Procedură : 2017/2732(RSP)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : B8-0439/2017

Texte depuse :

B8-0439/2017

Dezbateri :

Voturi :

PV 05/07/2017 - 8.13
CRE 05/07/2017 - 8.13
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :


PROPUNERE DE REZOLUȚIE
PDF 403kWORD 51k
22.6.2017
PE605.557v01-00
 
B8-0439/2017

depusă pe baza întrebării cu solicitare de răspuns oral B8‑0319/2017

în conformitate cu articolul 128 alineatul (5) din Regulamentul de procedură


referitoare la elaborarea unei strategii industriale a UE ambițioase ca prioritate strategică pentru creștere economică, ocuparea forței de muncă și inovare în Europa (2017/2732(RSP))


Angelo Ciocca, Nicolas Bay, Jean-Luc Schaffhauser, Lorenzo Fontana în numele Grupului ENF

Rezoluția Parlamentului European referitoare la elaborarea unei strategii industriale a UE ambițioase ca prioritate strategică pentru creșterea economică, ocuparea forței de muncă și inovare în Europa (2017/2732(RSP))  
B8‑0439/2017

Parlamentul European,

–  având în vedere articolele 145-150 și articolul 173 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

–  având în vedere întrebarea adresată Comisiei privind elaborarea unei strategii industriale a UE ambițioase ca prioritate strategică pentru creșterea economică, ocuparea forței de muncă și inovare în Europa (O-000047/2017 – B8-0319/2017),

–  având în vedere articolul 128 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât în toate economiile avansate asistăm la o scădere, mai mult sau mai puțin bruscă, a locurilor de muncă din industriile producătoare începând cu anii 70 din secolul XX; întrucât dezindustrializarea este un fenomen care precedă iureșul globalizării economice pornit în anii 90 dar care a găsit în globalizare un catalizator;

B.  întrucât în ziua de azi, în diferite economii avansate, în sectorul industrial lucrează mai puțin chiar de 10% din forța de muncă, adică niveluri doar cu puțin mai ridicate decât cele din etapa de început a industrializării din jurul anului 1900; întrucât aceasta înseamnă că în realitate economiile avansate au ajuns în situația de a nu mai fi decât simple importatoare de produse la preț redus provenind din fabrici delocalizate în țări în curs de dezvoltare;

C.  întrucât, ca urmare a digitalizării, inițiativele economice, inclusiv cele de succes, se caracterizează printr-o intensitate scăzută a forței de muncă și un grad înalt de specializare; întrucât digitalizarea proceselor de producție va avea în scurt timp un impact amplu asupra numărului de angajați din sectorul industrial și nu numai; întrucât aceasta va antrena o schimbare a structurii pieței care se va traduce în primul rând printr-o creștere a fragmentării și inegalității între categoriile de muncă și implicit, printre altele, în privința remunerației, protecției sociale și perspectivelor de carieră;

D.  întrucât dezechilibrele interne ale Uniunii, agravate de efectele apartenenței la zona euro și de politicile de austeritate au provocat un fenomen de exod al creierelor ("human capital flight" sau "brain drain") în detrimentul țărilor mai slabe, făcând, astfel, ca economia lor să devină dependentă structural de economia țărilor mai puternice;

E.  întrucât în domeniul industrial UE are mai mult competențe auxiliare; întrucât acțiunea UE în domeniu se axează exclusiv pe competitivitate(1), adică încurajează o abordare mercantilistă, bazată pe reducerea costurilor de producție (salarii) și anihilarea cererii interne; întrucât se vede clar că un astfel de model mercantilist nu se potrivește economiilor tuturor statelor membre fără deosebire și nici nu respectă, în anumite cazuri, prevederile constituționale;

F.  întrucât finanțarea oferită de Uniune, fiind legată doar de parametri dimensionali și nebazându-se pe fundamente macroeconomice, fiind în plus orientată structural, și nu conjunctural, nu poate oferi o protecție efectivă contra șocurilor adverse;

G.  întrucât, date fiind tendințele economice actuale pe termen lung și politicile pro-ciclice adoptate de UE, obiectivul fixat chiar de UE de a face ca industria să reprezinte cel puțin 20% din PIB-ul UE până în 2020 cu siguranță nu va fi atins, și nici obiectivele de ocupare integrală a forței de muncă și de coeziune economică, socială și teritorială;

H.  întrucât constrângerile impuse de bugetul european au dus la șubrezirea rețelei de infrastructuri ale diverselor state membre, menționând aici infrastructuri publice de bază precum școli, spitale, secții de poliție și rețele de transport;

I.  întrucât, cum nu mai există o separare netă între activitățile bancare tradiționale și activitățile bancare de investiții, băncile încet-încet s-au axat tot mai mult pe activități financiare și speculative, privând economia de creditul necesar pentru o mobilizare corespunzătoare a investițiilor private în sectorul industrial; întrucât politicile aferente Uniunii bancare, combinate cu politica monetară a BCE, au contribuit chiar la agravarea fenomenului;

J.  întrucât, ca să fie eficace, o strategie industrială presupune o acțiune politică coordonată în mai multe sectoare: infrastructuri, comerț, energie, muncă, cercetare și dezvoltare, precum și finanțe publice și private;

1.  consideră că orice perspectivă de creștere a economiei și a locurilor de muncă și de impulsionare a inovării nu se poate dispensa de o reindustrializare profundă, ceea ce se traduce prin readucerea producției înapoi în Europa;

2.  subliniază faptul că producția in loco e un factor cheie, aceasta și pentru ca „revoluția digitală” aflată în curs să fie sustenabilă și beneficiile pe care le aduce să se răsfrângă asupra tuturor, făcând în așa fel încât piața muncii să ofere o a doua șansă profesiilor care devin treptat anacronice; mai subliniază, de asemenea, că pe de altă parte este indispensabil ca fiecare stat membru să își recapete capacitatea de a oferi protecție socială adecvată celor care nu reușesc să reintre pe piața muncii;

3.  îndeamnă Comisia să adopte măsuri de politică comercială menite să descurajeze importul de produse și servicii delocalizate; consideră că aceste măsuri ar putea avea un efect mai puternic dacă sunt însoțite de stimulente, din partea statelor membre, de relocalizare a producției și de menținere in loco a producției existente;

4.  consideră că printre primii pași de parcurs se numără elaborarea de politici naționale de investiții publice pe termen mediu și lung în infrastructuri, restructurarea fondului imobiliar public și privat existent (aceasta și pentru creșterea eficienței energetice), restaurarea și conservarea bunurilor culturale și arhitectonice, a infrastructurilor de protecție a teritoriului (de exemplu, de riscurile de catastrofe naturale sau de degradare hidrogeologică), renovarea și modernizarea infrastructurii de bază (școli, spitale, secții de poliție, rețeaua stradală și feroviară, aeroporturi, porturi, etc.); în același timp consideră prioritare politicile de investiții în industria de vârf;

5.  observă că, deși sunt concepute ca instrument de compensare a dezechilibrelor între statele membre, fondurile Uniunii sunt practic un mecanism de amplificare a acestor dezechilibre, care se manifestă prin intermediul celor două principii: al cofinanțării și al condiționalității; consideră că rezultă că ele nu sunt de fapt altceva decât o modalitate foarte subtilă de control al politicilor și cheltuielilor statelor membre de către UE; de aceea, consideră că fondurile Uniunii nu sunt instrumentele cele mai eficace care să sprijine o strategie de reindustrializare eficace, spre deosebire de fondurile publice și private; face un apel pentru descătușarea investițiilor statelor membre de constrângerile bugetare europene;

6.  consideră nimerit să se recreeze cele mai bune condiții pentru ca investițiile publice să fie susținute corespunzător prin mobilizarea investițiilor private; subliniază că pentru aceasta este nevoie de o separare netă între activitățile bancare tradiționale și activitățile bancare de investiții;

7.  le reamintește Consiliului și Comisiei că Uniunea nu are căderea să se pronunțe cu privire la „orice armonizare a actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre”(2) în domeniul industrial;

8.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

(1)

Articolul 173 alineatul (1) din TFUE.

(2)

Articolul 173 alineatul (3) din TFUE.

Notă juridică - Politica de confidențialitate