PROPUNERE DE REZOLUŢIE referitoare la UE 2020
14.06.2010
în conformitate cu articolul 115 alineatul (5) din Regulamentul de procedură
Lothar Bisky, Nikolaos Chountis, Ilda Figueiredo, Patrick Le Hyaric, Kartika Liotard, Marisa Matias, Willy Meyer, Miguel Portas, Alfreds Rubiks, Eva-Britt Svensson, Kyriacos Triantaphyllides, Sabine Wils în numele Grupului GUE/NGL
B7‑0357/2010
Rezoluţia Parlamentului European referitoare la guvernanţa economică a UE
Parlamentul European,
– având în vedere concluziile summitului de primăvară al Consiliului European din 26 martie 2010 privind Europa 2020 şi guvernanţa economică,
– având în vedere declaraţia şefilor de stat sau de guvern ai ţărilor din zona euro din 7 mai 2010,
– având în vedere concluziile reuniunii extraordinare a Consiliului Afaceri Economice şi Financiare din 9-10 mai 2010,
– având în vedere rezultatele reuniunilor Consiliului Afaceri Economice şi Financiare din 18 mai - 8 iunie 2010,
– având în vedere articolul 115 alineatul (5) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât, la sfârşitul anului 2009, Consiliul European a convenit asupra unei „strategii de ieşire” şi a lansat proceduri privind deficitul bugetar împotriva a 20 de state membre, cerându-le să reducă deficitele bugetare sub 3% din PIB cel târziu în 2013-2014; întrucât multe state membre au lansat deja acţiuni ofensive asupra salariilor şi au pus în aplicare reduceri drastice ale cheltuielilor publice, determinând salariile şi pensiile din sectorul public să scadă, reducând şi privatizând serviciile publice, precum şi măsuri de majorare a TVA, a contribuţiilor sociale şi a vârstei de pensionare stabilite prin lege;
B. întrucât „strategia de ieşire” a UE şi practicile sectorului financiar revelează un profund sentiment cinic: nivelul deficitelor este înalt şi datoria publică creşte vertiginos în special pentru că guvernele au salvat sectorul financiar de la rezultatele speculaţiilor practicate de acesta şi de la daunele pe care le provoca economiei; întrucât pieţele financiare se întorc acum chiar împotriva guvernelor care le-au salvat în primul rând, iar guvernele plasează sarcina de a rambursa datoria publică faţă de aceiaşi creditori din sectorul financiar pe umerii populaţiei de rând, adică pe umerii lucrătorilor şi ai pensionarilor etc., ale căror locuri de muncă, salarii, prestaţii sociale şi drepturi sunt atacate;
C. întrucât, în evaluarea sa a programelor de stabilitate şi convergenţă în 24 de state membre, evaluare efectuată la 17 şi 24 martie 2010 şi la 14 aprilie 2010, Comisia le-a îndemnat pe majoritatea dintre acestea să reducă şi mai mult cheltuielile publice şi să implementeze mai multe „reforme structurale”; întrucât Comisia propune instituirea unor mecanisme pentru o supraveghere mai strictă a deficitelor statelor membre în cadrul planificării bugetare pe termen mediu a acestora; întrucât concluzia Consiliului de primăvară privind „guvernanţa economică” sprijină, de asemenea, aplicarea articolului 136 din tratat (TFUE) ca pe un instrument de realizare a unei supravegheri bugetare mai stricte, precum şi axarea pe provocările stringente privind competitivitatea şi evoluţia balanţei de plăţi;
D. întrucât aceste măsuri bugetare stricte promovate de Comisie şi Consiliu şi aplicate de majoritatea statelor membre măresc presiunea deflaţionistă exercitată asupra unei economii care este încă fragilă şi în stagnare, desfiinţează „stabilizatorii automaţi”, cum ar fi sistemele de protecţie socială şi investiţiile publice, care s-au dovedit eficace opunând rezistenţă recesiunii, riscând astfel să readucă economia în stare de recesiune şi spulberând orice speranţă de reducere a datoriei publice şi de consolidare bugetară,
1. subliniază că strategia de ieşire sado-monetaristă a UE nu va permite statelor membre să realizeze o consolidare bugetară, deoarece stabilizatorii automaţi, precum protecţia socială şi investiţiile publice, îşi vor pierde eficacitatea din cauza acestei strategii, salariile vor scădea şi, ca urmare, cererea internă şi veniturile fiscale se vor reduce; subliniază că „guvernanţa economică a UE” propusă de Consiliu în conformitate cu aceste principii va duce la regres social, la o economie şi mai slabă şi la destabilizarea integrării şi democraţiei europene;
2. insistă asupra faptului că, pentru următorii 3-5 ani, sunt necesare stimulente fiscale suplimentare pentru a combate stagnarea economică şi a elabora o nouă strategie iniţială pentru ocuparea forţei de muncă: un plan de redresare a UE nou, mai consistent şi mai bine focalizat, în ale cărui componente să fie generalizată egalitatea de gen, care să mobilizeze un procent din PIB-ul UE în fiecare an pentru investiţii într-o dezvoltare durabilă din punct de vedere ecologic, social şi economic, în vederea promovării echităţii, a angajării integrale a forţei de muncă la locuri de muncă de calitate, a asanării ecologice a economiei, a realizării unei securităţi sociale, a eradicării sărăciei şi excluziunii sociale, precum şi în vederea realizării unei coeziuni sociale şi teritoriale mai consistente în tot spaţiul UE; subliniază că aceste acţiuni trebuie însoţite de măsuri similare la nivelul statelor membre, care să fie coordonate în mod coerent între ele şi cu măsurile de la nivelul UE;
3. subliniază că numai o redresare în forţă a economiei şi o creştere calitativă a nivelului ocupării forţei de muncă în condiţii decente şi potrivit unor standarde înalte pot asigura reducerea pe termen mediu a deficitelor publice şi a datoriilor publice; subliniază că, de facto, Pactul de stabilitate şi de creştere nu a fost aplicat în 2008 şi 2009 pentru a permite statelor membre să lanseze programe de redresare; insistă ca Pactul de stabilitate şi de creştere să nu fie aplicat;
4. propune ca investiţiile făcute în cadrul noului plan de redresare al UE şi în cadrul iniţiativelor de redresare ale statelor membre să fie îndreptate către dezvoltarea durabilă, cum ar fi economiile de energie şi sursele de energie regenerabile, producţia nepoluantă şi prevenirea producerii de deşeuri, dezvoltarea urbană durabilă şi locuinţele, agricultura organică, pescuitul durabil şi conservarea ecosistemelor, îmbunătăţirea eficienţei în utilizarea apei şi a resurselor, conversia industriei armamentelor, extinderea şi îmbunătăţirea serviciilor publice, a educaţiei, a asistenţei medicale, a îngrijirii pe termen lung, a serviciilor sociale şi a economiei bazate pe protecţia socială, acordarea de sprijin sectoarelor construcţiei de locuinţe sociale, îngrijirii şi educaţiei, combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale în vederea promovării creării unor locuri de muncă declarate ecologice şi „albe”;
5. propune ca o parte din programele de investiţii din cadrul planului de redresare să se adreseze în special ramurilor industriei care au suferit cel mai mult în urma crizei, pentru a da curs nevoii de a realiza o angajare integrală şi în condiţii decente a forţei de muncă: conversia industriei automobilelor în servicii de transport durabil, extinderea reţelelor feroviare şi furnizarea de servicii feroviare regionale cu caracter cuprinzător şi inclusiv din punctul de vedere al teritoriilor (programul Rail Europe 2025), promovarea de şantiere navale ecologice şi stabilizarea industriei siderurgice în acest sens; insistă ca UE şi statele membre să însoţească astfel de acţiuni de conversie cu măsuri menite să păstreze locurile de muncă, cu măsuri de formare profesională, recalificare şi dezvoltare a competenţelor şi să asigure tranziţia de la un loc de muncă la altul pentru lucrătorii din industriile vizate;
6. subliniază că UE şi statele membre ar trebui să pună în aplicare mecanisme pentru dirijarea publică focalizată şi controlată în mod democratic a investiţiilor din cadrul noului plan de redresare către sectoarele economiei care au fost afectate de criză cel mai mult, către industriile şi serviciile durabile în curs de apariţie şi către regiunile dezavantajate; insistă asupra implicării şi participării active a celor afectaţi de aceste investiţii; subliniază că, ori de câte ori statele membre oferă ajutoare, recapitalizare şi garanţii financiare pentru întreprinderile care se află într-o situaţie dificilă, acest lucru ar trebui să ducă, în mod corespunzător, la cote publice mai mari în drepturile de vot şi în profiturile viitoare şi ar trebui să fie folosit pentru a influenţa strategiile de investiţii ale întreprinderilor; subliniază că statele membre ar trebui să pună în aplicare măsuri pentru sporirea gradului de democraţie economică şi să modifice guvernanţa întreprinderilor pentru a consolida poziţia lucrătorilor, a sindicatelor şi a consumatorilor, precum şi dimensiunea socială şi de mediu a opţiunilor strategice ale întreprinderilor şi serviciilor publice;
7. consideră că guvernanţa economică a UE trebuie să analizeze temeinic dezechilibrele de cont curent din cadrul UE-27 – ţări din sudul si estul Europei care înregistrează deficite importante de cont curent sau ţări precum Germania, Austria şi Ţările de Jos care înregistrează excedente mari de cont curent; subliniază că ţările care înregistrează un excedent trebuie să îşi direcţioneze dezvoltarea economică către consolidarea cererii interne şi a propriei economii naţionale; propune crearea la nivelul UE-27 a unui „mecanism de compensare la nivelul Uniunii” prin care ţările excedentare să plătească ţărilor deficitare dobânzi pozitive pe termen lung, oferindu-le astfel posibilitatea de a investi în modernizarea producţiei, a serviciilor şi a infrastructurii, de a creşte productivitatea şi de a reduce deficitele de cont curent;
8. subliniază că, în urma estimărilor Comisiei, datoria publică a ţărilor UE-27 va creşte în medie cu 84% sau mai mult în 2011, în ciuda eforturilor de consolidare fiscală ale statelor membre; subliniază că evoluţiile recente privind un eventual eşec al Greciei în evitarea falimentului ar putea declanşa „scenariul cel mai nefavorabil”, şi anume ca alte state membre să nu îşi mai poată plăti nici ele datoriile, aruncând în aer zona euro; consideră că, pentru a împiedica un astfel de scenariu, este urgent nevoie de elaborarea unui „plan B” bazat pe un ansamblu de politici prin care să se negocieze cu băncile şi instituţiile financiare anularea şi ajustarea datoriei publice, precum şi pe o serie de acţiuni mai îndrăzneţe ale BCE de adoptare a unor măsuri neconvenţionale pentru a-şi extinde bilanţul şi pentru a-şi monetiza datoria prin achiziţionarea de obligaţiuni de stat prin intermediul instrumentarului de „operaţiuni structurale” în scopul evitării colapsului economic;
9. invită Consiliul să extindă mandatul Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) astfel încât politicile de creditare ale acestora să acopere întreaga gamă de instrumente prevăzute de Planul european de redresare (care să includă, de exemplu, politica industrială durabilă etc.);
10. invită Consiliul să creeze o obligaţiune UE emisă de Banca Europeană de Investiţii, garantată colectiv de guvernele UE-27 şi susţinută de veniturile fiscale naţionale, precum şi de sprijin sub formă de lichidităţi din partea Băncii Centrale Europene la o rată a dobânzii de 1%; subliniază că o astfel de obligaţiune UE comună nu ar trebui utilizată numai pentru a combate speculaţiile financiare şi pentru a elimina diferenţele actuale ale datoriei publice naţionale, ci şi pentru a finanţa noul Plan al UE de redresare; subliniază că de această creare de credite prin intermediul unei obligaţiuni UE comune ar trebui să beneficieze nu numai ţările din zona euro, ci şi toate statele membre; consideră că, prin finanţarea investiţiilor prin intermediul BEI în locul împrumuturilor de pe pieţele private de capital, UE şi statele membre ar economisi bani pe care i-ar putea folosi pentru stimularea altor investiţii;
11. subliniază că, prin coordonarea investiţiilor publice de către BEI, poate fi realizată o creştere între 1,5% şi 2% a ocupării forţei de muncă şi a veniturilor, oferind astfel perspective cu privire la autofinanţarea într-o mare măsură a măsurilor adoptate în cadrul Planului UE de redresare;
12. subliniază că orice sprijin financiar oferit statelor membre prin intermediul obligaţiunilor UE trebuie să fie structurat în jurul principiilor modelului social european, gestionarea strictă a reducerii cheltuielilor sectorului public, îngheţarea salariilor deflaţioniste etc. şi eşalonat pentru a se evita măsurile prociclice de austeritate bugetară; solicită Consiliului să revoce cerinţele de condiţionalitate impuse Greciei, precum şi cele impuse Lituaniei, României şi Ungariei în contextul asistenţei de urgenţă din partea UE şi a FMI;
13. invită Consiliul să introducă o taxă asupra operaţiunilor financiare (FTT) pentru a stopa speculaţiile şi a garanta că sectorul financiar contribuie în mod echitabil la redresarea economiei şi la refinanţarea poverii fiscale a operaţiunilor publice de salvare; subliniază că, potrivit unor studii recente, o FTT generală la nivel european de 0,1% ar putea ridica veniturile anuale la 2,1% din PIB (aproximativ 262 miliarde de euro); propune ca veniturile obţinute din FTT generală să fie destinate asistenţei pentru dezvoltare, măsurilor anticriză şi promovării dezvoltării durabile;
14. subliniază că băncile continuă să aibă o garanţie implicită, dar solidă asupra salvării sectorului public, chiar şi după operaţiunile de salvare şi garanţiile guvernamentale (în valoare de 3000 de miliarde de euro), dar, în acelaşi timp, acestea nu trebuie să plătească niciun comision pentru aceasta; invită Consiliul să convină asupra unui sistem de introducere a unor taxe pe pasivul bilanţier al băncii (cu excepţia depozitelor); subliniază că, prin modularea prelevării în funcţie de volumul bilanţului, guvernele pot aplica o taxă mai ridicată marilor bănci, rezolvând astfel problema băncilor care devin „prea mari ca să dea faliment”;
15. solicită statelor membre să mărească impozitele asupra bonusurilor băncilor şi ale directorilor, a veniturilor din capital (dividende, rate ale dobânzilor), asupra câştigurilor de capital şi marilor averi şi moşteniri, folosind încasările obţinute pentru a creşte investiţiile din sectorul public; subliniază că poate fi astfel consolidată dinamica cererii şi încorporată într-o strategie de dezvoltare durabilă socială şi de mediu în vederea reducerii deficitelor pe termen mediu; subliniază că, pentru a sprijini consolidarea fiscală, statele membre ar trebui să prevadă reducerea cheltuielilor militare şi a subvenţiilor dăunătoare mediului înconjurător;
16. subliniază că fondurile suplimentare destinate Planului european de redresare ar trebui mobilizate prin reducerea bugetului UE în ceea ce priveşte, de exemplu, cheltuielile militare şi de apărare, energia nucleară şi fuziunea nucleară, proiectele fondurilor structurale şi proiectele TEN dăunătoare mediului; consideră, de asemenea, că este necesară instituirea unor măsuri de sprijin bugetar pentru ţările aflate într-o situaţie de criză mai profundă, în special prin anticiparea finanţărilor comunitare, fără implicarea omologilor naţionali; solicită Comisiei şi Consiliului să prelungească recenta relaxare a normelor privind ajutoarele de stat, cel puţin atât timp cât predomină stagnarea şi rata ridicată a şomajului;
17. este de părere că sectorul financiar trebuie să acţioneze în primul rând şi mai ales în interesul public, acceptând profituri mai scăzute şi fiind orientat către prevenirea riscurilor şi obiective pe termen lung, în loc de profituri pe termen scurt; consideră că este nevoie urgentă de o deschidere a sectorului bancar către sectorul social şi de crearea unui pol financiar aflat în proprietate publică (bănci naţionalizate, case de economii locale şi regionale, cooperative de credit) în vederea orientării creditelor către investiţii utile din punct de vedere social şi al mediului prin care să se creeze locuri de muncă de calitate, cu respectarea drepturilor lucrătorilor; este de părere că procesul decizional privind politicile de credit din sistemul financiar trebuie să fie supus controlului public democratic, cu participarea democratică a angajaţilor şi a consumatorilor;
18. insistă asupra unor măsuri ferme în vederea combaterii speculaţiilor de pe piaţa financiară; subliniază că sunt necesare măsuri imediate (de urgenţă) pentru a interzice vânzarea în lipsă fără prevalidare şi contractele swap pe riscul de credit (credit default swaps) şi pentru instituirea unei agenţii publice de rating la nivel european; subliniază că ar trebui să se interzică fondurilor speculative şi fondurilor de capital să opereze pe teritoriul UE sau cel puţin ca acestea să fie supuse unor restricţii deosebite, centrele financiare offshore să fie închise şi, de asemenea, investiţiile fondurilor de pensii să se limiteze strict la obligaţiunile guvernamentale europene, fiind interzise investiţiile acestora în fonduri speculative sau de capital privat, operaţiuni de schimb, produse derivate şi capitaluri proprii; invită Comisia şi Consiliul să urgenteze adoptarea unor reglementări mai stricte de supraveghere a sectorului financiar;
19. critică propunerile grupului operativ prezidat de Preşedintele Consiliului European şi de cel al Consiliului ECOFIN privind monitorizarea fiscală mai strictă şi măsurile vizând „reforma structurală” pentru a aborda chestiunile legate de competitivitate şi de balanţa de plăţi în cadrul zonei euro;
20. ia act de decizia Consiliului ECOFIN de stabilire a unui mecanism european de stabilizare financiară cu un volum total de până la 500 de miliarde EUR, în temeiul articolului 122 alineatul (2) din tratat şi al unui acord interguvernamental al statelor membre din zona euro, care are ca scop să furnizeze sprijin financiar statelor membre aflate în dificultate; este de acord că este necesar un mecanism de stabilizare pentru a contracara pericolul efectului de domino al unui eventual faliment al statelor care fac parte din zona euro; cu toate acestea, se opune cu fermitate ca activarea şi asistenţa acordată de mecanismul de stabilitate să facă obiectul unei condiţionalităţi sporite, în aceeaşi măsură ca şi sprijinul recent acordat de UE/FMI, şi ca FMI să ia parte la măsurile de finanţare;
21. se opune cu fermitate intenţiei Comisiei şi Consiliului de a crea un cadru pentru politici de consolidare fiscală mai accelerată ale statelor membre, de a solicita Portugaliei şi Spaniei, în special, să ia măsuri suplimentare importante de consolidare în 2010 şi 2011 şi de a impune norme şi proceduri de monitorizare mai stricte statelor membre ale zonei euro şi sancţiuni mai eficiente decât cele prevăzute în prezent de Pactul de stabilitate şi de creştere; consideră că astfel de politici nu conduc decât la o agravare deflaţionistă a crizei, impunând politici prociclice şi anti-sociale statelor membre care se confruntă cu dificultăţi economice;
22. ia act de faptul că Consiliul ECOFIN a subliniat necesitatea de a se înregistra progrese rapide în ceea ce priveşte reglementarea şi monitorizarea pieţei financiare, în special a pieţelor instrumentelor derivate şi rolul agenţiilor de rating, precum şi contribuţia substanţială a sectorului financiar la costurile crizelor; invită Comisia şi Consiliul să urgenteze elaborarea unor propuneri eficiente în acest sens;
23. salută recenta modificare a politicilor macroeconomice în cadrul FMI, care susţine renunţarea la condiţionalitatea generată de măsurile bugetare de austeritate, liberalizarea, privatizarea şi politicile de dereglementare şi care îşi propune să facă posibil controlul mişcărilor de capital şi o rată a inflaţiei de 4%; sugerează că UE ar trebui să se angajeze într-un proces similar de modificare a măsurilor sale în materie de politică macroeconomică şi guvernanţă economică;
24. consideră că orice dezbatere importantă privind modificarea Tratatului UE pentru a ţine seama de crize trebuie să se axeze în primul rând pe renunţarea la structura monetaristă consacrată în acesta, prin: abolirea criteriilor nefuncţionale de la Maastricht, inutile pentru Uniunea Monetară Europeană, stabilirea unor criterii care să vizeze „convergenţa reală” şi mecanismele de ajutor pentru ca statele membre să realizeze acest lucru, revocarea Pactului de stabilitate şi de creştere şi înlocuirea acestuia cu un pact pentru ocuparea forţei de muncă şi dezvoltare durabilă, modificarea statutului Băncii Centrale Europene astfel încât aceasta să răspundă în mod democratic pentru acţiunile sale şi să renunţe la „independenţa sa absolută”, redefinirea misiunii sale pentru a sprijini dezvoltarea economică echilibrată şi durabilă, ocuparea integrală a forţei de muncă, stabilitatea financiară şi stabilitatea preţurilor şi a ratei de schimb, acestea fiind câteva dintre cele mai importante modificări pe care ar trebui să le vizeze tratatul;
25. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei şi parlamentelor naţionale.