Procedură : 2016/2872(RSP)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : B8-1128/2016

Texte depuse :

B8-1128/2016

Dezbateri :

PV 27/10/2016 - 3
CRE 27/10/2016 - 3

Voturi :

Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P8_TA(2016)0425

PROPUNERE DE REZOLUȚIE
PDF 400kWORD 79k
Consultaţi, de asemenea, propunerea comună de rezoluţie RC-B8-1126/2016
19.10.2016
PE589.728v01-00
 
B8-1128/2016

depusă pe baza întrebării cu solicitare de răspuns oral B8-1803/2016

depusă în conformitate cu articolul 128 alineatul (5) din Regulamentul de procedură


referitoare la Serviciul european de voluntariat (2016/2872(RSP))


Curzio Maltese, Eleonora Forenza, Kateřina Konečná, Jiří Maštálka, Barbara Spinelli în numele Grupului GUE/NGL

Rezoluția Parlamentului European referitoare la Serviciul european de voluntariat (2016/2872(RSP))  
B8-1128/2016

Parlamentul European,

–  având în vedere Decizia Consiliului din 27 noiembrie 2009 privind Anul european al activităților de voluntariat care promovează cetățenia activă (2011)(1),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 septembrie 2011, intitulată „Politicile UE și voluntariatul: recunoașterea și promovarea activităților de voluntariat transfrontaliere în UE” (COM(2011)0568),

–  având în vedere Agenda de politici pentru voluntariat în Europa a Alianței pentru Anul european al voluntariatului 2011,

–  având în vedere recomandarea Consiliului din 20 decembrie 2012 privind validarea învățării non-formale și informale(2),

–  având în vedere Rezoluția sa din 23 octombrie 2013 referitoare la voluntariat și activitățile de voluntariat în Europa(3),

–  având în vedere Rezoluția sa din 12 iunie 2012 referitoare la recunoașterea și promovarea activităților de voluntariat transfrontaliere în UE(4),

–  având în vedere Carta europeană a drepturilor și responsabilităților voluntarilor(5),

–  având în vedere întrebarea adresată Comisiei referitoare la Serviciul european de voluntariat (O-000107/2016 - B8-1803/2016),

–  având în vedere articolul 128 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.  reamintind că, în 2016, Serviciul European de Voluntariat (SEV) își sărbătorește cea de-a 20-a aniversare și că de-a lungul acestor 20 de ani au fost sprijiniți 100 000 de voluntari;

B.  subliniind că Anul european al voluntariatului 2011, susținut ferm de Parlamentul European, a reprezentat o oportunitate politică majoră de a scoate în evidență valoarea adăugată a voluntariatului în Europa și că acum, cinci ani mai târziu, Parlamentul European ar trebui să reflecteze asupra impactului pe care l-a avut Anul european al voluntariatului 2011 în elaborarea politicilor și în modul în care voluntariatul este integrat în principalele programe europene, cum ar fi Erasmus+ și Serviciul european de voluntariat;

C.  reamintind că Anul european al voluntariatului 2011 a constituit imboldul și a oferit și contextul pentru crearea sau revizuirea cadrelor juridice naționale privind voluntariatul în Europa; subliniind că acest lucru s-a întâmplat mai ales în Europa Centrală și de Est, unde au fost elaborate și introduse legi și strategii noi; subliniind, însă, că Europa nu are încă politici coordonate în materie de voluntariat cu un punct de contact unic în instituțiile UE;

D.  reamintind că voluntariatul este făcut din propria inițiativă a persoanei respective, reprezentând o alegere și o motivație personală, fără a se urmări câștiguri materiale; subliniind că voluntariatul poate fi definit ca o expresie a solidarității și că reprezintă o metodă de a răspunde nevoilor și preocupărilor umane, sociale și de mediu;

E.  subliniind că voluntariatul are valoare și importanță fiind una dintre cele mai vizibile forme de manifestare a solidarității, care promovează și facilitează incluziunea socială, construiește capital social și produce transformări ale societății; subliniind că voluntariatul contribuie la dezvoltarea unei societăți civile active, care poate oferi soluții creative și inovatoare la provocările comune, dar și la creșterea economică și că, prin urmare, merită evaluat într-un mod specific din perspectiva capitalului economic, dar și a celui social;

F.  reamintind că existența unui mediu favorabil este esențială pentru a asigura implicarea unui număr mai mare de cetățeni europeni în activități de voluntariat, garantând astfel o finanțare sigură și sustenabilă pentru infrastructura necesară voluntariatului, în special organizațiile care lucrează cu voluntari;

G.  subliniind că voluntariatul presupune o combinație de mecanisme de sprijin și de structuri organizaționale adecvate, care ar trebui consolidate ulterior printr-un cadru juridic adecvat care definește drepturile și responsabilitățile voluntarilor și ale voluntariatului;

H.  subliniind că fiecare persoană are dreptul la un acces egal la oportunitățile de voluntariat și la protecție împotriva tuturor tipurilor de discriminare și ar trebui să i se acorde dreptul de a-și concilia activitatea de voluntariat cu viața privată și cea profesională, astfel încât să poată avea un grad de flexibilitate pe parcursul activității de voluntariat;

I.  subliniind că recunoașterea voluntariatului este, de asemenea, esențială pentru a încuraja stimularea adecvată a tuturor celor interesați și mărește, astfel, cantitatea, calitatea și impactul voluntariatului și că acest lucru presupune dezvoltarea unei culturi de recunoaștere care prezintă voluntariatul ca o forță determinantă pentru transpunerea în practică a valorilor europene;

J.  recunoscând că noul CFM al UE pentru 2014-2020 a rezervat o serie de fonduri ale UE pentru voluntariat, în special, programul „Europa pentru cetățeni”, gestionat în prezent de DG HOME, care a păstrat voluntariatul ca prioritate; subliniind că noul program Erasmus+ oferă încă oportunități de finanțare și sprijinire a proiectelor de voluntariat, în special prin programul SEV, și că programul „Voluntarii UE pentru ajutorul umanitar” a fost lansat de DG ECHO pentru a oferi sprijin practic proiectelor de ajutor umanitar; remarcând, însă, că accesul organizațiilor de voluntari la alte fonduri importante ale UE, cum ar fi fondurile structurale și de investiții europene, rămâne foarte limitat;

K.  reamintind că actuala criză a refugiaților este un exemplu relevant și un simbol vizibil al importanței voluntarilor și al modului în care aceștia întruchipează valorile europene, contribuie la construirea rezilienței și sunt gata să ofere soluții flexibile și pragmatice la provocările comune,

1.  recunoaște că voluntariatul este o expresie a solidarității, libertății și responsabilității, care contribuie la consolidarea unei cetățenii active și reprezintă un instrument esențial pentru incluziunea și coeziune socială, precum și pentru cursurile de pregătire, pentru educație și dialog intercultural, asigurând, totodată, o contribuție importantă la răspândirea valorilor europene; subliniază că avantajele sale sunt, de asemenea, recunoscute în munca de voluntariat desfășurată cu țările terțe, ca instrument strategic pentru încurajarea înțelegerii reciproce și a relațiilor interculturale;

2.  subliniază că este important să se creeze un cadru juridic care definește statutul voluntariatului, drepturile și responsabilitățile voluntarilor și activitățile de voluntariat și care facilitează mobilitatea și recunoașterea; încurajează statele membre care încă nu au definit un cadru juridic pentru voluntari să folosească Carta europeană a drepturilor și responsabilităților voluntarilor;

3.  invită statele membre să introducă procese de validare concretă urmând recomandarea Consiliului din 2012; cere ca orice inițiativă viitoare privind pașaportul european al competențelor și Europass să acorde o importanță mai mare experiențelor dobândite prin învățarea formală, informală și non-formală, inclusiv prin voluntariat; reamintește că voluntariatul permite dobândirea de aptitudini care facilitează accesul la piața muncii; subliniază că voluntarii nu ar trebui considerați sau folosiți pe post de forță de muncă;

4.  propune să fie sprijinite și adoptate inițiative de tipul celor propuse recent de Comisie în noul regulament financiar, prin care activitățile de voluntariat să beneficieze de cofinanțare prin granturile acordate de UE;

5.  invită statele membre să adopte sistemul elaborat de Organizația Internațională a Muncii pentru a măsura valoarea economică a voluntariatului; invită Eurostat să sprijine statele membre în acest demers pentru a se asigura că sunt colectate date comparative în Europa, precum și indicatori de dezvoltare și metodologii pentru măsurarea impactului economic al voluntariatului;

6.  invită statele membre să creeze programe de voluntariat naționale finanțate în mod adecvat și să îmbunătățească accesul la informații de calitate privind posibilitățile de voluntariat la nivel național, dar și local, în special prin rețelele de informare existente pentru tineri și informări reciproce („peer-to-peer”); încurajează statele membre să creeze centre naționale de serviciu civic, care să promoveze și oportunități de voluntariat la nivel internațional;

7.  solicită Comisiei să realizeze un studiu privind serviciile naționale de voluntariat, serviciile civice, corpurile de solidaritate și condițiile existente pentru voluntarii potențiali în statele membre, pentru a promova o mai bună înțelegere reciprocă și diseminarea bunelor practici, studiu care să analizeze și posibilitatea de a crea un serviciu civic european - toate acestea pentru a stimula cetățenia UE;

8.  ia act de ideea Comisei de a crea noi inițiative de voluntariat, Corpul european de solidaritate; invită Comisia să se asigure că în special organizațiile de voluntari sunt implicate în conceperea inițiativei, iar și implementarea sa nu va afecta bugetele alocate deja pentru alte programe;

9.  insistă că programul SVE ar trebui să fie benefic persoanelor și organizațiilor implicate, precum și societății în ansamblu, și că SVE ar trebui să întărească aspectele din programul Erasmus+ ce vizează implicarea civică; subliniază că este important să se promoveze SEV pentru toți tinerii, în special pentru cei care nu sunt încă interesați de voluntariat și mobilitate, creând, astfel, motivații și schimbări de mentalitate fără a exclude generațiile mai în vârstă, întrucât acestea au o contribuție importantă, de exemplu ca mentori;

10.  subliniază că SVE trebuie să se bazeze pe oferte de voluntariat de calitate și să respecte Carta voluntariatului și principiile din Carta de calitate a mobilității educaționale; totodată, SVE trebuie să aibă la bază o structură care încurajează organizațiile de voluntariat să devină organizații de primire, oferind-le astfel fonduri și cursuri de formare adecvate, întărind, în același timp, rolul de coordonare a organizațiilor care oferă asistență unui număr mare de organizații de primire, de exemplu în ceea ce privește gestionarea și pregătirea;

11.  reamintește că SEV trebuie să aibă la bază o structură care să permită un acces ușor și rapid al tinerilor la program și, prin urmare, cere o simplificare a sistemului actual de depunere a cererilor de participare;

12.  subliniază că sunt necesare mai multe evaluări și trebuie consolidată dimensiunea locală după un stagiu de voluntariat în străinătate, acordând sprijin comunităților locale nu numai înainte de plecare, dar și la întoarcere, sub forma unor cursuri de pregătire post-orientare și post-integrare;

13.  insistă că trebuie asigurat un mentorat de calitate pe parcursul întregului proces prin intermediul unui management responsabil al voluntariatului și conștientizând voluntarii de responsabilitatea pe care o au în ceea ce privește angajamentul față de organizație și comunitate;

14.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

(1)

JO L 17, 22.1.2010, p. 43-49.

(2)

JO C 398, 22.12.2012, p. 1.

(3)

Texte adoptate, P7_TA(2013)0549.

(4)

JO C 332 E, 15.11.2013, p. 14.

(5)

http://ec.europa.eu/citizenship/pdf/volunteering_charter_en.pdf

Notă juridică - Politica de confidențialitate