PROPUNERE DE REZOLUȚIE
PDF 377kWORD 60k
7.12.2015
PE574.501v01-00
 
B8-1431/2015

depusă în conformitate cu articolul 133 din Regulamentul de procedură


referitoare la riscul producerii de inundații


Aldo Patriciello

Propunere de rezoluție a Parlamentului European referitoare la riscul producerii de inundații  
B8-1431/2015

Parlamentul European,

–  având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1293/2013 privind instituirea unui program pentru mediu și politici climatice (LIFE),

–  având în vedere articolul 133 din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât unul dintre efectele cele mai riscante ale fenomenului de încălzire globală este riscul producerii de inundații care privește, de exemplu, unele zone din Italia (laguna din Veneția, delta Padului, golful Cagliari și golful Oristano, zona din jurul lagunei din Tarent, estuarul Tibrului, Versilia, salinele din Trapani și câmpia Cataniei);

B.  întrucât, cu ocazia negocierilor aflate în derulare în cadrul COP21, UE poate interveni concret pentru protejarea mediului împotriva oricărei forme de amenințare climatică,

1.  solicită Comisiei să îmbunătățească legislația existentă în domeniul protecției mediului și al prevenirii dezastrelor naturale, ținând seama de noile amenințări climatice.

Aviz juridic - Politica de confidențialitate