PROPUNERE DE REZOLUŢIE referitoare la interzicerea generală a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în UE
19.4.2010
în conformitate cu articolul 115 alineatul (5) din Regulamentul de procedură
Kartika Tamara Liotard, Sabine Wils, João Ferreira, Jiří Maštálka în numele Grupului GUE/NGL
Consultaţi, de asemenea, propunerea comună de rezoluţie RC-B7-0238/2010
B7‑0241/2010
Rezoluţia Parlamentului European referitoare la interzicerea generală a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în UE
Parlamentul European,
– având în vedere articolul 191 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
– având în vedere principiul precauţiei astfel cum a fost definit în Declaraţia de la Rio privind mediul şi dezvoltarea, precum şi Convenţia privind diversitatea biologică din iunie 1992, de la Rio de Janeiro,
– având în vedere obiectivele de mediu stabilite în Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei,
– având în vedere Directiva 2006/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2006 privind gestionarea deşeurilor din industriile extractive, prin care se permite utilizarea cianurilor în activităţi miniere ţinând cont de pragurile maxime permise ale concentrației,
– având în vedere Directiva 2003/105/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2003 de modificare a Directivei 96/82/CE a Consiliului (Seveso II) privind controlul asupra riscului de accidente majore care implică substanțe periculoase, în care se afirmă că [...] anumite activități de depozitare și de prelucrare în industria minieră […] pot avea consecințe foarte grave,
– având în vedere Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului, conform căreia statele membre pot permite unui operator să nu suporte costurile pentru daune provocate mediului în cazul în care se dovedeşte că daunele respective au fost provocate în anumite condiţii,
– având în vedere programul de 18 luni privind Preşedinţia spaniolă, belgiană şi ungară în ceea ce priveşte priorităţile acestuia legate de politica în domeniul apei şi de biodiversitate,
– având în vedere raportul misiunii de evaluare a UNEP (Programul de Mediu al Organizației Națiunilor Unite)/OCHA (Biroul pentru coordonarea afacerilor umanitare) privind deversarea de cianuri de la Baia Mare (România) din martie 2000 şi raportul grupului operativ internaţional de evaluare a accidentului de la Baia Mare produs în decembrie 2000,
– având în vedere măsurile luate de Republica Cehă de interzicere generală a tehnologiilor pe bază de cianuri prin modificarea, în 2000, a Legii nr. 44/1988 privind mineritul, precum şi modificarea din 2009 a Legii nr. 48/1993 privind mineritul din Ungaria, prin care s-a interzis utilizarea tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri pe teritoriul Ungariei, şi decretul dat în Germania, în 2002, prin care s-a interzis mineritul cu cianuri,
– având în vedere întrebarea din 17 martie 2010 adresată Comisiei, referitoare la a interzicerea generală a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în UE (O-0035/2010 – B7‑0206/2010),
– având în vedere articolul 115 alineatul (5) şi articolul 110(2) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat anul 2010 Anul internaţional al biodiversităţii, şi lumea este invitată să ia, în 2010, măsuri de protejare a diversităţii formelor de viaţă de pe Pământ;
B. întrucât cianura este un produc chimic extrem de toxic utilizat în mineritul aurului, fiind catalogat ca principalul agent poluant în conformitate cu anexa VIII la Directiva-cadru privind apa, care poate avea efecte catastrofice şi ireversibile asupra sănătăţii umane şi a mediului, prin urmare şi asupra biodiversităţii;
C. întrucât, în Declaraţia comună a miniştrilor mediului din Republica Cehă, Ungaria, Polonia şi Slovacia privind mineritul sustenabil, făcută cu prilejul celei de-a 14-a reuniuni a miniştrilor mediului din grupul de ţări Vişegrad, ce a avut loc la 25 mai 2007 la Praga, miniştrii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la tehnologiile periculoase utilizate şi planificate pentru activităţile miniere în diverse locuri din regiunea respectivă, tehnologii care implică riscuri considerabile cu privire la mediu, care pot avea consecinţe transfrontaliere;
D. întrucât, în cadrul Convenţiei de la Sofia privind cooperarea pentru protejarea şi utilizarea sustenabilă a fluviului Dunărea, părţile au fost de acord că, în afară de substanţele periculoase prioritare menţionate în Directiva-cadru privind apa, cianura este considerată substanţă periculoasă importantă;
E. întrucât, în urmă cu 10 ani, peste 100 000 m3 de apă contaminată cu cianuri au fost deversaţi dintr-un bazin al minei de aur din Baia Mare (România) în sistemul fluvial Someş - Tisa - Dunăre, fapt ce a provocat cel mai grav dezastru ecologic din Europa Centrală la vremea respectivă; substanţele toxice au ucis numeroase organisme, afectând sistemul ecologic, lanţul trofic şi utilizarea râului de către om pentru mulţi ani. iar în regiunea cea mai contaminată a râului Tisa au fost distruse 100% din plancton, 82% din numărul peştilor şi 50-60% din numărul nevertebratele acvatice;
F. întrucât, în ultimii 25 de ani, la nivel mondial, s-au produs peste 30 de accidente majore cu deversare de cianuri şi întrucât nu există nicio garanţie reală că astfel de accidente nu vor mai apărea, în special având în vedere condiţiile atmosferice extreme din ce în ce mai potrivnice, printre altele precipitaţiile abundente şi frecvente, astfel cum se estimează în cel de-al patrulea raport de evaluare al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice;
G. întrucât mai multe state membre UE încă se confruntă cu faptul că, în cadrul unor proiecte noi privind unele exploatări miniere de suprafaţă vaste, se utilizează tehnologii bazate pe cianuri în zone foarte populate, ceea ce reprezintă şi mai multe ameninţări la adresa sănătăţii umane şi a mediului;
H. întrucât, în conformitate cu Directiva-cadru privind apa, statele membre sunt obligate să obţină şi să menţină o stare adecvată a resurselor de apă, precum şi să prevină poluarea acestora cu substanţe periculoase; cu toate acestea, calitatea apei poate depinde şi de calitatea apei din bazinul râurilor care se află în zone învecinate cu ţările care utilizează tehnologii miniere pe bază de cianuri;
I. întrucât efectele transfrontaliere ale accidentelor care implică deversarea de cianuri, în special în ceea ce priveşte contaminarea bazinelor hidrografice mari şi a straturilor freatice, evidenţiază necesitatea unei abordări din partea UE a ameninţării serioase la adresa mediului pe care o reprezintă mineritul pe bază de cianuri;
J. întrucât încă nu există norme prudenţiale şi garanţii financiare adecvate, iar implementarea legislaţiei existente cu privire la mineritul pe bază de cianuri depinde şi de abilităţile puterilor executive ale fiecărui stat membru, deci este doar o chestiune de timp şi de neglijenţă umană până când se va produce un accident;
K. întrucât Directiva privind deşeurile miniere nu a fost implementată în totalitate în unele state membre;
L. întrucât mineritul pe bază de cianuri creează puţine locuri de muncă şi doar pentru o perioadă de 8-16 ani, dar există însă pericolul de producere a unor daune ecologice transfrontaliere imense, care, de regulă, nu sunt compensate de companiile responsabile, acestea dispărând sau intrând în faliment de obicei, ci de către stat, adică de contribuabili;
M. întrucât companiile care sunt implicate nu au asigurări pe termen lung care să le acopere costurile în caz de accident sau de funcţionare defectuoasă în viitor,
N. întrucât trebuie să se extragă o tonă de minereu de calitate inferioară pentru a se obţine două grame de aur, în urma acestui proces rămânând o cantitate enormă de deşeuri miniere, iar 25-50% din aur rămâne în cele din urmă în stocul de deşeuri; în plus, în proiectele vaste de minerit pe bază de cianuri se utilizează câteva milioane de kilograme de cianură de sodiu pe an, transportarea şi depozitarea acestora putând avea în sine consecinţe catastrofale în cazul în care nu sunt efectuate corespunzător;
O. întrucât există alternative la mineritul pe bază de cianuri, care ar putea înlocui tehnologiile de minerit pe bază de cianuri;
P. întrucât în întreaga Europă există proteste publice vehemente împotriva proiectelor de minerit pe bază de cianuri, nu numai din partea cetăţenilor, a comunităţilor locale şi a ONG-urilor, ci şi a organizaţiilor de stat, a guvernelor şi a politicienilor,
1. consideră că respectarea obiectivelor UE stabilite în Directiva-cadru privind apa, şi anume de a obţine o stare bună din punct de vedere chimic şi de a proteja resursele de apă şi diversitatea biologică, poate fi realizată doar prin interzicerea tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri;
2. invită Comisia să propună interzicerea totală a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în UE până la sfârşitul lui 2010, deoarece aceasta este singura modalitate sigură de protejare a resurselor noastre de apă şi a ecosistemelor împotriva poluării cu cianuri în urma activităţilor miniere;
3. ia act de iniţiativele relevante din cadrul sistemului UE şi al ONU şi încurajează ferm dezvoltarea şi aplicarea unor alternative de minerit mai sigure, şi în special fără utilizarea de cianuri;
4. invită Comisia şi statele membre să nu susţină niciun proiect de minerit care implică utilizarea directă sau indirectă de tehnologii pe bază de cianuri în UE, până când se va aplica interdicţia generală, şi nici să nu susţină astfel de proiecte în ţări terţe;
5. invită Comisia să propună o modificare a legislaţiei existente cu privire la gestionarea deşeurilor din industriile extractive, pentru ca fiecare companie implicată să fie obligată să deţină o asigurare pentru a compensa daunele şi a acoperi toate costurile de remediere pentru obţinerea stării ecologice şi chimice iniţiale, în cazul producerii unui accident sau al unei funcţionări defectuoase;
6. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, precum şi parlamentelor şi guvernelor statelor membre.