Parlamentul European,

–  având în vedere propunerea de decizie a Conferinței președinților,

–  având în vedere articolul 197 din Regulamentul său de procedură,

(A)  întrucât Uniunea Europeană are competențe clare în asigurarea unui nivel înalt de securitate, în conformitate cu articolul 67 din TFUE, iar autoritățile naționale au competențe în lupta împotriva terorismului, astfel cum se menționează la articolul 73 din TFUE și există obligații mai largi în cazul cooperării transfrontaliere, astfel cum se prevede în titlul V din TFUE privind cooperarea polițienească și judiciară legate de securitatea internă a Uniunii Europene;

(B)  întrucât rezultatul comisiei speciale constituite prin prezenta decizie ar trebui să abordeze deficiențele practice și legislative în lupta împotriva terorismului la nivelul Uniunii Europene și cu partenerii și actorii internaționali, cu un accent deosebit pe cooperarea și schimbul de informații;

(C)  întrucât abordarea problemelor legate de deficiențele și lacunele în ceea ce privește cooperarea și schimbul de informații între autoritățile naționale de aplicare a legii, precum și interoperabilitatea bazelor de date europene în vederea schimbului de informații sunt de cea mai mare importanță, atât pentru a asigura buna funcționare a spațiului Schengen, precum și pentru protecția frontierelor externe ale UE, și constituie elementul central al mandatului comisiei speciale;

(D)  întrucât respectarea drepturilor fundamentale este un element esențial al politicilor eficiente de combatere a terorismului;

1. Decide să constituie o comisie specială privind terorismul, învestită cu următoarele responsabilități bine definite:

a) să examineze, să analizeze și să evalueze cu imparțialitate datele furnizate de autoritățile de aplicare a legii din statele membre, agențiile UE competente și experți de renume, precum și amploarea amenințării teroriste pe teritoriul european și să propună măsuri adecvate pentru a permite Uniunii Europene și statelor sale membre să contribuie la prevenirea, cercetarea și urmărirea penală a infracțiunilor care au legătură cu terorismul;

b) să identifice și să analizeze cu imparțialitate și în conformitate cu o abordare bazată pe date concrete eventualele defecțiuni și anomalii care au permis producerea de atacuri teroriste recente în diferite state membre, în special prin colectarea, compilarea și analizarea tuturor informațiilor aflate la dispoziția serviciilor de informații ale statelor membre sau a autorităților judiciare și de aplicare a legii cu privire la autori înainte de comiterea unei infracțiuni de terorism;

c) să analizeze și să evalueze punerea în aplicare a măsurilor și a instrumentelor existente în domeniul gestionării frontierelor externe, inclusiv în ceea ce privește funcționarea necorespunzătoare a controalelor la frontierele externe, care au permis unor persoane să intre în Europa cu documente false și să evalueze cauzele pentru care unele state membre nu au aplicat pe deplin obligațiile care le revin, astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului(1) (Sistemul de Informații Schengen); să colecteze și să analizeze informații cu privire la posibilele deficiențe ale statelor membre și ale Comisiei în asigurarea punerii depline în aplicare a dispozițiilor relevante din Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului(2) (Codul Frontierelor Schengen) și să propună măsuri adecvate pentru remedierea lacunelor identificate;

d) să identifice deficiențele în ceea ce privește schimbul de informații judiciare, de aplicare a legii și de date operative între statele membre; să investigheze în special presupusele deficiențe în colectarea, analizarea și comunicarea de informații care ar putea contribui la prevenirea unor atacuri, în special prin:

      -  analizarea și evaluarea performanței în bazele de date ale UE precum Sistemul de informații Schengen (SIS), Sistemul de Informații privind Vizele (VIS), modelul european comun de schimb de informații (EIXM), precum și posibilele deficiențe din statele membre în punerea în aplicare a instrumentelor juridice existente, cum ar fi Decizia 2008/615/JHA a Consiliului (3) sau Decizia-cadru 2006/960/JHA a Consiliului(4); analizarea în special a cauzelor pentru care unele state membre nu contribuie la alimentarea cu informații a acestor baze de date, în special cu privire la obligațiile ce le revin în conformitate cu Sistemul de informații Schengen și cu Decizia 2007/533/JHA a Consiliului(5)

      -  analizarea presupusei neîndepliniri de către statele membre a obligației impuse prin articolul 2 alineatul (3) din Decizia 2005/671/JHA(6) a Consiliului pentru a asigura că cel puțin informațiile menționate la punctele 4 și 5 din respectivul articol colectate de autoritatea competentă, se transmit către Europol și Eurojust;

      -  colectarea și analizarea de informații privind respectarea de către autoritățile statelor membre a obligației impuse prin articolele 3 și 7 din Decizia-cadru 2006/960/JHA, în special asigurarea faptului că autoritățile competente de aplicare a legii furnizează autorităților competente de aplicare a legii ale celorlalte state membre în cauză informații și date operative în cazul în care există motive factuale pentru a se considera că informațiile și datele operative ar putea ajuta la depistarea, prevenirea și cercetarea infracțiunilor menționate la articolul 2 alineatul (2) din Decizia-cadru 2002/584/JHA a Consiliului(7);

      -  analizarea respectării în întregime de către Europol a obligației de notificare impuse prin articolul 17 din Decizia 2009/371/JHA(8) a Consiliului, abrogată prin Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului(9);

      -  analizarea respectării în întregime de către unitățile naționale ale statelor membre a obligației impuse prin articolul 8 alineatul (4) litera (a) din Decizia 2009/371/JHA, abrogată prin Regulamentul (UE) 2016/794, de a furniza către Europol, din proprie inițiativă, informațiile publice și date operative necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale;

      -  anchetarea eventualelor deficiențe în ceea ce privește schimbul de informații între agențiile UE, precum și mijloacele legale și necesitatea acestor agenții de a avea acces la Sistemul de Informații Schengen și la alte sisteme informatice relevante ale UE;

      -  evaluarea cooperării informale existente între serviciile de informații ale statelor membre și evaluarea nivelului de eficiență în ceea ce privește schimbul de informații și cooperarea practică;

      -  analizarea relațiilor UE cu țările terțe și cu agențiile internaționale în lupta împotriva terorismului, printre care cooperarea internațională și instrumentele existente în lupta împotriva terorismului, inclusiv schimbul de cele mai bune practici, eficacitatea și nivelul actual de schimb de informații;

e) să evalueze impactul legislației antiterorism a UE asupra drepturilor fundamentale și punerea în aplicare a acesteia;

f) să evalueze disponibilitatea și eficacitatea tuturor resurselor alocate autorităților competente implicate în lupta împotriva terorismului (poliție, armată, justiție, buget, date operative, supraveghere, informații, tehnologia informației...) în statele membre și la nivelul UE; să analizeze posibilele deficiențe în cooperarea polițienească transfrontalieră practice și obstacolele în calea cooperării în materie de aplicare a legii în cadrul anchetelor legate de combaterea terorismului, identificând limitările juridice, tehnice și structurale ale capacităților de investigare;

g) să analizeze deficiențele sistemelor judiciare și cooperării judiciare la nivelul UE, precum și ale cooperării cu privire la anchetele transfrontaliere, în special prin intermediul Eurojust, Rețeaua Judiciară Europeană, echipele comune de anchetă și mandatul european de arestare (MEA), precum și ordinul european de anchetă; să identifice limitările tehnologice, structurale și juridice a capacităților de anchetă și urmărire penală;

h) să examineze schimbul actual de bune practici și colaborarea între autoritățile naționale și organismele relevante ale UE în ceea ce privește protecția obiectivelor vulnerabile, inclusiv zonele de tranzit, cum ar fi aeroporturi și gări, precum și protecția infrastructurilor critice, în conformitate cu Directiva 2008/114/CE a Consiliului(10),

i) să studieze mecanismele actuale disponibile pentru victimele actelor de terorism, în special Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului(11) de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității, identificând bunele practici existente care urmează să fie schimbate;

j) să colecteze informații și să analizeze procesul de radicalizare și eficacitatea programelor de deradicalizare stabilite într-un număr limitat de state membre; să identifice bunele practici existente care să fie schimbate și să verifice dacă statele membre au luat măsurile adecvate în acest sens;

k)să evalueze eficiența cooperării între statele membre, precum și cooperarea între autoritățile competente, entitățile obligate și autoritățile de aplicare a legii în ceea ce privește combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului în temeiul Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului(12), precum și să comunice cu actorii relevanți din sectorul bancar, investigarea fraudelor și autoritățile de aplicare a legii în vederea identificării de noi forme de finanțare a terorismului, inclusiv legăturile sale cu criminalitatea organizată.

l) să transmită recomandările pe care le consideră necesare în ceea ce privește toate aspectele menționate anterior și, în acest scop, să stabilească contactele necesare, să efectueze vizite și să organizeze audieri cu instituțiile Uniunii Europene și agențiile relevante și cu instituțiile naționale și internaționale, cu parlamentele și guvernele naționale ale statelor membre și ale țărilor terțe, funcționarii implicați în lupta împotriva terorismului, cum ar fi agențiile de aplicare a legii, organele de poliție, serviciile de informații, judecători și magistrați și reprezentanți ai comunității științifice, ai întreprinderilor și ai societății civile, inclusiv organizațiile victimelor.

2. subliniază faptul că orice recomandare a comisiei speciale va fi monitorizată de comisiile permanente competente;

3. decide ca competențele, personalul și resursele la dispoziția comisiilor permanente ale Parlamentului cu responsabilități legate de adoptarea, monitorizarea și punerea în aplicare a legislației Uniunii referitoare la domeniul de competență al comisiei speciale rămân neschimbate;

4. decide că ori de câte ori comisia specială de lucru include audierea de mărturii clasificate, dovezi care cuprind date personale sau secrete, schimburi de opinii sau audieri cu autorități și organisme privind informații secrete, confidențiale, clasificate sau sensibile pentru securitatea națională sau în scopuri de securitate publică, ședințele ar trebui să se desfășoare cu ușile închise; decide că martorii și experții au dreptul să facă depoziții sau să depună mărturie cu ușile închise;

5. decide că documentele confidențiale sau secrete, care au fost primite de către comisia specială, trebuie să fie examinate în temeiul procedurii prevăzute la articolul (210a) din Regulamentul său de procedură prin care să se asigure că doar președintele, raportorul, raportorii alternativi, coordonatorii și funcționarii desemnați au acces personal la acestea și că informațiile respective sunt utilizate exclusiv în scopul elaborării de rapoarte intermediare și finale ale comisiei speciale; decide că reuniunile se desfășoară în săli dotate cu echipamente care nu permit ascultarea de către persoane neautorizate;

6. decide că toți deputații și funcționarii beneficiază, înainte de accesarea informațiilor clasificate sau audierea mărturiilor care riscă să aducă prejudicii securității naționale sau siguranței publice, o autorizație de securitate în conformitate cu normele și procedurile interne existente;

7. decide că informațiile obținute de către comisia specială se folosesc exclusiv în scopul îndeplinirii sarcinilor sale și nu sunt divulgate unor părți terțe; decide că astfel de informații nu pot fi făcute publice dacă ele conțin materiale secrete sau confidențiale sau nume de persoane;

8. decide că comisia specială va avea 30 de membri;

9. decide ca durata mandatului comisiei speciale să fie de 12 luni, cu excepția cazului în care Parlamentul prelungește perioada respectivă înainte de expirarea acesteia, și că mandatul său începe de la data reuniunii sale constitutive; decide că această comisie va prezenta Parlamentului un raport interimar și un raport la sfârșitul mandatului, care să conțină constatări factuale și recomandări cu privire la acțiunile sau inițiativele de întreprins.

(1) Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) (JO L 381, 28.12.2006, p. 4). (2) Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (JO L 77, 23.3.2016, p. 1). (3) Decizia 2008/615/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului și a criminalității transfrontaliere (JO L 210, 6.8.2008, p. 1). (4) Decizia-cadru 2006/960/JAI a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind simplificarea schimbului de informații și date operative între autoritățile de aplicare a legii ale statelor membre ale Uniunii Europene (JO L 386, 29.12.2006, p. 89). (5) Decizia 2007/533/JAI a Consiliului din 12 iunie 2007 privind înființarea, funcționarea și utilizarea Sistemului de Informații Schengen de a doua generație (SIS II) (JO L 205, 7.8.2007, p. 63). (6) Decizia 2005/671/JAI a Consiliului din 20 septembrie 2005 privind schimbul de informații și cooperarea referitoare la infracțiunile de terorism (JO L 253, 29.9.2005, p. 22). (7) Decizia-cadru 2002/584/JHA a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre - Declarații efectuate de anumite state membre cu privire la adoptarea deciziei-cadru (JO L 190, 18.7.2002, p. 1). (8) Decizia 2009/371/JAI a Consiliului din 6 aprilie 2009 privind înființarea Oficiului European de Poliție (Europol) (JO L 121, 15.5.2009, p. 37). (9) Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016 privind Agenția Uniunii Europene pentru cooperare în materie de aplicare a legii (Europol) și de înlocuire și de abrogare a Deciziilor 2009/371/JAI, 2009/934/JAI, 2009/935/JAI, 2009/936/JAI și 2009/968/JAI ale Consiliului (JO L 135, 24.5.2016, p. 53). (10) Directiva 2008/114/CE a Consiliului din 8 decembrie 2008 privind identificarea și desemnarea infrastructurilor critice europene și evaluarea necesității de îmbunătățire a protecției acestora (JO L 345, 23.12.2008, p. 75). (11) Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului (JO L 315, 14.11.2012, p. 57). (12) Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului (JO L 309, 25.11.2005, p. 15).