PROPUNERE DE REZOLUȚIE referitoare la diferența de remunerare între femei și bărbați
22.1.2020 - (2019/2870(RSP))
în conformitate cu articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul de procedură
Sandra Pereira, Anja Hazekamp, Manuel Bompard, Pernando Barrena Arza, Alexis Georgoulis, Leila Chaibi, Özlem Demirel, Marisa Matias, José Gusmão, Anne‑Sophie Pelletier, Konstantinos Arvanitis, Eugenia Rodríguez Palop, Miguel Urbán Crespo, Idoia Villanueva Ruiz, Stelios Kouloglou, Younous Omarjee, Marc Botenga, Manu Pineda, Sira Rego, Dimitrios Papadimoulis, Mick Wallace, Clare Daly, Giorgos Georgiou, Niyazi Kizilyürek
în numele Grupului GUE/NGL
B9‑0084/2020
Rezoluția Parlamentului European referitoare la diferența de remunerare între femei și bărbați
Parlamentul European,
– având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special articolele 8 și 153 (privind egalitatea între bărbați și femei) și articolele 10 și 19 (privind nediscriminarea),
– având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), în special articolele 2 și 3, care stabilesc principiile nediscriminării și egalității de gen ca valori fundamentale ale Uniunii,
– având în vedere Carta drepturilor fundamentale a UE, în special articolul 21 (privind nediscriminarea) și articolul 23 (privind egalitatea între femei și bărbați),
– având în vedere articolele 22 și 25 din Declarația universală a drepturilor omului,
– având în vedere Convenția ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW),
– având în vedere Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a ONU și obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD), în special obiectivele 1, 5, 8 și 10, precum și obiectivele și indicatorii aferenți,
– având în vedere Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO),
– având în vedere Convenția privind egalitatea de remunerare (nr. 100) din 1951 a Organizației Internaționale a Muncii (OIM),
– având în vedere Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă[1],
– având în vedere Planul de acțiune al UE pentru 2017-2019 elaborat de Comisie privind combaterea diferenței de remunerare între femei și bărbați (COM(2017)0678),
– având în vedere Raportul global asupra veniturilor pe 2018-2019 al OIM,
– având în vedere articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,
A. întrucât, la 69 de ani de la adoptarea Convenției nr. 100 privind egalitatea de remunerare a Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și în ciuda progreselor realizate de femei în ceea ce privește integrarea lor în locuri de muncă formale, prin mărirea nivelurilor lor de educație și dezvoltarea independenței lor politice și economice, diferența de remunerare între femei și bărbați rămâne o problemă, la nivel mondial și în statele membre ale UE;
B. întrucât, în UE, diferența de remunerare între femei și bărbați se ridică la 16 %, ceea ce înseamnă că femeile câștigă în medie cu 16 % mai puțin pe oră decât bărbații în toate sectoarele economiei; întrucât acest lucru înseamnă că femeile lucrează efectiv fără plată timp de 59 de zile pe an în comparație cu bărbații, ceea ce reflectă faptul că femeile se confruntă cu o exploatare mai mare pe piața forței de muncă; întrucât diferența de remunerare între femei și bărbați se ridică la 40 % când sunt luate în considerare ratele de ocupare a forței de muncă și participarea generală pe piața forței de muncă;
C. întrucât situația este și mai gravă atunci când femeile se pensionează, deoarece pensiile lor sunt cu aproximativ 37% mai mici decât ale bărbaților, ca urmare a diferenței de remunerare între femei și bărbați, precum și a altor factori; întrucât acest lucru este provocat de inegalitățile acumulate pe tot parcursul vieții profesionale a femeilor și a perioadelor de absență de pe piața muncii care sunt impuse femeilor;
D. întrucât aproximativ două treimi din diferența de remunerare între femei și bărbați nu pot fi explicate prin diferențe între caracteristici legate de piața muncii cum ar fi vârsta, experiența, educația, categoria profesională, timpul de lucru sau alte atribute observabile, ceea ce arată că discriminarea este un factor clar, discriminarea între bărbați și femei suprapunându-se, de asemenea, cu discriminarea pe criterii de rasă, etnie, statut de migrație, religie, orientare sexuală, vârstă și dizabilități, printre altele; întrucât o abordare intersectorială este esențială pentru înțelegerea multiplelor forme de discriminare care accentuează diferența de remunerare între femei și bărbați, fiind vorba despre o combinație de identități și înțelegerea modului în care genul este corelat cu alți factori sociali;
E. întrucât diferența de remunerare între femei și bărbați are numeroase cauze, printre care piețe ale forței de muncă și sectoare caracterizate de segregarea de gen, subevaluarea muncii femeilor, stereotipurile sexiste, lipsa opțiunilor pentru un echilibru între viața profesională și cea privată, precum și așteptările potrivit cărora femeile ar trebui să fie îngrijitorul principal, ceea ce conduce, în cele din urmă, la întreruperi ale carierei, la lucru cu fracțiune de normă și la salarii și condiții de muncă tot mai precare;
F. întrucât efectele cumulative ale formelor multiple de discriminare cu care se confruntă femeile contribuie în mod substanțial la diferențele de remunerare și de pensii între femei și bărbați, expunând femeile la un risc mai mare de sărăcie și de excludere socială și obligând copiii și familiile acestora să se confrunte cu repercusiunile; întrucât sărăcia este concentrată în principal în familiile în care femeile sunt singurele aducătoare de venituri, 35 % dintre mamele singure din UE fiind expuse riscului de sărăcie în 2017, față de 28 % dintre tații singuri ; întrucât riscul de sărăcie crește vertiginos pe tot parcursul vieții, iar sărăcia în rândul persoanelor în vârstă de 75 de ani și mai mult este concentrată în mod constant în rândul femeilor;
G. întrucât femeile sunt deosebit de afectate de munca precară; întrucât ratele șomajului au crescut brusc între 2008 și 2014 din cauza crizei economice grave care a făcut ravagii în întreaga UE; întrucât în 2014 rata șomajului femeilor (10,4%) era încă mai ridicată decât cea a bărbaților (10,2%); întrucât criza economică a afectat întreaga Uniune Europeană, în special zonele rurale confruntându-se cu niveluri dezastruoase ale șomajului, sărăciei și depopulării, care afectează îndeosebi femeile;
H. întrucât 31,3% dintre femeile angajate cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani din UE au lucrat cu fracțiune de normă în 2018, față de 8,7% dintre bărbați; întrucât, chiar și în condițiile reducerii treptate a disparității de gen în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, rata de ocupare a forței de muncă în toate statele membre a fost în continuare mai ridicată în cazul bărbaților (79%) decât al femeilor (67,4%) în 2018;
I. întrucât multe femei lucrează în sectoare informale ale economiei; întrucât trebuie abordate consecințele activităților informale extrem de precare și nereglementate, cum ar fi externalizarea și subcontractarea de către întreprinderile mari;
J. întrucât drepturile la remunerare egală pentru muncă de valoare egală, stabilite prin lege, sunt adesea limitate sau neîndeplinite; întrucât negocierea colectivă este un factor decisiv pentru inversarea și depășirea inegalităților; întrucât, pentru persoanele care se confruntă cu sărăcia, garantarea remunerării egale pentru o muncă de valoare egală este insuficientă în sine, iar remunerarea egală ar trebui să fie urmărită ca parte a unei creșteri generale a salariilor lucrătorilor;
K. întrucât dezvoltarea politicilor de promovare a egalității ar trebui să se bazeze pe accesul egal la oportunități pentru femei și bărbați; întrucât discriminarea continuă între femei și bărbați este promovată în mod deliberat, pentru a intensifica politicile care vizează reducerea salariilor și dereglementarea muncii;
L. întrucât femeile sunt suprareprezentate în posturile cele mai slab remunerate sau de nivel inferior; întrucât este important ca salariul minim stabilit de fiecare stat membru să garanteze că populația poate face față costului vieții;
M. întrucât, pentru a depăși inegalitățile în materie de pensii și a mări pensiile în general, este neapărat necesar ca sistemele de securitate socială să continue să existe în sfera publică și să includă principiile solidarității și redistribuirii, precum și să se depună eforturi cât se poate de susținute pentru a combate munca precară și dereglementată;
1. își exprimă regretul profund cu privire la persistența diferenței de remunerare între femei și bărbați în UE, care are repercusiuni negative asupra situației sociale și economice a femeilor și a societății în ansamblu; invită statele membre să ia măsuri concrete și urgente pentru a depăși inegalitățile salariale și a garanta o remunerare egală pentru muncă egală, promovând, totodată, o creștere generală a salariilor; invită statele membre, de asemenea, să ia măsuri specifice pentru a elimina decalajul de pensii între bărbați și femei, și anume printr-o creștere generală, unică și semnificativă a pensiilor;
2. reamintește că diferența de remunerare între femei și bărbați și cauzele acesteia au consecințe exponențial dezastruoase pentru femei de-a lungul vieții, culminând cu un decalaj de pensii între femei și bărbați, care este de peste două ori mai mare decât diferența de remunerare; reamintește că femeile sunt mai expuse riscului de sărăcie la bătrânețe decât bărbații, din cauza diferențelor de remunerare și de timp de lucru de pe tot parcursul vieții, a vârstelor diferite de pensionare pentru bărbați și femei din unele state membre, precum și a faptului că mai multe femei în vârstă trăiesc singure; invită statele membre să pună în aplicare măsuri specifice de combatere a riscului de sărăcie la femeile în vârstă, mărind pensiile, dar și oferind sprijin social;
3. afirmă că, pe lângă promovarea unei reglementări a muncii bazate pe drepturi de muncă mai extinse, muncă reglementată și interzicerea muncii precare, ar trebui reintrodusă, apărată și promovată negocierea colectivă, ca instrument decisiv pentru depășirea inegalităților, în special în ceea ce privește salariile;
4. invită la eforturi concertate de îmbunătățire a accesului la șanse de angajare pentru femei și crearea unor oportunități de dezvoltare care să asigure niveluri mai ridicate de remunerare în profesiile în care predomină femeile, ca parte a planurilor de acțiune necesare;
5. solicită elaborarea și punerea integrală în aplicare a unor măsuri de creștere a salariului minim, pentru a permite populației să facă față costului vieții;
6. subliniază că accesul la muncă și condițiile care o facilitează sunt esențiale pentru a asigura emanciparea și independența femeilor în toate sferele vieții, de la muncă la participarea socială, economică și politică, printre altele;
7. subliniază că efectele pe termen lung ale măsurilor de austeritate în multe state membre au un impact negativ asupra capacitării economice a femeilor și a realizării egalității de gen, pentru că femeile sunt afectate în mod deosebit de creșterea șomajului, dereglementarea pieței forței de muncă, precaritatea din ce în ce mai mare și nivelurile scăzute de remunerare, iar reducerile în serviciile publice, în special în domeniul sănătății și al educației, precum și reducerile prestațiilor sociale măresc și mai mult formele multiple de discriminare și inegalitățile cu care se confruntă femeile;
8. invită UE și statele membre să pună capăt măsurilor de austeritate și reducerilor la programele de egalitate de gen, serviciile publice și, în special, serviciile de sănătate sexuală și reproductivă, precum și să ia măsuri în direcția opusă;
9. invită statele membre să își intensifice eforturile de a elimina diferența de remunerare dintre femei și bărbați printr-o aplicare riguroasă a principiului remunerației egale pentru muncă egală sau pentru muncă de valoare egală, nu doar prin legislație ci și prin reintroducerea, promovarea și apărarea negocierii colective; solicită, de asemenea, măsuri care să combată segregarea verticală și orizontală în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, precum și practicile discriminatorii în deciziile de recrutare și promovare;
10. invită UE și statele sale membre să consolideze protecția maternității, a paternității și a statutului de părinte în legislația muncii, în special mărind perioada de concediu și garantând că aceasta e plătită integral și reducând numărul de ore de lucru pe durata alăptării, precum și luând măsuri adecvate pentru a pune în aplicare această protecție, dar și investind în furnizarea unei rețele publice gratuite de servicii de educație și de îngrijire a copiilor preșcolari și de servicii de îngrijire pe termen lung; respinge, în acest sens, utilizarea unor formule de lucru personale, flexibile - un instrument care dereglementează piața muncii și slăbește drepturile lucrătorilor;
11. constată că lipsa de disponibilitate, costurile prohibitive și lipsa unei infrastructuri adecvate pentru servicii de calitate de îngrijire a copiilor rămân un obstacol semnificativ, în primul rând, în calea participării egale a femeilor în toate aspectele societății, inclusiv ocuparea forței de muncă;
12. subliniază că politicile menționate mai sus ar trebui să faciliteze integrarea femeilor pe piața muncii și să acorde o atenție deosebită familiilor cu venituri mici, familiilor monoparentale și altor grupuri defavorizate;
13. invită statele membre să facă schimb de cele mai bune practici de concepere a piețelor lor de muncă, în așa fel încât să contribuie la eliminarea diferențelor de remunerare și de pensii între femei și bărbați;
14. invită statele membre să consolideze capacitatea autorităților publice din domeniul muncii, în special la nivelul resurselor umane, pentru a garanta că se iau măsurile necesare pentru a aplica drepturile lucrătorilor stabilite prin legislație sau prin contractul colectiv de muncă, inclusiv prin impunerea de sancțiuni întreprinderilor care nu respectă normele; solicită, în plus, să se realizeze o evaluare privind introducerea unei condiționalități pentru acordarea de fonduri UE întreprinderilor, care să fie legată de aplicarea unor standarde înalte de muncă și de absența unor practici discriminatorii față de femei;
15. subliniază că colectarea de date defalcate pe genuri trebuie îmbunătățită în continuare în domenii precum munca informală, antreprenoriatul, accesul la finanțare și la servicii medicale, violența împotriva femeilor și munca neremunerată; subliniază necesitatea de a colecta și de a utiliza date și dovezi de calitate pentru a elabora politici bine documentate și bazate pe elemente concrete; invită atât Comisia, cât și statele membre să colecteze date defalcate pentru a evalua și monitoriza mai bine progresele înregistrate în ceea ce privește eliminarea diferențelor de remunerare între femei și bărbați, acordând, în același timp, o atenție deosebită grupurilor care se confruntă cu forme multiple și intersectoriale de discriminare, cum ar fi femeile cu dizabilități, femeile migrante și cele aparținând minorităților etnice, femeile rome, femeile în vârstă, mamele singure și persoanele LGBTIQ;
16. invită Comisia să se abțină de la promovarea tuturor recomandărilor politice care ar conduce la creșterea relațiilor de muncă precare, dereglementarea muncii și a orelor de lucru, reducerea salariilor, subminarea negocierii colective sau privatizarea sistemelor de securitate socială;
17. îndeamnă Consiliul să deblocheze Directiva privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, indiferent de religie sau de convingere, dizabilități, vârstă sau orientare sexuală, care vizează extinderea protecției împotriva discriminării printr-o abordare orizontală;
18. reamintește că asigurarea egalității de gen și eliminarea diferențelor de remunerare și de pensii între femei și bărbați aduc beneficii sociale și economice semnificative pentru societate în ansamblul ei;
19. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei, Consiliului, precum și guvernelor statelor membre.
- [1] JO L 204, 26.7.2006, p. 23.