PROPUNERE DE REZOLUŢIE referitoare la Europa 2020
9.2.2011
depusă în conformitate cu articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură
Lothar Bisky, Cornelia Ernst, Thomas Händel, Jacky Hénin, Patrick Le Hyaric, Marisa Matias, Willy Meyer, Miguel Portas, Alfreds Rubiks, Eva-Britt Svensson, Rui Tavares, Marie-Christine Vergiat, Sabine Wils, Gabriele Zimmer, Nikolaos Chountis, Jürgen Klute, Ilda Figueiredo, Kyriacos Triantaphyllides în numele Grupului GUE/NGL
B7‑0106/2011
Rezoluția Parlamentului European referitoare la Europa 2020
Parlamentul European,
– având în vedere orientările integrate Europa 2020, astfel cum au fost adoptate de Consiliu în 2010 (partea I – OGPE, partea II - orientările privind ocuparea forței de muncă),
– având în vedere concluziile Consiliului din 17 iunie 2010 (strategia Europa 2020), ale Consiliului din 16 decembrie 2010 (guvernanța economică) și ale Consiliului din 4 februarie 2011 (Europa 2020, politica în domeniul energiei, inovația),
– având în vedere propunerile Comisiei privind pachetul legislativ referitor la guvernanța economică (procedura de deficit excesiv, corectarea dezechilibrelor macroeconomice) din 29 septembrie 2010,
– având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Analiza anuală a creșterii: formularea răspunsului cuprinzător al UE la criză”(COM(2011) 11 final),
– având în vedere articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât analiza anuală a creșterii elaborată de Comisia Europeană a inițiat primul ciclu al semestrului european, aprobat de Consiliul European din 7 septembrie 2010, axat pe coordonarea ex-ante a politicilor economice și bugetare, în conformitate cu Pactul de stabilitate și de creștere, pe de o parte și cu strategia Europa 2020 pe de altă parte; întrucât este așteptat ca Consiliul din martie 2011 să ofere „îndrumări” pentru politicile statelor membre în ambele domenii;
B. întrucât Comisia prevede cu optimism „semne de redresare economică, dar una încă inegală”; întrucât, în realitate, în 2010 cele mai multe state membre s-au confruntat și continuă să se confrunte cu o situație de stagnare economică, unele au trecut printr-o dublă recesiune, altele au avut de făcut față unei scăderi economice persistente și doar foarte puține din ele ar putea beneficia, în 2010, de „o creștere a exporturilor în urma reînviorării comerțului mondial”; întrucât până și pentru aceste țări exportatoare se așteaptă o încetinire a creșterii economice în 2011;
C. întrucât Comisia subliniază că „sectorul financiar nu a revenit la normalitate și că există situații de vulnerabilitate la situații de criză și de dependență de ajutoare din partea statului”, că condițiile de acordare a creditelor s-au înăsprit și că „în mai multe state membre îndatorarea gospodăriilor și a întreprinderilor este, încă, la un nivel excesiv de ridicat”;
D. întrucât analiza critică efectuată de Comisie cu privire la situația din sectorul financiar ar putea arăta în continuare o imagine mult prea pozitivă decât cea reală: multe bănci europene sunt încărcate cu datorii excesive în domeniul guvernamental, bancar și imobiliar; multe dintre acestea se află, în realitate, în situație de nelichiditate și depind de creditarea la rate ale dobânzilor foarte joase din partea BCE pentru a putea continua să funcționeze; numeroase bănci au suferit pierderi masive pe care le-au recunoscut doar în parte și, prin urmare, sunt, în realitate, în situație de insolvență;
E. întrucât, până în prezent Uniunea Europeană și guvernele statelor membre nu au implementat reformele necesare pentru ca sectorul financiar să acționeze în primul rând și mai ales în interesul public, acceptând profituri mai scăzute și fiind orientat către prevenirea riscurilor și obiective pe termen lung, în loc de profituri pe termen scurt și nici nu au acționat în privința reformelor necesare pentru reglementarea mai strictă a piețelor financiare;
F. întrucât concluziile Consiliului din 4 februarie 2011 au menționat necesitatea unor „simulări ambițioase de situații de criză” pentru bănci; întrucât este clar că simulările de situații de criză pentru bănci deja efectuate în UE nu au fost suficient de stricte, deoarece au acordat notă de trecere Băncii Irlandei și Băncii Allied Irish, ale căror probleme grave au declanșat, la scurt timp după aceea, planul de salvare al zonei euro destinat Irlandei;
G. întrucât guvernele din UE au întreprins acțiuni în vederea protejării cu orice preț a deținătorilor de obligațiuni bancare, preferând, în schimb, să arunce pierderile în spinarea contribuabililor, chiar dacă acest lucru împinge la limită solvabilitatea guvernelor; întrucât acestea sunt principiile de bază ale Mecanismului european de stabilitate care cauzează amplificarea, în continuare, a politicilor de austeritate în întreaga Uniune Europeană, plasând, astfel, din nou, sarcina financiară reprezentată de salvarea sectorului financiar pe umerii oamenilor de rând, adică pe umerii lucrătorilor, pensionarilor etc., ale căror locuri de muncă, salarii, prestații sociale și drepturi sunt dur atacate;
H. întrucât potrivit proiectului de raport comun privind ocuparea forței de muncă, rata șomajului din UE se situează, în prezent, la 23,1 milioane de persoane (9,6%, circa 20% în unele state membre) – cu 5,6 milioane de lucrători mai puțin decât punctul cel mai înalt al acestuia, atins în al doilea trimestru din 2008 – iar rata șomajului în rândurile tinerilor din UE se situează la 20,4% (peste 40% în unele state membre); întrucât costul unitar real al forței de muncă în UE a cunoscut o evoluție descendentă de la mijlocul anului 2009, atingând 2% pe an în al doilea semestru al anului 2010;
I. întrucât șomajul va continua să se agraveze datorită măsurilor de austeritate adoptate de UE și deciziilor luate de statele membre – impuse, în cazul unora din acestea, de circumstanțele planurilor comune de salvare UE-FMI – în direcția reducerii drastice a ocupării forței de muncă în sectorul public;
J. întrucât secretarul general al Confederației Europene a Sindicatelor, John Monks, a declarat recent, într-o scrisoare adresată comisarului Olli Rehn, că „există probabilitatea ca propunerile privind guvernanța economică să generalizeze aceste presiuni în cadrul zonei euro și în afara acesteia, neaplicându-se doar țărilor aflate în dificultate pe piețele internaționale de obligațiuni” și că „va fi imposibil pentru CES să sprijine acțiunile UE în acest sens, sau propunerile privind guvernanța economică și orice nou tratat în care acestea ar fi incluse, măsuri care se aseamănă, într-un anumit fel, cu prevederile Tratatului de la Versailles referitoare la reparații (cu caracter punitiv) și reduce statele membre la un statut cvasi-colonial”;
K. întrucât politicile de austeritate adoptate de UE și statele membre - reduceri drastice în investițiile publice, dezmembrarea continuă a protecției sociale și a statului social, un nou val de privatizare a serviciilor publice, reducerea salariilor, creșterea ratelor TVA-ului etc. – vor avea ca efecte scăderea, în continuare, a puterii de cumpărare și a cererii interne, scăderea încasărilor fiscale și prelungirea perioadei de stagnare economică sau o reîntoarcere la recesiune, iar în contextul unor asemenea politici de austeritate este foarte probabil ca obiectivul oficial de reducere a datoriei publice, creștere a gradului de ocupare a forței de muncă și „asanare ecologică a economiei” să nu fie atins;
Observații generale cu privire la strategia Europa 2020 și implementarea sa
1. se opune cu fermitate propunerilor cancelarului Germaniei, Angela Merkel și ale președintelui Franței, Nicolas Sarkozy, privind „pactul de competitivitate”, care cer eliminarea indexării salariilor, mărirea vârstei de pensionare la 67 de ani, armonizarea politicilor fiscale și a celor din domeniul ocupării forței de muncă și fixarea limitei datoriilor prin constituțiile naționale ale țărilor din zona euro; invită Consiliul să respingă această propunere;
2. se opune în mod ferm strategiei Europa 2020, deoarece nu oferă nicio soluție pentru problemele cu care se confruntă populația și, de asemenea, continuă și consolidează politicile greșite ale UE care au condus la criză; își exprimă atitudinea foarte critică față de faptul că egalitatea femeilor nu este abordată în niciun fel; subliniază că, în contextul creșterii șomajului și a sărăciei, strategia nu se axează în mod clar asupra modului în care acestea ar putea fi reduse în mod efectiv prin intermediul unor instrumente de politici în domeniul economic și al ocupării forței de muncă, pentru a realiza o dezvoltare sustenabilă din punct de vedere ecologic și social și ocuparea în întregime a forței de muncă cu respectarea dreptului lucrătorilor;
3. subliniază că, prin urmărirea măsurilor bugetare stricte actuale, nu va fi posibilă generarea unor investiții suficiente pentru asanarea ecologică a economiei, crearea de noi locuri de muncă, îmbunătățirea educației, a competențelor și a cunoștințelor profesionale, precum și pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale, în vederea îndeplinirii obiectivelor UE 2020; consideră, prin urmare, că strategia UE 2020 este, încă din start, bazată pe promisiuni goale, care nu pot fi îndeplinite prin aplicarea „noii politici macroeconomice”, așa cum aveau în vedere Comisia și Consiliul;
4. evidențiază faptul că actualul buget al UE nu reușește să aloce resursele bugetare corespunzătoare nici măcar pentru inițiativele emblematice ale strategiei Europa 2020 și că, fără o ajustare a actualului cadru financiar multianual (CFM), nu există nicio șansă pentru execuția bugetară a strategiei Europa 2020 în bugetele anuale ale UE până în 2014; subliniază că acest lucru demonstrează în mod extrem de clar cu cât de puțină seriozitate tratează Consiliul – care urmărește în permanență reducerea bugetului UE, impunând, în același timp, noi sarcini acesteia - de propriile angajamente față de strategia Europa 2020;
5. subliniază că concluziile Consiliului din 4 februarie 2011 privind infrastructura energetică oferă probe în aceste sens: în contextul politicilor de austeritate care trebuie implementate pe plan intern, statele membre resping solicitările Comisiei de promovare a unor investiții publice masive în „rețele inteligente de electricitate” în scopul promovării energiilor regenerabile, în locul acestora Consiliul insistând asupra faptului că „cea mai mare parte a importantelor costuri de finanțare a investițiilor în infrastructură să fie finanțate pe piață, iar costurile să fie recuperate prin intermediul tarifelor” – ceea ce implică prețuri mai mari pentru consumatori;
6. consideră că majoritatea furnizorilor de electricitate și rețele nu sunt foarte interesați în dezvoltarea unei infrastructuri energetice regenerabile descentralizate și a rețelelor inteligente de electricitate necesare pentru aceasta; critică în mod ferm faptul că, prin decizia sa, Consiliul acționează în mod hotărât în direcția realizării pieței interne, liberalizate, de energie până în 2014, încetinind, în același timp, creșterea rapidă, mult mai necesară, a utilizării surselor de energie regenerabile; evidențiază faptul că nici măcar modestele obiective în materie de energie și schimbări climatice ale strategiei Europa 2020 nu vor fi, cel mai probabil, atinse printr-o astfel de abordare;
7. subliniază că, în ciuda unor declarații retorice privind „reducerea sărăciei și a excluziunii sociale” (platforma europeană de combatere a sărăciei) și „protejarea celor mai vulnerabile sectoare ale societății” în cadrul „politicilor de consolidare fiscală”, Comisia a insistat, cu succes, asupra reducerii salariului minim (în Irlanda și Letonia), a prestațiilor sociale (Irlanda, Grecia, Letonia) și a serviciilor de îngrijire a sănătății, inclusiv în spitale (Letonia, România, Grecia și Ungaria) în cadrul „pachetelor de salvare” acordate de UE-FMI; critică în mod ferm aceste politici și solicită Comisiei și Consiliului să revoce cerințele de condiționalitate impuse acestor țări;
8. susține că politicile de austeritate aplicate de statele membre în vederea respectării Pactului de stabilitate și creștere vor contribui la sporirea sărăciei și a excluziunii sociale, reducând foarte mult probabilitatea ca până și cele mai modeste obiective generale de reducere a sărăciei din cadrul strategiei Europa 2020 să poată fi atinse;
9. subliniază că orientările integrate Europa 2020 impun o abordare brutală din partea statelor membre, care persistă în direcția descentralizării negocierilor colective, a flexibilizării ocupării forței de muncă, înghețării și reducerii salariilor lucrătorilor din sectorul public (orientarea 2: „stabilirea adecvată a salariilor în sectorul public ar trebui considerată drept un semnal important pentru asigurarea moderării salariilor în sectorul privat, coerentă cu necesitatea de îmbunătățire a competitivității”); subliniază că tratatul exclude chestiunile legate de salarizare și negocieri colective din domeniul său de aplicare și invită Consiliul să elimine aceste recomandări din orientările integrate Europa 2020;
10. critică în mod ferm faptul că, în cadrul „pachetelor de salvare” acordate de UE-FMI, Comisia a emis dictate privind condiționarea eliberării fondurilor de reducerea salariilor minime, a „rigidităților” salariale și a drepturilor la pensie, pentru a face piețele muncii mai flexibile și a „alinia mai îndeaproape nivelul salariilor cu productivitatea la nivel de întreprindere, inclusiv prin reforma sistemelor de mediere și de negocieri colective”; evidențiază faptul că aceste politici constituie o serioasă încălcare a drepturilor la dialog social și la negocieri colective; solicită Comisiei și Consiliului să revoce aceste cerințele de condiționalitate pentru asistența acordată de UE-FMI;
11. evidențiază analiza efectuată de Comisie asupra proiectelor de programe naționale de reformă ale statelor membre pentru implementarea strategiei Europa 2020 care se plânge, în general, de „un nivel relativ scăzut de ambiție în stabilirea obiectivelor naționale și atenție excesivă acordată termenelor scurte” și lansează un avertisment cu privire la faptul că eforturile cumulative ale statelor membre nu vor fi nici pe departe suficiente pentru a atinge obiectivul general al UE de reducere a consumului de energie cu 20% până în 2020 (ajungând la mai puțin de 10%)”, precum și cu privire la insuccese similare în obiectivele referitoare la educație și la reducerea sărăciei;
12. subliniază că, pe fundalul unui număr redus în mod drastic, de cinci obiective principale foarte modeste, în strategia Europa 2020 față de strategia de la Lisabona, un „decalaj de implementare” pare să-și facă apariția în legătură cu cea dintâi, la fel cum s-a întâmplat și cu cea din urmă în ultimul deceniu; consideră că s-ar putea ca revizuirile anuale ale „programelor naționale de reformă” să nu merite efortul și să fie o simplă pierdere de timp;
Analiza anuală a creșterii, guvernanța economică și semestrul european
13. se opune cu fermitate recomandărilor Comisiei conținute în analiza sa anuală a creșterii, care se concentrează pe o reducere mult mai riguroasă a deficitelor decât cea solicitată în Pactul de stabilitate și creștere, pe creșterea impozitării indirecte (care îi va afecta cel mai mult pe cei săraci și vulnerabili), pe „moderarea strictă și susținută a creșterilor salariale, inclusiv prin revizuirea clauzelor de indexare din sistemele de negociere a salariilor”, pe presupusa necesitate de a „mări vârsta de pensionare și a o lega de speranța de viață”, în ciuda faptului că UE nu deține competențe în materie de pensii legale sau negocieri colective, pe continuarea liberalizării serviciilor și a pieței interne etc.; invită Consiliul să respingă această abordare atunci când va elabora „îndrumări” pentru politicile statelor membre;
14. invită Consiliul să respingă propunerile legislative ale Comisiei privind procedura de deficit excesiv, deoarece acestea vor înrăutăți caracterul prociclic al Pactului de stabilitate și creștere, precum și încetinirea activității economice, care, la rândul său, face si mai dificilă atingerea obiectivelor privind finanțele publice;
15. invită Consiliul să respingă propunerile legislative ale Comisiei privind corectarea dezechilibrelor macroeconomice, deoarece prin legarea, în mod sistematic, a „dezechilibrelor” de „competitivitate”, ajustările se vor concentra doar asupra țărilor care au „deficite externe”; evidențiază faptul că nivelul ridicat al inegalităților și, în special, nivelul în creștere al profiturilor și cel în descreștere al ocupării forței de muncă, are ca rezultat un nivel excesiv al economiilor și faptul că strategia țărilor care abuzează de moneda unică pentru a-și constitui „rezerve” prin moderarea creșterilor salariale pe seama altor state membre nu este deloc menționată ca fiind o problemă – în loc de aceasta, țărilor care înregistrează surplusuri li se solicită să-și dereglementeze, în continuare, sectoarele serviciilor;
16. subliniază că țările care înregistrează un excedent trebuie să își direcționeze dezvoltarea economică către consolidarea cererii interne și a propriei economii naționale, printre altele, prin acordarea unor salarii mai ridicate; propune crearea unui „mecanism de compensare” la nivelul Uniunii, prin care țările excedentare să fie obligate să plătească țărilor deficitare dobânzi pozitive, oferindu-le, astfel, posibilitatea de a investi în producția, serviciile și infrastructura sustenabile din punct de vedere ecologic și social, de a crește productivitatea și de a reduce deficitele; se opune cu fermitate oricăror sancțiuni împotriva țărilor care înregistrează deficite de cont curent;
17. invită Consiliul să abandoneze proiectul său vizând o „modificare limitată a tratatului în vederea creării mecanismului european de stabilitate”, deoarece, în forma sa actuală, MES va folosi doar la salvarea băncilor pentru a doua oară, lansând, în schimb, un val de austeritate autodistructiv împotriva rămășițelor statului social, a veniturilor și standardelor de viață ale oamenilor de rând care vor rambursa aceste datorii; solicită găsirea unei soluții la nivelul întregii UE, care să forțeze băncile să-și recunoască pierderile și deținătorii de obligațiuni să le recapitalizeze, dacă este necesar, prin mobilizarea de capital suplimentar, mai întâi de pe piețe și, după aceea, prin convertirea obligațiunilor în acțiuni;
Necesitatea unei politici alternative în ce privește guvernanța socio-economică în UE
18. insistă asupra faptului că, pentru următorii trei-cinci ani, sunt necesare stimulente fiscale suplimentare pentru a combate stagnarea economică și a elabora o nouă strategie inițială pentru ocuparea forței de muncă: un plan de redresare a UE nou, mai consistent și mai bine focalizat, în ale cărui componente să fie generalizată egalitatea de gen, care să mobilizeze un procent din PIB-ul UE în fiecare an pentru investiții într-o dezvoltare sustenabilă din punct de vedere ecologic, social și economic, în vederea promovării echității, a angajării integrale a forței de muncă la locuri de muncă de calitate, a asanării ecologice a economiei, a realizării unei securități sociale, a eradicării sărăciei și excluziunii sociale, precum și în vederea realizării unei coeziuni sociale și teritoriale mai consistente în tot spațiul UE; subliniază faptul că aceste acțiuni trebuie însoțite de măsuri similare la nivelul statelor membre, care să fie coordonate în mod coerent între ele și cu măsurile luate la nivelul UE;
19. subliniază faptul că Uniunea Europeană ar trebui să mobilizeze și să utilizeze fondurile sale (BEI, BERD, MESF etc.) la dobânda scăzută de 1% practicată de BCE în vederea acordării de împrumuturi pentru investiții, în loc să solicite austeritate, în special în țările care au cea mai mare nevoie de stimulare a cererii, precum și prin anticiparea finanțărilor comunitare (fondurile structurale și de coeziune), fără necesitatea de a implica omologii naționali;
20. invită Consiliul să extindă mandatul Băncii Europene de Investiții (BEI) și al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) astfel încât politicile de creditare ale acestora să includă întreaga gamă de instrumente prevăzute de Planul european de redresare (care să includă, de exemplu, politica industrială sustenabilă etc.);
21. subliniază că, prin coordonarea investițiilor din sectorul public, poate fi realizată o creștere între 1,5% și 2% a ocupării forței de muncă și a veniturilor, oferind, astfel, perspective cu privire la autofinanțarea într-o mare măsură a măsurilor adoptate în cadrul Planului UE de redresare;
22. subliniază că orice sprijin financiar oferit statelor membre trebuie să fie structurat în jurul principiilor modelului social european, să evite cu strictețe reducerea cheltuielilor din sectorul public, înghețarea deflaționistă a salariilor etc. și să fie eșalonat pentru a se evita măsurile prociclice de austeritate bugetară;
23. subliniază că UE și statele membre ar trebui să pună în aplicare mecanisme pentru dirijarea publică focalizată și controlată în mod democratic a investițiilor din cadrul noului plan de redresare către sectoarele economiei cele mai afectate de criză, către industriile și serviciile sustenabile în curs de apariție și către regiunile dezavantajate; încurajează implicarea și participarea activă a celor afectați de aceste investiții;
24. subliniază că, ori de câte ori statele membre oferă ajutoare, recapitalizare și garanții financiare pentru întreprinderile care se află într-o situație dificilă, acest lucru ar trebui să ducă, în mod corespunzător, la cote publice mai mari în drepturile de vot și în profiturile viitoare și ar trebui să fie folosit pentru a influența strategiile de investiții ale întreprinderilor; subliniază că statele membre ar trebui să pună în aplicare măsuri vizând sporirea gradului de democrație economică și să modifice guvernanța întreprinderilor pentru a consolida poziția lucrătorilor, a sindicatelor și a consumatorilor, precum și dimensiunea socială și de mediu din opțiunile strategice ale întreprinderilor și serviciilor publice;
25. invită Consiliul să introducă o taxă generală asupra operațiunilor financiare (FTT) la nivelul UE pentru a reduce speculațiile și a garanta că sectorul financiar contribuie în mod echitabil la redresarea economiei și la refinanțarea poverii fiscale a operațiunilor publice de salvare; subliniază că, potrivit unor studii recente, o FTT generală de 0,1% la nivel european ar putea crește veniturile anuale la 2,1% din PIB (aproximativ 262 miliarde de euro); propune ca veniturile obținute din FTT generală să fie destinate asistenței pentru dezvoltare, măsurilor anticriză și promovării dezvoltării durabile;
26. solicită statelor membre să mărească impozitele asupra bonusurilor băncilor și ale directorilor, a veniturilor din capital (dividende, rate ale dobânzilor), asupra câștigurilor de capital și marilor averi și moșteniri, folosind încasările obținute pentru a crește investițiile din sectorul public; subliniază că, astfel, poate fi consolidată dinamica cererii și încorporată într-o strategie de dezvoltare sustenabilă din punct de vedere social și ecologic în vederea reducerii deficitelor pe termen mediu; subliniază că, pentru a sprijini consolidarea fiscală, statele membre ar trebui să prevadă reducerea cheltuielilor militare și a subvențiilor dăunătoare mediului înconjurător;
27. consideră că este nevoie urgent de crearea unui pol financiar aflat în proprietate publică (bănci naționalizate, case de economii locale și regionale, cooperative de credit) în strânsă legătură cu instituții bancare din cadrul economiei sociale (bănci cooperatiste, bănci mutuale) în vederea orientării creditelor către investiții utile din punct de vedere social și ecologic prin care să se creeze locuri de muncă de calitate, cu respectarea drepturilor lucrătorilor; este de părere că procesul decizional privind politicile de credit din sistemul financiar trebuie să fie supus controlului public democratic, cu participarea democratică a angajaților și a consumatorilor;
28. insistă asupra unor măsuri ferme în vederea combaterii speculațiilor de pe piața financiară; subliniază că sunt necesare măsuri imediate (de urgență) pentru a interzice vânzarea în lipsă fără prevalidare și contractele swap pe riscul de credit (credit default swaps) și pentru instituirea unei agenții publice de rating la nivel european; subliniază că ar trebui să se interzică funcționarea fondurilor speculative și a fondurilor de capital pe teritoriul UE sau cel puțin ca acestea să fie supuse unor restricții deosebite, iar centrele financiare offshore să fie închise; invită Comisia și Consiliul să urgenteze adoptarea unor reglementări mai stricte de supraveghere a sectorului financiar;
29. consideră că scăderea salariilor și faptul că lucrătorii europeni sunt obligați să accepte salarii inferioare celor primite de alți lucrători vor declanșa deflația, reducând puterea de cumpărare și cererea internă și crescând riscul ca economia să intre din nou în recesiune; insistă asupra necesității de a stabili plafoane minime reale de salarizare pentru locurile de muncă cel mai prost plătite de pe piața muncii (salariu minim în plus față de conceptul de salariu decent), aplicarea principiului egalității de tratament și a salariului egal pentru muncă egală sau muncă de valoare egală la același loc de muncă, pentru a permite o evoluție ascendentă a salariilor care să contracareze inflația, o creștere a productivității și o componentă solidă de redistribuire a veniturilor;
30. subliniază că este urgent ca decalajul de salarizare dintre bărbați și femei să fie redus la 0-5% până în 2020, de exemplu prin elaborarea unor planuri etapizate la nivelul întregii economii, cu obiective clare, care să fie sprijinite prin negocieri colective și formarea unor consilieri în materie de egalitate; subliniază că trebuie depășite formele directe și indirecte de discriminare bazată pe gen prin abordarea inegalității între femei și bărbați în ce privește munca neplătită și elaborarea de planuri în materie de egalitate pentru fabrici și alte locuri de muncă;
31. își menține poziția sa privind strategia UE 2010-2012 privind egalitatea de gen; propune ca noua strategie a UE privind egalitatea de gen să constituie un program de acțiune și un angajament politic bazat pe Platforma de acțiune de la Beijing și realizările sale, întrucât drepturile femeilor și ale tinerelor fete reprezintă o parte inalienabilă, integrală și indivizibilă a drepturilor universale ale omului;
32. subliniază că trebuie combătute stereotipurile în toate domeniile și la toate etapele vieții, deoarece acestea constituie una din cele mai frecvente cauze ale inegalității dintre bărbați și femei, cu consecințe asupra opțiunilor educaționale, profesionale sau de angajare, a distribuției responsabilităților domestice și familiale, participării la viața publică și a participării și reprezentării în structurile decizionale, precum și asupra opțiunilor legate de piața muncii; solicită elaborarea unei directive privind prevenirea violenței împotriva femeilor;
33. insistă asupra solicitărilor sale privind o abordare cu obiective clare de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale, în special asupra unui obiectiv general de reducere a sărăciei în rândul copiilor cu 50%, de eliminare a problemei persoanelor fără adăpost până în 2015, asupra unui obiectiv UE în ceea ce privește salariul minim (acorduri statutare și colective la nivel național, regional și sectorial) de acordare a unei remunerații de cel puțin 60% din salariul mediu respectiv (la nivel național, sectorial etc.), asupra unui obiectiv UE privind sistemele de venituri minime și sistemele de contribuție de înlocuire a veniturilor, care să ofere un ajutor social egal cu cel puțin 60% din venitul național median egalizat și de stabilire a unui calendar privind data realizării acestui obiectiv de către toate statele membre; subliniază că problema lipsei locuințelor adecvate trebuie abordată la nivelul UE și al statelor membre pentru a elimina problema persoanelor fără adăpost și că este nevoie de eforturi speciale în direcția combaterii sărăciei extreme;
34. subliniază că Strategia europeană pentru ocuparea forței de muncă (EES) nu trebuie să se întemeieze pe o abordare bazată pe flexicuritate, ci să aibă drept punct central de referință conceptul „muncii de calitate”, concentrându-se asupra promovării egalității de gen, a calității muncii, a îmbunătățirii securității și incluziunii sociale, a consolidării drepturilor existente ale lucrătorilor și a introducerii unor drepturi noi, a promovării sănătății și securității la locul de muncă, a unei gestionări mai bune a riscurilor sociale și a unei mai bune reconcilieri a vieții profesionale cu cea privată; insistă ca statele membre să ia măsuri eficiente pentru a elimina, treptat, ocuparea precară și atipică a forței de muncă;
35. consideră că orice dezbatere importantă privind modificarea Tratatului UE pentru a ține seama de crize trebuie să se axeze în primul rând pe renunțarea la structura monetaristă consacrată în acesta, prin: abolirea criteriilor nefuncționale de la Maastricht pentru Uniunea Monetară Europeană, stabilirea unor criterii care să vizeze „convergența reală” și mecanisme de ajutor pentru ca statele membre să realizeze acest lucru, revocarea Pactului de stabilitate și de creștere și înlocuirea acestuia cu un pact pentru ocuparea forței de muncă și dezvoltare sustenabilă, modificarea statutului Băncii Centrale Europene astfel încât aceasta să răspundă în mod democratic pentru acțiunile sale și să renunțe la „independența sa absolută”, redefinirea misiunii sale pentru a sprijini dezvoltarea economică echilibrată și sustenabilă, ocuparea integrală a forței de muncă, stabilitatea financiară și stabilitatea prețurilor și a ratei de schimb, acestea fiind doar câteva dintre cele mai importante modificări pe care ar trebui să le vizeze tratatul;
36. insistă, având în vedere dezbaterea privind piața unică, asupra introducerii unei clauze de progres social în legislația primară a UE care să stipuleze că drepturile fundamentale, în general, și dreptul la grevă, acțiune sindicală și negocieri colective etc. primează întotdeauna asupra „libertăților fundamentale” pe piața internă;
37. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.