Propunere de rezoluţie - B7-0475/2011Propunere de rezoluţie
B7-0475/2011

PROPUNERE DE REZOLUȚIE referitoare la o strategie a UE privind persoanele fără adăpost

6.9.2011

depusă pe baza întrebării cu solicitare de răspuns oral B7-0421/2011
în conformitate cu articolul 115 alineatul (5) din Regulamentul de procedură

Pervenche Berès, Karima Delli în numele Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale

Procedură : 2011/2723(RSP)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului :  
B7-0475/2011

B7‑0475/2011

Rezoluția Parlamentului European referitoare la o strategie a UE privind persoanele fără adăpost

Parlamentul European,

–   având în vedere declarațiile sale din 22 aprilie 2008 privind soluționarea problemei persoanelor fără adăpost care trăiesc pe stradă și cea din 16 decembrie 2010 privind o strategie a UE privind persoanele fără adăpost[1],

–   având în vedere Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 34,

–   având în vedere Carta Socială Europeană revizuită a Consiliului Europei, în special articolul 31,

–   având în vedere raportul comun din 2010 al Comisiei și al Consiliului privind protecția socială și incluziunea socială,

–   având în vedere Declarația Consiliului din 6 decembrie 2010 privind Anul european de luptă împotriva sărăciei și a excluderii sociale: „Să lucrăm împreună pentru a combate sărăcia în 2010 și după”,

–   având în vedere recomandările finale ale Conferinței europene de consens privind problema persoanelor fără adăpost din 9 și 10 decembrie 2010,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 16 decembrie 2010 privind „Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale: un cadru european pentru coeziunea socială și teritorială” (COM(2010)0758),

–   având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 3 iunie 1999 privind locuințele și persoanele fără adăpost (CdR 376/98 fin), cel din 6 octombrie 2010 privind combaterea lipsei de adăpost (CdR 18/2010 fin) și cel din 31 martie 2011 „Platforma europeană de combatere a sărăciei” (CdR 402/2010 fin),

–    având în vedere întrebarea din 11 iulie 2011 adresată Comisiei referitoare la o strategie privind persoanele fără adăpost (O‑000153/2011 – B7‑0475/2011),

 

–   având în vedere articolul 115 alineatul (5) și articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A. întrucât există în continuare persoane fără adăpost în toate statele membre ale UE, fapt ce constituie o încălcare inacceptabilă a demnității umane;

B.  întrucât lipsa de adăpost reprezintă una dintre cele mai grave forme de sărăcie și de stare de sărăcie și întrucât în ultimii ani acest fenomen a luat proporții în mai multe state membre ale UE;

C. întrucât 2010 a fost Anul European de Luptă împotriva Sărăciei și a Excluziunii Sociale;

D. întrucât problema lipsei de adăpost s-a impus ca o prioritate clară în cadrul procesului de incluziune socială a UE;

E.  întrucât coordonarea politicilor la nivel european în domeniul lipsei de adăpost în cadrul metodei deschise de coordonare pentru protecție socială și incluziune socială a consolidat și a oferit valoare adăugată eforturilor depuse la nivel național, regional și local în decursul ultimului deceniu și întrucât este necesar să se continue acțiunile în acest sens în cadrul unei abordări mai strategice;

F.  întrucât natura însăși a fenomenului lipsei de adăpost este complexă și presupune o reacție politică multidimensională;

G. întrucât Strategia Europa 2020 și obiectivul său principal de a reduce cu cel puțin 20 milioane numărul persoanelor confruntate cu riscul sărăciei și excluderii sociale până în 2020 oferă un impuls nou în lupta împotriva tuturor formelor de sărăcie și excludere socială, inclusiv lipsa de adăpost;

H. întrucât un element-cheie al Strategiei Europa 2020 este inițiativa emblematică „Platforma europeană împotriva sărăciei și excluderii sociale”;

I.   întrucât acest cadru pregătește calea unei acțiuni mai consolidate și mai ambițioase privind lipsa de adăpost la nivel european, prin identificarea metodelor și mijloacelor care permit continuarea într-o formă optimă a activității inițiate de Comisiei în ceea ce privește lipsa de adăpost, luând în considerare rezultatele Conferinței europene de consens din decembrie 2010;

J.   întrucât Comitetul Regiunilor a stabilit Agenda europeană pentru locuințele sociale care are ca scop coordonarea măsurilor în ceea ce privește finanțarea locuințelor sociale, utilizarea fondurilor structurale și îmbunătățirea eficienței energetice; întrucât Strategia UE privind persoanele fără adăpost ar trebui să contribuie la realizarea acestei agende;

1.  îndeamnă statele membre să facă progrese în ceea ce privește obiectivul de soluționare a problemei persoanelor fără adăpost care trăiesc pe stradă până în 2015;

2.  solicită dezvoltarea unei strategii UE ambițioase, integrate și susținută de strategii naționale și regionale, cu obiectivul pe termen lung de a soluționa problema lipsei de adăpost, în cadrul mai larg al incluziunii sociale;

3.  invită Comisia să stabilească un grup de lucru pentru o strategie UE referitoare la lipsa de adăpost și să implice toate părțile interesate în combaterea acestui fenomen, inclusiv pe responsabilii politici la nivel național, regional și local, cercetătorii, ONG-urile în serviciul persoanelor fără adăpost, persoanele afectate și sectoarele adiacente, cum ar fi sectorul locuințelor, al ocupării forței de muncă și al sănătății;

4.  solicită să fie luată în considerare tipologia europeană a excluderii legate de locuințe (ETHOS) în elaborarea strategiei UE; invită Comitetul pentru protecție socială și subgrupul său „indicatori” să promoveze un acord în rândul statelor membre în aplicarea acestei definiții; invită EUROSTAT să colecteze date cu privire la persoanele fără adăpost din UE în cadrul statisticile comunitare referitoare la venit și la condițiile de viață (EU-SILC);

5.  solicită ca Comisia și statele membre să convină asupra unui cadru de monitorizare a dezvoltării strategiilor naționale și regionale privind lipsa de adăpost, ca un element central al strategiei UE referitoare la persoanele fără adăpost; solicită, în acest context, prezentarea unui raport anual sau bianual privind progresele înregistrate;

6.  consideră că ar trebui monitorizate și raportate următoarele elemente-cheie ale strategiilor privind persoanele fără adăpost (propuse în raportul comun din 2010 privind protecția socială și incluziunea socială):

-    obiective clare, în special cu privire la prevenirea apariției fenomenului lipsei de adăpost; reducerea duratei acestuia; reducerea formelor cele mai severe de lipsă de adăpost; ameliorarea calității serviciilor pentru persoanele fără adăpost și accesul la locuințe accesibile,

-    o abordare integrată care să acopere toate domeniile de politică relevante,

-    guvernanță adecvată,

-    colectarea corectă de date,

-    o politică ambițioasă în domeniul locuințelor,

-    luarea în considerare a evoluției profilurilor din cadrul populației fără adăpost și, în special, impactul migrației;

7.  solicită în mod expres ca această monitorizare să ia în discuție progresele făcute de statele membre în direcția soluționării problemei persoanelor fără adăpost care trăiesc pe stradă și a lipsei de adăpost pe termen lung;

8.  solicită ca strategia UE referitoare la persoanele fără adăpost să nu se limiteze la monitorizare și raportare, ci să elaboreze o serie de acțiuni care să sprijine dezvoltarea și menținerea unor strategii naționale și regionale eficiente în ceea ce privește lipsa de adăpost;

9.  solicită o agendă de cercetare solidă pentru dezvoltarea cunoștințelor și înțelegerii în cadrul unei strategii UE referitoare la persoanele fără adăpost, precum și învățarea reciprocă permanentă și schimburile transnaționale privind aspecte-cheie în lupta împotriva lipsei de adăpost;

10. solicită să se acorde o atenție specială strategiilor care pun accentul pe construirea de locuințe în cadrul segmentului „inovare socială” al Platformei europene de combatere a sărăciei și a excluderii sociale, pentru a consolida ansamblul de dovezi privind combinațiile eficiente de sprijin pentru locuințe și servicii adiacente în favoarea persoanelor care au fost afectate de lipsa de adăpost și pentru a contribui cu informații la dezvoltarea de politici și practici bazate pe elemente concrete;

11. solicită ca strategia UE referitoare la persoanele fără adăpost să se concentreze pe promovarea furnizării unor servicii de calitate persoanelor în cauză și îndeamnă Comisia să dezvolte un cadru voluntar al calității în conformitate cu Comunicarea privind Platforma europeană de combatere a sărăciei;

12. solicită dezvoltarea unor legături strânse între strategia UE referitoare la persoanele fără adăpost și fluxurile europene de finanțare, în special cele provenind din fondurile structurale; solicită Comisiei să promoveze utilizarea mecanismului de finanțare al FEDR și pentru furnizarea de locuințe grupurilor marginalizate în vederea soluționării problemei lipsei de adăpost în diferite state membre europene;

13. solicită ca problema lipsei de adăpost să fie integrată în toate domeniile de politică relevante, ca un element al luptei împotriva sărăciei și excluderii sociale;

14. consideră că o strategie UE referitoare la persoanele fără adăpost ar trebui să respecte pe deplin dispozițiile Tratatului de la Lisabona, care stipulează că „rolul esențial și competențele discreționare ample ale autorităților naționale, regionale și locale în ceea ce privește furnizarea, punerea în funcțiune și organizarea serviciilor de interes economic general într-un mod care să răspundă cât mai bine nevoilor utilizatorilor”; consideră că statelor membre le revine sarcina de a defini atribuțiile în ceea ce privește locuințele sociale și la un preț abordabil și că strategia UE referitoare la persoanele fără adăpost ar trebui să fie pe deplin compatibile cu politica privind locuințele sociale ale statelor membre, care consacră juridic principiul promovării diversității sociale și al luptei împotriva segregării sociale;

15. îndeamnă Agenția europeană pentru drepturile fundamentale să se concentreze într-o măsură mai mare pe implicațiile sărăciei extreme și ale excluderii sociale în ceea ce privește accesul la drepturile fundamentale și exercitarea acestora, având în vedere că aplicarea dreptului la locuință este esențială pentru exercitarea unei serii întregi de alte drepturi, printre care cele politice și sociale;

16. îndeamnă Consiliul pentru ocuparea forței de muncă, politici sociale, sănătate și protecția consumatorului să poarte discuții referitoare la elaborarea unei strategii UE referitoare la persoanele fără adăpost;

17. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Comitetului Regiunilor, Comitetului Economic și Social European, Comitetului pentru protecția socială, precum și Consiliului Europei.