PROPUNERE DE REZOLUȚIE
PDF 123kWORD 60k
14.10.2015
PE568.570v01-00
 
B8-1072/2015

depusă în conformitate cu articolul 133 din Regulamentul de procedură


referitoare la producerea energiei electrice din reziduuri provenind din prelucrarea citricelor


Aldo Patriciello

Propunere de rezoluție a Parlamentului European referitoare la producerea energiei electrice din reziduuri provenind din prelucrarea citricelor  
B8-1072/2015

Parlamentul European,

–  având în vedere Regulamentul (CE) nr. 663/2009,

–  având în vedere petiția nr. 2009/28/CE,

–  având în vedere articolul 133 din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât dezvoltarea energiilor regenerabile în Europa este importantă;

B.  întrucât costurile pe care le implică evacuarea așa-numitului „pastazzo”, cu alte cuvinte a semințelor și cojilor care rezultă în urma prelucrării citricelor sunt ridicate;

C.  întrucât proiectul sicilian intitulat "Energia dagli agrumi" („Energie din citrice”), în cadrul căruia a fost conceput un sistem de producere a energiei electrice obținute din „pastazzo” cu ajutorul unei instalații pilor s-a bucurat de succes; întrucât s-a calculat că, pentru a soluționa problema reziduurilor de citrice în Sicilia ar fi de ajuns 20 de „digestoare” cum sunt cele care alcătuiesc instalația;

1.  invită Comisia să propună monitorizarea rezultatelor, un studiu asupra efectelor pe care un sistem de acest tip le-ar putea produce la o scară mai mare și să stimuleze proiecte asemănătoare, utilizând, de exemplu, bergamotele sau alte citrice.

Notă juridică - Politica de confidențialitate