PROPUNERE DE REZOLUȚIE referitoare la alimentația necorespunzătoare și la riscurile acesteia pentru sănătatea cetățenilor
10.7.2014
Mara Bizzotto
B8-0002/2014
Propunere de rezoluție a Parlamentului European referitoare la alimentația necorespunzătoare și la riscurile acesteia pentru sănătatea cetățenilor
Parlamentul European,
– având în vedere articolul 133 din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât, într-o analiză publicată în European Journal of Cancer Prevention, cercetătorii scoțieni de la Universitatea din Edinburgh au calculat efectele a aproximativ 170 de tipuri diferite de produse alimentare, inclusiv fructe, legume, carne, pește și multe snacks-uri cu un conținut caloric ridicat, cum ar fi ciocolata, chipsurile sau băuturile acidulate;
B. întrucât rezultatele acestor studii au confirmat pericolele inactivității fizice, dar au atras atenția și asupra unor noi posibile pericole, reprezentate de gustările bogate în zahăr și grăsimi, pe care mai ales copiii le consumă în cantități mari,
1. invită Comisia să aprofundeze informațiile conținute în aceste studii științifice și să inițieze o campanie care să ajute cetățenii europeni să conștientizeze importanța unei alimentații sănătoase și corecte.