PROPUNERE DE REZOLUȚIE
PDF 382kWORD 47k
3.1.2017
PE596.707v01-00
 
B8-1437/2016

depusă în conformitate cu articolul 133 din Regulamentul de procedură


referitoare la noile tehnologii de dezinfectare a fermelor avicole fără antibiotice


Mireille D’Ornano

Propunere de rezoluție a Parlamentului European referitoare la noile tehnologii de dezinfectare a fermelor avicole fără antibiotice  
B8-1437/2016

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 168 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere Concluziile Consiliului din 22 iunie 2012 privind impactul rezistenței la antimicrobiene în sectorul sănătății umane și în sectorul veterinar – abordarea „One Health”,

–  având în vedere articolul 133 din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât utilizarea la scară largă a antibioticelor în fermele avicole contribuie în mod semnificativ la fenomenul rezistenței la antibiotice care, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), ar fi responsabil de moartea a 700 000 de persoane la nivel mondial în 2014;

B.  întrucât, grație noului prototip de roboți de decontaminare a fermelor avicole, în cazul în care nu pot elimina virusul gripei aviare H5N8, este posibil să se emită o „ceață seacă” de dezinfectanți fără antibiotice, datorită căreia se limitează proliferarea bacteriilor, în special a Escherichia coli sau a stafilococului auriu;

C.  întrucât, datorită tehnologiilor respective, se poate combate în mod concret și eficace creșterea rezistenței la antibiotice,

1.  îndeamnă Comisia să sprijine cercetarea și dezvoltarea noilor tehnologii în cauză, care pot oferi contribui semnificativ la lupta împotriva rezistenței la antibiotice.

Notă juridică - Politica de confidențialitate