PROPUNERE DE REZOLUȚIE
PDF 377kWORD 47k
12.9.2016
PE589.602v01-00
 
B8-1015/2016

depusă în conformitate cu articolul 133 din Regulamentul de procedură


referitoare la promovarea activității fizice


Dominique Bilde

Propunere de rezoluție a Parlamentului European referitoare la promovarea activității fizice  
B8-1015/2016

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 133 din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât, potrivit unui raport elaborat în iunie 2015 de Centrul de cercetare economică și comercială, statele membre ale Uniunii Europene cheltuiesc în medie 80,4 miliarde EUR pe an pentru a trata bolile cauzate de lipsa de activitate fizică, iar acest tip de cheltuieli este de așteptat să crească și mai mult dacă europenii nu fac mai mult exercițiu fizic;

B.  întrucât 42 % dintre cetățenii europeni nu fac niciodată sport sau exercițiu fizic, conform unui sondaj Eurobarometru;

C.  întrucât se presupune că afecțiunile legate de absența unei activități fizice (diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare etc.) sunt cauza a aproximativ 500 000 de decese pe an în Europa;

D.  întrucât studiul afirmă că statele membre ar putea economisi 80,4 miliarde de euro dacă toți europenii ar face, în medie, 20 de minute de exerciții fizice pe zi,

1.  invită Comisia să încurajeze statele membre să sprijine activitatea fizică în școli;

2.  încurajează Comisia să sprijine toate inițiativele pentru promovarea unei activități fizice frecvente și să lanseze o campanie de promovare a sportului, a beneficiilor și a valorilor sale.

Aviz juridic - Politica de confidențialitate