PROPUNERE DE REZOLUȚIE
13.2.2008
în conformitate cu articolul 103 alineatul (2) din Regulamentul de procedură
de Francis Wurtz, Ilda Figueiredo, Helmuth Markov, Gabriele Zimmer, Eva-Britt Svensson, Esko Seppänen şi Roberto Musacchio
în numele Grupului GUE/NGL
privind contribuţia la Consiliul European din primăvara anului 2008, cu privire la Strategia de la Lisabona
B6‑0073/2008
Rezoluţia Parlamentului European privind contribuţia la Consiliul European din primăvara anului 2008, cu privire la Strategia de la Lisabona
Parlamentul European,
– având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 iulie 2005, intitulată „Acţiuni comune pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă: programul comunitar Lisabona” (COM(2005)0330),
– având în vedere cele 27 de programe naţionale de reformă, prezentate de statele membre, legate de Strategia de la Lisabona,
– având în vedere implementarea în 2007 a Programului comunitar Lisabona prezentat de Comisie,
– având în vedere previziunile economice ale Comisiei din noiembrie 2007,
– având în vedere setul de comunicări ale Comisiei din 11 decembrie 2007, intitulat „Raportul Strategic privind noua strategie pentru creştere economică și ocuparea forței de muncă: lansarea unui nou ciclu (2008-2010) (COM(2007)0803), precum şi „Propunerea privind programul comunitar Lisabona 2008-2010” (COM(2007)0804),
– având în vedere concluziile Preşedinţiei la Consiliul European de la Lisabona din 23 şi 24 martie 2000, la Consiliul European de la Stockholm, din 23 şi 24 martie 2001, la Consiliul European de la Barcelona, din 15 şi 16 martie 2002 şi la Consiliile Europene de la Bruxelles, din 22 şi 23 martie 2005, din 15 şi 16 decembrie 2005, din 23 şi 24 martie 2006 şi din 8 şi 9 martie 2007,
– având în vedere rezoluţiile sale din 9 martie 2005, 15 martie 2006 şi 14 februarie 2007 privind revizuirea de la jumătatea termenului a Strategiei de la Lisabona,
– având în vedere propunerea de rezoluţie depusă de Grupul GUE/NGL în februarie 2007, privind contribuţia la Consiliul European din primăvara anului 2007, cu privire la Strategia de la Lisabona,
– având în vedere articolul 103 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât Consiliul European din martie 2000 şi apoi cel din 2005 a stabilit următoarele obiective, de realizat până în 2010: o rată medie de creştere economică de 3%, ocuparea integrală a forţei de muncă, reducerea sărăciei şi a inegalităţilor şi alocarea unui procent de 3% din PIB-ul comunitar pentru cercetare şi dezvoltare;
B. întrucât, la 8 ani de la punerea în aplicare a Strategiei de la Lisabona, a venit timpul pentru o analiză serioasă şi completă a efectelor acesteia asupra vieţii economice şi sociale a cetăţenilor;
Strategia de la Lisabona - rezultatele reale
1. atrage atenţia asupra faptului că până acum, la începutul ultimului ciclu (2008-2010), nu au fost atinse obiectivele declarate ale Strategiei de la Lisabona, anume o creştere economică medie de 3%, ocuparea integrală a forţei de muncă, alocarea unui procent de 3% din PIB-ul comunitar pentru cercetare şi dezvoltare şi reducerea sărăciei până la eradicare;
2. constată că ritmul creşterii economice în UE - 15 s-a încetinit deceniu după deceniu; ia act de revizuirea recentă de către Comisie a previziunilor sale, indicând o nouă încetinire a ritmului creşterii economice; reaminteşte faptul că rata creşterii economice anuale a scăzut, de la o medie de 2,9% în UE - 27 şi 2,8 % în UE - 15 între 1996 şi 2000, la 1,6 % şi, respectiv, 1,3 % între 2000 şi 2006.
3. constată persistenţa şi uneori chiar accentuarea disparităţilor regionale şi a inegalităţilor economice şi sociale dintre şi în interiorul statelor membre; subliniază faptul că există actualmente ţări şi regiuni cu o tendinţă divergentă, în loc de convergentă, faţă de media UE;
4. observă că, între 2000 şi 2005, numărul şomerilor din UE a crescut cu un milion şi că în 2006 erau peste 18 milioane de şomeri în UE; constată creşterea slabă a ratei de ocupare a forţei de muncă, insuficientă pentru a atinge obiectivul de 70% până în 2010; subliniază faptul că creşterea ratei ocupării forţei de muncă din ultimii zece ani se datorează în principal creşterii numărului de locuri de muncă nesigure, cu normă parţială, care reprezintă peste jumătate din creşterea totală;
5. observă cu îngrijorare că diferenţele dintre femei şi bărbaţi pe piaţa muncii sunt în continuare semnificative, din moment ce rata şomajului în rândul femeilor rămâne inacceptabil de ridicată faţă de cea totală şi de cea din rândul bărbaţilor; consideră că este, de asemenea, inacceptabil faptul că din 2003 nu s-a înregistrat nici o scădere a diferenţei de remuneraţii între bărbaţi şi femei, femeile continuând să câştige cu 15% mai puţin decât bărbaţii (25% mai puţin în sectorul privat şi 30% în industrie), iar egalitatea între genuri în ceea ce priveşte cariera nu este încă o realitate;
6. subliniază faptul că şomajul în rândul tinerilor rămâne o problemă majoră, el ridicându-se atingând în prezent aproape 18% şi că în ultimii 25 de ani nu s-a realizat nimic semnificativ cu privire la această problemă; ia act de evaluarea pe zece ani efectuată de Comisie cu privire la Strategia europeană în materie de ocupare a forţei de muncă, în care se arată că tinerii au de peste două ori mai multe şanse de a fi şomeri decât adulţii din prima categorie de vârstă;
7. subliniază că, din 2000, inegalităţile de venit s-au agravat, raportul dintre 20% cei mai bogaţi şi 20% cei mai săraci crescând de la 4,5:1 la 4,8:1 în 2006, ceea ce reflectă o accentuare a concentrării bogăţiei în UE;
8. consideră inacceptabil faptul că inegalităţile sociale și sărăcia sunt din ce în ce mai mari în UE, unde 78 de milioane de oameni trăiesc sau sunt supuși riscului de a trăi în sărăcie, în special femeile și copii; subliniază faptul că sărăcia lucrătorilor reprezintă peste o treime din riscul global de sărăcie din UE;
9. subliniază că investiţiile în cercetare şi dezvoltare în termeni de procentaj din PIB au stagnat între 2000 şi 2005, fiind, în 2005, de 1,9 % în UE-15 şi 1,4 % în UE-25, departe de obiectivul UE de 3% din PIB până în 2010;
Strategia de la Lisabona: contradicţia dintre obiectivele proclamate şi neoliberalismul politicilor
10. atrage atenţia asupra contradicţiei dintre aşa-numitele „obiective de la Lisabona” - de a face din Europa cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoaștere din lume, capabilă de creștere economică durabilă, cu locuri de muncă mai multe și mai bune și cu o mai puternică coeziune socială - şi politicile neoliberale puse în practică;
11. regretă faptul că, în Comunicarea sa destinată Consiliului din primăvara anului 2008, Comisia nu abordează profundele consecinţe economice şi sociale ale celor opt ani ai Strategiei de la Lisabona;
12. deplânge faptul că, dimpotrivă, Comisia se îndreaptă spre o accentuare a caracterului neoliberal al programului său, preconizând continuarea liberalizărilor şi accentuarea nesiguranţei şi promovând „externalizarea” Agendei de la Lisabona”;
13. consideră că, începând din anul 2000, UE este confruntată cu o încetinire a creșterii economice și a ocupării forței de muncă, un transfer al câștigurilor de productivitate de la lucrători către angajatori, precum și cu menținerea unui nivel ridicat de șomaj, sărăcie, excludere socială, nesiguranţă a locurilor de muncă și inegalitate a veniturilor;
14. reafirmă faptul că Strategia de la Lisabona, definită de Consiliile Europene din martie 2000 şi 2005, care s-a bucurat de un sprijin fără rezerve din partea marilor organizaţii patronale europene, a reprezentat, în cadrul UE, principalul instrument de promovare a liberalizării și privatizării utilităţilor şi serviciilor publice, a flexibilității și adaptabilității piețelor muncii, a scăderilor salariilor și a deschiderii către interese private a majorității sistemelor de securitate socială, inclusiv în domeniul pensiilor și al sănătății;
15. regretă faptul că aşa-zisa revigorare a Strategiei de la Lisabona din 2005 a accentual încă şi mai mult componenta neoliberală şi reaminteşte faptul că toate statele membre au transformat această componentă neoliberală în programe naţionale concrete, punând în pericol dimensiunea socială şi nesocotind problemele economice, sociale şi de mediu cu care se confruntă diferite state membre ale UE;
16. accentuează faptul că Programul comunitar de la Lisabona şi programele naţionale de reformă în cadrul Strategiei de la Lisabona revizuite constituie mijloace de a oferi o justificare la nivel naţionale şi de a continua aceleaşi reforme structurale în toate statele membre, mai ales în ceea ce priveşte piaţa muncii şi securitatea socială, ceea ce va avea consecinţe economice şi sociale grave, accentuate de orientările integrate şi de Pactul de stabilitate şi creştere; consideră că aceste reforme vor periclita drepturile lucrătorilor, ale pensionarilor, ale utilizatorilor serviciilor publice şi ale consumatorilor;
17. subliniază că actualul proces de liberalizare a piețelor și de privatizare a utilităților publice nu a adus nici un avantaj vizibil în ceea ce privește prețurile, calitatea serviciilor sau reducerea cheltuielilor publice; constată că, dimpotrivă, asociațiile de consumatori și de utilizatori ai serviciilor publice au semnalat creșteri ale prețurilor, o scădere a nivelului calității serviciilor și majorări ale costului de furnizare a serviciilor; observă, cu toate acestea, că liberalizarea a contribuit la dispariţia unor locuri de muncă în sectoarele afectate şi crearea unor monopoluri private, care pun în pericol drepturile lucrătorilor, ale utilizatorilor serviciilor publice şi ale consumatorilor;
18. respinge, prin urmare, liberalizarea transportului public, a energiei şi sistemelor de comunicații și în special acordurile recente privind liberalizarea traficului feroviar internațional de călători și a serviciilor poștale;
19. subliniază importanţa serviciilor publice pentru coeziunea socială, economică şi teritorială a UE; subliniază faptul că sectoarele publice structurale nu ar trebui să fie deschise concurenței, ci, mai degrabă, ar trebui să fie deținute și gestionate de autorități publice, aceasta fiind unica modalitate de a asigura calitatea, disponibilitatea și accesibilitatea serviciilor oferite și, prin urmare, de a garanta drepturile utilizatorilor;
20. subliniază faptul că Strategia europeană pentru ocuparea forţei de muncă oferă instrumente pentru dereglementarea pieţii muncii, pentru tranziţia de la locuri de muncă stabile la locuri de muncă nesigure şi pentru fragilizarea drepturilor lucrătorilor şi a negocierilor colective, în măsura în care aceasta din urmă promovează creşterea şanselor de integrare profesională şi a adaptabilităţii lucrătorilor;
21. consideră că hotărârile recente ale Curţii Europene de Justiţie (CEJ) în cauzele Vaxholm-Laval şi Viking Line arată unde duc orientările tratatelor existente, care sunt păstrate şi în Tratatul de la Lisabona; regretă profund modul în care CEJ a acordat prioritate absolută regulilor concurenţei în UE, legitimând dumping-ul social şi subminând drepturile lucrătorilor;
22. respinge hotărât noul concept de „flexicuritate” şi încercarea de a-l plasa în centrul abordării dominante cu privire la următorul ciclu de trei ani al strategiei europene privind ocuparea forței de muncă și al orientărilor integrate pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă;
23. consideră că acest concept promovează liberalizarea concedierilor şi adaptarea muncii (şi a salariilor) la ritmul afacerilor, în timp ce serviciile publice de ocupare a forței de muncă suportă costurile rotaţiei şi reciclării locurilor de muncă, iar dereglemetarea contractelor de muncă pune în pericol coeziunea socială şi calitatea muncii; avertizează că în spatele acestei strategii se află şi intenţia de a revizui sistemele de ajutor de şomaj pentru a scădea valoarea şi durata acordării acestuia;
24. atrage atenţia asupra ratei încă ridicate, în unele state membre, a copiilor care renunţă timpuriu la şcoală;
25. consideră că, pentru ca UE să devină „cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume”, trebuie modificate radical actualele politici în materie de educaţie şi formare, stabilind o legătură între investiţiile în cercetare, dezvoltare şi educaţie, şi fluctuaţiile pieţei libere, justificând astfel transformarea cunoaşterii, educaţiei şi cercetării în produse (Procesul de la Bologna);
26. consideră că politica monetară și fiscală a UE este restrictivă, având ca obiectiv suprem stabilitatea prețurilor și consolidarea bugetară, în spiritul Pactului de stabilitate și de creștere; subliniază că procesul de convergență nominală pentru adoptarea monedei euro și urmările sale au avut un efect negativ asupra creșterii economice și a ocupării locurilor de muncă, asupra coeziunii sociale și economice și convergenței reale dintre statele membre ale UE, precum și asupra investițiilor publice, punând în pericol slaba redresare economică din prezent și lupta împotriva șomajului;
27. atrage atenţia asupra recentei crize a pieţelor financiare, care a afectat profund şi pe o scară din ce în ce mai largă nu doar SUA, ci şi UE, precum şi alte economii; avertizează asupra riscului pe care îl prezintă crizele financiare, datorită dereglementării pieţelor de capital şi a volatilităţii lor crescute la nivel global, însoţite de o multiplicare a economiilor de tip „cazino”, care reprezintă un pericol permanent pentru economia reală; respinge dereglementarea preconizată în planul de acţiune privind serviciile financiare, inclus în Strategia de la Lisabona;
28. atrage atenţia asupra consecinţelor orientărilor monetare ale Băncii Centrale Europene şi a perseverenţei acesteia în a acorda prioritate stabilităţii preţurilor, în condiţiile în care Sistemul Rezervei Federale scade rata dobânzilor şi chiar şi Fondul Monetar Internaţional avertizează asupra pericolelor implicate de această situaţie;
29. atrage atenţia asupra faptului că, în agenda externă a UE, comerţul exterior şi politica de investiţii devin din ce în ce mai agresive, iar relaţiile cu ţările mai puţin dezvoltate capătă un contur din ce în ce mai neoliberal;
30. se opune cu hotărâre promovării de către UE a aşa-numitelor Acorduri de parteneriat economic cu ţările terţe, impunând liberalizarea serviciilor şi utilităţilor publice a acestora şi asigurând accesul companiilor europene la pieţele în deschidere, pentru a depăşi blocajul negocierilor de la Doha;
31. regretă că UE a adoptat bugetul pe 2008 bazându-se pe priorităţile stabilite în „Constituţia Europeană”, care nu a fost ratificată, priorităţi reluate şi în proiectul „Tratatui de la Lisabona”, printre care se numără concurenţa/competitivitatea, securitatea şi militarizarea, în loc să abordeze provocările sociale, economice şi de mediu cu care confruntă UE extinsă şi nevoia ei de coeziune;
Necesitatea schimbării - o nouă „Strategie pentru solidaritate şi dezvoltare durabilă”
32. solicită Consiliului să se angajeze în direcţia unei schimbări reale şi să se concentreze asupra păstrării bunăstării şi nivelului de trai al cetăţenilor, să combată sărăcia, să crească coeziunea economică şi socială şi să promoveze conştientizarea problemelor legate de mediu în utilizarea resurselor;
33. subliniază necesitatea unei noi strategii, care să deschidă o nouă cale pentru Europa: o cale a ocupării integrale a forţei de muncă, a locurilor de muncă decente şi protejate de drepturi, a unor salarii mai bune, a coeziunii economice şi sociale şi a protecţiei sociale a tuturor, ceea ce ar asigura cel mai înalt nivel de trai posibil, o cale în care sunt luate în considerare necesităţile de dezvoltare a fiecărui stat membru, mai ales a celor mai puţin dezvoltate, care promovează convergenţa reală şi contribuie la reducerea diferenţelor de dezvoltare dintre statele membre şi a disparităţilor economice şi sociale care există actualmente între regiuni;
34. solicită, de aceea, ca Strategia de la Lisabona să fie înlocuită de o Strategie Europeană pentru Solidaritate şi Dezvoltare Durabilă, bazată pe principiile amintite mai sus şi cuprinzând un nou set de politici economice, sociale şi de mediu, care să încurajeze investiţiile şi să acţioneze în următoarele privinţe:
- (i)în ceea ce priveşte calitatea muncii sub toate aspectele (salarii, stabilitate, condiţii de muncă şi formare) şi îmbunătăţirea calificărilor, pentru a avea o forţă de muncă competentă şi calificată,
- (ii)infrastructura de bază şi cea destinată industriei,
(iii) serviciile publice, pentru a le îmbunătăţi calitatea,
- (iv)o politică de coeziune puternică, pentru a promova coeziunea economică şi socială,
- (v)protecţia mediului şi eco-tehnologiile,
- (vi)îmbunătăţirea standardelor de muncă, a celor sociale, de mediu şi de siguranţă, pentru a obţine o armonizare către standardele cele mai înalte,
(vii) economia socială,
(viii) protecţia socială, pentru a eradica sărăcia şi a combate excluderea socială,
- (ix)cercetarea (publică) şi inovarea, pentru a garanta că toată lumea beneficiază de rezultatele acesteia,
- (x)promovarea culturii, sportului şi participării civile,
- (xi)„dematerializarea” progresivă a economiei,
35. insistă asupra revocării Pactului de creştere şi stabilitate şi încheierea unui Pact pentru creştere şi ocuparea forţei de muncă, care să stimuleze investiţiile publice, să amelioreze eficacitatea şi să instituie criterii economice, sociale şi de mediu precise şi adaptate necesităţilor fiecărui stat membru, vizând în primul rând reducerea şomajului;
36. insistă asupra necesității de a sprijini dezvoltarea regiunilor defavorizate, zonele cu dezavantaje structurale permanente, regiunile ultraperiferice și zonele afectate de dezindustrializare sau reconversii industriale recente, pentru a se consolida coeziunea economică și socială, precum și integrarea socială a femeilor în aceste zone și regiuni;
37. subliniază importanţa rolului statului în promovarea dezvoltării economice, susţinerea investiţiilor productive, crearea de locuri de muncă, stimularea exporturilor, sprijinirea micilor şi a micro-întreprinderilor, a sectorului cooperatist şi a familiilor;
38. insistă asupra consolidării rolului statului în reglementarea, participarea și intervenția pe piață și asupra îmbunătățirii cadrului de reglementare, în special în ceea ce privește piețele financiare;
39. solicită implementarea, la nivel de UE, a unei taxe pe circulaţia capitalului, ca o măsură împotriva volatilităţii şi instabilităţii crescânde a pieţelor financiare, a pericolului reprezentat de speculaţii pentru economia reală şi subliniază necesitatea de a obţine noi surse de venit din taxe, în vederea restabilirii echilibrului fiscal şi a celui dintre muncă şi capital;
40. ia act de problema evaziunii fiscale şi a scăderii veniturilor din taxe şi de impactul acestora, la nivel naţional, asupra venitului şi a pierderilor bugetare. solicită un angajament ferm din partea statelor membre pentru a elimina paradisurile fiscale şi activităţile offshore din UE până în 2010 şi cere Consiliului, Comisiei şi statelor membre să se angajeze ferm şi în direcţia eradicării acestora la nivel mondial;
41. atrage atenţia asupra dependenţei externe din ce în ce mai mari a UE, care este o consecinţă directă a dezindustrializării continue şi a politicii de delocalizare a activităţilor productive către ţările terţe;
42. solicită o nouă politică de investiţii în industrie, care să profite de resursele naturale şi capacitatea de producţie a fiecărui stat membru;
43. reiterează solicitarea de a se institui un cadru de reglementare la nivelul UE, care să penalizeze delocalizările firmelor în interiorul şi în afara UE; consideră că ajutorul public acordat întreprinderilor la nivel naţional şi la nivel de UE ar trebui însoţite de angajamentul ferm al acestora în privinţa dezvoltării şi a ocupării forţei de muncă la nivel regional şi nu ar trebui acordat nici un ajutor care ar putea fi folosit pentru a încuraja delocalizările;
44. ia act de intenţia de a revizui Directiva 94/45/CE privind instituirea unui comitet european de întreprindere; solicită Comisiei şi Consiliului să ia în considerare în mod corespunzător rezoluţia Parlamentului din 17 ianuarie 2007, în care se subliniază necesitatea de a proteja drepturile lucrătorilor în cadrul proceselor de restructurare a întreprinderilor industriale, necesitatea de a garanta accesul deplin la informaţii şi posibilitatea unei intervenţii decisive de-a lungul acestui proces, inclusiv prin dreptul de vot, şi necesitatea de a defini criteriile de stabilire a compensaţiei datorate lucrătorilor în cazul în care întreprinderea nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale;
45. subliniază faptul că revizuirea Strategiei Europene pentru ocuparea forţei de muncă (SEOFM) şi orientările integrate pentru următorul ciclu (2008-2010) ar trebui să se bazeze nu pe conceptul de flexicuritate al Comisiei, ci pe promovarea locurilor de muncă în care lucrătorii beneficiază de drepturi. solicită statelor membre, Comisiei şi Consiliului să ia măsuri eficace pentru a respecta standardele sociale şi a garanta locuri de muncă decente, asigurând astfel lucrătorilor, şi mai ales femeilor, venituri decente, precum şi dreptul la sănătate şi siguranţă la locul de muncă, protecţie socială şi libertatea sindicatelor, şi să încurajeze eliminarea tuturor formelor de discriminare la locul de muncă între bărbaţi şi femei, urmărind deopotrivă şi ambiţiosul obiectiv de reducere a numărului lucrătorilor săraci din Europa;
46. subliniază faptul că sunt necesare politici pentru a instaura egalitatea dintre bărbaţi şi femei (de exemplu egalitatea remunerării, concediul parental, accesul la locuri de muncă unde beneficiază de drepturi) şi pentru a crea condiţii mai bune în vederea reconcilierii dintre viaţa privată şi cea individuală, garantând independenţa economică a femeilor; constată necesitatea unor infrastructuri sociale şi educaţionale consolidate pentru tineri şi bătrâni deopotrivă, incluzând echipamente mai numeroase şi mai performante pentru învăţare, pentru îngrijirea copilului (la un preţ rezonabil), a copiilor mici şi a persoanelor în vârstă; reaminteşte statelor membre angajamentul luat la summit-ul de la Barcelona în 2002;
47. solicită UE să se angajeze ferm în direcţia reducerii timpului de lucru, fără a reduce salariile, pentru a crea locuri de muncă şi a creşte productivitatea; solicită Comisiei, în acest sens, să-şi retragă propunerea de revizuire a Directivei privind timpul de lucru; invită statele membre să-și coordoneze eforturile de reducere treptată a timpului de lucru până în 2010 și subliniază obiectivul pe termen scurt al unei săptămâni de lucru de 35 de ore; consideră că reducerea timpului de lucru, fără diminuarea salariilor, ar trebui să fie considerată un scop în sine și o măsură de bunăstare socială;
48. subliniază importanţa ridicării nivelului general de educaţie şi calificare a populaţiei; reaminteşte că educaţia publică este fundamentală pentru dezvoltare şi consideră că sistemele de educaţie şi formare trebuie consolidate pentru diferite etape ale vieţii, investindu-se mai mult şi facilitând accesul tuturor la învăţământul superior;
49. invită statele membre să se concentreze în primul rând asupra problemei retragerilor din sistemul şcolar primar şi secundar; consideră că rata abandonului şcolar în UE este inacceptabil de mare; solicită Consiliului European din primăvară să îmbunătăţească angajamentele anterioare de a reduce rata abandonului şcolar cu jumătate până în 2010;
50. subliniază importanţa cercetării fundamentale şi aplicate finanţată public pentru promovarea inovării şi stimularea cercetării şi dezvoltării, în vederea creării unei politici generale a dezvoltării durabile şi a contribui la bunăstare şi la crearea de locuri de muncă; invită statele membre să-şi intensifice eforturile de instituire a unei politici de încurajare a inovaţiei şi a cercetării şi dezvoltării în PME;
51. subliniază faptul că durabilitatea în domeniul mediului şi în cel social trebuie să fie în centrul programelor de investiţii publice ale UE şi ale statelor membre; consideră că ar trebui acordată o atenţie mai mare acţiunilor vizând creşterea eficienţei energetice, utilizarea surselor de energie regenerabilă şi promovarea tehnologiilor de cogenerare; solicită un program comunitar de susţinere a măsurilor vizând creşterea eficienţei energetice în statele membre, reducând astfel consumul de energie;
52. regretă că reacţia UE la problema schimbărilor climatice şi a penuriei de energie se limitează la întrebarea dacă statele membre şi-au deschis sau nu „în mod corespunzător” pieţele lor de energie.
53. solicită o politică de investiţii care să vizeze crearea unei reţele eficiente de transport în comun, încurajând folosirea acestuia şi urmărind o economisire mai importantă de energie şi o mai bună calitate a mediului;
54. subliniază necesitatea imperioasă a unor măsuri de eficientizare a transportului, în conformitate cu principiul durabilităţii şi a promovării investiţiilor în modalităţi de transport mai puţin nocive pentru mediu;
55. insistă asupra faptului că relaţiile externe trebuie să se bazeze pe principiul „non-interferenţei” şi să promoveze, cu toate ţările, acţiuni de susţinere a cooperării şi dezvoltării;
56. subliniază faptul că UE ar trebui să-şi revizuiască radical strategia comercială globală neoliberală şi să-şi revizuiască agenda comercială în spiritul solidarităţii, agendă care să respecte specificul fiecărei ţări, necesităţile suplimentare şi suveranitatea în materie de producţie; subliniază faptul că ar trebui să se renunţe la scopurile contradictorii ale politicilor comerciale şi de comerţ exterior ale UE, luând în considerare impactul ecologic, social şi, mai ales, în materie de gen al politicilor comerciale asupra ţărilor în curs de dezvoltare;
57. consideră că actualele evaluări ale raportului costuri - eficacitate sau ale „competitivităţii”, propuse în cadrul iniţiativei pentru „o mai bună legiferare” sunt părtinitoare în favoarea intereselor companiilor şi au drept scop principal blocarea oricărei legislaţii care pune în pericol competiţia sau rentabilitatea afacerilor, promovând astfel dereglementarea; consideră că evaluările de impact nu ar trebui să pună în discuţie obiectivele iniţiale ale legislaţiei existente sau propuse, în special în domeniile protecţiei sociale, protecţiei muncii, a mediului şi a drepturilor consumatorilor;
58. solicită Comisiei să folosească ocazia revizuirii bugetului 2008/09, prevăzută în Acordul interinstituţional, pentru a consolida substanţial politica de coeziune, în vederea reducerii disparităţilor regionale şi a promovării coeziunii economice şi sociale, precum şi a unei convergenţe reale, accentuând caracterul redistributiv al bugetului comunitar;
*
* *
59. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și parlamentelor naţionale.