PROPUNERE DE REZOLUŢIE referitoare la Iran și la programul său nuclear (2012/2512(RSP))
25.1.2012
în conformitate cu articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură
Johannes Cornelis van Baalen, Marietje Schaak, Alexander Alvaro în numele Grupului ALDE
Consultaţi, de asemenea, propunerea comună de rezoluţie RC-B7-0017/2012
B7‑0017/2012
Rezoluția Parlamentului European referitoare la Iran și la programul său nuclear (2012/2512(RSP))
Parlamentul European,
– având în vedere declarația Înaltului Reprezentant al Uniunii, Catherine Ashton, prezentată în numele grupului E3+3 în urma discuțiilor purtate la Istanbul cu Iranul în 21 și 22 ianuarie 2011,
– având în vedere declarația din 18 noiembrie 2011 referitoare la Iran a Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
– având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Republica Islamică Iran, în special Rezoluția din 10 februarie 2010 și Rezoluția din 10 martie 2011,
– având în vedere angajamentul asumat de Iran în cadrul Tratatului de neproliferare a armelor nucleare și obligația statelor semnatare ale acestui tratat de a-și respecta în integralitate obligațiile; având în vedere dreptul statelor semnatare prevăzut la articolele I și II din tratat de a dezvolta cercetarea, producția și utilizarea de energie nucleară în scopuri pașnice, fără discriminare,
– având în vedere Rezoluția GOV/2006/14 a Consiliului guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, în care se afirmă că găsirea unei soluții la problema nucleară iraniană ar contribui la eforturile mondiale de neproliferare a armelor nucleare și la realizarea obiectivului de a face din Orientul Mijlociu un spațiu lipsit de arme de distrugere în masă, inclusiv de sisteme de transport la țintă al acestor arme,
– având în vedere raportul pe care Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) l‑a prezentat la 8 noiembrie 2011 Consiliului guvernatorilor Agenției cu privire la implementarea Acordului referitor la aplicarea garanțiilor în cadrul Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (Acordul cu Norvegia, Polonia și Iugoslavia) și a dispozițiilor relevante ale rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU în Republica Islamică Iran,
– având în vedere rezoluțiile ONU pe această temă, inclusiv Rezoluția 1696 (2006), Rezoluția 1737 (2006), Rezoluția 1747 (2007), Rezoluțiile 1803 (2008), 1835 (2008), 1887 (2009) și 1929 (2010), precum și declarația Președintelui Consiliului de Securitate al ONU din 29 martie 2006 (S/PRST/2006/15) care reafirmă dispozițiile acestor rezoluții,
– având în vedere articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât trebuie subliniată importanța eforturilor politice și diplomatice de a se găsi o soluție negociată care să garanteze faptul că programul nuclear iranian are exclusiv scopuri pașnice; întrucât trebuie remarcate în acest sens eforturile depuse de Turcia și Brazilia pentru a obține un acord cu Iranul privind reactorul de cercetare de la Teheran, acord care ar putea servi drept măsură de construire a încrederii;
B. întrucât în raportul menționat anterior se arată că Iranul își continuă programul de îmbogățire a uraniului și activitățile de reprocesare, pe care este de fapt obligat să le suspende în temeiul mai multor rezoluții ale Consiliului de Securitate; întrucât Tratatul de neproliferare a armelor nucleare nu interzice statelor semnatare să desfășoare activități de îmbogățire a uraniului și întrucât programul iranian nu încalcă deci dispozițiile tratatului;
C. întrucât Iranul a anunțat că unitatea de la Fordo va fi operațională în luna februarie și va putea îmbogăți uraniu la nivelul de 20%; întrucât Iranul a confirmat că inspectori ai AIEA sunt așteptați la sfârșitul lunii ianuarie pentru a desfășura o inspecție de o lună,
1. își reiterează apelul adresat Iranului de a pune imediat capăt dezvoltării tehnologiei de îmbogățire a uraniului, care depășește deja ceea ce este necesar pentru a asigura aprovizionarea cu combustibil în scopuri civile și nu ține în niciun fel seama de preocupările de la nivel internațional legate de posibile intenții militare clandestine;
2. admite faptul că sancțiunile și măsurile diplomatice ar putea fi utile pentru a determina guvernul iranian să accepte și să se conformeze rezoluțiilor ONU, evitând posibilitatea unei intervenții militare; remarcă faptul că, până în prezent, aceste sancțiuni nu au dus la rezultatul dorit la nivel internațional; regretă refuzul constant al Chinei și al Rusiei de a sprijini sancțiunile împotriva Iranului în cadrul Consiliului de Securitate al ONU;
3. solicită să fie aplicate sancțiuni sau măsuri restrictive care să fie orientate către obiectivul urmărit și proporționale cu acesta și care să influențeze doar elitele răspunzătoare ale regimurilor represive sau criminale și actorii fără caracter statal responsabili din statele aflate în stare de colaps, reducând la minimum, pe cât posibil, impactul negativ asupra populației civile, în special asupra categoriilor celor mai vulnerabile ale acesteia (Raportul Watson privind măsurile restrictive impuse de UE);
4. reamintește totuși că Iranul este parte semnatară a Tratatului de neproliferare a armelor nucleare, spre deosebire de unele state care dețin arme nucleare, și că Iranul permite inspecții ale AIEA la instalațiile sale nucleare recunoscute;
5. ia act cu preocupare de faptul că Iranul a construit la Qom o unitate de îmbogățire a uraniului, încălcându-și astfel obligațiile de a suspenda orice activități de acest tip;
6. își reiterează hotărârea de a consolida autoritatea AIEA, sprijinind cu fermitate rolul Consiliului guvernatorilor AIEA și apreciind eforturile depuse de această agenție pentru a găsi soluții la problemele existente legate de programul nuclear iranian;
7. îndeamnă cu insistență Iranul să coopereze pe deplin cu AIEA în ceea ce privește problemele existente, în special cele care dau naștere la preocupări legate de posibila dimensiune militară a programului nuclear iranian, inclusiv prin acordarea fără întârziere a accesului la toate siturile, echipamentele, persoanele și documentele solicitate de AIEA; subliniază că este foarte important ca AIEA să dispună de autoritatea și resursele necesare pentru îndeplinirea misiunii sale în Iran;
8. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Președintelui UE, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Secretarului General al ONU, Consiliului de Securitate al ONU, directorului general al AIEA, guvernelor și parlamentelor țărilor din Mashrek, statelor membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului, Israelului, Palestinei, Irakului, Turciei și Guvernului și Parlamentului Republicii Islamice Iran.