PROPUNERE DE REZOLUȚIE referitoare la inegalitățile economice și la un protecționism inteligent
19.6.2017
Dominique Martin
B8‑0443/2017
Propunere de rezoluție a Parlamentului European referitoare la inegalitățile economice și la un protecționism inteligent
Parlamentul European,
– având în vedere articolul 133 din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât studiile recente privind inegalitățile economice arată că mondializarea și tratatele de liber schimb au diminuat diferențele dintre țările europene, însă au agravat totodată inegalitățile din interiorul statelor;
B. întrucât mondializarea și politicile europene urmăresc un liber schimb cât mai extins și interzic orice formă de protecționism;
C. întrucât Comisia este, prin urmare, responsabilă indirect de creșterea nivelului inegalităților economice în societățile europene;
D. întrucât inegalitățile economice pot provoca un sentiment de injustiție în societățile europene;
E. întrucât liberul schimb cauzează pierderi prea importante pentru o mare parte a societății în profitul unui grup restrâns de privilegiați, care devin din ce în ce mai bogați;
F. întrucât luarea unor măsuri de protecționism inteligent ar putea remedia această problemă;
1. solicită Comisiei să lase statelor membre libertatea de a introduce măsuri de protecționism inteligent, pentru a combate mai eficace inegalitățile economice.