
8. reaminteşte faptul că ţările industrializate, inclusiv cele care nu au ratificat încă Protocolul de la Kyoto, trebuie să îşi asume o poziţie de lider în abordarea schimbărilor climatice la nivel mondial şi să-şi ia angajamentul de a-şi reduce emisiile cu cel puţin 30% până în 2020 şi cu 60-80% până în 2050, în comparaţie cu 1990;
9. salută modul constructiv în care negocierile au fost abordate de majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare şi angajamentul acestora de a iniţia acţiuni de atenuare adecvate, la nivel naţional, în contextul dezvoltării durabile, care să fie sprijinite şi facilitate de tehnologie, finanţări şi consolidarea capacităţilor şi să poată fi cuantificate, comunicate şi verificate;
10. subliniază că dezvoltarea economică durabilă reprezintă un drept al tuturor ţărilor în curs de dezvoltare; subliniază că Uniunea Europeană şi alte ţări industrializate trebuie să ofere asistenţă ţărilor în curs de dezvoltare în ceea ce priveşte dezvoltarea unor tehnologii durabile;
11. reaminteşte că eforturile globale nu pot fi caracterizate prin credibilitate şi eficacitate în absenţa unor angajamente mai profunde, cuantificabile, comunicabile şi verificabile, care să fie asumate de către toate părţile implicate;
12. consideră că un aspect inovator, în comparaţie cu Protocolul de la Kyoto, îl reprezintă faptul că situaţia diferită a ţărilor în curs de dezvoltare ar trebui să se reflecte în angajamentele asumate, iar ţările emergente ar trebui să accepte limitarea emisiilor lor în funcţie de stadiul de dezvoltare atins, de structura sectorială a economiilor lor, de potenţialul de reducere a emisiilor şi de capacităţile lor tehnice şi financiare;
13. consideră că există posibilitatea de a inova, faţă de actualele mecanisme ale Protocolului de la Kyoto, în ceea ce priveşte formele de angajament şi obiectivele stabilite pentru ţările partenere în curs de dezvoltare şi emergente, astfel încât aceste angajamente să corespundă nevoilor şi capacităţilor fiecărei ţări, cu condiţia ca acestea să fie cuantificabile, comunicabile şi verificabile;
14. salută decizia de a iniţia un program de lucru asupra unor aspecte metodologice legate de o serie de abordări politice şi de măsuri pozitive de încurajare care vizează reducerea emisiilor cauzate de despăduriri şi de degradarea pădurilor în ţările în curs de dezvoltare, ţinând cont, în mod echilibrat, de numeroasele funcţii şi avantaje ale pădurilor pentru valorile legate de biodiversitate, funcţionarea ecosistemelor şi asigurarea mijloacelor de existenţă pe plan local; salută, de asemenea, faptul că părţile au fost încurajate să sprijine consolidarea capacităţilor, să ofere asistenţă tehnică şi să depună eforturi, inclusiv prin proiecte-pilot, pentru a face faţă factorilor care provoacă despăduririle şi pentru a răspunde necesităţii de a sprijini o utilizare durabilă a resurselor naturale;
15. salută decizia privind administrarea Fondului pentru adaptare, în care se garantează că fondul va deveni operaţional într-un stadiu precoce al primei perioade de angajament din cadrul Protocolului de la Kyoto;
16. salută decizia de a iniţia un program strategic pentru a majora nivelul investiţiilor în dezvoltarea, transferul şi desfăşurarea unor tehnologii de atenuare şi de adaptare către ţările în curs de dezvoltare, precum şi sarcina atribuită Grupului de experţi privind transferul de tehnologie de a evalua insuficienţele şi barierele legate de utilizarea resurselor financiare şi de accesul la acestea;
17. consideră că ar trebui acordată o prioritate deosebită cercetării, dezvoltării şi demonstrării unor tehnologii mai eficiente şi mai puţin costisitoare în domeniul energiei; solicită ca guvernele, industria, comunitatea de cercetare şi societatea civilă să colaboreze îndeaproape;
18. consideră că viitoarea Conferinţă/Reuniune a părţilor, care va avea loc la Poznan, ar trebui să vizeze ţările în curs de dezvoltare şi, prin urmare, insistă să se depună eforturi considerabile pentru a realiza veritabile progrese în ceea ce priveşte stimulentele care vizează evitarea despăduririlor şi care încurajează exploatarea forestieră durabilă, finanţarea adaptării şi îmbunătăţirea transferului şi a desfăşurării unor tehnologii ecologice în ţările în curs de dezvoltare;
19. solicită dezvoltarea unor instrumente financiare importante şi previzibile, în cadrul politicilor UE, care să ajute ţările în curs de dezvoltare să se adapteze la efectele schimbărilor climatice şi să reducă emisiile de gaze cu efect de seră; reaminteşte că este necesară o monitorizare critică mai strictă a impactului real pe care îl au instrumentele financiare actuale şi viitoare din domeniul climei asupra ţărilor în curs de dezvoltare; consideră că MDC ar trebui să fie reformat, astfel încât să producă cele mai bune rezultate în perioada de angajament 2008-2012;
20. subliniază că o „ecologizare” a politicii UE de ajutor pentru dezvoltare este necesară şi urgentă şi ar trebui să fie pusă în aplicare fără a intra în contradicţie cu politicile UE privind mediul şi schimbările climatice; regretă progresele foarte lente înregistrate în acest domeniu şi invită organele de conducere la nivelul UE să pună atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea pe lista priorităţilor-cheie în cadrul politicilor de cooperare pentru dezvoltare;
21. subliniază că, pentru a menţine credibilitatea Planului de acţiune de la Bali, ţările dezvoltate trebuie să îşi asume de urgenţă angajamente puternice de a încheia parteneriate în domeniul climei cu economii emergente de importanţă majoră, cum ar fi China şi India, pentru a promova o strânsă cooperare în ceea ce priveşte reforma politicii energetice, consolidarea capacităţilor, sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică şi tehnologia de promovare a emisiilor reduse de carbon;
22. regretă că nu a fost posibil să se includă o trimitere clară la necesitatea de a conveni asupra unor reduceri de emisii cu caracter obligatoriu în transportul aerian şi maritim; observă că mandatul de la Bali nu exclude măsuri cu caracter obligatoriu pentru transportul aerian şi maritim; solicită din nou ca emisiile provenite din transportul aerian şi maritim să fie incluse în angajamentele internaţionale privind reducerea gazelor cu efect de seră pentru perioada de după 2012, sub egida UNFCCC, dat fiind faptul că OACI şi OMI s-au dovedit a fi ineficiente în rezolvarea acestui aspect;
23. subliniază cât este de important ca toate sectoarele majore ale comerţului internaţional să fie implicate în toate angajamentele şi indicatorii mondiali, pentru a se garanta realizarea obiectivului mondial privind schimbările climatice şi evitarea denaturării concurenţei la nivel mondial;
24. solicită o revizuire urgentă a politicii UE în materie de biocarburanţi, insistându-se în special asupra durabilităţii fiecărui biocarburant pe durata ciclului său de viaţă, în ceea ce priveşte reducerea emisiilor GES; subliniază că, la elaborarea şi punerea în practică a strategiilor care sprijină biocarburanţii ca opţiune energetică, ar trebui să se ţină pe deplin cont de toate inconvenientele asociate în domeniul ecologic, social şi economic; prin urmare, invită Comisia să propună norme solide şi criterii clare pentru producerea de biocarburanţi;
25. subliniază că Parlamentul European aşteaptă cu interes raportul Comisiei şi al Înaltului Reprezentant pentru PESC privind consecinţele schimbărilor climatice pentru securitatea internaţională, solicitat de Consiliul European din iunie 2007[2]; subliniază că trebuie acordată o atenţie deosebită unor domenii-cheie, cum ar fi atenuarea, adaptarea şi integrarea schimbărilor climatice în toate politicile, deoarece schimbările climatice ar putea reprezenta un factor major de destabilizare a celor mai sărace ţări;
26. conştientizând importanţa majoră a provocării pentru viitoarele negocieri, insistă ca politica privind clima să devină o prioritate centrală şi un element-cheie în toate relaţiile externe ale UE cu ţări terţe, convenţii regionale şi organizaţii economice; invită, în plus, cele patru preşedinţii din 2008 şi 2009 (Slovenia, Franţa, Republica Cehă şi Suedia) să informeze Parlamentul European cu privire la obiectivele lor în domeniul politicii privind clima, precum şi să transmită, împreună cu Comisia, rapoarte periodice asupra progreselor înregistrate în cursul negocierilor;
27. îndeamnă Comisia să analizeze, atâta timp cât nu există condiţii de egalitate, posibilităţile de sporire a oportunităţilor industriei prin dezvoltarea unei industrii inovatoare şi „care respectă clima”;
28. solicită tuturor comisiilor şi delegaţiilor sale corespunzătoare, permanente şi temporare, să colaboreze îndeaproape în domeniul schimbărilor climatice, astfel încât să garanteze o abordare coerentă şi coordonată a tuturor politicilor şi anume politica de mediu, industrială, energetică şi de transport, agricultura, cercetarea şi dezvoltarea şi, în special, politica comercială şi de investiţii, precum şi alte iniţiative în ceea ce priveşte obiectivele în domeniul schimbărilor climatice; solicită ca problemele legate de schimbările climatice să fie abordate în mod regulat la nivelul delegaţiilor interparlamentare şi în contextul Dialogului legislativ transatlantic;
29. recunoaşte că credibilitatea negocierilor UE depinde de reuşita eforturilor noastre de a reduce emisiile pe plan intern şi de dezvoltarea şi transferul de tehnologii cu emisii reduse de carbon către alte ţări; solicită, prin urmare, politici şi măsuri la toate nivelurile - local, naţional şi european - care să garanteze atingerea de către UE a unor reduceri interne ale emisiilor de gaze cu efect de seră de cel puţin 30% faţă de nivelul din 1990 până în 2020, cu condiţia ca alte ţări dezvoltate să se angajeze să obţină reduceri similare şi ca ţările în curs de dezvoltare mai avansate din punct de vedere economic să depună o contribuţie proporţională cu responsabilităţile şi capacităţile lor respective; recunoaşte obligaţia acceptată de UE - indiferent de încheierea unui acord mondial pentru perioada de după 2012 - de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puţin 20% faţă de nivelul lor din 1990 până în 2020; solicită politici şi măsuri care să sprijine cheltuirea mai multor fonduri atât la nivel naţional, cât şi la nivelul UE, pentru cercetare şi dezvoltare şi inovaţii legate de reducerea GES;
30. invită UE să îşi folosească puterea şi influenţa, în calitatea sa de actor important pe scena internaţională şi partener al ţărilor în curs de dezvoltare, pentru a introduce obiective coerente în domeniul schimbărilor climatice la nivel internaţional;
31. subliniază responsabilitatea istorică, în special a ţărilor industrializate, în calitatea acestora de producători principali de GES şi le invită, prin urmare, să-şi intensifice angajamentul de a evita şi limita scenariile unor catastrofe naturale şi tulburări sociale care s-ar produce în condiţiile în care încălzirea globală nu este limitată;
32. ia notă de iniţiativa administraţiei SUA de a convoca alte cinci reuniuni ale celor mai mari emitenţi din lume; solicită Comisiei şi statelor membre interesate să îşi condiţioneze participarea de prezentarea unor propuneri concrete de către gazde privind obiectivul de reducere a emisiilor pe termen scurt, care să fie compatibile cu scopurile şi obiectivele UNFCCC; solicită celor mai importanţi emitenţi mondiali să-şi coordoneze eforturile cu cele ale UNFCCC;
33. constată că Conferinţa/Reuniunea Părţilor de la Poznan va avea loc simultan cu Consiliul European; invită Consiliul să reprogrameze Consiliul European pentru a le permite şefilor de stat şi guvern să participe la COP/MOP şi să garanteze că COP/MOP se va bucura de atenţia deplină a guvernelor;
34. îşi exprimă convingerea că pentru a atinge obiectivele de mai sus, va fi necesară implicarea mass-mediei, al cărei rol va fi vital în crearea conştientizării necesare a publicului larg în ceea ce priveşte schimbările climatice ce vor urma pe termen scurt şi mediu;
35. consideră, în lumina celor discutate la Bali cu reprezentanţi ai parlamentelor din întreaga lume, că Parlamentul European poate şi ar trebui să joace un rol important de coordonare a unui forum interparlamentar permanent privind schimbările climatice; invită, prin urmare, organele sale corespunzătoare să analizeze această posibilitate;
36. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, guvernelor şi parlamentelor statelor membre şi secretariatului UNFCCC, cu cerinţa ca aceasta să fie adusă la cunoştinţa tuturor părţilor contractante la Convenţie care nu fac parte din UE şi observatorilor asociaţi acesteia.
- [1] Texte adoptate, P6_TA(2007)0537
- [2] Concluziile Preşedinţiei Consiliului European din iunie, punctul 41