PROPUNERE DE REZOLUȚIE
PDF 380kWORD 47k
3.1.2017
PE596.692v01-00
 
B8-1422/2016

depusă în conformitate cu articolul 133 din Regulamentul de procedură


referitoare la virusul H7N2


Mireille D’Ornano

Propunere de rezoluție a Parlamentului European referitoare la virusul H7N2  
B8-1422/2016

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 168 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolul 133 din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât virusul H7N2 a fost depistat cu preponderență în Statele Unite, dar și în Regatul Unit, unde transmiterea la om a fost constatată în 2007;

B.  întrucât acest virus afectează îndeosebi păsările, înregistrându-se însă și contaminarea pisicilor în Statele Unite de către Center for Disease Control and Prevention, după diagnosticarea unor pisici din adăposturi pentru animale din New York;

C.  întrucât a fost înregistrat un caz de transmitere a virusului de la pisică la om, la 22 decembrie 2016, respectiv un medic veterinar ce lucra într-unul dintre adăposturile de pisici susmenționate;

1.  încurajează Comisia, prin intermediul Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor, să introducă un mecanism de alertă privind virusul H7N2 în Uniunea Europeană pentru a se putea combate reapariția sa în Europa;

2.  încurajează Comisia să emită, prin intermediul aceluiași organism, recomandări vizând mai ales profesiile ce intră în contact cu animalele respective.

Notă juridică - Politica de confidențialitate